ANATOMIA SI FIZIOLOGIA

APARATULUI RESPIRATOR
ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA
APARATULUI RESPIRATOR
 De ce Pneumologie?

• Schimbul de gaze este esența metabolismului uman

• Toate celulele ”respiră” - pentru generarea de energie
• Neuronii rezistă doar ~3 minute în hipoxie
• Dispneea - una dintre cele mai frecvente acuze de
prezentare în Unitatea de Primiri Urgențe
• Plămânii nu sunt implicați doar în procesul de
respirație: ventilație - respirație externă - respirație
internă - respirație celulară
• Alte funcții: reglează PH-ul sanguin, protecție
împotriva infecțiilor, controlează temperatura
corpului
 Aparatul respirator
-totalitatea organelor care servesc la efectuarea respirației pulmonare:
eliminarea dioxidului de carbon din sânge, respectiv preluarea oxigenului
din aerul ambiant.
-două categorii de organe: căi respiratorii și
plămânii (înveliți de pleure).

Căi respiratorii superioare: Căi respiratorii inferioare:

-fose nazale, -trahee,
-faringe, -arbore bronșic,
-laringe. -alveole pulmonare.
 Anatomia sistemului respirator

Cap- fose nazale/ cavitate bucală,

- faringe;

Gât- laringe,
- trahee;

Torace- trahee,
- plămâni,
- pleură,
- mediastin.
 Căile respiratorii superioare
NASUL
-forma unei piramide
triunghiulare, cu vârful în sus și
baza în jos;
-i se descriu următoarele elemente:
o Rădăcina, situată în spațiul
dintre cele două sprâncene;
o Dosul nasului, format de două
versante sau fețe laterale
o Aripile nasului, puternic arcuite,
care delimitează cele două nări,
separate între ele prin septul
membranos al nasului.
 Faringele
- conduct musculo-membranos, o
răspântie unde se încrucișează calea
respiratorie cu cea alimentară;
- porțiunea nazală (nazofaringele) și
bucală (orofaringele);

- Este situat înaintea coloanei

cervicale, înapoia foselor nazale și a
cavității bucale;
- În sus se întinde până la baza
craniului iar în jos se continuă cu
laringele și esofagul.
 LARINGELE
• Organ tubular;

• Organul principal al
fonației;

• Este fixat prin continuitatea

cu faringele și traheea.

• 2 funcții: respirația și
fonația
 TRAHEEA
-continuă laringele și este un conduct aerian
situat pe linia mediană.
-se întinde de la a șasea vertebră cervicală –C6
(unde continuă laringele) și până la vertebra a
patra toracică (T4).
-limitele traheei sunt relative deoarece ea se
bucură de o mare elasticitate, conferită de
structura sa: se alungește atunci când laringele
se ridică și se scurtează în cazul în care
laringele coboară.
-aparține atât gâtului cât și toracelui.
• Traheea se bifurcă la
nivelul vertebrelor
T4-T5, în 2 bronhii
primitive (dreaptă și
stângă).

• Unghiul de bifurcație
este asimetric față de
linia mediană.

• Primitiva dreaptă are

o direcție mai
verticală, în timp ce
primitiva stângă are o
direcție mai oblică.
• Bronhiile principale: conducte fibrocartilaginoase rezultate din
bifurcarea traheei .

• Bronhia principală dreaptă: 3 bronhii lobare (superioară, mijlocie,

inferioară).

• Bronhia principală stângă: 2 bronhii lobare ( superioară, inferioară ).

• Bronhiile lobare se divid în continuare în bronhii segmentare.

- dreapta: 10 bronhii segmentare.
- stânga: 8-9 bronhii segmentare.
Arborele traheo-bronșic
 arborele bronșic: diviziune dihotomică
 23 generații de bronhii: principale -
lobare - segmentare - terminale -
bronhiole - bronhiole terminale -
bronhiole respiratorii - canale
alveolare - saci alveolari
 căi aeriene mici (<2mm)
 unitatea de schimb gazos – acinul
(porțiunea de țesut pulmonar situată
distal de o bronhiolă terminală).
 Acinus pulmonar = unitatea morfofuncțională a
plămânului; la acest nivel se grupează elementele
morfologice care asigură schimburile de gaze de la nivelul
plămânilor.
 Totalitatea acinilor = parenchimul

pulmonar

~ 300 000 de alveole - aria de schimb

gazos ~ 100 mp
 PLĂMÂNII
• Organele principale ale
respirației
• La nivelul plămânilor are
loc schimbul alveolar de
gaze.
• Consistența plămânilor
este moale, spongioasă,
foarte elastică.
• La naștere au culoarea
roșie, după primele
respirații- roză iar la
adulți-cenușie, cu
depozite negricioase.
Plămânii in situ:
vedere
anterioară
Topografia pulmonară:
vedere posterioară
 Cei doi plămâni pot fi comparați cu două jumătăți ale unui con tăiat de la vârf spre bază.

La nivelul fețelor mediastinale se găsesc hilurile pulmonare pediculul pulmonar.

• Pediculul pulmonar (rădăcina plămânului)= totalitatea elementelor
anatomice care vin sau pleacă de la plămân.
• 2 pediculi pulmonari: unul drept și altul stâng.

• Pediculii pulmonari sunt alcătuiți din:

bronhia principală,
artera pulmonară,
două vene pulmonare,
arterele bronhice,
venele bronhice,
limfatice,
fibrele plexului (nervos) pulmonar ,
țesut conjunctiv mediastinal.
Plămânul drept- vedere medială
Plămânul stâng- vedere medială
Segmentația
pulmonară

-plămân drept- 3 lobi

(superior, mijlociu,
inferior)

-plămân stâng- 2 lobi

(superior, inferior)
 Vascularizația
plămânilor

Este dublă:

-nutritivă- marea circulație,

-funcțională - mica circulație

• Din AS– sângele oxigenat trece prin
valva mitrală în VS– este ejectat în
Aortă și sistemul arterial prin valva
aortică.
• În țesuturi, la nivel capilar, are loc
schimbul de gaze, O2 arterial eliberat
fiind înlocuit cu CO2 rezultat prin
metabolism.
• Sistemul venos conduce apoi sângele
dezoxigenat la AD, care este golit
ulterior în VD prin valva tricuspidă și
pompat mai departe prin valva
pulmonară în artera pulmonară la
nivelul plămânului.
• Aici are loc HEMATOZA (procesul de
eliberare al CO2 în alveole și reîncărcarea cu
O2 a sângelui)
• Pleura - Structură
seroasă ce învelește
plămânii și ușurează
mișcările plămânilor prin
alunecare.

• Alcătuită din 2 foițe:

1) viscerală - acoperă
plămânii, pătrunzând și în
scizuri;

2) parietală – acoperă
peretele toracic,
diafragmul și mediastinul.
 Cavitatea pleurală
• Între cele două pleure există
o cavitate închisă - cavitatea
pleurală, care în mod
normal este virtuală.

• În conditii patologice,
cavitatea pleurală poate
deveni reală, putând fi
umplută cu: puroi
(piotorax/empiem), sânge
(hemotorax), aer
(pneumotorax).
 MEDIASTINUL
-conține mai multe
organe și structuri
situate în cavitatea
toracică, între cei doi
plămâni:
*inima;
*vasele mari ce intră și
ies din inimă;
*traheea;
*esofagul;
*ganglioni limfatici;
*structuri nervoase
(nervul vag, nervul
frenic, trunchiul
simpatic toracic);
*ductul toracic.
 RESPIRAȚIA
• Respirația - proces vital în care au loc aportul de O 2 la țesuturi și
eliminarea CO2 ca rezultat al metabolismului.

• 2 etape fundamentale:

I. respirația pulmonară sau respirația externă, asigurată de aparatul

respirator;
II. respirația tisulară sau respirația internă, care se realizează la
nivelul celulelor din organism. Este considerată ca fiind procesul de
obținere a energiei prin arderea principiilor nutritive.
 Schimburile gazoase la nivelul plămânului se realizează datorită
succesiunii ritmice a două procese: inspirația și expirația.
• Mușchii care ridică cușca toracică pot fi clasificați ca mușchi
inspiratori.

• Mușchii care împing înainte coastele și sternul sunt în special

mușchii gâtului.

• Mușchii care coboară cușca toracică sunt mușchi expiratori.

Acest grup cuprinde în special mușchii drepți abdominali
care trag în jos sternul și coastele inferioare.
 VOLUMELE PULMONARE
1. Volumul curent= volumul de aer inspirat și expirat în timpul
respirației normale; atinge în medie 500 mL la bărbatul tânăr.
2. Volumul inspirator de rezervă= un volum suplimentar de aer care
poate fi inspirat peste volumul curent, de regulă atinge 3000mL.
3. Volumul expirator de rezervă= cantitatea suplimentară de aer
care poate fi expirat printr-o expirație forțată după expirarea unui
volum curent; reprezintă normal 1100 mL.
4. Volumul rezidual= volumul de aer care rămâne în plămâni și după
o expirație forțată. Acest volum are în medie 1200mL.
 Capacitățile pulmonare
1. Capacitatea inspiratorie= suma dintre volumul curent și
volumul inspirator de rezervă.
*reprezintă cantitatea de aer (aprox 3500 mL) pe care o persoană
o poate respira, pornind de la nivelul expirator normal până la
distensia maximă a plămânilor.

2. Capacitatea reziduală funcțională= suma dintre volumul

expirator de rezervă și volumul rezidual.
*reprezintă cantitatea de aer ce rămâne în plămâni la sfârșitul unei
expirații normale (aprox 2300mL).
3. Capacitatea vitală= suma dintre volumul inspirator de
rezervă, volumul curent și volumul expirator de rezervă.
*reprezintă volumul maxim de aer pe care o persoană îl poate
scoate din plămâni după o inspirație maximă (aprox 4600mL).

4. Capacitatea pulmonară totală= capacitatea vitală plus

volumul rezidual.
*volumul maxim până la care pot fi expansionați plămânii prin
efort inspirator maxim (aprox 5800mL).

Toate volumele și capacitățile pulmonare sunt cu aproximativ

20-25% mai mici la femei decât la bărbați și evident, sunt mai
mari la atleți și mai mici la persoanele astenice.
 Factori care influențează respirația
1. Exercițiul fizic intens: poate crește consumul de O2 și formarea
de CO2 de aproximativ 20 ori.
2. Anestezia: supradozajul de anestezice și narcotice reprezintă
cauza cea mai frecventă a deprimării respirației și a stopului
respirator.
3. Emfizemul pulmonar cronic: proces obstructiv și distructiv
complex al plămânilor, fiind de multe ori consecință a fumatului.
4. Pneumonia: orice situație inflamatorie prin care unele sau toate
alveolele pulmonare sunt pline cu lichid și celule sanguine.
5. Atelectazia= colapsul alveolelor.
6. Astmul: contracție spastică a mușchiului neted bronhiolar, care
determină o respirație dificilă.

7. Tuberculoza: în stadiile sale avansate produce multe arii de

fibroză pulmonară care reduc capacitatea funcțională a plămânilor.

8. Hipoxia: oxigenarea inadecvată a plămânilor.

9. Hipercapnia: excesul de CO2 în lichidele din corp.

10. Dispneea- setea de aer; senzație de neliniște asociată cu

incapacitatea unei persoane de a ventila suficient aer pentru a
satisface necesarul organismului.
11. Apneea de somn
Apneea - fenomen de oprire totală a
fluxului aerian naso-bucal cu durata mai
mare de 10 secunde, asociată de obicei cu
scăderea saturației oxigenului arterial și
fragmentarea somnului.
• Hipopneea este reducerea cu cel puțin 30% a fluxului aerian, cu durata
de cel puțin 10 secunde, însoțită de scăderea saturației arteriale a
oxigenului cu minimum 3% sau de o microtrezire (semnalată de apariția
undelor alfa pe traseul EEG).

• Indicele de apnei-hipopnei (AHI) reprezintă numărul mediu de apnei şi

hipopnei înregistrat pe ora de somn şi este un criteriu de diagnostic şi de
apreciere a severităţii bolii.

• Diagnosticul de sindrom de apnee în somn (SAS) se stabilește atunci când

pacientul are simptome clinice, cel mai frecvent fiind somnolență diurnă și
un indice de apnei-hipopnei mai mare de 5 pe ora de somn.
a). Sindromul de apnee în somn de tip obstructiv (SAOS) este
definit prin apariția repetată a unor episoade de obstrucție
completă sau parțială a căilor respiratorii superioare în timpul
somnului, asociată cu sforăit puternic și somnolență diurnă.

b). Apneea centrală se caracterizează prin absența simultană a

fluxului aerian naso-bucal și a mișcărilor respiratorii toraco-
abdominale.

c). Apneea mixtă- începe ca apnee centrală, fără mişcări

respiratorii, urmată de o componentă obstructivă. Succesiunea
evenimentelor poate fi stabilită prin înregistrare polisomnografică.
 Spre deosebire de apneea obstructivă, în care
activitatea mușchilor inspiratori continuă,
accentuând presiunea intratoracică negativă,
apneea centrală de somn nu se insoţeşte de efort
ventilator.

Diferenţierea între apneile de tip obstructiv și

cele centrale se poate face prin polisomnografie
(PSG) care înregistrează continuu mişcările
respiratorii toraco-abdominale.
Deși gold-standardul diagnostic în apneea de somn este polisomnografia,
numărul mic al laboratoarelor și costul ridicat al investigației au determinat
utilizarea unei metode mai simple, mai ieftine și mai puțin laborioase:
poligrafia respiratorie.
Poligrafia respiratorie = înregistrarea continuă, pe durata unei nopți, a
următorilor parametri:
-fluxul aerian nazo-bucal,
-sforăitul,
-electrocardiograma,
-efortul respirator toraco-abdominal,
-saturația oxigenului arterial,
-mișcările gambei,
-poziția corpului.
Succesiune
de 5 apnei
obstructive
însoţite de
desaturări
ale O2
Apneea de somn

video
 Bibliografie selectivă
1. Arthur C. Guyton, trad Cârmaciu R. Fiziologia umană și
mecanismele bolilor. Editura Medicală AMALTEA, București, 1997,
pp. 256-9, 282-287.
2. Boișteanu D, Simionescu V, Haulică I, Wirth AJ et al. Medicina
somnului, 2008, pp. 108-111.
3. García Araque H. F. , Orgaz O. V., López Vicente R., Airway
anatomy for the bronchoscopist: An anesthesia approach, Colombian
Journal of Anestesiology 2014;42:192-8 - Vol. 42 Num.3 DOI:
10.1016/j.rcae.2014.02.005.
4. Guyton C.A, Textbook of Medical Physiology. 11th Edition, Editura
Elsevier, Philadelphia, 2006, p. 496.
5. Harrison. Manual de Medicină. Ediția a 18-a, Editura ALL, București,
2014, p. 899.
6. http://accesssurgery.mhmedical.com/content.aspx?bookid=1317&sectioni
d=72435493
.
7. https://www.netterimages.com/chapters.htm?book_id=273&id=25993 .
8. Kaminsky D.A. The Netter Collection of Medical Illustrations.
Respiratory System, 2nd Edition, Vol. 3, E. Elsevier, Philadelphia 2011.
9. Miron A. B. Pneumologie. Editura Universitară „Carol Davila” București,
2008, pp. 1-7.
10. Netter F, Cuculici Gh P. Atlas de Anatomie Umană. Ediția a III-a.
11. Papilian V. Anatomia Omului- Vol. II: Splanhnologia. Ediția a XI-a.
Editura BIC ALL, 2006, pp 148-9, 156, 170, 174-185, 190-1.
„Sănătatea este o comoară pe care puțini știu să
o prețuiască, deși aproape toți se nasc cu ea.”
(Hipocrate)