1.VENTILATIA PULMONARA.CIRCULATIA PULMONARA.

DIFUZIUNEA
GAZELOR IN PLAMINI SI TESUTURI

1. Functiile primare si secundare ale aparatului respirator. Etapele respiratiei. Biomecanica respiratiei calme si fortate.
Variatiile presiunii pleurale, alveolare si transpulmonara in cursul ciclului respirator

Rolurile respiraţiei constau în asigurarea aportului de oxigen necesar ţesuturilor şi eliminarea dioxidului de carbon. Pentru îndeplinirea acestor roluri,
funcţia respiratorie include patru procese fiziologice majore: (1) ventilaţia pulmonară (2) difuziunea oxigenului şi a dioxidului de carbon între alveole şi
sânge; (3) transportul oxigenului şi al dioxidului de carbon prin sânge şi lichidele interstiţiale înspre şi dinspre celulele (4) reglarea ventilaţiei şi a altor
aspecte ale respiraţiei.

Mecanica ventilaţiei pulmonare

Muşchii responsabili de expansiunea şi refracţia plămânilor
Expansiunea şi retracţia plămânilor se pot produce în două moduri: (1) prin mişcările descendentă şi ascendentă ale diafragmului şi (2) prin ascensionarea şi
coborârea coastelor, care determină mărirea şi respectiv diminuarea diametrului antero-posterior
al cavităţii toracice.
Respiraţia de repaus, se realizează aproape în întregime prin mişcările diafragmului. în inspiraţie,
contracţia diafragmului . Ulterior, în expiraţie, diafragmul se relaxează, iar reculul elastic al
plămânilor, al peretelui toracic şi al structurilor abdominale determină comprimarea plămânilor şi
eliminarea aerului. In timpul respiraţiei de efort, forţele elastice nu sunt suficient de puternice
pentru a susţine ritmul expirator rapid, astfel încât surplusul de forţă este obţinut în principal prin
contracţia muşchilor abdominali, care împinge organele abdominale în direcţie ascendentă spre
faţa inferioară a diafragmului, comprimând astfel plămânii.
A doua modalitate de expansiune pulmonară este reprezentată de ascensionarea grilajului costal.
Aceasta determină expansiunea plămânilor deoarece, în poziţie de repaus, coastele sunt înclinate
descendent fapt care permite apropierea sternului de coloana vertebrală, însă prin ascensionarea
grilajului costal, coastele sunt proiectate înainte, determinând deplasarea anterioară a sternului,
care se îndepărtează astfel de coloana vertebrală, ceea ce produce creşterea cu aproximativ 20% a
diametrului toracic antero-posterior în cursul unei inspiraţii maxime comparativ cu valoarea din
expiraţie. Muşchii responsabili de ascensionarea grilajului costal sunt denumiţi muşchi inspira-
tori, iar muşchii responsabili de coborârea grilajului costal sunt denumiţi muşchi expiratori.
Principalii muşchi inspiratori sunt muşchii intercostali externi; alţi muşchi au rol auxiliar: (1)
muşchii stemocleidomastoidieni,; (2) muşchii dinţaţi anteriori, (3) muşchii scaleni.
Principalii muşchi expiratori sunt: (1) drepţii abdominali, şi (2) intercostalii interni.

Plămânul "pluteşte” în cavitatea toracică, fiind înconjurat de un strat subţire de lichid pleural
care lubrifiază mişcările pulmonare în interiorul cavităţii.Drenajul continuu al excesului de lichid
pleural prin canalele limfatice determină un efect de sucţiune uşoară între suprafaţa viscerală a
pleurei pulmonare şi suprafaţa parietală a pleurei toracice. Prin urmare, deşi aderă strâns la peretele toracic, plămânii sunt în acelaşi timp lubrifiaţi şi urmează
îndeaproape expansiunea şi retracţia toracelui.
Presiunea pleurală şi modificările acesteia în timpul respiraţiei
Presiunea pleurală reprezintă presiunea lichidului din spaţiul îngust cuprins între pleura viscerală şi pleura parietală. Această presiune este rezultatul unei
sucţiuni uşoare, fiind prin urmare uşor negativă. Presiunea pleurală normală la începutul inspiraţiei este de aproximativ -5 centimetri coloană de apă şi
reprezintă forţa de sucţiune necesară pentru a putea menţine plămânii destinşi în condiţii de repaus. In timpul unei inspiraţii normale, presiunea ajunge la o
negativare mai mare a presiunii intrapleurale, în medie de aproximativ -7,5 centimetri coloană de apă.

Presiunea alveolară
Presiunea alveolară reprezintă presiunea aerului din interiorul alveolelor pulmonare. Când glota este deschisă şi la nivel pulmonar nu există aflux sau eflux
aeric, presiunile din toate segmentele sistemului respirator, până la nivel alveolar inclusiv, sunt egale cu presiunea atmosferică, a cărei valoare convenţională
este zero.Pentru a determina pătrunderea aerului la nivel alveolar în inspiraţie, presiunea alveolară trebuie să scadă sub valoarea presiunii atmosferice (sub 0).
Această presiune uşor negativă este suficientă pentru a produce pătrunderea în plămâni a unui volum aeric de 0,5 litri în decursul celor 2 secunde ale unei
inspiraţii normale, de repaus.
In expiraţie, sunt generate presiuni contrare: presiunea alveolară creşte la aproximativ +1 centimetru coloană de apă, iar acest lucru determină
eliminarea din plămâni a unui volum aeric de 0,5 litri în decursul celor 2- 3 secunde ale expiraţiei.
Presiunea transpulmonară. Diferenţa dintre presiunea alveolară şi presiunea pleurală. Această diferenţă constituie presiunea transpulmonară. Această
diferenţă presională dintre alveole şi suprafaţa plămânilor constituie o măsură a forţelor elastice pulmonare care tind să colabeze plămânii în fiecare secundă a
respiraţiei şi este denumită presiune de recul. 1
2.Complianta toracelui si a plaminilor. Tensiunea de suprafata si rolul
surfactantului. Lichidul pleural,presiunea pleurala: origine si importanta.
Lucrul respiratiei. Atelectazia,cauzele. Pneumotoraxul