3.1.Analizatorul auditiv. Membrana timpanică şi sistemul osicular.

Conducerea vibraţiilor sonore prin sistemul osicular

(de la membrana timpanică la cohlee). Conducerea osoasă a vibraţiilor sonore.

Analizatorul auditiv
Membrana timpanică şi cele trei oscioare auditive conduc vibraţia sonoră de la membrana timpanică prin
urechea medie până la nivelul cohleei (urechea internă). Ciocanul este ataşat de suprafaţa internă a
membranei timpanice prin mânerul acestuia, iar de nicovală prin intermediul unor ligamente mici, astfel
încât mişcarea ciocanului antrenează şi mişcarea scăriţei. Extremitatea opusă a nicovalei se articulează
cu corpul scăriţei, iar feţişoara scăriţei se sprijină pe labirintul membranos al cohleei, în dreptul ferestrei
ovale.

Capătul mânerului ciocanului este ataşat la centrul membranei timpanice, iar acest punct de ataşare
este tracţionat constant de muşchiul tensor al timpanului, care menţine membrana timpanică în tensiune.
Aceasta permite transmiterea spre oscioare a vibraţiilor sonore din orice regiune a membranei
timpanice, ceea ce nu s-ar putea realiza în cazul în care membrana ar fi detensionată.

Oscioarele urechii medii sunt susţinute de ligamente într-o manieră în care ciocanul şi nicovala
acţionează asemeni unei pârghii unice cu punctul de sprijin localizat aproximativ la marginea membranei
timpanice.

Datorită articulaţiei cu nicovala, scăriţa se deplasează spre fereastra ovală şi exercită presiune asupra
lichidului cohlear situat de partea opusă a acesteia de fiecare dată când membrana timpanică se
deplasează spre interior; de asemenea, scăriţa efectuează o mişcare de retragere atunci când ciocanul
se deplasează spre exterior.

Amplitudinea mişcării feţişoarei scăriţei la fiecare vibraţie sonoră reprezintă numai trei sferturi din
amplitudinea mişcării mânerului ciocanului. Astfel, sistemul osicular nu măreste distanţa pe care se
deplasează scăriţa. In realitate sistemul reduce distanţa, însă creşte forţa mişcării de aproximativ 1,3 ori.

Atenuarea sunetului prin contracţia muşchiului tensor al timpanului şi a muşchiului

stapedius (al scăriţei). Transmiterea unor sunete puternice prin sistemul osicular la nivelul
sistemului nervos central induce după o perioadă de latenţă de numai 40 -80 milisecunde un
reflex care determină contracţia muşchiului stapedius şi într-o măsură mai mică a muşchiului
tensor al timpanului. Muşchiul tensor al timpanului tracţionează mânerul cio canului spre
interior, în timp ce muşchiul stapedius împinge scăriţa spre exterior. Aceste două forţe sunt
opuse şi astfel determină creşterea de ansamblu a rigidităţii sis temului osicular, ceea ce
reduce semnificativ transmiterea sunetelor cu frecvenţă joasă, în special a celor cu frecvenţă
mai mică de 1000 hertzi.
Acest reflex de atenuare poate reduce intensitatea transmiterii sunetelor cu frecvenţă joasă cu
până la 30-40 decibeli, ceea ce este echivalent cu diferenţa dintre vor birea cu voce tare şi
vorbirea în şoaptă. Funcţia acestui mecanism este dublă:
1) Protejează cohleea de efectul nociv al vibraţiilor generate de sunetele foarte puternice
Conducerea osoasă a vibraţiilor sonore
2) Maschează sunetele cu frecvenţă joasă în mediile zgomotoase. Astfel, este îndepărtată o mare
parte a zgomotului de fond, ceea ce permite persoanei să se concen treze asupra sunetelor cu
frecvenţă mai mare de 1000 hertzi, deoarece informaţiile cele mai importante transmise de
vocea umană au frecvenţe peste acest prag.
O altă funcţie a muşchiului tensor al timpanului şi a muşchiului stapedius este de a reduce
sensibilitatea auditivă a unei persoane la nivelul propriei vorbiri. Acest efect este indus de impulsuri
nervoase colaterale transmise acestor muşchi în momentul în care creierul activează mecanismul vorbirii.
Conducerea osoasă a vibraţiilor sonore
Deoarece în urechea internă, cohleea este localizată într-o cavitate a osului temporal denumită labirintul
osos, vibraţiile cutiei craniene pot produce vibraţii ale lichidului cohlear. Ca urmare, în condiţii adecvate,
o persoană poate percepe sunetul produs de plasarea unui diapazon sau a unui dispozitiv vibrator
electronic la nivelul oricărei proeminenţe osoase a cutiei craniene, în special la nivelul procesului
mastoid. . Energia prezentă în vibraţiile sonore puternice din aer nu este însă suficientă pentru stimularea
auzului prin conducere osoasă, cu excepţia situaţiilor în care un dispozitiv special electromecanic pentru
amplificarea sunetului este aplicat pe os.