Analizatorul auditiv

Sunetul= senzatia perceputa prin intermediul organului auditiv de oscilatiile mecanice ale corpului
transmise ca unde acustice (=unde mecanice longitudinale de compresie si rarefiere) si propagate in
aer la viteza de 330-340 m/s

Dpdv fizic, sunetul= orice vibratie mecanica propagata printr-un mediu material sub forma unei unde.
Vibratiile din domeniul audibil au frecventa 20-20.000 Hz, cele in afara domeniului de sensibilitate al
urechii sunt infrasunete (<20 Hz) sau ultrasunete (> 20.000 Hz). Urechea umana are maxim de
sensibilitate pentru sunete de aprox. 3500 Hz.

Caracteristicile sunetului:

 Inaltimea: corespunde frecventei sau tonului muzical, masurata in Hz

 Intensitatea: coresp amplitudinii, masurata in dB
 Durata: calculata de la momentul impactului pana la disparitia ultimei vibratii percepute
 Timbrul/ culoarea: caracteristica unui sunet de a se deosebi de alte sunete de aceeasi
inaltime, durata si intensitate

Frecventa sunetului:

- intervalul de frecventa 20-20.000 Hz depinde de energia undei sonore (amplitudinea vibratiei),

de varsta si starea de sanatate a individului
- intensitatea sunetului regleaza intervalul de frecvente percepute
- frecventa vibratiilor da tonalitatea sunetelor=>
a) tonuri pure sau simple (unde sinusoidale, rar intalnite, utilizate clinic in audiograme)
b) tonuri emise de instrumente si voce umana (amestec de sunete cu frecvente diferite).
Frecventele cele mai joase= tonalitatea vocii
Frecventele cele mai inalte= timbrul vocii
c) zgomotul= amestec de frecvente fara legatura intre ele, lipsa obiectiva sau subiectiva de
incarcatura informationala. Deranjeaza fie prin senzatia neplacuta pe care o produce, fie prin
efectul negativ asupra transmiterii de informatie

Intensitatea sunetului:

 densitatea superficiala a puterii acustice= puterea vibratiei transferata printr-un element de

suprafata normal pe directia de propagare a undelor sonore
 Intensitatea acustica= puterea transferata/ unitatea de arie. <I>= Watt/m 2
Puterea sunetului= energia transferata de unda sonora intr-o secunda, are ca unitate de
masura watt-ul.
 Variatia intensitatii sunetului perceput de urechea umana este mare (de la 10 -12 la 106
W/m2)=> nivelul intensitatii sunetului se exprima ca logaritmare a raportului dintre IS si ISde
referinta (= 10-12 W/m2), logaritm care se exprima in beli sau dB. Nivelul IS de referinta= 0 dB
(valoarea 0 nu reprezinta absenta sunetului sau audibilitatii, ci cel mai slab sunet pe care
urechea umana il percepe)

Niv. IS= log IS/ IS referinta (beli) si 10x log IS/ IS referinta (dB)

 IS e direct proportionala cu puterea sursei/sunetului si invers proportionala cu distanta pana la

sursa si dimensiunea ariei asupra careia actioneaza puterea sunetului. Cum dimensiunea
timpanului (= aria de transfer a puterii sunetului) e apr. constanta la om=> IS variaza i.p cu
distanta fata de sursa, daca sursa isi mentine puterea.

Niv. puterii sunetului (beli)= log putere sunet/ putere sunet referinta si 10 x log PS/ PS
referinta

Presiunea sunetului:
  Mai utilizata in practica, sunetele fiind unde sonore long. de compresie si rarefiere=>
compresia si rarefierea= presiunea realizata de unda sonora asupra mediului
 IS= Puterea sunetului/ arie= patratul presiunii=> IS poate fi caracterizata drept d.p cu patratul
presiunii sunetului
 Niv. de presiune al sunetului = log (pres2/presiunea de referinta2)= 2 log (pres/ pres de
referinta). Presiunea de referinta= 2x 10-5
 Ex: prag dureros-130 dB/100 Pa, leziuni ale urechii la expuneri scurte-20 dB/ 20 Pa, leziuni
ale urechii la expunere prelungita 85 dB/0,6 Pa, vorbirea normala la 1 m- 40-60 dB/ 2x10 -3-
2x10-2 Pa

Urechea

 organ de simt pereche in osul temporal cu 3 componente anatomo-functional diferite, care

actioneaza impreuna in transductia undelor sonore in impulsuri nervoase:
1. Urechea externa:

- formata din pavilion (cu auricul si tragus), CAE, timpan

- rol in captarea sunetelor si transmiterea lor spre timpan, care duce la vibrarea membranei
timpanice
- pavilionul are elasticitate si o forma care asigura buna captare a sunetelor si modularea lor a.i se
poate distinge directia din care vin
- partile urechii ext. sunt esentiale pt localizarea sunetelor in plan vertical, sunetele intran in canalul
auditiv fie direct, fie dupa ce au fost reflectate diferit pe auricul sau tragus, in functie de unghiul lor
de incidenta

2. Urechea medie:

- Situata in stanca osului temporar, e cavitate pneumatica intre membrana timpanica si fereastra
ovala.
- Comunica cu cavitatea nazala prin trompa lui Eustachio, care permite egalizarea presiunii dintre
ureche medie si mediu ext, dar si aparitia otitei medii la infectii faringiene. Rolul comunicarii apare
la o schimbare de altitudine sau scufundare care tensioneaza timpanul. Daca apare o modificare
rapida a presiunii exterioare=> durere in una/ ambele urechi prin inchiderea trompelor lui
Eustachio => mestecarea/ inspir profund deschid trompa si elimina tensiunea.
- Rolul primar: transferul vibratiei timpanului la fereastra ovala prin 3 oscioare articulate)- ciocan (pe
fata interna timpanului), nicovala, scarita (intim atasata de fereastra ovala a ductului cohlear).
- Oscioarele transmit vibratia modulata de contractia m. stapedius si tensor al timpanului, activati la
intensitati mari, care produc rigiditatea oscioarele=> transmiterea sunetelor se diminueaza=>
protectia urechii interne de sunete cu intensitate mare (inclusiv sunete proprii, ca mestecatul)
- Roluri ureche medie:
 Transmiterea sunetului ca unde de presiune in aer la unde de presiune intr-o substanta
apoasa din urechea interna, realizand corespondenta impedantei intre aer si apa
(=tendinta mediilor de a se opune miscarii date de o unda) prin:
 raportul dintre suprafata timpanului si suprafata ferestrei ovale= 17:1=> necesita
amplificarea fortei totale de la partea cu aer (membr timpanica) la cea apoasa
(piciorul scaritei).
 scaderea amplitudinii undelor sonore de catre sistemul de oscioare
 amplificarea fortei face ca sunetele cu frecvente 300-3000 Hz sa se transmita
in prop. de 50-70%
 Altfel, doar 1-3% din energia acustica se transmite la trecerea undelor din aer
in apa, restul sunt reflectate
 Cresterea rigiditatii sistemului de oscioare ce determina reducerea transmisiei sunetelor
cu frecventa joasa cand au intensitate f mare = reflex acustic.

3. Urechea interna:

- Cuprinde organ de auz (melc/ cohlee) si aparat vestibular cu rol in echilibru

- Melcul osos are o lungime de 35 mm si e spiralat de 2,5 ori.
- Melcul osos are o zona centrala= columela, in jurul careia se spiraleaza si din care se desp. spre
canalul spiral, lama spirala osoasa (rasucita in jurul columelei pe toata lungimea canalului spiral)
- Melcul osos contine un melc membranos, alcatuit din 3 canale:
 scala vestibulara (comunica cu fereastra ovala) si e separata de membr.
Reissner(vestibulara) de
 ductul cohlear (scala media, contine organul Corti), separata de membrana
bazilara/ bazala de
 scala timpanica (comunica cu fereastra rotunda si cu scala vestibulara la vf.
melc)
- Scala vestibulara si cea timpanica sunt tapetate de fibrocite si umplute cu perilimfa (continut sarac
in K, bogat in Na). Perilimfa din ambele compartimente comunica prin spatii interstitiale si la vf.
melcului printr-un orificiu= helicotrema. Scala media are endolimfa.
- Melcul membranos e impartit de cele 2 membr. in rampa superioara (vestibulara) si rampa
inferioara (temporala).
- Membranele bazilara si Reisssner se intind de la ligamentul spiral spre ext pe toata lungimea
melcului, cu exceptia vf. unde rampa vestibulara si cea timpanica comunica.
- Rol membr. Reissner: despartirea continutului scalei vestibulare (cu perilimfa) de cel al ductului
cohlear (cu endolimfa)=> cel. organului Corti sunt in endolimfa. Dpdv vibrator, nu are importanta,
fiind subtire si nemodificand transmiterea undelor sonore.
- Rol membr. bazilara:
 membr. fibroasa, 20.000-30.000 fibre bazilare fixate printr-un sg capat de columela (in partea
centrala a cohleei), desparte rampa medie de scala timpanica si interfera cu undele sonore
prin caract. fibrelor bazilare
 are elasticitate variabila de la baza pana la helicotrema pt ca lungimea fibrelor creste
progresiv (0.04 mm baza pana la 0.5 mm vf), iar diametrul scade de 100 de ori de la baza
spre vf.
 undele sonore cu frecvente inalte intra in rezonanta la baza cohleei (unde sunt fibre groase si
scurte), cele cu frecvente joase la vf. (unde sunt fibre lungi si subtiri)
- Fenomene la patrunderea vibratiilor sonore prin fereastra ovala:
 vibratia lichidului si membr. bazale care se deplaseaza de la baza la vf. cohleei
 comunicarea ferestrei rotunde cu scala timpanica face ca lichidul din cohlee sa vibreze prin
deplasare inainte-inapoi intre cele 2 ferestre (=> in absenta ferestrei rotunde, melcul devine
cavitate inchisa si vibratiile sunt stopate ptc lichidele se comprima f greu)
 viteza de deplasare a undelor sonore de-a lungul cohleei e diferita in fct. de frecventa (undele
de frecventa inalta se deplaseaza mai rapid=> permit decodarea seriata si impiedicand
confuzia produsa de decodarea simultana)
 frecventa diferita a undelor sonore intra in rezonanta cu fibrele bazilare la o distanta specifica/
frecventa, dupa care energia se disipeaza si unda nu mai inainteaza prin melc
 Cand vibratiile intra in rezonanta cu fibrele bazilare, se produce max de
amplitudine a membr. si disiparea energiei undei
 Undele cu frecvente joase intra in rezonanta max la vf cohleei (pe care o parcurg
in intregime), cele cu frecventa inalta intra in rezonanta max la baza cohleei
(energia se disipeaza rapid)

Organul Corti

 situat in ductul Corti, format din cel. senzoriale asezate pe mai multe randuri pe membr.
bazala si acoperite de o membr subtire (=membr. tectoria)
 cel. senzoriale s.n celule paroase, sunt aranjate in 3 randuri ext (cel paroase externe) si 1
rand intern (cel. paroase interne). Se gasesc in lungimea melcului si perpendiculare pe fibrele
bazilare. Au un capat bazal in jurul caruia sunt terminatii nervoase si unul apical cu stereocili
(la cel. paroase ext, inclavati in membr. tectoriala). Intre randurile de c.p.ext si c.p.int se
formeaza tunelul Corti
 terminatiile ext. are cel. paroase sunt fixate de lamina reticulata sustinuta de cel. cohleare
triunghiulare
  fibrele bazilare + lamina reticulata + cel. paroase formeaza o unitate compacta
 Membr tectoria:
- fixata la niv. limbului spiral, nu se poate deplasa decat prin marg. libera
- cel. paroase auditive sunt prinse ca intr-un sandvis intre membr. bazala si membr.
tectoria si au stereocili orientati/ fixati in membr. tectoria
- deplasarea membr. bazilare e insotita de miscarea cel. paroase care se apropie/
indeparteaza de membr. tectoria, miscare insotita de inclinarea/ indreptarea
stereociliilor. Prin acest mecanism doar c.p. externe sunt stimulate. Desi
c.p.interne trimit maj. aferentelor auditive, deplasarea membr. bazale nu poate
inclina stereocilii (nu sunt inclavati in membr. tectoria). Stimularea c.p.interne e
mai complexa si implica:
 rezonanta fibrelor bazale cu undele sonore
 deplasarea membr. bazale cu fibre bazilare si cel. paroase spre si dinspre
membr tectoria
 inclinarea cililor c.p. ext urmata de depolarizarea si contractia lor
 tractiunea membr. tectoria spre membr. bazala si ingustarea spatiului
dintre cele 2=> inclinarea stereociliilor
 depolarizarea c.p.int si descarcarea de glutamat cu stimularea fibrelor
aferente ale n. cohlear

Mecanismul de contractie al cel paroase ext:

 c.p sunt situate in ductul cohlear si scaldate de endolimfa produsa de stria vascularis, cu
compozitie diferita de perilimfa (bogata in K+ 140 mEq/l cu un potential pozitiv de +80-+100
mV). Potentialul endolimfei din ductul Corti e diferit de potentialul endolimfei vestibulare (egal
cu cel al perilimfei)=> cel mai inalt potential transepitelial, deci principala forta implicata in
transductia senzoriala
 Stria vasculara are 2 straturi epiteliale functionale: cel marginale separata endolimfa de un
compartiment intermediar si cel bazale separata compartimentul intermediar de lichidul
interstitial al ligamentului spiral continuat cu perilimfa.
 Mecanismul de formare al endolimfei:
- prima etapa: generare de fluid cu potential pozitiv si o concentratie scazuta de K
- a doua etapa: formare de endolimfa bogata in K cu pastrarea potentialului pozitiv
 In stria vascularis, fibrocite preiau K din perilimfa si prin jonctiuni GAP il transfera cel. bazale si
apoi cel. intermediare care il elib. in compartimentul interstitial cu formarea de potential pozitiv
de +90 mV. Cel marginale preiau K din lichidul interstitial si-l elibereaz prin canale de K in
endolimfa
 Potentialul de repaus al c.p e – 70 mV. Stimularea lor prin inclinarea stereociliilor determina
deschiderea canalelor de K cu depolarizarea cel=> deschiderea canalelor de Ca2+ ce permit
fuziunea veziculelor cu mediator cu membr. si exocitoza glutamatului in fanta sinaptica. Rolul
c.p deriva din capacitatea lor de contractie asiurata de proteine transmembr. numite prestine
(nu se gasesc in c.p.interne). La depolarizare, Cl- se deplaseaza de pe membrana, prestina isi
modifica conformatia si isi micsoreaza aria=> scurtarea cel. paroase ext=> contractie f rapida
(100 microsecunde) non-dependenta de Ca2+ si ATP
 C.p. ext au relevanta minora in formarea senzatiei auditive=> c.p.int transduc senzatia sonora,
iar c.p.ext amplifica semnalul
 Importanta contractiei: Contractia c.p.ext e influentata de eferentele primite de la nucleii olivari
care o pot inhiba, blocand scurtarea celulei si tractiunii membr. tectoriale spre membr.
bazala=> gradul de inclinare a stereociliilor cel. paroase int. e diminuat si sunetele nu mai sunt
percepute/ slab percepute. Nu toate c.p.ext sunt blocate, cele neinhibate se scurteaza in urma
unor stimulari si sunetele din banda de frecventa din organul Corti se aud clar (=focus
auditiv)=> Focusul auditiv permite perceptia sunetelor in una sau mai multe benzi de frecventa
si anularea sunetelor din afara benzilor de interes.

Determinarea caracteristicilor sunetului:

a) det. intensitatii sunetului:

- decodata prin 3 mecanisme. Cresterea amplitudinii vibratiei membr. bazale cu cat sunetul e mai
puternic determina =>

 deformarea mai mare a stereocililor cu cresterea frecventei impulsului

 cresterea nr. de celule stimulate si cresterea nr. de fibre nervoase stimulate
 transmiterea de catre c.p. ext de impulsuri prin fibre aferente ale n. cohlear

b) det. frecventei sunetului

 Teoria localizarii:
- membr. bazala intra in rezonanta cu sunetele la distante dif. de vf. in functie de
frecventa acestora.
- bazata pe capacitatea fibrelor bazilare de a intra in rezonanta cu sunete la
distante variabile in fct. de frecventa
- eficienta pt sunete cu frecventa mai mare de 2000 Hz
 Teoria temporala sau a frecventelor:
- pt sunete cu frecventa joasa, rezonanta se produce aprox. in aceeasi portiune de
membr. bazilara. Teoretic, frecventele joase necesita fibre extrem de subtiri si
lungi care ar presupune o elasticitate si plasticitate proprie a membr. bazale
imposibil de realizat anatomic=> membr. bazala nu e capabila de a rezona amplu
la frecvente joase=> c.p asociate membr. din vf cohleei raspund la mai multe
frecvente prin descarcare de tipare diferite pt frecvente diferite.
- sunetele determina rafale de impusluri nervoase sincronizate in aceleasi frecvente
- eficienta pt frecvente 20-2000 Hz

c) det. directiei sunetului

 initiata la niv. nucleilor olivari sup:

- grupul lateral: compara intensitatea sunetelor percepute de cele 2 CAE pt acelasi
sunet, functioneaza optim pt sunete de frecventa mare
- grupul median: compara intarzierea aceluiasi sunet perceput de cele 2 CAE,
neuronii din marg. nucleului rasp. maximal la intervale mici de timp, cei din marg.
opusa la intervale mari. Functioneaza optim pt frecventa < 3.000 Hz
 forma urechii ext asigura diferentierea sunetelor care vin din fata/ spate prin modificarea
calitatii lor (cresterea intensitatii celor din fata)
 directia sunetului e condusa spre cortex pe alte cai decat cea pt tonuri

Caile de conducere:
 - Neuron 1 – ganglionul spiral Corti -> Nervul VIII
- Neuron 2 – nucleii cohleari dorsali si ventrali (bulb sup)
- Neuron 3 – nucleul olivar superior => contralateral (majoritatea) sau ipsilateral (pe
calea lemniscului lateral)
- Neuron 4 – coliculul inferior
- Neuron 5 – nucleul geniculat medial -> Radiatiile auditive
 Cortexul auditiv primar:
- situat in regiunea supratemporala a girusului temporal superior, raspunde la
frecvente sonore unice.
- neuronii raspund la intervale scurte de frecventa ( prin fenomenul de inhibitie
laterala)
- determina tiparele sonore simple
 Cortexul auditiv de asociatie:
- asociaza diferite frecvente sonore
- asociaza sunetele cu informatii din alte regiuni senzoriale
- determina tiparele sonore tonale sau secventele complexe
- transmit informatia catre aria Wernicke (parte a cortexului auditiv situata in
regiunea posterioara a girusului temporal superior
 Leziuni ale ariei primare: unilateral=>hipoacuzie usoara CL, pierderea capacitatii de a
determina pozitia sursei in spatiu; bilateral: hipoacuzie grava
 Leziuni ale ariei secundare: pastreaza capacitatea de a auzi si interpreta tipare sonore simple,
incapacitatea de a percepe semnificatia cuvintelor (lezarea ariei Wernicke)
Analizatorul vestibular
 format dintr-un sistem de canale si cavitati osoase ce contin canale si cavitati membranoase
(labirintul membranos)
 Partea functionala= labirintul membranos, format din canale semicirculare (anterior, posterior,
lateral) si 2 cavitati membranoase (utricula si sacula)
 In interiorul labirintului membranos se afla endolimfa (asem. celei cohleare) si intre labirintul
membranos si peretii ososi se afla perilimfa.
 Functional, are 2 parti:
- detectarea acceleratiei liniare (utricula si sacula)
- detectarea acceleratiei angulare (canalele semicirculare)
 Detectia senzatiei vestibulare constanta este esentiala pt generarea contractiei musculare=>
reorientarea corpului in cadrul reflexelor vestibulo-spinale si miscarea constanta a ochilor in
reflexe vestibulo-oculare. Disfunctia vestibulara da senzatia de vertigo, dificultatea miscarii si
ortostatismului (corectare prin mecanisme compensatorii)

Utricula si sacula:
 Implicate in detectarea acceleratiei liniare si stabilirea pozitiei capului (gravitatia)
 Contin o arie mica senzoriala de 2 mm= macula in plan orizontal pt utricula, vertical pt sacula
(cand capul e inclinat cu 25 grd in jos, ex: plimbare)
 Fiecare macula are celule paroase acoperite de o membrana otolitica (gelatinoasa
mucopolizaharidica) cu cristale de carbonat de Ca2+ si proteine= otoliti
 Membrana otolitica are densitate mai mare si inertie mai mare decat endolimfa=> orice
miscare a capului determina o acceleratie diferita a celor 2 structuri (mai lenta a membr.
otolitice=> viteza mai mare a endolimfei si mai mica a membranei otolitice=> membrana
ramane in urma=> deplasare inapoi cu inclinarea stereociliilor).
 In situatia de ortostatism, macula utriculei sitt in plan orizontala detecteaza miscarea capului in
plan orizontal (miscare inainte/inapoi sau lateral), in timp ce macula saculei detecteaza
miscarea capului in plan vertical (sarituri)

Celulele paroase vestibulare

- Endolimfa e produsa de un epiteliu specializat forma din celule vestibulare
intunecate care secreta cantitati mari de K si HCO3-. Conc. ionilor de K= 140
mEq/L si de bicarbonat= 30 mEq/L. Potentialul endolimfei= 0 mV
- Perilimfa se gaseste la polul bazal al cel. paroase, e distribuita in jurul melcului
membranos si are compozitie asemanatoare LCR
- Cel. paroase vestibulare sunt mecanoreceptori de natura epiteliala ce asigura
transductia semnalelor prin detectarea miscarii membr. otolitice. Au un pol apical
spre membr. otolitica si unul bazal spre terminatiile nervoase ale ggl. Scarpa. La
polul apical au stereocili legati intre ei prin leg. de vf (filamente fine) si in rand cu
kinocilul (structura de cil cu 9 perechi periferice si una centrala de microtubuli fara
rol clar definit, cea mai inalta structura apicala)
- Stimularea celulelor paroase:
 stereocilii (cu actina) inclavati in membr. otolitica se inclina la miscarea
acesteia;
 inclinarea in directia kinocilului deschide canalele de K (deplasarea in
sens invers le inchide). Potentialul de membr. al cel. paroase= -40 mV. La
deschiderea canalelor: gradient 0 mV (al endolimfei) in ext si -40 mV in
interior, permite trecerea K in interiorul celulei cu depolarizarea lor;
- Canale ionice sunt din superfamilia TRP (canale mecanosensibile tip TRPA1),
sunt la niv. stereocililor (posibil legati prin cadherina 23 si protocadherina 15,
formand lanturi), sunt neselective (permit trecerea ionilor monovalenti si divalenti),
sunt 2/stereovil.
- Cel. paroase nu sunt neuroni si nu genereaza potential de actiune. Stereocilii in
stare de repaus au poz de repaus si o parte din canalele de K sunt deschise (cel e
partial depolarizata=> canale de Ca2+ sunt partial deschise si permit influx ionic
cu eliberare de vezicule cu mediator (glutamat) in spatiul sinaptic facut cu
 dendritele neuronilor ggl Scarpa=> informeaza creierul de grd de inclinare a
stereocililor
- Inclinarea spre kinocil determina o depolarizare mai mare prin deschiderea mai
multor canale=> Ca2+ patrunde masiv=> cantitate crescuta de glutamat in spatiul
sinaptic. Inclinarea in sens invers=> hiperpolarizare cu incetarea eliberarii de
glutamat in spatiul sinaptic.
- Cel. paroase sunt capabile de un raspuns motor lent/ rapid, capabil de a regla
precis pozitia stereocililor. Raspunsul strict controlat de activitatea neuronala, cel
lent e legat de conc. K intracelular (cresterea determina scurtarea cel. paroase,
scaderea determina alungirea ei), iar cel rapid apare ca raspuns la modificarea
potentialului de membrana
- 2 tipuri de cel. paroase vestibulare: tip I si II. Tipul I e doar la pasari, reptile si
mamifere, are forma flasca cu terminatii aferente in forma de calice (tip II are
forma cilindrica si terminatii aferente butonate). Terminatiile eferente sunt
butonate la ambele si descarca ACh cu rol excitator contrar actiunii asupra cel.
paroase auditive. Tipul I realizeaza o scurtare longitudinala a cel. (independenta
de ATP, actiunea actinei sau tubulinei citoscheletului).

Detectarea miscarii capului:

 capul e in pozitie ridicata/ verticala=> macula utriculei e oriz si detecteaza miscari
stanga/dreapta si inainte/inapoi, iar macula saculei e verticala si detecteaza miscari sus/jos,
inainte/inapoi.
 capul e in poz. orizontala=> macula saculei e in poz orizontala si detecteaza miscari
stanga/dreapta, inainte/inapoi

Detectarea acceleratiei liniare:

 deplasarea capului determina o miscare a otolitilor in sens opus (determinata de densitatea
dubla a membr. fata de endolimfa)
 o inclinatie a stereociliilor se produce, urmata de depolarizare/ hiperpolarizare
 deplasarea are loc daca exista acceleratie

Canalele semicirculare:
- implicate in detectarea acceleratiei angulare (organele cupulare ale canalelor sunt
stimulate de rotatia capului in orice directie, f sensibile, necesara o rotatie de
0,0005 grd pt stimulare).
- la baza fiecarui canal semicircular se gaseste creasta ampulara cu zona
receptoare ampula care are cel. paroase tip I si II si stereocili inclavati intr-o
membr. gelatinoasa laxa= cupula (fara otoliti, densitate egala cu endolimfa)
- Rotatia capului determina o miscare in sens opus a lichidului din canale in raport
cu canalul, iar pt ca ampula e legata de canalul semicircular, urmeaza miscarea
capului. Toate cel sunt orientate in aceeasi directie=> rotatia determina
hiperpolarizare/ depolarizare in fct. de directia rotatiei
- 3 canale semicirculare: anterior (in plan vertical, orientat spre ant. si ext), posterior
(in plan vertical, orientat spre post si ext) si orizontal (in plan transvers).
Detectarea sensului de rotatie se face prin pozitia canalelor si organizarea
celulelor la niv. ampulei
Determinarea acceleratiei angulare:
 Rotatia capului si a ductelor + inertia endolimfei determina deplasarea cupulei in rap. cu
ampula
 Rotatia capului determina rotatia endolimfei cu efect de inclinare a stereociliilor in sensul/ sens
contrar celor din canalul implicat si cu efect invers in canalul omonim de parte opusa. Ex:
rotatia spre stg in plan orizontal determina stimularea ( inclinarea in directia kinocilului) in
canalul semicircular orizontal stg si inhibarea (inclinarea in sens opus) in canalul semicirc.
oriz. drept
 Inclinarea cililor e urmata de depolarizare/ hiperpolarizare in fct de tipul de inclinare=>
inclinarea in directia kinocilului deschide canalele de K cu depolarizare, deschide canalele de
Ca2+ voltaj dependente ce determina patrunderea de Ca2+ si eliberarea de glutamat cu
stimularea terminatiilor dendritice
 Deplasarea stereocililor are loc daca exista acceleratie angulara.
Reflexul vestibulo-ocular

La inclinarea capului se produce o modificare a pozitiei ochilor care ar duce la pierderea

imaginii. Pentru mentinera unei imagini stabile are loc o miscare automata a globilor oculari in sens
opus miscarii capului. Reflexul include: canale semicirculare-> nervul vestibular-> fasciculul medial
logitudinal-> nucleii oculomotori

Cai de conducere
• Ganglion vestibular Scarpa ->Nervul vestibulocohlear ->Nucleii vestibulari->
- spre cerebel (nc fastigial si uvular si lobul floculonodular)
- spre MS (fascicolul vestibulospinal)
- spre nuclei ai TC (fasciculul longitudinal median)
- spre nucleii reticulari
- spre cortex, lob parietal in profunzimea santului Sylvius