Producerea ultrasunetului in practica medicala

Aplicatii ale ultrasunetului in Medicina

Proiect realizat de:

Leta Melisa
Magaon Cosmin

Data: 26.11.2018
 SUNETUL

Sunetul este un fenomen fizic care stimuleaza simtul auzului. La oameni auzul are loc cand
vibratiile de frecvente intre 15 si 20.000 de hertzi ajung la urechea interna. Hertzul, sau Hz, este
unitatea de masura a frecventei egala cu o perioada pe secunda. Astfel de vibratii ajung la urechea
interna cand sunt transmise prin aer, si termenul sunet este ceva restrictionat la astfel de unde care
vibreaza in aer. Fizicienii moderni, insa, extind termenul pentru a include vibratii similare in medii
lichide sau solide. Sunete de frecvente mai mari de 20.000 Hz sunt numite ultrasonice.

In general, undele se pot propaga transversal sau longitudinal. In ambele cazuri, doar energia
miscarii undei este propagata prin mediu; nici o parte din mediu nu se misca prea departe. Ca
exemplu, o sfoara poate fi legata de un stalp la un capat, iar celalalt capat este tras pana sfoara se
intinde, iar apoi sfoara este scuturata o data. O unda va trece pe sfoara pana la stalp, iar aici va fi
reflectata si ea se va intoarce la mana. Nici un punct de pe sfoara nu se misca longitudinal spre stalp,
dar parti succesive din sfoara se misca transversal. Acest tip de miscare se numeste unda
transversala. De asemenea, daca o piatra este aruncata intr-o piscina, o serie de unde transversale
pleaca din punctul de impact al pietrei. Un dop de pluta plutind in apropiere se va misca in sus si in
jos, adica se va misca transversal respectand si directia de miscare a undei, dar nu se va deplasa prea
mult longitudinal. O unda sonora, insa, este o unda longitudinala. In timp ce energia miscarii undei se
propaga in exteriorul sursei, moleculele de aer care duc sunetul se misca in fata si in spate, paralel la
directia de miscare a undei. Asadar, o unda sonora este o serie de compresii si extensii alternative ale
aerului. Fiecare molecula da energia moleculei vecine, dar dupa ce unda sonora a trecut, fiecare
molecula ramane in aceeasi pozitie ca la inceput.

1. Producerea si propagarea sunetelor

Vibratiile corpurilor materiale se propagă prin aer (si, in general, prin orice alt gaz) si
ajungând la ureche produc senzatia auditivă, pe care o numim sunet. Trebuie să mentionam însă că
nu toate oscilatiile receptionate de ureche sunt percepute auditiv. Obiectul acusticii îl constituie
studiul producerii si propagarii sunetelor, incluzând aici nu numai vibratiile auditive, ci si pe cele care
nu produc senzatie auditiva, cum ar fi ultrasunetele.

Vibratiile produse într-un punct al unui mediu se propagă în acel mediu din aproape în
aproape sub formă de unde. În aer (ca si in orice al gaz) sau în lichide avem de-a face cu unde
longitudinale. Undele sonore fiind oscilatii ale mediului, produse de vibratiile unor corpuri materiale,
vor avea proprietatile undelor elastice.

În functie de viteza sursei în raport cu viteza de propagare a sunetului avem trei situatii:

a) Viteza sursei sonore (u) mai mica decat viteza (v) a sunetului
 b) Viteza sursei sonore (u) este egala cu viteza (v) a sunetului

c) Viteza sursei sonore (u) mai mare decat viteza (v) a sunetului

Corpurile care se misca cu o viteză mai mare decât cea a sunetului (supersonice) produc, prin
comprimarea aerului în directia de înaintare, o undă care nu are caracter periodic. O astfel de unda
se numeste unda de soc sau unda balistica. Ele provoaca senzatia unui soc puternic. Aceste unde
apar de exemplu, în cazul proiectilelor sau al avioanelor cu reactie.

2. Calitatile sunetului

Sunetele pot fi caracterizate prin trei calitati principale: inaltimea, intenstitatea si timbru.

a) Inaltimea sunetului este proprietatea sa de a fi mai profound (grav) sau mai acut (ascutit,
subtire). Experimental s-a constatat ca inaltimea sunetului depinde de frecventa oscilatiilor sonore.
Astfel, urechea apreciaza doua sunete cu aceeasi inaltime (sunt la unison) daca au aceeasi frecventa,
iar în cazul în care au frecvente diferite, este mai înalt (acut) cel care are frecventa mai mare. Din
aceasta cauza, înaltimea sunetului se exprima numeric prin frecventa undei sonore.

b) Intensitatea sau taria sunetului într-un anumit punct din spatiu este determinată de
cantitatea de energie pe care o transportă unda sonoră în unitatea de timp prin unitatea de
suprafata asezată în acel punct, perpendicular pe directia de propagare.

c) Timbrul. Între sunetele de aceeasi intensitate si înaltime, emise de instrumente diferite

există o deosebire calitativă pe care o numim timbrul sunetului. Un corp material emite, în afara
sunetului fundamental si o serie de sunete de frecvente superioare însa de intensitati mult mai mici
decât a celui fundamental. Acestea depind de lungimea tubului sau corzii vocale. Aceeasi piesă nu
produce aceeasi senzatie auditivă si impresie asupra psihicului dacă este redată de voci umane sau
de instrumente diferite. Experienta arată ca timbrul undei sonore depinde de numărul, înaltimea si
intensitatea sunetelor superioare, dar nu depinde de diferenta de faza dintre aceste vibratii (mai
exact). Modurile de vibratie proprii ale corzilor vocale, care au lungimi diferite la oameni, cu
frecventele armonice caracteristice, deosebesc vocile prin timbrul specific. Sunetele vocale sunt
produse de vibratia corzilor vocale sub actiunea unui flux de aer. Daca deschizi gura si produci un
sunet, fără să pui în miscare alti muschi, il vei auzi nearticulat. Când vorbesti, intră în actiune
cavitatea bucală, muschii gâtului, limba, buzele, faringele, care transformă sunetele în cuvinte.
Sunetele muzicale sunt emise prin modificarea distantei si tensiunii în corzile vocale sub actiunea
muschilor gatului.

3. Perceperea sunetelor

Perceperea sunetelor de catre om se realizeaza prin intermediul urechii. Vibratiile auditive

sunt transmise prin intermediul diferitelor parti ale urechii, făcând să vibreze asa numitele fibre ale
lui Corty. Sub actiunea unui sunet de inaltime (frecventa data), vibreaza anumite fibre stimulează
terminatiile corespunzatoare ale nervului auditiv, care la randul său transmite informatia la creier.
Nervii auditivi transforma energia vibratiilor produse in ureche de undele sonore in mici impulsuri
nervoase (biocurenti) care produc in creier o senzatie auditiva(care depinde de varsta si de starea
receptorului auditiv) Frecventa sunetelor audibile este cuprinsa intre aproximativ 16 Hz si 20000 Hz.
Aceste limite variaza insa de la o perosoana la alta si in general cu varsta. Vibratiile de frecventa mai
mica decat 16 Hz se numesc infrasunete, iar cele peste 20000 Hz se numesc utrasunete.

Se constata deasemenea ca si intensitatea sunetelor este cuprinsă între anumite limite si

anume, aproximativ intre 4·10-12 W/m2 si 2·102 W/m2. Intensitatea minima a sunetului care determina
senzatia minima se numeste prag de audibilitate. Dacă intensitatea sunetului creste foarte mult, în
ureche apare o senzatie de presiune si apoi de durere. Intensitatea maxima peste care apare aceasta
senzatie se numeste prag tactil sau pragul senzatiei de durere. Limitele de intensitate depind de
frecventa sunetului. Astfel, se constata ce pentru frecvente cuprinse intre circa 1000 Hz si 3000 Hz
urechea este cea mai sensibila pragul de auditibilitate este cel mai jos, atingand valori de ordinul 10 -12
W/m2. Pentru frecvente mai joase sau mai inalte, urechea este mai putin sensibila, pragul de
audibilitate fiind mai ridicat.

Intensitatea senzatiei auditive (intensitatea subiectiva a sunetului) nu este proportionala cu

intensitatea sunetului fizic definita mai sus. In general pentru un sunet de o frecventa data, senzatia
auditiva creste rapid cu cresterea intensitatii si apoi, cand ne apropiem de pragul senzatiei de durere,
intensitatea trebuie sa creasca foarte mult pentru ca urechea sa perceapa o diferenta, deci
intensitatea subiectiva a sunetului nu poate fi masurata cantitativ exact.

Pentru a percepe o vibratie ca sunet, in afara conditiilor de frecventa si intensitate mai exista si
o conditie de durata. Astfel, pentru ca un om obisnuit să perceapă bine înaltimea unui sunet, trebuie ca
urechea sa să primească unde sonore cel putin timp aproximativ o sutime de secunda, adica cel putin 5
vibratii pentru un sunet de 500 Hz, 10 vibratii pentru 1000 Hz etc. Totusi, dupa mult exercitiu, aceasta
limita coboara sensibil ajungand, de exemplu, la 2 vibratii pentru a percepe destul de corect inaltimea
unui sunet intre 40 Hz si 3000 Hz.

Sursa sunetului Nivelul (decibeli) Intensitatea sunetului

Pragul audibilitatii (liniste absoluta) 0 10-12

Freamtul frunzelor 10 10-11

Soapte 20 10-10

Pasi, ruperea hartiei 40 10-8

Vorbirea 50 – 76 10-7 - 10-5

Muzica tare la radio 80 10-4

Nituirea 100 10-2

Motor avion la 3 m departare 130 10

Din punct de vedere al senzatiei auditive pe care o produc sunetele pot fi impartite in 3 clase:
sunete musicale (simple sau compuse); zgomote si pocnete. Se arata experimental ca sunetel
musicale sunt produse de miscari periodice, zgomotele de miscari neregulate, iar pocnetul este
rezultatul lovirii urechii de o variatie brusca si scurta a presiunii aerulul. Relatia dintre 2 sunete
produse succesiv sau simultan este caracterizata prin raportul dintre frecventele celor 2 sunete
(ν2/ν1) numit interval, iar daca reprezinta raportul dintre anumite numere intregi, avem un interval
muzical.
 ULTRASUNETELE
Ultrasunetele sunt vibraţii mecanice cu frecvenţe mai mari de 20 000 Hz. Ele au de
obicei intensitatea redusă. Ultrasunetele cu intensitate mare se obţin prin procedee
electromecanice care se bazează pe fenomenul piezoelectric şi / sau pe fenomenul
magnetostricţiune. Pot fi generate, de asemenea, cu fluiere.

Dintre vibratiile sonore care ies din limitele de audibilitate ale urechii omenesti, de un mare
interes, din punct de vedere practic, sunt ultrasunetele, adica sunetele a caror frecventa
este mai mare de 20 000 Hz.

Orientarea liliecilor, spre exemplu, se bazeaza pe faptul ca acestia emit semnale ultrasonore
scurte de frecvente între 30 - 60 kHz. Liliacul în zbor emite în medie cca. 30 semnale pe
secunda. O parte din acestea sunt receptionate de urechile mari ale liliacului sub forma de
semnale ecou, dupa un timp cu atât mai scurt cu cât obstacolul este mai aproape. Pe masura
apropierii de obstacol liliacul emite din ce în ce mai multe semnale într-o secunda ajungând ca
de exemplu la un metru de obstacol sa emita pâna la 60 semnale pe secunda. Aceasta permite
liliacului sa simta precis pozitia sa fata de obstacole.

Importanta practica a ultrasunetelor este legata de lungimea de unda mica a acestora. Din
aceasta cauza, de exemplu, ultrasunetele pot fi emise si se propaga ca si razele de lumina sub
forma de fascicule, spre deosebire de sunetele obisnuite care se împrastie în toate directiile.
Astfel se constata experimental ca daca lungimea undei emise este mai mica decât
dimensiunile liniare ale sursei unda se va propaga în linie dreapta sub forma de fascicul. În
afara de aceasta, datorita lungimii de unda mici, fenomenul de difractie (ocolirea obstacolelor)
nu apare decât pentru obstacolele de dimensiuni foarte mici în timp ce sunetele obisnuite
ocolesc practic aproape orice obstacol întâlnit în cale.

Ultrasunetele sufera reflexia si refractia la suprafata de separare a doua medii diferite la fel ca
undele luminoase. Folosind acest fenomen au fost construite oglinzi concave sau lentile
speciale care sa concentreze într-un punct fascicule de ultrasunete.

Deoarece intensitatea undelor sonore este proportionala cu patratul frecventei, energia

transportata de ultrasunete este mult mai mare decât energia sunetelor de aceeasi
amplitudine. Pe de alta parte în cazul ultrasunetelor fenomenul de absorbtie care apare la
propagarea tuturor oscilatiilor elastice devine foarte important. Intensitatea undei elastice
scade cu distanta de la sursa dupa o lege exponentiala I = I0 e-kr. Se poate arata atât teoretic
cât si experimental ca k depinde atât de caracteristicile mediului (densitate, vâscozitate,
caldura specifica etc.) cât si de frecventa undei care se propaga crescând cu patratul
frecventei. Din aceasta cauza practic nu putem obtine propagarea ultrasunetelor, de exemplu
în aer, la o distanta mai mare de un kilometru. Mai mult, un ultrasunet de o frecventa de cca.
3000 kHz este practic absorbit complet, la o distanta de cca. 0,6 cm. În lichide coeficientul de
absorbtie este de 2-3 ordine de marime mai mic decât în aer, iar în solide si mai mic,
intensitatea ultrasunetelor fiind mult mai putin atenuata.

Un fenomen interesant care apare la propagarea ultrasunetelor în lichide este fenomenul de

cavitatie care consta în aparitia unor bule care se ridica la suprafata si se sparg. Aceasta se
explica prin faptul ca dilatarile si comprimarile extrem de rapide care se succed în lichid duc
la aparitia unor mari tensiuni în anumite zone care fac sa se "rupa" moleculele de lichid.
Astfel iau nastere bulele care contin vaporii si gazele dizolvate în lichid. Bulele mici se
contopesc în bule mai mari care încep sa vibreze si apoi se sparg dând nastere unor presiuni
locale foarte mari care se manifesta sub forma de socuri hidraulice în volume foarte mici.
Deteriorarea paletelor turbinelor si a elicelor vapoarelor se explica prin fenomenul de cavitatie
produs de ultrasunetele generate de vibratiilor masinilor.

Înainte de a discuta câteva din aplicatiile practice ale ultrasunetelor sa vedem cum pot fi
produse. Vom trece peste procedeele mecanice (fluier ultrasonor, sirena ultrasonora) si
termice (cu ajutorul vibratiilor unui arc electric) deoarece ultrasunetele produse de acestea au
în genere amplitudini mici si sunt mai putin importante practic. Sa analizam generatorul
piezoelectric. Efectul piezoelectric consta în faptul ca supunând un cristal la deformari de
tractiune sau comprimare dupa anumite directii, pe fetele sale apar sarcini electrice egale de
semne contrare care îsi schimba rolul daca înlocuim tractiunea prin comprimare si invers.
Exista si efectul piezoelectric invers sau electrostrictiunea, pe care se bazeaza producerea
ultrasunetelor, care consta în dilatari si comprimari succesive ale cristalului sub actiunea unui
câmp electric alternativ.

Partea esentiala a generatorului consta dintr-o lama piezoelectrica de obicei de cuart pe fetele
careia sunt aplicati doi electrozi, sub forma unor straturi subtiri metalice, legati la o sursa de
tensiune alternativa. Sub actiunea câmpului electric alternativ lama începe sa vibreze cu o
frecventa egala cu cea a tensiunii aplicate. Vibratiile lamei sunt transmise în mediul
înconjurator sub forma de ultrasunete. Cu astfel de generatori se poate ajunge pâna la
frecvente de cca. 150 000 kHz si la intensitati ale radiatiei ultrasonore de la câteva zeci de
wati pe cm2 pâna la câteva sute de wati pe cm2.

Se pot produce ultrasunete si cu ajutorul efectului magnetostrictiv care consta în deformarea

corpurilor feromagnetice (fier, nichel, cobalt) sub actiunea unui câmp magnetic. Introducând
o bara dintr-un astfel de material (Ni) într-un câmp magnetic, paralel cu lungimea ei (produs
de exemplu de o bobina în care e introdusa bara), aceasta se scurteaza. Când câmpul magnetic
variaza periodic (curentul care strabate bobina este periodic) bara se va scurta periodic. În
cazul unor frecvente mari ale câmpului alternativ vibratiile capetelor barei dau nastere la unde
ultrasonore. Pentru a obtine amplitudini mari se aleg dimensiunile barei astfel ca sa avem
rezonanta între vibratiile elastice proprii si frecventa curentului alternativ excitator.
Generatorul magnetostrictiv este avantajos pentru producerea ultrasunetelor de frecventa joasa
(de la 20 - 60 kHz) si energii considerabile.

Datorita frecventei mari si a energiei mari pe care o transporta, ultrasunetele produc o serie de
efecte fizico-chimice dintre care mentionam : distrugerea starilor labile de echilibru; încalzirea
mediului; formarea de sisteme disperse (emulsii si suspensii) si distrugerea de astfel de sisteme
(coagulari); influentarea potentialelor electrochimice si a pasivitatii metalelor; voalarea placilor
fotografice; cresterea vitezei unor reactii chimice; explozia substantelor putin stabile (de exemplu
iodura de azot) etc.

Proprietatile ultrasunetelor permit folosirea lor într-o mare varietate de aplicatii practice.

Ultrasunetele produc încalzirea si redistribuirea substantei din celulele vii ceea ce duce la folosirea lor
în terapeutica (încalzirea anumitor tesuturi si masaje adânci) precum si la conservarea alimentelor
(prin folosirea unor ultrasunete de frecventa si intensitate potrivita care distrug microorganismele).

O alta aplicatie a ultrasunetelor este legata de masurarea adâncimii marilor. În esenta procedeul este
acelasi ca si în cazul folosirii sunetelor obisnuite, prezentând însa avantajul fasciculelor dirijate. De
asemenea se pot produce semnale foarte scurte ceea ce mareste precizia masurarii intervalului de
timp dintre producerea semnalului direct si înregistrarea celui reflectat.

Ultrasunetele se folosesc în diferite procese tehnologice cum ar fi : spalarea, curatarea, uscarea sau
sudarea unor corpuri si de asemenea pentru prelucrarea unor piese. În principiu, prelucrarea cu
ajutorul ultrasunetelor consta în urmatoarele : se introduce piesa (sau portiunea de piesa) care
trebuie prelucrata într-un lichid în care se gasesc în suspensie particule de praf abraziv dur. Sub
actiunea unei surse de ultrasunete în lichid apare fenomenul de cavitatie. Datorita socurilor hidraulice
particulele de abraziv sunt lovite cu putere de suprafata piesei smulgând aschii din aceasta. Pe acest
principiu se bazeaza construirea unor masini unelte care sa taie filetele si dintii pinioanelor fine, care
rectifica piese complicate, taie si gauresc placi etc.

Dintre numeroasele aplicatii ale ultrasunetelor nu vom mai mentiona decât defectoscopia
ultrasonora. Controlul ultrasonor permite stabilirea existentei unor defecte (fisuri, goluri) în interiorul
unor piese metalice masive. Principalele tipuri de defectoscoape ultrasonore utilizeaza transmisia sau
reflexia.

În defectoscopul prin transmisie emitatorul si receptorul de ultrasunete sunt situate de o parte si de

alta a piesei de cercetat (fig.1). Daca între emitator si receptor nu exista nici un defect (de exemplu
între sursa S1 si receptorul R1) semnalul ultrasonor transmis va trece neatenuat producând o
anumita deviatie a acului aparatului de înregistrare (A1). În cazul în care întâlneste un gol (D) o parte
a semnalului ultrasonor este reflectat pe suprafata de separare dintre metal si aerul din golul
respectiv si semnalul este mult atenuat ceea ce se va observe la aparatul indicator (A2). Dispozitivul
folosit practic are o singura pereche emitator-receptor care este plimbata în lungul piesei de
cercetat. Aceasta metoda are doua incoveniente : în primul rând ultrasunetele propagându-se prin
piesa se reflecta pe fetele opuse ale acesteia îngreunând observarea defectelor; în al doilea rând
acest procedeu nu permite stabilirea adâncimii la care se gasesc defectele.

Aceste incoveniente sunt în buna masura eliminate de defectoscoapele prin reflexie (sau în
impulsuri). La acestea emitatorul si receptorul sunt situate de aceeasi parte a piesei unul lânga altul
(fig.2a). Ultrasunetele se propaga prin piesa, ajung la fata opusa unde sunt reflectate si apoi revin la
receptor. Daca în piesa exista un defect, semnalul ultrasonor se va reflecta de acesta si va ajunge mai
devreme la receptor decât cel reflectat de fata opusa. Emitatorul genereaza impulsuri scurte la
intervale lungi constante care împreuna cu semnalul reflectat sunt marcate pe ecranul unui
oscilograf. În fig.2b prin 1 si 3 am indicat locurile unde spotul luminos are devieri bruste care
marcheaza momentele în care a fost emis semnalul ultrasonor si respectiv în care a fost receptat
semnalul reflectat de fata opusa. Prin 2 am indicat locul unde este indicata primirea unui semnal
reflectat de un defect. Pozitia relativa a acestuia în raport cu 1 si 3 ne permite sa determinam
adâncimea la care se gaseste defectul.
Capacitatea de a auzi ultrasunete

La om limita superioară a auzului tinde să scadă cu vârsta astfel că omul matur nu mai poate
auzi acele sunete piţigăiate pe care un copil le aude. Anumite companii de telefoane mobile
folosesc acest lucru pentru a crea sonerii de telefon care să fie auzite numai de cei tineri, dar
ele sunt auzite câteodată şi de cei în vârstă din motive diferite.

Unele animale - cum ar fi câini, pisici, delfini, lilieci şi şoareci - au o limită superioară a
frecvenţei mai mare decât cea a urechii umane şi astfel pot auzi ultrasunete, acesta fiind
modul în care un fluier pentru caini funcţionează.