SUNETUL SI

INSTRUMENTE MUZICALE
BUDASCU RADU STEFAN
Sunetul in fizica

 Sunetul este un fenomen fizic care stimuleaza simtul auzului. La oameni auzul are loc
cand vibratiile de frecvente intre 15 si 20.000 de hertzi ajung la urechea interna. Hertzul,
sau Hz, este unitatea de masura a frecventei egala cu o perioada pe secunda. Astfel de
vibratii ajung la urechea interna cand sunt transmise prin aer, si termenul sunet este ceva
restrictionat la astfel de unde care vibreaza in aer. Fizicienii moderni, insa, extind
termenul pentru a include vibratii similare in medii lichide sau solide. Sunete de
frecvente mai mari de 20.000 Hz sunt numite ultrasonice.
 Amplitudinea

 Amplitudinea este caracteristica undelor sonore pe care o percepem ca volum. Distanta maxima pe care o unda o
parcurge de la pozitia normala, sau zero, este amplitudinea; aceasta corespunde cu gradul de miscare in moleculele de
aer ale unei unde. Cand gradul de miscare in molecule creste, acestea lovesc urechea cu o forta mai mare. Din cauza
aceasta, urechea percepe un sunet mai puternic. O comparatie de unde sonore la amplitudine scazuta, medie, si inalta
demonstreaza schimbarea sunetului prin alterarea amplitudinii. Aceste trei unde au aceeasi frecventa, si ar trebui sa
sune la fel doar ca exista o diferenta perceptibila in volum.

 Amplitudinea unei unde sonore este gradul de miscare al moleculelor de aer din unda. Cu cat amplitudinea unei unde
este mai mare, cu atat moleculele lovesc mai puternic timpanul urechii si sunetul este auzit mai puternic.
Amplitudinea unei unde sonore poate fi exprimata in unitati masurand distanta pe care se intind moleculele de aer,
sau diferenta de presiune intre compresie si extensie ale moleculelor, sau energia implicata in proces. Cand cineva
vorbeste normal, de exemplu, se produce energie sonora la o rata de aproximativ o suta de miime dintr-un watt. Toate
aceste masuratori sunt extrem de dificil de facut, si intensitatea sunetului este exprimata, in general, prin compararea
cu un sunet standard, masurat in decibeli.
Caracteristici fizice

 Orice sunet simplu, cum ar fi o nota muzicala, poate fi descrisa in totalitate, specificand
trei caracteristici perceptive: inaltime, intensitate, si calitate (timbru). Aceste
caracteristici corespund exact a trei caracteristici fizice: frecventa, amplitudine, si
constitutia armonica, sau respectiv forma undei. Zgomotul este un sunet complex, o
mixare de multe diferite frecvente, sau note care nu sunt legate armonic.
 Inaltimea/Durata/Intensitatea/Timbru

 Inaltime
 Ea este calitatea sunetului care ne spune daca un sunet este inalt sau scazut. Totul depinde de viteza vibratiei. Aceasta caracteristica se
masoara in unitati numite hertzi (Hz), care arata numarul de vibratii produse pe secunda. Astfel:

 Sub 16,5 Hz sunt infrasunete

 Intre 16,5 Hz si 20.000 de Hz sunt sunete care pot fi auzite de catre urechea umana
 Peste 20.000 de Hz sunt ultrasunete
 Valoarea maxima a intensitatii sunetului care poate fi suportata de catre om se numeste prag de senzatie dureroasa.

 Prin urmare, exista doua tipuri de intensitati:

 Intensitate Sonora
 Intensitate auditiva- inaltimea suportata de simtul auditiv al omului
 Durata
 Aceasta este caracteristica sunetului care diferentiaza un sunet scurt de unul lung. Ea se calculeaza de la aparitia primului
sunet, pana la terminarea ultimei vibratii. Durata unui sunet este reprezentata prin intermediul a mai multor simboluri, insa
in mod clasic ea este prezentata sub forma unor note muzicale.

 Intensitate
 O alta calitate a sunetului este intensitatea. Aceasta indica diferenta dintre un sunet puternic si unul moale. Totul depinde de
amplitudinea undei si de distanta dintre punctele cu cea mai mare vibratie. Se masoara in unitati de masura numite decibel
(dB).

 In cazul cantatului la pian, (p) inseamna intensitate scazuta, iar (f) reprezinta dinamicitate. In momentul in care litera este
dublata sau triplata, intensitatea simbolului se mareste. De exemplu, pp inseamna foarte moale, iar ppp indica o intensitate
foarte, foarte scazuta.
 Timbru
 Unul dintre elementele de baza ale muzicii este repzentat de catre timbru. Fiecare nota produsa de un instrument muzical
construieste un val complex, care contine mai mult decat o frecventa, numit timbru. Urechea si creierul uman sunt capabile
sa aprecieze variatii foarte mici ale acestuia.

 Un timbru placut asociat cu sunetele de calitate produse de un instrument muzical formeaza un continut armonic.

 In cele din urma, acum ca ai aflat toate aceste informatii extrem de valoroase si importante, iti va fi mult mai usor sa
apreciezi sunetele si sa faci diferenta dintre armonia lor si zgomotele produse de anumite masinarii sau lucruri. Astfel,
muzica produsa de un anumit instrument muzical si reprezinta o activitate complexa si intensa, care are la baza foarte
multe elemente ce formeaza un tot unitar pe care urechea umana il poate aprecia sau nu. Cert este ca in momentul in care
toate elementele se impletesc in mod armonios, simtul auditiv al omului nu poate percepe decat in mod pozitiv undele
sonore primite pe o anumita perioada de timp.
Frecventa

 Noi percepem frecventa ca sunete mai 'inalte' sau sunete mai 'joase'. Frecventa unui sunet
este numarul de perioade, sau oscilatii, pe care o unda sonora le efectueaza intr-un timp dat.
Frecventa este masurata in hertzi, sau perioade pe secunda. Undele se propaga si la frecvente
mari si la frecvente joase, dar oamenii nu sunt capabili sa le auda in afara unei raze relativ
mici. Sunetele pot fi produse la frecvente dorite prin metode diferite. De exemplu, un sunet
de 440 Hz poate fi creat activand o boxa cu un oscilator care actioneaza pe aceasta frecventa.

 Un curent de aer poate fi intrerupt de o roata dintata cu 44 de dinti, care se roteste cu 10

rotatii/secunda; aceasta metoda este folosita la sirena. Sunetul produs de boxa si cel produs
de sirena, la aceeasi frecventa este foarte diferit in calitate dar corespund la inaltime.
 Perceptia notelor

 Daca urechea unei persoane tinere este testata de un audiometru, se va observa ca este sensibila la toate sunetele de la
15-20 Hz pana la 15.000-20.000 Hz. Auzul persoanelor in virsta este mai putin acut, mai ales la frecvente mai inalte.
Gradul in care o ureche normala poate separa doua note de volum putin diferit sau de frecventa putin diferita variaza
in diferite raze de volum si frecventa a notelor. O diferenta in inaltime de aproape 20%(1 decibel,dB), si o diferenta
in frecventa de 1/3%(aproximativ 1/20 dintr-o nota) poate fi distinsa in sunete de intensitate moderata la frecventele
la care urechea este sensibila (intre 1.000-2.000 Hz). Tot in acest interval,diferenta intre cel mai mic sunet care poate
fi auzit si cel mai puternic sunet care poate fi perceput ca sunet (sunetele mai puternice sunt 'simtite', sau percepute
ca stimuli durerosi) este de aproape 120 dB(de aproximativ 1 trilion de ori mai puternic).
 Toate aceste teste de senzitivitate se refera la note pure, cum ar fi cele produse de un
oscilator electronic. Chiar si pentru astfel de note urechea este imperfecta. Note de
frecventa identica dar cu intensitate foarte diferita par ca difera putin in inaltime. Mai
importanta este diferenta intre intensitati aparent relative cu frecvente diferite. La volum
inalt urechea este aproximativ la fel de sensibila la toate frecventele, dar la volum mai
mic urechea este mai sensibila la frecventele mijlocii decat la cele mari sau mici. Astfel,
aparatele care reproduc sunetele si functioneaza perfect, par ca nu reproduc corect notele
cele mai mici si cele mai mari, daca volumul este scazut.
Reflexia

 Sunetul este guvernat de reflexie de asemenea, respectand legea fundamentala ca unghiul

de reflexie este egal cu cel de incidenta. Rezultatul reflexiei este ecoul. Sistemul de radar
subacvatic depinde de reflexia sunetelor propagate in apa. Un megafon este un tub tip
cornet care formeaza o raza de unde sonore reflectand unele dintre razele divergente din
partile tubului. Un tub similar poate aduna undele sonore daca se indreapta spre sursa
sonora capatul mai mare; astfel de aparat este urechea externa a omului.
 Refractia

 Sunetul, intr-un mediu cu densitate uniforma, se deplaseaza inainte intr-o linie dreapta. Insa, ca si
lumina, sunetul este supus refractiei, care indeparteaza undele sonore de directia lor originala. In
regiuni polare, de exemplu, unde aerul de langa pamant este mai rece decat cel ce se afla la
inaltimi mai ridicate, o unda sonora indreptata in sus care intra in zona mai calda din atmosfera
este refractata inspre pamant. Receptia excelenta a sunetului in directia in care bate vantul si
receptia proasta invers directiei vantului se datoreaza tot refractiei. Viteza vantului este, de obicei,
mai mare la altitudini ridicate decat la nivelul pamantului; o unda sonora verticala care se
deplaseaza in directia vantului este refractata inspre pamant in timp ce aceeasi unda indreptata
invers directiei vintului, este refractata in sus.
Unde sonore caracteristice

 Fiecare instrument produce o anumita vibratie caracteristica. Vibratiile calatoresc prin aer
sub forma undelor sonore care ajung la urechile noastre, dandu-ne posibilitatea sa
identificam instrumentul chiar si daca nu il vedem.. Un diapazon scoate un sunet pur,
vibrand regulat intr-o forma curbata. O vioara genereaza un sunet voios si o unda sonora
cu forme ascutite. Flautul produce un sunet tandru, adevarat, si o forma relativ curbata.
Diapazonul, vioara, si flautul, cantau toate aceeasi nota, de aceea, distanta dintre punctele
inalte ale undei este aceeasi pentru fiecare unda. Un gong nu vibreaza intr-un sablon
obisnuit ca celelalte trei instrumente. Forma undei este ascutita si libera, iar inaltimea sa
nu este, in general, recunoscuta.
 Surse sonore

 Orice corp care vibreaza poate servi ca sursa de unde elastice in mediul in care se afla, adica poate fi o sura
sonora. Sunetele se produc in corzi vibrante (vioara, corzile vocale umane), coloane de aer vibrante (orga,
clarinet), placi si membrane vibrante (xilofon, difuzor, toba).
 Diapazoanele sunt formate de obicei dintr-o furca facuta din otel, prelucrata cu multa grija pentru a avea peste
tot aceeasi sectiune. Ea se aseaza pe o cutie de rezonanta deschisa la un capat si facuta din lemn de brad, cu
fibrele cat mai regulate. Lungimea ei se calculeaza in asa fel incat sa cuprinda un sfert al lungimii de unda.
Diapazonul se excita prin lovire, cu un ciocan de lemn sau cauciuc. Uneori i se adapteaza un dispozitiv de
intretinere electrica la fel cu acela folosit pentru sonerii. Odata construit diapazonul trebuie etalonat, ca sa-i
cunoastem frecventa de oscilatie.
 Fluierul: este bine cunoscut, si nu are nevoie de o descriere speciala. Mentionam numai fluierul lui Galton. El produce sunete foarte inalte si ne
serveste ca sa masuram limita de percepere a acestor sunete. Frecventa poate fi variata, lungind sau scurtand coloana de aer in niste suruburi
micrometrice.

 Coardele sau strunele : folosite in instrumentele muzicale, sunt facute de obicei din metal sau din mate de oaie uscate si rasucite. Le putem face
sa vibreze prin percutie, lovire(tambal) prin piscare( chitara, harfa, mandolina), sau prin frecare(violina, violoncel, contrabas)

 Tuburile sonore : au aplicatii numeroase la instrumente muzicale: orga sau instrumente de suflat, dar teoria lor este destul de complicata. Ele
sunt folosite pentru anciile principalelor instrumente, si sunt facute din bucati intregi de lemn de trestie.

 Sirenele: ele sunt formate dintr-un disc metalic, care se roteste in fata unui orificiu prin care vine un curent de aer, si are o serie de gauri
periferice. Intreruperea si deschiderea periodica a curentului, produce un sunet, al carui frecventa este data de produsul dintre numarul gaurilor
si numarul de rotatii pe secunda. Cantecul caracteristic alo turbinelor si motoarelor de turatie provine dintr-un fenomen analog. In laboratoare,
sirenele nu mai au decat o insemnatate istorica, de cand tuburile electronice ne permit sa producem orice frecvente fixe sau variabile, in conditii
mult mai avantajoase. Domeniul lor se limiteaza acum numai la semnalizarile acustice, in aer sau in apa, fiindca pun in joc energii acustice
foarte mari.
Instrument muzical

 Un instrument muzical este un obiect, construit cu aceasta intentie, preluat din alt
domeniu de utilizare sau cules din natura, folosit pentru a emite vibratii sonore ordonate
intr-o maniera specifica logicii fiintelor omenesti, numita muzica. Studiul academic al
instrumentelor muzicale este cunoscut sub denumirea de organologie.
 Instrumente musicale cu coarde
 Instrumentele muzicale cu coarde sunt instrumente care folosesc in mod fundamental o cutie de rezonanta si un anumit
numar de coarde, acordate in diferite tonalitati si produc astfel sunetele muzicale, prin diferite modalitati.
 1.Cu arcus
Familia de instrumente cu arcus cea mai raspandita astazi este familia viorii, dar in trecut au existat si alte familii, precum cea a
violei da gamba (revenita intr-o oarecare masura in atentia muzicienilor, prin utilizarea unor astfel de instrumente in formatiile
de muzica veche).
 Vioara
Vioara este cel mai important dintre instrumentele cu coarde si arcus, avand acordajul cel mai inalt.

Principalele sale elemente sunt cutia perforata de doua f-uri, eclisele, fundul, inima viorii si gatul pe care este fixat pragusul;
cele patru coarde sunt intinse de rotatia cuielor de abanos. Sonoritatea viorii este mai stralucitoare, de o bogatie mai diversa
decat bogatia violei, ceea ce explica in acelasi timp succesul sau crescand si lunga neincredere fata de ea.
 Viola este un instrument muzical cu coarde si cu arcus din familia viorii, dar de dimensiuni ceva mai mari, intermediare
intre cele ale viorii si ale violoncelului.

 Violoncel
Violoncelul este un instrument muzical cu coarde si arcus din familia viorii, dar de dimensiuni mult mai mari si cu un registru
mai grav. Se tine vertical, intre genunchi, sprijinit pe podea cu un picior (de metal sau lemn) cu varf ascutit.

 Contrabas
Contrabasul este cel mai mare si cel mai grav ca sonoritate instrument cu coarde si arcus.

 Viola da braccio
 Viola da gamba
 2.Cu o roata
 Prin ciupire cu degetele

 Lauta
Usor de recunoscut dupa cutia de rezonanta bombata, gatul destul de scurt si cheile dispuse in unghi drept, lauta dispune de 6 coarde
duble.

 Vihuela
Vihuela, instrument iesit din uz, a fost foarte la moda in Spania, ramasa in urma lautei. Repertoriul ce ii este consacrat este departe de a
fi neglijabil.

 Chitara
Chitara, ca instrument clasic isi are originea in Spania de unde s-a raspandit in restul Europei. Este un instrument format din sase coarde
care emit sunete prin ciupire cu degetele.
 3.Cu mecanism de claviatura
 Clavecin
Clavecinul este format dintr-o cutie continand o tabla armonica pe care sunt intinse corzile. Apasand pe o clapa, executantul face
sa se ridice o limba de lemn plasata langa coarda si prevazuta cu un cioc din piele; acest cioc ciupeste coarda si o face sa vibreze,
asa cum degetul ciupeste si face sa vibreze coarda chitarei.
 4.Cu baghete
Tambal
Clavicord
5.Cu mecanism de claviatura
Pian
Pianoforte
Pianina
 Instrumente de suflat
Instrumentele de suflat (numite si suflatori) functioneaza pe baza unui sistem de clape, de obicei placate cu argint, care atunci cand sunt
apasate sau eliberate, permit aerului suflat de catre instrumentist sa treaca in diferite cantitati, rezultand note de diferite intensitati.

 Suflatori din lemn (lemne)

 Flaut
Flautul este un instrument de suflat, odinioara construit din lemn, astazi placat cu argint sau in cazurile mai extravagante aur, ingust, tinut
orizontal chiar sub gura si activat prin suflarea de aer printr-o deschidere de la unul din capetele instrumentului.

 Blockflte
 Oboi
 Corn englez
 Clarinet este un instrument muzical de suflat, in forma de tub cilindric, de lemn largit la un capat si cu ancie simpla.
 Fagot
Fagotul este un instrument muzical de suflat din lemn, cu registru grav si timbru nazal, alcatuit dintr-un tub lung si un tub suplimentar indoit la capat,
terminat cu o ancie dubla, asemanatoare cu cea a oboiului.

 Nai
 Suflatori din alama (alamuri)
Instrumentele de alama sunt activate tot prin suflarea aerului in ele, dar in loc sa foloseasca o forma de ancie peste care este asezata gura, buzele sunt
plasate pe sau intr-o ventuza a unei piese de suflat de metal, facand-o sa vibreze.

 Trompeta
 Corn francez
 Trombon
 Tuba
Tuba este cel mai grav instrument de suflat din alama din orchestra simfonica. Este format dintr-un pavilion larg, un tub rasucit si un mecanism de
pistoane.
 Suflatori cu structura complexa
 Orga
Orga este un instrument in care sunetele sunt produse de vibratia unei coloane de aer suflat
mecanic in tuburi acordate, asemanatoare unor fluiere.

 Acordeon
 Armonica
 Bandoneon
 Concertina
 Instrumente de percutie
Instrumentele de percutie sunt definite ca instrumente ale caror suprafata de rezonanta este lovita de catre muzician, fie cu mana, fie cu
baghete (bete). Instrumentele de percutie se impart in acordabile, care au o intensitate a sunetului bine definta sau o serie de intensitati si
autofone, care produc sunetele exclusiv prin punerea in vibratie a propriului lor corp, fara interventia unor parti auxiliare (corzi,
membrane).
 Instrumente de percutie acordabile
 Timpan
Timpanul este format dintr-o membrana intinsa pe o emisfera de metal.

 Xilofon
Xilofonul este alcatuit dintr-un sistem de placi de lemn acordate diferit, care rasuna cand sunt lovite cu niste ciocanase de lemn.

 Celesta
Celesta este un instrument cu claviatura de tipul pianului, la care sunetul, cu timbru dulce si cristalin, se produce prin lovirea unor placi
 Instrumente de percutie autofone
 Toba mare
 Toba mica
 Talgere (cinele)
 Trianglu
Trianglul (sau triunghiul forma iesita din uz), este format dintr-un cadru metalic triunghiular suspendat care este lovit cu o bagheta
metalica.

 Castaniete
Castanietele sunt instrumente de origine spaniola, formate din doua piese de lemn in forma de cochilii legate intre ele.

 Gong