SUNETUL

Ce este sunetul?

Din punct de vedere fiziologic, sunetul constituie senzaţia produsă asupra organului
auditiv de către vibraţiile materiale ale corpurilor şi transmise pe calea undelor acustice. Urechea
umană este sensibilă la vibraţii ale aerului cu frecvenţe între 20 Hz şi 20 kHz, cu un maxim de
sensibilitate auditivă în jur de 3500 Hz. Acest interval depinde mult de amplitudinea vibraţiei şi
de vârsta şi starea de sănătate a individului. Sub amplitudinea de 20 μPa vibraţiile nu mai pot fi
percepute. Odată cu vârsta intervalul de sensibilitate se micşorează, în special frecvenţele înalte
devin inaudibile.
Din punct de vedere fizic, sunetul are o definiţie mai largă, el nefiind legat de senzaţia
auditivă: orice perturbaţie (energie mecanică) propagată printr-un mediu material sub forma unei
unde se numeşte sunet. În această definiţie se includ şi vibraţii la frecvenţe din afara domeniului
de sensibilitate al urechii: infrasunete (sub 20 Hz) şi ultrasunete (peste 20 kHz).
Un caz particular de sunet este zgomotul, care se remarcă prin lipsa obiectivă sau subiectivă a
unei încărcături informaţionale. Orice zgomot poate fi perceput ca sunet util dacă i se atribuie o
valoare informaţională.
Din punct de vedere muzical (sau estetic), sunetul este o entitate caracterizată de patru
atribute: înălţime, durată, intensitate şi timbru. Înălţimii îi corespunde frecvenţa (măsurată în
Hz). Intensităţii îi corespunde nivelul de intensitate sonoră (măsurat în dB).

Calităţile sunetului

Prin calităţile sunetului înţelegem acele mărimi care deosebesc un sunet de alt sunet.
1. Frecventa sau tonul sunetului – muzical, îi corespunde înălțimea (măsurată în Hz) - este
calitatea sunetului după care el este perceput mai profund (grav) sau mai ascuţit (înalt).
Frecventa vibratiilor da tonalitatea sunetului.
Tonurile pure sunt simple unde sinusoidale. Acestea sunt rar intalnite in realitatea de zi cu zi.
Tonurile emise in mod uzual de instrumente, vocea umana sunt un amestec de sunete cu
frecvente diferite:
– Frecventele cele mai joase constituie tonalitatea vocii
– Frecventele cele mai inalte constituie timbrul vocii
Înălţimea sunetului depinde de frecvenţa acestuia, dar si de amplitudinea si forma undei sonore.
2. Intensitatea sau amplitudinea sunetului ‐ muzical îi corespunde nivelul de intensitate sonoră
(măsurat în dB). Intensitatea sunetului reprezintă calitatea sunetului după care acesta este
perceput mai intens sau mai puţin intens. Intensitatea se masoara in watti/m2
Intensitatea sunetului este legată de energia sonoră, deci de amplitudinea undei sonore.
Se pot deosebi două intensităţi ale sunetului.
· Intensitatea sonoră.
· Intensitatea auditivă.
Intensitatea sonoră
Sunetele auzite de om pot să varieze într-o gamă foarte largă de ordine de mărime ale intensităţii
sonore. S-a constatat că scala logaritmică este mult mai comodă pentru a măsura intensitatea
sunetului. Valoarea maximă a intensităţii sonore care poate fi suportată de urechea noastră se
numeste prag de senzaţie dureroasă.
Intensitatea auditivă
Caracterizează senzaţia auditivă produsă omului de către sunet. Spre deosebire de intensitatea
sonoră care este o mărime obiectivă intensitatea auditivă este o mărime subiectivă.
Intensitatea auditivă a unui sunet este egală cu intensitatea sonoră a unui sunet normal cu
frecvenţa v = 1kHz care produce aceeasi senzaţie auditivă ca si sunetul dat.
Deoarece variatia intensitatii sunetului (respectiv puterea sunetului) perceput de urechea umana
variaza foarte mult (de la 10‐12 W/m2 la 106 W/m2) intensitatea se exprima in mod obisnuit ca
logaritmare a raportului dintre intensitatea sunetului si intensitatea sunetului de referinta (10‐12
W/m2 )
Alte exemple:
Racheta 1,000,000 W 180 dB
Sirena 1,000 W 150 dB
Concert rock, camioane 100 W 140 dB
Pic‐hammer 1 W 120 dB
Trompeta, escavator 0.3 W 115 dB
Latratul cainelui 0.1 W 110 dB
Elicopter 0.01 W 100 dB
Voce tare, plans copil 0.001 W 90 dB
Vorbirea, masina de scris 10−5 W 70 dB
Pragul audibil 10−12 W 0 dB

3. Timbrul sau culoarea ‐ caracteristica unui sunet de a se deosebi de alte sunete de aceeasi
inaltime, durata si intensitate.
– Ex: doua sau mai multe instrumente interpretează concomitent acelasi paragraf. Desi sunt
aceleasi note, noi putem deosebi diferenţa dintre un pian si o chitara chiar daca ele canta in
acelasi timp.
4. Timpul de reverbaţie este timpul în care nivelul sonor scade de 6 ori sau intensitatea scade de
ori. Durata se calculează din momentul impactului pana la dispariţia ultimei vibraţii percepute.
Reverbaţia este fenomenul de prelungire a sunetului în încăpere după ce sursa încetează să
emită.