Sunetele si ultrasunetele

Mihaescu Tiberiu Clasa a XI-a I 2012

Sunetele si ultrasunetele
Acustica
Acustica (greceste: akuein = a auzi) este stiinta sunetului. Ca domeniu stiintific ea trateaza intregimea aspectelor in relatie cu sunetul, ca producerea, propagarea, influentarea si analiza sunetului. Deasemeni interactiunea sunetului cu materiale, propagarea in spatii precum si perceptia sunetului si efectele asupra oamenilor si animalelor. Acustica este un domeniu de cercetare si aplicatie interdisciplinar, bazat pe diferite discipline, ca fizica, psihologia, fiziologia, tehnica transmisiei de inforamtii, stiinta materialelor. Acustica se ocupa cu studiul undelor sonore care pot produce senzatii auditive (cu frecventa cuprinsa in intervalul 20 Hz 20 kHz) dar si cu studiul ultrasunetelor (frecvente mai mari de 20 kHz) si al infrasunetelor (frecvente mai mici de 20 Hz).

Sunetul
Din punct de vedere fiziologic, sunetul constituie senzatia produsa asupra organului auditiv de catre vibratiile materiale ale corpurilor si transmise pe calea undelor acustice. Urechea umana este sensibila la vibratii ale aerului cu frecvente intre 20 Hz si 20 kHz, cu un maxim de sensibilitate auditiva in jur de 3500 Hz. Acest interval depinde mult de amplitudinea vibratiei si de varsta si starea de sanatate a individului. Sub amplitudinea de 20 Pa vibratiile nu mai pot fi percepute. Odata cu varsta intervalul de sensibilitate se micsoreaza, in special frecventele inalte devin inaudibile. Din punct de vedere fizic, sunetul are o definitie mai larga, el nefiind legat de senzatia auditiva: orice perturbatie (energie mecanica) propagata printr-un mediu material sub forma unei unde se numeste sunet. In aceasta definitie se includ si vibratii la frecvente din afara domeniului de sensibilitate al urechii: infrasunete (sub 20 Hz) si ultrasunete (peste 20 kHz). Un caz particular de sunet este zgomotul, care se remarca prin lipsa obiectiva sau subiectiva a unei incarcaturi informationale. Zgomotul deranjeaza fie prin senzatia neplacuta pe care o produce, fie prin efectul negativ asupra transmiterii de informatie. Orice zgomot poate fi perceput ca sunet util daca i se atribuie o valoare informationala. Din punct de vedere muzical (sau estetic), sunetul este o entitate caracterizata de patru atribute: inaltime, durata, intensitate si timbru. Inaltimii ii corespunde frecventa (masurata in Hz). Intensitatii ii corespunde nivelul de intensitate sonora (masurat in dB).

Analizatorul auditiv si senzatia auditiva

Analizatorul acustico-vestibular cuprinde doua aparate receptoare: aparatul acustic pentru auz si aparatul vestibular sau al echilibrului - pentru pozitia spatiala a corpului in repaus si in miscare. Fiecare din aceste aparate prezinta un nerv special pentru conducerea excitatiilor: nervul cohlear pentru analizatorul auditiv si nervul vestibular pentru analizatorul echilibrului. Receptorii ambilor analizatori se afla in urechea interna, iar caile de conducere sunt ramuri ale aceluiasi nerv cranian VIII. Urechea este constituita din urmatoarele componente: urechea externa, urechea medie sau mijlocie si urechea interna .

Mecanismul auzului urechea externa capteaza sunetele si le transmite timpanului; vibratiile timpanului sunt receptionate de lantul de oscioare, care conduc undele sonore pana la nivelul celulelor auditive receptoare care transforma vibratiile in impuls nervos; de aici, pe calea auditiva, influxul nervos ajunge la scoarta cerebrala din regiunea temporala, unde se transforma in senzatie auditiva. (...) sensibilitatea auditiva optima este cuprinsa intre 1000 si 3000 de cicli/secunda. Anatomie, Fiziologie si Patologie Umana Alexandru Croitoru, Maria Popa

Intensitate sonora
Prin intensitate sonora (in sens fiziologic) se intelege senzatia pe care o auditiv amplitudinea (elongatia maxima pe care o efectueaza miscarea vibratorie fata sonore, altfel spus, volumul vibratiei. Cu cat amplitudinea vibratiilor este intensitatea sunetului rezultat, si invers. Aceasta se masoara prin unitatile denumite decibel). Amplitudinea unei vibratii depinde de urmatorii factori: produce asupra organului nostru de pozitia de echilibru) unei vibratii mai mare, cu atat creste si in fizica foni sau decibeli (1fon = 1

cantitatea de energie ce se imprima miscarii vibratorii si se transmite mediului ambiant; distanta la care se afla corpul vibrator fata de aparatul auditiv receptor; calitatea mediului in care se propaga (aer liber, sala inchisa, prezenta unor obstacole absorbante etc.).

Limitele auzului uman in privinta intensitatii sunetului

Intensitatea (dB) Exemplificare 140 130 120 110 100 90 80 70 50-60 40 20 10 0 Pragul dureros Avion cu reactie in timpul decolarii Motorul pornit al avionului cu reactie Concert rock Ciocan pneumatic Zgomot de strada Zgomotul trenului Aspirator Zgomot intr-un birou aglomerat Conversatie Biblioteca Sunetele naturii Prag auditiv

Pragul inferior, dedesubtul caruia sunetele nu mai de urechea umana este insemnat prin 0 decibeli.

sunt

sesizate

Limita superioara este de aproximativ 140 de decibeli, dincolo de care sunetele nu mai pot fi auzite corect, deoarece intensitatea prea mare distorsioneaza perceperea auditiva, producand chiar senzatii dureroase. Supradimensionarea intensitatii unor sunete sau zgomote peste limitele fiziologice admise (trecerea dincolo de pragul durerii) sau expunerea pe timp indelungat la poluare fonica, au drept consecinta deteriorarea si compromiterea aparatului auditiv. Alaturi am inserat un tabel cu exemple pentru diverse intensitati acustice.

Calitatile sunetului
Sunetele pot fi caracterizate prin trei calitati principale: inaltimea, intenstitatea si timbru. a) Inaltimea sunetului este proprietatea sa de a fi mai profound (grav) sau mai acut (ascutit, subtire). Experimental s-a constatat ca inaltimea sunetului depinde de frecventa oscilatiilor sonore. Astfel, urechea apreciaza doua sunete cu aceeasi inaltime (sunt la unison) daca au aceeasi frecventa, iar in cazul in care au frecvente diferite, este mai inalt (acut) cel care are frecventa mai mare. Din aceasta cauza, inaltimea sunetului se exprima numeric prin frecventa undei sonore. b) Intensitatea sau taria sunetului intr-un anumit punct din spatiu este determinata de cantitatea de energie pe care o transporta unda sonora in unitatea de timp prin unitatea de suprafata asezata in acel punct, perpendicular pe directia de propagare. c) Timbrul. Intre sunetele de aceeasi intensitate si inaltime, emise de instrumente diferite exista o deosebire calitativa pe care o numim timbrul sunetului. Un corp material emite, in afara sunetului fundamental si o serie de sunete de frecvente superioare insa de intensitati mult mai mici decat a celui fundamental. Acestea depind de lungimea tubului sau corzii vocale. Aceeasi piesa nu produce aceeasi senzatie auditiva si impresie asupra psihicului daca este redata de voci umane sau de instrumente diferite. Experienta arata ca timbrul undei sonore depinde de numarul, inaltimea si intensitatea sunetelor superioare, dar nu depinde de diferenta de faza dintre aceste vibratii (mai exact). Modurile de vibratie proprii ale corzilor vocale, care au lungimi diferite la oameni, cu frecventele armonice caracteristice, deosebesc vocile prin timbrul specific. Sunetele vocale sunt produse de vibratia corzilor vocale sub actiunea unui flux de aer. Daca deschizi gura si produci un sunet, fara sa pui in miscare alti muschi, il vei auzi nearticulat. Cand vorbesti, intra in actiune cavitatea bucala, muschii gatului, limba, buzele, faringele, care transforma sunetele in cuvinte. Sunetele muzicale sunt emise prin modificarea distantei si tensiunii in corzile vocale sub actiunea muschilor gatului.

Tuburile sonore
Tuburile constituie o parte principala pentru instrumentele de suflat, avand rolul rezonatorului. Sursa sonora propriu-zisa o constituie ancia prin care se produce oscilatia aerului care formeaza unde stationare in tubul sonor. Modul cum se formeaza componentele sunetului in tuburi deschise sau inchise este redat in figura 1, a si b. Ventrul se formeaza intotdeauna la ancie. Componentele sunetului se obtin , pentru tubul deschis, din relatia : n = vn/2l, iar pentru tubul inchis din relatia : n = v(2n-1)/4l. Intr-un tub deschis frecventa fundamentala corespunde (aproximativ) unui ventru al elongatiilor la fiecare capat si unui nod al elongatiilor in mijlocul tubului , asa cum arata figura 1 - a. Desenele urmatoare din aceeasi figura arata 2 tonuri superioare : armonica a doua si armonica a treia. Prin urmare intr-un tub deschis frecventa fundamentala este v/2l si sunt prezente toate armonicile. Intr-un tub inchis, capatul inchis este un nod al elongatiilor. Figura 1 - b arata modurile de vibratie ale unui tub inchis. Frecventa fundamentala este v/4l ceea ce constituie jumatate din frecventa fundamentala a unui tub deschis de aceeasi lungime. Singurele tonuri superioare prezente sunt cele care dau un nod al elongatiilor la capatul inchis si un ventru la capatul deschis. Prin urmare, dupa cum se arata in figura 1- b, armonicile a doua, a patra etc. lipsesc. Deci intr-un tub inchis Sunt prezente numai armonicile impare. Inaltimea sunetelor date de un tub deschis este deci diferita de cea a unui tub inchis.

Corzile fixate la ambele capete

Se considera o coarda de lungime l, fixata la ambele capete. Daca ea este ciupita, se vor propaga vibratii transversale dea lungul corzii; aceste perturbatii se reflecta pe capetele fixe si se formeaza astfel o unda stationara. Modurile proprii de vibratie ale corzii sunt astfel excitate si aceste vibratii dau nastere unor unde longitudinale in aerul inconjurator care le transmite pana la urechile noastre ca un sunet muzical. Cand excitam vibratii in aceasta coarda in locurile in care este fixata coarda, adica la capetele ei, se formeaza noduri; iar la mijlocul coardei se va forma un ventru (figura 2 a). Acestei vibratii ii corespunde o anumita frecventa 1. Dar, in afara de aceasta unda stationara , se poate stabili in coarda o unda stationara cu trei noduri : doua la capetele coardei si unul la mijloc (figura 2 - b). Acestei vibratii ii corespunde frecventa 2, de 2 ori mai mare decat frecventa 1 a primei vibratii. Tot astfel se pot stabili unde stationare cu patru noduri (figura 2 - c) de frecventa 3, etc. Asadar aceeasi coarda poate emite vibratii sonore nu numai cu frecventa fundamentala 1, ci si cu asa-anumitele armonice superioare (tonuri superioare) de frecvente k=(k+1)1, unde k este un numar intreg. Tonurile superioare ale caror frecvente sunt multipli intregi ai frecventei fundamentale, formeaza o serie armonica. Fundamentala este prima armonica. Frecventa 21 este primul ton superior sau a doua armonica, frecventa 3 1 este al doilea ton superior sau a treia armonica s.a.m.d. Daca coarda este initial deformata astfel incat forma sa este aceeasi ca a uneia dintre armonicile posibile, ea va vibra cu frecventa acelei armonici particulare, daca este lasata libera. Coarda sonora este sursa sonora pentru toate instrumentele cu corzi. Toate aceste instrumente emit sunete atat direct, cat si prin cutia de rezonanta care are o importanta esentiala pentru timbrul sunetului.

Instrumentele muzicale
Un instrument muzical este un obiect utilizat in interpretarea unei compozitii muzicale. Instrumentele muzicale sunt de obicei clasificate in patru mari grupe traditionale: cu coarde, de suflat din lemn, de suflat din alama si instrumente de percutie, la care se adauga de suflat cu structura complexa si instrumentele electronice. Instrumente cu coarde:

a) b) c)

Ciupite: Lauta, Chitara, Mandolina, Cobza, Banjo, Lira Cu arcus: Vioara, Viola, Violoncel, Contrabas Lovite: Pian, Tambal

Instrumente de suflat din lemn: Fluier, Flaut, Oboi, Corn englezesc, Clarinet, Fagot, Cimpoi, Nai Instrumente de suflat din alama: Trompeta, Trombon, Corn francez, Tuba, Bucium, Saxofon Instrumente de percutie:

a) b)

Cu ton definit: Timpan, Xilofon, Vibrafon, Clopote tubulare, Cu ton difuz: Baterie, Tamburina, Gong, Trianglu, Castaniete, Maracas

Instrumente de suflat cu structura complexa: Orga, Muzicuta, Acordeon Instrumente electronice: Chitara electrica, Sintetizator, Sampler, Pian digital

Instrumentele muzicale
Designul salilor moderne de concert foloseste stiinta si ingineria pentru a creea o acustica care infrumuseteaza si amplifica calitatile artistice ale muzicienilor. Acustica unei sali de concert contribuie intr-o mare masura la perceptia auditoriului, sunetul este mult infrumusetat. Este usor de observat ca muzica in aer liber are o calitate slaba; mutat inauntru, sunetul prinde viata datorita reflexiilor si reverberatiei, incercuind si antrenand ascultatorul in procesul de creare al muzicii. In afara, publicul recepteaza sunetul direct de la orchestra, neexistand reflexii cu peretii, iar sunetul pare distant. Sir Adrian Boult spunea ca sala de concerte ideala este aceea in care nu creezi o muzica prea buna si totusi audienta primeste ceva cu adevarat deosebit Masuratorile intr-o sala de concert pot fi facute folosind o larga varietate de instrumente si echipamente. Numarul combinatiilor de echipamente si tehnici poate varia foarte mult, influentand rezultatele. De asemenea, trebuie luata in considerare pozitia auditoriului si conditia salii. Este necesara cautarea unei proceduri de calificare a incaperilor care sa dea oricand rezultate comparabile si care sa poata fi reproduse. Metoda trebuie sa asigure faptul ca folosind diferite cercetari cu diferite aparate de masura se vor obtine aceleasi rezultate cu o eroare admisa. In compararea rezultatelor se va tine seama de tehnicile de masurare, de echipamentul folosit, de locul din care masuram si bineinteles de conditia auditoriului si a scenei (de exemplu: sala goala, cu sau fara prezenta orchestrei sau a echipamentului de orchestratie, cu sau fara public). Diferitele variatii spatiale sunt de multe ori mai usor de inteles de pe grafice de valori, in comparatie cu distanta sursareceptor. Abordarea analizei depinde de scopul studiului care poate fi pentru comparare cu diferite criterii, pentru a investiga problema sau pentru a intelege mai bine proprietatile acustice ale salii. Semnificatia masuratorilor poate fi determinata prin compararea valorilor: cu valorile ideale propuse, cu valori din incaperi deja cunoscute, sau cu predictii teoretice. Examinarea nivelelelor Early si Late de sosire a sunetului poate fi un mijloc util de diagnoza pentru o mai buna intelegere a proprietatilor acustice ale salilor de concert. Modelele acustice in incaperi proiectate pentru muzica sunt destul de complexe fata de celelalte tipuri de incaperi. Aici caracteristicele de reflexie ale sunetelor sunt cele mai importante. Fiecare reflexie, in special cele provocate de suprafete aflate in apropierea surselor sonore, trebuie sa fie studiate cu atentie. Reflexiile, nivelul zgomotelor, frecventele si directiile de propagare afecteaza perceptia muzici. Marimea si geometria incaperii, dar si distributia suprafetelor reflectante si absorbante vor determina calitatile acustice ale incaperilor. Suprafetele reflectante sunt folosite pentru generarea de reflectii primare, suprafetele absorbante sunt folosite pentru evitarea ecourilor, suprafetele difuze sunt importante pentru evitarea acoustic glare (amestecarea frecventelor sunete dure) si pentru obtinerea unui camp sonor reverberant in care reflexiile vor sosi la ascultator in mod egal din toate directiile. Tipurile diferite de muzica au si cerinte diferite in ceea ce priveste timpul de reverberatie al undelor sau alte criterii acustice ale incaperilor. De obicei este nevoie de o analiza acustica detaliata pentru asigurarea de conditii satisfacatoare pentru ascultarea muzicii in interiorul incaperilor.

Terapia prin muzica

O definiie destul de seaca o descrie ca pe un proces interpersonal in cadrul caruia un terapeut cu pregatire speciala utilizeaza muzica pentru a-i ajuta pacienii sa-i menina ori sa-i imbunaeasca starea de sanatate. Cercetari recente au evideniat importana meloterapiei in tratamentul unor afeciuni organice grave, precum accidentele vasculare cerebrale (AVC) Pe de o parte, utilizarea muzicii sprijina tratamentul medicamentos, crescndu-i eficiena, lucru atribuit de cercetatori faptului ca muzica stimuleaza emoiile pozitive i intarete motivaia pacienilor de a particpa la exerciiile de recuperare pentru recapatarea mobilitaii; muzica reduce intensitatea starilor de oboseala, anxietate i proasta dispoziie, iar in cazul in care se practica sub forma unor sesiuni terapeutice in grup, stimuleaza interaciunile sociale, cu consecine benefice asupra moralului pacienilor. Pe de alta parte, implicarea directa (a "face" tu insui muzica, in loc de a o asculta) are de asemenea efecte pozitive, surprinzator de puternice. A cnta este, in sine, o metoda de recuperare extrem de utila in cazul unui AVC: specialitii de la Facultatea de Medicina a Universitaii Harvard, SUA, au dezvoltat aceasta metoda neconvenionala, dar eficace, de tratament, bazata pe capacitatea creierului de a se reconfigura dupa un eveniment major care i-a afectat funcionarea. Utilizarea muzicii ca tratament - cel puin adjuvant - in cazul AVC este un cmp de cercetare in care s-au obinut deja rezultate promiatoare, bine documentate, astfel inct e probabil ca aceste metode sa ctige teren in anii urmatori. n cazul altor afeciuni, rezultatele sunt mai puin concludente, totui interesante ca baza pentru cercetari viitoare, care sa clarifice rolul muzicii in terapia acestor afeciuni. De pilda, exista studii care sugereaza ca muzica poate fi benefica pacienilor cu afeciuni cardiovasculare; anumite melodii au ca efect scaderea tensiunii arteriale, a frecvenei batailor inimii i reducerea starii de anxietate. Ar fi nevoie de multe alte investigaii i date solide pentru a trage o concluzie care sa nu poata fi contestata, dar aceasta legatura merita categoric investigata, data fiind incidena tot mai mare a afeciunilor cardiovasculare in lumea noastra moderna. S-a vorbit mult despre aa-numitul "efect Mozart" - faptul ca a asculta muzica acestui compozitor are efecte pozitive asupra percepiei spaiale, asupra memoriei i capacitaii de invaare: s-a spus chiar ca expunerea la aceasta muzica ar crete coeficientul de inteligena i ar stimula dezvoltarea mentala. Dei foarte atragatoare din perspectiva educaiei, aceste ultime ipoteze n-au putut fi, totui, confirmate. n sfera mai ingusta a terapiei prin muzica, un studiu realizat in 1998 i un altul datnd din 2001 au explorat influena muzicii asupra epilepsiei. Autorii unuia dintre aceste studii susin ca ascultarea Sonatei pentru doua piane in re major de Mozart reduce activitatea epileptiforma in anumite regiuni ale creierului (chiar i in cazul unor pacieni aflai in coma). Au fost testate multe piese muzicale i, in afara de menionata sonata a lui Mozart, o singura alta bucata a avut efecte asemanatoare (descreterea activitaii epileptiforme cerebrale): o piesa numita Acroyali, elaborata de compozitorul grec Yanni i careia experii ii gasesc asemanari cu Sonata pentru doua piane in re major in ceea ce privete unele caracteristici ale tempoului i ale liniei melodice i armonice, dei, pentru profani, cele doua compoziii nu par sa aiba prea multe in comun (se desprinde de aici una dintre marile dificultai ale meloterapiei: alegerea muzicii potrivite, dintre sutele de mii de posibilitai existente; asta arata ct de util e ajutorul unui specialist in terapie muzicala, care trebuie sa aiba totodata cunotine solide de muzica, de psihologie, de medicina i, probabil, i un soi de intuiie greu de caracterizat in termeni tiinifici, care sa-l calauzeasca in alegerea muzicii potrivite. E foarte greu, ceea ce explica, probabil, de ce sunt att de puini specialiti in acest domeniu.). Un domeniu aparte al utilizarii muzicii il constituie ingrijirile paliative - cele menite nu sa vindece, ci doar sa aline suferina asociata cu boala. n acest punct, unii autori semnaleaza o distincie interesanta intre societatea de tip occidental i arile Africii, de pilda; in acestea din urma, ingrijiri paliative - ce includ i muzica - sunt oferite adesea pacienilor chiar de la inceputul tratamentului, chiar in cazul bolilor vindecabile, in vreme ce in Occident tratamentele paliative sunt instituite, in general, in cazul bolilor incurabile, pentru a uura suferinele, atunci cnd nu mai exista nicio sperana de vindecare. Chiar i aa, muzica poate, dupa unii terapeui, sa fie de folos: un anumit gen de muzica lina, insoind stingerea treptata a vieii trupului, poate induce o stare de linite, de seninatate, ce face mai uoara trecerea spre nefiina. Specialista americana Donalyn Gross, un expert recunoscut in domeniul ingrijirilor paliative asociate cu sfritul vieii i, totodata, muzician, a realizat, in urma cu civa ani, un album intitulat Music for the dying - ale carui "cntece" non-melodice, compuse din sunete de harpa, linititoare i eterice, imblnzesc parca apropierea morii. Dar, pna la tristeea ultimelor zile, muzica poate face foarte mult pentru cei care inca mai au destul de trait, dar sufera de pe urma unei deteriorari momentane a capacitailor lor vitale. Terapia prin muzica a fost experimentata - i, adesea, i-a dovedit utilitatea - in recuperarea motorie, in ajutarea celor ce sufera de leziuni cerebrale ori de maladiile Alzheimer i Parkinson, in stimularea dezvoltarii copiilor cu dizabilitai i a celor autiti, in ameliorarea coordonarii micarilor i imbunatairea comunicarii la aduli i copii cu intrzieri in dezvoltare - de pilda cei ce sufera de sindromul Down. Oricum, exista aici un cmp fertil pentru cercetari aprofundate, care sa deslueasca legatura subtila dintre sunete i organismul uman, legatura misterioasa, careia ii constatam uneori efectele, fara a ne explica i cauzele, dar care exista i acioneaza - spre binele nostru, daca invaam cum sa o folosim.

Ultrasunetele
Ultrasunetele sunt vibratii mecanice cu frecvente mai mari de 20 000 Hz. Ele au de obicei intensitatea redusa. Ultrasunetele cu intensitate mare se obtin prin procedee electromecanice care se bazeaza pe fenomenul piezoelectric si / sau pe fenomenul magnetostrictiune. Pot fi generate, de asemenea, cu fluiere. Proprietatile ultrasunetelor: nu sunt percepute de organul auditiv al omului; se pot obtine si sub forma unor fascicule inguste; transporta o cantitate insemnata de energie; ele sunt puternic absorbite de substante in stare gazoasa.

Delfinii, balenele, liliecii etc. comunica si se orieneaza prin emiterea si receptionarea ultrasunetelor. Pentru a alunga sau chema cainii sunt folosite fluiere cu ultrasunete. Sonarul sau hidrolocator, este un aparat destinat descoperirii si determinarii de la suprafata a pozitiei obiectelor (epavelor) aflate sub apa, functionarea sa fiind bazata pe fenomenul de reflexie a undelor ultrascurte. Una din primele functii a fost determinarea adncimii (distantei pna la fundul apei). Este folosit pe larg in navigatie si la pescuitul industrial. Navele militare le au in dotare pentru supravegherea situatiei subacvatice in special pentru depistarea submarinelor si vice-versa - submarinele folosesc sonarele pentru a evita o eventuala apropiere de locuri periculoase si pentru a determina directia si distanta spre tinta. Unul din posturile importante pe submarin este cel hidroacustic. Sonarele moderne utilizeaza o frecventa normala de lucru de 100 kHz dar, datorita cerintelor diferite privind utilizarea acestora, au fost concepute si sonare cu frecvente de 50 kHz sau de 500 kHz, acestea din urma oferind o rezolutie mai inalta si detalii mai fine.

Ecografia medicala utilizeaza undele ultrasonore produse de o sonda cu dublu rol: de emitator si de receptor. Frecventele utilizate depind de organele sau testuturile biologice de sondat. Astfel, pentru inima si abdomen frecventa este cuprinsa intre 2MHz si 3MHz, in pediatrie sau pentru organele mici se foloseste frecventa de 6MHz, iar in oftalmologie frecventa variind intre 8MHz-10MHz. In cardiologie, ecografia 2D permite evaluarea caracteristicilor dimensionale ale inimii in functionare: diastola si sistola, iar ecografia T.M. (timp-miscare) permite studiul miscarilor ventriculare si diagnosticarea anomaliilor valvelor. In oftalmologie, ultrasunetele sunt utilizate pentru operarea cataractei prin phakoemulsificare (tehnica Kelman). Cristalinul distrus de ultrasunete este aspirat si inlocuit imediat cu un implant suplu. In estetica medicala, ultrasunetele cu frecventa de 1MHz permit tratarea unor degradari ale pielii prin stimularea circulatiei si a metabolismelor celulare, cresterea secretiei de colagen si elastina a pielii.

Bibliografie
http://www.descopera.ro/ http://www.wikipedia.org/ http://www.referat.ro/ Anatomie, Fiziologie si Patologie Umana - Alexandru Croitoru, Maria Popa