Dragi elevi, stimați profesori,

Ca urmare a aprobării, în noiembrie 2021, a unei noi Programe pentru examenul național de
bacalaureat la limba și literatura română, conformă Curriculumului național la limba și literatura română,
ediția 2019, structura testului la profilul umanist s-a modificat: include un singur subiect integrator cu 15
itemi.
Pentru a realiza cu succes proba de examen la limba și literatura română, vă propunem 14
modele de teste, o serie de recomandări și algoritmi de realizare a sarcinilor, mostre rezolvate ale
itemilor, cu explicațiile necesare, unele repere teoretice pentru itemii cu grad sporit de dificultate,
precum și modele de texte funcționale. Sugestiile sunt prezentate laconic și comprehensiv. Vă îndemnăm
să le analizați cu atenție.

Sugestii de lucru din primul minut!

TIMPUL
Fiecare test include 15 itemi, prin urmare, e necesar să valorifici orice minut dintre cele 180
alocate.
Vei ține cont de faptul că timpul trebuie repartizat pentru mai multe etape - fiecare importantă:
• de familiarizare cu testul;
• de înțelegere profundă a textului liric/epic/dramatic/de graniță propus;
• de realizare pe maculator a sarcinilor;
• de verificare, completare și redactare a răspunsurilor;
• de transfer/de copiere a răspunsurilor pe foaia curată;
• de citire a fiecărui răspuns în parte și a testului rezolvat integral, la final.
Notă: îți recomandăm lectura succesivă a textului și reluarea acesteia ori de câte ori simți că
e necesar, în funcție de sarcinile propuse.
Exersează testele propuse și gestionează-ți timpul, îmbunătățindu-ți performanța, în așa fel
încât, la examen, să-ți poți face o rezervă de un sfert de oră. Acest timp e bine să-l ai, pentru a face față,
eventual, emoțiilor, tracului, oboselii ochilor etc.
Sugestii utile până să începi să scrii
TESTUL

Citește integral itemii din test!

în primul rând, vei înțelege logica acestuia.
în al doilea rând, vei avea un suport fie printr-un motiv enunțat, fie printr-o vectorizare de
mesaj la tema de eseu. Aceste indicii te pot ghida atunci când nu ești sigur sau când vrei să-ți confirmi
anumite idei.
în al treilea rând, vei evita repetițiile inutile pentru care poți pierde din punctaj.
Notă: Nu poți relua comentarea aceluiași simbol sau motiv decât dacă acest lucru este
îndreptățit de însăși structura testului.
 Test cu itemi rezolvați și sugestii de lucru mânu propria
Citește textul propus și realizează, în baza lui, itemii:

Adolescenți pe mare

Această mare e acoperită de adolescenți care învață mersul pe valuri, în

picioare, mai sprijinindu-se cu brațul de curenți, mai rezemându-se de-o rază țeapănă
de soare. Eu stau pe plaja-ntinsă, tăiată-n unghi perfect și îi contemplu ca la o
debarcare.
O flotă infinită de yole. Și-aștept un pas greșit să văd sau o alunecare măcar
pân’ la genunchi în valul diafan sunând sub lenta lor înaintare.
Dar ei sunt zvelți și calmi, și simultan au și deprins să meargă pe valuri, în
picioare.
Nichita Stănescu

1. Alege, din șirul propus, sinonimul contextual pentru cuvântul diafan: străveziu, fin,
delicat, palid, vaporos, argumentându-ți, într-un enunț, opțiunea.

Manu propria: în dialog calm cu testul

STRUCTURA ITEMULUI
Primii itemi din testul propus fac parte din domeniul cognitiv CUNOAȘTERE ȘI
ÎNȚELEGERE, care, de regulă, solicită atenție deopotrivă la citirea meticuloasă atât a textului, cât și a
fiecărui item în parte.

• La realizarea fiecărei sarcini, vei respecta regula de aur a celor 3 C: Ce? Cât?
Cum? Fiecare item respectă/presupune această triadă de întrebări. Așadar, vei acorda atenție
sporită sarcinilor complexe.
De exemplu, realizând sarcina Alege, din șirul propus, sinonimul contextual pentru
cuvântul diafan: străveziu, fin, delicat, palid, vaporos, argumentându-ți, într-un enunț, opțiunea,
te vei asigura, în primul rând, că ai identificat (Cât?) un (Ce?) sinonim (Cum?) contextual.
• în al doilea rând, vei realiza partea de argumentare (argumentându-ți, într-un
enunț, opțiunea) conform aceluiași principiu al celor 3 C: (Cât?) un enunț, (Ce?) opțiunea,
(Cum?) enunț argumentativ.

Modele de răspuns
Sinonim: străveziu

Varianta I
Argument: Am optat pentru sinonimul „străveziu”, deoarece păstrează semnificația
contextuală a lexemului „diafan”, conturând imaginea vizuală a valului care permite luminii să-l
străbată.
Varianta a Il-a
Argument: Cred că sinonimul contextual al cuvântului „diafan” ar putea fi „străveziu”,
întrucât el păstrează integritatea semantică a textului, susținând caracterul descriptiv al imaginii
acvatice.
 Sugestii pentru domeniul CUNOAȘTERE Șl ÎNȚELEGERE
SINONIMIA și ANTONIMIA
• La identificarea sinonimelor/antonimelor contextuale, vei respecta forma pa-
radigmatică a cuvântului propus (gen, număr, caz, persoană, timp, mod etc.).
• După identificarea sinonimului/antonimului, vei plasa, imaginar, cuvântul în
context, pentru a te asigura că integritatea stilistică/semantică a textului se păstrează.

Mânu propria: sugestii după realizarea sarcinilor

AUTOEVALUARE

După realizarea sarcinii, autoevaluează-te, asigurându-te că ai fost atent la următoarele

aspecte:
a. verbul de comandă: scrie, rescrie, comentează, argumentează, numește, interpretează
etc. este foarte important: asigură-te că înțelegi ce operație cognitivă îți solicită acesta;
b. spațiul oferit pentru realizarea sarcinii;
c. gradul de respectare a celor 3 C și logica, coerența răspunsului tău;
d. numărul de enunțuri solicitate.
»
Atenție: enunț poate fi o frază sau o propoziție, deci putem avea unu sau mai multe predicate.

2. Scrie patru expresii frazeologice care conțin lexemul mare.

Modele de răspuns:
■ a promite a încerca marea cu degetul;
marea cu sarea; a vântura mări și țări.
■ peste mări și

Sugestii pentru domeniul CUNOAȘTERE Șl ÎNȚELEGERE

LOCUȚIUNILE și EXPRESIILE FRAZEOLOGICE
I. Locuțiunile și expresiile frazeologice autohtone, precum și expresiile internaționale vor fi
scrise în forma inițială (dacă ele conțin un verb, acesta va fi la modul infinitiv).
Note:
1. Nu se vor accepta proverbele, chiar dacă ele conțin cuvântul-cheie.
2. La încadrarea expresiilor și locuțiunilor în enunțuri, se acceptă modificarea formei
paradigmatice doar a verbului!

~ Mânu propria'.
II. Itemii care includ sarcini cu utilizarea expresiilor frazeologice pot da bătăi de cap, în
special, dacă se solicită ca elevul să le propună. în acest caz, îți recomandăm un exercițiu simplu și
eficient.
1. Scrie, pe maculator, în mijlocul foii, cuvântul din item.
2. în dreapta, scrie verbele cele mai uzuale (a fi, a avea, a da, a lua, a face, a veni, a se duce,
a sta etc.).
 3. în stânga paginii, adaugă instrumentele gramaticale (prepoziții, conjuncții) cu care
formăm îmbinări: și, de, în, la, cu, din, peste, pentru etc.
4. Potrivește, mental, diferite combinații până recunoști/îți amintești îmbinările stabile.

Notă. Multe locuțiuni sau expresii frazeologice ți le poți aminti și de la alte discipline școlare.
3. Demonstrează, în câte un enunț dezvoltat, trei sensuri ale lexemului val.

Modele de răspuns
Valurile mării se zbuciumă, spărgându-se de stânca solitară.
Știrea despre iminența celui de-al treilea val de pandemie era falsă.
Soldatii, înflăcărați de îndemnul comandantului, au ridicat un val înalt de pământ în calea
obuzelor.

Sugestii pentru domeniul CUNOAȘTERE Șl ÎNȚELEGERE

POLISEMIA
Pentru a demonstra polisemia cuvântului, vei ține cont de faptul că un cuvânt polisemantic are
un sens de bază, din care derivă sensurile secundare, inclusiv sensul figurat.
Note:
1.Pentru demonstrarea polisemiei, sensul va fi contextualizat situațional și corelat semantic
cu celelalte cuvinte din enunț.
Exemplu: Valurile mării se zbuciumă, spărgându-se de stânca solitară.
2. Prin urmare, nu vei exemplifica prin expresii și locuțiuni, pentru că ele au sens unitar.
3. în realizarea enunțurilor nu vei crea comparații cu lexemul propus în item.
în schimb, poți construi metafore, pentru că ele se creează prin valorificarea sensului figurat.
4. Fii vigilent/ă și nu confunda polisemia cu omonimia. Deci, nu vei ilustra alt sens al
cuvântului, recurgând la un omonim.

4. Rescrie din text trei lexeme din câmpul lexical spațiu acvatic, specificând, într-un
enunț, rolul lor.

Modele de răspuns
Varianta I
Lexemele din câmpul lexical spațiu acvatic sunt: mare, valuri, plajă, ele având rolul de a
contura peisajul marin contemplat și de a detalia indicii de spațiu.

Varianta a Il-a
Lexemele din câmpul lexical acvatic mare, valuri, plajă constituie axa lexicală a textului,
definind, prin imaginea alegorică a mării, elementele existențiale din universul adolescentin.
Mânu propria: sugestii în lucrul cu textul
 CITAREA
La rescrierea unor cuvinte/sintagme/fragmente de text, vei utiliza ghilimelele/ semnele citării
(„text”).
Note:
1. Dacă fragmentul citat are un semn de punctuație distinct, acesta se pune în interiorul
ghilimelelor, iar la sfârșitul întregului enunț, vom avea al doilea semn de punctuație final. {Enunț
„text citat!”.)
2. Dacă enunțul citat se încheie cu punct, acesta se suprimă, punându-se un singur punct la
sfârșitul întregului enunț.
3. Pentru delimitarea a două sau mai multe versuri citate, vei utiliza bara oblică (/), iar dacă
vei întrerupe citarea, reluând altă secvență, vei utiliza puncte de suspensie (...).

5. Numește titlul și numele autorului a două texte care abordează tema/motivul

adolescenței.

Variante de răspuns
• Mircea Eliade, „Romanul adolescentului miop”
• Nicolae Esinencu, „Doc”
• Mihail Drumeș, „Elevul Dima dintr-a șaptea”
• Ionel Teodoreanu, „La Medeleni”
• Mircea Cărtărescu, „Gemenii”
• Marin Preda, „Cel mai iubit dintre pământeni” etc.

Manu propria: sugestii când facem referință la alte texte

TITLURI si AUTORI
J
• Titlul unei opere se scrie, obligatoriu, cu majusculă.
• Titlul unei opere se scrie, obligatoriu, în ghilimele.
• Titlul unei opere se scrie, obligatoriu, însoțit de numele autorului, chiar dacă
sarcina nu specifică acest lucru.
• Titlul unei opere se scrib exact: nu se abreviază, nu se trunchiază, nu se
schimonosește în niciun fel!
• La examenul de limba și literatura română, se dau exemple de texte canonice din
literatura română. Excepție fac cazurile când în item se specifică „text din literatura universală”.
6. Explică, în două enunțuri, semnificația contextuală a relației eu - ei.

Model de răspuns

Poezia „Adolescenți pe mare” de Nichita Stănescu relevă dihotomia eu (eul liric individual) -
ei (eul liric-mască). Această corelație este susținută și prin paradigma de persoană a registrului verbal,
evidențiind, deopotrivă, specificul fiecărei generații, diferența dintre ele, dar și ideea de continuitate.
 Sugestii pentru domeniul APUCARE Șl ANALIZĂ
EUL LIRIC

Tipologia eului liric

O premisă a înțelegerii mesajului textului liric este identificarea tipologiei eului liric, care va
fi dedusă în baza mărcilor lexical-gramaticale (a persoanei și a numărului pronumelui personal).
• Eul liric individual (eu)
• Eul liric colectiv, expresie a colectivității, a neamului (noi)
• Eul general, expresie a întregii umanități (forme: tu, voi)
• Eul dual, expresia perechii de îndrăgostiți (eu - tu, noi)
• Eul-mască, expresie a unui rol asumat (el, ea)

Sugestii pentru domeniul APLICARE Șl ANALIZĂ

STĂRILE/ATITUDINEA EULUI LIRIC/NARATORULUI/AUTORULUI

O categorie specifică de sarcini este identificarea și comentarea stărilor/sen-

timentelor/atitudinilor eului liric, pentru genul liric sau ale naratorului, pentru genul epic și în textul de
graniță.
Pentru a realiza un text coerent, îți propunem următorii pași:
1. identifică: stările/sentimentele eului liric sau atitudinea naratorului așa cum reiese
aceasta din mesajul textului. Urmează să le formulezi de sine stătător; alteori, le vei regăsi în
forme explicite în text, de exemplu: „nu pot” - neputință; „mi-e dor” - dor; „sunt singur” -
singurătate;
2. dedu din gândurile, acțiunile sau replicile personajului, atitudinea naratorului, în
special a naratorului-personaj;
3. identifică în textul dramatic, atitudinea autorului care poate fi exprimată în
didascalii, iar a personajelor - în replicile lor;
4. comentează starea/atitudinea, analizând corelația dintre procedeele stilistice,
motivele literare și stările de spirit oglindite: ce determină aceste stări/ acea atitudine concretă;
5. consolidează-ți răspunsul prin citate convingătoare din text.
Note:
1. Evită formularea a două stări sau două atitudini folosind cuvinte sinonime, de exemplu,
admirație și prețuire; tristețe și mâhnire. Stările sau aptitudinile propuse vor exprima aspecte distincte,
punctate cu exemple de text adecvate.
2. Fă diferența între stări/sentimente și atitudini!
Exemple de stări/sentimente ale eului liric: meditația, dorul, tristețea, bucuria, extazul,
revolta, spleenul, durerea, aspirația spre ideal, incertitudinea, nedumerirea, îngrijorarea, tensiunea
metafizică, nostalgia etc.
Exemple de atitudini: respectul, recunoștința, admirația, dezgustul, disprețul, indiferența.
3. Evită formulările de genul „atitudine pozitivă” sau „atitudine negativă” - acestea nu
exprimă atitudini.

7. Rescrie din text:

• o inversiune:
 • un epitet:
• o hiperbolă:

Variante de răspuns
• o inversiune: „lenta lor înaintare”;
• un epitet: „val diafan’7„(ei sunt) zvelți și calmi”;
• hiperbolă: „o flotă infinită de yole”.

8. Comentează, în 5-6 rânduri, una dintre figurile de stil identificate în itemul anterior.

Modele de răspuns

Inversiunea „lenta lor înaintare” s-a creat prin schimbarea topicii obișnuite: adjectivul
determinant „lenta” este antepus substantivul regent „înaintare”. Astfel, este conturat atât caracterul
descriptiv al imaginii mării, cât și al imaginii chineste- zice prin care se accentuează ideea unui parcurs
calm și sigur al adolescenților („ei sunt zvelți și calmi”). Contextual, semnificația acestei figuri de
insistență pune în evidență contemplarea eului liric.
Hiperbola o „flotă infinită de yole” s-a creat prin exagerarea numărului de ambarcațiuni
plutitoare care completează imaginea panoramică a mării. Adjectivul „infinită”, pe care se reperează
figura de stil, amintește de caracterul alegoric al poeziei, sugerând ideea că înaintarea prin imensitatea
unei mări-viață este condiția existențială a fiecărui adolescent. Astfel, se accentuează caracterul
meditativ al poeziei și dimensiunea general-umană a mesajului acestui text poetic.
Epitetul dublu „(ei sunt) zvelți și calmi” s-a constituit prin atribuirea adjectivelor, cu funcție de
nume predicativ, pronumelui personal ei, care substituie substantivul „adolescenți”. Valoarea de epitet a
acestor două lexeme rezidă în faptul că în ele se concentrează, în egală măsură, atât starea de spirit a
adolescenților care transcend marea- viață, cât și admirația eului liric. Prin epitetul dublu „zvelți și
calmi” adolescenții sunt asociați unor zei. Starea lor de spirit este pusă în evidență de conjuncția
adversativă : „dar”, care le confirmă temeritate și încredere în forțele proprii.

Sugestii pentru domeniul APLICARE Șl ANALIZĂ

: FIGURA DE STIL
Itemii din domeniul APLICARE și ANALIZĂ comportă un nivel sporit de complexitate, la
realizarea cărora se solicită dovada competențelor de cititor avizat, cu gândire critică, originalitate,
sensibilitate în dialogul cu textul și, desigur, cunoștințe temeinice de teorie și istorie literară
deopotrivă.
Pentru a comenta convingător, îți propunem un algoritm de lucru în patru pași:
1. vei numi corect și vei identifica, textual, integral, figura de stil fără a angaja
secvențe în plus;
2. vei identifica procedeul prin care s-a construit figura de stil (transfer semantic,
analogie, asociere, opoziție, schimbarea topicii, reluarea unor fragmente ale comunicării,
comparare);
3. vei analiza semnificația contextuală prin raportare la sensurile conotative ale
cuvintelor, la imaginea artistică conturată (vizuală, auditivă, olfactivă, chinestezică etc.);
4. vei face referință la starea de spirit a eului liric, la motivul literar pe care-1
exprimă, la ideea poetică, la tema textului poetic, în funcție de rolul figurii de stil în ansamblul
textului poetic.
 9. Interpretează, în text coerent de 8-10 rânduri, sugestia imaginii biblice a mersului pe
ape.

Model de răspuns
Mersul pe ape este o imagine de sorginte biblică ce se referă la una dintre minunile săvârșite
de lisus. în textul stănescian, care prezintă un peisaj marin contemporan („O flotă infinită de yole”),
avându-1 în centru pe adolescentul care „învață mersul pe valuri, în picioare”, imaginea capătă
semnificație alegorică. Adolescenții, evocați în „lenta lor înaintare” pe marea care devine un simbol al
vieții zbuciumate, sunt încrezători, „zvelți și calmi”. Astfel, imaginea mersului pe ape se asociază cu
un drum inițiatic, indispensabil în devenirea lor.
Manu propria: sugestii pentru rafinament expresiv

VERBE UTILE

Limba română este foarte generoasă în (re)surse expresive, de aceea străduiește- te să-i aduci
un omagiu prin proba scrisă la examen, evitând repetițiile și clișeele stereotipizate. Noi îți recomandăm
o listă de 10 verbe utile pentru comentarea figurilor de stil/imaginilor/simbolurilor literare/motivelor
literare/titlului, fără pretenția de a epuiza lista:
• Imaginea sugerează...
• Imaginea subliniază...
• Imaginea ar putea trimite la ideea...
• Imaginea se asociază cu...
• Imaginea relevă....
• Imaginea intensifică (de exemplu: starea, sentimentul etc.)
• Imaginea accentuează (de exemplu: ideea, mesajul etc.)
• Imaginea are rolul de a...
• Imaginea creează (tabloul, impresia, sugestia, asociația etc.)
• Imaginea valorifică...

10. Argumentează, prin două teze, formula titulară.

Modele de răspuns :

Varianta I
Argumentul 1: Poetul optează pentru formula titulară „Adolescenți pe mare”, ■ întrucât
această sintagmă sintetizează imaginea dominantă a textului - marea traversată de adolescenți -,
conturând, dintr-o perspectivă panoramică, întregul tablou („Această mare e acoperită de adolescenți”).
Argumentul 2: Formula titulară „Adolescenți pe mare” este sugestivă, deoarece este susținută
de axa lexicală a textului: „mare”, „valuri”, „curenți”, „plajă” și redă, prin ineditul ei, asocierea mare -
viață (mersul pe mare - mersul prin viață), anticipând farmecul unei revelații de ordin lectoral.

Varianta a Il-a
Argumentul 1: „Adolescenți pe mare” este un titlu potrivit, deoarece anticipează dimensiunea
alegorică a poeziei, accentuând două repere esențiale în text: adolescenții și marea-viață („Această
mare e acoperită de adolescenți”).
Argumentul 2: Opțiunea poetului pentru formula titulară „Adolescenți pe mare” este inedită,
întrucât reușește să capteze atenția cititorului, asociind dimensiunea spațială a textului cu ideea de
 pericol și necunoscut pe care adolescenții „zvelți și calmi” îl explorează în „lenta lor înaintare”.
Sugestii pentru domeniul APLICARE Șl ANALIZĂ
TITLUL
Titlul, de regulă, este cheia prin care deschidem exercițiul de interpretare a textului.
I. Structura formulei titulare
La analiză, în funcție de titlul concret propus, te vei referi la:
• tipul formulei de titlu (este un titlu-temă, titlu-motiv, titlu-imagine, titlu-sta- re; un
titlu sugestiv sau un titlu generic);
• structura titlului (este un cuvânt, o sintagmă, un enunț) și statutul morfologic al
acestuia (cu specificarea clară a relației dintre persoana/timpul/ modul verbului sau
genul/numărul/cazul substantivului etc., în raport cu ideea poetică);
• valoarea stilistică a imaginilor poetice: identifică figura de stil prezentă în formula
de titlu, dacă titlul este reluat, specifică rolul reiterării sale în text;
• sugestia anticipativă: anunță o stare a eului liric, un motiv, elemente de cro- notop
etc.);
• efectul stilistic al semnelor de punctuație, dacă acestea apar în titlu (!,..., ?);
• relația cu mesajul ideatic al textului (tema, ideea poetică, motivele literare).
II. Argumentarea propriei formule de titlu
La itemul de argumentare a opțiunii proprii pentru formula de titlu, vei urmări:
1. relevanța titlului pentru textul dat (corelează-1 cu tema sau cu motivul central);
2. respectarea formulei solicitate prin item (vei propune un lexem/o sintagmă sau o
figură de stil concretă);
3. argumentarea se va face în raport cu gradul de integritate a formulei noi în text, la
nivel de temă, idee, motive literare, stări ale eului liric, câmpuri semantice etc.

11. Argumentează, prin două teze, apartenența textului la o specie literară.

Model de răspuns
Textul „Adolescenți pe mare” de Nichita Stănescu este o meditație. Primul argument pentru
apartenența textului la această specie rezidă în starea meditativ- reflexivă a eului liric în raport cu
tabloul marin, care i se desfășoară în fața ochilor („și-i contemplu ca la o debarcare”).
în al doilea rând, mesajul poetic, construit în baza alegoriei viață-mare și a imaginii biblice a
mersului pe valuri, se conturează din reflecția asupra drumului inițiatic al adolescenților. :
12. Comentează semnificația motivului mării în raport cu același motiv din alt text
literar.

Modele de răspuns
Varianta I
Motivul literar al mării, relevat prin sintagma „această mare”, metafora „mersul pe valuri”,
epitetul „valul diafan”, relevă ideea de viață - dimensiune a oportunităților : și a pericolelor; a încrederii,
dar și a incertitudinii, care ar putea periclita, dar și consolida acest parcurs. Astfel, adjectivul pronominal
„această” confirmă valoarea ; faptului de „a fi”, „a deveni” aici și acum. Un text literar care valorifică
același motiv
■ este „Celei care pleacă” de Ion Minulescu. în contextul poeziei simboliste, moti- ; vul
sugerează depărtarea, înstrăinarea nu doar fizică, ci și sufletească a eului poetic
decepționat de o mare iubire („A fost un vis trăit pe-un țărm de mare”).
Varianta a Il-a
Motivul literar al mării, anticipat prin formula titulară și reluat în versul din incipit („Această
mare e acoperită de adolescenți”), sugerează o imagine a destinului adolescentin în perseverența sa de
a reuși. Astfel, hiperbola relevă dimensiunea descoperirilor și a dificultăților deopotrivă; a
incertitudinii, a zbuciumului interior și a peregrinărilor adolescentine. Un alt text care valorifică
motivul mării este
■ „Numai mama, numai marea” de Ion Hadârcă. Spre deosebire de poezia stănesci- ană, aici
laitmotivul mării accentuează neputința eului poetic în fața Marii Treceri.

Sugestii pentru domeniul APLICARE Șl ANALIZĂ

MOTIVUL LITERAR
Motivul literar este un element/parte ce conturează tema textului. El poate fi exprimat printr-o
idee, o imagine reluată, un simbol (de exemplu, codrul), un sentiment dominant (de exemplu, dorul), o
acțiune/situație arhetipală (de exemplu, călătoria inițiatică).
La comentarea motivului literar respectă următorii pași:
1. numește motivul (fiind o subunitate tematică, motivul nu se marchează prin
ghilimele);
2. identifică secvența de text sau câmpul lexical pe care se axează;
3. numește și comentează mijloacele artistice prin care se exprimă;
4. explică relația de sens a motivului cu tema/ideea poetică;
5. identifică un alt text în
care se regăsește același motiv, numește titlul, autorul, citează; ;
6. compară semnificația motivelor și formulează o concluzie privind asemănarea sau
diferența rolului acestora în conturarea mesajului poetic.
Notă. Pașii 5 și 6 pot fi omiși sau schimbați, în funcție de ceea ce solicită sarcina.
Sugestii pentru domeniul APLICARE Șl ANALIZĂ

SIMBOLUL LITERAR

Simbolul literar este o imagine concretă cu semnificație abstractă. Acesta poate fi exprimat
printr-un substantiv concret care are, în text, o altă semnificație decât cea exprimată de sensul denotativ
al acestuia, la comentarea căruia respectă următorii pași:
1. numește simbolul literar (se marchează prin ghilimele);
2. identifică secvența sau secvențele de text unde apare;
3. relevă semnificația generală a simbolului;
4. comentează semnificația contextuală prin raportare la imaginile din text;
5. explică relația de sens a simbolurilor cu tema/ideea poetică.

13. Comentează, în două enunțuri, valoarea stilistică a verbelor la timpul prezent.

Modele de răspuns
 Varianta I
Prezentul este regimul verbal dominant în textul stănescian: „e”, „învață”, „stau”,
„contemplu” etc. Prin raportare la adolescenți (persoana a IILa) timpul prezent sugerează trăirea
intensă a experienței aici și acum, iar formele de persoana I (referindu-se la eul poetic) dau impresia de
autenticitate a contemplării, alături de cititor („Eu stau pe plaja-ntinsă... și îi contemplu...”).

Varianta a Il-a
Verbele la timpul prezent, modul indicativ exprimă acțiuni, trăiri ce se desfășoară în
momentul vorbirii, raportate la instanța lirică (contemplu, stau) și adolescenți (învață, sunt). Valoarea
stilistică a verbelor din acest registru temporal este de a evidenția clipa prezentului trăit cu intensitate
de adolescenți, totodată, accentuând starea de contemplare și așteptare a eului liric („Și-i contemplu ca
la o debarcare”).

14. Demonstrează, în două enunțuri argumentative, apartenența poeziei la un gen

literar, sprijinindu-ți afirmația cu două citate din text.

Modele de răspuns

Varianta I
Poezia „Adolescenți pe mare” de Nichita Stănescu este un text liric, deoarece conține mărci
lexico-gramaticale care atestă prezența unui eu liric individual: verbe la persoana I singular („stau”,
„contemplu”, „aștept”, „să văd”) și forma pronominală, la persoana I („eu”). în al doilea rând,
apartenența la genul literar este probată de limbajul poetic valorificat: inversiunea „lenta lor
înaintare”, epitetul dublu „(ei sunt) zvelți și calmi”, simbolurile „valul”, „rază” etc.

Varianta a Il-a
Textul „Adolescenți pe mare” de Nichita Stănescu se încadrează în genul liric, întrucât
denotă un caracter subiectiv și confesiv al discursului poetic („ Eu stau pe plaja-ntinsă (...) și îi
contemplu ca la o debarcare” sau „Și-aștept/ un pas greșit să văd sau o alunecare”.) în al doilea rând,
factura lirică a textului se relevă prin limbajul poetic valorificat: hiperbola „o flotă infinită de yole”,
epitetul dublu „(ei sunt) zvelți și calmi”, simbolurile „valul”, „rază” etc.

15. Redactează un text argumentativ, de 1-1,5 pagini, despre greșeală ca

experiență de învățare.
în această compoziție vei urmări:
a) să formulezi o ipoteză cu referință la tema propusă;
b) să susții punctul de vedere prin două argumente/raționamente, pentru a justifica ipoteza
lansată;
c) să angajezi câte un exemplu concludent, cu referire la două personaje relevante din
literatura română;
d) să formulezi concluzii prin nuanțarea opiniei proprii care rezumă demersul argumentativ;
e) să utilizezi adecvat conectorii logici.

Cerințe față de redactare:

• structurarea adecvată a textului propriu;
 • calitatea mesajului scris: coerență și coeziune;
• corectitudinea stilistică, alegerea registrului stilistic corespunzător tipologiei
textului scris;
• respectarea normelor ortografice și gramaticale;
• respectarea normelor de punctuație.

Model de răspuns
Greșeala ca experiență de învățare
Procesul de formare și dezvoltare a personalității umane este sinuos. Trăim bucurii, împliniri,
dar și nemulțumiri, disperări, ce derivă din faptul că facem în viață și multe greșeli. Totuși, greșelile
sunt inerente dezvoltării personale, căci ele fac parte din puzzle-ul vieții. Prin urmare, scopul nu este de
a le elimina - nu avem o asemenea forță, ci de a învăța să trăim cu ele, să le acceptăm și chiar să
învățăm din ele, pentru a evolua intelectual și spiritual. Consider că ar fi mai bine să învățăm din
greșelile altora. Totodată, este firesc să greșim, mai ales că experiențele de acest tip, prin care noi am
trecut, au un impact emoțional mult mai profund.
în primul rând, toată lumea greșește. Dacă învățăm, participăm, relaționăm, ne percepem
drept actanți ai unui joc ori, pur și simplu, ne trăim viața, atunci, pentru noi, o greșeală este un motiv
de autocunoaștere, o posibilitate de a ne testa nivelul de cunoștințe și abilități. Greșeala este un
prilej de a revizui parcursul nostru de dezvoltare, chiar dacă, inițial, creează disconfort, ne scade din
entuziasm sau chiar ne zădărnicește încrederea în forțele proprii.
Victor Petrini, protagonistul romanului „Cel mai iubit dintre pământeni” de Marin Preda,
un intelectual lucid, își recunoaște, fiind în detenție, multiplele greșeli pe care le-a comis în cei 35 de
ani, aparent inconștient (acuzarea mamei sale - Silvia - de bigotism, avortul Căprioarei, căsătoria cu
soția prietenului său Petrică Nicolau, îndepărtarea de tatăl său). în ciuda eșecurilor și a experiențelor
dureroase, bărbatul constată că iubirea (în special față de fiica sa Silvia) este un reper moral care îl
ajută să privească viitorul cu speranță. Această înțelegere îi dezvăluie valoarea intrinsecă a fericirii
prin iubire, prin oamenii cu care comunică și îl împlinesc sufletește, chiar dacă și ei au greșit în
raport cu el. Astfel, protagonistul ajunge la revelația: „Dacă dragoste nu e, nimic nu e”.
în al doilea rând, greșind, îi cunoaștem pe oamenii cu care interacționăm: felul în care
ei ne acceptă greșeala. Toleranța/intoleranța unora sau a noastră în raport cu greșelile altora, permite
să ne orientăm în viață, să înțelegem unde, cum, de ce și cât putem greși. Evident, nu trebuie să
repetăm o greșeală pentru a învăța ceva din ea.
Ghiță, personajul principal din nuvela „Moara cu noroc” de loan Slavici, chiar dacă, la
începutul textului, este prezentat ca un tată și un soț cumsecade („trudind pentru fericirea familiei
sale”), greșește ulterior în relația sa cu banii și cu familia. în momentul în care se lasă amăgit de
câștigul ușor, propus de Lică Sămădăul, Ghiță acceptă pactul cu diavolul, pentru a remedia situația
financiară a familiei. Când înțelege că a greșit, devine ursuz, se ascunde de familia sa și,
nerecunoscându-și greșelile, continuă să le facă, în loc să apeleze la ajutorul celor dragi. Greșelile pe
care le comite în administrarea afacerii sale - hanul - îi scot la iveală incapacitatea sa de a-și păstra
integritatea morală. Protagonistul descoperă că oamenii cu care el comunică greșesc conștient,
conturându-și atât viciile: vanitatea și orgoliul (Lică), firea răzbunătoare (Ana), cât și calitățile
umane: spiritul justițiar (Pintea), înțelepciunea (bătrâna). Astfel, istoria acestui personaj
demonstrează că trăirea acută a greșelii, neacceptarea ca atare a greșelilor și a
 posibilității de remediere a consecințelor, a lecției de viață pe care o învățăm, duc
la anularea propriilor valori și la pierderea de sine.
în concluzie, greșeala este necesară pentru acumularea experiențelor în viață. Capacitatea de a
accepta atât faptul de a fi greșit, cât și felul în care trecem peste aceste experiențe neplăcute ne conferă
libertatea de a lua decizii și de a învăța din propriile noastre trăiri. în ipostaza mea, de tânăr/tânără în
devenire, vreau să cred că înțeleg valoarea edificatoare a fiecărui moment din viața mea și voi depune
toată diligența pentru a le valorifica judicios.

Sugestii pentru domeniul SINTEZĂ Șl REDACTARE

Sarcinile de la acest domeniu sunt cele mai complexe și solicită un efort susținut. Este important
să respecți cu exactitate tipul de text solicitat: text argumentativ, eseu argumentativ, eseu structurat,
compoziție-paralelă. Fiecare tip are rigorile sale.

TEXTUL ARGUMENTATIV

• Textul argumentativ poate avea funcție persuasivă - atunci când încercăm să convingem
pe cineva cu referire la un punct de vedere asumat și funcție polemică - atunci când intenția este de
a contesta ceva. Evident, la examen, textul argumentativ are funcția persuasivă și urmărește
demonstrarea competenței de argumentare a unui scriptor cult de limba română.
• Itemul pentru textul argumentativ poate fi formulat foarte diferit:
a. în baza unui citat, aforism, proverb propus;
b. în baza unei unități ideatice a textului: temă, idee, motiv literar, simbol etc.;
c. text argumentativ cu elemente de încadrare a personajului/textului în formula estetică a
curentului literar, în specia literară sau genul literar corespunzător.
• Indiferent de tip, structura textului argumentativ are trei repere de bază:

Concluzia - re-
ipoteza - ideea Argumentarea
luarea ipotezei
care trebuie susținută cu inclu-
prin demonstra-
argumente. de argumentele pro
re sau contrazi-
sau contra ipotezei
cere.
 • O particularitate a textului argumentativ sunt anumite structuri lingvistice și
conectorii logici specifici pentru fiecare element de structură.
Ipoteza se formulează într-un enunț clar, care conține teza/ideea ce urmează a fi
demonstrată, dar și exprimarea propriei opinii față de aceasta, se construiește prin folosirea verbelor
de opinie: a crede, a considera, a avea convingerea, a opina, a găsi.
Argumentarea propriu-zisă se construiește prin formularea argumentelor - două sau mai
multe argumente pro și/sau contra ipotezei enunțate. Argumentele solicită atenția interlocutorului,
întrucât urmărim să-1 convingem.
Structura clasică a unui argument:

Prin urmare, argumentele sunt susținute de exemple, citate, referințe la în- tâmplări/situații
din text, opinii de autoritate.
Argumentele se punctează prin formulări pregnante, care au rolul de a anunța că urmează
ceva important: pentru că, deoarece, faptul se explică prin, de exemplu, la fel ca, având în vedere
faptul că..., spre deosebire de etc.
Conectorii logici marchează diferite tipuri de raport. O categorie specifică de conectori
sunt cei care delimitează enumerarea într-o anumită ordine a ideilor prin:
• marcarea începutului/a primului argument: în primul rând, mai întâi, înainte de
toate etc.;
• marcarea dezvoltării argumentării: în al doilea rând, într-o ordine de idei, în altă
ordine de idei, pe urmă, în plus etc.;
• marcarea sfârșitului: în ultimul rând, în sfârșit etc.
Formularea concluziei are rolul de a întări sau, dimpotrivă, de a contrazice ipoteza.
Aici vei utiliza cuvinte puternice de persuasiune: în mod sigur, evident, clar, prin urmare,
așadar, în concluzie, până la urmă și structuri din categoria: am ferma convingere, în ipostaza mea
de tânăr/tânără în devenire, vreau să cred etc.
 Repere pentru încadrarea unui text într-un gen literar

Repere pentru încadrarea unui text în genul liric:

• prezența eului liric (verbe, pronume, de regulă, la persoana l-a);
• caracterul subiectiv, susținut de sentimentele/atitudinea/trăirea eului liric;
• limbajul poetic, exprimat prin figuri de stil, imagini artistice;
• valorificarea elementelor de prozodie (tipul de strofă, rima, măsura versului, piciorul
metric).
Repere pentru încadrarea unui text în genul epic:
• textul implică trei elemente definitorii: narator, personaje, acțiune;
• este prezent un narator care poate relata de la persoana a IlI-a (narator obiectiv) sau de
la persoana I (devine personaj narator; narator subiectiv);
• autorul își exprimă indirect ideile și sentimentele prin intermediul acțiunii și al
personajelor;
• textul are personaje care îndeplinesc acțiunile ce se succedă conform principiului cauză
- efect;
• acțiunile se succedă logic, constituind momente ale subiectului: expoziție, intrigă,
desfășurarea acțiunii, punctul culminant și deznodământul;
• modul de expunere dominant este narațiunea, completată de secvențe de descriere și
dialog;
• în text se identifică indici de cronotop, care plasează acțiunea în timp și în spațiu.
Repere pentru încadrarea unui text în genul dramatic:
• autorul își exprimă indirect ideile și sentimentele prin intermediul acțiunii, situate într-
un anumit timp și spațiu, și al personajelor, implicate în conflictul dramatic;
• acțiunea este declanșată de conflictul dramatic, care constă în confruntarea a două
personaje, situații ori idei;
• intervenția directă a autorului se face prin didascalii;
• modurile de expunere predominante sunt dialogul și monologul;
• replicile sunt precedate de numele personajului care le rostește;
• textul conține elemente de structură precum: acte, tablouri, scene etc.
Repere pentru încadrarea unui text în literatura de frontieră (de graniță):
• caracterul nonficțional, referentul real, credibil;
• mărcile stilistice și subiective;
• funcția informativă și estetică;
• zona de intersecție a științelor limbii si literaturii cu științele;
• literatura se îmbină cu specii nonartistice;
• consemnarea retrospectivă a unor evenimente sau întâmplări la care autorul a fost
martor, sub forma unei sinteze între istorie și confesiune, la persoana l-a, specifică subiectivității;
• valoarea documentară este, de cele mai multe ori, dublată de una artistică.

Tipuri de texte memorialistice:

• însemnări (note) de călătorie
 • Reportaj
• Confesiune
• Memorialul de călătorie
• Jurnal

I Repere pentru încadrarea textului poetic într-o specie literară

Meditația:
• are caracter meditativ/filozofic; exprimă reflecții despre condiția umană;
• vizează probleme, teme mari, legate de existența omului;
• abordează teme/motive specifice: binele, răul, trecerea timpului, condiția umană,
nașterea, moartea, căutarea sinelui etc.;
• exprimă starea dominantă a eului liric: meditativă, contemplativă, reflexivă.

Elegia:
• exprimă sentimente de melancolie, de tristețe, de jale, regret;
• cultivă motive literare precum: plânsul, moartea, idealul neîmplinit;
• exprimă starea dominantă a eului liric: tristețea, dorul, deziluzia.

Idila:
• reprezintă o scenă de dragoste/erotică; descrie un cuplu (cuplul adamic);
• se desfășoară într-un spațiu natural și/sau rustic (spațiul bucolic, spațiul edenic);
• spațiul are un rol protector, de intimitate și de izolare;
• viața și dragostea sunt idealizate.

Sonetul - poezie cu formă fixă:

• conține 14 versuri, dispuse în 2 catrene și 2 terține;
• în catrene, rima este îmbrățișată (abba);
• în terține rima, de regulă, urmează structura: cde - cde;
• primul catren prezintă ideea principală, al doilea o dezvoltă;
• de regulă, ultima terțină este o sinteză;
• versul final poate exprima mesajul întregului text.
* Rondelul - poezie cu formă fixă:
• conține 13 versuri, dispuse în 4 catrene și un vers separat sau 2 catrene și un cvintet;
• versul 1 este identic cu al 7-lea și al 13-lea (1-7-13); de aici și denumirea: rondel;
• versul al 2-lea este identic cu al 8-lea (2-8);
• rondelul are doar două rime (ab), iar dispunerea lor poate varia de la autor la autor;
• dispunerea clasică a rimelor este: abba/abab/abba/a.
Notă: ca să reții structura, amintește-ți de inelul compozițional.

Ars poetica
Ars poetica (arta poetică) este un tip de text poetic care abordează tema creației prin
 aspecte/motive precum:
• menirea artistului/a creatorului, a poetului;
• condiția artistului în societate;
• menirea, rostul artei;
• specificul procesului de creație;
• universul poetic al unui autor etc.

I Repere pentru încadrarea unui text într-un curent literar

Romantismul:
• cultivă subiectivismul, individualismul (cultul eului, egoismul artistic);
• face apel la imaginație, privită ca o forță creatoare;
• promovează tendința de a evada din realitatea concretă în vis, în mister, în fantastic, în
lumea artei, în natură (cultul naturii), în trecut/istorie;
• natura este văzută ca expresie a eului liric (natură empatică);
• susține idealuri utopice în scopul transformării vieții sociale și politice;
• glorifică pasiunea pentru libertate;
• pune accentul pe sentimente, emoții și intuiție;
• incită interesul pentru istoria națională și pentru coloritul local;
• descrie trăsăturile personajului romantic ca un personaj excepțional în împrejurări
excepționale.
Tipologii umane specifice: tipul inadaptabilului romantic, tipul răzvrătitului, tipul geniului
neînțeles și singur, tipul visătorului.

Realismul:
• reflectă veridic, fără a idealiza, realitatea contemporană;
• analizează fenomene sociale și critică societatea burgheză;
• se caracterizează prin tendința de a prezenta realitatea din toate punctele de vedere;
• prezintă o privire globală, totalizatoare asupra fenomenelor;

• descrie trăsăturile personajului realist: tipic în împrejurări tipice (principiul tipizării);

conturat de propria experiență și de mediul social (determinismul social: comportamentul, valorile,
gândirea individului sunt direct legate de circumstanțele existenței); influențat de contextul istoric.

Modernismul:
• cultivă tendințe inovatoare, ruptura cu tradiția;
• este preocupat de marile probleme ale cunoașterii;
• dă preferință pentru universul citadin, pentru complexitatea acestuia;
• cultivă luciditatea în actul de creație;
• se caracterizează printr-un vocabular insolit, prin ambiguitate semantică, prin sintaxă
eliptică, prin înnoirea metaforei;
• permite coexistența prozodiei consacrate și a versului liber, a versului alb; strofele sunt
absente (strofe inegale), se impun ritmurile interioare:
• valorifică tehnici narative: analiza, autoanaliza, fluxul memoriei, introspecția etc.
 Simbolismul:
• respinge retorica romantică, accentul se pune pe stări sufletești nedefinite, neclare, vagi;
• abordează teme și motive specifice: tematică citadină, iubirea, tristețea, golul, sen-
timentul morții, plictisul, angoasa, nevroza, plânsul, ploaia, caroul, toamna etc.;
• cultivă cei 3 S: simbolul, sinestezia, sugestia;
• atestă obsesia culorilor, atestă simboluri noi, întemeiate pe fantezia poetică;
• valorifică muzicalitatea.

Expresionismul:
• respinge lumea artificială și mecanizată prin întoarcerea la origini, spre timpurile
primordiale;
• promovează explozia sentimentului, confirmarea libertății absolute a spiritului, starea
dionisiacă;
• exaltă căutarea originalului, a ineditului, a increatului prin reîntoarcerea la universul
mitic;
• valorifică limbajul violent, șocant, dezarticularea onomatopeică;
• promovează, în calitate de categorii estetice, grotescul, miticul, magicul, fantasticul.

Postmodernismul:
• valorifică intertextualitatea, parodia, ironia;
• se caracterizează prin tendința spre ironie, parodie, demitizare;
• caracterul ambiguu, fragmentar, relativ al textului devine o premisă a multitudinilor de
interpretări posibile;
• mizează pe jocul de cuvinte, jocul intertextual, mutația sensului;
• deseori eludează ortografia și punctuația;

• se caracterizează prin pluralitatea limbajului, a stilurilor și a punctelor de vedere în

textul literar;
• adoptă un limbaj prozaic, apropiat de existența cotidiană;
• favorizează apariția formelor literare hibride, dispariția granițelor dintre genuri și specii
literare.

| Repere pentru stabilirea tipologiei personajului literar

Pentru identificarea tipologiei se vor urmări patru aspecte:

1. statutul personajului (profesia, îndeletnicirea, locul ocupat în societate: domnitor, țăran,
mama, tata, artist etc.);
2. vârsta personajului (copil, adolescent, tânăr, bătrân etc.);
3. trăsătura-cheie definitorie în fragmentul propus (pornind de la faptele, acțiunile, gândurile,
atitudinile, prejudecățile personajului, precum și de la aprecierile directe ale naratorului sau ale altor
personaje), exprimată în formă adjectivală (tiran, generos, avar etc.);
4. starea de spirit exprimată (visător, disperat, îndrăgostit, decepționat, revoltat etc.).
La final, se va urmări asocierea, două câte două, a aspectelor indicate, după formula: 1-3; 2-4; 1-4; 2-
3 (de exemplu: domnitorul tiran sau tânărul îndrăgostit).
 Valori stilistice ale părților de vorbire

Substantivul:
• susține descrierea (de tip peisaj sau de tip portret);
• contribuie la realizarea unor imagini statice, de interior etc.;
• poate susține enumerația, ca procedeu de creare a unui tablou artistic;
• prin reluare (uneori chiar obsesivă), într-un text, devine cuvânt-cheie sau simbol;
• are valoare plastică, evocatoare, mai ales substantivele provenite din alte părți de
vorbire (de exemplu: binele, frumosul, răul, albastrul etc.);
• prin repetiția acestuia, se obține un efect de oralitate, de limbă vorbită.

Articolul:
• articolul hotărât are puterea de a individualiza, de a scoate în evidență valoarea de unicitate, de
inconfundabil a elementului articulat;
• articolul nehotărât generalizează și poate crea o nuanță peiorativă;
• renunțarea la articolul „1” (elidarea) este specifică limbajului popular, oralității;
• articolul posesiv întărește ideea de apartenență, de posesie;
• articolul demonstrativ conferă enunțului o anumită emfază, distanțare, cu intenții ironice,
ridiculizante, peiorative.
 Adjectivul:
• contribuie la realizarea tablourilor artistice, a imaginilor picturale;
• susține exprimarea intensificării sau diminuării treptate a unei caracteristici, a
unei stări ori trăiri etc.;
• prin încărcătura semantică deosebită, devine epitet;
• contribuie la crearea comparațiilor și a antitezelor.

Pronumele:
• poate conferi textului aer de familiaritate, de autenticitate, de lirism etc.;
• marchează latura afectivă, subiectivă sau obiectivă a poetului/naratorului sau a
personajului;
• prin reluarea aceluiași pronume într-un text, acesta devine simbol sau cuvânt-
cheie („Noi” de Octavian Goga);
• repetat, subliniază intensitatea participării personajului/naratorului/eului poetic;
• uneori, utilizarea prenumelor în locul substantivelor (proprii) sugerează disprețul
din partea celui care vorbește, alteori, demonstrează respect, teamă;
• în vorbirea populară, se folosesc forme pronominale specifice zonelor pentru a
accentua statutul, atitudinea etc.;
• întărește ideea de apartenență, de posesie, dând o nuanță familiară exprimării sau
pentru a implica cititorul în cele relatate;
• este utilizat în antiteze, în opoziții ori în fixarea unor repere spațiale, temporale.

Numeralul:
• susține exprimarea, cu mare precizie, a unor valori sau, dimpotrivă, a unor
aproximări;
• locuțiunile și expresiile care conțin numerale au valori expresive deosebite (de
exemplu: a face pe dracu-n patru), de regulă, marcând oralitatea stilului;
• în vorbirea familiară (pentru exprimarea iuțimii, a rapidității întâmplărilor) se fo-
losesc numeralele repetate (de exemplu: și una-două, supărat, îșiface bagajele...)',
• prin reluarea (uneori chiar obsesivă) a aceluiași numeral într-un text, acesta de-
vine cuvânt-cheie sau simbol;
• relevă semnificațiile multiple ale cifrelor magice din basme: trei feciori; șaptt
zile; nouă mări; douăsprezece încercări etc.;
• poate exprima o mulțime nedeterminată, dar și ideea de fermitate, de zădărnicie
etc.

Verbul:
• sugerează mișcarea, dinamismul, agitația, frământarea, iureșul etc.;
• ajută la constituirea figurilor de stil: personificarea, repetiția, enumerația gradația
etc.

Modurile personale exprimă:

■ acțiuni reale, certe (indicativul);
■ acțiuni realizabile, posibile, ipotetice (conjunctivul);
■ acțiuni dorite, puternic subiective (condiționalul);
■ acțiuni privite ca îndemn, rugăminte, amenințare, sfat, încurajare, ironie, mod
specific oralității (imperativul).
 Modurile nepersonale exprimă:
■ acțiuni în desfășurare, continuitatea, prelungirea unei acțiuni (gerunziul);
■ folosit în succesiune, pune accent pe mișcarea prelungită, sugerând zbucium,
tensiune, emoție intensă; numele acțiunii, ton sentențios, impersonalitate (infinitivul);
■ concretețe temporală (participiul);
■ acțiuni denumite care pot primi statut de permanență (supinul).

Timpul prezent:
■ prezentul etern sau istoric invită cititorul să asiste la evenimente ce se desfășoară
sub ochii lui;
■ prezentul gnomic dezvăluie adevărurile general-valabile din componența
zicătorilor, a proverbelor etc.;
■ prezentul descriptiv conferă valoare durativă peisajelor;
■ prezentul narativ conferă autenticitate;
■ prezentul iterativ reliefează caracterul repetabil al ciclurilor cosmice sau
existențiale, al unor acțiuni.

Timpul trecut:
■ sugerează o acțiune durativă, nedeterminată, repetată în trecut (imperfectul);
■ exprimă apropierea de mitic, legendar în poezia populară;
■ dinamizează și precipită exprimând o acțiune încheiată înainte de momentul
vorbirii (perfectul simplu);
■ exprimă concretețea temporală:
■ are funcție evocatoare, (perfectul compus);
■ ilustrează cauzalitatea acțiunii care îi urmează (mai-mult-ca-perfectul).

Timpul viitor:
■ sugerează proiecte, visuri, intenții;
■ uneori exprimă un timp al indeciziei în cadrul interogațiilor retorice.

Interjecția:
• are o încărcătură afectivă maximă, exprimând caracterul concret senzorial al
unei situații;
• exprimă: dezorientare, buimăceală, regret, nemulțumire, durere, dispreț, ironie,
plictiseală, surpriză, bucurie, încântare, entuziasm, speranță, orgoliu, admirație, mustrare etc.;
• onomatopeele contribuie la crearea imaginilor auditive, sporind plasticitatea și/
sau autenticitatea textului.
Adverbul:
• subliniază modalitatea, frecvența, cantitatea, durata, îndoiala, precizia, restricția,
exclusivitatea;
• ilustrează nedeterminarea, delimitarea spațială și temporală, aprobarea, mirarea,
surpriza;
• conferă substanțialitate verbelor pe care le determină;
• prin diminutivare se obține o notă de voioșie, grație, gingășie, afectivitate (de
exemplu: încetișor).
 Prepoziția:
• evidențiază modul, timpul, locul, direcția, scopul;
• prin anumite forme (arhaice sau regionale), sugerează un aspect de vechime, de
vorbire populară.

Conjuncția:
• subliniază continuitatea, insistența, repetiția;
• elipsa unor conjuncții creează asindetonul, conferind dinamism;
• abundența conjuncțiilor creează polisindetonul;
• suplimentarea conjuncției conferă individualitate fiecăruia dintre termeni: „și”
narativ face legătura dintre secvențe; „ba”, frecventă în limbajul popular, sugerează povara,
repetabilitatea; „nici” repetat are sens privativ; „ci” exprimă intensitate adversativă.

Valori stilistice ale semnelor de punctuație/ortografice

Punctul marchează:
• o anumită tensiune sufletească;
• o gradare ascendentă a acțiunii, când segmentează frazele;
• hotărârea personajului, după propozițiile scurte sau eliptice.

Semnul întrebării marchează:

• conturul intonațional al unui enunț interogativ;
• starea meditativă, reflexivă a eului liric;
• o interogație retorică;
• implicare afectivă puternică: o dilemă, o îndoială, nedumerire, nehotărâre, in-
dignare, uimire, emoție, surpriză, furie, incertitudine, o căutare febrilă, suferință etc.;
• mesajul transmis de vorbitor, care vrea să impresioneze și să-i implice pe cititori.

Notă. Folosit simultan cu semnul exclamării, transmite o informație, un mesaj în asociere cu

atitudini ale vorbitorului, precum: neîncredere, ezitare, nedumerire, indignare etc.
Semnul exclamativ marchează:
• implicarea afectivă a vorbitorului/naratorului/autorului, exprimând emoții de:
uimire, admirație, bucurie, surprindere, regret, furie, deznădejde, dezaprobare, ciudă etc.;
• o marcă a eului liric, conferind textului o puternică notă de subiectivitate (în
textul liric);
• exteriorizarea stării de spirit a eului poetic;
• revolta, durerea eului liric sau admirația lui pentru ceea ce nu poate reda prin
cuvinte.

Notă. Când sentimentele exprimate sunt deosebit de puternice, semnul exclamării este folosit
dublu sau triplu.

Virgula marchează:
• anumite pauze scurte făcute în cursul rostirii unei propoziții sau fraze;
 • ritmul vorbirii si al intonației.
>>

Ghilimelele marchează:
• ironia la adresa cuiva;
• sensul figurat al unui cuvânt;
• valorificarea colocvială improprie a unui sens.

Punctele de suspensie marchează:

• întreruperea firului gândirii și o pauză psihologică;
• un șoc emoțional, afectiv, ce accentuează sentimentele exprimate în text;
• declanșarea unei game bogate de stări/emoții/atitudini/trăiri, precum: meditație,
surprindere, regret, ezitare, îndoială, tensiune, incoerență a vorbitorului sau un moment de
reflecție;
• interiorizarea trăirilor;
• alte perspective de interpretare a mesajului.
Notă. Enunțul frânt, întrerupt (marcat prin punctele de suspensie sau alte semne de
punctuație) sugerează dramatism, trăire intensă, participare afectivă a vorbitorului.

Linia de pauză marchează:

• delimitarea planului comentariilor sau al incidenței de cel al comunicării pro-
priu-zise;
• o schimbare a intonației, punând în evidență o atitudine afectivă a eului liric,
conferind o deosebită notă de expresivitate;
• tensiuni lirice deosebite, deschizând perspectiva unei dezvăluiri, unei elucidări
sau unei insistări, inducând cititorului conștiința impactului/valorii mărturisirii;
• crearea unei pauze și a unei intonații specifice, contribuind la sporirea semni-
ficațiilor.