ACUSTICA

Patrașcu Alina-Andreea

Clasa a-XI-a D

Producerea si propagarea sunetelor

Vibrațiile corpurilor materiale se propaga prin aer (si, în general, prin orice alt gaz) si ajungând la
ureche produc senzația auditiva, pe care o numim sunet. Trebuie sa menționăm însă ca nu toate
oscilațiile recepționate de ureche sunt percepute auditiv. Obiectul acusticii îl constituie studiul
producerii si propagării sunetelor, înglobând aici nu numai vibrațiile auditive, ci si pe cele care nu
produc senzație auditiva, cum ar fi ultrasunetele.

Vibrațiile produse într-un punct al unui mediu elastic se propaga în acel mediu din aproape in
aproape sub forma de unde. În aer (ca si în orice alt gaz) sau în lichide avem de-a face cu unde
longitudinale. Undele sonore fiind oscilații ale mediului, produse de vibrațiile unor corpuri
materiale, vor avea proprietățile undelor elastice. Astfel, după cum am arătat viteza de propagare va
fi v=√E/ρ.
În cazul gazelor aceasta relație Când izvorul sonor (presupus punctiform) este în repaus, undele
v=√E/ρ, devine v=√γRT/√M
sonore care pornesc din acest punct sunt unde sferice, fronturile de
.......................................................... unda fiind suprafețe sferice concentrice. În cazul în care sursa sonora
se mișcă (sa presupunem rectiliniu); centrele suprafețelor sferice se
unde M este masa unui mol de gaz, T vor găsi pe linia care reprezintă traiectoria sursei. În funcție de viteza
— temperatura absoluta, R — constanta sursei în raport cu viteza de propagare a sunetului, avem trei situații:
gazelor, iar este raportul dintre căldura
specifica a gazului la presiune constanta a) Viteza sursei sonore (u) mai mica decât viteza (v) a sunetului. Undele sonore
si, respectiv, la volum constant ( se înconjoară una pe alta fără sa se întretaie, însă nu mai au același centru,
=cp/cv) *. Aceasta relație, numita îngrămădindu-se în direcția în care se mișcă sursa. După cum se vede, punctul A
formula Iui Laplace, ne arata ca viteza spre care se îndreaptă izvorul sonor este străbătut de un număr mai mare de unde
de propagare a undelor sonore este în unitatea de timp (frecventa creste — efectul Doppler-Fizeau). Situația este
proporțională cu rădăcină pătrată a inversata pentru punctul B, fata de-care izvorul se depărtează.
temperaturii T si nu depinde de
presiunea gazului. În realitate, în afara b) Viteza sursei sonore (u) este egala cu viteza sunetului (v). Undele sferice se
de temperatura, mai exista si alți factori ating în fiecare moment într-un punct comun, care este punctul în care se găsește
care influențează viteza de propagare a sursa în acel moment . Un observator așezat în direcția spre care se mișcă sursa
sunetului si care nu au fost luați în primește deodată toate undele sub forma unui pocnet.
considerare la deducerea formulei.
Astfel de factori sunt umiditatea aerului c) Viteza sursei sonore (u) mai mare ca viteza (v) a sunetului. În acest caz,
(viteza e mai mare în aerul umed decât undele sferice se întretaie. Înfășurătoarea acestor unde este un con cu vârful în
în cel uscat), ionizarea aerului care duce punctul în care se găsește sursa în momentul respectiv.
la creșterea vitezei, curenții de aer,
precum si intensitatea sunetului.

Unghiul dintre generatoarea conului (A06) si direcția de deplasare a sursei (0106) este dat de relația:

Sin j = ||O1A||/ ||O1O6|| = vΔt / uΔt = r/u

Corpurile care se mișcă cu o viteza mai mare decât viteza sunetului

(super sonice) produc, prin comprimarea aerului în direcția de
înaintare, o unda care nu are caracter periodic, reprezentând doar un
domeniu de comprimare care se propaga cu viteza sunetului. O
 Calitățile sunetului
Sunetele pot fi caracterizate prin trei calitati principale: înălțime, intensitate si timbru.

Intensitatea sau tăria sinetului într-un Timbrul Intre sunetele de aceeași intensitate si
Înălțimea sunetului este proprietatea
anumit punct din spațiu este determinata înălțime, emise de instrumente diferite exista o
sa de a fi mai profund (grav) sau mai
de cantitatea de energie pe care o deosebire calitativa pe care o numim timbrul
acut (ascuțit, subțire). Experimental sunetului. Aceasta deosebire este legala de faptul
transporta unda sonora în unitatea de timp
s-a constatat ca înălțimea sunetului ca un corp material emite, în afara sunetului
prin unitatea de suprafața așezata în acel
depinde de frecventa oscilațiilor fundamental, si o serie de sunete de frecvente
punct, perpendicular pe direcția de superioare, însă de intensități mult mai mici decât a
sonore. Astfel, urechea apreciază
propagare. Pentru a vedea care sunt celui fundamental. Timbrul este determinat tocmai
doua sunete ca au aceeași înălțime
mărimile de care depinde intensitatea, sa de aceste sunete superioare, care însoțesc sunetul
(sunt la unison) daca au aceeași fundamental. Experiența arata ca timbrul undei
consideram un paralelipiped de secțiunea
frecventa; iar în cazul în care au sonore depinde de numărul, înălțimea si
ΔS, perpendicular pe direcția de
frecvente diferite, este mai înalt intensitatea sunetelor superioare, dar nu depinde de
propagare a undei si de lungime vT. diferența de faza dintre aceste vibrații. Asupra
(acut) cel care are frecventa mai
Suprafața ΔS va fi străbătuta intr-o modului in care apar sunetele superioare si legătura
mare. Din aceasta cauza, înălțimea
perioada T de energia medie W a undei cu timbrul instrumentelor muzicale vom reveni în
sunetului se exprima numeric prin
sonore care se găsește in paralelipipedul capitolul surse sonore.
frecventa undei sonore. Intensitatea va fi deci: I= W /
considerat WW
ΔS · T = w · v = ½ ρA2 w
v sau I = 2π2 ρA2v2v

Perceperea sunetelor
Perceperea sunetelor de către om se realizează prin intermediul urechii. Descrierea anatomica a urechii
si mecanismul audiției pot fi găsite de cititor în orice manual de anatomie. Aici vom menționa doar ca
vibrațiile auditive sunt transmise prin intermediul diferitelor părți ale urechii, făcând sa vibreze așa-
numitele fibre ale lui Corti. Sub acțiunea unui sunet de înălțime (frecventa) data, vibrează anumite
fibre, excitând terminațiile corespunzătoare ale nervului auditiv, care, la rândul sau, transmite excitația
la creier.
In continuare, ne vom ocupa de condițiile pe care trebuie sa le îndeplinească o vibrație acustica pentru
a fi perceputa ca sunet, adică sa discutam limitele de audibilitate. Se constata ca frecventa sunetelor
audibile este cuprinsa aproximativ între Hz si G Hz. Aceste limite variază însă de la persoana la
persoana si în general, cu vârsta. Vibrațiile de frecventa mai mica decât Hz se numesc infrasunete, iar
cele de frecventa mai mare decât 20 000 Hz se numesc ultrasunete. Se constata, de asemenea, ca si
intensitatea sunetelor audibile este cuprinsa între anumite limite si anume, aproximativ între 4·10-12
W/m2 si 2 W/m2.
 O evaluare aproximativa este data de
legea psiho-fizica formulata de Weber si
In aceasta relație S1 reprezintă senzația auditiva (sau
Fechner. Conform acestei legi, diferența
nivelul intensității sunetului) produsa de sunetul de
dintre senzațiile auditive produse de
intensitate I1. Deși ipotezele pe baza cărora se deduce
doua sunete este proporționala cu
aceasta relație nu sunt exact satisfăcute, ea este foarte
logaritmul raportului dintre intensitățile
importanta, deoarece sistemul de măsura a intensităților
celor doua sunete. S2 – S1 = k log ( I2 /
sonore (scara nivelelor de intensitate a sunetelor) se
I1)
bazează pe aceasta lege.
Daca luam ca nivel zero (senzația auditiva S0 = 0) pragul
de audibilitate I0, I0 = 10-12W/m2, nivelul intensității
sunetului este dat de relația S = k log ( I / I0).

Daca se ia k = l, unitatea de măsura pentru nivelul

intensității sonore se numește bel, iar daca se ia k = 10,
decibel (dbel). Unei intensități I = 10 I0 îi corespunde un
nivel S = 10 dbel, pentru I = 100 I0 avem S = 20 dbel, iar
pentru o intensitate apropiata de pragul senzației de durere I
= 10Î4 I0 avem valoarea S = 140 dbel.

Reflexia sunetelor

Ajungând la suprafața de separare dintre doua medii, unda sonora, ca orice unda elastica, este parțial reflectata,
o alta parte fiind transmisa în cel de-al doilea mediu, In acest 'fel, intensitatea sunetelor reflectate este, de
obicei, mai mica decât a sunetului incident.
Un fenomen natural foarte cunoscut, consecința a reflexiei sunetului, este ecoul. Acesta consta în faptul ca,
producând un sunet de durata scurta în fata unui obstacol (perete, deal etc.) în anumite condiții se aude si
sunetul reflectat de obstacol. Pentru ca sunetul reflectat sa fie perceput distinct (ca ecou) el trebuie sa ajungă la
ureche după ce a încetat perceperea sunetului inițial.
Fenomenul de reflexie a sunetului trebuie luat în considerație la construcția încăperilor care cer condiții
acustice speciale (săli de curs, de concert, de teatru etc.). Atât fenomenul de ecou. cât si cel de reverberație
trebuie atenuate sau chiar eliminate în astfel de încăperi. Acustica arhitecturala caută sa îmbine cerința
eliminării efectelor dăunătoare ale ecoului si reverberației cu cea a folosirii efectului de întărire fără
distorsionarea sunetului.
 Prin interferenta dintre unda sonora directa si unda reflectata apar unde staționare.
Acest fapt poate fi pus în evidenta cu ajutorul tubului Kundt care permite si
determinarea vitezei sunetului fie în gazul cu care este umplut tubul, fie in solidul
din care este făcută vergeaua.
Dispozitivul permite determinarea vitezei sunetului fie în bara, fie în gazul din
tub. Lungimea l1 a vergelei este l l fiind lungimea de unda a sunetului în vergea),
adică l1 l /2 = v1T/2, unde v1 este viteza sunetului în varga, iar T - perioada
oscilațiilor (aceeași in varga, ca si în gazul din tub). Distanta dintre doua noduri
consecutive este l2 este l l fiind lungimea de unda a sunetului în gaz), adică l2 l /2
= v2T/2, unde v2 este viteza sunetului în gaz. Făcând raportul, obținem l1/l2=l l
v1/ v2. Deoarece 11 si pot fi măsurate direct, cunoscând una dintre viteze, o
putem calcula pe cealaltă.

Surse sonore
a) Coarde. Prin coarda înțelegem un fir perfect flexibil (care nu opune nici o rezistenta deformărilor
perpendiculare pe lungimea sa) fixat la ambele capete.
b) Tuburi sonore. Prin tub sonor înțelegem un tub cu pereți rigizi care produce sunete daca aerul din el este
făcut sa vibreze, în figura I.12.7 si I.12.8 sunt desenate tuburi sonore simple cu buza (sau cu pana). Acestea
sunt compuse din doua părți: camera de compresiune A si tubul de rezonanta C. In camera A este suflat
aerul printr-un mic tub, fiind apoi silit sa iasă printr-un orificiu strâmt, unde lovește buza ascuțită B,
punând-o în vibrație. Se produce astfel un sunet care poate fi auzit chiar daca lipsește tubul de rezonanta.
Sunetul produs de buza este compus, rolul camerei de rezonanta fiind de a le întări numai pe unele dintre
acestea.
 Ultrasunetele

Dintre vibrațiile sonore care ies din limitele de audibilitate ale urechii omenești, de un mare interes, din punct de vedere
practic, sunt ultrasunetele, adică sunetele a căror frecventa este mai mare de 20 000 Hz.
Înainte de a discuta mai în amănunțime proprietățile ultrasunetelor, amintim cititorului un fenomen cunoscut din natura
: orientarea liliecilor se bazează pe faptul ca aceștia emit semnale ultrasonore de scurta durata, de frecvente între 30 si
60 kHz.
Ultrasunetele produc încălzirea si redistribuirea substanței din celulele vii fapt folosit în terapeutica (încălzirea anumitor
țesuturi si masaje adânci), precum si la conservarea alimentelor (ultrasunetele de frecventa si intensitate adecvata
distrug microorganismele).
In defectoscopul prin transmisie, emitatorul si receptorul de ultrasunete sunt situate de o parte si de alta a piesei de
cercetat- (figura I.12.10).

SURSĂ – scribtub.com
https://www.scritub.com/stiinta/fizica/ACUSTICA134249321.p
hp