"CEL MAI MARE LUX DE PE

PĂMÂNT - LUXUL COMUNICĂRII

UMANE "
Antoine De Saint Exupery
 ”...a nu auzi
înseamnă a separa
oamenii de oameni”
Immanuel Kant
 .

MODULUL III
SISTEME DE COORDONARE ȘI
INTEGRARE A ORGANISMELOR
ÎN MEDIU

Subiectul:
”Particularități structurale și funționale ale
organului auditiv la om”
 IMPORTANȚA AUZULUI

Al doilea organ de simț la fel de important este urechea,

ceea ce face posibilă comunicarea cu lumea exterioară.
Datorită organului auzului, o persoană poate auzi cele mai
diverse sunete ale naturii din jurul nostru, zgomotul orașului,
muzica, vocea unei alte persoane etc.
Auzul este
important pentru :
• a comunica
• a recepta actiunile din jur
• a raspunde comunicarii
• a interactiona cu mediul
inconjurator
• a te orienta in spatiu
• a te integra în mediu
STRUCTURA ORGANULUI AUDITIV
Urechea externă Urechea Urechea internă
medie
STRUCTURA ORGANULUI AUDITIV

Parte a Mediul Structura Funcția

urechii
 URECHEA EXTERNĂ

Pavilionul
urechii

Conduct timpanul
auditiv
STRUCTURA ORGANULUI AUDITIV

Parte a Mediul Structura Funcția

urechii
Urechea Plină cu aer -pavilionul urechii, -Captează sunetele
externă -conductul auditiv, -conduce sunetele
-timpanul. -timpanul este
membrana vibrează
la contact cu
undele sonore și le
transformă în
vibrații mecanice.
 URECHEA INTERNĂ
Urechea externă este
compusă dintr-un pavilion,
asemănător unei pâlnii, care
prezintă un schelet
cartilaginous învelit în piele şi
canalul auditiv extern cu
lungimea de 2,5 cm și diametru
de 8 mm, în care se află glande
ce produc cerumen. La capătul
lui se află o membrană elastică,
bombată spre interior, numită
timpan.
Timpanul este o membrană
subțire, impermiabilă pentru aer
și lichide. Servește pentru a
transmite vibrațiile sonore în
urechea internă și împedică
pătrunderea corpurilor străne.
 URECHEA MEDIE
Oscioare auditive

Trompa lui
Eustachio

Urechea mijlocie are forma unei cămăruţe care, la capătul

dinspre urechea internă, prezintă două orificii: fereastra ovală şi
fereastra rotundă. Între timpan şi fereastra ovală se găseşte un
lanţ de trei oscioare sprijinite unul de altul: ciocanul, nicovala şi
scăriţa. Ciocanul se sprijină pe timpan, iar scăriţa pe o
membrană care acoperă fereastra ovală.
Urechea mijlocie este în legătură cu faringele printr-un canal,
numit trompa lui Eustachio, care asigură aceeaşi presiune a
aerului pe ambele feţe ale timpanului
 OSCIOARE AUDITIVE
Nicovala

Ciocănașul

Scărița
STRUCTURA ORGANULUI AUDITIV
Parte a Mediul Structura Funcția
urechii
Urechea Plină cu aer Oscioare -oscioarele
medie auditive:ciocănaș, auditive
nicovală și scărița preiau vibrațiile de
la timpan și le
transmite ferestrei
ovale a urechii
nterne.

Asigură presiune
Trompa lui egală a aerului pe
Eustachio ambele feţe ale
timpanului
STRUCTURA ORGANULUI AUDITIV
URECHEA INTERNĂ

Aparatul
vestibular
Nervul
auditiv

Melcul
 Urechea internă are aspect de labirint săpat în osul temporal (labirint
osos).
În acesta se află urechea internă propriu-zisă, numită labirintul
membranos, alcătuit din: utriculă, saculă, 3 canale semicirculare şi
melcul. În utriculă, saculă şi la baza canalelor semicirculare se găsesc
celule care recepţionează excitaţii legate de poziţia corpului (echilibrul).
Aceste celule sunt în legătură cu neuronii ale căror prelungiri lungi
formează nervul vestibular (al echilibrului).
STRUCTURA ORGANULUI AUDITIV
Parte a Mediul Structura Funcția
urechii
Urechea lichid Membranele Contribuie la
internă ferestrei ovale și transmiterea vibrațiilor
rotunde mecanice ale lichidului
Melcul urechii interne Acesta
Receptorii auditivi captează vibrațiile
mecanice ale lichidului
de către receptorii
organelor auzului și
trimite informațiile
primite sub formă de
impulsuri nervoase
creierului
 Schema transmiterii undelor sonore

Undă sonoră Vibrația timpanului

Vibrația membranei
ferestrei ovale
Vibrația oscioarelor
auditive

Vibrația lichidului în melc Excitarea

receptorilor auditivi

Formarea impulsurilor
nervoase
 FUNCŢIA DE ECHILIBRU

Celulele de echilibru recepţionează

excitaţia referitoare la mişcările capului
şi corpului. Cilii lor sunt atinşi de
cristalele de carbonat de calciu care se
găsesc în jurul acestor celule şi care se
mişcă la fiecare modificare a poziţiei
capului.
Această excitaţie este transmisă
neuronilor alăturaţi, ale căror prelungiri
lungi formează nervul vestibular (de
echilibru), care conduce influxul
nervos la baza creierului, unde se
formează senzaţia de echilibru.
Datorită acesteia, corpul nostru îşi
menţine poziţia în orice mişcare.