O.R.L. si nursing O.R.L.

,C1 Notiuni de anatomie si fiziologie a urechii

Notiuni de anatomie si fiziologie a urechii

Urechea este organul de simţ care captează, receptează şi transmite creierului semnalele
sonore. Localizare: cavitate săpată în stanca osului temporal.

Rol: auz.

Structură: Este formată din trei părţi:

Urechea externă este partea externă a urechii, şi este alcatuită din:

Pavilion care captează şi dirijează undele sonore spre conductul auditiv extern, care le
transmite apoi membranei timpanului. Multe mamifere pot sa-şi mişte pavilionul pentru a-şi
concentra auzul intr-o anumită direcţie, la fel cum fac cu ochii. Oamenii şi-au pierdut această
abilitate.

Ca structură, pavilionul este alcătuit din tesut fibro-

cartilaginos. Pe faţa externă prezintă o serie de reliefuri
şi depresiuni. De retinut: tragus (Semnul tragusului)

Conductul auditiv extern are o lungime de aproximativ

25mm, este căptuşit cu piele ce conţine foliculi piloşi

(foliculi ai firului de păr), glande sebacee (produc sebuum
– “grăsime cutanată”), glande ceruminoane (produc
cerumen – “ceara”), glande sudoripare (produc sudoraţia
– “transpiraţia”). Substanţa păstoasă cu aspect ceros
care se formează în interiorul conductului auditiv extern
are rol în protecţia urechii.

Membrana timpanului separă

urechea externă de urechea medie
şi are grosimea de 0,1mm,
structură fibroasă, funcţionând ca un
rezonator (vibrează la Ureche externă
modificarile de presiune determinate
 de undele sonore).

Urechea externa – Conduct

auditiv extern - dop cerumen Membrana timpanică

Urechea Medie, compusă dintr-o cavitate centrala numită casa timpanului şi anexele
acesteia: Trompa lui Eustachio şi apofiza mastoidă. Delimitată spre exterior de membrana
timpanică, în cavitatea urechii medii se află 3 oscioare (cele mai mici oase ale corpului), fiecare cu
o formă caracteristică: ciocan, nicovală şi scăriţă. Vibraţiile membranei timpanice se transmit prin
cele 3 oscioare, iar de acolo la fereastra ovală, situată la limita dintre urechea medie şi cea internă.
Cavitatea timpanică este o cavitate mică ce conţine aer, pereţii sunt tapetaţi de o mucoasă.

• Urechea medie comunică cu faringele prin Trompa lui Eustachio, un conduct cu rolul de a
menţine presiunile egale în urechea medie şi externă. Acest conduct este închis aproape tot
timpul, se deschide doar în timpul inghiţirii (deglutiţiei), căscatului sau strănutului. La copil acest
conduct nu este suficient dezvoltat şi are un traiect mai scurt şi aproape orizontal faţă de
adult, fapt ce favorizează apariţia otitelor repetate, având ca punct de plecare focarul
infecţios nazal/faringian.

• Fereastra rotundă şi fereastra ovală –2 orificii care

realizează comunicarea cu urechea internă.

Urechea internă, este situată în osul temporal, imediat

în spatele orbitei
oculare. Urechea internă
cuprinde atât

organul de auz

(cochilia sau melcul), cât

și aparatul vestibular,
un organ

de echilibru format din trei canale semicirculare și vestibul.

Labirintul membranos

• Este construită dintr-un labirint osos, care conţine

un labirint membranos. Labirintul
 osos cuprinde o cavitate, denumita vestibul auricular, trei canale semicirculare
si aparatul auditiv propriu-zis sau cohleea. Vestibulul comunica cu cohleea si este legat
de cavitatea craniana prin apeductul vestibulului. Canalele semicirculare, care se deschid în
vestibul, formeaza trei semicercuri în interiorul carora circula un lichid limfatic. Cohleea,

cu rol major în receptia sunetelor, este o cavitate în forma de spirala cuprinzând lama
spirala si membrana bazilara.

- Membrana bazilara contine organul lui Corti, receptorul vibratiilor, care

transforma vibratiile sonore în impulsuri nervoase. Mesajul sonor este transmis prin
intermediul fibrelor nervoase la creier, care intercepteaza atunci influxul nervos, iar
sunetele devin audibile.

Fiziologie - Urechea cuprinde doua tipuri de structura, sistemul auditiv si sistemul vestibular.

• Sistemul auditiv cuprinde un aparat de transmisie, format din urechea externa şi medie; şi un
aparat de perceptie, format din labirintul anterior (cohleea urechii interne).

Sunetul, energie vibratorie de o anumită intensitate şi frecvenţă este excitantul specific

al aparatului auditiv. Frcvenţele sunetelor auzite de urechea umană sunt cuprinse între
20 – 20.000Hz. infra şi ultrasunetele nu dau senzaţie auditivă. În medii diferite undele
sonore se propagă diferit, viteza de propagare fiind proporţională cu densitatea
mediului. În audiometrie se utilizează pentru măsurarea auzului decibelul (Db). Cea mai
mică intensitate a unui ton percepută de ureche se numeşte prag auditiv. Pavilionul are
rol în orientarea spaţială a sunetelor şi identificare sursei sonore. Sunetul este reflectat
şi propagat spre timpan de către conductul auditiv extern. Vibraţia membranei
timpanice este transmisă lanţului de oscioare (mediu aerat) şi apoi ferestrei ovale, care
face legătura între urechea medie şi urechea internă. După intrarea în urechea internă
unda sonoră este propagată prin intremediul cohleei până la organul lui Corti (organul
de percepţie a sunetelor). Celulele ciliate de la nivelul organului lui Corti transformă
unda vibratorie în impuls nervos care este apoi transmisă prin nervul acustic la nivelul
sistemului nervos central

• Sistemul vestibular este format din vestibul, care da informatii privind acceleratia lineara a
capului si canalele semicirculare, care dau informatii in ce priveste acceleratia unghiulara a
capului.

Semiologia urechii

Otoree = scurgere de lichid provenind din ureche

• Otoree cerebrospinala (otolicvoree) – dupa traumatisme – scrugere de lichid clar, ca apa de

stanca (LCR)

• Otoree seroasa – eczeme

• Otoree mucoasa - otite medii cronice

• Otoree mucopurulenta – otite medii cronice

• Otoree purulenta – otite medii cronice, otita externa

• Otoragia – hemoragia din ureche (traumatisme, otite cronice)

Provine din conductul autitiv extern (otita externa) sau din urechea medie infectata prin
drenarea secretiilor secundar perforarii timpanului sau scurgerea de LCR secundar unui
traumatsim cranian sever.

4
• Acuta – otita externa, otita medie acuta

• Cronica – otite medii cronice

Poate fi în cantitate minimă sau abundentă. Cauze: Fractura bazala de craniu ;Otita medie
cronica ,Otita externa, Otita medie ,Membrana timpanului perforata; Tuberculoza; Polipi
auriculari; Dermatita canalului auditiv extern, Dermatita infectioasa exematoasa;
Mastoidita ; Meningita ; Abces epidural; Traumatisme; Tumori maligne; Corpi straini;
Colesteatom.

Acufene (tinitus) = sunete pe care bolnavul le aude, dar care nu provin din mediul exterior.

Otalgia(otodinie) = durerea auriculară. Poate fi provocată de inflamaţii ale conductului

auditiv extern (furuncul, otite externe, tumori), ale urechii medii(otite acute sau cronice acutizate,
tumori). Deseori durerea pe care bolnavul o acuză la nivelul urechii îşi găseşte etiologia în
suferinţa altui organ ( ultimii molari, faringe, laringe, coloana vertebrală cervicală, articulaţia
temporo-mandibulară, glande parotide) şi atunci vorbim de otalgie reflexă.

O.R.L. si nursing O.R.L. ,C2 Patologia urechii

Patologia urechii

Corpi străini auriculari.

Sunt animati (insecte, gândaci, musculite, fluturi, viermi etc.) şi neanimati sau inerti

(endogeni ca: dopul de cerumen, dopul epitelial sau exogeni, introduşi accidental sau în jocurile
copiilor: caţel de usturoi în durerile de dinti empiric introdus de pacient pentru calmarea durerii,
mărgele, guma de sters, bete de chibrit, scobitori, bucati de hârtie etc.).
Cei animaţi provoacă simptome alarmante: durere puternica, ameteli, zgomote auriculare date de
deplasarea insectei pe timpan, tulburări reflexe uneori grave (convulsii, chiar sincope).

Dopul de cerumen determină o scădere a auzului, senzaţie de ureche plina, înfundata, apăruta de
obicei după o baie sau mai ales dupa o tentativa de curăţare a urechii cu diverse obiecte, manevra
total nerecomandata. Dopul de cerumen fiind higroscopic, absoarbe apa si obstrueaza complet
conductul, împiedicând astfel accesul sunetului la urechea medie (surditatea).

Extragerea corpilor straini se face prin spălatura cu apă curată la temperatura corpului, cu o
seringa specială (seringa Guyon) sau cu o pară de cauciuc. Operaţia trebuie facută de medicul
specialist, deoarece exista riscul, daca nu se respecta regula de a dirija jetul de apa spre peretele
posterior si superior al conductului să se spargă timpanul (care normal rezista Ia o presiune de
până la 2 atmosfere), cu care ocazie se infecteaza urechea medie; Dopul de cerumen vechi,
aderent, trebuie înmuiat în prealabil prin instilare în ureche de apa oxigenată sau din amestecul
carbonat de sodiu 2 g, glicerină si apa oxigenată câte 10 g, de 5-6 ori pe zi, l-2 zile. Pentru
dopurile epiteliale dure se foloseşte pentru înmuiere solutie de acid salicilic 1%, instilat l-2 zile
înainte de spălătura auriculară.

Traumatismele urechii

Pot interesa urechea externă, urechea medie sau urechea internă separat sau concomitent. Cele
ale urechii externe pot interesa pavilionul auricular, sub forma plăgilor, prin tăiere, prin zdrobire, a
contuziilor cu strivirea ţesuturilor fără ruptura învelisului de piele cum ar fi othematomul

(colecţie de serozitate şi sânge între cartilajul pavilionar şi învelisul pericondrocutan al acestuia).

Tratamentul îl aplica specialistul otorinolaringolog, care evacueaza colecţia si face un pansament

compresiv timp de mai multe zile, în condiţii de perfectă sterilitate, pentru a evita infectarea cu

distrugerea cartilajului şi deformarea pavilionului.

Traumatismele urechii medii pot interesa timpanul (ruptura acestuia survine când presiunea
aplicată brusc depăşeşte 2 atmosfere, cum ar fi o lovitură de palma pe ureche sau suflul unei
explozii sau o cădere pe ureche), conţinutul casei (lanţul de oscioare auditive, ce pot fi luxate sau
fracturate) sau pereţii casei timpanului. Astfel, în fracturile de baza ale craniului cu intersectarea
urechii si ruptura meningelui apare scurgerea prin ureche a lichidului cefalorahidian, lichid clar sau
în cele cu interesarea arterei carotide interne apare o hemoragie fulgeratoare, cataclismica, ce
duce la decesul bolnavului;

Otitele medii acute

 Reprezintă inflamaţia acută a casei timpanului datorată virusurilor sau microbilor, de
obicei apare în cadrul unei infecţii care prinde şi organele vecine (nas, gât, faringe). Prezenţa
vegetaţiilor adenoide la copil, a cazurilor de cornete hipertrofice, a corpilor străini, tumori nazale
sau rinofaringite favorizează apariţia otitelor.

Formele uşoare (catarale): simptome – scăderea auzului, senzaţie de ureche înfundată, îşi aude
vocea în urechea bolnavă (autofonie), aude zgomote în ureche sub forma de vâjâituri, durere în
ureche accentuate la tuse, stranut, suflatul nasului, la efort fizic. Tratament: decongestionare
nazală (picături în nas + inhalaţii/aerosoli cu alcool mentolat 2%), picături auriculare. În cele mai
multe cazuri durerea cedează în câteva zile. Persistenţa cauzelor, suprainfectarea cu un germen
virulent poate duce la complicaţii (otita medie acută supurată). Repetarea în timp al catarului otic
(aceste otite simple) se poate complica cu scăderea auzului prin scleroza ce interesează conţinutul
casei timpanului şi urchea internă, cu pierderea definitivă a auzului.

Otita medie acută supurată. Determinate de suprainfecţia bacteriană (Streptococcus

Pneumoniae, Haemophilus influenyae, Streptococ pzogenes) a unei otite catarale.

Simptome: dureri auriculare violente, pulsatile cu iradiere în ceafă, dinţi şi creştetul capului, febra
înaltă (39-40°C), cefalee, surditate accentuată, vâjâituri în urechea afectată, ameţeli, uneori
vărsături şi convulsii (în special la copii), insomnie, stare generală modificată. Apasarea cu degetul
pe os înapoia urechii (presiune pe apofiza mastoida) provoaca dureri vii, iar la copil, apasarea
înaintea urechii (Semnul Tragusului), de asemenea, este foarte dureroasa. Dupa câteva zile,
abcesul care s-a format în urechea medie perforeaza timpanul, moment în care simptomele
acuzate de bolnav se mai linistesc si apare o secretie purulenta în conductul auditiv extern ce
pateaza perna sau scufita la copil. Durerea se linisteste, febra scade. In caz de evolutie favorabila,
aceasta diminua progresiv, secretia auriculara se reduce si devine din purulenta, seromucoasa,
pentru a disparea în circa 2 saptamâni, perforatia timpanului se închide si auzul revine încet spre
normal (în circa o luna). Alteori, în lipsa unui tratament corespunzator, din cauza terenului slabit
(diabet, sifilis, tuberculoza, bolnav tarat cu boli de ficat, rinichi, inima, boli infectioase) sau din
cauza virulentei deosebite a microbilor, boala se poate complica sau croniciza (cronicizarea fiind
ea însasi o complicatie).

Complicaţiile sînt date de propagarea infectiei la grupele celulare mastoidiene (mastoidita acuta),
la labirint (labirintita acuta), la venele mari din craniu (tromboflebita sinusului lateral), cu
producerea unei septicemii cu abcese diseminate la distanta în alte organe, la meninge (meningita
acuta, localizata - închistata - sau generalizata), la nervul facial (paralizii faciale), la muschii gâtului
si împrejurul faringelui. Prevenirea bolii se face prin tratamentul corect al tuturor rinitelor si
infectiilor de vecinatate, ca si al leziunilor traumatice ale urechii medii, care se pot complica cu
otita.
Tratamentul general se face cu antibiotice (penicilina, eritromicina fiind cele mai
indicate).Surditatea cedeaza treptat, o data cu reluarea functiei tubei Eustachio, functia auditiva
recapatându-se mai rapid prin practicarea de insuflatii de aer în ureche facute de medicul
specialist (insuflatii tubare), sau manevra Valsalva facuta de bolnav. Inlaturarea tuturor cauzelor
favorizante: obstructia nazala, focarele de infectie din vecinatate (amigdalite, rinosinuzite), tratarea
corecta a tuturor infectiilor acute în aceasta regiune duce la prevenirea otitei medii acute supurate.

Otita medie supurata cronica. Este o complicatie a otitei medii supurate acute, favorizata de
cauzele mentionate. Exista o forma simpla, asa-zisa otoree tabara sau mezotimpanita (care nu da
complicatii grave) si o forma grava, otoreea maligna (care necesita supraveghere si tratament
medical de specialitate), ce genereaza complicatii grave, mortale.

Hipoacuzia

Este scăderea parţială într-un grad oarecare a auzului ( a acuităţii auditive) la una sau ambele
urechi. Gradul pierderii auzului este stabilit cu ajutorul audiometriei tonale. În funcţie de aceasta,
hipoacuzia se clasifică în: uşoară, moderată, severă sau profundă. În funcţie mecanismul de
producere,putem avea:hipoacuzie de transmisie (când este afectată transmisia sunetului prin
urechea externă sau medie);percepţie sau neuro-senzorială (atunci când sunetele sunt
propagate la nivelul urechii, însă fie nu sunt percepute la nivelul urechii medii, fie la nivel central)
sau mixtă (când ambele mecanisme descrise coexistă la aceeaşi ureche.

Hipoacuzia de transmisie. Cauze: conductul auditiv extern este obstruat (corpi straini, inflamaţii,
tumori); membrana timpanică este perforată sau imobilă; lanţul osicular este imobil sau întrerupt;
barotraume, disfuncţia trompei lui Eustachio sau otita catarală
(aerulAmplificatordinurecheaauricularmedie este înlocuit cu lichid).

Hipoacuzia de percepţie. Cauze: Imbătrânirea (presbiacuzie), zgomotele puternice ,

variatii bruste de presiune (zbor, inot), infectii: parotidita epidemica (oreion), meningita , intoxicatie
medicamentoasa (ATB, Aspirina, Diuretice), leziune a urechii interne (afectare virala), atingerea
fibrelor nervoase ale nervului auditiv, tumori cerebrale .

Din punct de vedere cantitativ, pierderea de auz se măsoară in Decibeli (dB) (unitatea de măsură a
percepţiei intensităţii sunetelor). Câmpul auditiv normal al omului se întinde de la 20 Hz la 20,000
Hz(frecvenţă) şi 1 şi 120dB (intensitate). Vorbim despre hipoacuzie uşoară/discretă atunci când
pierderea de auz este între 15-30dB; pierdere moderată de până la 50dB, hipoacuzie accentuată
până la 70dB şi de hipoacuzie profundă peste 70dB. La diferite frecvenţe pierderile de auz pot să
difere. Hipoacuzia de transmisie nu poate determina o pierdere mai mare de 65dB şi vocea de
conversaţie este încă percepută. Hipoacuzia neuro-senzorială poate avea orice valori, inclusiv

pierdere totală a acuităţii auditive.

Surditatea

Este un simptom frecvent întâlnit în bolile urechii, dar si în bolile sistemului nervos, cum ar fi leziuni
ale nervului auditiv (neurinomul nervului acustic), leziuni ale trunchiului cerebral, leziuni ale
scoartei cerebrale (ramolismente, hemoragii, tumori, leziuni traumatice ce intereseaza câmpurile
corticale de integrare auditiva din cortexul lobului temporal).

Definiţie – pierderea auzului prin scăderea bruscă sau progresivă a percepţiei sunetelor.

Cauze – zgomotul, vârsta, dop cerumen, medicaţie ototoxică, traumatisme auriculare/craniene,

infecţiile urechii, tumori benigne.

Simptome: auzul redus (estompt), dificultatea de a înţelege ce se vorbeşte în jur, în special când
în fundal se aud şi alte sunete sau voci; ascultarea televizorului sau radioului la un volum mai
ridicat decât în trecut; evitarea conversaţiei şi interacţiunii sociale; depresia; acufene, otalgie,
otoree purulentă/sanguinolentă, vertij.

Clasificare:

•Surditate ereditară – determinată prin anomalii transmise genetic;

•Cauze neonatale - sifilis congenital precoce, prematuritate, traumatism obstetrical, anoxie a fătului

•Cauze postnatale – traumatisme, otite, labirintite, meningite, ototoxicoze

În caz de surditate congenitală sau apărută în primul an de viaţă, mama aduce copilul pentru că
acesta nu vorbeşte, mai rar pentru că i se pare că nu răspnde la stimuli sonori. Audiograma
obişnuită nu se poate efectua inainte de vârst de 6-7 ani, de aceea se recurge la audiogramă cu
potenţial evocat (simultan cu redarea sunetelor se efectuează o înregistrare de tip EEG pentru
vizualizarea potenţialelor provocate de stimulii sonori), sau la copilul mai mare se poate realiza
audiograma de reflexe condiţionae vizual-auditiv: în momentul în care aude un sunet într-o parte,
dreapta sau stânga, apare şi o imagine plăcută şi în acest mod examinatorul poate aprecia care
este pragul de auz al copilului.

Dacă surditatea s-a instalat înainte sau în jurul vârstei instalării vorbirii, copilul va fi surdo-mut. Deşi
aparatul său fonator (de vorbire) este integru, el nu poate vorbi pentru că nu a auzit cuvintele, nu
ştie să le pronunţe şi nu poate controla auditiv propriile emisii sonore. Dacă surditatea a apărut
după ce copilul a învăţat să vorbească, bagajul său de cuvinte şi pronunţia vor fi cu atât mai bune
cu cât surditatea s-a instalat mai târziu. Lăsat fără o educaţie şi o instrucţie specială, copilul surdo-
mut va rămâne izolat de societate, va putea efectua doar activităţi simple şi comunicarea cu
semenii va fi dificilă şi parţială.

Tratament. Hipoacuzia neuro-senzorială beneficiază de tratament curativ. Dacă examenul

auzuluidescoperă un prag de 70-80dB, copilul va putea fi protezat, eventual bilateral. El va fi
deficient auditiv şi va urma o şcoală normală sau specială după modul de reuşită al protezei,
vârsta la care a

fost protezat şi capacităţile intelectuale ale copilului. Scopul şcolii speciale este de a învăţa copilul

surdo-mut să citească cuvintele după mişcarea buzelor (labio-lectură) şi să pronunţe cuvinte

inteligibile.

Protezarea auditivă. Reprezintă o ameliorare a auzului bolnavului folosind proteza auditivă,

aparat ce amplifică şi prelucrează sunetele culese din mediul înconjurător, pentru a fi oferite urechii
într-un mod care să suplinească cât mai fidel funcţia deficitară a urechii. Protezele sunt montate în
cutii, care se pot purta la nivelul toracelui anterior, retroauricular sau în braţul ochelarilor
permanenţi sau intra-auricular (în interiorul conductului auditiv extern). Indicaţiile protezării
auditive: hipoacuzie între 30-90dB, obligatoriu bilaterală în condiţiile unui bolnav psihic sănătos (nu
se protezează oligofrenii care nu pot înţelege limbajul). Dacă surditatea se poate rezolva
chirurgical, se va recomanda intervenţia şi se vor proteza insuccesele chirurgicale, bolnavii cu
contraindicaţii sau care refuză operaţia. Contraindicaţiile protezării sunt definitive în cazul în
care proteza nu reuşeşte să ofere bolnavului înţelegerea cuvintelor; sautemporare pentru urechile
care supurează sau au afecţiuni ale tegumentului conductului.

Imtul cochlear este un aparat electronic care are rolul de a inlocui functia total pierduta a urechii
interne, deci este un organ artificial. Imtul cochlear se bazeaza pe faptul ca, desi urechea interna
este nefunctionala, terminatiile nervului cochlear sunt capabile sa preia un impuls electric
si sa-l transmita pe caile de conducere spre cortexul auditiv. Impulsul este transmis de niste
electrozi introdusi in urechea interna prin fereastra rotunda. Auzul oferit de imtul cochlear
este rudimentar si diferit de auzul normal, motiv pentru care pacientul imtat trebuie sa urmeze
un antrenament special pentru a intelege limbajul vorbit. Progresele tehnologice fac ca
performantele noilor modele sa fie tot mai bune, asfel ca unii pacienti reusesc sa recunoasca
cuvintele si la telefon. Pentru bolnavii la care nici nervul cochlear nu este functional, s-au
construit aparate la care electrozii sunt fixati pe suprafata trunchiului cerebral, in contact cu nucleii
auditivi (imtul nuclear).
 O.R.L. si nursing O.R.L. ,C3 RINOLOGIA

RINOLOGIA

Este ştiinţa care se ocupă cu studiul nasului şi al organelor anexe.

Anatomia nasului şi a sinusurilor

Fosele nazale au rol în apărare de infecţii a căilor respiratorii,

în vorbire prin funcţia de cavitate de rezonanţă şi în declanşarea
unor reflexe. Organul mirosului este constituit din porţiunea
superioară a mucoasei, care este diferenţiată ca organ receptor
la excitanţii chimici aduşi de aer.

Scheletul nasului este format din:

• 1. Oasele nazale
• 2. Montantul osului maxilar – alcatuieste peretele lateral osos al nasului

• 3. Septul nazal – cartilaj unic ce desparte ca un perete cele doua nari

• 4. Cartilajele alare superioare (se mai numesc si cartilaje triunghiulare)

• 5. Cartilajele alare inferioare

In interior, narile sunt acoperite de o membrana bine vascularizata numita mucoasa. Aceeasi
mucoasa capitoneaza si cornetele nazale, structuri care confera interiorului nasului un aspect de
labirint. Rolul acestor cornete este de a maximiza contactul aerului inspirat cu mucoasa. Astfel
aerul care ajunge prin faringe, laringe si trahee in plamani, este incalzit si purificat. Pe peretii
laterali ai foselor nazale se afla cate trei reliefuri rulate in forma de pâlnie, situate unul deasupra
altuia, numite

cornete (superior, mijlociu si inferior).

Sinusurile au rol de cavităţi de rezonanţă în vorbire şi rol în încălzirea şi umidificarea

aerului respirat.

Sinusurile sunt cavităţi situate în grosimea oaselor feţei, pline cu aer şi acoperite de o mucoasa
identica cu cea care acopera fosele nazale. Ele se deschid in nas.
 Semiologia nasului

Anosmie – abolirea mirosului. Interesează simultan

mirosul şi gustul.

Cauze:

• obstrucţia nazală mecanică (deviaţie de sept, tumori, rinita

acută şi cronică hipertrofică, alergia nazală), se opun
pătrunderii particulelor odorinectoare către zona olfactivă.

• Atrofia, alterarea epiteliului olfactic (intoxicaţii cu nicotină,

mediu cu Crom, Ciment, Plumb,

vulcanizare cauciuc; folosirea abuzivă a picăturilor de nas

• Nevrite olfactive: gripa, viroze neurotrope

• Secţionarea filetelor olfactive: fracturi frontobazale

• Lipsa de funcţionare a epiteliului olfactiv

• Atrofia nervului olfactiv – proces de îmbătrânire, abuzul de mirosuri, avitaminoza

se bazeaza pe
Diagnosticul anosmiilor interogatoriu, rinoscopie anterioara, rinoscopie
examenul
functiei respiratorii functional
posterioara, examenul nazale si olfactiv calitativ si
cantitativ.

• Clasificare:

• Totala: traum. Occipitale, tumori cerebrale

• Partiala: traum. parietale

• Tranzitorie: anosmii de cauza inflamatorie

• Definitiva: traum. Occipitale, tumori cerebrale, atrofia receptorului periferic si infectiuni ale filetelor
nervoase
• Bilaterala: traum. Occipitale, tumori cerebrale

• Unilaterala: anosmii de cauza mecanica

• Precoce: tumori cerebrale

• Tardiva

• Paradoxala, senzitivo-senzoriala : anosmia isterica (conservarea perceperii

senzatiilor gustative)

Cacosmia – perceperea de către o persoană sau de anturaj a unor mirosuri urâte ce par a proveni
din căile aerodigestive superioare.

Rinoreea – prezenţa secreţiilor apoase/mucoase/muco-purulente la nivelul nasului.

Hidroree – hipersecreţie nazală (apoasă), neparoxistică, scurgere permanentă, fără

stranut, fără lacrimare de lichid seros din ambele narine – Coriza banala, rinita alergica

Rinoree purulentă – secreţie groasă, galben-verzui uni sau bilaterală – sinuzita

anterioara supurată, sinuzita supurată bilaterală, rinita cronică purulentă

Secreţie crusoasă – cruste galben-verzui, greu de detaşat – rinita atrofică.

Obstrucţia nazală =Insuficienţa respiratorie nazală tulburare a funcţiei respiratorii a nasului

prinobstacole în fosele nazale: obstacol mecanic (deviaţii de sept nazal simple sau duble,
hipertrofia cornetelor, polipoza nazală, fibroame, cancerul etmoidomaxilar, vegetaţii adenoide) sau
obstacol funcţional (inflamaţia mucoasei, vasodilataţie locală). Clinic: senzatie de greutate in
respiratie, uni/bilaterala, voce nazonata, bilaterala/partiala, absoluta/relativa., rinofonie (vorbire pe
nas).

• ACUTA: inflamatii acute ale mucoasei nazale

• PROGRESIVA: rinita cronica hipertrofica, polipi mucosi

• PERMANENTA: vegetatii adenoide, deviatii de sept

• EVOLUTIE INSIDIOASA: compensare prin respiratie bucala, sforait nocturn, apnee de somn,
obseala matinala, gura si gat usact la trezire dimineata

Hemoragia nazală = Epistaxis = scurgere de sânge prin nas (rinoragia), picătură cu picătură.
 Cauze: Locale: eroziunea capilarelor din pata vasculara
(Kisselbach) – traumatism, zgarietura cu unghia; Inflamatii acute si cronice ale mucoasei nazale;
Tumori ale cavitatilor nazale . Generale: HTA, Ateroscleroza ; Tulburari de coagulare: hemofilie,
trombocitopenie, Tratament cu anticoagulante.Traumatice: fracturi ale bazei craniului, fractura
lamei ciuruite a etmoidului, fractura piramidei nazale, intervenţii chirurgicale asupra foselor
nazale. Factori favorizanţi: alcoolul, exerciţii fizice, ascensiune, băi de soare prelungite, munca la
temperaturi înalte, munca la mare adâncime.

Tratamentul epistaxisului.

– Forme usoare: compresiunea digitala a aripii nazale pe sept/ aplicarea unui tampon de
vata imbibata in apa oxigenata in nara sangeranda.; Cauterizare chimica a petei vasculare
– Forme mijlocii (leucemii, insuficienta renala): aplicarea locala de tampoane
biologice (Gelaspon)/ tamponament anterior, hemostatice generale

– Forme severe: tamponament anterior si posterior, Ligatura arterei carotide externe,

a. etmoidala anterioara, Embolizari arteriale selective

ATENTIE !!! HIPERTENSIVII SUNT LASATI SA SANGEREZE – DEPLETIE SANGUINA

(epistaxisul este o supapa de siguranta – se evita astfel un AVC)

Patologia nasului şi sinusurilor

Afecţiunile inflamatori ale nasului şi cavităţilor anexe

Rinita acută banală (Coriza acută). Are origine virală, fiind urmată la 2-3 de infecţie
bacteriană (prin exacerbarea florei saprofite locale). Germenii microbieni cel mai frecvent
incriminaţi sunt:

Streptococcus pneumoniae, Staphilococcus aureus, Strept. Pzogenes, Klebsiella Pneumoniae, H.

Influenzae. Este favorizată de frig, umezeală, schimbaări bruşte de temperatură şi de factori locali
nazali (deviaţii de sept, hipertrofii de cornete, vegetaţii adenoide). Factorii generali ca alergia,
tulburări endocrine, denutriţia, surmenajul joacă un rol favorizant. Afecţiunea poate apare endemic
în perioadele reci, chiar de mai multe ori pe an. Mucoasa nazală la debut prezintă vasoconstricţie
dupa care urmează perioada de vasodilataţie, cu edem local, hipersecreţie şi infiltrat inflamator
limfoplasmocitar.

Boala debutează prin semne generale: indispoziţie, febră, curbatură, usturimi în gât, mialgii,
artralgii, frisoane; şi semne locale:prurit nazal, obstrucţie nazală, strănuturi, supă 1-2 zile apare
rinoreea apoasă, cefalee frontală prin obstrucţia canalului fronto-nazal, hiposmie, anosmie,
hipoacuzie, acufene. Dupa24 de ore secreţia seromucoasă devine muco-purulentă prin infecţie
bacteriană. Treptat secreţia diminuă şi în 6-8 zile dispar toate semnele de boală şi apare
vindecarea. Uneori rinita acută se poate complica cu sinuzite, otite, laringotraheite, bronşite,
amigdalite acute. Tratamentul este simptomatic. Obstrucţia nazală se combate prin soluţii
vasoconstrictoare (instilaţii, pulverizaţii, aerosoli); la copii se administrează ser fiziologic.
Combaterea febrei se realizează cu antitermice (Aspirină, Algocalmin, Paracetamol), pentru
creşterea rezistenţei organismului – proteinoterapie sau vitaminoterapie.
Rinita acută banală a sugarului. Clinic: strănuturi, rinoree apoasă, febră, obstrucţie
nazală, alimentaţie dificilă, scădere ponaderală. Evoluţia bolii poate fi favorabilă şi se vindecă în 7-
8 zile. Dacă secreţia devine muco-purulentă pot apărea complicaţii (otite, bronşite acute, tulburări
digestive).

Rinite acute specifice.

Rinita gripală apare în epidemiile de gripă, cu febră ridicată (39-40°C), curbatură,

cefalee, meningism, are debut brutal şi se complică cu otite, sinuzite, laringite. Epistaxisul este
frecvent. După vindecare rămân cefalee rebelă, tuse spasmodică, anosmie.

Rinita rujeolică, scarlatinoasă, varicelică există în cursul bolilor infecţioase, unde

reprezintămanifestarea lor de debut.

Rinita cronică catarală se prezintă ca un guturai permanent cu obstrucţie nazală prelungită

şi secreţii abundente mucoase sau mucopurulente, galben-verzui. Produce tuse şi tulburări

digestive în urma căderii secreţiilor în laringe şi trahee şi a deglutiţiei lor. Tratamentul urmăreşte

îndepărtarea cauzelor favorizante locale (deviaţii de sept, hipertrofii de cornete, sinuzite cronice,

vegetaţii adenoide) şi a cauzelor generale (tratarea limfantismului, a diatezei exudative, alergiei,

carenţelor vitaminice, a deficitului endocrin). Sunt indicate cure crenoterapice sulfuroase şi alcaline

în staţiuni balneoclimaterice (Govora, Slănic Moldova, Herculane), suflatul corect al nasului,

instilaţii sau pulverizaţii cu soluţii de vitamina A+D, hiposulfit de sodiu 5% .

Rinita cronică hipertrofică este caracterizată prin obstrucţie nazală permanentă, cu

absenţa secreţiilor. Se prezintă sub două forme evolutive: faza vasomotorie sau congestivă şi faza
parenchimatoasă. Rinita cronică hipertrofică este secundară unor rinite acute repetate, recidivante.
În faza congestivă, obstrucţia nazală este variabilă şi dependentă de schimbările de temperatură,
de prânzuri abundente, de decubit (se obturează fosa de pe partea pe care doarme bolnavul =
rinita în balanţă). Obstrucţia nazală este produsă de prezenţa cornetelor nazale care sunt mărite şi
se retractă la vasoconstrictoare. Insuficienţa respiratorie nazală este permanentă, constantă, fără
să fie influenţată de poziţia bolnavului. Hipertrofia poate să intereseze tot cornetul inferior sau să
fie localizată numai la nivelul cozii (vizibilă la rinoscopia posterioară). În faza congestivă,
tratamentul urmăreşte reducerea volumului cornetelor inferioare, prin injecţii intracornetale cu
hidrocortizon sau cu soluţii

sclerozante, cauterizare chimică cu acid cromic 1/3 sau galvano-cauterizare. În faza

parenchimatoasă sau conjunctivă se îndepartează chirurgical excesul de mucoasă hipertrofiată
(mucotomie sau ablaţia cozilor de

cornete). Se vor îndepărta cauzele favorizante locale şi generale.

Rinita cronică atrofică. Din punct de vedere clinic sunt cunoscute două varietăţi de rinită

cronică atrofică : rinita atrofică simplă şi ozena (rinita cronică atrofică cu fetor). O entitate specială
o constituie rinita sicca, afecţiune profesională întâlnită la persoane care lucrează în mediu cu praf,
uscat, cu temperaturi ridicate (turnători, vulcanizatori, oţelari, sticlari). Rinita atrofică simplă, fără
cruste şi fetiditate, este o consecinţă a rinitelor din bolile infecto-contagioase, a sinuzitelor cronice
(în special etmoidite cronice) sau a sifilisului şi tuberculozei nazale. Ozena este caracterizată prin
triada simptomatică: atrofie, cruste, fetiditate. Fetorul caracteristic din ozenă provine din prezenţa
crustelor galben-verzui, formate din secreţia vicioasă nazala, cruste prezente sub meate, coane şi
în restul cavităţii nazale. Bolnavul nu percepe mirosul dezagreabil datorită atrofiei mucoasei nazale
extinse la nivelul mucoasei olfactive. Este mai frecventa la femei, debutează la pubertate, ca o
rinită cronică mucopurulentă. Etiologia şi patogenia rămân încă neelucidate (ereditate, lues, TBC,
sideropenie, carenţe vitaminice, infecţii specifice). Bacteriologia ozenei este diferită, fiind incluse
trei tipuri de germeni:

klebsiella, corynebacteria si cocobacili. Tratamentul urmăreşte mai multe obiective locale :

debarasarea

foselor nazale de secreţiile crustoase prin spălături cu ser fiziologic călduţ şi aplicarea de pomezi
unguente; combaterea mirosului neplacut cu pomezi aromate, pe bază de mentol, combaterea

uscăciunii şi revitalizarea mucoasei prin badijonări locale cu vit.A, glicerină iodată, ape iodate - în

instilaţii şi aerosoli; combaterea infecţiei ozenoase prin autovaccin preparat din secreţia nazală; Se

administrează pe cale generală vit A şi C, preparate din fier, aeroterapie, helioterapie, crenoterapie

iodată. Pentru reducerea volumului foselor nazale se execută operaţii proteice.

Rinita alergică (Alergia nazo-sinusală)

Este o formă de manifestare a bolii

alergice la nivelul nasului şi cavităţilor anexe. Sensibilitatea locala a mucoasei nazosinuzale este
rezultatul conflictului dintre diverşi alergeni (digestivi sau trofalergeni, respiratori sau
pneumalergeni, agenţi fizici termici) şi anticorpii din organism care eliberează o cantitate mare de
histamină, responsabilă de vasodilataţie, creşterea permeabilităţii vasculare, edem, hipersecreţie
glandulară; alergia se dezvoltă pe un teren predispus ereditar cu diateză exudativă, tulburări
neurovegetative şi disfuncţie endocrină, carenţă de Calciu, vitamine A, C, D, unele maladii
parazitare (helmintiaza, micoze) sau infecţii bacteriene. Simptomatologia este dominată de
strănuturi repetate, în salve, rinoree apoasă, obstrucţie nazală alternantă şi progresivă. La
examenul obiectiv rinoscopic mucoasa pituitară apare edemaţiată, palidă şi uşor violacee (în
perioada latenta) sau hiperemică (în perioadele acute). Examenul citologic al secreţiei nazale pune
în evidenţă prezenţa eozinofilelor, al căror procent este, ca şi în sânge, crescut. Radiografia
SAF(Sinusuri anterioare ale feţei) arată o îngroşare a mucoasei nazosinuzale, sinusurile
prezentând un contur policiclic.

Tratamentul general vizează în primul rând : îndepărtarea alergenului - schimbarea

lenjeriei, a produselor cosmetice, îndepărtarea blănurilor, schimbarea locuinţei sau chiar a
localităţii; acţiune asupra conflictului antigen-anticorp prin metode de desensibilizare specifică la
alergenul depistat prin testele de sensibilizare; acţiune asupra terenului prin desensibilizare
nespecifică - histaminoterapie, cu diluţii extreme în injecţii interdemice, tratament neuroendocrin,
corticoterapie pe cale generală sau local, în aerosoli sub formă de Prednison, in doze
descrescânde, aerohelioclimatoterapie; actiune asupra efectelor locale ale procesului alergic prin
antihistaminice de sinteză - Feniramin, Tavegyl, Clorfenoxamina, Claritine; Tratament local este
medicamentos - injecţii intracornetale cu cortizon şi chirurgical (ablaţia polipilor).

Sinuzitele acute.

Sinuzita acută maxilară.

Cauze: locale rinorigene favorizează trecerea inflamaţiei

din nas în sinus, prin continuitate anatomică. Îngustarea orificiului sinusal provoacă stagnare
mucusului şi un deficit de aerare, care permit accentuarea inflamaţiei şi dezvoltarea
infecţiei. Obstacolele nazale sunt reprezentate de deviaţia de sept, rinita cronică hipertrofică,
vegetaţiile adenoide, corpii străini nazali, tumorile nazale. Toate aceste cauze locale determină
infectarea fie a sinusului maxilar, etmoid sau frontal

uni- sau bilateral. Cauzele generale constau din fragilitatea imunobiologică a terenului –

diateză exudativă, alergie, diabet, avitaminoze, anumite afecţiuni (gripa, boli infecţioase).

Bacteriologia întâlnită în sinuzitele acute este dominată de Streptococcus pneumoniae,

Haemophilus influenzae, Strept. Pzogenes, etc. Simptomele locale subiective constau în: senzaţie
de tensiune, plenitudine intranazal sau hemicranie, durere spontană determinată de efectul
acumulării puroiului şi de nevrita ramurilor nervoase care asigură sensibilitatea mucoasei,
cacosmia cauzată de flora microbiană anaerobă. Obiectiv se constată congestia mucoasei nazale
şi la bucofaringoscopie secreţii la nivelul peretelui faringian posterior. La palparea peretelui anterior
al sinusului se constată sensibilitate. Examenul radiologic al sinusurilor paranazale arată o creştere
a densităţi sinusale, nivel de lichid în sinusul maxilar.
Sinuzita acută frontală.

Se manifestă prin durere cu o periodicitate caracteristică, apare dimineaţa la ore fixe, atinge
intensitate maximă către prânz, după care cedează odată cu eliminarea de puroi pe nas (colici
frontale). Durerea este explicată de prezenţa mecanică a puroiului, care se acumulează în timpul
nopţii în sinusul fronal, iar dimineaţa, datorită poziţiei anatomice a canalului fronto-nazal, puroiul
apasă pe mucoasa inflamată şi încearcă sa-şi facă loc, până îl străbate în toată lungimea sa şi se
elimină. La palpare, regiunea frontală sinuzală este dureroasă.

Tratamentul constă în administrarea de antibiotice (Amoxicilină, Penicilină, Augmentin,

Cedax), decongestionante nazale, analgezice, antiinflamatorii. Evoluţia sinuzitelor acute este
favorabilă sub tratament, însă netratate, pot să genereze complicaţii, prin extinderea procesului
infecţios la organele din jur.

Sinuzitele cronice. Cronicizarea unei sinuzite acutre apare în urma nediagnosticării sau netratării
la timp a puseului acut sau poate fi determinată de fragilitatea constituţională a mucoasei
respiratorii (alergie, boli cronice, tulburări metabolice). Sinuzita cronică maxilară este total
nedureroasă în afara puseelor de acutizare. Totul se rezumă la o rinoree purulentă unilaterală, mai
mult sau mai puţin abundentă, însoţită de o scurgere la nivelul peretelui posterior al faringelui.
Diagnosticul de sinuzită cronică se stabileşte pe simptomatologia subiectivă, pe semne obiective şi
pe investigaţii paraclinice. Evoluţia sinuzitelor cronice tratate este favorabilă.

Corpii străini nazali.

Sunt întîlniţi cu precădere la copii şi sunt introduşi pe cale narinară, fiind, de obicei, unilaterali.
Natura corpilor străini este variată, începând de la boabe de porumb, fasole, jucării - bile, mărgele,
fragmente din plastic, până la nasturi, gumă, burete, hârtie. Aceşti corpi străini nazali sunt introduşi
din joacă (curiozitate, inventivitate). O altă cale de pătrundere este cea coanală -când sunt
proiectate din gură, în timpul alimentaţiei, diverse fragmente, când apare un acces de tuse,
strănut, râs. Cu totul excepţional, pătrund corpi străini nazali pe cale externă, în cursul
traumatismelor (accidente de muncă, circulaţie) sau se formează prin depunere de săruri de calciu
peste un mic fragment ignorat - aşa-zişii corpi străini endogeni sau rinoliţi. Simptomele se
caracterizează prin obstrucţie nazală, unilaterală, senzaţie de gâdilătură, strănut, hidroree. Dacă
existenţa corpului străin este ascunsa sau

este ignorată, apare rinoreea purulentă fetidă. Diagnosticul este uşor de stabilit din anameză, iar

rinoscopia anterioara certifică existenţa corpului străin nazal. Corpii străini se extrag pe calea pe

care au patruns. Excepţie fac corpii străini nazali care au intrat prin orificiile coanale .

Traumatismele nasului

Având în vedere poziţia centrală - în mijlocul feţei - a nasului, acesta este frecvent supus la diverse
traumatisme.

Etiopatogenia lezării piramidei nazale este legată de accidente de muncă, de circulaţie, agresiune
individuală, accidente casnice. Simptomatologia este strâns legată de formele anatomo-clinice.
Cea mai simplă formă clinică este escoriaţia piramidei nazale, unde este interesat numai stratul
tegumentar, cu aspect de zgârietură.

Urmează contuzia care reprezintă zdrobirea ţesuturilor, fără lezuni de continuitate, care determină
echimoze şi hematoame. Nu necesită tratament pe cale generală, ci numai local, igiena cu
antiseptice, comprese reci.

Plăgile pot fi superficiale sau profunde, transfixiind cartilajele alar, triunghiular sau să
descopere oasele proprii nazale, având marginile netede sau neregulate. Necesită toaleta cu apă
oxigenată, cloramină, sutura şi, pe cale generală, tratament cu antibiotice. Oasele proprii nazale
pot fi traumatizate, în funcţie de agresivitatea agentului cauzal, sub formă de fisură sau
de fractură simplă cu deplasare sau fractură cominutivă cu deplasare. Oasele roprii pot fi
fracturate singure sau în contextul unei agresiuni mai violente când pot fi interesate şi oasele
vecine - ramurile montate ale maxilarelor, septul nazal, sinusurile paranazale, orbita- sau pot apare
în cadrul unui traumatism cranio-cerebral şi pot fi traumatisme închise (fără plagă) sau deschise
(cu plagă). Deformările şi aspectul clinic sunt dependente de mecanismul de producere al fracturii,
de forţa şi direcţia loviturii

. Bolnavii cu fractura oaselor proprii nazale acuză epistaxis, durere nazală, obstrucţie nazală,
prezenţa sau absenţa plăgii nazale, înfundarea piramidei nazale (când agentul traumatizant
acţioneaza antero-posterior) sau laterodeviere (când lovitura este laterală), crepitaţii osoase şi
mobilitate anormală la palpare. La inspecţie se observă chimoze palpebrale )în ochelari), cu
lărgirea distanţei interpalpabrale. Radiografia piramidei nazale stabileşte tipul de fractură.
Tratamentul urmăreşte reducerea ortopedică a focarului de fractură cu contenţia internă şi externă
a piramidei nazale, care se menţine timp de 5 zile, sub protecţie antibiotică şi antialgice. La nivelul
septului nazal se întâlnesc hematoame, luxaţii şi fracturi.

Hematomul septului se manifestă prin durere, senzaţie de jenă şi tensiune intranazală,

obstrucţie nazală totală, bilaterală, anosmie, rinolalie închisă. Colecţia de sânge se găseşte între
pericondru şi cartilajul patrulater, ducând la bombarea septului în bisac (vizibilă la rinoscopia
anterioară). Ea se poate resorbi spontan (hematom mic), se poate infecta secundar (abces al
septului) sau organiza fibros (îngroşare definitivă a septului).

Hematomul de sept beneficiază de tratament chirurgical, prin incizie şi drenare, urmate de

tamponament anterior bilateral 24-48 ore, antibiotice. Acelaşi tratament şi pentru abcesul de
sept. Luxaţiile nasuluiinteresează oasele proprii şi cartilajul septal. Lovitura laterală luxează
oasele proprii nazale, modificând forma rădăcinii nasului. Dacă lovitura actionează antero-posterior
se produce luxaţia cartilajului condrovomerian (fractura Jarjaway). În aceste forme de luxaţie

16

sepractică reducerea imediată cu ajutorul unei pense, introdusă în fosele nazale, iar contenţia se
face prin tamponament anterior unilateral (de partea

luxată).

Tumorile foselor nazale, sinusuri

Tumori benigne. Simptomatologia: obstrucţie nazală.

• Papiloamele foselor nazale, formaţiuni conopidiforme galben-cenuşii, inflamate la nivelul
vestibulului narinar al foselor nazale . Etiologia virală a fost demonstrată. Tratament – excizie
chirurgicală.

• Osteomul foselor nazale – proliferare osoasă situată în porţiunea înaltă a foselor nazale

• Condromul – tumoră cartilaginoasă localizată în ½ inferioară a septului cartilaginos

• Polipul sângerând al septului nazal – formaţiune angiofibromatoasă pediculată situată la nivelul

petei vasculare. Simptomatologie – epistaxis unilateral, repetat şi obstrucţie nazală de aceeaşi
parte. Tratamentul este chirurgical.

• Mucocelul etmoidofrontal – se dezvoltă prin retenţia de mucus la 2 sau mai multe

celuleetmoidale. Infecţia sinusală cronică, traumatismele, corpii străini nazo-sinusali pot determina
obstrucţia orificiului de drenaj, al celi etmoidal sau al canalelor fronto-nazale. Blocajul ostial
determină formarea unui chist de retenţie (mucocelul) care cu timpul , capătă dimensiuni
considerabile, producând eroziunea pereţilor osoşi.

Tumori maligne.

• Cancerele piramidei nazale – au caracterul cancerului de piee şi se dezvoltă pe

leziunipreexistente, inflamatorii sau tumorale benigne. Clinic: ulceraţie sângerândă.

• Cancerele foselor nazale şi sinusurilor paranazale – 7% din totalul tumorilor ORL. În etiologia
tumorală factorii favorizanţi sunt unele produse chimice poluante, răşini lemnoase.

O.R.L. si nursing O.R.L. ,C4 FARINGOLOGIE

FARINGOLOGIE

Structura faringelui

Faringele este un conduct musculo-fibros, situat între baza craniului şi marginea inferioară
a cartilajului cricoid şi corespunde ca limită inferioară celei de-a VI-a vertebre cervicale.
Dimensiunea este de 12-13 cm la adulţi şi este format din trei etaje principale:

• Nazofaringele (numit şi epifaringe, cavum sau rinofaringe) se întinde de la baza craniului superior
până la nivelul unui plan imaginar care trece prin palatul moale. Elementele anatomice importante
de la acest nivel sunt:
• Anterior: orificiile coanale, pe unde comunică cu fosele nazale

• Superior: planseul sinusului sfenoidal

• Lateral: orificiul faringian al trompei lui Eustachio.
• Orofaringele (bucofaringe sau mezofaringe) se intinde de la nivelul unui plan orizontal care trece
prin platatul moale pana la nivelul marginei superioare a epiglotei

• Hipofaringele (sau laringofaringe) se intinde de la nivelul marginei superiore a epiglotei la nivelul

limitei inferioare a cartilajului cricoid si comunica anterior cu laringele. Inferior se continua cu
esofagul.

Funcţiile faringelui:

Faringele formează o răspântie unde se încrucişează calea digestivă cu calea respiratorie,

având un rol principal în funcţia acestora.

1. Funcţia de deglutiţie. După ce bolul alimentar s-a deplasat prin actul voluntar bucal până
la nivelul faringelui, depăşind istmul bucal, mecanismul deglutiţiei devine reflex. Pereţii
musculo-fibrinoşi ai faringelui se contractă, lărgindu-l, iar valul palatului moale ridicându-se,
închid trecerea bolului alimentar spre rinofaringe. În timpul al doilea se ridică baza limbii,
stâlpii palatini se apropie şi închid istmul bucal, apoi prin deplasarea înapoi a bazei limbii şi
ridicarea laringelui se închide calea aeriană, iar bolul alimentar va lua calea esofagiană,
sub acţiunea musculaturii constrictoare.

2. Funcţia de respiraţie. Comunicarea largă a rinofaringelui cu bucofaringele permite aerului

să ajungă în laringe. Vascularizaţia şi glandele secretorii ale faringelui ajută la încălzirea şi
hidratarea aerului inspirat.

3. Funcţia de fonaţie. Faringele are rol de cutie de rezonanţă, cu rol în determinarea

timbrului vocii. Orice schimbare în structura şi motilitatea faringelui detrmină schimbarea
timbrului vocal. La bolnavii cu laringectomie totală (extirparea completă a laringelui),
faringele joacă rolul unui rezervor de aer şi al unui vibrator.

4. Funcţia de apărare antiinfecţioasă (funcţie imunologică). Această funcţie este

exercitată prinintermediul inelului Waldayer, format din o serie de structuri de origine
limfatică-ganglionară: tonsila faringiană, tonsilele palatine, tonsila tubară, tonsila linguală de
la baza limbii. Aceste structuri, în cazul unei infecţii sunt prima staţie, ele fiind primele care
suferă modificări de tip inflamator. În formaţie completă sunt prezente pe parcursul
copilăriei, ele involuând odată cu vârsta, doar tonsilele palatine (amigdalele) fiind prezente
şi în viaţa adultă.

5. Funcţia senzorială, de percepţie a gustului amar. Papilele de la baza limbii, care

percep gustul amar, sunt prezente în număr mult mai mic şi la nivelul faringelui.
Patologia faringelui.

Corpi străini faringieni. Faringele este adesea sediul de fixare a corpilor străini, datorat faptului
că acesta este un tub anfractuos şi contractil, prin spasmele care se produc reflex la anumiţi
stimuli, pot determina reţinerea şi fixarea corpilor străini la acest nivel. Scăderea sensibilităţii
mucoasei bucale, ingerarea prea rapidă a alimentelor, tusea spastică, strănutul pot favoriza
localizarea corpilor străini la acest nivel. Localizarea în rinofaringe prin împingerea cu degetul,
strănut, vomă determină tulburări respiratorii, fonatorii, tuse, iar extragerea lor nu este deloc
uşoară. În cazul localizarii la nivelul bucofaringelui (între amigdale şi pilieri amigdalieni) (oase de
peşte, fragmente de sticlă, bucăţi de lemn, creioane, sârme, broşe, cuie, fire din peria de dinţi,
scobitori) dau senzaţia de

înţepătură, disfagie (înghiţire) dureroasă. Vizibilitatea fiind mai bună la acest nive, îndepărtarea lor

este mai facilă. Corpii străini localizaţi la nivelul hipofaringelui, mai ales în amigdala linguală sau la

gura esofagului dau disfagie dureroasă, hipersalivaţie, accese de vomă. Din cauza leziunilor locale

ce pot fi determinate de corpul străin apare edem locoregional cu tulburări respiratorii

consecutive.Extracţia acestora se face cu ajutorul penselor, oglinzii laringiene.

Afecţiuni inflamatorii ale faringelui.

Inflamaţiile acute ale faringelui.

Inflamaţiile acute ale faringelui poartă numele de angine sau faringite acute. Agenţii patologici cei
mai des întâlniţi în cursul anginelor sunt: virusuri – adenovirusuri, virusuri ale unor boli specifice,
oreion, rujeolă, gripă, poliomielită (angine roşii – are gâtul roşu); ciuperci (angine albe); bacterii

(streptococ).

Angina acută banală (catarală, eritematoasă). Este o afecţiune sezonieră, una dintre cele
mai frecvente forme de angină, fiind legată de anotimpul rece şi umed, şi de factorii care scad
rezistenţa organismului (aerul viciat, obstrucţiile nazale, alcoolul, fumatul, pulberile iritative).
Afecţiunea este de origine virotică. Debutul se declară brusc cu dureri de cap, senzaţie de frig, gât
uscat, jenă la deglutiţie, temperatură. La copilul mic apare adesea obstrucţia nazală din cauza
prezenţei concomitente a unei adenoidite acute. La examenul obiectiv se constată congestie
faringiană. Complicaţiile cele mai frecvente sunt orice, laringiene. Tratamentul este general şi local
şi constă în repaus la pat, izolarea bolnavului, regim hidric, antitermice şi antiinflamatoare.
Antibioterapia este recomandată doar în cazul suspicionării unei suprainfecţii bacteriene.

Angina eritemato-pultacee. Este de origine microbiană, produsă cel mai frecvent de

streptococul beta hemolitic de grup A sau grup B, cel mai adesea fiind contactat din laptele de vacă

nefiert. Debutul este brusc cu febră ridicată, frisoane, durere la nivelul urechii şi gâtului şi senzaţie
 de arsură faringiană.Mult mai puţin frecvent se constată vărsături, constipaţie, limbă păroasă,

respiraţie urât mirositoare (halenă fetidă), dificultate la

deschiderea gurii. La examenul obiectiv se constată amigdale congestionate cu depozite albe-
purulente, noduli limfatici măriţi la nivelul gâtului (adenopatie

satelită). Tratamentul : repaus la pat, regim hidric, antiinflamatoare,

antitermice şi antibioterapie în urma testării la antibiotice –

Penicilina, Eritromicina.

Angina cu false membrane (pseudo-membranoasă). Cauze:

Bacilul difteric (angina difterica), Streptococ , Stafilococ ,

Pneumococ. Angina difterica este forma grava de angina care
debuteaza cu focal amigdalian apoi se extinde in intreaga cavitate
bucala formând membrane aderente la mucoasa, iar tentativa de
indepartare lasă mucoas a sangerânda şi ulcerata. Cauzeaza

numeroase complicatii la nivel pulmonar, neurologic, articular, miocardita nefrita, insuficienta

cardiaca progresiva. Mult mai rară datorită vaccinarii DTP.

Angina pseudo-membranoasă banala: Clinic pacientul prezintă febra ridicata >39, stare
generalaalterata. Initial angina virala (congestie faringiana) urmata de suprainfectie bacteriana
(strepto, stafilo, pneumococ) urmând ca apoi să devine alba, pultacee, pseudomembranoasa.
Falsele membrane nu depăşesc faţa interna a amigdalei si nu sunt aderente la mucoasa . Adenita
inflamatorie reactiva. Complicatii loco-regionale si generale (septicemia). Tratamentul : Penicilina.

Complicatiile anginelor. În unele forme mai severe de angina sau în cazul în care pacientul
nu urmează nici un tratament pot apare complicaţii:

• Loco-regionale: supuraţii faringiene şi perifaringiene

• De vecinătate: otite, sinuzite, laringite

• Generale: septicemii cu abcese metastatice perinefritic sau determinări la distanţă –

glomerulonefrite, endocardite, reumatism articular acut.

Flegmonul periamigdalian este o colecţie purulentă care se dezvoltă între capsula amigdaliană
şi peretele lateral al faringelui. O angină complicată cu apariţia flegmonului periamigdalian
determină creşterea febrei în jurul valorii de 39° C greu responsivă la antitermice. Bolnavul
prezintă o durere accentuată unilaterală, exacerbată de deglutiţie. Disfagia este progresivă, apare
trismusul şi sialoreea, precum şi imposibilitatea de a înghiţi saliva. Vocea devine caracteristică –
voce faringiană, flegmonoasă. Local se observă asimetria orofaringelui cu tumefierea şi bombarea
velo-amigdaliană de o parte. La palparea ganglionară se poate decela adenită submandibulară
unilaterală.
Cel mai frecvent germene determinant al anginelor acute este
streptococul beta hemolitic de grup A, deseori incriminat în
declanşarea crizei de reumatism articular acut. Focarul
anginos sau amigdalita cronică determină pe cale reflexă
reacţii rapide la nivelul articulaţiilor, mecanism la care se
adaugă şi efectul toxic al streptococului. Toxinele eliberate de

Streptococul beta Hemolitic de grup A pătrund în circulaţia

generală determinând formarea de anticorpi specifici (decelabili

în analizele de laborator prin valoarea ASLO = anticorpi anti

Strepto-lizină O). În timpul acutizărilor amigdaliene cantitatea
de anticorpi creşte datorită răspunsului organismului la microb,
iar prin conflictul Antigen-Anticorp apare o reacţie cu eliminarea
de produşi toxici pentru articulaţii, parenchim renal

sau pereţii vaselor sanguine. Ca prima intenţie terapeutica este asanarea focarelor de infecţie sub
protecţie antibiotică (amigdale, carii dentare, etc).

Acelaşi mecanism este incriminat şi în cazul nefritelor acute. Glomerulonefrita acuta

poststreptococică debutează de obicei brutal cu un sindrom edematos (edem moale, alb, decliv,
lasă godeu). Sindromul urinar se manifestă prin oligurie sau albuminurie, cilindrurie şi hematurie

macroscopica. Ureea sanguină este normală, tensiunea arterială uşor crescută. Nefrita acută se

vindecă sub tratament corect fără sechele însă se poate repeta. În unele cazuri se poate croniciza.

Inflamaţiile cronice ale faringelui

Faringita cronica. Inflamaţia cronică a faringelui reflectă lupta necontenită dintre diferiţii
agenţi patogeni exteriori şi formaţiunile limfoide lae inelului Waldayer (prima staţie de apărare
împotriva infecţiilor). În funcţie de gradul şi întinderea procesului inflamator, inflamaţia cronică
faringiană poate avea caracter difuz sau localizat. Faringita cronică defineşte inflamaţia difuză la
nivelul faringelui. Factori cauzatori: supuraţiile nazale şi sinusale, infecţiile dentare şi amigdaliene,
toate afecţiunile care detemină obstrucţie nazală, si astfel pacientul este nevoit să folosească
respiraţia orală (respiră pe gură); în plus, folosirea excesivă a vocii, abuzul de alcool, condimente,
tutun, poluarea mediului pot avea un efect cauzator al faringitei cronice.

Simptomatologia: senzaşii de uscăciune a gurii, usturimi sau mâncărimi în gât, jenă la deglutiţie
sau senzaţia de „nod în gât” sau corp străin. Toate aceste manifestări sunt mai accentuate
dimineaţa la trezire, când bolnavul efectuează „toaleta gâtului”. În cursul zilei fenomenele se
liniştesc, şi se reintensifică în cursul serii , datorită expunerii la factori iritativi favorizanţi: oboseală
vocală, fumat, atmosferă poluată. Tratamentul impune o igienă faringiană în sensul că trebuie să
înghită repetat, să evite hemajul, repaus vocal. Pentru calmarea senzaţiilor locale se recomandă
soluţii saline, inhalaţii emoliente, badijonări cu glicerină iodată (în faringita catarală), cu soluţii slabe
de nitrat de argint în faringita hipertrofică sau cu soluţie uleioasă de vitamina A sau glicerină iodată
în faringita atrofică. Calea de administrare a medicamentelor pentru a ajunge la faringe este cea
nazală sub formă de instilaţii, inhalaţii, pulverizaţii, aerosoli. Aceste procedee terapeutice sunt
utilizate în staţiuni balneoclimaterice Govora, Slănic Moldova, Herculane, cu ape sulfuroase în
faringitele catarale şi cu ape iodate în faringitele atrofice (terapia cu ape minerale denumindu-se
crenoterapie). Este indicată cura heliomarină sau limatoterapia şi călirea organismului prin
educaţie fizică, sport. Având în vedere multitudinea de factori care determină faringitele este
imperios necesară asanarea acestora.

Amigdalita cronică. Este inflamaţia cronică a amigdalelor palatine, consecutivă

anginelor repetate. Cronicizarea este favorizată de structura criptică a amigdalelor, obstrucţia
nazală, bolile infecto-contagioase, terenul limfatic şi alergic, atosfera poluată. Această afecţiune
este frecventă în copilărie, mai rar în adolescenţă şi perioada de adult.

Anginele recidivante deşi sunt bilaterale prezintă totuşi

tendinţa de a fi mai manifeste constant de

aceeaşi parte. Evoluţia anginelor (5-6 zile) este scurtată

prin tratamente antiinfecţioase dar se complică frecvent cu
supuraţii locale sau perifaringiene (adenoflegmoane
cervicale). La angină se pot asocia fenomene la distanţă -
cefalee, artralgii, mialgii, lumbalgii, tumefieri articulare, sau
chiar a unor complicaţii focale - glomerulonefrită,
reumatism poliarticular, endocardite acute, valvulopatii.

Pot determina şi alte afecţiuni la distanţă : coree, urticarie,

migrenă, eczeme, eritem nodos, purpură, maladia Basedow, diabet insipid. Simptomele acuzate de

bolnav constau din jenă în gât, senzaţie de corp străin, tuse seacă, halenă fetidă, expulzarea de

dopuri cazeoase cu aspect de chit.

Amigdalita cronică hipertrofică moale sau simplă datorită hiperplaziei foliculilor

limfatici amigdalieni. Este întâlnită la copilul mic, de vârstă preşcolară. Amigdalele sunt mărite de
volum, palide, moi, depresibile

şi determină tulburări mecanice de respiraţie, deglutiţie şi fonaţie, tulburări auriculare (hipoacuzie

prin astuparea trompei) şi tulburări reflexe (tuse uscată, iritativă). Hipertrofia moale este simetrică
şi asociată cu vegetaţiile adenoide.

Amigdalita hipertrofică dură este determinată de proliferarea ţesutului conjunctiv amigdalian ;

esteîntâlnită la adult. Amigdalele mari, roşii, ferme sau renitente, cu cripte vizibile produc acelaşi
tablou clinic ca şi forma

precedentă la care se adaugă şi elementul infecţios (amigdalite acute cu repetiţie).

Amigdalita cronică scleroatrofică apare în urma invadării cu ţesut scleros a amigdalelor

şi reprezintă forma cea mai periculoasă de amigdalită cronică, cu diseminări toxiinfecţioase la
distanţă (reumatism, glomerulonefrită).

Amigdalita cronică cazeoasă sau criptică este întâlnită la copii după 7 ani şi la adult şi
se caracterizează prin prezenţa dopurilor cazeoase, fetide în cripte. În anumite situaţii
(deshidratarea şi infiltraţia calcară a concreţiunilor cazeoase) cazeumul intracriptic se poate
transforma în calculi amigdalieni sau amigdaloliţi.
 În toate formele pilierii anteriori sunt congestionaţi iar prin compresia amigdalelor dopurile
cazeoase sunt bine evidenţiate ori din cripte se elimină un lichid purulent cu aspect lăptos.
Adenopatia regională subangulomandibulară este prezentă constant. Amigdala palatină poate să
fie etichetată drept focar de infecţie pe baza criteriilor clinice (amigdală sclero-atrofică, cazeumul şi
secreţia purulentă în cripte, apăsarea dureroasă unilaterală pe pilierul anterior, roşeaţa pilierului
anterior, ganglionul amigdalian satelit subangulomandibular

şi examenele de laborator - VSH crescut, hiperleucocitoză, examenul bacteriologic al produselor

patologice de pe suprafaţa amigdalelor sau din profunzimea criptelor, ASLO ridicat ). Se consideră
că focarul infecţios amigdalian este cel mai frecvent întâlnit în organism 60-70%, urmează cel
dentar 20-30% şi apoi cel sinuzal 2-

6%. Complicaţiile la distanţă ale focarului amigdalian se produc prin mecanisme diverse. Prin
bacteriemie sau septicemie germenele responsabil ajunge în curentul sangvin şi se fixează la
distanţă în ţesuturi determinând

metastaze infecţioase (septico-pioemie). În alte cazuri germenele rămâne în focar şi numai toxina
lui este vehiculată la distanţă. Acest mecanism explică complicaţiile nervoase ale difteriei. Infecţia
focală explică tulburările renale, endocardice şi articulare prin două mecanisme : alergic şi
neuroendocrin. După mecanismul alergic exotoxinele microbiene sau germenele specific
(streptococul) produc în organism anticorpi. La o nouă descărcare din focar apare un conflict între
microbi sau toxinele lor şi anticorpii specifici formaţi anterior, care provoacă reacţii fluxionare în
articulaţii, parenchimul renal şi în endocard. După mecanismul neuroendocrin focarul amigdalian
declanşează excitaţii ale filetelor nervoase din jur care determină un dezechilibru al

hormonilor hipofizari şi suprarenalieni cu răspunsuri reflexe patologice ca vasoconstricţie renală, în

articulaţii şi în endocard. Tratamentul amigdalitei cronice şi a focarului de infecţie amigdalian este

de elecţie cel chirurgical - amigdalectomie, sub protecţie de antibiotice.

Indicaţiile amigdalectomiei sunt:

• Amigdalite repetate cu streptococ beta hemolitic de grup A confirmate bacteriologic sau cu aspect
clinic sugetiv dacă determină: 7 episoade în ultimul an SAU 5 episoade/an în ultimii 2 ani SAU 3
episoade/an în ultimii 3 ani.

• Abces periamigdalian

• Respiraţie dificilă prin unirea pe linia mediană a amigdalelor hipertrofiate (apnee de somn,
malocluzie dentară)

• Amigdale asimetrice cu ulceraţii

• Halenă fetidă cu eliminarea din cripte de cazeum persistent.

Adenoidita cronică
 Vegetaţiile adenoide sau adenoidita cronică reprezintă inflamaţia cronică însoţită de
hiperplazia amigdalei faringiene a lui Luschka. În mod normal, la copii, amigdala epifaringiană
prezintă dimensiuni moderate şi regresează spontan spre pubertate. În perioada primei copilării (3-
6 ani) se produc frecvente infecţii ale ţesutului limfoid de la nivelul faringelui. Limfatismul şi
infecţiile repetate sunt factorii care predomină în formarea vegetaţiilor adenoide. Limfatismul este o
diateză adesea familială, care se manifestă printr-o reacţie limfoidă exagerată atât la nivelul
inelului limfatic Waldeyer, cât şi la diverse grupe ganglionare sau ţesuturi şi organe ca ficatul şi
splina. Corizele banale, infecţiile repetate ale rinofaringelui în boli infectocontagioase, condiţiile de
alimentaţie şi igienă, climatul umed şi rece fac parte tot din factori favorizanţi ai infecţiei
rinofaringiene. La şcolari vegetaţiile adenoide sunt asociate cu amigdalita cronică hipertrofică în
proporţie de 14-50%. La pubertate amigdala faringiană se atrofiază încât la adult mucoasa
rinofaringelui este netedă, fără ţesut limfatic. Ţesutul limfatic hiperplaziat din adenoidita cronică
poate fi dispus sub forma unui strat subţire ce ocupă toată bolta rinofaringelui sau sub formă
globuloasă cu aspect pseudotumoral bine delimitat median. După volum, vegetaţiile adenoide pot fi
: mari (astupă complet coanele), mijlocii (obstruează parţial orificiile coanale) şi mici (situate numai
pe bolta rinofaringelui). Din punct de vedere clinic se manifestă prin obstrucţie nazală şi infecţii
repetate. Copilul ţine gura deschisă, respiră zgomotos, sforăie în somn, se alimentează greu,
sugarul nu poate suge. Vocea este nazonată – rinolalie închisă. Afirmativ prezintă infecţii
rinofaringiene şi de vecinătate ( corize, rinite mucopurulente, sinuzite, otite catarale supurate,
amigdalite, laringite, traheobronşite). Copiii fac pusee febrile nejustificate sau sindroame febrile
prelungite, prezintă anorexie, enurezis nocturn, tulburări dispeptice, apatie cu tulburări de atenţie şi
concentrare cu randament scăzut la învăţătură (aprosexie sau inapetenţă intelectuală). La
examenul obiectiv se observă aspectul patognomonic al feţei (faciesul adenoidian) cu obrajii palizi
şi turtiţi transversal, buza superioară ridicată descoperind dinţii de sus care sunt încălecaţi, vicios
implantaţi, buza inferioară atârnă inertă, privirea pierdută, lipsită de expresivitate.
Bucofaringoscopia arată bolta palatină ogivală, implantarea vicioasă a dinţilor, hipertrofia moale a
amigdalelor palatine, secreţii mucopurulente pe peretele posterior faringian ce coboară din cavum.
Rinoscopia anterioară evidenţiază septul nazal deviat, fose nazale strâmtate şi pline de secreţii
mucopurulente. Rinoscopia posterioară arată forma, dimensiunile şi aspectul vegetaţiilor.
Otoscopia vizualizează timpane rozate , retractate datorită tulburărilor

de permeabilitate ale trompei. Copilul adenoidian prezintă modifocări scheletale la nivelul toracelui
-

torace cu stern proeminent şi turtit lateral - pectus galinatus , deformări costale , ale coloanei
vertebrale – cifoze, scolioze; abdomenul este mărit de volum existând o disproporţie între torace şi
membrele superioare care sunt nefiresc de lungi (aspect de păianjen).

Complicaţiile generate de vegetaţiile adenoide sunt :

• complicaţii infecţioase - adenoidite acute , amigdalite acute , rinosinuzite mucopurulente , laringite ,

traheobronşite , bronhopneumonii , abces retrofaringian.

• complicaţii oculare - blefarite , conjunctivite , ulceraţii corneene

• complicaţii ganglionare - adenite acute cervicale care determină contractura musculaturii vecine -
torticolis rinofaringian
• complicaţii digestive prin piofagie - gastrite , gastroenterite , apendicite
• complicaţii reflexe - enurezis nocturn , astm infantil , laringite striduloase
• complicaţii la distanţă - reumatism poliarticular , glomerulonefrita
• complicaţii endocrine - întîrziere în creştere.

Prognosticul vegetaţiilor adenoide este strict dependent de precocitatea intervenţiei

chirurgicale.Tratamentul adecvat este cel chirurgical şi constă în îndepărtarea vegetaţiilor care se
poate efectua la orice vîrstă.

Traumatismele faringelui

Faringele poate fi lezat pe cale internă sau externă. Pe cale internă se produce traumatizarea sa
prin ingerare voluntară sau accidentală de substanţe corozive care produc edem local reacţional ,
tulburări respiratorii şi de deglutiţie.

Arsurile faringelui pot fi provocate de absorbţia voluntară sau accidentală a unor

substanţe chimice ( sodă caustică) , de un jet de vapori fierbinţi sau de gaze iritante. Subiectiv :
durere foarte vie , care ulterior se atenuează.Funcţie de cantitatea şi concentraţia agentului cauzal
se pot produce arsuri de 4 grade :

• gradul l eritem al mucoasei

• gradul ll bule sau vezicule pline cu lichi citrin
• gradul lll coagularea şi necrobioza corionului mucoasei
• gradul lV carbonizarea profundă a ţesutului.

Tratamentul arsurilor se face cu gargarisme locale alcaline şi antiseptice , administrare de

antialgice , iar în cazul leziunilor profunde pentru a evita infecţia bacteriană se administrează
antibiotice pe cale generală.

Înţepăturile de viespe pot fi extrm de grave prin edemul alergic care se instalează rapid la
nivelulhipofaringelui ; apar fenomene dramatice de insuficienţă respiratorie acută care poate
periclita viaţa bolnavului. Tratamentul în acest caz trebuie să fie energic , cu antiedematoase.

Tot pe cale endofaringiană se pot produce plăgi ale mucoasei aşa cum se întîlnesc la copiii care
ţin în gură obiecte ascuţite (creion) şi la care , prin cădere se produc leziuni ale mucoasei
palatului , amigdalei , peretelui

posterior. Tratamentul constă în dezinfecţia plăgii şi sutură.

Pe cale externă , faringele poate fi traumatizat în accidente de muncă , de circulaţie , tentative de

suicid în care se produce secţionarea părţilor moi ale gîtului , laringelui şi hipofaringelui traumetism
deschis faringo-laringian.

Recunoaşterea cointeresării faringiene se face pe prezenţa salivei în plagă. Tratamentul se face în

clinica O.R.L. şi constă în explorarea şi sutura plăgii la care se adaugă tratament antibiotic , şi
antialgic.
Corpi străini faringieni

Faringele fiind un tub musculo-membranos se poate contracta reflex şi astfel poate reţine o
serie de corpi străini. Aceştia se pot localiza în oricare dintre cele trei etaje ale faringelui : rino- ,
oro- , hipofaringe. De oprirea corpilor străini în faringe sunt responsabile accesele de tuse, strănut ,
rîs care survin în timpul alimentaţiei;de asemenea mîncatul în grabă cu masticaţie insuficientă şi
greşitul obicei de a ţine în gură materialele cu care lucrează(tapiţeri , tîmplari , croitori , cizmari).
Corpii străini ascuţiţi se inclavează în ţesutul amigdalian (amigdalele palatine şi linguală) iar restul
corpilor străini se opresc în valecule , sinusuri piriforme. În cavum , corpii străini ajung prin
proiectarea lor în timpul alimentaţiei prin tuse , rîs , strănut sau vomă. Simptomatologia este
neplăcută şi este reprezentată de înţepături , jenă la deglutiţie , durere , disfagie , sialoree. Sediul
corpului străin este stabilit prin buco-faringoscopie , rinoscopie posterioară şi laringoscopie directă
sau indirectă. Extragerea corpilor străini se face cu pense adecvate, după anestezie locală.

Tumorile faringelui

1. TUMORILE RINOFARINGELUI
TUMORI BENIGNE
ANGIOFIBROMUL NAZOFARINGIAN JUVENIL

Este cea mai importantă tumoră benignă cu localizare faringiană ; se întîlneşte aproape exclusiv la
băieţi în perioada de pubertate fiind numită şi tumora pubertăţii masculine. Se dezvoltă din ţesutul
fibro-cartilaginos ce acoperă vertebra cervicală superioară de unde protuberează în rinofaringe şi
uneori în nas. Se extinde în fosele nazale , fosa pterigo-palatină , fosa temporală şi endocraniu.
Dezvoltarea tumorii este în legătură cu tulburări endocrine ale pubertăţii şi adolescenţei(scăderea
17-cetosteroizilor în urină).Este o tumoră fibroasă , bine vascularizată (prezintă canale venoase ,
veritabile lacuri vasculare, căptuşite cu un endoteliu aplatizat ceea ce îi conferă un caracter foarte
hemoragic motiv pentru care Sebilean a denumit-o tumora sîngerîndă a pubertăţii masculine. Din
punct de vedere histologic este benignă dar prin evoluţia clinică este malignă. Diagnosticul pozitiv
se sprijină pe simptomatologie , semne obiective şi examene paraclinice. Debutul este insidios cu
obstrucţie nazală unilaterală însoţită de epistaxis repetat , hipoacuzie , rinolalie închisă , tulburări
de gust şi de miros. Insuficienţa respiratorie nazală nu cedează la tratamentele obişnuite ci se
accentuează treptat şi devine bilaterală. Simultan , apare rinoree purulentă , cefalee şi anemie
marcată datorată sîngerărilor nazale repetate.

Prin invadarea organelor vecine se produc deplasarea globului ocular , exoftalmia , lărgirea
rădăcinii nasului şi deformări faciale impresionante (“faţă de broască”). La rinoscopia anterioară şi
posterioară se pun în evidenţă în fosa nazală şi în cavum mase tumorale roşietice-violacee , bine
delimitate , care nu aderă la structurile vecine (sept , cornete) pe care le împinge şi deformează.
Aprecierea gradului de extensie tumorală se face prin examen

radiologic care precizează starea cavităţilor anexe şi în special a sinusului sfenoidal care este
frecvent invadat de prelungirile tumorale.Pentru aceasta , se practică radiografii de faţă şi profil ,
politomografii , tomografie

computerizată , rezonanţă magnetică nucleară. Arteriografia urmată de embolizare este utilă în

scop diagnostic dar şi terapeutic preliminar. Netratat , invadează organele din jur şi expune la
complicaţii. Unicul tratament de care beneficiază este cel chirurgical – ablaţia tumorii în totalitate.
TUMORI MALIGNE

Este în creştere continuă din punct de vedere al incidenţei şi afectează în special adulţii şi
vîrstnicii. Etiologia este multifactorială şi sunt discutaţi în special factorii genetici şi virali - virusul
Epstein Barr care produce limfomul Burkitt. Cancerele nediferenţiate se însoţesc de creşterea

numărului de anticorpi direcţionaţi împotriva virusului Epstein-Barr , număr ce scade după iradierea

tumorii şi creşte din nou în caz de recidivă. Simptomatologia diferă funcţie de stadiul bolii. Perioada

de debut este mult timp lipsită de simptomatologie. Ulterior apar tulburări auriculare(obstrucţie

tubară şi otită seroasă), respiratorii(criză prelungită cu secreţii ce conţin striuri sanguinolente) ,

neurologice (cefalee în cască,nevralgie de trigemen) , ganglionare (adenopatie

subangulomandibulară). În perioada de stare obstrucţia nazală se accentuează şi tulburările

auriculare se amplifică. La rinoscopia posterioară se observă tumefacţia tumorală în spatele

orificiului faringian al trompei lui Eustachio sau pe bolta rino-faringelui. În perioada invazivă tumore

se extinde în mai multe direcţii : spre fosele nazale , orbită sau oro-faringe , baza craniului invadînd

stînca temporală. Diagnosticul pozitiv se pune pe baza examenului cavumului , radiotomografiilor

bazei craniului , a scanner-ului şi biopsiei. Limfoamele maligne neHodgkiniene sînt limfo- sau

reticulosarcoame.Sediul lor este rino faringele şi amigdala palatină. Determină adenopatii cervicale

precoce care pot fi aparent primitive iar tumora rinofaringiană apare mai tîrziu.Aspectul este neted ,

neregulat , acoperit de mucoasă normală.Examenul rinofaringian trebuie făcut cu minuţiozitate ,

sub anestezie locală folosind ridicătorul de văl sau sonda Nelaton.examinarea cere timp , răbdare

pentru că este dificilă - cavumul reprezintă cutia cu surprize a specialităţii O.R.L. Rinoscopia

posterioară se poate completa cu fibroscopia flexibilă. Tratamentul de elecţie este radioterapia pe

zona rinofaringelui şi a ariilor ganglionare jugulocarotidiene. Prognosticul este funcţie de extensia

tumorii primare , adenopatia , tipul histologic , vîrsta pacientului.

2. TUMORILE BUCOFARINGELUI

Tumorile benigne ale cavităţii bucale şi orofaringelui se localizează la nivelul limbii ,

planşeului bucal , lojilor amigdaliene , vălului palatin şi peretelui posterior.

PAPILOAME se pot localiza pe văl , luetă , pilieri , amigdale.Se prezintă ca tumori mici , cît un bob
de piper , cu aspect muriform , mamelonat ,de culoare roşie , pediculate sau cu bază largă de
implantare. Simptomatologia este cea a unui corp străin. Se extirpă chirurgical , sînt supuse
examenului anatomo-patologic pentru că un anumit potenţial de malignizare.

ANGIOAME situate pe văl , amigdale , limbă , buze;se prezintă ca nişte tumori netede , roşii sau
violacei , depresibile.
TUMORI MIXTE SALIVARE localizate pe văl şi bolta palatină, se dezvoltă din glandele salivare
accesorii şi au aspectul unor tumori rotunde acoperite de mucoasă normală care bombează iar la
palpare au consistenţă

renitentă. Se decolează şi se extirpă pe cale endobucală.

TUMORA TIROIDIANĂ sub formă de guşă aberantă sau accesorie situată la baza limbii ca urmare
a necoborîrii tiroidei , parţial sau în totalitate.Are simptomatologie de corp străin situat în dreptul
hioidului. La buco-faringoscopie apare o formaţiune rotundă situată pe linia mediană şi care ocupă
parţial valeculele.

RANULA sau GRENUETA este o tumoră chistică a glandei sublinguale care apare prin obstrucţia
canalului excretor şi este situată în planşeul bucal avînd un aspect translucid , albăstrui şi
consistenţă moale ,

renitentă. Se extirpă chirurgical.

Tumorile maligne ale bucofaringelui.

Sunt aproximativ egale ca incidenţă cu cancerul laringian şi reprezintă aproximativ 40% din
totalitatea cancerelor faringiene. Tipul histologic este în legătură directă cu structura anatomică. La
nivelul amigdalelor palatine , vălului , peretelui posterior şi bazei limbii , din ţesutul epitelial
pavimentos stratificat se dezvoltă carcinomul epidermoid. La nivelul palatului moale se găsesc
glande salivare şi apar adenoame chistice

şi adenocarcinoame. Amigdalele palatine şi linguale au ţesut limfoid şi aici apar limfoepitelioame.

NEOPLASMUL LIMBII

Poate cuprinde numai porţiunea mobilă a organului pînă la “V-ul” lingual;poate interesa numai baza
limbii (porţiunea din spatele “V”-ului lingual) sau poate prinde concomitent ambele porţiuni.
Simptomatologia diferă după localizarea iniţială a tumorii. La început apar vagi dureri ale limbii
care se accentuează pe parcurs , sialoree

sanguinolentă , tumefacţia regiunii linguale afectate , disfagie , limitarea mişcărilor limbii , halenă
fetidă , hemoragii linguale. Ulterior apar metastaze ganglionare regionale. Diagnosticul este simplu
pentru că limba este un organ care se examinează uşor.Tumora apare ca muguri cărnoşi sau ca
ulceraţie sîngerîndă situată pe marginile limbii şi poate fi eronat etichetată ca ulceraţie dentară.
Bolnavul acuză jenă la masticaţie şi arsuri ale limbii. Confirmarea anatomopatologică este
obligatorie. Tratamentul este chirurgical - rezecţia cuneiformă , evidare ganglionară cervicală
urmată de cobaltoterapie şi chimioterapie. Dacă cancerul este întins sunt necesare rezecţii
mutilante.

Prognosticul este nefavorabil.

3. TUMORILE HIPOFARINGELUI

Se localizează la nivelul sinusului piriform. Apare predominat la sexul masculin. Pentru că există
două sinusurI piriforme prin care trece bolul alimentar iar cancerul se localizează numai la unul ,
boala este mult timp
asimptomatică. De multe ori adenopatia cervicală este cea care aduce pacientul la medic. În faza
iniţială se constată doar stază salivară în sinusul piriform respectiv.În perioada de stare apare
disfagia şi otalgia reflexă. În

faze avansate tumora invadează gura esofagului şi laringele. Macroscopic tumora este ulcero-
vegetantă , interesînd fie versantul laringian al sinusului,fie peretele extern , fie cel posterior ;
tumora poate bloca

spaţiul piriform în totalitate. La contactul cu tubul de directoscopie tumora este foarte

sîngerîndă. Tratamentul este oncologic prin chimioterapie şi iradiere . Prognosticul este
nefavorabil.

O.R.L. si nursing O.R.L. ,C5 LARINGOLOGIA

LARINGOLOGIA

Structura laringelui

Laringele, parte a aparatului respirator care separa calea aeriana de cea digestiva în
timpul deglutiţiei, este un conduct de trecere a aerului şi în acelaşi timp îndeplineşte şi funcţia
fonatorie, indispensabilă din punct de vedere social. La om, laringele are cea mai perfectă
dezvoltare. Laringele este situat în regiunea antero-mediană a gâtului şi corespunde ultimelor 4
vertebre cervicale.

Forma laringelui este asemănătoare cu a unei piramide trunchiate, deschisă în

partea superioară a hipofaringelui, iar î partea inferioară se continuă cu traheea. Scheletul
laringelui este format din cinci cartilaje (2 perechi: cartilajele aritenoide şi corniculate, 3 neperechi:
cricoid, epiglotă, tiroid (neperechi). Muşchii laringelui sunt: extrinseci, care imprimă mişcările de
coborâre, ridicare ale laringelui şi intrinseci, cu rol în a inchide şi deschide glota şi cel de tensor al
coryilor vocale. Cavitatea laringelui este împărţită în trei zone: vestibulul laringelui, glota şi
cavitatea infraglotică. Corzile vocale sunt cele mai importante elemente ale glotei.

Funcţiile laringelui

Funcţia respiratorie: în repaus glota este deschisă parţial iar cantitatea de aer care poate trece
prin ea este suficientă pentru respiraţie. În cazul inspirurilor profunde, glota se deschide complet.
Eforturile fizice care necesită un aport mai mare cresc ritmul şi

amplitudinea mişcărilor respiratorii.

Funcţia de protecţie: situată la răspântia aerodigestivă, în

timpul deglutiţiei calea aeriană trebuie să fie inchisă, prin
ridicarea laringelui, epiglota acoperă deschizătura laringelui
(vestibulul). Când particulele străine ating mucoasa laringiană se
produce o inchidere reflexă a glotei şi apar accese de tuse,
pentru a îndepărta aceste particule.
 Funcţia de tuse şi expectoraţie: Atât mucoasa laringiană cât şi retul arborelui respirator sunt
zone intens reflexogene, de unde pleacă accesul de tuse. În actul de tuse, se produce o inspiraţie
profundă, se închide glota, aerul toracic suferă o comprimare, glota se deschide brusc, cu
expulzarea rapidă a aerului ce antrenează particulele străine şi excreţiile adunate în trahee sau
bronhii.

Funcţia fonatorie: sistemul nervos central regleză intensitatea respiraţiei şi fonaţiei prin
impulsuri motorii pe care le trimite la

nivelul laringelui. În timpul fonaţiei glota se închide, muşchii totacici şi abdominali ridică tensiunea

volumului de aer din torace. Când glota se deschide, contracţiile corzilor vocale imprimă coloanei

de aer o serie de vibraţii. Laringele produce un ton fundamental însoţit de armonice. Acest ton

vocal poate fi emis sub formă de tonuri diferite prin modificarea presiunii suflului expirator, formei

glotei, tensiunea corzilor vocale. Corzile vocale capată vibraţii care sunt limitate de marginea

internă când se emit sunete înalte; vibraţia cuprinde întreaga coardă când se emit sunete joase. În

cazul sunetelor înalte, corzile sunt mai întinse, în cazul celor grave sunt mai relaxate.

Cutia de rezonanţă se adaptează prin elementele ei : gura, limba, valul palatin, obrajii; producând
astfel mulajul vocii. Vocea are o serie de atribute ca: intensitate, înălţime, timbru. Vocea şi vorbirea
sunt condiţionate de organul auditiv. Auzul cuprinde frecvenţe sonore între 20 şi 18.000Hz, însă
cea mai mare sensibilitate a auzului fun frecvenţele cuprinse între 500 şi 4.000Hz.

Patologia laringelui

Afecţiunile inflamatorii ale laringelui

Inflamaţiile laringelui se numesc laringite. Manifestările clinice în laringite sunt variate, de aceea
este necesar să definim câtiva termeni:

Disfonia apare ca o caracteristică a afecţiunilor laringiene, se poate manifesta sub diferite forme:

• Oboseală a vocii la vorbit sau cântat

• Răguşeală, observată la bolnavii cu laringită

• Vocea baritonală (diplopofonia) care apare în paralizii unilaterale ale corzilor vocale

• Afonia, sau pierderea completă a vocii

• Vocea enucoidală , care apare la tineri în perioada pubertăţii sau în unele afecţiuni
 endocrine.

Durerea laringiană este localizată la nivelul laringelui, în special la nivelul epiglotei resimţită
în timpul deglutiţiei.

Tusea din afecţiunile laringelui are câteva caractere: uscată (laringite, tumori), tuse
lătrătoare (în tusea convulsivă, laringită subglotică), tusea umedă (în traheo bronşite).

Dispneea laringiană este determinată de toate procesele care îngustează laringele. Această
îngustare se poate manifesta prin modificări de ritm, profunzime a respiraţiei asociată cu cornaj,
tiraj, suprasternal şi intercostal. Se poate instala brusc sau progresiv.

Laringita acută

Este o afecţiune deosebit de frecventă, determinată de o inflamaţie banală simplă,

nespecifică a mucoasei laringiene. Poate aparea izolat sau sa fie însoţită de inflamaţii
asemănătoare ale foselor nazale, rinoferingelui sau traheei, sau în cadrul bolilor infecto-
contagioase. Afecţiunea se întâlneşte mai frecvent la bărbaţi. Factori favorizanţi ai laringitelor sunt:
frig, fumat, alcool, umiditate, efort vocal, obstrucţie nazală, inflamaţii de vecinătate, surmenaj fizic.

Simptome: la inceput bolnavul acuză senzaţie de uscăciune, arsură, durere, disfonie, tuse
uşoară, alterarea stării generale, semne de insuficieţă respiratorie acută (tiraj supracostal, cornaj,
bătăi ale aripioarelor nazale, stridor). Tratamentul constă în repaus vocal, medicaţie antitusivă,

antitermice, menţinerea hidratării organismului, umidificarea atmosferei, suplimentarea aportuui de

oxigen (pe masca), corticoizi intravenos.

Laringitele copiilor sunt mult mai frecvente datorită dimensiunilor reduse ale laringelui
şi multitudinii de intercurenţe respiratorii la nivelul căilor aeriene superioare. Apare aproape
exclusiv

în anotimpul rece consecutiv adenoiditelor, rinofaringitelor, gripei, rujeolei. Simptome: în cursul

nopţii copilul se trezeşte din somn dispneic, cu sete de aer, tiraj, cornaj, stare de agitaţie, tuse
uscată, lătrătoare. Complicaţiile pot fi reprezentate de bronhopneumonie, laringo traheobronşită.

Arsurile laringelui

Sunt arsuri termice sau chimice, produse pe cale internă, în urma ingerării sau inhalării de
lichide sau vapori fierbinţi sau toxici. Ingestia de substanţe caustice (sodă caustică, acizi, baze)
determină leziuni corozive similare celor din esofagita postcaustică.

CLINIC, în ingerarea substanţelor caustice domină tulburările respiratorii. Obiectiv -

edem puternic al coroanei laringiene ce însoţeşte leziunile bucofaringiene. Arsurile prin inhalare
interesează tot arborele respirator, producând fenomene bronho-pulmonare şi determină
intoxicaţie generală.

Arsurile termice produc edem laringian, asociat cu edem traheobronşic şi alveolar (edem
pulmonar). Zonele de edem (istmul gâtului, coroana laringiană, marginea liberă a benzilor
ventriculare şi corzile vocale) se acoperă de false membrane albe. Ele sunt responsabile de
accidente asfixice, care necesită traheotomie; acestea provoacă ulterior stenoze cicatriciale.
Substanţele chimice inhalate pot fi : amoniacul (fabricarea gheţei, îngrăşăminte azotate), clorul
(dezinfecţie, decolorare), acidul sulfuric (dezinsecţie), acidul azotic (îngrăşăminte, explozivi);
acestea exercită o acţiune iritantă asupra căilor respiratorii, provocând spasme ale glotei,
laringotraheobronşita sufocantă şi edem pulmonar. Gazele de luptă sunt clasificate în gaze iritante
lacrimogene

(bromura de benzil, cloracetofenona) şi iritante respiratorii, gaze sufocante (clor, fosgen, trifosgen,
surpalita, cloropicrina), vezicante (iperita şi lewizita) şi toxice generale care se fixează pe hematii,
pe care le distrug (acidul

cianhidric şi clorura de cianogen). La acestea se adaugă neurotoxicele care sunt substanţe

organofosforice ce pătrund în organism prin inhalare şi pe cale cutantă (tabun, sarin, soman).

TRATAMENTUL constă din antibiotice, corticoterapie, analgezice, sedative.

Traumatismele vocale

Apar prin folosirea exagerată sau defectuoasă a aparatului fonator. Sunt traumatisme vocale acute
care apar la cântăreţi, în cursul reprezentaţiei sau la repetiţii şi traumatisme vocale cronice, care
apar treptat, de-a lungul anilor, prin surmenaj sau malmenaj vocal, sub forma unor leziuni de
laringită cronică. Traumatismele vocale acute au la bază efortul muscular deosebit sau prelungit al
muşchilor intrinseci ai laringelui, la care se adaugă tulburările vasomotorii intense, la nivelul
corzilor vocale (hipervascularizare, ectazii vasculare, hemoragie submucoasă bruscă) şi
traumatismul mecanic al mucoasei laringiene, care duce la formarea unui edem localizat.

TRATAMENTUL urmăreşte punerea în repaus a organului vocal, la care se adaugă tratament

hemostatic şi reeducare fonică, cu evitarea exceselor vocale.

Corpi străini laringieni

Localizarea corpilor străini laringieni reprezintă între 5 şi 14% din corpii străini ai căilor
aeriene inferioare (majoritatea corpilor străini pătrund în arborele traheobronşic, în laringe se
opresc cei voluminoşi sau cei ascuţiţi). Ca şi în cazul celorlalţi corpi străini, copiii furnizează
procentul cel mai mare de cazuri, ei ducând totul la gură în timpul jocului. Bătrânii edentaţi şi cu
hiporeflexie faringo-laringiană urmează în ordinea frecvenţei. Cei mai frecvenţi corpi străini sunt
exogeni, inerţi organici (oase, pâine, carne, seminţe) sau anorganici (proteze dentare, cuie, ace).
Corpii endogeni sunt reprezentaţi de false membrane şi cruste. Localizarea se face prin
mecanismul de aspiraţie, la copii în timpul jocului, la alienaţii mintali şi nevropaţi, în somnul
fiziologic şi anestezic, în intervenţiile chirurgicale pe cavităţile supralaringiene, la profesioniştii care
ţin în gură ace, cuie. Unii corpi străini pot ajunge în laringe în cursul unui accident de vomă, în
stare de ebrietate. Un corp străin nazal poate fi împins, prin coane, şi cade în laringe. Sediul lor
poate fi regiunea supraglotică sau glotică, unde sunt aşezaţi în plan sagital, paralel cu corzile
vocale. Corpii străini voluminoşi blochează vestibulul sau tot laringele şi hipofaringele şi determină
moartea prin asfixie.

DIAGNOSTICUL POZITIV se stabileşte cu uşurinţă atunci când sunt comemorative sigure

cusimptomatologie dramatic şi violentă. Dacă corpul străin nu obstruează complet laringele,
bolnavul prezintă sufocaţie, accese de tuse, teamă, apnee, greaţă şi vărsături, cianoza feţei, după
care rămâne o respiraţie striduloasă, însoţită de tuse iritativă.Disfonia apare atunci când corpul
străin ocupă glota, iar disfagia este prezentă în corpii vestibulului laringian. Treptat, semnele de
debut se estompează sau dispar, corpul străin devenind tolerat. Ca semne permanente rămân
uşoară dispnee de tip laringian, cornaj, mai rar tiraj, voce răguşită şi durere locală. Confirmarea
diagnosticului o dă examenul laringoscopic. La copiii mici se practică laringoscopia directă, iar la
cei mari şi la adulţi indirectoscopia. Radiografia laringiană este utilă în corpii străini radioopaci
(metalici, osoşi). TRATAMENTUL corpilor străini laringieni este reprezentat de extragerea lor, fie
prin indirectoscopie laringiană, după prealabila anestezie, cu pense adecvate.

Tumorile laringelui

La nivelul laringelui, datorită suprasolicitării, a diferiţilor factori nocivi inflamatori, traumatici,

mecanici (alcool, nicotină, pulberi şi gaze iritante, infecţii buco-dentare) se produc modificări ale
epiteliului laringelui ce pot favoriza apariţia unor tumori benigne sau maligne.

Tumorile benigne sunt tumori care nu infiltrează tesuturile, nu produc metastaze şi nu

recidivează. Polipii laringelui sunt formaţiuni tumorale situate de obicei pe coarda vocală, de
mărimea unei gămălii de ac până la cea a unei alune. Simptomele constau în lipsa de claritate a
vocii, voce

bitonală prin interpunerea polipului între corzi. Tratamentul este chirurgical.

Tumorile maligne sunt tumorile care interesează laringele, apar mai ales la bărbaţi 40-50
ani. Cancerul corzilor vocale se manifestă prin disfonie apărute precoce cu caracter
permanent şi

progresiv. Tratamentul este chirurgical.

31

Bibliografie

1. Oto-rino-laringologie, Ştefan Şurtea, Editura Didactică şi Pedagogică

2. Curs de Ototrinolaringologie, Elena Ioniţă, Mihaela Mitroi, Universitatea din Craiova

3. Friedmann – Systemic Pathology, 3rd Edition, Volume1, Nose, Throat, Ears, Churchill
Livingstone

4. John E. Bordley – Ear, Nose and Disorders in children, Raven Press

5. Cotulbea Stan – Patologie ORL, Lito UMF Timisoara, 1992

 6. Wikipedia

7. Curs ORL pentru asistenti medicali generalisti , Isac Raluca, 2011

8. Merk Manual, ediţia XVII

9. Manual de medicină internă, Harrison, Ediţia 15, Editura Ştiinţelor Medicale

Nursing O.R.L. ,C6 PREVENIREA BOLILOR

PREVENIREA BOLILOR

• MASURI DE PROFILAXIE PRIMARA

o masuri pentru tonificarea organismului o asigurarea unui

mediu curat
o invatarea suflarii nasului

o umezirea aerului in incaperi, saloane

o. asigurara unei temperaturi constante in inaperi (16-18 grade)

o. evitarea substantelor iritante ale cailor respiratorii superioare

o. folosirea aspiratoarelor de praf
o. folosirea castii pentru amortizarea zgomotelor puternice

• MASURI DE PROFILAXIE SECUNDARA

o. Depistarea tuturor imbolnavirilor acute si a unor infirmitati

o. Tratarea corecta a rinofaringitelor sugarului pentru prevenirea otitelor

o. Reducerea vorbirii , auzului la persoane suferinde ale urechii

• MASURI DE PROFILAXIE TERTIARA

o. Indrumarea la consult de specialitate
o Educarea pacientului purtator de proteaza auditiva

PARTICULARITATI DE INGRIJIRE
• igiena organelor

o va fi riguros pastrata

o spalarea pavilionului si orificiului conductului auditiv extern se face cu apa calduta si sapun
avind grija sa nu se scurga apa in conduct

o in afectiunile otice se sterge cu tampoane de vata sterile, uscate inmuiate in alcool sau
apa oxigenata

o nu se utilizeaza tinctura de iod

o intretinerea igienica a conductului extern cu instrumente este interzisa o cerumenul se

indeparteaza prin spalatura auriculara

o tot asa se indeparteaza si corpii straini

o dacs sunt insecte mai intii se asfixiaza cu substanta uleioasa incalzita la

temperatura corpului

o in afectiunile supurative ale pavilionului la prescriptia medicului se fac comprese cu

substante antiseptice

• mai multe straturi de tifon se imbiba cu medicamentul prescris

• cu ele se inveleste pavilionul pe ambele parti in asa fel ca straturile de tifon sa patrunde intre
cutele cartilaginoase

o. comprese se mai aplica si cu scop antiinflamator si analgezic in otite, mastoidite

in perioada dureroasa

• durata compreselor e indicata de medic

• in general se schimba la 2-3 ore

o igiena nasului consta prin suflarea lui nara cu nara o pentru igiena
nasului nu se fac spalaturi

o. pentru ingrijirea gitului se fac gargare cu substante antiseptice, neiritante

o din secretiile purulente se va recolta frotiuri si insamintari

 o. imbolnavirile urechii interne sunt insotite adesea de sindroame vertiginoase –
vertij auricular

• ingrijirea dupa interventii chirurgicale

o. hemoragiile auriculare - otoragiile

• daca nu sunt cauzate de traumatisme craniene au de obicei un caracter benign

• bolnavul va fi mentinut in repaus absolut , cu capul ridicat,

• in ureche se va aplica o mesa sterila

o. hemoragiile nazale – epistaxisul

• survine foarte des

• asistenta va lua atitidine in functie de etiologie, natura si gravitatea epistaxisului

• la hipertensivi se considera ca o hemoragie salutara pentru scadrerea hipertensiunii

arterialesi nu se va incerca oprirea de la inceput , ci numai daca pacientul devine palid si
epstaxisul continua

• se deschide camasa in jurul gitului

• se aseaza in pozitie sezinda

• se solicita sa sufle usor nasul, nara cu nara pentru eliminarea cheagurilor

• apleaca apoi capul usor inainte si exercita cu pulpa indexului de la mina

corespunzatoare pe aripa nasului o compresiune pina cind acesta vine in contact cu
septul nazal

Oprirea hemoragiei nazale prin compresiune digitala

• durata compresiunii este de 15 min

• compresiunea poate fi efectuata si de bolnav

• pentru ca efectul compresiunii sa fie mai eficace se pot aplica in fosele nazaletampoane
imbibate cu solutii hemostatice - ciclokapron, etamsilat, apa oxigenata, pudra de fibrina,
gelaspon, care se pot mentine pe loc 24-48 de ore, bolnavul raminind in repaus la pat
• in aceasta perioada nu va sufla nasul

• toaleta de dimineata se va efectua in asa fel sa nu se aplece, evitind pozitiile declive ale capului

• daca nici asa nu sunt rezultate atunci se aplica tamponament anterior si posterior al foselor
nazale sau se trece la ligatura sau cauterizare vasului care singereaza

• manopera se executa de medic

• tamponamentul se mentine cel putin 48 de ore

• tamponamentul foselor nazale in caz de hemoragii abundente se poate face cu sonde

gonflabile

o. hemoragiile dupa interventii faringiene sau amigdaliene trebuie raportate imediat

medicului

• recunoasterea acestora din timp poate intimpina uneori greutati mai ales daca
interventia s-a facut sub narcoza
• acesti bolnavi trebuie urmariti cu atentie

• dupa interventie vor fi retinuti in repaus complet

• prezenta unei cantitati mederate de singe in saliva in primele ore dupa interventie este un
fenomen natural

• se interzice inghitirea salivei 6 ore dupa interventie, saliva fiind lasata sa se scurga intr-o tavita
renala

• alimentatia

o va consta din lichide

o din a 2-3 zi se va trece la pireuri

o temperatura alimentelor va fi mai redusa decit temperatura corpului pentru a nu se

produce vasodilatatie locala care ar putea favoriza hemoragiia

o dupa alimentatie se va efectua toaleta bucala

 o in cazul in care nu se pot alimenta in urma interventiei vor fi alimentati prin sonda

o in cazul afectiunilor laringoscopice cind bolnavul nu poate vorbi i se va

asigura creion si hirtie pe noptiera

o ingrijirea bolnavilor traheostomizati ridica probleme deosebite o ei

respira prin canula traheala

o. sputa care se elimia prin canula poate strimta sau chiar oblitera lumenul canulei, aderind
de peretii canulei ceea ce provoaca o dispnee de inspiratie

o tubul interior trebuie scos si curatat cu tifon si perie aspra

o. curatirea se face cu apa rece , cea fierbinte coaguleaza secretiile pe peretii canulei

o cu ocazia toaletei canulei se schimba si pansamentul de sub canula

Nursing O.R.L. ,C7 Traheotomia

Traheotomia presupune crearea unui orificiu ( traheostomie) in trahee si

introducerea unui tub special pentru mentinerea permeabila a caii aeriene astfel obtinute.
Aceasta procedura se face cand orice alta metoda de a elibera caile aeriene esueaza ( edem
laringeal, tumora, corp strain) sau cand intubatia endotraheala este contraindicata.
 Traheotomia permite ventilarea bolnavului, aspirarea la pacientii care nu pot tusi eficient,
previne aspirarea secretiilor de catre pacientii comatosi.

se efectueaza de catre medic

Traheotomia ajutat de una sau doua asistente.
timp, cu pregatire, sau de
Se poate efctua din urgenta, chiar la patul bolnavului.

Materiale necesare:

tub ( canula) de traheostoma de marime adecvata

dilatator de trahee steril

comprese sterile

camp steril manusi

sterile halat stetoscop

echipament de aspirat seringi

anestezic local

sursa de oxigen si echipament de adminstrare a oxigenului trusa

de urgenta

ventilator cu circuit steril pregatit bisturiu

fire de sutura foarfeca

sterila pense sterile
betadina

paduri alcoolizate Pregatirea

echipamentului:

sunt necesare doua asistente: una va sta langa pacient si alta va aduce toate materialele
necesare

se vor desface folosind tehnica sterila materialele necesare Implementarea:

• se va explica procedura pacientului chiar daca acesta nu este total constient

• se asigura intimitate

• se asigura ventilatie pana cand este efectuata traheotomia

• se plaseaza o aleza un prosop rulat sub umerii pacientului si se va pozitiona gatul in hiperextensie

• medicul isi va pune manusi sterile, halat si masca

• se va oferi medicului pensa sterila si compresa sterila cu betadina pentru a dezinfecta zona

• medicul va acoperi zona cu un camp steril cu deschizatura in mijloc pentru evidentierea zonei de
incizie
• se va oferi medicului anestezicul intr-o seringa conform indicatiilor sale

• dupa ce medicul efectueaza anestezia locala si va face incizia ( de obicei la 1-2 cm sub cartilajul
cricoid) va injecta din nou anestezic in lumenul traheal pentru a suprima efectul de tuse , apoi va
crea soma prin trahee
• imediat dupa ce medicul va efectua stomizarea traheee, asistenta o va aspira de sange si secretii
care o pot obtura sau pot fi aspirate in plamani

• dupa aspirare, medicul va introduce canula in stoma ( stoma va fi fixata la piele)

• asistenta introduce aer in balonasul canulei pentru a fixa, va adapta canula la ventilator sau la alta
modalitate de adminstrare a oxigenului

• asistenta isi va pune manusi sterile, va face pansament cu comprese sterile si va fixa canula cu
banda de fixare ( de obicei exista truse pregatite cu toate echipamentele necesare anumitor
maenevre. In trusa de traheotomie se va gasi si banda de fixare specifica securizarii canulei)

• se vor arunca materialele in recipientele specifice de colectare

• se poate face o radiografie pentru a vedea daca este corect amplasata canula Consideratii
speciale:

se vor masura semnele vitale ale pacientului la fiecare 15 minute in prima ora dupa traheotomie

se va supraveghea pacientul cu atentie pentru a depista din timp eventualele semne de

infectie( traheotomia se va face folosind o tehnica sterila, dar daca acest lucru nu se face in
spital si e face de urgenta, respectarea tehnicii sterile este imposibila)

se vor plasa in permanenta urmatoarele echpmaente la patul bolnavului cu traheostoma:

echipament de aspiratie, alte canule sterile ( una de aceeasi marime si una mai mica )
pentru a fi inlocuita cea veche daca iese accidental, un dilatator de trahee steril
reintroducerea unei canule trebuie facuta cu mare grija pentru a nu provoca traume traheale,
perforatii compresii, asfixieri

Ingrijirea traheostomei:

Indiferent daca traheotomia a fost facuta de urgenta sau a fost planificata, ca o masura
temporara sau permanenta, ingrijirea traheostomiei are aceleasi scopuri: mentinerea
permeabilitatii sale prin aspirarea de secretii care o pot obstrua, mentinerea itegritatii pielii din jur,
prevenirea infectiilor, suport psihologic.

Ingrijirea traheostomiei se va face prin tehnici sterile pentru a preveni infectiile. Pentru
pacientii cu traheotomii recente se vor folosi manusi sterile, iar pentru cei cu traheotomii mai vechi
se pot folosi manusi nesterile in ingrijirea traheostomei.

Materiale necesare:

Pentru stoma sterila si ingrijirea partii exterioare a canulei:

recipiente sterile solutie

normal salina apa oxigenata
comprese sterile manusi
sterile

echipament pentru aspirare echipament

pentru toaletarea gurii lubrefiant pe baza de
apa
unguent cu antibiotic

banda de fixare a canulei ( daca este nevoie sa fie schimbata) Pentru ingrijirea
partii interioare a canulei:

periuta sterila din nailon curatator

steril de pipa recipiente sterile

solutie normal salina apa

oxigenata comprese sterile
manusi sterile

echipament pentru aspirare

Pentru schimbarea bandei de fixare a canulei:

manusi sterile foarfeca

sterila banda fixatoare
Pentru repozitionarea canulei:

dilatator de trahee steril

canula sterila de marime potrivita

echipament de aspirare
Pentru verificarea si masurarea presiunii din balonas:
 stetoscop

seringa de 10 ml Pregatirea
echipamentului:

toate aceste materiale se vor tine la indemana in rezerva pacientului traheostomizat

se va verifica data de expirare a materialelor si medicamentelor care trebuiesc folosite

se stabileste un camp de lucru steril langa patul pacientului pe o masuta de lucru pe care
se vor aseza materialele necesare, in functie de manevra care se va efectua

se va turna intr-un recipient steril solutie normal salina, apa oxigenata sau un amestec in
parti egale din aceste solutii, iar in al doilea recipient steril se va pune solutie normal salina.
Pentru curaterea interioara a canulei se poate folosi un al treile recipient steril in care sa se
tina imbibate in solutie sterila comprese sterile sau aplicatoare cu capat de bumbac

daca trebuie inlocuita canula se va desface in mod steril pachetul cu noua canula

daca trebuie schimbata banda adeziva se va pregati acesta ca lungime sau , daca este
gata pregatita se va desface pachetul prin tehnica sterila

Implementarea:
• se evalueaza starea pacientului pentru a depista exact nevoile sale de ingrijire

• se explica procedura pacientului, chiar daca nu este total constient

• se asigura intimitate

 se aseaza pacientul in pozitie semisezanda pentru a scade presiunea abdominala de pe

diafragm si a permite expansiunea plamanilor

• se va deconecta ventilatorul sau orice alt aparat si se va aspira pacientul, apoi se va reconecta la
ventilator daca necesita

Curatarea stomei si a portiunii exterioare a canulei:

• se pun manusi nesterile si se indeparteaza pansamentul din jurul stomei

• se pun manusi sterile

• cu mana dominanta se ia o compresa sterila imbibata in solutie de curatat ( apa oxigenata, solutie
normal salina) din recipientul pregatit dinainte , se scurge de excesul de lichid , pentru a preveni
aspirarea sa si se sterge pielea din jurul stomei, apoi cu alta compresa se va sterge bordura
 canulei. Se va repeta procedeul de fiecare data cu alta compresa sau aplicator cu capat de
bumbac, pana cand zona va fi curata

• se usca zona curatata cu comprese sterile si se reface pansamentul in mod steril Spalarea sau
inlociurea canulelor interioare:
• se pun manusi sterile

• folosind mana nondominanta se indeparteaza pansamentul traheostomei

• cu aceeasi mana , apoi, se decupleaza pacientul de la ventilator sau de la umidificator

• se scoate canula si se introduce in recipientul cu apa oxigenata

• se va curata repede canula cu ajutorul periutei de nailon, folosind mana dominanta

• se introduce apoi canula in solutie normal salina si se agita 10 secunde pentru a patrunde solutia
peste tot

• se verifica daca este curata si nu mai sunt secretii pe ea , se scutura usor de

marginea recipientului cu solutie normal salina si fara a se usca, se reintroduce canula in

traheostoma. Se reconecteaza ventilatorul si se aplica un nou pansament steril

• daca pacientul nu poate suporta deconectarea de la ventilator pentru perioada de timp ( care
trebuie sa fie cat mai scurta, curatarea facndu- se rapid) cat dureaza curatarea se va inlocui
vechea canula cu una noua si pacientul va fi conectata imediat la ventilator. Dupa reconectarea
pacientului se va curata canula veche si se va depozita intr-un recipient steril pana la urmatoarea
manevra de inlocuire

Consideratii speciale:

trebuie oferita o toaleta bucala atenta deoarece cavitatea orala poate deveni uscata, urat
mirositoare, poate prezenta leziuni de la secretiile incrustate si neeliminate

se va schimba pansamentul steri din jurul traheostomei de cate ori va fi nevoie

se va verifica aspectul si culoarea secretiilor dupa fiecare aspirare

se va tine la indemana trusa de urgenta cu tot ce este nevoie

se va evita efectarea excesiva a diverselor manevre pana cand stoma nu este bine definita
( primele 4 zile)

daca zona din jurul stomei prezinta excoriatii sau semne de infectie, se va aplica un unguent cu
antibiotic
nu se vor folosi niciodata in jurul stomei medicamente sub forma de pudra sau pe baza de ulei
deoarece aspirarea lor poate produce infectii si abcese

se vor folosi tehnici strict sterile si se va respecta descarcarea deseurilor si materialelor folosite in
locurile indicate pentru a preveni infectiile nosocomiale

este utilă dezumflarea periodică a balonaşului, pentru a preveni

acumularea secreţiilor deasupra acestuia şi se va verifica la 2-4 ore

presiunea în balonaş, cu ajutorul unui manometru (normal: 15-20 mm Hg)

un alt aspect important este umidifierea şi încălzirea gazelor

o respiratorii, prin umidificatorul ventilatorului (la pacienţii ventilaţi mecanic) sau prin
nebulizator sau aparat de aerosoli (la pacientul care respira spontan)

un alt aspect deosebit de important este nutritia pacientilor traheostomizati

la pacienţii ventilaţi mecanic,nutriţia pe sonda jejunală sau nazogastrică

scade riscul de aspiraţie traheo-bronşică. O dată cu îmbunătaţirea

reflexului de deglutiţie, se testează alimentarea orală cu semisolide şi

lichide, în paralel cu cea enterală, până la reluarea completă a alimentaţiei

orale

se recomandă aspirarea secreţiilor înaintea mesei şi nu postprandial,

când reflexele de tuse şi vomă pot favoriza aspirarea traheo-bronşică

bolnavul se alimentează în poziţie şezândă, cu flexia capului pe

torace, cu linguriţa apasând uşor pe limbă. Iniţial, alimentarea se face păstrând

balonaşul umflat, pentru a evita aspiraţia, ulterior acesta va fi

dezumflat progresiv.

nu trebuie neglijate nici aspectele psihologice ale îngrijirii pacientului traheostomizat. Internarea
prelungită într-o secţie de terapie intensivă (valabilă pentru majoritatea acestor bolnavi), cu
tot ceea ce presupune acest lucru potenţează anxietatea şi teama. Pacientul conştient va fi
informat asupra tuturor manevrelor ce i se vor efectua şi va fi încurajat să se exprime
 (comunicare scrisă pentru bolnavul traheostomizat). Există de asemenea un impact
psihologic pe termen lung, legat de prezenţa cicatricei de traheotomie într-o regiune vizibilă
a corpului.

Complicatii:

Cele mai multe complicatii pot apare in primele 4 ore de la efectuare traheotomiei:

hemoragie la locul inciziei care poate determna aspirarea de sange

sangerare sau edem traheal care poate cauza blocarea cailor aeriene

aspirarea secretiilor; introducerea aerului in cavitatea pleurala

cauzand pneumotorax

hipoxie si acidoza, stop cardiac

emfizem subcutanat

C8 EVALUARE MORFO-FUNCTIONALA A ORGANELOR ORL

EVALUARE MORFO-FUNCTIONALA A ORGANELOR ORL

MASURI DE
ETAPE DE EXECUTIE REALIZARE
1. asigurarea
conditiilor de
examinare si 1.1bolnavul este adus intr-o
pregatirea
bolnavului incapere cu izolare fonica
1.2persoana este
asezata pe un scaun in
profil cu urechea de
examinat spre
voce
directia de unde vine a
examinatorului la distanta
de 5 cm
1.3se executa otoscopie –
inspectie sa nu fie dop de
cerumen
1.4urechea cealalta se
astup cu mina

2. examinarea 2.1examinatorul pronunta cu voce

soptita cuvinte bisilabice
de tonalitate
joasa, inalta
 2.2daca persoana
examinata nu aude ,
examinatorul se apreopie
progresiv si
repeta cuvintele
2.3se noteaza distantade unde
persoana repeta
cuvintele

3.1vocea soptita se aude

3. interpretarea in mod normal
la distanta de 6 m
3.2vocea de conversatie
se aude in mod
normal la 20 m
3.3cind vocea nu se aude
decit sub 5
m inseamna ca este o
surditate usoara
3.4cind nu se aude sub 1
m vorbim
de surditate accentuata

Prin aceasta metoda nu

ATENTIE se poate defini
tipul de surditate ci numai
gradul
INSTRUMENTE FOLOSITE IN SECTIA DE ORL

specul auricular

sonda auriculara

pense auriculare

ac de paracenteza
chiureta departator acustic
oglinda frontala aspirator

specul nazal spatula linguala

seringa laringiana
 - acumetria instrumentala – se efectueaza o serie de probe cu diapazoanele pentru a
face diagnosticul diferential intre surditate de tip transmise si cea de tip perceptie

• examenul audiometric – este o metoda moderna prin care se stabilesc tipul de surditate si
gradul deficientei auditive

• se efectueaza cu audiometrul prin care se inregistreaza grafic pierderile auditive pe frecvente

din scara tonala

Examenul functiei de echilibru - semne

spontane

o Nistagmusul spontan

o. Miscare ritmica a globilor oculari, care poate fi orizontala, verticala sau rotatorie

Tehnica Frenzel

o Proba bratelor intinse

o. Persoana examinata trebuie sa tina bratele intinse, in pozitie fixa, timp de 2 min cu
ochii inchisi

o In cazul unei alterari functionale bratele deviaza pe partea labitului in

hipofunctie o Proba romberg

o. Ind bolnavul sta in pozitie verticala, cu bratele lipite de corp si picioarele apropiate, cu ochii
inchisi

o. Exista 3 posibilitati
• Pozitia capului nu deviaza – normal

• Deviaza spre dreapta

• Deviaza spre stinga

o Proba mersului in stea – Weil-Babinsky

 o. Bolnavul legat la ochi si supravegheat de un ajutor face 5 pasi inainte si 5 pasi inapoi
intr-o directie indicata

o. Daca exista o leziune labirintica , bolnavul in loc sa urmeze o linie dreapta, va devia
progresiv spre labirintul in hipofunctie
• semne provocate

o Proba calorica
o Irigatie timpanului cu apa calda 400C si apa rece 250C o Se
urmaresc nistagmusul si celelalte reactii vestibulare
o Proba rotatorie

o. Bolnavul este asezat pe un scaun rotator care se invirteste cu 10 turatii in 20 sec, apoi se
opreste brusc

o. Se masoara durata nistagmusului, care in mod normal este de 10-20 secunde

o Proba pneumatica

o. Cerceteaza nistagmusul prin compresiunea si decompresiunea cu un dus de aer cu

para Politzer a labirintului membranos, in cazul unei fistule labirintice

o Proba electrica

o Se face cu un curent continuu de intensitate mica

o. Doi electrozi inveliti in tifon se aplica , unul pe un tragus si al doilea pe celalat tragus
( relief plat si triunghiular al pavilionului urechii situat ca un opercul, in fata conductului
auditiv extern)

o. La trecerea curentului electric , de la un pol la altul, la in individ normal se constata

deviatia capului intotdeauna spre polul pozitiv

• OTOSCOPIA

• examenul pavilionului urechii si a conductului auditiv extern

• NARINOSCOPIA, RINOSCOPIA

• examineaza narinela si interiorul cavitatii nazale

 - BUCO-FARINGOSCOPIA

-examenul cavitatii bucale si a faringelui

- LARINGOSCOPIA -indirecta
-directa

• examenul laringelui
• examen pentru prelevarea de tesuturi pentru examen bioptic si
extragerea corpilor straini
• RADIOGAFIA SINUSURILOR FETII

• EXAMEN DE LABORATOR
- secretie otica

-se recolteaza in conditii de asepsie pentru examen bacteriologic

• secretie nazala
• exudat faringian
- singe
• VSH
• leucograma

• TS,TC

SEMNE SI SIMPTOME

SURDITATE

• Hiperacuzia

o. Tulburarea auditiei ce consta in scaderea acuitatii auditiei

o. Poate fi cauzata de
• Dop cerumen

• Otite

• Parotidite
 • meningite

• surditatea

o. tulburare a auditiei in care persoana nu aude vocea soptita nici

din apropierea urechii

o. se poate instala lent
o. sau brusc

• cofoza

o. tulburare in care persoana nu distinge nici un sunet

INFECTII

• otice

o. se pot localiza
• la nivelul pavilionului urechii

• conductul auditiv extern

• urechea medie

• mastoidita

• sinusale

• faringoamigdaliene

• vegetatii adenoide

• laringiene

CORPI STRAINI

• auriculari
 o hipoacuzie
o. acufene

• nazali

o. obstructie nazala
o. rinoree
TULBURARI DE ECHILIBRU

• apar in imbolnavirile acute ale canalelor semicirculare din labirint in cadrul infectiilor otice

• semne

o vertij

o tulburari de echilibru o hipoacuzie

o greturi o varsaturi o nel

iniste

EPISTAXIS

• hemoragie ce ia nastere in fosele nazale cauzata de iritatie mecanica locala sau leziuni ale vaselor
mucoasei nazale, sau traumatisme

• cauze

o boli generale HTA o hemofilie

o. avitaminoza C,K
• semnele insotitoare sunt in functie de cantitatea de sinfe pierdut

INGRIJIREA PACIENTILOR CU AFECTIUNI ALE URECHII EXTERNE

CIRCUMSTANTE DE APARITIE -dop de

cerumen -traumatismele pavilionului
-expunere la temperaturi scazute
• accidente de munca

• traumatisme
SEMNE SI SIMPTOME
• diminuarea auzului
• discomfort auricular

• ameteli

-prezenta plagilor
• arsuri
• degeraturi la nivelul pavilioanelor
• secretii purulente, sangvinolente la nivelul urechii
• durere

• cicatrici vicioase cu ingustarea orificiului conductului auditiv extern

PROBLEME

• comunicare ineficienta senzoriala auditiva

• discomfort fizic cauzat de durere

• risc de complicatii

o infectii ale timpanului

OBIECTIVE

• cicatrizarea plagilor, arsurilor, fara complicatii

• pacientul sa afirme stare de bine fizic si psihic

INTERVENTII

• asistenta

o. pregateste materialele si pacientul pentru spalatura auriculara in vederea inlaturarii dopului

de cerumen si a corpilor straini

SPALATURA AURICULARA, POZITIA AMBOULUI SERINGII

o aplica tratamentul plagilor pavilionului urechii

• spala tegumentele

• dezinfecteaza cu alcool si apa oxigenata

• acopera plagile cu comprese sterile

• aplica comprese umede cu rivanol 1/1000 in cazul infectarii plagilor

• educa pacientul

• corpii straini vii

o. cind este un corp strain viu , va fi transformat in unul inert prin

• instilare de ulei de parafina in conduct, ulei comestibil sau glicerina, care asfixiaza
insecta

• sau aplicarea in fata conductului a unui tampon imbibat cu eter, mentinut timp de 3-10
min

• incetarea zgomotelor provocate de miscarea insectei dovedeste moartea acesteia

o extragerea se va face prin spalatura

o. daca nu a reusit extractia insectei prin acest procedeu , se va trimite la sectia ORL

INGRIJIREA PACIENTILOR CU OTITA

• este o infectie a urechii medii care netratata in faza congestiva determina supuratia

CIRCUMSTANTE DE APARITIE
• in timpul unei rinofaringite

• la orice virsta , mai frecvent la copii si sugari SEMNE

 SI SIMPTOME

• in otita acuta supurata

o durere vie si insuportabila o iradiaza in

maxilar

o senzatie de tensiune in ureche o febra 39-

40°C

o frisoane
o. hipoacuzie

• in otomastoidita acuta supurata

o. durere vie in regiunea mastoidiana
o. febra
o. dispnee

o tahicardie
PROBLEME

• durere

• hipertermie

• anxietae

• insomnie

• comuninicare ineficienta la nivel senzorial auditiv

• risc de complicatii

o alterarea respiratiei si circulatiei o deshidratare

o paralizia nervului facial

OBIECTIVE

-pacientul sa afirme stare de bine

• temperatura corporala sa se mentina in limitele fiziologice
• sa se obtina vindecarea fara complicatii
INTERVENTII

• asistenta

o asigura repausul la pat in perioada febrila

o masoara temperatura , pulsul, si le noteaza in

FO o administreaza tratamentul prescris de medic

o. asigura alimentatia hidrozaharata in perioada febrila, bogata in vitamine

o pregateste pacientul si participa la punctia otica(paracenteza)

o. scopul punctiei

• exploratorie

recoltarea secretiei otice

• terapeutica

evacuarea secretiei urmata de spalatura

o. ingrijiri ulterioare
• educa pacientul

o. pregateste pacientul cind e cazul pentru interventia chirurgicala antromastoidectomie

Corpii staini nazali

• simptome

o. in cazurile recenta – apare obstructia nazala

• senzatie de infundare a nasului

• hidroree – secretie nazala apoasa

• stranut
 • lacrimare

o. in cazurile mai vechi – infectia

• rinoree mucopurulenta

• secretie nazala galbuie, purulenta

• uneori secretie sangvinolenta, fetida unilaterala

• eczema

• ragade perinarine

o. la rinoscopia anterioara facuta de medic se constata prezenta corpului strain si

modificarile locale
• mucoasa congestionata, acoperita cu secretii purulente

• uneori ulceratii

• masuri de urgenta

o. cind corpul strain este situat anterior in fosa nazala si este mobil , extragerea se face
fara anestezie

o. daca este copil acesta va fi imobilizat cu un cearceaf sau va fi tinut in brate de un

ajutor

o boabele de fasole nu se extrag cu pensa

o. cazurile mai dificile se trimit in serviciu ORL unde extragerea se face in conditii de
luminozitate optima si anestezie generala

• introducerea unor tampoane cu solutie vasoconstrictoare si anestezice

• imobilizare ferma a capului

• extragerea se face cu un stilet incurbat

ATENTIE

- este interzisa extragerea unui corps train nazal mai profund in afara servicilor ORL

C9 INGRIJIREA PACIENTILOR CU SINDROM MENIERE , INGRIJIREA PACIENTILOR CU

INFECTII NAZOFARINGIENE, SINUSALE, LARINGIENE
INGRIJIREA PACIENTILOR CU SINDROM MENIERE

•sindromul Meniere apare in cadrul imbolnavirilor acute ale canalelor semicirculare din labirint ,
din cursul infectiilor acute rinifaringiene sau otice sau independent de ele

•reprezinta distensia labirintului membranos prin acumulare de endolimfa

•culegere de date – circumstante de aparitie o

infectii rinofaringiene si otice

•manifestari de dependenta o

tulburari de echilibru o ameteli

o.senzatie de zgomot in ureche

o.greturi

o.varsaturi

o.surditate de perceptie uni sau bilaterala

•probleme

o.dificultate de deplasare si de mentinere a ortostatismului

o intoleranta digestiva

o comunicare ineficienta la nivel senzorial auditiv o anxietate

o.risc de complicatii - surditate

•obiective
o.pacientul sa-si pastreze o buna pozitie
 o.sa se deplaseze fara dificultate

o.sa-si pastreze integritatea fizica si psihica

•interventii

o.asistenata
•asigura camera obscura, linistita pentru repausul pacientului

•asigura alimentatie desodata si cu reducerea cantitatii de lichide /24 ore

•administreaza medicatia recomandata pentru scaderea presiunii intralabirintice –

diuretice, sulfat de magneziu, glucoza hipertona, antivomitive

•insoteste pacientul

•il protejeaza de caderi

•reeduca pacientul pentru mentinerea echilibrului

•il invata sa se culce pe partea sanatoasa si sa-si intoarca ochii pe partea bolnava

INGRIJIREA PACIENTILOR CU INFECTII NAZOFARINGIENE, SINUSALE,

LARINGIENE

-rinita acuta

•inflamatia mucoasei nazale de natura virala sau alergica

•sinuzita
•inflamatia unuia sau a tuturor sinusurilor , oaselor fetei
•laringita
•inflamatia acuta a mucoasei larinfiene si a corzilor vocale
CIRCUMSTANTE DE APARITIE

-sezonul rece

•primavara rinitele alergice -inhalare de

pulberi iritante
•sinuzitele si laringitele pot aparea ca urmare unei rinite SEMNE SI
SIMPTOME

-in rinite

•obstructie nazala
•respiratie pe gura
•secretie apoasa pe nas

• in sinuzite
•durere la nivelul fetei

•secretie purulenta nazala

•tulburari respiratorii si ale mirosului
•febra
•fotofobie
•cefalee

•in laringite
•disfonie pina la afonie
•tuse seaca
•disfagia
•anxietate
PROBLEME

•alterarea respiratiei

•lipsa confortului fizic

•risc de complicatii

•anxietate

OBIECTIVE

•pacientul sa respire liber pe nas

•sa aibe stare de bine psihic si fizic

•sa poata comunica eficient verbal

•sa nu prezinte complicatii
INTERVENTII

•asistenta

o.asigura
•repausul la pat in incapere aerisita

•pozitia in decubit ventral in sinuzite

•repausul vocal pentru pacientul cu laringita, invatindu-l sa comunice in scris, reluarea

vorbirii facindu-se treptat cu voce soptita si apoi voce normala
•aport crescut de lichide calde

•invata pacientul sa-si evacueze secretiile nazale fara violenta, pe fiecare nara, iar la sugar aspira
secretiile cu o para de cauciuc

•participa la punctia si spalatura sinusala efectuata de catre medic

•administreaza tratamentul recomandat de medic

o.instilatii nazale
o antibioticoterapie pe cale generala o inhalatie cu aerosoli

BADIJONAREA LARINGELUI

•pregateste fizic si psihic pacientul

•educa pacientul sa evite factorii care favorizeaza aparitia infectiilor
•fumatul
•alcoolul
•condimentele
•vaporii iritanti

•consumul de bauturi reci

Corpi straini faringieni

•simptome

o anxietate

o.acuza durere la deglutitie

o.senzatie de intepatura

o.sialoree – secretie excesiva de saliva

o.in caz de corpi straini voluminosi

•disfagie

•disfonie – raguseala

•tulburari respiratorii

•examen local

o.obiectiv – corpii straini orofaringieni se pun in evidenta prin

•bucofaringoscopie
 •se pun in evidenta cu ajutorul oglinzii laringiene sau cu ajutorul directoscopiei

•examen radiologic

o.corpii straini metalici se pun in evidenta prin examen radiologic

o.uneori corpii straini anorganici – metale, sticle – pot fi tolerati timp indelungat fara sa
determine reactii inflamatorii

o.cel mai adesea corpii straini care au fost extrasi la timp produc leziuni inflamatoare si
supurative

•atitudine de urgenta

o.in caz de corp strain vizibil iin orofaringe , medicul va proceda la extragerea acestuia
cu o pensa potrivita,

apoi va recomanda gargarisme cu ceai de musetel sau apa oxigenata 3%

•in serviciul ORL

o.corpii straini inclavati in hipofaringe vor fi extrasi numai de medicii specialisti ORL sub
anestezie

•la copil , dupa preanestezie , sub anestezie generala extragerea se va face in pozitie
culcat, bine imobilizet prin directoscopie

•la adult , dupa anestezie locala de suprafata

fie in pozitie sezinda - cu pensa laringiana,

fie in pozitie culcat - extragerea se va face cu ajutorul pensei pentru corpi straini esofagieni

Corpi straini traheobronsici

•simptome

o.faza de debut
•debut brusc, in plina sanatate

•un acces de sufocare brutala spsmodica

•cinoza

•tiraj, cornaj

•chinte de tuse exploziva

•jena retrosternala

•spaima

•agitatie

•voce pastrata

•de cele mai multe ori tulburarile respiratorii se calmeaza , corpul strain fixindu-se in
bronhie, iar dispneea si tusea apar in crize paroxistice

ATENTIE!!! Aceste fenomene pot produce asfixie

o.faza secundara de toleranta

•in functie de localizarea corpului strain

•precizarea diagnosticului se face prin control endoscopic

corpul strain traheal da o simptomatologie intermitenta

o chinta de tuse paroxistica la miscarea corpului o accesele survin noaptea , in pozitie culcata

o jena retrosternala

o la ascultatie – zgomot in clapa la expiratie, zgomot de drapel la inspiratie

in cazul corpilor straini inclavati in bronhie

o dispnee continua, de intensitate mai mica otusea la inceput seaca, apoi cu expctoratie
mucopurulenta sau
sanguinolenta

o un prezinta tiraj

o cornajul este inlocuit de un suierat astmatiform

o vocea este clara

dupa un anumit timp apar modificari ale peretilor conductului – iritatii, edem, eroziuni, supuratii sub
nivelul obstacolului se dezvolta fenomene de atelectazie (absenta aerului intr-o zona sau in tot
plaminul datorata obstructiei bronsiei aferenta zonei urmata de colabarea alveolelor pulmonare)

diagnosticul se pune prin radiografie

o toracica
o inflamatiile supraadaugate
fenomenelor de staza duc la
pneumopatii acute
o diagnosticul se pune usor cind se
cunoaste momentul aspiratiei si natura
corpului
o precizarea diagnosticului in lipsa

anamnezei se pune prin examen radiologic sau endoscopic

•masuri de urgenta

o.in orice suspiciune a unui corp strain traheobronsic – bolnavul va fi transportat de

urgenta intr-un seviciu ORL
o in timpul tranportului se administreaza oxigen

o.se anunta telefonic serviciul specializat pentru a se putea interveni de urgenta

•masuri in spital

o.tratamentul consta in

•extragerea corpului strain pe caile naturale prin bronhoscopie de medici

•la copii sub 4-5 ani este de preferat la nevoie executarea unei traheotomii, prin orificiul
careia se scoate corpul strain

INGRIJIREA PACIENTILOR CU AMIGDALITA

•este inflamatia amigdalelor, determinata in mod deosebit de streptococ betahemolitic

CIRCUMSTANTE DE APARITIE

•anotimpul rece

•schimbari bruste de temperatura

•frecventa crescuta la copii

•persoane astenice, convalescente cu rezistenta scazuta SEMNE SI

SIMPTOME
•dureri la deglutitie

•usoara senzatie de sufocare

•febra 39-40°C

•frison

PROBLEME

•alterarea respiratiei si circulatiei

•hipertermie

•incapacitatea de a se alimenta
•risc de complicatii- flegmon amigdalian
OBIECTIVE

• pacientul sa afirme stare de bine fizic si psihic

•sa aibe respiratie libera, usoara, eficienta

•sa se poata alimenta pe cale naturala

•sa-si mentina temperatura corpului in limite fiziologice

•sa nu intervina complicatii

INTERVENTII

•asigura repausul la pat in camera calda, cu umiditate corespunzatoare, pe fata anterioara a gitului
aplica comprese alcolizate
•asigura alimentatie lichida in perioada febrila, ea se imbogateste in functie de reducerea
durerilor de deglutitie

•masoara temperatura, pulsul si respiratia

•administreaza tratamentul prescris

•recolteaza

o exudatul faringian o VSH

o ASLO

o.leucograma

•pregateste pacientul care prezinta flegmon amigdalian de urgenta pentru incizia si evacuarea
puroiului

•invata pacientul caruia i s-a facut incizie sa stea cu capul aplecat in fata si periodic sa faca
gargara cu apa oxigenata

•educa pacientul care prezinta amigdalite repetate sa se supuna interventiei chirurgicale

pentru a preveni RAA

•PREGATESTE PACIENTUL PENTRU AMIGDALECTOMIE

o.Masoara P,T,TA,R

o Recolteaza singe pentru leucograma, TS,TC

o Recolteaza de urina pentru examenul de laborator

-INGRIJESTE POSTOPERATOR

•supravegheaza 24 ore dupa interventie

•asigura repausul complet la pat in decubit ventral cu capul srijinit pe antebrat sau sezind cu
capul aplecat in fata cu tavita renala pe coapsa

POZITIA PACIENTULUI DUPA AMIGDALECTOMIE

•educa pacientul sa nu inghita saliva

•sa nu faca miscari de deglutitie
•copii sa nu pinga pentru a nu se accentua singerarea

•examineaza secretia care se scurge in tavita renala si informeaza medicul in cazul

hemoragiilor mari

•alimenteaza pacientul dupa atenuarea durerii si opriria hemoragieie cu lichide reci in inghitituri
mari

•invata pacientul sa nu suga cu paiul lichidele

•sa nu faca gargara
•sa evite sa tuseasca sau sa stranute
•sa vorbeasca tare
•educa pacientul ca timp de 7 zile sa stea in casa

•il informeaza ca in a 6-8 zi este posibila o mica hemoragie datorita membranelor albicioasa
formate in lojile amigdaliene

INGRIJIREA PACIENTILOR CU VEGETATII ADENOIDE

•reprezinta hipertrofia amigdalei faringiene

•se intilnesc mai des intre 3 si 10 ani

CIRCUMSTANTE DE APARITIE

•copii cu infectii repetate

•anorimpul rece

•alimentatie deficitara, avitaminoze SEMNE

SI SIMPTOME

•obstructie nazala care se atenueaza in perioadele acute ale bolii

•secretie nazala abundenta

•respiratie pe gura

•apetit diminuat

•astenie

•somn agitat

•apatie

•intelect redus
•tulburari in dezvoltarea scheletica(facies caracteristic cu prognatism)

•cutie toracica deformata(torace globulos)

•scolioza
•coaste infundate

•deficit ponderal

-
COMPLICATII ADENOIDIENE CRONICE

(oculare, auriculare, traheo-bronsice, dentare, bucale, renale, facies adenoidian)

PROBLEME

•alterarea respiratiei

•intoleranta la activitatea fizica

•comunicare ineficienta la nivel afectiv

•comunicare ineficienta la nivel intelectual

•insomnie

•modificarea schemei corporale

•risc de complicatii

o otite

o traheite

o bronsectazie
OBIECTIVE

•copilul sa prezinte respiratie liera pe nas

•sa aibe apetit prezent, somn odihnitor

•sa recupereze deficitul ponderal

•sa atinga greutatea corespunzatoare virstei

•sa fie comunicativ, sa se joace, sa invete
INTERVENTII

•asistenta din ambulatoriu

o.– informeaza conseciintele negative ale vegetatiilor adenoide asupra dezvoltarii

copilului

o -indruma parintii copiilor catre medicul specialist

- asistenta din serviciul ORL -

o pregateste copilul pentru interventia chirurgicala
o supravegheaza postoperator copilul 3-4 ore pentru ca
secretiilebucale sa se scurga in tavita renala

o.linisteste copilul sa nu plinga , sa nu se agite pentru a preveni hemoragiile

o.va ingriji copilul in continuare pentru combaterea sechelelor

•anemia

•rahitismul

•reeducarea respiratiei

INGRIJIRE PACIENTULUI CU EPISTAXIS

•sau rinoragia reprezinta hamoragia care ia nastere in fosele nazale avind

cauze generale si locale

CIRCUMSTANTE DE APARITIE

•persoane

o cu inflamatii
o tumori nazale
o leucemie
o hemofilie
o HTA
o avitaminoze

o tinere, copii

SEMNE SI SIMPTOME

•scurgerea singelui prin fosa nazala de obicei unilaterala

•neliniste

•tahicardie

•hipotensiune

•paliditate

PROBLEME

•alterarea respiratiei si circulatiei

•anxietate

•stare de discomfort
•risc de soc hemoragic
OBIECTIVE
•oprirea hemoragiei in cel mai scurt timp

•sa fie echilibrat respirator si circulator

•sa fie linistit

•sa se inlocuiasca masa de singe pierduta daca e cazul
INTERVENTII

•asistenta

o aplica masurile de prim ajutor

• prin compresiune igitala a narinei care singereaza cel putin 10 min

o.ajuta medicul la aplicarea tamponamentului anterir sau dupa caz posterior in vederea
hemostazei

o.evalueza gravitatea hemoragiei prin masurarea pulsului si a tensiunii arteriale

o.asigura repausul la pat pe partea care singereaza pentru pacienti cu tendinta la

lipotimie

o.administreza medicatia hemostatica recomandata de medic si inlocuieste pierderile

cu singe integral sau masa eritrocitara

o.aplica ingrijiri specifice in cazul epistaxisului cauzat de boli generale

•HTA

•Hemofilie
 •Avitaminoze

ADMINISTRAREA PICATURILOR AURICULARE

-trebuie sa fie incalzite la temperatura corpului inainte de administrare

•pozitia pacientului :orizontala cu urechea afectata in sus sau sezind cu capul usor inclinat spre
partea neafectata

•penttru o mai buna vizualizare si facilitare a patrunderii picaturilor se directioneaza canalul

urechii externe

•dupa instilare numarul recomandat de picaturi se mentine pozitia pacientului timp de inca 1-
2 minute

ADMINISTRAREA PICATURILOR NAZALE SI A SPRAY-ULUI NAZAL

•pozitia pacientului cu capul aplecat usor pe spate in asa fel ca medicatia sa poata
ajunge in sinisul frontal

pentru spray – flaconul se tine in pozitie vertcala cu pompa orientata in sus

•se apasa pr pompa o singura data , apoi se inspira lent

•se recomanda mentinerea pozitiei rimp de 5 minute dupa instilarea picaturilor nazale

AEROSOLI DE INHALATIE
Sunt destinati tratamentului unor afectiuni ale cailor respiratorii

•dispozitive de aerosolizare cu valva dozatoare

•dispozitivul de expansiune SPACER

•tehnica de administrare

-agitarea recipientului inainte de utilizare -recipintul se plaseaza intre buze

-se inclina usor capul pe spate

-se asigura o sincronizare intre inspirul profund si eliberarea

pufului

-se va mentine o apnee postinspir de 10 secunde, apoi se expira incet printre buzele lipite

- se recomanda evitarea fumatului in timpul tratamentului

UTILIZAREA DISPOZITIVELOR DE AEROSOLIZARE

BIBLIOGRAFIE

1.Titircă Lucreţia – Ghid de nursing, Editura „Viaţa Românească”, Bucureşti, 1996

2.Titircă Lucreţia – Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii medicali,