Sunteți pe pagina 1din 113

AS.MED. PRINC.LIC.

CRISTINA IONASIU-REBREANU
Sangele este un tesut lichid
reprezinta 6-8% din greutatea corporala
sectorul circulant este format din elementele figurate (45%) si
plasma
Hematii
rol de a transporta oxigenul catre tesuturi si CO2 catre organele
excretoare
Mentin echilibrul acido-bazic
Nr: 4500000 -5000000/mm3
Leucocite
Au rol in apararea organismului de infectii
Nr: 5000- 8000/mm3
Trombocite
Rol in procesul de hemostaza
Nr :150000 – 300000/mm3
• maduva osoasa care formeaza granulocitele, trombocitele,
eritrocitele

• ganglionii limfatici

• splina

• formatiuni limfoide :amigdalele


• acestea formeaza limfocitele si monocitele
• transporta oxigenul si substantele nutritive la tesuturi, iar dioxidul
de carbon la plamani

• rol in termoreglare

• rol in apararea organismului

• mentine presiunea osmotica hidrostatica

• transporta produsii de catabolism spre organele excretoare


• rezervor de sange

• rol in metabolismul fierului – cimitirul eritrocitelor

• rol in metabolismul glucidelor, mineralelor

• rol hematopoietic

• rol in autoaparare, prin elaborare de anticorpi


• este un mecanism care permite oprirea hemoragiei in cazul lezarii
vaselor

• intervin factori vasculari, trombocitari si plasmatici


•preventie primara
• alimentatie completa

• administrarea fierului in a doua jumatate a sarcinii si la pacientii


cu gastrectomie

• depistarea si tratamentul parazitozelor intestinale

• prevenirea accidentelor care pot cauza hemoragii acute

• sfat genetic la pacientii cu hemofilie


• educarea copilului hemofilic sa evite traumatismele, injectiile,
extractiile dentare, sa-si acorde primul ajutor in caz de plagi, iar
daca urmeaza sa efectueze o interventie chirurgicala se va
administra cu 8 ore inainte plasma, crioprecipitat sau factor si
dupa interventie

• dispensarizarea pacientului cu anemie severa


• reorientarea profesionala a pacientilor cu boli hematologice

• tratament ortopedic corector in caz de anchiloze vicioase


secundare hemartrozelor repetitive
•Recoltarea sângelui capilar pentru examene hematologice
• hemoleucogramă, hemoglobină, timp de sângerare, timp de
coagulare, examen parazitologic
• grup sanguin
•Pregătire:
•materiale
• de protecţie
• mănuşi de cauciuc
• sterile
• ace, tampoane de vată, seruri test
• nesterile
• tavă medicală curată, cameră umedă, lame uscate, curate, degresate,
şlefuite, pipete Potain
• soluţii dezinfectante – alcool 90°
•pacient
• pregătire psihică
• se anunţă să nu mănânce
• i se explică necesitatea efectuării tehnicii
• pregătirea fizică
• se aşază în poziţie şezânda cu mâna sprijinită
• se aseptizează pielea degetului inelar sau mediu cu un tampon
cu alcool 90°

• se evită congestionarea printr-o frecare puternică şi prelungită

• se aşteaptă evaporarea alcoolului

• cu o mişcare bruscă se înţeapă pielea pulpei degetului în partea


laterală a extremităţii, perpendicular pe straturile cutanate

• se şterge cu un tampon uscat prima picătură, se lasă să se


formeze o altă picătură din care se recoltează cu pipeta sau lama

• se şterge cu un tampon cu alcool


• la extremitatea unei lame se pune o picătură de 3-4 mm diametru

• se aşază o lamelă cu marginile şlefuite în unghi de 45° cu lama


(picătura se întinde prin capilaritate)

• lamela se trage către partea liberă a lamei, păstrând aceeaşi


înclinaţie şi antrenând toată picătura fără să o fragmenteze

• se agită lama pentru uscare

• se etichetează şi se trimite la laborator


Sedimentarea:
aşezarea progresivă a elementelor figurate spre fundul eprubetei din
sânge necoagulabil lăsat în repaus (fenomen fizic).
• Pregătire pentru VSH:
•materiale:
• sterile:
• seringă de 2 ml uscată
• soluţie de citrat de Na 3,8%
• ace pentru puncţia venoasă
• nesterile
• stativ şi pipete Westergreen
• pernuţă, muşama, eprubete, tăviţă renală, garou, vată
• soluţii dezinfectante
• alcool 70%
•pacient:
• pregătire psihică
• i se explică, cu 24 de ore înainte, necesitatea efectuării examinării
• pregătire fizică:
• se anunţă să nu mănânce
• să păstreze repaus fizic
• asistenta se spală pe mâini cu apă şi săpun

• îmbracă mănuşi de cauciuc sterile

• aspiră în seringă 0,4 ml citrat de Na 3,8%

• puncţioneză vena fără garou şi aspiră sânge până la 2ml (1,6 ml)

• retrage acul şi aplică tampon cu aclcool

• scurge amestecul sânge-citrat în eprubetă şi omogenizează lent

• aşează eprubeta în stativ

• îngrijeşte pacientul (vezi puncţia venoasă)


• se completează buletinul

• se etichetează produsul

• se aspiră cu pipeta Westergreen până la gradaţia 200 şi se aşează


în stativ pe dopul de cauciuc, în poziţie strict verticală (când
examenul se face la patul bolnavului)


Recoltarea sângelui pentru determinarea hematocritului (VET) se
face prin puncţie venoasă. Se recoltează 2 ml de sânge pe
cristale de EDTA (acid diaminotetraacetic 1%) – 0,5 ml soluţie,
uscată prin evaporare.
•Indicii eritrocitari, orientează şi ei asupra etiologiei anemiilor
astfel V.E.M. (volumul eritrocitar mediu):
•normal 80 – 90 microni e prezent în anemiile hemolitice;
•mai mic de 80 microni – microcit – anemie feroprivă;
•peste 90 microni anemie macrocitară;
•V.E.M. – mai mare de 110 microni – anemie Biermer.
•Sunt globulele albe
•Se recolteaza sange din pulpa degetului sau sange venos
•Numarul normal este 3000 – 10000/mm3
Sideremia (fier seric)
Tehnica recoltării
Se recoltează pe nemâncate (fără stază) 10 – 12 cm3 sânge
venos nehemolizat în material special (eprubetă siliconată şi ac
de nichel eliberat de laborator).
Valori normale: 90 – 100 γ Fe / 100 ml ser – la femei şi 130
– 140 γ Fe / 100 ml la bărbaţi.
Variaţii patologice:
scăzut în: anemii hipocrome (feriprive);
crescut în: anemia Biermer, anemia hemolitică şi în
hemocromatoză (diabetul bronzat);
-test specific pentru precizarea diagnosticului de anemie hemolitică.
Tehnica recoltării
Se recoltează 5 – 6 cm3, care se trec imediat într-un balon rotund de
100 ml, având introduse în el 5 – 10 perle de sticlă pentru defibrinarea
sângelui venos şi evitatrea coagulării.
Valori normale – începutul hemolizei se produce de obicei la 0,44 %
NaCl (0,46 – 0,42 %). Hemoliza totală (rezistenţa maximă este la 0,32
% NaCl).
Variaţii patologice:
•scăderea rezistenţei osmotice a eritrocitelor la 0,50–0,70 %
echivalează cu începutul hemolizei. Este prezentă în: anemiile
hemolitice: ereditare (sferocitoză şi ovalocitoză) şi în multe cazuri de
anemii hemolitice dobândite;
• creşterea rezistenţei osmotice a eritrocitelor (în care hemoliza totală
nu apare decât la 0,30 – 0,28 % NaCl), este întâlnită în: anemii acute
(prin hemoragii sau hemoliză), talasemii, anemii feriprive şi
megaloblastice.
•Tehnica recoltării
• Se recoltează 1 – 2 cm3 sânge venos pe anticoagulant
(citrat trisodic).
• Interpretare:
•Când testul este pozitiv traduce prezenţa de anticorpi fixaţi pe
hematii. Constatarea lui la un nou născut este un semn
patognomonic pentru anemie hemolitică perinatală apărută prin
fenomen de izoimunizare prin anticorp antiRh, (fabricaţi de o
mamă purtătoare a unui făt Rh pozitiv).
•La adult poate apare: fie în prezenţa de anticorpi la rece (+4º), fie
la autoanticorpi la cald (+37º) prin fenomen de autoimunizare ce
se întâlneşte în: anemii hemolitice ce apar în cadrul unor
hemopatii maligne, L.E.D., afecţiuni virale sau transfuzii
incompatibile.
•Tehnica recoltării
• Se recoltează 1 – 2 cm3 sânge venos fără anticoagulant.
• Interpretare:
• Rezultatul pozitiv (+) traduce prezenţa de anticorpi
incompleţi în serul testat la:
•femeia gravidă (în care arată că fătul este Rh negativ);
•iar la bolnavi depistează anemii hemolitice dobândite.
Cantitatea normală de fibrinogen circulant este cuprinsă între 200
– 400 mg la 100 ml plasmă.
Coagularea este compromisă dacă concentraţia
fibrinogenului scade sub 100 mg la 100 ml plasmă.
Tehnica recoltării
Se recoltează pe nemâncate 9 cm3 sânge venos pe un
cm3 anticoagulant în eprubetă sterilă.
Valori patologice:
scăzut în: fibrinoliză (C.I.D.), fibrinemie congenitală, leucemii şi
insuficienţă hepatică gravă;
crescut în: R.A.A. (reumatism articular acut) şi pneumonii diverse.
Teste de coagulare
Timp de sângerare (metoda Ivy) este 4 minute (normal).
Timp de coagulare este 8 minute (normal).
Gradul de activitate al acestei enzime reprezintă un test hematologic
util în diferenţierea tipurilor de leucemie şi face diagnosticul diferenţa
între o reacţie leucemoidă şi o leucemie. Astfel în reacţiile
leucemoide nivelul F.A.L. este foarte ridicat pe când în L.C.G.
(leucemia granulocitară cronică) nivelul este foarte scăzut ajungând
până la zero în majoritatea cazurilor.
Valori fiziologice medii – 35 (variaţii între 13 – 62).
Valori crescute se găsesc în: infecţii acute, carcinomatoză,
mieloscleroză, policitemia vera. Se determină fie din sângele periferic
fie din puncţia medulară
Determinarea grupelor sanguine OAB - se bazează fenomenul de
aglutinare ce trebuie să apară între aglutininele eritrocitare A şi B
şi anticorpii anti – A şi anti – B. Ele se determină pe lame de sticlă
sau în eprubete de hemoliză prin două metode obligatorii.
Tehnica recoltării

Se recoltează 2 cm3 sânge venos fără anticoagulant, care


necesită întodeauna probe simultane din serul test anti – A şi anti
– B şi hematii test anti – A şi anti – B.
Tehnica recoltării
Se recoltează 2 cm3 sânge venos pe citrat de sodiu 3,8
%. Se pune în contact eritrocitul cu ser anti Rh şi se face examen
macroscopic şi microscopic.
Valori normale:
85 % din subiecţi sunt Rh pozitivi,
15 % din subiecţi sunt Rh negativ.
Interesul acestei metode constă în depistarea
preventivă a incompatibilităţii factor Rh, fie: la o gravidă sau la un
politransfuzat .
•Dă indicaţii cantitative şi calitative asupra evoluţiei seriilor: roşii,
albe şi trombocitare. Se efectuează de medicul hematolog.
•punctie osoasa medulara
•-pătrunderea cu un ac steril prin stratul cortical până în
spongioasa, realizând o comunicare între cavitatea medulară şi
mediul extern.
• Scopul
•Explorator –pentru măduva osoasă hematogenă în vederea
stabilirii structurii compoziţiei măduvei, precum şi studierii
elementelor figurate ale sângelui în diferite faze ale dezvoltării lor,
în cursul îmbolnăvirii organelor hematopoietice.
•Terapeutic-se face în vederea administrării unor medicamente,
transfuzii de sânge intraosoase(când celelalte cai de administrare
nu sunt posibile, din cauza arsurilor, obezităţii, aparate ghipsate.
•2 ace de puncţie (Casirschi), care este format dintr-un trocar, de
lungimea circa 5 cm, cu un calibru de 1-2 mm şi cu un vârf scurt dar
foarte ascuţit. Acul este prevăzut cu mandren. Extremitatea externă a
acului se lăţeşte în formă de disc, pe care se adaptează mandrenul,
pe această extremitate se va sprijini palma medicului, care execută
puncţia. Acul e prevăzut cu un disc apărător, reglabil. Acest disc are
rolul de a împiedica pătrunderea acului dincolo de cavitatea
medulară în compacta posterioară a sternului.
•Seringă de 10-20 ml pentru aspirarea ţesutului medular, o sticlă de
ceasornic.
•Seringă de 2-5 ml cu ace pentru anestezie, novocaină, lame sau
lamele.
•Materiale pentru dezinfectarea regiunii puncţionate.
•Tifon steril pentru pansament , leucoplast
•Dacă puncţia se face cu scop terapeutic, în loc de instrumente de
laborator(sau pe lângă acestea) se vor pregăti sol. medicamentoase
care trebuie administrate. Instrumentele se pregătesc pe o măsuţă
acoperita cu un câmp steril, în condiţiile de asepsie perfectă
,întrucât măduva osoasă este foarte susceptibilă la infecţie.
Pregătirea bolnavului trebuie începută prin ridicarea moralului,
informându-l asupra necesităţii şi esenţei intervenţiei.
pentru puncţia sternală bolnavul este culcat pe spate cu trunchiul
uşor ridicat. Asistenta medicală se îngrijeşte ca patul bolnavului să
fie cât mai tare .
Sternul poate fi puncţionat la nivelul manubiului sau a corpului,
sau la înălţimea coastei a-IV sau V, sau în spaţiul al 2-lea sau al 3-
lea intercostal, puţin în afară de linia medială
Locul ales pentru puncţie va fi spălat, la nevoie ras, apoi
dezinfectat cu alcool şi badijonat cu tinctură de iod.
Asistenta medicală prezintă medicului soluţiile de novocaină
aspirată în seringă pentru anestezia ţesuturilor moi de deasupra
osului, inclusiv periostul.
Se badijonează din nou locul anesteziat cu tinctură de iod, se
izolează regiunea dezinfectată cu câmpuri sterile şi după 15-20
min , necesare pentru instalarea anesteziei, se poate executa
puncţia.
• Puncţia se execută în sala de tratament.
• Asistenta medicală prezintă medicului instrumentele în timpul
puncţiei.
• Prima dată se oferă pensa, cu care medicul alege acul de
puncţie.
• Medicul fixează discul apărător la distanţa presupusă necesară
(10-16 mm) şi apoi străpunge vertical în locul ales pentru puncţie,
pătrunzând prin lama exterioară a osului cu ajutorul presiunii
exercitate asupra extremităţii manderenului cu podul palmei.
• După pătrunderea acului în cavitatea medulară al sternului
medicul extrage mandrenul din ac şi-l da în mâna asistentei
medicale, care îl păstrează steril.
• Asistenta medicală predă medicului seringa de 10 sau 20 ml
pregătită pentru aspiraţie şi pe care medicul o adaptează în ac şi
aspiră cu ea conţinutul medular.
• În timpul aspirării bolnavul simte o senzaţie dureroasă
retrosternală, După 1-2 sec. după aspiraţie apare în seringă
măduva osoasă. Cantitatea de măduva osoasă necesară pentru
examinări este de 0.5-1 ml .
• Măduva roşie hematogenă are aspectul sângelui, însă întinsă pe
lamă e vâscoasă, cu multe sfacele de ţesut grăsos.
• Dacă puncţia sternală s-a făcut cu scop terapeutic sau dacă o
puncţie exploratoare e continuată cu administrarea substanţelor
medicamentoase pe cale intramedulară, se va pregăti din timp
aparatul de perfuzie sau transfuzie cu sol. respective, care se va
recolta la acul fixat în os. Pe cale intramedulară se pot administra
numai soluţii izotonice picătură cu picătură. Ritmul de
administrare nu trebuie să depăşească 15-20 pic pe minut. Cu
acest ritm se pot administra până la 1500-2000 ml de sol. în 24 ore,
într-un singur loc.
• După terminarea operaţiei de recoltare sau administrare se
îndepărtează acul de puncţie. Locul puncţie se badijonează şi se
aplică compresa sterila fixata cu leucoplast.
• Nu se poate extrage nimic din cavitatea medulară din cauza unei
poziţii greşite a acului-înfundarea acului(care e desfundat cu
mandrenul steril).

• Perforarea lamei posterioare a sternului .

• Introducerea infecţiei în cavitatea medulară.

•Pacienţii nu necesita îngrijire specială după puncţie.


Măduva extrasă este amestecată cu sânge provenit din sinusurile
măduvei. Din acest motiv seringa în care se găseşte acest
amestec trebuie repede evacuată, căci sângele poate sa se
coaguleze în ea. Despărţirea parţială a ţesutului medular de
sânge se face prin evacuarea conţinutului seringii pe un plan
înclinat(sticla de ceasornic cu convexitatea întoarsă în sus),unde
sângele se scurge, lăsând pe loc sfaciile grăsoase de ţesut
mieloid. Acestea sunt culese şi întinse pe lame degrasate, la fel ca
şi frotiurile de sânge. În cursul unei puncţii se pregătesc de obicei
3- 4 lame cu frotiu de ţesut medular şi la indicaţia medicului se vor
executa şi alte recoltări pentru numărarea elementelor nucleate,
pentru numărarea elementelor reticulocite, pentru examinări
histogice sau se vor face însemnări pe medii de cultură. Produsele
recoltate pentru probe se trimit fără întârziere la laborator cu
formularele de recoltare completate. Mediile de cultură
însămânţate se pun cât mai devreme în termostat.
•afectiunile hematologice evolueaza adesea cu o
simptomatologie impresionanta care necesita ingrijiri foarte atente
din partea asistentei medicale
•mijloacele terapeutice existente cu numeroasele boli ale singelui
si organelor hematopoetice dau rezultate exceptionale
•adeseori nu pot prelungi substantial viata bolnavului si efectul lor
se reduce doar la remisiuni simptomatice care suprima sau care
reduc vremelnic unele manifestari subiective
•in cursul numeroaselor afectiuni hematologice se instaleaza
perioade de agravare , care aduc bolnavul in stari critice cum
sunt coagulopatiile, anemiile severe, leucemiile, agranulocitoza
unde asistenta medicala trebuie sa dea dovada de multe
cunostiinte profesionale , spirit de observatie si operativitate
•atitudinea asistentei fata de acesti bolnavi este dictata nu numai
din starea lor grava ci si de prognosticul bolii, acesti bolnavi nu
trebuie sa simta viitorul lor lipsit de perspectiva si asistenta
medicala trebuie sa faca totul pentru a preveni dezechilibrarea
lor psihica
•majoritatea acestor bolnavi au o mentalitate optimista si cu tot
caracterul trenant al bolii rar ajung la stari depresive
•asigurarea conditiilor de mediu si ingrijirile acordate
• bolnavii spitalizati cu afectiuni hematologice de obicei se gasesc
in stare grava , adesea cu carente vitaminice si alimentare
• se va da o atentie deosebita ingrijirii cavitatii bucale care in
numeroase afectiuni hematologice constituie poarta de intrare
pentru cei mai variati germeni patogeni
• in leucemii acute precum si in agranulocitoze stomatita necesita
o ingrijire deosebita
•astenie intensa
• sugereaza o leucoza

•scadere exagerata in greutate


• in procesele neoplazice

•modificari de coloratie si integritare a tegumentelor


• paliditate in anemii

• hipercoloratie in poliglobulii
• tegumente uscate, unghii fiabile, prezenta ulceratiilor in anemiile
cronice
• prezenta elementelor purpurice in diatezele hemoragice
•modificari ale ganglionilor
• adenopatii ferme, generalizate sau unilaterale
•splenomegalie
• intalnita in boala Hodgkin
• intalnita in leucemia cronica
•petesii
• hemoragii subtegumentare sau submucoase
• se manifesta sub forma unor pete rosii- violacee
• nu dispar la presiune
•echimoze
• hemoragii subtegumentare, rotunde sau lenticulare, mai mari
• nu dispar la presiune
• in toate afectiunile hematologice dupa curatirea dintilor se vor
face gargarisme cu solutii slab antiseptice
• in caz ca exista ulceratii acestea se vor badijona cu solutii
medicamentoase , albastru de metil
• alimentatia trebuie sa fie substantiala, bogata in calorii si vitamine
• in anemii regimul dietetic va fi bogat in carne
• in policitemii ,din contra, va fi regim sarac in proteine animale si
alimente cu continut de fier
• asistenta medicala trebuie sa urmareasca si sa anunte medicul
orice modificare aparuta in evolutia bolnavului cum ar fi
urmatoarele manifestari
• hemoragice
• epistaxis
• purpura
• metroragie
• anemii acute
• stomatite
• ulceratii bucale
• gastro-intestinale
• neurologice
• cardiace
Aplicarea tratamentului prescris
• dintre tehnicile de tratament se aplica mai des transfuzia de sange si masa
eritrocitara

• transfuzia are scopul de a ameliora starea generala a bolnavului, de a


excita hematopoieza si de a conduce in organismul primitorului factorii de
coagulare

• transfuzia de sange are adeseori caracter de urgenta

• in anemia hemolitica a nou-nascutului se efectueaza exsangvinotransfuzia

• in cursul poliglobulinemiilor se efectueaza emisiuni de sange

• in cursul unor boli genetice , anemii aplastice , boli maligne ale maduvei
hematoformatoare precum si unele boli metabolice se face transplant
medular

• maduva recoltata de la pacient sau donator compatibil se heparinizeaza si


se filtreaza , apoi se administreaza pe cale venoasa pe cateter central
venos
• bolnavii care au efectuat transplant medular trebuie ingrijiti in conditii
sterile o perioada mai lunga de timp
• feroterapia se practica cu fier ionizabil
• preparatele de fier administrate sub forma de solutii coloreaza dantura ,
din acest motiv este bine sa fie administrate cu tub de sticla, prin
aspiratie
• solutia de fier cu timpul se invecheste , se oxideaza, fierul trece in forma
neionizabila ,isi pierde eficacitatea , primind un gust neplacut , din
acest motiv el trebuie intotdeauna reimprospatat
• administrarea fierului per os se face intotdeauna impreuna cu vitamina
C
• fierul cauzeaza de multe ori tulburari gastro-intestinale la care
predomina constipatia si coloreaaza scaunul in negru
• prezenta fierului in scaun in cursul feroterapiei nu trebuie confundata cu
hemoragia digestiva superioara , cu atat mai mult cu cat si reactia
Gregerson este pozitiva
• in cazul administrarii fierului sub forma de injectii intramusculare se va
avea grija de a se aplica tehnica “Z“ pentru ca substanta injectata sa
nu se refuleze prin canalul ramas in urma acului in straturile
subcutanate, unde ar putea lasa pigmentatii nedorite
• ultimele descoperiri medicale au facut ca fierul sa se poata administra
si intravenos cum ar fi preparatul VENOFER
• tratamentul cu medicamente citostatice si antileucemice primeste o
pondere din ce in ce mai mare in sectia de hematologie
• aplicarea acestor medicamente se face dupa protocoale
internationale bine stabilite care trebuiesc respectate intocmai
• prepararea medicamentelor citostatice se face sub hota si se
administreaza intravenos direct sau in perfuzii
• se va avea grija ca substanta sa nu se atinga de pielea sau mucoasa
bolnavului sau a asistentei
• in cazul aplicarii acestor medicamente asistenta trebuie sa sesizeze
eventualele efecte nedorite ca
• anorexie
• ameteli
• greturi, varsaturi
• diaree
• constipatie
• icter
• prurit
• slabiciune
• suspiciune de tromboza venoasa

• asistenta medicala are datoria sa anunte medicul de oricare din aceste


efecte cat mai urgent
• tratamentul hormonal, hemostatic, anticoagulant, vermifug,
radioterapia sunt tratamente obisnuite in sectia de hematologie
 anemia – reprezinta  poliglobulia – boli
scadera numarului de caracterizate prin
hematii si hemoglobina
hiperplazia sistemului
› se produce prin eritropoetic
 pierdere de hematii
 posthemoragice
 hemolitice – anemia
hemolitica a nou
nascutului si prin
incompatibilitate de
sange in sistemul OAB
 insuficienta de
producere a hematiilor
si hemoglobinei
 anemia feripriva
 anemia Biermer
Anemia acuta

•poate aparea in urma unor traumatisme, medicatie antiinflamatorie administrata


fara protectie gastrica, hemoragii in antecedente mai ales la femei
• se manifesta cu

• ameteli

• paloarea tegumentelor instalata brusc

• tahicardie

• puls filiform

• hTA

• dispnee

• lipotimie

• tulburari digestive
Anemia cronica
• poate aparea la persoane
• care lucreaza in mediu toxic
• care au alimentatie cu carenta de fier
• consumatoare de alcool, tutun
• cu antecedente personale ca : gastrectomie, lambliaza, reactia Adler pozitiva
in scaun
• se manifesta cu
• ameteli
• cefalee
• astenie
• palpitatii
• dureri precordiale
• dispnee
• paloarea buzelor, a palmelor, plantelor
• mucoasa bucala atrofiata
• unghii si par friabile
• febra
amenoree
Poliglobulia

• poate aparea la persoane


• cu afectiuni cardiace congenitale

• insuficienta cardiaca si pulmonara

• intoxicatii cu anilina

• se manifesta prin
• cefalee

• ameteli

• astenie

• acufene

• greturi

• varsaturi

• tegumente rosii, cianotice si pruriginoase

• HTA si dispnee
• Anemia acuta
• Alterarea respiratiei si circulatiei
• Risc de pierdere a constientei
• Risc de soc hemoragic
• Anemia cronica
• Intoleranta la activitatea fizica
• Alterarea respiratiei si circulatiei
• Tulburari de memorie
• Hipertermie
• Tulburari ale ciclului menstrual
• Deficit de cunostiinte privind autoingrijirea
• Risc de alterare a integritatii pielii si mucoaselor
• Poliglobulie
• Alterarea respiratiei si circulatiei

• Intoleranta la activitatea fizica

• Tulburari de vedere si auz

• Alterarea integritatii pielii si mucoaselor

• Risc de hemoragie – epistaxis, hemoptizie, HDS


• Pacientul sa

• Prezinte respiratie si circulatie adecvata varstei

• Sa afirme starea de bine

• Sa-si mentina tegumentele integre, normal colorate

• Sa poata comunica eficient

• Sa se inlature riscurile complicatiilor


Aceasta boala rara apare cand maduva spinarii nu produce
suficiente globule rosii. In 50% din cazuri anemia aplastica este
cauzata de agenti toxici,anumite medicamente sau o expunere
la radiatii. Poate fi explicata si de boligrave precum leucemia,
mai ales in primele stadii.

Ingrijiri speciale
Pentru pacientii cu anemie aplastica, unele precautii se impun
in viata cotidiana:
-Protejarea impotriva infectiilor – prin spalarea frecventa a
mainilor cu
sapun antiseptic si prin evitarea contactului cu alti bolnavi.
-Evitarea lamelor, cutitelor sau altor instrumente taioase. Intrucat
anemia aplastica este asociata cu un numar scazut de plachete
sangvine, tulburarile de coagulare sunt frecvente.
Evitarea exercitiilor fizice prea solicitante. In cazul unei anemii
prelungite,din cauza transportului deficitar de oxigen, inima este
suprasolicitata. De aceea, este important ca inima sa fie
menajata.

Tratament
-Transfuzii sangvine
-Grefa de maduva osoasa
-Agentii imunosupresori
Daca anemia este cauzate de o autodistrugere a celulelor
sistemului imunitar,pacientului ii pot fi administrate medicamente
imunosupresoare. Acestea diminueaza sau suprima activitatea
sistemului imunitar, permitand celulelor atacate sa se regenereze
Alte terapii

Stimularea producerii de celule sangvine este un tratament mai


recent. Diferite substante pot stimula producerea de celule
sangvine:
- Eritropoietina (EPO) - Acest hormon, produs in mod normal de
rinichi si ficat, stimuleaza producerea de globule rosii in maduva
osoasa. Injectiile cu eritropoietina sintetica sunt utilizate pentru
diminuarea oboselii.
- Factorii de crestere - Factorii de crestere joaca un rol important
in procesul de producere a celulelor sangvine. Diferitele tipuri (G-
CSF, GM-CSF, etc) pot fi combinate intre ele, sau pot fi asociate
cu agentii imunosupresori, pentru a diminua simptomele anemiei
aplastice.
- Androgenii - Asociati cu ciclosporina, androgenii pot stimula
producerea de celule sangvine
sunt hemopatii maligne caracterizate prin hiperplazia tesuturilor
hematopoetice si metaplazia lor
proliferare anormala a limfocitelor
metaplazie – tesutul leucozic ia locul seriei rosii si nu mai are cine
forma hematii


apar tulburari de coagulare
prognosticul leucemiilor este in functie de numarul de leucocite,
asfel
 L=25000/mm3 risc scazut
 L=25000 – 50000 mm3 risc mediu
 L = peste 50000 mm3 risc crescut
Leucemia acuta
poate apare la
copii, tineri sub 25 de ani
debut insidios
se manifesta prin
sindrom anemic
paloare
astenie
dispnee
sindrom infectios
febra
frison
curbatura
sindrom hemoragic
gingivoragii
epistaxis
metroragii
manifestari pseudoneoplazice
scaderea apetitului, a greutatii
transpiratii
prurit
leucemia cronica
 poate apare la
 persoane de sex masculin intre 35-45 de ani

 persoane expuse la intoxicatii cu benzen, radiatii

 se manifesta
 astenie

 durere si senzatie de greutate in hipocondrul sting

 scadere ponderala

 prurit tegumentar

 adenopatie generalizata si simetrica


 leucemia acuta
 hipertermia
 intoleranta la efort
 deficit de volum lichidian
 alterarea integritatii mucoasei bucale
 incapacitate de hidratare alimentara
risc
de sindrom de liza tumorala - este o complicatie metabolica
determinata ( spontan sau terapeutic) de necroza tumorala sau
apoptoza fulminanta. Triada metabolica definitorie este:
hiperuricemie, hyperkaliemie, hiperfosfatemie.
Baza tratamentului o constituie administrarea de citostatice,
adica,medicamente care au capacitatea de a distruge celulele
tumorale (limfoblastii).
 Tratamentul citostatic depinde de tipul specific de leucemie
acuta limfoblastica dar si de alti factori precum varsta
pacientului, prezenta altor afectiuni (cardiace, pulmonare).
Mai mult, pe langa chimioterapie, mai sunt si alte aspecte
importante precum
necesitatea transfuziilor de masa eritrocitara sau de trombocite,
tratamentul cu antibiotice pentru a controla efectele secundare
produse de citostatice.
In unele tari este necesar consimtamantul scris al pacientului
pentru efectuarea tratamentului sau a unor manopere necesare
precum montarea unui cateter venos central sau pentru
efectuarea unei biopsii osoase.
 Leucemia cronica
 intoleranta la efort
 dureri osoase si in hipocondrul sting
 prurit tegumentar
 discomfort abdominal
 pierderea imaginii de sine
obiective
 pacientul sa prezinte perioade de remisiune cit mai lungi
 in perioadele terminale pacientul sa fie sustinut de familie
 sa beneficieze de o moarte demna
In linii mari, in toate tipurile de LAL, tratamentul cuprinde mai
multe faze. Prima faza este inductia, a doua consolidarea iar a
treia faza este faza de mentinere.
In unele cazuri de LAL exista un risc crescut de recadere si dupa
efectuarea
tratamentului de consolidare se impune efectuarea de
transplant de celule stem hematopoietice.
Durata globala a tratamentului (incluzand toate aceste faze)
este lunga si poate sa dureze pana la 2 ani.
Unele etape sunt parcurse in spital cu perioade de externare de
1-3 saptamani intre cicluri.
Intre ciclurile de chimioterapie pacientul poate ramana acasa.
Este foarte important ca programulde tratament sa fie respectat
cu strictete fara prelungirea durtei de pauza dintre ciclurile de
tratament.
Tratamentul de intretinere se efectueaza de obicei ambulator.
Inducerea remisiunii: cateva citostatice sunt administrate pe o durata de 4
- 5 saptamani.
In cursul administrarii apare aplazie medulara, adica, lipsa producerii de
leucocite, trombocite si globule rosii din cauza chimioterapiei care nu
actioneaza doar asupra limfoblastilor ci si asupra celulelor normale din
maduva.
Obiectivul tratamentului de inductie este reducerea numarului de
limfoblasti in maduva sub 5%, cu obtinerea a ceea ce se numeste
remisiunea completa.
Pentru evidentierea remisiunii complete, odata ce tratamnetul de inductie
este finalizat, cand analizele arata o crestere a leucocitelor, trombocitelor si
hemoglobinei, va fi efectuat un nou aspirat medular pentru a determina
numarul de limfoblasti din maduva.
Daca nu se obtine remisiunea completa, terapia citostatica se va prelungi
pana la obtinerea remisiunii.
O punctie osoasa este de asemenea necesara la mijlocul etapei de
inductie pentru a evalua raspunsul la tratament si daca se considera
necesar se creste doza de chimioterapie in ultima parte a inductiei pentru
obtinerea unui raspuns maximal.
Intensificarea/Consolidarea: consta in administrarea a catorva
cicluri scurte de chimioterapie (de aproximativ o saptamana la
interval de cca 2-3 saptamani) cuprinzand citostatice in doze
mari. In multe cazuri, diferite citostatice din etapa de inductie se
administreaza in diferite combinatii in scopul consolidarii
raspunsului si eliminarii celulelor reziduale.
Terapia de mentinere sau de intretinere:
Aceasta se administreaza pentru o perioada lunga de timp (18 -
24 luni). Cuprinde combinatia dintre un citostatic administrat oral
(mercaptopurina) si unul administrat parenteral (metotrexatul).
In unele cazuri de LAL, pe parcursul perioadei de intretinere vor fi
intercalate cicluri de ranforsare.
Profilaxia SNC: Data fiind posibilitatea infiltrarii SNC cu limfoblasti,
este necesar sa se administreze doze reduse de citostatic direct
la acest nivel (administrarile intratecale). Cateva punctii lombare
sunt efectuate pe parcursul duratei de tratament.
Transplantul de celule stem hematopoietice (medulare sau
periferice): Aceasta procedura este indicata doar in cazuri
selectate de LAL, cele cu risc crescut de recadere, si se
efectueaza dupa etapa de consolidare. Dureaza in medie 4 - 6
saptamani si se face in cadrul unei spitalizari. Cea mai mare rata
de reusita se obtine atunci cand chimioterapia a eliminat cea
mai mare parte a celulelor maligne (adica atunci cand s-a
obtinut remisiunea completa) anterior efectuarii transplantului.
Transfuzii de concetrate eritrocitare pentru corectarea anemiei
- Transfuzii de trombocite pentru controlul sangerarilor sau pentru prevenirea
acestora (daca numarul de trombocite este foarte redus ca o consecinta a
tratamentului)
- Antibiotice, antivirale si antifungice: acestea sunt folosite pentru a lupta
impotriva infectiilor produse de agentii infectiosi (bacterii, virusuri, fungi)
- Factori de crestere granulocitari: aceste substante se injecteaza subcutanat
dupa terminarea chimioterapiei pentru a stimula productia de leucocite si a
preveni riscul infectiilor.
Hidratarea: pentru a proteja rinichiul de efectele toxice ale chimioterapiei si
pentru a evita afectarea si a altor organe prin eliberarea de metaboliti toxici
ca urmare a distructiei de celule tumorale sunt administrate pacientului
cantitati mari de lichide.
Igiena orala: in timpul administrarii chimioterapiei si mai ales in perioada de
aplazie, nu este recomandata folosirea periutei de dinti deoarece poate
favoriza sangerarea gingivala si facilita trecerea microbilor din flora normala
a cavitatii bucale in circulatie, crescand riscul de infectie sistemica.
- greata si varsaturile: acestea sunt legate in mod direct de
chimioterapie
dar, din fericire in prezent exista medicamente capabile sa
controleze aceste
simptome
- anemia: cauzata de deficitul de celule rosii determinand
fatigabilitate si slabiciune. Fiecare pacient are un prag propriu de
tolerabililate a anemiei dar in anumite situatii transfuziile de masa
eritrocitara se administreaza indiferent de toleranta.
- sangerarea: reducerea productiei de trombocite creste riscul de
sangerare. Determinarile regulate ale numarului de trombocite vor
stabili necesitatea transfuziei de masa trombocitatra daca acestea
scad.
- infectiile: reducerea numarului de leucocite creste riscul de infectii
de orice tip si cu orice localizare. Infectiile, printre alte manifestari
produc si febra.
-mucozita: la nivelul mucoasei cavitatii bucale si a intestinului se
pot dezvolta mici ulceratii (ceea ce se numeste mucozita).
Aceste ulceratii determina durerea la alimentatie si respectiv
diaree. Aceste ulceratii apar datorita reducerii numarului de
leucocite ca efect al citostaticelor

- sterilitatea permanenta: chimioterapia nu produce in mod


obisnuit sterilitate permanenta, dar acest lucru este practic
inevitabil in cazul pacientilor care vor efectua transplant de
celule stem. De aceea, pentru a pastra functia de reproducere,
vor fi crioprezervate sperma la barbati si repectiv tesut ovarian
sau ovule fertilizate la femei.
- alterarea altor organe: in unele cazuri chimioterapia poate
avea efect toxic asupra unor ogane si sisteme carora le
afecteaza functia: inima, ficatul, nervii periferici. Daca aceste
efecte sunt severe ele pot impiedica continuarea chimioterapiei
sau pot impune modificari ale dozelor sau eliminarea anumitor
citostatice din programul de tratament.

- probleme emotionale: acestea deriva din impactul produs de


diagnosticul comunicat asupra pacientului si anturajului.
- astenia: dupa terapie unii pacienti pot acuza o senzatie de
astenie fizica extrema prin lipsa de “energie”. Aceste simptome,
denumite “fatigabilitate”, pot fi acute sau cronice. Cauzele
acestei fatigabilitati nu sunt pe deplin cunoscute, dar sunt
incriminati o serie de factori chimici, fizici, comportamentali.
In ceea ce priveste capacitatea de munca, pacientul nu va
lucra pe durata tratamentului dar isi poate relua activitatea
dupa terminarea programului de tratament in functie de statusul
fizic si de efortul pe care il presupune activitatea respectiva.
pot fi determinate de tulburari vasculare, trombocitare, de
coagulare

Ingrijirea pacientului cu purpura trombocitara imuna

Purpura este o afectiune caracterizata prin aparitia pe piele a unor


pete rosii.
Trombocitopenia reprezinta scaderea anormala a numarului de
trombocite (celula sangvina cu rol important in coagularea sangelui)
din sange.
Este cea mai frecventa trombocitopenie diagnosticata la varsta
copilariei. Frecvent boala poate aparea in timpul evolutiei sau dupa
o boala eruptiva a copilariei: rubeola, rujola, etc.
In acelasi timp, insa, 50-80% dintre cazuri sunt precedate de un
episod infectios aparent viral, cu 1 pana la 6 saptamani inainte; este
vorba in general de o infectie a cailor respiratori superioare.
Semne si simptome
Debutul este brusc, ca o purpura petesiala (leziuni mici rosii a
pielii sau a mucoaselor) si in 20-30% din cazuri epistaxis
(hemoragie nazala) sau hemoragii bucale, hematurii (prezenta a
sangelui in urina), hemoragii intestinale.
Starea generala este buna. Uneori se palpeaza splina, care este
moderat marita.
Purpura trombocitara idiopatica este o urgenta in patologia
hemoragica la copil. Internarea este obligatorie si va fi facuta in
regim de urgenta. Sunt interzise injectiile intramusculare,
masurarea temperaturii rectal si administrarea de aspirina in caz
de febra.
Tratamentul de urgenta in primele 5-7 zile va cuprinde:
administrarea de concentrate plachetare, pregatite de catre
centrele de hematologie, atunci cand numarul de trombocite
este sub 15.000/mmc
-folosirea preparatelor cortizonice de faza acuta, folosind de
preferinta Solumedrol in doza de 5-10 mg/kgcorp/zi
-Terapia cu imunoglobuline administrate intravenos in doze de
400 mg/kgcorp/zi timp de 5 zile, sau 800 mg/kgcorp/zi timp de 3
zile, accelereaza vindecarea atat in formele de evolutie
favorabila, cat si in cele cu recaderi.
Desi o boala rara, hemofilia este o afectiune complexa in termeni
de diagnostic si tratament. Tratamentul vizeaza prevenirea si
tratamentul sangerarii, ingrijirea pe termen lung a leziunilor
articulare si musculare si prevenirea sechelelor, tratamentul
complicatiilor secundare tratamentului propriu-zis, adica
dezvoltarii inhibitorilor factorilor de coagulare sau infectiilor
virale.Tratamentul actual al hemofiliei presupune o abordare
multidisciplinara.
Medicul hematolog
Medicul ortoped
Stomatologul
Kineto-terapeutul
Familia / nu trebuie neglijata importanta sprijinului familial
In general se doreste si se urmareste prevenirea sangerarii.
Cateva dintre masurile care se pot lua in acest scop sunt
urmatoarele:
Tratamentul precoce si adecvat al sangerarii - ideal in primele 24
de ore
Prevenirea sangerarii se face prin evitarea traumatismelor pe cat
de mult posibil
Evitarea medicamentelor cunoscute avand efecte
antiplachetare, de tipul Aspirinei si altor antiinflamatoare
nesteriodiene (Indometacin).
Evitarea injectiilor intramusculare si punctiilor arteriale si venoase

Mentinerea unei igiene orale adecvate si evitarea oricaror


proceduri interventionale atat timp cat nu se impun

Urmarirea unui program dictat de un fiziokineto-terapeut in


vederea mentinerii unui tonus muscular adevcat

Evitarea sporturilor de contact, incurajarea practicarii inotului


Tratamentul de baza in hemofilie il reprezinta terapia cu factori VIII sau IX
inlocuitori – concentrate de FVIII si FIX. Acestia pot fi derivati din plasma sau
realizati pe baza tehnologiei recombinarii ADNului.
Initial se foloseau plasma inghetata si crioprecipitatul ca furnizori de factori de
coagulare, dar riscul transmiterii infectiilor virale, cat si al supraincarcarii
volemice au limitat utilizarea lor.
Factorii inlocuitori sunt extrem de eficienti in oprirea episodului hemoragic, insa
anumite persoane pot dezvolta o reactie de respingere acestor factori
inlocuitori. Organismul lor reactioneaza prin crearea unor inhibitori ai factorilor
de coagulare, astfel incat o data injectat concentratul de FVIII sau FIX,
factorul de coagulare respectiv este inactivat, fara a mai putea actiona.
 un sindrom hemoragic, ereditar , determinat de absenta factorilor
VIII si IX ai coagularii
 boala apare la sexul masculin
 se caracterizeaza prin hematoame dupa traumatisme minime
 poate aparea la
 persoane cu antecedente heredocolaterale de hemofilie
 prezenta hemoragiilor la traumatisme mici
 nou-nascuti cu intirzierea hemostazei dupa taierea cordonului ombilical
 se manifesta prin
 hemoragii abundente la traumatisme mici
 ameteli
 astenie
 prezenta hemartrozelor
 probleme
 intoleranta la efort

 tulburari de mobilitate cauzate de hemartroze

 deficit de cunostinte pentru prevenirea complicatiilor

 risc de complicatii prin compresiuni produse de hematoame

 obiective
 pacientul sa fie ferit de traumatisme, hemoragii

 sa se previna complicatiile invalidante

 sa fie constient cu privire la modul sau de viata


 interventii
 repaus la pat
 se asigura igiena tegumentelor si mucoaselor
 se prevenie aparitia escarelor
 se asigura alimentatia in functie de nevoi
 se monitorizeaza functiile vitale
 se urmareste daca apar elemente noi hemoragice pe tegumente si
mucoase si se informeaza imediat medicul
 se aplica comprese reci pe articulatie in cazul hemartrozei
 se supravegheaza eliminarile – scaun, urina
 se face bilantul hidric la pacientii febrili
 se recolteaza produsele biologice
 educatia pacientului si a familiei
OBIECTIVELE PROCEDURII

- Introducerea în siguranţă de sânge sau derivate de sânge în
circulaţia venoasă

Scop
Substituirea volumului circulant de masa sanguina
Cresterea capacitatii de transport a oxigenului prin cresterea
numarului de globule rosii in caz de hemoragie , anemie sau stare de
soc
Imbunatatirea coagulabilitatii in caz de hemofilie, hemoragii
repetate, scorbut, trombocitopenie
Aport nutritiv pentru proteine, vitamine, hormoni, saruri minerale
Mentinerea si stimularea reactiilor metabolice din organism
Intensificarea schimburilor celulare
Stimularea hematopoezei prin transfuzii mici si repetate
Epurarea organismului de substante toxice exogene, endogene prin
inlocuire sanguina partiala sau totala (esangvinotransfuzie)
Pentru a fi compatibil (transfuzabil), între sângele donatorului şi
cel al primitorului trebuie să existe o identitate aglutinogenică. În
practică, cele mai violente reacţii produc sistemele ABO şi
sistemul Rh. Cunoaşterea lor este obligatorie pentru instituirea
unei transfuzii.

Sistemul ABO cuprinde 4 grupe sanguine clasificate după


izoaglutinogenele şi izoaglutininele pe care le conţin. Există 2
izoaglutinine principale notate cu alfa şi beta şi 2
izoaglutinogene denumite A şi B.
grupa 0 (I) conţine izoaglutininele α şi β şi nici un aglutinogen,
subiectul este donator universal.

grupa A (II) conţine izoaglutinina β în ser şi aglutinogenul A pe


globulele roşii.

grupa B (III) conţine aglutinina α în ser şi aglutinogenul B pe


globulele roşii.

grupa AB (IV) conţine ambele aglutinogene A şi B pe hematii iar


în plasmă nici o aglutinină, subiectul este primitor universal.
Sistemul Rh: aglutinogenul Rh este prezent în 85% din cazuri
denumite şi Rh+ (pozitive) şi lipseşte în 15% din cazuri, care se
numesc Rh – (negative). Aglutinogenul Rh este independent de
sistemul AOB şi apare în primele luni ale vieţii intrauterine
persistând toată viaţa. Aglutinogenul sau factorul Rh se găseşte
numai pe hematii. Determinarea sistemului Rh este obligatoriu la
toţi bolnavii care urmează să primească o transfuzie, dar mai ales
la pacienţii cu transfuzii repetate în antecedente şi la copiii de
sex feminin.
› aglutinarea nu apare în
nici una din cele 3
picături, sângele este
grup 0(I)
› aglutinarea apare la
serurile test 0(I) şi B(III),
sângele face parte din
grupa A(II);
› aglutinarea apare la
serurile 0 (I) şi A (II),
sângele face parte din
grupa B(III);
› aglutinarea apare în
toate 3 picăturile,
sângele face parte din
grupa AB(IV);
Proba Beth-Vincent /Proba cu hematii spălate Simonin
Proba Jambreau constă din punerea în contact pe o lamă de
sticlă a unei picături din serul bolnavului cu 1 picătură din sângele
de transfuzat, urmărindu-se absenţa sau apariţia aglutinării. O
probă se efectuează la temperatura camerei (“la rece“) iar alta
la termostat (“la cald“). În caz de aglutinare transfuzia nu poate fi
efectuată datorită existenţei unor anticorpi “la rece“ sau “la
cald“.
Proba Oehleker care constă în administrarea iniţială a sângelui
într-un ritm lent, observându-se atent reacţia bolnavului la
administrarea sângelui.
Tehnica
Pe o lamă de sticlă se pun 3 picături de ser anti-Rh (–) negativ
provenit de la un donator universal. Picătura din partea stângă a
lamei se amestecă cu eritrocite Rh(+) (Rh pozitiv), picătura din
mijloc cu eritrocitele pe care le cercetăm şi ceea din dreapta cu
eritrocite Rh(-). După omogenizarea picăturilor de ser anti-Rh cu
eritrocitele, se introduce lama într-o cutie Petri pe fundul căreia
se pun 2 baghete scurte de sticlă pentru ca lama să fie
suspendată. Sub lamă se introduce o rondela de hartie de filtru
îmbibată în ser fiziologic pentru a menţine umiditatea în cutia
Petri. Se închide cutia Petri şi se pune în termostat la 370C. Citirea
reacţiei se face după 30 minute. Dacă se produce aglutinarea,
hematiile sunt Rh(+). Citirea se va face comparativ cu hematii
martor.
După efectuarea probelor de compatibilitate şi a Rh se va putea
efectua transfuzia. Cel mai indicat este a se transfuza sânge
izogrup şi izo-Rh (donator cu primitor).
Sângele integral se poate transfuza proaspăt sau conservat (cel
mai frecvent).
Se mai pot transfuza derivaţi ai sângelui: plasmă integrală,
plasmă defibrinată, plasmă uscată, plasmă antihemofilică, soluţii
de albumină umană, masă eritrocitară. În absenţa sângelui sau a
plasmei, pentru a înlocui plasma pierdută, se pot transfuza
substituenţi artificiali. Se folosesc soluţii cristaline (Ringer, Ringer-
Looke) sau soluţii coloidale (Dextran, Macrodex, Marisang etc).
- Tava medicală sau cărucior pentru tratamente
- Seringi/ace, mănuşi sterile adecvate
- Punga sau flaconul de sânge izo-grup, izo-Rh
- Trusa de transfuzie (perfuzor cu filtru)
- Branulă/flexură
- Soluţie dezinfectantă, tampoane
- Garou, leucoplast sau bandă adezivă non alergică
- Etichetă
- Muşama, recipiente de colectare a deşeurilor
- Flanelă sau pătură, stativ
- Veriflcaţi trusa de perfuzie privind integritatea ambalajului, data
expirării
- Verificaţi integritatea pungii de sânge, termenul de valabilitate,
aspectul macroscopic al sângelui
a) PSIHICĂ:
- Informaţi şi explicaţi procedura pacientului pas cu pas (scopul
acesteia, senzaţiile care pot să apară, riscurile transfuziei)

- Obţineţi consimţământului informat, folosind o formă scrisă de


consimţământ informat

- Informaţi pacientul privind: senzaţia de frig, mâncărime, iritaţie,


sau simptome anormale
b) FIZICĂ:
- Poziţia pacientului - decubit dorsal
- Asiguraţi intimitatea pacientului
- Instruiţi pacientul să nu mănânce cu cel puţin 2ore înainte sau
după terminarea transfuziei
- Alegeţi locul pentru puncţia i.v. - se examinează calitatea şi
starea venelor
- Venele cele mai abordabile sunt cele ale membrelor
superioare, nu cele ale membrelor inferioare (posibilitate de
trombozare)
- Verificaţi indicaţia medicului privind transfuzia şi cantitatea de
sânge sau derivatii acestuia
- Verificati identitatea pacientului
- Spălaţi mâinile/mănuşi sterile
- În ziua efectuării transfuziei se recoltează 2-4 ml de sânge pentru
proba de compatibilitateJEANBREAU
- Trimiteţi la punctul de transfuzii o cerere de sânge care cuprinde:
• numele spitalului
• numele clinicii unde este internat pacientul
• numele şi prenumele pacientului
• vârsta
• grupa de sânge a pacientului
• cantitatea de sânge cerută
• numele medicului care a indicat transfuzia
• numele nursei care administrează sângele
• ziua, luna, anul
Încălziţi sângele la temperatura corpului, menţineţi asepsia când
se deschide trusa de perfuzat sterilă
- Aşezaţi punga sau flaconul cu sânge în stativ
- Deschideţi trusa de transfuzat
- Fixaţi clema/prestubul la o distanţă de 2- 5 cm mai jos de
camera perfuzorului
- Închideţi clema/prestubul perfuzorului, daţi jos capacul acului şi
inseraţi-l la locul de intrare al pungii sau flaconului
- Apăsaţi, strângeţi camera de scurgere a perfuzorului şi lăsaţi să
se umple până la jumătate cu sânge
- Înlăturaţi capacul protector de la celălalt capăt al tubului,
deschideţi clema/prestubul şi lăsaţi sângele să curgă pe tub până
ce se elimină bulele de aer
- Ţineţi perfuzorul la înălţimea corpului pentru a elimina bulele de
aer, nu în jos
- Închideţi clema/prestubul şi puneţi capacul protector
- Selectaţi locul potrivit (de preferinţă venele de la plică cotului)
- Puneţi muşamaua sub braţul pacientului
- Aplicaţi garoul la 10- 12 cm deasupra locului pentru puncţie;
capetele garoului trebuie direcţionate departe de zona de
puncţie
- Verificaţi prezenţa pulsului distal, radial
- Recomandaţi pacientului să strângă pumnul
- Dezinfectaţi tegumentul (tampon cu alcool), 60 de secunde
- Poziţionaţi mâna nedominantă la 4- 5 cm sub locul de puncţie şi
cu policele întindeţi pielea deasupra venei
- Înlăturaţi capacul acului şi capacul protector al perfuzorului
- Ataşaţi acul la perfuzor şi punctionaţi vena
- Urmăriţi cursul venei şi când sângele se întoarce prin lumenul
acului avansaţi acul în venă, 1-2 cm
- Dezlegaţi garoul şi spuneţi pacientului să deschidă pumnul
- Dacă se instalează transfuzia cu branulă, fluturaş, atunci fixaţi cu
degetul
arătător de la mâna stângă exercitând presiune la 3cm
deasupra locului puncţiei
- Extrageţi mandrenul de pe lumenul branulei şi ataşaţi capătul
branulei la tubul perfuzorului
- Deschideţi clema/prestubul şi daţi drumul sângelui să curgă
- Fixaţi acul (branula, flexura, fluturaşul) cu benzi de leucoplast
sau bandă non alergică
- Începeţi administrarea sângelui
- Efectuaţi proba biologică Oelecker; lăsaţi să curgă 20 - 30 ml de
sânge şi reglaţi ritmul la 10- 15 picături/minut timp de 5';
supravegheaţi pacientul şi dacă nu apar semne de
incompatibilitate repetaţi operaţia
- Aplicaţi eticheta peste pungă sau flaconul de sânge indicând
ora la care a început transfuzia
- Dacă transfuzia s-a terminat, închideţi clema/prestubul
- Retrageţi acul şi aplicaţi un tampon cu alcool sau un pansament
steril
- Punga sau flaconul în care trebuie să rămână aprox. 5-6 ml de
sânge se pastreaza , în eventualitatea unor verifica în caz de
accidente posttransfuzionale tardive
- Aşezaţi pacientul într-o poziţie comodă şi se acoperă
- Verificaţi semnele vitale la fiecare 15', în prima jumătate de oră
după începerea transfuziei, şi la fiecare jumătate de oră sau la o
oră după transfuzie.
- Informaţi pacientul/familia să anunţe nursa în caz de
mâncărime, dispnee, ameţeli, dureri în spate sau în piept,
deoarece acestea pot fi reacţii ale transfuziei
- Instruiţi pacientul să informeze nursa dacă durerea sau roşeaţa
apar la locul puncţiei venoase, deoarece acestea sunt indicative
ale infiltraţiei
- Temperatura camerei să fie cu 1 -2° mai ridicată
- Oferiţi pacientului lichide calde şi acoperiţi-l cu pledul
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Colectaţi deşeurile în recipiente speciale
- Îndepărtaţi mănuşile
- Spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi în planul de îngrijiri:
- Administrarea transfuziei
- Numărul scris pe punga sau flaconul de sânge, ora la care a
început transfuzia, ora la care s-a terminat şi eventualele reacţii
ale pacientului
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate/dorite:
- Evaluaţi răspunsul pacientului la administrarea sângelui
- semnele vitale sunt normale
- absenţa frisonului, mâncărimii, urticariei sau iritaţiei
- analizele de laborator în limite normale
- mucoasele şi tegumentele sunt colorate roz, pacientul a înţeles
scopul şi riscurile transfuziei
Rezultate nedorite/Ce faceţi:
- Embolia pulmonară - manifestată prin agitaţie, cianoză, dureri
toracice, tuse chinuitoare, hemoptizie
- Hemoliza intravasculară cu blocaj renal, şoc posttransfuzional,
acidoza metabolică, stop cardiac prin hipotermie - se pot
produce datorită sângelui neîncălzit
Încălziţi sângele înainte de a-l perfuza
• Supravegheaţi pacientul
• Anunţaţi medicul
• Întrerupeţi perfuzia
- Şocul hemolitic - incompatibilitatea de grup - frison, tahicardie, dispnee,
cianoză, dureri lombare, retrosternale, stare generală alterată
•Anunţaţi medicul
- Înfundarea perfuzorului şi acului cu cheaguri - se schimbă perfuzorul şi acul
- Hipotermia
• Încălziţi bolnavul prin suplimentarea numărului de pături, aplicarea de
buiote cu apă caldă
ATENŢIE
- Nu încălziţi sângele în apă caldă, sau deasupra surselor de căldură, evitaţi
agitarea pungii/flaconului
- Dacă apar reacţii posttransfuzionale returnaţi punga/flaconul de sânge la
punctul de transfuzii
- Respectaţi asepsia
- Nu umpleţi camera perfuzorului cu sânge - nu se mai poate urmări ritmul de
curgere
- Dacă acul s-a înfundat nu permeabilizaţi acul prin presiune
OBIECTIVELE PROCEDURII
• Prevenirea reacţiilor adverse pe perioada transfuziei si după
transfuzie.
• Instituirea măsurilor pentru a reduce reacţiile la transfuzie.
REACŢIILE ADVERSE
- Reacţiile adverse pot să apară în primele 15 min ale transfuziei şi
după transfuzie.
- Sunt reacţii sistemice la administrarea sângelui şi derivatelor de
sânge,incompatibile cu cel al beneficiarului, care conţin alergeni,
sau sunt contaminate cu bacterii
- Reacţiile adverse generale pot avea simptome variind de la: febră,
frison, urticarie, hipotensiune şi stop cardiac. Alte posibile reacţii
adverse care pot rezulta din terapia transfuziei include
supraîncărcarea circulatorie şi transmiterea unor boli ca: hepatitele,
citomegaloviruşi sau virusul imunodeficienţei umane (HIV).
- Reacţia hemolitică acută - incompatibilitate ABO, Rh şi se
produce în primele 5-15' de la instituirea transfuziei. Aceasta
începe cu creşterea temperaturii,ritmului cardiac, senzaţie de
căldură şi durere de-a lungul venei pe care sângele este
transfuzat, frison, durere de cap, graţă, durere în piept şi spate,
dispnee,hipotensiune, homoglobinemie, hemoglobinurie. Se
opreşte transfuzia.
- Reacţia hemolitică întârziată - răspunsul imun dezvoltat de către
primitor împotriva antigenilor donatorului non ABO. Febra este
inexplicabilă, descreşte inexplicabil Hb, Ht, testul Coombs este
pozitiv. Se opreşte transfuzia.
- Reacţia febrilă nonhemolitică - 1 % din transfuzii; o posibilă
sensibilitate a primitorului la leucocitele şi trombocitele din
sângele donatorului. Aceasta se produce la 30' după iniţierea
transfuziei şi la 6h după terminarea transfuziei. Se manifestă prin
febră mai mare cu 1° , înroşirea feţei, frisoane, durere de cap.
- Reacţia alergică (uşoară sau moderată) cauzată de alergia primitorului la
proteinele din plasma donatorului. Aceasta se produce pe durata transfuziei şi la
1h după transfuzie. Apar eritem local, erupţie cutanată, urticarie.
- Reacţia alergică severă - cauzată de alergia primitorului la un antigen al
donatorului (uzual IgA). Aglutinarea celulelor roşii obstruează capilarele şi
blochează fluxul sanguin, cauzând simptome majore la toate marile organe de
sistem. Aceasta se produce în primele 5- 15' de la iniţierea transfuziei. Apar tusea,
greaţa, vărsătura, distresul respirator, hipotenshinea, pierderea cunoştinţei şi
posibil stopul cardiac. Aceasta este o reacţie care ameninţă viaţa.
Se opeşte transfuzia, se menţine linia venoasă, se informează medicul, se
administrează medicamentele prescrise (antihistaminice, corticosteroizi,
epinefrina, antipiretice).
Se măsoară semnele vitale la fiecare 5- 15' şi se iniţiază resuscitarea
cardiopulmonară dacă este nevoie.
- Supraîncărcarea circulatorie - poate conduce la edemul pulmonar
şi se produce din cauza volumului excesiv sau ritmului rapid al
transfuziei. Aceasta poate apare în orice moment, sau la 1 -2h după
terminarea transfuziei. Apar dispneea, tusea, tahipneea, tahicardia,
creşterea presiunii venoase centrale. Se respectă ritmul de
administrare de 2-4ml/kg/h. Se acordă atenţie specială ritmului şi
volumului de administrare la pacienţii în vârstă. Se încetineşte sau se
opreşte transfuzia, se administrează la indicaţia medicului diuretice,
oxigen şi morfină.
- Sepsis bacterian - datorită contaminării bacteriene a produsului
transfuzat.
Aceasta apare pe durata transfuziei şi la 2h după terminarea
transfuziei. Se manifestă prin febră, frison, crampe abdominale,
vărsătură, diaree, hipotensiune.
Se aplică îngrijiri corespunzătoare. Se opreşte transfuzia şi se menţine
linia venoasă, se informează medicul, se monitorizează semnele
vitale, se recoltează hemocultura. La indicaţia medicului se
administrează fluide i.v., antibiotice cu spectru larg antimicrobian,
vasopresoare şi steroizi.
- Oprirea transfuziei. Severitatea reacţiilor este legată de
cantitatea introdusă.
- Schimbaţi perfuzorul care conţine cheaguri de sânge şi înlocuiţi-l
cu altul nou, excepţie cazul în care este numai o reacţie uşor
alergică..
- Informaţi medicul. Reacţiile la transfuzie cer imediat intervenţii
medicale. În cazul unei reacţii alergice uşoare, transfuzia ar trebui
stopată şi administrate antihistaminice, la indicaţia medicului.
Transfuzia poate fi reluată.
- Menţineţi linia venoasă pentru administrarea de medicamente şi
soluţii la nevoie.
- Notaţi sângele şi produsele de sânge, timpul în care au apărut
reacţiile transfuziei, dar şi intervenţiile nursei.
- Recoltaţi sânge simplu. Se recoltează o probă sânge înainte de
transfuzie pentru proba de compatibilitate. A doua probă (dacă
este necesar) se recoltează din braţul opus transfuziei şi se va
verifica hemoglobina liberă în ser, indicând hemoliza şi
deasemenea ar trebui verificat nivelul bilirubinei.
- Returnaţi la punctul de transfuzii punga de sânge, oprind câţiva
ml de sânge, pentru o eventuală verificare în cazul în care se
produc reacţii postransfuzionale severe.
- Monitorizaţi semnele vitale la fiecare 15' sau mai frecvent dacă
trebuie.
Menţineţi evaluarea continuă a stării cardiopulmonare a
pacientului.
- Administraţi medicaţia prescrisă în acord cu tipul şi severitatea
reacţiei la transfuzie:
• antihistaminice - diminuează unele aspecte ale răspunsului
alergic prin blocarea receptorilor histaminici. In unele cazuri pot fi
administrate pretransfuzional, la indicaţia medicului
•antipiretice/analgezice - se administreaz pentru a sc dea febra ă
ă şi diconfortul în: reacţiile hemolitice acute, reacţiile febrile
nonhemolitice, sepsisul bacterian
• corticosteroizi - stabilizează membranele celulei, descresc
eliberarea histaminei; se administreză în reacţii alergice severe
•fluidele - administrarea rapidă a fluidelor i.v. poate ajuta la
contracararea unor simptome ale şocului anafilactic
diuretice/morfină - pot fi administrate în supraîncărcarea
circulatorie pentru a reduce volumul intravascular
• antibiotice - se administrează când este suspectată
contaminarea bacteriană
• în cazul unui stop cardiac - se iniţiază resuscitarea
cardiopulmonară
• recoltaţi prima probă de urină - se poate produce
hemoglobinuria datorită reacţiilor hemolitice. Gradul de
deteriorare al rinichilor este influenţat de pHul urinar şi de rata
excreţiei urinare. Dacă deteriorarea rinichilor este severă, se
recomandă dializă
Scop : - profilaxia infecţiilor cavităţii bucale
- profilaxia cariilor dentare
- obţinerea unei stări de bine a pacientului
Pregătirea materialelor : - pentru pacientul conştient : periuţă,
pastă de dinţi, prosop, pahar cu apă, tăviţă renală
- pentru pacientul inconştient : tampoane
sterile, comprese, deschizător de gură, spatulă linguală, pensă
porttampon, glicerină boraxată 20 %, tăviţă renală,
mănuşi de cauciuc sterile
Tehnica :
- pacientul conştient va fi servit cu materialele necesare şi la
nevoie va fi ajutat
- pacientul inconştient : - se introduce deschizătorul de gură între
arcadele dentare
- limba, bolta palatină, suprafaţa internă şi externă a arcadelor
dentare se şterg cu tampoane îmbibate în glicerină boraxată,
cu mişcări dinăuntru în afară
- dinţii se şterg cu alt tampon
- buzele uscate se ung cu glicerină boraxată
La pacienţii inconştienţi care prezintă proteză dentară, se va
scoate, spăla şi păstra într-un pahar cu apă.
Toaleta cavităţii bucale la pacientul inconştient se face cu
indexul acoperit cu un tampon de tifon, mâna fiind îmbrăcată în
mănuşă.
Se evită contactul mâinilor cu secreţia salivară a pacientului sau
cu materialul folosit.