PUNCTIA CAPILARA

Puncția capilară presupune prelevarea de sânge capilar

pentru analize de laborator (HLG, dozarea hemoglobinei, glicemie) prin
înţepătură.

Locuri de elecție puncția capilară

Adult:
• Pulpa degetului inelar sau mijlociu
• Lobul urechii
Copil:
• Fața plantară a halucelui
• Călcâi

Materiale necesare
• Ac de puncție steril
• Antiseptic pentru tegumente
• Tampoane de vată
• Mânuși de protecție
• Tăviță renală
• Lame de sticlă pentru frotiu (dacă este cazul)
• Glucometru și teste pentru glicemie (dacă este cazul)
• Pipetă

Pregatirea pacientului
• Se informează pacientul și se explică necesitatea tehnicii
• Se obține consimțământul și colaborarea

Tehnica
• Se poziționează pacientul șezând cu mâna sprijinită sau în
decubit, în funcție de starea acestuia;
• Asistenta se spală pe mâini, se dezinfectează și își pune mânușile
de protecție;
• Se aseptizează locul puncției cu un tampon îmbibat în
dezinfectant;
• Nu se freacă degetul;
• Se așteaptă evaporarea soluției dezinfectante;
• Pe locul uscat se înțeapă pulpa degetului cu acul perpendicular
pe straturile cutanate la aproximativ 2 mm, pentru ca sângele să
iasă;
• Se șterge prima picătura cu un tampon uscat;
 • Se lasă sa se formeze o nouă picătura care se recoltează în
funcție de scopul tehnicii: pe lama perfect uscată şi curată (frotiu-
hemograma, grupa sanguină, timp de sângerare și coagulare), în
tuburi (pentru analiza gazelor sanguine), pe bandeletă sau
stripsuri (glicemie), 2-3 picături pe fiecare extremitate a lamei
(picătură groasă – dg. malarie și tifos exantematic);
• La final se face o ușoară compresiune cu un tampon steril.

Accidente/incidente
• Sângerare la locul puncției. Comprimați locul înţepăturii mai mult
timp.
• Nu se obține suficient sânge. Strângeți degetul de la distanţă.
• Atenție: Apăsarea pe pulpa degetului favorizează eliminarea limfei
şi modifică rezultatele!
• La nevoie repetați înțepătura.

Efectuarea unui frotiu simplu

• Se pregătește întocmai ca și pentru tehnica recoltării sângelui
capilar
• Se recoltează din picătura de sânge cu marginea unei lame de
sticla
• Lama cu picătura de sânge se așază oblic (45 grade) pe lama de
frotiu, degresată și uscată în prealabil
• Se ține lama de recoltare câteva secunde până când picătura de
sânge se etalează complet spre cele două margini ale lamei de
baza
• Se deplasează lama de recoltare, păstrând aceeași înclinație, prin
întindere spre capătul opus al lamei de frotiu, până când picătura
de sânge se termină
• Un frotiu corect trebuie să se termine înainte de capătul opus al
lamei și să fie uniform și cât mai subțire

Observații
• Un frotiu bun nu are goluri, este în strat regulat.
• Frotiul se execută numai din sânge proaspăt.
• Lama trebuie să fie perfect degresată.

Efectuarea unui frotiu picătură groasă

• Pentru examenul de frotiu in picatură groasă, sângele se pune pe
fiecare extremitate a lamelei în formațiuni de 3 picături cât mai
apropiate între ele
• Cu colțul lamelei șlefuite se amestecă picăturile formând o pată
circulară de 1,5-2 cm
 • Se amestecă până când se formează un mic cheag
• Frotiul în picatură groasă se folosește pentru punerea în evidență
a paraziților (ex: malarie, tifos exantematic).

PUNCTIA VENOASA
Puncția venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin
intermediul unui ac de puncție.

Puncția venoasă – Scop

• Explorator: recoltarea sângelui pentru examene de laborator;
• Terapeutic: administrarea medicamentelor sub formă de injecție
sau perfuzie intravenoasă, transfuzii, sângerare
în hipertensiune sau edem pulmonar acut.

Locuri de elecție pentru puncția venoasă

• Venele de la plica cotului (bazilică şi cefalică).
• Venele antebrațului.
• Venele de pe fața dorsală a mâinii.
• Venele subclaviculare.
• Venele femurale.
• Venele maleolare interne.
• Venele jugulare şi epicraniene la copil şi sugar.

Materiale necesare
• Perna pentru sprijinirea brațului pacientului
• Tampoane sterile
• Alcool sanitar
• Garou
• Mănuși sterile
• Seringi în funcție de scop
• Medicamente (dacă se administrează)
• Tavița renală
• Bandaj pentru locul puncției

Pregatirea pacientului
• Se cere consimțământul pacientului;
• I se explica tehnica și necesitatea acesteia;
• Se asigură confort fizic și psihic;
• Se așază pacientul într-o poziție comodă, luând în calcul și
posibilitatea lipotimiei.
Tehnica puncției venoase
• Se așază brațul pe pernă, în extensie;
• Se examinează calitatea și starea venelor;
• Se evită locurile cu răni, cicatrici, hematoame sau edeme;
• Se palpează vena și se alege locul puncției;
• Asistenta își pune mânuși de protecție;
• Se aplică garoul la 7-8 cm deasupra locului de puncție;
• Se dezinfectează locul ales cu mișcări circulare de la locul puncției,
în afară;
• Se recomanda ca pacientul sa strângă pumnul pentru ca venele să
devina turgescente;
• Se fixează vena cu policele mâinii stângi la 4-5 cm sub locul puncției,
exercitând o ușoară compresiune în jos asupra țesuturilor vecine;
• Se ia seringa cu mâna dreaptă între police și restul degetelor;
• Se pătrunde în vena cu acul menținând un unghi de aproximativ 30
de grade , învingând-se o rezistență elastică a pielii, până când acul
înaintează în gol cca 1-2 mm, cu bizoul în sus și gradațiile seringii în
sus;
• Se verifică poziția acului în venă prin aspirare în seringă;
• Se continua tehnica în funcție de scopul urmărit;
• Se cere bolnavului să deschidă pumnul și se îndepărtează garoul;
• Se retrage acul brusc și se aplică un tampon steril la locul puncției;
• Se menține tamponul cca 1-3 minute, fără a se îndoi brațul.

Accidente/ incidente
• hematom, prin infiltrarea cu sânge în țesutul perivenos. Se retrage
acul și se comprimă locul 1-3 minute
• perforarea venei. Se retrage acul.
• amețeală, paloare, lipotimie – se întrerupe tehnica și se acordă
ajutor sau se cheamă medicul.
De evitat !
• Puncționarea venei din lateral
• Puncționarea venei cu bizoul în jos
• Atingerea produsului recoltat
• Flectarea antebrațului pe brat
Erori ale puncției venoase
RECOLTAREA SANGELUI PENTRU ANALIZELE DE LABORATOR

Analizele de laborator completează simptomatologia bolilor,

confirmând sau infirmând diagnosticul clinic.
Sângele realizează aportul la nivelul celular de substanțe energetice şi
plastice (glucoză, aminoacizi, acizi graşi etc.), săruri minerale, apă şi
oxigen. Totodată sângele transportă și produsele rezultate din
metabolizarea celulară – uree, acid uric, amoniac, CO2 etc.
Scop
• confirmă sau infirmă diagnosticul clinic
• vin în completarea simptomatologiei, ajutând la stabilirea unui
diagnostic
• reflectă evoluția bolii
• arată eficacitatea tratamentului sau răspunsul organismului la
tratament
• confirmă vindecarea
• confirmă prezența agenților patogeni la persoane purtătoare sau
bolnave
• tulburări de coagulare, hemostaza, status trombolitic
• evaluează organismul pentru pregătirea preoperatorie
• identifică tulburări metabolice sau endocrine
• screeningul – diagnosticarea bolii în stadii în care poate fi curabilă.
Metode de recoltare
• Puncţie capilară – puncția pulpei degetului, puncția lobului urechii,
puncția halucelui sau a călcâiului la copil.
• Puncţie venoasă – frecvent venele de la plica cotului (cefalică sau
bazilică) sau orice venă accesibilă.
• Puncţie arterială – artera femurală, humerală, radială, cubitală,
carotidă (puncția arterială este de competența medicului);
• alte metode pentru făt şi nou născut din cordonul ombilical sau din
scalp. – de competența medicului;
Examene din sânge
Examene hematologice:
• Hemoleucogramă cu formulă leucocitară.
• Hemoglobină (Hb).
• Hematocrit (Ht).
• Timp de sângerare (TS).
• Timp de coagulare (TC).
• Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH).
• Timp Quick (TQ sau indice de protrombină).
• Grup sanguin pentru determinarea grupelor de sânge.
Examene biochimice:
• Glicemie
• Uree
• Fibrinogen
• Creatinină
• Acid uric
• Ionograma
• Colesterol
• Trigliceride
• Probe hepatice
• Bilirubina
• Fosfataza alcalină
• Transaminaze
• Rezervă alcalină
Examen bacteriologic:
• Hemocultura – pentru descoperirea bacteriilor din sânge când se
suspectează o septicemie sau o bacteriemie.
Examen parazitologic:
• se colectează sânge venos pentru ascarizi, echinococus, entamoeba
histolitica, strangyloides stercocalis, toxocara, toxoplasma, trichinella
– în eprubete cu capac roşu ;
• malarie – picatura groasa– în eprubete cu capac albastru;
Examen serologic:
• Reacţia Weill-Felix – tifos exantematic.
• Reacţia de precipitare sau floculare – Citochol. Meinike.
• Reacţia de microfloculare (VDRL) – sifilis.
• Reacţia Bordet-Wassermann (BW) – sifilis.
• Reacţia de hemaglutinare.
• Reacţia de fixarea a complementului.
• Reacţia Valer-Rose –poliartrită reumatoidă.
• Reacţia Vidal – febra tifoidă, febra paratifoidă;
• ASLO – diagnosticul RAA, scarlatină.
Recoltarea sângelui pentru examene hematologice
• Se face dimineaţa pe nemâncate.
• Hemoleucogramă:
• Puncţie venoasă 2 ml sânge pe EDTA sau heparină.
• Puncţie capilară – pulpa degetului. Aspirarea sângelui în pipete
Potain.
• Hematocrit – 2 ml sânge venos recoltat pe heparină sau EDTA.
• VSH – 1,6 ml sânge venos pe 0,4 ml citrat de sodiu 3,8%.
Recoltarea sângelui pentru examene biochimice
• Se face dimineaţa pe nemâncate.
• Se recoltează prin puncţie venoasă, iar sângele se utilizează în
totalitate sau numai plasma.
• Se recoltează 2-5 ml sânge fără anticoagulant pentru determinări
de uree, acid uric, creatinină, bilirubină, colesterol, lipide, teste de
disproteinemie, electroforeză, fosfataza alcalină, transaminaze,
amilază, fosfor, calciu, sideremie (Fe seric), rezervă alcalină,
ionograma (Na, K, Ca, Cl).
• Pentru determinarea fibrinogenului sângele se recoltează pe
citrat de sodiu.
• Pentru determinarea glicemiei sângele se recoltează pe fluorură
de Na sau pe heparină.
Recoltarea sângelui pentru examene bacteriologice –
HEMOCULTURA
• Recoltarea se face în condiţii de asepsie perfectă.
• Sângele este recoltat şi însămânţat în mod steril pe medii de
cultură.
• Se recomandă recoltarea în recipiente etanşe prin dop de
cauciuc, direct pe mediul de cultură.
• Pentru însămânţarea cu germeni anaerobi, eprubeta cu geloză
semilichidă se încălzeşte la 370C în baie de apă, timp de 30 de
minute.
• În timpul însămânţării, balonul sau eprubeta cu mediul de cultură
se păstrează înclinată.
• Materialele necesare recoltării se sterilizează la pupinel.
• Hemocultura se recoltează la debutul bolii şi înaintea administrării
antibioticelor.
• Hemocultura se poate completa cu coprocultura, urocultura etc.
Recoltarea sângelui pentru examene serologice
• Examenul serologic relevă prezenţa sau absenţa anticorpilor în
serul bolnavului.
• Se folosesc pentru diagnosticarea bolilor infecţioase.
• Se recoltează 5-10 ml sânge prin puncţie venoasă.
• Recoltarea se face direct în eprubetă curată şi uscată.
• După coagularea sângelui, se desprinde cheagul de pe peretele
eprubetei şi după 30 de minute se decantează serul direct într-o
altă eprubetă sau prin aspirare cu pipetă Pasteur sterilă.
• Serul hemolizat are culoare roz.
• Serul lactescent are culoarea albă.
• Serul nehemolizat – corect recoltat – are culoare gălbuie.
Recoltarea sângelui pentru examene parazitologice
• Pentru punerea în evidenţă a plasmodiilor malariei, se recoltează
sânge în picătura groasă.
• Recoltarea se face în cursul accesului febril când numărul
paraziţilor în sânge este foarte mare.
• Pe fiecare extremitate a lamei de sticlă se recoltează 2-3 picături
de sânge, cât mai apropiate între ele.
• Cu colţul lamei şlefuite se amestecă fiecare picătură, formând
câte o pată circulară, cu diametrul de cca. 1 cm.
• Se continuă amestecarea până se formează un mic cheag –
semnul defibrinării complete.
• Se notează lama recoltată.
• Se colectează sânge venos pentru ascarizi, echinococus,
entamoeba histolitica, strangyloides stercocalis, toxocara,
toxoplasma, trichinella- în eprubete cu capac roşu ;
• malarie – examene în picătură groasă, se colectează 5-10 ml
sânge.

GRUPA DE SANGE – DETERMINARE GRUPA SANGUINA SI RH

Grupa de sânge sau Grupa sanguină este termenul folosit pentru a

caracteriza sângele unui individ în funcție de prezența sau absența unui
antigen pe suprafața eritrocitelor.
Clasificarea sângelui uman se face în funcție de prezența sau
absența aglutinogenelor A şi B de pe suprafața eritrocitelor și
a aglutinogenului Rh.
Clasificarea grupelor sanguine se bazează pe factorii esențiali oricărui
proces imun: antigen și anticorp. Grupele sanguine se transmit
ereditar.
Importanța grupelor sanguine rezidă în stabilirea compatibilității în
cazul transfuziilor.
Întâlnirea antigenului de pe hematii cu anticorpi specifici este
exclusă, întrucât nu este compatibilă cu viața (se produce
aglutinarea globulelor roșii).
Sistemul OAB și sistemul Rh sunt cele care fac posibilă diferențierea
grupelor de sânge si stabilirea compatibilităților și a incompatibilităților.
Caracteristicile grupelor sanguine

a) globulele roşii (eritrocitele) posedă:

• un aglutinogen (antigen) A sau B
• sau ambele aglutinogene A şi B
• sau niciunul dintre cele două aglutinogene
b) serul (plasma) sângelui uman conţine:
• aglutinine naturale (anticorpi) α (alfa) şi β (beta) care sunt capabile,
fixându-se pe aglutinogenul omolog (α pentru A şi β pentru B) să
provoace aglutinarea (alipirea) şi apoi liza (distrugerea) hematiilor
(hemoliza).
Ce se întâmplă în cazul transfuziilor cu sânge incompatibil?

Când sângele donatorului nu este compatibil cu cel al primitorului.

celulele se adună într-un conglomerat care va putea determina ocluzia
vaselor mici de sânge din întregul sistem circulator. Treptat,
membranele eritrocitare se distrug și astfel se produce fenomenul de
hemoliza, care înseamnă eliberarea hemoglobinei în plasmă.
Formula completă a celor patru grupe de sânge (grupe sanguine)

• grupele sanguine de bază din sistemul O A B poartă numele de

aglutinogenului fixat pe hematii.

Legile serologice ale lui LANDSTEINER

1. aglutinogenul şi aglutinina omologa – nu pot coexista în
același sânge deoarece acest fapt nu este compatibil cu viaţa.
2. aglutinina compatibilă cu aglutinogenul este totdeauna prezenta în
ser.
Indicaţii
• pentru efectuarea transfuziei de sânge este necesară cunoașterea,
identității antigenice dintre sângele donatorului şi cel al primitorului,
pentru a stabili compatibilitatea de grupa sanguină.

Metode de determinare a grupelor de sânge

1. metoda directă de determinare grupa sanguină – BETH VINCENT –
consta în amestecarea eritrocitelor primitorului (care au aglutinogene
pe care nu le cunoaştem) cu serurile test A,B, AB (care conţin
aglutinine cunoscute). Beth-Vincent identifică
aglutinogenele cunoscând aglutininele.
2. metoda indirectă de determinare grupa sanguină – SIMONIN –
consta în amestecarea serului sau plasmei primitorului (cu aglutinine
necunoscute) cu eritrocitele test cunoscute din grupele A şi B;
Simonin identifică aglutininele cunoscând aglutinogenele.

Determinare grupa sanguină prin metoda directă BETH – VINCENT

Pregătirea materialelor necesare

• tava medicală acoperită cu un câmp steril
• lame de sticlă
• seruri standard (hemoteste) A, B, AB
• ace sterile
• alcool, tampoane de vată
• manusi sterile
• tavite renale

Pregătirea mediului
• temperatura în camera 18-22 grade C

Pregătirea pacientului
• pregătirea psihică: i se explica necesitatea tehnicii, se obține
consimțământul;
• pregătirea fizică: se poziţionează şezând pe scaun sau în decubit
dorsal, în pat;

Pregătirea asistentei medicale

• spălarea şi dezinfectarea mâinilor
• îmbrăcarea manuşilor sterile
Tehnica
– se verifica serurile standard (transparenta, culoare, termen de
expirare);
– se pune pe o lamă de sticlă cu ajutorul fiecărei pipete diferite din
flacon, de la stânga la dreapta câte o picătură din serul test A, B și
AB cu un diametru de 5-6 mm (ordine obligatorie);
– se înţeapă pulpa degetului mijlociu şi să şterge prima picătură de
sânge cu un tampon uscat (alcoolul poate modifica rezultatul
obţinut);
– cu câte un colţ al unei lame de sticlă şlefuite se ia pe rând câte o
picătură de sânge (picatura trebuie să fie de 10 ori mai mică decât
cea de test) care se amesteca prin mişcări circulare, cu fiecare
picătură de ser-test, până la omogenizare;
– rezultatul cu privire la grupa sanguină se citeşte după 2-3 min timp în
care s-a imprimat lamei de sticlă mişcări de rotire şi balansare;
– se îndepărtează mănuşile şi se spală mâinile.

Interpretarea rezultatelor
Reacţia pozitivă de aglutinare poate avea un aspect de cărămidă
pisată sau de mici grăunţi de culoare roşiatică.
• dacă aglutinarea nu s-a produs în nicio picătură de ser-test,
sângele face parte din grupa sanguină O;
• dacă aglutinarea s-a produs în serurile grupelor AB şi A (prima
şi a treia picătură) sângele face parte din grupa sanguină A;
• dacă aglutinarea s-a produs în serurile grupelor AB şi B (prima
şi a doua picătură) sângele face parte din grupa sanguină B;
• dacă aglutinarea s-a produs în toate picăturile, sângele face parte
din grupa sanguină AB.
Îngrijirea bolnavului după tehnica
– se aşează pacientul comod în pat;
– nu necesită îngrijiri speciale după tehnică.

Notarea tehnicii în foaia de observaţie

• se notează în foaia de observaţie grupa sanguină a bolnavului,
metoda de determinare, data şi numele celui care a efectuat tehnica.

Reorganizarea locului de munca

– se colectează deşeurile conform PU (precauţii universale) în
recipiente speciale;
– serurile test se depozitează în lada frigorifică din sala de tratamente.

Observaţii

– termperatura camerei în care se face determinarea va fi de cel puţin

18 grade C pentru a se evita astfel apariţia falselor reacţii pozitive
prin aglutinarea la rece;
– picăturile de ser test se aşează întotdeauna în aceeaşi ordine;
– nu se folosesc seruri test expirate.

Determinare grupa sanguină prin metoda indirectă SIMONIN

Pentru metoda Simonin avem nevoie, eritrocite test A,
B și sânge recoltat prin venopuncţie.
Pregătirea materialelor necesare
– tava medicală acoperită cu un câmp steril
– lame de sticlă
– eprubete cu eritrocite standard A şi B (obţinute de la punctul de
transfuzie);
– seringa de 10 ml
– garou, tampoane vată, alcool, câmp steril
– pipeta Pasteur
– mănuşi sterile
– tăviţe renale, recipiente colectare

Pregătirea mediului
• temperatura camerei 18-22 grade C;

Pregătirea bolnavului
• pregătirea psihică: se anunţa bolnavul şi i se explica necesitatea şi
importanta tehnicii, se obține consimțământul;
• pregatirea fizică – se poziţionează bolnavul:
o – sezand pe scaun cu membrul superior în abducţie, extensie şi
supinaţie;
o – decubit dorsal în pat cu membrul superior în abducţie, extensie
şi supinaţie;
o – se dezbraca braţul ales;

Pregătirea asistentei medicale

• spălarea şi dezinfectarea mâinilor
• îmbrăcarea manuşilor sterile
Efectuarea tehnicii
– se verifica aspectul eritrocitelor (culoare, termen de valabilitate, mod
de conservare);
– se recoltează 5-10 ml de sânge prin puncţie venoasă
– se scurge sângele recoltat într-o eprubetă
– se picura pe o lamă de sticlă, cu ajutorul unei pipete – două picături
din plasma sau serul de cercetat;
– deasupra fiecărei picături de ser se pune câte o picătură din
hematiile test (cu aglutinogenul cunoscut) respectiv hematii test
A în prima picătură (stânga) şi hematii test B în a doua picătură (
dreapta) având grijă ca picătură de eritrocite să fie de 10 ori mai
mică decât picătura serului sau plasmei de cercetat;
– se amesteca fiecare picătură cu câte un colţ diferit al unei lame de
sticlă;
– se citeşte rezultatul cu privire la grupa sanguină după 2-3 minute;
– se îndepărtează mănuşile şi se spală mâinile cu apă curentă şi
săpun.

Interpretarea rezultatelor
• dacă aglutinarea s-a produs în ambele picături, sângele face
parte din grupa sanguină O (deci serul conţine ambele aglutanine
alfa (α) şi beta(β)
• dacă aglutinarea se produce în prima picătură (cu eritrocite din
grupa A) sângele face parte din grupa sanguină B (serul conţine
aglutinine alfa α)
• dacă aglutinarea se produce în a doua picătură, (cu eritrocite din
grupa B) sângele face parte din grupa sanguină A (serul conţine
aglutinine beta β)
• dacă aglutinarea nu s-a produs în nicio picătură, sângele face
parte din grupa sanguină AB (serul nu conţine aglutinine alfa α şi
beta β).
Îngrijirea bolnavului după tehnica
– se aşează comod în pat şi se acoperă;
– se supraveghează bolnavul: se observa faciesul, culoarea
tegumentelor, se măsoară la nevoie pulsul, respiraţia, T.A.
Notarea tehnicii în foaia de observaţie
• se notează în foaia de observaţie grupa sanguină a bolnavului,
metoda de determinare a grupei de sânge, data şi numele persoanei
care a efectuat-o;

Reorganizarea locului de muncă

– se colectează deşeurile conform P.U. în recipiente speciale;
– restul de materiale se aşează la locul lor.

Observaţii
– pentru determinare se va asigura o temperatură în camera de 18-22
grade C;
– picătura de ser trebuie să fie de 10 ori mai mare decât picătură de
sânge (o cantitate mai mare de eritrocite inhiba reacţia de aglutinare,
 iar o cantitate prea mică face ca reacţia sa nu fie vizibilă cu ochiul
liber);
– picăturile de hematii test se aşează întotdeauna în aceeaşi ordine :
A în stânga lamei şi B în dreapta lamei;

Cauzele erorilor în determinarea grupelor de sânge

– raportul incorect dintre hematii şi ser;
– schimbarea pipetelor între ele;
– schimbarea succesiunii picăturilor de ser test sau eritrocite test;
– coagularea picăturii de sânge;
– citirea rezultatului prea devreme (sub 2-3 min şi nu este timpul
necesar pentru apariţia aglutinării) sau prea târziu (peste 5-10 min
când apare pseudoaglutinarea adică dispunerea în fasicuri a
eritrocitelor);
– seruri-hemo test sau eritrocite-test hemolizate (prin învechire sau
infectare);
– seruri-test sau hematii-test conservate necorespunzător sau cu
valabilitatea depăşită;
– temperaturi necorespunzătoare ale mediului ambiant, sub 10 grade
C sau peste temperatura normală a unei încăperi.

Determinarea factorului Rh (D)

Factorul Rh (D) este un aglutinogen (antigen) care se poate găsi pe
eritrocite, independent de aglutinogenele din sistemul OAB.
Rh este un alt grup de antigene din membrana eritrocitară.

Caracteristici

• – este un aglutinogen puternic;

• – posesorii de factor Rh se numesc Rh-pozitiv (Rh+) şi reprezintă

aproximativ 85% din populaţia Europei
• – cei care nu poseda factorul Rh se numesc Rh-negativ (Rh-) şi
reprezintă 15% din populaţia Europei
• – nu are anticorpi naturali; anticorpii anti Rh apar după imunizare
prin transfuzie de sânge Rh pozitiv la un pacient cu Rh negativ sau
la gravidele Rh negativ purtătoare de feţi Rh pozitiv (tatăl Rh pozitiv)
•
Factorul Rh Aglutinogen Anticorp natural
Rh+ Rh –
Rh- – –
Gravidelor Rh negativ purtătoare de feţi Rh pozitiv (tatăl Rh pozitiv), li
se administrează în primele 36-72 ore după naştere anticorpi anti D
intravenos ( aceștia distrug eritrocitele Rh pozitive ajunse în circulaţia
maternă).

Scop
• determinarea compatibilităţii față de factorul Rh;

Indicaţii
• transfuzia de sânge
• sarcina

Pregătirea materialelor
– tava medicală
– mănuşi sterile
– lame de sticlă
– ace pentru puncţia capilară
– ser anti Rh (anti D)
– 2 eprubete cu eritrocite martor: eritrocite Rh+ şi eritrocite Rh-
– tampoane de vată, alcool medicinal
– tăviţa renală

Pregătirea bolnavului
– pregătirea psihică: i se explica necesitatea şi importanta tehnicii
medicale
– pregătirea fizică: – se poziţionează bolnavul în poziţie şezând pe
scaun
– decubit dorsal în pat

Pregătirea asistentei medicale

– echipamentul de protecţie de spital;
– spălarea şi dezinfectarea mâinilor;
– îmbrăcarea manuşilor sterile.

Efectuarea tehnicii
– se verifica serul-test anti Rh (anti D): culoare, transparenta, termen
de expirare;
– pe o lamă de sticlă se pune o picătura de ser-test anti Rh cu un
diametru de 5-6 mm;
– se dezinfectează pulpa degetului mijlociu sau inelar de la mâna
stângă şi se efectuează înţeparea perpendicular pe stratul
tegumentar;
– se şterge prima picătură de sânge cu vată uscată (alcoolul modifica
rezultatul);
– se ia cu un colţ al lamei o picătură de sânge care se pune peste
picătura de ser-test anti Rh; se omogenizează;
– se citește rezultatul în 2-3 minute;
– se îndepărtează mănuşile şi se spală mâinile cu apă curentă şi
săpun.

Interpretarea rezultatelor
• a) Dacă sângele de cercetat este aglutinat rezultă că este Rh
pozitiv.
• b) Dacă nu se produce aglutinare este Rh negativ.

Îngrijirea bolnavului după tehnica

• se așază comod în pat

• nu necesită îngrijiri speciale

Notarea tehnicii în foaia de observaţie
• se notează în foaie Rh-ul bolnavului, data şi numele celui care a
efectuat tehnica.

Reorganizarea locului de muncă

– se îndepărtează şi se colectează deşeurile conform P.U. în
recipiente speciale
– flaconul cu serul-test se depozitează în lada frigorifică din sala de
tratamente
– se aşează restul materialelor folosite la locul lor

Cauzele erorilor în determinarea factorului Rh

– folosirea serului-test prost conservat sau cu valabilitate depăşită
– atmosfera prea caldă în cameră, care usucă picăturile de sânge
(temperatura în camera să fie de 18-22 grade C, iar umiditatea 40%)
– raport incorect intre sânge şi ser (picătura de sânge trebuie să fie de
10 ori mai mică decât cea de ser antiRh)
– omogenizarea efectuată cu acelaşi colţ al lamei în toate cele trei
picături.
Frecvența integrată a grupelor AB0/Rh

La nivelul populației României, frecvențele medii ale grupelor AB0

coroborate cu Rh sunt:

• A+ 36,5%

• A- 6,5%

• B+ 13,6%

• B- 2,4%

• AB+ 6,8%
• AB- 1,2%

• 0+ 28%
• 0- 5%

La nivelul populației globale, frecvențele medii ale grupelor AB0

coroborate cu Rh sunt:

• A- 6%

• A+ 34%
• B- 2%

• B+ 9%
• AB- 1%

• AB+ 3%
• 0- 7%

• 0+ 38%
GRUPE SANGUINE SI RH

Membrana hematiilor are in structura sa macromolecule cu rol

de ANTIGEN, numite AGLUTINOGENE (0, A, B, D).

In plasma se gasesc o serie de compusi cu rol de ANTICORPI, numiti

AGLUTININE (a – omoloaga aglutinogenului A si b – omoloaga
aglutinogenului B).
Sistemul OAB
Potrivit regulii excluderii aglutininelor cu aglutinogenul omolog ( A cu a,
B cu b), nu pot exista indivizi posesori de aglutinogen A si
aglutinine sau posesori de aglutinogen B si aglutinine b.
Intalnirea celor doua duce la un CONFLICT IMUN, de tipul ANTIGEN-
ANTICORP, cu distrugerea hematiilor si consecinte grave pentru
individ.
Combinatiile posibile sunt in numar de 4 si reprezinta cele patru grupe
sanguine: O,A,B,AB.
Regula transfuziei

Aglutinogenul din sangele donatorului sa nu se intalneasca cu

aglutininele din plasma primitorului.

GRUPA AGLUTINOGENE AGLUTININE

(antigen) (anticorp)
O (I) fara a,b
A (II) A b
B (III) B a
AB (IV) A, B fara

Astfel:

• grupa 0 poate dona la toate grupele (DONATOR UNIVERSAL),

dar nu poate primi decat sange izogrup (grupa 0)
• grupa AB poate primi de la toate grupele (PRIMITOR UNIVERSAL)

Sistemul RH

85% din populatia lumii poseda pe eritrocite si un antigen D. Toti

posesorii acestui antigen sunt considerati RH POZITIV, iar cei 15 %
care nu poseda acest antigen sunt RH NEGATIV.
Nu exista aglutinine omoloage anti-RH, insa acestea se pot genera prin
transfuzii de sange Rh+ la persoane cu Rh-, sau prin sarcina cu fat
Rh+ si mama Rh-.
In ambele situatii, aparatul imunitar al gazdei va produce anticorpi anti
D (anti-Rh). Anticorpii vor reactiona cu antigenul si vor
produce hemoliza.
 TRANSFUZIE DE SANGE

Transfuzia reprezintă introducerea de sânge, plasmă sau globule

roșii în sistemul circulator al unui bolnav.

Indicatii

– restabilirea masei sanguine și asigurarea numărului de globule roșii

în caz de hemoragii, anemii sau stări de șoc;
– stimularea hematopoiezei (transfuzii mici și repetate);

– mărirea capacității de coagulare a sângelui, prin introducerea în

sângele primitorului a noi cantități de elemente necesare procesu-lui
de coagulare, în caz de hemofilie, trombocitopenie, coagulare
intravasculară diseminată;

– depurația organismului prin înlocuirea totală sau parțială a sângelui

încărcat cu substanțe toxice, cu sânge proaspăt

Transfuzia se poate face:

– direct – cu sânge proaspăt;
– indirect – cu sânge conservat.
Transfuzia directă nu se mai practică, ci se folosește sângele conservat.
Donatorii se verifică să nu aibă eventuale infecții transmisibile cu virus
hepatic C, HIV, VHB, lues, malarie sau alți germeni.
Condiția realizării transfuziei este cea de compatibilitate între sângele
donatorului și cel al primitorului. De aceea, în primul rând, se determină
grupa sanguină și Rh-ul primitorului. Trebuie să existe o identitate
antigenică între sângele donatorului și cel al primitorului.

GRUPE SANGUINE SI RH

Membrana hematiilor are in structura sa macromolecule cu rol

de ANTIGEN, numite AGLUTINOGENE (0, A, B, D).

In plasma se gasesc o serie de compusi cu rol de ANTICORPI, numiti

AGLUTININE (a – omoloaga aglutinogenului A si b – omoloaga
aglutinogenului B).

Efectuarea probelor de compatibilitate sanguină reprezintă stabilirea

compatibilităţii serologice dintre sângele donatorului şi cel al primitorului
Scop
• prevenirea accidentelor transfuzionale grave incompatibile cu viața;
Indicaţii
• determinarea grupei de sânge şi a factorului Rh se fac obligatoriu
atât primitorului cât şi tuturor flacoanelor de sânge ce urmează a fi
administrate;
• efectuarea probelor de compatibilitate între sângele donatorului şi
primitorului este obligatorie tuturor bolnavilor transfuzaţi.

Metode de efectuare a probelor de compatibilitate sanguină

a) proba de compatibilitate directă în vitro JEANBREAU

b) proba de compatibilitate biologică, în vitro, ÖELECKER
Verificarea obligatorie a compatibilităţii dintre sângele bolnavului
(primitor) şi cel transfuzat (din flacon).

Materialele necesare

– lame şi lamele de sticlă

– pipete Pasteur
– 1-2 seringi de 5-10 ml
– flaconul sau punga cu sângele de cercetat
– materialul pentru puncţia venoasă
– mănuşi sterile de cauciuc
– termostat
– soluţie de papaina 1%

Pregătirea mediului

– temperatura camerei 20-22 grade C, umiditate 40%

Pregătirea bolnavului

– aceeaşi ca la puncţia venoasă

Pregătirea asistentei medicale

– aceeaşi ca la puncţia venoasă

Efectuarea tehnicii
– se recoltează de la bolnav 5-10 ml sânge prin puncţie venoasă
– se toarnă sângele într-o eprubetă
– pe o lamă de sticlă se pune cu o pipetă o picătură din plasma
primitorului ( după ce s-a separat plasmă de cheagul sanguin )
– cu ajutorul unei seringi se recoltează din flacon (în condiţii sterile) 0,5
ml sânge şi se picura o picătură (de 10 ori mai mică) peste picătură de
ser de pe lamă
 se omogenizează amestecul cu un colţ al lamei de sticlă
– se citeşte rezultatul după 5 minute, la rece
– peste amestec se adăuga o picătură de papaina şi se introduce la
termostat timp de 30 minute
Interpretarea rezultatelor

a) dacă în picătura se produce aglutinarea, sângele primitorului nu

este compatibil cu sângele donatorului
b) dacă în picătură nu se produce aglutinarea sângele
primitorului este compatibil cu sângele donatorului

Efectuarea probei de compatibilitate directă prin metoda ÖELECKER

Verificarea obligatorie a felului în care bolnavul (primitorul) reacţionează

față de sângele ce i se introduce intravenos, prin transfuzie.

Indicaţii
– tuturor bolnavilor transfuzaţi;

Contraindicaţii
– bolnavilor aflaţi în sala de operaţie sub anestezie generală;
– şoc, colaps, comă.
Materiale necesare
– aceleaşi ca la transfuzia de sânge
– medicamente de urgenţă pentru eventualele accidente;
Pregătirea mediului
– temperatura în salon 20-22 grade C;

Pregătirea bolnavului
– pregătirea fizică: cu 2-3 ore înainte pacientul nu mănâncă;
– se aşează pacientul comod în pat, în decubit dorsal cu antebraţul în
extensie, abducţie şi supinaţie;
Pregătirea asistentei medicale
– spălarea şi dezinfecţia mâinilor
– îmbrăcarea manuşilor de cauciuc sterile
Efectuarea tehnicii
– se dezinfectează locul de elecţie ales;
– se efectuează puncţia venoasă;
– se racordează perfuzorul la acul de puncţie;
– se lasa să se scurgă prin picurator, prin perfuzie rapidă aproximativ 10
ml sânge (în jet);
– se reglează apoi ritmul de scurgere a sângelui, foarte lent 10-15
picături/ minut;
– se observa atent pacientul timp de 5 minute pentru a depista
eventualele reacţii de incompatibilitate: flebalgie, senzaţia de frig, frison,
transpiraţii, cefalee, dureri lombare, tahicardie, tahipnee, urticarie,
hiperemia-fetei;
– dacă apar semnele incompatibilităţii de grup sanguin se întrerupe
transfuzia şi se anunţa medicul;
– dacă pacientul nu prezintă reacţiile de mai sus, introducem din nou 20
ml de sânge în jet rapid, după care revenim la 10-15 picături / minut
pentru o perioadă de 5 minute;
– dacă nu apar semnele incompatibilităţii de grup se continua transfuzia
în ritmul prescris de medic.
Notarea tehnicii în foaia de observaţii
– se notează proba de compatibilitate, data şi numele celui care a
efectuat tehnica;
– se notează eventualele incidente, accidente şi tratamentul de urgenţă
efectuat.

Recoltarea sângelui venos prin sistem Vacutainer se realizează

prin puncţie venoasă.
Sistemul Vacutainer reprezintă o metoda de recoltare de sânge pentru
analize de laborator care asigura confortul bolnavului, calitatea probei
recoltate si securitatea personalului medical.
Vacutainer® este o marcă înregistrată a Becton Dickinson, care fabrică
și vinde astăzi tuburile.
Materiale necesare
– Ac de puncție cu in filetare
– Tub holder la care se atașează acul de puncție
– Vacutainere (cu dopuri de diverse culori în funcție de analiză)
– Tampoane de vată
– Alcool
– Taviță renală
– Garou
– Plasturi

Culori Vacutainere

• rosu și portocaliu – utilizate la recoltări biochimice

• bleu – pentru teste de coagulare, fibrinogen, Tq. Conține citrat de
sodiu
• verde – pentru recoltări biochimice – conține heparină
• mov – pentru determinări hematologice – conține soluție EDTA
• negru – pentru VSH
• gri – glicemie

Ordinea recomandată pentru utilizarea vacutainerelor la recoltarea de

sânge venos la același pacient este:

1. flaconul pentru hemocultură

2. Vacutainer pentru coagulare cu citrat (dop albastru)
3. Vacutainer pentru ser (dop roșu)
4. Vacutainer cu heparină (dop verde)
5. Vacutainer cu EDTA pentru hemogramă (dop mov)
6. Vacutainer pentru VSH (dop negru)
În cazul in care nu se recoltează hemocultura, ordinea este:
1. Vacutainer pentru ser (dop roșu)
2. Vacutainer pentru coagulare cu citrat (dop albastru)
3. Vacutainer cu heparină (cu dop verde)
4. Vacutainer cu EDTA pentru hemogramă (dop mov)
5. Vacutainer pentru VSH (dop negru)

Pregătirea pacientului
• Se anunță cu 24 de ore înainte pentru analizele care vor fi
recoltate a jeun (dimineața, pe nemâncate). Pacientul nu trebuie
să mănânce înaintea recoltărilor.
• Uneori se poate impune un regim dietetic, repaus la pat, medicație
specială
• Se explică necesitatea tehnicii
• Se instruiește pacientul privind comportamentul acestuia din
timpul recoltării.
• Se solicită colaborarea si se obține consimțământul
• Se îndepărtează lenjeria de pe regiunea aleasă pentru puncție.
• Hainele nu trebuie să împiedice circulația de întoarcere.
• Se așază pacientul cu brațul în extensie, sprijinit pe o pernă.

Stabilirea locului puncției venoase

• Se alege brațul pentru puncție.
• Se examinează calitatea și starea vaselor de la plica cotului.
• Se stabilește locul de execuție al puncţiei venoase.
Tehnica

• Asistenta se spală şi se dezinfectează pe mâini.

• Îmbracă mănuşile de protecţie.
• Se îndepărtează capacul acului dublu (Obligatoriu desigilarea
acului se face în prezenta pacientului, după ce i s-a arătat
faptul ca este steril/sigilat)
• Ia tubul holder la care ataşează acul de puncţie prin înfiletare;
• Se aplică garoul la 5-8 cm deasupra locului puncției;
• Se examinează calitatea venelor și se palpează locul puncţiei;
• Dacă venele nu sunt vizibile și nici nu se simt la palpare, rugați
pacientul să închidă și să deschidă pumnul de mai multe ori;
• alta variantă este să se desfacă garoul și pacientul să stea cu
mâinile coborâte sub nivelul inimii pentru ca venele să devină
turgescente; Aplicarea de comprese calde ar putea da de
asemenea rezultate;
• Aplicarea garoului pentru alegerea preliminară a venei nu trebuie
să depășească 1 minut;
• Se dezinfectează cu tampon cu alcool prin mișcare circulară de la
centru spre exterior;
• Se cere bolnavului să închidă și să deschidă pumnul de câteva ori
şi să rămână cu el închis;
• Se ancorează vena cu degetul mare sau cu indexul poziționat la
2.5-5.0 cm de locul puncției;
• Se puncționează vena la un unghi de inserție de aproximativ 10-
30 grade în condiţii de asepsie perfectă, pe direcţia axului
longitudinal, împingând acul înfiletat pe holder 1-1,5 cm în lumenul
venei;
 • Recoltarea sângelui se face prin împingerea tubului în holder în
aşa fel încât diafragma gumată a dopului să fie străpunsă;
• Dupa ce începe să curgă sângele în vacutainer, se cere
pacientului să desfacă pumnul;
• Acul dublu străpunge diafragma de cauciuc a capacului tubului.
Se are în vedere ca tubul să fie centrat în holder pentru ca acul să
înţepe zona centrală a capacului;
• Sângele este atras de vacuumul din vacutainer și curge cu viteză
proprie. Se lasă tubul să se umple până când vacuumul este
epuizat și curgerea sângelui se oprește;
• Când tubul este plin, se extrage din holder prin apăsare pe
bordura holderului cu degetul mare;
• Se introduce un nou Vacutainer prin mișcare de împingere-rotație,
daca este necesar;
• Când se introduce ultimul Vacutainer si începe sa fie umplut cu
sânge, se desface garoul;
• După recoltare tubul se înclină sau se răstoarnă pentru
omogenizarea cu aditivul (Atentie!nu se agită energic tuburile
deoarece sângele poate hemoliza);
• Se introduc câte Vacutainere sunt necesare, în ordinea corectă;
• După recoltare, se aplică un tampon cu alcool la locul puncţiei şi
se retrage brusc acul;
• Se menține tamponul cca. 5 minute fără a se îndoi brațul, pentru
a se preveni extravazarea sângelui în țesuturile din jur;
• Se etichetează corespunzător tuburile și se trimit la laborator;

Reorganizarea locului de muncă

• Colectaţi materialele folosite în containere speciale, conform PU;

• Acul se aruncă necapişonat;

• Spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mânușilor;
• Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire: nume, prenumele
asistentei care a efectuat recoltarea, data și ora.

Observații
• VSH se recoltează fără stază venoasă.
• Vacutainerele cu aditivi (cele cu capac albastru, mov, negru, verde,
gri) se agita pentru amestecarea sângelui cu anticoagulanții / aditivii
respectivi; agitarea se face prin răsturnare blândă și completa (la
180 de grade) a tubului de 8-10 ori. O agitare energică produce
hemoliza, iar proba de sânge va fi improprie pentru analiză.
• În timpul recoltării și după recoltare, observați starea pacientului
(facies, tegumente, puls, starea generală).
Accidente/ incidente
• Hematom;
• Perforarea venei;
• Amețeli;
• Paloare accentuată;
• Lipotimie;
• Colaps.