TRANSFUZIA DE SÂNGE

Transfuzie: introducerea de sânge, plasmă sau globule roșii în sistemul circulator al unui
bolnav.
Indicații:
 restabilirea masei sanguine și asigurarea numărului de globule roșii în caz de
hemoragii, anemii sau stări de șoc,
 stimularea hematopoiezei (transfuzii mici și repetate),
 mărirea capacității de coagulare a sângelui, prin introducerea în sângele primitorului a
noi cantități de elemente necesare procesului de coagulare, în caz de hemofilie,
trombocitopenie, coagulare intravasculară diseminată,
 depurația organismului prin înlocuirea totală sau parțială a sângelui încărcat cu
substanțe toxice, cu sânge proaspăt.

Derivate sanguine:
 plasmă,
 concentrate eritrocitare sau eritrocite deplasmatizate,
 plasmă sub formă uscată sau liofilizată,
 concentrate trombocitare,
 albumină umană,
 plasmă antihemolitică
 gamaglobuline şi imunoglobuline umane specifice,
 suspensie deleucocitizată de eritrocite.

Modalități de transfuzie:
 transfuzia directă cu sânge proaspăt: de la donator la primitor,
 transfuzia indirectă cu sânge conservat.

TRANSFUZIA DIRECTĂ
Constă în trecerea sângelui direct de la donator la primitor prin intermediul unui dispozitiv
special.

Etapele transfuziei directe:

 se alege un donator cu sânge izo-grup, izo-Rh şi numai în cazuri de urgență cu grupa
sanguină 01,
 se determină grupa sanguină în sistemul ABO şi Rhessus a donatorului şi primitorului,
 pacienţii (primitorul şi donatorul) vor fi plasați în paturi paralele, apropiate cu
membrele superioare apropiate, la o distanta de 30-40 cm,
 se puncționează vena primitorului, apoi cea a donatorului având grijă să se elimine
toate bulele de aer,
 se pot transfuza maxim 500-600 ml sânge, pentru că există risc de lipotimie a
donatorului,
 primitorul şi donatorul se supraveghează atent în timpul transfuziei.

TRANSFUZIA INDIRECTA
Se efectuează cu sânge proaspăt izo-grup, izo-Rh de la un donator cunoscut prin intermediul
flaconului sau pungilor de PVC, cu stabilizator anticoagulant. În prezent, se efectuează o serie
de teste pentru a exclude sângele infectat cu virusul hepatitei B, C sau imunodeficienței
umane (HIV) și se folosesc numai pungile din PVC care asigură calitate, securitate şi
flexibilitate.

Etapele transfuziei indirecte:

Pregătirea materialelor:
 sânge izo-grup, izo-Rh,
 trusă de transfuzie sterilă,
 stativ,
 medicamente: hemisuccinat de hidrocortizon, adrenalină, romergan, algocalmin, calciu
gluconic-fiole,
 garou, seringi, ace, tampoane sterile, tăviță renală, leucoplast,
 tinctură de iod,
 învelitoare de flanelă,
 oxigen.
Pregătirea fizică şi psihică a pacientului:
 i se explică pacientului necesitatea şi riscul transfuziei,
 se pun pacienţii care refuză transfuzia, să semneze în foaia de observație,
 transfuzia de obicei se face dimineața, cu excepția cazurilor de urgență,
 pacientul nu va mânca în dimineața efectuării transfuziei.
Pregătirea flaconului de sânge:
 se verifică valabilitatea, aspectul macroscopic al sângelui, integritatea pungii,
 se încălzește sângele la termostat şi se transportă la pacient în învelitoare de flanelă.
Execuția transfuziei:
 se efectuează transfuzia în condiții de perfectă asepsie,
 se efectuează proba de compatibilitate directa JEANBREAU,
 se dezinfectează dopul de la punga de sânge cu tinctura de iod,
 se montează aparatul de perfuzie, cu prestubul închis, se introduce sânge în picurător,
apoi se deschide prestubul pentru a elimina tot aerul din tubul aparatului,
 când s-a eliminat tot aerul se închide prestubul,
 se aşează punga cu sânge pe stativ, având grijă să se evite contactul cu orice alt obiect,
 se menține punga de sânge pe timpul transfuziei învelită în flanelă,
 se efectuează puncția venoasă,
 se adaptează tubul de la aparatul de transfuzie la amboul acului şi se fixează acul cu
leucoplast,
 se efectuează proba de compatibilitate biologică OELECKER,
 dacă nu au apărut semne de incompatibilitate (dureri lombare, senzație de frig, frison,
tahicardie, urticarie) se continuă transfuzia în ritmul indicat de medic,
 se supraveghează pacientul pe parcursul transfuziei,
 se evită formarea de curenți de aer pentru a preveni răcirea sângelui din punga de
sânge,
 pentru orice reacție apărută în timpul transfuziei se anunță medicul şi se întrerupe
transfuzia,
 daca este necesară continuarea transfuziei, se pregătesc celelalte pungi de sânge,
 din fiecare pungă de sânge se rețin 5-6 ml sânge pentru verificări ulterioare, în caz de
accidente posttransfuzionale tardive,
 când au mai rămas 5-6 ml în punga de sânge, se închide prestubul,
 se scoate acul, braunula, din venă, comprimând vena,
 se aplică un pansament steril la acel nivel.
Îngrijirea pacientului după transfuzie:
 se așează pacientul comod în pat,
  se alimentează pacientul la 2 ore de la terminarea transfuziei (dacă este permis).
Reorganizarea după transfuzie:
 se aruncă aparatul de transfuzie,
 se duce punga de sânge la centrul de transfuzii,
 se lipește eticheta de pe pungă în foaia de observație (conține un număr de
înregistrare).
Accidente:
 incompatibilitatea de grup în sistemul ABO manifestată sub forma șocului hemolitic
(frison, dispnee, cianoza, stare generală alterată, dureri lombare, retrosternale,
tahicardie),
 transfuzia de sânge infectat cu: virusul hepatitei B, C sau HIV (manifestarea apare
după perioada de incubație), germeni virulenți care provoacă frisoane la 1-2 ore după
transfuzie,
 frison, cefalee, febră determinată de existenta germenilor pirogeni în sânge,
 embolie pulmonară
- gazoasă: alterarea bruscă a stării generale, cianoză, dispnee, scăderea TA, puls-
filiform,
- cu cheaguri de sânge: cianoză, agitație, anxietate, dureri toracice, tuse
chinuitoare, hemoptizie, febră,
 hemoliză intravasculară cu insuficiență renală, șoc posttransfuzional, acidoză
metabolică, stop cardiac prin hipotermie în cazul transfuziei de sânge neîncălzit.
Incidente:
 ieșirea acului din venă,
 perforarea venei,
 coagularea sângelui pe ac,
 înfundarea aparatului de transfuzie cu cheaguri de sânge.
 Se evită:
 umplerea picurătorului în întregime cu sânge (nu se mai poate urmări ritmul
transfuziei),
 pierderea unei cantități importante de sânge la eliminarea aerului din aparatul de
transfuzie,
 încălzirea pungii de sânge cu apa fierbinte,
 încălzirea deasupra surselor de căldură,
 încălzirea sângelui peste temperatura corpului,
 permeabilizarea acului înfundat cu cheag prin presiune (se poate mobiliza cheagul în
circulația sanguină, cu apariția de embolii pulmonare),
 agitarea sau scuturarea pungii de sânge.

PROBE DE COMPATIBILITATE
Scop: prevenirea accidentelor transfuzionale grave.
În cazul efectuării transfuziei de sânge se va determina grupa sanguină şi Rh-ul prin metoda
directă şi indirectă atât din sângele primitorului cât şi din sângele din punga de sânge
("donator").
Probele de compatibilitate sunt:
 directă - JEANBREAU,
 biologică - OELECKER.
PROBA DE COMPATIBILITATE DIRECTA - JEANBREAU
 se recoltează sânge de la primitor prin puncție venoasă, apoi se centrifughează,
 pe o lamă de sticlă bine degresată se pune cu o pipetă, o picătură din plasma
primitorului,
  se pune sânge din punga de transfuzie (cu respectarea proporției de 1/10 între eritrocite
şi ser),
 se omogenizează cu colțul unei lame de sticlă,
 după 5 minute se citește rezultatul:
- daca apare aglutinarea sângele primitorului nu este compatibil cu sângele
donatorului,
- daca nu se produce aglutinarea sângele este compatibil.
PROBA DE COMPATIBILITATE BIOLOGICĂ OELECKER
 după adaptarea tubului de la aparatul de transfuzie la acul din venă, se lasă să se scurgă
20 ml sânge rapid, se închide prestubul şi se urmărește reacția pacientului timp de 5
minute,
 în cazul apariţiei de frisoane, dureri lombare, cefalee, tahicardie, congestia fetei,
urticarie, se întrerupe transfuzia,
 daca nu apar semne de incompatibilitate, se continuă transfuzia în ritmul indicat de
medic.