Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Urechea este organul de simţ care captează, receptează şi transmite creierului semnalele
sonore. Localizare: cavitate săpată în stanca osului temporal.
Rol: auz.
Membrana timpanului separă
urechea externă de urechea medie
şi are grosimea de 0,1mm,
structură fibroasă, funcţionând ca un
rezonator (vibrează la Ureche externă
modificarile de presiune determinate
de undele sonore).
organul de auz
Labirintul membranos
cu rol major în receptia sunetelor, este o cavitate în forma de spirala cuprinzând lama
spirala si membrana bazilara.
Fiziologie - Urechea cuprinde doua tipuri de structura, sistemul auditiv si sistemul vestibular.
Semiologia urechii
• Otoree seroasa – eczeme
• Otoree mucoasa - otite medii cronice
4
• Acuta – otita externa, otita medie acuta
Acufene (tinitus) = sunete pe care bolnavul le aude, dar care nu provin din mediul exterior.
(endogeni ca: dopul de cerumen, dopul epitelial sau exogeni, introduşi accidental sau în jocurile
copiilor: caţel de usturoi în durerile de dinti empiric introdus de pacient pentru calmarea durerii,
mărgele, guma de sters, bete de chibrit, scobitori, bucati de hârtie etc.).
Cei animaţi provoacă simptome alarmante: durere puternica, ameteli, zgomote auriculare date de
deplasarea insectei pe timpan, tulburări reflexe uneori grave (convulsii, chiar sincope).
Dopul de cerumen determină o scădere a auzului, senzaţie de ureche plina, înfundata, apăruta de
obicei după o baie sau mai ales dupa o tentativa de curăţare a urechii cu diverse obiecte, manevra
total nerecomandata. Dopul de cerumen fiind higroscopic, absoarbe apa si obstrueaza complet
conductul, împiedicând astfel accesul sunetului la urechea medie (surditatea).
Extragerea corpilor straini se face prin spălatura cu apă curată la temperatura corpului, cu o
seringa specială (seringa Guyon) sau cu o pară de cauciuc. Operaţia trebuie facută de medicul
specialist, deoarece exista riscul, daca nu se respecta regula de a dirija jetul de apa spre peretele
posterior si superior al conductului să se spargă timpanul (care normal rezista Ia o presiune de
până la 2 atmosfere), cu care ocazie se infecteaza urechea medie; Dopul de cerumen vechi,
aderent, trebuie înmuiat în prealabil prin instilare în ureche de apa oxigenată sau din amestecul
carbonat de sodiu 2 g, glicerină si apa oxigenată câte 10 g, de 5-6 ori pe zi, l-2 zile. Pentru
dopurile epiteliale dure se foloseşte pentru înmuiere solutie de acid salicilic 1%, instilat l-2 zile
înainte de spălătura auriculară.
Traumatismele urechii
Pot interesa urechea externă, urechea medie sau urechea internă separat sau concomitent. Cele
ale urechii externe pot interesa pavilionul auricular, sub forma plăgilor, prin tăiere, prin zdrobire, a
contuziilor cu strivirea ţesuturilor fără ruptura învelisului de piele cum ar fi othematomul
compresiv timp de mai multe zile, în condiţii de perfectă sterilitate, pentru a evita infectarea cu
Traumatismele urechii medii pot interesa timpanul (ruptura acestuia survine când presiunea
aplicată brusc depăşeşte 2 atmosfere, cum ar fi o lovitură de palma pe ureche sau suflul unei
explozii sau o cădere pe ureche), conţinutul casei (lanţul de oscioare auditive, ce pot fi luxate sau
fracturate) sau pereţii casei timpanului. Astfel, în fracturile de baza ale craniului cu intersectarea
urechii si ruptura meningelui apare scurgerea prin ureche a lichidului cefalorahidian, lichid clar sau
în cele cu interesarea arterei carotide interne apare o hemoragie fulgeratoare, cataclismica, ce
duce la decesul bolnavului;
Formele uşoare (catarale): simptome – scăderea auzului, senzaţie de ureche înfundată, îşi aude
vocea în urechea bolnavă (autofonie), aude zgomote în ureche sub forma de vâjâituri, durere în
ureche accentuate la tuse, stranut, suflatul nasului, la efort fizic. Tratament: decongestionare
nazală (picături în nas + inhalaţii/aerosoli cu alcool mentolat 2%), picături auriculare. În cele mai
multe cazuri durerea cedează în câteva zile. Persistenţa cauzelor, suprainfectarea cu un germen
virulent poate duce la complicaţii (otita medie acută supurată). Repetarea în timp al catarului otic
(aceste otite simple) se poate complica cu scăderea auzului prin scleroza ce interesează conţinutul
casei timpanului şi urchea internă, cu pierderea definitivă a auzului.
Otita medie supurata cronica. Este o complicatie a otitei medii supurate acute, favorizata de
cauzele mentionate. Exista o forma simpla, asa-zisa otoree tabara sau mezotimpanita (care nu da
complicatii grave) si o forma grava, otoreea maligna (care necesita supraveghere si tratament
medical de specialitate), ce genereaza complicatii grave, mortale.
Hipoacuzia
Este scăderea parţială într-un grad oarecare a auzului ( a acuităţii auditive) la una sau ambele
urechi. Gradul pierderii auzului este stabilit cu ajutorul audiometriei tonale. În funcţie de aceasta,
hipoacuzia se clasifică în: uşoară, moderată, severă sau profundă. În funcţie mecanismul de
producere,putem avea:hipoacuzie de transmisie (când este afectată transmisia sunetului prin
urechea externă sau medie);percepţie sau neuro-senzorială (atunci când sunetele sunt
propagate la nivelul urechii, însă fie nu sunt percepute la nivelul urechii medii, fie la nivel central)
sau mixtă (când ambele mecanisme descrise coexistă la aceeaşi ureche.
Hipoacuzia de transmisie. Cauze: conductul auditiv extern este obstruat (corpi straini, inflamaţii,
tumori); membrana timpanică este perforată sau imobilă; lanţul osicular este imobil sau întrerupt;
barotraume, disfuncţia trompei lui Eustachio sau otita catarală
(aerulAmplificatordinurecheaauricularmedie este înlocuit cu lichid).
Din punct de vedere cantitativ, pierderea de auz se măsoară in Decibeli (dB) (unitatea de măsură a
percepţiei intensităţii sunetelor). Câmpul auditiv normal al omului se întinde de la 20 Hz la 20,000
Hz(frecvenţă) şi 1 şi 120dB (intensitate). Vorbim despre hipoacuzie uşoară/discretă atunci când
pierderea de auz este între 15-30dB; pierdere moderată de până la 50dB, hipoacuzie accentuată
până la 70dB şi de hipoacuzie profundă peste 70dB. La diferite frecvenţe pierderile de auz pot să
difere. Hipoacuzia de transmisie nu poate determina o pierdere mai mare de 65dB şi vocea de
conversaţie este încă percepută. Hipoacuzia neuro-senzorială poate avea orice valori, inclusiv
Surditatea
Este un simptom frecvent întâlnit în bolile urechii, dar si în bolile sistemului nervos, cum ar fi leziuni
ale nervului auditiv (neurinomul nervului acustic), leziuni ale trunchiului cerebral, leziuni ale
scoartei cerebrale (ramolismente, hemoragii, tumori, leziuni traumatice ce intereseaza câmpurile
corticale de integrare auditiva din cortexul lobului temporal).
Clasificare:
•Cauze neonatale - sifilis congenital precoce, prematuritate, traumatism obstetrical, anoxie a fătului
În caz de surditate congenitală sau apărută în primul an de viaţă, mama aduce copilul pentru că
acesta nu vorbeşte, mai rar pentru că i se pare că nu răspnde la stimuli sonori. Audiograma
obişnuită nu se poate efectua inainte de vârst de 6-7 ani, de aceea se recurge la audiogramă cu
potenţial evocat (simultan cu redarea sunetelor se efectuează o înregistrare de tip EEG pentru
vizualizarea potenţialelor provocate de stimulii sonori), sau la copilul mai mare se poate realiza
audiograma de reflexe condiţionae vizual-auditiv: în momentul în care aude un sunet într-o parte,
dreapta sau stânga, apare şi o imagine plăcută şi în acest mod examinatorul poate aprecia care
este pragul de auz al copilului.
Dacă surditatea s-a instalat înainte sau în jurul vârstei instalării vorbirii, copilul va fi surdo-mut. Deşi
aparatul său fonator (de vorbire) este integru, el nu poate vorbi pentru că nu a auzit cuvintele, nu
ştie să le pronunţe şi nu poate controla auditiv propriile emisii sonore. Dacă surditatea a apărut
după ce copilul a învăţat să vorbească, bagajul său de cuvinte şi pronunţia vor fi cu atât mai bune
cu cât surditatea s-a instalat mai târziu. Lăsat fără o educaţie şi o instrucţie specială, copilul surdo-
mut va rămâne izolat de societate, va putea efectua doar activităţi simple şi comunicarea cu
semenii va fi dificilă şi parţială.
fost protezat şi capacităţile intelectuale ale copilului. Scopul şcolii speciale este de a învăţa copilul
inteligibile.
Imtul cochlear este un aparat electronic care are rolul de a inlocui functia total pierduta a urechii
interne, deci este un organ artificial. Imtul cochlear se bazeaza pe faptul ca, desi urechea interna
este nefunctionala, terminatiile nervului cochlear sunt capabile sa preia un impuls electric
si sa-l transmita pe caile de conducere spre cortexul auditiv. Impulsul este transmis de niste
electrozi introdusi in urechea interna prin fereastra rotunda. Auzul oferit de imtul cochlear
este rudimentar si diferit de auzul normal, motiv pentru care pacientul imtat trebuie sa urmeze
un antrenament special pentru a intelege limbajul vorbit. Progresele tehnologice fac ca
performantele noilor modele sa fie tot mai bune, asfel ca unii pacienti reusesc sa recunoasca
cuvintele si la telefon. Pentru bolnavii la care nici nervul cochlear nu este functional, s-au
construit aparate la care electrozii sunt fixati pe suprafata trunchiului cerebral, in contact cu nucleii
auditivi (imtul nuclear).
O.R.L. si nursing O.R.L. ,C3 RINOLOGIA
RINOLOGIA
Sinusurile sunt cavităţi situate în grosimea oaselor feţei, pline cu aer şi acoperite de o mucoasa
identica cu cea care acopera fosele nazale. Ele se deschid in nas.
Semiologia nasului
Cauze:
se bazeaza pe
Diagnosticul anosmiilor interogatoriu, rinoscopie anterioara, rinoscopie
examenul
functiei respiratorii functional
posterioara, examenul nazale si olfactiv calitativ si
cantitativ.
• Clasificare:
• Partiala: traum. parietale
• Tardiva
senzatiilor gustative)
Cacosmia – perceperea de către o persoană sau de anturaj a unor mirosuri urâte ce par a proveni
din căile aerodigestive superioare.
• EVOLUTIE INSIDIOASA: compensare prin respiratie bucala, sforait nocturn, apnee de somn,
obseala matinala, gura si gat usact la trezire dimineata
Hemoragia nazală = Epistaxis = scurgere de sânge prin nas (rinoragia), picătură cu picătură.
Cauze: Locale: eroziunea capilarelor din pata vasculara
(Kisselbach) – traumatism, zgarietura cu unghia; Inflamatii acute si cronice ale mucoasei nazale;
Tumori ale cavitatilor nazale . Generale: HTA, Ateroscleroza ; Tulburari de coagulare: hemofilie,
trombocitopenie, Tratament cu anticoagulante.Traumatice: fracturi ale bazei craniului, fractura
lamei ciuruite a etmoidului, fractura piramidei nazale, intervenţii chirurgicale asupra foselor
nazale. Factori favorizanţi: alcoolul, exerciţii fizice, ascensiune, băi de soare prelungite, munca la
temperaturi înalte, munca la mare adâncime.
Tratamentul epistaxisului.
Rinita acută banală (Coriza acută). Are origine virală, fiind urmată la 2-3 de infecţie
bacteriană (prin exacerbarea florei saprofite locale). Germenii microbieni cel mai frecvent
incriminaţi sunt:
Boala debutează prin semne generale: indispoziţie, febră, curbatură, usturimi în gât, mialgii,
artralgii, frisoane; şi semne locale:prurit nazal, obstrucţie nazală, strănuturi, supă 1-2 zile apare
rinoreea apoasă, cefalee frontală prin obstrucţia canalului fronto-nazal, hiposmie, anosmie,
hipoacuzie, acufene. Dupa24 de ore secreţia seromucoasă devine muco-purulentă prin infecţie
bacteriană. Treptat secreţia diminuă şi în 6-8 zile dispar toate semnele de boală şi apare
vindecarea. Uneori rinita acută se poate complica cu sinuzite, otite, laringotraheite, bronşite,
amigdalite acute. Tratamentul este simptomatic. Obstrucţia nazală se combate prin soluţii
vasoconstrictoare (instilaţii, pulverizaţii, aerosoli); la copii se administrează ser fiziologic.
Combaterea febrei se realizează cu antitermice (Aspirină, Algocalmin, Paracetamol), pentru
creşterea rezistenţei organismului – proteinoterapie sau vitaminoterapie.
Rinita acută banală a sugarului. Clinic: strănuturi, rinoree apoasă, febră, obstrucţie
nazală, alimentaţie dificilă, scădere ponaderală. Evoluţia bolii poate fi favorabilă şi se vindecă în 7-
8 zile. Dacă secreţia devine muco-purulentă pot apărea complicaţii (otite, bronşite acute, tulburări
digestive).
digestive în urma căderii secreţiilor în laringe şi trahee şi a deglutiţiei lor. Tratamentul urmăreşte
îndepărtarea cauzelor favorizante locale (deviaţii de sept, hipertrofii de cornete, sinuzite cronice,
carenţelor vitaminice, a deficitului endocrin). Sunt indicate cure crenoterapice sulfuroase şi alcaline
Rinita cronică atrofică. Din punct de vedere clinic sunt cunoscute două varietăţi de rinită
cronică atrofică : rinita atrofică simplă şi ozena (rinita cronică atrofică cu fetor). O entitate specială
o constituie rinita sicca, afecţiune profesională întâlnită la persoane care lucrează în mediu cu praf,
uscat, cu temperaturi ridicate (turnători, vulcanizatori, oţelari, sticlari). Rinita atrofică simplă, fără
cruste şi fetiditate, este o consecinţă a rinitelor din bolile infecto-contagioase, a sinuzitelor cronice
(în special etmoidite cronice) sau a sifilisului şi tuberculozei nazale. Ozena este caracterizată prin
triada simptomatică: atrofie, cruste, fetiditate. Fetorul caracteristic din ozenă provine din prezenţa
crustelor galben-verzui, formate din secreţia vicioasă nazala, cruste prezente sub meate, coane şi
în restul cavităţii nazale. Bolnavul nu percepe mirosul dezagreabil datorită atrofiei mucoasei nazale
extinse la nivelul mucoasei olfactive. Este mai frecventa la femei, debutează la pubertate, ca o
rinită cronică mucopurulentă. Etiologia şi patogenia rămân încă neelucidate (ereditate, lues, TBC,
sideropenie, carenţe vitaminice, infecţii specifice). Bacteriologia ozenei este diferită, fiind incluse
trei tipuri de germeni:
foselor nazale de secreţiile crustoase prin spălături cu ser fiziologic călduţ şi aplicarea de pomezi
unguente; combaterea mirosului neplacut cu pomezi aromate, pe bază de mentol, combaterea
uscăciunii şi revitalizarea mucoasei prin badijonări locale cu vit.A, glicerină iodată, ape iodate - în
instilaţii şi aerosoli; combaterea infecţiei ozenoase prin autovaccin preparat din secreţia nazală; Se
administrează pe cale generală vit A şi C, preparate din fier, aeroterapie, helioterapie, crenoterapie
Sinuzitele acute.
diateză exudativă, alergie, diabet, avitaminoze, anumite afecţiuni (gripa, boli infecţioase).
Se manifestă prin durere cu o periodicitate caracteristică, apare dimineaţa la ore fixe, atinge
intensitate maximă către prânz, după care cedează odată cu eliminarea de puroi pe nas (colici
frontale). Durerea este explicată de prezenţa mecanică a puroiului, care se acumulează în timpul
nopţii în sinusul fronal, iar dimineaţa, datorită poziţiei anatomice a canalului fronto-nazal, puroiul
apasă pe mucoasa inflamată şi încearcă sa-şi facă loc, până îl străbate în toată lungimea sa şi se
elimină. La palpare, regiunea frontală sinuzală este dureroasă.
Sinuzitele cronice. Cronicizarea unei sinuzite acutre apare în urma nediagnosticării sau netratării
la timp a puseului acut sau poate fi determinată de fragilitatea constituţională a mucoasei
respiratorii (alergie, boli cronice, tulburări metabolice). Sinuzita cronică maxilară este total
nedureroasă în afara puseelor de acutizare. Totul se rezumă la o rinoree purulentă unilaterală, mai
mult sau mai puţin abundentă, însoţită de o scurgere la nivelul peretelui posterior al faringelui.
Diagnosticul de sinuzită cronică se stabileşte pe simptomatologia subiectivă, pe semne obiective şi
pe investigaţii paraclinice. Evoluţia sinuzitelor cronice tratate este favorabilă.
Sunt întîlniţi cu precădere la copii şi sunt introduşi pe cale narinară, fiind, de obicei, unilaterali.
Natura corpilor străini este variată, începând de la boabe de porumb, fasole, jucării - bile, mărgele,
fragmente din plastic, până la nasturi, gumă, burete, hârtie. Aceşti corpi străini nazali sunt introduşi
din joacă (curiozitate, inventivitate). O altă cale de pătrundere este cea coanală -când sunt
proiectate din gură, în timpul alimentaţiei, diverse fragmente, când apare un acces de tuse,
strănut, râs. Cu totul excepţional, pătrund corpi străini nazali pe cale externă, în cursul
traumatismelor (accidente de muncă, circulaţie) sau se formează prin depunere de săruri de calciu
peste un mic fragment ignorat - aşa-zişii corpi străini endogeni sau rinoliţi. Simptomele se
caracterizează prin obstrucţie nazală, unilaterală, senzaţie de gâdilătură, strănut, hidroree. Dacă
existenţa corpului străin este ascunsa sau
este ignorată, apare rinoreea purulentă fetidă. Diagnosticul este uşor de stabilit din anameză, iar
rinoscopia anterioara certifică existenţa corpului străin nazal. Corpii străini se extrag pe calea pe
care au patruns. Excepţie fac corpii străini nazali care au intrat prin orificiile coanale .
Traumatismele nasului
Având în vedere poziţia centrală - în mijlocul feţei - a nasului, acesta este frecvent supus la diverse
traumatisme.
Etiopatogenia lezării piramidei nazale este legată de accidente de muncă, de circulaţie, agresiune
individuală, accidente casnice. Simptomatologia este strâns legată de formele anatomo-clinice.
Cea mai simplă formă clinică este escoriaţia piramidei nazale, unde este interesat numai stratul
tegumentar, cu aspect de zgârietură.
. Bolnavii cu fractura oaselor proprii nazale acuză epistaxis, durere nazală, obstrucţie nazală,
prezenţa sau absenţa plăgii nazale, înfundarea piramidei nazale (când agentul traumatizant
acţioneaza antero-posterior) sau laterodeviere (când lovitura este laterală), crepitaţii osoase şi
mobilitate anormală la palpare. La inspecţie se observă chimoze palpebrale )în ochelari), cu
lărgirea distanţei interpalpabrale. Radiografia piramidei nazale stabileşte tipul de fractură.
Tratamentul urmăreşte reducerea ortopedică a focarului de fractură cu contenţia internă şi externă
a piramidei nazale, care se menţine timp de 5 zile, sub protecţie antibiotică şi antialgice. La nivelul
septului nazal se întâlnesc hematoame, luxaţii şi fracturi.
16
sepractică reducerea imediată cu ajutorul unei pense, introdusă în fosele nazale, iar contenţia se
face prin tamponament anterior unilateral (de partea
luxată).
• Osteomul foselor nazale – proliferare osoasă situată în porţiunea înaltă a foselor nazale
Tumori maligne.
• Cancerele foselor nazale şi sinusurilor paranazale – 7% din totalul tumorilor ORL. În etiologia
tumorală factorii favorizanţi sunt unele produse chimice poluante, răşini lemnoase.
FARINGOLOGIE
Structura faringelui
Faringele este un conduct musculo-fibros, situat între baza craniului şi marginea inferioară
a cartilajului cricoid şi corespunde ca limită inferioară celei de-a VI-a vertebre cervicale.
Dimensiunea este de 12-13 cm la adulţi şi este format din trei etaje principale:
• Nazofaringele (numit şi epifaringe, cavum sau rinofaringe) se întinde de la baza craniului superior
până la nivelul unui plan imaginar care trece prin palatul moale. Elementele anatomice importante
de la acest nivel sunt:
• Anterior: orificiile coanale, pe unde comunică cu fosele nazale
Funcţiile faringelui:
1. Funcţia de deglutiţie. După ce bolul alimentar s-a deplasat prin actul voluntar bucal până
la nivelul faringelui, depăşind istmul bucal, mecanismul deglutiţiei devine reflex. Pereţii
musculo-fibrinoşi ai faringelui se contractă, lărgindu-l, iar valul palatului moale ridicându-se,
închid trecerea bolului alimentar spre rinofaringe. În timpul al doilea se ridică baza limbii,
stâlpii palatini se apropie şi închid istmul bucal, apoi prin deplasarea înapoi a bazei limbii şi
ridicarea laringelui se închide calea aeriană, iar bolul alimentar va lua calea esofagiană,
sub acţiunea musculaturii constrictoare.
Corpi străini faringieni. Faringele este adesea sediul de fixare a corpilor străini, datorat faptului
că acesta este un tub anfractuos şi contractil, prin spasmele care se produc reflex la anumiţi
stimuli, pot determina reţinerea şi fixarea corpilor străini la acest nivel. Scăderea sensibilităţii
mucoasei bucale, ingerarea prea rapidă a alimentelor, tusea spastică, strănutul pot favoriza
localizarea corpilor străini la acest nivel. Localizarea în rinofaringe prin împingerea cu degetul,
strănut, vomă determină tulburări respiratorii, fonatorii, tuse, iar extragerea lor nu este deloc
uşoară. În cazul localizarii la nivelul bucofaringelui (între amigdale şi pilieri amigdalieni) (oase de
peşte, fragmente de sticlă, bucăţi de lemn, creioane, sârme, broşe, cuie, fire din peria de dinţi,
scobitori) dau senzaţia de
înţepătură, disfagie (înghiţire) dureroasă. Vizibilitatea fiind mai bună la acest nive, îndepărtarea lor
este mai facilă. Corpii străini localizaţi la nivelul hipofaringelui, mai ales în amigdala linguală sau la
gura esofagului dau disfagie dureroasă, hipersalivaţie, accese de vomă. Din cauza leziunilor locale
Inflamaţiile acute ale faringelui poartă numele de angine sau faringite acute. Agenţii patologici cei
mai des întâlniţi în cursul anginelor sunt: virusuri – adenovirusuri, virusuri ale unor boli specifice,
oreion, rujeolă, gripă, poliomielită (angine roşii – are gâtul roşu); ciuperci (angine albe); bacterii
(streptococ).
Angina acută banală (catarală, eritematoasă). Este o afecţiune sezonieră, una dintre cele
mai frecvente forme de angină, fiind legată de anotimpul rece şi umed, şi de factorii care scad
rezistenţa organismului (aerul viciat, obstrucţiile nazale, alcoolul, fumatul, pulberile iritative).
Afecţiunea este de origine virotică. Debutul se declară brusc cu dureri de cap, senzaţie de frig, gât
uscat, jenă la deglutiţie, temperatură. La copilul mic apare adesea obstrucţia nazală din cauza
prezenţei concomitente a unei adenoidite acute. La examenul obiectiv se constată congestie
faringiană. Complicaţiile cele mai frecvente sunt orice, laringiene. Tratamentul este general şi local
şi constă în repaus la pat, izolarea bolnavului, regim hidric, antitermice şi antiinflamatoare.
Antibioterapia este recomandată doar în cazul suspicionării unei suprainfecţii bacteriene.
streptococul beta hemolitic de grup A sau grup B, cel mai adesea fiind contactat din laptele de
vacă nefiert. Debutul este brusc cu febră ridicată, frisoane, durere la nivelul urechii şi gâtului şi
senzaţie de arsură faringiană.Mult mai puţin frecvent se constată vărsături, constipaţie, limbă
Penicilina, Eritromicina.
Angina cu false membrane (pseudo-membranoasă). Cauze:
Complicatiile anginelor. În unele forme mai severe de angina sau în cazul în care pacientul
nu urmează nici un tratament pot apare complicaţii:
sau pereţii vaselor sanguine. Ca prima intenţie terapeutica este asanarea focarelor de infecţie sub
protecţie antibiotică (amigdale, carii dentare, etc).
macroscopica. Ureea sanguină este normală, tensiunea arterială uşor crescută. Nefrita acută se
vindecă sub tratament corect fără sechele însă se poate repeta. În unele cazuri se poate croniciza.
Simptomatologia: senzaşii de uscăciune a gurii, usturimi sau mâncărimi în gât, jenă la deglutiţie
sau senzaţia de „nod în gât” sau corp străin. Toate aceste manifestări sunt mai accentuate
dimineaţa la trezire, când bolnavul efectuează „toaleta gâtului”. În cursul zilei fenomenele se
liniştesc, şi se reintensifică în cursul serii , datorită expunerii la factori iritativi favorizanţi: oboseală
vocală, fumat, atmosferă poluată. Tratamentul impune o igienă faringiană în sensul că trebuie să
înghită repetat, să evite hemajul, repaus vocal. Pentru calmarea senzaţiilor locale se recomandă
soluţii saline, inhalaţii emoliente, badijonări cu glicerină iodată (în faringita catarală), cu soluţii slabe
de nitrat de argint în faringita hipertrofică sau cu soluţie uleioasă de vitamina A sau glicerină iodată
în faringita atrofică. Calea de administrare a medicamentelor pentru a ajunge la faringe este cea
nazală sub formă de instilaţii, inhalaţii, pulverizaţii, aerosoli. Aceste procedee terapeutice sunt
utilizate în staţiuni balneoclimaterice Govora, Slănic Moldova, Herculane, cu ape sulfuroase în
faringitele catarale şi cu ape iodate în faringitele atrofice (terapia cu ape minerale denumindu-se
crenoterapie). Este indicată cura heliomarină sau limatoterapia şi călirea organismului prin
educaţie fizică, sport. Având în vedere multitudinea de factori care determină faringitele este
imperios necesară asanarea acestora.
migrenă, eczeme, eritem nodos, purpură, maladia Basedow, diabet insipid. Simptomele acuzate de
bolnav constau din jenă în gât, senzaţie de corp străin, tuse seacă, halenă fetidă, expulzarea de
Amigdalita cronică cazeoasă sau criptică este întâlnită la copii după 7 ani şi la adult şi
se caracterizează prin prezenţa dopurilor cazeoase, fetide în cripte. În anumite situaţii
(deshidratarea şi infiltraţia calcară a concreţiunilor cazeoase) cazeumul intracriptic se poate
transforma în calculi amigdalieni sau amigdaloliţi.
În toate formele pilierii anteriori sunt congestionaţi iar prin compresia amigdalelor dopurile
cazeoase sunt bine evidenţiate ori din cripte se elimină un lichid purulent cu aspect lăptos.
Adenopatia regională subangulomandibulară este prezentă constant. Amigdala palatină poate să
fie etichetată drept focar de infecţie pe baza criteriilor clinice (amigdală sclero-atrofică, cazeumul şi
secreţia purulentă în cripte, apăsarea dureroasă unilaterală pe pilierul anterior, roşeaţa pilierului
anterior, ganglionul amigdalian satelit subangulomandibular
6%. Complicaţiile la distanţă ale focarului amigdalian se produc prin mecanisme diverse. Prin
bacteriemie sau septicemie germenele responsabil ajunge în curentul sangvin şi se fixează la
distanţă în ţesuturi determinând
metastaze infecţioase (septico-pioemie). În alte cazuri germenele rămâne în focar şi numai toxina
lui este vehiculată la distanţă. Acest mecanism explică complicaţiile nervoase ale difteriei. Infecţia
focală explică tulburările renale, endocardice şi articulare prin două mecanisme : alergic şi
neuroendocrin. După mecanismul alergic exotoxinele microbiene sau germenele specific
(streptococul) produc în organism anticorpi. La o nouă descărcare din focar apare un conflict între
microbi sau toxinele lor şi anticorpii specifici formaţi anterior, care provoacă reacţii fluxionare în
articulaţii, parenchimul renal şi în endocard. După mecanismul neuroendocrin focarul amigdalian
declanşează excitaţii ale filetelor nervoase din jur care determină un dezechilibru al
• Abces periamigdalian
Adenoidita cronică
Vegetaţiile adenoide sau adenoidita cronică reprezintă inflamaţia cronică însoţită de
hiperplazia amigdalei faringiene a lui Luschka. În mod normal, la copii, amigdala epifaringiană
prezintă dimensiuni moderate şi regresează spontan spre pubertate. În perioada primei copilării (3-
6 ani) se produc frecvente infecţii ale ţesutului limfoid de la nivelul faringelui. Limfatismul şi
infecţiile repetate sunt factorii care predomină în formarea vegetaţiilor adenoide. Limfatismul este o
diateză adesea familială, care se manifestă printr-o reacţie limfoidă exagerată atât la nivelul
inelului limfatic Waldeyer, cât şi la diverse grupe ganglionare sau ţesuturi şi organe ca ficatul şi
splina. Corizele banale, infecţiile repetate ale rinofaringelui în boli infectocontagioase, condiţiile de
alimentaţie şi igienă, climatul umed şi rece fac parte tot din factori favorizanţi ai infecţiei
rinofaringiene. La şcolari vegetaţiile adenoide sunt asociate cu amigdalita cronică hipertrofică în
proporţie de 14-50%. La pubertate amigdala faringiană se atrofiază încât la adult mucoasa
rinofaringelui este netedă, fără ţesut limfatic. Ţesutul limfatic hiperplaziat din adenoidita cronică
poate fi dispus sub forma unui strat subţire ce ocupă toată bolta rinofaringelui sau sub formă
globuloasă cu aspect pseudotumoral bine delimitat median. După volum, vegetaţiile adenoide pot fi
: mari (astupă complet coanele), mijlocii (obstruează parţial orificiile coanale) şi mici (situate numai
pe bolta rinofaringelui). Din punct de vedere clinic se manifestă prin obstrucţie nazală şi infecţii
repetate. Copilul ţine gura deschisă, respiră zgomotos, sforăie în somn, se alimentează greu,
sugarul nu poate suge. Vocea este nazonată – rinolalie închisă. Afirmativ prezintă infecţii
rinofaringiene şi de vecinătate ( corize, rinite mucopurulente, sinuzite, otite catarale supurate,
amigdalite, laringite, traheobronşite). Copiii fac pusee febrile nejustificate sau sindroame febrile
prelungite, prezintă anorexie, enurezis nocturn, tulburări dispeptice, apatie cu tulburări de atenţie şi
concentrare cu randament scăzut la învăţătură (aprosexie sau inapetenţă intelectuală). La
examenul obiectiv se observă aspectul patognomonic al feţei (faciesul adenoidian) cu obrajii palizi
şi turtiţi transversal, buza superioară ridicată descoperind dinţii de sus care sunt încălecaţi, vicios
implantaţi, buza inferioară atârnă inertă, privirea pierdută, lipsită de expresivitate.
Bucofaringoscopia arată bolta palatină ogivală, implantarea vicioasă a dinţilor, hipertrofia moale a
amigdalelor palatine, secreţii mucopurulente pe peretele posterior faringian ce coboară din cavum.
Rinoscopia anterioară evidenţiază septul nazal deviat, fose nazale strâmtate şi pline de secreţii
mucopurulente. Rinoscopia posterioară arată forma, dimensiunile şi aspectul vegetaţiilor.
Otoscopia vizualizează timpane rozate , retractate datorită tulburărilor
de permeabilitate ale trompei. Copilul adenoidian prezintă modifocări scheletale la nivelul toracelui
-
torace cu stern proeminent şi turtit lateral - pectus galinatus , deformări costale , ale coloanei
vertebrale – cifoze, scolioze; abdomenul este mărit de volum existând o disproporţie între torace şi
membrele superioare care sunt nefiresc de lungi (aspect de păianjen).
• complicaţii ganglionare - adenite acute cervicale care determină contractura musculaturii vecine -
torticolis rinofaringian
• complicaţii digestive prin piofagie - gastrite , gastroenterite , apendicite
• complicaţii reflexe - enurezis nocturn , astm infantil , laringite striduloase
• complicaţii la distanţă - reumatism poliarticular , glomerulonefrita
• complicaţii endocrine - întîrziere în creştere.
Traumatismele faringelui
Faringele poate fi lezat pe cale internă sau externă. Pe cale internă se produce traumatizarea sa
prin ingerare voluntară sau accidentală de substanţe corozive care produc edem local reacţional ,
tulburări respiratorii şi de deglutiţie.
Înţepăturile de viespe pot fi extrm de grave prin edemul alergic care se instalează rapid la
nivelulhipofaringelui ; apar fenomene dramatice de insuficienţă respiratorie acută care poate
periclita viaţa bolnavului. Tratamentul în acest caz trebuie să fie energic , cu antiedematoase.
Tot pe cale endofaringiană se pot produce plăgi ale mucoasei aşa cum se întîlnesc la copiii care
ţin în gură obiecte ascuţite (creion) şi la care , prin cădere se produc leziuni ale mucoasei
palatului , amigdalei , peretelui
Faringele fiind un tub musculo-membranos se poate contracta reflex şi astfel poate reţine o
serie de corpi străini. Aceştia se pot localiza în oricare dintre cele trei etaje ale faringelui : rino- ,
oro- , hipofaringe. De oprirea corpilor străini în faringe sunt responsabile accesele de tuse, strănut ,
rîs care survin în timpul alimentaţiei;de asemenea mîncatul în grabă cu masticaţie insuficientă şi
greşitul obicei de a ţine în gură materialele cu care lucrează(tapiţeri , tîmplari , croitori , cizmari).
Corpii străini ascuţiţi se inclavează în ţesutul amigdalian (amigdalele palatine şi linguală) iar restul
corpilor străini se opresc în valecule , sinusuri piriforme. În cavum , corpii străini ajung prin
proiectarea lor în timpul alimentaţiei prin tuse , rîs , strănut sau vomă. Simptomatologia este
neplăcută şi este reprezentată de înţepături , jenă la deglutiţie , durere , disfagie , sialoree. Sediul
corpului străin este stabilit prin buco-faringoscopie , rinoscopie posterioară şi laringoscopie directă
sau indirectă. Extragerea corpilor străini se face cu pense adecvate, după anestezie locală.
Tumorile faringelui
1. TUMORILE RINOFARINGELUI
TUMORI BENIGNE
ANGIOFIBROMUL NAZOFARINGIAN JUVENIL
Este cea mai importantă tumoră benignă cu localizare faringiană ; se întîlneşte aproape exclusiv la
băieţi în perioada de pubertate fiind numită şi tumora pubertăţii masculine. Se dezvoltă din ţesutul
fibro-cartilaginos ce acoperă vertebra cervicală superioară de unde protuberează în rinofaringe şi
uneori în nas. Se extinde în fosele nazale , fosa pterigo-palatină , fosa temporală şi endocraniu.
Dezvoltarea tumorii este în legătură cu tulburări endocrine ale pubertăţii şi adolescenţei(scăderea
17-cetosteroizilor în urină).Este o tumoră fibroasă , bine vascularizată (prezintă canale venoase ,
veritabile lacuri vasculare, căptuşite cu un endoteliu aplatizat ceea ce îi conferă un caracter foarte
hemoragic motiv pentru care Sebilean a denumit-o tumora sîngerîndă a pubertăţii masculine. Din
punct de vedere histologic este benignă dar prin evoluţia clinică este malignă. Diagnosticul pozitiv
se sprijină pe simptomatologie , semne obiective şi examene paraclinice. Debutul este insidios cu
obstrucţie nazală unilaterală însoţită de epistaxis repetat , hipoacuzie , rinolalie închisă , tulburări
de gust şi de miros. Insuficienţa respiratorie nazală nu cedează la tratamentele obişnuite ci se
accentuează treptat şi devine bilaterală. Simultan , apare rinoree purulentă , cefalee şi anemie
marcată datorată sîngerărilor nazale repetate.
Prin invadarea organelor vecine se produc deplasarea globului ocular , exoftalmia , lărgirea
rădăcinii nasului şi deformări faciale impresionante (“faţă de broască”). La rinoscopia anterioară şi
posterioară se pun în evidenţă în fosa nazală şi în cavum mase tumorale roşietice-violacee , bine
delimitate , care nu aderă la structurile vecine (sept , cornete) pe care le împinge şi deformează.
Aprecierea gradului de extensie tumorală se face prin examen
radiologic care precizează starea cavităţilor anexe şi în special a sinusului sfenoidal care este
frecvent invadat de prelungirile tumorale.Pentru aceasta , se practică radiografii de faţă şi profil ,
politomografii , tomografie
Este în creştere continuă din punct de vedere al incidenţei şi afectează în special adulţii şi
vîrstnicii. Etiologia este multifactorială şi sunt discutaţi în special factorii genetici şi virali - virusul
Epstein Barr care produce limfomul Burkitt. Cancerele nediferenţiate se însoţesc de creşterea
numărului de anticorpi direcţionaţi împotriva virusului Epstein-Barr , număr ce scade după iradierea
tumorii şi creşte din nou în caz de recidivă. Simptomatologia diferă funcţie de stadiul bolii. Perioada
de debut este mult timp lipsită de simptomatologie. Ulterior apar tulburări auriculare(obstrucţie
orificiului faringian al trompei lui Eustachio sau pe bolta rino-faringelui. În perioada invazivă tumore
se extinde în mai multe direcţii : spre fosele nazale , orbită sau oro-faringe , baza craniului invadînd
bazei craniului , a scanner-ului şi biopsiei. Limfoamele maligne neHodgkiniene sînt limfo- sau
reticulosarcoame.Sediul lor este rino faringele şi amigdala palatină. Determină adenopatii cervicale
precoce care pot fi aparent primitive iar tumora rinofaringiană apare mai tîrziu.Aspectul este neted ,
sub anestezie locală folosind ridicătorul de văl sau sonda Nelaton.examinarea cere timp , răbdare
pentru că este dificilă - cavumul reprezintă cutia cu surprize a specialităţii O.R.L. Rinoscopia
2. TUMORILE BUCOFARINGELUI
PAPILOAME se pot localiza pe văl , luetă , pilieri , amigdale.Se prezintă ca tumori mici , cît un bob
de piper , cu aspect muriform , mamelonat ,de culoare roşie , pediculate sau cu bază largă de
implantare. Simptomatologia este cea a unui corp străin. Se extirpă chirurgical , sînt supuse
examenului anatomo-patologic pentru că un anumit potenţial de malignizare.
ANGIOAME situate pe văl , amigdale , limbă , buze;se prezintă ca nişte tumori netede , roşii sau
violacei , depresibile.
TUMORI MIXTE SALIVARE localizate pe văl şi bolta palatină, se dezvoltă din glandele salivare
accesorii şi au aspectul unor tumori rotunde acoperite de mucoasă normală care bombează iar la
palpare au consistenţă
TUMORA TIROIDIANĂ sub formă de guşă aberantă sau accesorie situată la baza limbii ca urmare
a necoborîrii tiroidei , parţial sau în totalitate.Are simptomatologie de corp străin situat în dreptul
hioidului. La buco-faringoscopie apare o formaţiune rotundă situată pe linia mediană şi care ocupă
parţial valeculele.
RANULA sau GRENUETA este o tumoră chistică a glandei sublinguale care apare prin obstrucţia
canalului excretor şi este situată în planşeul bucal avînd un aspect translucid , albăstrui şi
consistenţă moale ,
Sunt aproximativ egale ca incidenţă cu cancerul laringian şi reprezintă aproximativ 40% din
totalitatea cancerelor faringiene. Tipul histologic este în legătură directă cu structura anatomică. La
nivelul amigdalelor palatine , vălului , peretelui posterior şi bazei limbii , din ţesutul epitelial
pavimentos stratificat se dezvoltă carcinomul epidermoid. La nivelul palatului moale se găsesc
glande salivare şi apar adenoame chistice
Poate cuprinde numai porţiunea mobilă a organului pînă la “V-ul” lingual;poate interesa numai
baza limbii (porţiunea din spatele “V”-ului lingual) sau poate prinde concomitent ambele porţiuni.
Simptomatologia diferă după localizarea iniţială a tumorii. La început apar vagi dureri ale limbii
care se accentuează pe parcurs , sialoree
sanguinolentă , tumefacţia regiunii linguale afectate , disfagie , limitarea mişcărilor limbii , halenă
fetidă , hemoragii linguale. Ulterior apar metastaze ganglionare regionale. Diagnosticul este simplu
pentru că limba este un organ care se examinează uşor.Tumora apare ca muguri cărnoşi sau ca
ulceraţie sîngerîndă situată pe marginile limbii şi poate fi eronat etichetată ca ulceraţie dentară.
Bolnavul acuză jenă la masticaţie şi arsuri ale limbii. Confirmarea anatomopatologică este
obligatorie. Tratamentul este chirurgical - rezecţia cuneiformă , evidare ganglionară cervicală
urmată de cobaltoterapie şi chimioterapie. Dacă cancerul este întins sunt necesare rezecţii
mutilante.
3. TUMORILE HIPOFARINGELUI
Se localizează la nivelul sinusului piriform. Apare predominat la sexul masculin. Pentru că există
două sinusurI piriforme prin care trece bolul alimentar iar cancerul se localizează numai la unul ,
boala este mult timp
asimptomatică. De multe ori adenopatia cervicală este cea care aduce pacientul la medic. În faza
iniţială se constată doar stază salivară în sinusul piriform respectiv.În perioada de stare apare
disfagia şi otalgia reflexă. În
faze avansate tumora invadează gura esofagului şi laringele. Macroscopic tumora este ulcero-
vegetantă , interesînd fie versantul laringian al sinusului,fie peretele extern , fie cel posterior ;
tumora poate bloca
LARINGOLOGIA
Structura laringelui
Laringele, parte a aparatului respirator care separa calea aeriana de cea digestiva în
timpul deglutiţiei, este un conduct de trecere a aerului şi în acelaşi timp îndeplineşte şi funcţia
fonatorie, indispensabilă din punct de vedere social. La om, laringele are cea mai perfectă
dezvoltare. Laringele este situat în regiunea antero-mediană a gâtului şi corespunde ultimelor 4
vertebre cervicale.
Funcţiile laringelui
Funcţia respiratorie: în repaus glota este deschisă parţial iar cantitatea de aer care poate trece
prin ea este suficientă pentru respiraţie. În cazul inspirurilor profunde, glota se deschide complet.
Eforturile fizice care necesită un aport mai mare cresc ritmul şi
nivelul laringelui. În timpul fonaţiei glota se închide, muşchii totacici şi abdominali ridică tensiunea
volumului de aer din torace. Când glota se deschide, contracţiile corzilor vocale imprimă coloanei
de aer o serie de vibraţii. Laringele produce un ton fundamental însoţit de armonice. Acest ton
vocal poate fi emis sub formă de tonuri diferite prin modificarea presiunii suflului expirator, formei
glotei, tensiunea corzilor vocale. Corzile vocale capată vibraţii care sunt limitate de marginea
internă când se emit sunete înalte; vibraţia cuprinde întreaga coardă când se emit sunete joase. În
cazul sunetelor înalte, corzile sunt mai întinse, în cazul celor grave sunt mai relaxate.
Cutia de rezonanţă se adaptează prin elementele ei : gura, limba, valul palatin, obrajii; producând
astfel mulajul vocii. Vocea are o serie de atribute ca: intensitate, înălţime, timbru. Vocea şi vorbirea
sunt condiţionate de organul auditiv. Auzul cuprinde frecvenţe sonore între 20 şi 18.000Hz, însă
cea mai mare sensibilitate a auzului fun frecvenţele cuprinse între 500 şi 4.000Hz.
Patologia laringelui
Inflamaţiile laringelui se numesc laringite. Manifestările clinice în laringite sunt variate, de aceea
este necesar să definim câtiva termeni:
• Vocea baritonală (diplopofonia) care apare în paralizii unilaterale ale corzilor vocale
• Vocea enucoidală , care apare la tineri în perioada pubertăţii sau în unele afecţiuni
endocrine.
Laringita acută
Simptome: la inceput bolnavul acuză senzaţie de uscăciune, arsură, durere, disfonie, tuse
uşoară, alterarea stării generale, semne de insuficieţă respiratorie acută (tiraj supracostal, cornaj,
bătăi ale aripioarelor nazale, stridor). Tratamentul constă în repaus vocal, medicaţie antitusivă,
Laringitele copiilor sunt mult mai frecvente datorită dimensiunilor reduse ale laringelui
şi multitudinii de intercurenţe respiratorii la nivelul căilor aeriene superioare. Apare aproape
exclusiv
Arsurile laringelui
Sunt arsuri termice sau chimice, produse pe cale internă, în urma ingerării sau inhalării de
lichide sau vapori fierbinţi sau toxici. Ingestia de substanţe caustice (sodă caustică, acizi, baze)
determină leziuni corozive similare celor din esofagita postcaustică.
Arsurile termice produc edem laringian, asociat cu edem traheobronşic şi alveolar (edem
pulmonar). Zonele de edem (istmul gâtului, coroana laringiană, marginea liberă a benzilor
ventriculare şi corzile vocale) se acoperă de false membrane albe. Ele sunt responsabile de
accidente asfixice, care necesită traheotomie; acestea provoacă ulterior stenoze cicatriciale.
Substanţele chimice inhalate pot fi : amoniacul (fabricarea gheţei, îngrăşăminte azotate), clorul
(dezinfecţie, decolorare), acidul sulfuric (dezinsecţie), acidul azotic (îngrăşăminte, explozivi);
acestea exercită o acţiune iritantă asupra căilor respiratorii, provocând spasme ale glotei,
laringotraheobronşita sufocantă şi edem pulmonar. Gazele de luptă sunt clasificate în gaze iritante
lacrimogene
(bromura de benzil, cloracetofenona) şi iritante respiratorii, gaze sufocante (clor, fosgen, trifosgen,
surpalita, cloropicrina), vezicante (iperita şi lewizita) şi toxice generale care se fixează pe hematii,
pe care le distrug (acidul
Traumatismele vocale
Apar prin folosirea exagerată sau defectuoasă a aparatului fonator. Sunt traumatisme vocale acute
care apar la cântăreţi, în cursul reprezentaţiei sau la repetiţii şi traumatisme vocale cronice, care
apar treptat, de-a lungul anilor, prin surmenaj sau malmenaj vocal, sub forma unor leziuni de
laringită cronică. Traumatismele vocale acute au la bază efortul muscular deosebit sau prelungit al
muşchilor intrinseci ai laringelui, la care se adaugă tulburările vasomotorii intense, la nivelul
corzilor vocale (hipervascularizare, ectazii vasculare, hemoragie submucoasă bruscă) şi
traumatismul mecanic al mucoasei laringiene, care duce la formarea unui edem localizat.
Localizarea corpilor străini laringieni reprezintă între 5 şi 14% din corpii străini ai căilor
aeriene inferioare (majoritatea corpilor străini pătrund în arborele traheobronşic, în laringe se
opresc cei voluminoşi sau cei ascuţiţi). Ca şi în cazul celorlalţi corpi străini, copiii furnizează
procentul cel mai mare de cazuri, ei ducând totul la gură în timpul jocului. Bătrânii edentaţi şi cu
hiporeflexie faringo-laringiană urmează în ordinea frecvenţei. Cei mai frecvenţi corpi străini sunt
exogeni, inerţi organici (oase, pâine, carne, seminţe) sau anorganici (proteze dentare, cuie, ace).
Corpii endogeni sunt reprezentaţi de false membrane şi cruste. Localizarea se face prin
mecanismul de aspiraţie, la copii în timpul jocului, la alienaţii mintali şi nevropaţi, în somnul
fiziologic şi anestezic, în intervenţiile chirurgicale pe cavităţile supralaringiene, la profesioniştii care
ţin în gură ace, cuie. Unii corpi străini pot ajunge în laringe în cursul unui accident de vomă, în
stare de ebrietate. Un corp străin nazal poate fi împins, prin coane, şi cade în laringe. Sediul lor
poate fi regiunea supraglotică sau glotică, unde sunt aşezaţi în plan sagital, paralel cu corzile
vocale. Corpii străini voluminoşi blochează vestibulul sau tot laringele şi hipofaringele şi determină
moartea prin asfixie.
Tumorile laringelui
Tumorile maligne sunt tumorile care interesează laringele, apar mai ales la bărbaţi 40-50
ani. Cancerul corzilor vocale se manifestă prin disfonie apărute precoce cu caracter
permanent şi
31
Bibliografie
3. Friedmann – Systemic Pathology, 3rd Edition, Volume1, Nose, Throat, Ears, Churchill
Livingstone
PREVENIREA BOLILOR
PARTICULARITATI DE INGRIJIRE
• igiena organelor
o spalarea pavilionului si orificiului conductului auditiv extern se face cu apa calduta si sapun
avind grija sa nu se scurga apa in conduct
o in afectiunile otice se sterge cu tampoane de vata sterile, uscate inmuiate in alcool sau
apa oxigenata
• cu ele se inveleste pavilionul pe ambele parti in asa fel ca straturile de tifon sa patrunde intre
cutele cartilaginoase
• toaleta de dimineata se va efectua in asa fel sa nu se aplece, evitind pozitiile declive ale capului
• daca nici asa nu sunt rezultate atunci se aplica tamponament anterior si posterior al foselor
nazale sau se trece la ligatura sau cauterizare vasului care singereaza
• recunoasterea acestora din timp poate intimpina uneori greutati mai ales daca
interventia s-a facut sub narcoza
• acesti bolnavi trebuie urmariti cu atentie
• prezenta unei cantitati mederate de singe in saliva in primele ore dupa interventie este un
fenomen natural
• se interzice inghitirea salivei 6 ore dupa interventie, saliva fiind lasata sa se scurga intr-o tavita
renala
• alimentatia
o. sputa care se elimia prin canula poate strimta sau chiar oblitera lumenul canulei, aderind
de peretii canulei ceea ce provoaca o dispnee de inspiratie
o. curatirea se face cu apa rece , cea fierbinte coaguleaza secretiile pe peretii canulei
Materiale necesare:
anestezic local
paduri alcoolizate Pregatirea
echipamentului:
sunt necesare doua asistente: una va sta langa pacient si alta va aduce toate materialele
necesare
• se asigura intimitate
• se va oferi medicului pensa sterila si compresa sterila cu betadina pentru a dezinfecta zona
• medicul va acoperi zona cu un camp steril cu deschizatura in mijloc pentru evidentierea zonei de
incizie
• se va oferi medicului anestezicul intr-o seringa conform indicatiilor sale
• dupa ce medicul efectueaza anestezia locala si va face incizia ( de obicei la 1-2 cm sub cartilajul
cricoid) va injecta din nou anestezic in lumenul traheal pentru a suprima efectul de tuse , apoi va
crea soma prin trahee
• imediat dupa ce medicul va efectua stomizarea traheee, asistenta o va aspira de sange si secretii
care o pot obtura sau pot fi aspirate in plamani
• asistenta introduce aer in balonasul canulei pentru a fixa, va adapta canula la ventilator sau la alta
modalitate de adminstrare a oxigenului
• asistenta isi va pune manusi sterile, va face pansament cu comprese sterile si va fixa canula cu
banda de fixare ( de obicei exista truse pregatite cu toate echipamentele necesare anumitor
maenevre. In trusa de traheotomie se va gasi si banda de fixare specifica securizarii canulei)
• se poate face o radiografie pentru a vedea daca este corect amplasata canula Consideratii
speciale:
se vor masura semnele vitale ale pacientului la fiecare 15 minute in prima ora dupa traheotomie
Ingrijirea traheostomei:
Indiferent daca traheotomia a fost facuta de urgenta sau a fost planificata, ca o masura
temporara sau permanenta, ingrijirea traheostomiei are aceleasi scopuri: mentinerea
permeabilitatii sale prin aspirarea de secretii care o pot obstrua, mentinerea itegritatii pielii din jur,
prevenirea infectiilor, suport psihologic.
Ingrijirea traheostomiei se va face prin tehnici sterile pentru a preveni infectiile. Pentru
pacientii cu traheotomii recente se vor folosi manusi sterile, iar pentru cei cu traheotomii mai vechi
se pot folosi manusi nesterile in ingrijirea traheostomei.
Materiale necesare:
seringa de 10 ml Pregatirea
echipamentului:
se stabileste un camp de lucru steril langa patul pacientului pe o masuta de lucru pe care
se vor aseza materialele necesare, in functie de manevra care se va efectua
se va turna intr-un recipient steril solutie normal salina, apa oxigenata sau un amestec in
parti egale din aceste solutii, iar in al doilea recipient steril se va pune solutie normal salina.
Pentru curaterea interioara a canulei se poate folosi un al treile recipient steril in care sa se
tina imbibate in solutie sterila comprese sterile sau aplicatoare cu capat de bumbac
daca trebuie inlocuita canula se va desface in mod steril pachetul cu noua canula
daca trebuie schimbata banda adeziva se va pregati acesta ca lungime sau , daca este
gata pregatita se va desface pachetul prin tehnica sterila
Implementarea:
• se evalueaza starea pacientului pentru a depista exact nevoile sale de ingrijire
• se asigura intimitate
• se va deconecta ventilatorul sau orice alt aparat si se va aspira pacientul, apoi se va reconecta la
ventilator daca necesita
• cu mana dominanta se ia o compresa sterila imbibata in solutie de curatat ( apa oxigenata, solutie
normal salina) din recipientul pregatit dinainte , se scurge de excesul de lichid , pentru a preveni
aspirarea sa si se sterge pielea din jurul stomei, apoi cu alta compresa se va sterge bordura
canulei. Se va repeta procedeul de fiecare data cu alta compresa sau aplicator cu capat de
bumbac, pana cand zona va fi curata
• se usca zona curatata cu comprese sterile si se reface pansamentul in mod steril Spalarea sau
inlociurea canulelor interioare:
• se pun manusi sterile
• se introduce apoi canula in solutie normal salina si se agita 10 secunde pentru a patrunde solutia
peste tot
• daca pacientul nu poate suporta deconectarea de la ventilator pentru perioada de timp ( care
trebuie sa fie cat mai scurta, curatarea facndu- se rapid) cat dureaza curatarea se va inlocui
vechea canula cu una noua si pacientul va fi conectata imediat la ventilator. Dupa reconectarea
pacientului se va curata canula veche si se va depozita intr-un recipient steril pana la urmatoarea
manevra de inlocuire
Consideratii speciale:
trebuie oferita o toaleta bucala atenta deoarece cavitatea orala poate deveni uscata, urat
mirositoare, poate prezenta leziuni de la secretiile incrustate si neeliminate
se va evita efectarea excesiva a diverselor manevre pana cand stoma nu este bine definita
( primele 4 zile)
daca zona din jurul stomei prezinta excoriatii sau semne de infectie, se va aplica un unguent cu
antibiotic
nu se vor folosi niciodata in jurul stomei medicamente sub forma de pudra sau pe baza de ulei
deoarece aspirarea lor poate produce infectii si abcese
se vor folosi tehnici strict sterile si se va respecta descarcarea deseurilor si materialelor folosite in
locurile indicate pentru a preveni infectiile nosocomiale
o respiratorii, prin umidificatorul ventilatorului (la pacienţii ventilaţi mecanic) sau prin
nebulizator sau aparat de aerosoli (la pacientul care respira spontan)
un alt aspect deosebit de important este nutritia pacientilor traheostomizati
la pacienţii ventilaţi mecanic,nutriţia pe sonda jejunală sau nazogastrică
orale
dezumflat progresiv.
nu trebuie neglijate nici aspectele psihologice ale îngrijirii pacientului traheostomizat. Internarea
prelungită într-o secţie de terapie intensivă (valabilă pentru majoritatea acestor bolnavi), cu
tot ceea ce presupune acest lucru potenţează anxietatea şi teama. Pacientul conştient va fi
informat asupra tuturor manevrelor ce i se vor efectua şi va fi încurajat să se exprime
(comunicare scrisă pentru bolnavul traheostomizat). Există de asemenea un impact
psihologic pe termen lung, legat de prezenţa cicatricei de traheotomie într-o regiune vizibilă
a corpului.
Complicatii:
Cele mai multe complicatii pot apare in primele 4 ore de la efectuare traheotomiei:
sangerare sau edem traheal care poate cauza blocarea cailor aeriene
aspirarea secretiilor; introducerea aerului in cavitatea pleurala
cauzand pneumotorax
emfizem subcutanat
MASURI DE
ETAPE DE EXECUTIE REALIZARE
1. asigurarea
conditiilor de
examinare si 1.1bolnavul este adus intr-o
pregatirea
bolnavului incapere cu izolare fonica
1.2persoana este
asezata pe un scaun in
profil cu urechea de
examinat spre
voce
directia de unde vine a
examinatorului la distanta
de 5 cm
1.3se executa otoscopie –
inspectie sa nu fie dop de
cerumen
1.4urechea cealalta se
astup cu mina
specul auricular
sonda auriculara
pense auriculare
ac de paracenteza
chiureta departator acustic
oglinda frontala aspirator
• examenul audiometric – este o metoda moderna prin care se stabilesc tipul de surditate si
gradul deficientei auditive
o Nistagmusul spontan
o. Miscare ritmica a globilor oculari, care poate fi orizontala, verticala sau rotatorie
Tehnica Frenzel
o. Persoana examinata trebuie sa tina bratele intinse, in pozitie fixa, timp de 2 min cu
ochii inchisi
hipofunctie o Proba romberg
o. Ind bolnavul sta in pozitie verticala, cu bratele lipite de corp si picioarele apropiate, cu ochii
inchisi
o. Exista 3 posibilitati
• Pozitia capului nu deviaza – normal
o. Daca exista o leziune labirintica , bolnavul in loc sa urmeze o linie dreapta, va devia
progresiv spre labirintul in hipofunctie
• semne provocate
o Proba calorica
o Irigatie timpanului cu apa calda 400C si apa rece 250C o Se
urmaresc nistagmusul si celelalte reactii vestibulare
o Proba rotatorie
o. Bolnavul este asezat pe un scaun rotator care se invirteste cu 10 turatii in 20 sec, apoi se
opreste brusc
o Proba electrica
o. Doi electrozi inveliti in tifon se aplica , unul pe un tragus si al doilea pe celalat tragus
( relief plat si triunghiular al pavilionului urechii situat ca un opercul, in fata conductului
auditiv extern)
• OTOSCOPIA
• NARINOSCOPIA, RINOSCOPIA
• examenul laringelui
• examen pentru prelevarea de tesuturi pentru examen bioptic si
extragerea corpilor straini
• RADIOGAFIA SINUSURILOR FETII
• EXAMEN DE LABORATOR
- secretie otica
• TS,TC
SEMNE SI SIMPTOME
SURDITATE
• Hiperacuzia
• Otite
• Parotidite
• meningite
• surditatea
• cofoza
INFECTII
• otice
o. se pot localiza
• la nivelul pavilionului urechii
• urechea medie
• mastoidita
• sinusale
• faringoamigdaliene
• vegetatii adenoide
• laringiene
CORPI STRAINI
• auriculari
o hipoacuzie
o. acufene
• nazali
o. obstructie nazala
o. rinoree
TULBURARI DE ECHILIBRU
• apar in imbolnavirile acute ale canalelor semicirculare din labirint in cadrul infectiilor otice
• semne
o vertij
o tulburari de echilibru o hipoacuzie
o greturi o varsaturi o nel
iniste
EPISTAXIS
• hemoragie ce ia nastere in fosele nazale cauzata de iritatie mecanica locala sau leziuni ale vaselor
mucoasei nazale, sau traumatisme
• cauze
INGRIJIREA PACIENTILOR CU AFECTIUNI ALE URECHII EXTERNE
• traumatisme
SEMNE SI SIMPTOME
• diminuarea auzului
• discomfort auricular
• ameteli
-prezenta plagilor
• arsuri
• degeraturi la nivelul pavilioanelor
• secretii purulente, sangvinolente la nivelul urechii
• durere
PROBLEME
• risc de complicatii
OBIECTIVE
INTERVENTII
• asistenta
• educa pacientul
• instilare de ulei de parafina in conduct, ulei comestibil sau glicerina, care asfixiaza
insecta
• sau aplicarea in fata conductului a unui tampon imbibat cu eter, mentinut timp de 3-10
min
o. daca nu a reusit extractia insectei prin acest procedeu , se va trimite la sectia ORL
• este o infectie a urechii medii care netratata in faza congestiva determina supuratia
CIRCUMSTANTE DE APARITIE
• in timpul unei rinofaringite
o frisoane
o. hipoacuzie
o tahicardie
PROBLEME
• durere
• hipertermie
• anxietae
• insomnie
• risc de complicatii
OBIECTIVE
• asistenta
o. scopul punctiei
• exploratorie
o. ingrijiri ulterioare
• educa pacientul
• simptome
• stranut
• lacrimare
• rinoree mucopurulenta
• eczema
• ragade perinarine
• uneori ulceratii
• masuri de urgenta
o. cind corpul strain este situat anterior in fosa nazala si este mobil , extragerea se face
fara anestezie
o. cazurile mai dificile se trimit in serviciu ORL unde extragerea se face in conditii de
luminozitate optima si anestezie generala
- este interzisa extragerea unui corps train nazal mai profund in afara servicilor ORL
•sindromul Meniere apare in cadrul imbolnavirilor acute ale canalelor semicirculare din labirint ,
din cursul infectiilor acute rinifaringiene sau otice sau independent de ele
•manifestari de dependenta o
o.greturi
o.varsaturi
•probleme
•obiective
o.pacientul sa-si pastreze o buna pozitie
o.sa se deplaseze fara dificultate
•interventii
o.asistenata
•asigura camera obscura, linistita pentru repausul pacientului
•insoteste pacientul
•il invata sa se culce pe partea sanatoasa si sa-si intoarca ochii pe partea bolnava
INGRIJIREA PACIENTILOR CU INFECTII NAZOFARINGIENE, SINUSALE,
LARINGIENE
-rinita acuta
-sezonul rece
-in rinite
•obstructie nazala
•respiratie pe gura
•secretie apoasa pe nas
• in sinuzite
•durere la nivelul fetei
•in laringite
•disfonie pina la afonie
•tuse seaca
•disfagia
•anxietate
PROBLEME
•alterarea respiratiei
•anxietate
OBIECTIVE
•asistenta
o.asigura
•repausul la pat in incapere aerisita
•invata pacientul sa-si evacueze secretiile nazale fara violenta, pe fiecare nara, iar la sugar aspira
secretiile cu o para de cauciuc
BADIJONAREA LARINGELUI
•simptome
o anxietate
o.senzatie de intepatura
•disfonie – raguseala
•tulburari respiratorii
•examen local
•examen radiologic
o.uneori corpii straini anorganici – metale, sticle – pot fi tolerati timp indelungat fara sa
determine reactii inflamatorii
o.cel mai adesea corpii straini care au fost extrasi la timp produc leziuni inflamatoare si
supurative
•atitudine de urgenta
o.in caz de corp strain vizibil iin orofaringe , medicul va proceda la extragerea acestuia
cu o pensa potrivita,
o.corpii straini inclavati in hipofaringe vor fi extrasi numai de medicii specialisti ORL sub
anestezie
•la copil , dupa preanestezie , sub anestezie generala extragerea se va face in pozitie
culcat, bine imobilizet prin directoscopie
fie in pozitie culcat - extragerea se va face cu ajutorul pensei pentru corpi straini esofagieni
o.faza de debut
•debut brusc, in plina sanatate
•cinoza
•tiraj, cornaj
•jena retrosternala
•spaima
•agitatie
•voce pastrata
•de cele mai multe ori tulburarile respiratorii se calmeaza , corpul strain fixindu-se in
bronhie, iar dispneea si tusea apar in crize paroxistice
o jena retrosternala
dupa un anumit timp apar modificari ale peretilor conductului – iritatii, edem, eroziuni, supuratii sub
nivelul obstacolului se dezvolta fenomene de atelectazie (absenta aerului intr-o zona sau in tot
plaminul datorata obstructiei bronsiei aferenta zonei urmata de colabarea alveolelor pulmonare)
•masuri de urgenta
•masuri in spital
o.tratamentul consta in
•la copii sub 4-5 ani este de preferat la nevoie executarea unei traheotomii, prin orificiul
careia se scoate corpul strain
CIRCUMSTANTE DE APARITIE
•anotimpul rece
SIMPTOME
•dureri la deglutitie
•febra 39-40°C
•frison
PROBLEME
•hipertermie
•incapacitatea de a se alimenta
•risc de complicatii- flegmon amigdalian
OBIECTIVE
INTERVENTII
•asigura repausul la pat in camera calda, cu umiditate corespunzatoare, pe fata anterioara a gitului
aplica comprese alcolizate
•asigura alimentatie lichida in perioada febrila, ea se imbogateste in functie de reducerea
durerilor de deglutitie
•recolteaza
o exudatul faringian o VSH
o ASLO
o.leucograma
•pregateste pacientul care prezinta flegmon amigdalian de urgenta pentru incizia si evacuarea
puroiului
•invata pacientul caruia i s-a facut incizie sa stea cu capul aplecat in fata si periodic sa faca
gargara cu apa oxigenata
-INGRIJESTE POSTOPERATOR
•alimenteaza pacientul dupa atenuarea durerii si opriria hemoragieie cu lichide reci in inghitituri
mari
•il informeaza ca in a 6-8 zi este posibila o mica hemoragie datorita membranelor albicioasa
formate in lojile amigdaliene
•anorimpul rece
SI SIMPTOME
•respiratie pe gura
•apetit diminuat
•astenie
•somn agitat
•apatie
•intelect redus
•tulburari in dezvoltarea scheletica(facies caracteristic cu prognatism)
•scolioza
•coaste infundate
•deficit ponderal
-
COMPLICATII ADENOIDIENE CRONICE
PROBLEME
•alterarea respiratiei
•insomnie
•risc de complicatii
o otite
o traheite
o bronsectazie
OBIECTIVE
•rahitismul
•reeducarea respiratiei
•persoane
o cu inflamatii
o tumori nazale
o leucemie
o hemofilie
o HTA
o avitaminoze
o tinere, copii
SEMNE SI SIMPTOME
•neliniste
•tahicardie
•hipotensiune
•paliditate
PROBLEME
•anxietate
•stare de discomfort
•risc de soc hemoragic
OBIECTIVE
•oprirea hemoragiei in cel mai scurt timp
•asistenta
o.ajuta medicul la aplicarea tamponamentului anterir sau dupa caz posterior in vederea
hemostazei
•HTA
•Hemofilie
•Avitaminoze
•pozitia pacientului :orizontala cu urechea afectata in sus sau sezind cu capul usor inclinat spre
partea neafectata
•dupa instilare numarul recomandat de picaturi se mentine pozitia pacientului timp de inca 1-
2 minute
•pozitia pacientului cu capul aplecat usor pe spate in asa fel ca medicatia sa poata
ajunge in sinisul frontal
•se recomanda mentinerea pozitiei rimp de 5 minute dupa instilarea picaturilor nazale
AEROSOLI DE INHALATIE
Sunt destinati tratamentului unor afectiuni ale cailor respiratorii
-se va mentine o apnee postinspir de 10 secunde, apoi se expira incet printre buzele lipite
BIBLIOGRAFIE