Facultatea de Stiinte Medicale si Comportamentale

An III, Specializare AMG

INGRIJIREA
POSTOPERATORIE
A BOLNAVULUI
 ÎNGRIJIREA POSTOPERATORIE

Îngrijirea și urmărirea postoperatorie a bolnavului vor începe imediat ce acesta

ajunge la pat. Bolnavii cărora li s-au practicat intervenții de aploare vor fi supravegheți
24-48 de ore sau mai mult, în funcție de evoluție, în secția de terapie intensivă.
CONDUITA ÎN SECȚIA DE TERAPIE INTENSIVĂ
Secția de terapie intensivă are un loc bine definit în toate serviciile chirurgicale și
de medicină internă. Această secție este organizată fie pe spital, unde primește și
îngrijește bolnavi din toate celelalte secții, fie este organizată să primească bolnavi
preoperator, și postoperator (chirurgie, ortopedie, ginecologie), sau fiecare secție cu
profilul ei își are una sau mai multe camere dotate special pentru terapie intensivă.
Prin monitorizare sau monitoring ( moneo in limba latină = a supraveghea)
înțelegem determinarea continuă a unor parametri ai funcțiilor vitale (respirație,
circulație, secreție – excreție renală, activitate electrică a sistemului nervos central).
Avantajele monitorizării sunt:
 Permite adaptarea continuă a tratamentuluiadministrat la starea biologică a
bolnavului monitorizat;
 Permite depistarea precoce a unor complicații ce pot surveni în evoluția
bolnavului și luarea de măsuri terapeutice imediate;
 Permite aprecierea corectitudinii tratamentului aplicat și eventualele complicații
legate de terapia administrată.
Monitorizarea nu exclude urmărirea clinică a bolnavilor gravi, care trebuie să fie
de asemenea continua. Numai în acest fel se pot realiza o terapeutică optimă și o
depistare precoce a complicațiilor ce pot surveni.
Principalii parametrii monitorizanți sunt:
1. aparatul cardiovascular: puls periferic, tensiune arterială, alura ventriculară,
presiunea venoasă centrală, ECG;
2. aparatul respirator: frecvența și ritmul respirației, amplitudinea mișcărilor
respiratorii;
3. aparatul urinarȘ curba diurezei cu debitul urinar, în ml/oră, densitatea urinei,
ureea sangvină și ureea urinară;
4. aparatul digestiv: starea abdomenului, staza gastrică (cantitate, calitate)
5. curba febrilă;
6. sistemul nervos central: EEG, presiunea intracraniană (utilă în comele
prelungite).
7. probe de coagulare, timpul de coagulare, timpul Howell, tipul de protrombină
etc.;
8. echilibrul acidobazicȘ pH sangvin, PO2, PCO2.
9. ionograma: Na, K, Cl, Ca;
10. hematocrit, hemoglobină.

Îngrijirea postoperatorie obișnuită

Indiferent de aploarea intervenției, bolnavii operați beneficiază de îngrijiri speciale.
a) poziția pacientului în pat este de obicei în decubit dorsal. După anumite
intervenții, poziția trebuie însă modificată: decubit ventral (intervenții pe coloana
 vertebrală), decubit lateral (intervenții pe rinichi – favorizează drenajul), poziția
Trendelenburg (circulație cerebrală deficitară), poziția Fowler (drenaj pleural,
insuficiență respiratorie).
b) Calmarea durerii postoperatorii. Intensitatea durerii postoperatorii urmează o
curbă ascendentă cu mximum în noaptea ce urmează operației, pentru ca apoi să
diminueze progresiv, la 48 de ore postoperator. Analgezicele pe bază de opiacee
se folosesc cu prudență pentru că deprimă respirația, accentuează pareza
postoperatorie și maschează eventualele complicații peritoneale.
c) Mobilizarea bolnavului trebuie inițiată cât mai precoce, pentru operațiile mici și
mijlocii chiar în ziua operației, pentru cele de amploare, în funcție de starea
generală a bolnavului. Se previn astfel complicațiile ca: trombofeblita,
bronhopneumonia, escarele.
d) Reluarea alimentației se va face cât mai precoce, în funcție și de tipul operației.
Se permite bolnavului să bea lichide (apă, ceai puțin îndulcit), la început cantități
mici, apoi din ce în ce mai mari. Ulterior se prescriu supa de zarzavatstrecurată,
sărată normal, iaurt, lapte, piure de legume, carne fiartă sau friptă, în funcție de
reluarea tranzitului.
e) Reluarea tranzitului intestinal este un alt parametru al unei evoluții post –
operatorii favorabile. În mod normal la 48-72 de ore de la operație, pareza
postoperatorie dispare și bolnavul emite gaze, apoi are primul scaun. Pentru
combaterea parezei se folosesc: amestec alfa blocant + colinagonist (plegomazin
+Miostin), ulei de ricin sau parafină administrat per os sau pe sondă nazo –
gastrică, clisme ușoare, supozitoare emoliente.
f) Prevenirea si combaterea complicațiilor inflamatorii:
 Complicațiile pulmonare se previn prin aspirarea secrețiilor, gimnastică
respiratorie, masaj toracic, mucolitice, tuse asistată, antibiotice;
 Complicațiile trombo-embolice se previn prin mobilizare precoce dar
supravegheată, anticoagulante;
 Complicațiile urinare se previn prin evitarea sondajului vezical, medicație
de stimulare a micțiunii (alfa și betablocante).
g) Supravegherea evoluției plăgii și drenajului.
Orice intervenție chirurgicală se încheie cu sutura plăgii operatorii. Scoaterea
firelor de la nivelul plăgii constituie actul final al vindecării, care permit externarea
bolnavului chirurgical. De la punerea firelor și pînă la scoaterea lor, plaga trece
printr-o serie de faze.
În mod normal, dacă plaga chirurgicală evoluează fără nici o problemă, firele se
pot scoate în a 5 –a zi în operațiile mici (apendicectomie), în operațiile mijlocoi
(colecistectomie) în a 8 – a zi, iar la neoplazici, vârstnici, denutriți, la 10-12 zile.
Plaga va fi controlată zilnic la vizită. Dacă evoluția este normalăea este suplă,
nedureroasă, iar pansamentul este curat. În această situație pansamentul se schimbă la
doua zile. Pansamentul îmbibat cu secreții se schimbă zilnic, ir dacă secreția este
abundentă (supurație masivă, fistule) se schimbă de mai multe ori pe zi, pentru a evita
iritarea pielii prin stagnarea secrețiilor.
Evoluția plăgii poate fi uneori nefavorabilă. Apariția unui croșet febril (38-39⁰C)
în a treia zi, a patra zi după operație, însoțit de senzație de tensiune, durere, usturime
la nivelul plăgii, ne obligă să controlăm plaga. La ridicarea pansamentului se observă
o zonă congestionată (plagă roșie, care bombează, tegumentele locale au temperatură
crescută), mai mult sau mai puțin întinsă la nivelul sau în jurul plagii. Uneori printre
fire se scurge lichid seropurulent. Explorarea plăgii se face cu un stilet (sau cu pensa).
Introducând stiletul între marginile plăgii, la acest nivel, constatăm apariția unei
serozități, sânge sau puroi. Apariția puroiului impune scoaterea firelor (parțială sau
totală), debridarea plagii, spălarea ei cu apă oxigenatăși cloramină și eventualdrenarea
ei. Se va recolta puroi într-o eprubetă sterilă pentru examenul bacteriologic și
antibiogramă. Dacă pare necesar se instituie antibioterapia, la început folosind
antibiotice cu spectru larg și apoi conform antibiogramei.
Dacă secreția purulentă continuă, iar febra se menține ridicată, supurația plagii
poate fi consecința unui proces supurativ profund.
Plăgile supurate expun la rândul lor la complicații severe.
Plăgile drenate din timpul operației vor fi controlate zilnic, pentru a urmări
eficacitatea și calitatea drenajului, permeabilitatea tubului, cantitaea secrețiilor
drenate.
O atenție deosebită se va acorda îngrijirii și evoluției drenajului pleural.
Atunci când secrețiile din interior se reduc, tuburile vor fi mobilizate, scurtate și
fixate cu ace de siguranță. Îndepărtarea lor definitivă se va face numai de către
chirurgul operator.
BIBLOGRAFIE
 D. VASILE, M. GRIGORIU, CHIRURGIE ȘI SPECIALITĂȚI ÎNRUDITE,
ED. DIDACTICĂ ȘI PEDAGOGICĂ, 1996.