Capitolul VI. FIZIOLOGIA RESPIRAŢIEI.

Tema 1. Ventilaţia pulmonară. Circulaţia pulmonară. Difuzia gazelor în plămâni şi

ţesuturi.
1.1 Funcţiile primare şi secundare ale aparatului respirator. Etapele respiraţiei.
Biomecanica respiraţiei calme şi celei forţate. Variaţiile presiunilor pleurală, alveolară
şi transpulmonară în cursul ciclului respirator.

Funcţiile primare şi secundare ale aparatului respirator.

- asigură schimbul gazos
- epiteliul alveolar secretă enzima de conversie a angiotensinei
- intervine în fonație (laringele)
- împiedică pătrunderea aaerului în tubul digestiv

Etapele respiraţiei.

Respiraţia este totalitatea proceselor care asigură consumul O​

2 şi eliminarea CO​
2 de
către organism.
•Etapele respiraţiei:
1.Ventilaţia pulmonară – schimbul de gaze între aerul atmosferic şi aerul alveolar
2.Schimbul de gaze în alveole – difuzia O​
2​în sânge şi CO​
2​în direcţie opusă

3.Transportul gazelor prin sânge

4.Schimbul de gaze între sânge şi ţesut
5.Respiraţia tisulară
•Respiraţia ca proces mecanic include inspiraţia şi expiraţia

•Mișcările respiratorii -raportul normal I/E 1~ 1.5

•frecvența respiratorie 12-16/min = Eupnee
•Dispnee
1.modificarea caracteristicilor mișcărilor respiratorii (ritm/frecvență/amplitudine)
2.respirație dificilă, cu senzația de sete de aer
•Apnee –stop respirator

Biomecanica respiraţiei calme şi celei forţate.

Inspirul
•​
Inspiraţia ​
– creşterea în volum a cutiei toracice şi a plămânilor cauzată de:
1.​
Contracţia muşchilor intercostali externi – care sunt înseraţi oblic (sus-jos;
posterior-anterior) şi ridică coastele ​ → măresc volumul cutiei toracice
antero-posterior. Coastele sunt pârghii de gradul doi, momentul forţei în locul inserţiei
inferioare a muşchilor ​>​ca în cel superior
2.Contracţia diafragmului – aplatizarea diafragmei cu mărirea volumului cutiei
toracice în direcţie verticală
•​
La ​inspiraţia forţată participă muşchii inspiratori suplimentari ca pectorali, scaleni,
sternocleidomastoidieni
Expirul
​
•​
Expiraţia​–​ micşorarea în volum a cutiei
toracice şi a plămânilor cauzată de:
1.​
Forţa de elasticitate a cartilajelor costale şi a plămânilor
2.​
Coborârea coastelor în direcţia forţei de greutate
3.​
Relaxarea diafragmei – revine la forma de cupolă

•​Expiraţia forţată ​este activă din cauza includerii contracţiei muşchilor: intercostali
interni (inseraţi opus celor externi) şi abdominali

Variaţiile presiunilor pleurală, alveolară şi transpulmonară în cursul ciclului

respirator.
● CP – spaţiu între foiţa parietală şi viscerală a pleurei
● P în cavitatea pleurală < ca cea atmosferică – ​ P pleurală negativă
● P în alveole –​P alveolară
● Diferenţa între P pleurală şi P alveolară​= P transpulmonară
1.2 Complianţa toracelui şi a plămânilor. Tensiunea de suprafata si rolul
surfactantului. Lichidul pleural, presiunea pleurală: originea şi importanţa.
Lucrul respiraţiei. Atelectazia, cauzele. Pneumotoraxul.

Complianţa toracelui şi a plămânilor.

Creşterea volumului pulmonar în dependenţă de creşterea P transpulmonare –
Complianţa pulmonară
Tensiunea de suprafata si rolul surfactantului.
Surfactantul
•​
Este o substanţă lipoproteică tensioactivă, secretată de pneumocitele de tip II (din
luna 5 intrauterină
Funcţiile:
1.​
↓​tensiunea superficială a stratului de lichid intraalveolar
2.​
Asigură stabilitatea formei alveolare – nu permite colabarea lor.
3.​
Împiedică filtrarea lichidelor spre alveole.
4.​
Favorizează emulsionarea particulelor inhalate uşurând procesul de fagocitare a
acestora de către macrofagi.
•​
Sinteza ​↓ a surfactantului ​
→​ atelectazie – c​olaps alveolar ​
(nou-născut - insuficienţă
respiratorie)
Fosfolipide secretate de Celulele
alveolare tip II
(Dipalmitoillicitina - DPPC)
Surfactantul↓ Tensiunea superficială la suprafața alveolelor
•se interferă între moleculele de apă la interfața apă-aer de la suprafața alveolelor
•reduce capacitatea de interacțiune a acestora prin intremediul legăturilor de hidrogen
•ca urmare tensiunea superficială la suprafața aleveolelor este neglijabilă
Surfactantul: diminue tensiunea superficială a apei de la suprafaţa alveolelor ==>
împiedică colabarea alveolelor

Lichidul pleural, presiunea pleurală: originea şi importanţa.

Lichidul pleural ​ este un lichid din spațiul pleural situat între plămâni și cutia toracică.
În mod normal în spațiul pleural nu se găsește decât o cantitate mică de lichid.
Acumularea în exces a lichidului pleural poate fi cauzată de foarte multe afecțiuni
precum infecțiile, inflamațiile, boli cardiace sau cancer. Prezența unei cantități mari de
lichid poate cauza pacientului probleme de respirație. Prezența lichidului pleural în
exces se poate descoperi în timpul unei examinări obișnuite și apoi se poate confirma
prin o radiografie toracală.

Presiunea pleurală
•P pleurală este condiţionată de ​ tracţiunea elastică a plămânilor- forţa cu care se
comprimă ţesutul elastic pulmonar, ce rezultă din:
1.Forţele elastice ale ţesutului pulmonar determinate de fibre extinse de elastină şi
colagen din parenhimul pulmonar
2.Tonusul muşchilor bronhiali
3.Tensiunea superficială a stratului de lichid din suprafaţa internă a alveolelor,
reprezintă 2/3 din ​
TE ​şi este reglată de surfactant
•Rolul P intrapleurale în modificarea V-lor pulmonare în respiraţie poate fi demonstrat
prin Modelul Donders
Lucrul respiraţiei. Atelectazia, cauzele. Pneumotoraxul.
Lucrul respiraţiei ???

Atelectazia, cauzele.
•Sinteza ​
↓ a surfactantului ​→​ atelectazie – c​olaps alveolar ​
(nou-născut - insuficienţă
respiratorie)
Atelectazia sau sindromul de condensare pulmonara retractila este o maladie
caracterizata prin lipsa gazului din alveole. Boala se produce atunci cand micile
saculete de aer (alveole) devin deflate sau, eventual, umplute cu lichid alveolar.
Atelectazia este adesea urmarea unei leziuni bronsice obstructive si presupune control
bronhoscopic. O atelectazie instalata rapid poate fi secundara unui corp strain
intrabronsic. O atelectazie instalata progresiv poate fi un semn de tumora bronsica
(neoplasm) sau mediastinala, ori de tuberculoza.
Boala este si una dintre cele mai frecvente complicatii ale respiratiei dupa o
interventie chirurgicala. Este, de asemenea, o posibila complicatie a altor probleme
respiratorii, inclusiv fibroza chistica, tumori pulmonare, leziuni toracice, lichid in
plamani si slabiciune respiratorie.
Atelectazia poate face respiratia dificila, mai ales daca aveti deja boli pulmonare.
Tratamentul depinde de cauza si severitatea colapsului.
Cele doua tipuri principale de atelectaza sunt: obstructive (numite si resorbtive) si
nonobstructive.

Pneumotoraxul.
Pneumothorax – fenomen ce survine la lezarea pleurei parietale sau viscerale. Ca
urmare presiunea în cavitatea pleurală devine egală cu cea atmosferică şi plămânii se
colabează. Deosebim:

1.-pneumotorax deschis – la lezarea pleurei parietale

2.-pneumotorax închis – la lezarea pleurei viscerale

1.3 Principile de spirometriei şi metodei de diluţie a heliului, importanţa. Volumele şi

capacităţile pulmonare - valorile normale şi factorii, care le afectează. Definiţile
"spatiului mort" anatomic si fiziologic, valorile normale şi factorii, care le pot afecta.
Determinarea volumului spaţiului mort. Minut - volumul ventilaţiei pulmonare şi celei
alveolare.

Principile de spirometriei şi metodei de diluţie a heliului, importanţa.

Spirometria ​este o metodă neinvazivă şi precisă de apreciere a funcţiei pulmonare,

fiind folosită pentru diagnosticul şi monitorizarea afecțiunilor pulmonare, precum
astmul bronșic, boala pulmonară obstructivă cronică, bronşita cronică, emfizemul,
fibroza pulmonară.
De asemenea, spirometria este utilizată pentru evaluarea eficacității terapeutice a
medicamentelor administrate în cazul patologiei respiratorii.

Spirograma este o curbă volum-timp, măsurarea fluxului putând fi absolută

(PEF-debitul expirator maxim de vârf sau fluxul maxim de vârf) sau se poate genera o
curbă flux-volum a cărei formă este reproductibilă pentru orice persoană, dar variază
considerabil între diferite boli respiratorii. O realizare deficitară a acestei manevre se
caracterizează printr-o reproductibilitate scăzută.

https://proceduri.romedic.ro/spirometria

Tehnica de diluare a heliului

Acesta este un examen care utilizează diluția heliului pentru a calcula în mod direct volumul pulmonar
rezidual. Heliu este un gaz inert, incolor, inodor, fără gust și netoxic. Trebuie să fiți ghidați de un medic /
asistent experimentat pentru a efectua acest test. Următorii pași explică ce vi se va cere.

1 Stați jos și închideți nasul cu clipul corespunzător. Odată ce acest lucru este făcut, veți fi conectat la
spirometru. Este un instrument care poate măsura cantitatea de aer pe care o inhalați și expirați. Medicul
modifică conținutul spirometrului astfel încât să existe 15% heliu.

2 Respirați în mod normal în muștiuc. Apoi bate mai tare și mai mult decât puteți pentru a goli complet
plămânii. Continuați să respirați în mod normal.

3 Goliți plămânii din nou. Expirați încet complet. Apoi respirați tot aerul pe care îl puteți opri. Vi se va
cere să aruncați din nou în gură în maniera cea mai determinată și cât timp puteți. După ce ați terminat
expirarea, spirometrul măsoară volumul rezervelor de expirație.

4 Începeți să respirați din nou în mod normal. Scoateți piesa bucală și relaxați-vă. Respirați în mod regulat.
După 5-10 minute, vi se va cere să repetați întregul test. În cele din urmă, medicul va calcula volumul
pulmonar rămas.
Volumele şi capacităţile pulmonare - valorile normale şi factorii, care le afectează.
Prelegere

Volumele respiratorii

•​
VC - volum curent, aerul inspirat şi expirat în timpul respiraţiei normale
•VRIn – volum inspirator de rezervă, V aer suplimentar inspirat după inspiraţie
obişnuită
•VREx - volum expirator de rezervă, V aer suplimentar expirat după expiraţie
obişnuită
•CPV - Capacitatea pulmonară vitală = VC+VRIn+VREx
•VR - volum rezidual, V de aer din plămâni după o expiraţie forţată
•Capacitatea pulmonară totală = CPV + volumul rezidual
Măsurarea volumelor pulmonare şi a debitelor expiratorii au rol important în
evaluarea clinică. Prin determinări spirometrice se pot identifica două tipuri de
disfuncţii ventilatorii:
Disfuncţia ventilatorie obstructivă ​ (ex. astmul bronşic): există un proces obstructiv
în căile respiratorii (bronşii), acesta este evidenţiată prin scăderea eficienţei în a goli
plămânii rapid după o expiraţie forţată..

Disfuncţia ventilatorie restrictivă (ex. pneumonia): este caracterizată prin volumul

pulmonar redus, din cauza modificării parenchimului pulmonar sau a bolilor pleurale,
a peretelui toracic sau boli neuromusculare. Semnul disfuncţiei ventilatorii restrictive
este scăderea capacităţii vitale. De obicei nu este afectat fluxul de aer şi rezistenţa
căilor aeriene este normală.
•MVR – minut volumul respiraţiei (​
debitul respirator​), cantitatea de aer ce trece prin
plămâni timp de un minut
• MVR = VC​x ​Fr Resp = 6 l/min
•Fr / adult = 12-16/min; Fr / n-nascut = 40-60/min
•MVVP – minut volumul ventilaţiei pulmonare (ventilaţia alveolară sau ​
randamentul
respirator)​, cantitatea de aer ce participă la schimbul de gaze /min
MVVP = (VC-VSM)​x​Fr Resp =4,2 l/min
•Volumul de colaps – V aer eliminat din plămâni în rezultatul pneumotoraxului în
cazul atelectaziei complete = ​
1l
•VSM – volumul spaţiului mort = aerul din căile respirat.+ alveole neperfuzate

Adăugător

Volumele respiratorii:

● Volumul respirator curent (500 ml) – este cantitatea de aer care pătrunde în
plămâni în timpul unui inspir normal.
● Volumul inspirator de rezervă (2000 – 2500 ml) aerul care pătrunde în plămâni
la un inspir forţat după un inspir normal.
● Volumul expirator de rezervă (1000 – 1500 ml) aerul expirat la o expiraţie
forţată după o expiraţie normală.
● Volumul rezidual (1000 – 1500 ml) este aerul care rămâne în plămâni după o
expiraţie forţată.

Două sau mai multe volume împreună se numeşte​capacitate pulmonară.

 1. Capacitatea inspiratorie, egală cu suma dintre volumul curent şi volumul
inspirator de rezervă, reprezintă cantitatea de aer (3500 ml) pe care o persoană
o poate respira pornind de la nivelul expirator normal până la ​distensia maximă
a plămânilor​.
2. Capacitatea reziduală funcţională, egală cu suma dintre volumul expirator de
rezervă şi volumul rezidual. Aceasta reprezintă cantitatea de aer ce rămâne în
plămâni la sfârşitul unei expiraţii normale.
3. Capacitatea vitală egală cu suma dintre volumul inspirator de rezervă, volumul
curent şi volumul expirator de rezervă. Aceasta reprezintă volumul maxim pe
care o persoană îl poate scoate din plămâni după o inspiraţie maximă (4600
ml).

Capacitatea pulmonară totală reprezintă volumul maxim până la care pot fi

expansionaţi plămânii (5800 ml).

Toate volumele şi capacităţile pulmonare sunt cu aproximativ 20-25% mai mici la

femei decât la bărbaţi.

Definiţile "spatiului mort" anatomic si fiziologic, valorile normale şi factorii, care le pot
afecta.Determinarea volumului spaţiului mort.

Spaţiul mort anatomic ​ aerul ce se află în căile respiratorii (laringe, trahee, bronhii,
bronhiole), acest aer nu participă în metabolismul găzos (150 ml).

Minut-volumul respirator şi minut-volumul ventilator pulmonar.

Minut-volumul repirator este cantitatea de aer care pătrunde în plămâni timp de un

minut şi este egal cu volumul curent de înmulţit la frecvenţa respiratorie.

MVR = VC x F
Nu tot aerul ce pătrunde în plămâni participă la schimbul de gaze, deoarece o cantitate
rămâne în căile respiratorii (nas, laringe, trahee...) şi alveolele neperfuazte cu sânge,
unde are loc schimbul de gaze, acesta este ​spaţiul mort fiziologic.
Minut - volumul ventilaţiei pulmonare şi celei alveolare.
Minut volumul ventilaţiei pulmonare este cantitatea de aer ce participă la schimbul
de gaze în plămâni timp de un minut. Pentru a determina minut-volumul ​ventilaţiei
pulmonare​este necesar de a scădea din volumul curent volumul spaţiului mort.

MVVP = (VC – SM) x F = 4,5 – 5,5 l

După efort fizic la oamenii antrenaţi creşte volumul curent, iar la cei neantrenaţi
volumul curent scade, iar frecvenţa respiraţiei creşte ceia ce poate provoca hipoxie.
La efort fizic este necesar de a respira profund şi rar.

1.4 Funcţiile căilor respiratorii. Rezistenţa la fluxul de aer în arborele bronsic.

Controlul nervos şi umoral a tonusului bronşic. Evaluarea fluxului expirator maxim,
capacitatea vitală expiratorie forţată şi volumul expirator fortat în prima secundă,
valorile normale şi importanţa practică.

Funcţiile căilor respiratorii.

La mamifere și la om aparatul respirator este format din două categorii de organe:
căile respiratorii și organele respiratorii – plămânii. Căile respiratorii (cavitatea nazală,
faringe, laringe, trahee și bronhii de calibru diferit, inclusiv și bronhiolele) nu iau parte
la schimbul de gaze; ele au rolul de a conduce aerul la plămâni și de a-l purifica, a
încălzi și a umezi aerul inspirat. Se deosebesc: ​ căile respiratorii superioare (cavitatea
nazală și faringele) și ​ căile respiratorii inferioare (laringele, traheea și bronhiile).
Plămânii au rolul cel mai important în respirație, la nivelul lor are loc ​ respirația
pulmonară​, schimbul gazos între organism și mediu realizându-se la nivelul alveolelor
pulmonare.
Rezistenţa la fluxul de aer în arborele bronsic.
Controlul nervos şi umoral a tonusului bronşic.
http://www.medtorrents.com/blog/reglarea_nervoasa_si_umorala_a_respiratiei_hemoreceptorii
_centrali_si_periferici_reflexul_hering_breuer_reflexele_respiratorii/2017-03-16-1736
 Evaluarea fluxului expirator maxim, capacitatea vitală expiratorie forţată şi volumul
expirator fortat în prima secundă, valorile normale şi importanţa practică.

1.5 Principiile fizice de difuzie şi presiunile parţiale ale gazelor. Compozitia aerului
atmosferic şi celui alveolar. Presiunile parţiale ale O2 ​ș​i CO2 în alveole, în sângele
arterial şi cel venos, în ţesuturi; importanţa lor pentru schimbul de gaze în ţesuturi şi
plămâni.
Principiie fizice de difuzie şi presiunile parţiale ale gazelor.
Compozitia aerului atmosferic şi celui alveolar. Presiunile parţiale ale O2 ​și​ CO2 în
alveole, în sângele arterial şi cel venos, în ţesuturi; importanţa lor pentru schimbul de
gaze în ţesuturi şi plămâni.
1.6 Unitatea respiratorie, membrana respiratorie şi factorii care afectează rata de
difuzie a gazelor în plamâni. Capacitatea de difuzie pentru O2, CO2 şi CO ale
membranei respiratorii. Raportul ventilaţie -perfuzie, relaţia sa cu spaţiul mort
fiziologic şi influenţa gravitaţiei.

Unitatea respiratorie, membrana respiratorie şi factorii care afectează rata de difuzie a

gazelor în plamâni.
Capacitatea de difuzie pentru O2, CO2 şi CO ale membranei respiratorii. Raportul
ventilaţie -perfuzie, relaţia sa cu spaţiul mort fiziologic şi influenţa gravitaţiei.
Raportul ventilaţie -perfuzie, relaţia sa cu spaţiul mort fiziologic şi influenţa gravitaţiei.
1.7 Presiunile de sânge în sistemul vascular pulmonar. Volumul de sânge în plămâni.
Fluxul de sânge în circulaţia pulmonară şi distribuţia sa, influenţa gravitaţiei şi
efortului fizic. Controlul nervos şi umoral al circulaţiei pulmonare. Schimbul de lichide
dintre capilarele pulmonare şi interstiţiu.