FIZIOLOGIA

APARATULUI
RESPIRATOR
Curs 4
 REGLAREA RESPIRAŢIEI
 se realizează printr-un mecanism complex neuro-umoral.

 Reglarea nervoasă asigură activitatea ventilatorie

ritmică, automată, precum şi ajustarea ei pe cale reflexă,
prin multiple circuite de retroacţiune cu punct de plecare
receptorii periferici.
- Structurile subcorticale participă la adaptarea respiraţiei în
diverse situaţii, iar scoarţa cerebrală asigură controlul
voluntar al acesteia.

 Reglarea umorală adaptează respiraţia la compoziţia

chimică a sângelui, modificând excitabilitatea centrilor
nervoşi şi a altor structuri nervoase implicate în controlul
respiraţiei.
 CENTRI NERVOŞI CU ROL
ÎN REGLAREA RESPIRAŢIEI

 Structurile nervoase care

intervin în reglarea
respiraţiei sunt grupate în
 centrii primari bulbari
(intrinseci),
 auxiliari pontini (accesori),
 integratori supraiacenţi
 integratori medulari.
 CENTRII RESPIRATORI PRIMARI
 sunt situaţi în bulbul rahidian, în plină
formaţiune reticulată.
 întreţin activitatea ventilatorie
bazală, nu pot asigura adaptarea
adecvată a respiraţiei la diverse
solicitări
 = centri vitali

 = 2 populaţii neuronale (neuroni

inspiratori “I” şi expiratori “E”)
interconectate funcţional, care au
“tendinţa” de a se grupa în anumite
zone.
 Grup dorsal → neuroni respiratori “I”
 Grup ventral → neuroni respiratori “E”
 CENTRII RESPIRATORI PRIMARI

 Activitatea spontană (automată)

a neuronilor respiratori bulbari →
atribuită unor modificări
metabolice ritmice care au loc în
aceste celule, dotate cu proprietăţi
de pacemaker.

 Apariţia unei diferenţe de potenţial

între polul dendritic şi cel axonal ⇒
depolarizarea spontană a
membranei neuronale în zona
hilului axonal şi descărcarea unui
impuls în axon.
 CENTRII RESPIRATORI PRIMARI
 GRUPUL DORSAL
- se întinde pe o arie mai mică, în
1/3 inferioară a porţiunii
postero-laterale a bulbului,
cuprinzând şi nucleul tractului
solitar
- este format predominant din
neuroni “I”
- asigurând ritmul bazal al
ventilaţiei.
- prin intermediul n. IX şi X (care
fac staţie în nucleul tractului
solitar), primeşte aferenţe de la
nivelul:
 CR
 zonelor reflexogene CV
 CENTRII RESPIRATORI PRIMARI
 GRUPUL VENTRAL –
- este situat pe o arie mai extinsă care
interesează reg.ventro-laterală a bulbului.
- cuprinde nucleul ambiguu şi
retroambiguu

- format predominant din neuroni “E”

care primesc aferenţe vagale de la nivelul
mecanoreceptorilor pulm.

- este inactiv în condiţii de repaus

- se activează în efortul ventilator, pe
baza aferenţelor vagale.
 CENTRII RESPIRATORI PRIMARI

 Mecanismul prin care neuronii “I” devin activi în timpul

inspirului şi cei “E” în timpul expirului are la bază
existenţa unui “activităţi oscilatorii” între grupurile de
neuroni “I” şi “E”.
 Activitatea neuronilor “I” este periodic inhibată de
neuronii “E” pe baza aferenţelor vagale pulmonare.
 Excitaţia iniţială a unui neuron aparţinând unui grup
neuronal inspirator “I” corespunde cu transmiterea “în
pantă” a excitaţiei prin tot circuitul inspirator.
 Imediat ce activitatea neuronilor “I” încetează, grupul de
neuroni “E” îşi manifestă excitabilitatea, transmiţând “în
pantă” impulsuri excitatoare în circuitul expirator, după
care ciclul respirator se reia.
 “Model operaţional” al centrilor respiratori bulbari → 3 grupuri
neuronale, notate convenţional “A”, “B” şi “C”
 Grupul “A” - cuprinde neuronii “I” care primesc aferenţe activatoare
de la chemoreceptorii periferici şi centrali (prin nucleu tractului
solitar) şi trimit proiecţii prin intermediul căii bulbo-spinale spre
motoneuronii frenici şi cei ai nervilor intercostali externi. Creşterea
tonusului grupului “A” determină inspirul şi activează gr. “B”.
 Grupul “B” - cuprinde neuroni “E” care primesc aferenţe activatoare
de la nivelul mecanoreceptorilor vagali pulmonari şi activează gr.
“C”.
 Grupul “C” (inspiratory cutoff switch) - este răspunzător de inhibiţia
grupului “A, fiind activat de grupul “B” şi de centrul pneumotaxic pe
baza aferenţelor vagale de la nivelul mecanoreceptorilor pulmonari.
 CENTRII RESPIRATORI AUXILIARI
 sunt localizaţi în punte
 influenţează tonusul şi activitatea
ritmică a centrilor respiratori primari,
funcţionând pe baza aferenţelor
vagale de la nivelul plămânilor şi a
căilor respiratorii.

Experimental:
 secţiunea efectuată deasupra
punţii nu modifică respiraţia
 secţiunea efectuată deasupra
punţii + dubla vagotomie ⇒
respiraţii mai ample şi cu frecvenţă
redusă
 Vagotomia dubla + alte secţiuni
pontine ⇒ modificări caracteristice
ale respiraţiei ce evidenţiază
funcţiile centrilor respiratori auxiliari.
 CENTRII RESPIRATORI AUXILIARI
 Secţiunea în porţiunea mijlocie a punţii
determină apariţia respiraţiei numită
apneusis, caracterizată prin inspiraţii
ample, prelungite (zeci de sec.), întrerupte
de scurte expiraţii.

 Secţiunea efectuată la limita dintre

punte şi bulb determină o respiraţie mai
frecventă, de amplitudine mai redusă,
dificilă, suspinoasă, numită “gasping
respiration”.

 Secţiunea efectuată între bulb şi

măduva spinării determină oprirea
respiraţiei
 CENTRII RESPIRATORI AUXILIARI
 CENTRUL PNEUMOTAXIC
- este situat în 1/3 superioară a punţii,
în regiunea dorso-laterală.
- conţine neuroni care nu prezintă
automatism, activitatea lor fiind
dependentă de af. vagale şi de centrii
supraiacenţi.

- reglează activitatea centrilor bulbari

în cadrul unor circuite de retroacţiune
între bulb şi punte şi a unor reflexe de
inflaţie şi deflaţie declanşate la nivel
pulmonar.

- asigură trecerea de la inspiraţie la

expiraţie prin descărcarea de
impulsuri inhibitorii pentru:
 centrul apneustic şi
 neuronii “I” bulbari.
 CENTRII RESPIRATORI AUXILIARI
 CENTRUL APNEUSTIC
- este situat în treimea inferioară a
punţii
- exercită efecte stimulatoare,
tonice, asupra neuronilor “I”
bulbari, în condiţiile în care influenţa
centrului pneumotaxic este
suprimată.

? existenţa centrului apneustic nu

este unanim admisă, efectele sale
fiind puse pe seama influenţelor
exercitate asupra neuronilor “I”
bulbari de către sistemul reticulat
activator ascendent (SRAA).
 INFLUENŢELE INTERCENTRALE
→ pot modifica activitatea ritmică şi tonusul centrilor respiratori bulbari.
 Centrii vomei, deglutiţiei şi centrii vasomotori bulbari sunt implicaţi cel mai frecvent în aceste
interrelaţii.
Ex.
 În cursul vomei → oprirea respiraţiei
 Reflexele depresoare, controlate de centrii vasomotori bulbari, sunt asociate cu reducerea
amplitudinii şi frecvenţei respiraţiilor
 Reflexele presoare sunt asociate cu modificări ventilatorii opuse.
 Centrul respirator influenţează activitatea centrilor CV din vecinătate → aritmie respiratorie (in
inspir ↑ FC, in expir ↓ FC) = consecinţă a interrelaţiei centrale dintre centrii respiratori şi
vasomotori

 Centrii respiratori bulbari stabilesc conexiuni cu

- nucleul motor al nervului facial care inervează musculatura narinelor,
- nucleul dorsal al vagului care inervează musculatura bronhiilor
- nucleul ambiguu care asigură eferenţa motorie somatică pentru musculatura laringiană.
⇒ explică modificările CR sup. asociate în mod normal cu ventilaţia.
 CENTRII INTEGRATORI SUPRAIACENŢI
NEOCORTEXUL
- asigură reglarea voluntară a respiraţiei pe căi ce ajung direct la
nivelul motoneuronilor ce comandă activitatea muşchilor respiratori.

Respiraţia
- poate fi oprită voluntar - apnee – (zeci de sec. -minute → la
antrenaţi)
- poate fi modificată voluntar: ↑ FR = polipnee (tahipnee)
↓ FR = bradipnee.

Controlul voluntar → limitat de modificarea PO2 si PCO2:

 Hiperventilaţia voluntară poate determina ↓ la 1/2 a PCO2.
 Hipoventilaţia şi apneea →limitate de PCO2 şi de PO2.

 Normalizarea respiraţiei → PCO2 ↑ la 50 mmHg

PO2 ↓ la 70 mmHg.
 CENTRII INTEGRATORI SUPRAIACENŢI
 Cortexul intervine în reglarea respiraţiei
şi prin elaborarea unor reflexe
condiţionate.
 Ex.
- hiperventilaţia premergătoare startului
din întrecerile sportive
- prelungirea apneei voluntare prin
antrenament pt. imersiuni.

 Condiţionarea corticală permite

adaptarea ventilaţiei în realizarea unor
acte specific umane: vorbitul, cititul,
râsul, fluieratul, cântatul vocal sau cu
instrumente muzicale de suflat, tusea,
suspinul şi strănutul voluntar.
 CENTRII INTEGRATORI SUPRAIACENŢI
 SISTEMUL LIMBIC - participă la modificările
respiratorii asociate stărilor afectiv-emoţionale.
Ex. emoţiile pozitive → hiperventilaţie precedată de o
scurtă apnee.
- frica şi furia → creşterea frecvenţei respiratorii.
- teama, groaza şi atenţia încordată → oprirea
respiraţiei.

 HIPOTALAMUSUL - asigură modificările respiratorii

în funcţie de temperatura mediului ambiant.
- În hipotalamusul anterior este localizat centrul
termolitic care determină polipneea termică.
- Febra, încălzirea pasivă a organismului sau
hipertermia asociată efortului fizic de lungă durată
determină hiperventilaţie.
 CENTRII INTEGRATORI SPINALI
 Centrii spinali = motoneuronii din
coarnele anterioare ale măduvei
spinării C-T care asigură inervaţia
muşchilor respiratori prin:
- nervul frenic (C2-C4),
- nervii intercostali (T1-T7) şi
- nervi abdominali (T7-T12)

 “execută” alternanţa dintre inspiraţie şi

expiraţie conform “modelului respirator”
impus de centrii bulbo-pontini şi
modulat de centrii supraiacenţi.
 CENTRII INTEGRATORI SPINALI
 În timpul inspiraţiei sunt inhibaţi
motoneuronii spinali ai musculaturii
expiratorii
 În timpul expiraţiei, cei ai
musculaturii inspiratorii.
 Mecanismul “inhibiţiei reciproce” se
realizează printr-o inhibiţie activă de
origine supraspinală.
 Axonii descendenţi cu activitate
inspiratorie stimulează motoneuronii
inspiratori şi prin activarea
interneuronilor inhibitori spinali
suprimă activitatea motoneuronilor
expiratori.
 CENTRII INTEGRATORI SPINALI
 Intervalul dintre descărcările succesive ale PA din nervii musculaturii
respiratorii determină frecvenţa respiratorie
 Frecvenţa potenţialelor, durata şi numărul de unităţi motorii activate determină
amplitudinea şi forţa respiraţiilor.

 Motoneuronii integrează aferenţele legate de controlul automat, voluntar şi

comportamental al respiraţiei, sosite pe calea mai multor tracturi:
 bulbo-spinal - de la centrii bulbari;
 cortico-spinal şi cortico-rubro-spinal - de la nivelul cortexului
 reticulo-spinal - de la nivelul neuronilor din formaţiunea reticulată.

 Aferenţele de la fusurile neuromusculare, sosite prin rădăcinile posterioare

ale nervilor spinali, asigură controlul prin feedback al stării de tensiune din
muşchii respiratori.
 CONTROLUL NEURO - REFLEX AL
RESPIRAŢIEI
Sistemul de control extrinsec al
respiraţiei are la bază aferenţe
provenite de la un număr mare de
receptori pulmonari şi extrapulmonari:
1. Mecanoreceptori pulmonari
2. Receptori de iritaţie
3. Receptori juxtacapilari J
4. Receptori din CR sup
5. Propriorecetori
6. Baroreceptori
7. Exteroreceptori
RECEPTORII DE DISTENSIE
(MECANORECEPTORII)
 Localizare: musculatura netedă a bronhiilor terminale şi
ţesutul elastic pulmonar, subpleural şi peribronhial.
 sunt stimulaţi de distensia plămânului = “receptori de inflaţie”

 Impulsurile aferente ajung la centrii bulbari prin fibre vagale mielinice

care fac staţie în nucleul tractului solitar.
 O parte din fibrele vagale se proiectează la nivelul grupului funcţional
“B” (neuroni “E”)
 O altă parte ajung la nivelul centrului pneumotaxic a cărui activitate o
amplifică ⇒ încetarea inspirului şi declanşarea expirului - reflexul de
inflaţie Hering-Breuer

 Reflexul de inflaţie Hering-Breuer este declanşat când VT

depăşeşte 1 litru → reflex de apărare şi de prevenire a distensiei
pulmonare exagerate
 Colabarea bruscă a ţesutului
pulmonar, la sfârşitul
expiraţiei, determină
producerea inspirului prin
reflexul de deflaţie Hering-
Breuer sau reflexul Hering-
Breuer inversat

 mai puţin important

 acţionează în condiţii
patologice de deflaţie
pulmonară forţată
(ex. pneumotorax)

 Rol: Reflexele Hering-Breuer

evita distensia şi colabarea
exagerată a plămânilor.
RECEPTORII DE IRITAŢIE “I”

 sunt situaţi între celulele epiteliale de la nivelul căilor respiratorii, fiind

reprezentaţi de fibre vagale mielinice.
 Stimulii:
 hiperinflaţia pulmonară,
 diverşi agenţi exogeni, (gazele toxice, fumul de ţigară, particule de praf
inhalate, aerul rece)
 agenţi endogeni (histamina şi PG).
 Stimularea receptorilor “I” ⇒ tahipnee
bronhoconstricţie,
tuse
hipersecreţie de mucus.
Rol: în modificările respiratorii asociate cu reacţii inflamatorii locale,
embolii, edem pulmonar, astm, etc.
RECEPTORII JUXTACAPILARI “J”

 sunt situaţi juxtacapilar, în vecinătatea peretelui alveolar.

 Stimulii:
 hiperinflaţia pulmonară,
 substanţele exogene şi endogene care ajung în circulaţia
pulmonară (BK, serotonina, capsaicina).
 Impulsurile aferente sunt transmise cu viteză scăzută prin fibre
vagale amielinice de tip C.
 Stimularea acestor receptori ⇒ apneea iniţială urmată de
tahipnee, bronhoconstricţie,
hipersecreţie de mucus,
bradicardie şi hipotensiune.

 Rol: este asociat cu situaţii patologice, cum ar fi embolia şi

congestia pulmonară.
RECEPTORII CĂILOR RESPIRATORII
SUPERIOARE
 sunt situaţi la nivelul cavităţii nazale, a nazo-faringelui, laringelui,
traheei şi bronhiilor mari
 Stimulii: mecanici şi chimici asemănător receptorilor de iritaţie

 Raspunsuri:
 Tracţiunea limbii = manevră de stimulare reflexă a respiraţiei.
 Stimularea regiunii supraglotice (tegumentul şi mucoasa inervată
de nervul V) ⇒ inhibiţia respiraţiei, putând fi o cauză a morţii subite
 Stimularea regiunii subglotice ⇒ accelerarea respiraţiei.
 Iritarea mecanică a laringelui ⇒ spasmul laringian → oprirea reflexă
a respiraţiei.
 Iritarea mucoasei rino-faringiene şi laringo-traheale ⇒ reflexe
respiratorii de apărare (tuse, strănut).
PROPRIOCEPTORII MIOARTROKINETICI

 sunt situaţi la nivelul muşchilor, tendoanelor şi capsulelor

articulare, fiind reprezentaţi de fusurile neuro-musculare şi de
corpusculii tendinoşi Golgi.
 stimulează respiraţia în cursul mişcărilor active şi pasive ale
diverselor grupe musculare scheletice.

 Stimularea centrilor respiratori are loc prin colateralele căilor

sensibilităţii proprioceptive cu traseu spre formaţiunea
reticulată din bulb.
 Un rol important în activarea respiraţiei revine reflexelor cu
punct de plecare proprioceptorii situaţi în musculatura
respiratorie, în special la nivelul diafragmului şi a muşchilor
intercostali, care întreţin excitabilitatea centrilor respiratori.
 BARORECEPTORII VASCULARI

 sunt localizaţi la nivel sinusului carotidian şi a

arcului aortic,
 activaţi de modificările presiunii intravasculare.

 Creşterea moderată a TA ⇒ ↓ FR
 Creşterea accentuată a TA ⇒ oprirea
respiraţiei.
 Injectarea de adrenalină poate produce
“apneea adrenalinică” prin ↑ bruscă a TA.
 Scăderea TA, indusă de hemoragii sau
medicaţie vasodilatatoare, determină
hiperventilaţie.
EXTEROCEPTORII

 tactili, termici şi dureroşi

 pot determina modificări ale respiraţiei prin colateralele căilor sensibilităţii
exteroceptive care ajung la formaţia reticulată din bulb, iar în cazul feţei prin
nervul trigemen.

 Flagelaţia feţei la cei cu alterări ale stării de conştienţă,

 Alternanţa de băi reci şi calde la nou-născutul în apnee, stimulează respiraţia.
 Duşul rece inhibă respiraţia
 Temperatura crescută a mediului intensifică respiratia
 Stimularea puternică şi bruscă, tactilă, termică şi dureroasă a tegumentului feţei,
în teritoriul inervat de trigemen, determină oprirea respiraţiei
 Aplicarea în aceeaşi zonă a unor stimuli de intensitate mai redusă stimulează
respiraţia.
Receptor Localizare Stimul Răspuns
Mecanorec. Muschi neted cai Inflatie pulmonara Reflex
pulmonari aerifere Hering-Breuer
Receptori de iritatie Intre celulele Gaze nocive, Hiperpnee, bronho
epiteliale CA particule straine, constr., tuse
aer rece

Receptori tip J Peretii capilarelor Congestie Apnee, urmata de

pulmonare Edem respiratie rapida
superficiala

Proprioreceptori Muschi, tendoane. Miscari active si Hiperventilatie

Capsule articulare pasive

Baroreceptori Sinus carotidian Modificari TA Ventilatie

Crosa aortei
Algoreceptori In tot corpul Stimuli nocivi Ventilatie
(VT & FR)
 CONTROLUL NEURO-UMORAL AL
RESPIRAŢIEI
 dubleaza si completeaza adaptarea respiraţiei este dublată
 timp de reacţie mai crescut, necesar acţiunii factorilor umorali
asupra chemoreceptorilor centrali şi periferici.
 Excitabilitatea centrilor respiratori poate fi influenţată de o serie de
factori:
 CATECOLAMINELE
 În doze mici adrenalina are un efect stimulator asupra centrilor
respiratori şi vasomotori prin activarea formaţiunii reticulate.
 În doze mari, adrenalina determină oprirea respiraţiei prin acţiunea
presiunii arteriale crescute asupra baroreceptorilor sino-carotidieni.

 IONII DE Ca2+
 Scăderea Ca2+ plasmatic în alcalozele respiratorii şi metabolice
asociate cu fixarea fracţiunii ionizate pe proteine, în insuficienţa
paratiroidiană sau în rahitismul tratat cu doze mari de vitamina D,
determină creşterea excitabilităţii centrilor respiratori.
 CHEMORECEPTORII CENTRALI

 = neuroni plasaţi în
regiunea ventro-laterală a
bulbului, în imediata
vecinătate a centrilor
respiratori.
 sunt sensibili la variaţiile
concentraţiei de [H+] din
lichidul extracelular.
 LCR este separat de sânge
prin bariera hemato-
encefalică, relativ
impermeabilă pentru H+ şi
HCO3-, dar traversată cu
uşurinţă de CO2.
 CHEMORECEPTORII CENTRALI
 ↑ PCO2 în sângele arterial ⇒
difuziune CO2 prin BHE în
LCR şi lichidul interstiţial
 CO2 se hidratează rapid şi
disociază instantaneu,
eliberând H+ şi HCO3-.
 Creşterea concentraţiei H+ în
LCR şi lichidul interstiţial
stimulează chemoreceptorii
centrali prin modificarea pH-
ului.
⇓
 Hiperventilaţia de durată,
normalizarea pH-ului → după
24-48 de ore.
 CHEMORECEPTORII PERIFERICI

 sunt situaţi în teritoriul arterial:

 la bifurcaţia arterei carotide -
corpusculul sau glomusul carotidian
- şi
 la nivelul crosei aortei - corpusculul
sau glomusul aortic.

 De la nivelul lor pleacă impulsuri

aferente pe calea nervilor:
 IX (ramura Hering) şi
 X (ramura Cyon - Ludwig)

spre nucleul tractului solitar.

 CHEMORECEPTORII PERIFERICI

 Scăderea PO2 în sângele arterial ⇒

stimularea chemoreceptorilor
periferici ⇒ hiperventilaţie.
 Expunerea prelungită la hipoxie ⇒
↓ sensibilităţii chemoreceptorilor la
scăderea PO2 ⇒ dispariţia
hiperventilaţiei → corespunde cu
adaptarea respiraţiei la altitudine.

 Sunt stimulaţi în mai mică măsură

de:
 creşterea PCO2
 cresterea H+ (scaderea pH-ului)
 RĂSPUNSUL VENTILATOR LA
MODIFICĂRILE PCO2
 = principalul tip de răspuns în cadrul reglarii neuro-umorale
 Acţiunea CO2 este mai puternică în comparaţie cu modificările O2

 Creşterea cu 0,2% a concentraţiei CO2 în aerul alveolar şi cu 0,5 mmHg a

PCO2 în sângele arterial determină dublarea debitului ventilator.
 Până la o concentraţie de 15% CO2 în aerul inspirat ⇒ acţiune stimulatoare
progresiva
 La concentraţii > 20% ⇒ narcoza
 La concentraţii de 40% ⇒ moarte

 O proporţie de 100% O2 în aerul inspirat diminuă ventilaţia cu 10-20%. Pentru

a întreţine activitatea centrului respirator este necesară prezenţa CO2 în aerul
inspirat. De aceea în amestecul de gaze care se foloseşte pentru
oxigenoterapie, O2 reprezintă 95%, iar CO2 5%.
 RĂSPUNSUL VENTILATOR LA
MODIFICĂRILE PCO2
Mecanism de actiune
 CO2 acţionează asupra chemoreceptorilor
centrali şi periferici, fie direct, fie prin
intermediul H+.
 După inhalarea ↑ CO2 , răspunsul ventilator
este declanşat:
 rapid (≈ 4 sec) prin excitarea
chemoreceptorilor periferici
 mai lent (20-40 sec) prin excitarea
chemoreceptorilor centrali.
 Intervenţia chemoreceptorilor centrali este
mai lentă, dar activarea acestora este
esenţială pentru respiraţie.
 RĂSPUNSUL VENTILATOR LA
MODIFICĂRILE DE PH SANGUIN
 este asemănător cu cel provocat de
variaţiile PCO2 → CO2 determină
modificări ale [H+] la nivelul
chemoreceptorilor centrali şi periferici.

 Răspunsul ventilator indus de ↓ pH-ului

sanguin diferă în funcţie de mecanismul
acidozei.
 În acidoza respiratorie ventilaţia este
stimulată rapid şi intens prin difuziunea
CO2 în LCR ⇒ H+ stimulează
chemoreceptorii centrali.
 În acidoza metabolică, dată de
acumularea acizilor nevolatili, stimularea
ventilaţiei se realizează prin excitarea
chemoreceptorilor periferici (H+ din
sânge străbate mai greu BHE)
 RĂSPUNSUL VENTILATOR LA
MODIFICĂRILE PO2

 Este mult mai puţin exprimat în

cadrul reglarii neuro-umorale

 Chemoreceptorii periferici sunt

stimulaţi la scăderi ale PO2 sub
70 mmHg
 Stimularea chemorec. este
maximă când PO2 scade la 40-
50 mmHg

 La valori sub 30 mmHg ⇒ efect

inhibitor direct al hipoxiei asupra
centrilor respiratori.
 RĂSPUNSUL VENTILATOR LA
MODIFICĂRILE PO2
 Obs. Ventilaţia este dependentă de:
- gradul de desaturare a Hb din
sângele venos
- oxigenul dizolvat fizic
⇒ în repaus anemia nu induce
hiperventilaţie→ cantitatea de O2
dizolvată fizic este normală, iar
creşterea DC, a vitezei de circulaţie
a sângelui şi redistribuirea fluxului
sanguin asigură o bună oxigenare a
ţesuturilor.
- În efort, aceste mecanisme
compensatorii sunt depăşite ⇒
hiperventilatie
 REGLAREA TONUSULUI CĂILOR
RESPIRATORII

 În condiţii fiziologice există o stare de

tonus uşor, permanent al musculaturii
netede din pereţii bronşici, rezultat al
echilibrului dintre factorii constrictori şi cei
dilatatori.
 REGLAREA NERVOASĂ
ROLUL SISTEMULUI NERVOS COLINERGIC
- Inervaţia parasimpatică colinergică
→ nervul vag
→ mai importantă la nivelul căilor bronşice proximale
.
- La nivelul căilor aerifere sunt prezenţi:
 receptorii de distensie (mecanoreceptori) - responsabili de reflexul Hering-Breuer;
 receptorii de iritaţie - responsabili de bronhoconstricţie;
 terminaţiile fibrelor C nemielinizate - eliberează neuropeptide sub acţiunea
capsaicinei, bradikininei şi PG; determină bronhoconstricţie severă.

- Cale aferentă reflex colinergic = fibre mielinizate şi fibre C nemielinizate

- Transmisia stimulilor la nivel ganglionar este asigurată de activarea receptorilor

nicotinici de către acetilcolină. - Fibrele postganglionare ale nervilor vagi, provenind
din neuronii ganglionari situaţi în peretele bronşic, sunt scurte şi inervează muşchiul
neted şi glandele submucoase.
- Mediator chimic: acetilcolina.
 ROLUL SISTEMULUI NERVOS COLINERGIC

- În plămânul uman s-au identificat 3 subtipuri de receptori muscarinici:

 receptorii M1 - în glandele submucoase şi la nivelul ganglionilor parasimpatici
-rol facilitator asupra transmisiei parasimpatice;
 receptorii M2 - localizaţi pe muşchiul neted bronşic şi la nivelul fibrelor parasimpatice
postganglionare (au rol în inhibarea eliberării de acetilcolină, cu rol de autoreceptori)
 receptorii M3 - sunt prezenţi în număr mare la nivelul fibrei musculare netede a bronhiilor
mari şi mediază contracţia, dar şi vasodilataţia şi secreţia de mucus.
= cea mai mare proporţie de receptori muscarinici prezenţi la nivelul căilor respiratorii
⇓
Efectele stimulării sistemului nervos colinergic sunt:
bronhoconstricţie,
vasodilataţie,
hipersecreţie de mucus
neuromodulare.
 ROLUL SISTEMULUI NERVOS ADRENERGIC

 Plămânul uman conţine foarte puţine fibre nervoase simpatice.

 Fibrele postganglionare din ganglionul cervical mijlociu şi inferior formează un plex în jurul căilor
respiratorii şi al vaselor.
 Receptorii adrenergici distribuiţi la nivelul căilor aerifere sunt:
 receptori alfa-1 adrenergici - în număr limitat, sunt localizaţi la nivelul vaselor pulmonare şi
celulelor epiteliului bronşic. → creşte secreţia de mucus şi produce contracţia muşchiului neted;
 receptori beta adrenergici (β 2 → 70% şi β 1 → 30%)
- receptorii β 1 : reglaţi de nervii simpatici (beta receptori inervaţi)
- receptorii β 2: activaţi mai ales de adrenalina circulantă (beta receptori hormonali).

 Receptorii β 2 sunt prezenţi în membranele celulele musculare netede de la trahee până la

bronhiolele terminale, în celulele epiteliale, pneumocite, celulele Clara şi glandele submucoase,
mastocite, pe celulele endoteliale şi celulele musculare netede vasculare.
- mediaza relaxarea fibrelor musculare.

Mediatorii inflamatori, derivaţi ai lipooxigenazei, factorul activator plachetar (PAF) sau radicalii liberi
ai oxigenului pot afecta funcţia beta-receptorilor.
 SISTEMUL NONADRENERGIC NONCOLINERGIC
(NANC)

SISTEMUL NANC EXCITATOR

 Fibrele C senzitive eliberează neuropeptide numite şi tahikinine, cele mai
importante fiind substanţa P şi neurokinina A.

 Tahikininele determină
 bronhoconstricţie printr-un reflex de axon (conducere retrogradă a excitaţiei de la
nivelul epiteliului bronşic)
 efecte proinflamatorii prin:
• vasodilataţie şi creşterea permeabilităţii vasculare bronşice, cu edem;
• creşterea secreţiei de mucus a glandelor submucoase şi a celulelor caliciforme;
• efect chemotactic pozitiv pentru polimorfonucleare şi eozinofile, de stimulare a
fagocitozei şi creştere a eliberării radicalilor liberi ai oxigenului.

 În condiţii fiziologice, tahikininele sunt rapid degradate prin enzime (endopeptidaze

neutre sau enkefalinaze) localizate în epiteliul bronşic.
 Patologic, în astm: descuamarea epiteliului bronsic ⇒ catabolism scăzut al
tahikininelor ⇒ amplificare a efectelor lor.
 Infecţiile virale ale căilor respiratorii, substanţele oxidante şi fumul de ţigară au
aceleaşi efecte.
 SISTEMUL NONADRENERGIC NONCOLINERGIC
(NANC)

SISTEMUL NANC INHIBITOR.

Cuprinde factori cu efect bronhodilatator.
 Polipeptidul intestinal vasoactiv (VIP):
 reduce efectul contractil al acetilcolinei;
 are efect inhibitor asupra eliberării de neuropeptide din terminaţiile nervoase senzitive;
 VIP este foarte sensibil la enzime proteolitice ⇒este rapid degradat de triptază (mediator al
mastocitelor) ⇒ facilitatrea apariţiei bronhospasmului.

 Oxidul nitric (NO) - este sintetizat pe cale enzimatică sub acţiunea NOS prezentă în
celulele epiteliale, macrofage, celule musculare netede şi celule endoteliale.
- relaxează muşchiul neted bronşic dependent de mărimea bronhiei şi de integritatea
epiteliului bronşic.
- mecanism de acţiune: creşterea GMPc urmată de hiperpolarizarea membranei prin
deschiderea canalelor de K+.
 REGLAREA UMORALĂ
 Adrenalina - eliberată de medulosuprarenală
- produce bronhodilataţie:
direct prin acţiune pe receptorii β 2 adrenergici şi creşterea AMPc
indirect prin inhibarea eliberării de substanţe bronhoconstrictoare, cum ar fi histamina sau
leucotrienele.
- Agoniştii receptorilor β 2 (salbutamolul, izoprenalina) au efecte bronhodilatatoare.
- Teofilina (inhibtor de fosfodiesteraze - care degrad. AMPc) ⇒ bronhodilataţie

 Histamina - stocată în mastocitele tisulare şi în bazofile

- este eliberată la contactul cu antigene sau diferite citokine. - multiple efecte asupra
căilor respiratorii, mediate prin două subtipuri de receptori.
 H1 - mediază bronhoconstricţia, contracţia vaselor pulmonare, creşterea permeabilităţii
venulelor postcapilare şi induce un reflex colinergic bronhoconstrictor;
 H2 - mediază vasodilataţia şi creşterea secreţiei de mucus.
 REGLAREA UMORALĂ
 Produşii de oxidare ai acidului arahidonic - rezultă prin metabolizarea
acidului arahidonic eliberat din fosfolipidele membranare, sub acţiunea
fosfolipazei A2
Acidul arahidonic poate fi metabolizat pe calea ciclooxigenazei sau a
lipooxigenazei.
Pe calea ciclooxigenazei se obţin:
 prostaglandine (PG): PGD2, PGF2α - efect bronhoconstrictor;
 PGE2 - efect bronhodilatator;
 prostacicline: PGI2 - efect bronhodilatator;
 tromboxani: TxA2 - efect bronhoconstrictor.

Pe calea lipooxigenazei se obţin:

 leucotriene (pe calea 5-lipooxigenazei) şi 15-HETE
 lipoxine (pe calea 15-lipooxigenazei), cu un puternic efect bronhoconstrictor şi
de creştere a permeabilităţii vasculare

CONCLUZII
 efect bronhoconstrictor – leucotrienele, Tx, PGD, PGF2α şi lipoxinele;
 efect bronhodilatator – prostaciclinele şi PGE2.
 REGLAREA UMORALĂ
 PAF (Platelet Activating Factor)- este produs în plachetele sanguine şi în
multe celule inflamatorii. Contracţia bronşică produsă de PAF este realizată
prin:
 acţiune directă pe musculatura netedă a căilor respiratorii;
 stimularea sintezei şi eliberării unor factori bronhoconstrictori;
 reducerea densităţii receptorilor β adrenergici la nivel bronho-pulmonar.

 Speciile reactive ale oxigenului - anionul superoxid şi peroxidul de hidrogen

- sunt eliberate din diferite tipuri de celule: macrofage, neutrofile, eozinofile şi
mastocite, activate în timpul proceselor inflamatorii
- au rol important în distrucţia epitelială, prin reducerea apărării antioxidante şi
induc contracţia muşchilor netezi ai căilor respiratorii.
- sunt inactivaţi de scavengeri enzimatici ca superoxid dismutaza (SOD) şi
glutation - peroxidaza.
- Scăderea concentraţiei sanguine a acestora a fost remarcată la unii bolnavi
cu astm.
 Reglarea umorală acţionează sinergic cu cea nervoasă,
asigurând un echilibru între factorii bronhoconstrictori şi
cei bronhodilatatori. Acţiunea factorilor constrictori este
dominantă în primele ore ale dimineţii, când s-a
constatat că nivelul adrenalinei circulante este cel mai
scăzut.
 Reactivitatea căilor respiratorii poate fi testată prin
determinarea modificărilor rezistenţei la flux produse de
administrarea pe cale inhalatorie a unor doze progresive
de substanţe bronhoconstrictoare, cum ar fi acetilcolina,
metacolina şi carbacholul (parasimpaticomimetice).