6.

Plan de ingrijire al pacientului cu angina pectoral

Angina pectorală (angorul pectoral sau cardiopatia ischemică dureroasă) este o formă clinică a
cardiopatiei ischemice caracterizată prin crize dureroase paroxistice, cu sediu retrosternal, care apar la
emoții sau efort, durează câteva minute si dispar la încetarea cauzelor, repaus sau la administrarea de
nitriți.

Etiologie
 Ateroscleroză coronariană este principala cauză.

Angina este expresia unei insuficiențe coronariene acute, datorită dezechilibrului brusc, apărut la efort, între
nevoile miocardului și posibilitățile arterelor coronare.
Miocardul nu primește aportul necesar de oxigen (impus de condițiile declanșatoare: emoții, efort) deoarece
arterele coronariene sunt stenozate, iar asta declanșează criza de angină pectorală.

Factori de risc
 Fumatul;

 Obezitatea;
 Sedentarismul;

 Hipercolesterolemia;
 Diabetul zaharat;
 Hipertiroidismul;
 Stresul;

Semne și simptome – Manifestări de dependență în angina pectorală

 durere cu caracter constrictiv;

 sediul durerii: retrosternal cu iradiere în umăr, membrul stâng, mandibulă;

 anxietate;

 teama de moarte iminentă;

 durata crizei: 1-3 minute – până la 10-15 minute;

 durerea dispare la repaus;

 e suprimată prompt de nitriți.

 frecvenţa crizelor este variabilă

 durerea apare în anumite condiţii: abuz de tutun, crize tahicardice, efort fizic, de obicei la mers, emoţii, mese
copioase, frig sau vânt etc. Cedează prompt la repaus şi la administrarea de Nitroglicerină (1 – 2′ rar 3′).

 criza poate fi insoțită de palpitaţii, transpiraţii, paloare, lipotimie, lipsă de aer.

Evoluție
Poate evolua către:
 Infarct miocardic acut
 Tulburări de ritm și de conducere

 Insuficiență cardiacă

Diagnostic
Diagnosticul este clinic și se bazează pe criza dureroasă cu localizare retrosternală, instalată la efort sau emoții și
care dispare în repaus sau la administrarea de nitriți.

Tratament
 Tratamentul anginei pectorale începe cu stabilirea cauzelor și a factorilor care precipită apariția sau
favorizează accesul de angor. Deoarece acesta este urmarea aterosclerozei coronariene, tratamentul va viza și
acest lucru.
 Tratamentul crizei anginoase începe cu întreruperea efortului sau cauzei declanșatoare și administrare de
nitroglicerină sublingual.
 Prevenirea crizei se face prin evitarea situațiilor declanșatoare.

Îngrijirea pacientului cu angină pectorală

Problemele pacientului cu angină pectorală
 disconfort;

 durerea;

 intoleranță la efort;

 dezechilibrului brusc apărut la efort între nevoile miocardului (mai ales în O2) şi posibilitățile arterelor
coronare;

 circulație inadecvata;

 insuficientei circulatorii coronariene;

 dispnee;
 alterarea perfuziei tisulare;

 anxietate;

 senzația de ” moarte iminenta “;

 deficit de auto îngrijire;

 potențial de alterare a nutriției: deficit, grețuri, vărsături;

 potențial de complicații;

 devalorizare;

 dificultatea în a participa la activități.

Obiectivele asistentului medical pentru pacientul cu angină pectorală

 să fie calmată durerea;
 să prezinte circulație adecvată;

 să fie îmbunătățita toleranța la efort;

 să respire eficient;

 să fie echilibrat psihic;

 să fie combătută anxietatea;

 să fie prevenite complicațiile imediate și tardive;

 să fie limitată extinderea necrozei;

 să se recupereze socio-profesional.

Intervențiile asistentului medical pentru pacientul cu angina pectorală

 în etapa prespitalicească: îndepărtarea cauzei declanșatoare, combaterea durerii, sedare, tratamentul
complicațiilor la indicația medicului, transport la spital;

 în spital: asigurarea repausului la pat, oxigenoterapie la nevoie, montarea unei perfuzii, monitorizarea
funcțiilor vitale, bilanț hidric;
 administrarea tratamentului medicamentos prescris de medic și urmărirea efectelor acestuia;
supravegherea stării generale a pacientului si observarea efectului tratamentului pentru prevenirea
potențialelor complicații;
 educație sanitară: pacienții si familia vor fi informați despre boala, cum se tratează, previne;

 ajutarea pacientului in satisfacerea nevoilor fundamentale;

 asigurarea alimentației (va fi fracționată în cantități mici, repetate). Regimul va fi echilibrat la

normoponderali, hipocaloric la obezi. Se vor evita mesele copioase şi după fiecare masă bolnavul va sta în
repaus 60 – 90 minute. În general regimul va fi cel recomandat în ateroscleroză, obezitate;

 se va combate aerogastria şi constipaţia;

 recoltarea produselor biologice pentru examinări de laborator;

 aplicarea masurilor de prevenire a efectelor imobilizării;

 ajutarea pacientului in satisfacerea nevoilor fundamentale;

 combaterea fumatului, obezității, sedentarismului, hipercolesterolemiei, diabetului zaharat, hipertiroidismului,

stresului (factorii de risc pentru angină pectorală);
 educația pacientului privind regimul de viată;

 reluarea treptată și progresivă a efortului fizic. Repausul la pat are indicații speciale: crize frecvente, de durată,
intense şi rezistente la nitroglicerină, crize de decubit;

 somn și alimentație echilibrată, adecvată;

 2. măsurarea și notarea pulsului
Măsurarea pulsului este o tehnică importantă pe care orice asistent medical trebuie să știe să o noteze și să o
evalueze, deoarece variațiile acestuia au rol important în diagnostic, dar și în evoluția bolii sau efectul
medicamentelor administrate.
Pulsul sau ritmul cardiac reprezintă expansiunea ritmică a arterelor pe un plan dur și este sincronă cu sistola
ventriculară. Scopul măsurării pulsului este de evaluare a funcției cardiovasculare.
Frecvența se măsoară în bătăi/minut.
Frecvența normală a pulsului arterial în stare de repaus la un adult este de 60-80 bătai pe minut.
Valori orientative ale pulsului în funcție de vârstă
 nou-născut – 120-160 bătăi/minut

 1-2 luni (sugar) – 100-140 bătăi/minut

 1-2 ani – 80-130 bătăi/minut

 2-6 ani – 75-120 bătăi/minut

 6-12 ani – 75-110 bătăi/minut

 adolescent – 60-100 bătăi/minut

 adult – 60-80 bătăi/minut.

Caracteristicile pulsului
Prin măsurarea pulsului se apreciază:

 Ritmul sau regularitatea pulsului (puls ritmic sau aritmic)

 Amplitudinea sau intensitatea pulsului (mică sau mare)

 Frecvența sau rapiditatea pulsului (limitele: ritmul tahicardic sau accelerat și ritmul bradicardic sau lent)

 Celeritatea* (celeritatea reprezintă viteza de ridicare şi coborâre a undei pulsatile)

 Volum

Scop
 Evaluarea funcţiei cardiovasculare – informații despre activitatea inimii și starea arterelor.
 Aprecierea răspunsului la medicaţia cardiacă, activitate sau stres.

 Recunoașterea complicaţiilor.

Loc de măsurare
Pulsul poate fi măsurat la orice arteră accesibilă palpării și care poate fi comprimată pe un plan dur.

Cele mai precise puncte de presiune unde se poate măsura pulsul sunt:

 Artera temporală superficială la copil

 Artera carotidă (A)

 Regiunea apicală

 Artera humerală (B)

 Artera radială (cea mai des folosita – C)

 Artera femurală (D)

 Artera din regiunea poplitee (E)

 Artera pedioasă (F)

 Artera tibială (G)

 Apex (vârful inimii)

Materiale necesare
 Ceas cu secundar

 Foaie de temperatură

 Pix de culoare roșie

Pregătirea pacientului pentru măsurarea pulsului

Pregătirea psihică

 Se explică tehnica și se obține consimțământul și colaborarea;

 Se asigură repaus fizic și psihic 10-15 minute (o stare emotivă poate modifica valoarea);

Pregătirea fizică

 Se poziționează pacientul (în funcție de starea acestuia) în decubit dorsal cu membrul superior întins pe lângă
corp, articulaţia mâinii în extensie, mâna în supinaţie (cu palma orientată în sus) sau în poziţie semişezândă cu
antebraţul în unghi drept sprijinit pe suprafaţa patului, mâna în supinaţie şi extensie;

Tehnica
Măsurarea pulsului

 Asistenta se spală pe mâini și se dezinfectează;

 Se reperează artera pentru măsurare (la extremitatea distală a antebrațului, în sanțul radial localizat în
continuarea policelui)

 Se fixează degetul index, medius și inelar pe traiectul arterei;

 Se exercită o ușoară presiune până când se simt pulsațiile;

 Se măsoară pulsațiile timp de un minut, ghidându-ne după ceas;

 Se poate măsura și timp de 30 de secunde, iar valoarea obținută se înmulțește la doi, însă pentru o acuratețe
maximă este bine să se măsoare timp de 1 minut;

 Se apreciază în același timp și ritm, amplitudine, elasticitate;

 Se notează valoarea obținută în foaia de temperatură.

 Se poate nota valoarea și cifric în carnetul personal.

Notarea pulsului în foaia de temperatură

 Pulsul se notează pe foaia de temperatură cu pix de culoare roșie.
 Se calculează pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură câte 4 pulsații (4 valori / pătrat).

 Se notează grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roşie, făcut pe linia orizontală sau în mijlocul
pătratului (în funcție de valoare) din rubrica corespunzătoare pentru D (dimineaţa) sau S (seara);
 Obține-ți curba pulsului unind punctul obținut cu punctul măsurat anterior.