Sunteți pe pagina 1din 3

ANGINA PECTORALĂ

=este o formă clinică a cardiopatiei ischemice caracterizată prin crize


dureroase paroxistice, cu sediu retrosternal, care apar la emoții sau efort,
durează câteva minute si dispar la încetarea cauzelor, repaus sau la
administrarea de nitriți.
Etiologie:
 Ateroscleroză coronariană este principala cauză.
 Angina este expresia unei insuficiențe coronariene acute, datorită
dezechilibrului brusc, apărut la efort, între nevoile miocardului și
posibilitățile arterelor coronare.
 Miocardul nu primește aportul necesar de oxigen (impus de
condițiile declanșatoare: emoții, efort) deoarece arterele
coronariene sunt stenozate, iar asta declanșează criza de angină
pectorală.
 În mod normal, circulația coronariană se adaptează necesităților de
O2 ale miocardului, putând crește la efort de 8-10 ori. Condițiile
declanșatoare (efort, emoții), impun miocardului un efort
suplimentar, deci necesități mai mari de O2, dar circulația
coronariană cu leziuni de ateroscleroză este incapabilă să își
mărească debitul. Acest lucru duce la impulsul dureros, sau la criza
de angină.
Debut:
Debutul anginei pectorale poate varia de la persoană la persoană.
Simptomele comune includ durere sau disconfort în piept, care poate radia în
brațul stâng sau în maxilar, dificultăți de respirație, transpirație excesivă și
greață. Este important să consulți un medic pentru o evaluare adecvată și un
plan de tratament adecvat.
Semne si simptome în angina pectorală:
 durere cu caracter constrictiv;
 sediul durerii: retrosternal cu iradiere în umăr, membrul stâng,
mandibulă;
 anxietate;
 teama de moarte iminentă;
 durata crizei: 1-3 minute – până la 10-15 minute;
 durerea dispare la repaus;
 e suprimată prompt de nitriți.
 frecvenţa crizelor este variabilă
 durerea apare în anumite condiţii: abuz de tutun, crize tahicardice, efort
fizic, de obicei la mers, emoţii, mese copioase, frig sau vânt etc. Cedează
prompt la repaus şi la administrarea de Nitroglicerină (1 – 2′ rar 3′).
 criza poate fi insoțită de palpitaţii, transpiraţii, paloare, lipotimie, lipsă de
aer.
Diagnostic:
Diagnosticul este clinic și se bazează pe criza dureroasă cu localizare
retrosternală, instalată la efort sau emoții și care dispare în repaus sau la
administrarea de nitriți.
Tratament:
 Tratamentul anginei pectorale începe cu stabilirea cauzelor și a factorilor
care precipită apariția sau favorizează accesul de angor. Deoarece acesta
este urmarea aterosclerozei coronariene, tratamentul va viza și acest
lucru.
 Tratamentul crizei anginoase începe cu întreruperea efortului sau cauzei
declanșatoare și administrare de nitroglicerină sublingual.
 Prevenirea crizei se face prin evitarea situațiilor declanșatoare.
Problemele pacientului cu angină pectorală:
 disconfort;
 durerea;
 intoleranță la efort;
 dezechilibrului brusc apărut la efort între nevoile miocardului (mai ales în
O2) şi posibilitățile arterelor coronare;
 circulație inadecvata;
 insuficientei circulatorii coronariene;
 dispnee;
 alterarea perfuziei tisulare;
 anxietate;
 senzația de ” moarte iminenta „;
 deficit de auto îngrijire;
 potențial de alterare a nutriției: deficit, grețuri, vărsături;
 potențial de complicații;
 devalorizare;
 dificultatea în a participa la activități.
Obiectivele asistentului medical pentru pacientul cu angină pectorală:
 să fie calmată durerea;
 să prezinte circulație adecvată;
 să fie îmbunătățita toleranța la efort;
 să respire eficient;
 să fie echilibrat psihic;
 să fie combătută anxietatea;
 să fie prevenite complicațiile imediate și tardive;
 să fie limitată extinderea necrozei;
 să se recupereze socio-profesional.
Intervențiile asistentului medical pentru pacientul cu angină pectorală:
o în etapa prespitalicească: îndepărtarea cauzei declanșatoare, combaterea
durerii, sedare, tratamentul complicațiilor la indicația medicului,
transport la spital;
o în spital: asigurarea repausului la pat, oxigenoterapie la nevoie, montarea
unei perfuzii, monitorizarea funcțiilor vitale, bilanț hidric;
o administrarea tratamentului medicamentos prescris de medic și
urmărirea efectelor acestuia;
o supravegherea stării generale a pacientului si observarea efectului
tratamentului pentru prevenirea potențialelor complicații;
o educație sanitară: pacienții si familia vor fi informați despre boala, cum se
tratează, previne;
o ajutarea pacientului in satisfacerea nevoilor fundamentale;
o asigurarea alimentației (va fi fracționată în cantități mici, repetate).
Regimul va fi echilibrat la normoponderali, hipocaloric la obezi. Se vor
evita mesele copioase şi după fiecare masă bolnavul va sta în repaus 60 –
90 minute. În general regimul va fi cel recomandat în ateroscleroză,
obezitate;
o se va combate aerogastria şi constipaţia;
o recoltarea produselor biologice pentru examinări de laborator;
o aplicarea masurilor de prevenire a efectelor imobilizării;
o ajutarea pacientului in satisfacerea nevoilor fundamentale;
o combaterea fumatului, obezității, sedentarismului, hipercolesterolemiei,
diabetului zaharat, hipertiroidismului, stresului (factorii de risc pentru
angină pectorală);
o educația pacientului privind regimul de viată;
o reluarea treptată și progresivă a efortului fizic. Repausul la pat are
indicații speciale: crize frecvente, de durată, intense şi rezistente la
nitroglicerină, crize de decubit;
o somn și alimentație echilibrată, adecvată;

S-ar putea să vă placă și