Infarctul miocardic acut

Infarctul miocardic acut ( I.M.A.) este provocat de necroza ischemică a unei porțiuni din miocard
determinată de obstrucția bruscă a unei artere coronare.

Cauze
Etiologie: ateroscleroză coronariană (în 90%-95% din cazuri)
Factorii de risc care favorizează apariția infarctului miocardic acut sunt:
● sedentarismul;
● obezitatea;
● fumatul;
● consumul de alcool în exces;
● vârsta;
● factorul genetic;
● hipercolesterolemia;
● hipertensiune arterială;
● diabetul zaharat;
● efortul fizic intens;
● stresul;
● tensiunea nervoasă;
● șocul hipovolemic;
● dislipidemiile;
● leziunile valvulare;
● stenozele congenitale;
● intervențiile chirurgicale.
Factori declanșatori: efort, mese copiose, stres, infecții acute ale tractului respirator, factori
meteorologici etc.

Semne clinice
Durerea
Durerea în infarctul miocardic acut este intensă, atroce, violentă, insuportabilă.
Localizarea durerii are sediu retrosternal, precordial sau parasternal stâng cu iradiere în umărul
și brațul stâng, regiunea cervicală, mandibulă.

Durerea mai poate fi localizată și extratoracic, în epigastru, abdomen, brațe, antebrațe și poate
iradia în orice regiune a toracelui. depășind în sus gâtul, iar în jos poate iradia în epigastru,
hipocondru drept sau stâng.
Aceasta este descrisă de către bolnav ca o senzație de constricție sau “o gheară”, lovitură de
pumnal, senzație de presiune, apăsare insuportabilă, corset de fier care împiedică respirația.
Durerea nu se calmează la repaus sau la administarea de nitriți, spre deosebire de angina
pectorală.
Durata durerii poate fi de la 30 de minute, până la ore (48 de ore) și apare de obicei în repaus și
determină agitația bolnavului.

Hipotensiunea arterială
Poate să apară imediat sau la câteva ore, precedată de o ușoară creștere a tensiunii arteriale.
Când tensiunea arterială scade brusc, există pericolul șocului cardiogen. Tensiunea arterială
trebuie să fie monitorizată permanent. Hipotensiunea arterială este însoțită de regulă, de
tahicardie.
Durerea este însoțită de:
– dispnee, transpirații reci;
– agitație, teamă de moarte iminentă, anxietate extremă;
– stare de șoc;
– debutul poate fi asimptomatic sau atipic ( durere epigastrică) în special la vârstnici.
– febră, absentă la început și moderată la 24-48 ore după debut (38 grade C)
– greață, vărsături, distensie abdominală.

Evoluție
● Tulburări grave de ritm și conducere (fibrilație atrială, flutter etc);
● Complicații tromboembolitice (pulmonare, cerebrale);
● Moarte subită.

Diagnostic
● EKG;
● Angiografie;
● Coronarografie;
● RX toracică;
● Examene laborator (VSH, fibrinogen, proteina C reactivă, enzime de necroză
miocardică).

Tratament
1. Repaus ABSOLUT la pat (3-4 săptămăni), sedative;
2. Oxigen;
3. Combaterea durerii (mialgin, morfină);
4. Tratament anticoagulant, trombolitice.

Util pentru a memora schema de tratament din sindroamele coronariene acute este acronimul
MONA.
M -> morfină
O -> oxigen
N -> nitroglicerină
A -> aspirină

Probleme de dependență ale pacientului cu infarct miocardic acut

– disconfort legat de durere
– anxietate legată de senzația morții iminente
– scăderea debitului cardiac legată de obstrucția coronariană
– alterarea perfuziei tisulare legată de prezența zonelor de necroză
– deficit de autoîngrijire legat de intoleranță la efort
– potențial de alterare a nutriției prin deficit legat de grețuri, vărsături
– potențial de complicații.

Obiectivele asistentului medical pentru pacientul cu infarct miocardic acut

Vizeaza:
– calmarea durerii;
– combaterea anxietătii;
– prevenirea complicațiilor imediate și tardive;
– limitarea extinderii necrozei;
– recuperare socio-profesională.

Intervenţiile asistentului medical pentru pacientul cu infarct miocardic acut

Conduita de urgenţă în faza de prespitalizare (intervalul de la debutul infarctului miocardic și
până la momentul sosirii bolnavului în spital):
● Aşezarea bolnavului în decubit dorsal;
● Interzicerea oricărei mişcări;
● Psihoterapie;
● Urmărirea TA și puls;
● Menţinerea permeabilităţii căilor aeriene;
● Transportul de urgenţă într-o unitate spitalicească cu autosanitare (dotate cu aparatură
de monitorizare, defibrilare şi reanimare), obligatoriu cu targă și însoțite de cadre
medicale.
● Bolnavii cu infarct miocardic sunt internaţi de urgenţă în secţiile de terapie coronariană a
secţiei de cardiologie care este organizată pentru urgenţele cardio-vasculare şi
reanimare. Secţiile de terapie coronariană sunt dotate cu personal medical calificat în
asemenea urgenţe precum şi cu aparatura de specialitate.

La spital:
● Transportul bolnavului se face direct în secţie – de cardiologie, terapie intensivă sau
medicină internă, cu targa, într-un timp cât mai scurt.
● Mutarea bolnavului de pe targă în pat (de către personalul sanitar) fără să permită
bolnavului nici o mișcare.
● Asistentul medical va asigura un climat de linişte, salon luminos, bine încălzit, aerisit.
● La indicatia medicului: sedarea durerii se va face cu opiacee (Morfină, Mialgin), Fortral
sau amestecuri litice, anxietatea se combate cu sedative (Fenobarbital, Diazepam). Se
evita administrarea concomitenta a sedativelor cu opiaceele. Oxigenoterapie.
 ● Monitorizarea (supravegherea permanentă) în primele zile a electrocardiogramei, TA,
pulsului, respiraţiei, temperaturii.
● Recoltarea probelor de laborator. Se va recolta sânge pentru dozări enzimatice,
fibrinogen, glicemie, determinarea leucocitozei, VSH, colesterol, acid uric.
● Pentru prevenirea complicaţiilor tromboembolice, la indicația medicului se administrează
anticoagulante (heparină – sub controlul timpului de coagulare; trombostop).
● Administrarea medicației se va face cu punctualitate;
● Mesele vor fi fracţionate (5-6 pe zi) pentru a evita consumul de cantităţi mari de alimente
la o masă;
● La început se face alimentaţie pasivă la pat, treptat trecând la alimentaţie activă. După
mobilizarea bolnavului, se poate servi masa în sala de mese;
● Regimul alimentar va fi hiposodat şi hipocaloric. În primele zile se dă o alimentaţie
lichidă administrata lent cu lingurița, pireuri, ceaiuri, compot, supe, lapte, sucuri de
fructe, ouă moi, evitând alimentele care produc gaze sau întârzie tranzitul intestinal;
● Se interzice fumatul;
● Urmărirea evacuărilor de urină şi scaun. Bolnavul imobilizat va fi servit la pat cu urinar şi
bazinet la nivelul lui – pentru a nu necesita efort suplimentar. Constipaţia se combate
prin laxative uşoare sau clisme uleioase.
● Diureza şi scaunul se notează în foaia de temperatură.
● Igiena presupune baie parţială la pat până la mobilizarea bolnavului – fără a-l obosi şi
fără a-l ridica;
● Crearea unui mediu psihologic favorabil: se vor evita discuţiile cu voce tare, nu se va
permite vizitarea în grup, se evită vizitele lungi, nu se comunică veşti neplăcute, se va
facilita contactul cu bolnavii reabilitaţi, cu efect psihic bun.

Mobilizarea bolnavului:
● Repausul absolut la pat este în prima săptămână în funcţie de evoluţia bolii.
● Durata imobilizării este stabilită de medic.
● Dacă bolnavul nu are dureri, febră sau alte complicaţii, începând chiar din primele zile se
pot face mişcări pasive ale degetelor de la mâini şi de la picioare, la indicația medicului.
● Treptat se permite schimbarea poziţiei în pat, mişcări active ale membrelor.
● Mobilizarea se face progresiv – şezut în pat, la marginea patului, aşezarea în fotoliu,
ridicarea în picioare – sub control pulsului şi al tensiunii arteriale, primii paşi numai în
prezenţa medicului.

Educaţia sanitară
● Se instruieşte bolnavul privind modul de administrare a medicamentelor, semnele
supradozajului digitalic;
● Se recomandă controlul periodic;
● Se va încerca sa se restabilească încrederea în sine și capacitatea de muncă anterioară
imbolnăvirii;
● Se interzice fumatul;
● Se recomandă un regim de viaţă ordonat, raţional;
● Se insista asupra respectării regimului alimentar.