Sunteți pe pagina 1din 4

INGRIJIREA PACIENTULUI CU INFARCT MIOCARDIC ACUT

Infarctul miocardic acut (IMA) se caracterizeaza prin necroza miocardica ( pe o suprafata


mai mult sau mai putin extinsa ) determinata de o obstructie coronariana prin tromboza.
Circumstante de aparitie: dupa mese copioase, efort fizic intens, expunere la frig.
Factori predispozanti: ateroscleroza coronariana, stenoza congenitala coronariana, leziuni valvulare.
Factori de risc: hiperlipemii, hipercolesterolemii, alcool, tutun, obezitate, stres, sedentarism, diabet
zaharat , HTA.

Manifestari de dependenta(semne si simptome):


• durere: ♦ anginoasa, intensa ( atroce, violenta, insuportabila si socogena );
- retrosternala sau precordiala
- este descrisa ca osenzatie de constricite sau „ in gheara”;
- o senzatie de presiune sau ca un corset de fier care impiedica respiratia;
- uneori ca simpla jena retrosternala, o senzatie de arsura, de greutate sau apasare suportabila
- iradiaza in umarul si in bratul stang , in regiunea cervicala, in mandibula;
- poate fi localizata extratoracic, in epigastru, abdomen, brate, antebrate, coate, pumni, sau in
orice regiune a toracelui depasind in sus gatul, iar in jos poate iradia in epigastru, hipocondru
drept sau stang;
- anginoasa, intensa ( atroce, violenta, insuportabila si socogena );
- nu cedeaza la nitroglicerina sau repaus;
- dureaza de la 30 minute pana la cateva (48 ore).
- apare de obicei in repaus;
- determina agitatia bolnavului;
♦ dispnee, sughit.
• semnele care insotesc durerea sunt: anxietate, agitatie extrema, senzatia de moarte iminenta, ,
transpiratii reci, adinamie, astenie, ameteli, greturi, varsaturi, distensie abdominala, senzatie de
plenitudine epigastrica, mai rar diaree,
• hipotensiune arteriala :poate sa apara imediat sau la cateva ore, precedat de o usoara crestere a tensiunii
arteriale(datorita actiunii stresante a durerii; scaderea TA brusc poate determina socul cardiogen,
• febra absenta la inceput, apar la 12-24 ore de la debut ( in jur de 38 °C);
• alte semne
- stare de soc: paloare, tegumente reci si umede, puols rapid filiform, alterarea starii generale,
oligurie grava;
- socul „inexplicabil”, edemul pulmonar, insuficienta cardiaca rapid progresiva, tulburari de
ritm- atrag atentia asupra unui infarct miocardic acut chiar in absenta durerii;
- debutul atipic este frecvent indeosebi la varstnici;
- debutul nedureros insotiet de semnele si pimptomele enumerate mai sus, poate duce la deces.
Ingrijirea acestor categorii de bolnavi constituie o urgenta medicala.
Examinari complementare:
- electrocardiograma,
- examinari de laborator: sange, VSH (crescuta), fibrinogen (crescut), TGO (crescuta), leucocitoza,
creatinfosfokinaza (crescuta),
- coronarografie,
- ventriculografie radioizotopica,
- cateterism cardiac.
Probleme de dependenta:
- disconfort legat de durere
- anxietate legata de senzatia mortii iminente
- scaderea debitului cardiac legata de obstructia coronariana
- alterarea perfuziei tisulare legata de prezenta zonelor de necroza
- deficit de autoingrijire legat de intoleranta la efort
- potential de alterare a nutritiei prin deficit legat de greturi, varsaturi
- potential de complicatii.
Obiective
Vizeaza:
- calmarea durerii,
- combaterea anxietatii,
- prevenirea complicatiilor imediate si tardive( retrombozarea, etc),
- limitarea extinderii necrozei,
- recuperare socio-profesionala.
Intervenţiile asistentei medicale:
→ Conduita de urgenţă
In faza de prespitalizare :
1. Prevenirea morţii subite:
- aşezarea bolnavului în decubit dorsal;
- interzicerea oricărei mişcări;
- psihoterapie.
2. Preintampinarea altor complicaţii:
- sedarea durerii - la indicaţia medicului.
Se poate administra:
- morfină 0,01-0,02 g (1 fiolă= 0,02 g) subcutanat sau intramuscular, eventual intravenos lent, diluată
cu ser fiziologic sub controlul respiratiei. Morfina poate provoca hipotensiune arteriala si deprimarea
ventilatiei pulmonare. Asocierea cu atropina 1 mg subcutanat sau intramuscular, eventual 0,5 mg
intravenos poate preveni aceste fenomene.
- mialgin 0,10 g subcutanat sau intramuscular, eventual intravenos diluat in 10 ml ser sau glucoza 10%.
- fortral 30 mg intravenos sau intramuscular.
- in durerile de mica intensitate se poate administra algocalmin, fenobarbital, codeina.
- urmarirea TA si puls; mentinerea TA cu perfuzii de glucoza 5%, dextran, marisang, hemisuccinat de
hidrocortizon; corectarea extrasistolelor cu xilina de uz cardiologic.
- menţinerea permeabilităţii căilor aeriene → prin aspirarea secreţiilor;
- oxigenoterapie.
3. Scurtarea timpului până la internarea în spital: transportul de urgenţă într-o unitate spitalicească cu
autosanitare (dotate cu aparatură de monitorizare, defibrilare şi reanimare), obligatoriu cu targa si insotite
de cadre medicale.
Bolnavii cu infarct miocardic sunt internaţi de urgenţă în secţiile de terapie coronariană a secţiei de
cardiologie care este organizată pentru urgenţele cardio-vasculare şi reanimare. Secţiile de terapie
coronariană sunt dotate cu personal medical calificat în asemenea urgenţe precum şi cu aparatura de
specialitate.

→ Îngrijiri în unităţi spitaliceşti:


1. Instalarea bolnavului în pat:
→ Transportul bolnavului se face direct în secţie – de cardiologie, terapie intensivă sau medicină internă,
cu targa, într-un timp cât mai scurt.
→ Mutarea bolnavului de pe targa in pat ( de catre personalul sanitar) fara sa permita bolnavului nici o
miscare.
→ Asistenta va asigura un climat de linişte, salon luminos, bine încălzit, aerisit.
→ Pozitie cat mai comoda in pat. Paturile trebuie să aibă somiere reglabile pentru a se evita pozitiile
fortate.
2. Continuarea măsurilor de urgenţă şi prim ajutor:
La indicatia medicului:
→ sedarea durerii se va face cu opiacee (Morfină, Mialgin), Fortral sau amestecuri litice.
→ anxietatea se combate cu sedative (Fenobarbital, Diazepam). Se evita administrarea concomitenta a
sedativelor cu opiaceele.
→ oxigenoterapie.
3. Supravegherea funcţiilor vitale:
→ Monitorizarea (supravegherea permanentă) în primele zile a electrocardiogramei, TA, pulsului,
respiraţiei, temperaturii. In sectiile de boli interne mai putin dotate se monitorizeaza din ora in ora si ori
de cate ori este nevoie functiile vitale si vegetative( TA, puls, respiratie), inregistarea zilnoca a
electrocardiogramei si a temperaturii.
4. Recoltarea probelor de laborator:
→ Se va recolta sânge pentru dozări enzimatice, fibrinogen, glicemie, determinarea leucocitozei, VSH,
colesterol, acid uric.
5. Prevenirea complicaţiilor tromboembolice:
- Se administrează anticoagulante: Heparină → sub controlul timpului de coagulare; Trombostop –, apoi
funcţie de timpul Quick (indice de protrombină).
6. Preîntâmpinarea hiperexcitabilităţii miocardice:
→ Se administrează Xilină 200 mg în perfuzie, i.v. sau 200 mg intramuscular.
7. Administrarea medicatiei:
- cu punctualitate pentru a evita emotiile, la pat, in pozitie orizontala.
- asistenta medicala va avea pregatite medicamente pentru eventualele complicatii.
- administrarea oxigenului.
8 .Alimentaţia bolnavului:
→ Mesele vor fi fracţionate (5-6 pe zi) pentru a evita consumul de cantităţi mari de alimente la o masă.
→ La început se face alimentaţie pasivă la pat, treptat trecând la alimentaţie activă. După mobilizarea
bolnavului, se poate servi masa în sala de mese.
→ Regimul alimentar va fi hiposodat şi hipocaloric. În primele zile se dă o alimentaţie lichidă
administrata lent cu lingurita, pireuri, ceaiuri, compot, supe, lapte, sucuri de fructe, ouă moi, evitând
alimentele care produc gaze sau întârzie tranzitul intestinal.
→ Se interzice fumatul.
9.Urmărirea evacuărilor de urină şi scaun:
→ Bolnavul imobilizat va fi servit la pat cu urinar şi bazinet la nivelul lui – pentru a nu necesita efort
suplimentar.
→ Constipaţia se combate prin laxative uşoare sau clisme uleioase.
→ Diureza şi scaunul se notează în foaia de temperatură.
10. Igiena bolnavului:
→ Baie generală sau parţială la pat până la mobilizarea bolnavului – fără a-l obosi şi fără a-l ridica.
11. Mobilizarea bolnavului:
→ Repausul absolut la pat este în prima saptamana in funcţie de evoluţia bolii.
→ Durata imobilizării este stabilită de medic.
→ Dacă bolnavul nu are dureri, febră sau alte complicaţii, începând chiar din primele zile se pot face
mişcări pasive ale degetelor de la mâini şi de la picioare.
→ Treptat se permite schimbarea poziţiei în pat, mişcări active ale membrelor.
→ Mobilizarea se face progresiv – şezut în pat, la marginea patului, aşezarea în fotoliu, ridicarea în
picioare – sub control pulsului şi al tensiunii arteriale, primii paşi numai în prezenţa medicului.
12. Crearea unui mediu psihologic favorabil:
→ Se vor evita discuţiile cu voce tare, chemările la telefon.
→ Nu se va permite vizitarea în grup.
→ Se evită vizitele lungi.
→ Nu se comunică veşti neplăcute.
→ Se va facilita contactul cu bolnavii reabilitaţi, cu efect psihic bun.
13. Educaţia sanitară:
→ Se instruieşte bolnavul privind modul de administrare a medicamentelor, semnele supradozajului
digitalic.
→ Se recomandă controlul periodic.
→ Se va incerca sa se restabileasca increderea in sine si capacitatea de munca anterioara imbolnavirii.
→ Se interzice fumatul.
→ Se recomandă un regim de viaţă ordonat, raţional.
→ Se insista asupra respectarii regimului alimentar.

S-ar putea să vă placă și