CURS 1

NOŢIUNI INTRODUCTIVE DE FARMACIE CLINICĂ

În urma cu peste cinci decenii, profesia de farmacist a cunoscut schimbări majore de

activitate farmaceutică, în special după introducerea la sfârșitul anilor 1960 în practica
farmaceutică modernă a unei noi paradigme: farmacia clinică; conform careia farmacistul
clinician este orientat către pacient şi are rol de consilier în domeniul farmacoterapiei.
De-a lungul anilor, după introducerea cu succes a conceptelor și serviciilor de farmacie
clinică în spital şi în comunitate în Statele Unite și Europa, restul țărilor au urmat exemplul în
transformarea serviciilor farmaceutice.
Primul curs postuniversitar de Farmacie clinică din Europa apare la Barcelona în 1974. În
România, (Bucureşti), în 1980 se introduce cursul iniţiat de prof. D. Dobrescu. Ca învăţământ
universitar – în Europa din 1986 în Franţa, iar în România din 1994.
Farmacia clinică este ramura farmaciei, în care farmacistul clinician ofera consiliere
farmacoterapeutică pentru optimizarea utilizării medicamentelor, promovarea sănătății și
prevenirea bolilor.
Aceasta include toate serviciile efectuate de farmacisti in spitale, clinici medicale,
farmacii comunitare, servicii de ingrijire la domiciliu, si în orice alt loc unde sunt prescrise si
utilizate medicamente.
Activitățile de bază ale practicii farmaciei clinice includ prescrierea şi administrarea
medicamentelor, monitorizarea prescripțiilor, gestionarea consumului de medicamente și
consilierea farmacoterapeutică a pacienților.
Societatea Europeană de Farmacie Clinică ( European Society of Clinical
Pharmacy):specialitate farmaceutică care descrie activitățile și rolul farmacistului clinician în
dezvoltarea și promovarea utilizării raționale și adecvate a medicamentelor și dispozitivelor
medicale.
Colegiul American de farmacie clinică (American College of Clinical Pharmacy):
specialitate farmaceutică centrată pe stiinta si practica de utilizare rațională a medicamentelor de
către pacient.
! Termenul "clinic" nu implică neapărat o activitate desfăşurată într-un cadru spitalicesc
ci evidențiază faptul că tipul de activitate este legat de starea de sănătate (clinică) a pacientului.
Activitățile de farmacie clinică necesită cunoştințe temeinice de farmacologie, biochimie,
patologie si terapeutică medicala si se pot efectua atât în spitale cât şi în farmacia de comunitate

1
 Ce diferențe sunt între farmacia clinică şi farmacia tradițională, generală?

Activități de farmacie clinică Activități de farmacie „tradițională”

analiza nevoilor populației privind Sinteza si chimia medicamentelor
medicamentele, modurile de administrare și
efectele acestora asupra pacienților
Evaluarea şi monitorizarea medicației Prepararea medicamentelor
individualizate
Integrat în echipa medicală, implicat direct în Distribuția şi eliberarea medicamentelor
îngrijirea pacienților
FOCUS: Pacient FOCUS: Producția şi marketingul medicamentelor

Conceptul farmaciei clinice a început odată cu apariția primelor efecte adverse severe ale
medicamentelor:
1879 – 1890 decese subite în timpul anesteziei cu Cloroform
1922 icter asociat cu salvarsan (numele comercial al arsfenaminei, este o combinație
organică a arsenului Numele provine din cuvintele latine salvare și arsenicum
(„arsenul care vindecă”); este primul antibiotic descoperit în lume, având o
acțiune bactericidă asupra germenului Treponema pallidum care produce sifilisul,
și asupra spirochetelor în general.
1937 decese după administrarea Sulfanilamidei în solventul dietilenglicol, cu apariția
insuficiențelor renale fatale
1955 infectarea copiilor din SUA cu poliomielită vaccin datorită eșecurilor în procesul
de inactivare al virusului
1961 Thalidomidă - malformații congenitale, lipsa membrelor superioare
1966 Cloramfenicolul asociat cu discrazii sanguine
1968 în Australia s-a raportat toxicitatea pentru Fenitoină (hiperplazia gingivală),
datorită modificării formulei, adică trecerea de la sulfatul de calciu la lactoză ca
excipient inert în tablete.
1997-99 Retragerea Terfenadinei și Astemizolului, primele antihistaminice cu un nivel mai
scăzut al sedării ; datorită riscului crescut de cardiotoxicitate
2000 Retragerea Cisapridei datorita producerii tulburărilor de ritm cardiace severe
2004 Retragerea rofecoxibului, un COX-2 Inhibitor, datorită creșterii evenimentelor
Cardiovasculare
2006 Retragerea ximelagatranului, primul anticoagulant oral

2
 Cauzele şi necesitatea apariţiei şi dezvoltării farmaciei clinice

1. Explozia informaţională în farmacologie şi în farmacoterapie, precum şi evidenţierea

potenţialului ridicat farmacotoxicologic şi farmacoepidemiologic al medicamentelor moderne,
sunt fenomene ce au impus necesitatea formării unui specialist pregătit strict pentru acest
domeniu, specialist ce poate să fie un bun consilier atât al medicului, cât şi al pacientului, în
domeniul medicamentului şi al impactului acestuia asupra pacientului. Acest specialist a fost
denumit farmacist clinician şi pregătit în acest sens.
2.Potenţialul toxicologic şi epidemiologic al medicamentelor
Potenţialul toxicologic şi epidemiologic al medicamentelor în general şi al medicamentelor noi în
special a fost relevat prin studii intensive şi extensive, postmarketing care au incriminat unele
dintre medicamentele nou introduse în terapeutică, în procese grave farmacoepidemiologice şi au
impus retragerea acestora de pe piaţa farmaceutică. Exemple:
• Vioxx® (rofecoxib), antiinflamator inhibitor specific COX-2, clasa chimică coxibi, introdus în
1999 şi retras în 2004, ca urmare a evidenţierii riscului de creştere a evenimentelor
cardiovasculare trombotice (lMA, A VC), prin inhibarea subtipului enzimatic COX-2, căruia i s-
au descoperit proprietăţi cardioprotectoare;
• Lypobay® (cerivastatin), hipocolesterolemiant inhibitor de HMG-CoA- reductază, clasa
statine, a fost retras în 2001, datorită rapoartelor privind cazurile de rabdomioliză fatală,
explicată prin faptul că mecanismul de acţiune inhibitor de HMG-CoA-reductază scurtcircuitează
biosinteza coenzimei esenţiale Q1O (CoQlO, ubiquinona).
Este de subliniat faptul că nici medicamentele de tip OTC (over - the counter), destinate
automedicaţiei, nu sunt lipsite de un potenţial farmacotoxicologic şi chiar toxicologic, în
condiţiile în care nu sunt utilizate corect.
3.Variabilitatea farmacologică
Un medicament administrat in conditii similare la indivizi adulti dintr-o populatie
omogena ca rasa, sex, vârsta, efect farmacologic diferă din punct de vedere
farmacocinetic(concentraţia plasmatică, T1/2), farmacodinamic, farmacotoxicologic,
farmacoterapeutica) (eficacitatea/ineficacitatea terapeutica
Aceste fenomene reprezintă variabilitatea farmacologică dintr-o populatie care poate fi:
- interindividuală (la nivel de populatie)
- intraindividuala (la nivel de individ/subiect)
TIPURI DE VARIABILITATE FARMACOLOGICA
Dupa criteriul populational de extindere :inter- / intraindividuale
Dupa tipului aparitiei : congenitala/dobandita
Dupa criteriul incadrarii statistice : normala/anormala(multimodala)
MANIFESTARI CLINICE ALE VARIABILITATII FARMACOLOGICE
Din punct de vedere statisti,c reacţiile farmacotoxicologice(R.adv) pot fi de 3 feluri:
-efect de supradozare la doza medie eficace statistic ce se manifesta prin efecte secundare de
intensitate mare

3
-efect de rezistenta la medicamente (fenomene de toleranta:acuta(tahifilaxia)/cronica(obisnunţta)
-efect de hipersensibilitate la medicamente:toleranţa dobandită (boli alergice)/intoleranta
congenitala

Rolul de consilier al farmacistului clinician

Liberalizarea accesului la medicament (privit ca factor de sănătate şi bun de consum) este

un proces în evoluţie ascendentă. Dirijarea procesului de liberalizare a accesului la medicamente
trebuie să urmărească respectarea farmacoterapiei ştiinţifice şi raţionale, bazată pe
medicamentele esenţiale şi rapoartele beneficiul risc şi beneficiu/cost.
Automedicaţia responsabilă este definită ca fiind utilizarea raţională a medicamentelor
proiectate, destinate, etichetate şi autorizate pentru autoasistenţă de sănătate .
Automedicaţia - avantaje:
- instituirea farmacoterapiei în timp util după debutul simptomelor, în cazul unei suferinţe
minore;
- câştig de timp şi reducerea costurilor tratamentului în suferinţele uşoare şi trecătoare, pentru
pacient, care poate avea acces la unele medicamente, fără consult medical;
- câştig de timp pentru medic, care nu mai trebuie să acorde consultaţii şi să prescrie medicaţia
pentru suferinţele minore, câştigul de timp fiind în avantajul pacienţilor care necesită consult
medical. Sistemul automedicaţiei poate însă antrena abuzul de medicamente, cu efecte nedorite şi
suferinţa suplimentară a pacienţilor, atunci când automedicaţia nu este consiliată corect de către
farmacist.

Rolul farmacistului clinician în combaterea potenţialului risc de abuz medicamentos

- creşterea rolului farmacistului din farmacia de comunitate, ca şi consilier al pacientului în

probleme de farmacoterapie:
a - în ghidarea automedicaţiei referitor la: indicaţiile corecte, modul de administrare,
dozele maxime şi durata maximă a tratamentului, contraindicaţii, asocieri contraindicate
(medicament-medicament şi medicament-aliment), apariţia reacţiilor adverse, consecinţele
abuzului;
b - în ghidarea medicaţiei prescrisă pe reţetă
- eliberarea medicamentelor OTC, exclusiv în farmacii, în vederea ghidării de specialitate a
automedicaţiei;
- creşterea rolului documentar al prospectului, care trebuie să fie clar, complet şi corect;
- corectitudinea materialului publicitar
- educaţia terapeutică şi farmacoterapeutică a populaţiei şi pacienţilor
- dezvoltarea bazelor de date accesibile publicului larg privind rezultatele studiilor
postmarketing asupra medicamentelor nou intrate în terapeutică.

4
 Rolul farmacistului de consilier al pacientului în ghidarea automedicaţiei cu OTC-uri
creşte odată cu dezvoltarea sistemului automedicaţiei. Farmacistul are o responsabilitate
profesională pentru asigurarea unei automedicaţii corect individualizată, în contextul bolnavului.

Principalele activităţi de farmacie clinică în spitale

Direcţii de asistenţă farmaceutică:
1. Colaborarea cu medicul la instituirea farmacoterapiei şi farmacografiei individualizat pentru
fiecare bolnav.
2. Supravegherea farmacoterapiei:
- urmărirea complianţei (respectarea de către pacient a prescripţiei);
- urmărirea reacţiilor adverse, a patologiei de etiologie medicală (boli iatrogene);
3. Monitorizarea farmacografiei pe criteriul farmacocinetic (dozarea concentraţiei plasmatice a
medicamentului şi interpretarea rezultatelor) pentru medicamentele cu indice terapeutic mic sau
cu variabilitate mare farmacologică (T1/2) şi la pacienţii cu risc (imunodepresie, boli cronice cu
posibil efect letal, diabetici, insuficienţă ale funcţiei de biotransformare şi eliminare a
medicamentului; variabilitatea creşte inter- şi intraindividual, mai ales la medicamentele ce
suferă o biotransformare mai ales la nivelul ficatului – dă indicaţii despre sistemele enzimatice şi
funcţionalitatea lor;
4. Propuneri concrete de optimizare a farmacoterapiei prin mecanism de feed-back bazat pe
rezultatele monitorizării farmacocinetice, recomandări de continuare a farmacoterapiei sau de
modificare în urma rezultatelor obţinute prin monitorizarea tratamentului iniţial;
5. Supravegherea infecţiilor nosocomiale (din interiorul spitalului) şi să asigure consilierea prin
optimizarea profilaxiei cu antibiotice în actul chirurgical.
6. Activitatea de farmacovigilenţă este foarte importantă:
Poate fi:
- spontană – se observă o manifestare neobişnuită la un medicament;
-organizată – există foi speciale de anunţare a unor manifestări neobişnuite ce se
centralizează şi se trimit la ANM.
7. Participarea la cercetarea ştiinţifică clinică (studii de farmacologie clinică,
farmacoepidemiologie, de optimizare a farmacoterapiei), deci integrarea farmacistului clinician
în echipa de farmacologi.
8. Informarea continuă: informare personală şi informarea întregului corp medical privind
noutăţile în farmacologie şi farmacoterapie.
9. În metodologia de cercetare ştiinţifică pentru obiectivitatea studiului - metoda dublu orb.
10. Aplicarea rezultatelor analizei eficienţă/riscuri, beneficiu/risc şi beneficiu/cost pentru
pacienţi şi societate
11. Activităţi de farmacoeconomie
12. Noi tipuri de activitate a farmacistului clinician în spital
- supravegherea asistenţei continue a pacienţilor cu boli cronice;
- prescrierea anumitor medicamente.

5
13. Farmacistul clinician cu experienţă poate să ocupe post de farmacist consultant în spital.
Farmacistul clinician consultant are calitate de lider de excelenţă în spital, în managementul
medicamentului, precum şi în pregătirea practică (training) a farmaciştilor. Funcţiile principale
atribuite postului de farmacist c1inician consultant: expert de practică; cercetare, evaluare şi
dezvoltare; educaţie, îndrumare şi supravegherea practicii; lider profesional.

Principalele activităţi de farmacie clinică în farmacia comunitară

A. Direcţiile de farmacie clinica, în farmacia de comunitate, sunt:

1.Consilierea privind medicaţia eliberată pe bază de reţetă, fundamentată pe analiza ştiinţifică a
prescripţiei, în contextul bolnavului ştiinţifică a prescripţiei farmacoterapeutice şi Consilierea
pacientului, privind prescripţi a farmacoterapeutică);
2.Ghidarea automedicaţiei cu medicamente de tip OTC, cunoscute şi solicitate de pacient,
fundamentată pe interogatoriul ţintit, în contextul pacientului
3. Recomandarea scrisă (avizul farmaceutic scris) privind medicaţia OTC recomandată de
farmacist pentru 1-2 zile, la solicitarea pacientului care se prezintă cu un simptom acut de boală,
recomandare fundamentată pe consultaţia minimală, în camera de confidenţialitate a farmaciei
4.Eliberarea fără reţetă, a 1-2 doze de medicament care nu face parte din categoria OTC, în caz
de urgenţă, eliberare fundamentată pe sesizarea unei simptomatologii grave ce nu poate fi
rezolvată cu medicaţie OTC. Eliberarea trebuie însoţită de recomandarea expresă a prezentării la
medic, iar în cazurile grave de solicitarea serviciului de ambulanţă;
5.Rezolvarea problemelor de terapie medicamentoasă (PTM) ale pacientului, pe baza constituirii
dosarului pacientului cu date complete (diagnostic, analize de laborator, istoricul farmacoterapiei
prescrise şi automedicaţiei);
6.Asistenţă farmacoterapeutică, la domiciliu (home care);
7.Educaţia terapeutică şi farmacoterapeutică a pacienţilor când vârsta pacienţilor este foarte
mare.
B. Activităţile de farmacie clinică desfăşurate în farmacia de comunitate:
1. Evidenţa computerizată (bază de date) privind pacienţii arondaţi şi prescripţiile medicale,
analiza ştiinţifică a prescripţiei medicale, în corelaţie cu prescripţiile anterioare introduse în
computer (legalitate, coerenţă, respectarea precauţiilor şi contraindicaţiilor, absenţa
interacţiunilor);
2. Instruirea pacientului (modul de administrare a medicamentelor eliberate, precauţii şi
contraindicaţii, reacţii adverse ce trebuie de urgenţă semnalate medicului sau/şi farmacistului);
legătura strânsă şi colaborarea cu medicul de familie, în interesul pacientului;
3.Ghidarea automedicaţiei şi consilierea utilizării medicamentelor OTC;
4.Consultaţia minimală, şi recomandarea medicaţiei de primă intenţie;
5. Completarea dosarului pacientului privind istoricul medicamentos şi soluţionarea problemelor
de terapie medicamentoasă (PTM) (eliberând avizul farmaceutic scris);
6. Asistenţa cu medicamente la domiciliu (home care);

6
7.Promovarea utilizării medicamentelor, ţinând seama de rapoartele efica itate/riscuri/cost;
8. Activitate de instruire şi educaţie farmacoterapeutică a populaţiei
9.Informarea medicilor din teritoriu, privind noutăţile în farmacoterapie.
C. Responsabilitatea faţă de medicaţia pacienţilor
D. Consilierea privind medicaţia eliberată pe bază de reţetă (prescripţie medicală)
reprezintă o misiune obligatorie pentru farmacistul din farmacia de comunitate şi trebuie
îndeplinită cu profesionalism la nivelul cunoştinţelor actuale. Eliberarea medicamentelor trebuie
însoţită de consiliere verbală şi scrisă.
E. Ghidarea autotratamentului şi automedicaţiei pacientilor constituie o responsabilitate
specială a farmacisşilor din farmaciile de comunitate. Ei trebuie să fie pregătiţi să furnizeze
consiliere expertă şi imparţialăa, privind utilizarea medicamentelor eliberate fără prescripţtie
medicală (medicamentele OTC).
F. Depistarea eventualelor interactiuni medicament-medicament, pe aceleasi sau pe retete
paralele destinate aceluiasi pacient si solutionarea acestei probleme de medicatie reprezinta una
dintre responsabilitatile farmacistului, atat in spital, cat si in farmacia de comunitate. Rolul de
consilier al pacientului in societatea moderna capata noi valente, in corelatie cu cresterea
implicarii pacientilor in propria asistenta de sanatate si cu nevoia marita de informatie a acestora.
G. Noi direcţii ale activităţii de consiliere a pacientului, de către farmacistul clinician:
- sfatul privind dieta, în corelaţie cu diagnosticul şi medicaţia;
- informarea asupra alimentelor şi băuturilor contraindicate, în raport cu medicaţia;
interpretarea rezultatelor analizei parametrilor biochimici, efectuată de către pacientul
însuşi, cu ajutorul chiturilor pentru auto-testare. comercializate şi disponibile pentru
pacienţi (glicemie, colesterol etc.);
H. Acordarea primului ajutor în urgenţe medicale (imobilizarea une fracturi, oprirea unei
hemoragii, resuscitarea cardio-respiratorie, îngrijirea une plăgi) reprezintă o altă direcţie de
asistenţă de sănătate deschisă pentru farmacist, în farmacia de comunitate.

Politici in domeniul medicamentului si liberalizarea accesului la medicament.

Medicamentul prezinta rol dublu si anume de:

- factor de sanatate;
- bun de consum.(Documentul Bancii Mondiale "Investing in Health", 1993)
Acest rol dublu antreneaza liberalizarea accesului la medicament, intr-o rata exponentiala,
ce poate deveni periculoasa pentru sanatatea populatiei, prin facilitarea abuzului. Facilitarea
abuzului este posibila daca procesul de liberalizare scapa de sub control, fiind accelerat datorita
maximalizarii rolului de bun de consum al medicamentului in corelatie cu legea cererii si ofertei
si minimalizarii conditiilor stricte in care medicamentul isi poate exercita rolul de factor de
sanatate, cu maxima siguranta.
Pericolul de abuz este crescut extensiv, in raport cu doua fenomene manifestate in prezent:

7
cresterea continua a numarului de medicamente OTC (inclusiv pentru copilul mic si sugar) si de
medicamente compensate;
vanzarea medicamentelor OTC, in afara farmaciilor (cazul USA).
Produsele medicamentoase OTC (over-the-counter) sunt eliberate fara reteta si sunt
destinate automedicatiei, in tratamentul pe termen scurt, a unor afectiuni minore, usor
diagnosticate de catre pacient.
Pericolul de abuz este crescut extensiv, in raport cu doua fenomene manifestate in
prezent:
- cresterea continua a numarului de medicamente OTC (inclusiv pentru copilul mic si
sugar) si de medicamente compensate;
- vanzarea medicamentelor OTC, in afara farmaciilor (cazul USA).
Produsele medicamentoase OTC (over-the-counter) sunt eliberate fara reteta si sunt
destinate automedicatiei, in tratamentul pe termen scurt, a unor afectiuni minore, usor
diagnosticate de catre pacient.
Vanzarea medicamentelor OTC in afara farmaciilor si fara consiliere de specialitate este
foarte periculoasa, mai ales in cazul medicamentelor destinate copilului mic si sugarului.
Tendinţa mondială este de creştere a comercializării, tendinţă bazată pe legea cererii şi a
ofertei şi în acest sens se constată o tendinţă spre liberalizarea comerţului farmaceutic ce se
observă şi 2 direcţii:
- pe de o parte creşterea listei de OTC (au un efect benefic în sensul dezvoltării
automedicaţiei, cu condiţia să nu se ajungă la abuz în automedicaţie);
- creşterea listei de medicamente compensate
Vor conduce la un risc de abuz, de consum nejustificat de medicamente.Aici intervine rolul
farmacistului de “ghid la automedicaţiei”:
- explicarea clară şi corectă a modului de administrare;
- de atenţionare a patologiilor şi automedicaţiei;
- semnalarea asocierilor contraindicate (între două medicamente, între medicamente şi
alimente);
- semnalarea reacţiilor adverse;
- trebuie atenţionaţi pacienţii asupra eventualelor consecinţe ce apar dacă se face abuz.
Faţă de medicamentele etice la OTC prospectul are un rol foarte important: trebuie să fie
restrâns, dar foarte clar, complet, corect din punct de vedere al informaţiei.

PRINCIPII GENERALE DE UTILIZARE STIINTIFICA SI RATIONALA A

MEDICAMENTELOR
1. TIPURI DE FARMACOTERAPIE
Exista doua mari criterii de c1asificare:
- criteriul terapeutic;
criteriul farmacografic.

8
 a) Functie de criteriul (scopul) terapeutic:
- Farmacoterapie
o profilactica - previne boala;
o curativa - trateaza boala;
- Farmacoterapie
o etiotropa - trateaza cauzele bolii;
o patogenica - trateaza mecanismele fiziopatologice tulburate;
o simptomatica - trateaza simptomele;
o de substitutie - furnizeaza sub stante fiziologice deficitare;
- Farmacoterapie:
o de suprimare - vindeca boala (ex. Antibioterapia în infectiile microbiene;
sarurile de fier in anemii feriprive);
o de ameliorare - combate tulburarile şi previne cornplicatiile bolii, in bolile
cronice (ex. hipoglicemiantele in diabet);
o de compensare - aduce functia alterata (decompensata) la stadiul normal de
functionare (ex. vasodilatatoarele ce scad postsarcina sau/si presarcina si
cardiotonicele in insuficienta cardiaca);
o paliativa - amelioreaza simptomele insuportabile, in stadiul incurabil al
bolii, asigurand 0 minima calitate a vietii (ex. analgezicele forte in durerea
intensa din cancer);
terminala - amelioreaza tulburarile din stadiul terminal al bolii, (ex. perfuzii nutritive la bolnavii
care nu se mai pot alimenta);
- Farmacoterapie:
o de baza (standard) - pentru majoritatea bolnavilor cu acelasi diagnostic;
individualizata - pentru un bolnav;
o optimizata - pentru un bolnav, pe baza mecanismului de feed- back al
supravegherii terapeutice;
- Farmacoterapie:
o de electie - preferata intr-o anumita boala;
o de altemativa - poate inlocui farmacoterapia de electie, in lipsa, sau in
functie de contextul fiziopatologic sau farmacoterapeutic al bolnavului;
b) Functie de criteriul farmacografic:
o Farmacoterapie de atac (cu doza de atac) - realizeaza Cp tinta in timp util;
o de intretinere (cu doze de intretinere) - mentine Cp tinta;
- Farmacoterapie:
o continua (ex. perfuzia i.v.) - mentine Cp tinta, fără fluctuaţii;
o intermitenta (doze repetate, la intervale de timp fixe);
- Farmacoterapie:
o enterală - in administrare per os si absorbtie la nivel gastro-intestinal;
o parenterala - in administrare injectabila;

9
 o Monoterapie - cu un medicament;
o Terapia complexa - cu "n" medicamente si cu "n" tipuri de terapie (farmaco-, dieto-,
fizio- etc.)

2. CLASIFICAREA ATC A MEDICAMENTELOR

Clasificarea ATC (anatomic, terapeutic, chimic) cuprinde 5 nivele (notate cu
litere si eifre) (OMS, 1991):
• Primul nivel: anatomic - se refera la locul anatomic de actiune al medicamentului si este notat
eu o litera mare - de ex.: A - pentru tractul alimentar;
• Al doilea nivel: terapeutic - se refera la grupa terapeutica principala si se noteaza
cu cifră - de ex.: 02 - pentru antiacide, antiulceroase, antitlatulente;
• Al treilea nivel: tot terapeutic - se refera la subgrupa terapeutica si se noteaza cu o
litera mare - de ex.: A - pentru antiacide si B- pentru antiulceroase;
• Al patrulea nivel: chimic farmacoterapeutic - se noteaza cu o literă mare;
de ex.: A - pentru compusii de Mg si B - pentru compusii de Al;
• Al cincilea nivel: chimic - se refera la o substanta chimica si se noteaza cu cifră.

Bibliografie selectivă
1. American College of Clinical Pharmacy. The definition of clinical
pharmacy. Pharmacotherapy. 2008;28(6):816–817
2. American College of Clinical Pharmacy White Paper. Clinical Pharmacist's
Competencies. Pharmacotherapy. 2008;28(6):806–815
3. Franklin BD, Mil van JW. Defining clinical pharmacy. Pharm World Sci. 2005;27(3):137.
4. Hartvig P. Clinical pharmacy: what to do and what to publish. EJHP Sci. 2009;15(1):2.
5. Smith WE, Ray MD, Shannon DM. Physicians' expectations of pharmacists. Am J Health-Syst
Pharm. 2002;59(1):50–57
6. S Negres. Farmacoterapie, Bucuresti, 2015

10