CURS

,,BENEFICIILE TERAPEUTICE ALE ULEIURILOR EXTRASE DIN

PLANTELE MEDICINALE”

Formator educatie medicala continua:

drd. CSAKVARI ADRIANA CECILIA

1
 CUVÂNT ÎNAINTE

,,A fi sănătos, a trăi mai mult și mai bine,

este fundamentul tuturor opțiunilor umane”

Misiunea asistenților medicali este de a promova și menține starea de sănătate, dar și

să prevină îmbolnăvirile. Asistenții de farmacie au obligația profesională și morală de a se
asigura că serviciile pe care le furnizează fiecărui pacient să fie de calitate superioară.
Asistenții medicali de farmacie eliberează populației pe lângă OTC, produse din plante,
produse igienico-cosmetice și dispozitive medicale. Principiile active prezente în plantele
medicinale sunt cele care induc efectul terapeutic. Uleiurile esențiale sunt amestecuri de
substanțe de natură terpenoidă cu miros și gust caracteristic, sunt amestecuri complexe în care
predomină constituienții terpenici, dar și compușii aromatici. Uleiurile volatile se obțin prin
următoarele procedee: antrenarea cu vapori de apă , antrenarea cu abur sub presiune,
enfleurage, macerarea, extracția cu solvenți organici, extracția cu gaze lichefiate și lichide
supercritice, prin presare, distilare, absorbție. Modurile de absorbție ale moleculelor active
din compoziția uleiurilor esențiale sunt diverse : prin ingestie , prin inhalare și prin aplicare
cutanată. Acțiunea terapeutică a uleiurilor esențiale acoperă o arie de aplicabilitate extrem de
largă: hipocolesterolemiantă, antiinflamatoare și antiseptică, sedativă, antidepresivă,
antispasmodică, stomahică, carminativă, antihelmintică, hemostatică, antiinflamatoare,
cicatrizantă, calmantă, dezinfectantă, colagogă, coleretică, antipruriginoasă, antidiareică,
galactogogă, revulsivă în afecțiuni reumatice, antimicrobiană, antioxidantă, antifungică,
anticancerigenă. Asistenții medicali promovează implicarea activă a indivizilor, a pacienților,
familiile si comunitatea, în toate aspectele îngrijirii sănătății în funcție de specific, încurajând
promovarea sănătății si stilul de viata sanatos.

2
,,BENEFICIILE TERAPEUTICE ALE ULEIURILOR EXTRASE DIN PLANTELE
MEDICINALE”

CUPRINS

1. CAPITOLUL I.
Notiuni introductive de fitoterapie………………………………………………..pag.7
2. CAPITOLUL II.
Definirea si caracterizarea plantelor medicinale………………………………...pag.11
3. CAPITOLUL III.
Descrierea partilor de plante medicinale utilizate in terapeutica………………...pag.16
4. CAPITOLUL IV.
Aspecte cu privire la farmacognozia generala si farmacognozia
speciala……………………………………………………………..……………pag.19
5. CAPITOLUL V.
Uleiurile volatile – descriere, caractere organoleptice, caractere microscopice, si
compozitia chimica………………………………………………………..……..pag.21
6. CAPITOLUL VI.
Caracterele plantelor medicinale cu continut de ulei esential: raspandire, recoltare,
compozitie chimica, proprietati, intrebuintari .....................................................pag. 23
7. CAPITOLUL VII.
Metodele de obtinere a uleiurilor volatile: distilarea cu apa, antrenarea cu vapori de
apa, absorbtia – Enfleurage, presarea……………………………………………pag.28
8. CAPITOLUL VIII.
Reprezentanti ai produselor vegetale care contin uleiurile volatile –Lavandulae flos,
Coriandri fructus, Menthae folium, Carvi fructus, Camphora, Chamomillae flos,
Millefolii flos, Anis vulgaris fructusi…………………………..………………pag.30
9. CAPITOLUL IX.
Farmacoterapia uleiurilor esentiale……………………………..……………….pag.34
10. CAPITOLUL X.
Farmacotoxicologia uleiurilor esentiale…………………………………..……..pag.39
11. CAPITOLUL XI.
Aspecte de bacteriologie si micologie ..................................................................pag.41
12. CAPITOLUL XII.
Caile de administrare ale uleiurilor esentiale........................................................pag.45
13. CAPITOLUL XIII.

3
 Aromaterapia – principiu, efecte, interactiunea cu alte tipuri de terapii
homeopate……………………………………….……………………………….pag.46
14. CAPITOLUL XIV.
Rolul asistentului medical de farmacie in profilaxia,ameliorarea, tratarea afectiunilor
si promovarea sanatatii..........................................................................................pag.48

15. CAPITOLUL XV. EVALUARE...........................................................................pag.50

4
 BIBLIOGRAFIE

1. Codul de etică și deontologie al asistentului medical generalist, al moașei și al

asistentului medical din România OAMGMAMR din 09.07.2009;
2. Cristea Nicoleta Aurelia, Tratat de farmacologie, editia I, Edit. Medicala,
Bucuresti , 2017;
3. Farmacopeea Română Ediția aX-a, Editura Medicală, București,1993;
4. Laboratoarele Fares Bio Vital 2018;
5. Legea nr. 307/2004 privind exercitarea profesiei de asistent medical si a
profesiei de moasa, precum si organizarea si functionarea Ordinului
Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania;
6. Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii;
7. Legea farmaciei nr. 266/2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei;
8. Lullmann Heinz, Atlas de farmacologie, Editia 6, Editura FarmaMedia, Targu-
Mures ,2011;
9. Marcean Crin, Mihailescu Manta Vladimir, Ghid de Farmacologie pentru
asistenti medicali si asistenti de farmacie, Editura ALL,Bucuresti 2011;
10. Moldoveanu M. ,Virusologie, bacteriologie si parazitologie pentru asistenti
medicali, Editura ALL, Bucuresti, 2012;
11. Nita M. , Dinu L., Farmacognozie generala, Editura Aius Craiova, 2009;
12. Nita M. , Dinu L., Farmacognozie speciala Editura Aius, Craiova, 2009;
13. Nita M., Dinu L., Fitoterapia pentru asistentii medicali de farmacie Editura
Aius, Colectia Biovita;
14. Ordin nr. 1552 din 24 noiembrie 2004 pentru aprobarea Regulilor de buna
practica farmaceutica, act emis de: Ministerul Sanatatii, act publicat in:
Monitorul Oficial nr. 1166 din 9 decembrie 2004;
15. Ordinului nr. 626/2001 pentru aprobarea Normelor privind infiintarea si
autorizarea unitatilor farmaceutice, precum si a conditiilor de organizare si
functionare a acestora;
16. Popovici I.,Lupuleasa D., Tehnologie farmaceutica volumul 1, editia a IV-a,
Editura Polirom, 2017.

5
 CAPITOLUL I.
NOTIUNI INTRODUCTIVE DE FITOTERAPIE

“Sanatatea nu este totul, dar fara sanatate nu este nimic”. A.Schopenhauer

FITOTERAPIA, ramura a medicinei alopate, provine de la gr. phyton = planta si fr.

therapea = stiinta tratarii si vindecarii bolilor. Fitoterapia este o ramura a terapeuticii care
utilizeaza la vindecarea bolilor medicamenetele preparate din plante.
Fitoterapia moderna se dezvolta si se adapteaza continuu la cele mai recente date
stiințifice privind produsele pe baza de extracte de plante standardizate si utilizarea lor
eficienta si sigura asupra pacientului. Standardizarea necesita un proces tehnologic prin care
se concentreaza una sau mai multe componente cu efect terapeutic, concomitent cu
eliminarea unor componente inutile sau nedorite. Astfel, substanțele cu valoare terapeutica
din planta pot fi asigurate într-o doza constanta si eficienta la fiecare administrare. 85% din
populația lumii folosesc fitoterapia în scop curativ, conform Organizației Mondiale a
Sanatații (OMS), iar 45% din medicamentele moderne au la baza extracte vegetale active.
Unele plante pot fi folosite ca atare, constituind remedii naturale, în timp ce alte plante
medicinale sunt materii prime valoroase pentru obţinerea multor medicamente. Plantele
medicinale sunt organisme vii, în care se produc cu ajutorul biocatalizatorilor (enzime)
transformări şi reacţii chimice din momentul germinării până la completa lor dezvoltare.
Substanţele preexistente sunt descompuse şi transformate în alţi compuşi care pot avea efecte
benefice asupra organismului şi care poartă denumirea de „principii active”. Compuşii
chimici sintetizaţi de către plantă pot fi răspândiţi în toată planta sau numai în anumite
organe, variind ca şi cantitate. În scop medicinal plantele se recoltează atunci când organele
lor conţin aceste principii active în cantităţi maxime, organele vegetale recoltate şi uscate
purtând apoi denumirea de „produse vegetale”.
PRINCIPIILE ACTIVE:
a) de natură fenolică – uleiuri volatile, mono şi difenoli, acid salicilic, componenţi ai
taninurilor, acidul cafeic, cinarina. Unele sunt antiseptice, carminative, antidiareice,
altele colagoge şi coleretice
b) de natură glucidică:
- oze (glucoză) -holozide sau poliholozide , produşi cu greutate moleculară mare, din
acest grup fac parte pectinele (constituenţi ai membranei celulare, cu acţiune coagulantă şi
hemostatică), mucilagiile şi gumele (rezultaţi din transformarea membranei, cu proprietăţi
emoliente şi laxative)
-heterozidele (glicozidele) prezinta o fracţiune glucidică şi una neglucidică (aglicon)
-glicozide cardiotonice, cu aglicon de natură steroidică (Digitalis)
-glicozide antracenice, cu aglicon de natură oximetil
- antrachinonică – laxative sau purgative în funcţie de doză (Frangula, Rheum)

6
 -saponozide (saponine) aglicon fie steroidic (digitonina) fie triterpenic (Saponaria,
Gypsophilla) prin agitare cu apă dau o spumă persistentă, hemolizează globulele roşii,
expectorante, depurative
-tioglicozide conţin sulf, sunt revulsive (muştar)
-flavonoide şi antocianozide – pigmenţi. Flavonoidele sunt diuretice, cu proprietăţi
similare cu ale vitaminei P (rutozida), utilizate în afecţiunile capilarelor şi venelor,
antocianozidele au pe lângă acţiunea vitaminei P şi proprietatea de a ameliora vederea la
întuneric
-taninurile -natură polifenolic, proprietăţi astringente, antidiareice, antiseptice.

-alcaloizii sunt substanţe organice azotate, cu reacţie alcalină, în general puternic active şi
cu toxicitate mare.
-principii amare ,substanţe cu gust amar care stimulează terminaţiile nervoase gustative şi
declanşează sau măresc secreţiile digestive şi pofta de mâncare
Recoltare, uscare, conservare
RECOLTAREA se executa cu multa grija, in momentul optim al perioadei de
vegetatie, specifica fiecarei grupe de plante. Recoltarea se face în perioada în care organul
recoltat are conţinut maxim de principii active: organele subterane primăvara devreme sau
toamna târziu, mugurii foliari primăvara devreme., frunzele în general primăvara, când planta
a ajuns la o dezvoltare normală, florile cu puţin timp înainte de înflorire sau în timpul
înfloririi, parţile aeriene în timpul înfloririi, fructele la maturare, seminţele la fel, scoarţa
primăvara.
USCAREA se executa imediat dupa recoltare si sortare, in locuri bine aerisite, in strat
subtire, la soare, uscatorii artificilale sau la umbra. Uscarea depinde de cantitatea de apă
conţinută de organul recoltat (seminţele au 5-10%, frunzele 60-90%, organele subterane 75-
85%, florile până la 90%), se face pe cale naturală, în aer liber, la umbră sau la soare, sau pe
cale artificială. Plantele care contin uleiuri volatile se usuca la temperatura de 300C-400C
separat de alte plante.
CONSERVAREA se face în încăperi uscate, ventilate, ferite de dăunători şi şi alte
mirosuri, pentru maxim 3 ani, in pungi de hartie, cutii de carton sau lemn, captusite cu hartie
pergament. Cele care contin uleiuri volatile se pastreaza in vase de sticla bine inchise, ferite
de lumina la temperatura de cca. 240C.Ambalarea partilor ierboase se face pe timp noros sau
dimineata pentru a evita sfaramarea lor.
Medicina beneficiază azi de un număr foarte mare de medicamente, majoritatea
obţinute prin sinteză chimică sau semisinteză, dar şi medicamente obţinute din plante. Prin
medicament se intelege o substanta activa sau asocieri de substante active obtinute prin
prelucrarea unei materii prime naturale sau de sinteza purificate , cu o concentratie mai mare
decat cele naturale prelucrate primar(infuzii, decocturi, tincturi) cu actiune farmacodinamica
verificata care se adreseaza organului afectat prin intermediul chemoreceptorilor.
Printre cele mai vechi mijloace de combatere a febrei şi durerilor se numără aspirina
obţinută din scoarța de salcie. Din acest motiv salcia mai este numită „aspirina naturală” sau
„copacul durerii”. Scoarța de salcie conține salicină, un compus similar acidului acetilsalicilic
din aspirină, precum și flavonoide, care acționează în sinergie împotriva durerilor și a
inflamațiilor.

7
 Fig. nr.1- Salcie

Utilizările sale terapeutice datează din secolul 400 î.Hr. Medicul grec Hippocrate
recomanda pacienților săi să mestece scoarță de scoarță pentru scăderea temperaturii și
ameliorarea durerilor. Scoarța de salcie a fost folosită de-a lungul timpului în Europa și
China, fiind utilizată și astăzi ca remediu pentru dureri (în special cele cauzate de lumbago și
osteoartrită) și afecțiuni inflamatorii,precum bursită și tendinită. Salicina a fost izolată pentru
prima dată în anul 1827, de către farmacistul de origine franceză Henri Leroux. Abia în anul
1835 a fost obținut acidul salicilic cu efecte antipireptice și analgezice, de către chimistul
Karl Lewieg.
În vederea alegerii formei farmaceutice de tratament cu plante medicinale trebuie
luate în consideratie o serie de elemente specifice:
-daca sunt pentru uz intern sau extern;
-cui îi sunt adresate: pentru adulti sau copii, femei sau barbati
-se tine cont de principiile active continute;
-de afectiunea pe care dorim sa o tratam;
-de organul vegetal si structura sa depinzând si forma de prezentare;
-se vor lua masuri stricte de conservare a medicamentului;
-se vor lua masuri pentru stabilitatea carcteristicilor medicamentul obtinut;
-stabilirea stricta a dozelor se va face în functie de pacient, de vârsta, sex
-la produsele vegetale cu aspect sau gust neplacut se vor gasi solutii de tip “placebo”
care îi vor ameliora calitatile pentru administrare;
-luarea unor masuri tehnice stricte pentru a împiedica contaminarea bacteriana a
produsului;
-asigurarea unei importante disponibilitati pentru a continua tratamentul cu
medicamentul vegetal în cantitati suficiente si la doze corespunzatoare.
Necesarul de solutie extractiva se va prepara doar pentru 24 de ore pentru a se evita
degradarea lui prin procese fermentative, dezvoltare de microorganisme sau chiar pierderea
eficientei provocate de distrugerea în timp a substantelor active.
PENTRU UZ INTERN
Pentru administrare în uz intern, formele farmaceutice utilizate sunt numeroase si variate.
INFUZIA

8
 Infuzia reprezinta o solutie apoasa obtinuta prin tinerea produsului vegetal in contact
cu apa clocotita circa 15 minute, în scopul extragerii principiilor active din acestea. Astfel, se
obtin infuzii de tei,infuzii de menta, infuzii de sunatoare etc. Infuzarea este recomandata
pentru plantele la care peretii celulari sunt subtiri: la flori, la frunze, la partea aeriana a
plantelor si chiar la fructe. Unele plante ca: florile de tei, musetel, se prepara numai prin
infuzie, deoarece prin fierbere principiul lor activ(ulei volatil) dispare. Se lasa in contact cu
apa clocotita 5 minute, apoi se acopera si se lasa 15-20 minute, amestecand din cand in cand.
Lichidul se strecoara , se indulceste cu zahar, miere sau zaharina in caz de diabet, apoi se va
consuma cat mai repede deoarece substantele active mai ales fin florile de tei si musetel, sunt
volatile. Infuzia de flori de tei se recomanda in : tuse si bronsita. Infuzia combinata cu pelin
se recomanda in : anexita si metronexita, candidoza vaginala, sub forma bailor de sezut, cu
actiune antiinflamatoare , antiinfectioasa si antimicotica. Contraindicatii: in sarcina si
alaptare. Infuzia combinata cu paducel se recomanda in: atac de panica, anxietate, nevroze,
cu administrarea a 3 pahare /zi, cu 15 minute inaintea meselor principale. Infuzia combinata
de lemn dulce se recomanda in: tuse uscata sau iritativa, bronsita acuta sau cronica.
Contraindicatii: hipertensiune arteriala, sarcina, boli tumorale, hipotiroidie, ciroza.
DECOCTUL
Se recomanda prepararea lui în cazul rizomilor, radacinilor, a scoartelor, a frunzelor
coriacee, în general la plantele care au peretii mai grosi si la acele organe de plante la care
solubilizarea principiilor active se face mai greu. Decoctul este o solutie apoasa obtinuta prin
fierberea în apa a produselor vegetale în scopul extragerii principiilor active din acestea.
MACERATUL
Maceratul este o solutie extractiva apoasa obtinuta din plante la temperatura mediului
ambiant un timp mai îndelungat, folosind ca lichid de extractie, apa, alcoolul si otetul.
Termenul de “macerare” provine de la cuvântul latin “macerare” si are semnificatia de a
dizolva. Pentru aceasta produsul vegetal se marunteste si se trateaza cu cantitatea necesara de
solvent rece sau cald tinandu-se in contact timpul necesar in vederea macerarii si apoi se
separa solutia extractiva de reziduu prin filtrare, maceratul obtinut fiind pastrat în sticle
închise, la rece. Maceratele apoase se prepara pentru cel mult 24 ore. Operatia de macerare
este indicata la plantele care au organe cu un continut bogat în mucilagii, ca de exemplu:
vâscul, inul, nalba etc. Timpul de macerare este variabil in functie de fiecare planta, dar
timpul cel mai frecvent utilizat este 16-20 ore. Se alege timpul de macerare suficient pentru
dizolvarea principiilor active din plante, dar nu prea mare caci este posibil ca solutia sa fie
infestata de microorganisme. Macerarea la cald se mai numeste ,,digerare” sau ,,digestie”.
Reprezinta macerarea plantei cu un solvent incalzit la 400-600C. Maceratul la rece de Coada
calului se recomanda in :cistita, nefrita, edeme. Maceratul din flori de tei se recomanda in
insomnie.
TINCTURA
Tinctura reprezinta un medicament în care principiul activ a fost extras cu alcool din
unele plante ,este medicamentul natural obtinut prin extractie alcoolica a principiilor active,
la temperatura camerei, prin macerare. Macerarea dureaza 7-10 zile si se utilizeaza alcool de
diferite concentratii.
PENTRU UZ EXTERN
ULEIURILE MEDICINALE

9
 Se prepara prin macerarea la rece a materiei vegetale bine maruntite, în ulei
comestibil, timp de 4-6 saptamâni. Cele mai folosite uleiuri medicinale sunt de: musetel,
sunatoare, cimbru, conifere, levantica, coriandru, ienupar etc. Ca tratamente externe, uleiurile
medicinale sunt utilizate în: lotiuni (frectii), cataplasme, bai fitoterapeutice, inhalatii,
gargarisme etc. Ele sunt recomandate si pentru îngrijirea degeraturilor, în arsuri sau în
tratarea si vindecarea unor plagi vechi infectate.
LOTIUNILE
Lotiunile (frectiile) se obtin din extrase apoase (infuzii, decocturi, alcoolice (tincturi)
sau prin diluarea unor uleiuri volatile cu care se va frictiona zona bolnava a corpului.
INHALATIA
Inhalatia reprezinta o metoda terapeutica care consta din a absorbi prin inspiratie
vapori de apa încarcati cu medicamente volatile. În terapia naturista se inspira vapori de apa
cu esente (uleiuri volatile) care se evapora în timpul fierberii anumitor plante. Tratamentele
cu inhalatii sunt indicate în: astm, bronsite, faringite, traheite etc. Se obtin bune rezultate în
calmarea cailor respiratorii si în usurarea expectorarii.

CAPITOLUL II.
DEFINIREA SI CARACTERIZAREA PLANTELOR MEDICINALE

PLANTELE MEDICINALE sunt specii vegetale, cultivate sau spontane, care prin
compoziția lor chimică au proprietăți farmaceutice și sunt folosite în terapeutica umană.
Valoarea terapeutică a plantelor medicinale are la bază relația dintre structura chimică a
substanțelor active, numite și principii active, și acțiunea lor farmacodinamică pe care o
exercită asupra elementelor reactive ale organismului. Faptul că majoritatea plantelor
medicinale au o compoziție chimică complexă începând de la 2-3 compuși până la 30-40
substanțe chimice identificate în unele plante, cum ar fi speciile genurilor Digitalis, Vinca,
Claviceps, Papaver etc., explică și proprietățile farmacodinamice multiple ale uneia și
aceleași plante.
In grupa plantelor medicinale se incadreaza un numar mare de plante, fiecare in parte
continind un numar mare de principii active, avand una sau mai multe actiuni farmacologice.
Luate din cultura au o mare varietate de proveniente. In prezent, in lume se manifesta un
interes deosebit pentru utilizarea plantelor medicinale. Aceste specii reprezinta surse de
materii prime pentru extractii de principii active si uleiuri volatile, de o valoare deosebita
pentru industria de medicamente si produse farmaceutice, pentru cea de produse cosmetice,
cat si pentru cea alimentara. Produsul vegetal care se obtine dupa prelucrarea plantei

10
medicinale poarta denumirea stiintifica a partii din planta folosita, urmat de denumirea
plantei.
NOMENCLATURA BOTANICA. In nomenclatura botanica se utilizeaza urmatoarele
denumiri corespunzatoare partilor componente ale plantelor:
Radacina= radix;
Rizomi= rhizoma;
Frunza= folium sau folia;
Floarea= flores sau flos;
Partile aeriene ale plantei= herba;
Samanta= semen;
Fructul= fructus;
Coaja(scoarta)= cortex;
Coditele= stipiles;
Mugurii= gemmae.

Fig.nr.2-Abies alba (Brad argintiu) Fig.nr.3- Coada șoricelului (Achillea millefolium)

Fig.nr.4- Nalba mare (Althaea officinalis ) Fig.nr.5- Pelinul (Artemisia absinthium L)

11
Fig.nr.6- Mătrăguna (Atropa belladonna) Fig.nr.7- Afinul ( Vaccinium myrtillus)

Fig.nr.8- Anasonul (Pimpinella anisum) Fig.nr.9- Anghinarea (Cynara scolymus)

Fig.nr.10- Armurariul (Silybum marianum ) Fig.nr.11- Brândușa de toamnă

(Colchicum autumnale)

Fig.nr.12- Galbenele(Calendula officinalis) Fig.nr.13- Chimenul (Carum carvi)

12
Fig.nr.14- Lămâiul (Citrus limon) Fig.nr.15- Coriandrul (Coriandrum sativum)

Fig.nr.16- Degețelul roșu (Digitalis purpurea) Fig.nr.17- Feriga comună

(Dryopteris filix-mas)

Fig.nr.18- Ghințura galbenă (Gentiana lutea) Fig.nr.19- Ienupărul (Juniperus communis )

13
 Fig.nr.20- Inul (Linum) Fig.nr.21- Nucul( Juglans regia)

Fig.nr.22- Levănțica sau lavanda Fig.nr.23- Lemnul dulce

(Lavandula angustifolia) (Glycyrrhiza glabra)

Fig.nr.24- Macies (Rosa canina ) Fig.nr.25- Menta (Mentha piperita)

14
 CAPITOLUL III.
DESCRIEREA PARTILOR DE PLANTE MEDICINALE UTILIZATE IN
TERAPEUTICA

Componentele telor utilizate in terapeutica sunt: frunze, flori, seminte, scoarte, radacini,
rizomi, bulbi,etc.
RADACINA
Definitie. Rădăcina este un organ vegetativ al plantelor superioare. Rădăcinile sunt
structuri vegetale subterane sau aeriene compuse în principal din scoarță (la exterior) și din
țesut parenchimatic (la interior).
Zone. Pe suprafata unei radacini se pot distinge mai multe zone:
Piloriza, varful vegetativ, regiunea neteda, regiunea pilifera, regiunea aspra, regiunea
coletului(face trecerea de la radacina la tulpina)
Functii. Rădăcina este adaptată pentru îndeplinirea a două funcții principale: una de natură
mecanică, de fixare a plantei în sol și alta vitală, de a absorbi apa și substanțele minerale
dizolvate în aceasta.

15
 Structura radacinii: structura primara a radacinii(tesuturile care se vad in sectiune
trasversala sau longitudinala) alcatuita din : rizoderma, scoarta si cilindru central -cele 3 zone
sunt dispuse concentric; structura secundara. a radacinii(are loc prin cresterea in grosime a
plantei)

Fig.nr.26-Structura primara a radacinii

Radacinile- Sursa de medicament

Se valorifica in farmacii sub forma preparata, parti din plante medicinale cunoscute sub
termenul general de ,,droguri vegetale”. In cazul radacinilor ,,drogurile” provenite de la acest
organ se cunosc sub termenul general de „Radix', care se plaseaza inaintea denumirii plantei
de la care provine. Astfel, in Farmacopeea Romana sint citate : radacina de nalba sub numele
de Radix Althaeae, radacina de gentiana— Radix Gentianae, radacina de lemn dulce —
Radix Glycyrrhizae (sau Radix Liquiritiae), radacina de ipeca — Radix Ipecaeuanhae, rada­
cina de ciubotica cucului — Radix Primulae, radacina de sapunarita —Radix Saponariae.
Astfel, Radix Althaeae — provenita de la Althaea officinalis — se utilizeaza datorita
continutului ei in substante mucilaginoase. Prescriindu-se in afectiuni bronhice ca
expectorant. Radix care provine de la Atropa belladonna se intrebuinteaza datorita
continutului ei alcaloizi (atropina, scopolamina, hioscitamina). Radix Gentinae (care provine
de la Gentiana lutea) se intrebuinteaza datorita continutului ei in glicozizi amari care
stimuleaza pofta de mincare. Radix Glycyrrhizae (provine de la Glycyrrhiza glabra) se
intrebuinteaza mai ales ca indulcitor la prepararea de siropuri. Radix Primulae provine de la
Primula officinalis si se intrebuinteaza datorita continutului ei in saponine care o face sa fie
utilizata ca expectorant si depurativ.
FRUNZA
Definitie. Frunza este un alt organ vegetativ specific plantelor superioare.Ea se
caracterizeaza prin aceea ca traieste in mediul aerian prezinta o simetrie dorso -ventrala sau
monosimetrica, are crestere limitata si contine pigmenti clorofilieni.
Functie- frunza indeplineste functia fundamentala in procesul de fotosinteza,
Structura frunzei. De regula, la o frunza, se deosebesc structura petiolului si structura
limbului foliar, cu rol in functiile de transpiratie, respiratie etc.

16
 Fig.nr. 27-Structura frunzei

Frunza - sursa de medicament

Drogurile de provenienta foliara poarta prefixul „Folium': Folium Althaeae (frunza de
Nalba mare), Folium Belladonnae (frunza de Matraguna), Folium Boldo, Folium Cynarae
(frunza de Anghinare), Folium Digitalis (frunza de Degetel rosu), Folium Eucalypti (frunza
de eucalipt). Astfel, frunza de nalba mare (Folium Althaeae) contine mucilagii, ceea ce face
ca ea sa fie prescrisa ca expectorant, in afectiuni bronhice etc. Frunzele de matraguna (Folium
Belladonnae) contin alcaloizi din care principalul este atropina cu intrebuintari in
oftalmologie, avind proprietatea de dilatare a pupilelor. Frunza de eucalipt (Folium
Eucalypti) este un produs de import cu intrebuintari datorate continutului sau in ulei volatil.
Frunzele se folosesc si pentru prepararea de extracte (de exemplu, Extractum Belladonnae
siccum, Extractum Boldi fluidum, Extractum Hamamelidis fluidum.
FLOAREA LA ANGIOSPERME
Definitie. Floarea este organul de inmultire al plantelor superioare si caracterizeaza ultimele
doua unitati sistematice mari ale regnului vegetal : gimnospermele si angiospermele.
Structura florii
Elementele florale sunt formate din sepale (primele care apar la marginea receptaculului) și
petale (mai spre interior); totalitatea acestor elemente constituie învelișurile florale, după care
urmează dispuse pe 1 sau 2 cicluri, și carpelele, formând ultimul verticil din centrul
receptaculului. Pentru compararea diferitelor tipuri de organizare a florilor, se folosesc
formule florale și diagrame florale.

Fig. nr.28-Structura florii

17
 Fig.nr.29-Structura fructului

Fructul - sursa de medicament

,,Drogurile” de provenienta din fructe poarta prefixul ,,Fructus” urmat de numele plantei din
care provine. Astfel : Fructus Anisi siellati este fructul dela Ilicium anisatum, Fructus Anisi
vulgaris este fructul de la Pimpinella anisum , Fructus Cajorici este fructul de la Capsicum
annuum (ardeiul), Fructus Qarvi este fructul de la Carum carvi (chimionul), Fructus Coriandri
este fructul de la Corlandrum sativum (coriandrul), Fructus Foeniculi este fructul de la
Foeniculum vulgare (anasonul dulce), Fructus Juniperi (sau Baccae Juniperi) este fructul de
la Juniperus vulgaris (ienuperul). Exista cazuri cand nu se foloseste fructul intreg ci numai
unele componente ale sale. Astfel este coaja de portocala - Pericarpum Aurantii sau Cortex
Aurantii Fructus , cozile de cires- Stipites Cerasorum - pulpa unor fructe ca Pulpa
Tamarindorum, prin care se intelege partea carnoasa a fructului de la Tamarindus indica etc.
SAMANTA LA ANGIOSPERME
Definitie. Sămânța este un organ al plantelor superioare, care provine din transformarea
ovulului dupa ce a avut loc fecundarea. Ea poate fi inchisa in fruct, asa cum este cazul la
angiosperme, sau neinchisa in fruct, asa cum este la gimnosperme. Plantele care produc
saminta in ciclul lor de dezvoltare ontogenetica poarta numele de spermatofite.
Anatomia semintei
O saminta tipica este alcatuita din embrion, endosperm si tegument seminal.

Fig.nr.30-Structura semintei

Samanta — sursa de medicament

,,Drogurile” care provin din samimta poarta prefixul ,,Semen” urmat de numele plantei de la
care ele provin. Astfel : Semen Coffeae sunt semintele de la cafea (Coffea arabica), Semen
Colchici- semintele de la Colchicum autumnale (brindusa de toamna), Semen Laburni
semintele de la Laburnum anagyroides (salcimul galben). Semen lini- semintele de la Linum
usitatissimum (inul), Semen Sinavis- semintele de la Sinapis nigra (mustarul), Semen
Strophanti sunt semintele de la Strophanthus hispidus sau alte specii de strofant, Semen
Strychni sau Nux vomica sunt semintele de la Strychnos nux vomica (nuca vomica sau turta
lupului) etc.

18
 CAPITOLUL IV.
ASPECTE CU PRIVIRE LA FARMACOGNOZIA GENERALA SI
FARMACOGNOZIA SPECIALA

Plantele medicinale sunt specii vegetale, cultivate sau spontane, care prin compozitia lor
chimica au proprietati farmaceutice si sunt folosite in terapeutica umana. este cunoscut faptul
ca unul din cinci produse medicamentoase este facut folosind ca materie prima unul sau mai
multe produse vegetale. De asemenea, pentru multe medicamente s-a cautat, cu ajutorul
diverselor procedee chimice, sa se reproduca in laborator o parte din principiile active ale
plantelor. Intr-adevar, de foarte multe ori s-a reusit acest lucru cu mai mult sau mai putin
succes. Acestea insa nu vor putea niciodata sa reproduca in totalitate toate principiile active
din plantele respective, precum si procentele in care acestea sunt "amestecate” in produsul
vegetal si deci nu vor avea nici pe departe aceleasi calitati ca plantele din care sunt facute.
FARMACOGNOZIA GENERALA este disciplina cu profil farmaceutic care se ocupa cu
studiul materialelor prepoderent vegetale folosite in oficina sau industria farmaceutica, la
obtinerea unor preparate farmaceutice (macerate, infuzii, decocturi, extracte,tincturi) sau a
unor constituienti chimici activi terapeutici (atropina, papaverina,digoxina) in scopul
transformarilor in medicamente. Ca stiinta indisciplinara are trei ramuri: Farmacognozie
Descriptiva, Farmacobotanica, Botanica Farmaceutica este stiinta care se ocupa cu studiul
plantelor rmedicinale cu actiune farmaceutica, oferita de principiile active pe care le contin.
BOTANICA FARMACEUTICA ne furnizeaza cunostinte despre sursele producatoare
(pozitia taxonomica), raspandire, descriere, cultura si despre produsele vegetale sau
animale:obtinere,conservare,caractere macro si microscopice, intrebuintari.
FITOCHIMIE (chimia vegetala)este o disciplina cu caracter chimic si biologic care
insumeaza cunostintele despre structura chimica modul de formare ca sinteza si a principiilor
active si a proprietatilor fizico-chimice ale acestora in baza carora se elaboreaza procedee de
extractie, purificare, identificare si izolare in scopul determinariic calitatii produselor
vegetale.
FITOTERAPIE este o ramura a farmacoterapiei care se ocupa de tratarea unor maladii cu
ajutorul preparatelor farmaceutice de origine vegetala ( extracte, tincturi, ceaiuri, siropuri).
Produsele vegetale reprezinta organul sau o anumita parte din planta superioara supusa unor
prelucrari care se folosesc in farmacie, pentru prepararea unor forme farmaceutice adecvate/
infuzie, decocturi, macerate, ape aromatice. Produsele vegetale pot fi utilizate si in tehnica
farmaceutica pentru extragerea unor principii active pure ( papaverina , beladona, tinctura).
FARMACOGNOZIA SPECIALA analizeaza notiunile generale despre glucide,
poliuronide si heterozide, recunoaste uleiurile volatile si plantele din care provin, stabileste
importanta vitaminelor pentru sanatate si numeste plantele din care provin, specifica originea
lipidelor si modul lor de obtinere, si descrie diferitele tipuri de alcaloizi din plante.

Reprezentanti ai glucidelor sunt: Amylum, Mel.

19
Poliuronide-reprezentanti: Agar-agar, Lini semen, Althaeae folium et radix, Verbasci flos,
Tiliae flos, Gummi arabicum, Gummi tragacanthae.

Heterozide –reprezentanti: •Tioheterozide – Sinapis nigrae semen, Sambuci flos, Vitis idaeae
folium; •Antracenozide - Rhei rhizoma, Frangulae cortex, Aloe;Heterozide cardiotonice –
Digitalis purpureae folium, Strophanti semen, Adonidis herba, Convallariae herba;

Saponozide – Primulae radix, Saponariae radix, Equiseti herba, Liquiritiae radix; •Taninuri
– Quercus cortex, Gei rhizoma, Potentillae herba, Myrtilli fructus; Substante amare –
Gentianae radix, Centauri herba, Absinthii herba, Taraxaci radix

Produsele vegetale care contin uleiurile volatile –Lavandulae flos, Coriandri fructus,
Menthae folium, Carvi fructus, Camphora, Chamomillae flos, Millefolii flos, Anis vulgaris
fructusi.
Produse vegetale care contin vitamine – Cynosbati fructus, Faex medicinalis, Maydis
stigmata
Produse vegetale care contin lipide – Butyrum cacao,Oleum olivarum, Oleum helianthi,
Oleum ricini, Oleum jecoris, adeps lanae, Cetaceum, Cera flava, Cera alba .
Produse vegetale care contin alcaloizi – Ephedrae herba, Belladonnae folium et radix,
Hyoscyami folium, Cocae folium, Chinae cortex,. Papaver fructus, Opium, Hydrastis rhizoma
cum radicibus, Boldo folium, Ipecacuanhae radix, Secale cornutum, Strychni semen,
Rauwolfiae radix, Aconiti tubera.
STANDARDIZAREA PRODUSELOR VEGETALE
Prin standardizare se intelege stabilirea si folosirea aanumitor reguli in scopul sistematizarii
activitatii intr-un domeniu determinat in folosul si cu participarea tuturor parti cointeresate.
Aceste norme sunt reprezentate de documente tehnice de normare(DTN): farmacopee,
monografie farmacopeica, monografie farmacopeica temporara, standarde nationale,
europene si internationale. Farmacopeea prezinta o culegere de monografii farmacopeice,
metode de analiza si control, precum si alte specificatii care sunt obligatorii pentru toate
institutiile antrenate in prelucrarea, pastrarea si comercializarea produselor de origine
vegetala

CAPITOLUL V.
ULEIURILE VOLATILE – DESCRIERE, CARACTERE ORGANOLEPTICE,
CARACTERE MICROSCOPICE SI COMPOZITIA CHIMICA

Aetherolea.Uleiuri volatile.Sinonime: uleiuri eterice, uleiuri esentiale. Uleiurile volatile

sunt amestecuri de substante volatile si lipofile, cu miros aromat, care apartin diferitelor clase
de compusi organici.Se obtin prin antrenare cu vapori de apa prin distilare cu apa sau prin
alte procedee de extractie. Conservare in recipiente din sticla, colorate sauin recipiente din
metal inoxidabil cu capacitate mica, pline, bine inchise,ferit de lumina, la loc racoros. Sunt

20
amestecuri de substante de natura terpenoida cu miros si gust caracteristic. Cunoscute si sub
numele de: uleiuri eterice, uleiuri esentiale sau esente aromatice, imprima mirosul
caracteristic al produselor vegetale. Denumirea de uleiuri eterice s-a dat spre a le deosebi de
uleiurile grase, deoarece uleiurile volatile, de obicei lichide si unsuroase sunt caracterizate
prin volatilitatea lor.Procesul tehnologic de obtinere a uleiului volatil intervine in mod
determinant in compozitia si calitatea sa.
DESCRIERE
Uleiurile volatile sunt in majoritatea cazurilor lichide, limpezi, incolore sau colorate, cu
miros aromat, caracteristic componentei principale si cu gust arzator. Unele uleiuri volatile, la
temperaturi scazute, depun cristale care se redizolva prin usoara incalzire. La aer si lumina isi
modifica proprietatile fizice. Aspect, culoare, miros si gust in conformitate cu FRX.
SOLUBILITATE
Uleiurile volatile se amesteca in orice proportie cu alcool absolut, cloroform, eter, cu alti
solventi organici si cu uleiurile grase, sunt foarte greu solubile in apa.
CONSERVARE
In recipiente de sticla, colorate sau in recipiente din metal inoxidabil, de capacitate mica,
pline, bine inchise, ferit de lumina, la loc racoros.
Uleiurile volatile sunt foarte raspandite in plante, prezenta lor fiind identificata in peste 1400
specii.
Pot fi localizate in diferite organe ale plantelor:
• in toata partea supraterestra: pelin, coada soricelului, cimbru;
• in scoarta: scortisoara;
• rizomi, radacini: valeriana, iris;
• flori: lavanda, musetel, tei;
• frunze: menta, melisa, eucalipt;
• fructe: specii din familia umbelliferae;
• in pericarpul fructelor: citrice;
• perigladulari ai partii aeriene: Conpositae, labiatae;
• muguri florali: Caryophyllus aromaticus;
Din plante, uleiurile volatile se obtin prin diferite METODE:
• distilare cu apa ;
• antrenare cu vapori de apa;
• metoda de absorbtie;
• extragere prin presare.
CARACTERISTICI
La temperatura normala sunt lichide, mai rar solide(Iris, Rosa), incolore sau slab galbui,
transparente. Uneori pot fi colorate: rosii(cimbru), verzi(bergamote), albastre(musetel, coada
soricelului). Au miros caracteristic, aromat, asemanator cu al plantei din care provine, gust
aromat, patrunzator. Cele mai multe uleiuri volatile sunt otic active. Insolubile in apa (prin
agitare comunica mirosul si gustul caracteristic => obtinerea apelor aromatice folosite in
farmacie), solubile in alcool si solventi organici.
COMPOZITIA CHIMICA. Din punct de vedere chimic, uleiurile volatile nu sunt
substante unitare, ci un amestec de componenti in care se gasesc hidrocarburi terpenice

21
(ciclice, aciclice) si derivatii lor oxigenati (aldehide, cetone, eteri, esteri) si compusi
aromatici. La unele plante, uleiul volatil difera in functie de organul in care se gaseste.
Ex: la portocal, uleiul din pericarpul fructelor difera de cel din flori; Ex: la arborele de
scortisora, uleiul din frunze = eugenol; uleiul din scoarta = aldehida cinamica; uleiul din
radacina= camfor.
MIROSUL caracteristic al uleiurilor volatile se datoreaza derivatilor oxigenati ai
terpenelor si esterilor pe care ii contin. In ceea ce priveste rolul lor si actiunea farmacologica:
- actiune aromatizanta;
- actiune dezinfectanta ;
- actiune asupra aparatului hepatobiliar;
- actiune revulsiva;
- actiune diuretica.

Fig.nr.31- Ulei extras din plante medicinale

CAPITOLUL VI.
CARACTERELE PLANTELOR MEDICINALE CU CONTINUT DE
ULEI ESENTIAL: RASPANDIRE, RECOLTARE, COMPOZITIE
CHIMICA, PROPRIETATI, INTREBUINTARI

22
 a. LAVANDULAE FLOS = levantica; florile plantei Lavandula officinalis(Labiatae).
DESCRIERE
Semiarbust aproape globulos; tulpinile batrane sunt lemnoase, brune, cele tinere tetragonale,
verzi; frunzele opuse, liniar-lanceolate./Florile labiate, de culoare albastra, albastra-violacee,
sunt dispuse in inflorescente spiciforme grupate in verticile intrerupte.Fructul este o
nucula.Infloreste in lunile iunie-iulie.
RASPANDIRE
Creste spontan in vastul bazinului mediteranean, Iugoslavia, Grecia.La noi se fac culturi
industriale in valea Barsei.
RECOLTAREA
Se face la inflorirea completa si materialul recoltata se supune imediat distilarii, deoarece prin
conservare se pierd cantitati importante de ulei volatil.Ex: la 3 ore de la recoltare se pierd
aproximativ 24 % iar prin uscare 30%.
COMPOZITIA CHIMICA
Contine ulei volatil, tanin, rezine, substante pectice.
PROPRIETATI
Uleiul obtinut prin distilare cu vapori de apa a florilor proaspete este un lichid incolor sau
slab galbui, miros placut, aromat, gust amar.Continutul in ulei volatil variaza in functie de
factorii pedoclimatici si compozitia chimica.Ex: uleiul francez este mai bogat in acetat de
linail(responsabil de mirosul caracteristic); uleiul englezesc contine mai mult cineol.
INTREBUINTARI
Sub forma de infuzie ca sedativ, antidepresiv, antispasmodic, deodorant, in insomnii.Intra in
compozitia preparatelor farmaceutice: Spirtus Lavandulae, Spirtus Saponatus, Acetum
aromaticum; in industria cosmetica si a parfumeriei.

b. CORIANDRI FRUCTUS = coriandru; fructele mature ale plantei Coriandrum

Sativum (Umbelliferae).
DESCRIERE:
Planta anuala cu tulpina ramificata in partea superioara; frunze bazale intregi sau sectate, cele
tulpinale penat-sectate cu segmente liniare.Inflorescenta este o umbela compusa din flori
albe, rosiatice sau violacee.Fructul este o diachena globuloasa.Pana la maturizarea fructelor,
planta are un miros neplacut.Infloreste in iunie-iulie.
RASPANDIRE:
in regiunea mediteraneana.Se practica culturi pe toate continentele.
RECOLTAREA:
se face cand 75% din fructe sunt aproape mature.Se recolteaza in zilele innorate sau
dimineata pe roua.Separarea fructelor se face prin mijloace mecanice.
COMPOZITIA CHIMICA:
ulei volatil, ulei gras, amidon, rezine, mucilagii, substante proteice.
PROPRIETATI:
lichid incolor sau slab galbui, miros caracteristic, gust aromat.
INTREBUNTARI
23
 - stomahic (stimuleaza digestia)
– in anorexie(lipsa poftei de mancare)
- carminativ(eliminarea gazelor) si spasmolitic: calmeaza durerile abdominale, reducand
spasmele digestive si balonarile, favorizand evacuarea gazelor.
- helmintiaza – 20 g fructe la100 ml apa dimineata pe stomacul gol.

c. MILLEFOLII FLOS =coada soricelului; oficinala in FR X. Inflorescentele plantei

Achillea millefolium.
DESCRIERE:
Planta perena cu tulpini foliare si florale.Tulpina florala, ramificata in partea superioara
prezinta frunze alterne si penat sectate.Florile sunt grupate in capitule
corimbiforme.Infloreste din iunie pana toamna tarziu.
RASPANDIRE:
Eurasia, America de Nord.La noi prin pasuni, fanete, marginea drumurilor.
RECOLTARE:
La completa inflorire.
COMPOZITIA CHIMICA:
Ulei volatil, proazulene(principii amare), tanin, acizi organici.
PROPRIETATI:
lichid de culoare albastra(50% camazulena), cu miros aromat, caracteristic.
INTREBUINTARI:
Stomatic, hemostatic(hemoragii diferite), antiinflamator, cicatrizant, calmant, dezinfectant,
dispepsii de origine nervoasa.

d. MENTHAE FOLIUM = menta, izma; oficinala in FR X. Frunzele plantei

Mentha piperita (Labiatae).
DESCRIERE:
Planta perena cu rizomi care in primul an dezvolta un sistem radicular dintr-o radacina
principala cu numeroase ramificatii; radacina principala dispare la sfarsitul primului an de
vegetatie fiind inlocuita cu radacini adventive provenite din partea inferioara a tulpinii.Din
nodurile rizomului se dezvolta sloloni subterani si aerieni.Tulpina tetragonala, frunze opuse
scurt petiolate, flori grupate in inflorescente spiciforme de culoare violeta.Fructele ajung
rareori la maturitate. Inmultirea plantei se face numai pe cale vegetativa.Infloreste din iunie
pana in septembrie.
RASPANDIRE:
Mentha piperita este un hibrid obtinut din Mentha spicata si Mentha aquatica, obtinuta in
Anglia.Se cultiva in toate continentele; la noi in zona Brasovului(Bod – 5 ha), pe valea
Oltului si in Banat.
RECOLTARE:
La inceputul infloririi => ulei de cea mai buna calitate.Unii autori recomanda recoltarea cand
75% din plante sunt inflorite, atunci au cea mai mare cantitate de frunze => randamentul cel
mai mare in ulei volatil.Recoltarea se face prin cosire – uscare – distilare.In flora spontana a
tarii noaster cresc numeroase specii de menta care difera de Menha piperita prin forma

24
frunzelor si lipsa mentolului in uleiul volatil.ex: izma creata in loc de mentol contine cavona
=> miros diferit.
COMPOZITIA CHIMICA:
Frunzele uscate contin ulei volatil, taninuri, flavone.
PROPRIETATI:
Uleiul de menta este un lichid limpede, incolor sau slab-galbui, miros caracteristic si gust
arzator racoritor.Calitatea uleiului este influentata de factorii pedoclimatici.Uleiul contine
circa 40 compusi chimici dintre care cel mai important este mentolul(50-80%), hidrocarburi
terpenice si derivati oxigenati(cetone). Mentolul se izoleaza din uleiul de menta prin racire la
-10 grade pan la -20 grade cand cristalizeaza si se separa prin filtrare => cristale incolore
aciculare sau pulbere cristalina cu miros puternic, caracteristic, gust arzator, racoritor.
INTREBUINTARE:
Sub forma de infuzie, tinctura pentru proprietati: stimulente, stomatice, colagoge, coleretice,
antispasmodice, aromatizante – indigestii, colite, enterocolite. Uleiul volatil si mentolul –
antiseptice, antipuriginos. Taninul – actiune antidiareica.
FR X prevede o monografie pentru uleiul de menta MENTHAE AETHEROLEUM.
Produse farmaceutice cu mentol:
• alcool mentolat 1% si 4%
• mixtura mentolata 1%
• cedovix unguent si dropsuri
• fenilbutazona unguent(camfor)
• carmol(aldehida cinamica)
• ben-gay unguent
• farebic
• unofed
• dentocalmin
• antiseptice mentolate
• renie
• dicarbocalm.

e. CARVI FRUCTUS:= chimen; oficinala in FR X. Fructele mature ale plantei

Carum carvi(Umbelliferae)
DESCRIERE:
Planta bienala; in primul an de vegetatie frunzele sunt bazilare, iar in al doilea an tulpina este
inalta, frunzele penat-sectate.Inflorescenta este o umbela compusa cu flori albe, mai rar roz
sau rosiatice; fructul este o diachena.Infloreste din aprilie pana in iulie.
RASPANDIRE:
Specie europeana: la noi creste in flora spontana prin fanete si zone de deal pana in zona
alpina.Produsul farmaceutic provine din culturi.
RECOLTAREA:
Plantele se secera pe roua inainte de completa maturitate a fructelor, se lega in snopi, se usuca
si se separa fructele prin mijloace mecanice.
COMPOZITIA CHIMICA: ulei volatil, ulei gras, substante proteice, rezine.

25
 Uleiul Volatil:
Se obtine prin distilare cu vapori de apa a fructelor proaspat recoltate si zdrobite.Fructele se
caracterizeaza printr-un miros puternic, caracteristic, gust intepator, aromat.
INTREBUINTARI:
Stomatic, carminativ, galactagog, aromatizant

f. CAMPHORA = arborele de camfor. Oficinala in FR X. Se obtine din partea

cristalizabila a uleiului extras prin distilarea din lemnul si frunzele speciei
Cinnamomum camfora(Lauraceae).
Camforul : - natural – levogir
- sintetic – dextrogir sau racenic.
DESCRIERE:

Arbore inalt cu frunze alungit ovate, lucitoare, prevazute cu mici puncte translucide(celule
secretorii); flori mici, albe sau albe-verzui.Fructul este o drupa purpurie cu un singur
sambure.
RASPANDIRE:
Original din Extremul Orient(sudul Japoniei, Chinei, Insula Taiwan).Se cultiva in India,
Florida, rasaritul Africii.
RECOLTARE:
Se taie arborii in varsta de 50 – 60 ani, se fragmenteaza si se supun distilarii cu vapori de apa
rezultand uleiul volatil din care se separa camforul prin centrifugare si se purifica prin
sublimare.
PROPRIETATI:
masa cristalina, translucida, onctuoasa la pipait, miros patrunzator caracteristic, gust iute
putin amar, apoi racoritor.La temperatura normala se volatilizeaza, este inflamabil si arde cu
o flacara fuluginoasa fara sa lase reziduri.Uleiul volatil in afara de camfor mai contine
derivati terpenici.Se cunosc si alte plante originare din Africa, care furnizeaza camfor.
INTREBUNTARI:
- intern: analeptic cardiac si respirator(solutii uleioase injectabile).
- extern: rubefiant, revulsio in afectiuni reumatice, antipuriginos.
Produse farmaceutice cu camfor: fenilbutazona unguent, alcool camforat 10%,preparate:
crème de curatat si spirt de fata impotriva petelor, pistruilor.

g. CHAMOMILLAE FLOS: = musetelul; oficinala in FR X. Inflorescentele plantei

Matricaria chamomilla.
DESCRIERE:
Planta anuala, cu tulpina ramificata; frunze penat sectate cu segmente liniare.Flori grupate in
capitule (antodii) terminale situate pe un peduncul lung pana la 10 cm.Receptacolul
inflorescentei la inceput este aproape plan si acoperit de bractee iar pe masura dezvoltarii se
alungeste, devine semiglobulos, apoi ia o forma alungit-conica si devina gol la interior.Florile
marginale sunt albe ligulate, iau o pozitie orizontala, iar la sfarsitul infloririi se pleaca in
jos.Florile interne, galbene, hermafrodite.Fructul este o achena.Infloreste din aprilie pana la
sfarsitul lui august.

26
 RASPANDIRE:
Originar din sudul si sud-estul Europei, este raspandit pe toate continentele.La noi – in locuri
insorite, creste masiv la ses pe locurile saratoase si nisipoase.
RECOLTARE:
la inceputul infloririi, cand florile marginale, albe, sunt dispuse in pozitie orizontala.
Recoltarea se face pe timp isorit cu mana sau cu ajutorul unor pieptini speciali, recoltandu-se
cu un peduncul cat mai scurt.Miros aromat, caracteristic, gust usor amar.
SUBSTITUIRI:
musetelul poate fi confundat cu alte specii de Matricaria care se deosebesc prin: lipsa
mirosului caracteristic si receptacol plin si lipsa florilor marginale si culoarea verzuie a
capitulelor.
COMPOZITIA CHIMICA:
Ulei volatil, flavononozide, o substanta amara, rezine, gume, mucilage. Uleiul volatil obtinut
prin distilare cu vapori de apa este un lichid dens, de culoare albastra intensa, cu miros
puternic aromat si gust amar.
INTREBUINTARI:
Unul din produsele vegetale cele mai mult intrebuintate datorita actiunii
antispasmodice(datorita flavonelor) si actiunii antiinflamatoare si cicatrizante(datorita
uleiului volatil).Se intrebuinteaza sub forma de infuzii-intern si gargare, comprese, bai –
extern.
PRODUSE FARMACEUTICE:
Romazulan spray si solutie, Meclozol.

i. ANISI VULGARIS FRUCTUS = anason. Oficinal in FR X; fructul plantei

Pimpinella Anisum( umbelliferae).
DESCRIERE:
Planta anuala cu frunze bazale intregi, ovate, frunze tulpinale lobat – sectate. Inflorescenta
este o umbela compusa cu flori albe. Fructul este o diachena. Infloreste din iunie pana in
august.
RASPANDIRE:
Originar din regiunea mediteraneana. La noi se cultiva in sudul tarii.
RECOLTARE:
Se taie plantele cand fructele sunt 75% coapte, se leaga in snopi si dupa deplina maturatie se
separa fructele cu masini agricole.
COMPOZITIE:
Ulei volatil, ulei gras, substante albuminoide, mucilag. Uleiul obtinut prin distilare cu vapori
de apa a fructelor zdrobite este un lichid slab galbui, cu miros caracteristic asemanator cu al
fructelor. Miros caracteristic gust dulceag, arzator, aromat, slab.
FR X prevede o monografie pentru uleiul de anason.
INTREBUINTARI:
Grecii si romanii il foloseau ca si condiment sau mestecau seminte pentru a avea o respiratie
parfumata. Sub forma de infuzie fructele se intrebuinteaza ca: stomatic- pofta de mancare,
carminativ- in flatulenta si fermentatii digestive si intestinale, aromatizant. Uleiul se

27
utilizeaza la semisinteza hexoestrolului diacetat(sintofolin) – actiune asemanatoare foliculinei
in industria alimentara.

j. EUCALYPTI FOLIUM – oficinala FR X. Frunzele recoltate de pe ramurile

batrane ale plantei Eucalyptus Globulus(Myrtaceae).
Arbori originari din Tasmania si Australia. Uleiul volatil se obtine prin distilare cu vapori de
apa a frunzelor proaspete rezultand un lichid incolor sau slab galbui cu miros caracteristic.
INTREBUINTARI:
In afectiuni broncho- pulmonare sub forma de tinctura, ulei sau solutii alcoolice.

k. FOENICULI FRUCTUS= fenicul; oficinal in FR X. Fructele plantei Foeniculum

Vulgarae(umbelliferae)
DESCRIERE:
Planta bienala cu tulpina inalta pana la 2 metri, brumata si ramificata de la baza. Frunze
penat- sectate cu segmente filiforme. Inflorescenta este cu umbela de culoare galbena. Fructul
este cu diachena.
RASPANDIRE:
Planta eur-asiatica. La noi se cultiva in regiunile din sudul tarii.
RECOLTARE:
Cand 50% din fructe sunt coapte.
COMPOZITIE:
Ulei volatil, ulei gras, glucide, proteine. Uleiul este un lichid incolor sau slab galbui, cu miros
aromat si gust dulceag.
INTREBUINTARI: stomatic, carminativ, diuretic, galactagog.

CAPITOLUL VII.
METODELE DE OBTINERE A ULEIURILOR VOLATILE: DISTILAREA CU APA,
ANTRENAREA CU VAPORI DE APA, ABSORBTIA – ENFLEURAGE, PRESAREA

Separarea unei arome din mediul sau natural este o problemă dificilă, deoarece aceasta
trebuie izolată sau concentrată cu un minimum de pierderi, de modificări de compoziţie si
fără introducerea unor impurităţi. Uleiurile volatile sunt distribuite in întreaga planta sau, mai
frecvent, se acumulează intr-un organ al acesteia.
Ca si uleiurile vegetale, uleiurile volatile se extrag din acele părţi ale plantei in care sunt
prezente cantităţi mai mari:
- flori – trandafiri, iasomie
- flori si frunze – menta, violete
- fructe – coriandru, anason, fenicol
- seminţe – nucşoară
- coaja fructelor – portocal, lămai
- rădăcini – angelica, ghimbir
- lemn sau scoarţă – cedru, scorţişoară
- boboci florali si muguri – cuişoare, plop negru, coacăz

28
- planta întreaga – salvia, cimbru, busuioc
- ace si ramuri – pin, chiparos, brad
In anumite cazuri substanţele odorante se extrag din exudatele naturale sau patologice ale
plantelor. In general toate organele plantei conţin acelaşi ulei, insa exista si excepţii. In acest
sens exemplele cele mai notabile sunt arboreal de scorţişoara si portocalul amar. Arborele de
scorţişoară produce trei tipuri de uleiuri volatile: un ulei bogat in eugenol (in frunze), un ulei
al cărui component majoritar este aldehida cinamica(in scoarţă) si un ulei bogat in camfor(in
rădăcină). In ordinea ponderii producţiei, in prezent se folosesc următoarele procedee de
extracţie:
- antrenarea cu vapori
- extracţia cu grăsimi
- extracţia cu solvenţi organici
- extracţia cu fluide supercritice
- presarea
- absortia pe solide
DISTILAREA
Prin distilare se intelege trecerea unei substante lichide in stare de vapoti, urmata apoi
de condensarea vaporilor pentru a reveni in stare lichida. Operatia de distilare este folosita fie
pentru identificarea unei substante pure, fie pentru a purifica o substanta de impuritati
volatile, fie pentru a concentra componentii mai volatili din amestecul initial.
Astfel, se poate utiliza pentru:
 separarea componentilor unui amestec pe baza punctelor lor de fierbere;
 separarea solventilor de compusii solizi dizolvati;
 purificarea unui compus de sinteza de alti compusi care ii insotesc.
Distilarea se poate realiza ca mijloc de purificare numai cu conditia ca substanta supusa
distilarii sa nu se descompuna la punctul de fierbere. Prin distilare se obtin doua fractiuni:
distilatul care este fractiunea evaporata si condensata si reziduul, reprezentat de fractiunea
neevaporata. Produsul principal al distilarii este distilatul. La o presiune data substantele pure
au temperaturi de fierbere care coincid cu temperaturile de condensare a vaporilor specifici
fiecarei substante. In cazul amestecurilor de lichide la o presiune data pentru fiecare
compozitie a amestecului lichid, corespunde o temperatura de fierbere si una de condensare.
Operatia de distilare este reprezentata de trecerea unei substante lichide in vapori si
condensarea vaporilor obtinuti cu ajutorul unui sistem de racire (refrigerent). Dupa natura
sistemului supus distilarii se deosebesc amestecuri total miscibile (solutii); partial miscibile
(intre anumite proportii si anumite valori de temperatura) si sisteme nemiscibile. O substanta
obtinuta pe diferite cai de sinteza daca este pura, prezinta intotdeauna un punct de fierbere
constant (la o presiune constanta). Substanta intra in fierbere atunci cand tensiunea ei de
vapori egaleaza presiunea atmosferica sau presiunea mediului in care se face distilarea.Tot
timpul fierberii temperatura ramane constanta. In timpul distilarii unei substante pure
compozitia vaporilor si a lichidului din balonul de distilare este aceeasi.
ANTRENAREA CU VAPORI DE APA
Majoritatea uleiurilor volatile produse industrial, se obţin prin antrenarea cu vapori de apa.

29
Toate componentele unui ulei volatile au puncte de fierbere superioare celui al apei, dar au
volatilităţi ridicate la temperaturi inferioare temperaturii de fierbere. Ca urmare acestea pot fi
uşor antrenate cu vapori de apa la temperatură inferioare punctului lor de fierbere.
Insolubilitatea in apa si densitatea lor diferita facilitează separarea.
Antrenarea uleiului volatil este precedata de difuzia lui din celulele vegetale la suprafaţa. Ca
si in cazul uleiurilor vegetale, durata acestui proces depinde de natura materiei prime si este
determinanta pentru durata întregului proces. Difuzia are loc mai uşor din plante verzi decât
din cele uscate, din flori decât din rădăcini, seminţe sau lemn. Pentru a uşura extracţia,
materiile prime sunt in prealabil tocate, zdrobite sau măcinate. Cea mai mare parte dintre
plantele aromatice se prelucrează in stare proaspăta. Uscarea duce la o evaporare parţiala a
uleiului volatile ca urmare a evaporării acestuia. Plantele trebuie prelucrate intr-un timp cat
mai scurt după recoltare întrucât procesele fermentative influenţează negative calitatea
uleiului. Materiile prime vegetale ca: seminţe, unele fructe, rădăcini, cu conţinutul scăzut de
apa se pot păstra timp îndelungat înainte de prelucrare, fără a afecta calităţile uleiului volatile.
In cazul rizomilor de iris, procesele enzimatice care au loc in timpul păstrării duc la eliberarea
componentelor aromate ale uleiului volatile din alte combinaţii chimice. In funcţie de
condiţiile de lucru se cunosc patru variante de antrenare cu vapori de apa: la foc direct, in
curent de vapori, cu abur sub presiune si la presiune redusa.
ENFLEURAGE-UL
O varianta a acestui procedeu – extractia materiilor prime odorante din flori proaspete
pe seminte de plante oleoginoase – se aplica in Asia inca din sec. al IX –lea. Enfleurage-ul pe
seminte de susan se practica si azi : semintele decorticate se aseaza in straturi alternative cu
florile . Dupa 10 -12 ore, florile se separa si se inlocuiesc cu altele proaspete. Operatiunea se
executa de cel putin 15 ori , pana la saturarea uleiului continut in seminte cu principii
odorante. In final semintele sunt presate, obtinandu-se un ulei aromat – aprox 100 Kg ulei
parfumat din 500 Kg flori. Deoarece odorantele sunt extrase partial , florile separate sunt
supuse unei a doua extractii din care rezulta in final un ulei parfumat de calitate inferioara.
EXTRACTIA PRIN PRESARE
Presarea, ca procedeu de obtinere a uleiurilor volatile, se aplica in putine cazuri, la acele
plante sau portiuni din plante in care uleiul volatile se gaseste in cantitate mare, industrial se
aplica pentru obtinerea uleiurilor volatile din citrice (lamai, portocal ). Procedeul consta in
presarea mecanica, cu diferite dispozitive, a cojilor fructelor, dupa indepartarea sucului.
Impreuna cu uleiul volatile sunt eliminate din coaja si alte substante :mucilagii, pectine,
proteine, coloranti liposolubili, apa. Uleiul volatil se separa prin decantare si se filtreaza. O
varianta a extractiei prin presare este filtrarea centrifuga care se aplica cojilor tocate si este
urmata de decantarea si filtrarea uleiului volatil. Uleiurile volatile obtinute prin aceste
procedee au calitati superioare celor obtinute din aceleasi materii prime prin antrenare cu
vapori de apa, deoarece se elimina factori care produc degradari ale acestora.
CAPITOLUL VIII.

REPREZENTANTI AI PRODUSELOR VEGETALE CARE CONTIN ULEIURILE

VOLATILE –LAVANDULAE FLOS, CORIANDRI FRUCTUS, MENTHAE FOLIUM,
CARVI FRUCTUS, CAMPHORA, CHAMOMILLAE FLOS, MILLEFOLII FLOS,
ANIS VULGARIS FRUCTUSI
30
 Fig.nr.32-Lavanda

Fig.nr.33-Chimen, Coada soricelului

31
 Fig.nr.34-Menta

Fig.nr.35-Camfor, Musetel

32
 Fig.nr.36- Anason

Fig.nr.37- Ulei de conifere, ulei de migdale

33
Fig.nr.38- Ulei de Argan

Fig.nr.39-Ulei de nuca

CAPITOLUL IX.

34
 FARMACOTERAPIA ULEIURILOR ESENTIALE

Farmacoterapia reprezinta ramură a medicinei care se ocupă cu metodele de tratare a

bolilor cu ajutorul preparatelor farmaceutice. Uleiurile esentiale se obtin din plante aromatice
prin diverse metode: antrenare cu vapori, extractie si, mai rar, prin presare. Compozitia lor
este foarte variata si depinde de natura plantei din care se extrag, de stadiul ei de dezvoltare,
de clima, de sol, altitudine, momentul recoltarii, etc. La prepararea uleiurilor esentiale se va
tine cont de urmatoarele aspecte:
-se folosesc doar flori si plante proaspete, aflate la maturitate, culese din locuri nepoluate;
-înainte de utilizare, masa vegetala se spala cu apa, iar uscarea se va face la soare . Se impune
o uscare completa a plantelor;
-plantele se maruntesc cât mai mult posibil înainte de extractie;
-uleiurile medicinale aromatice sunt folosite în scopuri teraputice
Tratamentele cu uleiuri esentiale pot fi de uz intern sau extern.
Uleiurile extrase din plante prezinta diverse acțiuni terapeutice asupra organismului:
hipocolesterolemiantă, antimicrobiană, antifungică, antioxidantă , antiinflamatoare,
anticancerigenă .
ULEIURILE DE CONIFERE
Au efecte antiseptice si antiinflamatorii asupra cailor respiratorii si sunt utilizate în tratarea
bronsitelor si traheofaringitelor. Tratamentele se fac prin inhalatii. Într-un vas cu apa clocotita
se toarna câteva picaturi de ulei volatil si pacientul va respira adânc si repetat vaporii cu ulei
volatil. Un alt tratament este acela de a lua cu zahar, de 3 ori / zi, 6-8 picaturi de ulei de
conifere. Cu ulei de conifere se mai trateaza: durerile gastrice si intestinale, colecistita, litiaza
biliara.
ULEIUL DE MENTA
Este un tonic general, inclusiv un tonic nervos. Este recomandat pentru a trata: indigestia,
aerofagia, cu scop antiseptic ,spasme gastrice, colici intestinale, biliare, antivomitiv, coleretic
,colagog. Sub forma de inhalatie este indicat în tratarea laringitelor si traheitelor. Amestecul
a 5 ml de ulei de menta dizolvat si a 95 de ml de alcool este eficient în tratarea urticariei, prin
frectii locale. Se recomanda în tratarea durerilor de cap, a migrenelor persistente si a
guturaiului , urmatoarea reteta:
-Ulei de menta -10 g
-Ulei de fenicul -5 g
-Ulei de pin -5 g
-Glicerina -20 g
-Spirt eterat -50 g
Acest amestec se aplica pe frunte si tâmple, de 2-3 ori pe zi. Pentru a preveni descuamarea
pielii în zonele respective, aceasta se va unge în prealabil cu vaselina sau lanolina. Pentru
prevenirea racelilor, cât si pentru stimularea circulatiei sângelui, se recomanda bai utilizând
ca adaosuri:
-Ulei de ienupar -3 picaturi
-Ulei de levantica -5 picaturi
-Ulei de menta -2 picaturi

35
 ULEIUL DE SUNATOARE
Este recomandat în tratamentul: ranilor deschise, entorselor, hematoamelor, inflamatiilor,
dermatozelor, acneei, durerilor de spate, sciatica, reumatism, lumbago, arsuri.
ULEIUL DE MUSETEL
Are actiune terapeutica în: nevralgii, eczeme ale picioarelor, oboseala picioarelor. In
insomnii se recomanda baie calda de 36-380C având ca adaosuri:
- Ulei de musetel -2 picaturi
- Ulei de levantica -5 picaturi
- Ulei de flori de portocal -2 picaturi
Baile cu adaos de ulei de musetel si ulei de pin sunt indicate în tratamentul: nervozitatii,
insomniei, stresului, spasmelelor musculare, durerilor articulare si reumatismului.
ULEIUL DE CIMBRU
Este cel mai puternic pe scara antiseptica. Este recomandat în tratarea: paraliziilor,
apoplexiei, în scleroza multipla, atrofie musculara, reumatism si luxatii. El este un excelent
dezinfectant digestiv în enterocolite, indicat în bronsite , TBC. El este un tonic eficient în a
trata: starile de astenie,nervozitatea si angoasele si un excelent stimulator al circulatiei
sanguine. Uleiul de cimbru poate fi utilizat la tratarea hipotensiunii arteriale. El se foloseste
ca antitusiv si expectorant în: astm, tuse convulsiva, emfizem.
Secomanda în tratarea bronsitelor si starilor gripale reteta:
- Ulei de cimbru - 1g
- Ulei de pin - 1g
- Ulei de fenicul - 1g
- Ulei de menta - 2g
- Ulei de salvie - 1 g
- Ulei de eucalipt - 2g
- Alcool etilic - 100 ml
Se vor administra 25 de picaturi din acest amestec si se vor amesteca cu apa calduta si
îndulcita. Se vor lua de 3 ori pe zi. Uleiul de cimbru este carminativ si un stimulent al
digestiei. Puternic vermifug, este utilizat împotriva oxiurilor, teniei, ascarizilor. Se iau 3-5
picaturi de 3 ori pe zi. Sub forma de solutie alcoolica 2% se fac frectii în tratarea durerilor
sciatice, reumatismale si de guta. Baia cu adaos de ulei de salvie si ulei de menta este indicata
în tratarea menstrelor neregulate si a oboselii cronice.
ULEIUL DE LEVANTICA
Are o paleta larga de utilizari în terapeutica:
-sedativ în iritabilitate crescuta, spasme, migrene, vertijuri
-insomnii;
-afectiuni respiratorii: astm,tuse convulsiva, gripa, bronsita
-atonie gastrica sau intestinala
Se indica administrarea a 4-5 picaturi de 3 ori pe zi. Pentru tratarea unor rani , infectii,
gangrene, si dermatoze se folosesc solutii de ulei comestibil 1 parte si ulei de levantica 1
parte. O baie cu adaos cu ulei de portocal si ulei de levantica este odihnitoare si relaxanta.
ULEIUL DE IENUPAR
Este indicat în tratarea dezechilibrului uric, oliguriei, reumatismului, gutei si a afectiunilor
respiratorii, contribuind la fluidificarea secretiilor bronhice. Tratamentul consta în
36
administrarea a 3- 5 picaturi de 3 ori pe zi. În uz extern, se fac frectii cu o solutie alcoolica
2% pentru a calma durerile reumatismale.
O baie facuta dimineata cu adaosurile din reteta de mai jos are nu numai un caracter tonifiant,
ci si relaxant:
-Ulei de ienupar -5 picaturi
-Ulei de menta -2 picaturi
-Ulei de rozmarin -3 picaturi
ULEIUL DE CORIANDRU
Este un bun carminativ si stomahic, un stimulent al memoriei si se recomanda în tratarea
asteniei nervoase. Se indica administrarea a 3-5 picaturi de ulei de coriandru de 3 ori pe zi,
dupa mese.
Adaos în baie pentru eliminarea oboselii cronice-reteta:
- ulei de salvie -5 picaturi
- ulei de lamâie -10 picaturi
- ulei de levantica -15 picaturi
Adaos în baie pentru tratarea depresiei si a insomniei- reteta:
- ulei de salvie -15 picaturi
- ulei de lamâie -10 picaturi
- ulei de levantica -5 picaturi
adaos în baie pentru tratarea anxietatii- reteta:
- ulei de iasomie -10 picaturi
- ulei de levantica -10 picaturi
- ulei de geroniu -10 picaturi

.
Fig.nr.40- Ulei de Morcov (macerat) 50 ml
Indicatii: stimuleaza productia de melanina, care contribuie la obtinerea unui bronz uniform.
Are proprietati revigorante si revitalizante.
Compozitie chimica- beta-carotenii, din compozitia uleiului de morcov, stimuleaza
productia de melanina, care contribuie la obtinerea unui bronz uniform. Este o sursa bogata
de vitamina A, B, C si E. Morcovul este o leguma foarte bogata in pro-vitamina A, vitamina
B si F, calciu, magneziu, fier si alte minerale, improspateaza tenul si acționeaza ca un antirid
natural.
Atentionare. Produsul lasa urme colorate semnificative. Poate pata hainele.Se regaseste in
categoria uleiuri uz cosmetic.
Compozitie / Prospect: Beta Caroten 0.05 mg. Alte ingrediente: ulei de floarea soarelui.
Administrare: a se folosi pentru uz extern.

37
 Fig.nr.41-Plantusin, ceai antibronsic

Indicatii: Plantusin ceai (antibronsic) are proprietăţi emoliente, expectorante, fluidizante ale
secreţiei bronşice, antitusive şi antispastice. Util în tusea iritativă.
Prezentare.Plantusin (antibronsic) ceai 1 punga, Fares, 50 gr.
Plantusin (antibronsic) ceai punga - favorizează expectorația și fluidifică secrețiile bronsice.
Efecte date de scaiul vânăt, ghimbir și mugurii de pin. Calmează iritațiile gâtului, datorită
conținutului de pătlagină și flori de tei. Acestea au în compoziție mucilagii, substanțe ce
formează pe suprafața mucoaselor un strat protector, fiind utile în tusea iritativă.
Administrare.Poate fi administrat și copiilor începând cu vârsta de 3 ani. Se poate folosi pe
perioada sarcini și alăptării.
Beneficii: acest ceai are proprietăţi emoliente, expectorante, fluidizante ale secreţiei bronşice,
antitusive şi antispastice datorită mucilagiilor, saponinelor şi uleiurilor esenţiale din plantele
prezente în compoziţia sa. Carvacrolul şi timolul prezente în cimbru şi şovârv, conferă
ceaiului proprietăţi antiseptice, antimicrobiene, acţionând asupra unui spectru larg de germeni
patogeni. De asemenea, mugurii de plop denumiţi şi „propolis vegetal”, au acţiune
antibacteriană şi antiinflamatoare. Ciuboţica cucului, pătlagina şi florile de tei datorită
mucilagiilor pe care le conţin formează pe suprafaţa mucoaselor un strat protector, fiind utile
în tusea iritativă. Scaiul vânăt, ghimbirul şi mugurii de pin prezintă acţiune puternic
expectorantă şi fluidifiantă a secreţiilor bronhice.
Contraindicaţii: acest ceai nu este recomandat copiilor sub 3 ani şi în caz de
hipersensibilitate la oricare dintre ingredientele produsului. Efecte secundare şi interacţiuni:
la dozele recomandate nu au fost semnalate incompatibilităţi cu medicamentele şi nici efecte
secundare.

Fig.nr.42- GINOSEPT cu plante medicinale 50 ml

Compozitie: vaselină; extract uleios de flori de gălbenele (Calendulae flos), muguri de plop
(Populi gemma) şi pelin (Absinthii herba) 20%; lanolină; stearină; unt de Shea; unt de cacao;

38
uleiuri esenţiale de: lavandă (Lavandulae aetheroleum) 1,5%, ti-tree(Melaleuca alternifoliae
aetheroleum) 0,5%, coada şoricelului (Millefolii aetheroleum) 0,2%, cuişoare (Caryophylli
floris aetheroleum) 0,1%. Nu conţine parfum, conservanţi şi coloranţi sintetici.
Florile de gălbenele reprezintă unul dintre cele mai eficiente mijloace naturale pentru
protejarea şi refacerea pielii şi a mucoaselor după acţiunea unor factori nocivi. Ele conţin
substante active care calmează iritaţiile şi mâncărimile, susţin procesul de granulaţie şi
refacere a mucoaselor, şi contribuie la eliminarea unor microorganisme având specificitate
atât pe fungi cât şi pe protozoare.
Mugurii de plop, numiţi şi propolis vegetal, sunt o importantă sursă de propolis. Prin analize
chimice de specialitate s-a arătat că există 5 substanţe prezente atât în propolis cât şi în
mugurii de plop, dintre care 3 au proprietăţi de combatere a microorganismelor de natură
bacteriană şi fungică. Mugurii de plop mai conţin derivaţi ai saligenolului care le conferă
proprietăţi de reducere eficientă a iritaţiilor, şi a senzaţiilor locale de disconfort.
Pelinul este antiinfectios prin tuiona și antiinflamator prin substanțele amare, ajutând astfel la
calmarea iritațiilor, refacerea mucoasei vulvovaginale și eliminarea microorganismelor
patogene.
Uleiul esenţial de lavanda este un ulei blând, recunoscut pentru efectele cicatrizante, de
calmare a iritaţiilor şi de înlăturare a microorganismelor potenţial patogene de la nivelul
pielii. Cercetările de laborator au arătat eficienţa acestuia asupra diferitelor specii de Candida
și a unui spectru larg de bacterii și virusuri.
Azulenele din uleiul esenţial de coada şoricelului au proprietăţi calmante locale, ajută la
refacerea structurii normale şi la menţinerea sănătăţii pielii şi a mucoaselor.
Uleiul esenţial de ti-tree este un agent recunoscut pentru efectele antiseptice, de calmare a
iritaţiilor cutanate şi de înlăturare a microorganismelor de natură bacteriană, virală şi fungică.
Uleiul esenţial de cuişoare are capacitatea de înlăturare a microorganismelor potenţial
patogene cu un spectru larg (bacterii gram pozitive şi gram negative, virusuri, fungi),
contribuie la relaxarea musculaturii netede şi la reducerea senzaţiilor de disconfort local.
Untul de Shea si untul de cacao datorită conținutului bogat în vitamina A si E ajută la
regenerarea și hidratarea mucoaselor datorită acizilor grași din compoziție, ajută la calmarea
iritațiilor cutanate, la prevenirea și combaterea uscăciunii mucoaselor. Polifenolii din
compoziție sunt antioxidanți puternici, iar fitosterolii sunt agenți de protecție, cu efect
cicatrizant și reparator la nivelul mucoaselor.
Beneficii ale utilizării:
-favorizează eliminarea microorganismelor potenţial patogene cu localizare genitală.
-calmează iritaţiile mucoasei vulvare și ale tegumentului glandului penian, contribuind la
reducerea disconfortului de la acest nivel (prurit, senzații de usturime, arsuri, etc.).
-poate fi folosită preventiv, în situațiile care favorizează apariția infecțiilor cauzate de bacterii
și ciuperci (piscină, în timpul călătoriilor lungi) și după contactul sexual.
-contribuie la o igienă locală adecvată.
Recomandări:
– infecții labiale și ale zonelor adiacente
– inflamații ale tegumentului glandului penian
Mod de administrare. Crema Ginosept se administrează cutanat în zonele intime, atât la
femei cât şi la bărbaţi, preferabil dimineața și seara. Înainte de aplicare efectuați toaleta
39
locală. Durata utilizării este de 6-18 zile consecutiv. Pentru păstrarea unei stări generale de
sănătate și funcționare optimă a părților intime ale corpului, a mucoasei vaginale și
menținerea echilibrului pH-ului natural, se recomandă igiena zilnică corespunzătoare și
utilizarea produselor adecvate care ajută la reducerea semnificativă a reapariției inflamației și
a infecțiilor în zonele intime. Prosoapele, îmbrăcămintea care vin în contact cu zonele de
piele afectată trebuie schimbate zilnic. Aceste măsuri simple vor îmbunătăți evoluția pozitivă
a tratamentului și previn transmiterea infecției la alte zone de piele de pe corp și la alți
oameni.
PRECAUŢII. A nu se folosi în caz de alergie la oricare dintre componente. Persoanele cu
fond alergic trebuie să ceară sfatul specialistului şi să testeze produsul înainte de utilizare.
ATENŢIONĂRI.În cazuri izolate poate apărea senzaţie uşoară de arsură locală.
PREZENTARE.Tub 50 ml.

CAPITOLUL X.
FARMACOTOXICOLOGIA ULEIURILOR ESENTIALE

Farmacotoxicologia reprezinta o ramura a farmacologiei care se ocupa cu studiul

reacţiilor adverse şi a intoxicaţiilor produse de medicamente, prevenirea si tratarea lor.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte reacţiile adverse ca reacţii nedorite, dăunătoare şi
care apar la doze terapeutice.
Toxicitatea este o propritate a substantelor chimice care se manifesta prin efectele nocive pe
care acestea le determina in urma interactiunii cu organismele vii.Toxicitatea este determinata
de factori care tin de substanta(doza, structura chimica, calea si viteza de patrundere),
organism(sez, varsta, starea fiziologica, greutatea, suprafata corporala, stari patologice
supraadaugate, factori genetici, bioritm) si mediu(alimentatie, temperatura, presiune
atmosferica, poluanti).
Interactiunea toxic-organism parcurge 3 faze:
1. faza de expunere(in care se realizeaza contactul cu toxicul, acesta devenind disponibil
pentru absorbtie)
2. faza toxicocinetica(corespunde actiunii organismului asupra toxicului si cuprinde
procesele de absorbtie, distributie, biotransformare si eliminare)
3. faza toxicodinamica(corespunde actiunii toxicului asupra organismului rezultand
efectul toxic.

40
Intoxicatia este o stare patologica determinata de totalitatea efectelor toxice produse de o
substanta sau asociere de substante dupa patrunderea in organism.
Intoxicatiile se clasifica in functie de :
a) Tipul expunerii-acuta(expunere unica la o singura doza)sau cronica(expunere la
doze repetate intr-un interval de timp);
b) Circumstantele de producere –intoxicatii intentionale sau accidentale;
c) Localizare –intoxicatii limitate la locul de expunere, sistemice sau mixte;
d) Produsul chimic implicat-intoxicatii medicamentoase sau nemedicamentoase.
Reactii adverse generale pot fi: astenie, senzatie de oboseala, mialgii, febra. Pot fi Reactii
adverse cutanate(efecte dermatotoxice), din parte aparatului locomotor, ale organelor
respiratoriidigestive, cardiovasculare, hepatice(efecte hepatotoxice),pancreatice, reno-
urinare(efecte nefrotoxice), din partea organelor genitale, ale sistemului nervos(efecte
neurotoxice), din partea organelor de simt(tulburari de vedere, nistagmus, tinitus=acufene,
hipoacuzie-surditate)etc.
Reactii adverse prin mecanism alergic.Aceste reactii apar chiar la doze foarte mici si
au un mecanism imun. Aceste reactii pot imbraca mai multe manifestari:
-reactii alergice de tip I(anafilactice)
-reactii alergice de tip II(citotoxice)
-reactii alergice de tip III(prin complexe imune)
-reactii alergice de tip IV(mediate celular)
Tratamentul intoxicatiilor acute:
A. Masuri nespecifice:
 micsorarea cantitatii de toxic din organism prin : - provocarea vomei,
administrarea de substante emetizante; se contraindica provocarea varsaturilor in cazul
intoxicatiilor cu substante caustice, excitante centrale sau la comatosi; - efectuarea de
spalaturi gastrice, justificate pina la cel mult 7 ore de la ingestia toxicului; - administrarea de
purgative saline (sulfat de Mg/sulfat de Na); - cresterea eliminarii urinare a toxicului
(manitol, perfuzie cu furosemid); - dializa (folosita in intoxicatii masive).
 sustinerea functiilor vitale (circulatia si respiratia): ventilatie mecanica, masaj
cardiac extern, administrare de vasoactive simpatomimetice, oxigenoterapie.
B. Masuri specifice: - constau in administrarea de antidoturi (substante capabile sa
combata specific fenomenele toxice induse de unele medicamente).
In continuare prezentam o serie de precautii generale si precautii speciale in ceea ce
privesteadministrarea uleiurilor esentiale.

41
 Fig.nr.43-Precautii generale

Fig.nr.44- Precautii speciale

CAPITOLUL XI.
ASPECTE DE BACTERIOLOGIE SI MICOLOGIE

Microbiologia este stiinta care se ocupa u studiul formei, structurii si proceselor

metabolice ale microorganismelor.

42
 Bacteriologia este o ramura a microbiologiei, care se ocupa cu studiul bacteriilor. Celula
bacteriana are o structura de sine statatoare, care ii permite sa realizeze schimburi de energie
cu mediul inconjurator si sa isi regleze autonom functiile vitale.In structura bcteriilor intra
componente obligatorii: membrana citoplasmatica, citoplasma, nucleu, perete celular si
componente facultative: capsula, cili sau flageli, spori.
Clasificarea bacteriilor:
1. Dupa afinitatea tinctoriala la coloratia Gram:
a) bacterii Gram pozitive: Streptococcus pneumoniae, Staphylococcus aureus;
b) bacterii Gram negative: Escherichia coli, Helicobacter pylori;
2. Dupa nevoia de oxigen:
a) Bacterii aerobe: Staphylococcus aureus;
b) Bacterii anaerobe: Clostridium botulinum.
3. In functie de patogenitate:
a) Bacterii nepatogene: sunt cele ce traiesc in mediul inconjurator si nu gasesc
conditii optime de dezvoltare in gazda umana;
b) Bacterii patogene: produc intotdeauna imbolnaviri.ex: Treponema pallidum;
c) Bacterii conditionat patogene: provin de obicei din flora normala a organismului,
iar imbolnavirea apare atunci cand sunt intrunite anumite conditii.
Flora normala a organismului. Dupa nastere, organismul este supus in mod continuu
contaminarii, producandu-se colonizarea tegumentului si a suprafetelor care vin in contact cu
exteriorul, astfel fiind constituita flora normala a organismului, numita si flora saprofita sau
comensuala. Zonele organismului populate in mod normal cu microorganisme sunt:
tegumentul, cavitatea nazala, laringele, faringele, cavitatea bucala, intestinul gros, zona
perianala, partea anterioara a uretrei, vaginul.
Rolul florei saprofite in organism. Flora saprofita a organismului joaca un rol important in
imunitate, este un important factor antiinfectios natural, impiedicand dezvoltarea bacteriilor
patogne. Un dezechilibru aparut intre cele doua populatii bacteriene duce la imbolnavire.
In natura, microorganismele sunt prezente pretutindeni: in aer, in apa, in sol, in alimente,
in organismul omului, animalelor si plantelor. Cele mai multe sunt inofensive pentru
organismul uman, ba chiar unele specii sunt utile si sunt folosite in mod dirijat de catre om
pentru diferite scopuri practice (biotehnologii). Un numar redus de microorganisme sunt
patogene pentru om, determinand infectii, uneori deosebit de grave. Diferite categorii de
microorganisme, saprofite si patogene, in special bacterii si fungi, pot contamina
medicamentele , mai ales pe acelea care nu sunt supuse unei sterilizari finale. Daca preparatul
prin compozitia sa si modul defectuos de conservare, permite multiplicarea
microorganismelor, acestea ii pot degrada treptat principiile active; iar daca bacteriile
contaminante sunt patogene, ele ii pot declansa o infectie bolnavului caruia ii sunt
administrate.
STAFILOCOCUL. STAPHYLOCOCCUS AUREUS.
Habitat. Stafilococul saprofit este larg raspandit in mediul inconjurator, facand parte din
flora normala a organismului. Stafilococii potentiali patogeni sunt prezenti in rinofaringe si in
intestinul omului sanatos.
Patogenitate.

43
 Patogenitatea stafilococilor se datoreaza virulentei dar si capacitatii de a elabora anumite
toxine.
Aspecte clinice ale infectiilor stafilococice: foliculita, furuncul, sinuzita, pneumonii,
hidrosadenita, otita, meningita, endocardita,septicemie, toxiinfectii alimentare.
Sursa de infectie.
Este reprezentata de omul bolnav dar si cel sanatos purtator de stafilococ. Transmiterea se
realizeaza in mod direct interuman sau indirect prin lenjerie si obiecte contaminate, picaturi
Pflugge, praf.
E. COLI. ESCHERICHIA COLI
Caractere generale.
E.coli este un bacil Gram negativ, nesporulat,aerob, anaerob facultativ. Este saprofit al
tubului digestiv, de unde este eliminat in mediu odata cu materiile fecale.
Habitat.
E.coli populeaza intestinul uman chiar din primele zile dupa nastere.Este principalul
reprezentant al florei normale intestinale.
Patogenitate
Exista serotipuri enteropatogene care pot determina aparitia unor epidemii diareice in
randul nou-nascutilor din maternitati.
Din punct de vedere clinic poate determina: infectii urinare( peste 90% din totalul
infectiilor urinare), gastroenterite,peritonita, meningita, endocardite, afectiuni urogenitale,
infectii de plaga.
Sursa de infectie
Este reprezentata de bolnavi si de purtatorii de colibacili patogeni. Patrunderea germenilor
in organism se realizeaza pe cale digestiva.
Uleiurile extrase din specii vegetale prezinta actiune farmaceutica asupra bacteriilor E.col.

44
 Fig. nr.45- E.coli( Escherichia coli)

Fig.nr.46- Stafilococul auriu( Staphylococcus aureus)

Micologia (din greaca mykes = ciupercă + logos = știință) este o ramură a biologiei care se
ocupă cu studiul complex morfo-anatomic, ecofiziologic, genetic, taxonomic, filogenetic,
patogenetic, toxicologic al ciupercilor (micromicete și macromicete) și al cultivării lor, fiind
strâns legată de fitopatologie. Mai multe ciuperci au întrebuințări în medicină și industrie..
Sub termenul de micoza sunt reunite o serie de afectiuni determinate de mai multe specii de
microorganisme, numite fungi, levuri sau ciuperci microscopice.Aceste microorganisme se
gasesc in mod normal pe tegumentele si mucoasele omului: cavitatea nazala, cavitatea bucala,
intestin, organe genitale. Bolile acute si cronice, ca si terapia prelungita cu antibioice,
favorizeaza inmultirea levurilor si producerea de infectii micotice.Infectiile fungice sunt de
obicei limitate la piele sau mucoase: micoze locale sau superficiale.La persoanele du deficit
imunitar, organele interne pot fi afectate: micoze sistemice sau profunde.Micozele sunt cel mi
frecvent cauzate de dermatofiti, care afecteaza pielea, parul. Cercetările micologice au dus la
descoperirea unor antibiotice: penicilina, streptomicina și tetraciclina. Candida albicans , o
levura prezenta in mod normal la suprafata organismului, poate determina infectii ale
mucoaselor mai rar ale pielii sau ale organelor intern(imunosupresie sau deteriorarea
microflorei datorita antibioticelor cu spectru larg).
Uleiurile obtinute prin extractie din produse vegetale actioneaza farmacologic asupra
micozelor determinate de speciile de fungi Candida albicans, Penicillium, Aspergillus,
Thricoderma.

45
Fig. nr. 47 -Candida albicans

Fig.nr.48 -Aspergillus

46
 Fig.nr.49- Penicillium

CAPITOLUL XII.
CAILE DE ADMINISTRARE ALE ULEIURILOR ESENTIALE

Medicamentele sunt produse de origine minerala,vegetala,animala sau chimica

transformate intr-o forma de administrare(preparate solide sau solutii).
Scopul administrarii medicamentelor: pentru prevenirea imbolnavirilor, pentru ameliorarea
unor simptome, pentru vindecarea bolilor prin actiunea lor locala sau actiunea generala.
Principalele cai de administrare a medicamentelor sunt: cale digestiva, parenterala, la nivelul
tegumentului si mucoaselor.
Administrare pe cale orala
Administrarea pe cale orala(pr os) este cea mai frecvent utiizata. Absorbtia medicamentelor
are loc la nivelul intestinului subtire, in special in portiunea superioara(jejunul). Majoritatea
medicamentelor administrate oral sunt absorbite suficient de repede, patrunzand in circulatie
prin traversarea peretelui intestinal. Medicamentele ajung in circuitul sangvin traversand
peretele intestinal. Vasele de sange care iriga intestinul conduc medicamentul spre ficat, unde
este degradat in forme asimilabile de catre organism apoi, ficatul trimite in circulatia
generala, fiind distribuit in tot organismul. Medicamentul poate sa ramana in intestin inainte
de a fi rezorbit in circulatia sangvina, si eliminat rapid prin excretie renala.
Administrarea sublinguala
Administrarea sublinguala (s.l.) are avantajul ca asigura intrarea direct , in marea circulatie
ocolind primul pasaj hepatic prin ficat. Medicamentele administrate sublingual trec rapid in
sange, traversand mucoasa bucala bogata in vase sangvine.
Administrarea rectala
Administrarea rectala (pro recto) se utilizeaza atat pentru aplicatii locale(medicatia
antihemoroidala) cat si pentru unele medicamente care trebuie sa actioneze la distatnta. Nu

47
 Calea cutanata
Un medicament aplicat local nu poate avea un efect sistemic si, de aceea, poate fi usor de
evaluat, creand un minimum de efecte indezirabile. Medicamentele topice sunt prezentate sub
diferite forme: creme, lotiuni, ovule vaginale, pulverizari nazale, gutte, pentru instilare in
ochi (colire), in urechi. Trebuie respectate dozele si aplicate asa cum prevad instructiunile.
Respectarea modului de folosire evita efectele sistemice care faciliteaza trecerea unor
cantitati importante de medicamente in circuitul sangvin.
Inhalatia este un mijloc care permite obtinerea unui efect sistemic sau local asupra
cailor respiratorii. Gazul inhalat trece in sange la nivelul plamanului si produce un efect
general asupra organismului. Unele cazuri de astm, emfizem si bronsite pot fi tratate si cu
ajutorul inhalatiei, pentru a se obtine un efect direct asupra cailor respiratorii. Astfel, intra in
circuitul sangvin o parte activa a medicamentului.

Fig.nr.50- Cai de administrare ale uleiurilor vegetale

CAPITOLUL XIII.
AROMATERAPIA- PRINCIPIU, EFECTE, INTERACTIUNEA CU ALTE TIPURI
DE TERAPII HOMEOPATE

Aromaterapia este o ramura a fitoterapiei care foloseste esentele aromatice volatile

provenite din unele plante, in scop de restabilire a starii de sanatate, folosind diferite cai; pe
cale interna, sub forma de bai, inhalatii, pe cale cutanata prin masaj, etc.Uleiurile aromatice
se gasesc in foarte multe plante medicinale. Ele pot fi extrase din frunze,flori, radacini,
scoarta, rasini, coji de fructe. Proprietatile curative se datoreaza continutului lor in uleiuri
esentiale.In prezent se cunosc componentele principale, care sunt in mare parte amestecuri de
alcooli, terpene, esteri, aldehide,fenoli, cetone. Esentele se extrag de obicei prin distilare,
presare, sau extractie cu solventi organici, cantitatea de esenta prezenta intr-o anume planta,
variind de la 0.01% la 10% sau peste 10%. Aromaterapia nu este o metoda terapeutica de
data recenta, deoarece proprietatile curative ale esentelor vegetale erau cunoscute inca din
antichitate. Insusi Hipocrate recomanda bai si masaje cu uleiuri aromatice. Aceasta metoda
terapeutica vizeaza ameliorarea bolii in plan fizic in acelasi timp cu eliminarea tulburarilor
emotionale. Uleiurile volatile ( sau esentiale, cum mai sunt denumite ) sunt esente obtinute
prin distilarea in vapori de apa a anumitor parti ale plantei: flori, frunze, tulpina, scoarta,
radacina. Se cunosc aproximativ 150 de esente diferite, dintre care unele sunt antiinfectioase,
analgezice, calmante, expectorante, relaxante sau diuretice. Patrunzand in organism, compusii
aromatici actioneaza asupra functiilor fizice si psihice fara a lasa in urma nici un reziduu
48
toxic. Modalitatile principale prin care uleiurile esentiale patrund in corp sunt instilatiile si
absorbtia transcutanata, realizata mai ales prin masaj. Atunci cand moleculele de substanta
odoranta se fixeaza pe receptorii olfactivi (responsabili de miros), se declanseaza un influx
nervos care este transmis de-a lungul nervului olfactiv pana in creier, mai precis pana la lobul
temporal, sediul emotiilor, al memoriei si al invatarii. Absorbtia transcutanata consta in
patrunderea moleculelor de ulei volatil prin porii pielii, actionand astfel si asupra circulatiei
sangvine si a functiei cerebrale. Uleiurile esentiale incep sa-si exercite actiunea terapeutica de
indata ce intra in contact cu pielea, astfel ca aplicatiile locale sunt indicate mai ales in
cazurile de eczeme, dureri articulare sau musculare. Caldura favorizeaza absorbtia, de aceea
este indicat ca masajul sa fie efectuat intr-o camera incalzita. Dupa ce si-au indeplinit rolul,
moleculele de substanta aromatica sunt eliminate fie pe caile urinare, respiratorii, digestive,
fie prin transpiratie. Aromaterapia induce pacientului o stare generala de bine, fiind indicata
in primul rand pentru tratamentul maladiilor provocate de stres. Ea este utila insa in multe
alte situatii, mai ales impotriva durerilor musculare si reumatismale, a problemelor legate de
circulatia sangelui si a celor ginecologice ( sindrom premenstrual, tulburari cauzate de
menopauza ).
Principiile generale ale aromaterapiei
1.Atitudinea complexă faţă de pacient reprezintă principiul general al aromaterapiei.
Astăzi, toata lumea stie că nu există afecţiuni psihice şi separat afecţiuni somatice. Orice
maladie influenţează cu certitudine starea psihica a pacientului. Astfel, tratament necesită
pacientul şi nicidecum maladia în sine.
2.Principiul acţiunii asupra forţelor proprii ale organismului.
Aromaterapia presupune acţiunea nu doar asupra cauzelor şi modificărilor patologice în
afecţiuni, ci este menită, în primul rand, să stimuleze şi să amplifice forţele proprii ale
organismului. Hipocrate sublinia că organismul uman este înzestrat cu un potenţial major de
luptă cu maladiile.
3. Principiul individualităţii
În orice circumstanţe urmează să se ţină cont de faptul că substanţele biologic active ale
aromelor acţionează asupra omului prin intermediul psihicului, a senzaţiilor olfactive.
4.Principiul acţiunii multilaterale
Aroma plantelor este un complex de diverse substanţe biologic active. În virtutea acestui fapt,
aceleaşi arome pot fi utile în tratamentul mai multor afecţiuni. În tratamentul unei afecţiuni
pot fi folosite concomitent mai multe uleiuri eterice. De exemplu, uleiul de levănţică este
unul dintre cei mai buni antiseptici, dar prezintă şi proprietăţi sedative, îmbunătăţeşte
dispoziţia, combate oboseala, depresia, cefaleea.
5. Principiul dozării
„Nu dăuna!” ( Hipocrate).Un rol însemnat în eficienţa aromaterapiei are doza aromei. În
aromaterapie nu există tipar, ci se urmează schema. Scopul aromaterapiei constă în selectarea
individuală a combinaţiei de arome pentru fiecare pacient. Experienţa practică demonstrează
că dozele minime pot avea efecte maxime, mai cu seamă dacă problema poartă caracter
emoţional sau psihic.Conform regulii: dozele mici de uleiuri eterice sunt stimulatoare, iar
dozele mari inhibă procesele vitale ale organismului. În aromaterapie „mult” nu întotdeauna
înseamnă „mai bine”.

49
6. Principiul determinării duratei aromaterapiei
Durata fiecărei şedinţe şi a curei de tratament sunt individuale. În fiecare caz concret ea este
determinată individual, fiind condiţionată de substanţa folosită şi starea sănătăţii. Inhalările
pot fi efectuate zilnic de 1-2 ori timp de 7-10 zile, băile de 2-3 ori pe săptămână până la
atenuarea semnelor maladiei, apoi profilactic de 1-2 ori pe săptămână. Masajul se face o dată
la 2-3 zile, seria de tratament 10-12 şedinţe.
7. Principiul combinării aromaterapiei cu alte metode de tratament
Aromaterapia poate fi folosită independent şi în combinaţie cu alte metode complementare
(psihoterapie, reflexoterapie, fizioterapie, masaj) şi medicamentoase de tratament.
Aromaterapia şi metodele tradiţionale de tratament se potenţează reciproc. De exemplu, în
cazul folosirii combinate a uleiurilor eterice (lămâie, levănţică, arbore de ceai etc.) şi
antibioticelor, efectul bactericid se amplifică de 4-10 ori. Exemple:
a) Lavandulae Flos.Produsul utilizat este floarea plantei Lavandula vera (levănţică),
familia Labiatae. Uleiul volatil se utilizeaza datorită efectelor sedative si ca
aromatizant.
b) Coriandri fructus . Produsul utilizat este fructul matur al plantei Coriandrum sativum
(levănţică), familia Umbeliferae. Uleiul volatil se utilizează în parfumerie.
c) Citri Aetheroleum. Produsul se obţine prin presarea pericarpului proaspăt al fructelor
plantei Citrus limonium (lămâi), familia Rutaceae. Produsul se utilizează ca
aromatizant şi în parfumerie.
d) Carvi fructus. Produsul utilizat este fructul matur al plantei Carum carvi (chimen),
familia Umbelliferae. Uleiul volatil se utilizează ca aromatizant.

Fig.nr. 51- Ulei esenţial pur, organic de rozmarin Fig.nr. 52- Ulei esential de lamaie

CAPITOLUL XIV.
ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL DE FARMACIE IN
PROFILAXIA,AMELIORAREA, TRATAREA AFECTIUNILOR SI PROMOVAREA
SANATATII

Pentru prima data regasim mentionata profesia de asistent medical de farmacie in

Legea nr. 461/2001, lege abrogata in prezent de Legea nr. 307/2004 privind exercitarea
profesiei de asistent medical si a profesiei de moasa, precum si organizarea si functionarea
Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania.
Potrivit art. 67 din legea nr. 307/2004, profesia de asistent medical de farmacie se
asimileaza profesiei de asistent medical. In conformitate cu dispozitiile Ordinului nr.

50
626/2001, asistentul de farmacie este personal sanitar absolvent al scolii postliceale cu profil
farmaceutic sau a altor forme de invatamant postliceal ale carui studii au fost echivalate si
care are titlul de asistent de farmacie. Asistentul de farmacie poate elibera numai acele
medicamente care se elibereaza fara prescriptie medicala, fiind interzisa manipularea de catre
acesta a produselor toxice, stupefiante si psihotrope. Medicamentele care se elibereaza cu
prescriptie medicala si pe care asistentul de farmacie nu le poate elibera sunt cele care se
incadreaza intr-una dintre categoriile cuprinse la art. 781 din Titlul XVII cap. VI al Legii nr.
95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii: daca prezinta un pericol direct ori indirect,
chiar in cazul utilizarii corecte, daca sunt folosite fara supraveghere medicala; daca sunt
utilizate frecvent si in mare masura incorect si ca atare pot prezenta un pericol direct ori
indirect pentru sanatatea umana; daca acestea contin substante ori preparate ale acestora ale
caror activitate si/sau reactii adverse necesita investigatii aprofundate; daca sunt prescrise in
mod normal de medic pentru a fi administrate parenteral. Asistentul de farmacie isi
desfasoara profesia in baza autorizatiei de libera practica. Avizul anual al OAMGMAMR este
necesar pentru obtinerea autorizatiei de libera practica sau pentru reavizarea acesteia si
dovada cumularii numarului minim de credite de educatie medicala continua stabilit de
Consiliul National al OAMGMAMR . In vederea cresterii gradului de pregatire profesionala,
asistentii de farmacie sunt obligati sa efectueze cursuri de pregatire si alte forme de educatie
continua creditate. In acest sens, OAMGMAMR a adoptat un Program National de educatie
continua a asistentilor medicali si moaselor. Potrivit capitolului II al acestui Program
National, educatia medicala continua a asistentilor medicali este reprezentata de totalitatea
activitatilor educationale, planificate cu scopul de a mentine si a dezvolta cunostintele si
aptitudinile ne cesare asistentului medical, pentru a asigura o ingrijire de calitate si o educatie
adecvata pacientului. Asistentii de farmacie constituie, alaturi de farmacisti, personalul
angajat al unei farmacii.
Ordinul nr. 626/2001 pentru aprobarea normelor privind infiintarea si autorizarea
unitatilor farmaceutice reglementeaza si modul de functionare al drogheriei, unitate sanitara
al carei personal este compus exclusiv din asistenti de farmacie, datorita specificului
activitatii.Spre deosebire de farmacie, aceasta detine si elibereaza populatiei numai
medicamentele care pot fi vandute fara prescriptie medicala, plante si produse din plante,
suplimente alimentare, produse igienico-cosmetice si dispozitive medicale.
In exercitarea profesiei sale, asistentul de farmacie, trebuie sa respecte Regulile de
buna practica farmaceutica, aprobate prin OMS nr. 1552/2004. Practica farmaceutica are
drept scop prepararea si eliberarea medicamentelor, oferirea altor produse si servicii pentru
ingrijirea sanatatii, sprijinirea persoanelor si a societatii in ansamblu pentru a le utiliza cat
mai judicios in vederea obtinerii efectului terapeutic maxim si al evitarii efectelor secundare.
Asistentii de farmacie au obligatia profesionala si morala de a se asigura ca serviciile pe care
le furnizeaza fiecarui pacient sunt de calitate adecvata. Activitatea farmaceutica trebuie sa fie
focalizata pe eliberarea medicamentelor si a altor produse pentru sanatate, cu o informare si
consiliere adecvate pentru pacient si o urmarire atenta a efectelor utilizarii acestora.
Rolul profesional al farmacistului si al asistentului de farmacie este acela de a milita
pentru o prescriere rationala si economica, precum si pentru utilizarea corespunzatoare a
medicamentelor. Informarea pacientilor are o importanta deosebita pentru o utilizare adecvata
a medicamentelor, deoarece o informare inexacta sau o intelegere gresita a unor aspecte pot
51
conduce la un esec al tratamentului. O informare corecta a pacientului ii va permite acestuia
sa ia decizii juste asupra tratamentului medicamentos, facilitand comunicarea efectiva intre
pacient si asistentul de farmacie. Informatia trebuie formulata si prezentata pacientului
potrivit gradului sau de intelegere, asistentul de farmacie avand si obligatia de a prezenta
echilibrat beneficiile si riscurile medicamentelor. De asemenea, asistentul de farmacie va
depune in permanenta eforturi pentru convingerea pacientilor privitor la importanta citirii de
catre acestia a informatiilor despre medicamentul pe care il vor lua si pentru a-i incuraja sa
puna toate intrebarile utile referitor la acel medicament. Sfatul asistentului de farmacie poate
fi dat, in afara comunicarii orale, si in forma scrisa. Contraindicatiile, interactiunile
medicamentoase, eventualele efecte secundare mentionate in prospectul medicamentului,
trebuie prezentate si accentuate pentru fiecare pacient in parte, de fiecare data cand se
elibereaza medicamentul respectiv. La eliberarea medicamentelor, asistentul de farmacie
trebuie sa utilizeze toate cunostintele in domeniu, cu privire la aspectul fizicochimic al
medicamentului, va verifica data expirarii si integritatea ambalajului, astfel incat sa garanteze
calitatea medicamentelor la data eliberarii acestora din farmacie.
Ordinul Asistenților Medicali Geneneraliști, Moașelor și Asistenților Medicali din
România – OAMGMAMR, Codul de etică și deontologie al asistentului medical
generalist, al moașei și al asistentului medical din România din 09.07.2009.
Medicamentele pe care asistentul de farmacie le poate elibera sunt cele care se pot
elibera fara prescriptie medicala (OTC), doar pentru acestea fiind permisa automedicatia.
Legea farmaciei nr. 266/2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei Cand este solicitat
un sfat sau un medicament OTC, asistentul de farmacie trebuie sa fie sigur ca primeste
suficiente informatii pentru evaluarea problemei sanatatii individuale si specifice a
pacientului, referitoare la natura si durata simptomelor, actiunile deja intreprinse,
medicamentele care au fost administrate.
Daca asistentul de farmacie considera ca simptomele descrise de pacient pot fi
asociate cu o problema grava de sanatate, trebuie sa trimita pacientul la medic, iar daca este
vorba de o problema minora, va da sfaturi adecvate si va elibera medicamente numai daca
este necesar.
Rolul asistentului de farmacie in cadrul sistemului de sanatate este unul deloc
neglijabil deoarece, in cele mai multe cazuri, pacientul care prezinta o problema medicala
este tentat sa apeleze la automedicatie si se va prezenta la farmacie. Insa, pentru ca asistentul
de farmacie sa poata obtine toate informatiile care ii sunt necesare, pacientul trebuie sa
coopereze si este recomandat ca acesta sa fie educat si sa se autoeduce in acest sens,
deoarece, subliniem, rolul asistentului de farmacie nu este acela de a elibera medicamentul pe
care pacientul il solicita, ci de a stabili cu cat mai multa acuratete nevoile reale ale
pacientului.

,,Sănătatea este un cuvânt mare.

Ea cuprinde nu numai corpul, ci mintea, spiritul si perspectiva unui om”
(James H. West)

52