Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
FARMACOCINETICA
Elena Bodrug
Farmacologia (grec: pharmacon – medicament,
toxic; logos – ştiinţa ) este ştiinţa, care studiază
interacţiunile dintre medicamente şi organism şi
consecinţele acestor interacţiuni. În aspect aplicativ,
fiind disciplină medicală, farmacologia descrie efectele
principale ale substanţelor medicamentoase,
mecanismul manifestării lor, principiile clasificării,
indicaţiile şi contraindicaţiile pentru administrare,
reacţiile adverse etc.
• Starea contemporană a ştiinţei permite studierea
proceselor vitalităţii organismului la nivelul
interacţiunilor intermoleculare.
• Aceasta a creat posibilitatea studierii aprofundate a
mecanismului de acţiune a substanţelor
medicamentoase. Prin urmare, noţiunea de reacţie
farmacologică primară, actualmente se bazează de
acum la nivelul interacţiunii moleculelor de
medicamente cu macromoleculele organismului, a
apărut o nouă direcţie în ştiinţă – farmacologia
moleculară. Toate aceste expuse au introdus corective
în determinarea farmacologiei ca ştiinţă.
Farmacologia contemporană studiază modificările
cantitative şi calitative în activitatea organismului la
nivelul molecular, celular, de organ, sistemic la
administrarea medicamentelor şi, de asemenea, se
preocupă de căutarea şi elaborarea medicamentelor noi
superior eficiente si inofensive.
De asemenea, în baza modificărilor metabolice a fost
formată altă direcţie – farmacologia biochimică.
Farmacologia medicală, după cum s-a exprimat cu
precizie academicianul I. Pavlov, “îl face cunoscut pe
medic cu arma sa principală, întrucât cea mai universală
acţiune curativă este administrarea (introducerea)
medicamentelor în organismul bolnavilor”.
Farmacologia, ca disciplină de studii, de instruire a
medicilor, are un obiectiv mai limitat. Ea se ocupă cu studiul
efectelor medicamentelor asupra orgnismului, mecanismul
acestor efecte, transformările suportate de medicamente în
organism, indicaţiile terapeutice, contraindicaţiile, modul de
administrare, complicaţiile medicamentelor etc.
În temei, farmacologia studiază substanţele
medicamentoase utilizate în tratamentul şi profilaxia diferitelor
afecţiuni şi stări patologice. Unul din obiecivele de bază ale
farmacologiei constă în obţinerea substanţelor medicamentoase
noi, eficiente şi inofensive şi introducerea lor în practica medicală.
Medicamentele, conform definiţiei OMS, sunt substanţe
(produse) ce pot preveni, ameliora sau vindeca boala, precum şi
substanţe folosite în scop diagnostic.
Convenţional farmacologia poate fi divizată în 3
compartimente: farmacografia, farmacologia generală
şi farmacologia specială.
Din căile parenterale fac parte: perorală, bucală, sublingvală, duodenală, rectală.
Medicament Organism
Temelia barierelor este alcătuită din complexul (suma) membranelor citoplasmatice , permeabilitatea
cărora pentru substanţe variază în dependenţă de aceleaşi particularităţi care au fost menţionate mai
sus pentru membrane.
Unele exemple de bariere biologice
Peretele capilarului – este o membrană tipică lipoido-porosă prin care se efectuează schimbul de
substanţe dintre ţesuturi (mediul interstiţial) şi sânge. Peretele capilarului este cea mai uşor
permeabilă barieră pentru substanţele medicamentoase. În cazurile de patologie (boala actinică,
inflamaţie), factorii umorali (histamina, serotonina ş.a.), permeabilitatea brusc creşte.
Distribuirea include:
Transportul în sânge – transportarea medicamentelor de la nivelul capilarelor
căii de absorbţie la nivelul capilarelor ţesutului de acţiune.
Difuziunea în ţesuturi – trecerea medicamentelor din compartimentul
intravascular în: a) interstiţial prin membrana capilară;
b) intracelular prin membrana celulară.
Distribuirea propriu-zisă – distribuirea în compartimentele hidrice
(intravascular, intercelular, intracelular) şi în ţesuturi (uniformă, selectivă,
bifazică).
Fixarea în ţesuturi – stocarea, legarea cu proteinele (plasmatice şi tisulare) şi
cu substraturile receptoare.
Transpotul în sânge
Cu aceeaşi Cu acţiune
acţiune farmacodinamică
farmacodinamică diferită
Viteza individuală de biotransformare a unui şi acelaşi medicament poate să difere de
6 şi mai multe ori la persoanele cu ficatul sănătos. Procesele de detoxicare suferă foarte mult
la bolnavii cu patologia acestui organ (hepatitele acute şi cronice,ciroza etc.). În tratamentul
obişnuit (dozele, ritmul administrării) al acestor bolnavi preparatele se reţin uşor în organism
şi are loc evoluţia excesivă a reacţiilor farmacologice şi toxice .
În procesul tratamentului, mai ales îndelungat, evoluează uşor adaptarea biochimică a
organismului ca răspuns la substanţa nouă ce circulă în sînge. Această adaptare consta în
intensificarea proliferării reticulumului neted al hepatocitelor şi elaborării porţiunilor noi de
enzime a tipului dat de biotransformare – inducţia enzimatică. Ca consecinţă viteza
detoxicării la bolnav creşte de 2-4 şi mai multe ori. În acest caz se micşorează(reduce)
eficacitatea tratamentului.
Alte medicamente suprimă activitatea enzimelor – supresia enzimatică.
INFLUENŢA ASUPRA ENZIMELOR HEPATICE
INDUCTORII SUPRESORII
1. antibiotice (rifampicină, grizeofulvină); 1. antibiotice (cloramfenicol, eritromicină) ;
2. hipnotice (barbiturice, glutetimidă, 2. analgezice-antipiretice (paracetamol,
cloralhidrat); acid acetilsalicilic);
3. antiepileptice (fenobarbital, fenitoină, 3. H2-antihistaminice (cimetidină);
carbamazepină); 4. antituberculoase (izoniazidă);
4. tranchilizante şi neuroleptice (diazepam, 5. anticoncepţionale orale;
clordiazepoxid, clorpromazină); 6. antidepresive triciclice şi inhibitorii
5. antiinflamatoare (fenilbutazonă); MAO;
6. antidiabetice (tolbutamidă). 7. chimioterapice (metronidazol, sulfamide);
8. antihipertensive (hidralazină, beta-AB);
9. disulfîram;
10. hipolipemiante (clofibrat).
Efectul primului pasaj
Consecinţele
Pozitive Negative
- biotransformarea - se reduce concentraţia plasmatică a medicamentului
medicamentelor inactive netransformat cu micşorarea sau absenţa efectului
sau prodrogurilor în terapeutic;
metaboliţi activi - biodisponibilitatea redusă la administrarea per os
(B75%);
- medicamentul nu poate fi administrat pe cale
respectivă (per os) dacă epurarea depăşeşte 75%;
- utilizarea de doze cu mult mai mari decât cele
intravenoase pentru a căpăta efecte similare.
CĂILE ŞI MECANISMELE DE ELIMINARE
ALE SUBSTANŢELOR MEDICAMENTOASE
SM, metaboliţii lor, conjugaţii se elimină pe diferite căi, însă rolul
hotărâtor în asigurarea procesului de eliminare îl joacă rinichii. Cca 90% din SM se
elimină preponderent prin rinichi.
ELIMINAREA RENALĂ
PARAMETRII CARACTERIZAREA
Mecanismele 1. filtrare glomerulară – substanţele hidrosolubile;
de eliminare şi 2. secreţie tubulară:
reabsorbţie a) pasivă – substanţele liposolubile;
b) activă – substanţe cu structuri speciale prin intermediul sistemelor membranare
active, nespecifice, specializate pentru acizi şi baze;
3. reabsorbţia tubulară:
a) pasivă – substanţele nedisociate la pH-ul urinei (4,5-7,5);
b) activă – cu ajutorul sistemelor membranare active - substanţele ionizate sau
macromoleculare.
Factorii ce diureza – volumul de urină eliminat ce variază în dependenţă de fluxul renal, starea de
influenţează hidratare a organismului şi cea funcţională a rinichilor, vârstă;
pH-ul urinei – influenţează gradul de ionizare şi respectiv procesul de reabsorbţie
tubulară. Substanţele bazice se elimină la un pH-acid, iar cele acide al un pH-bazic;
mecanismul de eliminare – eliminarea cea mai intensă se constată prin secreţie
tubulară, iar reasorbţia tubulară dimpotrivă se opune proceselor de excreţie;
distribuţia în sectoarele hidrice – viteza de eliminare este invers proporţională cu
numărul de sectoare hidrice în care se distribuie preparatul şi cu Vd al acestuia;
cuplarea cu proteine – cu cât mai intens se cuplează cu proteinele tisulare şi plasmatice
cu atât mai lent se elimină;
vârsta – se constată diminuarea funcţiilor renale la vârstnici;
stările patologice – insuficienţa renală, cardiacă, hiper- sau hipotensiunea arterială,
starea de dishidratare, utilizarea concomitentă a altor medicamente.
ELIMINAREA PE CALE DIGESTIVĂ
Medicament
Acetaminofen 1,40
Amfetamina 2,76
Etosuximidă 1,04
Izoniazidă 1,02
Lidocaină 1,78
Litiu 3
Metilprednisolon 5,2
ALTE CĂI DE ELIMINARE
Parametrii Respiratorie Cutanată Lactaţie
Mecanismele prin secreţie nazală; prin secreţia glandelor la nivelul epiteliului
prin secreţia glandelor sudoripare şi sebacee; glandelor mamare (laptele
bronşice; prin descuamarea are un pH mai acid ca
prin epiteliul ţesuturilor pielii (celule plasma – 6,2-6,6)
alveolar. cornoase etc)
Substanţele ioduri; substanţe volatile; substanţele bazice:
eliminate volatile şi sublimabile ureea; alcool;
(expectorante); ioduri; alcaloizi (cafeină,
anestezice gazoase şi arsen; nicotină, codeină, morfină,
volatile. metale grele; atropină);
grizeofulvină. bromuri, sedative;
purgative (fenolftaleină);
antiepileptice (fenitoină,
fenobarbital)
Particularită- efect pozitiv în cazul efect pozitiv în cale nedorită;
ţile expectorante-lor; tratamentul dermato- efecte farmacodinamice şi
efect nedorit de micozelor; toxice la sugar.
congestie pulmonară depistarea unor
sau iritaţia mucoaselor. compuşi în piele, păr,
îndeosebi în intoxicaţii.
Procesul de epurare a organismului de SM pe calea
biotransformării şi excreţiei se reprezintă prin termenul
“eliminarea”.
Ca măsură cantitativă a ei serveşte T ½ - perioada de
înjumătăţire a vieţii preparatului, adică timpul, în care
concentraţia lui în sânge, comparativ cu faza distribuţiei de
echilibru, se micşorează de 2 ori.