”Etica stărilor terminale – care sunt și cine hotărăște criteriile

morții„

Moartea si starile terminale

Dreptul de a muri al unei persoane competente

Practic nu exista limite legale in dreptul persoanelor competente de a refuza

tratamentul medical, chiar daca este vorba despre un tratament de sustinere a vietii, pe baza
dreptului pacientului competent la autonomie. Decizia de a nu accepta tratamentul medical nu
este o decizie medicala, ci una personala, care poate fi facuta doar de pacientul care va fi
afectat in mod direct de ea. Daca nu ar exista dreptul de a refuza tratamentul recomandat,
acest drept ar fi doar un fals, pe care l-am putea denumi ‘’ dreptul de a fi de acord cu doctorul
tau ‘’.

In traditia medicala paternalista, medicul este cel care decide asupra

tratamentelor ce urmeaza a fi aplicate pacientului, acesta din urma avand rolul pasiv de a
urma ordine. In virtutea doctrinei consimtamantului informat, deciziile cu privire la tratament
sunt luate de medic si pacient care colaboreaza in acest scop. Principala valoare care sta la
baza unei asemenea abordari este promovarea starii de bine a pacientului, cu respectarea
autonomiei sale. Ceea ce este ‘’bine’’ pentru pacient tine nu numai de faptele medicale, dar si
de credintele si valorile personale. Astfel, pacientii au dreptul de a pune in balanta riscurile si
beneficiile unui tratament si de a decide daca il accepta sau nu, lucru care este valabil atunci
cand este vorba despre tratamentele de sustinere a vietii.

‘’Legea protejeaza dreptul de a lua decizii personale, de a accepta sau respinge un tratament,
fie ca decizia este considerate inteleapta sau nu.’’Statul poate, insa, contesta decizia
pacientului bazandu-se pe o serie de asa-zise interese statale, care tind sa o contra-balanseze.

Motivele care ar putea sta la baza contestarii dreptului persoanelor competente de

a refuza tratamentulmedical sunt : pastrarea vietii, protejara tertilor nevinovati, prevenirea sin
uciderii, mentinerea integritatii profesiuniimedicale. Exista situatii care apar atunci cand
pacienti competenti refuza nutritia si hidratarea, ca forme de mentinere a vietii pentru ca isi
doresc sa moara.Unii autori au aratat ca pacientii competenti au dreptul sa refuze nu numai
nutritia si hidratarea artificiala, dar si sa se hraneasca si sa se hidrateze prin mijloace
obisnuite, iar din aceasta perspectiva suicidul asistat devine o optiune inutila. In conditiile in
care un pacient competent poate sa moara prin refuzul de hrana si apa, acesta nu mai are
nevoie sa apeleze la suicidul asistat.

Dreptul de a muri al pacientilor incompetenti

Traim intr-o epoca in care progresul in medicina este spectaculos, tehnologia medicala
a fost revolutionata si avanseaza rapid, astfel incat functiile vitale ale rganismului uman pot fi
sustinute artificial pentru perioade indelungate de timp. Dupa ce am asistat la un veritabil
furor therapeuticus, care a dus la mentinerea multor vieti umane in conditii inferioare limitei
acceptabilitatii si la costuri enorme, suntem pusi astazi in fata a numeroase intrebari de ordin
etic si legal care tin, mai cu seama de definirea si stabilirea momentului mortii. Unele dintre
intrebarile pe aceasta tema, des adresate sunt :
-Cine hotaraste criteriile mortii-doctorii, legislatia sau individul ?

-Este permisibila din punct de vedere moral si legal devansarea momentului mortii prin
intreruperea suportului artificial al respiratiei si circulatiei ?

- Au oamenii dreptul sa le fie oprite masurile extraordinare, incat sa poata muri in pace ?

-Poate un apropiat sau un reprezentant legal al celui aflat in coma sa actioneze in

locul acestuia , in asemenea circumstante?

Procesul mortii este o parte importanta si inevitabila a vietii. Pentru persoanele aflate
in stari terminale, trairile vietii, oricat de redusa ar fi calitatea acesteia, mai pot avea inca
importanta. Limita inferioara s suportabilitatii este o chestiune care tine de fiecare individ, de
conceptiile si valorile sale. Problemele persoanelor aflate in stari terminale si ale familiilor
acestora au capatat o importanta deosebita incepand cu anii 1960. Exista, insa, situatii in care
medicii considera ca mentinerea supravietuirii artificiale este inutila si ar trebui intrerupta,
intrand astfel in conflict cu familiile pacientilor, care sustin contrariul. Cine poate hotari in
astfel de situatii ?

Inainte de jumatatea secolului al XX-lea nu au existat dispute majore privind criteriile

de diagnosticare a mortii. Deazbaterea bioetica privind definirea si criteriile de stabilire a
mortii unei persoane au inceput in anii 1960, ca urmare a introducerii pe scara larga a
transplantului de organe ca metoda terapeutica si a progresului tehnologic in medicina care a
permis sustinerea artificiala a functiilor cardiaca si respiratorie pentru perioade nedefinite de
timp, in conditiile incetarii ireversibile a actiitatii cerebrale.

Noile tehnologii medicale si progresele inregistrate in reanimatologie au permis

functionarea disociata a inimii, plamanilor si creierului, adica mentinerea artificiala in viata a
unor pacienti care se aflau in stare de moarte cerebrala. De asemenea exista un numar din ce
in ce mai mare de pacienti care se aflau in stare vegetativa, sustinuti prin tuburi de hranire si
hidratare artificiala, care fusesera resuscitati pana la starea in care prezentau respiratie si
activitate cardiaca spontane, dar care prezentau pierderea ireversibila a functiilr corticale.

Progresul alert al tehnologiilor medicale a dus la adresarea unor intrebari legate de

modalitatile traditionale de stabilire a mortii. Definirea traditionala , cardio-pulmonara, a
mortii considera ca functionarea cordului, spontana sau sustinuta mecanic, reprezinta
functionarea integrativa a organismului uman ca un intreg, indiferent ca pacientul se afla in
moarte cerebrala sau nu. Astfel, moartea nu se produce atata timp cat inima si plamanii nu si-
au incetat ireversibil functionarea. Cu ajutorul noilor metode de suport cardio-respirator, a
devenit posibila sustinerea functiilor cardiaca si respiratorie dupa ce activitatea cerebrala
inceteaza pentru o perioada nedefinita de timp.

Primele cazuri de mentinere artificiala in viata cu ajutorul sistemelor de suport

artificiale, au fost cele in care femei insarcinate, aflate in stare de moarte cerebrala, au fost
mentinute in viata pentru mai multe luni, in scopul nasterii unui fat viabil. Cel mai
extraordinar caz de mentinere artificiala in viata a unui pacient cu moarte cerebrala a fost cel
al unui tanar de 22 de ani care a fost mentinut in viata pentru 18 ani.
Deciziile privind intreruperea tratamentului medical la copii

Copiii, datorita imaturitatii lor psihice caracteristica a varstei, sunt considerati

incompetenti in a decide cu privire la tratamentul medical. Cei care decid pentru copii sunt, de
cele mai multe ori, parintii. Dar parintii nu pot refuza tratamentul potential de sustinere a
vietii pentru copii lor. Este statuat faptul ca, daca parintii doresc, din diferite motive, frecvent
religioase, sa devina martiri, sunt liberi sa o faca, dar nu au dreptul sa isi martirizeze copiii.
Obligatia lor este de a acorda copiilor ‘’ingrijirea medicala necesara’’. Cand sunt disponibile
mai multe alternative acceptate de practica medicala, parintii pot alege dintre acestea. Cand
singura alternativa este non-tratamentul, parintii pot alege aceasta optiune in mod legal, numai
daca este conforma cu cele mai bune interese ale copilului.

Suicidul medical asistat

Suicidul asistat consta din punerea la dispozitie a informatiilor si mijloacelor de

provocare asinuciderii(medicamente letale, monoxid de carbon, arma de foc, masina de
sinucis)unei persoane care isi va putea lua viata cu usurinta, fara alt sprijin. In general, in
practica suicidului asistat medicul prescrie medicatia care va determina moartea si asista
pacientul in intentia sa de a-si pune capat vietii.

Unul dintre promoterii si sustinatorii frecventi ai suicidului asistat medical ca drept al

pacientului este dr. Jack Kervokian, medic de origine germana, care a lucrat ca anatomo-
patolog in statul Michigan din S.U.A. In plus, el este initiatorul a mai multe metode de suicid
asistat. Dr. Jack Kervokian alegea dintre bolnavii incurabili care apelau la el pe cei care
indeplineau zece criterii, stabilite si verificate de el in timp. El le oferea mijloace ca ei insasi
sa-si ia singuri viata, considerand important ca ultima decizie sa apartina bolnavului.
Kervokian si-a justificat mereu atitudinea, invocand autonomia si dreptul de a muri al
individului.

In anul 1997
in statul Oregon a fost legalizat suicidul asistat medical, pentru pacientii terminali. Aceasta le
geeste cunoscuta sub denumirea de Actul mortii cu demnitate din Oregon. Actul este rezultat
u unei initiative acetatenilor care a fost votata in statul Oregon
in noiembrie 1994, dar a fost promulgata abia in 1997 datoritadificultatilor legale pe care le-
a intampinat. Desi suicidul asistat medical este legal in prezent, in Oregon,
el este inca unsubiect controversat.

In conformitate cu legea din Oregon, un pacient poate solicita prescrierea de medicatie

letala in urmatoareleconditii:

-sa aiba 18 ani sau mai mult

-sa fie rezident al statului Oregon

-sa fie competent

-sa fie diagnosticat cu o afectiune letala care are prognostic letal in sase luni

-pacientul trebuie sa faca doua solicitari orale medicului sau, separate de cel putin 15
zile si trebuie sa faca si o cerere scrisa si semnata in prezenta a doi martori
 -un medicconsultant trebuie sa confirme diagnosticul si prognosticul

-pacientul trebuie informat asupra alternativelor posibile si viabile

-medicul trebuie sa raporteze la Departamentul de Servicii Umane(DHS) toate

prescriptiile pentru medicatie in scopul comiterii suicidului.

Intr-un studiu efectuat de DHS in anul 2004, se arata ca numarul prescriptiilor pentru
doze letale de medicamente a crescut de la 24% in 1998 la 67% in 2003, dar nu toti pacientii
au ingerat medicamentele in final. Numarul pacientilor care au ingerat efectiv medicamentele
au crescut de la 16% in 1998 la 42% in 2003. Gruparile care militeaza pentru drepturile
persoanelor cu dizabilitati arata ca masurile de siguranta stabilit prin lege in Oregon sunt
insuficiente si ca persoanele care sufera de dizabilitati non-terminale primesc prescriptii
pentru doze letale de medicamente.

Eutanasia

Termenul de eutanasie a fost introdus de Francis Bacon(1561-1626), care i-a acordat

un sens pur filozofic. In acceptiunea sa, eutanasia semnifica o ‘’moarte buna, linistita,
fericita’’. Acesta este, de altfel, sensul care este atribuit acestui termen prin prisma originii
sale etimologice , cuvantul eutanasie fiind format prin alipirea a doi termeni din greaca
veche : ev-bun, armonios si thanatos-moarte. O definitie mai complexa aflata in circulatie
este :’’Uciderea din mila a unei persoane, pentru a-i suprima in mod radical suferinte extreme,
sau pentru a-i cruta pe copii anormali, pe bolnavii incurabili sau pe bolnavii psihici lipsiti de
angrenare in realitate, de prelungirea unei vieti de suferinta(uneori pentru multi ani), care
reprezinta pe de asupra o povara grea pentru familie si societate.

Eutanasia implica un ansamblu de actiuni sau inactiuni medicale, avand suport etico-
juridic si fiind in interesul bolnavului, in sensul in care duce la scurtarea suferintelor unui
bolnav care in momentul actual, din punct de vedere al stiintei medicale nu beneficiaza de un
tratament etiologic, ci dimpotriva, prognosticul este un sfarsit apropiat si inevitabil.

Clasificarea eutanasiei

Pentru clasificare se iau in considerare doua criterii esentiale :

-criteriul vointei personale a bolnavului

-criteriul actiunii medicului.

Dupa criteriul vointei bolnavului, a consimtamantului si a capacitatii de integrare a

acestuia in sfera socialului, dar si a nivelului de informare asupra realitatii diagnosticului si
prognosticul bolii sale, eutanasia poate fi :

- voluntara -atunci cand bolnavul aflat in stadiu terminal, este competent, avand
discernamantul neafectat de boala, fara sa sufere de o depresie tratabila, solicita in mod
repetat medicului currant scurtarea suferintelor, din cauza durerilor insuportabile si/sau a
pierderii demnitatii, fiind constient ca nu mai exista nici un fel de solutie terapeutica. Toate
referintele permanente in privinta legalizarii s-au facut si se fac numai la aceasta categorie de
eutanasie.
 - involuntara – atunci cand pacientul, desi are capacitatea de a decide, nu a fost
consultat asupra gestului aducator de moarte sau a declarat ca nu doreste sa i se faca
eutanasie. In acest caz, acordul subiectului ar fi putut fi obtinut, dar acest lucru nu s-a
intamplat. Practic, persoana careia i se face eutanasie ar fi fost in masura sa-si dea sau sa se
obtina sa-si dea consimtamantul sa moara, dar nu si l-a dat, fie pentru ca nu a fost intrebata,
fie pentru ca a fost intrebata dar s-a abtinut sa si-l dea fiindca dorea sa continue sa traiasca.

- non-voluntara – atunci cand se pune capat vietii unui bolnav care nu poate alege el
insusi intre a trai si a muri, acordul subiectului neputand fi obtinut datorita starii lui mintale
sau fizice. Ea se intalneste in cazurile cu fetusi, nou nascuti pluri-malformati, a bolnavilor
inconstienti, a celor aflati in stare vegetativa persistenta, in cazurile pacientilor cu boli mintale
severe sau care datorita unor boli sau unor accidente nu sunt autonomi(au pierdut capacitatea
de a actiona in mod responsabil), fara ca inainte de boala sau accident sa fi mentionat daca
intr-o asemenea situatie ar dori sau nu eutanasia. Cazurile in care pentru intreruperea vietii
consimtamantul este acordat de familie sau este obtinut printr-o hotarare judecatoreasca sunt
similate eutanasiei non-voluntare.

Dupa criteriul actiunii medicului se disting doua tipuri de eutanasie :

-eutanasie activa(mercy killing, omorul din mila) apare cand moartea este produsa in
mod deliberat si active, prin mijloace positive. Acest tip de eutanasie presupune deci
interventia unei persoane(care nu este in mod necesar medicul curant) in producerea mortii
prin utilizarea unui mijloc tanatogen(supradozari medicamentoase, inhalare de monoxid de
carbon sau anestezice, injectii intravenoase cu aer, insulina sau clorura de potasiu).

-eutanasie pasiva(letting die, mercy dying, lasarea sa moara, lasarea in mila ‘’lui
Dumnezeu’’, lasatul in plata Domnului) apare cand moartea este produsa in mod deliberat
prin neinstituirea sau intreruperea unor masuri obisnuite de nutritie sau tratament. Ea
presupune grabirea mortii unei persoane, de catre medic, prin :indepartareaechipamentului de
sustinere a vietii(suport respirator, cardiac) ; intreruperea oricarui tratament intensiv(proceduri
si medicatie) ; intreruperea administrarii de apa si hrana ; acordarea doar a unor ingrijiri
minime, de confort, muribundului. Procedurile de acest gen sunt aplicate in cazul : bolnavilor
incurabili aflati in stadii terminale, in care oricum moartea naturala va surveni curand ;
persoanelor cu stare vegetativa persistenta- indivizi cu leziuni cerebrale importante, care se
afla intr-o coma din care nu-si vor mai reveni niciodata. Eutanasia pasiva consta, deci, in lipsa
aplicarii sau intreruperea unui tratament care ar putea prelungi viata.

Definitii:
• Eutanasia - terminarea activa, intentionata a vietii unui pacient de catre un doctor care
considera ca moartea va fi in beneficiul pacientului.
• Eutanasia voluntara - eutanasia la cererea sau cel putin cu consimtamantul pacientului.
• Eutanasia involuntara - eutanasia impotriva dorintei unei persoane competente (care isi
poate exprima vointa).
• Eutanasia non-voluntara - eutanasia unui pacient non-competent, precum persoane suferind
de dementa senila sau copii mici.
• Eutanasia activa – terminarea intentionata a vietii unui pacient de catre un medic care crede
ca moartea este in beneficiul pacientului.
• Eutanasia pasiva – terminarea vietii unui pacient prin omisiune, spre exemplu prin
retragerea tratamentului.
• Sinuciderea asistata medical – terminarea de catre un pacient a propriei vieti, cu ajutorul
medicului (in practica diferenta fata de eutanasia voluntara este minima).

Forme speciale de eutanasie :

Cripto-thanasia este o forma de eutanasie subtila, de limita cu moartea naturala,

insesizabila cu un act de violenta, asa cum ar fi moartea provocata printr-o supradoza
terapeutica de morfina la un bolnav cu insuficienta respiratorie.

Medicothanasia sau automat-thanasia este un fel de eutanasie pasiva, produsa prin

suprimarea aparaturii de mentinere a vietii sau a unor ‘’reziduuri de viata’’. Este similara cu
decizia de a nu resuscita. Responsabilitatea intreruperii unei reanimari este admisa in
conditiile incetarii ireversibile a functiilor creierului- stare de coma depasita, cu traseu EEG
plat, pentru o durata de 20-60 ore(in functie de legislatii), cu exceptia copiilor, gravidelor,
refrigeratilor, sau atunci cand se solicita donare de organe(in conditiile legii).

Dis-thanasia este inteleasa ca o moarte penibila, chinuita ce ar putea sa orienteze, fie

spre eutanasia activa, fie spre cea pasiva. Ea apare in situatiile in care
se abuzeaza de sistemele de sustinere a vietii, in mod nejustificat, inmediul spitalicesc, in
general. Exista cazuri si mai penibilein care oameni foarte bogati cheltuiesc averi enorme
pentru mentinerea in viata prin “miloace eroice” a unor personae dragi, chiar acasa la ei.

Cryo-thanasia- metoda de eutanasie voluntara activa, presupune congelarea la minus

200 °C(temperatura azotului lichid) a bolnavilor comatosi, sau in primele secunde dupa
oprirea inimii unui muribund. Cryo-thanasia poate fi considerata o forma de eutanasie atata
vreme cat nu exista speranta ca progresele viitoare ale medicinii vor fi capabile sa opreasca
procesul mortii biologice, sa asigure reluarea functiilor vitale si sa vindece boala de care
sufera pacientul.

Eutanasia economica apare ca un refuz de tratament al celor in varsta din ratiuni

economice. Analizand datele statistice se poate concluziona ca supravietuirea batranilor
bolnavi cere cheltuielienorme(42 miliarde de dolari pe an in 1990 fata de 12 miliarde in SUA,
in 1985.

Eutanasia eugenica reprezinta un adevarat genocid ce presupune eliminarea prin

eutanasie a handicapatilor genetic sau a celor cu diverse tare patologice.

Sustinatorii eutanasiei si suicidului asistat aduc patru argumente pentru a justifica

aceste practici :

1)Argumentul compasiunii – atunci cand un pacient are o suferinta majora, provocata

de o boala incurabila, sau sufera o degradare fizica sau psihica neacceptabila pentru el, ar fi
mai bland sa-l ajuti sa-si sfarseasca viata decat sa-l lasi sa traiasca si sa sufere in continuare.
Eutanasia si/sau suicidul asistat medical apar astfel ca acte de compasiune pentru
persoana a carei viata a devenit de nesuportat.

2)Argumentul dreptului de a muri- conform acestui argument, o persoana cu o boala

incurabila, care ii cauzeaza durere si suferinta, ce nu pot fi indepartate prin vreun mijloc
disponibil, are dreptul de a cere sfarsirea chinurilor. Acest drept de a-ti clama moartea este
adeseori privit ca parte a dreptului la autonomie, prin care pacientul are dreptul de a lua
hotarari in legatura cu tratamentul sa medical.

3)Argumentul progresului social – se pretinde ca societatea ar avea o obligatie de a-i

elimina din cadrul ei pe cei care nu fac fata din punct de vedere fizic si mintal. Punctele de
vedere se bazeaza pe teoria utilitarista cunoscuta sub numele de darvinism social. In anii 20
aceasta teorie era destul de populara, dar dupa consecintele politicii sociale si rasiale din
Germania Nazista ea si-a pierdut sustinatorii. Teoria se mai utilizeaza totusi pentru a justifica
eutanasia copiilor sever handicapati si a adultilor cu dementa severa sau stare vegetativa
persistenta.

4)Argumentul necesitatii economice – in ultimii ani au fost tot mai numeroase cazurile
de stare vegetativa persistenta, ceea ce a dus la recunoasterea marilor costuri pentru ingrijirea
medicala si sociala a celor care ar putea fi candidati pentru eutanasie. Intr-adevar costul
ingrijirii acestui tip de pacienti poate fi foarte mare, iar motivatiile sustin ca legalizarea si
trecerea la efectuarea eutanasiei ar putea permite ca unele sume sa fie redistribuite in folosul
imbunatatirii in alte sectoare a serviciilor medicale pentru populatie.

Aceste patru argumente nu au fost suficiente pentru a decide in favoarea

eutanasiei/suicidului asistat si ele au fost sustinute in cadrul dezbaterilor de o serie de
afirmatii, si anume :

-omul are cu adevarat dreptul de a muri, iar valoarea vietii umane este masurabila

-suferinta nu poate avea nici o functie benefica

-cererea de eutanasie este intotdeauna rationala si demna de incredere

Se spune ca, datorita progresului in stiintele medicale, diagnosticul si prognosticul

medical sunt intotdeauna certe, ca se poate aprecia intotdeauna in mod realist gradul de
suferinta al unei persoane, iar in conditiile in care metodele alternative eficiente pentru
indepartarea suferintei nu sunt disponibile, in nici un chip, eutanasia este o indatorire
justificata a medicului. Se spera ca prin legalizarea eutanasiei se va putea controla si abuzul,
mai ales in zilele noastre, cand cererea pentru organe de transplant este tot mai mare si ca
astfel se va putea face o distinctie clara a eutanasiei/suicidului asistat fata de omor.
Argumentul pogresului socialsi al necesitatii economice au implicatii care le diminua forta in
mod cinsiderabil.Reamintim politica rasiala si de genocid a Germaniei Naziste. Viata umana
si fericirea personala nu pot fi reduse doar la termenii impersonali ai banilor si cheltuielilor,
cu care nu se poate estima situatia umana. Prin argumentul dreptului de a muri se face o
confuzie intre drepturi si libertati, in sensul ca omul este liber sa-si incheie viata atunci cand
crede de cuviinta, dar asta nu inseamna ca el are dreptul sa procedeze in consecinta.Un atare
drept nu exista din punct de vedere etic, legal sau social.

Oponentii eutanasiei si suicidului asistat aduc, la randul lor, cinci argumente pentru a-
si justifica optiunea. Eutanasia este prea radicala. Eutanasia distruge o problema in loc sa o
rezolve. Sfarsind viata pacientului, il priveaza de speranta si de orice posibilitate de a regreta
sau de a se razgandi. In cazul durerilor intolerabile, ea distruge intregul sistem nervos, in loc
sa distruga doar locul de perceptie a durerii. Eutanasia nu are justificare etica.
 Exista un principiu etic al totalitatii care ingaduie sacrificarea unei parti de dragul
intregului. Nu exista un principiu invers, de a sacrifica intregul de dragul unei parti.Cu
siguranta ca acesta ar fi ilogic si neetic. Eutanasia este inadmisibila legal. Datorita
posibilitatilor de abuz, majoritatea tarilor nu au legalizat-o pana in prezent.

Oncologul David Cundiff, autorul cartii ‘’Eutanasia nu este

raspunsul cautat’’(Eutanasia is not the right answer) arata ca :’’Durerea necontrolata si
suferinta sunt capetele listei pentru cererea de eutanasie’’. Multi dintre pacientii muribunzi
care sufera de dureri foarte mari au asigurari medicale adecvate care le dau acces la medicatia
de control a durerii sau la operatii pe creier care duc la disparitia perceptiei durerii. El
subliniaza ca odata cu legalizarea eutanasiei, ‘’dreptul de a muri va deveni datoria de a muri’’.

Sfintenia sau inviolabilitatea vietii

Viata umana are o valoare intrinseca. Traditia iudeo-crestina sustine ca omul a fost
creat dupa chipul lui Dumnezeu si ca urmare, viata umana are demnitate, sfintenie si este
inviolabila. In traditie, principiul conform caruia nimeni nu trebuie sa ucida este bazat pe
aceasta demnitate si sfintenie. Din punct de vedere nereligios, acest principiu s-ar baza pe
demnitatea si inviolabilitatea vietii umane, independent de existenta lui Dumnezeu.

Juramantul lui Hipocrate afirma acelasi principiu: sa nu prescrii un medicament

mortal, sa nu dai sfaturi care ar putea provoca moartea nici sa nu provoci un avort.
Hipocrate a trait in secolul al 5-lea I.H. si deci principiul sfinteniei vietii dateaza dinaintea
invataturilor crestine. Declaratia de la Geneva facuta de Asociatia Medicala Mondiala din
1948 sustine: “Voi acorda cel mai mare respect vietii umane inca de la inceputurile ei.”
Dreptul la viata a fost inclus in Carta Canadiana a Drepturilor si Libertatilor. Acelasi
principiu a fost implementat si in Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care sustine
urmatoarele: “Dreptul fiecarui om la viata va fi protejat prin lege. Nici un om nu ar trebui
lipsit de viata intentionat…”

Principiul sfinteniei sau al inviolabilitatii vietii interzice uciderea intentionata, dar nu

specifica faptul ca viata trebuie mentinuta cu orice pret, de exemplu pana la capat in cazul
tratamentelor invazive sau agresive, cum ar fi ventilatia asistata impotriva dorintei pacientului
constient sau in cazul in care tratamentele ar fi zadarnice, de exemplu chimioterapia agresiva
pentru cancerul avansat.

Doctorii trebuie sa decida daca un tratament prescris este adecvat sau impovarator si
neadecvat. Medicul il va gasi, de obicei, pe cel potrivit facand o analiza corecta in ceea ce
priveste metodele folosite in tratament prin studierea tipului de tratament ce va fi utilizat,
gradul sau de complexitate sau de risc, costurile si compara aceste elemente cu rezultatele
asteptate, luand in considerare si starea de sanatate a persoanei bolnave si resursele fizice si
psihice ale acesteia. Refuzul, venit din partea pacientului, al unui tratament agresiv nu este
considerat sinucidere.

Moartea unei persoane, grabita in mod intentionat prin omiterea unor interventii
medicale- “eutanasie pasiva”- este complet diferita de omiterea tratamentului zadarnic sau
neadecvat. Actul de refuz sau de retragere a tratamentelor neadecvate (deoarece sunt
neadecvate si zadarnice) este diferit de actul de omitere a tratamentului adecvat cu intentia
“activa” de a grabi moartea. Diferenta fata de eutanasie consta in aceea ca una din ele accepta
principiul sfinteniei sau inviolabilitatii vietii si anume ca viata unui pacient merita intotdeauna
orice efort, indiferent daca tratamentul nu este intotdeauna considerat cel mai potrivit.

Trei raportari facute pe o perioada de 10 ani de catre cercetatorii danezi arata ca in

Olanda, tara in care eutanasia a fost legalizata, cel putin 1000 de pacienti sunt ucisi in fiecare
an prin eutanasiere fara consimtamantul sau dorinta lor. Aceasta reprezinta o crima. Primul
raport, publicat in 1991 arata ca in 1000 de cazuri (echivalentul a 0.8% din totalul deceselor)
medicii au presris un medicament cu intentia clara de a grabi sfarsitul fara cererea explicita a
pacientului. Urmatoarele doua raporturi, din 1996 si 2001, confirma aceste dezvaluiri. In
2001, tot o mie de decese (0.7% din total) erau inregistrate, impotriva dorintei persoanelor sau
fara consimtamantul liber al acestora. (Van der Maas PJ si altii: Eutanasia si alte decizii
medicale privind sfarsitul vietii.

Doctorii olandezi raporteaza autoritatilor in prezent numai jumatate din cazurile de

eutanasie. Cu o rata asa de scazuta a raportarilor, afirmatiile olandeze privind un control
corespunzator suna nesincer. Intr-o analiza recenta, rata notificarilor a crescut de la 18% in
1990 la 45% in 1990 si la 54% in 2001. Intrebati de ce doctorii nu raporteaza cazurile de
eutanasie autoritatilor, chiar daca legea ii obliga sa o faca, medicii au raspuns ca aceasta
conditie este considerata plictisitoare si o pierdere de timp. Mult mai ingrijoratoare este
posibilitatea ca pacientii sa fi fost “eutanasiati” de catre doctori prin incalcarea regulamentelor
si cazurile nu au fost raportate pentru a se evita cercetarile penale.(Onwuteaka-Philipsen, BD
si altii Experienta Olandei in monitorizarea eutanasiei, British Medical Journal 2005;
331:691-3).

Eutanasia si sinuciderea asistata medical - moartea nu chiar asa de buna dupa cum se
spera

Unul din argumentele principale in favoarea eutanasiei si a sinuciderii asistate medical

este acela de a-i oferi pacientului o “moarte buna”. Totusi, realitatea este total diferita.
Cercetari olandeze arata prezenta unor complicatii care au aparut nu de putine ori cand a fost
folosita eutanasia sau sinuciderea asistata medical. In loc sa moara rapid, unor pacienti le-a
luat cateva zile sa moara.

Desi medicii olandezi au cea mai lunga experienta privind eutanasia decat orice alta
tara, totusi efectele negative mai apar: in 18% din cazurile in care pacientii au apelat la
sinucidere asistata medical, doctorul a trebuit saintervina si sa omoare pacientul. Motivele
acestei interventii au fost ori trezirea pacientului din coma, sau dificultati in ainghiti
medicamentele pe cale orala, vomitarea acestora sau adormirea inainte de a lua toata
medicamentatia. In plus, in aproape jumatate din cazuri care au inceput cu SAM, pacientul nu
a murit rapid astfel incat doctorul a trebui saintervina. In timp ce era planificat ca pacientul sa
moara la o jumatate de ora dupa ce lua medicamentele letale, unui procent de 19% din
pacienti le-a luat de la 45 de minute pana la 7 zile sa
moara. (Groenewoud JH si altii Problememedicale privind realizarea eutanasiei si a sinucideri
i asistate medical in Tarile de Jos.Revista medicala din New England 2000; 342: 551-6).

Au fost cateva probleme remarcate in cazul eutanasiei fata de SAM, dar totusi inca a
10% din pacienti le-a luat prea mult timp sa moara, chiar pana la 7 zile. In ambele cazuri,
eutanasie sau sinucidere asistata medical, un mic numar de pacienti s-au trezit si a trebuit sa
fie omorati. Aceasta cu siguranta nu a reprezentat “moartea buna” pe care o sperau.
(Groenewoud JH si altii Revista Medicala New England 2000; 342: 551-6).
 Un avocat elvetian pe nume Ludwig Minelli, sustinator cunoscut al drepturilor omului,
si-a parasit in 1998 slujba sia decis sa infiinteze acest centru. Scopul sau declarat inca de
la inceput era acela de a ajuta persoanele - indiferent denationalitate -
aflate in suferinta, bolnave in stadiu terminal, sa se sinucida, intr-
o societate care condamna acest gest.
Si nu este vorba de o „simpla“ sinucidere. Minelli promitea doritorilor ca personalul
Dignitas le va asigura tot ceea ce isi doresc in ultimele clipe de viata - un ambient cald si
prietenos, lumanari, muzica. Si, in cazurile fericite, la intreaga scena ar putea asista cei dragi,
pentru ca muribunzii sa treaca „dincolo“ impacati sufleteste.
Minelli a infiintat organizatia sub sloganul „Traieste cu demnitate, mori cu demnitate“ si este
de parere ca boala in general este o experienta umilitoare si dureroasa pentru un om. Iar daca
bolnavul considera la un moment dat ca i-a ajuns atata suferinta, are tot dreptul sa aleaga clipa
in care vrea sa renunte la tot.

Circa o mie de oameni, din 40 de tari, au murit pana acum in clinica Dignitas, din
Elvetia, dupa ce au cerut specialistilor de acolo sa le curme suferinta, ajutandu-i sa isi puna
capat zilelor. De 11 ani, Dignitas este subiect de controversa: este sau nu moral ceea ce se
intampla acolo.
Asa-numita „clinica“ Dignitas revine periodic si constant in atentia publicului, fiind
celebra in lume ca „locul unde oamenii merg sa moara“. Apro-ximativ o mie de persoane s-au
dus in Elvetia, la specialistii Dignitas, rugandu-i pe acestia sa ii ajute sa moara, in ultimii 11
ani care au trecut de la infiintarea clinicii.

Nu conteaza de ce sufera persoana, noi nu refuzam pe nimeni.'-

Ludwig Minelli, fondator Dignitas

Au murit impreuna

Cel mai recent caz, care a facut valva in Marea Britanie, este unul si mai emotionant,
intrucat este vorba despre doi batrani, sot si sotie, care si-au dorit sa moara impreuna, punand
astfel capat suferintei.
Peter Duff, in varsta de 80 de ani, si sotia sa, Penelope, de 70 de ani, au decis sa moara
amandoi la clinica Dignitas din Zürich, injectia letala fiindu-le administrata in 27 februarie.
Batranul suferea de cancer de colon, care se extinsese si la ficat, iar sotia acestuia avea o
forma rara de cancer gastrointestinal, din 1992, iar starea sanatatii ei se deteriorase tot mai
mult.
Valva din jurul mortii lor a fost cu atat mai mare cu cat cei doi erau milionari si
membri de vaza ai comunitatii. Peter Duff a fost patron al Festivalului Bath si un important
om de afaceri. El a fost lider al Comitetului „Alcool in Moderatie“ din Marea Britanie, din
2001.
„Penny si Peter Duff au murit linistiti, impreuna, in Zürich, dupa o lupta grea impotriva
cancerului terminal, in 27 februarie. Decizia lor nu a fost influentata de grija care le-a fost
intotdeauna oferita de doctorii si asistentele care i-au consultat, lucru pentru care atat ei, cat si
familia au fost mereu recunoscatori“, a transmis, intr-un comunicat, fiica celor doi.
Cuplul avea doi copii si le-a spus vecinilor si prietenilor ca se muta intr-o alta
resedinta a familiei, explicandu-si astfel plecarea din locuinta lor de doua milioane de lire
sterline din Bath, Somerset. De fapt, sotii Duff aveau alte planuri - ei au mers in Elvetia, unde
legea le permitea sa moara impreuna, asa cum isi doreau.
 Dintre cei peste 100 de britanici care au ales sa isi puna capat zilelor la clinica
Dignitas, profesorul Craig Ewert este, probabil, cel mai cunoscut. Contra sumei de 3.000 de
lire sterline, profesorul a fost ajutat sa isi puna capat zilelor in deja celebra clinica. El a
acceptat ca intreaga sa experienta sa fie filmata, iar imaginile au fost transmise de
televiziunile britanice, intr-un documentar care a aprins din nou spiritele in Marea Britanie.
Regizorul filmului, laureatul Oscar John Zaritsky, a surprins ultimele clipe din viata
acestui profesor universitar care a ales sa moara, nemaisuportand chinurile bolii care l-a
imobilizat la pat. Filmul mai cuprinde si povestea vietii lui Ewert dupa ce acesta a iesit la
pensie si a plecat din SUA, stabilindu-se in Marea Britanie.
Craig Ewert si-a dorit sa moara pentru a scapa de „mormantul viu“, asa cum isi
numea trupul, imobilizat si aproape total nefunctional, in urma unei boli ce distruge neuronii
motorii. Profesor universitar pensionat, Ewert s-a imbolnavit la 59 de ani, in aprilie 2006, iar
medicii i-au mai dat circa 5 ani de trait.
Boala a evoluat rapid, iar in doar cateva luni, barbatul, tata a doi copii, a ajuns
imobilizat intr-un scaun cu rotile, total dependent de sotia lui. Mai mult, in ultima faza avietii
sale, Ewert nu mai putea nici macar respira singur si era hranit printr-un tub. In acel moment,
el a hotarat ca nu mai suporta o asemenea viata si a apelat la organizatia elvetiana Dignitas,
pentru a-l ajuta sa moara.

Reprezentantul Dignitas nu are voie, legal, decat sa asiste sinuciderea, astfel ca i-

a adus profesorului un dispozitiv special care oprea ventilatorul ce il ajuta sa respire. Ewert a
apasat pe buton cu gura. Apoi, Arthur Bernard, reprezentantul organizatiei, i-a oferit un
„cocteil“ de substante letale, spunandu-i: „Domnule Ewert, daca beti asta, veti muri“.
Profesorul a baut amestecul cu un pai roz, dupa care a cerut suc de mere si putina muzica. El
le-a multumit celor doi pentru ajutor, iar dupa 45 de minute a fost declarat mort. Intreaga
scena a fost filmata si este redata in documentar.

S-a omorat la 23 de ani

Un alt caz care a trezit atentia opiniei publice si a facut valva in Marea Britanie este
cel al jucatorului de rugby Daniel James, care a murit la clinica Dignitas in 2008, la 18 luni
dupa ce suferise un accident care l-a lasat paralizat de la gat in jos. Autoritatile britanice i-au
audiat pe sotii James, parintii lui Daniel, la sfarsitul anului trecut, pentru ca l-ar fi ajutat pe
fiul lor sa se sinucida, insa, in final, nu au fost inaintate niciun fel de acuzatii. Conform
legislatiei britanice, persoanele care participa sau ajuta la comiterea unei „morti asistate“ sunt
pasibile de pedepse de pana la 14 ani de inchisoare.
Mark si Julie James, parintii sportivului, au incercat sa il convinga pe baiatul de numai
23 de ani ca merita sa traiasca, fie si intr-un scaun cu rotile, insa acesta nu s-a putut impaca
niciodata cu ideea si a incercat de cateva ori sa se sinucida. Pana la urma, el si-a exprimat
dorinta sa apeleze la Dignitas, iar parintii lui l-au insotit in aceasta calatorie finala.
Mark James a povestit ca au fost cazati intr-un apartament din Zürich, dupa ce un
specialist de la clinica elvetiana l-a vizitat de doua ori pe Daniel, pentru a se asigura ca acesta
isi doreste cu adevarat sa moara. Ulterior, tanarului de 23 de ani i s-a dat o bautura care
continea pentobarbital si i s-a explicat ca, daca o va bea, va muri. Ceea ce s-a si intamplat.
Mark a fost doar unul dintre pacientii care si-au gasit sfarsitul pe care si l-au dorit, la
clinica Dignitas. Acolo unde se spune ca trecerea inspre cele vesnice trebuie sa fie la alegerea
fiecaruia, sub sloganul „Traieste cu demnitate, mori cu demnitate“.