Sunteți pe pagina 1din 5

PROFILUL PSIHO-SOCIAL AL ASISTENTULUI MEDICAL IDEAL

Una dintre principalele așteptări pe care un pacient le are de la asistentul medical este
ca acesta să empatizeze cu pacienții pe care îi are în grijă. Dorința de a ajuta și disponibilitatea
pentru sprijinirea pacientului pe parcursul internării sunt, de asemenea, atribute care înlesnesc
colaborarea dintre bolnav și asistentul medical.
Diferențele dintre un asistent medical implicat și unul care urmează studiile și iși face meseria
fără să se dedice cu adevărat sunt vizibile cu ușurință. Pacientul va fi primul care va simți
atunci când există o lipsă de empatie la asistentul medical care îl îngrijește, însă această lipsă
va afecta, deopotrivă, și colaborarea cu medicul curant și cu restul echipei medicale.

„Este vital de precizat că meseria de asistent medical este o vocație, nu o meserie.”


Dr. Alex Moruz, lector în cadrul Academiei Europene pentru Asistenți Medicali

Echilibrul între componenta emoțională și abilitățile practice

Așa cum mărturisește și Dr. Moruz, asistentul medical este un ajutor absolut
indispensabil pentru un medic, fiind cel care intră cel mai mult în contact cu pacientul. În
acest fel, ajunge să se creeze între aceștia o legătură mult mai puternică decât aceea dintre
medic și pacient. De altfel, dacă există modificări în starea de sănătate a pacientului, asistentul
medical este primul care le observă și cel care are responsabilitatea de a anunța medicul și de
a aplica măsurile de urgență necesare până la intervenția medicului.

„Am asistat la conversația unui asistent medical cu un pacient și mi-am dat


seama, încă o dată, cât de importantă este comunicarea empatică: asistentul medical l-a
făcut pe pacient să înțeleagă faptul că situația lui este gravă si că trebuie operat. În
discursul său, asistentul medical a combinat argumentele medicale cu noțiuni din aria
psihologiei și a teologiei și l-a convins, în cele din urmă, să se opereze.”
Dr. Alex Moruz, lector în cadrul Academiei Europene pentru Asistenți Medicali
Cuvântul „empatie” se regăsește frecvent în vocabularul doctorului Moruz, atunci când
vine vorba despre calitățile necesare pentru a fi un bun asistent medical. Dincolo de partea
pragmatică a meseriei, trebuie să existe mereu abilitatea de a transmite încredere pacientului
și de a-l face pe acesta să se simtă tratat cu respect și dedicare. De altfel, orice pacient are
nevoie de o stare psiho-emoțională bună pentru a se putea recupera cât mai rapid, iar aceasta
este puternic influențată de interacțiunea cu medicii și asistenții medicali.
Dexteritatea este încă unul dintre atributele ideale ale unui asistent medical. Să poți
acționa rapid și cu îndemânare în situații limită contează enorm pe parcursul activității ca
asistent medical: un abord venos realizat corect și în timp util, aplicarea metodelor de prim
ajutor sau efectuarea unor manevre neprevăzute – toate acestea reprezintă resurse prețioase în
salvarea vieților pacienților.

Talentul înnăscut poate fi egalat de studiul intens


Este cât se poate de adevărat că talentul nativ joacă un rol important în formarea
profesională și, ulterior, în activitatea unui asistent medical. Cu toate acestea, cu pregătirea
potrivită și cu perseverență, îndemânarea se poate deprinde în timpul studiilor și, mai apoi, în
cursul activității profesionale, mai ales atunci când există dorință de învățare și plăcerea de a
lucra cu oamenii.

Alegerea unei instituții de învățământ potrivite este unul dintre primii pași necesari
pentru obținerea unei pregătiri profesionale la standarde ridicate, atunci când vorbim despre
viitorii asistenți medicali. Teoria, la fel ca în oricare alt domeniu, reprezintă fundamentul pe
care se vor sprijinii anii de practică. În mod incontestabil, fixarea informațiilor teoretice
primite pe parcursul studiilor este un pas decisiv, întrucât aplicarea noțiunilor nu poate fi una
corespunzătoare decât dacă respectivele noțiuni sunt învățate structurat și reținute întocmai.
Cu toate acestea, este esențial ca instituția de învățământ aleasă să fie una care încurajează
aplicarea practică a informațiilor. În acest fel, viitorii asistenți medicali vor căpăta
îndemânare, dar și încredere în abilitățile lor. Chiar dacă orice loc de muncă vine cu propriile
provocări și situații neprevăzute, orele de practică își vor spune cuvântul și vor sprijini
asistentul medical în activitatea sa.

„Primul pas este dorința de a lucra cu oamenii, iar odată ce îți intră în sânge “microbul
de a ajuta”, greu mai scapi de el.”
Dr. Alex Moruz, lector în cadrul Academiei Europene pentru Asistenți Medicali
În domeniul medicinii, la locul de munca, asistenta medicala trebuie sa manifeste un respect
deosebit fata de persoana ingrijita. Ea isi va desfasura activitatea cu respect pentru demnitatea
umana a pacientului si pentru faptul ca pacientii sunt diferiti unii de altii. Ei vor fi tratati la
fel, indiferent de statutul lor social sau economic, indiferent de personalitate. Atitudinea
asiestentei fata de toti bolnavii trebuie sa fie egala si dreapta (obiectiva). Singura situatie care
nu starneste nemultumiri este atentia cu totul deosebita pentru bolnavii mai gravi. Conduita
personalului medico-sanitar fata de bolnav nu trebuie sa fie nici distanta, dar nici sa nu evoce
familiaritate, sa nu evidentieze nici duritate, dar nici slabiciune, sa fie binevoitoare, dar si
autoritara, atunci cand i se acorda pacientului ingrijiri, chiar daca acesta depaseste limita
bunei cuviinte. Comportamentul atent si afectuos apropie bolnavul, ii ridica tonusul psihic,
increderea in sine, in actul medical influentand pozitiv evolutia bolii. Un comportament rece
si indiferent creaza antipatie si chiar repulsie din partea bolanvului si orice solicitare sau
sugestie adresate acestuia raman fara raspuns. Asistenta medicala trebuie sa fie constienta ca
nu lucreaza cu un material neinsufletit, ci cu o fiinta vie a carei stari sufletesti se modifica de
la un moment la altul, sub influenta suferintelor interne sau a agentilor externi. Ea trebuie sa
aiba in vedere faptul ca omul bolnav este mai sensibil decat omul sanatos, din cauza
rezonantei psihice la starea de inferioritate pe care o induce boala si ca, uneori, reactiile lui
par a fi paradoxale si chiar aberante. De aceea corectitudinea in aplicarea tratamentului,
punctualitatea, ordinea, cresc autoritatea profesionala. Comunicarea cu bolnavul trebuie sa fie
in concordanta cu starea lui actuala, cu posibilitatile lui de a intelege si sa fie asociata cu
elemente de sprijin pentru a influenta pozitiv evolutia bolii sale. Prin sinceritate dozata,
dezvaluind bolnavului adevaruri limitate (optimiste), evitand vorbaria, dicutiile contradictorii
si adevarurile descurajante, dar ocolind in permanenta afirmatiile gratuite sau neadevarate, se
capata increderea bolnavului, iar actul psihoterapeutic ii va sugera acestuia speranta
insanatosirii, va antrena convingerea in fortele proprii. In permanenta, in conduita
profesionala, trebuie retinut faptul ca cel care apreciaza direct activitatea nu este numai
"seful" ci si bolnavul si ca judecatorul suprem al acestei nobile, dar foarte complexe
profesiuni ce se exercita adesea la granita dintre viata si moarte, unde greselile pot fi usor
fatale, este propria noastra constiinta. Secretul profesional este si el o notiune de etica la locul
de munca. Asistenta trebuie sa asigure dreptul pacientului la confidentialitate prin mentinerea
secreta a informatiilor de natura confidentiala. O alta obligatie morala si deontologica a
asistentei este sa eclipseze si chiar sa anihileze anumite supozitii interpretative ale bolnavului
legate de tratamentele anterioare, fara rezultat, mai ales atunci cand el, cautand o culpa, acuza
cadrele medico-sanitare care l-au tratat anterior. Modificandu-i aceasta viziune prevenim
discreditarea profesiei.

Pregatirea profesionala continua este o indatorire a asistentei medicale deoarece orice utilizare
a unui procedeu sau metoda noi, fara o pregatire sufucienta, poate agrava starea bolnavului.
De la banala injectie efectuata gresit si nu in locul de electie, injectarea unor solutii uleioase
intravenos, injectii paravenoase, supradozari neprescrise de medic, a netestarii sensibilitatii la
unele substante, transfuzii eronate, pana la aplicarea brutala a tratamentului, fara o pregatire
prealabila in sensul relaxarii si acceptarii lui de catre bolnav, sunt doar cateva dintre
elementele negative ce pot sa apara in activitatea asistentei medicale si care pot pune sub
semnul intrebarii atat competenta ei profesionala, cat si profilul ei moral. Asistenta medicala
trebuie sa-si asume responsabilitatea actiunilor si deciziilor pe care le ia. Ea mentine un nivel
ridicat de competenta ingrjirile si participa la toate activitatile care contribuie la imbogatirea
cunostiintelor sale in acest domeniu. Asistenta trebuie sa faca eforturi constante pentru a
stabili si mentine conditiile de lucru la un nivel ridicat al activitatilor de ingrijiri medicale. O
grija deosebita a asistentei este aceea ca eventualele discordante in serviciu sa nu fie
cunoscute de bolnav si nici o eventuala situatie contradictorie in echipa de lucru sa nu se
desfasoare in fata bolnavului care neputand deslusi adevarul si-ar pierde increderea in cadrele
sanitare respective. Fata de colegele de serviciu, asistenta trebuie sa dea dovada de modestie,
stima, respect, spirit de intrajutorare si cooperare, actionand ferm impotriva oricaror
manifestari de individualism, egoism, barfa, invidie, neprinciapialitate, de natura sa vicieze
climatul psiho-social si relatia bolnavului cu ambianta spitaliceasca. Sprijinul si siguranta in
serviciu sunt date si de mentinerea unor relatii de respect reciproc cu medicul -in echipa, prin
respectarea cu prudenta si atentie a indicatiilor si prescriptiilor lui. Asistenta medicala trebuie
sa realizeze si educatia sanitara a bolnavului prin sfaturi practice privind pastrarea sanatatii, a
igienei individuale, continuarea tratamentului dupa iesirea din spital, prin furnizarea unor
notiuni sumare asupra bolii de care sufera, a cauzelor ei si a impiedicarii recidivei. A fi
asitenta medicala inseamna sa nu fii niciodata plictisita, sa fii deseori frustrata, sa fii
inconjurata de probleme, sa ai atat de multe de facut si atat de putin timp, sa porti o
raspundere foarte mare si sa ai putina autoritate, sa intrii in vietile oamenilor si sa marchezi o
diferenta. Unii te vor binecuvanta, altii te vor blestema! Vei vedea oameni in starea lor cea
mai proasta dar si in cea mai buna! Nu vei inceta niciodata sa fii uluita de capacitatea de a
iubi, a indura, si de curajul lor! Vei vedea viata incepand si sfarsindu-se, vei experimenta
trairi si esecuri devastatoare, vei plange si vei rade mult, vei sti ce inseamna sa fii om si sa fii
uman!

S-ar putea să vă placă și