Sunteți pe pagina 1din 5

REFERAT la

LEADERSHIP si COMUNICARE

Elev: Ailinca(Negoias) Adriana

Clasa IB

AMG
Relația asistent medical – pacient

Pacientul este un membru al societăţii, un individ care într-un anumit moment al vieţii
a cunoscut o dereglare a stării de sănătate, fapt care îi motivează întâlnirea cu sistemul
medical și implicit cu asistenta medicala. Oricare ar fi starea clinică, gravitatea bolii,
competenţa sau incompetenţa mentală, pacientul este o persoană care trebuie tratată cu
respect, onestitate, profesionalism, loialitate.

Filozofia îngrijirilor medicale centrate pe pacient are șase principii de bază:

1) comunicare deschisă și completă

2) respect

3) compasiune

4) incredere

5) participare și colaborare

6) confidentialitatea

1. Comunicarea

Comunicarea adecvată cu pacienții și familiile lor urmărește să transmită un mesaj clar și să


stabilească o legătură între cadrul medical și aceștia, pornind de la valorile primordiale ale
profesiei medicale – dorința de a ajuta, atât prin îngrijiri de calitate, cât și prin sprijin moral,
pe cineva care suferă.

O buna comunicare ajută pacienţii să se simtă în largul lor. Se știe că persoanele care au
nevoie de asistenţă medicală sau de servicii medicale de urgenţă devin îngrijorate, anxioase,
panicate, mai ales dacă, pe parcurs, starea de sănătate se agravează ori se deteriorează. Acest
lucru poate conduce la stări de nesiguranţă, uneori de agresivitate (în funcţie de urgenţa
medicală pe care o comportă). Fie că este vorba de un simplu test de analize, de o nouă
schemă de tratament, uneori chiar de o urgenţă maximă, pacientul simte nevoia să fie ajutat,
înţeles dar, mai ales, să i se asigure revenirea în zona de confort, dacă starea sa clinică se
agravează. O bună comunicare reduce factorii de stres enumeraţi anterior, ajută pacientul să
capete încredere în staff-ul medical cu care intră în contact și îl face să se simtă în largul lui.
2. Demnitatea și respectul
A respecta și a fi tratat cu demnitate sunt valori de bază a relaţiei asistent – pacient şi prima
condiţie a reuşitei terapeutice. Când vorbim de respect ne referim adesea la două componente
ale sale: respectul ca şi comportament şi respectul ca şi atitudine.

Atitudinea de respect deşi îndreptată deopotrivă către oameni sau către obiecte, ea porneşte
întotdeauna de la om - fiinţă raţională, capabilă să recunoască importanţa şi valoarea
lucrurilor. Chiar dacă şi animalele ne pot iubi sau pot avea sentimente de frică faţă de noi,
doar persoanele pot respecta sau manifesta lipsă de respect. Dacă în prezent unele animale
superioare prezintă şi ele o anumită capacitate de a raţiona, respectul este specific fiinţei
umane, de aceea, indiferent de multitudinea de virtuţi pe care omul le poate dobândi pe
parcursul vieţii, nici una nu depăşeşte „respectul persoanei” şi nici una nu valorează nimic
înafara acesteia.

Respectul este deci opusul ignoranţei, al neglijării și semnifică o atitudine pe care oricine o
merită, în virtutea faptului că este persoană, indiferent de poziţia socială, caracteristicile
individuale sau meritul moral.

3. Compasiunea

Compasiunea este un sentiment asociat cu suferinţa pacientului. Ce fel de asistent medical îşi
poate ascunde sau bloca emoţiile? Doar unul pe care majoritatea dintre noi ar prefera să-l
evite. Compasiunea asistentului reprezintă aşadar trăsătura cea mai apreciată şi dorită de
pacienţi.

Compasiunea îşi are echivalentul în ceea ce Hipocrate numea „mila”, iar Aristotel ....”frica”.
Există două argumente pentru dezvoltarea acestor sentimente: unul care provine din atitudinea
faţă de ceilalţi (de exemplu tristeţe faţă de un pacient bolnav), iar altul care priveşte sinele
(„frica” de a nu ajunge sau sfârşi în aceleaşi condiţii).

4. Încrederea
Încrederea este o altă valenţă extrem de importantă în cadrul oricărei relaţii. „A sădi
încrederea celorlalţi în tine valoarează cu mult mai mult decât a fi iubit.

Încrederea, în conjunctura medicală, se referă în mod special la acţiunea şi atitudinea


pacienţilor. Disponilibilitatea pacienţilor de a conferi încredere poate fi explicată parţial în
măsura în care simt că atât ei înşişi cât şi valorile în care cred sunt luate în consideraţie şi
preţuite de către asistentul medical și în general, de personalul medical. De asemenea,
magnitudinea încrederii este proporţională cu competenţa profesională, abilităţile tehnice şi
capacitatea de reprezentare a intereselor pacienţilor.

5. Participare și colaborare

Participarea și colaborarea pacientului și a membrilor familiei în actul medical asigura reusita


acestuia. Pentru acesta pacientul și familia trebuie sa respecte indicatiile medicului și ale
asistentei, de a lua un anumit tratament conform indicatiilor, de a adopta un anumit stil de
viața mai sănătos, o dieta. Acest aspect este adesea complicat de fenomenul psihologic de
negare sau inacceptare a bolii care interferă cu decizia asupra stării de sănătate a celui drag
din familie. Astfel încrederea în membrii familiei ar fi garantată nu numai de abilitatea lor de
a decide în interesul stării de sănătate dar şi în capacitatea lor de a asigura un suport
psihologic constant (indispensabil reuşitei terapeutice).

6. Confidenţialitatea

În domeniul medical confidenţialitatea a fost articulată încă din Jurământul lui Hippocrate:
„Orice voi vedea sau auzi în timpul activităţii profesionale sau înafara ei în legătură cu viaţa
oamenilor, lucruri care nu trebuie discutate înafară, nu le voi divulga, acceptând că toate
acestea trebuie ţinute secret!”.

În România există un articol integral din legea drepturilor pacientului referitor la acest aspect:
„Toate informaţiile privind starea pacientului, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul,
prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidenţiale chiar şi după decesul acestuia”

Scurta concluzie

Relatia asistent medical – pacient trebuie să fie de acceptare reciproca, o atitudine de respect,
caldura si intelegere empatica fata de pacient.

Din aceasta cauza, relatia dintre asistenta medicala si pacient nu trebuie sa se limiteze numai
la aplicarea tratamentului, ci si la stabilirea unei comunicari psihice cu el, pentru a-l putea
ajuta in a-si exprima trairile interioare și a se simți în sigurnta, important pentru societate.
Bibliografie:

Lucretia Titirca- Tehnici de evaluare și îngrijiri acordate de asistentii medicali, Editura Viața medicala
romaneasca

https://www.medlife.ro/articole-medicale/noi-reguli-pentru-moase-si-asistentii-medicali-proiect-de-act-
normativ-in-dezbatere-publica.html

https://farma.com.ro/articles/2016.1/PF_Nr-1_2016_Art-3.pdf

https://www.easistent.ro

http://azkurs.org/capitolul-iii-relaia-medic--pacient.html

S-ar putea să vă placă și