CUPRINS

INTRODUCERE 4
CAPITOLUL I 5
ANATOMIA SÂNGELUI 5
CAPITOLUL II 11
ANEMIA 11
CAPITOLUL III 17
CAZ CLINIC 17
FIŞA TEHNICĂ 25
BIBLIOGRAFIE 27

3
 INTRODUCERE

În zilele noastre alimentaţia a devenit, pentru majoritatea, o activitate haotică.

Mâncăm oriunde şi oricum, în mare viteză şi în cantităţi mai mari decât am avea nevoie. Am
putea chiar asocia mâncarea cu viteza (fast˗food, mâncarea preferata de către atâtea persoane), iar
repercursiunile acestui stil de alimentaţie nu întârzie să apară, dacă analizăm puţin situaţia.
De asemenea, să nu uităm că, din cauza procesării lor excesive, alimentele şi˗au pierdut
popietăţile nutritive.
Anemia şi alimentaţia sunt cele doua faţete care reflectă echilibrul între necesarul de fier al
organismului şi aportul real. Mineral esenţial pentru buna funcţionare a organismului, fierul este
fundamental necesar în procesul de formare al globulelor roşii din sânge şi al mioglobinei, conţinuta de
musculatură. Fierul intra şi în compoziţia a numeroase enzime indispensabile funcţionării
organismului.
Anemia este o boală foarte des întâlnită în rândul oamenilor de pretutindeni.
Spre exemplu, aproximativ jumătate din populaţia ţării Fiji, stat insular situat în Oceanul Pacific,
suferă de anemie, a relatat postul public FBC. Potrivit consilierului naţional din Fiji în problema bolilor
netransmisibile, Isimeli Tukana, rata anemiei din această ţară este alarmantă :'' Datele arată că multe
persoane din Fiji sunt anemice, că au nevoie îndeosebi de alimente bogate în fier, esenţial pentru
transportul oxigenului la ţesuturi'', a declarat Tukana la FBC.
Conform ultimelor date ale OMS publicate în mai 2014, decesele din cauza anemiei în România
au ajuns la 48% din totalul deceselor.

4
 CAPITOLUL I
ANATOMIA SÂNGELUI
Fluid circulant din interiorul mediului cardiovascular, sângele, împreună cu limfa şi lichidul
intercelular, constituie mediul intern al organismului. Face parte din categoria ţesutului conjunctiv lax
(forma cea mai răspândită a ţesutului conjunctiv, are fibre din toate tipurile şi substanţă fundamentală
abundentă, are rol trofic şi de susţinere).
Între mediul intern şi celule are loc un schimb permanent de substanţe şi energie, astfel că din
sânge trec în celule substanţele necesare menţinerii activităţii celulare. Produşii nefolositori sunt
eliminaţi în lichidul extracelular. Substanţele necesare sunt O2, glucide, acizi graşi, vitamine şi
aminoacizi, iar substanţele nefolositoare sunt CO2, aminiac, uree, acizi volatili, acid uric.
Circulaţia permanentă a sângelui menţine constant conţinutul mediului intern. Rezervele
metabolice sunt refăcute mereu cu ajutorul substanţelor folositoare care sunt aduse de către mediul
intern până la celule.
În ceea ce priveşte cantitatea totală de sânge din organism, spre exemplu la un adult de 70 kg,
volumul sangvin este de aproximativ 5-6 litri de sânge, adică 7-8% din greutatea corpului. Ţinem cont
însă că, în funcţie de sex, vârstă şi mediul geografic, volemia variază : este mai mare la bărbaţi, scade
cu înaintarea în vârstă, este mai mare la persoanele care locuiesc în zona păşunilor înalte.
Menţionăm că volumul sanguin este stagnant şi circulant. Cel stagnant este în cantitate de 2 litri,
iar cel circulant în cantitate de 3 litri. Raportul dintre acestea două nu este fix, variază astfel : volumul
circulnt creşte în timpul efortului fizic sau termoreglator pentru că are loc mobilizarea sângelui de
rezervă.
1.1. Proprietăţile sângelui

Imagine la microscopul electronic a sângelui uman normal.

Când vorbim despre proprietăţile sângelui ne referim la culoare, densitate, vâscozitate, presiunea
osmotică, reacţia sângelui şi temperatura.
Datorită hemoglobinei din eritrocite, sângele are culoarea roşie. Aceasta poate varia în condiţii
fiziologice sau patologice, astfel:roşu˗deschis pentru sângele arterial datorită oxihemoglobinei,
roşu˗închis pentru sângele venos datorită hemoglobinei reduse, roşu palid când cantitatea de
hemoglobină din sânge scade.
În ceea ce priveşte densitatea, sângele este mai greu decât apa.
Vâscozitatea sângelui este de 4,5 (cea a apei este de 1). Aceasta determină curgerea laminară a
sângelui prin vase. Când se înregistrează o creştere a acestei valori apare îngreunarea circulaţiei.

5
 Presiunea osmotică are doua roluri foarte importante: în schimburile de substanţe dintre capilare
şi ţesuturi şi în procesul de ultrafiltrare glomerulară (formarea urinei).
Sângele are o reacţie slab alcalină, pH˗ul sângelui fiind de 7,38˗7,42.
Temperatura sângelui variază între 35 şi 39 `C. Sângele ce provine din vasele extremităţilor
poate fi mai rece (25-30 C), iar cel ce provine din organele abdominale, mult mai cald (39-40 C). În
timpul circulaţiei temperatura sângelui se uniformizeaza şi căldura este transportata din viscere spre
tegumente unde are loc eliminarea acesteia prin iradiere. Sângele se reîntoarce la organele profunde
unde se reîncarca cu căldura şi ciclul se repetă.

1.2. Elementele figurate ale sângelui

Sângele are în structura sa elementele figurate, reprezentate de către globulele roşii sau eritrocite,
globulele albe sau leucocite, plachetele sangvine sau trombocite. Pe lângă aceste elemente figurate,
sângele mai conţine şi plasmă.
Elementele figurate reprezintă 45 % din volumul sangvin, această valoare purtând numele de
hematocrit. În funcţie de sex, vârstă sau de mediul ambiant hematocritul variază astfel: este mai mic la
femei, scade odată cu înaintarea în vârstă, iar căldura care provoacă transpiraţie duce la scădereaapei în
sânge şi creşterea valorilor hematocritului.
Elementele figurate pot fi observate cu ajutorul examenului microscopic. Aceste elemente sunt
globulele roşii, globulele albe şi plachetele sangvine. Dacă se doreşte studierea lor, acest lucru este
posibil prin realizarea unui frotiu de sânge proaspăt.
Aceste elemente figurate se află într˗un proces de reînnoire continuă, iar acest proces se numeşte
hematopoieză. În ceea ce priveşte acest proces amintim următoarele tipuri pentru fiecare dintre
elementele figrate: eritropoieza pentru eritrocite, leucopoieza pentru leucocite şi trombocitopoieza
pentru trombocite.
Înainte de a descrie fiecare element figurat amintim că celula stem pluripotenă din măduva
osoasă reprezintă originea comună pentru toate celulele sangvine.
Primul element figurat despre care vom vorbi sunt eritrocitele sau hematiile. Acestea sunt celule
anucleate, iar rolul lor este de a transporta O2 şi CO2. Aceste celule sunt bogate in hemoglobină (o
proteină de culoare roşie).
Numărul eritrocitelor diferă de la femeia la bărbat şi copil. Astfel, o femeie va avea 4 500 000
hematii la un mm³ de sânge, iar un bărbat va avea 5 000 000 hematii la un mm³ de sânge, pe când la un
copil mic numărul este considerabil mai mare 5 500 000 ˗ 6 000 000 la un mm³ de sânge. Persoanele
care trăiesc în zonele de podiş înalt înregistrează un număr de 8 000 000 globule roşii la 1 mm³.
Reţinem că hematia nu conţine organite celulare, nu este capabilă de sinteză proteică, iar
metabolismul său este foarte redus, deci hematia nu este o mare consumatoare de O2.
Principalul component al hematiei este hemoglobina, alcătuită dintr˗o proteină (globină) şi o
grupare neproteică (hem). Este important să menţionăm că hemul leagă O2 datorită prezenţei Fe în
componenţa sa. Această fixare a O2 se face printr˗o reacţie de oxigenare şi nu este o oxidare
propriu˗zisă ( nu creşte valenţa de Fe).
Principala formă de transport a O2 prin sânge o reprezintă oxihemoglobina. Oxihemoglobina
rezultă în urma reacţiei de oxigenare explicate mai sus.
Menţionăm că hemoglobina da cu oxidul de carbon carboxihemoglobina, aceştia fiind derivaţi
patologici care nu mai îndeplinesc funcţia de transport ţi, prin creşterea concentraţiei lor în sange, pot
produce asfixie. Se poate combina şi cu dioxidul de carbon, formând compusul carbohemoglobină, însa
acesta nu afectează funcţia de transport.
În ceea ce priveşte eritropoieza, sediul acesteia este în măduva roşie a oaselor şi se distruge în
sistemul monocito˗macrofagic din splină. Măduva galbenă se poate transforma în măduvă roşie în
6
cazul în care apare un proces invers care are la bază condiţii care solicită eritropoieza. Între cele doua,
măduva roşie şi cea galbenă, există în permanenţă un echilibru. Eritropoieza se reglează prin
mecanisme neuroendocrine.
Transportul O2 şi a CO2, precum şi menţinerea echilibrului acido˗bazic sunt cele două roluri
principale ale hematiilor.
Al doi˗lea element figurat este reprezentat de leucocite sau globulele albe.
Leucocitele sau globulele albe, celule ale sistemului imunitar, apără organismul de boli
infecțioase și corpuri străine. Există mai multe tipuri de leucocite, limfocite şi monocite, ambele fiind
produse de celule din măduva osoasă şi organele limfopoerice precum splina, amigdale, ganglioni
limfatici.
Leucocitele se găsesc în tot corpul, inclusiv în sânge și în sistemul limfatic. Numărul leucocitelor
este în medie de 5 000 la un mm³ de sânge, dar pot varia astfel că la un copil se întâlnesc 8-9 000
leucocite la un mm³ de sânge, iar la bătrâni se întâlnesc 3-5 000.
Când numărul leucocitelor creşte se produce fenomenul de leucocitoză, iar dacă are loc o
scădere a numărului leucocitelor are loc procesul de leucopenie.
Spre deosebire de eritrocite, care erau anucleate, leucocitele prezintă nucleu.
Menţionăm că organismul produce două tipuri de limfocite. Acestea sunt limfocite B care
intervin în imunitatea umorala şi sintetizează anticorpi, luptând împotriva antigenelor și limfocite T
(sau limfocite cu memorie), care intervin în sinteza de anticorpi şi în imunitatea celulară. Măduva roşie
produce limfocite B, iar limfocitele T iau naştere sub influenţa timusului. Ganglionii limfatici şi splina
produc ambele tipuri de limfocite, B şi T.
Limfocitele T se împart în limfocite T helper, limfocite T supresoare, limfocite T killer sau
citotoxice.
Limfocitul T se diferenţiază de limfocitul B prin faptul că celula T posedă markeri de suprafaţă
care funcţionează ca receptori, pe când celulele B posedă ca markeri de suprafaţă un tip special de
imunoglobulină.
Leucocitele au roluri diferite, în funcţie de tipul lor, astfel : polinucleatele neutrofile au rol în
fagocitoza agenţilor patogeni, eozinofilele au rol în reacţiile alergice, de coagularea sângelui sunt
responsabile bazofilele (deoarece conţin heparină), iar cele mononucleate: monocitele sunt responsabile
de fagocitarea microbilor şi a resturilor celular şi limfocite au rol în reacţia de apărare specifică
organismului.
Spre deosebire de globulele roşii, leucocitele nu au toate acelaşi aspect şi sunt capabile de
mişcare.
Alături de eritrocite şi leucocite, din elementele figurate, fac parte şi trombocitele sau plachetele
sangvine.
Acestea sunt celule sangvine de mici dimensiuni, anucleate, necelulare (sunt fragmente
citoplasmatice), cu rol în procesul complex de hemostază.
Numărul lor variază între 150 000 – 300 000 pe mm³ de sânge.
Când aceste valori înregistrează creşteri are loc procesul de trombocitemie (peste 500 000), iar
când numărul scade se numeşte trombocitopenie (sub 100 000).
Procesul de reînoire a trombocitelor, care asigură stabilitatea numărului acestora se numeşte
trombocitopoieză.
Ca şi rol pe care îl au în organism, trombocitele intervin în cursul tuturor timpilor hemostazei,
favorizează oprirea sângerărilor.
Acest lucru este posibil datorită caracteristicilor trombocitelor, mai exact: adezivitatea (aderă la
suprafeţele lezate), agregarea (formează între ele conglomerate), metamorfoza vâscoasă (proprietatea
de a se autoliza), eliberază factoii trombocitari si unele substanţe.

7
 Hemostaza reprezintă totalitatea mecanismelor care intervin în oprirea sângerării la nivelul
vaselor mici (capilare) și mijlocii (arteriole, metaarteriole și venule).
Hemostaza fiziologică implică un echilibru între două procese opuse care se desfășoară simultan:
formarea cheagului sanguin și fibrinoliza. Formarea cheagului presupune interacțiunea dintre endoteliul
vascular, plachete și factorii de coagulare și se desfășoară în trei timpi: timpul vasculo-plachetar
(hemostaza primară), timpul plasmatic (hemostaza secundară) și timpul trombodinamic (reacţia cheului
şi fibrinoliza).
Factorii coagulării sunt plasmatici, plachetari şi tisulari.
Factorii plasmatici sunt în număr de 13, se găsesc în plasma sangvina şi se sintetizează în ficat.
Factorii plachetari sunt eliberaţi de trombocite la începutul hemostazei. Factorii tisulari au rolul
activării în cascadă a factorilor plasmatici.
Această coagulare se face în trei etape: etapa tromboplastinei, etapa trombinei, etapa fibrina.
Tromboplastina se face pe două căi, este un proces elaborios şi dureaza 4-8 min. Etapa trombinei
durează 10 secunde şi se formează prin acţiunea tromboplastinei asupra protombinei. Etapa fibrină
durează 1-2 secunde şi se face prin transferul fibrinogenului în fibrin sub acţiunea trombinei.

1.3. Plasma sangvină

Plasma este un lichid de culoare galbenă, vâscos, care rămâne după îndepărtarea elementelor
figurate. Se găseşte în organismul uman în proporţie de 55% din volumul sângelui.
În plasmă se află în suspensie celulele sanguine (hematii, leucocite și trombocite). Este formată
din apă, substanțe anorganice dizolvate (săruri minerale) și diverse substanțe organice (protide, lipide,
glucide, combinații ale acestora etc.). Plasma servește ca vehicul atât pentru elementele celulare
sanguine, cât și pentru diverse substanțe biologic active.
Proteinele plasmatice îndeplinesc diferite roluri, după cum urmează.
Albulinele transportă substanţele minerale, hormoni, pigmenţi biliari şi rol în presiunea
coloid˗osmotică a sângelui. Globulinele au rol în transportul substanţelor prin sânge, rol în coagularea
sângelui şi rol în presiunea oncotică. Rol în coagularea sângelui îl are şi fibrinogenul.
Proteinele plasmatice au şi alte roluri cum ar fi determinarea vâscozităţii şi densităţii plasmei,
reglarea echilibrului acido˗bazic şi rol în reglarea funcţiilor.
Sărurile minerale sunt substanţele anorganice din plasmă şi se întâlnesc atât legate de proteinele
plasmei, cât şi libere.

8
1.4. Funcţiile sângelui
Sângele are rolul de sistem de sistem de interare şi coordonare umorala a funcţiilor prin hormoni,
mediatori chimici şi cataboliţi.
Are rol de îndepărtare şi transport, are rol de termoreglare.
Cea mai importantă funcţie este însă cea de apărare, apărare specifică şi apărare nespecifică.
Funcţia de apărare nespecifică sau înnăscută este o calitate a speciei. Reprezintă o apărare
primitivă, dar foarte promptă.
Pe de altă parte, apărarea specifică sau dobândită nu este înnăscută, ci apare în urma expunerii la
agenţi capabili să inducă un răspuns imun. Ea poate fi dobândită natural sau artificial. Cea dobândită
natural poate fi dobândită pasiv (transfer transplacentar de anticorpi) sau dobândită activ, în urma unei
boli. Cea dobântită artificial poate fi pasiv, prin administrare de antitoxine şi gamaglobuline şi activ,
prin vaccinare. Răspunsul imun specific poate fi primar sau secundar şi se caracterizează prin
recunoaşterea structurilor proprii, specificitate, memorie imunologică.
Această funcţie se realizează astfel: organismul uman vine permanent în contact cu agenţi
patogeni (purtători de antigene,) sau cu antigene libere. Antigenul este o substanţă macromoleeulară
proteică sau polizaharoidică străină şi care, pătrunsă în mediul intern, declanşează producţia de către
organism a unor substanţe specifice numite anticorpi care neutralizează sau distrug antigenul.
Anticorpii sunt proteine plasmatice din clasa gamaglobulinelor.
Corpul uman, analizat atent, este o maşinărie complexă, iar cea care ne ajută să îl înţelegem este
ştiinţa.
Sângele este vital pentru supravieţuirea organismului.
Capitolul următor va prezenta una dintre patologiile sângelui, şi anume, anemia, o boală
caracterizată de scăderea semnificativă a hemoglobinei din sânge ( proteină a globulelor roşii necesară
pentru transportarea oxigenului).

1.5. Grupele sangvine: sistemul OAB şi sistemul Rh

Grupa sangvină caracterizează sângele unui individ în funcție de prezența sau absența unui
antigen pe suprafața eritrocitelor acestuia.
Se consideră că cel care a pus bazele sistemului OAB a fost austriacul Karl Landsteiner.
Landsteiner și Alexander S. Wiener au descoperit și celălalt sistem important de antigene, Rhesus (Rh),
în 1937.
Aglutinogenele sunt tipuri de macromolecule polizaharidice şi glicoproteice, cu rol de antigene,
situate pe membrana hematiilor. Aglutininele sunt gamaglobuline din plasmă cu rol de anticorpi.
Aglutinogenul 0, A şi B sai importante, iar cele mai importante aglutinine sunt a şi b.
Întâlnirea dintre anticorpi şi antigenul specific în care se produce conflictul imun duce la
hemoliză (distrugere patologică a globulelor roșii din sânge și trecerea lor în plasmă).
Grupele sangvine sunt următoarele: 0 I –nu are aglutinogene, iar în plasmă pot exista ambele
aglutinine, A II –are aglutinogen A şi aglutinina b, B III- aglutinogen B şi aglutinina a, AB IV – au
ambele aglutinogene, dar nicio glutinină.
Sistemul Rh a fost descoperit la maimuţele macacus Rhesus şi reprezintă un antigen de pe
suprafaţa hematiilor, care este codat genetic ( se moşteneşte).
Se consideră că posesorii de Rh pozitiv reprezintă 85 % din populaţie, iar cei cu Rh negativ 15
%. Rh negativ înseamnă că nu există în sânge aglutinina (anticorpi) Rh, dar pot fi generate în urma
unei transfuzii sau sarcină cu fat Rh pozitiv.
Dacă anticorpii anti Rh intră în contact cu hematii Rh pozitiv, hematiile Rh pozitiv vor fi
hemolizate (distruse).
9
 Cunoaşterea grupei sangvine şi a Rh˗ului este foarte importantă în cazul transfuziilor de sânge.
Regula de bază a transfuziei cere ca aglutinogenul din sângele donatorului să nu se întâlnească cu
aglutininele din plasma primitorului.
Grupa 0 este donator universal, dar primeşte doar sânge izogrup, adică doar de la grupa 0.
Grupa AB este primitor universal, regulă valabilă numai în transfuzii unice şi de cantităţi relativ
mici de sânge (pană la 500 ml).
Se recomandă transfuzia izogrup în cazul transfuziilor mari.

10
 CAPITOLUL II
ANEMIA
2.1. Definiţia bolii.

Când observăm o scădere a numărului de hematii şi/sau a hemoglobinei vorbim despre anemie.
Conform criteriilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, anemia este definită ca valoare a concentraţiei
hemoglobinei din sânge mai mică decât 130 g/L.
Prevenirea anemiei şi faptul de a avea un număr corespunzator de hematii în corp necesită
cooperarea eficientă dintre rinichi, măduva spinării şi nutrienţii organici aflaţi în trup. Dacă ceva este în
neregulă cu unul dintre elementele acestui sistem, apare anemia.
Anemiile se pot produce prin pierdere de hematii şi prin insuficienţă în producerea hematiilor şi a
hemoglobinei.
Anemiile produse prin pierdere de hematii sunt anemiile posthemoragice şi anemiile hemolitice.
Anemiile hemolitice se referă la anemia hemolitică a nou˗născutului şi la anemia prin incompatibilitate
de sânge în sistemul AOB.
Anemiile produse prin insuficienţă în producerea hematiilor şi hemoglobinei sunt anemia
feriprivă şi anemia Birmer. Anemia Birmer se referă la anemia hipercromă, anemia megaloblastică şi
anemia prin deficit de vitamina B12.
Anemia în sine este mai degrabă un semn al unei boli decât o afecţiune propiu-zisă. De cele mai
multe ori, anemia este considerată de către medici fie cronică, fie acută. Cea cronică survine dupa un
timp relativ lung, în vreme ce anemia acută se declanşează brusc.
Cauze şi factori favorizanţi.
Cauzele apariţiei anemiei sunt după cum urmează.
Anemia acută apare în urma unor traumatisme, în urma unei medicaţiei antiinflamatoare
administrată fără protecţie gastrică (deoarece apar hemoragii digestive), în urma unor hemoragii în
antecedentele personale ale femeilor.
Anemia cronică apare la persoanele expuse mediului toxic, persoanele cu carenţă de Fe,
persoanele care consumă alcool, persoanele fumătoare sau persoane cu antecedente precum
gastrectomie, lambliaza, reacţie Adler pozitivă în scaun.
În continuare vom detalia despre anemia feriprivă, anemia pernicioasă şi anemia posthemoragică
acestea fiind cele mai importante tipuri de anemii întâlnite.
Anemia feriprivă este o anemie caracterizată prin scăderea rezervelor de Fe şi prin apariţia
microcitozei şi hopocromiei. Hemoglobina scade sub 12 g.
Cele mai afectate sunt femeie, din cauza hipermenoreei şi a sarcinilor multiple. Cauzele sunt
următoarele: creşterea utilizării Fe, scăderea absorbţiei Fe, malnutriţie (în special la bătrâni, săraci din
cauza alimentaţiei anormale), pierderi de Fe. Cauzele fiziologice sunt menstruaţia şi sarcina. Cauzele
patologice sunt hemoragii gastrointestinale (hemoroizi, gastrită, ulcer gastric sau duodenal, cancer
digestiv, hernie hiatală), hemoragii genito˗urinare, homosideroză pulmonară, hemoliză intravasculară.
Anemia pernicioasă este o afecţiune caracterizată printr˗o absorbţie deficitară a vitaminei B 12.
Apare la persoane în vârstă de peste 60 ani.
Cauzele anemiei pernicioase sunt deficit de facto intrisec şi atrofia mucoasei gastrice. Există şi o
cauză genetică, HLA˗DR2, HLA˗DR4.
Factori de risc pentre anemia pernicioasă sunt dieta vegetariană, malabsorbţie, gastrectomie,
sindrom de ansă oarbă, pancreatita cronică, alcoolismul, consum de biguanide.
De asemenea, anemia pernicioasă poate fi asociată cu diabet zaharat, boli autoimune, mixedem,
hipertiroidie, deficit de fier, vitiligo, hipoparatiroidism, boala celiacă, boala Crohn.
11
 Anemia posthemoragică apare în urma unei hemoragii unice în cantitate mare, produsă într-un
interval de timp scurt.
Cauzele principale sunt hemoragiile traumatice şi hemoragiile medicale: diateze hemoragice,
hemoragii digestive (melenă, hematemeză), genitale (în special la femei), uneori hemoptizii şi
hematurii abundente şi, exceptional, epistaxis.
Clasificare
În funcţie de modul de instalare anemiile se împart în: grave (detrminate de hemoragie) şi
cronice (instalare progresivă, lentă, fără simptomatologie clară, de multe ori descoperită întâmplător).
Spre exemplu o astfel de anemie este cea prin carenţă de vitamina B12, la vârstnici.
După aspectul hematiilor poate sugera chiar mecanismul de producere şi se împart în:
microcitare şi/ sau hipocrome (prin carenţă de Fe), spre exemplu anemia din betatalasemie;
normocitare regenerative (spre exemplu anemiile posthemoragice, anemiile hemolitice) şi normocitare
sau macrocitare hipo- sau aregenerative
(spre exemplu anemia megaloblastica˗ prin carenţă de vitamina B12 şi acid folic, anemia aplastică ˗
măduva nu mai produce, anemia din melodisplazie, anemia din leucemii).

2.2. Tablou clinic

Din cauza unui transport de O2 deficitar în organism, simptomele anemiei sunt numeroase.
Simptomele clinice din cadrul anemiei apar la valori ale hemoglobinei aflate la sub 7 g/dl şi sunt
mecanisme compensatorii care intervin pentru corectarea hipoxiei tisulare.
O persoană care suferă de anemie acută va prezenta următoarele manifestări de dependenţă:
vertij, paloarea tegumentelor instalată brusc (tahicardie), puls filiform, hipotensiune arterială, dispnee,
lipotimie, tulburări digestive precum greaţă, meteorism, tulburări de tranzit.
În anemia cronică manifestările de dependenţă prezente vor fi: glosită, achilie, tulburări de
memori, vertij, cefalee, astenie, palpitaţii, dispnee, dureri precordiale, paloarea buzelor, a palmelor şi a
plantelor, atrofierea mucoasei bucale, friabilitatea uncghiilor şi a părului, febraâă 39'C, amenoree.
În pierderile acute de sânge hipovolemia domină tabloul clinic.
În urma acestor simptome, problemele de dependenţă care apar sunt următoarele.
În anemia acută bolnavul este predispus la dispnee, circulaţie inadecvată, risc de pierdere a
conştienţei, risc de şoc hemoragic.
În anemia cronică, din cauza manifestărilor de dependenţă, bolnavul prezintă intoleranţă la
activitatea fizică, dispnee, circulaţie inadecvată, hipertermie, tulburări le ciclului menstrual, deficit de
cunoştinţe privind autoîngrijirea, risc de alterare a integrităţii pielii şi mucoaselor.
Aşadar principalele probleme sunt reprezentate de hipotensiunea arterială şi scăderea gradului de
perfuzare cu sânge a organelor.
Cele mai des întâlnite anemii sunt anemia feriprivă, anemia pernicioasă (Biermer) şi anemia
posthemoragică.
Anemia feriprivă, iniţial, este asimptomatică. Ulterior bolnavul prezintă astenie, paloare, dispnee
de efort, tahicardie, cefalee, iritabilitate, scăderea puterii de concentrare, apatie, parestezii periferice. În
fazele avansate bolnavul prezintă cheilită angulară, glosită atrofică, disfagie, dureri retrosternale, gust
pervertit, koilonichie.
Tabloul clinic al anemiei pernicioasă se caracterizează prin sindrom anemic (astenie, vertij,
tinitus, palpitaţii, angină, dispnee de efort, simptome de insuficienţă cardiacă congestivă), sindrom
digestiv (anorexie, diaree, limbă depapilată, netedă, roţie, scădere ponderală moderată,
hepato˗splenomegalie), sindrom neurologic (parestezii ale extremităţilo, ataxie, semnele Babinski şi
Romberg pozitive, vertij, scăderea sensibilităţii vibratorii, lipsa extensiei plantară a piciorului şi
reflexul rotulian, tulburări de memorie, depresie, demenţă).
12
 În ceea ce priveşte tabloul clinic al anemiilor posthemotagice, intensitatea simptomatologiei
depinde de mărimea hemoragiei şi de viteza de instalare, de terenul pacientului, de timpul scurs de la
momentul sângerarii.
Simptomatologie generata de hipovolemie: dacă hemoragia e mica (500 ml sange), se
caracterizează prin transpiratii profuze, reci, hipotensiune arterială, paloare, astenie, lipotimie. Dacă
hemoragia e medie (1000-1500 ml), simptomele apar în clinostatism şi acestea sunt tahicardie,
hipotensiune arterială, ameteli, lipotimie. Dacă hemoragia e mare sau chiar cataclismica (1500, peste
2000 ml) apare şoc hipovolemic cu polipnee, transpiraţii reci, greaţă, sete, tulburări de conştienţă,
hipotensiune arterială, puls filiform. Dacă hemoragia depăşeste 2 500 ml şocul hipovolemic e sever,
caracterizat ptin tensiune 0, puls imperceptibil, tulburări de conştienţă, dispnee, jugulare colabate.
Tabloul clinic al anemiilor se poate împărţi în semne determinate de scăderea capacităţii sângelui
de a transporta O2 la ţesuturi: nervoase – ameţeli, cefalee, astenie, apatie, agitaţie, cutanate – paloare,
tulburări trofice ale pielii şi fanerelor, mucoase – glosita, kielita, gastrită trofică şi în semne ce apar ca
urmare a încercării organismului de a compensa lipsa O2: cardiovasculare – tahicardie, palpitaţii,
creşterea vitezei de circulaţie a sângelui, hipoirigaţie coronariană – dispnee de efort, angina pectorală,
insuficienţă cardiacă, respiratorii – dispnee de efort, polipnee.

2.3. Investigaţii
Iniţial, medicul va efectua un examen obiectiv.
În cazul anemiei feriprive se vor observa tegumente şi mucoase palide şi tahicardia.
În cazul anemiei pernicioase se va observa paloare, icter sclero˗tegumentar, puls rapid, suflu
sistolic, posibil vitiligo sau zone de hiperpigmentare şi încărunţire precoce.
Ulterior se vor face explorările paraclinice.
Asistentul medical generalist pregăteşte pacientul şi instrumentarul pentru următoarele examinări
paraclinice.
În cazul anemiei feriprive asistentul medical generalist preăteşte pacientul pentru:
- probe de laborator: iniţial apare depleţia rezervelor de fier: scăderea feritinei serice; apoi eritropoieza
cu deficit de fier, şi anemia feriprivă hipocromă, microcitară: dispar depozitele medulare de fier; scade
feritina serică <30 μg/l (normal 50-200 μg/l); creşte capacitatea totală de legare a fierului >360 μg%
(normal 300-360 μg%); sideremia <50 μg% (normal 50-150 μg%); saturaţia transferinei <30% (normal
30-50%); scad sideroblaştii medulari <10% (normal 40-60%); creşte protoporfirina eritrocitară >100
μg% (normal 30-50 μg%); scade hemoglobina <12 g% şi hematocritul <37%; indicii eritrocitari: scade
VEM (microcitoză), scade CHEM (hipocromia
eritrocitelor).
˗ frotiu sanguin periferic: anizocitoză (variaţia volumului eritrocitar), poichilocitoză (variaţia formelor
eritrocitelor);
˗ test hemocult;
˗ bariu pasaj/irigografie;
˗ gastroscopie;
˗ rectosigmoidoscopie/colonoscopie totală
În cazul anemiei pernicioasă asistentul medical generalist pregăteşte pacientul pentru:
- probe de laborator: anemie, macrocitoză semnificativă (VEM >100 μ), număr de reticulocite scăzut,
scade vitamina B12 <00 pg /ml creşte sideremia, creşte feritina serică, scade haptoglobina serică, creşte
gastrinemia, frotiul periferic arată: anizocitoză, poikilocitoză marcată, macroovalocite,
hipersegmentaţia nucleului neutrofilelor, plachete cu formă bizară, corpi Howell- Jolly.
- aspiratul medular: măduvă hipercelulară, megaloblastoză medulară, metamielocite gigante,
hemosiderină medulară crescută.
13
- testul Schilling arată scăderea absorbţiei digestive de vitamină B12: se administrează iniţial i.m. o
doză masivă de vitamină B12, apoi se administrează oral vitamina B12 marcată radioactiv şi se
colectează urina la 24 de ore. Normal în urină se află >7% din
vitamina B12 radioactivă. În anemia pernicioasă se elimină urinar <3% din vitamina B12 radioactiv.
Apoi se administrează oral vitamina B12 radioactivă asociată cu factor intrinsec şi se observă
corectarea eliminării renale.
- tubaj gastric: aclorhidrie; la stimularea cu pentagastrină pH-ul gastric nu scade sub 6.
- gastroscopie: gastrită atrofică, poate fi prezent şi neoplasmul gastric;
- biopsie nervoasă: degenerescenţă mielinică la nivelul nervilor periferici, rădăcinilor posterioare,
tracturilor medulare laterale şi posterioare.

2.4. Tratament
Tratamentul etiologic vizează oprirea sângerărilor.
Tratamentul igienico˗dietetic al anemiei feriprive constă în consumul de alimente bogate în Fe.
Alimentele bogate în fier includ carnea roşie şi ouăle, legumele cu frunze verzi cum este spanacul,
varza, plus cerealele integrale, pâinea şi cerealele fortificate, stridiile, avocado, ridichiile, dovleacul,
piersicile, prunele, prunele uscate, stafidele şi soia.
Tratamentul medicamentos al anemiei feriprive constă în sulfat feros (Ferro Gradumet) şi
venofer în perfuzie intravenos.

14
 Astfel, deficitul hemoglobinic se recuperează 50 % în trei săptămâni, iar în două luni este
recuperat integral. Dacă se efectuează timp de şase luni tratamentul, depozitele de Fe se refac.
Tratamentul igieno˗dietetic al anemiei pernicioase constă în consumul de alimente bogate în
B12. Alimente bogate în vitamina b12 sunt ouăle, somonul, parmezamul, iaurtul grecesc, creveţii,
sardinele, carnea de pui, carnea de vită. Însă ficatul este de departe cea mai bogată sursă.
Tratamentul cu vitamina B12 se face toată viaţa. Vitamina B12 se administrează câte două fiole
pe zi timp de şapte zile, apoi două fiole la două zile timp de două săptămâni, urmat de două fiole la trei
zile timp de trei săptămâni.
De asemenea se vor lua suplimente de Fe, acid folic câte unul sau două comprimate pe zi şi se
va face cura de întreţinere cu două fiole de vitamina B12 pe luna, intravenos toată viaţa: 100 μg i.m.
zilnic în prima săptămână, apoi săptămânal o lună, apoi lunar toată viaţa.
Se atrage atenţia că lipsa simptomatologiei nu înseamnă vindecare, ci doar o bună absorbţie.
Tratamentul anemiei post˗hemoragice constă în oprirea sângerării, adică tratamentul cauzei
hemoragiei, refacerea volemiei şi a masei eritrocitare.
Tratamentul igieno-dietetic constă în repaos la pat, spitalizare ogligatorie, dietă de cruţare în
cazul hemoragiei digestive superioare (regim hidric cu lichide reci).
Tratament hemostatic constă în administrarea de trombină umană, Adrenostazin, Etamsilat sau
Venostat, toate administrate parenteral.
Dacă hemoragia continuă se face hemostază chirurgicală.
Iniţial se doreşte refacerea volemie, până la stabilirea medicaţiei şi tratamentul substitutiv cu
glucoză 10 %, Dextran, plasmă gel, soluţii cristaloide, plasmă umană, iar dacă pierderile sunt mai mari
de 2 000 ml se administrează sânge uman izo grup izo Rh.
Refacerea masei eritrocitare se face fie prin sânge integral, fie doar cu masă eritrocitară.
Dacă anterior hemoragiei pacientul a avut hemoglobină normală şi nu a avut carenţe de Fe,
regenerarea şi refacerea nu va necesita aport suplimentar de Fe.
Eficienţa tratamentului (mai ales a hemostazei), se apreciază prin normalizarea pulsului şi a
tensiunii arteriale (daca se menţine tahicardia poate fi semn de continuare a hemoragiei), dacă
jugularele nu sunt colabate şi după culoarea normală a tegumenteor şi mucoaselor.
În general, persoanele tinere îţi revin mai repede în urma anemiei în comparaţie cu cei în vârstă.
Acest fapt este relaţionat de preponderenţa bolilor cronice de care suferă persoanele cu vârsta avansată.
Anemia agravează aproape toate afecţiunile fiziologice.

2.5. Rolul asistentului medical generalist în îngrijirea pacienţilor cu anemii

Asistenţii medicali generalişti au un rol esenţial în viaţa pacienţilor. „Asistentul medical
încurajează şi ocroteşte, e pregătit să se îngrijească de bolnavi, de accidentaţi şi de persoanele în
vârstă.“ (Nursing in Today’s World ˗ Challenges, Issues, and Trends).
Acţiunile asistentului medical generalist în îngrijirea pacienţilor cu anemii au drep obiective
următoarele: pacientul să prezinte respiraţie şi circulaţie adecvată vârstei, să afirme stare de bine fizică
şi psihică, să îşi menţină tegumente integre şi normal colorate, să poată comunica eficient la nivel
afectiv şi senzorial şi să se înlăture riscul complicaţiilor.
O prioritate în îngrijirea pacienţilor cu anemii o reprezintă supravegherea funcţiilor vitale şi
vegetative, supravegherea sângerărilor, profilaxia infecţiilor şi a complicaţiilor.
Asistentul medical generalist are intervenţii autonome şi intervenţii delegate. Intervenţiile
autonome privesc comunicarea, alimentarea, igiena, mobilizare sau transport, protecţie, profilaxie,
susţinere psihică şi educaţie. Pregătirea pentru investigaţii şi analize şi administrarea tratamentului
reprezintă intervenţiile delegate.

15
 Toate aceste intervenţii vizează asigurarea celor 14 nevoi fundamentale, nevoia fundamentală
fiind o necesitate vitală, esenţială fiinţei umane pentru asigurarea stării de bine din punct de vedere
fizic şi mintal.
Asistentul medical generalist are următoarele roluri:
˗ asigură repausul la pat al pacientului în saloane liniștite, luminoase, călduroase 22 'C, aerisite;
repausul la pat este obligatoriu pentru pacient- prin condițiile din salon trebuie să asigure prevenirea
infecțiilor, având în vedere rezistența scăzută la infecții a pacienților cu boli hematologice;
˗ asigură igiena tegumentelor și mucoaselor;
˗ asigură prevenirea escarelor de decubit, în cazul pacienților gravi, prin mijloacele cunoscute;
˗ asigură alimentația pacientului în funcție de nevoile sale cantitative și calitative, modificate de boală:
alimente bogate în fier, calciu, vitamine, bazate pe carne (viscere), legume verzi și fructe;
˗ monitorizează temperatura, pulsul, tensiunea arterială, respirația, la intervale de timp, în funcție de
gravitatea cazului, consemnând datele în foaia de temperatură;
˗ sesizează apariția elementelor hemoragice și informează medicul
˗ face bilanțul ingesta/excreta
˗ administrează tratamentul prescris: transfuzia de sânge integral sau a derivatelor lui (masă eritrocitară,
plasmă, concentrat de factor VIII, plasmă anti-hemofilică); sesizează apariția accidentelor transfuziei;
preparate de fier pe cale orală (soluții, tablete, granule), între mese sau în timpul mesei; preparate de
fier pe cale parenterală, prin injecții intramusculare profunde; tratamentul antihemoragic – vitaminele
C, K
- menajează psihicul pacientului, devenind suportul lui moral;
- pregătește preoperator și îngrijește postoperator pacientul căruia i se aplică tratament chirurgical
˗ recoltează produsele pentru examene de laborator (sânge, urină, suc gastric, materii fecale) și
pregătește pacientul și instrumentarul pentru explorările paraclinice.

16
 CAPITOLUL III
CAZ CLINIC
3.1. Cazul clinic

Nume Prenume M.Ştefan

Vârstă, sex 75 ani, masculin

Domiciliu Plopeni, Şoseaua Constanţei nr.2, judeţ Constanţa.

DATE DESPRE SPITALIZARE

Perioada internării 06.02.2018

Motivele internării Dispnee, tuse, ameţeli, dureri epigastrice, greaţă, vărsături, apetit diminuat,
parestezii, crampe musculare, durere de cap.

SITUAŢIA FAMILIALĂ ŞI SOCIALĂ

Situaţia Văduv, tată a trei copii, însoţit de către fiica cea mare.
familială

Condiţii de Condiţii de locuit bune, locuinţă cu încălzire.

locuit Regim de viaţă echilibrat
Efort moderat
Fumător : da
Alcool: ocazional
Consum de cafea: da, 3 ceşti pe zi
Profesie: s˗a ocupat de agricultură

ANTECEDENTE
Heredocolaterale
Nu cunoaşte ca vreun membru de familie să fi suferit de ceva.

Personale
Epilepsie
Insuficienţă cardiacă I˗II NZHA
Bronhopneumopatia cronică obstructivă

17
ISTORICUL BOLII ŞI EXTRAS DIN EXAMENUL MEDICAL LA INTERNARE

Pacient în vârstă de 75 ani se interneaza pentru evaluarea stării de disconfort însoţită de dispnee
predominant inspiratorie, ameţeli, tuse continuă, dureri epigastrice, greaţă, vărsături, apetit diminuat,
parestezii, crampe musculare, hipotensiune arterială, stare generală alterată.
Simptomatologia a debutat în urmă cu câteva luni, acutizându˗se în ultimele săptămâni.

TABLOUL CLINIC
SEMNE - SIMPTOME
Sindrom anemic: fatigabilitate, paloare, icter
Sindrom digestiv: dureri epigastice, greaţă, vărsături, scădere ponderală, apetit diminuat
Sindrom neurologic: parestezii, crampe musculare, tulburări de echilibru şi coordonare.
Sindrom cardiovascular: tahicardie, dispnee, hipotensiune arterială.

REGIM IGIENO-DIETETIC
Regim alimentar
Pacientul nu ţine niciun regim alimentar.

Alimente permise:
Ficat, a carne roşie slabă, peşte, gălbenuş
Fructe uscate şi produse pe bază de soia
Consumul de ceapă, usturoi, fasole, mazăre, nuci, seminţe, legume cu frunze verzi, verdeţuri
proaspete
Alimentele bogate în vitamina C, care stimulează absorbţia fierului în organism: portocale.
Cerealele integrale
Alimente ce conţin cupru – brânză, gălbenuş, fructe de mare, caise, cireşe – care contribuie la aportul
de fier în organism
Cobaltul previne anemia.
Suplimente alimentare cu fier, vitamine B şi acid folic: previn şi tratează anemia
Alimente interzise:
De evitat alimentele care conţin gluten: pâine, paste făinoase, prăjituri şi plăcinte,
patiserie/gogoşerie, bere, carne din conservă, aditivi alimentari.
Cereale glutenice: grâu, orz, ovăz, secară

18
 FUNCŢII VITALE

Temp. Puls Resp. T.A. Diureza Scaun

35,7 58 14 110/58 1300 Prezent

36,8 65 17 130/89 1700 Prezent

INVESTIGAŢII DE LABORATOR

Examene clinice solicitate Efectuate

Hemoleucogramă completă
EKG Efectuate
Radiologie pulmonară

TRATAMENT ÎN SPITAL
Alergic la: pacientul nu se ştie alergic la vreun medicament.

Medicamentul Calea şi modul de administrare

Clorulă de sodiu perfuzie intravenoasă
Hidrocortizon hemisuccinat 100 mg perfuzie venoasă
Ventolin spray cale inhalatorie

PLAN DE NURSING
Nevoia afectată: 1. A respira
Diagnosticul
Obiective Intervenţii proprii şi delegate
de nursing Evaluare

Respiraţie şi pacientul să ˗asistentul medical explică pacientului Pacientul

circulaţie prezinte importanţa repaosului la pat prezintă
inadecvate din respiraţie şi - asistentul medical asigură un microclimat respiraţie şi
cauza curculaţie optim: temperatura în cameră 20˗22'C, circulatţe
procesului adecvate în 8 cameră aerisită adecvate în 6
infecţios, ore -asistentul medical monitorizează funcţiile ore.
manifestate prin vitale: respiraţia, pulsul, tensiunea arterială şi
dispnee, temperatura şi notarea lor în foia de
hipotensiune observaţie
arterială, puls -asistentul medical reechilibrează hidro-
19
filiform. electrolitic pacientul cu: glucoză, ser
fiziologic, clorură de potasiu, calciu gluconic
-asistenul medical administrează tratamentul
prescris: Hidrocortizon hemisuccinat 100 mg,
Ventolin spray

Nevoia afectată: 2. A se alimenta şi hidrata

Diagnosticul
Obiective Intervenţii proprii şi delegate
de nursing Evaluare
tulburări Pacientul să aibă Asistentul medical îi explică pacientului pacientul are o
digestive din o alimentaţie şi importanţa unei alimentări corecte şi îi pune alimentaţie
cauza hidratare corecte la dispoziţie o listă cu alimente corespunzatoare
procesului după 2 zile corespunzătoare afecţiunii: alimentaţie după 1 zi
infecţios, bogată în vitamna B 12 şi acid folic: carne,
manifestate prin lapte, brânză, ouă, vegetalele cu frunze
greaţă, verzi, citricele si cerealele integrale, evitarea
meteorism, consumului de alcool în timpul
splenomegalie tratamentului pentru deficitul de vitamina
moderată B12 deoarece alcoolul interferează cu
capacitatea organismului de a absorbi
vitamina B12.
Alimente bogate în Fe: carne, peşte,
portocale, pepene galben, căşuni, grapefruit,
broccoli, varză, tomate, cartofi, ardei verde
şi roşu.

Nevoia afectată: 3. A fi curat, a˗şi proteja tegumentele

Diagnosticul
Obiective Intervenţii proprii şi delegate
de nursing Evaluare
Tegumente Pacientul să aibă Asistentul medical asigură un microclimat Pacientul are
alterate din tegumente optim. Asistentul medical echilibrează tegumente
cauza colorate normal hidroelectrolitic pacientul. colorate normal
procesului în termen de 3 Asistentul medical administrează după 2 zile
infecţios zile tratamentul prescris.
manifestate prin Asistentul medical asigură o igienă de corp
paloare şi pat corespunzătoare, ori de câte ori este
tegumentară, nevoie.
ceroasă, Asistentul medical previne apariţia
tegumentele escarelor, ajutând pacientul să îşi schimbe
având culoarea poziţia la interval de câteva ore.
gălbuie.

20
 Nevoia afectată: 4. A evita pericolele
Diagnosticul
Obiective Intervenţii proprii şi delegate
de nursing Evaluare

Risc de Pacientul să nu Asistentul medical asigura repaosul la pat al Pacientul nu

complicaţii prezinte risc de pacientului într˗un microclimat optim. prezintă risc de
manifestat prin complicaţii în Asistentul medical administrează complicaţii după
vertij, lipotimie, termen de 2 zile tratamentul prescris: administrarea de B12. o zi.
din cauza Asistentul medical supraveghează funcţiile
procesului vitale şi vegetative.
infecţios

Nevoia afectată: 5. A elimina

Diagnosticul
Obiective Intervenţii proprii şi delegate
de nursing Evaluare
Eliminare Pacientul să aibă Asistentul medical recoltează probe Pacientul
inadecvată din o eliminare biologice. prezintă o
cauza adecvată în Asistentul medical face bilanţul ingesta- eliminare
procesului termen de 24 ore excreta. adecvată dupa
infecţios, Asistentul medical asigură o alimentaţie 18 ore.
manifestată prin adecvată.
tulburări de Asistentul medical asigură reechilibrarea
tranzit şi hidroelectrolitică.
meteorism Asistentul asiură monitorizarea funcţiilor
vegetative.

Nevoia afectată: 6. A se mişca, a păstra o bună postură

Diagnosticul
Obiective Intervenţii proprii şi delegate
de nursing Evaluare

pacientul pacientul să Asistentul medical administrează pacientul

prezintă prezinte tratamentul prescris reuşeşte să se
imobilitate prin mobilitate Asistentul medical asigură confortul fizic şi mobilizeze
durere, normală în psihic singur după 3
lipotimie, termen de 6 ore Asistentul medical supraveghează funcţiile ore
intoleranţă la vitale şi vegetative
efort, ataxie, Prevene apariţia escarelor
parestezii ale Asistenul medical face educaţie privind
extremităţilor sedentarismul, fumatul, alcoolul, stresul,
din cauza surmenajul.
procesului
infecţios

21
 Nevoia afectată: 7. A dormi, a se odihni
Diagnosticul
Obiective Intervenţii proprii şi delegate
de nursing Evaluare

Somn Pacientul să aibă Asistentum medical asigură un microclimat Pacientul are un

insuficient somn optim. somn
cantitativ şi corespunzător Asistentul medical asigură igiena de corp şi corespunzător
calitativ din calitativ şi pat. calitativ şi
cauza cantitativ în Asistentul medical administrează cantitativ după
procesului termen de 12 tratamentul prescris. 10 ore.
infecţios. ore.

Nevoia afectată: 8. A se îmbrăca şi dezbrăca

Diagnosticul
Obiective Intervenţii proprii şi delegate
de nursing Evaluare
dificultate în a Pacientul să se Asistentul medical îi acordă timp suficient Pacientul se
se îmbrăca şi poată îmbrăca şi pentru a se îmbraca şi dezbrăca, ajutându˗l poate îmbrăca şi
dezbrăca din deybrăca singur Asistentul medical sugerează aparţinătorilor dezbrăca singur
cauza în termen de o zi să-i procure pacientului haine lejere şi după 16 ore.
imobilităţii, încălţăminte fără şiret
vertijului. -la imbracarea/dezbracarea pacientului
izolez patul de restul salonului cu un
paravan

Nevoia afectată: 9. a˗şi menţine temperatura corpului în limite normale

Diagnosticul
Obiective Intervenţii proprii şi delegate
de nursing Evaluare
Pacientul Pacientul să îşi Asistentul medical asigură un microclimat Pacientul îşi
prezintă menţină optim. menţine
temperatura temperatura Asistentul medical monitorizează funcţiile temperatura
corpului în corpului în vitale. corpului în limte
limite normale, limite normale. normale.
36'C

22
 Nevoia afectată: 10. A comunica
Diagnosticul
Obiective Intervenţii proprii şi delegate
de nursing Evaluare

comunicare pacientul să Asistentul medical familiarizează pacientul Pacientul

ineficientă la comunice cu mediul în care se află, îl linişteşte şi comunică
nivel afectiv din eficient în încurajează. eficient după 5
cauza termen de 7 ore Asistentul medical îi furnizează mijloace de ore
procesului comunicare care să îl ajute.
infecţios, Şi îl învaţă să utilizeze mijloacele de
manifestată prin comunicare.
astenie,
tulburări de
memorie,
uşoară depresie.

Nevoia afectată: 11. A acţiona după credinţele şi valorile sale

Diagnosticul
Obiective Intervenţii proprii şi delegate
de nursing Evaluare
Pacientul nu Pacientul să Asistentul medical determină pacientul să îşi Pacientul
poate acţiona poată acţiona exprime propriile convingeri şi valori şi acţionează după
după credinţele după valorile şi planifică împreună cu pacientul activităţi în valorile şi
şi valorile sale convingerile acest sens, spre exemplu activităţi religioase, convingerile
din cauza sale. folosirea obiectelor religioase ( sirag de sale.
procesului mătănii, imagini ), timp pentru rugaciune şi
infecţios meditaţie, participarea la fapte de caritate, la
fapte de umanitate

Nevoia afectată: 12. A se realiza

Diagnosticul
Obiective Intervenţii proprii şi delegate
de nursing Evaluare
Pacient Pacientul să îşi Asistentul medical încurajează pacientul, Pacientul se
demoralizat, recapete află împreună cu el care sunt calităţile lui, ce simte util după o
care nu se simte încrederea în el îi place să facă şi îl sprijină în acest sens. zi.
util. şi să se
mobilizeze în
acţiuni care să îl
facă să se simtă
util în termen de
2 zile

23
 Nevoia afectată: 13. A se recreea
Diagnosticul
Obiective Intervenţii proprii şi delegate
de nursing Evaluare

Pacientul nu se Pacientul să se Asistentul medical asigură un climat optim. Pacientul se

poate recreea poată recreea în Asistentul medical le sugerează poate recreea
corespunzător termen de trei aparţinătorilor să îi aducă carţi pe care le˗ar după două zile.
din cauza zile. citi cu plăcere, să îi aducă integrame, să facă
procesului plimbări scurte şi să aibă un dialog despre
infecţios. subiecte care l˗ar linişti şi destinde pe
pacient, chiar să fac glume.

Nevoia afectată: 14. A învăţa

Diagnosticul
Obiective Intervenţii proprii şi delegate
de nursing Evaluare
Deficit de Pacientul să Asistentul medical explorează nivelul de Pacientul a
cunoştinţe înveţe despre cunoştinte al pacientului privind boala şi acumulat datele
legate de boala boala sa pentru a modul de manifestare şi îi pune la dipoziţie necesare despre
sa se putea îngriji toate informaţiile necesare pentru a acumula boala sa după 1
ulterior în cât mai multe cunoştinţe. zi.
termen de 2 zile.

EDUCAŢIE PENTRU SĂNĂTATE

Se explică pacientului importanţa respectării regimului alimentar: alimentaţie bogată în vitamina B12
şi acid folic: carne, lapte, brânză, ouă, vegetalele cu frunze verzi, citricele si cerealele integrale,
evitarea consumului de alcool în timpul tratamentului pentru deficitul de vitamina B12 deoarece
alcoolul interferează cu capacitatea organismului de a absorbi vitamina B12.
Alimente bogate în Fe: carne, peşte, portocale, pepene galben, căşuni, grapefruit, broccoli, varză,
tomate, cartofi, ardei verde şi roşu.
I se explică pacientului cum să ia medicamentele prescrise de către medic, precum şi importanţa lor:
se administrează vitamina B12 câte 2 fiole pe zi timp de 7 zile, apoi 2 fiole la 2 zile timp de 2
săptămâni, urmat de 2 fiole la 3 zile timp de 3 săptămâni, suplimente de Fe, acid folic 1 sau 2
comprimate pe zi, cura de întreţinere – 2 fiole de vitamina B12 pe lună, intravenos toată viaţa.
I se explică pacientului cum să prevină riscul de complicaţii, spre exemplu dacă se simte ameţit să nu
se ridice, să solicite ajutor, se atrage atenţia că lipsa simptomatologiei nu înseamnă vindecare, ci doar
o bună absorbţie.
I se explică importanţa revenirii la consultaţiile periodice.

24
 3.2. FIŞA TEHNICĂ
TEHNICA DE RECOLTARE A SÂNGELUI PENTRU
HEMOLEUCOGRAMĂ
Definiţie
Prin recoltarea sângelui înţelegem extragerea unei cantităţi de sânge din organism. Recoltarea
sângelui pentru examenele de laborator se face cu ajutorul puncţiei venoase, care reprezintă
pătrunderea cu ajutorul unui ac/trocar/cateter în lumenul venos.
Scop: efectuarea diagramei sângelui prin care se determină hemoglobina, hematocritul,
elementele figurate, formula leucocitară
Materiale necesare
Materiale de protecţie – pernă elastica pentru sprijinirea braţului, muşama, aleză.
Materiale de dezinfecţie – tampoane, betadin, alcool
Materiale sterile – ac/trocar/cateten, seringă de 2 ml, vacutainere, eprubete, manuşi chirurgicale,
tampoane.
Materiale nesterile – garou sau bandă esmarch, eprubete uscate şi etichetate, cilindru gradat,
tăviţă renală.
Pregatirea psihică şi fizică a pacientului
Pregătirea psihică constă în informarea şi explicarea procedurii, obţineţinerea consimţământului
informat, încurajarea şi susţinerea pacientului.
Pregătirea fizică a pacientului:
Pentru puncţia la venele antebraţului şi braţului aşezăm pacientul într-o poziţie confortabilă atât
pentru dânsul, cât şi pentru cel care execută puncţia, de preferat decubit dorsal.
Se examinează calitatea şi starea venelor, şi se verifică să nu cumva hainele să împiedice
circulaţia de întoarcere.
Se dezinfectează tegumentele.
Se aplică garoul la o distanţă de 7-8 cm deasupra locului puncţiei.
Se invită pacientul să strângă pumnul, venele devenind astfel turgestante.
Efectuarea tehnicii
Asistentul medical îmbracă mănuşile sterile şi se asează în faţa pacientului.
Se fixează vena cu policele mâinii stângi la 4-5 cm dedesubt, executând o uşoară compresiune
şi tracţiune uşor în jos asupra ţesuturilor vecine.
Se fixează seringa, gradaţiile fiind în sus, acul ataşat cu bizoul în sus, în mâna dreaptă, între
police şi restul degetelor.
Asistentul medical pătrunde cu acul în tegument în direcţie oblică, în unghi de 30`, apoi
traversează peretele venos, împingând o rezistenţă elastică, până când acul înaintează în gol.
Se schimbă direcţia acului 1-2 cm în lumenul venei .
Se controlează pătrunderea acului în venă aspirând cu seringa. Se observă prezenţa sângelui.
În caz de sângerare se prelungeşte acul de puncţie cu un tub din polictilenă care se introduce în
vasul corector.
Se îndepărtează staza venoasă după executarea tehnicii, după desfacerea garoului şi a pumnului.
Se aplică tamponul îmbibat în soluţie dezinfectantă la locul puncţiei şi se retrage acul.
Se comprima locul puncţiei 1-2 minute.
Îngrijirea după tehnică
Se face toaleta tegumentului.
Se aplică un plasture peste tampon.
Se verifică locul puncţiei.
Se observă faciesul, tegumentele.
25
 Se schimbă lenjeria dacă e murdară de sânge.
Se asigură o poziţie comoda în pat.
Accidente sau incidente
Hematomul: se retrage acul şi se comprimă locul puncţiei 1-2 minute.
Străpungerea venei (perforarea peretelui epus): se retrage acul din lumenul venei.
Ameţeli, paloare, lipotimie: se aşază pacientul în decubit dorsal, cu capul întors într-o parte şi se
anunţă medicul.
Reorganizarea locului de muncă
Se colecteză deşeurile în recipiente speciale conform PU
Se îndepărtează mănuşile şi se spală mâinile cu apă şi săpun
Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire:
- Data şi ora recoltării;
- Notaţi eventualele manifestări ale pacientului
- Etichetaţi recipientul tubului vacuette
- Completaţi fişa de laborator
- Transportaţi imediat produsul la laborator

26
 BIBLIOGRAFIE

1. CEZAR TH. NICULESCU, RADU CÂRMACIU, - Anatomia şi fiziologia omului, Compendiu,

Editura Corint, 2009.
2. CORNELIU BORUNDEL, - Medicină internă pentru cadre medii, Editura ALL, Bucureşti, 2009.
3. IONEL ROŞU, CĂLIN ISTRATE, - Enciclopedia corpului uman, Editura Corint, 2009.
4. LUCREŢIA TITIRCĂ, - Urgenţele medico-chirurgicale, sinteze, Editura Medicală, Bucureşti, 2015.
5. LUCREŢIA TITIRCĂ, - Îngrijiri speciale acordate pacienţilor de către asistenţii medicali, Editura
Viaţa Medicală românească, Bucureşti, 2008.

27