Alimentaţia prin sonda nazo-gastrică

Indicaţii

- pacienţi inconştienţi;

- pacienţi cu tulburări de deglutiţie;

- pacienţi cu negativism alimentar,;

- pacienţi cu stricturi esofagiene.

Pregătirea materialelor

- material pentru tubaj, dacă sonda nu este deja montată;

- seringă Guyon, pâlnie de sticlă;

- lichide alimentare la temperatura corpului, fără grunji, care pot înfunda sonda;

- materiale pentru protecţia lenjeriei.

Pregătirea pacientului şi realizarea alimentaţiei

- se aşează pacientul în poziţie comodă;

- la capătul liber al sondei se poate ataşa, după caz: pâlnie de sticlă, seringă Guyon sau un aparat

de perfuzie;

- se administrează 4-6 doze pe zi, fiecare doză fiind în jur de 250-400 ml;

- dacă lichidele sunt administrate prin aparatul de perfuzie, cantitatea va fi de cel mult 200-250

ml/oră;

- după administrarea alimentelor, sonda se spală prin introducerea a 200-300 ml de apă şi apoi a

unei cantităţi mici de aer;

- la sfârşit, sonda se închide cu ajutorul unei pense.

Mielografia

Mielografia constă în explorarea radiografică a conţinutului rahidian prin injectarea în spaţiul

subarahnoidian a unei substanţe de contrast iodate hidrosolubile.

Acest examen permite să se vizualizeze cu precizie structurile vertebrale şi paravertebrale lombare

(vertebre, discuri intervertebrale, ligamente musculare, măduva spinării). După introducerea scanner-ului

şi apoi a rezonanţei magnetice, această tehnică este din ce în ce mai puţin utilizată.

Indicaţii

- sindroame neurologice determinate de o compresiune medulară sau radiculară;

- tumori cerebrale sau neuromeningiene (atunci când scanner-ul şi IRM sunt neconcludente).

Contraindicaţii:

- alergie la substanţa iodată;

- hipertensiune intracraniană;

Pregătirea pacientului

- se explică pacientului procedura;

- se obţine consimţământul informat;

- se face anamneza pentru a exclude un eventual istoric de alergie la iod;

- se face fundul de ochi pentru a exclude semnele de hipertensiune intracraniană;

- se planifică la radiologie;

- se cere pacientului să rămână nemâncat în dimineaţa examinării;

- se montează un cateter / branulă pe o venă periferică;

- se injectează substanţa iodată în canalul rahidian (Omnipaque) prin puncţie rahidiană efectuată

lombar, direct pe masa radiologică;

- după localizarea radioscopică a segmentului considerat suspect, se efectuează radiografii din 2

planuri: anteroposterior şi profil;

- pentru efectuarea în bune condiţii a mielografiei, se recomandă utilizarea unui aparat de

radiodiagnostic prevăzut cu masă basculantă telegidată, cu inagine amplificată prin amplificatorul

de luminozitate cuplat cu un monitor TV şi transmisă în cabina de comandă bine protejată contra

radiaţiilor X.
Rezultate

209

Mielografia pune în evidenţă:

- forma şi dimensiunile canalului spinal;

- permeabilitatea acestuia, eventualele obstacole;

- forma, dimensiunile şi, uneori, chiar natura obstacolului.

Pacientul va rămâne la pat până iodul va trece în circulaţia sistemică (5-6 ore).

18.2 Electroencefalografia (E.E.G)

Este o metodă de explorare funcţională bazată pe detectarea, amplificarea şi înscrierea grafică a

activităţii bioelectrice cerebrale cu ajutorul unor electrozi amplasaţi pe scalp şi conectaţi la aparate

electronice speciale, numite electroencefalografe.

Pregătirea pacientului

- se explică procedura, importanţa acesteia pentru diagnostic;

- se obţine consimţământul informat;

- se întrerupe cu 24 h înainte medicaţia care influenţează activitatea cerebrală;

- se solicită pacientului să-şi spele părul capului pentru a înlătura excesul de sebum ce poate

parazita aparatul;

- se instruieşte pacientul să rămână relaxat în timpul înregistrării şi să înveţe pe cât posibil mişcările

corpului şi ale ochilor.

Efectuarea procedurii

- se fixează electrozii metalici pe pielea capului cu ajutorul unor benzi elastice, după o degresare

prealabilă a acesteia (dacă este cazul);

- se aşează la distanţă egală (3-5 cm) simetric în regiunile frontale, parietale, occipitale, temporale,

precum şi pe ureche pentru derivaţiile referenţiale;

- biocurenţii captaţi şi amplificaţi de dispozitivul electronic de amplificare sunt înregistraţi pe o hârtie

specială, cu un oscilograf magnetic prevăzut cu o peniţă inscriptoare.

Rezultate

- Pe o EEG pot fi înregistrate 3 unde normale (alfa, beta şi theta) şi o undă patologică în stare de
veghe, dar normală pentru anumite faze de somn – unda delta;

- Undele α au o frecvenţă de 8-12 Hz şi se înscriu la subiectul cu ochii închişi;

- Undele β se caracterizează printr-o frecvenţă de 14-30 Hz; se înscriu când subiectul este treaz şi

atent;

- Undele theta au o frecvenţă dr 4-7 Hz. Incidenţa undelor theta creşte progresiv pe măsura instalării

fazelor de somn profund;

- În caz de tulburări circulatorii majore, EEG arată o scădere globală a activităţii corticale. Se

produce o scădere a frecvenţei şi amplitudinii undelor alfa în principal;

- EEG poate să prezinte artefacte care sunt fenomene parazite de natură extracerebrală. Ele îşi au

originea fie la pacient, fie în mediul înconjurător sau în aparatura utilizată. Cele mai frecvente artefacte

sunt: mişcările oculare, tremurăturile, hiperventilaţia, fotostimularea, instabilitatea electrozilor dată de o

fixare insuficientă.

210

18.3 Electromiografia (EMG)

Electromiografia este un test folosit pentru înregistrarea activităţii electrice a muşchilor. Când muşchii

sunt activi, aceştia produc impulsuri electrice direct proporţionale cu nivelul activităţii musculare.

Indicaţii

EMG este recomandată în următoarele cazuri:

- pentru stabilirea cauzelor inexplicabile de slăbiciune (hiptonie) musculară;

- stabilirea diferenţelor dintre hipotonia musculară provocată de miopatii şi cea determinată de

afecţiuni ale sitemului nervos;

- stabilirea diagnosticului diferenţial între hipotonia determinată de afecţiunile musculare propriu-zise

şi cea determinată de imobilizare din cauza durerilor sau lipsei de motivaţie.

Pregătirea Pacientului

- în cazul adulţilor emg nu presupune pregătiri speciale;

- în cazul copiilor se recomandă o discuţie deschisă cu aceştia pentru a-i familiariza cu procedura

cerută de electromiografie.

Efectuarea Testului
- pentru efectarea emg-ului se introduc ace – electrozi în piele până la nivelul muşchilor cu scopul

înregistrării activităţii electrice a acestora;

- activitatea electrică este înregistrată vizual cu ajutorul unui osciloscop, iar acustic cu ajutorul unui

speaker;

- pentro o înregistrare cât mai eficientă a activităţii electrice a muşchilor scheletici este necesară

folosirea mai multor electrozi;

- prezenţa, mărimea şi forma liniilor curbe (potential de actiune) afişate pe osciloscop furnizează

informaţii despre capacitatea muşchiilor de a răspunde la stimuli nervoşi;

- fiecare muşchi care se contractă produce un potenţial de acţiune;

- mărimea fibrei musculare influenţează rata (frecvenţa formării unui potenţial de acţiune) şi

ampitudinea potenţialului de acţiune;

- în momentul introducerii acelor – electrozi până la nivelul muşchilor, pacientul resimte o senzaţie

de disconfort fizic asemănătoare cu cea din injecţiile intramusculare;

- după efectuarea emg, durerea de la nivelul muşchilor testaţi va dispărea după câteva zile.