Ingrijirea pacientului imobilizat în aparat gipsat

Aparatele gipsate imobilizează bolnavul ceea ce poate duce la atrofii musculare,

favorizează formarea trombozelor și emboliilor, de aceea în cazul imobilizări membrelor
inferioare, unde este posibil, se aplică aparat gipst pentru mers.
Un aparat gipsat incorect aplicat poate duce la escare de decubit, necroze, paralizii, sau
vindecări în poziții vicioase a osului.
Se urmărește:
 apariția durerii, apare când reducerea fracturii nu este corectă, când ap.gipsat este scurt
și nu asigură imobilizarea capetelor osoase rupte;
 culoarea tegumentelor din jurul ap.gipsat, care în caz de stază sunt ceanotice și în caz
de ischemie palide;
 temperatura si aspectul extremităților (degetelor);
 mișcarea la nivelul segmentelor distale( tulburări în mișcarea degetelor indică
compresiunea sau lezarea unor trunchiuri nervoase);
 mirosul emanat la nivelul aparatului gipsat( mirosul fetid denotă prezența escarei de
decubit sau infecția plagii).
Asistenta medicală:
ajută pacientul în satisfacerea nevoilor fundamentale;
aplică măsurile de combatere a efectelor imobilizării;
educă pacientul asupra modului de folosire a mijloacelor auxiliare de deplasare și de
schimbare a poziției, modului de efectuare a unor mișcări fără a pejudicia procesul de
vindecare;
îl ajută să efectueze exerciții în perioada de recuperare.

Îngrijirea pacientului cu extensie, tracțiune

 verificarea frecventă a dispozitivului de tracțiune;
 verificarea poziției membrului;
 urmărirea culorii și temperaturii membrelor, sesizarea oricăror modificări apărut
 aplicarea măsurilor de prevenire a complicațiilor imobilizării;
 ajutarea pacientului în satisfacerea nevoilor fundamentale;
 încurajarea pacientului;
 educația pacientului:- necesitatea tracțiunii pt. vindecarea membrului
- modul de realizarea a amplitudinii mișcărilor permise
- poziționarea corectă a corpului în timpul tracțiunii

Îngrijirea pacientului cu amputație

 suport pshihic al pacientului și familiei;
 educarea pacientului în ceea ce peivește modul de pansare a bontului și prevenirea
contracturilor prin poziționarea corectă a segmentului.

1
 Entorsele

Entorsa este o leziune capsulo-ligamentară dată de o mişcare forțată, anormală.

In funcţie, de violenţa mişcării, entorsele pot fi:
uşoare (de gradul I - o întindere bruscă a țesuturilor);
grave (de gradul II şi III = rupturi ale unora sau mai multor structuri conjunctive şi
ligamente periarticulare.
Caracteristic entorselor este faptul că, indiferent, de gravitatea leziunilor existente în
părţile moi, oasele care formează articulaţia rămân în poziţia lor normală şi nu au suferit
rupturi (fracturi).
Semne clinice
durere, de obicei foarte intensă şi nesistematizată în momentul traumatismului, se
concentrează în punct fix, după câteva ore de la traumatism, la locul inserţiilor
capsulo-ligamentare interesate;
impotenţă funcţională relativă datorită durerilor pe care le provoacă mişcările în
articulaţia interesată;
edem, echimoze:
poziţie antalgică caracteristică articulaţiei.
Mărirea volumului complexului articular este dată de revărsatele interstiţiale (edemul)
şi de cele intraarticulare (hidartroza = prezenţa de lichid seros în cavitatea articulară;
hemartroza = prezenţa de sânge în cavitatea articulară).
Observaţie! Diagnosticul de certitudine de entorsă sau fractură se poate pune numai
prin examenul radiografic.
Măsuri de urgenţă!
Combaterea durerii (cu antalgice: algocalmin, romergan 1 fiolă a 50 mg sau mialgin 1
fiolă); novocainizare: infiltrarea câtorva ml de soluţie 1% novocaină sau xilină.
Imobilizarea articulaţiei cu atele şi cu aparate gipsate (după ce a fost transportat la spital).
Unele entorse uşoare pot beneficia de simplul repaus regional.
Atenţie! Masajul, căldura şi mobilizarea forţată sunt contraindicate.
Observaţie. In entorsele uşoare se aplică compresele locale (cu apă rece sau gheaţă).
Măsuri ulterioare
În entorsele ușoare se aplică comprese cu apă rece ți gheață;
Faşa elastică sau ciorap elastic 1-2 săptămâni; atenţie să nu fie prea strâns. Ciorapul
elastic se înlătură noaptea şi se repune dimineaţa, înainte ca bolnavul să se ridice din
pat.
Roentgenterapie în edemele masive. în entorsele de gravitate medie şi mare,
imobilizarea se pre¬lungeşte 3-4 săptămâni pentru asigurarea unei cicatrizări
ligamentare bune.
In hidartrozele mari sau în hemartrozele masive se procedează la p uncţie articulară
degajatoare, în condiţii de riguroasă asepsie (o face numai specialistul).
Entorsele complexe, necesită uneori tratament chirurgical, în vederea refacerii
operatorii a ţesuturilor articulare distruse.
După terminarea perioadei de imobilizare începe recuperarea funcţională (gimnastica
medicală ocupă primul plan).

2
 Luxaţiile

Dacă extremităţile osoase care alcătuiesc o articulaţie sunt îndepărtate (prin traumatism)
de la raporturile lor normale şi sunt menţinute permanent în această situaţie, înseamnă că au
suferit o luxaţie (când cele două suprafeţe articulare nu mai au nici un contact între ele =
luxaţie completă; dacă mai există un oarecare contact, leziunea se numeşte luxaţie incompletă
sau sub luxaţie).
Simtomatologie:
o Durere, care se măreşte odată cu tentativa de mişcare.
o Impotenţă funcţională.
o Tumefierea regiunii (edem).
o Deformarea regiunii
o Hemartroze, echimoze subcutanate.
o Scurtarea eventuală a segmentului unde s-a produs leziunea.
o Uneori parestezii, paralizii, uşoară cianoză (datorită unor compresiuni
nervoase şi vasculare).
o Pentru precizarea diagnosticului luxaţiei şi a eventualelor asocieri lezionale
este indispensabil exmenul radiografic.

Atenţie! Este posibilă asocierea cu fracturi, leziuni nervoase sau vasculare. De

aceea vom proceda ca şi cum am fi în faţa leziunilor articulare cele mai grave.
Primul ajutor:
 Pot fi administrate calmante (mialgin) numai pe cale injectabilă. Este prudent să se
evite administrarea perorală, pentru a permite medicilor la nevoie, să execute
tehnici de anestezie generală, necesare pentru reducerea unor luxaţii, la sosirea
traumatizaţilor în spital.
 Se face imobilizarea;
 Luxaţiiie deschise (= plăgile articulare) vor fi pansate ca şi plăgile fracturilor
deschise, cu respectarea riguroasă a măsurilor de asepsie. Imobilizarea se face ca şi
în fracturile deschise, fără să se încerce reducerea luxaţiei, menţinând membrul în
poziţia în care a fost adus de ambulanta;
 Profilaxia antitetanică.
Transportul accidentatului trebuie făcut la spitalul care dispune de un serviciu chirurgical
ortopedic, unde, după examinarea radiografică medicul specialist va face reducerea, fără sau
sub anestezie locală, tronculară sau generală.
Dacă nu se reuşeşte reducerea pe cale ortopedică (nesângerândă), luxaţia va fi redusă pe
cale chirurgicală (sângerândă).
Atenţie! Atât în luxaţii cât şi în entorse, în cazul suspiciunii de asociere cu fracturi, leziuni
nervoase sau vasculare, acestea vor fi semnalate bolnavului înaintea executării oricăror
manevre, pentru a nu plana asupra cadrului mediu sau asupra medicului acuzaţia de a le fi
provocat în timpul manevrelor efectuate. De asemenea, ele vor fi consemnate pe fişa
bolnavului.
În acest sens vor fi explorate şi notate pulsul arterei radiale în leziunile membrului
superior şi pulsul arterei pedioase în fracturile membrelor inferioare, după cum se va explora
integritatea funcţională a unor nervi periferici - n. circumflex, n. radial, plexul brahial - în
cazul luxaţiilor scapulo-humerale, n. sciatic comun sau sciatic fesier extern, în cazul luxaţiilor
șoldului sau genunchiului.

3
 Traumatismele cranio- cerebrale
Prin traumatism cranio-cerebral se înţelege totalitatea fenomenelor cli¬nice şi/sau
paraclinice care apar ca urmare a acţiunii unui agent traumatic asupra cutiei craniene şi a
conţinutului acesteia.
Traumatismul cranio-cerebral poate fi închis sau deschis (în care caz există o comunicare
directă sau indirectă cu mediul extern).
Mecanismele traumatice fizice pot determina :
 leziuni ale scalpului (excoriaţii, echimoze, plăgi);
 leziuni ale cutiei craniene (fracturi);
 leziuni cerebrale (contuzie, dilacerare, hematom intracerebral, edem cerebral);
 leziuni extracerebrale (hematom epidural = revărsat sanguin între tabla internă
craniană şi duramater; hematom subdural = revărsat sanguin între dura- mater şi
suprafaţa creierului; meningită seroasă = revărsat lichidian subdural).
Bineînţeles că în majoritatea cazurilor de traumatism cranian este vorba de o asociere a
leziunilor enumerate.