INH7*^ 1~î -

W iț^SW' •*ifsJr«'iVît!«hjfcXA. il>; . -s/i^lMa

_ Posibilitățile terapeutice ale MF - Tratamentul integral al bolnavului

_ importanta diagnosticului clinic
_ Boli care necesită internare
- Bolnavi care necesită internare
- Importanta condițiilor socioeconomice
- Posibilitățile de aplicare a tratamentului
- Necesitatea intervenției în urgen|e
- Primul ajutor medical
- Tratamentul prespitalicesc
- Necesitatea colaborării cu specialiștii
i
- Supravegherea tratamentului în MF
- Adaptarea tratamentului la condițiile bolnavului
- Importanta tratamentului nemedicametos în MF
- Informarea corectă a bolnavului
- Cointeresarea bolnavului
- Importanta tratamentului psihoterapie
- Cointereasarea familiei
- Medicina defensivă
- Medicina bazată pe dovezi
îmbunătățirea calității vieț

IVI? este o specialitate practică. Ea trebuie să rezolve în mod concret problemele

medicale curente ale pacienților săi. Iar diagnosticul, cu toate problemele sale, nu
reprezintă decât începutul rezolvării concrete a acestor probleme.
După ce a stabilit care sunt problemele, sau care este boala de care suferă
pacientul, MF trebuie să întreprindă ceva pentru a rezolva aceste probleme, sau pentru
a trata boala respectivă.
După ce a terminat consultația și a stabilit un diagnostic, mf poate lua mai multe
decizii. Am văzut că, de cele mai multe ori, el prescrie niște medicamente. Alteori, însă,
el poate prescrie un regim alimentar, poate solicita o investigație paraclinică, poate
solicita un nou consult, poate solicita un consult de specialitate, internarea în spital și
așa mai departe.
Desigur că, dacă nu dispune de un diagnostic corect, el nu va putea prescrie tratamentul
corespunzător. De aceea, mf trebuie să încerce să stabilească, ca și toți ceilalți
specialiști, un diagnostic cât mai corect posibil. Chiar dacă acest lucru nu este
întotdeauna foarte ușor, datorită dificultăților privind efectuarea unor investigații, sau
chiar al cunoștințelor necesare, el trebui

1
 esă facă tot ce poate, să fie cât mai extensiv și să folosească toate posibilitățile de care
dispune pentru a stabili un diagnostic cât mai corect posibil Și dagnosticul clinic este,
după cum am văzut, la îndemâna mf. Datorită fap. tului că majoritatea medicamentelor
acționează patogenic, iar unele chiar etiologic, diagnosticul clinic nu este, însă, de
obicei, suficient pentru începerea unui tratament corect. Totuși, el reprezintă un punct
de plecare care ne poate orienta spre investigațiile necesare și spre tratamentul
adecvat.
Deși nu trebuie să se recurgă la tratament fără a cunoaște diagnosticul de
certitudine, unii medici recurg totuși, uneori, la tratamentul simptomatic. Și poate că
datorită dificultăților pe care le întâmpină în stabilirea diagnosticului, mf este, de multe
ori, mai tentat decât ceilalți specialiști să recurgă la tratamentul simptomatic. Deși
probabil că nu poate fi înlăturat complet, tratamentul simptomatic trebuie folosit cu
foarte multă prudență. O cefalee’ o colică renală, o febră, se pot trata simptomatic, dar
numai până la stabilirea diagnosticului etiopatogenic corespunzător.
1. Particularitățile tratamentului în MF. Datorită condițiilor în care lucrează
și a problemelor cu care este confruntat, activitatea terapeutică a mf se deosebește foarte
mult de activitatea celorlalți specialiști. în general posibilitățile terapeutice ale mf sunt mai
limitate decât ale celorlalți specialiști. De aceea, activitatea terapeutică pe care o poate
desfășură mf are anumite particularități care trebuie bine cunoscute (tabel 7.1.1).
1.1. Particularitățile tratamentului determinate de posibilitățile limitate ale mf. O
primă particularitate a tratamentului în MF este reprezentată de faptul că, pe lângă
diagnostic, mf trebuie să ia în considerație și o serie întreagă de alți factori care pot
influența activitatea terapeutică. De aceea, după ce dispune de un diagnostic corect, mf
nu trebuie să recurgă la tratament fără a lua în considerare toți acești factori. Am văzut că
la mf se pot prezenta bolnavi din toate domeniile și specialitățile medicale. Am văzut, de
asemenea, că el dispune de condiții relativ modeste și, uneori, chiar dificile de lucru. în
această situație, este evident că el nu dispune întotdeauna de toate cunoștințele, de toate
deprinderile și de toate dotările necesare tratamentului tuturor bolnavilor săi. De aceea,
pe cât de extensiv a fost în stabilirea diagnosticului, pe atât de circumspect trebuie să fie
mf în efectuarea tratamentului. în nici un caz el nu trebuie să se aventureze în tratamente
care îi depășesc posibilitățile. El poate pune diagnosticul de infarct miocardic, de embolie
pulmonară sau de sarcină extrauterină ruptă, dar nu le poate trata singur, pentru că nu
dispune nici de cunoștințele și nici de dotările necesare.

2
 TABEL 7.1.1
De aceea, nu numai în timpul procesului de diagnostic, ci și în efectuarea
tratamentului, mf trebuie să dea dovadă de un simț clinic deosebit. în primul rând, el
trebuie să aibă capacitatea de a aprecia corect atât particularitățile bolnavului, cât și
posibilitățile de care dispune pentru a rezolva problemele bolnavului respectiv, în timp util.
Și această apreciere variază de la un bolnav la altul și chiar în cazul aceluiași bolnav, de
la o zi la alta.Factorii care determină particularitățile tratamentului în MF

^ibiliiălile limitate existența unor boli grave, existența unor bolnavi care necesită internare în spital,
posibilitățile tehnice, cunoștințele și deprinderile limitate ale mf
'f4eccsîtăteă_de a
obligația mf de a acorda primul ajutor medical în toate urgențele, întreținerea
interveni în urgențe
funcțiilor vitale, prevenirea complicațiilor fatale, obligația mf de a face tot posibilul
"i^«iîătcrcolaborâni cu existența
în urgențeunor cazuri mai complicate care impun colaborarea cu specialiștii de
ceilalți specialiști profil, întreținerea unor legături funcționale cu secțiile respective, colaborarea în
timp util
Țraianicniul integral a| considerarea tuturor bolilor, a condițiilor familiale, socio-economice și a
bolnavului personalității bolnavului
"Supravegherea mf are obligația de a supraveghea în timp rezultatele tratamentului și să îl
continuă a bolnavului adapteze în funcție de evoluția bolii, prevenirea complicațiilor și a recidivelor

-g-fcJSÎea respectăm în tratamentul ambulator este mai dificil de înlăturat unii factori de risc și de
recomandărilor igieno- respectat recomandările igienico-dietetice corespunzătoare bolii
dietetice
Cointeresarea în tratamentul ambulator este necesară atragerea bolnavului pentru respectarea
oacientului recomandărilor și înlăturarea factorilor de risc
Negocierea strategiei pentru a fi siguri că tratmentul este urmat, el va trebui negociat cu bolnavul în
terapeutice funcție de opiniile și posibilitățile lui
Educația terapeutica a pentru a obține rezultatele așteptate este necesară o educație terapeutică a
bolnavului bolnavului, privind obiectivele terapeutice, regimul igieno- dietetic și modul de
administrare a medicamentelor
deoarece tratamentul ambulator se desfășoară în familie, este necesară
Cointeresarea familiei
cointeresarea familiei pentru respectarea recomandărilor și crearea unui climat
favorabil vindecării bolnavului
mf trebuie să îl consilieze pe pacient, el reprezintă interfața dintre pacient,
Consilierea pacientulu
sistemul medical, familie și societate, apărând interesele bolnavului

Necesitatea îngrijirilor asigurarea unei minime calități a vieții, combaterea durerii, ușurarea respirației,
terminale combaterea escarelor, combaterea dezhidratării, susținerea psihică a bolnavului
și a familiei

Am văzut că mf poate rezolva peste 80% din problemele medicale curente ale
pacienților săi. Dar există totuși foarte multe boli, și foarte multe situații deosebite care
depășesc posibilitățile sale. După cum există și foarte multe aparate, instrumente și
medicamente necesare în anumite situații, de care MF nu dispune la momentul oportun.
De aceea, înainte de a începe tratamentul, el trebuie să aprecieze foarte bine toate
aceste aspecte care pot influența, într un fel sau altul, efectuarea tratamentului respectiv
(tabel 7.1.2).
3
 Particularitățile tratamentului determinate de natura bolii. în ceea ce privește pacientul,
există forte multe boli care, prin natura lor, prin evoluția, adică prin acutizările sau
complicațiile lor, prin particularitățileTABEL 7.1 2
Particularitățile tratamentului determinate de posibilitățile limitate ale MF

1. Necesitatea de a acorda îngrijiri medicale în diferite afecțiuni —

2. Necesitatea de a acorda primul ajutor medical in toate urgențele -----.
3. Obligația de a efectua tratamentul continuu al bolilor cronice -------
4. Confruntarea cu unele cazuri care depășesc posibilitățile terapeutice ale MF —----
5. Necesitatea îngrijirii unor bolnavi care nu au condițiile minime necesare -----—_
6. Dependența tratamentului de cooperarea bolnavului --------—
7. Dependența tratamentului de participarea familiei la procesul terapeutic -
8. Obligația mf de a îngriji bolnavul în toată integritatea lui ——
9. Obligația mf de a trata familia ■-------
10.Necesitatea cooperării mf cu ceilalți specialiști

bolnavului, sau prin condițiile socio economice de care dispune bolnavul depășesc
posibilitățile de tratament ale mf.
1.2.1. Boli care necesită internarea în spital. Există foarte multe boli de natură
chirurgicală, așa cum ar fi ocluzia intestinală, hemoragiile digestive, peritonita, apendicita
acută și sarcina extrauterină ruptă, pe care mf nu le poate îngriji singur, deoarece nu
dispune nici de cunoștințele, nici de deprinderile și nici de dotările necesare. Aceste boli
trebuie îngrijite în echipă în servicii specializate, dotate și încadrate corespunzător. în
aceste cazuri sarcina mf este aceea de a le diagnostica, de a acorda primul ajutor, sau
tratamentul de urgență și de a le îndruma în timp util la serviciul de specia litate
corespunzător (tabel 7.1.3).

TABEL 7.1.3
Boli care nu se pot trata ambulator ;i necesită internarea în spital

1. Bolile care pun în pericol iminent viața bolnavului

2. Boli care afectează grav funcțiile vitale
3. Boli care necesită o intervenție chirurgicală iminentă
4. Boli care necesită o monitorizare permanentă
5. Boli grave pentru care nu avem un diagnostic de certitudine
6. Boli care presupun o evoluție nefavorabilă
7. Boli în care pot interveni complicații grave
8. Boli care necesită investigații deosebite
9. Boli care necesită tratamente deosebite
10. Boli psihice foarte grave
11. Unele boli infecțioase

Așa spre exemplu, un bolnav cu fractură deschisă de femur nu va putea fi îngrijit

acasă. In acest caz, mf va stabili diagnosticul clinic, va.. tratamentul de urgența necesar,

4
 TABEL 7.1.1
va face toaleta plăgii, va opri o actuală hemoragie, va pune o atelă și va trimite bolnavul
în timp util fa o secție de ortopedie.
Există apoi foarte multe boli de natură medicală, cum ar fi infarctul ocardic,
embolia pulmonară, cancerul și altele pe care de asemenea nu le 1111
te îngriji singur. Toate
aceste boli pun foarte multe probleme care necesită, de asemenea, activitatea unei
echipe medicale și a unor servicii specializate.
în sfârșit, există foarte multe boli contagioase, cum ar fi dizenteria, , bra tifoidă,
hepatita epidemică, holera și altele, care trebuie internate în spital pentru a evita
contagiunea.
r
în toate aceste cazuri, se pune problema stabilirii diagnosticului, efectu-
tratamentului de urgență și trimiterii bolnavului la serviciul de speciali- 3 te în timp util,
lucru care nu este întotdeauna ușor de efectuat. Pentru că, taistâ foarte multe cazuri la
limită. Nu este întotdeauna ușor de stabilit diagnosticul de abdomen acut și dacă un
abdomen acut este medical sau chirur- ®*Ca' pe de altă parte chiar și la bolnavii cronici, pe
care îi îngrijește acasă, ot să apară complicații, pusee sau acutizări, care să-i
depășească posibili- t'tile Așa spre exemplu, la un bolnav cu cancer de prostată poate
apare o infecție urinară, care să necesite internarea în spital. Un bolnav cu ulcer duo-
denal poate face o perforație. Un bolnav cu litiază biliară poate face o pancreatită acută și
așa mai departe, care să necesite reanalizarea posibilităților de tratament și internarea în
spital.
1.2. Particularitățile tratamentului determinate de bolnav. Dar nu numai
particularitățile bolii, ci și particularitățile bolnavului pot influența decizia terapeutică a mf.
Există bolnavi care chiar dacă nu au o boală foarte gravă trebuie internați în spital pentru
că au o reactivitate deosebită sau nu au condițiile minime de tratament la domiciliu.
/j.7. Bolnavi care necesită internare în spital. Pe lângă bolile care necesită
internare, există și bolnavi care necesită internare în spital. Adică pe lângă problemele
legate de particularitățile sau de gravitatea bolii, în evaluarea posibilităților noastre de
tratament intervin și o serie întreagă de particularități ale bolnavului, care să detrmine
internarea în spital. Din acest punct de vedere, contează foarte mult vârsta bolnavului,
starea lui generală, starea psihică, existența unor boli asociate, alcoolismul, toxicomania,
intoxicațiile cronice și așa mai departe. Așa spre exemplu, o simplă viroză respiratorie,
care este, de obicei, tratată la domiciliu, trebuie internată în spital dacă survine la un
bolnav în vârstă, cu o stare generală alterată, care suferă de o insuficiență respiratorie
cronică. De asemenea, o criză de ulcer duodenal, sau de lombosciatică care survine la
un bolnav cu depresie psihică poate pune probleme care să necesite internarea în spital
(tabel 7.1.4).
1.3.2. Importanta condițiilor socio-economice ale bolnavului. Un rol deosebit în îngrijirea
bolnavului la domicilui îl au condițiile sociale, economice și nivelul cultural al bolnavului.
Din acest punct de vedere, mf trebuie să evite să trateze la domiciliu bolnavi singuri, care
nu au familie, rude, vecini sau prieteni dispuși să-i ajute. Iar, în cazul în care este vorba
de bol

5
 TABEL 7J 4
iBolnavi care nu pot fi tratați ambulator
1. Bolnavi cu o stare generală gravă ------.
2. Bolnavi cu o reactivitate deosebită —■
3. Bolnavi alergici -----
4. Bolnavi care nu cooperează —
5. Unii bolnavi psihici
6. Bolnavi care nu au condiții minime de îngrijire la domiciliu '------
7. Bolnavi din familii dezorganizate — —.
8. Bolnavi singuri, părăsiți____________________________________________ -----.

grave sau de boli care împiedică deplasarea bolnavului, tratamentul lor | a domiciliu este
imposibil. De asemenea, mf nu trebuie să trateze la domiciliu bolnavi care nu dispun de
condițiile economice necesare, nu au bani pentru a și cumpăra medicamentele, nu dispun
de hrană sau de condițiile de microclimat corespunzătoare. în sfârșit, el trebuie să evite
să trateze la domiciliu bolnavi care nu au un nivel intelectual corespunzător înțelegerii
modului de aplicare a tratamentului, fie că este vorba de oligofreni sau de bolnavi cu
demență senilă sau presenilă.
1.3.3. Aprecierea posibilităților bolnavului de a aplica tratamentul- în ceea ce
privește posibilitățile de aplicare a tratamentului, mf trebuie să aibă în vedere, în primul
rând, calea de administrare a medicamentelor: orală sau parenterală. Din acest punct de
vedere, mf nu va prescrie bolnavului un tratament parenteral dacă nu are cine să-l
adiministreze. Și, în general, el nu va prescrie un tratament dacă nu este sigur că
bolnavul și-l poate procura și are cine să il administreze în mod corespunzător.
Privind mica chirurgie, el trebuie să țină seama nu numai de posibili tățile sale de
a inciza un furuncul, un abces sau de a sutura o plagă, ci și de posibilitățile de a-i schimba
la timp pansamentul, etc.
1.3. Necesitatea supravegherii tratamentului. De cele mai multe ori, el este
urmărit clinic. în tratamentul cu tonicardiace, mf urmărește evoluția pulsului și a edemelor.
în tratamentul cu hipotensive, el urmărește valorile tensiunii arteriale. Uneori, însă,
urmărirea clinică nu este suficientă. în unele cazuri sunt necesare anumite investigații
paraclinice. în evoluția unei pleurezii sau Îineumoniei, spre exemplu, este necesară
efectuarea unei radiografii de control, n evoluția tulburărilor de ritm cardiac este necesară
efectuarea unei electrocardiograme de control. în evoluția unei pielonefrite, este necesară
efectuarea unei uroculturi de control. în evoluția diabetului zaharat este necesară efectu-
area unor glicemii de control. Iar în urmărirea tratamentului anticoagulant este necesară
efectuarea periodică a unor teste de coagulare și așa mai departe.
De aceea, înainte de a începe tratamentul acestor boli, mf trebuie să aprecieze
corect posibilitățile sale de a efectua aceste investigații, fie prin deplasarea bolnavului, fie
prin trimiterea probelor respective la serviciile de specialitate.
El trebuie să ia în considerare, de asemenea, posibilitățile sale de a vizita bolnavul
respectiv cu o ritmicitate caracteristică bolii. De aceea, el trebuie să-și stabilească ritmul
de vizitare a pacienților. La începutul tratamentului cu tonicardiace, el ar trebui să viziteze
bolnavul în fiecare zi până la stabilirea dozei de întreținere. De asemenea, dacă tratează

6
la domiciliu un bolnav cu pneumonie, el va trebui să îl viziteze în fiecare zi, și așa mai
departe.
Atunci când intenționează sa trateze la domiciliu cazuri mai dificile, mf trebuie să ia
în considerare și capacitatea cadrelor medii de a-1 ajuta în această activitate.
De aceea, înainte de a începe tratamentul, în afară de diagnostic, spre deosebire
de ceilalți specialiști, mf trebuie să ia în considerare o serie întreagă de factori care țin pe
de-o parte de particularitățile pacientului și de situația lui socio-economică, iar pe de altă
parte, de cunoștințele, de deprinderile și de posibilitățile sale materiale, de cele mai multe
ori, destul de modeste.
1.4. Obligația mf de a interveni în urgențe. Dar, dacă mf trebuie să fie» ele obicei,
reținut, să țină seama de toți factorii care ar putea influența tratamentul și să nu se
aventureze în tratamente pentru care nu dispune de toate condițiile necesare, există,
însă, și o excepție. Aceasta este reprezentată de urgențele medicale. în bolile grave care
pun în pericol iminent viața bolnavului, mf trebuie să facă tot ce poate pentru a acorda
pimul ajutor medical, indiferent^ de diagnostic, de particularitățile bolnavului, de condițiile
sale materiale. In aceste cazuri, el trebuie, de multe ori, chiar să improvizeze și să
efectueze acte pe care nu le efectuează în mod obișnuit.
Așa spre exemplu, el trebuie să trateze o convulsie, chiar dacă nu dispune, încă,
de un diagnostic etiopatogenic. De asemenea, el trebuie să dezob- strueze căile
respiratorii, indiferent de factorii care le-au obstruat, trebuie să trateze un șoc hemoragie,
indiferent de hemoragia care l-a produs și așa mai departe.
în urgențe nu mai au importanță chiar atât de mare condițiile socio- economice și
dotările de care dispunem. Desigur că Iară o trusă de mică chirurgie nu se poate sutura o
plagă. Dar, de multe ori el este obligat să improvizeze garouri, sau ațele din obiectele pe
care le găsește la îndemână (tabel 7.1.5).
în cazurile care pun în pericol iminent viața bolnavului, MF trebuie să efectueze
acte deosebite. Așa spre exemplu, în edemul glotic care blochează respirația, trebuie să
facă traheostomie, în epistaxisul rebel trebuie să facă tamponament posterior și așa mai
departe.

7
 TABEL 7jj
în urgențe timpul este mai important decât ceilalți factori. Pentru că viața bolnavului
depinde de aplicarea tratamentului în timp util. Ar fi suficient să dăm exemplul unei
hemoragii externe, în care viața bolnavului poate depinde de aplicarea în timp util a unui
garou. De asemenea, s-ar putea da exemplul infarctului de miocard, în care administrarea
de xilină poate preveni aritmiile letale. De aceea, mf trebuie să facă în urgențe tot ce
poate în timp util.Confinutul trusei de urgenți cu ajutorul cirela mf poate acorda primul ajutor ț n
cazul unor urgențe medico-chlrurgicale
1. stetoscop 1.adrenalină

2. tensiometru 2.algocalmin ~
3. termometru 3.apă distilată ~
4. seringi 4.calciu gluconic
5. vată 5.nifedipin
6. fețe, comprese 6.ser fiziologic '
7. alcool sanitar 7.efedrină
8. garou 8.hidrocortizon ’
9. ațele 9.diazepam ’
10. ace chirurgicale 10. glucoză
11. ață chirurgicală II. digoxin '
12. agrafe chirurgicale 12.ventolin
13. pense 13. miofilin
14. valve 14, nitroglicerină
15. aspirator 15. xilină ~
16. electrocardiograf 16. papaverină
17. aparat sterilizare 17, propranolol
18. alcool iodat 18. scobutil
19. comprese sterile 19. sulfat de atropină
20. mânuți 20.sultat oe magneziu
21 foarfece 21.adrenostazin
22.furosemid

In primul rând, el trebuie să stabilească cât mai repede un diagnostic

orientativ. Așa spre exemplu, dacă se va afla în fa(a unui bolnav palid, cu
extremită|i reci, cu tegumente marmorate, cu puls filiform, cu transpirații
reci, cu polipnee și cu hipotensiune arterială, el va stabili foarte rapid
diagnosticul de șoc. Pe baza acestor semne nu poate spune însă despre
ce fel de șoc este vorba. Dar va putea eventual exclude șocul traumatic,
șocul din arsuri, și poate chiar și șocul septic. In aceste condiții, s-ar putea
să fie vorba de un șoc hipovolemic. Dar, și acesta poate fi produs de mai
multe cauze care duc la pierderi de lichide, așa cum se poate întâmpla în
diatei masive, insuficiență suprarenală acută, dezhidratări masive și in
hemoragii. In acest caz, până la stabilirea diagnosticului și până când
bolnavul fa fi trimis intr-un serviciu de specialitate, el va trebui să Încerce
să combată cât mai repede hipoxia, hrpovolemia și acidoza și să crească

8
debitul cardiac, prin administrarea de oxigen, efectuarea unei perfuzii cu
ser bicarbonatat, apoi, cu glu- coză și eventual cu vasoconstrictoare. In
acest timp, bolnavul poate ajunge la un serviciu de specialitate unde se vor efectua
celelalte investigații și se va continua tratamentul corespunzător.
Intervenția de urgență a mf este și mai importantă în șocul anafilactic care are o
evoluție foarte rapidă și este necesară adminstrarea cât mai repede de adrenalină și a unor
doze man de corticoizi. De asemenea, în șocul cardiogen, trebuie să intervină foarte rapid
pe lângă medicația pentru combaterea durerii cu oxigenoterapie, cu tratamentul
anticoagulant, cu xilină pentru prevenirea tulburărilor de ritm, cu corticoizi și cu dopamină.
Este evident că, în toate aceste cazuri, mf nu va părăsi bolnavul până când el nu ajunge
la un serviciu de specialitate sau nu este preluat de serviciul de ambulanță corespunzător.
în intoxicațiile acute, trebuie să administreze cât mai repede antidotul cum ar fi
atropină în intoxicațiile cu pesticide, sau vitamina C în intoxicațiile cu substanțe
methenoglobinizante. în cazul ingestiei unor toxice trebuie să efectueze cât mai repede
spălătura gastrică. Sau să efectueze reanimarea car- diorespiratorie, în caz de colaps sau
de stop cardiac.
De aceea, mf trebuie să fie pregătit, pe de o parte să cunoscă bine cele mai
frecvente urgențe, să știe ce trebuie internat în spital și ce poate fi tratat la domiciliu (tabel
7.1.6).
TABEL 7.1.6
Câteva urgențe care pot fi tratate la domiciliu și care trebuie internate in spital
criza de astm bronșic starea de rău astmatic
criza de angină pectorală infarctul miocardic
colica renală retenția acută de urină
criza de ulcer duodenal hemoragia digestivă
colica biliară colecistita acută
enterocolita acută ocluzia intestinală
amigdalita acută abcesul amigdalian
entorsele fracturile
pneumonia virală insuficiență respiratorie acută
lombago acut lombosciatica paraiizantă

1.5. Necesitatea colaborării cu ceilalți specialiști. Pentru rezolvarea cazurilor care

îl depășesc, mf trebuie să colaboreze cu ceilalți specialiști. Desigur că toți ceilalți
specialiști sunt obligați de multe ori să colaboreze între ei. mf colaborează însă mult mai
frecvent aproape cu toți ceilalți specialiști. El poate solicita în aceeași zi atât ajutorul
chirurgului, pentru un abdomen acut, cât și ajutorul ginecologului, pentru o hemoragie
genitală, al neurologului, pentru un accident vascular cerebral și al cardiologului pentru un
infarct miocardic. De aceea, el trebuie să știe cum să colaboreze cu ei.

9
 Mai întâi, el trebuie să cunoască structura spitalului și a serviciilor de specialitate la
care poate apela în caz de nevoie. El trebuie să știe care este cea mai apropiată secție
de chirurgie sau de ginecologie, la care poate apela.Care este structura ei și mai ales
care sunt posibilitățile ei de investigație si de tratament. Pentru că nu în toate secțiile
se fac toate investigațiile și t rata. mentele necesare. De aceea, mf trebuie să știe din
timp la ce secții poate să apeleze.
Apoi, el trebuie să știe care sunt posibilitățile de colaborare cu aceste secții. în
care dintre ele se pot interna cazuri acute, cazuri cronice, sau urgențe. Pentru că nu
toate secțiile internează urgențe. Unele sunt destinate numai cazurilor cronice, spre
exemplu, mf ar trebui să stabilească din timp relații de colaborare cu secții de toate
specialitățile.
El va trimite unii bolnavi numai pentru investigații sau pentru precizare de
diagnostic și tratament. Aceștia se vor întoarce la mf cu investigațiile sau cu precizările
necesare și vor rămâne în continuare în tratamentul său.
Alți bolnavi vor fi însă internați. Și în acest caz, mf va colabora în continuare cu
specialiștii de profil. El își va vizita bolnavii în spital. Va urmări diagnosticul, tratamentul
și evoluția lor. Pentru că bolnavii sunt, de fapt, ai mf, ei aflându-se doar episodic în
supravegherea specialiștilor de pro. fii. De aceea, mf va trebui să colaboreze și pe
perioada internării cu spe- cialiștii. Acest lucru este foarte util, pe de o parte mf care intră
în posesia informațiilor necesare privind bolnavul respectiv, iar pe de altă parte bol-
navului care nu se simte părăsit.
Dar pentru a putea colabora în mod eficient cu ceilalți specialiști, mf trebuie să
dea dovadă de o pregătire deosebită. Chiar dacă nu va ajunge la nivelul unui chirurg,
ginecolog, sau cardiolog, mf va trebui să aibă cunoștințe temeinice din toate specialitățile.
Iată de ce, pe lângă toate celelalte, mf este una dintre specialitățile cele mai grele. Pentru
că în timp ce chirurgul, ginecologul sau cardiologul se pot rezuma la specialitatea lor, mf
este obligat, prin forța împrejurărilor, să aibă cunoștințele temeinice din toate specialitățile.
In caz contrar, el nu-și va putea exercita profesiunea la un nivel corespunzător și nici nu
va putea colabora eficient cu ceilalți specialiști. El trebuie să știe spre exemplu, când se
operează o cataractă, când și de ce se internează, o poliartrită rcumatoidă sau când se
externează și ce trebuie să facă la domiciliu intr-un infarct miocardic. Numai astfel va
putea mf să colaboreze in mod eficient cu ceilalți specialiști și să facă parte din echipa
medicală care îngrijește bolnavul.
 Necesitatea tratamentului integral al bolnavului. Tratamentul aplicat de mf se
deosebește de tratamentul aplicat de ceilalți spe cialiști. Și aceasta nu numai pentru
că mf lucrează in condiții deosebite, ci și pentru că el este medicul persoanei. El
tratează bolnavul și nu boala. Iar bolnavul poate avea uneori mai multe boli. El
poate avea, spre exemplu, o cardiopatie ischemică, un diabet zaharat, o infecție
urinară și un adenom de prostată. Chiar dacă nu le ignoră total, ceilalți specialiști se
ocupă tutuși de câte o singură boală. Cardiologul va acorda o importanță mai
mare cardiopatiei ischemice. Specialistul în boli metabolice va acorda
importanță mai mare diabetului zaharat. Nefrologul va acorda importanță
mai mare infecției urinare, iar urologul adenomului de prostată. jVlF trebuie să
le ia în considerare pe toate. Ei trebuie să încerce să trateze pe toate, în funcție de
evoluția, de acutizârile sau de complicați- j lor De rnulte ori, bolnavul se întoarce de la
specialiști cu mai multe 1 e
j solicită părerea mf. Iar aceasta trebuie să aprecieze
prescripțiile spe- listilor în funcție de situația generală a pacientului. în acest sens, el tre- ?
a
-g să facă, după cum am văzut, o ierarhizare a bolilor și să stabilească o t * tegie
generală a investigațiilor și a tratamentului în funcție de gravitatea cide interdependența
dintre ele.
5
De multe ori, tratamentul complex ținând seama de toate bolile, nu te ușor de efectuat,
deoarece tratamentul unei boli poate dăuna celorlalte h li Așa spre exemplu, tratamentul
cu antiinflamatoare, recomandat pentru o mbosciaticâ, poate dăuna ulcerului, sau
gastritei. De asemenea, tratamentul ° bctablocante, utilizat în tratamentul hipertensiunii
arteriale, poate dăuna CUtmuiui bronșic. Tratamentul astmului bronșic cu beta-2-agoniști
poate pro- tahicardie, iar tratamentul cu derivați xantinici poate produce extrasis- .. mai
ales dacă este vorba de un bolnav cardiac.
’ MF trebuie să țină seama de personalitatea bolnavului și de compor- mentul lui- Am
văzut că anumite boli apar cu predominență la anumite ersonalități, relativ caracteristice
bolnavului coronarian, ulcerosului și bolnavului cu colită. Iar mf are obligația de a influența
personalitatea bolnavului.
Dar mf nu trebuie să țină seama numai de multitudinea bolilor și de particularitățile
bolnavului, ci și de contextul familial și profesional al bol- navu' De multe ori, patologia
bolnavului are un caracter familial. Se cunosc foarte multe boli genetice, boli de nutriție,
boli infecțioase și altele, care au un caracter familial. Iar mf trebuie să țină seama de acest
lucru. Când descoperă o boală genetică, o boală de nutriție sau o boală infecțioasă, el
trebuie să o caute și la ceilalți membri de familie și să trateze toată familia. Așa spre
exemplu, este puțin probabil să vindece o scabie sau o oxiuroză la un singur membru din
familie, dacă nu tratează toți membri familiei.
în sfârșit, mf trebuie să țină seama de profesiunea bolnavului, de influența pe care
profesiunea o are asupra bolii, precum și de influența pe care boala o are asupra
posibilităților de exercitare a profesiunii. El trebuie să cunoască foarte bine condițiile de
lucru ale pacientului. Frigul, umezeala, zgomotele și toxicele pot influența nu numai boala,
ci și rezultatele tratamentului. De aceea, el va trebui să scoată pacientul din mediul
respectiv, să-i schimbe locul de muncă, sau chiar să-i schimbe profesiunea. Pe de altă

1
parte, unele tratemente, cum ar fi tratamentele cu anxiolotice și antihistaminice, pot afecta
exercitarea unor profesiuni, cum ar fi aceea de conducător de automobil, de tren și așa
mai departe (tabel 7.1.7).

2
 TABEL 7.L 7

Partkularitlflle tratamentului determinate de necesitatea îngrijirii integrale a bolnavului

1. Considerarea tuturor bolilor de care suferă bolnavul ■

2. Stabilirea legăturilor patogenice dintre ele

3. Ierarhizarea bolilor din punct de vedere terapeutic
4. Considerarea condițiilor de viață ale bolnavului “
5. Elaborarea unei sinteze terapeutice
6. Elaborarea unei conduite terapeutice optime —.

7. Evitarea interacțiunilor medicamentoase ;i a efectelor adverse

cu boli cronice apelează la specialist. în rest, ei se află în îngrijirea mf. Adică, bolile
metabolice, printre care diabetul și ateroscleroza, bolile reumatice, bolile cardiovasculare,
cum ar fi hipertensiunea arterială și cardiopatia ischemică, însu- ficicnța cardiacă, ulcerul
duodenal, hepatita cronică, bolile psihice și mu|te altele, se află, de fapt, majoritatea timpului
în grija mf. Singur, sau în colaborare cu specialistul de profil, el trebuie să prescrie și să
urmărească tratamentul cronic al acestor boli.
Dacă avem în considerare răspândirea largă a acestor boli, specialiștii mult mai
puțin numeroși, nici nu le ar putea îngriji singuri. Așa spre exemplu, dacă nu avem în
considerare că hipertensiunea arterială se înlănțuiește cu frecvență de peste 10% din
populația generală, cardiologul nu ar putea îngriji singur toate cazurile de hipertensiune
arterială. De aceea, numai cazurile mai deosebite sunt trimise la cardiologie. Același lucru
s-ar putea spune și despre cardiopatia ischemică, sau despre ulcerul duodenal, ca să nu
mai vorbim despre bolile reumatice, care rămân, de fapt, în grija mf.
Dar, chiar și atunci când ajung la specialist, acesta nu le tratează decât o
perioadă scurtă de timp. Bolnavii se întorc, ameliorați sau nu, la domiciliu unde vor
continua tratamentul sub supravegherea mf.
Deci, nu numai în bolile acute, ci și în bolile cronice este necesară colaborarea cu
specialiștii de profil, mf trebuie să sesizeze la timp când trebuie să trimită un bolnav
cronic la specialist. Nu este neapărat necesar să aștepte o agravare sau o complicație,
ci pentru aprecierea periodică a tratamentului este, de multe ori, necesară colaborarea cu
specialistul de profil. De asemenea, el trebuie să știe să administreze, să
supravegheze și eventual să adapteze, tratamentul recomandat de specialist.
Sarcina cea mai importantă a mf in bolile cronice este aceea de a
supraveghea, de a monitoriza, de a aprecia periodic, cu ritmicitate care ține
de particularitățile bolii, dar și de particularitățile bolnavului, rezultatele
tratamentului. De aceea, mf va trebui să stabilească pentru fiecare bolnav
în parte ritmul cu care trebuie urmărit, la dispensar sau la domiciliu. Și
acest ritm, poete ai varieze, la cazul aceluiași bolnav, in funcție de
rezultatele tratamentului, sau de apariția unor complicații. Atunci când se
schimbă medi-
ia Sau se introduc medicamente noi, bolnavul ar trebui urmărit mai frec- ca t decât după
stabilirea dozelor de întreținere. Dar, pentru a putea apre- ve corect toate aceste lucruri, se
cere de asemenea un simț clinic deosebit. El trebuie să sesizeze în timp util cele mai mici
modificări în bine sau în rău intervenite în evoluția bolii.
’ 1.9. Importanța tratamentului nemedicamentos în MF. în ultimul timp se vorbește din ce
în ce mai mult despre tratamentul nemedicamentos în diferite boli. Așa spre exemplu în
diabetul zaharat tip II se recomandă începerea tratamentului cu regim alimentar
hipocaloric și cu restricția glucide și numai dacă tratamentul nemedicamentos nu duce la
normalizarea glicemiei se va apela la sulfamide hipoglicemiante și la biguanide. De
asemenea în hipertensiunea arterială ușoară se recomandă începerea tratamentului cu
mijloacele nemedicamentoase, care presupun reducerea apretului caloric, scăderea în
greutate, reducerea aportului de sare, reducerea consumului de alcool, abandonarea
fumatului, reducerea consumului de grăsimi saturate, reducerea stresului psihic, creșterea
consumului de fructe, de legume, de pește oceanic și a exercițiului fizic moderat, cel puțin
30 de minute pe zi.
în ceea ce privește scăderea în greutate, s-a constatat că aproximativ 30% din
cazurile de hipertensiune arterială pot fi atribuite obezității și că o scădere a greutății cu 9-
10 kg poate determina o scădere a tensiunii arteriale cu 18-20 mm Hg, reducere care este
cu atât mai mare cu cât este întovărășită de o reducere a aportului de sodiu, care să nu
depășească 6 gr pe zi. în general însă, prin adaosul culinar, omul consumă mult mai
multă sare. O alimentație mixtă, fără adaos culinar nu conține mai mult de 4 gr de sare.
Ori cercetările epidemiologice au arătat că consumul crescut de sare duce la o creștere a
frecvenței tensiunii arteriale. S-a constatat chiar că peste 50% din bolnavii de
hipertensiune arterială au o sensibilitate la sare, răspunzând foarte bine la reducerea
consumului de sare. Pe de altă parte, creșterea consumului de kaliu, de magneziu și de
calciu reduc sensibilitatea la sare a bolnavului. De aceea regimul vegetarian, care aduce
un aport crescut de kaliu și de magneziu, poate duce la scăderea tensiunii arteriale. De
asemenea, acizii grași mononesaturați, cum ar fi cei din uleiul de măsline, precum și acizii
grași omega-3, din uleiul de pește, au efecte protectoare asupra tensiunii arteriale.
Multe cazuri de hipertensiune arterială pot fi controlate doar cu ajutorul
tratamentului nemedicamentos și numai dacă acesta nu dă rzultate se va recurge la
adăugarea tratamentului medicamentos.
Tratamentul nemedicamentos nu este indicat numai în hipertensiunea arterială ci și
în alte multe boli. De aceea mf trebuie să acorde o importanță deosebită tratamentului
nemedicamentos.

1
 O altă particularitate a tratamentului în MF este reprezentată de
dificultățile pe care le întâmpină mf în tratamentul igieno-dietetic al
bolnavului. Prin internarea în spital, bolnavul este supus unui regim
igieno-dietetic corespunzător. Medicul din spital prescrie un anumit regim
hidric, protidic, sau glucidic, anumite restricții, cum ar fi reducerea sării
1.9.1. Problema respectării recomandărilor imenico-dietetice la
domiciliu. alimentație, etc., care sunt respectate cu strictețe. Nu același lucru se
întâmplă însă în tratamentul la domiciliu. Așa spre exemplu, în tratamentul hipertensiunii
arteriale esențiale este necesară evitarea eforturilor fizice intense, a stresurilor psihice,
suprimarea fumatului, reducerea consumului de sare, reducerea con sumului de alcool și
a consumului de cafea. De asemenea, în tratamentul dischineziilor biliare este necesară
evitarea alimentelor colccistochinetice, cum ar fi prăjelile, tocăturile, maionezele,
afumăturile, brânzeturile grase și f er, mentate, smântână, frișca, untura, slănina și așa mai
departe, ca să nu mai vorbim de diabetul zaharat în care regimul alimentar reprezintă
baza trata- mentului.
Și dacă toate aceste regimuri alimentare pot fi respectate cu strictețe în spital,
ele sunt mult mai greu de respectat la domiciliu, din motive care țin pe de-o parte de
deprinderile, convingerile și obiceiurile bolnavului și aie familiei, iar pe de altă parte de
posibilitățile socio-economice ale bolnavului
1.9.2. Combaterea deprinderilor necorespunzătoare. Fiecare individ șj fiecare
familie are un anumit stil de viață, un anumit mod de alimentație de distracție și de
odihnă. Alimentația indivizilor ține de obiceiuri adânc înrădăcinate în conștiința și în
comportamentul lor. De multe ori aceste obiceiuri sunt departe de a fi sanogenetice. De
aceea stilul de viață necorespunzător este probabil unul dintre cei mai frecvenți factori
patogeni pe care îi întâlnim în practica medicală. Sunt familii care consumă frecvent
alimente grase, prăjite, tocaturi, care consumă prea multe făinoase, care au un ritm de
alimentație necorespunzător, care consumă alcool, care duc o viață agitată și așa mai
departe.
MF trebuie să sesizeze toate aceste lucruri și să-l convingă mai întâi pe bolnav și
apoi pe ceilalți memebrii ai familiei de necesitatea respectării de către bolnav a regulilor
igienico-dietetice corespunzătoare bolii respective.
Așa spre exemplu, dacă unul dintre membrii familiei suferă de hipertensiune
arterială, toți ceilalți membrii ai familiei vor trebui să fie lămuriți de necesitatea de a nu mai
consuma mâncăruri prea sărate. De asemenea, în cazul în care unul dintre membrii
familiei are o dischinezie biliară, toți membrii familiei trebuie să fie convinși de necesitatea
de a evita mâncărurile prea grase, prăjite, sosurile, maionezele, etc.
Desigur că, nu este ușor de a schimba stilul de viață al unui bolnav sau al unei
familii. De aceea, regimul igienico-dietetic este mult mai greu de respectat la domiciliu,
decât în spital.
1.9.3. Necesitatea adaptării tratamentului la condițiile socio-economice ale
bolnavului. în afara stilului de viață un rol foarte important în respectarea regimului igieno-
dietetic îl joacă posibilitățile economice ale bolnavului respectiv. Desigur că, multe reguli
igieno-dietetice nu necesită nici un fel de investiții materiale. Așa spre exemplu, pentru
respectarea regimului hiposo- dat, sau pentru evitarea maionezelor și a sosurilor nu sunt

2
necesare nici un fel de investiții economice.
Pentru alte regimuri, cum ar fi regimul din diabetul zaharat, sunt necesare însă
anumite investiții economice. De asemenea, pentru asigurarea unui microclimat
corespunzător, pentru încălzirea locuinței, sunt necesare investiții care depășesc uneori
posibilitățile economice ale bolnavului.
De aceea, mf va trebui să cunoască posibilitățile economice ale pacientului de a
respecta recomandările igienice și dietetice corespunzătoare bolii respective. El va trebui
sa găsească împreună cu pacientul soluțiile cele mai bune în funcție de posibilitățile
materiale de care dispune pacientul respectiv Iar dacă nu va găsi posibilitățile minime de
îngrijire la domiciliu, el va trebui să interneze bolnavul în spital.
1.10. Cointeresarea bolnavului la îngrijirea propriei sale boli. Pentru a putea face
față numeroaselor dificultăți pe care le întâmpină în activitatea terapeutică, mf trebuie să
știe să îl~ atragă, să îl mobilizeze și să îl implice pe pacient în procesul terapeutic. în
spital bolnavul este supus tratamentului. Indiferent dacă este vorba de un tratament
chirurgical sau medical, acesta este administrat bolnavului de către personalul medical.
Tratamentul injectabil este aplicat la timpul potrivit de către personalul medical, iar trata-
mentul oral este și el administrat la ore potrivite în prezența personalului medical. în spital,
rolul bolnavului este mult mai mic. El trebuie doar să se supună tratamentului aplicat, sau
administrat de personalul medical.
în ambulator, problema este, însă, mult mai complicată. Bolnavul primește o rețetă
pe care trebuie să și o procure singur și să și administreze singur tratamentul conform
recomandărilor respective. în tratamentul ambulator, bolnavul are un rol mult mai mare
decât în spital. Dacă el nu și procură medicamentele sau nu și le administrează conform
recomandărilor medicului, atunci toată munca acestuia a fost în zadar, iar boala va putea
evolua nestingherită. De aceea, mf trebuie^ să-l mobilizeze și să-l implice pe bolnav în
tratamentul propriei sale boli. în acest sens, el va trebui, pe de o parte, să-i explice
bolnavului și să-l facă pe bolnav să înțeleagă care este starea lui de sănătate, ce trebuie
făcut, ce se poate obține cu ajutorul tratamentului, care este rolul măsurilor igienico-
dietetice și al medicamentelor, să analizeze împreună cu bolnavul care ar fi posibilitățile
practice de realizare a tratamentului corespunzător, iar pe de altă parte să înceapă
tratamentul psihoterapie al bolnavului.
LI 0.1. Informarea corectă a bolnavului. Atât în timpul consultației, dar mai ales
după stabilirea diagnosticului, mf trebuie să-i explice bolnavului despre ce este vorba,
care sunt problemele sale de sănătate și ce se poate face pentru a și redobândi
sănătatea. Desigur că, și atunci când ajunge la problemele legate de tratament, mf trebuie
să dea dovadă de mult tact. El trebuie să se facă înțeles de bolnav, să-i explice care este
starea lui de sănătate fără a-1 anxieta, ci dimpotrivă, încercând să combată anxietatea
generată de criza existențială prin care trece, dar căutând să-l mobilizeze, să-l facă să
participe în mod activ la tratamentul bolii sale. Pentru că rezultatele trata mentului depind
de modul în care mf a reușit să-l implice pe bolnav în procesul de tratament. Bolnavul nu
va respecta regimul igieno-dietetic și nu va urma cu strictețe tratamentul prescris, dacă nu
va ști la ce să se aștepte. Bolnavul va trebui lămurit la ce să se aștepte. Nu e bine să i se
promită rezultate care nu se pot obține. Dimpotrivă, trebuie să i se explice clar care si
posibilitățile tratamentului. Ce se poate obține. Când se vor observa rezul țațele așteptate.
Cât timp trebuie urmat tratamentul prescris. Pericolul opri ' tratamentului și chiar
eventualele efecte adverse sau incompatibilități. Când trebuie să se prezinte la medic din

3
proprie inițiativă și așa mai departe
1.10.2. Adaptarea deciziei terapeutice la posibilitățile bolnavului, pe de altă parte,
pentru a putea întreprinde tratamentul ambulator, mf trebuie - analizeze împreună cu
bolnavul care sunt posibilitățile lui materiale de a urma tratamentul corespunzător. In
acest sens, mf trebuie să stabilească dacă bol navul poate urma tratamentul prescris,
dacă particularitățile serviciului său îi permit să urmeze tratamentul, dacă poate sta în
repaus la pat, dacă poate ține regimul alimentar, dacă își poate procura medicamentele
necesare, dacă are cine să i le administreze și așa mai departe. în cazul în care aceste
condiții nu sunt ideale, mf va trebui să încerce să le adapteze, să găsească soluțiile
necesare. Așa spre exemplu, dacă bolnavul nu poate urma un tratament injectabil, mf
va trebui să analizeze posibilitatea de a înlocui tratamentul injectabil cu un tratament
oral și așa mai departe.
1.10.3. Necesitatea tratamentului psihoterapie. încă din momentul consultației,
dar mai ales din momentul în care caută să-l implice pe bolnav în tratamentul bolii sale,
mf începe tratamentul psihoterapie al bolnavului. Desigur că, psihoterapia trebuie să facă
parte din arsenalul terapeutic al fiecărui medic. Deoarece, mf este medicul cel mai
apropiat de pacient, psihoterapia trebuie să ocupe un loc deosebit în activitatea
terapeutică a mf.
Desigur că, mf poate apela la toate formele de psihoterapie, de la psi- hanaliză,
până la psihoterapia cognitivă, tehnicile de realaxare, meloterapia și terapia prin artă.
Una din metodele cele mai utile pentru prevenirea și combaterea tulburărilor cu
care se confruntă, cel mai des mf, este psihoterapia suportivă. Cu ajutorul ei, mf caută să
reducă suferințele bolnavului și să instaureze un alt mod de abordare a fenomenelor care
să ducă la modificări comportamentale pozitive.
Desigur că, mf poate să apeleze și la tehnicile de relaxare, așa cum sunt
antrenamentul antogen al lui Schultz și relaxarea progresivă a lui Jacobson și altele, în
funcție de particularitățile bolii și ale bolnavului.
în orice caz, mf nu trebuie să ignore posibilitățile psihoterapiei, care pot
îmbunătăți rezultatele tratamentului medicamentos.
III. Cointeresarea familiei. Dar mf nu este numai medicul persoanei, ci și medicul
familiei. El nu tratează numai bolnavul, ci și familia. Și de multe ori ar fi foarte greu, dacă
nu chiar imposibil, de tratat bolnavul fără a trata familia.
Foarte mulți factori de risc externi, cum ar fi cei alimentari și cei afectivi, depind
mai mult de familie decât de individ. Se știe, spre exemplu, că hipertensiunea
arterială și cardiopatia ischemică apar mult mai frecvent la indivizii care au probleme
familiare. De aceea, pentru a trata un bolnav, mf trebuie să combată factorii de risc
care au contribuit la apariția și la între- tinerea bolii, așa cum sunt factorii alimentari,
sedentarismul, consumul de alcool, fumatul și stresul familial.
Pentru a putea trata un bolnav, de multe ori, el trebuie să apeleze la ajutorul
celorlalți membru ai familiei, care vor trebui să fie nu numai înțelegători, ci și rnai activi,
mai implicați în tratamentul membrului de familie bolnav, să îl ajute, să îi creeze o
atmosferă favorabilă și să-i inspire optimism. .
Iar alteori pentru a putea vindeca un membru de familie trebuie să trateze, de fapt,
alt membru de familie, sau chiar familia întreagă. în acest sens, am putea da exemplul
bolilor venerice, dar și al bolilor psihice. Boala psihică a unui membru din familie poate
îmbolnăvi un alt membru de familie. Tulburările psihice ale unor copii sunt rezultatul

4
atmosferei nefavorabile din familie.
Unii autori vorbesc chiar de familia copilului schizofren. De aceea, pentru a
ameliora starea psihică a copilului trebuie tratată, de fapt, familia.’
Desigur că, pentru a trata familia, mf trebuie să dea dovadă de și mai mult tact
decât în tratamentul individului. El trebuie să apeleze la resorturi mult mai profunde, decât
în cazul individului care este, în cele din urmă, mai interesat de propria lui sănătate.
Pentru a proteja pacientul, mf trebuie să sesizeze în timp util, dacă familia este
dispusă sau nu să contribuie la tratamentul individului bolnav. Jar dacă va constata că
familia nu este dispusă să contribuie într-un fel sau altul, la tratamentul membrului de
familie bolnav, el trebuie să ia toate măsurile pentru a găsi alte modalități de rezolvare a
cazului respectiv, prin internarea în spital, sau într-un azil, spre exemplu.
1.12. Consilierea pacientului. Pentru a obține rezultatele așteptate, spre deosebire
de ceilalți specialiști care tratează boala, mf care tratează bolnavul, trebuie să devină, de
fapt, un fel de consilier, un fel de avocat al bolnavului respectiv. El trebuie să devină un fel
de interfață care se interpune astfel între sectorul medical și bolnav, între familie și bolnav,
între societate și bolnav, pe care trebuie să îl protejeze. Așa spre exemplu, medicul de fa-
milie îl va introduce pe bolnav în sistemul medical și va pleda pentru interesele sale. El va
pleda în fața familiei pentru respectarea condițiilor de tratament. Și tot el va pleda la
instituția unde lucrează bolnavul, pentru respectarea drepturilor lui, pentru acordarea unui
concediu medical, pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă, sau pentru schimbarea
locului de muncă (fig. 7.1.1).
2. Medicina defensivă. Prescrierea tratamentului se face pe haz» unor argumente
științifice. De multe ori însă bolnavul nu este de acord cu tratamentul prescris de medic și
solicita un alte tratament. Așa spre exemplu, dacă la un bolnav care are dureri
precordiale, mf constată că este vorba de o durere a peretelui toracic, produsă de o
miozită, el va încerca în mod normal să prescrie tratamentul corespunzător, cu
antiinflamatoare. De multe ori, însă, pacientul insistă să facă o electrocardiogramă, sau
chiar să meargă la un cardiolog. De asemenea, un bolnav cu dispepsie acută insistă să
facă un exame

5
n

baritat. Sau un bolnav cu viroză respiratorie poate solicita tratament cu antibiotice și așa
mai departe. Și astfel de solicitări care contravin părerilor științifice ale medicului se
întâlnesc foarte frecvent în practica medicală.
întrebarea este ce face medicul în aceste situații? îl refuză, sau îi dă pacientului
ceea ce a solicitat? De multe ori, medicul cedează și îi dă pacientului ceea ce a solicitat,
practicând astfel ceea ce se numește o medicină defensivă.
Și astfel, de la conduita științifică, mf ajunge la un compromis. Astfel el practică o
medicină defensivă, care, după cum arată N. Hershey, ar reprezenta compromisul,
deviația, abaterea de la ceea ce crede medicul că trebuie f~cut în cadrul unei practici

6
medicale corecte, la ceea ce crede pacientul că trebuie[^ecjjcu] recurge |a medicina defensivă
de teama de a nu pierde bol- 1 de a nu avea discuții stresante, sau de a nu fi reclamat și
așa mai Aparte (tabel 7.1.8).
TABEL 7.1.8
Cauzele medicine! defensive
T” VvTtarca unor discuții inutile
2~ Vutărea unor conflicte cu bolnavul
' T" evitarea rcclamațiilor
■ 4~ Vama de a pierde bolnavul______________________________________
T" “diferențe de opinii
“insuficienta pregătire a bolnavului
7? criza de timp
8. linsa de înțelegere a pacientului
9. comunicare dificilă cu bolnavul
"“ioT "evitarea stresului
bolnav necooperant
bolnav cu personalitate accentuată
12

Desigur că acest compromis poate afecta rezultatele tratamentului, poate duce la

apariția unor complicații și poate la cheltuieli inutile. Așa spre exem- nlu dacă medicul
prescrie, la insistențele bolnavului, un antibiotic, la care agentul microbian nu este
sensibil, atunci infecția bronșică, infecția urinară sau infecția sinusală poate evolua
nestingheritâ. Iar dacă trimite și bolnavii care nu ar avea neapărată nevoie la specialist,
atunci, pe lângă faptul că aglomerează specialistul respectiv cu cazuri neindicate, dar
produce și chel- mieli inutile nu numai pentru asigurările medicale, ci și pentru bolnav.
Dar, pe lângă efectele negative, medicina defensivă are și anumite avantaje. Ea
asigură evitarea unor discuții stresante si păstrarea relațiilor bune cu bolnavul, ceea ce în
sistemul asigurărilor medicale, în care medicul e plătit în funcție de bolnavii pe care îi are,
nu este deloc lipsit de importanță.
Medicina defensivă nu este o medicină mai utilă, sau mai puțin periculoasă
bolnavului, ci dimpotrivă, ea ar putea fi chiar mai dăunătoare. Aceasta depinde de limita
până unde medicul acceptă să cedeze. De aceea, secretul medicinii defensive constă în a
stabili cât și până unde poate ceda medicul pentru a nu dăuna bolnavului.
Așa spre exemplu, dacă medicul satisface dorința bolnavului de a consulta un
cardiolog, acest lucru nu poate dăuna bolnavului, chiar dacă nu era absolut necesar. De
asemenea, dacă bolnavul solicită efectuarea unei electrocardiograme, sau chiar a unei
tomografii computerizate, acest lucru nu poate dăuna prea mult bolnavului, chiar dacă ele
nu erau absolut necesare. Efec tuarea unei radioscopii gastroduodenalc la o gravidă ar
putea însă să dăuneze De asemenea, administrarea unui tratament oral cu antibiotice
într-o infecție gravă s-ar putea să nu fie eficient și așa mai departe.
De aceea, pentru a nu-și strica relațiile cu bolnavii, foarte mulți medici practică o
medicină defensivă. După cum arată H. Lamberts, aproximativ 150/ din investigațiile
radiologice, 9% din analizele medicale și 8% din electro” cardiograme sunt efectuate ca
urmare a comportamentului defensiv al medi. cului.

7
 Medicii interniști cred că 17% din pacienți sunt trimiși de mf datorită practicării
medicinei defensive.
Căutând cauzele pentru care medicii practică medicina defensivă H. Lamberts
arată că, pe lângă dorința de a evita conflictul cu bolnavii, m ai’ intervin și lipsa de
participare a pacientului, necunoașterea suficientă a pa. cientului, precum și criza de
timp.
Chiar și în aceste cazuri persistă totuși întrebarea de ce apare această
neconcordanță între părerile medicului și ale bolnavului. Și de ce bolnavul își susține
ideile sale?
Desigur câ nu poate exista o identitate absolută între părerile medicului și ale
pacientului. Pentru că pacientul nu poate avea toate cunoștințele medicului. EI află câte
ceva despre boala lui. Uneori, așa cum se întâmplă î n bolile cronice, bolnavul poate ști
chiar foarte multe lucruri despre boala lui Cu toate acestea el nu poate cunoaște sau nu
ar trebui să cunoască mai bine decât medicul boala respectivă. De aceea, în mod normal
pacientul ar trebui să accepte decizia medicului. De multe ori, însă, el nu o acceptă și
caută să-și impună propria lui decizie.
Acest lucru se întâmplă, după observațiile noastre, mai ale în cazul unor medici
care nu au o autoritate profesională suficientă și cu anumite categorii de bolnavi. Fiecare
dintre noi a avut de a face cu bolnavi necoope- ranți, care pot să aibă o anumită
personalitate accentuată, după cum ar spune Karl Leonard. Pe de altă parte, la
personalitatea accentuată a bolnavului se poate adăuga lipsa de cultură medicală, sau,
mai bine zis, falsa cunoaștere a unor aspecte medicale. Pacientul s-ar putea să aibă
păreri greșite despre o anumită boală sau despre un anumit tratament. Așa spre exemplu,
sunt pacienți care preferă tratamentul injectabil, dar și pacienți care preferă, dimpo trivă,
tratamentul oral. Și nu întotdeauna medicul poate împăca corectitudinea tratamentului cu
preferințele pacientului.

8
Nu trebuie ignorat nici faptul că bolnavii discută între ei. Bolnavii cu boli diferite, dar cu
simptome comune, pot discuta despre tratamentul efectuat. Așa spre exemplu, un bolnav
care are o limfadenopatie infecțioasă, produsă de infecție tuberculoasă și care evoluează
favorabil la tratamentul cu tuberculostatice, poate împărtăși părerile sale unui bolnav cu o
limfadenopatie malignă care nu evoluează favorabil la tratamentul cu ciclofosfamidă, vin-
cristină, sau dexorubicină. Chiar și bolnavii care suferă de aceeași boală dar

etiologii diferite, așa cum ar fi o pielonefrită cu bacii coli și o pielone-

- cu piocianic, s-ar putea să solicite cu insistență același tratament.
Pe de altă parte, sunt pacienți care apreciază eficacitatea tratamentului
- prețul medicamentului. Am văzut pacienți care nu puteau să înțeleagă duP un
cum
tratament atât de ieftin cum este digitala poate fi atât de eficient. jn sfărșit, în atitudinea
pacienților față de tratament, un loc deosebit îl
nă moda. Publicitatea pe care o fac firmele producătoare, simpozioanele ° care le
organizează, articolele pe care le publică, nu pot să nu inducă o ^numită modă. în
general, imediat după lansarea unui medicament se constată o utilizare mai crescută,
care cu timpul revine la normal, sau chiar scade uneori până la ignorare.
Dar în perioada de entuziasm, pacienții pot solicita cu insistență prescrierea unor
astfel de medicamente, așa cum se întâmplă cu tranchilizantele mai noi, sau cu
antibioticele din ultima generație și așa mai departe.
Este evident că dată fiind necesitatea păstrării unor relații bune cu acienții mf nu
poate ignora complet părerile pacientului. Toată problema medicinei defensive este
reprezentată, însă, de găsirea acelei limite, acelei măsuri a acelui nivel, peste care și sub
care nu se poate ceda argumentelor de ordin științific fără a dăuna bolnavului.
Pe de altă parte, mf va trebui să folosească orice ocazie pentru a-1 face pe bolnav
să înțeleagă care este boala lui, ce probleme pune, ce se poate face, la ce s-ar putea
aștepta și care este tratamentul cel mai adecvat, pe plan mondial, la această dată.

Despre interacțiunile medicamentoase - Influența alocoolului asupra medicamentelor

- Despre efectele adverse ale medicamentelor
- Importanța lor în MF
- Reguli de farmacografie
- Prevenirea incompatibilităților medicamen-
toase
- Efectele asupra absorbției
- Efectele asupra distribuției
- Efectele asupra metabolismului
- Influența alimentelor asupra medicamentelor
- Prevenirea reacțiilor adverse
- Reacțiile de tip toxic
- Reacțiile de tip idiosincrazic
- Reacțiile de tip alergic
- Efectele adverse asupra reproducerii
- Efectele adverse la copil
- Efectele adverse la bătrân

Desigur că, interacțiunile medicamentoase, incompatibilitățile și reacțiile adverse au

importanța lor în toate specialitățile medicale. Ele au, însă, o importanță deosebită în MF,
care tratează o varietate mult mai mare de boli, care apelează la o varietate mult mai
mare de medicamente și la care vin, de multe ori, bolnavi cu prescripții medicamentoase
de la diverși specialiști. De aceea, interacțiunile, incompatibilitățile și reacțiile adverse din
Nip necesită o atenție specială.
1. Respectarea regulilor de farmacografie. Pentru prevenirea

9
 interacțiunilor, incompatibilităților și reacțiilor adverse, MF trebuie să respecte ca și
ceilalți specialiști, anumite reguli de farmacografie. Prescrierea trebuie să cuprindă
numele bolnavului, adresa, ocupația, diagnosticul și medicamentele recomandate, sub
formă de preparate oficinale, magistrale, sau industrilale, CQ denumirea lor din
farmacopee, sau denumirea comercială, cantitatea, d Oza pentru o dată, numărul de
administrări pe zi, momentul administrării, calea de administrare și așa mai departe
(tabel 7.2.1).

Regulile care trebuie respectate la prescrierea unei rețete
Indicarea datelor personale ale
bolnavului
Indicarea diagnosticului
Medicamentele recomandate
Specificarea cantității
Indicarea dozei
Calea de administrare
Evitarea unor incompatibilități
TABEL 7.2,1
specificarea numelui bolnavului, vârsta, sexul, adresa, " ocupația
specificarea bolii sau bolilor pentru care se recomandă îrăîâ? mentul
medicamentos
preparate oficinale, cu denumirea din farmacopee preparate
magistrale, cu denumirea științifică preparate industriale, cu
denumirea comercială
specificarea cantității de medicament care trebuie eliberată în grame,
în ml, în flacoane, tablete, drageuri, ele.
se va specifica în mod obligatoriu doza care trebuie adrnT nistrată
pentru o dată, numărul de administrări pe zi, intervalele dintre ele și
momentul administrării
se va specifica calea de administrare, externă, internă, intra
musculară, subcutanată, intravenoasă, orală, reclală, etc.
se vor evita eventuale incompatibilități fizice, chimice și far-
macologice care pot influența tratamentul medicamentos

Prescrierea medicamentelor trebuie să țină seama nu numai de diagnostic, ci și

de particularitățile individului, de vârstă, de sex, de greutate, de starea fiziologică și așa
mai departe. Dar, mf trebuie să adapteze posologia și schemele de tratament și în funcție
de particularitățile de viață și de muncă ale bolnavului. Adică, în cazul unui bolnav care nu
are un loc de muncă stabil, care trebuie să facă deplasări frecvente, el ar trebui să
stabilească scheme cât mai simple posibil, dacă se poate per os, în doză unică, sau în
prize cât mai rare, în așa fel încât bolnavul să poată urma tratamentul respectiv.
2. Interacțiunile medicamentoase. După cum s-a constatat, medicul
prescrie unui pacient în medie 2-4 medicamente. Unii pacienți primesc, însă, mai multe
rețete, de la mai mulți specialiști. Desigur că, atunci când prescrie o rețetă, medicul
specialist ține seama, mai ales de boala specialității sale. Pe specialist nu-l interesează
prea mult și nici nu-l poate interesa în aceeași măsură toate celelalte boli. Dar,
medicamentele prescrise de diferiți specialiști interacționează între ele. Unele interacțiuni
pot fi utile. Altele,

fi însă, dăunătoare. Interacțiunile medicamentoase pot apărea înaintea P'trun’derii

medicamentelor în organism, iar altele, după pătrunderea medicamentelor în organism.
m
2 1. Prevenirea incompatibilităților medicamentoase în vitro. teracțiunile nefavorabile ale
medicamentelor dinaintea pătrunderii lor în "anism se referă la medicamentele care nu
pot fi amestecate în aceeași si- . g sau în aceeași perfuzie. Așa spre exemplu, vitamina C

10
interacționează enjcilina. De aceea, ele nu se amestecă în aceeași siringă sau perfuzie, fot
de aceea hidrocortizonul nu se amestecă cu opioidele sau cu insulina. Iar unele
medicamente, cum ar fi ampicilina, gentamicina și furosemidul nu trebuie să se amestece
în aceeași siringă sau perfuzie cu alte medicamente (tabel 7.2.2).
TABEL 7.2.2
Câteva incompatibilități care trebuie evitate în administrarea unor soluții medicamentoase

Ampicilina Nu se amestecă cu alte medicamente

Atropină sulfat Bicarbonat de sodiu, Noradrenalină

Bicarbonat de sodiu Calciu, Atropină, Adrenalină, Izoprenalină, Noradrenalină
Diazepam Nu se amestecă cu alte medicamente
Digoxină Nu se amestecă cu alte medicamente
Ferosemid Nu se amestecă cu alte medicamente
Heparină Barbiturice, Opioide, Eritromicină, Gentamicină
Hidrocortizon succinat Insulină, Opioide, Metilcilină
Insulină Aminofilină, Fenitoină, Heparină
Lidocaină Bicarbonat de sodiu
Magneziu sulfat Aminoftnă, Bicarbonat de sodiu
Metildopa Nu se amestecă cu alte medicamente
Procainamida Diazepam, Fenitoină, Opioide, Barbiturice
Vitamina C Antibiotice, Aminofilină

2.2. Prevenirea interacțiunilor medicamentoase în vivo. Dar, și după ce au fost

introduse în organism unele medicamente pot interacționa între ele, influențându-și
reciproc absorbția, distribuția, metabolismul și eliminarea.
2.2.1. Efectul interacțiunilor asupra absorbției medicamentelor. In tubul digestiv,
medicamentele pot interacționa între ele formând complexe greu absorbabile. Așa spre
exemplu, tetraciclină formează cu metalele chelați insolubili. De asemenea, furosemidul
poate forma chelați cu hidroxidul de magneziu. Clorpromazina poate inhiba transportul
activ al levodopaminei prin mucoasa intestinală. Antiacidele întârzie absorbția
fenobarbitalului și a izoni- azidei, prin prelungirea timpului de golire a stomacului.
Metoclopramida acce- Ierează absorbția aspirinei, a paracetamolului și a altor
medicamente prin grj_ birea golirii stomacului. Antidepresivele, anticolinergicele și
neuroleptice|c cresc absorbția unor medicamente, cum ar fi dicumarolul, prin scăderea
moti- litâții intestinale. Dar, laxativele scad absorbția unor medicamente prin creș. terea
tranzitului intestinal.
2.2.2. Efectul interacțiunilor asupra distribuției medicamentelor. Distri- buția
medicamentelor în organism poate fi influențată de modificările fluxului sanguin și a
proteinelor plasmatice. In acest sens, medicamentele care scad fluxul sanguin hepatic,
așa cum ar fi propanololul, scad metabolizarea altor medicamente. Iar cele care cresc
fluxul sanguin hepatic, așa cum ar fi izoprenalina, cresc metabolizarea medicamentelor
de către ficat, influențând astfel nivelul lor plasmatic.

11
 Distribuția medicamentelor în organism mai poate fi influențată și d e afinitatea lor
pentru proteinele plasmatice care le transportă prin organism Astfel, warfarina vine în
competiție pentru transportul substanțelor de hemostază, crescând riscul de hemoragii.
De asemenea, tolbutamida intră în competiție pentru proteinele plasmatice cu
fenilbutazona și așa mai departe (tabel 7.2.3).
2.2.3. Efectul interacțiunilor asupra metabolismului medicamentelor țn.
teracțiunile medicamentoase pot influența metabolismul unor medicamente fi e prin
inducție, fie prin inhibiție enzimatică. Se poate produce astfel, creșterea metabolismului,
sau scăderea metabolismului unor medicamente cu influențe terapeutice foarte
importante.
2.2.3.1. Intensificarea metabolismului altor medicamente. Așa spre exemplu,
unele medicamente pot crește metabolismul altor medicamente ducând la scăderea
concentrației plasmatice. Astfel, rifampicina poate crește metabolismul cimetidinei și a
verapamilului. Fenobarbitalul poate crește metabolismul digoxinei, a betablocantelor și a
chinidinei. Tiroxina crește metabolismul propanololului și a anticoagulantelor. Carbazepina
crește metabolismul clorazepanului și așa mai departe.
2.2.3.2. Inhibarea metabolismului altor medicamente. Unele medicamente pot
inhiba metabolismul altor medicamente ducând la creșterea concentrației plasmatice, așa
cum se întâmplă în cazul diltiazemului, al verapamilului, al cimetidinei sau al isoniazidei,
care pot inhiba metabolismul carba- zepinei. Cloramfenicolul inhibă metabolismul
clorpropamidei. Vitamina C inhibă metabolismul contraceptivelor orale. Cimetidina,
diltiazemul și eritro- micina inhibă metabolismul benzodiazepinelor și al teofilinei.
Sulfamidele inhibă metabolismul anticoagulantelor.
2.2.4. Efectul interacțiunilor asupra eliminării medicamentelor. Unele
medicamente pot influența eliminarea altor medicamente. Așa spre exemplu, antiacidele
scad excreția propanololului, probenecidul scade excreția captopri- lului, a
indometacinului și a ketoprofenului. Dar antiacidele cresc excreția aspirinei, iar
acetazolamida și teofilina cresc excreția litiului și așa mai departe.
Influența alcoolului asupra medicametelor. Foarte multe medicamente, pot fi
influențate de alcool. Așa spre exemplu, alcoolul accen-
3.
TABEL 7.2.3

Antiacide Tetraciclină, Digoxinâ

Absorbția Fenobarbitalul
Proprandol, Digoxină Diuretice
Colestiramina tiazidice Anticoagulante

Parasimpatolitice Levodopa
Aspirina Sulfamidele anlidiabetice
Distribuția Anticoagulantele orale Sulfamidele
Sulfamidele
antidiabetice

Chinidina Digoxinâ
"inhibarea metabolismului Antiinflamatoare nesteroidiene Fenitoină
Chinidină Antidepresive triciclice
Clorpromazină Propranolol

12
 Anticoagulante orale Betablocante
'Stimuli*' metabolismului Barbiturice
Betablocante Chinidină
Feniloină

Doxicilină Estrogeni
Carbazepină

Amiodaronă Chinidină Digoxină Digoxină

Eliminarea

Teofilină Litiu
Cimetidină Procainamidă
interacțiuni medicamentoase care pot influența absorbția, distribuția,
Citeva metabolismul și eliminarea altor medicamente
tuează eliminarea hipnoticelor și al sedativelor. în cazul antipsihoticelor, alcoolul
accentuează reacțiile extrapiramidale. La antihipertensive accentuează hipo- tensiunea
ortostatică, la pacienții care iau clorpropamidă produce congestie facială La bolnavii care
iau aspirină crește riscul hemoragiilor digestive. La cei care iau paracetamol crește riscul
hepatotoxicității. Iar la bolnavii care iau inhibitori de monoaminooxidaze crește riscul
apariției crizelor hipertensive și așa mai departe. ...
4. Influența alimentelor asupra medicamentelor. Foarte multe
medicamente, mai ales cele administrate pe cale orală, pot fi influențate de alimente.
Alimentele pot influența în primul rând absorbția digestivă a medicamentelor. De aceea
unele medicamente se administrează de preferință înainte de masă, iar altele la 1-2 ore
după masă. Carențele alimetare pot influența activitatea enzimelor hepatice, determinând
scăderea metabolizăni hepatice a medicamentelor (tabel 7.2.4).
MF trebuie să țină seama de incompatibilitățile care pot apare cel mai frecvent
între medicamentele indicate pentru diferite boli. Așa spre exemplu.
TABEL 7.2.4
Timpul de administrare a unor medicamente în funcfie de alimentare
1
1. Ampicilina 5. Penicilina V
2. Analgezicele 6. Tranchilizante ——
3. Antitusivele 7. Vasodilatatoare ~~
4. Bronhodilatatoarele 8. Vitamine ——•

1. Pansamente gastrice 5. Anorcxigene

2. Coleretice 6. Antispastice ’—
3. Colecistochinetice 7. Fenobarbital
4. Purgative 8. Beladona

1. Aspirina 5. Izoniazidă

2. Antiinfl amatoare 6. Prednison ----

3. Aminofilină 7. Propranolol
4. Digitalice 8. Reserpină

13
 1. Antiacide 3. Colecistochinetice ■—
2, Coleretice Hipocolesterolemiante --------—

atunci când unui ulceros i se recomandă cimetidină, mf nu trebuie să ignore faptul că

cimetidină crește concentrația benzodiazepinelor și a teofilinei.
în cazul în care el nu (ine seama de indicațiile, de particularitățile bolnavului și de
eventualele interacțiuni dintre medicamentele pe care le ia bol- navulu, pot apare o serie
de reacții adverse foarte grave. Așa spre exemplu diureticele de ansă administrate la
bolnavi care iau amiodaronă sau chinidină cresc riscul unor aritmii ventriculare datorită
hipokaliemiei, iar chinidina crește riscul de toxicitate la bolnavii tratați cu digoxină.
5. Prevenirea reacțiilor adverse. Cu toate măsurile de prevedere pot apare,
însă, o serie întreagă de reacții adverse, care în condiții de spitalizare pot avea, după unii
autori, o frecvență de 30%. Desigur că în ambulator riscul lor este și mai mare, pe de o
parte, deoarece bolnavul nu poate fi urmărit permanent, iar pe de altă parte, deoarece în
ambulator bolnavul ia, de obicei, un număr mai mare de medicamente decât în secțiile de
profil. Reacțiile adverse apar cel mai frecvent la bătrâni, la copii și la femei.
Reacțiile adverse trebuie deosebite de efectele nedorite de ordin farmaco-
dinamic, așa cum ar fi uscăciunea gurii produsă de atropină, și de efectele toxice acute,
așa cum ar fi coma barbiturică produsă de ingestica masivă de fenobarbital.
Reacțiile adverse pot fi de tip toxic, de tip idiosincrazic și de tip alergic.
5 1 Reacțiile adverse de tip toxic. Reacțiile adverse de tip toxic
• j de doza administrată și într-o oarecare măsură de interacțiunile rne- d ePin entoase și
de particularitățile bolnavului. Reacțiile de tip toxic apar a- d ,cam d în funcție de
particularitățile medicamentului sau ale pacientului, dozele obișnuite au un efect toxic
(tabel 7.2.5).
TABEL 7.2.5
Clasificarea reacțiilor adverse și mecanismele lor de producere

sunt dependente de doză

Toxic apar la bolnavii la care dozele obișnuite au efecte toxice particularități metabolice
modificări patologice, insuficiență hepatică, insuficiență renală toxicitate
intrinsecă mare
sinergism sau potențare medicamentoasă
sunt independente de doză anomalii de metabolizare a medicamentelor deficite
enzimatice deficit de acetiltransferază
deficit de glucozo-6-fosfatdehidrogenază deficit de methemoglobinreductază
Intoleranță deficit de pseudocolinesterază

14
 de tip anafilactic, imediate, grave, cu eliberarea de histamină și alte substanțe
biologic active
de tip citotoxic, reacția între celulele purtătoare de haplene medicamentoase,
acțiune asupra hematiilor, trombocitelor, celulelor hepatice prin complexe imune
Alergic
care se depun în vasele mici, vascularite renale, pulmonare etc.
alergii mediate celular, infiltrate monocelulare, etc.

MF trebuie să știe că la anumiți bolnavi, foarte sensibili, dozele obișnuite pot avea
efecte toxice, fie datorită unor particularități de metabolizare, fie sensibilității deosebite a
organului țintă. Unele stări fiziologice sau patologice pot influența sensibilitatea individului
la anumite medicamente. Așa spre exemplu, bătrânii și copiii sunt mai predispuși la reacții
adverse de tip toxic. La bătrâni metabolismul și excreția unor medicamente poate fi
redusă. De asemenea, scade masa corporală și concentrația albuminelor plasmatice care
transportă medicamentele prin organism.
Unele boli, și mai ales bolile de ficat și de rinichi, de care depinde metabolismul și
excreția medicamentelor, pot avea o importanță deosebită în apariția reacțiilor adverse.
Așa spre exemplu, la bolnavii cu insuficiență hepatică trebuie scăzută doza de propanolol,
iar anticoagulantele orale trebuie administrate cu mare prudență din cauza scăderii
sintezei factorilor de coagulare. ....
De asemenea, la bolnavii cu insuficiență renală din cauza scăderii eliminării și a
pericolului de acumulare, trebuie redusă doza unor medicamente, cum ar fi digitala,
amiodarona, nifedipina, litiul, ampicilina, cefalosporinele și altele.
5.2. Reacțiile adverse de tip idiosincrazic. Reacțiile adverse d tip idiosincrazic
sunt independente de doză, de aceea se mai numesc șj intoleranță. Intoleranța se
6
datorește, de obicei, unor tulburări enzimatice A spre exemplu, unii indivizi, a căror
frecvență poate merge la unele popular până la 60%, au o activitate slabă a
acetiltransferazei, care intervine în meta bolizarea unor medicamente, cum ar fi
izoniazida și hidralazina, ducând l' acumularea lor și la efecte adverse de tip toxic. a
Alți indivizi au un deficit de glucozo-6-fosfat-dehidrogenază și adminis trarea de
chinină, sulfamide și fenacetină duce la hemoliză, deoarece, acest medicamente duc
la scăderea glutationului redus care contribuie la integri 6 tatea membranelor.
S-ar mai putea da exemplul scăderii hipoxi-guanin-fosforiboziltransfe razei,
care reduce eficacitatea alopurinolului în tratamentul gutei, sau aî NADH
methemoglobinreductazei care face ca substanțele methemoglobini zante, cum ar fi
nitrații, fenilacetina și sulfamidele, să provoace methe moglobinurie chiar la doze
terapeutice și așa mai departe (tabel 7.2.6)

TABEL 7.2.6
Unele medicamente care pot produce reacții adverse

Toxic Aritmii
Digitalicele Cortizonul Tetraciclină Psihoze, osteoporoză Steatoza hepatică
Aminoglicozidele Cloramfenicolul Insuficiență renală Anemie aplastică

15
 Ciorochină Barbituricele Fenacetina Anemie hemolitică Icter
Fenitoina Procainamida Izoniazida Methemoglobinemic Porfîrie acută
Sindrom lupoid Neuropatii periferice
Intoleranță

Penicilina Sulfamidele Fenilbutazona Șoc anahlactic, urticane Trombocitopenie

Izoniazida Aspirina Fenitoina Granulocitopenie Hepatită cronică Urticarie
Barbiturice Neomicină Cefalolină Eritem polimorf
Eritem maculopapular Dermatită de contact
Alergic Anemie hemolitică

5.3. Reacțiile adverse de tip alergic. Reacțiile adverse de tip alergic reprezintă
aproximativ 10% din totalul reacțiilor adverse. Iar cele mai incriminate medicamente sunt
penicilinele. Reacțiile alergice pot fi de tip anafi- lactic, de tip citotoxic, prin complexe
imune și mediate celular.
5.3.1. Reacțiile adverse de tip anafilactic. Reacțiile adverse tip anali- lactic sunt
reacții imediate, provocate de cuplarea antigenului cu IgE care se

e suprafața unor celule care eliberează o serie întreagă de mediatori

% cum sunt histamina, kininele, prostaglanidenole și leucotrienele, ce UmOr
acă
r V
simptomele caracteristice. Acestea sunt, de obicei, foarte grave, așa P ° °se întâmplă în
cazul șocului anafilactic, în care apare rapid o scădere a CUm
nit arteriale, până la colaps,
dispnee și chiar sufocare produsă de bronho- 'nasm și edemul glotic.
s
" pin aceeași categorie fac parte și alte manifestări mai puțin grave, cum r urticaria,
edemul angioneurotic, astmul bronșic.
ar 1
5 j 2. Reacțiile adverse de tip citotoxic. Reacțiile adverse de tip cito-
toxl
. se Jatoresc formării de anticorpi IgG îndreptați împotriva unor țesuturi • care au

devenit antigenice datorită acțiunii unor medicamente. Așa se P I că unele anemii

C
hemolitice și uncie trombocitopenii produse de chinină, *P • .-nă sulfamide și
fenilbutazonă, sau al hepatitei cronice active produsă dc'metildopa, fenilbutazonă și
izoniazidă.
“ 5 3 3. Reacțiile adverse prin complexe imune. Reacțiile prin complexe
se datoresc depunerii unor complexe imune în vasele mici și pe mem- ' mUele
bazale, determinând procese inflamatorii. Penicilinele, sulfamidele și ’trofurantrina se pot
unii cu anticorpii circulanți, determinând o serie întreagă tulburări clinice, cum ar fi boala
serului, urticaria și edemul Quinke.
de
5J.4. Reacțiile adverse de tip celular. Reacții de tip celular sunt mai • t'rziate și se
datoresc sensibilizării limfocitelor de către o serie întreagă de ' dicamente, cum ar fi
neomicina, sulfamidele, barbituricele, salicilații și penicilina, care va putea determina
dermatite de contact, eritemul polimorf și "xanteme maculopapulare.

16
 6. Apariția sau agravarea unor boli produse de medicamente. Pe lângă
tulburările nesistematizate, reacțiile adverse pot îmbrăca de multe ori aspectul unor
sindroame sau boli foarte greu de diagnosticat etio-

Așa spre exemplu, chinidina, procainamida și propranololul, administrate bolnavilor

cardiovasculari, pot declanșa sau agrava o insuficiență car- d' aC Digitala folosită în
tratamentul aritmiilor, poate produce ea însăși unele aritmii cardiace, mai ales extrasistole
ventriculare, tahicardii atriale și ventriculare și blocuri atrioventriculare. Același lucru de
poate întâmpla în cazul chinidinei care este folosită în tratamentul aritmiilor, dar care
poate produce ea însăși anumite aritmii cardiace, extrasistole, tahicardie și chiar fibrilație
atrială. De aceea, uneori este foarte greu de spus dacă aritmia unui cardiac tratat cu
digitala sau cu chinidină este expresia bolii de bază sau chiar a digitalei și a chinidinei.
Unele antibiotice aminoglicozidice pot produce nefropatii tabulare sau tubulo
interstițiale acute, cu proteinurie, leucocitarie, hematarie și cu creșterea ureei și a
creatininei sanguine.
Paracetamolul și metildopa pot produce leziuni hepatice cu aspectul clinic de
hepatită acută, sau subacută. Tetraciclinele pot produce steatoză hepatică.La bolnavii
tratați cu corticosteroizi, cu bromuri sau izoniazidă apare psihoze acute de tip schizoid.
Neurolepticele pot produce sindroa^01 extrapiramidale. Fenitoina poate produce
sindroame cerebeloase. e

Tratamentul cu corticosteroizi poate crește presiunea intraoculară cipitând

apariția unui glaucom. De asemenea, tratamentul cronic cu corticn' • poate favoriza
apariția cataractei. 21

Antibioticele aminoglucozidice pot duce la apariția unui sindrom ver tiginos. Iar
kanamicina poate afecta auzul și așa mai departe (tabel 7 2 7)

TABEL 7.2 7
Unele stări patologice agravate de unele medicamente
Astmul bronșic Aspirina, penicilina, cefalosporinele, sulfamidele, propanolnlni
Pneumopatia interstițială Clorambucil, metotrexat, amiodaronă, ciclofosfamida, meîîîsereîdTi
Chinidina, procainamida, beta-blocantele, glucocorticoizii, Terăn~~ milul,
Insuficientă cardiacă
aldosteronul

Aritmii ectopice Uigitalicele, chinidina, amiodarona, levodopa, neurolepticele~ântT

Cardiopatia ischemică
Hipertensiune arterială
Anemie hemolitică
Trombocitopenia
depresivele triciclice
vasopresina, ergotamina, alfa-adrenoliticele, beta-simpaticominTetT cele,
tiroxina
Aminele simpaticomimetice, ergotamina, vasopresina, contraceptT vele,
aldosteronul, glucocorticoizii
Penicilina, rifampicina, izoniazida, sulfamidele, fenacetina, chinidină
clorpromazina
Cloramfenicolul, penicilinele, rifampicina, sulfamidele, aspirina
fenilbutazona, chinidina

Ulcer gastroduodenal Corticoizi, aspirină, fenilbutazonă, antiinflamatoare nesteroidiene~

17
 Fenacetina, sulfamidele, penicilinele, rifampicina, cefalotina, anti-
Nefropatie interstițială
inflamatoare nesteroidiene

7. Prevenirea efectelor adverse asupra reproducerii. Foarte multe

medicamente au efecte adverse asupra gametogenezei, asupra blasto- genezei și asupra
embriogenezei. Unele medicamente, așa cum ar fi citosta- ticele, fenitoina, hormonii
estrogeni și dicumarolul au un efect cert asupra dezvoltării fătului. Altele au un risc posibil
și ar trebui de asemenea evitate în timpul sarcinei. De aceea MF trebuie să acorde o
importanță deosebită modului în care se face tratamentul medicamentos la gravide (tabel
7.2.8).
Prevenirea efectelor adverse asupra sugarului. Deoarece copilul prezintă
deosibiri importante nu numai în ceea ce privește greutatea, ci și metabolismul
medicamentelor, MF trebuie să țină seama de aceste particularități în tratamentul
medicamentos al copilului și al femeii care alăptează. Așa spre exempul, copiii prezintă o
absorbție crescută prin piele și prin mucoase, ceea ce face ca preparatele topice cu
corticoizi aplicate p

18
 TABEL 7.2.8

eMedicamente cu potential fetotoxic care sunt contraindicate la gravide

Opioidc Barbituricc Neurolcptice Tranchilizante Aspirină Antitiroidiene Antidiabetice orale Bctablocante

Tctracidinc Aminoglicozide Sulfonamide Antima lance
Deprimare respiratorie Sedare și asfixie Deprimare
respiratorie Sedare, hipotermie Hemoragii Gușe,
hipotiroidism Hipoglicemie Deprimare respiratorie Dentițic
colorată galben Ototoxicitate
Icter nuclear Trombocitopenie

piele să poată da reacții sistemice. De asemenea A..

hepatică a medicamentelor este mai mică decât la addt ceea î 7 Ctabohzare pul de injumătățtre
a medicamentelor să fie mai mare d Jârî f A ' ce poate duce la apariția unor efecte
TIM

adverse Același hmî? ** și despre eliminarea renală a medicamentelor în sfarX Se P?ate SpUne
sibilitate crescută la unele medicamente' așa cum Ir TL^ 21^ A
SEN
’ curarizantele și așa mai
departe (tabel 7.2.9) * mor^ina’ codeina,
TABEL 7.2.9
Particularitățile care influențează tratamentul medicamentos la copil
1. Absorbția crescută prin mucoase și piele
2. Deficiența unor sucuri digestive
3. Spațiul lichidian extracelular crescut
"~Ă~ Concentrația proteinelor plasmatice scăzută
5. Metabolizarea hepatică scăzută
6. Eliminarea urinară scăzută
7. Sensibilitatea modificată la unele medicamente

9. Prevenirea efectelor adverse la bătrâni. Bătrânii prezintă și ei o serie

întreagă de modificări ale proceselor farmacocinetice, așa cum ar fi scăderea eliminării
renale și a metabolizării hepatice, ceea ce impune o atenție deosebită a tratmentului
medicamentos la bătrâni, mai ales în cazul unor medicamente care prezintă un risc
crescut la bătrâni (tabel 7.2.10).

19
 De aceea, mf trebuie să acorde o importanță deosebită modului în care prescrie
medicamentele și modului în care urmărește tratamentul medicamentos în activitatea
lui de fiecare zi.72 l0
Unele medicamente cu risc crescut la bătrâni
Barbiturice Stare confuzivă
Neuroleptice Delir, aritmii, hipertensiune
Antiinflamatoare Insuficientă renală, hemoragii digestive
Digitalice Confuzie, tulburări de vedere
Verapamil Insuficiență cardiacă
Antihipertensive Ischemie cerebrală, tulburări psihice
Furosemid Hipovolemie ~
Glucocorticoizi Osteoporoză, tulburări psihice
Clorpropamidă Hipoglicemie, confuzie mintală

ifj! iTiNal mWși!4

Importanta psihoterapiei în practica medicală - Psihoterapia cognitivă Clasificarea

metodelor de psihoterapie Psihoterapie catarctice - Psihoterapie de relaxare Psihoterapie
sugestive Psihoterapie dinamice - Psihoterapia de grup
Psihoterapie comportamentale Indicafie - Psihoterapia familiei
psihoterapiei - Psihanaliza
Psihoterapia suportivă - Calitățile psihoterapeutului
- Avantajele psihoterapiei în MF
Psihoterapia a întovărășit
dintotdeauna actul terapeutic. De la ritualurile
magice, de la activitățile sugestive, de a divanul psihanalitic și până la tehnicile modeme,
psihoterapia a întovărășit întotdeauna activitatea terapeutică, nu numai pentru că ea ajută
terapia medicamentoasă, ci și pentru că ea devine inevitabilă în cadrul relațiilor cu
pacientul. Și acest lucru este cu atât mai adevărat în cazul mf care are relații mult mai
stabile și mai profunde cu pacientul. De aceea, pe lângă medicamente, mf trebuie să
apeleze de multe ori la psihoterapie.
1. Importana psihoterapiei în practica medicală. Psihoterapia reprezintă,
după cum arată G. lonescu, tratamentul bolilor prin mijloace psihice. Acest mod de
tratament a fost sugerat pe de o parte de faptul că, reprezentând o criză existențială,
boala generează pacientului o serie întreagă de suferințe psihice care se cer atenuate, iar
pe de altă parte, datorită faptului că tulburările psihice pot genera la rândul lor, o serie
întreagă de suferințe somatice, ceea ce sugerează faptul că tratamentul tulburărilor
psihice ar putea duce la vindecarea sau la ameliorarea tulburărilor somatice. De aceea
psihoterapia are o importantă deosebită în practica medicală. Primul care a vorbit de
psihoterapie a fost D.H. Tuke care în 1872 a descris influenta

t i asupra corpului, apoi H. Bemheim în studiul său din 1891, despre min âzg sugestie și
psihoterapie, iar în 1904, P. Janet vorbește despre medi- tiilc psihologice. * .

20
 -
ca
2 Clasificarea psihoterapilor. în ultimul timp psihoterapia s-a voltat atât de mult
încât astăzi există, după cum arată J. Guyotat, peste 900 de tehnici și metode de
psihoterapie. Marele număr de tehnici, de metode 2 de orientări a făcut necesară o
anumită sistematizare și clasificare a psi- hoterapiil° r- După cum arată S. Delay și P.
Pichot, psihoterapiile ar putea fi împărțite în.
1) Psihoterapii dialectice care urmăresc să modifice personalitatea bol- vuiui și
mai ales imaginea pe care o are el despre sine. în această grupă pot fi incluse analiza
existențială, psihanaliza lui Freud și metodele lui Jung si Adler. . __
* 2) Psihoterapiile catarctice care cauta sa reducă tensiunea psihologică
• trezirea amintirilor cu mare încărcătură afectivă, prin efectul facilitant al ^nor droguri
(cum ar fi barbituricele, amfetamina și psihodislepticele).
3) Psihoterapiile sugestive care utilizeaă sugestia directă sau indirectă, în această
grupă pot fi incluse: tehnicile de relaxare progresivă a lui Jacobson, training-ul autogen al
lui Schulz, sofrologia, psihoterapia rațională, psihoterapia de persuasiune și altele.
E
în funcție de conceptele pe care se bazează, psihoterapiile ar putea fi "mpărțite, după
cum arată T.B. Karasu și L. Bellak, în:
1) Psihoterapii dinamice care consideră tulburările psihice ca rezultat al unor
conflicte intrapsihice, inaccesibile conștiinței. Și aceste forme de psihoterapie ar urmări să
faciliteze emergența și înțelegerea informațiilor care zac în subconștient și chinuie ființa
umană.
2) Psihoterapiile comportamentale pornesc de la premiza că orice comportament
este rezultatul a ceea ce a învățat, sau nu a învățat individul respectiv. Conform acestei
concepții, bolile psihice și psihosomatice ar fi niște deprinderi învățate sau dobândite în
mod involuntar, iar pentru vindecarea lor pacientul ar trebui să învețe noi deprinderi.
3) Psihoterapiile experiențiale au ca punct de plecare, după cum arată G lonescu,
subestimarea dimensiunilor etice și a relațiilor morale. Omul nu poate fi cunoscut numai
prin analiza comportamentului său, ci și prin înțelegerea trăirii, experienței sale interioare.
Psihoterapiile experiențiale urmăresc atingerea unei maxime conștientizări și evaluări a
situațiilor existențiale.
O altă clasificare este cea a lui G. Deshales, care împarte tehnicile și metodele de
psihoterapie în:
1) Psihoterapii individuale, în care pot fi incluse psihoterapia suportivă, cognitivă,
tehnicile de relaxare, psihanaliza, narcoanaliza, hipnoza și altele.
2) Psihoterapii colective în care pot fi incluse psihoterapia de grup, psihanaliza
colectivă, psihodrama, etc.
Desigur că nu toate formele de psihoterapie sunt necesare mf. Nu toate formele
de psihoterapie pot fi aplicate în cabinetul medical. Nu toate sunt indicate paciențior cu
care are de obicei de-a face mf, pentru că psihote-
rapia are, ca toate celelalte mijloace terapeutice, indicațiile sale. Deși e indicată în
toate bolile, după B. lamandescu, psihoterapia ar fi mai indicar în bolile psihice
reactive, în nevroze și psihoze reactive, bolile psihosom 3 tice, bolile somatice cu ecou
asupra psihicului, boli de lungă durată 3 evoluție cronică și invalidantă, boli incurabile cu
prognostic fatal, boli iatro* gene, boli cu indicație operatorie, înaintea actului chirurgical
1
și așa m ' departe.

21
Din punct de vedere al metodelor, cele mai indicate metode pentru mf ar fi psihoterapia
suportivă, psihoterapia cognitivă, psihoterapiile de relaxa și mai puțin și psihoterapiile de
e
grup (tabel 7.3.1).

TABEL 7.3.1
Metodele de psihoterapie cele mai indicate în MF și particularitățile lor
urmărește diminuarea anxietății descărcarea emoțională încurajarea
Psihoterapia suportivă
bolnavului reechilibrarea personalității înlăturarea conduitelor negative
participarea la propria vindecare

depistarea și înlăturarea concepțiilor negative ale bolnavuluî~

Psihologia cognitivă
dezvoltarea unor scheme cognitive mai realiste căutarea unor soluții
alternative creșterea încrederii în sine

urmăresc detensionarea bolnavului prin relaxarea neuromuscu? Iară,

Psihoterapiile de relaxare
apelează la tehnici sugestive, de relaxare autogenă capabile să
influențeze funcționarea organelor interne
folosirea grupului pentru susținerea reciprocă a pacienților influența
Psihoterapia de grup
reciprocă a bolnavilor din grup în vederea ameliorării suferințelor lor

urmărește depistarea tensiunilor familiale depistarea cauzelor interne

Psihoterapia familială
restabilirea comunicării normale restabilirea rolurilor colaborarea
membrilor familiei

3. Psihoterapia suportivă. Psihoterapia suportivă urmărește o încurajare a

bolnavului, o diminuare a anxietății, o descărcare emoțională, o reechilibrare a
personalității bolnavului și o reducere a conduitelor sale negative. Pe scurt, psihoterapia
suportivă caută să-l ajute pe bolnav să treacă mai ușor peste boala pe care o are. Ea nu
urmărește numai să-i reducă suferințele psihice ci și să-l aducă în stare de a contribui la
propria lui vindecare.
Cea mai simplă modalitate este aceea de a oferi posibilitatea bolnavului să-și
expună suferințele lui, de a împărtăși și de a se elibera într-o oarecare măsură de această
suferință. De aceea, psihoterapia de susținere începe odată cu primul cuvânt, se continuă
în timpul dialogului cu bolnavul și atinge punc-

Irninant după stabilirea diagnosticului. în tot acest timp medicul trebuie CU să asculte
și să știe să poarte un dialog constructiv cu bolnavul, să 53 hibzeze resursele interne ale
bolnavului.
11100
gxpunerea suferinței reprezintă cel mai simplu mijloc de detensionare I avului. PE.
Sifneos a arătat că indivizii care nu-și pot exprima stările
3b
° "timentelc lor, fac mai ușor boli psihosomatice, ca și când ei ar căuta
56
exprime suferința lor prin intermediul organelor. De aceea, medicul tre- sa'.^ sg_j |ase și
chiar să-l încurajeze pe bolnav să își expună suferințele și - îl asculte cu atenție.
Sd
Primul lucru pe care trebuie să-l facă medicul este deci, acela de a-1 |ta pe bolnav. Al

22
doilea lucru ar fi acela de a-i acorda o atenție deose- asc_ jar a| treilea lucru ar fi acela de a-
1 ajuta și de a-1 încuraja pe bolnav. blta De multe ori, pentru a putea susține bolnavul,
medicul trebuie nu numai asculte, ci să-l și sugestioneze într-un fel pe bolnav. Să aibă o
atitudine Sa" t'tă să’evite sau să minimalizeze, în discuția cu bolnavul semnele grave, -facă
referiri la alte cazuri similare care s-au vindecat, să-i întărească opti- Sa’smul și într-un fel
sau altul să paralizeze, după cum spunea Binet, simțul rritic al bolnavului.
C
Deoarece caută să reducă tensiunile afective neplăcute și conduitele ne- nunzătoare,
precum și să întărească mecanismele adaptive, psihoterapia C0F rtivă este indicată, după
cum arată G. lonescu, în foarte multe boli acute și cronice (tabel 7.3.2).
TABEL 7.3.2
Indicațiile psihoterapie! suportive
1. bolile psihosomatice
2. bolile psihice reactive
3. stări de stres
4. boli somatice acute
5. boli somatice cronice
6. acutizările din bolile cronice
7. complicațiile bolilor cronice
8. boli invalidante
9. boli incurabile
10. boli iatrogene
11 pregătirea intervențiilor chirurgicale

Desigur că pentru aplicarea psihoterapiei de susținere se cere nu numai o

înțelegere autentică a bolnavului, ci și foarte mult tact pentru a evita notele false ușor de
sesizat de către cel în suferință. Pentru aceasta, el trebuie să aibă o mimică și o gestică
corespunzătoare. Să folosească autoritatea și prestigiul de care se bucură, precum și de
cadrul instituțional pentru a obține reacțiile așteptate de la bolnav (tabel 7.3.3).

23
 TABEL 7.3.3
4. Psihoterapia cognitivă. Spre deosebire de psihoterapia de
susținere, care ocolește judecata bolnavului, psihoterapia cognitivă
se adreseazăMetodele utilizate de mf în psihoterapia suportivă
1. ascultarea bolnavului ------
2. crearea unei ambiante favorabile .
3. purtarea unui dialog cu bolnavul —
4. adaptarea la nivelul și la situa|ia bolnavului —
5. acordarea de interes fa|ă de problemele bolnavului ’——
6. utilizarea unui limbaj adecvat ---- -----
7. cultivarea unor relații favorabile —
8. folosirea prestigiului personal ———_
9. folosirea cadrului instituționalizat ----——-
10. evitarea aspectelor grave ale bolii --------
II. evidențierea unor eventuale îmbunătățiri - - -—
12. referiri la cazuri similare care s-au vindecat
13. sugerarea unor evoluții favorabile - -—.
14. folosirea unei mimice și gestici adecvate - - -—
15. folosirea unui ton adecvat
16. oferirea unor explicații fiziopatologice ---
17. ocolirea simțului critic al bolnavului ■
18. folosirea adecvată a familiei

tocmai judecății, lucidității și conștiinței bolnavului, pentru că multe boli sunt produse
tocmai de niște moduri de gândire și de comportament eronate. De aceea, rolul
medicului ar fi și acela de a descoperi și de a combate aceste gânduri pernicioase. Și în
sens metaforic am putea spune că schimbând gândurile, el schimbă lumea.
Psihoterapia cognitivă caută să depisteze și să înlăture concepțiile negative și
disfiincțiile cognitive ale bolnavului, pe care îl orientează asupra conștientizării
caracterului eronat al convingerilor sale și al evaluării corecte a realității. Terapia
cognitivă urmărește să identifice ipotezele eronate, să identifice cognițiile negative, să
dezvolte scheme cognitive mai realiste și să amelioreze modul de gândire al bolnavului.
Pentru aceasta medicul poate apela la o serie întreagă de tehnici, așa cum ar fi
identificarea ipotezelor maladaptative, identificarea gândurilor automate, schimbarea
atribuirii responsabilității, reducerea aprehensiunilor catastrofice, căutarea de soluții
alternative, instruirea încrederii în sine și altele.
Spre deosebire de psihoterapia de susținere care este indicată în foarte multe
boli, psihoterapia cognitivă are indicații ceva mai restrânse. Ea este indicată mai ales în
depresiile exogene, dar și în tulburările anxioase, în fobii, în obsesii, anorexie mentală și
bulimie. Ea nu dă rezultate satisfăcătoare în depresiile psihotice și în alte boli psihice
endogene în care tratamentul medicamentos trebuie pus pe primul plan.

24
5. Psihoterapia de relaxare. Psihoterapiile de relaxare pleacă de la observația că
stresul, situațiile conflictuale și situațiile mai dificile în care
noate găsi de multe ori omul, determină o stare de încordare neuromuscu-
ara
- care se repercutează asupra întregului organism, accentuând starea de Jetate și
tulburările somatice. De aceea foarte mulți autori au elaborat o an,
je intreagă de tehnici de
SeF
relaxare și de autorelaxare. Dintre acestea relaxa- progresivă a lui Jacobson și
training-ul autogen al lui Schultz sunt cele .
rea P
oscute și mai utilizate în scopuri
cun

medicale.
11131
în training-ul autogen al lui Schultz, bolnavul își caută o poziție codă de obicei culcat,
într-un loc liniștit și se gândește la propriul lui corp.
c*0 gândește mai întâi la picioare și spune de câteva ori picioarele sunt calde e grele. Apoi
Ș1
se gândește la mâini și spune de câteva ori mâinile sunt calde grele Apoi se gândește
la respirație și spune respirând adânc: respirația estf calmă și liniștită și așa mai departe

TABEL 7.3.4
(tabel 7.3.4).
Formulele autosugestive care trebuie folosite în trainingul autogen a lui Schultz, cu concentrarea
atenției asupra părților respective ale corpului

1. picioarele sunt grele și calde

" 2. mâinile sunt grele și calde
"'y' _
abdomenul este calm șt liniștit
resDira(ia este adâncă și calmă
inima bate calm și liniștit
' 6. fruntea este calmă și rece
7.
—
tot corpul este greu și liniștit

Efectul tehnicilor de relaxare a putut fi demonstrat cu ajutorul termo- metriei

cutanate, a pletismografiei, a electrocardiografiei, a electromiografiei, care au arătat că
prin autosugestie se produce realmente o vasodilatație, o creștere a temperaturii
extremităților, o relaxare musculară și o rărire a bătăilor inimii. S-a constatat chiar că
tehnicile de relaxare pot duce și la scăderea adrenalinei, a cortizonului, a acidului lactic, a
glicemiei, a colesterole- miei și a metabolismului bazai.
6. Psihanaliza. Psihanaliza caută să descopere traumele psihice care s-au
produs în viața individului, mai ales în perioada copilăriei, care au fost uitate și pierdute în
noianul de evenimente pe care le-a trăit individul, dar care sunt, de fapt, vinovate de
boala actuală. Descoperirea acestor evenimente nu este deloc ușoară, nu numai pentru
că ele au fost trecute cu vederea, ci și pentru că există o anumită rezistență, după cum
arăta S. Freud, din partea bolnavului. De aceea, medicul trebuie să facă o adevărată
investigație pentru a putea găsi în străfundurile inconștientului evenimentul
psihotraumatizant, a- 1 aduce în sfera conștiinței, a-i acorda semnificația
corespunzătoare și a rezolva conflictul intern care întreține boala.
în ceea ce privește semnificația evenimentelor psihotraumatizante, este important
de remarcat că psihanaliza pune un accent deosebit pe aspectul sexualității, legând

25
evenimentele trăite mai ales de reprimarea și devierii sexualității umane.
După cum arată G. lonescu, psihanaliza este indicată la puțini pacienți care sunt
destul de bolnavi ca să aibă nevoie de ea și suficient de sănătoși ca să o poată tolera.
7. Psihoterapia de grup. MF este medicul persoanei. Dar el este și
medicul familiei și al colectivității. Pe de altă parte, psihoterapia nu p oate face abstracție de
faptul că omul este o ființă socială care trăiește într-o colec- tivitate și că relațiile cu
celelalte persoane pot avea o importanță deosebită asupra sănătății sale. De aceea,
psihoterapia de grup este o formă de trata- ment a unor persoane aflate într-un grup care
se pot ajuta reciproc în vede- rea ameliorării lor, și care poate fi folosita cu succes de
către MF. în aceste condiții este evident că succesul psihotcrapiei de grup va depinde de
modul de organizare a grupului. în cadrul grupului, pacientul are ocazia de a da curs unor
sentimente reprimate, are senzația de a fi acceptat și ascultat de ceilalți, are sentimentul
de a fi împreună, de a nu mai fi izolat, ci înțeles și ajutat de ceilalți bolnavi din grup.
8. Psihoterapia familiei. Spre deosebire de psihiatru, mf are, de obicei, un
grup gata format, cu o structură gata stabilită, cu o anumită împărțire pe sexe și de vârste
foarte diferite, de la bunici până la nepoți. De aceea, în cazul familiei, mf nu-și poate
organiza grupul pentru că el găsește familia gata organizată, și de multe ori el este
chemat nu să o schimbe, ci să o salveze.
După cum arată B. Luban-Plozza, familia bolnavă este tensionată, dezechilibrată,
cu relații nedefinite, cu lupte interne pentru putere și cu o comunicare slabă între membrii
ei. Psihanaliștii insistă asupra relațiilor dintre mamă și copil și apoi asupra relațiilor dintre
ceilalți membrii ai familiei. Desigur că primul obiectiv al mf ar fi să sesizeze problemele și
să încerce să le rezolve. Alți autori pun un accent mai mare pe structura familiei, ramiliile
bolnave sunt rău structurate, ascund conflicte maritale intense. Psihoterapeutul trebuie să
ajute membrii familiei să accepte personalitatea lor, să devină mai toleranți și mai
înțelegători.
In sfârșit, alți autori pun accentul pe procesele inconștiente și pe rolul jucat de
fiecare membru al familiei. în acest caz medicul trebuie să descopere și să conștientizeze
cauzele conflictelor.
Problema cea mai importantă a mf este aceea de a folosi familia în scopul
vindecării bolnavului și a prevenirii altor îmbolnăviri. Pentru aceasta, MF trebuie să
contribuie la apariția unei comuniuni afective, la înlăturarea senzației de singurătate și de
izolare a bolnavului, la disponibilitatea celorlalți membrii ai familiei de a-1 ajuta, la
înțelegerea din partea celorlalți membrii ai familiei și așa mai departe (tabel 7.3.5).
De cele mai multe ori, mf reușește să obțină acest lucru, însă uneori, așa cum se
întâmplă în cazul familiilor dezorganizate, în care există o boală psihică, probleme
economice, culturale și comportamentale majore, familia nu mai poate fi redresată și chiar
și membrii care au rezistat, riscă șă se îmbolnăvească. în aceste situații, mf se vede
obligat să apeleze uneori la anumite instituții specializate, pentru a rezolva problema.
După cum arată B. Luban- Plozza, mf poate, de obicei, să exercite o influență
psihoterapeutică mult mai mare decât își imaginează. Și ar fi regretabil ca el să nu
utilizeze această șansă pe care i-o oferă situația în care se află și relațiile lui cu bolnavul

26
 TABEL 7.3.5
.ii psihici care pot contribui la îmbunitlțirea știrii de sinitate a pacientului F* c,° H și a

comunicării intre membrii familiei cultivarea unui climat de înțelegere

unei comuniuni afective ~
'^^nbditatea membrilor familiei cultivarea unei atitudini optimiste
față de unele situații mai dificile
“hyiegerea bolnavului 'jȘnTțTde a-1 ajuta pe bolnav TTTTbTterca senzației de singurătate 'T^rea
unei atmosfere de siguranță

aceasta, el trebuie însă, ca și în cazul terapiei medicamentoase, să dea

celorlalți membrii ai familiei

6
7.
"T
9.
To?

t 11 dă de multe cunoștințe, de mult tact și de mult simț clinic. El trebuie jivină după cum
remarcă B. Luban-Plozza, o adevărată personalitate tera- *5eUt*CȚehnicile de relaxare
sunt indicate în toate bolile care au o compo- entă psihică, așa cum ar fi bolile
psihosomatice, nevrozele, nevrozele de orean migrenele, insomniile și așa mai departe.
° “ ’9 Susținerea psihosocială a bolnavului canceros. Se știe că factorii psihici,
stresurile psihice repetate și depresia psihică pot contribui, prin reducerea capacității de
apărare imunitară a organismului, la apariția și la evoluția cancerului. Așa spre exemplu,
cancerul de sân apare mai frecvent la femeile deprimate. După cum arată L. Temoshok,
bolnavii cu cancer sunt incapabili să-și exprime emoțiile lor. Iar după cum arată D.
Perlman, ei au o personalitate de sacrificiu. De aceea susținerea psihosocială a
bolnavului canceros, care are și tulburări psihice consecutive cancerului, nu poate fi
decât bine venită. M. Lemer arată că pentru vindecarea cancerului pe lângă tratamentul
medicamentos este necesar și un tratament psihologic, emoțional, spiritual și așa mai
departe.
Aplicând psihoterapia suportivă, tehnicile de relaxare și de gestionare a stresului,
la bolnavii cu melanom malign, I. F. Fawzy a constatat o reducere a stresului, o creștere

27
 TABEL 7.3.5
a celulelor NK și o scădere a limfocitelor T supre- sive. ... -,
10. Asocierea psihoterapie! cu terapia medicamentoasa. De cele mai
multe ori, în activitatea de MF este necesară asocierea psihoterapiei cu tera-pia
medicamentoasă. Dar în cadrul acestei asocieri trebuie să deosebim asocierea
psihoterpaiei cu medicamentele psihotrope și asocierea psihoterapiei cu medicamentele
somatice. _„

28
 Asocierea psihoterapiei cu medicația somatică. în cazul bolilor somatice, de cele mai
multe ori este absolut necesară asocierea medi- cației somatice la tratamentul
psihoterapie. Atât în tratamenul HTA, al ast-mului bronșic, al ulcerului gastro-dudenal,
sau al colonului iritabil, pe |j n . psihoterapie trebuie să administrăm și medicamentele
antihipertensive, bro^ hodilatatoare, antisecretoare și spasmoliteice, necesare
corectării tulburări]11' biologice ale bolii. Dar pentru a obține rezultateale cele mai bune
medical somatică ar trebui asociată cu o psihoterapie de susținere, de combatere
anxietății bolnavului, cu o psihoterapie cognitivă de depistare și de comba^* tere a
unor conduite negative, o psihoterapie de relaxare, pentru detensio" narea
organismului și o psihoterapie familială pentru susținerea bolnavului " a familiei sale.
10.1. Asocierea psihoterapiei cu medicația psihotropă. De multe ori suntem
obligați însă să asociem psihoterapia cu o medicație psihotron' Cu ajutorul medicației
psihotrope se pot obține mai repede anumite rezultate privind combaterea anxietății,
sau a tulburărilor de somn, care să influențeze în mod pozitiv efectele psihoterapiei. Iar
psihoterapia poate ameliora com plianța bolnavului psihosomatic, cele două metode de
tratamement putându se ajuta reciproc.

Posibilitățile și limitele medicinei modeme Apelul la terapiile alternative

Descrierea terapiilor alternative Clasificarea terapiilor alternative Medicina naturistă Fitoterapia
Aromoterapia Climatoterapia Hidroterapia Kinetoterapia Cromoterapia Apiterapia

Toată lumea este de acord că medicina a

- Homeopatia
înregistrat în ultimele decenii progrese - Acupunctura
impresinante. Dar cu toate progresele care - Presupunctura s-au
înregistrat, nici medicii și nici bolnavii nu - Masajul sunt încă
pe deplin mulțumiți de rezultatele obținute. -- Reflexoterapia
Rekiterapia
Pentru că
multe boli nu sunt încă vindecabile, pentru - Mezoterapia că ele
evoluează, se complică, produc sechele și - Cultivarea emoțiilor pozitive suferința
bolnavilor care până la urmă mor. De aceea, - Yoga după cum
- Muzicoterapia
remarcă, pe bună dreptate D. Dumitrașcu, - Meditația medicina
oscilează în permanență între miracol și - Terapia prin credință
dezamăgire. Noi obținem în fiecare zi rezultate pe
care înaintașii noștri le-ar fi considerat adevărate
miracole. Dar trăim în același timp și multe dezamăgiri.
In aceste condiții, este firesc ca bolnavii dezamăgiți să încerce să apeleze și la
alte mijloace, mai puțin convenționale, complementare, sau alternative. In acest sens, ar
fi interesant de remarcat că 40 % dintre americani, 60 % dintre francezi și 69 % dintre
elvețieni folosesc terapiile complementare. Astfel în timp ce mf din SUA au acordat în
1990, un număr de 386 mili-

29
 , consultații, medicinile alternative au acordat 425 de milioane de con- oa° e ,a ț. • este
evident că fiind foarte solicitate, medicinile complementare s-au sullaV*• * f oarțe mult.
Astăzi există peste 300 de metode de diagnostic, dar dez v0 je tratament, utilizate în
medicina alternativă, de la terapia natu- m a!_ ahorneopatic, herbalism, tratamentul cu
doze mari de vitamina C, aro- r*stă’ • acupunctura, electroacupunctură, presupunctură,
moxibustie, acu- moteraP_ triHninoif
ionizarea negativă, ozonoterapie,
punctura auriculară, iridologie, radiestezie, până
la muzicoterapie, terapia prin umor și să terapia prin credință, la care pot

apeleze de obicei pacienții care nu au metodele obținut rezultate favorabile prin

clasice (tabel 7.4.1).

Fizice
acupunctura electroacupunctura acupresura moxibustia
acupunctura auriculară osteopalia radiestezia refiexologia
cromoterapia rekiterapia climatoterapia hidroterapia
kinetoterapia ionizarea negativă

homeopatia aromoterapia apiterapia dietoterapia ayurveda

herbalismul ozonoterapia mezoterapia

Chimice

muzicoterapia biofeedback umoroterapia yoga meditația

imageria mintală sacroterapia
Spirituale

TABEL 7.4.1
Clasificarea terapiilor alternative în funcție <’ spirituale
de mijloacele fizice, chimice sau
utilizate
Medicina complementară poate fi practicată atât de medici, cât și de nemedici, de
psihologi, de artiști, de preoți, de chimiști, de fizicieni și așa mai departe. După cum arată
B.M. Berman, în SUA peste 70% dintre medici sunt interesați în terapiile alternative.
Dintre medicii cei mai tentați și poate chiar obligați, să apeleze uneori la metodele
alternative, sunt mf. Ei se confruntă mai mult decât specialiștii, cu limitele medicinii
clasice. Bolnavul ameliorat, sau nu, iese din spital. Vine acasă și apelează la serviciile mf.
Acest trebuie să facă ceva. De multe ori chiar bolnavul îi cere să apeleze la me^ dele
alternative. De aceea, printre mf vom întâlni foarte mulți homeopat' acupunctori,

30
presopunctori și așa mai departe.
Desigur că terapiile alternative nu sunt utilizate numai acolo unde medi cina
clasică nu a dat rezultatele așteptate. Există foarte multe cazuri în car' ele sunt aplicate de
la începutul tratamentului. în aceste cazuri, se pune n roe blema selecționării bolnavilor. Așa
cum de multe ori medicul este obligat S" aleagă între un tratament medical și un tratament
chirurgical, tot așa el este obligat, de multe ori, să aleagă între o metodă clasică și o
metodă alternativă stabilind care dintre ele ar fi cea mai utilă bolnavului. De aceea mf
trebuie să cunoască cel puțin indicațiile și contraindicațiile diferitelor metode alter native.
în acest sens cu toate rezervele pe care le are știința contemporană terapiile
complementare au fost introduse, după cum arată D. Morgan, H Glanville și S. Mars, Ia
26% dintre facultățile de medicină din Anglia’ l a 61% dintre facultățile de medicină din
SUA, în mod optativ și la 31% jn mod obligatoriu.
1. Diversitatea terapiilor neconvenționale. Atât terapiile conven- ționale,
cât și terapiile neconvenționale apelează la o mare diversitate de mijloace și de metode
terapeutice. Atât terapiile convenționale, cât și terapiile neconvenționale apelează la o
mulțime de mijlace fizice, chimice, biologice și psihice, care ar putea avea efecte
favorabile asupra sănătății organismului.
Am văzut că pe lângă tratamentul medicamentos, în terapia convențională putem
să apelăm și la metode nefarmacologice, așa cum ar fi regimul alimentar, respectarea
unor măsuri igienico-sanitare, evitarea unor factori de risc așa cum ar fi fumatul,
consumul exagerat de alcool, stresurile psihice repetate și sedentarismul. Iar în
tratamentul medicamentos se folosesc peste 40 000 de substanțe, repartizate în 70 de
clase care au o acțiune și o structură chimică relativ asemănătoare.
în terapiile neconvenționale vom întâlni de asemenea o mulțime de mijloace și de
metode fizice, așa cum ar fi acupunctura, presopunctura, moxi- bustia, acupunctura
auriculară, osteopatia, radiestezia, reflexologia, cromoterapia și ionizarea negativă. O
mulțime de metode și mijloace chimice, așa cum ar fi homeopatia, aromoterapia,
apiterapia, herbalismul, ozonoterpia și mezoterpia, precum și o mulțime de metode și de
mijloace spirituale, așa cum ar fi muzi- coterapia, umoroterapia, tehnicile yoga,
șamanismul, meditația și terapia prin credință. Iar unele dintre ele, așa cum ar fi medicina
naturistă, medicina tradițională chineză și ayurveda, apelează atât la metodele spirituale,
cât și la tehnici și la metode fizice și chimice.
Dintre toate terapiile neconvenționale cele mai cunoscute sunt fitoterapia,
acupunctura, aromoterapia, apiterapia, presopunctura, masajul, osteopatia, tehnicile yoga
și biofebackul (tabel 7.4.2).
După cum arată P. Welsby, majoritatea tehnicilor și metodelor neconvenționale
necesită o abordare integrală a bolnavului, de aceea ele se potrivesc mai bine mf.
2 Deosebirile dintre terapiile convenționale și terapiile necon-
ntionale. Deși atât terapiile convenționale, cât și terapiile neconvenționale Ve lazâ la o
diversitate de metode și de mijloace, de natură fizică, chimică, ilogică și psihică,
principala deosebire dintre ele constă în faptul că în timp °10 metodele convenționale au o
justificare rațională și o verificare statistică a Cf acitâții lor, metodele neconvenționale nu
au încă o justificare rațională și A ^cele mai multe ori nici o verificare statistică prin metode
științifice incon- etabile Deși nu trebuie să uităm că multe dintre metodele convenționale,

31
mai *es ce]e de fitoterapie, au fost preluate din terapiile neconvenționale, după ce 36
fost
a
verificate științific, așa cum a fost cazul aspirinei, al digitalei și al u ninei precum și altor
produse, așa cum ar fi extractele de gingo biloba care încep să aibă o confirmare
științifică.
TABEL 1.4.2
Principalele terapii complementare utilizate în practica medicală

>e bazează pe utilizarea unor substanțe extrase din plante subl brmă de
Fitoterapia j pulbere, de extrase apoase, alcoolice, sau unguente, înl ratamentul unor
boli 1

jrmărește reechilibrarea energetică a organului prin înțepareal unor

Acupunctura
puncte situate de-a lungul unor meridiane energetice înl egătură cu
organele interne 1
se bazează pe utilizarea în doze extrem de mici a unor sub-| stanțe care
Homeopatia
în doze obișnuite ar produce simptomele pe cărei dorim să le combatem,
similibus similia curantum 1
se bazează pe influența pe care uleiurile aromatice naturale ol pot avea
Aromoterapia
asupra organismului și a anumitor boli 1
folosește produsele apicole, așa cum ar fi mierea, polenul.l propolisul,
Apiterapia
lăptișorul de matcă, apilamilul și veninul de albinei în tratamentul unor
boli 1
se bazează pe influența pe care masarea unor puncte cutanate ol au
Presopunctura
asupra diferitelor aparate și organe 1
folosește influența pe care mobilizarea pasivă a unor zone alei capului o
Masajul
poate avea asupra circulației sângelui și funcționării! unor aparate și
organe |
se bazează pe influența pe care manipularea sistemului osteo-|
Osteopatia
muscular și mai ales a coloanei vertebrale o poate avea asupral unor
organe interne |
se bazează pe utilizarea unor tehnici de meditație, de posturi șil de
Yoga
respirație în tratamentul unor boli 1
se bazează pe influența pe care unele opere muzicale o pot aveai
Muzicoterapia
asupra sistemului nervos, a sistemului endocrin, a aparatului car-
diovascular, digestiv și așa mai departe '

Pe de altă parte nu trebuie ignorat faptul că și în terapiile neconvenționale s-au

efectuat o serie de studii științifice riguroase. Așa spres exem- piu, K. Linde, N. Clausius
și G. Ramirez au arătat prin studii științifice rio roase că remediile homeopatice sunt
superioare efectelor placebo în nevroz D. T. Reilly și M. A. Taylor au arătat că remediile
homeopatice sunt m ? superioare efectelui placebo. G. Lewith a arătat că acupunctura
este eficace- peste 65% dintre durerile lombare. Iar K. Jobst a arătat că acupunctura n 0 ?
fi eficace în prevenirea crizelor de astm bronșic și așa mai departe. e Pe de altă parte nici
medicina convențională nu apelează întotdeauna i metodele verificate științific. După cum
arată F. Gueyffier și J. p, Boisse? medicii nu folosesc întotdeauna dovezile și mijloacele
cele mai argumentat’ științific. Așa spre exemplu, noi folosim în tratamentul durerilor

32
lombare antia^ gice, deși P. J. Nelemans, R. A. Bie și H. C. Vet au arătat pe un studiu ran
domizat că antalgicele injectabile nu au efecte mai bune decât tratamentele cu placebo.
De aceea între terapiile convenționale și terapiile neconvenționale nu există o
deosebire chiar atât de mare cum s-ar părea la prima vedere.
3. Medicina naturistă. Medicina naturistă se bazează pe puterea vin
decătoare a naturii. Deoarece natura este, după cum arăta Galen, cel mai bun vindecător.
Ea presupune renunțarea la obiceiurile rele, așa cum ar fi exce sul de alimente, excesul
de alcool, de tutun și cafea, ritmul de viață necorespunzător, activitatea socială și sexuală
necorespunzătoare, și instituirea unor obiceiuri bune, printr-o alimetație corespunzătoare,
exerciții fizice, respirație hidroterapie, masaj și așa mai departe.
Medicina naturistă tratează pacientul în toată integritatea lui, evită efectele
negative, caută să trateze cauza și în primul rând caută să prevină apariția bolilor. în
medicina naturistă, vindecarea nu înseamnă numai o luptă cu boala ci și ajutarea
organismului pentru a se putea vindeca singur.
Pentru a-și putea atinge scopurile sale, medicina naturistă apelează la o serie
întreagă de mijloace, așa cum ar fi alimentația care după cum am mai văzut, are nu
numai un rol nutritiv, ci și un rol terapeutic, de citoprotecție prin lecitinele, flavonoidele,
fitosterolii, saponinele, și fibrele pe ca care le conține, fizioterapia, hidroterapia, fitoterapia
și așa mai departe (tabel 7.4.3).
Plecând de la ideea Încărcării, sau intoxicării organismului, terapia naturistă
urmărește descărcarea sau dezintoxicarea organismului prin repaus alimentar,
transpirații, purgații, drenaj hepatic și diureză, cu sucuri sau cu ceaiuri. După descărcarea
organismului, terapia naturistă urmărește reîncărcarea organismului cu o dietă
corespunzătoare, reprezentată de o alimentație predo- minent vegetală, din fructe și
legume, proaspete, neprelucrate termic, produse lactate, lichide din sucuri de fructe și
legume, ceaiuri și lipide vegetale. Dar prin evitarea exceselor alimentare, a glucidelor
rafinate, a cărnii de mamifere, a pâinii albe, a produselor sintetice, a alcoolului și a
tutunului.
Medicina naturistă este indicată mai ales în prevenirea bolilor, dar în asociere cu
medicina clasică și în tratamentul unor boli.

33
active extrase
tratamentul din plante.
unor boli. Plantele
Substanțele conțin
active foartedin
extrase multe substanțe
plante pot active utile7.4.3
TABEL in
Principalele mijloace la care apelează medicina naturiști
"" . ■
alimentele ca medicament regimuri alimentare suplimente nutritive
vitamine, minerale lichide, etc.
Alimentațis

gimnastica, masajul ultrasunete, magnetodiaflux băi de lumină

------------------------
hidroterapia, curele balneare exercițiul fizic

Fizioterapia

tratamentul cu ajutorul plantelor ceaiuri, infuzii, extracte băi de plante

- --------
legume și fructe
Fitoterapia

combaterea factorilor de risc ameliorarea stilului de viață odihna,

somnul medicina comportamentală reducerea stresului
Stilul de viață

fi folosite pentru uz intern, sau pentru uz extern. Ele se pot obține prin metode mai simple,
așa cum ar fi infuziile, sau prin metode industriale, prin care se extrag substanțele active
cu rol terapeutic.
Cea mai simplă formă de preparare a plantelor o reprezintă măcinarea și
administrarea plantei sub formă de pulbere sau sub formă de comprimate. O altă formă
de preparare a plantelor medicinale o repezintă extracțiile apoase, soluțiile hidrosolubile,
unguentele, uleiurile, oțelurile și așa mai departe (tabel 7.4.4).
în legătură cu substanțele active scoase din plante trebuie precizat că ele ar putea
fi împărțite în 3 catgorii și anume substanțe active cu acțiune foarte puternică, așa cum ar
fi glucozidele, de tipul cardiotonicelor, peptidele toxice cu acțiune hemolitică, o serie de
substanțe toxice, așa cum ar fi stricnina, curara, și ergotoxina, și stupefiantele, așa cum ar
fi morfina, hașișul și mescalina. în al doilea rând există o serie de substanțe active cu
acțiune mai blândă, așa cum ar fi extractul de valeriană, de păducel, de crușin, sau de
anghinarie care au efecte favorabile semnificative și efecte secundare reduse, în al treilea
rând există o serie întreagă de substanțe active extrase din plante, care au efecte
favorabile mai slabe, dar și efecte secundare mai reduse, așa cum se întâmplă în cazul
teiului, mușețelului, măceșului, patlaginei și așa mai departe.
Pentru a evite efectele secundare, fitoterapia apelează mai ales la substanțele din
grupa a doua și a treia. Și existiă foarte multe plante care ar
Modul de preparare și de folosire a plantelor în litoterapie
Pulberi
m ăc i n a rc comprimate

34
 TABEL 7,<4

infuzii —.
Soluții apoase dccocturi
maceratul la rece
tincturi vinuri cidru ri
--------
Soluții hidro-alcodice

unguente uleiuri medicinale cataplasme

------------—
băi de plante inhalații
Pentru uz extern

putea fi folosite în tratamentul bolilor sistemului nervos, așa cum ar fi valeri ana,
levănțica, gențiana și ginsengul, în tratamentul unor boli respiratorii, așa cum ar fi teiul,
patlagina și vâscul, în tratamentul unor boli cardiovasculare așa cum ar fi păducelul, talpa
gâștii și levănțica, în tratamentul unor boli digestive, așa cum ar fi anasonul, coriandrul și
sunătoarea (tabel 7.4.5).
5.Aromoterapia. Aromoterapia se bazează pe faptul că foarte multe plante
acționează prin intermediul unor uleiuri volatile aromatice. Uleiurile aromatice pot conține
terpene, esențe oxigenate, așa cum ar fi uleiul de trandafiri și uleiul de mentă, esențe
sulfurate, alcooli, aldehide, steroli, cetone și fenoli, care le conferă efecte antiseptice.
Termenul de aromoterapie a fost introdus de R.M. Gattefosse, în 1926 Ulterior s-
a constatat că foarte multe uleiuri volatile au efecte antiseptice Dar pe lângă acțiunea
antiseptică, substanțele aromatice pot avea și acțiune antitoxică, colagogă, hormonală,
psihotropă sedativă, tonică, stimulantă etc. De aceea aromoterapia poate fi folosită în
foarte multe boli (tabel 7.4.6).
Uleiurile aromatice pot fi aplicate în diluție sub formă de masaj, de dușuri cu
geluri aromatizate, de băi generale, sau parțiale, de comprese, de creme, sau de loțiuni și
ceva mai rar sub formă de uz intem.
6. Climatoterapia. Acționează mai ales prin intermediul temperaturii, umidității,
presiunii, ionizării și mișcării aerului. Masele de aer cald pot să provoace oboseală,
cefalee și insomnii, iar masele de aer rece pot să provoace crize de angină pectorală,
creșterea tensiunii arteriale și crize de astm bronșic.
Scăderea presiunii atmosferice poate produce cefalee, crize de astm bronșic,
crize de angină pevtorală și chiar infarct miocardic.

35
 TABEL 7.4.5
Din punct de vedere al influențelor pe care le au asupra organismului diferite
zone climaterice, se poate vorbi de un climat marin, între 0-30 m, Câteva
plante recomandate în diferite boli, după O. Bojor
sedative valeriana, levănțică, teiul, păduccl, salvie, maghiran
Sistemul nervos stimulante ceai, cacao, ginseng
tulburări obligeană, gențiană, angelica, levănțică, valeriana
ncurovcgctative
tuse tei, pătlagină, lumânărică, nalbă
cxpeclorantc ciuboțica cucului, muguri de pin, podbal
Respirator
astm bronșic cimbrișorul, isop, pătlagină, frunze de vâsc
tulburări funcționale
păducelul, talpa gâștii, valeriană, levănțică

hipertensiune
păducel, talpa gâștii, frunze de vâsc, dracilă, salcâm
Cardiovascular arterială

meteorism anason, coriandru, mușețel, măghiran

constipație crușin, ștevia, sunătoarea, ricinul
enteritc mușețelul, cimbrișorul, menta, coada șoricelului
dischinezie biliară anghinarie, rostopască, sunătoare, cicoare
Digestiv gastrite și ulcer mușețel, sunătoare, salcâm, gălbenele, varza
anorexie gențiana, lumânărică, anghinarie, anason
infecții rinichi ienupăr, muguri pin, nalbă, mesteacăn, cimbrișor
Excretor diuretice coada calului, ienupăr, porumb, mesteacăn, brusture
litiaza renală sparanghelul, ștevia, varza, merișorul
inflamații urzică, gălbenele, mușețel, hamei
dismenoree rostopasca, ienupăr, mușețel, gălbenele
Genital coada șoricelului, păducel, sunătoare, rosmarin, valeriană
menopauză

prostată
mușețel, coada șoricelului, coada calului, urzica, ghimpele
țelina, sparanghelul, coriandrul, obada, ceapa, busuioc,
afrodiziace
ginseng

infecții mușețel, trei frați pătați, cicoare, nalbă, gălbenele

Piele ulcerații mușețel, cimbru, levănțică, plop, pin
eczeme trei frați pătați, păpădie, brusture

36
 care poate fi întâlnit pe litoralul mării și are efecte excitante și tonifiante, care se
recomandă oamenilor sănătoși pentru întărirea organismului, sau bolnavilor cu
reumatism, cu bronșită cronică, cu astm bronșic, cu rahitism și cu tbc
extrapulmonară. De un climat de câmpie, între 30-200 m, care are efecte sedative
și care poate fi întâlnit la Băile Felix, Buziaș și Lipova. De un climat de deal, între
200-800 m, care poate fi întâlnit la Borsec, Slănic, Sovata, Călimănești și Herculane
și care poate fi recomandat convalescenților, pentru refacerea organismului. De un
climat subcarpatic, între 600-1200 m, care poate fi întâlnit la Sinaia, Bușteni și
Brașov și care poate fi indicat de asemenea pentru refacerea organismului și de un
climat alpin, între 1200-TAB£L
Unele indicații ale aromoterapiei, după O. Bojor și O. Popescu
anxietate iasomie, balsam de trandafir, lămâi, busuioc, isop, îevărîtî^—

Sistemul nervos insomnie trandafir, lemn de santal, lămâi, portocal -—

astenie busuioc, scorțișoară, coriandru, eucalipt, grapefruit, rozrnâ7^~
migrenă valenană, Icvănțică, eucalipt, mușețel, salvie, coriandru '—
astm bronșic balsam de Peru, cuișoare, eucalipt. pin, rozmarin
catar balsam de Tolu, cedru, eucalipt, levănțică, lămâi .
Respirator
tuse balsam canadian, isop, iasomie, pin, tei, eucalipt ~~—-
sinuzită eucalipt, busuioc, brad alb, pin, tei
palpitații coajă portocale, trandafir, ylang
hipertensiune
balsam de lămâi, usturoi, lavandă, salvie, măghiran •
Cardiovascular arterială
hipotensiune
balsam de Peru, mesteacăn alb, scorțișoară, coriandru ~
arterială
colici
anason, chimion, cuișoare, mentă, rozmarin, salvie ~
abdominale

Digestiv grețuri și
busuioc, mușețel, cuișoare, anason, trandafir, santal
vărsături

constipație scorțișoară, anason, măghiran, nucușoară ■

cistite balsam de Canada, Bergamont, ienupăr, leuștean
Urogenital dismenoree busuioc, mușețel, iasomie, trandafir, salvie '
menopauză anason, iasomie, trandafir, Geranium

1800 m, care poate fi întâlnit la Predeal, la Păltiniș și Poiana Brașov și care poate fi
recomandat pentru creșterea rezistenței persoanelor mai sănătoase.
7. Hidroterapia. Acționează prin intermediul temperaturii, mișcării presiunii,
sau al substanțelor dizolvate în apă. Hidroterapia poate fi utilizată atât la omul sănătos
cât și la oamenii bolnavi, sub formă de frecții, comprese, împachetări, stropiri, dușuri,
afuziuni, băi cu apă simplă, cu apă minerală, sau cu plante medicinale.
Compresele reci se pot aplica pe articulații, așa cum se întâmplă în enotorse, pe
abdomen, în anexite, sau colecistite, iar compresele calde se pot aplica în colici sau în
nevralgii.
împachetările reci se pot folosi în combaterea febrei, sau în șocul caloric. Băile
reci pot fi folosite pentru călirea organsimului, iar băile calde pentru relaxare.

37
 7.1. Sauna. Reprezintă o baie de aer și abur cald. După un duș călduț se intră în
camera de saună, unde se stă câteva minute, după care se iese și se face un duș rece
de câteva secunde. După aceea se intră din nou în camera de saună unde se toarnă pe
pietrele încălzite o cană de apă. Eventual se bate corpul cu nuiele. Se stă câteva minute,
după care se iese

din saună și se face un duș rece de câteva secunde, după care se retrage în camera de
odihna. Sauna se recomandă pentru călirca organsimului Dar este contraindicată la
cardiac., la grav.de, la bătrâni, sau la bolnav, cu boli debili- lantc. .
8. Kmetoterapia. Folosește efectele terapeutice ale mișcării sub forma de
plimbări, de alergare, de înot, ciclism și gimnastică
Mersul pe jos intr-un ritm de 6-7 km/oră, de 1-2 ore/zi, poate fi util pentru creșterea
rezistenței organismului, fortificarea inimii, a apartului respirator, a digestiei, a tranzitului
intestinal, pentru combaterea obezității și a aterosclerozei (o picătură de transpirație fiind
mai utilă, după cum spunea un eminent cardiolog, in combaterea ateroscelorozei decăt
un kg de medicamente)
Joggingul, sau alergatul in ritm ușor, de 7-11 k/oră, poate fi de asemenea folosit
pentru întărirea organsimului și pentru fortificarea inimii și a apartului respirator. El scade
ritmul cardiac bazai cu 10 bătăi/minut, ceea ce înseamnă o economisire a 50 de milioane
de bătăi în următorii 10 ani, ceea ce poate contribui la prelungirea vieții individului
respectiv.
9. Dietoterapia. Se bazează pe efectele terapeutice ale unor diete, sau a unor
alimente. Printre dietele cele mai cunoscute este dieta cu valoare calorică scăzută, care
poate contribui la combaterea obezității, a bolilor cardiovasculare, a diabetului și a
cancerului. S-a constatat că reducerea cu 30% valorii calorice a rației alimentare poate
duce la prelungirea cu 33% a duratei de viață la șobolan, prin reducerea producției de
radicali liberi și a stresului oxidativ, a proceselor degenerative, proceselor de malignizare
și așa mai departe. Apoi dieta vegetariană, bazată pe fructe și legume, care poate fi uti-
lizată pentru cura de slăbire, sau de dezintoxicare a organismului. Dieta lacto-
vegetariană, în care pe lângă fructe și legume se mai aduagă și laptele și produsele sale.
Alimentația macrobiotică, sau regimul de viață lungă, care se bazează pe cereale
nedecorticate, legume, fructe și foarte puține ouă, lapte și came. Alimentația cu crudități,
care constă din fructe, legume, lapte, ouă, miere și uneori came, consumate neprelucrate
termic și care poate fi indicată în tratamentul obezității, al aterosclerozei și al HTA.
9.1. Postul alimentar. Poate fi două feluri. Un post care constă din eliminarea
alimentelor de origine animală și consumarea numai a alimentelor de origine vegetală,
așa cum se întâmplă în posturile religioase și un post care constă din eliminarea
completă a alimentației, cu excepția apei, care va fi consumată în cantități
corespunzătoare. Postul alimentar poate fi indicat în curele de dezintoxicare, în
tratamentul obezității și a aterosclerozei.
9.2. Alimente cu efecte terapeutice. Pe lângă acțiunea lor nutritivă, unele alimente
pot avea anumite efecte terapeutice, așa cum ar fi fasolea, uleiul de măsline, morcovii,
merele, usturoiul, orezul și soia, care scad coles- terolemia, varza, conopida, bananele și
smochinele, care au o acțiune antiul- ceroasă, ceapa, usturoiul, ceaiul negru, strugurii și
vinul roșu, care au o acțiune anticoagulantă, pâinea, cafeaua, ceaiul, ciocolata, și
legumele bogate în acid folie, care au o acțiune antidepresivă, țelina, uleiul de pește,

38
ceapa, usturoiul, și uleiul de măsline, care au o acțiune antihipertensivă, pătrunjelul, ana-
sonul, ceaiul negru, piperul și lămâia, care au o acțiune diuretică, merel varza,
conopida, cafeaua, chimenul, ananasul, soia, cartofii, și ovăzul e’ conțin fitosterolteroli
și sunt indicate în tratamentul tulburărilor de menopan 3-6 De asemenea se pot folosi
unele sucuri de fructe sau de legume c* 3' pot avea efect terapeutic, așa cum ar fi sucul
de mere indicat în oboseai' 6 ateroscleroză, boli reumatice și gută, sucul de portocale
indicat în aterosc]3' roză, convalescență, oboseală și perioada de creștere la copil,
sucul de mor" covi indicat în colită, diaree, ulcer gastric, boli de piele, sucul de strum,'
indicat în boli reumatice, gută și litiază biliară, sucul de țelină indicat oboseală, boli
reumatice, litiază renală și impotență sexuală. In

10. Apiterapia. Apiterapia este o metodă foarte veche care utilizea - în

tratament produsele rezultate din activitatea albinelor, adică mierea, polenul propolisul,
lăptișorul de matcă, păstura, apilamilul și veninul de albine. Mierea este un produs
natural al albinelor folosit de multă vreme în tratamentul unor boli. Polenul este un
produs al plantelor, care este cules de albine și clectat de apicultori. Păstura reprezintă
polenul depozitat în faguri. Lăptișorul de matcă este produs de albine pentru a hrăni
matca pe toată durata vieții ei și larvele în primele trei zile. Propolisul este cules de
albine de pe muguirii plantelor Veninul de albine este un produs secretat ca mijloc de
apărare. Iar apilamilui este obținut prin triturarea larvelor de trântor.
Aceste produse apicole conțin o serie întreagă de susbstanțe, așa cum ar fi
aminoacizii esențiali, sărurile minerale, enzimele, vitaminele, pigmenții substanțele
aromatice și uleiurile volatile, care le fac utile în tratamentul unor boli (tabel 7.4.7).
Produsele apicole pot fi folosite singure sau asociate, ceea ce le poate potența
activitatea. Așa spre exemplu mierea se poate asocia cu propolisul și chiar cu lăptișorul
de matcă, dând un produs util nu numai în tratamentul convalescenței, ci și a unor boli de
ficat.
11. Homeopatia. Spre deosebire de alopatie, care folosește doze relativ mari
de substanțe capabile să combată factorii patogeni, homeopatia folosește doze
infinitezimale de substanțe care reușesc să combată simptomele pe care substanța
respectivă le-ar putea produce în doze obișnuite la omul sănătos. Așa spre exemplu,
dacă un bolnav acuză anxietate, agitație, nevralgii puternice sau astm bronșic, atunci i se
va putea recomanda arsenicutn album, pentru că arsenicul produce, în doze mari,
anxietate puternică, agitație psihomotorie, dureri arzătoare, crize nocturne de astm
bronșic și așa mai departe.
Se spune că încă din antichitate, Hipocrate însuși ar fi remarcat că unele boli se
pot trata cu contrariul a ceea ce le-a provocat, așa cum face medicina alopată (contraria
contraribus curantur), iar altele se pot trata cu aceiași factori care le-au provocat, așa
cum face homeopatia (similia simi- libus curantur).

39
 TABEL 7.4.7
Compoziția și indicațiile produselor apicole

- apă 14-25% proprietăți antibactericne

- zaharuri 95% anestezice, cicatrizante
Mierea (din substanță uscată) proprietăți hepatotroficc
- acizi grași susținerea mușchiului inimii
- aminoacizi antianemic
- lipide ușor laxativ
- minerale indicată în bolile de inimă,
- apiinoacizi 1 este considerat un aliment perfect,
- glucide corectarea unor carențe alimentare
- fosfolipide acțiune antioxidantă
Polenul - vitamine protector hepatic
- minerale stimulează imunitatea
- pigmenți atenuarea proceselor degenerative
- acizi grași susținerea efortului fizic și intelectual
- proteine 1 supliment nutrivit
- aminoacizi antianemic
- lipide hepatoprotector
Lăptișorul de
matcă - enzime imunostimulant
- zaharuri combaterea oboselii fizice și nervoase
- vitamine antiaterosclerotic
- minerale
-- rășini
fosfolipide 1 efecte antiseptice
- balsamuri anestezic
Propolisul
- uleiuri eterice cicatrizant
- flavonoizi imunostimulant
- melitina 1 antiseptic

Veninul de albine - apamina antiinflamator

- peptida de degranulare a în reumatisme
mastocitelor
■ 97% triturat I în oboseala cronică
- 3% polen în convalescență
anorexie îmbătrânirea precoce
Apilamilul
1 tulburări sexuale

40
 căutând să mobilizeze mecanismele sale de reglare în combaterea fa«orilOr
patogeni (tabel 7.4.8).
TABEL
7.4.»
Deosebirile dintre homeopatie și medicina alopată

principiul contrariilor principiul similitudinii

tratează boala tratează bolnavul —
tratament etiopatogenic tratament simptomatic —
diagnosticul de boală diagnosticul de remediu ------
doze ponderale doze infinitezimale —

Pentru a putea găsi remediul homeopat, medicul trebuie să investighe cu mare

atenție bolnavul pentru a găsi toate simptomle, modalitățile lor / agravare și de
ameliorare, precum și particularitățile biotipologice ale bolna 6 vului, privind constituția,
temperamentul etc. în urma ierarhizării și repertori zării simptomelor, medicul trebuie să
găsescă până la urmă remediul a cărui patogenezie se suprapune cel mai bine cu
tabloul clinic al bolnavului.
în acest sens s-au făcut observații și cercetări și s-au stabilit p at0 geneziile,
adică simptomele pe care le pot produce diferite substanțe vege- tale, animale și
minerale în doze obișnuite la omul sănătos. Aceste substanțe au devenit remediile
homeopatici. Se apreciază că astăzi se cunosc peste 3000 de remedii care formează
materia medica a homeopatici. Fiecare remediu homeopat are o patogenezie, o tipologie
și o posologie (tabel 7.4.9).

TABEL 7.4.9
Prezentarea schematică a remediului Nux Vomica,
după materia medica a lui J. Jonanny

Descriere Arbore din Asia de Sud-Esl

Compoziție stricnină, brucină, alfa-colubrină și beta-colubrină

în doze obișnuite produce hiperexcitabilitate, hiperestezie, spasme, convulsii
Acțiune patogenă

indicat mai ales la tipurile hipersensitive, iritabile, nervoase, violente

Tipologie

Simptomatologie este indicat în tulburări digestive spastice, hiperexcitabilitate, hiperestezie,

caracteristică intolerantă, iritabilitate, agresivitate
mai ales dacă simptomele se agravează la alcool, tutun, cafea, dimineața la
Agravări
trezire, după masă, la frig, la curen(i de aer
sau se ameliorează după repaus, după vărsături, printr-o viată calmă și liniștită
Ameliorări

hiperexcitabilitate, insomnie după suprasolicitare, tulburări de memorie,

Indicații majore
migrenă, crampe, convulsii, dispepsii, alcoolism, rinite

Posologie
pentru simptome locale se prescrie 5 c. pentru simptome generale 7 sau 9 c. în
tulburările psihice 15 sau 30 c.

41
 După cum se vede, în alegerea remediului ne lân™ . ptom, o importanță
deosebită o au condițiile de agravare Psau d? UnU‘ S'm_ a lui, ceea ce subliniază subtilitatea
investigațiilor homeonate d amel,orare
Nux vormca, spre exemplu, este indicată în doze infinit • . în tulburările pe care le-
ar putea produce la omul sănătos în ®z,ma,e t0Cfnal adică în tulburările dlgestive,
hiperexcitabilitate, iritabilitate și așa^aiT psrtc.
în legătură cu dozele infinitezimale este imnortam diluții de -12C practic nu mai
există nici c> mdecuta de remeT™ Că la pune problema modului în care acționează
remediul homeopat d
Deoarece tratamentul se alege în funcție de simptomele si chiar de nar ticularităț.le
simptomelor respect, ve, diagnosticul homeopatic nu este idem e cu diagnosticul clasic
de migrenă sau de pneumonie, ci cu remed nl ™ punzător. Adică în homeopatic nu se
spune că este vorba de o cefalee'^i de un caz de belladonna sau de o enterită acută, ci de
un caz de veratmm Desigur ca date fi.nd particulantațile bolnavului, precum și marea
variabW tate a patologiei umane, nu toate migrenele vor fi cazuri de belind™™ cum nu
toate enteritele vor fi cazuri de veratrum Asa se far - PrC- boală va fi tratată cu remedii
diferite și ar fi o mare greșeală prescrie^ sistematica a unui remediu care a dat rezultate
bune într-o anumită boală la toți bolnav» cu boala respectivă. Pentru că neținând seama
de etiopatogen a bolu, ci doar de simptomatologia ei, pentru tratamentul aceleiași bol i
putea prescrie remedn foarte difente. Pentru aceasta, pacientul trebuie exitU nat insa
foarte a ent, mult ma. atent decât în alopatie, căutând nu atâtX pțomele clasice ale bolit,
cat simptomele caracteristice diferitelor remedfi X când găsim un simptom caracteristic
P
unui anumit remediu
In principiu homeopatia este indicată în bolile funcționale asa cum ar fi alergnle,
migrena, unele boli infecțioase așa cum ar fiori™ ’ Ș
, c ar
precum ,1 în unele boli mai
dificile in care alopatl. „î TL ZsaTZcemt “ “' “
Or8 ,

Deși exista peste 3000 de remedii, cele mai cunoscute sunt aeonitum napelus,
argenticum n.lncum, amica montana, arsenicum album atZTte lladona. ca carea
carbonica, calendula officinalis, chamomilla, fenZZT p pu“a- >-• * *

12. Acupunctura. O altă metodă alternativă foarte larg folosită în patetica

medicala este acupunctura. Acupunctura se bazează pe ZZZunm puncte speciale
dispuse pe m,te meridiane de-a lungul eămm Z
mita forma de energnr Deș, nu sunt evidentiabile din punct de vedoe ZI mic. meridianele
reprezintă niște traiecte energetice, niște sanaleZZreZ legătură «moțională intre diferitele
segmente ale Zpuhu. sTrZri. 72 de meridiane dmtre care 12 reprezintă meridianele
principale Zw S

42
 Indicațiile unor remedii hemeopate
tulburări febrile apărute brusc, angoasă, hipertensiune, parestczii, gestive
Aconitum napellus

tulburări psihice, trac, fobie, ulcerații ale mucoaselor, d’gestive7gJ^ tale,

Argenticum nitricum oculare__________________________________________
Amica martuna traumatisme, surmenaj, emoții violente, stress '~
epuizare, slăbire, anxietate, agitație, depresie, dureri digestive,^'grețuri'
Arsenicum Album vărsături
inflamații, congestie, hipertensiune, hiperestezie, febră, spasme, convui^j
Atropa belladonna
modificări ale scheletului, rahitism, litiază calcică, cxosloze, obeziute~
Calcarea carbonica fatigabilitate, astenie

Cuprum melalicum crampe, spasme, convulsii, tetanie

anemie, bufeuri de căldură, diaree, cefalee congestivă, epistaxis, meirtT ragie
Ferrum metalicum

Ignația aneara depresie psihică, surmenaj, spasme, dureri punctiforme, parestezii

hiperemie, hiperestezie, senzația de constricție, logoree, hiperactivităte'
Lachesis gelozie patologică

Pulsatila nigrans timiditate, pubertate tardivă, vene dilatate, stări de dependență ~

iritabilitate, hiperestezie, decalciftcare, rahitism, sensibilitate la frig, cefalee,
Silicea terra rinofaringită

de-a lungul lor sunt dispuse punctele de acupunctura care sunt folosite de obicei în
tratamentul diferitelor boli. Aceste meridiane au căpătat denumirea unui organ intem cu
care se află în legătură funcțională (fig. 7.4.1).
Stimularea unor puncte de pe meridianul plămân ya fi indicată în bolile aparatului
respirator, iar a unor puncte de pe meridianul cord va fi indicată în bolile cardiovasculare.
Deși unele meridiane, cum este cazul meridianului Vezică, cuprinde puncte cu ajutorul
cărora pot fi influențate toate aparatele și organele (tabel 7.4.11).
De-a lungul acestor meridiane, circulă o energie specială, polarizată în Yang și
Yin. Această polarizare este extrem de relativă și metaforică. Yang ar reprezenta energia
soarelui și principiul masculin, iar Yin ar reprezenta energia lunii și principiul feminin.
Această polarizare este foarte importantă, deoarece cele 6 meridiane descendente sunt
de natură yang, iar celelalte 6 meridiane ascendente sunt de natură yin. Și acest lucru
este foarte important, deoarece bolile și simptomele pot fi și ele caracterizate din punct
de vedere Yang-Yin, ceea ce va influența energia meridianului și a punctelor în fiecare
boală.
Punctele de acupunctură sunt niște zone cutanate foarte mici, de 1-3 mm pătrați,
dispuse de-a lungul meridianelor respective. Aceste puncte reprezintă niște ferestre,
niște oriftcii energetice. Ele au o sensibilitate dureroasă

43
 niai marc decât a zonelor învecinate și o rezistenjă electrică mai scăzută. De
aceea, găsirea lor se poate face și cu ajutorul unor detectoare electrice.
Stimularea punctelor de acupunctura se poate face cu ajutorul unor ace obișnuite,
cu ajutorul unui curent electric, sau al unor ace de pin sau de alte plante, așa cum se
întâmplă în moxibustie. Stimularea anumitor puncte este indicată în anumite boli. După
cum arată J. L. Hui și J. Z. Xiang, acupunctura este indicată în tratamentul durerilor
cervicale și lombare, al cefaleei, a dureirlor lombare, a neurasteniei, a atorticolisu- Jui, a
enurezisului, a impotenței, a miopiei, a dismenoreei, dar și a unor paralizii, așa cum ar fi
pareza facială, Dar ea este contraindicată în bolile acute, așa cum ar fi abdomenul acut,
infarctul de miocard, hemofilia, purpura și așa mai departe (tabel 7.4.12).

Pentru practicarea acupuncturii

este, desigur necesară cunoașterea pun-
«dor de .eupunmrd, indicate în diferite boli,
descoperi™
TABEL 7.4.11
Cele 12 meridiane principale de-a lungul cărora
sunt dispuse punctele de acupunctură
plămân Yin 11

intestin gros Yang 20

stomac Yang 45
splină-pancreas Yin 21
cord Yin 9
intestin subțire Yang 19
vezică Yang 67
rinichi Yin 27
vase sex Yin 9
trei focare Yang 23
vezică biliară Yang 44
Fig. 7.4. J - Reprezentarea schematică a me-
ficat Yin 14
total ridianului
- inimă care începe din axilă
361 și se termină
la degetul mic de la mâna stângă, de-a lungul

căruia sunt dispuse 9 puncte de acupunctura, prin

44
 7.</?

Indicafiile și contraindicațiile acupuncturii

A. Combaterea durerilor B. Alte boli Torticolisul

Lombosciatica Dismenoreea
Lombago acut Impotenta Miopia
Spondiloză cervicală Laringita
Epicondililă Gonartroză Neurastenia Coreea
Calcaneodinia Dureri Pareza facială
musculare Dureri Abuzul de droguri
abdominale Cefaleea Polinevrita, etc.
Dureri toracice, etc.

Boli chirurgicale Abdomenul acut Infarctul Infecții acute de miocard

Hemofilia
Purpura, etc.
Cu ajutorul acupuncturii se poate obține nu numai combaterea
simptomelor dureroase, ci și o anestezie suficientă pentru efectuarea unor intervenții
chirur- gicale. De aceea, mulți mf o folosesc în tratamentul reumatismelor, a nevralgiilor,
a cefaleelor, a dischineziilor, a incontinenței urinare și așa mai departe
13. Presupunctura. Presupunctura este o metodă înrudită cu acupunctura.
Ea se bazează pe concepția că organele interne se proiectează pe anumite zone ale
pielii. Se crede că ele se proiecctează chiar pe mai multe zone ale pielii și anume pe nas,
pe ureche, pe pe talpa piciorului, pe mână, pe spate și chiar pe iris.
Prin masarea zonelor de piele pe care se proiectează organele interne presupunctura
poate să influențeze organele respective. Masarea se face cu degetele, prin apăsarea și
prin rotirea degetului pe punctul respectiv. O ședință de presopunctură durează
aproximativ 5-10 minute și trebuie executat cel mai bine dimineața sau seara. Prin rotirea
degetului în sensul acelor de ceasornic se relizează o tonifiere, utilă la bolnavii care au o
scădere a energiei. Iar prin rotirea degetului în sensul invers acelor de ceasornic se
realizează o dispersie, utilă la bolnavii care au prea multă energie. Presopunctură este
utilă mai ales în tratamentul durerilor. Așa spre exemplu pentru tratamentul cefaleei
trebuie masate punctele fundul văii, aflat la unirea degetului mare cu degetul arătător,
punctele colina sprâcenelor, aflate la unirea verticalei care pleacă din capătul intem al
sprâcenelor cu pielea păroasă a capului, punctul palatul înțeleptului, care se află între
cele două puncte colina sprâncenelor și în sfârșit punctul extramedian care se află între
sprâncene. Pentru tratamentul durerilor occipitale trebuie masat punctul fereastra cerului,
care se află la unirea orizontalei care pleacă din unghiul maxilarului și se
întâlnește cu mușchiul strenocleidomastoidian (fig. 7.4.2)

45
.

-J42 - Punctele care trebuie masate în cazul cefaleei (A) și punctul care trebuie masat ' 'S în cazul
durerilor occipitale (B).

14. Masajul. Masajul este o metodă foarte veche, care în parte a fost integrată
în medicina clasică, în cadrul fizioterapiei, iar în parte a fost integrată în metodele
alternative. După unele cercetări masajul ocupă locul â*! treilea printre metodele
alternative.
Masajul se bazează pe faptul că mobilizarea pasivă a diferitelor zone ale corpului
poate să îmbunătățească circulația sângelui, circulația limfatică, poate să reducă
tensiunea musculară și să reechilibreze energia din organismul uman.
Există foarte multe metode și tehnici de masaj, așa cum ar fi masajul suedez, care
constă din fricționări ușoare, în sensul circulației sanguine, a stratului musculaturii
superficiale. Masajul neuromuscular care constă din masări mai profunde pe fiecare
mușchi în parte. Masajul țesuturilor profunde care constă din fricționări și lovirea ușoară a
țesuturilor profunde și masajele de inspirație orientală care combină masajul cu
stimularea zonelor de acupunctura și presopunctură.
Masajul poate fi indicat în durerile musculare, durerile coloanei vertebrale crampe,
spasme musculare, depresie psihică și insomnie.
în anumite situații se poate practica automasajul, începând cu fruntea care se
masează cu pulpa unui deget de sus în jos și apoi de la dreapta spre stânga. Se continuă
cu tâmplele care se masează cu pulpele degetelor mari de fiacare parte. Cu nasul care
se masează cu pulpele a două degete de la rădăcină spre sprâncene. Cu ceafa care se
masează cu palama. Cu umerii care se masează cu palmele mâinilor opuse. Cu
memebrele superioare care se masează prin lovirea cu pumnii semideschiși. Cu toracele,
cu abdomenul și se termină cu membrele inferioare.
15.Reflexoterapia. Se bazează pe masarea unor zone reflexogene situate la
nivelul piciorului, a- mâinilor, a coloanei vertebrale, a urechii, precum și a corpului. La
nivelul plantei, spre exmplu, se află o serie de zone reflexogene care sunt în legătură cu
stomacul, cu ficatul, cu splina, cu rinichii, cu suprarelele, cu inima și așa mai departe.
Astfel de zone se află și la nivelul coloanei vertebrale. De aceea prin percuția ușoară a
vertebrei Ci pot obține efecte fevorabile în tulburările de auz, tulburările de memo-ri c
amețelile. Prin percuția vertebrei C2 se pot obține efecte favorabile în bol ?' corzilor
vocale, ale glandelor suprarenale, ale inimii și așa mai departe *C
16. Reikiterapia. Se bazează pe reechilibrarea energiei vitale de C't terpeut

46
 care reușește să transmită cu ajutorul palmelor energia vitală de c are nevoie
paacientul. Plimbând palmele la o oarecare distanță de corpul b 7 navului, terapeutul
poate avea încă de la început anumite senzații, de atract ' sau de respingere, de rece
sau de cald, care pot să indice zonele afectate 6 nevoile de energie ale organismului.
Reikiterapia poate fi indicată pent relaxarea și întărirea capacității de apărare a
organsimului uman.
17. Mezoterapia. O altă metodă alternativă este mezoterapia. Ea con
stă din introducerea intradermică sau subcutanată a unor medicamente. Ea bazează pe
teoria inelor algogene, care cuprind în structura lor centrii nervos' 6 vase sanguine și un
dermatom la nivelul căruia se injectează substanțele res pective în caz de suferință. In
acest sens, se pot administra pe lângă aneste zice locale, ca procaina și xilina,
antiinflamatoare, vasodialatatoare, decontrac turante și așa mai departe.
Tehnica mezoterapiei presupune delimitarea zonei de proiecție tegu mentară a
organumului suferind, zonă care prezintă la o apăsare ușoară durerea cea mai mare și
injectarea subcutanată a unor substanțe medicamentase în majoritatea soluțiilor se
folosește procaina 2% sau xilina 1%, la care se adaugă și alte substanțe
antiinflamatoare, vasodilatatoare, sau decontracturante în funcție de mecanismele
fiziopatologice care au provocat boala respectivă De aceea mezoterapia este indicată în
combaterea durerii, a contracturilor sau a tulburărilor circulatorii. ’
18. Cultivarea bunei dispoziții sau terapia prin umor. Dintre terapiile
alternative de natură spirituală este important de remarcat terapia cu ajutorul umorului,
sau mai bine zis prin cultivarea optimismului și a emoțiilor pozitive. Deși influența
favorabilă a optimismului și emoțiilor pozitive este cunoscută de multă vreme, importanța
lor a fost subliniată în mod deosebit, în ultimele decenii, de Norman Cousins.
Norman Cousins nu a fost medic, ci jurnalist. El a avut însă ocazia să vină în
contact cu medicina ca pacient. Mai întâi a avut o tuberculoză pentru care a fost internat
în sanatoriu. Apoi a avut o spondilartrită anchilo- zantă și apoi un infarct miocardic foarte
grav.
Cu ocazia sponilartritei, el a avut o experiență mai neplăcută, din cauza unei
forme foarte severe și a intoleranței medicamentoase la care a ajuns. Astfel, după o
lungă perioadă de tratament, el se afla într-o stare foarte gravă, cu febră, cu dureri
puternice, cu un VSH foarte ridicat și în imposibilitatea de a mai urma tratamentul
medicamentos. El ajunsese la limita medicinei clasice. Și ca mulți alți pacienți care ajung
în această situație, el a căutat o soluție în metodele alternative și a ales cultivarea
emoțiilor pozitive, a optimismului și a umorului. El a plecat de la ideea că dacă emoțiile
negative contribuie la apariția și la agravarea bolilor, atunci emoțiile pozitive ar tre bui să
contribuie la vindecarea lor.
A părăsit spitalul într-o stare foarte gravă și a început să-și cultive optimismul șt
buna dispoziție, luând partea pozitivă a lucrurilor și vizionând filme comice.
După un an de_ zile starea Iui s-a îmbunătățit. Medicii care l-au tratat au confirmat
îmbunătățirea obiectivă a bolii în pofida prognosticului lor foarte rezervat.
Norman Cousins a publicat in New England Journal of Medicine un articol intitulat
Anatomia unei boli care a dat naștere unor discuții aprinse, în urma acestor discuții,
Norman Cousins a câștigat teren. El a fost numit profesor de medicina humanitară la
facultatea de medicină a universității din California, unde a continuat să pledeze pentru
cultivarea optimismului și a bunei dispoziții a bolnavului. Norman Cousins arată că
pacientul trebuie să recunoască diagnosticul medicului, dar nu trebuie să se rezume la

47
aspectul biologic al bolii și la tratamentul medicamentos, ci dimportivă el trebuie să- și
susțină starea psihică prin cultivarea gândirii pozitive.
Practicând această metodă, Norman Cousins s-a vindecat de spondilar- trita
anchilozantă, a supraviețuit unui infarct cardiac, pe care l-a avut în 1980 și a murit în
1990, la vârsta de 80 de ani. Dar această metodă alternativă a rămas și s-a dezvoltat și
ar fi bine ca ea să fie practicată de orice bolnav.
[9. Muzicoterapia. Printre metodele complementare care ar putea îmbunătății
starea de sănătate a pacientului se numără și muzicoterapia. încă din antichitate,
Aristotel a arătat că muzica realizează o vindecare prin purificare, iar Platon spunea că
Zamolxes folosea incantațiile în tratamentul ce- faleelor. în secolul al XVIII-lea, M.
Marquet arată că muzica este de mare ajutor nu numai pentru păstrarea sănătății, ci și
pentru vindecarea suferințelor, deoarece împrăștie nervii care umbresc spiritul. Pentru că
muzica are influențe incontestabile asupra organismului uman. Numeroși autori au arătat
că muzica poate produce modificări asupra tegumentelor, a aparatului cardiovascular,
aparatului respirator, aparatului digestiv, a sistemului nervos, a sistemului endocrin și așa
mai departe (tabel 7.4.13).
Aceste influențe variază însă foarte mult de la un gen de muzică la alta, adică de
la muzica religioasă, la muzica simfonică, muzica de operă, muzica de cameră, muzica
ușoară și muzica populară. Aceste influențe pot varia de asemenea de la o piesă la alta,
precum și de la un individ la altul.

48
 TABEL 7.4.1}

Astăzi este bine cunoscut faptul că muzica poate reduce tensiunile

psihice, anxietatea, depresia, și poate îmbunătăți echilibrul
neuropsihic al pacientului. Dar ea poate avea și influențe somatice
asupra organismului. C. Destunis a făcut un experiment în care
pacienții au audiat mai întâi concertele branden- burdigice și
variațiunile lui lohan Sebastian Bach, iar apoi concertul pentru pian
și orchestră opus 12 de Bella Bartok și sacre du printemps de
Stravinski. Prima audiție a determinat scăderea pulsului și a
tensiunii arteriale, în timp ce a doua audiție a determinat creșterea
pulsului și a tensiunii arteriale. Adică unele lucrări muzicale, așa
cum ar fi fugile de Johan Sebastian Bach, simfo-Influența muzicii
asupra organismului uman
I ■' f

Sistemul nervos
Unele piese muzicale au efect relaxant Altele un efect stimulant
Scăderea pragului la durere
Modificarea excitabilității psihomotorii
Sistemul endocrin Creșterea secreției de endorfine
Creșterea secreției de catecolamine
Scăderea frecvenței
Scăderea cardiace
altor hormoni Scăderea
de stres tensiunii arteriale
ACTH, cortizolul Acțiune
și prolactina
Aparatul cardiovascular
antiaritmică

Scăderea secreției gastrice Calmarea durerilor abdominale

Aparatul digestiv

Scăderea frecvenței respiratorii Scăderea consumului respirator

Aparatul respirator

Aparatul locomotor Relaxare musculară

Antrenarea aparatului locomotor
Modificări vasomotorii în ritmul
Modificări ale muzicii
secreției sudorale
Tegumente

nia în la major de Mozart și simfonia l-a de Ludwig van Beethoven, pot fi sedative,
liniștitoare, iar altele, așa cum ar fi lucrările lui Bartok și Stravinski pot fi, dimpotrivă,
tonice și activatoare. De aceea, muzicoterapia poate fi f 0' losită în tratamentul anxietății,
al depresiilor, al nevrozelor, al insomniei, al bolilor cardiovasculare și așa mai departe. I.
Hurjui recomandă imnul bucuriei de Ludwig van Beethoven în combaterea marilor dureri
spirituale. Folosind muzicoterapia, R. Rădulescu a obținut rezultate favorabile în 65% din
cazurile de schizofrenie. Iar T. Giurgica a asociat, cu rezultate foarte bune, trainingul
autogen a lui Shultz cu audiția unor lucrări muzicale sedative și am putea spune chiar
ușor optimiste, așa cum ar fi preludiul de Bach, Mica Serenadă de Mozart, Ave Maria de
Schubert și Sonata lunii de Beethoven. De aceea, muzicoterapia are anumite indicații,
așa cum ar fi combaterea anxietății, a durerii, a insomniei, a depresiei, a oboselii și așa
mai departe (tabel 7.4.14).
De aceea muzicoterapia ar trebui să facă parte dintre metodele complementare
de tratament ale mf.

49
 TABEL 7.4.14
Uneori muzica poate avea și efecte negative asupra organismului, așa cum se
întâmplă cu unele pișe de muzică ușoară cu un ritm extrem de puternic, care pot avea un
efect extrem de excitant mai ales asupra tinerilor.
20. Tehnicile Yoga. Dintre metodele alternative care apelează la respirație, la
posturi și la mijloace spirituale mai putem aminti tehnicile yoga și meditația sub diferitele
ei forme.
Cei care propagă yoga susțin că ea poate să contribuie la echilibrarea
neuroendocrină și a metabolismului, la mobilizarea energiei, la fortificarea
Câteva recomandări de muzicoterapie

Destindere Paganini: Concertul nr. 4 pentru vioară și orchestră Ccaikovski: Frumoasa din
pădurea adormită Debussy: Sonata pentru flaut, alto și harpă
Cahntîre- Beethoven: Concertul nr. 5 pentru pian și orchestră Schubert: Rosamunde
Mahler: Simfonia a 111-a
Ceaikovski: Lacul lebedelor
Beethoven: Sonata a 5-a
Fauvc: Requiem
"^Relaxare
Papathanasiu: Apocalipsul animalelor
rganismului și la combaterea stresului, având atât valoare terapeutică, cât și P reve pentru
a controla corpul și a se elibera, yoghinii au conceput o serie de exerciții, dar mai întâi o
disciplină care privește toate activitățile umane. Există foarte multe tehnici și școli de
yoga. Cea mai simplă este Hatha Yoga care caută unirea cu divinitatea prin intermediul
corpului fizic. Practicanții Hatha Yoga reușesc să-și controleze funcțiile autonome, așa
cum ar fi frecvența cordului, mișcările peristaltice ale intestinului și reglarea termică. Deși
oehinii urmăresc scopuri mult mai înalte, așa cum își propune Prana Yoga i Karma Yoga
toate tehnicile de yoga presupun o purificare fizică prin aținerea succesivă a 10 virtuți de
ordin material, așa cum ar fi abandonarea totală a violenței, abandonarea lăcomiei și
indiferența față de avere, bunăvoința universală, imperturbabilitatea în orice împrejurare,
controlul gândirii și purificarea corpului, precum și a 10 virtuți de ordin spiritual, așa cum
ar fi acceptarea voinței Domnului, studiul filosofici religioase, regretul față de păcatele
comise și recitarea unor incantații.
Pe lângă alimentație, pozițiile carateristice și exercițiile de respirație, practica
yoga presupune un mod de viață și de gândire destul de greu de atins. Se poate spune
chiar că pozițiile caracteristice și exercițiile de respirație sunt mai ușor de realizat decât
stilul de viață foarte auster pe care trebuie să-l ducă practicanții Yoga (tabel 7.4.15).
21. Meditația. Există foarte forme de meditație. Scopul lor este acela de a dirija
procesele cerbrale într-o anumită direcție. în procesul meditației se pot distinge cinci
stadii: concentrarea, meditația propriu-zisă, contemplarea, iluminarea și inspirația (tabel
7.4.16).

50
 în mod obișnuit, la nivelul creierului se întâlnesc mesajele dinăuntru cu cele primite din
lumea încojurătoare. Creierul are tendința de a accepta ceea ce îi este oferit. Pentru
gânditor, pe lângă impresiile zilnice, mintea încearcă să preia idei și concepte care vin
din regiunile interioare și foarte greu de definit ale ființei noastre. TABEL 7.</5
Modul de viață al unui practicant yoga și ayurveda, după W. Collinge
1. Trezirea cu 30 minute înainte de răsăritul soarelui ■—
2. Eliminarea materiilor fecale și a urinei______________________
3. Spălatul pe dinți
4. Curățarea limbii
5. Spălarea ochilor cu apă rece ______________ —-
6. Un pahar de apă cu o linguriță de miere_________________________ —-
7. Masaj cu ulei de susan, cap, trup și tălpi
8. Exerciții yoga '
9. Baie sau duș rece ’—
10. Exerciții de pranayama _____ __________ ’—•
11. Exerciții de concentrare și meditație ■
12. Dejunul ’
13. Activitatea curentă —
14. Ora 10, un pahar cu apă, fructe, smochine
15. Prânzul, o dietă de echilibrare '
16. 15 minute odihnă
17. Activitatea curentă ’
18. Ora 5, un pahar cu apă, fructe, smochine
19. Seara, exerciții yoga
20. Cina, o dietă de reechilibrare
21. 15 minute plimbare
22. Activități relaxante
23. Culcarea devreme
TABEL 7A. 16

Stadiile procesului de meditație

concentrarea
încordarea minții fixarea minții într-o anumită direcție
concentrarea prelungită a minții într-o anumită direcție persistența
meditația
asupra unei idei
activarea sufletului detașarea de minte stare de repaus
contemplarea

iluminarea aducerea în conștiință a ideilor dobândite

inspirația rezultatul iluminării pus în serviciul altora

Dacă în timpul concentrației, omul are senzația de utilizare a minții, în timpul

meditației senzația de utilizare dispare. Apare o claritate a gândirii în care emoțiile și
rațiunea au fost depășite și mintea se identifică cu obiectul meditației.

Folosită cu atenție, meditația poate fi și ea utilizată în prevenirea și tratamentul

unor boli, pentru că boala reprezintă ea însăși un prilej de meditație, de bilanț al greșelilor

51
biologice, dar și morale și spirituale, boala trebuind să producă nu numai schimbări
negative, ci și schimbări pozitive în ființa noastră.
De aceea, meditația este indicată în combaterea stresului și în tratamentul unor
boli psihosomatice. Așa spre exemplu unii cercetători au arătat că practicarea meditației
a dus la scăderea tensiunii arteriale.
22. Terapia prin biofeedback. Se bazează pe obținerea controlului conștient
al unor funcții vegetative, care nu sunt supuse în mod obișnuit conștiinței. S-a constatat
că dacă se conștientizează prin intermediul unor mijloace tehnice valoarea tensiunii
arteriale, a pulsului, sau a undelor cerebrale, organismul uman poate învăța să-și
controleze acești parametri. în acest sens s-au construit aparate care vizualizează
valorile tensiunii arteriale, iar organismul învață foarte repede să-și reducă atunci când
este nevoie tensiunea arterială. S-au construit de asemenea aparate care vizualizează
pe un ecran unedele cerebrale, iar organismul învață foarte repede să crească frecvența
undelor alfa de relaxare, ceea ce poate fi folosit în tratamentul HTA, a anxietății și așa
mai departe.
23. Cultivarea unei atitudini pozitive. Deși se cunoaște de multă vreme
influența emoțiilor asupra organismului uman, s-a insistat mai mult aspra influenței pe
care o au emoțiile negative, așa cum ar fi anxietatea, tristețea, desnădejdea și depresia
în apariția și în evoluția unor boli. în ultimul timp s-au adus o serie întragă de argumente
științifice privind influența favorabilă pe care o au emoțiile pozitive asupra organismului
uman. Așa spre exemplu, s-a arătat că atitudinea pozitivă, optimismul, bucuria și chiar
rasul, pot determina o serie de modificări neuroendocrine, așa cum ar fi creșterea
secreției de endorfine, sau de modificări imunitate, așa cum ar fi creșterea JgA și a
celulelor NK. Astfel devine mult mai ușor de înțeles modul în care atitudinea pozitivă,
poate influența favorabil evoluția unor boli.
Din acest punct de vedere este interesant de remarcat cazul lui Norman Cousins,
care nemaiputând efectua tratamentul medicamentos cu antiinflama- toare pentru
spondilita anchilozantă de care suferea, a ajuns la concluzia că trebuie să recurgă la
metodele complementare de tratament și a ales cultivarea emoțiilor pozitive și a
umorului. în acest sens el a vizionat casete cu filme distractive, a cultivat optimismul și
buna dispoziție. După un an de zile, medicii care l-au tratat au confirmat ameliorarea
spectaculară a bolii. Iar ulterior Norman Cousins a fost numit profesor de medicină
umanistă la facultatea de medicină din California.
în general se știe că unele boli depind mai mult de reacția orga- nsimului, decât de
factorii patogeni și că acțiunea factorilor patogeni depinde de fapt de atitudinea pe care o
avem noi față de ei. După cum arată K. Menninger, atitudinea contează mai mult decât
faptele.
Deși după cum arată L. Levi, reacția de stres poate fi determinată numai de
emoțiile negative, ci și de emoțiile pozitive, nu trebuie să uitg11* că în primul caz vom
avea de-a face cu un distres, iar în al doilea caz un eustres, care are mai mult un rol
adaptativ, decât unul dezadaptativ
De aceea atitudinea bolnavului față de boala lui și față de lumea încon
jurătoare poate avea o importanță deosebită. De aceea va trebuie să com batem
atitudinea negativă, de pesimism, de deznădejde și de disperare care o poate avea de
multe ori bolnavul și să cultivăm o atitudine pozitivă de liniște, de încredere, de

52
 speranță și de optimism în posibilitățile de vi n’ decare ale bolnavului. Și tocmai acest
lucru îl urmărește psihoterapia suportivă, de combatere a anxietății și a deznădejdii și
de cultivare a unor gânduri pozitive și a unei atitudini mai optimiste.
în activitatea de promovare a unei atitudini mai pozitive trebuie să se plece de
la ideea că de calitatea gândurilor noastre depinde calitatea vieții noastre și că gândurile
negative aduc după ele evenimente negative. Zâmbește spunea un psiholog și lucrurile
se vor schimba în bine. Gândirea noastră este invadată de tot felul de gânduri parazite.
Și în momentul unor crize existențiale, ea poate fi invadată de gânduri negative. De
aceea este necesară o cultivare a gândurilor pozitive. A gândi pozitiv înseamnă a elimina
gândurile negative și a folosi forța de sugestie a gândurilor pozitive, a face chiar dintr-un
sentiment negativ un sentiment pozitiv.
Pentru a ajunge la o atitudine pozitivă este necesară mai întâi o relaxare a
organismului, o eliberare interioară, o evitare a gândurilor negative, o pace și o liniște
interioară, pe fundalul căreia se va putea construi apoi cu ajutorul credinței, a încrederii în
sine, a rugăciunilor, a meditației și a imageriei mintale, atiudinea pozitivă pe care o dorim.
în cadrul imageriei mintale, bolnavul va trebui să se gândească la lucruri
frumoase, la o vacanță în locurile dorite, la o grădină frumoasă la un vis frumos, la o
realizare deosebită, sau la un plan deosebit. în timpul imageriei mintale se secretă așa
zișii hormoni ai fericirii, așa cum ar fi edor- fina și hormonii anabolizanți, care vor influența
pozitiv funcționarea diferitelor aparate și organe.
După cum arată V. Pffeifer, pentru ca imageria să ducă la rezultatele așteptate,
ea trebuie să înceapă cu o împăcare cu sine, o împăcare imaginară cu dușmanii noștrii,
față de care trebuie să avem numai gânduri bune. Să ne vedem pe noi înșine ca fiind
generoși și învingători. Boala însăși trebuie privită ca ceva care poate fi învins. Pentru că
tot ce vom crede cu adevărat în gândurile noastre va putea deveni realitate.
23.1. Puterea vindecătoare a iubirii. Pe lângă nevoile fundamentale,
reprezentate de aer, de apă, de hrană, de îmbrăcăminte și de locuință, omul mai are și o
serie de nevoi de ordin superior, așa cum ar fi nevoia de siguranță, de apreciere, de
afirmare, de protecție și de iubire. Deși are un caracter general, nevoia de iubire este
probabil și mai mare la copil și la bolnav.

53
 23.2.

Copilul nu se poate dezvolta normal fără iubire. Lipsa de iubire a copilului poate
duce nu numai la tulburri psihice, așa cum ar fi tulburările de dezvoltare cognitiva,
anxietatea, depresia și tulburările de comportament ci și la tulburări somat.ce, așa cum
ar fi anorexia psihogenă, întârzierea dez- voltării somatice, sau nanismul psihosocial și
chiar la tulburări mai îndepărtare. Așa spre exemplu, L.G. Russek și G.E. Schwartz au
constatat că 95% dintre ținem care nu s-au bucurat de o dragoste părintească,
prezentau diferite tulburări, care se mtalneau doar la 29% dintre tinerii care sau bucurat
de dragostea părintească.
Bolnavul, aflat în dificultate, simte,

de asemenea, o nevoie mai mare

de protecție și de iubire, iubirea având, după cum arată J Green și R Sheellenberg, o
putere vindecătoare. J.H. Medalie și U. Goldbourt au constatat că incidența anginei
pectorale este mai mică la bărbații care se bucură de înțelegere șt de iubire familială. Iar
G. Kiecolt, L. Fisher și P. Ogroki au arătat că iubirea determină creșterea secreției de IgA
și a numărului de celule NK, iubirea crescând astfel capacitatea de vindecare a
organismului. De aceea bolnavul trebuie îngrijit nu numai cu medicamente, ci și cu iubire
24. Indicațiile și contraindicațiile terapiilor complementare. Una dintre problemele
cele mai importante pentru mf este aceea a indicațiilor și contraindicațiilor pe care le au
terapiile complementare.
în primul rând trebuie remarcat faptul că deși terapiile complementare pot fi
utilizate și în bolile acute, așa cum ar fi utilizarea acupuncturii în tratamentul durerilor
lombare, sau în crizele de migrenă, totuși ele sunt mai des utilizate în tratamentul bolilor
cronice.
în al doilea rând, după cum arată P. Welsby, ele ar trebui indicate la bolnavii cu
boli mai puțin grave, cu o stare generală mai bună și cu o simptomatologie mai minoră.
în al treilea rând ar trebuie evitată folosirea metodelor complementare în cazurile
în care este absolut necesară aplicarea rapidă a unui tratament convențional, un
tratament cu antibiotice, sau o intervenție chirurgicală, care nu poate fi amânată.
De aceea mf trebuie să cunoască foarte bine cel puțin indicațiile și
contraindicațiile principalelor terapii complementare (tabel 7.4.17).

TABEL 7.4.17

Indicațiile principalelor terapii complementare_________________________

Filoterapia ceaiurile, decocturi, infuzii, siropuri, sau tincturi pot fi utilizate ca seda- tive,
stimulante, antibiotice, expectorante, bronhodilatatoare, antihipertensive, antidiareice,
laxative, coleretice, diuretice, antiinfecțioase, afrodisiace, antipruriginoase, în
tratamentul menopauzei și al adenomului de prostată
poate fi folosită în tratamentul anxietății, al insomniei, al asteniei. al migrenei, al
Aromolerapia
astmului bronșic, al tusei, al palpitațiilor, al hipertensiunii arteriale, al colicilor
abdominale, al grețurilor, al vărsăturilor, al dismenoreei și al menopauzei

54
 produsele apicole pol li folosite ca cicatrizante, antianemice, hcpatotropJT laxative,
Apiterapia
antibactcricnc, antioxidante, imunosumulatoarc, tonice generale anlialcrosclcroticc și
ca afrodisiace
poate fi utilizată în combaterea unor dureri, din lombosciatică, spond^oză cervicală,
Acupunctura
gonartroză, nevralgie de trigemen, cefalce, dureri musculare dureri abdominale, a
unor contracturi musculare torticolis, dismenorcc impotență, miopie, neurastenie,
pareză facială, polinevrilc și altele
poate fi folosită în toate bolile pentru care avem principii homeopatcTdJ mai ales în
Homeopatia
bolile funcționale, așa cum ar fi migrena, coriza, astmul bronșic, palpitațiile,
dispepsiilc, nevrozele, dar poate fi utilă și î n bolile lezionale, așa cum ar fi ulcerul
gastroduodenal, cardiopatia ischemică, arte- rită obliteranlă și altele

indicat în dureri musculare, în dureri articulare, dureri ale coloanei vertebrale,

Masajul
crampe musculare, spasme, tulburări de circulație, astenie, depresie psihică,
insomnie
poate fi folosită în tratamentul nevrozelor, al depresiilor, al anxietății, isteniei, al
Muzicotcrapia hipertensiunii arteriale, al palpitațiilor, al insomniilor, al durerilor cronice și al
cefaleilor

24.1. Indicațiile fitoterapiei. Ceaiurile, decocturile, infuziile, sironu. rile, sau

tincturile din plante pot fi utilizate ca sedative, ca stimulante, ca antibehice, ca
expectorante, ca bronhodilatatoare, ca antihipertensive, ca antidiareice, ca laxative, ca
antiinflamatoare, ca afrodisiace, în tratamentul adenomului de prostată, ca tonice
generale, ca imnostimulatoare și așa mai departe.
24.2. Indicațiile aromoterapiei. Uleiurile aromatice naturale pot fi utilizate în
tratamentul anxietății, al insomniei, al asteniei, al migrenei, al astmului bronșic, al
bronșitei, al palpitațiilor, al HTA, al hipotensiunii arteriale al colicilor abdominale, al
grețurilor, al vărsăturilor, al dismenoreei, al tulburărilor de menopauză și așa mai departe.
24.3. Indicațiile apiterapiei. Mierea, propolisul, polenul și celelalte produse
apicole pot fi utilizate ca antianemice, ca laxative, ca cicatrizante ca hepatoprotectoare,
ca antioxidante, ca imunostimulante, ca antireumatice ca tonice generale și așa mai
departe.
24.4. Indicațiile acupuncturii. Acupunctura poate fi indicată în dureri, așa cum ar
fi durerile lombare, spondiloza cervicală, gonartroza, coxartroza, cefaleca, nevralgia de
trigemen și durerile musculare. în combaterea unor spasme, așa cum ar fi tensiunea
musculară, colicile abdominale, torticolisul. Dar și în combaterea altor boli, așa cum ar fi
neurastenia, miopia, polinevritele, astmul bronșic și tulburările sexuale.
24.5. Indicațiile homeopatici. Homeopatia poate fi indicată în foarte multe boli
funcționale, cu o simptomatologie mai ușoară, așa cum ar fi migrena, reumatismul
degenerativ, stările nevrotice, depresiile psihice, diareea cronică, tulburările de
comportament, dispepsia, alergiile, precum și tratamentul unor boli infecțioase, așa cum
ar fi gripa și herpesul.

55
Indicațiile masajului. Diferitele forme de masaj pot fi utilizate în durerile musculare, în
combaterea crampelor musculare, a durerilor arti-
tulburărilor de circulație, a depresiei psihice, a insomniei și ca tonic culare,
generah^ ? jndica(iile muzicoterapiei. Pe lângă metodele fizice și chimice, terapia
reprezintă alături de terapia prin artă una dintre metodele spiri- mU^ICfoarte utile în
combaterea unor tulburări psihosomatice. Dacă sunt bine tUa 6 anumite piese muzicale pot
fi folosite în tratamentul durerilor cronice, aleSCfaleilor în tratamentul nevrozelor, al
depresiilor, al asteniei, al anxietății, al “somniei, al HTA și așa mai departe.

- Rugăciunea doctorului
- Influenta rugăciunii asupra organismului
- Cumpătarea
- Postul
- Milostenia
- Participarea la Sfânta Liturghie
- Citirea Cărților Sfinte
Concepția religioasă despre boală - Lupta lăuntrică
Originea bolilor - Reculegerea
Păcatul - Liniștea trupului
Cauzele păcatelor - Liniștea sufletului
Ispitele - Contemplarea
Natura sufletului - Meditația
Patologia spirituală - Extazul
Iubirea egoistă de sine - Vizitarea locurilor sfinte
Lăcomia pântecelui - Alte mijloace de vindecare
Dezfrănarea - Convertirea patimilor în virtuți
Iubirea de arginji - Fericirile
- Influența factorilor spirituali asupra bolii
Nepăsarea și lenea
- Valoarea inițiatică a bolii
Mânia
- Legătura cu medicina profană
Invidia - Rolul mf în terapia prin credință
Influenta patimilor asupra corpului
Mijloacele de vindecare a sufletului
Credința în Dumnezeu Spre deosebire de științele medicale, care
Necesitatea credin|ei consideră boala ca pe o realitate relativ autonomă
Iubirea de Dumnezeu care poate fi tratată cu ajutorul unor mijloace
Iubirea de oameni tehnice, creind astfel bolnavului impresia că
Nădejdea vindecarea depinde exclusiv de acțiunea medicului
Mărturisirea
Rugăciunea
și că bolnavul nu trebuie decât să aștepte pasiv
vindecarea bolii, concepția religioasă oferă o
perspectivă mult mai largă și mai profundă privind
cauzele și semnificația bolii, precum și mijloacele posibile de prevenire și tratment. Astfel,
în timp ce științele medicale se chinuie să descopere cauzele fizice, chimice, biologice,
pihice și sociale ale bolilor, precum și mijloacele tehnice de prevenire și de vindecare a
lor, concepția religioasă consideră boala ca pe o expresie a păcatului ancestral, precum
și a păcatelor cotidiene și solicită o intervenție mult mai activă a bolnavului pentru
combaterea patimilor și a păcatelor care au dus la îmbolnăvirea sufletului și de cele mai
multe ori și a trupului

56
.

Deși cele două concepții nu sunt deloc incompatibile, modificările k- logice pe

care se bazează științele medicale nefiind deloc în contradicție ° influențele pe care le
pot avea factorii spirituali asupra trupului, precum CU cu influențele pe care divinitatea le
poate avea asupra omului, cele două c cepții evolueză de obicei independent și nu se
întâlnesc decât foarte rar într ' concepție comună, care ar corespunde mult mai bine
complexității și subt 1° tații fenomenelor cu care suntem confruntați. *"
De cele mai multe ori predomină concepția științifică, care deși est în stare să
obțină performanțe din ce în ce mai impresionante, oscilează toti • între miracol și
dezămăgire. Pentrucă deși posibilitățile medicinei modeme a ?' devenit din ce în ce mai
miraculoase, ele nu satisfac încă dorințele omulu' contemporan. Dar chiar și atunci
când bolnavul, datorită credinței sale sa* datorită limitelor științelor medicale, ajunge la
terapia prin credință, se roae' cu putere lui Dumnezeu și depune toate eforturile pentru
a se vindeca de păcate, cele două concepții continuă să evolueze independent,
medicii ignorând avantajele pe care credința în Dumnezeu le-ar putea avea în trata
meniul bolilor.
De aceea, după cum arată D. E. King și B. Bushwish, deși peste 90°/ dintre
bolnavi cred în ajutorul lui Dumnezeu și 66% dintre ei ar vrea să discute cu mf
problemele lor spirituale și deși peste 90% dintre mf cred că speranța în Dumnezeu i-ar
putea ajuta pe bolnavi, totuși, după cum arată T. A. Magnus și W. C. Wadland, numai
10% dintre bolnavi au ocazia să discute cu mf problemele lor spirituale.
Deși după cum arată J. S. Levin și H. Y. Vanderpool, s-a constatat că pacienții
care duc o viață religioasă au o sănătate mai bună, o incidență mai mică a bolilor
cardiovasculare și o tensiune arterială mai mică, deși după cum arată Y. Kaufman,
activitatea religioasă reduce riscul de apariție a bolii Alzheimer, deși după cum arată L.
Epinay și S. Pin, bătrânii care duc o viață religioasă trăiesc cu 1-2 ani mai mult, iar după
cum arată H. G Koening, J. C. Hays și D. B. Larson, oamenii care duc o viață religioasă
trăiesc chiar cu 6 ani mai mult, deși după cum arată R. C. Byrd, rugăciu nile au dus la
ameliorarea evoluției unor bolnavi cardiaci internați într-o secție de terapie intensivă, deși
după cum arată H. Benson, s-a demostrat prin mijloace științifice influențele rugăciunii
asupra organismului uman, deși după cum arată W. L. Larimore, credința în Dumnezeu
are o influență atât de mare asupra stării de sănătate, încât absența ei ar putea fi
considerată ca un factor de risc pentru apariția unor boli, totuși cele două concepții
continuă sâ evolueze independent, științele medicale ignorând rolul pe care religia l-ar
putea avea în procesul de vindecare a bolnavilor. Se crează astfel că medicina ar putea
să rezolve singură toate problemele navilor și că religia chiar dacă ar putea să aibă
anumite decât facultativă.
impresia
Deși în ultimul timp se remarcă totuși o oarecare cinei de
medicale ale bol-
religie, pentru că după cum spunea R. Bacon, depărtează de
influențe nu este
Dumnezeu, multă știință apropie de Dumnezeu.
1 Originea bolilor. După cum se știe, bolile pot fi produse
apropiere dacăa medi-
de o întreagă de factori fizici, chimici, biologici, psihici și sociali, care puțină știință
^t'onează într-un fel sau altul asupra organismului uman. Marile
progrese i’ |,jo]ogiei moleculare, ale biochimici și ale imunologiei, au transferat aC
oape

57
întrcga patologie umană de la nivelul organic la nivelul meolecular aPr jncât noi cunoaștem
astăzi foarte bine modificările moleculare pe care retorii patogeni le produc. Dar deși s-au
aC
făcut progrese incontestabile, noi cunoaștem încă suficient de bine etiopatogenia unor
boli, așa cum ar fi OȚA cancerul și bolile psihice, în care pe lângă factorii genetici și de
fac- " i imunitari se vorbește și de o serie întreagă de factori de risc, a căror influență este
extrem complicată și de subtilă și care se pot confunda de multe ori cu păcatul.
De aceea tendința unor auton de a explica apariția bolilor prin tul- - ■ a[e sufletului
nu poate fi complet ignorată, deoarece fără a reduce . spirituală la aspectele materiale, nu
este greu de acceptat că unele V' ate așa cum ar fi lăcomia pântecelui și dezfrânarea pot
fi asemănate cu P j- de risc despre care se vorbește în medicina profană.. După cum se
t foarte multe boli, așa cum ar fi obezitatea, ateroscleroza și diabetul
5
'harat, își Pot avea or'ginea *n lăcomia pântecelui. Foarte multe boli Z fectioase cu
transmitere sexuală, precum și cancerul de col uterin, a cărui frecvență este mai mare la
femeile care au avut mai mulți parteneri sexuali, îsi pot avea originea în dezfrânare.
* H pe asemenea și alte păcate, așa cum ar fi iubirea egoistă de sine, ura, mânia
dușmănia, clevetirea, cearta și iubirea de arginți, pot fi generatoare de stresuri. Ele sunt
incluse, într-un fel sau altul, în repertoriul stresurilor, sub forma discuțiilor în
contradictoriu, a tulburării relațiilor cu pritenii, a nierderii, sau a câștigării unor sume de
bani și așa mai departe.
P
După cum arată D.A. Avdeev, la baza multor nevroze și boli psihosomatice, foarte
frecvent întâlnite în practica medicală, se află păcatul.
De aceea nu este greu de acceptat ideea că multe, dacă nu chiar toate bolile și
necazurile, care se abat asupra noastră sunt rezultatul păcatelor noastre De aceea Isus
Hristos i-a spusm paraliticului din Capernaum: îndrăznește fiule, iertate sunt păcatele
tale. Iar după cum arată Sf. Marcu Ascetul, bolile sunt rezultatul patimilor noastre
păcătoase, care pot fi asemănate foarte bine cu factorii de risc cu care ne confruntăm în
practica medicală. Sf. Ioan Hristostom arăta și el că păcatul este cauza tuturor relelor, a
bolilor și a suferințelor care se abat asupra noastră. Sf. Apostol lacob spunea că rădăcina
răului este păcatul, trunchiul lui este boala, iar rodul lui este moartea. Iar după cum arăta
Sf. Macarie, cauzalitatea spirituală nu exclude cauzalitatea fizică a bolilor, cu care ne
confruntăm la prima vedere.
De aceea N. Paulescu spunea că patimile sunt stări anormale, sau mai bine zis
stări patologice ale sufletului care fac parte într-un fel sau altul din domeniul medicinei.
De aceea mf ar trebui să caute cauzele bolilor cu care este confruntat nu numai printre
factorii fizici, chimici și biologici, ci și printre patimile și păcatele bolnavului, care pot fi
asemănate într-o oarecare măsură cu factorii de risc.
1.1. Păcatul. Păcatul reprezintă încălcarea cu bună știință a porun cilor lui
Dumnezeu și a Sfintelor Scripturi.
Iar păcatul se află după cum arată Sfinții Părinți, la baza tuturor necazurilor și
nenorocirilor. Atunci când păcătuiește, fiecare dintre noi î< alege singur pedeapsa,
după cum arată Sf. Clement Alexandrinul, iar boa] reprezintă o astfel de pedeapsă.
După cum arată Sf. Augustin, omul primordial nu avea a se teme de nici o
boală și inima îi era pe deplin liniștită. Numai după săvârșirea pâ ca tului originar a

58
 început omul să cunoască bolile și suferința. După cum arată Sf. Irineu, prin păcat
omul a căzut în toate relele, necazurile și nenoroci rile. Pentru că păcatul este
împotriva firii, a scopurilor și a desăvârșirii. Dună cum arată Sf. Grigorie Palama, toate
bolile, infirmitățile și grutățile de tot felul vin de la păcat. Prin păcat omul s-a îmbrăcat
în haina de piele a unui trup bolnăvicios și muritor, osândit să ducă o viață plină de
suferințe.
Păcatele pot fi de mai multe feluri și anume: păcatul strămoșesc de care ne
curățim prin Sfântul Botez și păcatele personale, care pot fi și’ e,e de mai.multe feluri și
anume păcatele grele, împotriva Duhului Sfânt, așa cum ar fi neîncrederea în puterea
lui Dumnezeu, încrederea nechibzuită în bunătatea lui Dumnezeu, deznădejdea,
pizmuirea aproapelui și nepocăința păcatete strigătoare la cer, așa cum ar fi uciderea
cu voie a aproapelui sodomia, oprirea plății lucrătorilor și asuprirea văduvelor, a
orfanilor și j săracilor și păcate de căpetenie, așa cum ar fi iubirea egoistă de sine
mândria, iubirea de arginți, dezfrânarea, lăcomia, mânia, invidia și lenea (tabel 7.5.1).
TABEL 7.5.1
Cele 3 feluri de păcate
1 Neîncrederea sau nesupunerea față de Dumnezeu, Cel în Treime mărit

2 încrederea nechibzuită în mila, bunătatea și îndurarea lui Dumnezeu

3 Deznădejdea în mare milostivirea lui Dumnezeu
4 Pizmuirea aproapelui pentru darurile pe care acesta le-a primit de la Dumnezeu
5 Nepocăința până la moarte, adică refuzul creștinului de a se pocăi, de a-și regreta

1 Uciderea cu voie liberă a aproapelui “

2 Sodomia
3 Oprirea plății lucrătorilor
4 Asuprirea văduvelor, a femeilor și a săracilor

1 Mândria
2 Iubirea de arginți
3 Desfrâ narea
4 Lăcomia
5 Invidia
6 Mânia
7 Lenea
j 2. Cauzele păcatelor. După cum arată Sf. Grigorie de Nyssa oâcatele își avea
g
or, lnea
necunoaștere, în reaua folosire a libertății de algcre» pervertirea dorințelor și în
înstrăinarea omului.
Originea multor păcate se află în ambivalența fenomenelor. Pentru că lumea nu
este nici bună nici rea. Ea este un amestec de bine și de rău De aceea omului îi este de
multe ori foarte greu să stabilească ce este bine și ce este rău. Chiar mai mult decât atât,
același lucru poate fi uneri bun și alteori rău. Așa spre exemplu, alcoolul consumat în
cantitate moderată poate fi bun, dar consumat într-o cantitate mai mare, el devine rău. De

59
aceea, aproape nici un lucru nu este absolut bun, sau absolut rău, lucrurile fiind
amestecate și de cele mai multe ori derutante. Și de multe ori omul păcătuiește
interpretând binele și răul în favorea sa.
pe de altă parte,răul nu se prezintă de obicei în toată goliciunea sa. ci este ascuns
într-un înveliș frumos și bun. De aceea, după cum arată Sf. Grigorie de Nyssa, păcatul
vine de multe ori din necunoașterea și confundarea binelui cu răul.
Răul se furișează în sufletul omului prin intermediul simțurilor și al plăcerilor.
Plăcerea^ poate juca un anumit rol în reglarea funcțiilor organismului. Căutând plăcerea,
omul reușește să-și asigure un anumit confort. Dat după cum arată Sf. Maxim
Mărturisitorul, orice plăcere este urmată de o întristare și de o durere. De aceea, după
cum arată J. C. Larchet, omul căzui trăiește într-o permanentă stare de frustrare. Aleargă
după o plăcere care îi produce inevitabil o durere. Pentru a combate durerea caută altă
plăcere, care ii va produce o altă întristare, afundându-se astfel din ce în ce mai mult în
suferință.
De aceea nu prin senzații și prin plăcere trebuie apreciat binele și răul. Binele
adevărat trebuie să-i confere omului nu numai o stare de confort biologic, ci și o stare de
confort spiritual. Astfel judecata omului nu va fi, după cum arată Sf. Grigorie de Nyssa,
nici dreaptă și nici bună, atâta timp câl ea se bazează numai pe plăcerile și pe bucuriile
trupești. Pentru a putea discerne mai bine, omul ar trebui deci să știe ce se ascunde în
spatele fenomenelor. în orice caz, omul nu va greși dacă va respecta poruncile lui
Dumnezeu.
Pe de altă parte, omul se bucură de o mare libertate de algere. El poate să
aleagă între bine și rău. Dar ghidându-se după principiul plăcerii, omul alege de multe ori
tocmai ceea ce este mai rău. El dă dovadă de obicei de un abuz de alegere. Astfel
păcatul devine de multe ori consecința liberei algeri a omului care s-a vrut liber de
Dumnezeu și care folosește libertatea de care dispune în detrimentul nevoilor sale
superioare, și astfel răul vine de multe ori din reaua folosire a libertății. Prin reaua folosire
a libertății de care dispune, omul poate deveni robul patimilor sale (Romani, 6. 20).
Pe lângă necunoaștere și reaua folosire a libertății de care dispune, păcatul mai
poate fi și consecința unor dorințe pervertite de plăcerea simțurilor, de unde pot să derive
foarte multe dintre bolile sufletului. Simțurile sunt, după cum arată V. Soloviev, o
modalitate de propagare extrem de subtilă a păcatului. Și oamenii obișnuiți nu sunt de
obicei destul de puternici pentru a se opune ispitei simțurilor, a poftelor și a vanității, și
astfel, omu] introduce cu ajutorul simțurilor, păcatul și boala, acolo unde ele nu existau
După cum arată Origen, dominații de simțuri, oamenii ajung să vadă lumea cu mintea
trupească. Ei judecă lucrurile după aparența lor sensibilă ignorând esența lor ascunsă.
Dar pe lângă căderea în sismțuri, omul mai poate cădea, după cum arată Sf. Maxim
Mărturisitorul și în robia cugetului considerând cunoașterea rațională ca singura
modalitate de cunoaștere. Astfel mintea se desparte de inimă.
Separarea minții de inimă duce la o adevărată schizofrenie spirituală și astfel
mintea omului se află, după cum arată Sf. Macarie Egipteanul, într-o permanentă
căutare, rătăcind neâncetat într-o agitație continuă. Iar atunci când mintea se desparte
de Dumnezeu, spune Sf. Grigorie Palama, toate energiile lăuntrice ale sufletului și ale
trupului se tulbură. Pentru că, după cum arată Sf. Atanasie cel Mare, sufletul a fost
făcut să-1 vadă pe Dumnezeu și să fle luminat de El.

60
 După cum arată V. Soloviev, există trei feluri de păcate și anume păcatul
senzual, păcatul cămii, zămislit din pofte, păcatul minții, zămislit din părerea de sine,
din minciună și amăgire și păcatul spiritului, zămislit din dorința de putere și de
violență.
1.3. Ispitele. Pe lângă confundarea răului cu binele și pe lângă reaua folosire a
libertății, de multe ori păcatul mai poate fi și rezultatul unor ispite. Iar ispitele acționează
asupra omului ca și când nu ar fi păcate, reușind astfel să-l ducă pe om în eroare.
Mai întâi apare ispita plăcerii, care urmărește să așeze natura sensibilă a ființei
umane deasupra nevoilor sale spirituale. Ispita plăcerii este deosebit de puternică, pentru
că în creierul omului se află, după cum a arătat J. Olds, niște centrii ai plăcerii care
favorizează recepționarea semnalelor plăcute, iar după cum a arătat B. Cardo, în creierul
omului se află un sistem de re- compensă-pedeapsă, care întărește recepționarea
semnalelor plăcute și inhibă recepționarea semnalelor neplăcute, în așa fel încât
animalele cărora li se implantează electrozi în centrii plăcerii se autostimulează până
mor. De aceea ispita plăcerii nu poate fi depășită decât prin găsirea unei plăceri mai mari
în desăvârșirea spirituală a ființei umane.
Dacă a depășit ispita cămii, omul se poate întâlni cu ispita minții, care caută să-i
insufle omului gândul că el este mai presus de ceilalți, și astfel el se încântă ușor cu
gândul superiorității sale, ajungând astfel la mândrie și la trufie.
Iar după ce l-a cuprins ispita minții, care l-a condus la ideeea că el este mai
presus de ceilalți, omul va fi suspus ispitei sufletului, care îi inoculează ideea că el trebuie
să fie cel mai puternic. Iar aceasta presupune de multe ori folosirea vicleniei și violenței,
adică o succesiune de alte păcate.
singura posibilitate de a face față acestor ispite o reprezintă credința în ^ urnnpupg Cum
arată Sf. Ioan Scăraru, ispita are mai multe etape. Prima atacul, sau momeala, care
reprezintă un gând rău care se furișează în eSte țjrmează apoi dialogul interior cu acest
gând, când omul se alipește
01,11
(jrmează apoi consimțirea, sau învoiala, când omul se predă plăcerii
^tă din el. Urmează apoi făptuirea păcatului și în sfârșit, patima care năSCzintă
cuibărirea în suflet și_repetarea păcatului.
repre
2 Patologia spirituală. După cum arată Sfinții Părinți, pe lângă ... trupului, omul
mai poate suferi și de boli ale sufletului, de boli spiri- b° 1 de patimi, sau de vicii, pentru că
omul are nu numai trup, ci și suflet. wac’ Larchet vorbește de o adevărată patologie
spirituală. După cum arată r ' orie de Nazianz, bolile sufletului sunt chiar mai grave decât
bolile trupu-
• i.r dună cum arată Sf. Ioan Gură de Aur, mai mult suferă sufletul de lui. u r năcate
decât trupul de boli.
P
2 1. Ce este sufletul. Deși este indisolubil legat de viață, sufletul se f ră mai ales la
dimensiunea spirituală a ființei umane. Majoritatea oameni r de știință consideră sufletul
ca o parte emergentă a minții, iar mintea °â o parte emergentă a creierului. Iar noi am
arătat că sufletul reprezintă cartea emergentă a conștiinței care este orientată mai ales spre
cosmos, în timp ce conștiința propriu-zisă este orientată mai ales spre organism și spre
relațiile lui cu lumea.
Sfinții Părinți arată însă că sufletul reprezintă parte imaterială a ființei. Dună cum
arată Sf. Grigorie de Nyssa, pe lângă structura materială, omul mai are și o structură

61
imaterială. Din punct de vedere material, omul este format din aceleași elemete din care
este format și pământul din care a fost creat omul. Deși în corpul omului predomină C, O,
H, N, O, P și S, în el se găsesc peste 60 din cele 100 de elemente din care este formată
lumea înconjurătoare.
Dar pe lângă structura materială, cu care suntem obișnuiți, omul mai are și o
structură imaterială, doar inteligibilă, formată din suflet, care este de natură spirituală.
Sufletul reprezintă forța vie care structurează elementele materiale din care este format
organismul uman. După cum arată Sf. Grigorie de Nyssa, sufletul este natura creată, vie
și inteligibilă, care transmite trupului material puterea vitală, atâta vreme cât natura
trupului se arată capabilă de aceasta. După cum arată Sf. loan Damaschin, sufletul este
substanța vie, invizibilă ochilor noștri, nemuritoare, rațională, spirituală, liberă, volițională,
activă și schimbătoare. După cum arată Sf. Isihie Sinaitul, sufletul este simplu și bun, căci
așa a fost creat de bunul Dumnezeu. Dar și sufletul se poate îmbolnăvi, iar bolile lui pot
influența sănătatea trupului. .
2.2. Bolile sufletului. După cum arată Sf. Isaac Șirul, cu bolile sufletului este tot
așa ca și cu bolile trupului, adică după cum pot să existe foarte multe boli ale trupului, tot
așa pot să existe și foarte multe boli ale sufletului. Astfel Sf. Ioan Damaschin enumeră o
listă foarte lungă de boli ale sufletului, pe care le împarte în patimi ale minții, așa cum ar fi
lipsa de credință, blasfemia, mânia, amărăciunea, furia, ura de semeni, pizma, calom-
nia, judecarea semenilor, tristețea fără măsură, frica, lașitatea, cearta, gelozia slava
deșartă, mândria, ipocrizia, minciuna, lăcomia, iubirea de avuții pământești, trândăvia,
nerecunoștința, cârtirea, smiteala, îngâmfarea lăudăroșenia, viclenia, nerușinarea,
nesimțirea, lingușirea, prefăcătoria, șiretenia, falsitatea, rătăcirea gândurilor, iubirea de
sine, iubirea de arginți și cruzimea, patimi ale trupului, așa cum ar fi lăcomia pântecelui,
îmbuibarea, beția desfrâul, adulterul, plăcerea simțurilor, precum și patimi nerușinate,
împotriva firii, așa cum ar fi pângărirea celor sfinte, hoția, tâlhăria, uciderea, ghici- tul,
vrăjile, iubirea de podoabe, distracțiile, jocurile de noroc și așa mai departe (tabel 7.5.2).

TABEL 7.5.2
Patologia sufletului
1 lăcomia 18 mânia
2 iubirea de sine 19 ura ----
3 mândria 20 dușmănia
4 îngâmfarea 21 intriga ---—
5 destrăbălarea 22 deznădejdea —
6 iubirea de bani 23 lâncezeala •———
7 zgârcenia 24 deprimarea
8 tirania 25 necredința
9 fanfaronada 26 disperarea
10 disprețul 27 ciuda
II aroganta 28 gelozia
12 nedreptatea 29 viclenia
13 nechibzuin(a 30 fă|ămicia

62
 14 înfumurarea 31 clevetirea
15 risipa 32 disprețuirea
16 neînfrânarea 33 minciuna
17 frivolitatea 34 1 prefăcătoria

Deși toate patimile sunt importante, după arată Sf. Evagrie, opt dintre ele sunt
totuși mai importante decât celelalte și anume lăcomia, curvia, iubirea de arginți, tristețea,
mânia, lenea sau pliciseala, slava deșartă și mândria. Insă după cum arată Sf. Maxim
Mărturisitorul, la baza tuturor păcatelor se află iubirea egoistă de sine. Din iubirea egoistă
de sine pot să derive mai întâi lăconra, iubirea de arginți, vanitatea și apoi toate celelelte
păcate.
2.2.1. Iubirea de sine. După cum arată Sf. Maxim Mărturisitorul, iubirea egoistă
de sine, care poate merge până la narcisism, se află la originea tuturor relelor și în primul
rând a lăcomiei pâtecelui, a dezfrânării, , iubirii de arginți și a slavei deșarte. Omul
stăpânit de iubirea de sine î Si îndreaptă toată atenția spre p ăcenle trupești și spre dorința
de mărire de putere. Iubindu-se prea mult pe sine, omul începe să se credă supelor
semenilor săi, să-și cultive simțurile și plăcerile și să se depărteze de Dumnezeu. De
aceea cine se iubește prea mult pe sine, nu poate iubi pe ceilalți și nici pe Dumnezeu.
împotriva iubim egoiste de sine se poate lupta cu iubirea de oameni -u modestia și
cu smerenia.
2.2.2. Lăcomia pântgcelm, Dorința de a mânca doar de dragul plăcerii reprezintă
și ea 0 patimă. Se știe că alimentația reprezintă una dintre nevoile fundamentale ale omului
deoarece pentru a putea funcționa normal mecanismele de reglare_ ale organismului au
nevoie de anumite substanțe plastice și energetice. După cum arată Sf. Issac Șirul,
aiimetele sunt pentru două pricini pentru hrană și pentru tămăduire. De aceea alimentația
care depășește nevoile organismului, reprezintă o patimă și poate să ducă la o serie
întreagă de boli metabolice, dar și cardiovasculare. Iar după cum arată Sf. Maxim
Mărturisitorul, omul se folosește rău de alimente atunci când le transformă intr-un mijloc
de desfătare. Același lucru se poate spune și despre excesul de băutură, patima beției
fiind chiar mai rea decât lăcomia pântecelui. De aceea Sf. Apostol Pavel spune: Nu vă
îmbătați de vin care este pierzanie (Efeseni 5,18). Iar Sf. Ioan Gură de Aur spune că beția
este o nebunie de bună voie, o trădare a gândurilor și o nenorocire.
împotriva lăcomiei pântecelui și a beției se poate lupta cu ajutorul postului, al
cumpătării și al înfrâmării.
2.2.3. Dezfrânarea. Reaua folosire a sexualității reprezintă o patimă care încalcă
cea de a treia poruncă a lui Dumnezeu, care interzice dezfrânarea. După cum arată Sf.
Vasile al Ancirei, căutând plăcerea sexuală trupurile atrag după ele și sufletele, pe care le
pun la carul plăcerilor trupești’, prin dezfrânare multe dintre funcțiile organismului sunt
abătute de la țelul lor firesc și astfel pot apare o serie întreagă de perversiuni sexuale și
de boli cu transmitere sexuală. Ispita sexualității este foarte mare. De aceea omul modem
a devenit nu numai sclavul banului, al lăcomiei și al senzațiilor tari ci și al sexualității
nestăvilite.
împortiva dezfrânării putem lupta prin înfrânate și prin paza simțurilor și a
gândurilor.

63
 2.2.4. Iubilga.de arginti. Iubirea de arginți, ca și iubirea egoistă de sine, reprezintă
o patimă generatoare de alte patimi. După cum arată Sf. Apostol Pavel, iubirea de arginți
se află la baza tuturor relelor și cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credință și s-
au străpuns cu multe dureri ( Timotei 6, 10). Iar după cum arată Sf. Nichita Stithatul,
iubirea de arginți și lăcomia după averi materiale îl fac pe om să prețuiască mai mult
aurul decât pe Dumnezeu. De aceea după cum spune Sf. Apostol Pavel, lacomul de averi
este închinător la idoli (Coloseni 3, 5, Efeseni 5, 5). și acest lucru este cu atât mai grav cu
cât, după cum arată Sf. Ambrozie al Milanului, dobândirea bogățiilor se face de obicei pe
seama aproapelui și ea duce la îmbolnăvirea sufletului care devine sclavul banului.
Goana după bani î] dezu. manizează pe om și îl depărtează de Dumnezeu. De aceea, în
predica de pe munte, Mântuitorul nostru lisus Hristos spunea: Nu vă adunați comori pe
pământ, unde molia și rugina le strică... ci adunați-vă comori în cer, unde nici molia și nici
rugina nu le strică (Matei 19, 20).
2.2.5. Nenăsarea si lenea. Lenea este determinată de o lipsă de voință
întovărășită de o lipsă de energie spirituală pe care omul o poate simți f ațj de orice
activitate fizică sau intelectuală. Uneori ea este întovîrășită de 0 stare de plictiseală, de
toropeală, de nepăsare, de descurajare, de depresie șj de apăsare sufletească și
trupească.
Deși nu este străină firii umane, tristețea izvorâtă din frustrarea de unele bunuri
materiale poate reprezenta o patimă. Omul se întristează de multe ori pentru că nu și-a
putut îndeplini o plăcere, care ar putea fi șj ea un păcat. De aceea, după cum arată Sf.
Evagrie, cel care iubește mai mult cele pământești nu poate scăpa de tristețe. Iar după
cum arată Sf. Maxim Mărturisitorul, omul se întristează de obicei pentru lucruri pentru
care nu merită să te mâhnești.
Lenea este periculoasă pentru că ea poate să ducă la invidie, la înșelăciune ^i la
furt.
Importiva tristeții, a nepăsării și a lenii se poate lupta cu ajutorul cre dinței, a
nădejdii și a iubirii.
2.2.6. Mânia. Reprezintă o reacție disproporționată și de multe ori anormală față
de unele evenimete care nu corespund dorințelor noastre de obicei greșite. Mânia
pornește de la irascibilitatea sufletului și poate ajunge până la acte de violență. Ea poate
fi generată, după cum arată Sf. Evagrie de răpirea plăcerii și a posibilităților ei de
realizare. Ea poate cuprinde atât fonie manifeste, cât și forme interiorizate, care îl rod pe
om. La mânie omul nu mai poate judeca corect și nu mai poate deosebi binele de rău.
După cum arată Sf. Ioan Gură de Aur, între mânie și nebunie nu există nici o deosebire.
Iar după cum arată Sf. Vasiel cel Mare, mânia este de fapt o nebunie de scurtă durată.
împotriva mâniei se poate lupta cu ajutorul iubirii, a iertării, a răbdării și a
milosteniei.
2.2.7. Invidia, Reprezintă o patimă josnică. Invidiosul simte o părere de rău
pentru binele altuia, sau chiar o bucurie pentru răul altuia. Invidiosul consideră binele
altuia ca un rău pentru sine. Invidia apare mai ales la oamenii mândrii, iubitori de arginți și
de bunuri materiale, care nu sunt în stare să-i iubesacă pe semenii lor.
Invidia poate duce la ură, la clevetire și la judecarea pe nedrept a celorlați. După
cum arată Sf. Ioan Gură de Aur, invidiosul se consumă în sine cînd vede isbînzile altuia,

64
fără să-și dea osteneala să se înalțe, plânge când îl vede pe altul ridicându-se și face
orice ca să-l coboare.
împotriva Invidiei se poate lupta prin modestie și dragoste față de oameni, pentru
că după cum spune Sf. Apostl Pavel trebuie să ne bucurăm cu cei care se bucură și să
plângem cu cei care plâng (Romani 15, 16).
2 2 8. Vanitatea. Vanitatea sau slava deșartă reprezintă lauda omului cu
• -t'le sale reale sau închipuite. După cum spunea Sf. Ioan Scăraru, omul Ca'*'t s ÎȘ*
atribuie de obicei calități și virtuți pe care nu le are, dar nu își Vaj' °năcatele care îi zac în
suflet. După Sf. loan Gură de Aur, slava deșartă ve“c n fel de nebunie, căci nebun este
acela care se laudă pe sine însuși, eStC 1 Sf- Apostol Pavel (Corinteni 12, 11).
P împotriva vanității se poate lupta cu ajutorul modestiei, a smereniei și iubirii de
s une

oameni.
așa
3 Influența patimilor asupra trupului. Dacă sufletul repre-
• j după cum spunea Sf. Ioan Damaschin, cel care dă trupului putere de Zint-’ de
creștere și de simțire, atunci nu se poate ca îmbolnăvirea sufletu- via'al nu influențeze într-
un fel sau altul, sănătatea trupului. De aceea, după ' U* aratăta Sf. Grigorie de Nazians,
patimile își imprimă pecetea lor asupra CUlT1 lui După cum arată Sf. Serafim de Sarov, de
multe ori se întâmplă ca truP tnJpească să fie generată de patimi, pentru că bolile sufletului
duc în °oa, inevitabil și la tulburări ale trupului. Iar Sf. loan Hrisostom arată chiar ^dacă
sufletul omului este sănătos, boala trupului nu poate să-i cauzeze mului nici o pagubă.
° Trebuie însă remarcat că dacă patimile sufletești, așa cum ar fi iubirea sine iubirea de
arginți, mânia, sau deznădejdea, ar putea acționa prin . ediul unor mecanisme
psihosomatice, patimile trupești, așa cum ar fi lăcomia pântecelui, dezfrâul și lenea, pot
acționa direct prin intermediul unor mecanisme metabolice, endocrine, sau imunitate.
4 Tămăduirea sau vindecarea sufletului. După cum arată Hierotheos
Vlachos, scopul fundamental al credinței este de a-1 călăuzi pe om spre Dumnezeu. Dar
pentru a putea face acest lucru, omul trebuie mai întâi vindecat de bolile sufletești de
care suferă. De aceea după cum arată Hierotheos Vlachos, credința este mai presus de
toate o știință terapeutică.
De asemenea, după cum arată părintele loannis Romanidis, religia nu este doar
un sistem filosofic, un sistem etic, sau un sistem dogmatic, ci mai curând un sistem
terapeutic, care se aseamănă mai mult cu medicina și mai ales cu psihiatria, decât cu
filosofia.
De aceea, biserica nu împarte oamenii în morali și imorali, ci în oameni care au
păcătuit și sunt bolbavi sufletește și oameni care nu au păcătuit sau s-au vindecat
sufletește. Pentru a fi cu adevărat creștini, nu este suficient devotamentul nostru față de
religie, ci este necesară purificarea de patimi, iluminarea și apropierea de Dumnezeu.

65
Mijloacele de vindecare a sufletului. Procesul de vindecare a sufletului presupune
combaterea patimilor și convertirea lor în virtuți. Pentru că după cum, spunea B. Pascal,
dacă patimile ne stăpânesc pe noi, virtuți- ile sunt cele pe care le stăpânim noi. Procesul
de vindecare urmărește purificarea, iluminarea și desăvârșirea. El trebuie să înceapă cu
intensificarea credinței în Dumnezeu, cu intensificarea iubirii de oameni, cu cultivarea
nădejdii de vindecare, cu răbdarea, cu înfrânarea, cu recunoașterea păcatelor, cu
pocăința,
4.1. cu practicarea rugăciunii, cu participarea la liturghie, cu citirea Sfint i Scripturi,
cu înfrânarea plăcerilor, cu respectarea postului, cu fapte de miloși nie, cu meditația, cu
contemplarea, cu vizitarea locurilor sfinte șj sg e" sfârșească cu neprihănirea, cu
iluminarea și cu desăvârșirea (tabel 7.5 3^ Se

7.5.J
Principalele mijloace de vindecare a sufletului
__________________________TABEL 7.5.3 (comb

a ființe! umane, omul trebuie să crea^^i ceva,

Credința
credința nu are nevoie de argumente, ea nu poate fi demonstrată rațional, ea
derivă din elemente mistice și afective, care depășesc rațiunea și au 0 influență mai
mare asupra organismului, credința este cel mai bun mod de a ne apropia de
Dumnezeu, ca reprezintă un act de supunere și adorație a lui Dumnezeu, ea
reprezintă
omul care modul deDumnezeu
crede în cunoașterenua poate
unor lucruri ascunse, de
fi deznădejduit, care nu pot
aceea deznTfi relevate
dejdea
Nădejdea
reprezintă un mare păcat, nădejdea reprezintă izvorul credinței și a faptelor bune,
prin nădejde omul se mântuiește, prin nădejde el luptă cu greutățile vieții, pentru că
Dumnezeu nu-i uită pe oameni, El știe ce este bun și ce este rău pentru fiecare, El
îi ajută pe cei bolnavi, de aceea nu trebuie să disperăm niciodată

credința presupune 0 mare iubire, atât față de Dumnezeu, cât și față semenii noștri,
Iubirea
iubirea se află la rădăcina tuturor virtuților, ea este apre- ciată de Dumnezeu, ca și
faptele bune care izvoresc din iubire
milostenia este expresia iubirii, credinciosul trebuie să facă fapte burie^ care să
Milostenia
izvorească dintr-un sentiment de iubire adevărată, sinceră și dezinteresată,
credinciosul trebuie să dea semenilor săi mai mult decât merită, credinciosul
trebuie să împartă pâinea cu cei flămânzi, să-i primească în casă pe cei fără
adăpost, să îmbrace pe cei goi și să îi îngrijească pe cei bolnavi

rugăciunea reprezintă un mijloc de a sta de vorbă cu Dumnezeu prin inter mediul

Rugăciunea
rugăciunii, creștinul simte nevoia să-l laude și să-i mulțumească lui Dumnezeu, de
aceea rugăciunea începe de obicei cu 0 laudă, privind măreția și bunătatea lui
Dumnezeu, ea se continuă apoi cu 0 cerere de iertare a păcatelor, făcute cu voia
sau fără voia noastră și apoi cu 0 cerere de ajutor, de păstrare a sănătății, de
vindecare a bolilor și de asigurare a celor necesare, rugăciunea presupune 0
atitudine de respect și de smerenie, creștinul trebuie să se roage nu numai când
are necazuri, ci și atunci când 0 duce bine, rugăciunea poale influența nu numai
sufletul, ci și rupul, ea scade metabolismul, scade frecvența respirației, a cordului, a
tensiunii arteriale și a tensiunii musculare, de aceea ea poate influența direct
evoluția unor boli

66
 prin meditație creștinul poate să vină într-o comunicare mai directă cu dumnezeu,
Meditația
în meditație omul caută să-și controleze mintea, pentru a 0 blosi după voie, se
pleacă de la concentrarea gândirii, fixarea atenției tsupra unui lucru, sau a unei
idei, înlăturarea gândurilor parazite și fluc- uante, prin concentrarea gândirii se
poate ajunge la 0 claritate a gândirii, a contemplare și chiar la 0 iluminare cu 0
ridicare a conștiinței la un ■ivel superior, meditația îl ajută pe om să se găsească
pe el însuși ;i să c apropie mai mult de Dumnezeu

j^rtunsîreă
spovedania arc rolul dc recunoaștere a păcatelor, de asumare a regretelor, și dc
schimbare a comportamentului în vederea evitării unor păcate viitoare, spovedania
trebuie precedată cu o profundă cercetare a sufletului, privind modul în care și-a
îndeplinit datoriile față dc Dumnezeu, față de trupul său, față dc sufletul său și față
dc aproapele său și ce păcate 3r fi putut înfăptui
postul reprezintă un exercițiu de înfrânare a credinciosului de la unele mâncăruri și
postul fapte rele, postul poate fi spiritual de reținere de la păcatele spirituale, poate fi
intelectual sau moral și postul fizic dc reținere dc la mâncărurile dc dulce, came,
pește, brânză, lapte, ouă, grăsime, postul fizic poate fi și el de mai multe feluri, de
asumare completă, când nu se mănâncă și nu se bea nimic o zi întreagă, post
aspru, atunci când se mănâncă doar seara, mâncăruri de post, postul obișnuit
atunci când se mănâncă în mod obișnuit doar mâncăruri dc post, postul ușor atunci
se poate mânca pește, ulei, și vin, conform regulilor bisericii sunt 4 posturi mari și
anume postul Paștelui, postul Sfinților Apostoli, al Sfintei Marii și postul Crăciunului,
și alte posturi mai recente la anumite sărbători, în afară de acestea mai sunt posturi
de o zi care se țin miercurea și vinerea, în memoria patimilor Mântuitorului, postul
are un rol de purificare a organismului, el a fost prevăzut pentru omul sănătos, în
cazul oamenilor bolnavi, postul trebuie adaptat la particularitățile bolii respective

După cum arată Sf. Ioan Damaschin, împotriva patimilor din partea rațională a
sufletului putem lupta cu credința în Dumnezeu, și cu rugăciunea curată. împotriva
patimilor din partea irascibilă a sufletului putem lupta cu iubirea de oameni, cu blândețea
și cu compătimirea. Iar împotriva patimilor din partea poftitoare a sufletului, putem lupta
cu postul, cu înfrânarea și cu milostenia. Iar după cum arată Sf. Ioan Scăraru, împotriva
celor trei patimi principale reprezentate de voluptate, de mândrie și de înavuțire se poate
lupta cu înfrânarea, iubirea și smerenia. De aceea, după cum spune Sf. Isaac Șirul,
trebuie să priveghem și să luam seama la mulțimea leacurilor pe care ni le urnite
adevăratul Doctor pentru sănătatea noastră cea dinăuntru.
4.1.1. Credința în Dumnezeu. Credința este actul de supunere și adorație față de
puterea lui Dumnezeu. Creștinul trebuie să credă cu toată ființa lui în puterea lui
Dumnezeu. Credința este o trebuință absolut necesară ființei umane. După cum arată J.
Vemette, pe lângă nevoile materiale, omul are și anumite nevoi spirituale cu ajutorul
cărora caută să ajungă la pacea și la armonia interioară. După cum arată Gustav de Bon,
omul trebuie să creadă în ceva. Omul are o sete de a crede și un profund sentiment
religios, religia reprezentând activarea unui principiu divin, care se află în fiecare ființă
umană. Din păcate omul contemporan utilizează și alte căi de satisfacere a nevoilor sale
spirituaale prin crearea de idoli cu ajutorul cărora nu poate ajunge însă la adevăratele
sensuri ale vieții. De aceea după cum arată Sf. Grigore de Nyssa, tot ce nu este credință
adevărată este idolatrie. Dar credințele religioase nu sunt decât o parte din credințele

67
omului, și anume partea cea mai puternică a credințelor sale. Spre deosebire de rațiune,
credința nu are nevoie
de argumente. Credința nu trebuie și nu poate fi demonstrată rațional p derivă din
elementele mistice și afective care depășesc rațiunea, dar care 3 o influență mult mai
mare asupra ființei noastre. Supremul argument al c^ dinței îl reprezintă însăși
existența noastră și exitența lumii în care trăim' 6 Credința reprezintă cel mai bun mijloc
de a ne apropia de Dumneze Ea este singurul mod de desăvârșire a omului. Credința
oferă omului Po
U
biltatea de cunoaștere a unor lucruri ascunse, care sunt inaccesibile
5
simțuri! ' După cum arată Sf. Ioan Gură de Aur, numai prin credință reușește om 'i să
înțeleagă adevăratul sens al exitenței sale. 11

Credința generează un anumit comportament. Credinciosul trebuie - respecte

poruncile lui Dumnezeu, de a nu-și face chip cioplit ca să se închin 3 lui, de a nu lua
numele lui Dumnezeu în deșert, de a cinsti ziua Domnuk de a cinsti pe tatăl și pe
mama sa, de a nu ucide, de a nu fi dezfrânat d a nu fura, de a nu minții și de a nu pofti
a
nimic din ceea ce este al ap’ro ' pelui său (tabel 7.5.4).

1 Eu sunt Dumnezeul tău; să nu ai alți dumnezei în afară de mine •

2 Să nu-ți faci chip cioplit, nici altă asemănare, nici să te închini lor
3 Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deșert
4 Adu-|i aminte de ziua Domnului și o cinstește
5 Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca bine să-ți fie și ție și mulți ani să trăieștTjJȚ pământ**

6 Să nu ucizi
7 Să nu fi dezfrânat
8 Să nu furi
9 Să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău
10
Să nu poftești nimic din ce este al aproapelui tău
7,j.<
Cele 10 porunci Dumnezeiești
Credința este înălțătoare și reprezintă un mijloc de desăvârșire a ființei umane.
De aceea necredința este unul dintre cele mai mari păcate împotriva Duhului Sfânt.
Credința este binefăcătoare și reprezintă un mijloc de vindecare. După cum arată Sf.
Isaac Șirul, credința puternică și adâcă tămăduiește sufletul. Iertarea păcatelor și
vindecarea bolilor este pe măsura credinței noastre (Matei 9, 2, 22, Matei 2, 5). După
cum arată Sf Varsanufie, la cel șovăielnic în cerdință, îi sporește boala. Iar cei care n-au
dobândit încă vindecarea, însamnă că nu-1 iubesc încă cu toată puterea pe Dumnezeu,
că nu cred încă cu toată ființa lor în puterea vindecătore a lui Dumnezeu.
De poți crede toate sunt cu putință celui care crede (Marcu 9, 23). P. Paracelsus
spunea că singură credința poate produce miracole și fie că această credință este
îndreptățită, sau nu, ea va avea mereu aceleași rezultate minunate. De aceea omul
trebuie să creadă în Dumnezeu. Iar boala reprezintă de obicei un mijloc de întărire a

68
credinței noastre. Astfel Dumnezeu vine, după

_linea Teodoret al Cirului, în ajutorul celor care doresc să se tămă- dU 4 1 2.

Iubirea. Credința in Dumnezeu însemnă iubire. Când am ajuns hire, am ajuns la
Dumnezeu, spune Sf. Isaac Șirul. De aceea Sf. Apostol 'a lU] spunea că acum rămân
aceste trei: credința, nădejdea și dragostea. Dar PaVemni mare dintre acestea este
dragostea (Corinteni 13, 13). Iar acolo unde oste nu e, nimic nu e (Corinteni 13, 2).
“rae jubirea care reprezintă expresia concretă a credinței, ar putea fi 'rtită și ea- 'n *u^*re
Dumnezeu și iubire de oamei.
*ml’ 4 ] 2.1. Iubirea de Dumnezeu. Dacă primul sentiment religios al omu-
■ a fost după cum arată V. Soloviov, frica față de marea putere a lui ‘ U1’ nezeu, iar al
doilea sentiment religios a fost admirația față de marea 'tate a lui Dumnezeu, cel de al
treilea sentiment religios al omului a fost . VJ! ea față de Dumnezeu. Omul a trecut astfel
de la jertfa determinată de f U a și de la contemplația determinată de admirație, Ia
sacrificiul spiritual \-C indu-și întreaga lui ființă bunului Dumnezeu. lisus Hristos spune că
omul da. • Să-L iubească pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot cugetul și cu toată ființa lui
(Marcu 12, 30). Când am ajuns la iubire, am ajuns la Dumnezeu, arată Sf. Isaac Șirul.
Dumnezeu a dat porunca dragostei ca o doctorie mai tare împotriva atimilor, care
se retează prin dragoste duhovnicească, spune Sf. Evagrie. Sf. Simeon Noul Teolog
spunea că cine îl iubește cu adevărat pe Dumnezeu nu mai poate fi stăpânit de nici o
patimă. Iar iubirea de Dumnezeu reprezintă respectarea poruncilor sale. De Mă iubiți,
păziți poruncile Mele (loan 14, 15).
4.1.2.2. Iubirea de oameni. Dar credința nu presupune numai iubire de Dumnezeu,
ci și iubire de oameni. Dumnezeu și-a trimis fiul său pentru a propovădui iubirea de
oameni. Vorbid despre dragoste și iubire, Sf. Apostol Pavel spunea: chiar dacă aș avea
darul prorociei și aș cunoaște toate tainele si toată știința, chiar dacă aș avea toată
credința încât să mut și munții și n-aș avea dragoste, nimic nu sunt. Și chiar dacă mi-aș
împărți toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aș da trupul să fie ars și nu aș
avea dragoste, nu-mi folosește la nimic. Dragostea este îndelung răbdătoare, este pină
de bunătate, dragostea nu este invidoasă, nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se
gândește la rău... Acum deci rămân aceste trei: credința, nădejdea și dragostea, dar cea
mai mare dintre ele este dragostea (Corinteni 13, 13). Iar Sf. loan spune: Poruncă nouă
vă dau vouă: să vă iubiți unii pe alții (Ioan 13, 34).
Iar Sf. Cosma din Etolia spunea că adevăratul nume a lui Dumnezeu este iubirea
și că așa cum îl iubim pe Dumnezeu trebuie să iubim și pe semenii noștrii. După cum
arată Sf. Efrem Sirianul, dragostea adevărată se află la rădăcina tuturor virtuțiilor. Ea
deschide inima și sufletul. De aceea după cum arată Sf. Ioan Gură de Aur, nimic nu
atrage mai mult pe Dumnezeu decât iubirea de oameni, decât faptele bune, decât mila
izvorâtă din iubire adevărată.
4 13 Nădejdea. Un om care crede în Dumnezeu nu poate deznădâi dui Un om
care crede în Dumnezeu nu poate să nu spere că va fi ajutat Am văzut că nădejde
reprezintă, alături de credința și de iubire, una dintre cele trei virtuți fundamentale ale
creștinismului. De aceea deznădejdea î n marea putere a lui Dumnezeu reprezintă
unul dintre păcatele cele mai grele împotriva Duhului Sfânt. Dacă credem în marea

69
 putere a lui Dumnezeu, noi trebuie să credem și în grija Lui față de noi.
Sf. Varsanufîe spunea să fim atenți la căpătui răbdării. Sa avem răb- dare să
nu disperăm, să nu descurajăm, căci Dumnezeu este cu noi. D e aceea bolnavul
trebuie să dea dovadă de speranță și de răbdare.
întreaga noastră viață se sprijină pe nădejdea mântuirii noastre. Ea este
izvorul credinței noastre și a faptelor noastre bune. Sf. Apostol Pavel spunea că prin
nădejde ne mântuim. Nădejdea vindecă pe cei bolnavi, întărește pe cei slabi și dă curaj
celor neputincioși în lupta lor cu greutățile vieții. Boala și necazurile nu-1 pot birui pe
cel care crede în puterea lui Dumnezeu. Cel care crede în puterea lui Dumnezeu are
nădejdea de a fi iertat, de a fi aju. tat și de fi vindecat. Crediciosul știe că Dumnezeu nu-
i uită pe cei care nădăjduiesc în El. Dumnezeu lucrează în fiecare clipă pentru cei care
cred în El. Dumnezeu cunoaște fiecare suflet, cu nevoile și cu necazurile sale. El știe
ce este bun și ce este rău. Nu există nici o dificultate pe care Dumnezeu să nu o poată
depăși. De aceea nu trebuie să disperăm, ci dimpotrivă, trebuie să credem și să
sperăm în marea milă a lui Dumnezeu. Nu te teme de nimic, căci Dumezeu este cu
tine, spunea Isaia (25, 5).
Nădejdea este un leac foarte folositor pentru vindecarea bolilor noastre, spune
Sf. Grigorie de Nizanz. Iar dacă nădejdea noastră nu a fost încă îndeplinită, este
pentrucă nu am nădăjduit cum se cuvine, spune Sf. Ioan Gură de Aur.
4.1.4. Rabdarea. După cum arată Sf. Isaac Șirul, necazurile noastre ne chinuie
mult mai mult atunci când nu avem răbdare. Prin răbdarea sa omul alungă amărăciunea
nenorocirilor. Răbdarea este maica mângâierilor. Cei care are răbdare suferă durerea și
nedreptatea cu mai multă putere și încredere. Rabdarea este o putere sufletească care
se naște în inima celor care cred în Dumnezeu. Iar pentru dobândirea ei este nevoie de
multă rugăciune.
4.1.5. Mărturisirea, Are două înțelesuri, unul privind recunoaștrea și propagarea
credinței și al doilea privind mărturisirea păcatelor proprii, sau spovedania. Mărturisirea
păcatelor poate reprezenta o adevărată terapie. Prin mărturisire, creștinul recunaște
păcatele pe care le-a făcut și dorește înlăturarea lor pentru a-și curăța conștiința. După
cum arată J. C. Larchet, mărturisirea este eliberatoare. Se știe din psihanaliză cât de
importantă este conștientizarea conflictelor noastre interne. De aceea numeroși psihiatrii
subliniază importaanța mărturisirii și a deschiderii sufletului în procesul de vindecare a
bolnavului. Aceeași importaanță o are și conștientizarea și mărturisirea păcatelor.
Păcatele nemărturisite se înrădăcinează în suflet pe care îl macină și îl otrăvesc,
reprezentând un izvor de neliniște și de angoasă. După cum spunea Sf. Ieremia, dacă ne
mărturisim păcatele, Dumnezeu este credincios și drept ca sa ne ierte păcatele șt să ne
curățească de orice nelegiuire (3.13)- Pentru aceasta, mărturisirea trebuie să fie
întovărășită de regrete privind Păcatul săvârșit șt de dorința smcera de schimbare a
comportamentului
De aceea Sf. Joan Gura de Aur ne îndeamnă să intrăm în biserică și să ne
mărturisim păcatele. Caindu-ne pentru ele, căci în biserică vom afla Doctorul care

70
vindeca, iar nu un judecător care să ne osândească
Spovedania reprezintă condiția de bază pentru a putea urca pe treptele credinței
și ale virtuții. Dar pentru aceasta spovedania trebuie să fie percents da o cercetare
amănunțită a sufletului, pentru a constata ce am greșit apoi de hotărârea de a ne
îndrepta și de a nu ne mai întoarce la viața păcătoasă. Pentru aceasta credinciosul
trebuie să cunoască foarte bine care sunt îndatoririle sale față de Dumnezeu, față de
sufletul său și față de aproapele său pentru a deduce care sunt păcatele pe care le-a
săvârșit (tabel 7 5 5)
4.1.6. Rugăciunsa. Rugăciunea reprezintă cel mai bun mijloc al creștinului de a
sta de vorbă cu Dumnezeu. După cum arată Sf. Grigorie Palama, rugăciunea este
legătura care îl unește pe om cu Dumnezeu. La baza rugăciunii se află credința în
Dumnezeu. Credinciosul simte nevoia să-1 mulțumească și să-L laude pe Dumnezeu. De
aceea rugăciunea începe de obicei cu o laudă, privind măreția și bunătatea lui
Dumnezeu. Ea se continuă apoi cu o supunere sinceră și necondiționată față de puterea
lui Dumnezeu. Cu o mulțumire față de tot ce ne-a dat. Cu o cerere de iertare a păcatelor,
făcute cu voia, sau fără voia noastră. Cu o cerere de ajutor, de curățire a inimii și a
sufletului, de vindecare a bolilor, de păstrare a sănătății de ferirea de ispite și de cei răi.
’
TABEL 7.5.5
Datoriile credinciosului
1 T
Să cunoască pe Dumnezeu Cel în Treime-slăvit, așa cum îl învață Biserica Domnului nostru Isus
Hnstos, prin Legea Lui cea sfântă, pe care s-o împlinească din dragoste si cu credincioșie D v
1.1

Să creadă, să nădăjduiască și să iubească pe Domnul-Dumnezeul său din toată inima sa și din

1.2
tot cugetul său, mchmându-se Lui în duh și adevăr, neluând seama ia învățăturile ereticești

|n orice loc și mai ales la Biserică să se roage lui Dumnezeu cu inima curată și smerită șlăvindu-
1.3
L, mulțumindu-I pentru toate câte i le-a dăruit și să-i ceară ajutorul pentru împlinirea celor de bun
folos vieții sale, pentru mântuirea cea întru Hristos-Domnul Păcii

2.1 Să-și iubească trupul său pentru că el este zidirea lui Dumnezeu și locul de sălășluite a sufletului

Să se îngrijească de sănătatea trupului, respectând îndrumătorile și măsurile cuvenite cu privire

la muncă și odihnă, mâncare și băutură, îmbrăcăminte și petreceri înlăturând primejdia de.
distrugere a vieții, nestăpânirea patimilor, îmbuibarea, lenea, nepăsarea față de boli, sau lipsa de
' 2.2 măsuri pentru preîntâmpinarea acestora, precum și orice cauză care i-ar putea aduce vre-o
suferință sau moarte

71
 _____________________________________________________ TABEL 7 S (conțin,,
Să se îngrijească la timp de vindecarea trupului în caz dc boală, mergând
2.3
căruia îi va respecta povața, dar Iară a uita să se roage Bunului și Atotmilostivul^’
Dumnezeu, ca unul care poate să vindece în chip minunat atât bolile trupești, cât și 111
cele
sufletești ___________________________________________
3.1 și nemuritoare, creată de Dumnezeu și care se unește cu trupul odată cu procrea omului,
luând
Săastfel ființăputerea
dezvolte viața omului, caresale
însușirilor trebuie să fiecu
sufletești curată și fără
privire dc prihană
la sentiment, rațiune și vomr~
săvârșind binele în numele lui Dumnezeu în scopul realizării unei vieți fericite, atât pământ cât și în ceruri, pe
calea mântuirii întru Hristos '
Să deprindă sufletul a crede și a se ruga lui Dumnezeu, ca să-și dea puteri de nîunc^ cinstită și creatoare
pentru folosul vieții sale personale și a obștei în mijlocul căreia trăiește

Să-și cureje sufletul de păcate, mergând la Biserică în fiecare Duminică și sărbătoâ—’ luând
aminte cu inimă credincioasă și minte înțeleaptă la cele propovăduite de căt^ Slujitorii
Sfântului Altar, mărturindu-se la preotul duhovnic și străduindu-se prin câinii să
dobândească iertare de păcate de la Dumnezeu, hotărându-se să nu mai greșească
3.2
înfrânându-se astfel de la orice pornire spre păcat

4.1 Să iubească aproapele său ca pe el însuși, făcându-i binele și fără a aștepta de la el vreo
răsplată
3.3
Să se roage lui Dumnezeu pentru binele aproapelui său, iertându-1 sincer de-i va fi greșit cu
4.2
ceva și ajutându-1 la nevoie, dându-se pe el însuși pildă de bunătate și înțelegere pentru
îndreptarea lui
3.4

4.3 Să fie recunoscător celui ce-i face binele

Să respecte cu sfințenie toate ce se cuvin după Lege aproapelui său și să aibă liniște spor în
4.4 muncă și pace cu el

Rugăciunea este absolut necesară pentru susținerea vieții spirituale, prin care
sufletul se înalță și se așează la înălțimea virtuțiilor creștinești. De aceea Sf. Ap. Pavel
spunea: Rugați-vă neîncetat (Tes. 5,17).
Rugăciunea se poate face în picioare, în genunchi, sau pe un scăunel. Când
începem să ne rugăm trebuie să depărtăm de la noi toate deșertăciunile lumești și să nu
lăsăm să ne curpindă vreun gând necurat.
Pentru ca rugăciunea să-și atingă scopurile sale de purificare a sufletului, ea
trebuie făcută din inimă, cu evlavie, cu smerenie și cu umilință. După cum arată Sf. Ioan
Gură de Aur, pentru ca să fie ascultată, rugăciunea trebuie făcută așa cum se cuvine. Ea
trebuie să se facă cu credință și cu pocăință (Matei 21, 22).
Prin rugăciune, creștinul poate să-i ceară lui Dumnezeu iertarea de păcate,
puterea de a depăși cu bine greutățile care îl încearcă, sănătate, vindecarea bolilor și
curățirea sufletului. !i poate cere lui Dumnezeu să îl ajute rum Ș*’ e El mal bine. Dar nu_I p°ate
cere Iui
Dumnezeu lucruri lumești care r reprezenta ele însele un păcat._

72
a
Rugăciunea poate fi făcută pentru noi sau pentru alții pentru cei anropiați. P entru bolnavi
sau pentru nevoiași. Rugați-vâ unii pentru alții ca â vă vindecați, spune Sf. Apostol lacob
(5, 16).
S
Creștinul trebuie să se roage nu numai când are necazuri, ci și atunci când este sănătos
și toate lucrurile îi merg bine, pentru a-i ’mulțumi lui Dumnezeu pentru cele ce i-a dat.
Creștinul adevărat trebuie să se roage tot timpul- Dimineața la sculare, înainte de masă,
după masă, seara la culcare, precum și ori de câte ori simte nevoia să-i mulțumeacă, sau
să ceară ajutorul lui Dumnezeu. Pentru că după cum spune Mântuitorul nostru lsu<
Hristos: Și toate câte veți cere, rugându-vă cu credință, veți primi (Matei. 21, 22)-
Iar după cum spunea Sf. Apostol Matei, dacă omul nu primește roadele rugăciunii
sale, este pentru că credința lui nu este destul de mare și de curată. De aceea el trebuie
să se roage cu credință în marea putere a lui Dumnezeu.
4.1.6.1. Treptele rugăciunii. După cum arată Arh. Andrei, pot să existe mai multe
trepte ale rugăciunii și anume: rugăciunea întinată, în care mintea este năpădită de tot
felul de gânduri pătimașe, de pofte și de idei necurate, rugăciunea timpului pierdut, în
care deși nu-i trec prin minte idei necuratei îi trec totuși prin minte tot felul de griji și de
planuri, rugăciunea minții, în care nu-i trec prin minte nici gâduri bune, nici gânduri rele,
rugăciunea cu mintea în inimă în care gândurile se unesc cu sentimentele și rugăciunea
curată în care mintea și sufletul sunt dăruite lui Dumnezeu.
4.1.6.2. Rugăciunea lui lisus. Reprezintă o practică tradițională a monahismului
răsăritean și constă din rostirea următoarelor cuvinte: Doamne lisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, miluește-mă pe mine păcătosul. Rugăciunea lui lisus este o mărturisire de
credinșă, de slavă, de pocăință și de ajutor. Se spune că această rugăciune are puteri
binefăcătoare asupra credinciosului și de îndepărtare a forțelor malefice. Unii părinți
recomandă corelarea primei părți a rugăciunii cu inspirația și celei de a doua părți a
rugăciunii cu expirația.
4.1.6.3. Rugăciuni pentru bolnavi. Afară de rugăciunile obișnuite, pe care le
rostește creștinul dimineața, la prânz și seara, mai există o serie de rugăciuni pentru
boală, așa cum ar fi Psalmii (6. 29, 50, 59, 102, 146), Canonul de rugăciune al bolnavului,
Rugăciunea la timp de boală^ Rugăciunea pentru dobândirea răbdării, Rugăciunea
pentru mântuire, Rugăciunea doctorului pentru bolnavii săi și așa mai departe.
în rugăciunea creștinului în caz de boală se spune:

73
Doamne lisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primește smerita mea rugăciune pentru
iertarea păcatelor mele și ca un indurat cu drepta Ta cea atotputernică stinge-mi focul ce
m-a cuprins, încetează-mi boala și cu milostivirea Ta ridică-mă din patul durerii, întru
mărirea numelui tău. Căci Tu ești doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, Hristoase
Dumnezeule și
[ie mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și în vecii vecil Ol. Amin.
în rugăciunea doctorului pentru bolnavii săi se spune:
Doamne lisuse Hristoase, Fiule și Cuvântul lui Dumnezeu, Cel Car întrupăndu-
Te ai luat asupra ta neputințele noastre și bolile noastre le 6 purtat. Cela Ce din marea
Ta milostivire și ca semn al apropierii împărârti'e- Tale, ai vindecaat și vindeci
neîncetat mulțime de bolnavi, neputincioși stăpâniți de demoni, vino cu puterea Ta
atottămăduitoare și vindecă bolnavă care cer tămăduire, căci Tu ești Cel Ce ai zis:
fără mine nu puteți face nimic.
Descoperă Doamne prin Duhul Sfânt, Mângâietorul pe care de la Talg[ L-ai
trimis în lume, pricina îmbolnăvirii robilor tăi, dă-le lor pocăință, liniște răbdare și
bucuria sufletului încercat în vremea cercetării Tale.
Și mai descoperă Doamne, robilor Tăi că Tu ești stăpânul vieții și a/ vindecării,
stăpân peste orice trup muritor și peste orice suflet veșnic.
Fă Doamne ca boala robilor Tăi să fie prilej de vindecare a sufi etu lui, de mărire
a credinței, nădejdii și dragostei.
Iar mie, robul Tău, doctor al trupurilor muritoare și slugă netrebnică dă-mi a
învăța leacul potrivit, care nu face rău, iar bolnavilor care ntă caută să le descopăr calea
spre Tine, că tu iești Tămăduitorul sufletelor și al trupurilor noastre și ție slavă înălțăm,
Tatălui și Fiului și Sfântului Duh acum și în pururea și-n veci vecilor. Amin.
4.1.6.4. Influența rugăciunii asupra organsimului uman. Omul bolnav se roagă
de obicei lui Dumnezeu deoarece, după cum arată Sf. Varsanufie rugăciunea este un
leac care vindecă bolile. Ea aduce pacea și liștea sufletului. După cum spunea Sf. Ioan
Hrisostom, rugăciunea este cea mai importantă dintre terapiile religioase. De aceea
Mântuitorul nostru lisus Hristos le spunea apostolilor săi: dacă rămâneți în mine și
cuvintele mele rămân în voi, cereți orice și vi se va da (Ioan 15, 7). Dumnezeu le poate
da orice credincioșilor săi, dar în primul rând pacea sufletului și puterea de a face față
greutăților vieții. Pentru că după cum spunea părintele Stăniloaie, rugăciunea mobilizează
în om forțele sale spirituale. în timpul rugăciunii mintea devine surdă, mută și
Prin rugăciune
putem fi iertați de păcate, oarbă la toate gîndurile care ar putea să o tulbure.
putem fi feriți de ispite
putem fi vindecați de boli ale trupului și ale sufletului. Prin rugăciune trupul se unifică cu
sufletul într-o unitate armonioasă
Dar rugăciunea, ca și tehnicile de respirație, sau exercițiile yoga, pot avea după
cum arată H. Benson și efecte organice detectabile, așa cum ar fi scăderea
metabolismului bazai, scăderea frecvenței respirației, a frecvenței cordului, a tensiunii
arteriale, a tensiunii musculare și apariția undelor cerebrale alfa, ceea ce poate fi foarte
util în tratamentul unor boli, așa cum ar fi HTA, tulburările de ritm cardiac, migrena,
insomnia, depresia psihică și multe altele.

74
De aceea, dacă este cineva bolnav printre voi, să se roage (lacob 5. 13).

4.1.7. Cumpătarea. Credința nu înseamnă numai recunoașterea puterii lui

Dumnezeu, ci și respectarea poruncilor Sale și lupta împotriva păcatului. După cum arata
Sf. Macarie Egipteanul, omul trebuie să se apere și să se lupte cu păcatul și mai ales cu
iubirea de sine, cu lăcomia și cu avariția prin înfrânare, iubire și smerenie. Iar după cum
arată Sf. Evagrie, tămăduirea sufletului se face prin cumpătare, infranare și chibziunță,
cumpătarea având aceeași importanța ca și iubirea.
Virtutea înfrânării constă în stăpânirea poftelor trupești și mai ales a celor legate
de hrană și de sexualitate, dar și în stăpânirea poftelor spirituale
Cumpătarea nu inseamna lipsirea de cele necesare, ci evitarea oricărui exces.
Pentru că omul nu trebuie să transforme pântecele în centrul organismului și alimentația
în țclul_ vieții sale. Dimpotrivă, el trebuie să mănânce șj Să bea atât cât are nevoie. In
acest sens Sf. Vasile cel Mare arată că este greu de stabilit o regulă generală deoarece
nevoile oamenilor diferă foarte mult în funcție de vârstă și de profesiune. De aceea Sf.
Grigorie cel Mare arată că cel mai simplu lucru este a nu mânca pe săturate și a nu căuta
plăcerea care îl împinge pe om să depășească măsura.
Cumpătarea este necesară și în cazul celorlalte pofte și nevoi și mai ales în cazul
băuturii și al sexualității. De aceea, după cum arată Sf. Vasile cel Mare, cumpătarea
reprezintă începutul vieții duhovnicești, și este evident că înfrânarea îl poate feri pe om
de o serie de boli metabolice, de boli digestive, de boli cardiace, sau de boli cu
transmitere sexuală.
4.1.8. PostuL După cum arată V. Soloviev, rugăciunea,’milostenia și postul,
reprezintă cele trei activități fundamentale ale vieții religioase. Cine nu se roagă, cine nu-
1 ajută pe aproapele său și cine nu-și înfrânează poftele și nu postește, acela degeaba
declară că este creștin.
Postul reprezintă un exercițiu de înfrânare a omului de la unele mâncăruri și fapte
rele. lisus Hristos care a postit 40 de zile ne-a învățat care sunt foloasele postului și ale
rugăciunii.
și anume un post spiritual, un post in- ar fi iubirea de sine, dorința de putere,
de la alimentele de origine animală. Rolul postului fizic este acela de posibilitatea
organismului să se curățească. Căci după cum arată Sf. Gură de Aur, postul potolește
poftele trupului, înfrânează poftele cele turate, curățește și înaripează sufletul.

Conform normelor bisericești, de-a. lungul anului există patru posturi mai mari,
așa cum ar fi Postul Paștelui, Postul Sfinților Apostoli, Postul Sfintei Marii și Postul

Postul poate fi de trei feluri telectual și un post fizic.

4.1.8.1. Postul spiritual. Este un post de smerenie și de umilință, adică de
reținere de la acțiuni, așa cum ar fi iubirea de sine, dorința de putere, sau de onoruri. în
esență, postul spiritual ne recomandă să nu ne hrănim iubirea de sine.
4.1.8.2. Postul intelectual. Sau postul mintal, sau moral, presupune reținerea de
ia lucruri sterile care nu sunt folositoare aproapelui nostru. Adică să gândim și să facem
mai ales lucruri care sunt folositoare aproapelui nostru. In esență, postul intelectual ne
recomandă să nu ne hrănim cu subtilitate deșartă.
4.1.8.3. Postul fizic. Este un post de reținere de la desfătările fizice și a da Ioan
75
nesă-

de reținere
iubirea de la_ acțiuni, așa cum
de sine.
 Nașterii Domnului.
în afară de aceste posturi mari, biserica mai recomandă și alte p 0Stu • mai mici,
așa cum ar fi Postul Bobotezei, Postul Sfintei Cruci și altele 0
Iar în afară de acestea se mai recomandă posturile din ficare miercuri și vineri
ale săptămânii.
Postul are în general un rol de purificare a organismului și poate avea efecte
favorabile în tratamentul unor boli, așa cum ar fi obezitatea, ateroscle roza și HTA.
4.1.8.3.1. Necesitatea adaptării postului la starea de sănătate a bol navului.
Postul, așa cum a fost el descris în general, se referă Ia omul sănă tos. în ceea ce
privește omul bolnav, va trebui avut în vedere că biserica nu cere o înfrânate absolută
și rigidă, ci recunoaște multe trepte și feluri de post fizic. Iar după cum arată Sf. Vasile
cel Mare, înfânarea de bucate se măsoară fiecăruia după puterea sa trupească. De
aceea mf are obligația de adapta postul fizic la starea de sănătate a fiecărui pacient în
parte.
4.1.9. Milostenia. Iubirea de oameni nu poate rămâne doar pe un pl an
teoretic, ci dimpotrivă ea trebuie să se concretizeze prin acte de binefacere și de
milostenie. Căci după cum se arată în epistola lui lacob, precum trupul fără suflet mort
este, tot așa și credința fără faptă moartă este (lacob 2, 26) De aceea credinciosul trebuie
să facă fapte bune și de milostenie. Iar aceste fapte bune nu trebuie să izvorească dintr-
un sentiment egoist, de a fi răsplătit vreodată, sau din dorința de iertare a unor păcate, ci
din sentimentul de iubire sinceră și desăvârșită față de semenii noștrii. Prin milostenie
omul își manifestă credința față de Dumnezeu, deoarece după cum spunea Mântuitorul
nostru lisus Hristos, dacă unuia dintre acești frați ai Mei ați făcut, Mie Mi-ați făcut (Matei
25, 34). De aceea, după cum arată Sf. Ioan Gură de Aur, când dăm celor săraci să știm
că lui lisus Hristos l-am dat
Creștinii trebuie să se poarte cu semenii lor tot așa cum se poartă Dumnezeu cu
ei. Să dea aproapelui mai mult decât merită. Să se poarte cu cei apropiați mai bine decât
merită ei. Să dea celor cărora nu le datorează nimic și să nu ceară nimic de la datornici.
Vindecați pe bolnavi, curățiți pe leproși, alungați demonii. Fără plată ați primit,
fără plată să dați. Să nu luați nici aur, nici arginți, nici aramă în brâiele voastre, spune
Apostolul Matei (10, 8).
Adevăratul creștin trebuie să fie milostiv, trebuie să-și îndrepte sufletul spre cei
nevoiași, să împartă pâinea cu cel flămând, să își deschidă casa pentru cei fără adăpost,
să îi îmbrace pe cei goi și să îi îngrijească pe cei bolnavi (tabel 7.5.6).

76
Milostenia este un leac. De aceea săracii sunt doctorii sufletelor. Nici mâna doctorului,
nici leacurile lui nu fac atâta bine trupului, cât face săracul care cere de pomană. Prin
milostenie învățăm să suferim împreună cu semenul nostru aflat în suferință.

TABEL 7.5.6
Faptele de milostenie

1.1 a sătura pe cel flămând

'Tî" a da de băut celui însetat

1.3 a îmbrăca pe cel gol
1.4 "Țpnnu în casă pe cel străin

"TT" a cerceta pe cel bolnav

a cerceta pe cel din temniță

' 1.7 a îngropa pe cel mort

2.1 a îndrepta pe cel care greșește

2.2 a învăța pe neștiutor

2.3 a da sfat bun celui ce stă la îndoială

2.4 a ne ruga pentru aproapele nostru

2.5 a mângâia pe cei întristați

a suferi cu răbdare asuprirea și a întări și pe alții la răbdare când sunt asupriți

2.6
a ierta pe cei ce ne-au greșit
2.7

Nu pentru ușurarea săracilor a poruncit Dumnezeu milostenia, ci pentru binele

celor ce o fac, spune Sf. Ioan Gură de Aur. Cel care dă are mai mult folos prin dărnicia
lui, decât cel care primește. Dar pentru a avea o adevărată valoare, milostenia trebuie să
nu urmăresacă nici un folos, nici o răsplată și nici un câștig. Cel care dă, trebuie să dea
cu bucurie, cu mărinimie, nu cu părere de rău, deoarece după cum spune N. Steinhardt,
cel care dăruiește, va dobândi.
4,1.10. Participarea la Sfânta Liturghie. Duminica și celelalte sărbători religioaase
sunt zile de odihnă și de rugăciune. Dumnezeu a făcut lumea în șase zile, iar ziua a
șaptea s-a odihnit. învierea Domnului nostru Issus Hristos a vut loc tot Dumnica. De
aceea creștinul trebuie să respecte Duminica, să se roage, să meargă la biserică, pentru
că biserica reprezintă cerul pe pământ, să participe la slujbele religioase, la fapte de
milostenie, la vizitarea bolnavilor, la cercetarea celor nevoiași și la alinarea celor
suferinzi.

77
Participarea la Sfânta Liturghie îi oferă creștinului nu numai posibilitatea de a se reculege
și de a-i mulțumi lui Dumnezeu, ci și posibilitatea de a participa la pregătirea sfintelor
daruri, adică pâinea și vinul care vor fi prefăcute în Sfântul Trup.

Prin participarea la Sfânta Liturghie, credinciosul își poate manife mai bine,
alături de ceilalți creștini, credința în Dumnezeu. sta

4.1.11. Citirea Cărților Sfinte. Deoarece multe dintre păcatele omul sunt
rezultatul necunoașterii sensului profund al lucrurilor, el trebuie să U' adâncească
mereu cunoștințele sale prin citirea cărților sfinte. Dar după cu^ arată Sf Apostol
Petru, nici o prorcire a scripturii nu se tâlcuiește după soc 01 tința fiecăruia. Oamenii lui
lui Dumnezeu au scris scripturile și tot ei ] e D° descifra. Iar după cum arată Sf. Maxim
Mărturisitorul, înțelegerea întocm' a scripturii se descoperă numai celor vrednici,
adică celor care printf3' îndelungată cultivare a virtuțiilor își curăță mintea de patimi și
primesc cunoștința celor duhovnicești.
Numai prin curățirea de păcate și prin cultivarea virtuțiilor, Dumnezeu ne dă
harul înțelegerii Sfintelor Sripturi.
Oamenii care nu s-au curățat sufletește nu pot înțelege semnificația p ro fundă
a scripturilor. De aceea creștinul trebuie să depună efortul de a se curăța de păcate
pentru a putea înțelege sfintele scripturi în duhul și nu în litera lor. în acest sens de
mare ajutor îi sunt Sfinții Părinți, duhovnicii s' participarea la Sfânta Liturghie, unde
duhovnicii ne ajută să interpretăm corect Sfintele Scripturi.

mai bine, alături de ceilalți creștini, credința în Dumnezeu.

4.1.12. Lupta lăuntrică. După cum arată J. C. Larchet, lupta interioară împotriva
gândurilor rele ocupă un loc central în cardrul procesului de vindecare. Ferirea de faptele
rele reprezintă o primă etapă pe calea vindecării Dar după cum arată Sf. Filotei Sinaitul,
aceasta nu este de ajuns. De aceea omul trebuie să se ferească nu numai de păcatul cu
fapta, ci și de păcatul cu gândul. Pentru că toate păcatele pe care le săvârșește omul
izvoresc din gâdurile sale. Izvorul tuturor păcatelor se află în gândurile rele, spune Origen
Sf. Isihie Sinaitul spune că toate păcatele bat mai întâi la ușa minții. Iar Sf Vasile cel Mare
spune că oamenii păcătuiesc ușor cu gândul.
De aceea omul trebuie să se lupte cu gândurile rele. După cum artă J. C.
Larchet, există două posibilități de alungare a gândurilor rele. Prima constă în a nu lăsa
gândurile rele să pătrundă în minte. De aceea după cum arată Sf. Varsanufie, gândurile
rele trebuie tăiate și alungate încă de la început. Iar Sf. Maxim Mărturisitorul ne sfătuiește
să nu lăsăm gândurile să zăbovească în suflet, deoarece ele declanșează mecanismul
ispitei. A doua cale constă în a îngădui gândurilor să pătrundă în suflet și de a ne lupta cu
ele, ceea ce presupune un anumit risc, deoarece după cum arată Sf. Ioan de Gaza, lupta
cu gândurile rele nu este cu putință oricărui om.
Lupta împotriva gândurilor rele se poate face prin veghe și rugăciune. De aceea
trebuie să privegehm și să ne rugăm ca să nu cădem în ispită (Matei 14, 38). Paza
gândurilor înseamnă o permanentă supraveghere a inimii, o cercetare cu luare aminte a
fiecărui gând care se ivește și alungarea gândurilor rele.

78
 Pe lângă paza permanentă, rugăciunea este, după cum arată Sf Marcu Ascetul,
cea mai puternică armă împotriva ispitelor și a gândurilor rele.
4 ! [j. Liniștea sau reculegerea. După cum arată Mtr. Hierotheos s una dintre
metodele fundamentale de vindecare a sufletului o repre- Y,a5 HiiiȘtea, reculegerea și
retragerea omului din viața plină de păcate pe z‘nta duce’ omul contemporan. Mântuitorul
nostru lisus Hristos care s-a Care
°în singurătate a spus: veniți voi înșivă, deosebi în loc
relraS
pustiu și odih- - puțin (Marcu 6, 30, 31). Acest lucru este cu atât mai necesar în cazul
n
^* lui contemporan care este suprasolicitat și hărțuit de lucrurile lumești și ornu
- are timpul
nU
necesar să mediteze asupra sensurilor profunde ale vieții. H^prasolicitarea și hărțuirea
duc la apriția anxietății, a unor tensiuni lar a Unor frustrări și a unor depresii.
*nte am arătat că informația este anxiogenă și că suprasolicitarea infor-
• nală la care este SUPUS ornu' contemporan, întreține o anxietate per- n,all pe aceea reducerea
solicitării informaționale, reprezintă unul dintre ma? acele cele mai eficace pentru
vindecare, și medicii recomandă de obi- ml- eoausul fizic și psihic, ieșirea din mediul
stresant și odihna în stațiunile Cel| are sau chiar la mănăstiri, pentru vindecarea diferitelor
boli. ba ° Hierotheos Vlachos vorbește de o liniște a trupului și de o liniște a sufletului ]
liniștea trupului. După cum arată Sf. Vasile cel Mare, tul tămăduirii îl reprezintă liniștea
întru care limba nu se dedă la grăiri ’nC P ce|e lumești, nici ochii nu contemplă obrajii cei
sulemeniți, nici urechile nu se pleacă spre ascultarea cântecelor deșarte, sau a vorbelor
rostite de așa Z*Ș*’ înțelepți.
Deși retragerea în singurătate nu este absolut necesară vindecării, ea îi oferă
omului posibilitatea de a-și liniștii organele suprasolicitate și de a medi- ta mai bine
asupra sensurilor profunde ale vieții.
4.1.13-2. Liniștea sufletului. După cum arată Sf. Simeon Noul Teolog, liniștirea
sufletului reprezintă liniștirea lăuntrică, contemplarea lumii și apropierea de tainele
dumnezeiești. Iar Sf Grigorie Palama arată că dacă îți îndepărtezi mintea de la orice gând
și dacă te întorci cu totul înlăuntrul tău, rugâdu-te neîncetat, dacă ești smerit și te
înfrânezi, te vei putea ridica la contemplarea lui Dumnezeu.
4.1.14. Contemplarea, Contemplarea sau cunoașterea reprezintă treapta
superioară a făptuirii. După ce omul s-a vindecat de păcate, transformădu-le în virtuți,
tămăduindu-și astfel partea pasională a sufletului, urmează contemplarea sau
cunoașterea, cu ajutorul căreia își tămăduiește și partea rațională a sufletului.
Dar cunoșterea duhovnicească nu are nimic comun cu celelalte forme de
cunoaștere lumească. Cunoașterea duhovnicească nu este nici rezultatul învățării, nici
rezultatul cercetării, nici rezultatul speculației, și nu numai că nu are nimic comun cu
celelte forme de cunoaștere, dar după cum arată Sf. Macarie Egipteanul, cunoașterea
duhovnicească cere renunțarea la celelalte forme de cunoaștere lumească. După cum
arată Sf. Simeon Noul Teolog, cunoașterea duhovnicească nu necesită studii superioare,
ci respectarea poruncilor lui Dumnezeu, curățirea de păcate, cultivarea virtuțiilor,
smerenia, simplitatea și curățirea inimii. Cunoașterea duhovnicească depinde deci de
voința de vindecare a omului și de harul lui Dumnezeu pe care îl primesc doar cei care
sunt vrednici de El. De aceea omul nu poate ajunge la cunoașterea Dumnezeu fără să fi
ajuns mai întâi la neprihănire, la cultivarea virtuții| Or la iubirea de oameni și de Dumnezeu,

79
după cum spune Sf. Evagrie.
Contemplarea poate avea mai multe grade. Gradul cel mai de jos este
reprezentat de contemplarea naturală, iar gradul superior este reprezentat d e
cunoașterea lui Dumnezeu.
4.1.14.1. Contemplarea creației lui Dumnezeu. Prin cultivarea iubirii omul
ajunge la contemplarea creației lui Dumnezeu, care are și ea două trepte. Cea de jos
care constă din contemplarea făpturilor trupești și cea înaltă, care constă din
contemplarea aspectelor inteligibile ale creației lui Dumnezeu.
Prin contemplarea lucrurilor văzute, omul caută să descopere taina care se află
în spatele lumii sensibile.
După cum arată Sf. Apostol Pavel, cele nevăzute se văd de la î nte. meierea
lumii, înțelegându-se din făpturi (Romani 1, 20). De fapt, după cunt arată Sf. Evagrie,
înțelegerea duhovnicească constă tocmai în trecerea de l a contemplarea celor văzute la
cele nevăzute. Contemplarea celor sensibile î| urcă pe om la contemplarea celor
nevăzute, spune Sf. Maxim Mărturisitorul. Omul ajunge astfel nu numai la adevărata
cunoaștere a creației, ci și | a cunoașterea de sine și a locului pe care el îl ocupă în
această lume. Cel ce s-a săltat de la curăție la cunoașterea lucrurilor, ajunge să se
cunoască pe sine, spune Sf. Ioan Gură de Aur. Iar cunoașterea de sine duce repede,
după cum’ spune Sf. Vasile cel Mare, la cunoșterea și contemplarea lui Dumnezeu.
4.1.14.2. Cunoașterea lui Dumnezeu. Cunoașterea lui Dumnezeu reprezintă
treapta superioară a cunoașterii, la care nu se poate ajunge decât prin lepădarea de
toate formele și de toate înțelesurile primite prin contemplarea naturii.
De aici reiese că cunoașterea lui Dumnezeu implică, după cum arată Sf. Dionsie
Areopagitul, renunțarea la orice formă de cunoaștere omenească, deoarece Dumnezeu
este dincolo de orice cunoștere obișnuită. Aceasta nu înseamnă că lipsa oricărei
cunoașteri obișnuite este suficientă pentru cunoașterea lui Dumnezeu, deoarece după
cum arată Sf Maxim Mărturisitorul, Dumnezeu este mai presus de orice știință, dar mai
presus și de orice neștiință. Dumnezeu se arată numai celor care prin neprihănirea lor au
ajuns să merite acest lucru. Iar Sf. Grigorie Palama spune că cei care au ajuns la această
înălțime sufletească primesc Duhul Sfânt și prin el îl văd și aud pe Dumnezeu.
Dumnezeu este văzut cu un alt ochi, deosebit de cel cu care vedem lumea
obișnuită. Iar Dumnezeu nu dă harul de a-L vedea decât celor care s-au învrednicit să îl
primească. După cum arată J. C. Larchet, cunoașterea lui Dumnezeu se află dincolo de
modurile obișnuite de cunoaștere omenească, ea constă dintr-o vedere mai presus de
simțuri și printr-o înțelegere mai presus de înțelegerea obișnuită, care se realizeaază cu
ajutorul Duhului Sfânt.
stol loan spune că Dumnezeu este lumină. Iar Sf. Simeon Noul Sf ne că
Dumnezeu este lumina cunoașterii.
Teolog^ j Meditația, Spre deosebire de rugăciune, în care omul încearcă de vorbă cu
Dumnezeu, să îl laude, să îi mulțumească și să îi ceară să s,casUpctesCi meditația reprezintă
un proces de reorientate a conștiinței, ajU'° vine într-o comunicare mult mai directă cu
Dumnezeu.
carC
prin meditație mintea coboară în inimă. Prin meditație omul caută să
■ mintea, pentru a o putea folosi după voie și nu să fie victima c°ntr. „ni.- nrin care
trec o mulțime de gânduri asupra căroara nu are de "2 controL 0D Acest lucru se poate obține
în primul rând prin ruperea de cele reale, concentrare, prin fixarea atenției asupra unui
lucru, sau asupra unei idei Prin înlăturarea tuturor gândurilor parazite care ne asaltează

80
neîncetat și pr
’ prjn prelungirea concentrării asupra unor lucruri, sau a unor idei, asupra
lT1 ntea

- sau asupra bolii, se poate ajunge la starea de meditație, care repre- V'e'-’o claritate
a gândirii necunoscută până atunci. De la stadiul de medi- z’nta sg pOate ajunge la stadiul de
contemplare, ca o activitate a sufletului detașată de minte și chiar la stadiul de iluminare,
cu o ridicare a conștiinței la cel mai înalt nivel.
Pentru a ajunge la acest stadiu trebuie să rupem sufletul, după cum tă Sf Grigorie
Palama, de toate legăturile cu cele de jos, să păzim porun- 31 iui Dumnezeu, să ne
rugăm neâncetat și să cultivăm virtuțiile înălțătoare. C1 Metoda meditației este folosită în
toate credințele religioase, atât în budism cât și în islamism și în creștinism. Meditația îl
poate ajuta pe om ■ se găsească pe el însuși, să-și descopere capacitățile ascunse și să
se je cât mai mult de Dumnezeu. Prin meditație omul își poate controla mai ușor activitatea
neuropsihică și chiar somatică. De aceea după cum arată C Patel, meditația poate fi
folosită în practica medicală.
4,1.16. Extazul. După cum arată Ach. Andrei, extazul este a treia treap- tă a
dragostei. Prima treaptă o reprezintă contemplarea naturală, a doua dragostea creștină,
iar a treia extazul sau contemplația pasivă. Iar după cum arată Mtr. Hierotheos Vlachos,
extazul creștin nu poate fi asemuit cu extazul din alte religii, deoarece el este obținut,
după cum arată Sf. Grigorie Palama, prin vindecarea de patimi, prin cultivarea virtuțiilor și
prin rugăciune curată, care este cheia cunoașterii Iui Dumnezeu.
Prin rugăciune curată, omul reușește să se lepede de gândurile deșarte, să-și
golească mintea de toate înțelesurile nefolositoare. Numai folosindu-se de rugăciune
curată, ca o descuietoare, reușete omul să pătrundă tainele pe care ochiul nu le poate
vedea și pe care doar Duhul Sfânt le poate descoperi celor ce se dovedesc vrednici de
ele, spune Sf Maxim Mărturisitorul.
Extazul creștin depășește toate puterile simțurilor și este mai presus de minte. El
reprezintă o iluminare care nu este nici sensibilă și nici inteligibilă, ci o lumină necreată,
de natură divină.
Spre deosebire de contemplația naturală, care este accesibilă tutu ror
oamenilor, extazul creștin sau contemplația pasivă, nu o poate avea ori cine Creștinul
se poate pregăti în acest scop prin curățire și prin neprihănire, dar harul divin depinde
de voința lui Dumnezeu.
4 j /7 vizitarea locurilor sfinte. Pelerinajele la locurile sfinte, adică l a biserici' și la

mănăstiri, încărcate cu puteri divine, poate contribui și ca ța vindecarea bolilor. Nu

trebuie uitat faptul ca primele bolmțe au luat naștere pe lângă mănăstiri. .
De-a lungul timpului s-au descris foarte multe locuri sfinte unde S-au produs
vindecări miraculoase, așa cum ar fi biserica din Ars, biserica Notre- Dame de la
Garde, Biserica Notre-Dame du Tres Rosarie și biserica l'Immaculee Conception din
Lourdes.
Se spune că la 11 februarie 1858, o fetiță de 14 ani, Bernadette Soubirons, din
Lourdes, a avut o viziune în care Maica Domnului îndemna la pocăință, la rugăciune și
la ridicarea unei capele, ca loc de pelerinaj pen. tru cei bolnavi. In 1863 s-a ridicat la
Lourdes prima capelă. In 1958 s.a construit basilica Sf. Pius al X-lea, iar în 1976 basilica
Superioară. în același timp, s-au construit spitale și hoteluri, așa încât anual sunt
spitalizați la Lourdes peste 50 000 de bolnavi și alte câteva sute de mii de bolnavi sunt
găzduiți în cele 400 de hoteluri.

81
 De asemenea se spune că din 1858 și până în 1914 s-au înregistrat 4445 de
vindecări. Iar în prezent sunt în studiu aproximativ 6 000 de dosare. Aceste dosare sunt
studiate de medicii care însoțesc bolnavii, de medicii biroului medical din Lourdes, de un
Comitet Medical Internațional și de o Comisie Canonică.
Pentru a fi trimisă Comitetului Medical Internațional, vindecarea respectivă
trebuie considerată ca fiind inexplicabilă din punct de vedere medical pentru trei sferturi
dintre medicii biroului medical din Lourdes. Iar Comitetul Medical Internațional consideră
că poate fi recunoscută ca o vindecare miraculoasă doar vindecarea unor boli organice,
grave, incurabile, tratate și nevindecate cu metodele clasice și care s-au vindecat la
Lourdes brusc, instantaneu, complet și definitiv (tabel 7.5.7).
TABEL 7.5.7
Criteriile Comitetului Medical Internațional de analiză a vindecărilor miraculoase de la Lourdes

1 să fie o boală organică sau cu o componentă organică

2 să fie o boală gravă, incurabilă sau greu vindecabilă

3 să fie netratată sau nevindecată prin mijloace medicale

4 vindecarea să fie instantanee

5 vindecarea să fie completă
6 vindecarea să nu fie precedată de o ameliorare naturală
7 vindecarea să fie definitivă
8 să fie un mesaj de mărturisire a credinței

82
 Cu aceste criterii foarte severe s-au înregistrat totuși foarte multe vin-
- miraculoaase. Desigur că oamenii de știință au încercat să explice aces-
^^ndecări prin intermediul altor mijloace, așa cum ar fi compoziția apei, * C V'rului a
climei, a autosugetiei și așa mai departe. Este însă important de a ae • câ mulți dintre
medicii atei care au cerectat aceste cazuri s-au con- reIXr ei înșiși la creștinism.
VC
4 1.18. Alte mijloace de vindecare prin credință. Pe lângă credința în putere a lui
Dumnezeu, pe lângă iubirea nestrămutată față de semeni, nia7ângă nădejdea în
puterea vindecătoare a lui Dumnezeu, pe lângă lupta P_ e ică și pe lângă rugăciuni,
bolnavul mai poate apela și la alte mijloace jHyindecare prin credință, așa cum ar fi
apa sfințită, maslul, anafura, moaștele, candele și icoanele.
171 ?
Deși toate icoanele sunt încărcate cu cu sfințenia personajului pe care •I prezintă,
de-a lungul timpului s-au remarcat totuși unele icoane cu pu- 1 F vindecătoare
deosebite, așa cum ar fi icoana Maicii Domnului de la ’eH. jcoana Maicii Domnului de
la Mănăstirea dintr-un Lemn, de la mănăs- Hrea Putna, de la Agapia și. altele. .
5 Converitrea patimilor in virtuți. După purificarea de patimi, care
reprezintă prima fază a vieții spirituale, urmează iluminarea, care reprezintă

Putna, de la Agapia și. altele.

5 Converitrea patimilor în virtuți. După purificarea de patimi, cea de a doua

fază a vieții spirituale.

în faza de iluminare în locul păcatelor, adică a iubirii egoiste de sine, lăcomiei

pântecelui, a dezfrânării, a iubirii de arginți, a mâniei, a vanității a. a mândriei, apar
virtuțiile și anume credința, dragostea și nădejdea, care S'nrezintă cele trei virtuți
teologice, precum și cele patru virtuți cardinale, enrezentate de înțelepciune, dreptate,
curaj și cumpătare.
P
Cele trei virtuți teologice sunt specifice vieții creștine. Sf. Apostol Pavel «nune că
acum rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea. Iar cea mai mare dintre
acestea este dragostea.
în faza iluminării, omul are priviligiul de a contempla creația lui Dumnezeu, de a
interpreta corect Sfintele Scripturi și de cunoaștere tanică a lui Dumnezeu.
6. Fericirile. Pe lângă cele zece porunci cuprinse în Vechiul Testament,
Mântuitorul nostru lisus Hristos a mai dat în predica de pe munte alte nouă îndemnuri pe
care le-a denumit fericiri. Ele au fost denumite așa deoarece reprezintă adevăratele căi,
prin care omul poate dobândi fericirea, (tabel 7.5.8).
Prima fericire care spune că fericiți sunt cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția
cerurilor (Matei 5, 3), vrea să înseme, după cum ne arată Sf
Ioan Gură de Aur, nu că trebuie să fim neștiutori și neînțelepți, ci că nu
trebuie să fim încrezuți și trufași, crezând că noi putem ști mai multe decât

83
Dumnezeu Ea vrea să însemne că trebuie să fim smeriți și încrezători în
marea putere a lui Dumnezeu.
Cea de a doua fericire care spune că fericiți sunt cei ce plâng, că aceia se vor
mângâia (Matei 5, 4), vrea să însemne că fericiți sunt cei care se întristează și plâng
pentru păcatele lor și ale semenilor lor.
1 Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor

2 Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia -------------

3 Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul ----- ------

4 Fericiți cei cc flămânzesc și însetoșează de dreptate, că aceia se vor sătura ---------

5 Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui ——

6 Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu ------ —

7 Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema

8 Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este împărăția cerurilor --------

9 Fericiți veți fi când din pricina Mea vă vor ocărâ și vă vor prigoni și mințând ——. vor zice

TABELtot7.5 s
Fericirile
Cea de a treia fericire care spune că fericiți sunt cei blînzi, că aceia vor moșteni
pământul, vrea să însemne că blândețea este expresia bunătății și iubirii de oameni,
chiar și a celor care ne-au prilejuit necazuri și supărări.
Cea de a patra fericire care spune că ferciciți sunt cei ce flămânzesc și
însetoșează de dreptate, că aceia se vor sătura (Matei 5, 6), vrea să însemne că cei
care se luptă pentru înfăptuirea dreptății vor fi răsplătiți.
Cea de a cincea fericire care spune că fericiți sunt cei milostivi, că aceia se vor
milui (Matei 5, 7), vrea să însemne că ajutorarea semenilor noștri aflați la nevoie
reprezintă o cale de a dobândi fericirea.
Cea de șasea fericire care arată că fericiți sunt cei curați cu inima, că aceia vor
vedea pe Dumnezeu (Matei 5. 8), vrea să spună că numai aceia care își vor curăța
inima de păcate și de pofte îl vor putea vedea pe Dumnezeu.
Cea de șaptea fericire care spune că fericți sunt făcătorii de pace, că aceia fiii lui
Dumnezeu se vor chema (Matei 5, 9), vrea să însemne că împărăția lui Dumnezeu este
împărăția păcii și a iubirii dintre oameni.
Cea de a opta fericire care spune că fericți sunt cei prigoniți pentru dreptate, că a
lor este împărăția cerurilor (Matei 5, 10), vrea să însemne că cei prigoniți de dreapta
credință și de drepta purtare se vor bucura de împărăția lui Dumnezeu.
Iar cea de a noua fericire care spune că fericiți veți fi când din pricina Mea vă vor
prigoni și mințind vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră (Matei 5, 11), vrea să
însemne că cei care vor avea de suferit pentru credința lor vor fi părtași ia suferințele lui
lisus Hristos și se vor mântui.

84
7. Modul in care factorii spirituali pot influența bolile somatice. Deși
explicarea modului în care factorii spirituali pot influența evoluția unor boli, ar reprezenta
un fel de mistică rațională, totuși în ulti-

. a devenit din ce în ce mai clar modul în care factorii neuropsi- m uJ *• deci și factorii
spirituali, pot influența funcționarea diferitelor aparate h*c* sc cunoaște rolul personalității
și al stresurilor psihice în apariția Ș> °r^boli așa cum ar A HTA, cardiopatia ischemică, astmul
bronșic, ulcerul un°r duodenal, colonul iritabil, rectocolita ulcero-hemoragică și cancerul.
®aS*r°onstatat că factorii psihici influențează atât de mult sitemul endocrin, Ș' a. c poate
vorbi de o adevărată psihoneuroendocrinologie. Iar factorii neu- încat, crjnj influențează atât
de mult sistemul imunitar încât R. Ader a intro- r°en termenul de psihoneuroimunologie. J.
Koo vorbește de o psihoderma- dUS ■ alți autori vorbesc de o psihocardiologie și așa mai
departe. tologie^oj arâtat că secreția de neurohormoni este influențată în cele din
- de informațiile primite de către sistemul nervos. Adică activitatea neu- UlTnahică
influențează atât direct, cât și indirect, prin intermediul hormonilor r0Psj neurohormonilor,
secretați sub influența informațiilor primite, absolut aparatele și organele. Acest lucru este
posibil datorită faptului că celulele '°atf rice dispun de o mulțime de receptori pentru
hormoni și pentru neu- Pe^ -„ord, prin intermediul cărora ele pot fi influențate de stările
sufletești r° omului. Așa spre exemplu, S. Plotnicoff, A. Murgo și R. Faith, au ară- 3 C că
limfocitele dispun nu numai de receptori pentru antigen, sau pentru tat 5- cj șj de receptori
pentru catecolamine, pentru histamină, pentru j1 mină și pentru endorfine, ceea ce face
ca factorii neuropsihici să poată fluenta sistemul imunitar. Iar citokinele influețează și ele
la rândul lor sis- emul nervos. De asemenea, pe lângă receptorii pentru catecolamine,
celulele iocardice mai dispun și de receptori pentru opioide. Același lucru se poate une și
despre tubul digestiv și despre alte organe, ceea ce ne-ar putea xolica modul în care
tristețea, bucuria, credința și nădejdea ar putea influența diferitele aparate și organe.
în acest sens S.K. Lugendorf, D. Russell și P. Ullrich, au arătat că activitatea religioasă
duce la scăderea 1L-6, care are un rol proinflamator și foarte avansate, actuale ale
științei, după cum există și multe adevăruri ale științei care nu au putut fi încă
demonstrate.

8. Valoarea inițiatică a bolii. După cum arată J. C. Larchet, D lângă

semnificația negativă a bolii, de suferință fizică și morală, ea mai p Oa(C avea și o
semnificație pozitivă, de întărire a credinței și a nădejdii în 3;^ torul lui Dumnezeu.
După cum arată Ier. Grigorie, boala îl smerește pe Otțl și îl face să își aducă aminte de
Dumnezeu. După cum arată T. E. Oxrnan D. H. Freeman și E. D. Manheimer,
mortalitatea la bolnavii operați pe COr(j este mai mică la cei care cred în Dumnezeu. De
aceea bolnavul nu trebui să se lase dominat de suferință, ci dimpotrivă să încerce să

la creșterea duratei de viață.

Cercetând un lot de bolnavi de cancer în Simonton a constatat că prin stimularea
nădejdii și a voinței, perioada supraviețuire s-a dublat.
De asemenea, studiind 28 de bolnavi care cancer în forme foarte avansate, Y.
Ikemi și S. Nakagawa au constatat acest lucru a coincis cu niște modificări spirituale
radicale.
William Osler spunea că rezultatele tratamentului nu depind numai
medicamentele utilizate, ci și de credința de vindecare a bolnavului.
Și dacă avem în vedere că spiritul este, după cum arată unii autori, o proprietate
85emergentă a psihicului, vom putea înțelege mai bine modul în care factorii spirituali pot
influența apariția și evoluția unor boli și că deosebirea dintre religie și știință nu este
chiar atât de mare cum s-ar părea la prima vedere.
Deși trebuie să admitem că dincolo de explicațiile științifice pot să existe și
influențe ale spiritualității care să nu poată fi explicate prin metodele
C.
de
de
că
s-au vindecat spontan
stadii de
 depășească dificultățile prin care trece. Boala nu trebuie să reprezinte numai un motiv
de îngrijorare, ci și un prilej de meditație asupra propriei noastre persoane asupra
sensurilor vieții, asupra greșelilor și a păcatelor pe care le-am săvârșit’ ca ființe foarte
vulnerabile și trecătoare.
Pentru creștin boala nu ar trebui să fie doar un prilej de deznădejde și de
disperare, ci și un prilej de îndreptare a atenției și a speranțelor noastre spre ajutorul
lui Dumnezeu, și de obicei chiar și pacienții mai puțin credin- cioși atunci când se
îmbolnăvesc se roagă lui Dumnezeu. Pentru că boala are o valoare inițiatică facându-i
pe oameni să-și îndrepte speranța și să-si întărească credința în marea putere a lui
Dumnezeu.
în acest sens Sf. Ioan Hrisostom spune că suferințele trupului sunt socotite
pentru vindecarea păcatelor care au dus la apariția bolii. Prin restricțiile pe care le
impune, boala reprezintă, după cum arăta Sf. Ioan de Gaza o cale de asceză și de
curățire a păcatelor care au dus la îmbolnăvire, iar vindecarea de păcate va duce și la
vindecarea trupului. Regimul igieno- dietetic va impune el însuși renunțarea la lăcomia
pântecelui. Suferințele fizice care însoțesc boala vor duce la reducerea vanității, a invidiei
și a dezfrânării. Riscul de moarte îl face pe bolnav să constate cât de trecătoare sunt
bunurile materiale și să reducă iubirea de arginți și de bunuri trecătoare Și astfel, după
cum arată Sf. Isaac Șirul, boala îl face pe om să găsească drumul virtuțiilor.
De aceea mf va trebui să folosească valoarea inițiatică a bolii care îl poate ajuta
să obțină rezultate mult mai bune.
9. Legăturile terapiei prin credință cu medicina profană. Pe lângă
mijloacele de terapie prin credință, creștinul poate apela și la terapiile profane. Biserica
creștină nu exercită nici o opreliște și acceptă metodele și mijlocaele de tratament ale
științelor medicale. In acest sens Sf. Varsanufie spune că bolnavii au întotdeaun a nevoie
de doctor și de leacurile sale. Iar Sf, Vasile cel Mare spune că ar fi o încăpățânare să
refuzi ajutorul medicilor. Dar Sf. Varsanufie ne atrage atenția că chiar și atunci când
recurgem la medic și la medicamente, tot Dumnezeu este de fapt cel care ne vindecă
prin ele. Cunoștințele medicului vin de la Dumnezeu, medicul nu face decât sâ pună în
lucrare energiile spirituale. Fără a le putea concura, medicina profană devine o formă
indirectă a terapiei prin cerdință deoarece nu există decât un singur doctor adevărat care
este Dumnezeu. El este Cel care ne ajută prin doctor și prin leacurile pe care acesta ni Ic
prescrie.
De aceea atât înainte cât și după diagnostic și tratament atât medicul bolnavul,
trebuie să se roage lui Dumnezeu. După cum arată Sf. cât cc| care Se folosește de medicină,
trebuie să se folosească de ea V arSamele’ lui Dumnezeu, care îl va ajuta pentru că
Dumnezeu este în cele 'n nUrmă singurul doctor și singurul izvor al vindecării. d’n u pe aceea
după cum arată Sf. Vasile cel Mare, ar fi un lucru neso-
■ să ne punem toată nădejdea vindecării numai în mâinile doctorului. cotltjună cum arată
J. C. Larchet, ar fi o greșală pentru doctori să con- lar boala doar ca pe o realitate
autonomă, formată dintr-un ansamblu S' ’motoine, fără a lua în considerare aspectele
psihice și spirituale ale de SI Deoarece cauzele profunde ale bolii, motivul pentru care ea
afectează b° 11 ite pesoane, modul în care evoluează, reacția diferită a bolnavilor la anU si
boală, evoluția nefavorabilă a unor cazuri ușoare și evoluția acee. gtoare a unor gazuri fără
speranță, nu pot fi complet explicate de s^Je|e medicale și fac parte din destinul bolnavului
și din relațiile sale cU divig*tagoju| mf în terapia prin credință. Dat fiind rolul extrem

86
moortant pe care îl are viața spirituală în apariția și evoluția bolilor, mf de trebui să acorde
o importanță mult mai mare spiritualității bolnavului ar ce după cum arată Șt. Milcu, omul
care crede în Dumnezeu se vindecă mult mai ușor cu ajutorul medicului.
° în acest sens, G. Anandrarjah și E. Hight arată că mf ar trebui mai ■ tâi să stabilească
care sunt credințele și speranțele pacientului. Care sunt ursele de speranță și de liniște
ale bolnavului. Apoi care este rolul pe care îl are religia în viața bolnavului repectiv și care
sunt efectele credinței asupra stării sale de sănătate.
P. Chirilă și M. Valica au elaborat chiar o foaie de observație spirituală care pe
lângă informațiile clasice mai cuprinde și unele informații privind viața morală și spirituală
a bolnavului, dacă a fost botezat, dacă s-a căsătorit religios, dacă s-a spovedit, dacă
participă la slujbe, dacă se roagă, dacă iubește oamenii, dacă este înțelegător și milostiv,
dacă are boli ale sufletului dacă este lacom, dacă consumă alcool, dacă fumează, dacă
este în conflict cu rudele, sau cu vecinii, dacă are momente de deznădejde și așa mai
departe.
în felul acesta, cu mult tact, mf poate să integreze activitatea religioasă în îngrijirea
bolnavului. Ori de câte ori este posibil, mf va trebui să încurajeze sentimentul religios al
bolnavului, de a spera în ajutorul lui Dumnezeu, de a se ruga, de a participa la Sfânta
Liturghie, de a citi biblia, de a medita de a parctica exerciții de relaxare, de a asculta
muzică religioasă și așa mai departe.

87
Desigur că pentru a putea utiliza activitatea spirituală în îngrijirea bolnavului, mf trebuie
să creadă el însuși în puterea lui Dumnezeu, și activitatea profesională îi oferă mf
nenumărate exemple de întărire a credinței sale în puterea lui Dumnezeu, deoarece în
evoluția bolilor intervin o serie întreagă de factori necunoscuți încă, printre care factorii
spirituali ocupă incontestabil

un loc deosebit. De aceea orice medic cu experiență știe, după cum SD R. Bacon, că
medicul tratatează, dar Dumnezeu vindecă și mf nu trebuie 06- uite niciodată acest
lucru. Sa

- Importanta supravegherii tratamentului

- Dificultatea supravegherii tratamentului ambulator
- Tipuri de supraveghere
- Supravegherea ordinară
- Supravegherea respectării recomandărilor
- Supravegherea toleranței - Complianța
- Supravegherea eficacității - Supravegherea specială
- Supravegherea clinică - Complianța
- Supravegherea paraclinică - Toleran|a
- Eficacitatea
- Bolnavi cu risc
După ce a stabilit un diagnostic, mf - prescrie
Medicamente cu risc
pacientului un anumit tratament. Desigur că, - atunci când îl
Marja de siguranță
prescrie, el ia în considerare nu numai - Recuperarea bolnavului
avantajele, ci și
riscurile sale. Pentru că, pe lângă efectele lor pozitive, toate
medicamentele pot avea și anumite efecte negative.
Desigur că, medicul caută să reducă, încă de la început riscurile și efectele negative, ale
medicamentelor pe care le prescrie. Cu toate acestea, tratamentul prescris trebuie
supravegheat foarte atent.
1. Particularitățile supravegherii tratamentului ambulator.
Supravegherea tratamentului este mult mai ușor de efectuat în spital unde bolnavul este
urmărit tot timpul, decât în ambulator unde bolnavul nu poate fi urmărit tot timpul. în
ambulator supravegherea permanentă este aproape imposibil de realizat.
MF prescrie un tratament care nu poate fi de obicei supravegheat decât
episodic. în cel mai bun caz o dată pe zi. De obicei, tratamentul prescris de mf este
controlat la perioade de timp mult mai mari. Desigur că, în acest timp, se pot întâmpla
multe lucruri. Se poate întâmpla ca tratamentul prescris să nu aibă nici un efect. Se poate
întâmpla ca el să aibă efecte negative imposibil de anticipat și de prevenit. Se poate
întâmpla ca el să își facă efectul și să trebuiască oprit sau administrat în doze mai mici. în
sfârșit, se poate întâmpla ca bolnavul să nu fi luat medicamentul, să fi schimbat ritmul de
administrare și așa mai departe.
De aceea, pacientul trebuie informat cât mai clar privind modul de administrare al
medicamentelor, când să se aștepte la efecte favorabile și eventual care ar fi reacțiile
secundare ale tratamentului. Pacientul are în tratamentul ambulator un rol mult mai mare
decât în spital. De aceea, mf trebuie să-J implice pe bolnav în procesul de tratament. Așa
spre exemplu, pacien-

88