1. Definitia si functiile M.

Definitia MF

Astfel în 1972, Colegiul Regal de Medicină Generală din Londra a elaborat o

definiție în care se arată că mg/mf este cel care oferă asistență medicală primară și continuă
individului și familiei. El își îngrijește pacienții săi la cabinet, la domiciliul lor și uneori în
spital.El acceptă responsabilitatea deciziei inițiale în orice problemă medicală a pacientului. El
poate lucra singur sau în grup cu alți mf și cu o echipă de cadre medii. Diagnosticul stabilit de el
privește nu numai aspectul biologic, ci și aspectul psihologic și social. El aplică metodele
preventive, educaționale și terapeutice necesare promovării sănătății pacienților săi.
In 1974, grupul de la Leeuwenhorst arată că mf asigură asistență medicală
personală, primară și continuă individului, familiei și comunității, indiferent de vârstă, de sex,
sau de boala pe care o are bolnavul. El acordă asistență medicală în cabinet, la domiciliul
pacientului și uneori în spital. Scopul lui este de a stabili un diagnostic cât mai precoce.El
include în considerațiile sale atât factorii fizici, cât și factorii psihici și sociali. El ia decizia
inițială pe care o comunică pacientului. El acordă asistență medicală conti-nuă bolnavilor cu boli
cronice, sau aflați în stări terminale. El stabilește relații profesionale cu pacienții săi și cu echipa
sa de lucru. El trebuie să știe când și cum să intervină cu mijloacele terapeutice, de prevenire, sau
de educație, pentru a promova sănătatea pacienților și a familiilor lor. El are de asemenea,
resposabilități privind asistența medicală a comunității.
In 1991 Wonca arată că mf acordă îngrijiri comprehensive fiecărei persoane care
solicită îngrijiri medicale. El acceptă orice persoană care solicită îngrijiri meicale, în timp ce alți
specialiști limitează accesul la serviciile oferite de ei în funcție de vârstă, de sex, sau de natura
bolii. El îngrijește individul în contextul familiei, iar familia în contextul comunității, indiferent
de rasă, de religie, sau de clasă socială. El este clinic competent de a oferi cea mai mare parte a
îngrijirilor medicale necesare, ținând cont de mediul cultural, psihologic și socio-economic. El își
asumă responsabilitatea de a oferi îngrijiri complexe și continui pacienților săi în funcție de
nevoile lor de sănătate și de resursele disponibile.
In 1995, cu ocazia stabilirii programului de pregătire postuniversitară a mf, noi
am arătat că MF este specialitatea care asigură asistenă medicală primară și continuă populației,
care prin acțiuni preventive, educaționale, terapeutice și de recuperare, contribuie la promovarea
stării de sănătate a individului, a familiei și a colectivității.
In anul 2000, F. Olesen arată că mf este un specialist instruit să lucreze în prima
linie a sistemului medical și să facă primii pași în oferirea îngrijirilor de sănătate pentru orice
problemă de sănătate pe care o poate avea pacientul. EI îngrijește individul într-o societate,
indiferent de de tipul bolii respective, sau de alte caractersistici personale, sau sociale și
organizează resursele disponibile în sistemul de îngrijiri de sănătate în favoarea pacientului. El
colaborează cu indivizi autonomi pentru a realiza prevenția, pentru a stabili diagnosticul, pentru
a efectua tratamentul și îngrijirile paliative, folosind și integrând științele biomedicale,
psihologice și sociale.
In anul 2001, la conferința Wonca, de la Tampere, s-a ajuns la concluzia că datorită
schimbărilor care s-au produs, trebuie elaborată o nouă definiție a MF. Și astfel la conferința
Wonca, de la Londra, din 2002, s-a elaborat o nouă definiție, în care se arată că MF este o
disciplină academică și științifică, care are propriul său conținut educațional, care desfășoară o
activitate clinică și de cercetare bazată pe dovezi și este orientată către asistenta medicală
primară.
In noua definiție se subliniază deci, că MF este o disciplină academică și științifică și
că ea nu este doar o colecție eclectică de cunoștințe preluate de la celalate specialități medicale,
ci că ea are propriul său conținut educational.

Functiile MF
1.Asigurarea accesibilității la asistență medicală a populației
2.Supravegherea stării de sănătate a populației
3.Prevenția primară, secundară și terțiară
4.Aplicarea măsurilor de promovare a sănătății
5.Efectuarea prevenției specifice
6.Asigurarea îngrijirilor medicale curente
7.Abordarea integrală a bolnavului
8.Adoptarea deciziei inițiale
9.Facilitarea intrării bolnavului în asistența medicală secundară
10.Sinteza diagnostică ;i terapeutică
11.Asigurarea continuității asistenței medicale
12.Coordonarea serviciilor medicale în funcție de nevoile bolnavului
13.Asistența medicală a familiei
14.Asistența medicală a comunității
15.Recuperarea și reabilitarea bolnavilor
16.Asigurarea îngrijirilor medicale terminale și paliative
17.Efectuarea cercetării medicale specific
1.Funcția de asigurare a accesibilității nediscriminatorii la asitență medicală a populației.
Deoarece la mf poate veni orice bolnav, cu orice boală, el asigură o accesibilitate
nediscriminatorie a populației la asistența medicală. Această funcție situează MF la intersecția
dintre sistemul medical și sistemul social și la intersecția dintre asistența medicală primară și
asistența medicală secundară. Lucrând în cabinete medicale răspândite în teritoriu, mf se află cel
mai aproape de pacienții săi. Inainte de a păzi poarta de intrare a sistemului medical, sau chiar și
pentru a păzi poarta sistemului medical, mf trebuie să fie accesibil. Așa spre exemplu, dacă un
pacient are o viroză respiratorie, sau o colică renală, el se poate adresa mf. Acesta va vedea mai
întâi despre ce este vorba. Dacă bolnavul nu pune probleme deosebite, mf va încerca să-l trateze
singur, ceea ce reușește în 80% dintre cazuri. Dacă bolnavul pune probleme deosebite și nu
reușește să-1 trataeze singur, atunci va apela la ajutorul unui specialist. Iar dacă bolnavul pune
probleme cu totul deosebite atunci îl va interna în spital. Din acest punct de vedere, pacienții mf
pot fi împărțiți pe patru nivele. Pe primul nivel se află pacienții, sănătoși sau aparent sănătoși,
care nu pun nici un fel de probleme de sănătate. Pe al doilea nivel se află pacienții ale căror
probleme pot fi rezolvate de mf. Pe al treilea nivel se află pacienții pentru a căror îngrijire este
nevoie de ajutorul medicilor de specialitate. Iar pe al patrulea nivel se află pacientii care necesită
internare în spital (tabel 2.6.2)
Cabinetele de MF sunt răspândite în teritoriu, cât mai aproape de domiciliul pacientilor, iar la mf
se poate prezenta orice pacient cu orice problemă de sănătate.

2.Funcția de supraveghere a stării de sănătate a populației

Fiind medicul persoanei, al familiei și al colectivității și având pe lista lui de asigurafi
atât oameni sânătoși cât și oameni bolnavi, mf îngrijejște pacienții săi chiar înainte de a fi
bolnavi și urmărește prevenirea bolilor. Adică, înainte de a asigura asistența medicală curentă,
sau intrarea bolnavului în sistemul sanitar, mf are grijă de individul sănătos și de starea de
sănătate a comunității. De aceea, am putea spune că cea de a doua funcție a MF este aceea de
supraveghere a stării de sănătate a individului, a familiei și a colectivității. Pentru că, mf are în
orice moment, în supraveghere mai mulți oameni sănătoși decât bolnavi și, de aceea, am putea
spune că supravegherea sănătății este, pentru mf, spre deosebire de ceilalți specialiști, dacă nu
mai importantă, cel puțin la fel de importantă ca și funcția de îngrijire a bolnavilor.
De aceea, spre deosebire de ceilalți specialiști, mf nu așteaptă ca pacienții săi să se
îmbolnăvească pentru a-i trata sau pentru a media intrarea lor în sistemul sanitar, ci le
supraveghează starea de sănătate pentru a-i feri de îmbolnăvire.
Am văzut că omul sănătos reprezintă unul dintre domeniile de activitate ale MF, de care nu se
ocupă celelalte specialități. Și de aceea, este firesc ca supravegherea stării de sănătate să fie una
dintre funcțiile de bază ale MF, prin intermediul căreia MF își îndeplinește nu numai un
deziderat medical, ci și unul social.

3.Funcția de prevenție primară, secundară și terțiară.

Sănătatea individului este în permanență amenințată de o serie întregă de factori patogeni.
Și nu numai microbii, toxinele și radiațiile, ci și aerul, apa și hrana, atât de necesare, pot deveni,
în anumite situații, niște factori de risc.
Se cunoaște foarte bine rolul pe care factorii de risc, interni și externi, așa cum ar fi
excesul de sare și de grăsimi, fumatul, alcoolul, sedentarismul și altele, îl pot avea în apariția
unor boli foarte frecvente, așa cum ar fi hipertensiunea arterială, tuberculoza și cancerul. De
aceea, mf trebuie să combată factorii de risc, să cultive factorii sanogenetici și să contribuie la
promovarea sănătății. Prin combaterea fumatului și a consumului de alcool și cultivând exercițiul
fizic și o alimentație rațională, mf va putea face o prevenție primară. Iar atunci când boala a
apărut, mf va încerca să o depisteze cât mai repede și să facă astfel o prevenție secundară.

4.Funcția de promovare a sănătății.

Pe lângă măsurile de prevenire a bolilor, MF trebuie să aplice o serie întreagă de măsuri de
promovare a sănătății. Aceasta înseamnă nu numai combaterea factorilor patogeni sau a
factorilor de risc, ci și promovarea unor factori sanogenetici, prin implicarea individului și a
colectivității la promovarea propriei sale sănătăți. Desigur că măsurile de promovare a sănătății
trebuie adaptate la problemele concrete ale individului și ale colectivității, precum și la etapele
de viață ale individului respectiv.

5.Funcția de prevenție specifică.

Desigur că atunci când anumiți factori patogeni au o răspândire mai mare și există
posibilitatea unei prevenții concrete, mf va trebui să ia o serie de măsuri de prevenire specifică.
Adică, să intervină cu măsuri de prevenire specifică în bolile respective. Așa cum ar fi
vaccinările pentru prevenirea bolilor infecțioase, sau administrarea de vitamina D pentru
prevenirea rahitismului. în acest sens, încă din primele luni de viață, copilul este vaccinat
antitubcrculos, antidifieric, antitctanic, antipertusis, antipoliomiclitic, antirujeolic și așa mai
departe. Tot în acest sens mf va administra fier pentru prevenirea anemiei feriprive la gravide, va
administra iod pentru prevenirea gușci endemice tireopate va administra vitamina D pentru
prevenirea rahitismului și așa mai departe.
Chiar și fără a crește numărul de cazuri de hepatită, de dizenterie, de toxiinfecție, sau de
silicoză, mf trebuie să ia toate măsurile de prevenire specifică. Așa spre exemplu, el va trebui să
supravegheze sistemul de alimentație cu apă din școli și din alte colectivități, să supravegheze
modul de preparare a alimentelor Ia cantine și la restaurante, precum și modul de asigurare a
ventilației în secțiile de turnătorie și așa mai departe.
Dacă într-o colectivitate predomină anumite boli, mf trebuie să ia anumite măsuri
specifice de prevenire a acestor boli.
Primele funcții ale MF sunt, deci, de ordin preventiv. De aceea, mf trebuie să gândească nu
numai din punct de vedere curativ, ci și din punct de vedere profilactic. Mai întâi el trebuie să
aplice toate măsurile de prevenție primară, de prevenție secundară și terțiară. Pentru că, chiar
dacă prevenția este dificilă și mai puțin spectaculoasă, ea este totuși absolut necesară, nobilă și
umanitară.

6.Funcția de acordare a îngrijirilor medicale curente.

Atunci când promovarea sănătății și prevenirea îmbolnăvirilor au fost depășite și indi-
vidul s-a îmbolnăvit, mf trebuie să recurgă la o activitatea curativă de diagnostic și tratament a
bolilor respective. El va încerca să depisteze bolile cât mai precoce posibil. Desigur că în
activitatea curativă curentă, mf va încerca să trateze el însuși o parte din bolnavii pe care îi
depistează. Și el reușește să rezolve singur peste 80% din problemele de sănătate curente ale
pacienților săi, îndeplinindu-și funcția de asigurare a îngrijirilor medicale curente.
Cea mai mare parte a activității mf este reprezentată tocmai de această activitate curativă curentă.
Adevăratul mf nu trebuie să fie un dispecer, ci un medic care caută să rezolve el însuși
preblemele medicale curente ale pacienților săi și nu să-i trimită la diferiți specialiști, înainte de a
încerca să rezolve el însuși aceste probleme. Dar el nu trebuie să amâne colaborarea cu
specialiștii atunci când problemele pacientului impun acest lucru.

7.Funcția de abordare integrală a pacientului.

Deoarece în calitatea lui de medic de prim contact, la mf se poate prezenta orice bolnav cu
orice boală, pentru a putea stabili despre ce boală este vorba, el trebuie să realizeze o abordare
integrală a pacientului.
Așa spre exemplu, pentru a putea stabili dacă amețeala bolnavului este determinată de o
boală neurologică, de o boală cardiovasculară, de o boală psihică, de o boală de ochi, de boală
ORL, sau de o anemie, mf va trebuie să realizeze o abordare integrală a bolnavului.
Și acest lucru este valabil la majoritatea pacienților și chiar a indivizilor sănătoși care se prezintă
pentru un examen de bilanț.

8.Funcția dc adoptare a deciziei inițiale în toate problemele medicale ale pacientului.

Deoarece în calitatea lui de medic de prim contact, la mf poale veni orice bolnav, cu orice
boală, pentru a putea rezolva în mod concret problema și pentru a putea coordona serviciile
medicale în funcție de nevoile concrete ale pacientului, el trebuie să adopte decizia inițială în
orice problemă medicală a bolnavului, indiferent că este vorba dc boală internă, de o boală de
ochi, de o boală psihică, sau dc o boală genitală. Aceasta nu înseamnă că el trebuie să trateze
singur toate aceste boli, ci înseamnă că el trebuie să ia o decizie inițială în toate aceste cazuri, fie
că va trata singur bolnavul, fie că va trimite bolnavul la specialistul de profil, fie că va interna
bolnavul în spital. Iar atunci când este vorba de o urgență medico-chirurgicală, el va trebui de
asemenea să ia decizia inițială a tratamentului de primă intenție, uneori chiar fără a dispune de
toate informațiile necesare, care nu vor putea fi obținute decât de medicii din spital prin
investigațiile paraclinice corespunzătoare.

9.Funcția de facilitare a intrării și a medierii pacientului prin sistemul medical.

Deoarece mf nu poate rezolva singur toate problemele pacienților săi, el este obligat să
recurgă uneori la trimiterea bolnavului la specialist, sau chiar la internarea bolnavului în spital. în
felul acesta, el îndeplinește funcția de intrare și de mediere a pacientului în sistemul medical,
care a devenit foarte complicat și în care bolnavul nu s-ar putea descurca singur. Bolnavul care
are o durere abdominală nu poate ști singur când și la ce specialist să se ducă. De aceea, el
trebuie ajutat. Așa spre exemplu, dacă mf suspectează o hepatită cronică, o pancreatită acută, sau
un cancer uterin, el trebuie să trimită pacientul la specialiștii de profil, facilitând accesul
pacientului în timp util la specialiștii corespunzători, urmărind apoi, într-un fel sau altul, traseul
pacientului prin sistemul medical.
Hepatita cronică nu poate fi diagnosticată fără niște investigații paraclinice, pentru
efectuarea cărora trebuie de multe ori să colaboreze cu gastro- enterologul. Pancreatita acută nu
poate fi tratată la domiciliu, ci trebuie internată în spital pentru o eventuală intervenție
chirurgicală. De asemenea, tumora uterină trebuie investigată paraclinic și apoi, dacă este cazul,
trebuie internată pentru operație. Iar mf ar trebui să urmărească rezultatele investigațiilor, in-
tinerariul pacientului și rezultatele tratamentului
.In felul acesta, mf are ocazia de a-și verifica ipotezele, de a-și îmbogăți cunoștințele și de a
stabili relații de colaborare cu ceilalți specialiști.

10.Funcția de sinteză diagnostică și terapeutică.

Fiind medicul persoanei, mf trebuie să ia în condsiderare toate bolile pacienților săi.
Pacienții trimiși la policlinică pot fi consultați de mai mulți specialiști, iar pacienții internați pot
fi transferați dintr-o secție în alta. Ei se pot înapoia la mf cu mai multe diagnostice și cu mai
multe recomandări.
De asemenea, bolnavii cronici pot cumula, cu timpul, mai multe boli care se pot influența
reciproc, așa cum este cazul diabetului zaharat, al hipertensiunii arteriale și al cardiopatiei
ischenice, care pun probleme deosebite de prevenire și tratament. De aceea, în toate aceste
cazuri, mf este obligat să realizeze o sinteză diagnostică și terapeutică.
Această sinteză este necesară pentru că mf nu îngrijește boli, ci bolnavi. El nu este medicul
unei boli, sau al unor categorii de boli, ci este medicul bolnavului și al persoanei. De aceea, el
trebuie să realizeze o sinteză a tuturor factorilor bilogici, psihologici și sociali, care privesc, într-
un fel sau altul, persoana pacientului. Pentru aceasta, mf trebuie să aibă nu numai cunoștințele
necesare din celelalte specialități, ci și o concepție sistemică integratoare. El trebuie să aibă
capacitatea de a realiza în fiecare moment un inventar al tuturor bolilor de care suferă bolnavul,
de a sesiza legăturile dintre aceste boli, să facă o ierarhizare a bolilor de care suferă bolnavul și
să ia de fiecare datadecizia corespunzătoare ținând seama de toți factorii implicați.
11.Funcția de coordonare a serviciilor medicale în funcție de nevoile pacientului.
Fiind medicul bolnavului cu toate bolile sale, mf trebuie să realizeze o coordonare a
serviciilor medicale necesare bolnavului respectiv. Dacă un bolnav are o fractură, mf îi acordă
primul ajutor, îi aplică o atelă și solicită salvarea pentru a-1 transporta la spital. Dacă un bolnav
are o tuse cronică, o stare de oboseală și o dispnee, va solicita un examen radiologie, îl va trimite
la penumolog și eventual la oncolog. Adică mf stabilește de fiecare dată ce specialiști și ce
servicii trebuie să intervină în funcție de nevoile concrete ale bolnavului respectiv

12.Funcția de asigurare a continuității asistenței medicale.

Dar nu toate bolile se vindecă. Dimpotrivă, unele boli, așa cum ar fi hipertensiunea
arterială, astmul bronșic, ateroscleroza, epilepsia, schizofrenia și multe altele, au o evoluție
cronică. Altele, așa cum ar fi pielonefrita, bronșita, hepatita și multe altele, se pot croniciza. De
aceea, mf trebuie să asigure continuitatea îngrijirilor medicale în aceste boli. Și nici un alt
specialist nu ar putea să o facă mai bine decât o face mf, care are în îngrijire pacientul, de la
naștere și până la moarte, indiferent dacă el este sănătos sau bolnav. De aceea, o altă funcție a mf
este aceea de supraveghere medicală continuă a individului, a familiei și a colectivității. !n acest
sens, trebuie remarcat că asistenta medicală începe încă cu prevenirea bolilor și se continuă cu
depistarea cât mai precoce, cu tratamentul și cu recuperarea bolilor apărute. De aceea, mf este cel
care supraveghează tratamentul, ține evidența și apreciază periodic evoluția bolilor cronice ale
individului, precum și evoluția diferitelor boli la nivelul familiei și a colectivității pe care o
îngrijește.

13. Asistența medicală a familiei.

Am văzut că individul se naște, se dezvoltă, trăiește, se îmbolnăvește, se vindecă, sau
moare, într-o familie și că starea de sănătate este influențată de factorii familiali. Pe de altă parte,
familia poate avea, ea însăși patologia ei. De aceea familia reprezintă obiectul de activitate al mf,
iar asitența medicală a familiei este una din funcțiile cele mai importante ale mf.

14.Asistențea medicală comunitară.

Individul trăiește într-o familie, iar familia într-o colectivitate umană, care poate influența
și ea starea de sănătate a individului. De aceea mf trebuie să se ocupe și de starea de sănătate a
comunității. El trebuie să țină seama de modul în care factorii sociali pot influența starea de
sănătate a familiei și a individului, să evite influențele negative și să cultive influențele pozitive
ale mediului social asupra stării de sănătate a individului.

15.Funcția de recuperare și reabilitare.

In cadrul supravegherii continue a bolnavului, mf ia toate măsurile necesare de tratament, din
cadrul cărora fac parte, desigur, și măsurile de recuperare, de reabilitare și de integrare familială
și socială a bolnavului. Multe din rezultatele obținute în spital, de către chirurg, de către ortoped,
sau de către psihiatru, vor putea fi pierdute, dacă mf nu insistă asupra măsurilor de recuperare și
de reabilitare a bolnavului. După ieșirea din spital s-ar putea ca pacientul să nu fie încă complet
vindecat. Pentru vindecarea lui, s-ar putea să mai fie necesar un tratament fizioterapie, sau un
tratament balnear. S-ar putea ca nici după efectuarea tratamentului de recuperare, pacientul să nu
fie în stare de eforturile pe care le solicită munca lui și pe care le putea efectua înainte de boală.
De aceea, mf trebuie să urmărească modul de integrare a pacientului în muncă, în familie și în
societate. De aceea, recuperarea, reabilitarea și integrarea pacientului reprezintă o altă funcție a
MF.

16.Funcția de acordare a îngrijirilor medicale paliative și terminale.

Din păcate, însă, foarte multe boli, așa cum ar fi cancerul, ateroscleroza, ciroza, silicoza,
insuficiențele organice ireversibile și altele, au o evoluție inexorabilă, spre deces. în toate aceste
cazuri, mf trebuie să facă tot ce este posibil pentru a asigura o minimă calitate a vieții bolnavului,
în perioadele de sfârșit, să combată durerile, să asigure desfășurarea funcțiilor vitale, a
autoservirii bolnavului și așa mai departe.

17.Funcția de cercetare științifică

In sfârșit, dacă MF este o disciplină științifică, care are un anumit specific, ea va trebui
să-și dezvolte în permanență domeniul ei de activitate. Pentru aceasta, ea trebuie să desfășoare,
ca și celelalte specialități, o activitate de cercetare științifică. De aceea, una din funcțiile MF este
aceea de cercetare științifică. Desigur că, cercetarea pe care o desfășoară MF este legată de
obiectul și metodele sale de studiu. De aceea, cercetarea din MF este legată mai ales de
abordarea globală a individului, de problemele persoanei, ale familiei, ale colectivității, ale
omului sănătos, ale factorilor de risc, ale mecanismelor de trecere de la starea de sănă¬tate la
starea de boală, de problemele asistenței de prim contact, ale asistenței medicale continui, ale
colaborării cu ceilalți specialiști și așa mai departe.