UNIVERSITATEA DE VEST VASILE GOLDIȘ ARAD

NOȚIUNI ELEMENTARE ÎN MEDICINA

FAMILIEI
 Medicina Generală/ Medicina Familiei este o disciplină
academică și stiințifică, având propriul conținut educațional,
activitate clinică și de cercetare bazată pe dovezi, precum și
o specialitate orientată către asistența primară.
Definiția euporeană 2002 a MF
• Medicina familiei este o disciplină, o specialitate unică, ce se deosebește de
celelalte specialițăți prin:
- doctrină proprie
- domeniul de activitate specific
- metodologie proprie
- funcțiile sale caracteristice, având o cercetare medicală proprie în domeniul
activității sale
Activitatea medicului de familie nu este suma toturor specialiștilor medicali,
medicul de familie nefiind omniscient. El este un medic de sinteză, cu o largă
cultură medicală de internist, iar medicina familiei este o specialitate
interdisciplinară, cu domeniu distinct și metodologie proprie.
 Definiția medicului de familie și a specialității în sine
Medicul de familie este un medic personal, responsabil în primul rând de
asigurarea de îngrijiri continue și comprehensive oricărei persoane ce necesită
îngrijire medicală, fără deosebire de sex, vârstă sau boală. El îngrijește
persoana în context familial, comunitar și cultural al pacientului, respectând
totodată autonomia acestuia.
Medicul de familie are responsabilitate și față de cominutate. În procesul de
managment al bolii, el intregrează factori fizici, psihologici, sociali, culturali
și existențiali folosind cunoștințele și încrederea dobândită prin contacte
repetate.
Medicul de familie își exercită rolul profesional promovând sănătatea,
prevenind îmbolnăvirea și totodată furnizează tratament curativ și paleativ.
 Principiile medicinei de familie
• 1. Asistență medicală primară , de prim contract ( pentru toate problemele
de sănătate , pacientul trebuie să se prezinte inițial la medicul de familie, cu
excepția urgențelor majore, accidente grave etc.)
• 2. Asistență medicală integrativă coordonată ( privește problema actuală a
pacientului în ansamblu, tratând pacientul ca pe un întreg). Pacientul se
prezintă la MF ori de câte ori are nevoie, în timp util. Rezultatele
consultațiilor interdisciplinare , precum și date precum locul de muncă,
situația familială, comunitate, mediul ecologic și social, sunt integrate într-o
viziune unitară, de sinteză. Medicul de familie reprezintă interfața cu
ceilalți specialiști.
• 3. Asistență medicală personalizată, orientată către individ, familie ,
comunitate.
• 4. Asistență cu un proces unic de desfășurare a consultație, prin care se
stabilește în timp o relație directă printr-o bună comunicare medic-pacient.
• 5. Asistență medicală de continuare a îngrijirilor medicale ( de
continuitate, pe perioade lungi de viață pentru toate problemele pacientului
său de ordin fizic, psihic sau sociale. Pacientul trimis pentru consult și
tratament de specialitate sau spre referanță ( internare) revine de obicei
după o perioadă tot la MF. Acest lucru implică o bună cunoaștere a tuturor
problemelor pe care le are, le-a avut precum și prognosticul fiecărui pacient
înscris pe lista unui MF.
• 6. Asistența ce are un proces unic de luare a deciziilor , determinate de
prevalența și incidența bolii în comunitate. MF se ocupă simultan atât de
problemele acute ,cât și cele cronice ale pacienților. MF privește pacientul
în totalitatea stării sale de sănătate, mai exact, chiar dacă pacientul se
prezintă pentru o suferință acută banală, se are în vedere și afecțiunea
cronică de care suferă .
• 7. Asistența ce se ocupă de problemele acute și cronice ale pacinților.
• 8.Asistența ce se ocupă de boli în mod nediferențiat și într-un stadiu precocee , fapt
ce implică și intervenție urgentă necesară uneori.
• 9. Asistență ce promovează sănătatea și starea de bine, prin intervenții adecvate și
efective
• - aprecierea gradului de sănătate
• - factori sanogeni
• -factori de risc
• 10. Asistență ce are responsabilități specifice pentru sănătatea comunității
( patologie familială, modificări de structură familială, factori de risc familiali sau
comportamentali).
• 11. Asistență de M..F se ocupă de problemele de sănătate în dimensiunea lor
fizică, psihologică, socială, culturală și existențială.
Starea de bine complet trebuie privită sub aspect fizic, psihic și social.
 Obiectul şi domeniul activităţii MF
Medicul de familie are ca obiect de studiu omul în totalitate, în condiţiile de
viaţă ,muncă , de familie şi de comunitate ale acestuia.
Domeciul activităţii medicului de familie:
-Omul sănătos
-Omul aparent sănătos , dar cu factori de risc de îmbolnăvire
-Omul bolnav
-Familia si cominutatea umană în care trăiește pacientul
Domeniul de activitate a MF este foarte larg, acest lucru ducând la
deszvoltarea a numeroase ultraspecializări, însă anumite activități sunt
desfășurate doar de MF, alte activități putând fi efectuate în colaborarea
interdisciplinară cu alte specialități.
 Domeniul specific MF
Domeniul de activitate a MF este omul în intregime, fapt ce se referă la
persoana pacientului cu toate problemele sale de ordin socio-psiho-social.
Un alt domeniu de activitate al MF este familia și problematica sa: genograma și
factori de rist ereditari, obiceiuri familiale și factorii de risc comportamentali
( dieta familiei, fumat, stări conflictuale familiale) , schimbări în ciclul vieții de
familie, tulburări de adaptibilitate la impactul unor modificări strcturale ( deces,
divorț, separație) sau impactul îmbolnăvirii unui membru al familiei asupra
întregului sistem familial ( ex: neoplazii, Alzheimer etc.)
Un al treilea domeniu de activitate a MF este comunitatea, cu acțiunile de
prevenție generală ( se adresează populației sănătoase), prevenție primară
( persoane ce prezintă factori de risc de îmbolnăvire), prevenție secundară
( tratare bolilor depistate) și prevenție terțiară ( preveția apariției complicațiilor
cronice ale unor comorbidități: diabet zaharat, HTA, boli coronariene etc.)
 PRAXISUL
Praxisul de medicinã de familie, denumit în continuare praxis, reuneşte
patrimoniul de afectaţiune profesionalã, infrastructura cabinetului şi clientela
reprezentatã de pacienţi şi alţi beneficiari ai serviciilor oferite de cabinet.
În cazul unitãţilor sanitare cu profil de medicinã de familie, indiferent de
forma de organizare, denumite în continuare cabinete, infrastructura
praxisului este reprezentatã de spaţiile/imobilele în care se desfãşoarã
activitatea cabinetului/cabinetelor şi a punctului/punctelor de lucru, cu
anexele şi terenul aferent.
Infrastructura praxisului poate fi deţinutã în proprietate de cãtre medic sau de
cabinetul sãu ori se poate afla în folosinţa medicului în una dintre formele
prevãzute de lege.
Încetarea activitãţii unui medic care practicã independent într-un cabinet poate avea
loc în oricare dintre urmãtoarele cazuri:
a) pensionare;
b) deces;
c) încetarea activitãţii înainte de pensionare (boalã, handicap, interdicţia de a exercita
profesia, propria decizie);
d) schimbarea domiciliului.
Obiectul preluãrii activitãţii unui praxis îl reprezintã patrimoniul de
afectaţiune profesionalã. Modalitãţile de preluare a activitãţii unui praxis pot
fi:
a) vânzarea cu îndeplinirea condiţiilor prevãzute la titlul III din <>Legea nr.
95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii;
b) schimbul;
c) donaţia, legatul, fãcute în condiţiile Codului civil (art. 800 şi urmãtoarele);
d) locaţiunea (art. 1410-1490 din Codul civil), comodatul (art. 1560-1575 din
Codul civil), uzufructul (art. 517-564 din Codul civil);
e) aportul la capitalul social.
Preluarea activitãţii poate fi realizatã de cãtre un medic specialist de medicinã de
familie, persoanã fizicã, ori de o unitate sanitarã cu profil de medicinã de familie, în
formele de organizare prevãzute de lege, prin reprezentantul legal, în care cel puţin
un medic este confirmat în specialitatea medicinã de familie.
Aceştia trebuie sã facã dovada dreptului de exercitare a profesiei, respectiv a
înregistrãrii la Registrul unic al cabinetelor medicale la autoritatea de sãnãtate
publicã judeţeanã sau a municipiului Bucureşti.
În funcţie de modul de deţinere şi/sau de folosinţã a infrastructurii, se pot
aplica urmãtoarele proceduri:
a) dacã infrastructura se aflã în proprietatea privatã a medicului care îşi
înceteazã activitatea ori dacã infrastructura se aflã în proprietatea privatã a
unitãţii sanitare organizate de cãtre medic, aceasta poate fi transmisã în una
dintre formele de transmitere prevãzute de lege; se poate transmite şi doar
folosinţa infrastructurii, în una dintre formele prevãzute de lege;
b) dacã infrastructura se aflã în folosinţa medicului care îşi înceteazã
activitatea şi dacã în contractul în baza cãruia este deţinutã aceastã folosinţã
este prevãzutã o clauzã în acest sens, se transmite folosinţa infrastructurii.
În sensul celor menționate anterior, MF desfășoară următoarele activități:
1.Activitate curativă , pacientul se poate prezenta la MF pentru probleme
acute sau pentru multiple probleme de ordin biologic, psihic sau social. MF
este medicul de prim contact și reprezintă poarta de intrare a pacientului în
sistemul de sănătate publică, îndrumând pacientul spre alte specialități
necesare uneori în strategia de diagnostic, tratament și prevenție a unei
patologii.
2.Baza sistemului relațional ( comunicare bună MF-pacient, MF- medic
specialist, MF-farmacist).
3.Descoperirea unor boli în fază inițială și aplicarea de măsuri de prevenție
primară, secundară și terțiară aferente acesteia.
4.Pacienții cronici și monitorizați prin MF care asigură atât măsuri continue
de îngrijire a patologiei cronice, cât și tratarea unor posibile acuze acute ce
pot apărea pe parcursul monitorizării.
5. Pacienții cronici ( descoperit, tratat și monitorizat) are tendința în evoluția
bolii spre multiple complicații, însă prevenția acestora ( sau încetinirea
progresiei) prin tratament și măsuri de înlăturare a factorilor de risc
precipitanți este un domeniu important de activitate a MF ( prevenția
terțiară).
6. Recuperarea la domiciliu sau prin cabinetul de MF a unui pacient
externat dintr-o secție cu profil specific ( recuperare compleză printr-un
proces multidisciplinar).
7. Îngrijiri paleatice și terminale ce se desfășoară la domiciliul pacientului.
8. Aspecte de medicină comunitară
9. Aspecte de promovare a sănătății
 Metodologia MF
Metodologia MF se referă la ansamblul de metode folosite pentru aplicarea
principiilor acesteia la domeniul de activitate al MF.
Metodologia MF este o metodologie de sinteză și metode analitice.
Metode proprii de analiză:
1.Metode informaționale despre pacient, familie și comunitate
-Pacient : vărstă, sex, profesie, loc de muncă, itinerar profesional, statut
socio- economic, antecedente personale fiziologice și patologice
-Familie : genogramă, structură, etapele ciclului de familie, factori stresanți
familiali, comportamente familiale, antecedente patologice în familie, nivelul
educațional al familiei, impacte familiale ( divorș, deces, separare), factori de
risc familiali, statut socio-economic
- Comunitate : mediul ecologic, climat, aprovizionare cu apă, alimentația ,
igiena mediului, igiena muncii ( noxe profesionale, factori epidemiologici)
2. Metode relaționale printr-o bună comunicare între medic- pacient- medic
specialist-farmacist
3. Metode clinice ( examen clinic general al pacientului)
- În urma examinării MF decide dacă boala pentru care se prezintă pacientul
va fi tratată ambulator sau este nevoie de internare, temporizare și
investigații suplimentare sau este necesar tratament de urgență
4. Metode paraclinice ( MF poate efectua rapid unele explorări paraclinice la
cabinet sau la domiciliu : ECG, teste de laborat, probe funcționale
respiratorii, sau se pot efectua prin consult interdisciplinar).
5. Metode terapeutice : preventive, educative, curative și recuperatorii
6. Metode de colaborare interdisciplinară în timp util și în folosul pacientului,
fie prin consult interdisciplinar, fie prin referență medicală ( internare sau
predarea managmentului terapeutic episodic unui specialist din asistența
medicală secundară sau terțiară). La sfârșitul episodului, pacientul revine sub
supravegherea medicală continuă și de sinteză a medicului de familie.
 Competențe în MF
Competențe de bază ale MF reprezintă abilități pe care orice specialist de MF trebuie
să le stăpânească:
1.Managment în asistență primară
-Abilitatea de a stabilii o legătură cu pacienții
-Coordonează îngrijirile de sănătate publică împreună cu alți profesionaliști din
asistența primară rezultatul fiind ingrijiri efective și corespunzătoare ( MF are și rol
de reprezentant al intereselor pacientului atunci când este nevoie)
2. Îngrijiri centrate pe persoană
3. abilități specifice pentru rezolvarea problemelor
4. Abordare comprehensivă
-asigură simultan atât managmentul patologiilor acute, cât și de cele cronice
-promovează sănătatea și bunăstarea prin strategii de prevenție corespunzătoare
5. Orientare spre comunitate
6. Abordare holistă ( abilitatea de a utiliza un model biopsihosocial, luând în
considerare dimensiunile culturale și existențiale.
Pentru a practica specialitatea de MF , un practicant de MF trebuie să își însușească
competențe în trei domenii importante :
-sarcini clinice
-comunicarea cu pacientul
-managmentul cabinetului
Ca o trăsătură științifică centrată pe persoană, există trei trăsături fundamentale :
-Contextual : folosind contextul persoanei: familia, comunitatea și cultura acestuia
-Atitudinal : bazat pe abilitățiile profesionale ale doctorului pe valori și etică
-Științific: adoptă o abordare critică, bazată pe cercetare în practica curentă
 Funcțiile MF
1. Asigură asistență medicală primară, de prim contact
2. Asigură coordonarea pacientului în cadrul sistemului de sănătate publică,
îndrumând întotdeauna când este necesar , pacienții spre servicii de
specialitate, consult interdisciplinar, sau spre referanță : internare în spital
3. Asigură asistență medicală personalizată privind pacientul ca un tot unitar
( se ocupă de un cumul de boli de ordin biologic, fizic , psihic sau social).
4. Asigură asistență medicală continuă pentru pacienții săi, chiar dacă
secvențial, pe perioade determinate sunt tratați în alte servicii de
specialitate
5. Asigură asistență medicală curativă pentru o multitudine de afecțiuni
6. Asigură supravegherea stării de sănătate a populației sănătoase ,
promovând factorii sanogeni ( benefici sănătății) și desfășurând multiple
acțiuni de prevenție generală
7. Asigură activități de prevenție primară, pentru grupele de populație sănătoasă,
dar cu risc de îmbolnăvire ( pacient cu sănătate safisfăcătoare) prin identificarea
factorilor de risc de îmbolnăvire și combaterea acestora prin activități specifice
8. Asigură măsuri de prevenție secundară , deoarece participă la descoperirea
precocee a îmbolnăvirilor și aplicarea tratamentului adecvat, unde alături de alți
specialiști, vindecă, oprește evoluția severă a afecțiunilor, participă la
supravegherea medicală continuă.
9. Măsuri de prevenție terțiară aparțin în mare măsură specialiștilor din spitale,
clinici, institute, dar supravegherea continuă a tratamentului la domiciliu în
bolile cronice precum și combaterea factorilor de risc ce au condus spre
decompensare sau complicații este de competența MF.
10. Participă la activități specifice de prevenție specifică anumitor afecțiuni cu grad
crescut de contagiozitate ( TBC, boli venerice, hepatite) sau gravitate
( oncologice).
11. În cazul pacienților ce necesită activități de recuperare și reabilitare, MF
este responsabil de supravegherea și continuarea acestui proces în etapa de
domiciliu sau în ambulatoriu.
12. Asigură îngrijiri medicale paleative și terminale paciențiilor săi, precum și
activități de psihoterapie pentru membrii familiei, la domiciliul celui în
suferință
13. Asigură asistența pacienților în problematica legată de sănătatea familiei (
afecțiuni genetice , comportament familial, planificare familială).
14. Participă la activități de asistență medicală a comunității
15. Asigură activități cu caracter social : vizita la domiciliu a pacienților cu
handicap, netransportabili, neinstituționalizați, dispensarizează și prescrie
rețete gratuite unor categorii sociale defavorizate.
16. Asigură o cercetare medicală proprie , specifică asistenței medicale
primare , prin identificarea riscului de îmbolnăvire, a morbidității teritoriale,
ierarhizarea prioritățiilor, a serviciilor solicitate de pacient, a eficienței, a
costurilor, a calității ofertelor și mulțumirea pacientului.
17. Asigură printr-o echipă de sănătate , serviciile solicitate de populație, iar
printr-un managment adecvat al cabinetului și o pregătire medicală continuă a
membrilor echipei de sănătate, o diversificare și o îmbunătățire continuă a
acestor servicii.
 Servicii medicale oferite de MF
1. Îngrijri mediclale curative, personale și primare
2. Îngrijiri medicale profilactice generale
3. Reabilitare în faza de domiciliu sau ambulator la dispensar
4. Îngrijirea și supravegherea dezvoltării copilului
5. Îngrijiri geriatrice și gerontoprofilaxie
6. Servicii de mică chirurgie
7. Tratament prespitalicesc în traumatologie-ortopedie
8. Acordarea primului ajutor în urgențe medico-chirurgicale, la dispensar,
(ambulatoriu), la domiciliu
9. Îngrijiri generale pentru femei
10. Planificare familială și contracepție
11. Îngrijirea sarcinii ( ante, intra și postpartum)
12. Îngrijiri pe perioada lăuziei
13. Examinări de triaj epidemiologic în colectivități și individual
14. depistarea, izolarea, spitalizarea, tratarea bolnaviilor contagioși
15. Anchetă epidemiologică în focar
16. acțiuni de dezinfecție, dezinsecție, deratizare
17. Efectuarea vaccinărilor și revaccinărilor periodice planificate și a celor de
necesitate
18. Supravegherea și urmărirea unor focare cu impact deosebit în sănătatea
publică( TBC, hepatite virale A,B,C,D, boli venerice)
19. Depistarea și tratarea focarelor parazitare ( familiale , comunitare)
20. Distribuția unor medicamente și supravegherea unor tratamente la domiciliu
21. Activități de control și recomandări privind igiena alimentației și
comportamentul alimentar
22. Activități privind igiena mediului ( apă, mediu, sol)
23. Activități de medicină comuniată ( comunități de copii, școlari, studenți,
industriale, rurale)
24. Activități de depistare și combaterea a factorilor de risc din bolile cronice
și a descendenților acestora ( diabet zaharat, boli cardiovasculare, malformați
congenitale, boli renale)
25. Depistarea precocee a îmbolnăvirilor prin cancer și dispensarizare
26. Acordarea de îngrijiri terminale
27. Examinări periodice sau ocazionale ( contract prenupțial, angajare)
28. Depistarea și combaterea factorilor de risc profesional
29. acțiuni de depistare și combatere a îmbolnăvirilor profesionale sau legate
de locul de muncă
30. Coordonează consulturile interdisciplinare , integrând rezultatele
31. Acțiuni de depistare și propuneri de rezolvare a cazurilor sociale
32. Evidență și dispensarizare a cazurilor de dependență, handicap, infirmități
33. Asigură asistență 24 de ore prin asociere în localitățiile fără servicii de
gardă
34. Acordă terapii adiționale curative ( fizioterapie, fitoterapie, acupuntură)
35. Examinări de laborator utile practicii medicale în asistență medicală
primară
36. Explorări funcționale , după posibilitățiile și dotarea cabinetului ( ex:
spirometrie)
37. Activități de managment al serviciilor de sănătate la nivel comunitar
38. Acțiuni de profilaxie primară, secundară, terțiară
39. Eliberarea unor documente medicale
40. Poate participa la pregătirea studențiilor, stagiarilor și rezidențiilor de MF
41. Activități de cercetare medicală în asistența medicală primară
-Cercetări populaționale
-Studii epidemiologice
-Cazuri clinice
-Eficiența unor terapii
-Aspecte de morbiditate în teritoriu
DEFINIŢIA FAMILIEI, SCOPUL ŞI NEVOILE ACESTEIA

Familia reprezintă un sistem social, celula de bază a unei societăţi, ce defineşte un

grup de persoane ce au reşedinţă comună, sunt înrudite sau legate biologic sau
afectiv, ce coopereză economic şi care are cel puţin o pereche , ce întreţine relaţii
sexuale acceptate de societate, cu posibilităţi de reproducere sau adoptare de copii.
Din puncte de vedere bio-psiho-social , familia poate fi condierată ca fiind:
-Biologic: un sistem de trasmitere genetică
--Psihologic : un sistem de dezvoltare a personalității și a afectivității
--Social : un sistem durabil, cu funcții de protecție și de satisfacere a nevoilor sociale
-Scopul unei familii este de a asigura membrilor săi satisfacerea nevoilor, prin
acțiunea conjugată a tuturor membrilor pe perioada întregii vieți.
-Nevoile familiei: habitat, alimentație, resurse sanitare, sociale, intelectuale,
spirituale, emoționale.
Societatea modernă, aflată într-o permanentă transformare, are nevoie ca membrii săi să
dispună de flexibilitate și adaptabilitate în continuă creștere, iar familia constituie
matricea acesteai adaptări psiho-sociale. Numeroase studii de ordin psihologic, psihiatric
și populațional atestă faptul că : evenimente majore negative ce pot duce la distrugerea
familiei( moarte, divorț) prin efectele stresante, duc la afectarea stării de sănătate a
celorlalți membrii ai familiei.
Orice problemă apărută într-o familie poate influența starea de sănătate a tuturor
membrilor familiei,afectând funcționalutatea familiei, fapt de depinde de durata și
gravitatea problemei. MF este cel care cunoaște toate problemele de ordin bio-psiho-
sociale ale familiei și poate acționa pentru a preveni și trata orice dezechilibru apărut.
Patologii precum : HTA, AVC, Hipercolesterolemia, Angina pectorală sunt de 3 ori mai
frecvente în cadrul familiilor cu probleme în funcționalitatea familiei. De asemenea,
comportamentul alimentar, consumul de alcool, fumat, sedentarism, stres familial sunt
alți factori de risc de îmbolnăvire de ordin familial pe care MF trebuie să îi cunoască,
putând astfel acționa prin măsuri de profilaxie primară , fapt ce determină scăderea
mortalității generale și creșterea speranței de viață.
 SĂNĂTATEA FAMILIEI
SĂNĂTATEA este definită ca fiind starea de complet bine fizic, mintal,
social, în absenţa bolii sau infirmităţii. Starea de bine depinde de fiecare
membru al familiei, de interacţiunile membrilor familiei şi de interacţiunile
familiei cu alte sisteme sociale. Termenul de complet bine este greu de
apreciat, deoarece odată cu evoluţia societăţii acest termen a suferit
modificări prin creşterea pretenţiilor în legătură cu calitatea vieţii, fapt ce
depinde de fiecare membru al familiei , de pretenţiile familiei, precum şi
de societatea şi comunitatea în care se găseşte familia.
Pentru MF, criteriile care definesc starea de bine ale unei familii sunt:
-bunăstarea fizică
-bunăstarea psihică
-bunăstarea socială
• 1.Bunăstarea fizică ( biologică) a familiei este dată de bunăstarea fizică a
fiecărui membru
• -dezvoltarea corporală normală ( biologică) trebuie să corespundă unor
parametri fiziologici ce țin de rasă, sex, vărstă ( atât în perioada de nou-născut
până la perioada de diferențiere, creștere, maturizare, îmbătrînire). Aspecte ce
sunt urmărite sunt atât de ordin exterior, structuri morfologice interne, funcții și
particularități fiziologice, biochimice, endocrine și nervoase.
• -criteriile de apreciere sunt clinice și paraclinice : examen clinic complet
( anamneză și examen fizic), măsurarea unor parametri antropologici;
evidențierea capacității funcționale pasive și active conform standardelor pt
vârstă, sex prin examinări paraclinice
• 2. Bunăstarea mentală : dezvoltarea optimă a capacității tuturor membrilor
familiei ( intelectual, emoțional)
- Participarea la sarcini în cadrul familiei, împărțirea sarcinilor
- Odihnă corespunzătoare, relaxare plăcută, folosirea timpului liber
- Relații interpersonale bune ( soț-soție, părinți-copii, bunici-părinți, bunici-copii)
• -capacitatea de adaptare la schimbări
• -controlul instinctelor, lipsa conflictelor
• -armonie interioară, legături afective solide
• -comunicare eficientă, spontană
• -comportament etico-moral adecvat
• -atmosferă caldă, prietenoasă, plină de optimism
• 3. Bunăstarea socială, condiționată de bunăstarea fizică și mentală,
deoarece o familie care se află într-o conviețuire armonioasă, poate să
insufle aceași stare și în comunitate/ societate.
CRITERII DE APRECIERE A BUNĂSTĂRII SOCIALE oglindesc satisfacerea
neoilor fundamentale ale familiei:
-habitat corespunzător, locuință igienică, cu nr suficient de camere, încălzire,
iluminare, aerisire adecvată, dotări igienico-sanitare corespunzătoare numărului de
membrii ai familiei, mediu ecologic și geografic sănătos
-alimentație echilibrată, adecvată vârstei și activității , cu predominanța
produselor naturale
-odihnă, recreere, concedii
-activități profesionale și complementare care să-i aducă satisfacție și sentimentul
de împlinire
-posibilitatea de a apela la instituții de învățământ, organizații culturale,
religioase, științifice, turistice etc
-accesibilitate la serviciile de sănătate
-posibilitatea de a avea medic de familie
-folosirea serviciilor de sînîtate preventivă ( imunizări, vaccinări)
-folosirea serviciilor de specialitate( spitale, ambulator)
-folosirea serviciilor recuperatorii ( fizioterapie, cure balneare)

O familie adecvată întrunește următoarele criterii :

-Țeluri socio-profesionale adecvate fiecărui membru și distracții comune
-Conversații și activități în cadrul familiei și în comunitate
-Contacte active cu grupuri cu interese comune, în funcție de vârstă, profesie
-Participarea în organizații educaționale, politice, recreative
-Roluri maleabile în cadrul familiei prin împarțirea sarcinilor
-Puterea este împărțită, toți membrii participă la decizii
-Autonomie ridicată a fiecărui membru
 ASPECTE DE SĂNĂTATE ALE FAMILIEI
În structura familiei sunt urmăriți 5 parametrii:
1.Intreacțiunea dintre membrii familiei
2.Legăturile familiei cu alte sisteme sociale
3.Eforturile active ale membrilor de a face față problemelor
4.Libertăți și responsabilități ale fiecărui membru
5.Flexibilitate-rigiditate în relațiile de roluri familiale

Din punct de vedere al interacțiunii membrilor familiei ne interesează să existe o

bună colaborare și comunicare eficientă între soți, părinți și copii, bunici și părinți,
bunici și nepoți. De multe ori, în cadrul unei familii locuiesc până la 3 generații, fapt
ce poate creea situații conflictuale datorită diferențelor de mentalitate.
În ceea ce privește interacțiunile sociale, trebuie urmărit frecvența participării în
comunitate ( organizații, cluburi), intensitatea activităților culturale și de recreere,
varietatea activităților copilului, activități combinate alea familiei în societate.
 CLASIFICAREA FAMILIILOR DUPĂ COMPETENŢĂ
1.Familii optime
2.Familii competente, dar îndurerate
3.Familii disfuncţionale
4.Familii puternic disfuncţionale
Familia optimă:
-părinții sunt implicați în relații în care puterea este înpărțită. Fiecare membru în
consideră pe celălalt competent
-părinții au un grad înald de intimitate psiho-socială și o stânsă legătură afectivă
-părinții au un grad înalt de satisfacție sexuală
-părinții au o individualitate foarte evoluată
-părinții nu sunt în competiție
-relațiile părințiilor cu părinții lor și prietenii sunt calde, satisfăcătoare
-sunt absente relațiile extraconjugale
• Familia optimă se bazează pe :
• -discuții eficiente, în situația unor probleme
• -claritate în comunicare, cu un nivel ridicat de spontaninitate
• -membrii familiei își asumă responsabilitatea pentru faptele și acțiunile lor,
încurajându-se reciproc
• -încredere între membrii
• -în cadrul familiei este o atmosferă caldă, adectuoasă, plină de optimism
• -nivele crescute ale maternității psihologice
• -toți membrii familiei au activități individuale în scopuri comune ( țeluri) și
personale ( individualitate)
Familia competenă , dar îndurerată:
-Familia este deprimată emoțional
-Ca grup ( statistic) au tendința la obezitate, multe suferințe de ordin fizic și psihic,
consum de anxiolitice, consulturi repetate la diferiți specialiști în ciuda faptorului
psihic afectat
-Unul dintre părinți tinde să domine moderat. Nu sunt semne de împărțire a autorității
-Unul dintre membrii familiei ( sau toți) consideră mai importantă bunăstarea
materială, fapt ce duce de multe ori la limitarea timpului petrecut în cadrul familiei
=stări conflictuale
-În ciuda conflictelor existente, părinții se ocupă intens de educația copilului și reușesc
să ajungă la un consens în rezolcarea problemelor
-Totuși , copiii crescuți într-o astfel de familie nu reușesc să își exprime sentimentele
într-o manieră satisfăcătoare. Copiii sunt aparent sănătoși, au o dezvoltarea bună și
funcționează educațional, social bine.
Familia disfuncțională:
-familii disfuncționale dominant supuse
-familii disfuncționale conflictuale ( rigiditate, iar în condiții de stres se
exagerează caracterul mut al conflictului)
În familia disfuncțional dominant supusă, părinții controlează și domină fiecare
aspect al vieții de familie. Există puțină intimitate , iar membrii familiei sunt
distanți unul față de celălalt. Multe familii consideră acest model ca fiind normal,
explicând conflictele pe care le au prin intervenția unor factori externi.
-Aceste familii nu se consultă în rezolvarea problemelor
--părintele dominant ia toate deciziile, fără a lua în seamă opinia celorlalți
-Exprimare sentimentelor este mascată
-Mediul familial este trist, ostil
-Simpatia este absentă sau redusă
-Conflictul mut este omniprezent
Familia disfuncțională conflictuală:
-Conflict continuu între părinți
-Fiecare încearcă să îl domine pe celălalt
-Niciunul dintre membrii nu vrea să împartă puterea
-Niciunul nu acceptă să fie subordonat
-Copiii sunt atrași în conflict , de partea unuia dintre părinți
-Nu există apropiere, încredere
-Membrii nu se pot consulta în rezolvarea problemelor, fapt ce determină apariția
unei noi probleme
-Copiii nu vor fi învățați cum se rezolvă corect problemele
-Intimitatea între soți nu mai există
-Le lipsește puterea afectivă de a fi fericiți
Familia sever disfuncțională:
-Nu încurajează independența copiilor
-Apare agresivitatea
-Comunicarea în cadrul familiei este practic absentă
-În cazul apariției unor probleme, acestea sunt ignorate, negate, membrii
familiei neputând a se consulta între ei pentru rezolvarea acestora
-Atmosfera familială este cinică, lipsită de speranță, sentimentele sunt
evitate, întâlnirile membrilor familiei stârnesc de multe ori noi conflicte
-Relațiile cu alte medii sociale sunt mult diminuate
-Apar numeroase patologii de ordin fizic, dar în special psihic
-Caracterele copiilor- viitorii adulți sunt puternic influențate de
comportamentele familiale din cadrul familiei
FAMILIA SĂNĂTOASĂ:
1.Puterea este împărțită echitabil
2.Organizare flexibilă
3.Problemele se rezolvă în mod adaptiv
4.Interacțiuni de nivel înalt
5.Multiple contacte cu alte sisteme sociale din exteriorul familiei
6.Sprijin pentru dezvoltarea personalității
7.Încurajarea autonomiei în cadrul grupului
 HOMOCULTURA
Homocultura este termenul folosit pentru care sunt implicate următoarele 2
aspecte:
1.Cultivarea factorilor sanogeni ( benefici păstrării sănătății)
-igiena mediului ecologic
-igienă comunitară, locuință sănătoasă, alimentație corespunzătoare, dotări socio-
sanitare
-stabilitatea familiei și adaptarea la stres , la schimbările ciclului vieții de familie
2.Combaterea sau diminuarea factorilor de risc sau potențiali de risc ai sănătății
prin măsuri de profilaxie primară
Strategia de păstrare a sănătății familiei este bazată pe cunoasșterea gradului de
cultură sanitară a membrilor familiei, precum și gradul de disponibilitate ai
acestora de aplica măsurile ce le sunt recomandate în vederea realizării acestui
deziderat.
• Starea de sănătate deplină, ce caracterizează majoritatea populației la
naștere, poate fi pierdută treptat pe parcursul ciclului vieții de familie. O
mică parte a populației are starea de sănătate deplină pierdută incă de la
naștere, prin apariția unor malformații congenitale sau boli genetice.
• Prevența unor factori de risc a căror importanță este deosebită prin modul
lor de acțiune, timpul de expunere, intensitatea acestora sau asocierea lor,
va determina în timp pierderea echilibrului organismului și evoluția spre
starea de boală.
• Sănătatea este considerată acea stare de bine complet a organismului
d.p.v bio-psiho-social determinată de echilibrul între factorii sanogeni și
factorii de risc. Înclinarea balanței spre a doua categorie de factori
determină apariția îmbolnăvirii ( fie prin creșterea efectului factorilir de
risc, fie scăderea celor sanogeni sau combinația celor două mecanisme).
• Astfel , în funcție de acești parametri putem definii și clasifica treptele de
evoluție ale sănătății.
 TREPTELE ( GRADELE ) SĂNĂTĂȚII
Definind SĂNĂTATEA ca acea stare de complet bine bio-psiho-social, nu
doar în lipsa bolii sau infirmităților, în practica medicală aceasta se traduce
prin:
-Lipsa unor acuze, simptome subiective
-Lipsa unor modificări patologice obiective la examenul clinic complet
-Lipsa unor factori de risc de îmbolnăvire sau accident
-Lipsa modificărilor patologice la examenul de laborator, paraclinic,
imagistic etc
Plecând de la acești parametrii, gradul de sănătate al unei persoane va fi
stabilit în funcție de aceștia, definind astfel treptele ( gradele ) sănătății.
O persoană ce întrunește toate condițiile menționate mai sus, este încadrată
ca fiind PACIENT CU SĂNĂTATE DEPLINĂ.
• PACIENTUL CU SĂNĂTATE SATISFĂCĂTOARE întrunește toate
aspectele de definesc absența unei boli ( lipsa simptomelor, semne de boală la
examen clinic general și examinările paraclinice) , însă prezintă unul sau mai
mulți factori de risc de îmbolnăvire.
• ex: Pacient sănătos, cu toate valorile normale chiar și la examene biologice
( TTG, GLICEMIE A JEUN) însă este descendent dintr-un părinte cu Diabet
zaharat.
• PACIENTUL CU SĂNĂTATE ÎNDOIELNICĂ : nu prezintă acuze
subiective sau modificări patologice obiective, examenele funcționale sunt în
limita normalității, prezintă unul sau mai mulți factori de risc de îmbolnăvire
și un anume test pozitiv pentru debutul subclinic al unei afecțiuni ( stadiul
preclinic al bolii).
• ex: pacient din descendent diabetic, nu prezintă semne sau simptome
specifice diabetului ( poliurie, polidipsie, scădere în greutate, polifagie),
examene de laborator sunt în limite normale, inclusiv glicemia a jeun, însă
testul de toleranță a glucozei evidențiază scăderea acestei toleranțe, fără a avea
însă diabet zaharat în acel moment.
SĂNĂTATEA SUBMINATĂ, STADIUL INCIPIENT AL UNEI BOLI este
reprezentată de pacienul care are risc de îmbolnăvire prin prisma unor factori de
risc prezenți, prezintă sau nu acuze în cadrul examenului anamnestic, examenul
clinic obiectiv atent efectuat poate evidenția unele modificări patologice, iar
examenul de laborator confirmă diagnosticul.
Ex: la cazul menționat anterior, adăugam : apariția sau nu simptomelor / semne
de diabet zaharat instalat + glicemie a jeun peste 126 mg/dl.

PACIENTUL CU SĂNĂTATE COMPROMISĂ sau STADIUL CLINIC

MANIFEST AL BOLII : apariția semnelor și simptomelor de boală, atât la nivel
clinic cât și paraclinic, la un pacient cu factori de risc prezenți.
( ex: bolnavi cu afecțiuni acute / cronice)
PACIENTUL CU SĂNĂTATE PIERDUTĂ sau STADIUL DECOMPENSAT
AL BOLII ex: pacient cu HTA și INSUFICIENȚĂ CARDIACĂ GLOBALĂ
PATOLOGIA FAMILIALĂ:
Familia reprezintă mediul primar al ființei umane, un câmp interferențial,
în care se cultivă, crește și se menține sănătatea, sau apar /se agravează
anumite boli.
Patologia familială poate fi datorată următoarelor cauze:
1.EREDITARE : boli cu trasmitere genetică
-patologie cu transmitere genetică
-teren reactic predispozant ( posibil condiționat genetic ) ex: ATOPIA la
persoanele alergice
-patter-uri comportamentale însușit
-fenomenul accelerației patologiei la nivelul generațiilor
-status socio-economico-profesional dobândit
2. CAUZATE DE FACTORI DE MEDIU
A.CAUZE FIZICE:
-Cauze mecanice ( traumatice) : accident de muncă, accident de circulație,
catastrofe naturale
-Cauze termice : șoc termin, insolații, degerături, arsuri
-Electrocutări
-Iradieri : nucleare, iatrogene
B. CAUZE CHIMICE :
-Intoxicații acute profesionale, accidental, voluntar
-Arsuri chimice
-intoxicații cronice profesionale
C.CAUZE BIOLOGICE:
-infecții virale, bacteriene
-parazitare, fungice
-mușcătuiri
-înțepăruri
-alergeni
3. CAUZE FAMILIALE
-divorț
-deces
-conflicte familiale
-violență fizică și psihică
-abandon familial
-comprtament familial învățat
4. CAUZE SOCIALE
-război
-revoluție
-demonstrații
5.FACTORI PREDISPOZANȚI
-factorii de risc
-factori compotamentali
Îmbolnăvirea unui membru al familiei, va avea repercursiuni asupra
celorlalți membri membri, putând fi implicată atât componenta
fizică( biologică) sau doar cea psihică( emoțională).Capacitatea membrilor
familiei de a se adapta acestor modificări este analizată prin prisma mai
multor elemente. Dpv afectiv , abilitatea membrilor familiei de a se adapta
acestor noi situații împarte familia în mai multe categorii.
1.Familia cetripetă, orietntată spre interior, în care mebrii familiei au
dificultăți în a părăsi familia sau a investi sentimente în afara acesteia.
Familia este sursă de satisfacție. Membrii familiei fac front comun în a
ascunde problemele celor din exterior, o disfuncție ce trebuie recunoscută
și corectată.
2.Familia centrifugă, orientată spre exterior,încurajează independența,
satisfacția vine mai ales din exterior, disfuncție ce trebuie corectată,
ameliorată.
3.Familia mixtă, în care ambele mecanisme participă benefic.
După acest model ,familiile pot fi:
-optime
-adecvate :mediu ( centripete); centrigude, mixte
-grav disfuncționale :cetripete, centrifuge.
Dimensiunea de adaptare se referă la asocierea dintre sistemul familial și
componentele variabile ale acestuia. Acest echilibru este necesar și în
procesul de creștere, stabilitate.
Se pot crea modele familiale cu posibilități de adaptare de criză ( stres,
boală) sau la ciclurile vieții de familie. Acestea urmăresc 3 elemente:
1.Familia
2.Mediul (ecologic, geografic, subsistemul social, subsistemul economic,
subsistemul cultural, subsistemul biologic)
3.Agenții (forțe , substanțe, elemente) ce acționează ca stresori ai
sistemului, producând dezechilibru bolii.
Efectul acțiunii agenților în condițiile de mediu pot produce , în funcție de
rezistența sistemului familial, starea de boală sau stabilitatea stării de
sănătate.
 IMPACTUL BOLII ASUPRA FAMILIEI
La nivel FINANCIAR:
-cheltuelile necesare îngrijirii celui în suferință
-reducerea venitului familial ( concediu de boală) atunci când cel în suferință
aducea venituri substanțiale
La nivel HABITUAL:
-acordarea spațiului și condiții optime celui bolnav pt îngrijire
-necesitate redistribuirii și reorganizării spațiului rămas celorlalți membrii
La nivel PSIHIC:
-stresul legat de gravitatea bolii asupra familiei și asupra bolnavului
-dificultăți în înțelegerea cauzelor și realității bolii
La nivel STRUCTURAL:
-sarcinile celui bolnav sunt preluate de ceilalți membrii
La nivel SOCIAL:
-persoană singură cu copii, îngrijirea copiilor rămâne în sarcina familiei
lărgite sau a unor organizații sociale
Modalități de acțiune ale sistemului familial pentru ca impactul bolii să fie
anihilat sunt:
-bună comunicare pacient-medic de familie-membrii familiei
-mecanisme adaptive compensatorii la nivel familial în plan organizatoric,
financiar, structural, emoțional
-o coeziune familială ce necesită a fi întărită în cazul confruntării cu boala
 IMPACTUL FAMILIEI ASUPRA BOLII
Familia poate determina evoluția bolii, gravitatea simptomelor, adaptarea
celui aflat în suferință la boală și creșterea gradului de suport fizic.
Bolnavul nu trebuie niciodată învinuit pentru boală.
Influența familiei asupra bolii depinde de mai mulți factori:
1.Factori culturali: pot influența boala prin complianța la tratament și
disponibilitatea membrilor familiei de a se angaja în acordarea unor
diferite forme de îngrijire
2.Factori tradiționali: obiceiuri empirice, factori tradiționali, etnici
3.Factori sociali: unele boli au o importantă componentă socială sau starea
socială a familiei poate infleunța direct evoluția bolii
• Reacțiile familei în fața bolii sunt diferite, iar medicul de familie
este adesea pus în situația de a le constata:
• -negarea bolii
• -neîncrederea în precia diagnosticului
• -furia și revolta membrilor familiei datorită tensiunii emoționale
• -tristețea, anxietatea, chiar depresia
• -acceptarea bolii și implicarea într-un porgram terapeutic
• Ruperea mecanismelor adaptive poate determina o slabă coeziune
familială și tulburări patologice în plan psihosomatic, afectând
bolnavul sau membrii familiei. Fazeele terminale ale unor boli
pot determina astfel de repercursiuni, determinând creșterea
morbidității și mortalității prin boli cardiovasculare ( determinate
de componenta psihică), depresie, anxietate, patologie ulceroasă
etc.
Rolul MF crește prin îngrijirile ce le acordă bolnavului, dar și participarea
activă la păstrarea echilibrului familial în cadrul proceselor adaptive
menționate anterior.
Evenimente stresante de viață și boală induc dereglarea mecanismelor
adaptive și un dezechilibru în sistemul familial, necesitând resurse speciale
din partea membrilor familiei. Dacă familia nu are sau nu găsește resursele
necesare,se instalează criza familială, cu apariția unor mecanisme
patologice precum: evitarea, protecția, somatizarea. MF trebuie să
recunoască membrii familiei cu aceste patologii , deoarece neintervenind
într-o astfel de situație se creează în timp un mediu impropiu dezvoltării
familiei ,care evoluează frecvent spre destrămarea acesteia.
Medicul de familie trebuie să recunoască aceste aspecte și să intervină
activ pentru păstrarea sănătății familiei.
Analiza stării de sănătate a populaţiei se face prin indici de apreciere
clasificaţi în:
1.Indici demografici
2.Indici de morbiditate
3.Indici de măsurare a îmbătrânirii a populaţiei
4.Indici de mediu, factori de risc
5.Indici de evaluare a activităţii în spital
1. INDICII DEMOGRAFICI
Sunt folosiţi ca parametru important al stării de sănătate a unei comunităţi, naţiuni
. Ei sunt indicatori de nivel =rezultat al acţiunii factorilor care influenţează
starea de sănătate.
Demografia derivă din limba greacă = demos ( popor) + grafos ( descrie)
Obiectivul demografie
I.Prima etapă: de la apariție ( secXVII- până în secXX)
-statistică socială, statistica populației
II.A doua etapă:
-biologizarea demografiei
-legi de evoluție a populației ( prin natalitate, mortalitate) = curba logistică
III:A treia etapă:
-socializarea demografiei
-știința socială cu factori determinanți sociali
Obietivele de astăzi ale demografiei sunt:
-culegerea, compararea, analiza statistică , prezentarea analizei populaționale
(necesită calcule matematice)
-tendințe și fenomene demografice ( necesită matematică, sociologie, economie
etc)

INDICII DEMOGRAFICI:
-NATALITATEA
-FERTILITATEA
-MORTALITATEA
Acești parametri înregistrează frecvența cazurilor și interpretarea lor,
probabilitatea , evoluții, precum și riscuri la nivel comunitar.
• MIȘCAREA POPULAȚIEI reprezintă dinamica populației și este
caracterizată de următorii parametrii:
• -Natalitatea
• -Fertilitatea
• -Fecunditatea
• -Nupțialitatea
• -Divorțialitatea
• -Mortalitatea
• -Speranța de viață
• -Sporul natural al populației
NATALITATEA reprezintă un important indice al evoluției demografice
într-un teritoriu și este influențată de factori sociali, economici, politici,
culturali, psihologici, legislativi, religioși, medicali etc.
Dinamica populației la nivel național ,cât și șa nivel regional este
influențată de evoluția natalității.
Natalitatea reprezintă frecvența nașterilor dintr-un teritoriu, pe o anumită
perioadă de timp și este apreciată prin indicele de natalitate ce reprezintă
numărul de nou născuți vii la 1000 de locuitori.
I.N.T= nr. născuți vii* 1000/ numărul populației dintr-un anumit teritoriu
Indicele de natalitate poate fi calculat și pe perioade mai scurte de timp
( semetru; trimestru) . Indicele de natalitate variază de la o țară la alta, de
la o regiune la alta sau de la o comunitate la alta.
În România, în luna martie 2017 s-au născut 15.051 copii, cu 2.035 (15,6%) mai
mulţi comparativ cu martie 2016, şi au decedat 22.709 persoane, în scădere cu
238 (1,1%) faţă de a treia lună a anului trecut.
Cumulat, în primele trei luni din acest an s-au născut 43.163 copii, în scădere cu
2,2% faţă de perioada ianuarie-martie 2016, şi au decedat 73.980 persoane, în
urcare cu 9,5%, astfel că sporul natural negativ a fost de 30.817 persoane, în
creştere cu 26,3% faţă de perioada similară a anului trecut.

Se consideră că valorile indicelui de natalitate poate fi interpretat astfel:

-Peste 40% : foarte ridicat
-Între 30-39,9% : ridicat
-Între 20-29.9%: mediu
-Între 15-19.9% : scăzut
-Sub 15% : foarte scăzut
FERTILITATEA este un alt indice fidel al evoluției populației și reprezintă
numărul de născuți vii la 1000 de femei aflat în perioadă fertilă ( între 15-49 ani).
I.F= nr. născuți vii *1000 / nr femei cu vârstă între 15-49 ani
Calculată pe grupe de vârstă, fertilitatea cea mai mare este reprezentată de grupa
20-24 ani, urmează cele cu vârsta cuprinsă între 15-19 ani, apoi cele între 24-35
ani.

FECUNDITATEA reprezintă capacitatea bilogică a femeilor cu vârsta între 15-49

ani de a procreea.
Prin sarcină se înțelege produsul de concepție de a depășit 2 luni si care în
evoluție se termină prin născut viu, mort sau avort.
Un indice de fecunditate scăzut, cu un indice de fertilitate scăzut denotă un
fenomen de sterilitate sau fenomenul de folosire pe scară largă a produselor
anticoncepționale. În schimb, un indice de fecunditate mare, cu un indice de
fertilitate scăzut = terminarea multor sarcini prin avort
NUPȚIALITATEA: este strâns legată de mișcarea populației. Influențând
natalitatea, precum și morbiditatea, mortalitatea și este reprezentată de
numărul de căsătorii * 1000/ nr .populației.
Acest indice are un puternic rol și în determinarea celorlalți indici
importanți în demografie, influentând și indicele de fertilitate.
DIVORȚIALITATE: nr de divorțuri*1000/ nr populației
Acest indice poate fi exprimat și sub formă procentuală:
Nr divorțuri*100 / nr de căsătorii din aceeași perioadă.

MORTALITATEA : indicator demografic important ce intră în calculul

numărului populației unei comunități, însă are și rol în determinarea stării
de sănătate în comunitatea resprectivă.
Mortalitate generală: nr decese (într-un an) * 1000/ nr populației într-o
comunitate.
Deces = dispariția oricărui semn de viață la un moment ulterior nașterii, prin
suprimarea funcțiilor vitale ( respirație, circulație).
Cauzele decesului se stabilesc printr-un certificat costatator al decesului , care
trebuie să redea afecțiunile, stările morbide sau accidente , traumatisme ce au
peodus decesul, precum și imprejurările ce au condus la instalarea stării morbide.
Acest certifcat cuprinde 3 etape esențiale:
I . Cauza directă a decesului : insuficiență respiratorie
II. Cauza antecedentă: astmă bronșic infectat
III. Cauza inițială: astmă bronșic
Se adaugă și toate stările morbite ce au contribui la deces , însă nu au legătură
directă cu boala ce a determinat decesul ( ex diabet zaharat ce determină o stare de
imunodepresie și suscebilitate crescută la infecții). Medicul de familie este cel ce
eliberează de cele mai multe ori certificatul constatator al decesului, excepție fiind
situații de moarte suspectă ce impun efectuarea examenului necroptic.
SPERANȚA DE VIAȚĂ: este un alt indice important demografic prin prisma
vârstei de deces . Acesta va fi calculat în funcție de sex, evidențiindu-se
diferențele descoperite.
Valorile obține vor fi intepretate prin comparație cu alte tări ale UE, diferențe pe
județe în cadrul unei țări, precum și pe diferite comunități umane ( rural, urban).
Aceste diferențe au rolul de a scoate în evidență diferiți factori ce pot interveni la
aceste nivele, influențând speranța de viață a populației în teritoriul respectiv.
Indicele de structură a mortalității = nr decese de o grupă de vârstă*100/
pe grupe de vârstă nr decese la toate vârstele
O valoare ridicată a acestui indice ( ex pt grupa de vârstă 0-14 ani) reflectă un
standard negativ , ce însumează nivelul de organizare sanitară, resursele pt
sănătate, nivelul socio-economico-financiar, nivelul educațional al comunității
respective.
Indice de mortalitate specifică = nr decese populație pe o grupă de vârstă*1000/
pe o anumită categorie de vârstă nr populație de aceeași vârstă
INDICE DE LETALITATE= nr decese de o anumită cauză * 100/
nr total de decese
Acest indice are un puternic rol în evidențierea celor mai important cauze de
morbiditate și mortalitate într-un anumit teritoriu ( ex: boli cardio vasculare,
cerebrovasculare, neoplazii, DZ).
INDICELE DE FATALITATE = nr decese de o anumită cauză*100/
nr cazuri de îmbolnăvire
Atribuțiile serviciilor de sănătate:
-să determine factorii ce imfluențează mortalitatea generală ( ex. scădere nivelului
socio-economico-financiar crește mortalitatea)
-să evalueze calitatea serviciilor curative ( ex : fatalitate crescută= eficiență
scăzută)
-să aprecieze gradul de dotare a serviciilor medicale din sistem
-regiuni, zone cu populație îmbătrânită
- Să determine variațiile mortalității generale ( pe sexe, profesii, stare civilă )
- Să analizeze factorii geo-climaterici ce pot influența mortalitatea gen.
- Formele de ajutor social pot influența mortalitatea gen.

MORTINATALITATEA = frecvența nou născut morți din totalul nașterilor

I.Mn = nr. nou născuți morți*1000/ total nou născuți vii+ morți
Cauzele mortinatalității:
-fetale
-obstetricale
-genetice ( ovulare)
-factori de mediu extern ( ex : expunere prelungită la radiații)
-condiții medicale + socio- economice
MORTALITATEA INFANTILĂ: este un important indicator în aprecierea stării
de sănătate a unei comunități. Acest indice este înglobat și în mortalitatea
generală.
Indicele mortalității infantile este un indice fidel nu doar al stării de sănătate, ci și
al condițiilor medico-sanitare, al organizării sistemului de sănătate, al nivelului
socio-economice și al nivelului educației sanitare în comunitarea respectivă.
Indice de mortalitate infantilă= nr decedați cu vârstă sub 1 an*1000/
nr născuți vii în același an
Mortalitatea neonatală precocee= nr de nou născut decedați în primele 0-6zile
postpartum*1000/ nn vii în acel an
Mortalitatea neonatală= nr nou născuți decedați în primele 30 zile
postpartum*1000/nn vii în acel an
Mortalitatea postnatală= nr nou născuți decedați după 30 zile postpartum
*1000/nn vii în acel an
Diferențele în mortalitatea infantișă depinde de:
-greutatea la naștere ( greutate sub 2500gr =factor de risc crescut)
-vârsta mamei ( sub 15 ani / peste 40 ani)
-vârsta gestațională la care se termină sarcina ( prematuritatea)
-calitatea serviciilor medicale acordate
-educația sanitară a părințiilor ( sarcină urmărită periodic în evoluție prin
MF și specialist)
Cauze de deces :
-boli congenitale
-complicații legate de actul nașterii
-cauze perinatale
-cauze infecțioase
SPORUL NATURAL AL POPULAȚIEI: se calculează în funcție de nr de
persoane ce se nasc ( nr vii) și numărul persoanelor decedate într-o
anumită perioadă de timp, într-un teritoriu.
Atunci când numărul persoanelor decedate în depășește pe cel al nou
născuților vorbim despre un deficit de populație.
Sporul natural al populației= (nr nou născuți vii- nr deceselor)*1000/
totalul populației
Factorii ce influențează acest indice însumează cauzele ce influențează
natalitatea și mortalitatea generală ( indicele mortalității perinatale și
indicele mortalității feto-infantilă).
Speranța de viață în România este în scădere în prezent ( 63 ani) față de 70
ani în anul 2005 ( confrom OMS-HFA).
MORBIDITATEA ȘI CONSECINȚELE SALE:
=Reprezintă un alt indice important al stării de sănătate a populației unei comunități
-există astăzi un interes deosebit privind frecvența maladiilor în funcție de cauzele de
îmbolnăvire ( pentru o anumită comunitate, pe o anumită perioadă de timp)
PRINCIPII ALE MORBIDITĂȚII:
-Date prinvind morbiditate este necesar a fi culese de serviciile de asistență medicală
primară , prin cabinetele de medicină de familie
-Este foarte important ca depistarea bolilor să se facă cât mai precocee
-Majoritatea tărilor investigheză morbiditate pentru anumite afecțiuni prin:
Morbiditate prin boli transmisibile
Incapacitatea temporară de muncă
Morbiditatea intraspitalicească
Cunoașterea morbidității generale, precum și a morbidității în funcție de anumite
cauze este deosebit de importantă și pentru factorii de decizie comunitari și pentru
organele sanitare în planificarea resurselor și în organizarea unor activități
profilactice, curative și recuperatorii, prin servicii medicale adecvate.
MORBIDITATEA GENERALĂ: reprezintă toate îmbolnăvirile produse într-un
anumit teritoriu pe o perioadă determinată de timp, precum și îmbolnăvirile
anterioare, dacă boala persită și pe perioada analizei ( inclusic îmbolnăvirile
descoperite în urma examenului necroptic în caz de deces).
Morbiditatea generală se poate manifesta:
-endemic: când o boală atinge populația unui teritoriu în mod permanent
-epidemic: când boala se progagă în rândul populației și dispare relativ rapid
-pandemic: când boala se propagă la un număr mare de țări
Interpretarea datelor despre morbiditate se face cu mult discernământ, aceste
valori fiind influențate de o multitudine de factori, dintre care , straea de sănătate
a populației este în prim plan. De asemenea, morbiditatea depinde și de :
-profesionalismul echipei medicale din asistența medicală primară
-nivelul educațional al populației
-standardele socio-economice
-dotările unităților de MF cu aparatură și dotări pt diagnostic și tratament
-adresabilitatea populației din teritoriu
Reducerea morbidității generale este influențată desigur nu doar de
activitatea sectorului saniatar, ci și de reducerea cauzelor de boală ce pot fi
modificate.
Măsurarea morbidității generale se face ptrint-o multitudine de indici,
dintre care enumeram:
a.Indici de incidență : frecvența cazurilor nou înregistrate într-un teritoriu
pentru o anumită perioadă de timp de către cabinetele de asistență
medicală primară, MF. Înregistrarea se face prin diagnosticarea unui nou
caz de boală fie de către medicul de familie, fie prin trimiterea și
confirmarea la specialist, internare, deces.
Cazul nou de boală= orice caz de îmbolnăvire ce se prezintă pentru prima
dată la medic și se termină prin vindecare sau deces. Atât prima consultație
( în care se stabilește diagnosticul de caz nou de boală) , precum și
consultațiile ulterioare pentru evoluția patologiei vor fi consemnate în fișa
pacientului și într-un sistem de organizare și monitorizare a pacienților în
format electronic ( ICmed este programul folosit actualmente de CAS).
Cazul clinic nou de boală poate fi o boală nou descoperită ( precoce), dar
și o boală cu evoluție cronică de ani de zile, dar atunci depistată și
codificată. Boala cronică apare o singură dată ca și caz nou ( cu ocazia
depistării bolii) , pe când o boală acută se vindecă, iar după o anumită
perioadă de timp se fie iar diagnosticată și raportată. ( ex: viroză
respiratorie, boală diareică, pneumonie acută) la minim 2 luni după
vindecare, altfel este considerată recădere.
CODUL unei boli = este un mod de a înlocui o boală, un grup de boli, o
caracteristică a bolii , printr-o literă și/sau o cifră.
Nomenclatura bolilor = o listă exhaustivă a entitățiilor morbide , cu
denumirea lor, fără a cuprinde însă simptome, sindroame, forme clinice
sau localizări ale bolii. În MF există o nomenclatură în care sunt încadrate
și simptomele și sindroamele.
b. Indicii de prevalență = indică totalitatea bolilor care există la un moment dat
în teritoriu. Aceștia sunt folosiți de obicei în studiul morbidității prin boli cronice.
Indicele de prevalență= ( nr cazuri noi+ nr cazuri vechi de boală) *1000/
nr persoane examinate
Acești indici pot evidenția activitatea medicului de MF , CARE ÎNGRIJEȘTE
TOTALITATEA BOLNAVILOR AFECTAȚI DE O ANUMITĂ PATOLOGIE
( EX: hta, boala ischemică), nu doar cazurile nou descoperite.
Indicele de prevalență într-o comunitate necesită examinări în masă, studii
populaționale ( ex: depistare diabet zaharat, factori de risc cardio-vasculari) . Ele
sunt necesare pentru cunoașterea stării de sănătate și a măsurilor ce se impun a fi
luate pentru combaterea, diminuarea acestei prevalențe, prin activități de
prevenție, dar și în scop științific de cercetare medicală, de cunoaștere
epidemiologică în teritoriu.
Indicele poate fi folosit și pentru unele categorii de subpopulații ce necesită un
tratament și grijă deosebită ( ex: persoane obeze cu diabet zaharat).
Indicele de evidență = numărul de cazuri urmărite ( monitorizare, dispensarizare) la
nivelul cabinetului.
Indice de evidență= nr cazuri pacienți în evidență *100/
nr populației
Morbiditatea succesivă= cuprinde și agravările ( decompensările) în boli cronice, pe
sexe, grupe de vârstă, mediu etc.
Morbiditatea pe contingente= se referă la persoanele bolnave și nu la numărul de
cazuri noi de îmbolnăvire, deoarece aceeași persoană poate contacta una sau mai multe
afecțiuni într-una an.
(= nr persoane bolnave*100/nr persoane examinate)
Morbiditatea prin incapacitate temporară de muncă =concediul medical de boală.
-se referă la grupa de vârstă 18ani-pensionar
-înregistrează morbiditatea la populația activă
-se referă la anumite afecțiuni a căror gravitate necesită concediu medical
-este reprezentat atât de cazurile noi cât și de episoadele unor boli cronice cunoascute
-este condiționată de asigurările sociale pentru plată
Avantaje:
-exactitatea diagnosticului
-ne indică gravitatea bolii prin numărul de zile de concediu medical necesar
-reprezintă un act medico-legal și financiar
Indicele de frecvență al concediului medical= cazuri noi de îmbolnăv*100/
nr angajați (mediu/an)
Factorii ce influențează această cifră:
-condițiile la locul de muncă
-vârsta anagajatului
-anotimpul
-situația epidemiologică a teritoriului
-selecția medicală de angajare
Morbiditatea cu incapacitate definitivă de muncă
Persoanele bolnave ce depășesc 180 zile de concediu medical sunt
considerate ca fiind nerecuperabile dpv medical.
1.Persoane pensionate pe caz de boală grI ( invaliditate gr I): pierderea
totală a capacității de muncă+ a posibilității de autoîngrijire. Necesită
îngrijiri din partea altei persoane.
2.Invaliditate de gr II : persoane cu pierderea totală a capacității de muncă,
dar cu posibilități de îngrijire personală.
3.Invaliditate gr III: pierderea parțială a capacității de muncă, cu
posibilitatea trecerii la munci mai ușoare, program redus
Indici de măsurarea a îmbătrânirii populației
Factori implicați în această dinamică:
-scăderea fertilității feminine datorată unor factori educaționali, socioeconomici,
sociopsihologici
-diferețele ce există în diferite zone de pe glob
-particularități în cadrul familiei ( celula de bază a societății):
Nașterea copiilor în afara căsătoriei
Concubinaj, coabitarea în afara căsătoriei oficiale
Nașterea de copii la vârste înaintate
Migrația intensă sat-oraș
Migrația masivă de la o țară la alta
Lipsa locuințelor pentru tinerii căsătoriți
Preferința pentru proceerea unui copil de un anumit sex ( masculin frecvent)
Avorturi și sarcini nedorite
În Europa, începând cu anii 1990 s-a remarcat o creștere a populației
vârstnice , creștere procenduală față de totalul populației. Acest fenomen
poate fi explicat prin 2 fenomene:
-scăderea natalității
-creșterea speranței de viață
Geriatrii și gerontologii clasifică populația astfel:
-45-59 ani : populație prevârstnică
-60-74 ani: populația vârstnică ( în plan european peste 65 ani)
-75-89 ani: bătrânii
-peste 90 ani: longevivi
Pensionarea, criteriu esențial al vieții de familie , diferă de la o țară la alta,
în funcție și de sex, nr de ani munciți, grupa de muncă etc. vârsta de
pensionare recomandată de ONU este de 65 ani.
Metode de măsurare a îmbătrânirii populației
1. Ponderea persoanelor vârtnice din totalul populației
Adică : nr persoane de 65ani sau peste *100/
nr. populației totale
2. Vârsta medie a populației unei comunități la un anumit moment
Adică : totalitatea vârstelor persoanelor sau pe grupe de vârstă/
totalul populației pe un an
3.Raportul între nr. vârsticilor/nr copiilor
4.Indicele de dependență : nr persoane inactive/nr persoane active
Evaluarea stării de sănătate la persoanele vârstnice presupune identificarea
persoanelor dependente și a celor independente.
Principalele cauze de morbiditate la persoanele vârstnice:
-boli cardiovasculare
-tumori maligne
-accidente, fracturi ( osteoporoză, tulburări de auz, de văz, de echilibru)
-demență, tulburări de memorie
-incontinență uninară
-adenom de prostată la B
Mortalitatea persoanelor vârstnice crește odată cu vârsta, principalele
patologii implicate fiind : bolile cerebrovasculare, pulmonare, ischemice,
HTA,BPOC.
CONSECINȚE:
1.Medicale : morbiditate crescută prin perimorbiditate
2.Economic : consum crescut de servicii medicale și medicamente
3.Social : pierderea autonomie personale la persoanele vârstnice și aparația
unor dependențe
-apariția unei incapacități ( parțiale, totale)
-apariția unor handicapuri severe
-Necesiatea unor servicii instituționalizate pt vârstnici ( azil, cămin de zi,
cămin spital)
Strategii sociale pentru vârstnici:
-rețea de servicii sanitare la domiciliu
-evaluare prin screening a persoanelor ce pot fi îngrijire la domiciliu sau necesită
instituționalizare
-centre de îngrijire de zi și de noapte
-centre unde pot fi instituționalizați pe termen lung
-unități de îngirjiri paleative
-îngrijiri în familie ( habitat, hrană, igienă personală)
-stimulente pt îngrijirea persoanelor vârstnice
-servicii de tip nursing la domiciliul vârstnicului ( asist medical + asist social)
-integrare la nivel comunitar ( diferite activități culturale, cluburi pensionari)
 Managementul ingrijirilor primare de
sanatate pentru medicul de familie
►Asigura primul contact cu problemele pe care le au pacientii.
►spatiul adecvat, intr-un cabinet medical in care sa acorde consultatiile si
ingrijirile necesare pacientilor sai, precum si primul ajutor prespitalicesc in caz de
urgente.
► Asigura posibilitatea, timpul si mijlocul de a raspunde chemarilor si
vizitelor la domiciliul pacientilor; de a raspunde problemelor complexe pe care le
ridica pacientii sai in plan:
- fizic (biologic), psihic (mintal), social, educational.
Functionarea cabinetului medical

Profesia de medic, ca profesie liberala, poate fi exercitată în cadrul cabinetului medical în una
dintre următoarele forme:
a) cabinet medical individual;
b) cabinete medicale grupate;
c) cabinete medicale asociate;
d) societate civilă medicală.
   Furnizarea serviciilor medicale în regim ambulatoriu se realizează prin intermediul
cabinetelor medicale, publice de stat sau private, activitatea se va organiza şi se va desfasura cu
respectarea următoarelor principii fundamentale:
a) au dreptul sa lucreze în cabinetele medicale medici şi personal medical autorizat;
b) medicului i se vor respecta independenta profesională şi dreptul de initiativa;
c) raporturile de subordonare privesc doar aspectele legate de organizarea funcţională şi
administrativă a unităţii medicale, ordinea interioară şi de disciplina la locul de munca;
d) activitatea medicală se desfăşoară conform reglementărilor în vigoare, Regulamentului
Colegiului Medicilor din România şi Codului de deontologie medicală;
e) în cabinetul medical se vor desfasura numai acele activităţi pentru care a fost autorizat
cabinetul medical;
f) soluţionarea litigiilor legate de exercitarea profesiei de medic este de competenta comisiei
de litigii din cadrul Colegiului Medicilor din România.
 Cabinetul medical se înfiinţează la cererea medicului titular sau a medicilor
asociaţi din cadrul societăţii civile medicale.
Actul de înfiinţare a cabinetului medical ori a societăţii civile medicale îl constituie
certificatul de înregistrare în Registrul unic al cabinetelor medicale.
Certificatul de înregistrare se eliberează în baza următoarelor documente:
a) cerere de înfiinţare;
b) autorizaţia de libera practica a medicului titular sau a asociaţilor;
c) dovada deţinerii legale a spaţiului în care urmează sa funcţioneze cabinetul
medical;
d) avizul Colegiului Medicilor din România;
e) actul constitutiv şi statutul societăţii civile medicale.
Existenta dotării minime necesare functionarii cabinetelor medicale se va verifica
de direcţiile de sănătate publica judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, prin
inspectori delegaţi.
Functionarea cabinetului
medical
Controlul privind respectarea normelor legale în
furnizarea serviciilor de sănătate se exercita de
Ministerul Sănătăţii şi Familiei prin unităţile sale
subordonate,
- Casa Nationala de Asigurări de Sănătate
- Colegiul Medicilor din România
- Directia de Sanatate Publica
- Alte organisme abilitate, în condiţiile legii
 FORME DE ORGANIZARE A
CABINETELOR MEDICALE
1. CMI – Cabinet medical individual
► În CMI îşi exercita profesia medicul titular, care poate avea salariaţi sau
colaboratori medici sau orice alta categorie de personal.
► CMI se pot grupa formând cabinete medicale grupate, pentru a-şi crea
facilităţi economice comune, pastrandu-şi individualitatea în relaţiile cu terţii.
► CMI asocia, formând cabinete medicale asociate, în scopul exercitării în
comun a activităţii şi al asigurării accesului permanent al pacientilor la servicii
medicale complete.
► Medicii titulari ai unor cabinete asociate îşi păstrează drepturile şi
responsabilităţile individuale prevăzute de lege.
FORME DE ORGANIZARE A CABINETELOR DE
MEDICALE

1. Unităţi medico-sanitare cu personalitate juridică, vor funcţiona cu

îndeplinirea următoarelor condiţii:
a) sa aibă obiect de activitate unic, constând în furnizarea de servicii
medicale, cu sau fără activităţi conexe acestora, stabilite prin ordin al
ministrului sănătăţii şi familiei;
b) administratorul societăţii comerciale sau cel puţin o treime din
numărul membrilor consiliului de administraţie sa fie medici;
c) sa fie înregistrate în Registrul unic al cabinetelor medicale.
 FORME DE ORGANIZARE A CABINETELOR DE
MEDICALE
2. Organizaţiile nonprofit, fundaţiile şi asociaţiile cu activităţi medicale, asociaţiile
profesionale, cultele religioase şi la casele de cult religios, legal constituite, pot
infiinta şi organiza în structura lor, pe baza hotărârii organelor de conducere, cabinete
medicale, furnizoare de servicii medicale în regim ambulatoriu. Acestea pot realiza
venituri din:
a) finanţarea din partea organizaţiei sau asociaţiei în structura căreia funcţionează;
b) servicii medicale cu plata directa din partea beneficiarilor;
c) donaţii sau sponsorizări;
d) servicii medicale prestate în baza contractului încheiat cu casa de asigurări de
sănătate judeteana sau a municipiului Bucureşti ori cu alte persoane fizice sau
juridice;
e) alte surse
FORME DE ORGANIZARE A CABINETELOR DE
MEDICALE
Cabinetul medical poate realiza venituri din:
a) servicii medicale prestate în baza contractului încheiat cu casa de asigurări de
sănătate judeteana sau a municipiului Bucureşti ori cu alte persoane fizice sau juridice;
b) servicii medicale cu plata directa din partea beneficiarilor;
c) donaţii şi sponsorizări;
d) activităţi de consiliere şi avizare în domeniul medical;
e) activităţi contractate cu unităţile care coordonează activităţile de învăţământ şi
cercetare din reţeaua Ministerului Sănătăţii;
f) alte surse obţinute conform dispoziţiilor legale, inclusiv cele provenind din
valorificarea aparaturii proprii, uzate fizic sau moral, precum şi a celei excedentare din
dotare.
 Functionarea cabinetului
medical
•Cabinetul medical trebuie sa dispună de:
•dotare minima, stabilită prin ordin al ministrului sănătăţii
•avizul prealabil al Colegiului Medicilor din România, în raport cu specialitatea şi profilul
de activitate declarate.
•Cabinetele medicale sunt obligate sa efectueze şi activităţi epidemiologice
prevăzute în contractul-cadru şi sa transmită situaţiile stabilite prin norme ale
Ministerului Sănătăţii privind starea de sănătate şi demografică a populaţiei.
•Cabinetele medicale se pot infiinta în
•cabinete medicale,
•policlinici în spaţii private, autorizate sau în alte spaţii puse la dispoziţie de autorităţile
publice centrale sau locale.
Functionarea cabinetului medical

Cabinetele medicale, indiferent de forma de organizare, pot desfasura

activităţi de
► consultatii multidisciplinare
►imagistica medicală
►activităţi de învăţământ şi de cercetare, cu avizul Ministerului
Sănătăţii şi Familiei şi al Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
► alte activităţi medicale şi conexe actului medical, cu
autorizarea lor în condiţiile legii,
Functionarea cabinetului medical - principii fundamentale
de functionale
a) au dreptul sa lucreze în cabinetele medicale medici şi personal medical autorizat;
b) medicului i se vor respecta independenta profesională şi dreptul de initiativa;
c) raporturile de subordonare privesc doar aspectele legate de organizarea funcţională şi
administrativă a unităţii medicale, ordinea interioară şi de disciplina la locul de munca;
d) activitatea medicală se desfăşoară conform reglementărilor în vigoare;
e) în cabinetul medical se vor desfasura numai acele activităţi pentru care a fost autorizat
cabinetul medical;
 Medicul sau personalul medical care desfăşoară
activitate medicală în cadrul cabinetului medical
răspunde în mod individual, potrivit legii, pentru
deciziile profesionale, în cazul eventualelor prejudicii
aduse pacientilor.
Soluţionarea litigiilor legate de exercitarea profesiei
de medic este de competenta comisiei de litigii din cadrul
Colegiului Medicilor din România.
 Conditiile minimale pentru Medicina Familiei
1.Sala de asteptare cu acces spre cabinetul de consultatii, spre sala de tratamente si fisier;
- mobilier: scaune, canapele (6-20 locuri), o masa cu material de educatie sanitara, instrumenete
de promovare a sanatatii;
- pe pereti: panouri cu informatii necesare pacientului, regimuri alimentare, sfaturi medicale
practice, promovarea unor factori sanogeni.
2.Cabinetul de consultatii cu suprafata minima de 16m² ( una sau doua sali) cu :
- Mobilier birou, canapea de consultatie, scaune pentru medic, pacient si familie, masuta cu
telefon, fax, pager, radio;
- Dulap cu instrumentar (stetoscop, tensiometru, oftalmoscop, trusa ORL, trusa oftalmologica,
trusa de mica chirurgie, trusa prim ajutor, termometru, ciocan reflexe, deschizator de gura,
apasator de limba, casolete diverse marimi, cutii instrumente, seringi de unica folosinta, ace
diverse, etc);
- Dulap pentru medicamente - cel putin cele din baremul de urgenta;
- lampa cu iluminare reglabila pentru examenele ORL, oftalmologice, oftalmoscop, otoscop;
diascop pentru interpretarea radiografiilor;
- calculator, imprimanta, conectare internet;
- un frigider cu congelator, 1-2 genti izoterme, 1 termos.
 Conditiile minimale pentru Medicina Familiei
3.Sala de tratamente cu suprafata minima de 10m²: birou, masa de tratamente,
canapea, scaun, dulap instrumente, medicamente, trusa de instrumente, pansamente,
seringi sterile, materiale sanitare: tavite renale, manusi de examinare, tifon, fesi tifon
diverse marimi, panamente sterile, vata, leucoplast, atele Krammer.
Spatii de sterilizare: etuva pentru instrumntar metalic, materiale, sterilizator sau
pupinel.
Canapea medicala pentru tratamente, racord oxigen, stative pentru perfuzabile,
seringi de unica folosinta toate marimile, solutii dezinfectante, solutii de lipit, cantar,
stetoscop, tensiometru, termometre.
Punct mic laborator: sumar urina, Hb, VSH, teste.
4.Spatiu pentru pastrarea si colectarea pana la debarasare a reziduurilor rezultate din
activitatea medicala.
5.Spatiu pentru fisier, statistica, documente, activitate scriptica. Fisier cu fisele de
consult alfabetic, fisier cu pacientii dispensarizati, cronici, pensionati medical.
 Conditiile minimale pentru Medicina Familiei
6. Grup sanitar pentru pacienti, cu suprafata de cel putin 1,2m² cu posibiliitatile de
recoltare a probelor de coprocultura, urocultura.
7. Grup sanitar pentru personnal, cu suprafata de cel putin 1,2m²; dulap special
destinat pentru vestiar, dulap pentru lenjeria curata( halate, prosoape, cearceafuri).
8. Depozit de materiale, instrumentar, aparatura medicala in stoc, boxa
amenajata.
9. Instalatia de apa curenta si canalizare in cabinetul medical de consultatii si in sala
de tratamente, cu minim un lavoar/chiuveta; fiecare grup sanitar minim o instalatie WC
si o chiuveta cu sifon de pardosea; este necesara existenta apei calde curente.
 Evidenta activitatii si raportarea ei
a) Fiecare cabinet de medicina familiei, atunci cand este deservit de un singur medic sau fiecare medic in parte, are lista
de pacienti inscrisi pe grupe de varste. In mediul rural, daca dispensarul deserveste o singura localitate si exista un
singur medic, aceasta lista se suprapune aproximativ pe cartografierea populatiei. Populatia deservita de un medic de
familie este in medie de 1000-1500 persoane.
b) Fisa de consultatie cuprinde toate datele necesare pentru buna cunoastere a pacientilor:
- date personale: nume, prenume, data nasterii, domiciliu, adresa, telefon;
- date privind antecedentele personale, heredocolaterale(genograma);
- date despre locul de munca, itinerar profesional;
- date despre stilul de viata: fumat, consum de alcool, cafea, sedentarism, activitate fizica;
- date generale: inaltimea(cm), greutatea(kg), IMC(gr/i²), grupa sanguuina, alergii medicamentoase, tip
comportamental, factori de stres;
- investigatii paraclinice standard: MRF, RBW, hemoleucograma, examen de urina, VSH;
- date despre consultatii: data, simptome, diagnostic, recomandari, tratament, observatii;
- pe fisa se noteaza consulturile interdisciplinare, trimiteri: laborator, radiodiagnostic, specialitati, expertize.
c) Registrul de consultatii cu urmatoarele date inregistrate: data, numele si prenumele, varsta, sexul, ocupatia, adresa, medicul curant,
simptome, diagnostic, recomandari, observatii.
d) Registrul de tratamente unde este inscrisa intreaga activitate a cadrelor medicale in cabinet, precum si la domiciliu, notandu-se
amanuntit: data, numele si prenumele, varsta, sexul, adresa, medicul ce recomanda tratamentul, medicamentul, ingrijirea acordata,
observatii.
e) Registrul, caiet cu evidenta vaccinarilor si revaccinarilor. Acestea se noteaza pe fise, dar unele revaccinari de urgenta facute la alte
persoane(vaccinare antitetanica pentru diferite plagi) se noteaza in registru.
f) Registrul de evidenta a bolnavilor cronici care este necesar a fi doar nominalizati doar cu numarul de fisier si boala cronica sau
cumulul de boli cronice.
g) Registrul cu bolnavi supravegheati medical continuu cuprinde grupe din populatia de pe liste care sufera de anumite boli ce
necesita o supraveghere si consult periodic ca DZ, cardiopatia ischemica, astmul bronsic etc, cu datele necesare prezentarii la control
(planificare control).
h) Centralizatorul zilnic al activitatii: cu morbiditatea si activitatile codificate.
i) Caiet de numerotare a fisierelor( evidenta pe numar/litere).
j) Carnetul cu certificatele de nastere
k) Carnetul cu certificatele de deces
l) Carnetul cu certificatele prenuptiale
 m) Carnetul cu certificate de concediu medical
n) Carnetul cu fise de declarare a bolilor profsionale
o) Dosar de obiective in teritoriu(rural, cartier)
p) Dosar cu evolutia familiilor parazitate, boli transmisibile( grupa A, B)
r) Dosar cu note telefonice, fax
s) Dosar de corespondenta
t) Registru de evidenta a femeilor gravide
Raportari periodice:
Saptamanal: in sezonul rece – infectii ale cailor respiratorii superioare, gripa;
in sezonul cald – boli diareice acute;
Lunar: statistica medicina primara activitate si morbiditate; in relatie cu CJAS: liste pacienti intrati/iesiti, consultatii
la domiciliu pentru pacientii netransportabili, liste cu punctajul pentru servicii de sanatate efectuate, liste de
cheltuieli lunare pentru bugetul de practica, miscarea lunara a pacientilor, centralizatorul punctajului activitatii
lunare; punctajul pentru grad profesional, conditii deosebite si situatii speciale; perioada de activitate, recapitulatia
pentru persoane inscrise pe lista.
Trimestrial: activitati preventive.
Anual: centralizatorul anual.
Activitatea organizatorica, gospodareasca, administrativa, financiar-economica necesita:
- state de plata
- condica de prezenta
- cecuri de plata, ordine de plata
- caiet financiar intrari-iesiri
- registru inventar
- condica de aparat
- condica de materiale folosite
- chitantier
Analizând istoric semnificația termenilor, în urmă cu 70-80 ani populația unei
comunități era împărțită în:
-Populația sănătoasă : ce nu era eximinată de către medic
-Populația bolnavă : aflată în grija și supravegherea medicinei curative
După cel de-al doilea război mondial, și în special după anul 1948, când a apărut
conceptul de „factori de risc„ , introdus în medicina modernă de Dawber și Kannel și
teoria multifactorială în etiopatologia bolilor cu implicațiile sale la nivel de individ
sau de cominutate, noțiunea de pacient se modifică = PACIENTUL REPREZINTĂ
PERSOANA ÎN RAPORT CU MEDICUL DE FAMILIE.
Persoanele înscrise astăzi pe lista de pacienți a unui cabinet de medicină de familie pot fi :
-Persoane sănătoase ( cu sănătate optimă)
-Persoane sănătoase dar cu factori de risc prezenți ( sănătate satisfăcătoare)
-Persoane bolnave, în diferite etape de evoluție a bolii, de la evoluție incipientă ( sănătate
îndoielnică) la stadiul clinic decompensat ( sănătate pierdută) și în diferite forme de
evoluție : boală acută, subacută, cronică compensată/ decompensată.

SĂNĂTATEA= conform OMS, este acea stare de complet bine, din punct de vedere fizic,
psihic și social , nu doar absența bolii sau a infirmităților. Se poate urmări în evoluție prin
gradele de sănătate sau evoluția de la straea de sănătate la boală.
în plan medical, a apărut odată cu noile concepte apărute după anul 1948, o nouă ramură a
medicinei = MEDICINA PREVENTIVĂ, ce are ca obiectiv MENȚINEREA ȘI
PROMOVAREA SĂNĂTĂȚII.
Medicul de familie, ca meeic al persoanei , al familiei, al comunității umane pe care o
deservește, nu este numai un medic ce se ocupă de tratamentul și îngrijiri acordate
persoanelor bolnave , ci și de apărare a sănătății persoanelor sănătoase, a celor
aparent sănătoase , ce nu prezintă acuze subiective sau clinice de boală, dar care
prezintă factori de risc de îmbolnăvire.
Medicina familiei trebuie să își îndrepte tot mai mult obiectivele spre apărarea
sănătății și prevenirea îmbolnăvirilor. Acest lucru se poate realiza prin depistarea,
reducerea, sau înlăturarea pe cât posibil a factorilor de risc de îmbolnăvire,
concomitent cu creșterea factorilor sanogeni ( benefici sănătății). Astfel că, gradele de
sănătate ( treptele sănătății ) sunt exprimate în funcție de aceste două mari deziderate:
prezența factolir de risc și a stării de sănătate /boală.
RISCUL de îmbolnăvire = probabilitatea statistic crescută de a face o anumită boală
În evaluarea riscului de îmbolnăvire contribuie mai mulți factori , precum:
1.Intensitatea expunerii ( concentrația factorului de risc) exrpimată fie cantitativ prin cifre,
fie calitativ în funcție de gradul expunerii. ( ex valori ale colesterolului peste 200 mg%,
peste 300mg % risc mult crescut; valorile TA peste 140/90 mmhg)
2.Timpul de expunere este direct proporțional cu creșterea riscului de îmbolnăvire. De
exemplu, fumatul de perioade lungi este cel mai important factori de risc pt BPOC, Cancer
bronhopulmonar; expunere prelungită profesională într-o mină reprezintă risc de
SILICOZĂ etc.
3.Teritoriul ( terenul) pe care acționează factorii de risc . Acest termen poate fi explicat în
două feluri diferite:
-Terenul general ca factor extern ( de mediul) = zone puteric expuse unor anumiți factori
patologici deovediți : ex: CERNOBÎL
-Terenul persoanal ( intern ) al fiecărui individ: succesibilitatea fiecărei persoane pentru o
anumită boală influențează procesul de îmbolnăvire ( ATOPIA determină risc crecut de
boli alergice față de persoanele ce nu prezintă această predispoziție).
REZISTENȚA organismului în fața unor factori de risc , cu caracteristice proprii ale fiecărei
persoane, precum și mecanismele adaptive proprii în caz de îmbolnăvire influențează de
asemenea RISCUL de îmbolnăvire.
Acțiunea mai multor factori de risc, prin acțiunea lor cumulată ,va determina creșterea
riscului de îmbolnăvire , cu valori ce depind de intensitatea și timpul de expunere la acțiunea
factorilor de risc . Exemplul clasic este asocierea fumatului, HTA crește riscul de deces
cardiovascular de 3,5 ori, iar asocierea în plus a hipercolesterolemie crește riscul de
mortalitatea cardiovasculară de până la 4,5 ori fașă de populația ce nu este expusă acestor
factori de risc cardiovascular.
RISCOGRAMELE = umărește implicarea unor factori de risc pt anumite patologii și
urmărirea populației supravegheate pe perioade de 5-10-15 ani în funcție de acțiunea acestor
factori. Astfel , pentru bolile cardiovasculare sunt evaluați 4 factori de risc majori (fumat,
HTA, Hipercolesterolemia, Diabetul zaharat) + 2 factori de risc asociați nemodificabili
( sexul, vârsta)= scorul de risc SCORE
Există de asemenea factori de risc comuni mai multor boli, și atunci strategia de combatere
sau diminuarea a riscului de adresează acestor factori care inflențează benefic activitatea de
prevenție în mai multe afecțiuni.
Astfel : FUMATUL este factor de risc pentru:
-Boli cardiovasculare
-Neoplazii
-BPOC
-Factor de risc asociat pentru AVC, diabet zaharat, malformații congenitale
Identificarea și evaluarea factorilor de risc creează premisele favorabile apicării măsurilor de
prevenție adecvate, ce au ca scop prevenirea îmbolnăvirilor, apariția mai tardivă a unei boli,
evoluția bolii fără complicații, scăderea mortalității și mordibității , creșterea calității vieții și
speranței de viață.
Starea de sănătate este definită de echilibrul existent între factorii de risc de îmbolnăvire și o
serie de factori ce împiedică apariția sau evoluția unei boli ( factori sanogeni). Boala apare
atunci când această balanță este mai mult înclinată în favoarea factorilor ce determină
îmbolnăvirea.
 CLASIFICAREA FACTORILOR DE RISC
În funcție de posibilitatea de influențarea a acțiunii lor, factorii de risc se împart în:
1.Factori de risc nemodificabili
2.Factori de risc modificabili ( pot fi evitați)

Deși in calcularea riscului de îmbolnăvire trebuie să ținem cont atât de factorii modificabili, cât și de cei
nemodificabili ( ce nu pot fi evitați), MF trebuie să îșî concentreze atenția asupra acelor factori ce pot fi
evitați sau modifcați rapid.

FACTORII DE RISC NEMODIFICABILI:

1.VÂRSTA
2.SEXUL
3.FACTORI GENETICI
4.ANTECEDENTELE PERSONALE
VÂRSTA
Este un lucru bine cunoscut faptul că vârsta înaintată se asociază cu risc crescut de a
dezvolta mai multe boli cronice. Dar acest lucru nu ne face să generalizăm că bolile cronice
ar fi rezultatul îmbătrânirii , ci și timpul lung de expunere la anumiți factori de risc este
acceptat a avea rol în procesul de îmbolnăvire.
În riscul de apariție a bolilor coronariene, vârsta reprezintă un factor de risc nemodificabil,
dar el sumează totodată și expunerea la fumat, la valorile crescute ale TA necontrolate și
/sau valori crescute ale colesterolemiei totale necontrolate.
Există o patologie în care vârsta poate constitui un risc, așa s-au dezvoltat unele specialități
și subspecailități ce se adresează unei anumite categori de vârstă:
-neonatologia
-pediatria
-medicina școlară
-geriatria
Vârsta este un factor de risc investigat prin anamneză și consemnat în fișa pacientului.
Fiecare vârstă are și patologia sa proprie.
Vârsta copilăriei are în prim plan bolile acute infecto-contagioase precum varicelă, oreion, rubeolă,
rujeolă , ce au în majoritatea cazurilor evoluție benignă și creează imunitate pentru restul vieții.
Alte boli cu incidență mare în timpul copilăriei sunt: convulsiile febrile, sindromul diareic,
alergiile, rahitismul, otita medie acută, boli eruptive.
Unele boli contactate la vârstă adultă pot constitui factori de risc , astfel că oreionul contactat la
vârstă adultă poate dulce la sterilitate în special la bărbați, iar rubeola la femile însărcinate
reprezintă factor de risc de malformații congenitale la făt.
Odată cu înaintarea în vârstă , riscul de afecțiuni cardiovasculare crește progresiv, în riscograma
europeană fiind cuantificat acest risc.
Incidența bolilor neoplazice crește odată cu înaintarea în vârstă.
Prevalența bolilor digestive ( ulcer, ciroză, pancreatită, gastruduodenită) crește de asemenea odată
cu vârsta.
Diabetul zaharat apare predominant la persoane peste 40 ani ( în special diabetul zaharat tip II).
Bolile vârstnicilor înregistrează incidențe crescute pentru : insuficiență cardiacă, osteoporoză,
paradontoze, hipoacuzii, artroze, tulburări de vedere, tulb de memorie, stări depresive etc.
SEXUL
Riscul de a face o anumită boală poate fi influențat de sexul pacientului.
Speranța de viață a femeilor este mai mare decât a bărbaților.
Există patologii în care vârsta reprezintă factor de risc nemodificabil.
Bărbații au un risc mai ridicat pentru boli coronariene, acest risc fiind umanim acceptat prin faptul
că bărbații sunt fumători mai înrăiți decât femeile, iar valorile colesterolemiei au o prevalență mai
crescută la bărbați, precum și faptul că constelația endocrină are efect protectiv la femeile aflate în
premenopauză. După instalarea menopauzei acest raport se egalizează.
Majoritatea patologiilor feminine ( din perioada pubertății până în perioada de menopauză) este
din sfera ginecologică-obsetricală.
Specifice sexului masculin sunt patologia legată de hipertrofia de prostată, precum și probleme de
dinamică sexuală.
Patologia cardiovasculară apare cu prevalență crescută cu 10 ani mai devreme la B față de F
( hormonii estrogeni având rol protectiv).
Degenerescența vasculară este mai frecventă la B , precum și AVC-urile.
BPOC este mai frecvent la B.
Până la vârsta de 50 ani, HTA are o prevalență mai crescută la B , după intrarea în
perioada de menopauză la F acest raport nu doar că se egalizează , ci este chiar depășit
în favoarea F.
Lupusul eritematos sistemic, Poliatrita reumatoridă, Luxația congenitală de șold
afectează predominat F.
HEMOFILIA, afecțiune ereditară transmisă de femei descendenților de sex M.
FACTORII GENETICI sunt recunoscuți a avea rol în multe afecțiuni cronice, sunt
redutabili și puțin influențabili la ora actuală. Ei reprezintă mai mult un element de
succeptibilitate în majoritatea afecțiunilor cronice.
Antecedentele patologice ale părinților ( heredo-colaterale) constituie uneori factori de risc
de îmbolnăvire pentru descendenți în anumite boli cronice ( HTA, BOLI NEOPLAZICE,
DZ) . Cunoașterea succesibilității pentru o anumită boală ne este de folos pentru detectarea
unor grupe populaționale cu risc crescut de îmbolnăvire, ce se pretează pentru includerea
acestora în diferite trialuri de screeing , în vederea prevenției primare .
Există astăzi posibilitatea efectuării ADN-ului fetal recoltat din lichid amniotic după a 15-a
săpt de sarcină,sau din eșantioane de vili corionici după săpt 10 de sarcină, pentru a
descoperii numeroase boli eredeitare ( talasemii, fibroză chistică, distrofia musculară) ,
unele dintre acestea autosomal dominante/ recesive. Pe preparatele din vilii corionici se pot
practica studii cromozimiale cu evidențierea anomaliilor cromozomiale ( trisomia 21, 18,
13). Sindromul Down este depistat în 95% din cazuri de prezența trisomiei 21, dar poate fi
influențată și de vârsta mamei.
Sfatul genetic și consilierea familiilor cu probleme genetice este absolut necesar a fi dat de
către MF, care îndrumă ulterior cuplul spre servicii de specialitate.
Persoanele, familiile afectate, trebuie informate cu privire la faptul că determinările
genetice nu dau răspunsuri certe la ora actuală și că acest răspuns poate fi dat sub forma :
probabil/improbabil.
Riscul asumat al unei persoane informate există, unele mame însărcinate nedorint
întreruperea sarcinii, deși sunt informate cu privire la riscuri.
De asemenea, există riscul de falsă pozitivitate, de aceea testarea se va face la ambii
părinți, îngrijorarea fiind mai mare dacă ambii părinți sunt pozitivi.

ANTECEDENTELE PERSONALE pot reprezenta factori de risc pentru alte patologii:

-Anomalii anatomice inoperabile
-Lipsa gamaglobulinelor sau imunoglobulinelor A în ser
-Deficit congenital de alfa1-antitripsină
-Prezența în antecedente a unui AVC sau sindrom conoranian acut ( IMA)
-Persoane cifoscoliotice- risc pentru boli respiratorii
FACTORI DE RISC MODIFICABILI :
1.Factori sociali
2.Profesia
3.Stresul
4.Factori de mediu ( solul, apa, aerul, radiațiile, alimentația, obiceiuri alimentare )
5.Sedentarismul
6.Obiceiuri alimentare
7.Fumatul
8.Consum excesiv de cafea, alcool
9.Nivelul de cultură
10.Consumul excesiv de medicamnte
Factorii sociali reprezintă un risc important în apariția și evoluția unor boli. Morbiditatea
generală, nortalitatea generală, mortalitatea infantilă, mortinatalitatea au indici mai crescuți în
cadrul claselor sociale mai jos ierarhizate pe treptele sociale și ca venit economic.
În creșterea riscului sub aspect social intervin o serie de factori : sărăcia, educația deficitară,
supraaglomerația, deficite în alimentație, nerespectarea unor norme igieno-sanitare, fumatul,
consum excesiv de alcool.

Profesia : poate constitui prin noxele de la locul de muncă, precum și prin anumite poziții
vicioase legate de locul de muncă ( stat aplecat), factori ce pot fi modificați/ înlăturați. Un alt
factor de risc profesional este oboseala, ce determină apariția surmenajului și apoi a unor boli.
Importanța acestui factor în procesul de îmbolnăvire se traduce prin definirea unor BOLI
PROFESIONALE, ce au relație directă între locul de muncă, profesie și boală ( SILICOZA ,
PNEUMOCONIOZE, BOLI DE IRADIAȚIE, ASTMĂ BRONȘIC PROFESIONAL,
NEOPLASME CU DETERMINISM PROFESIONAL= cancer pulmonar ce poate să apară la
pacienți cu BPOP cu determinism profesional etc).
Factorii de risc profesionali, noxele profesionale necesită monitorizare permanentă
și activități complementare de combatere sau diminuare a acestora în standarde
europene. Depistarea cât mai precocee a îmbolnăvirilor profesionale impune
remedierea deficiențelor existente și supravegherea permanentă a evoluției
factorilor de risc la locul de muncă.
Medicina muncii determină doza factorilor de risc ( nociv) absorbită la locul de
muncă. Majoritatea măsurătorilor se referă la factori de risc prin substanțe chimice,
precum și factori fizici și psihici ( mai puțin măsurabili).
Relația ce există între doza de noxă și efectul biologic poate fi folosită în stabilirea
unor măsuri de profilaxie a bolilor profesionale. De exemplu, pentru personalul
medical, infecțiile nosocomiale din unitățile medicale reprezintă factor de risc
profesional de îmbolnăvire asupra căruia pot fi aplicate măsuri de scădere a riscului
de îmbolnăvire.
Factorii ocupaționali sunt în general implicați în determinismul și evoluția bolilor
profesionale. Ei pot fi clasificați în factori favorizanți, factori determinanți, factori
agravanți sau factori ce împiedică vindecarea.
• Factori fiziologici :legați de sarcinilr profesionale și de organizarea muncii ( ore de muncă,
ritmul între ore muncă-pauze, eforturi statice sau dinamice, poziții vicioase. Munca pe schimburi
, munca pe bandă, automatizată, mecanică).
• Factori fizici de mediu la locul de muncă ( temperatura, umiditatea, curenți de aer, zgomote
intense, trepidații/vibrații, radiații ionizante/eletromagnetice neionizante)
• Factori chimici : substanțe toxice din procesul tehnologic ( plumb, mercur, benzen) sau factori
fizico-chimici ( pulberi minerale, vegetale, animale)
• Factori biologici ( microbi, virusuri, ciuperci)
• Factori psiho-sociali ( relația cu șefii, cu colegii de muncă, motivația muncii, satisfacții
materiale.

STRESUL = factor den risc unanim acceptat în declanșarea sau evoluția unor boli, greu
cuantificabil. Stresul reprezintă un răspuns adaptiv la evenimente pe care pacientul le percepe
amenințătoare, neliniștitoare.
Stresul ( definiție a dicționarului medical)= orice agresiune din mediu sau orice stare de tensiune
creată de mediu și față de care organismul se apără prin reacții adaptive de suprasolicitare a
axului hipotalamo-hipofizar.
 DEPISTAREA FACTORILOR DE RISC

Cumulul factorilor de risc face ca atunci când aceștia acționează simultan riscul de
îmbolnăvire crește , chiar și la valorile ale acestora ce nu erau considerate patologice,
procentull de risc crescând direct proporțional cu fiecare factor de risc adăugat. Unii factori
sunt recunoscuți ca fiind factori de risc majori de îmbolnăvire, în timp ce alții au rol aditiv
în procesul de îmbolnăvire sau evoluția bolii deja instalate.
Ex: în AVC singurul factor de risc major cunoscut este HTA, restul fiind factori asociați
în CARDIOPATIA ISCHEMICĂ în schimb se cunosc 3 factori de risc majori: HTA,
HIPERCOLESTEROLEMIA, FUMATUL

Eficiența medicinei preventive, în special a prevenției primare, este sttrâns legată de

depistarea cât mai precocee a factorilor de risc în rândul populației. Depistarea acestora se
face atât prin mijloace clinice, cât și paraclinice.
Rolul cel mai important în prevenția primară îi revine MF, care poate face această
depistarea prin lista de pacienți pe care îi are înscriși.
SCOPUL depistării factorilor de risc este pe de-o parte evaluarea prevalenței anumitor
factori de risc la nivelul grupului populațional înscris pe lista sa, iar pe de altă parte
instituirea unor măsuri de combatere sau diminuare a riscului.

TIPURI DE DEPISTARE
1.DEPISTARE INDIVIDUALĂ (screening individual) =depistarea la o persoană a unui
factor de risc, grup de afecțiuni, ce poate determmina efectuarea și altor investigații
suplimentare ,în scopul depistării și a altor factori de risc implicați. Astfel, depistarea unui
risc prin obezitate la un pacient, necesită și investigarea altor parametri: glicemie,
colesterol, trigliceride, acid uric, valorile TA, etc, în vederea stabilirii riscului pt boli
cardiovasculare.
2.DEPISTARE ȚINTITĂ( selectivă)= se aplică unui grup populațional cu risc crescut.
Astfel, glicemia va fi efectuată: persoane cu antecedente hc de DZ, pers obeze,
supraponderale, femei ce au născut feți macrosomi, pers cu antec pers de pancreatită,
litiază biliară repetată.
3. DEPISTARE ÎN MASĂ ( screening populațional)= presupune efectuarea unor
teste unui întreg grup de persoane ( ex : toți pacienți înscriși la un MF) în vederea
depistării precocee a unor posibile boli prin prisma factorilor de risc. Screeningu-ul
populațional se face atunci când riscul de îmbolnăvire este mare, boala poate evolua
asiptomatic, și există un mod eficient de combatere sau tratament.
Un număr de pacienți poate lipsi din diverse motive de la efectuarea screening-ului,
mărind astfel șansa ca prevalența riscului în populație să fie modificat.
4. DEPISTARE MULTIPLĂ= se efectuează un screening populațional în care se
efectuează mai multe teste, pentru descoperirea unor factori de risc specifici
afecțiunilor multifactoriale.
Un exemplu : Programul național de evalua a stării de sănătate a populației din 2008
ce a investigat simulan valorile TA, IMA, Antec HC și personale ale persoanelor
testate, fumatul, consumul de alcool, valorile colesterolemiei totale, TGL,
GLICEMIA,TGO,TGO, uree, creatinina, hemoleucrograma și sideremia.
Testul folosit pentru depistarea unui factor de risc trebuie să aibă validitate corespunzătoare, adică
capacitatea de a arăta corect factorul de risc examinat. ( ex. validitatea folosirii gamaGT ca test pt
determinare etiologici alcoolice a unei patologii.)
Specificitatea testului este dată de capacitatea testului de a stabili proporția celor ce nu prezintă
riscul, adică proporția rezultatelor negative la cei care nu consumă alcool.
Sensibilitatea testului este dată de capacitatea acestuia de a identifica corect pacienții care prezintă
riscul de îmbolnăvire.
Alte calități pe care trebuie să le îndeplinească un test folosit pentru screening:
-reproductibilitatea ( fiabilitatea)= gradul de încredere pe care îl oferă testul, la repetarea în aceleași
condiții, dar la persoane diferite , va da rezultate asemănătoare.
-acuratețea testului= exactitatea
-să fie cât mai ieftin
-testul să fie ușor acceptat de populație
Rezultatele unui screening al factorilor de risc sunt întotdeauna analizate statistic,prin indicii de
incidență și de prevalență, vor fi ierarhizate de grupe de risc și prin distribuție pe diferite categorii:
mediu de proveniență, sex, vârstă, etnie, grad de educație, nivel socio-economic etc.
În comunitatea analizată ( grupul analizat) valorile vor fi crescute prin depistarea cazurilor noi de
îmbolnăvire. De exemplu, în cazul analizei valorilor glicemiei , pot fi depistate persoane în stadiul
de scădere a toleranței la glucoză, deci cu risc crecut ca în viitor să dezvolte DZ, dar și cu risc de
boli cardiovasculare, precum pot fi depistate și persoane cu cazuri incipiente de boală, fără
manifestări clinice, dar cu risc foarte crescut de boli cardiovasculare.
Screening-ul este o metodă des folosită în depistarea factorilor de risc și implicit prin rezultatele
depistate în activități de prevenție primară și secundară.
 EXPUNEREA LA RISC ȘI ÎMBOLNĂVIREA

EXPUNEREA la un anumit factor de risc are un deznodământ. Dacă acesta este reprezentat de
boală sau deces, respectivul factor de risc este considerat ca factor de risc cu rol patogen. Dacă în
schimb, acesta duce la prevenirea bolii , vindecarea acesteia, sau creșterea calității vieții, acel
factor de risc este considerat sanogen, cu rol de protecție.
Expunerea la factorul de risc poate fi de natură:
-individuală ( sex, vârstă, genetic)
-de mediu extern( factori fizici, chimici, biologici ce se găsesc în aer, apă, sol etc)
-de comportament ( fumat, consum excesiv de alcool, consum de droguri, medicamente excesiv)
În orice studiu ce cercetare epidemiologică, sunt importante 3 aspecte:
1. Direcționalitatea studiului, adică ordinea în care sunt analizate expunerea și
deznodemântul acesteai expuneri
-înainte: dispre expunere spre deznodămând ( studiu de cohortă)
-înapoi: dintre deznodământ spre expunere ( studiu de caz martor)
-concomitent : studiu descriptiv
2. Alegerea subiecților
-pe baza expunerii în studiile de cohortă
-pe baza deznodământului în studiu de caz martor
-subiecții aleși ( lotul) trebuie să fie reprezentativ pt populația țintită
3. Cronologia =se referă la relația temporală între mmentul expunerii, deznodământ și
efectuare studiului ( studiile pot fi : ISTORICE, RETROSPECTIVE, PROSPECTIVE).
 PROGRAME DE PREVENȚIE

PREVENȚIA ȘI COMBATAREA DIFERITELOR BOLI IMPLICĂ 3

ETAPE, TOATE ATRIBUITE MEDICINEI DE FAMILIE:
1.PROFILAXIA PRIMARĂ: depistarea și stoparea cauzelor ce produc boala,
deci a factorilor de risc ( combatere)
2.PROFILAXIA SECUNDARĂ: depistarea precocee a bolii în stadiul
incipient și oprirea evoluției
3.PROFILAXIA TERȚIARĂ: urmărește prevenirea complicațiilor, a
evoluției spre incapacitate, invaliditate, handicap, dependență sau deces
Cabinetul medical este unitatea cu sau fără personalitate juridică, furnizoare de
servicii publice, de stat sau private, de asistenta medicală umană preventivă,
curativă, de recuperare şi de urgenţă.
Serviciile de sănătate ale cabinetelor medicale se realizează de medici de medicina
generală - medici de familie, medici stomatologi, medici specialişti şi alte categorii
de personal medical autorizat.
Actul de înfiinţare a cabinetelor medicale este certificatul de înregistrare în
Registrul unic al cabinetelor medicale, care se întocmeşte şi se păstrează de
autoritatea sanitară publica, respectiv de direcţiile de sănătate publica judeţene sau
de Direcţia de sănătate publica a municipiului Bucureşti. O copie de pe certificatul
de înregistrare se înmânează titularului cabinetului medical.
Documentaţia necesară pentru înregistrarea cabinetului medical se stabileşte prin
ordin al ministrului sănătăţii şi familiei
Profesia de medic, ca profesie liberala, poate fi exercitată în cadrul cabinetului medical în
una dintre următoarele forme:
a) cabinet medical individual;
b) cabinete medicale grupate;
c) cabinete medicale asociate;
d) societate civilă medicală.
• Cabinetele medicale, indiferent de forma de organizare, pot desfasura activităţi de
radiodiagnostic, imagistica medicală şi alte activităţi medicale şi conexe actului
medical, cu autorizarea lor în condiţiile legii, precum şi activităţi de învăţământ şi
de cercetare, cu avizul Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi al Ministerului
Educaţiei şi Cercetării.
• Controlul privind respectarea normelor legale în furnizarea serviciilor de sănătate
se exercita de Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi unităţile sale subordonate, Casa
Nationala de Asigurări de Sănătate, Colegiul Medicilor din România sau de alte
organe abilitate, în condiţiile legii
• Cabinetul medical trebuie sa dispună de o dotare minima, stabilită prin ordin al
ministrului sănătăţii şi familiei, cu avizul prealabil al Colegiului Medicilor din
România, în raport cu specialitatea şi profilul de activitate declarate.
• Cabinetele medicale sunt obligate sa efectueze şi activităţi epidemiologice
prevăzute în contractul-cadru şi sa transmită situaţiile stabilite prin norme ale
Ministerului Sănătăţii şi Familiei privind starea de sănătate şi demografică a
populaţiei.
• Cabinetele medicale se pot infiinta în cadrul actualelor dispensare medicale,
policlinici sau în alte spaţii puse la dispoziţie de autorităţile publice centrale sau
locale ori în spaţii private, autorizate.
• Bunurile imobile aflate în proprietatea privată a statului sau a unităţilor
administrativ-teritoriale, utilizate în prezent pentru activităţi medicale, pot fi date
în folosinta gratuita, închiriate, concesionate ori vândute fără licitaţie publica
cabinetelor medicale sau, după caz, unităţilor medico-sanitare cu personalitate
juridică.
 FORME DE ORGANIZARE A CABINETELOR DE
MEDICINĂ
1. Unităţile medico-sanitare cu personalitate juridică, care se înfiinţează potrivit
prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu
modificările ulterioare, vor funcţiona cu îndeplinirea următoarelor condiţii:
a) sa aibă obiect de activitate unic, constând în furnizarea de servicii medicale, cu
sau fără activităţi conexe acestora, stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii şi
familiei;
b) administratorul societăţii comerciale sau cel puţin o treime din numărul
membrilor consiliului de administraţie sa fie medici;
c) sa fie înregistrate în Registrul unic al cabinetelor medicale.
 2. Organizaţiile nonprofit, fundaţiile şi asociaţiile cu activităţi
medicale, asociaţiile profesionale, cultele religioase şi lacasele de cult
religios, legal constituite, pot infiinta şi organiza în structura lor, pe
baza hotărârii organelor de conducere, cabinete medicale, furnizoare
de servicii medicale în regim ambulatoriu.
Acestea pot realiza venituri din:
a) finanţarea organizaţiei sau asociaţiei în structura căreia
funcţionează;
b) servicii medicale cu plata directa din partea beneficiarilor;
c) donaţii sau sponsorizări;
d) servicii medicale prestate în baza contractului încheiat cu casa de
asigurări de sănătate judeteana sau a municipiului Bucureşti ori cu
alte persoane fizice sau juridice;
e) alte surse
3. Cabinetul medical individual
În cabinetul medical individual îşi exercita profesia medicul titular, care poate avea
ca salariaţi sau colaboratori medici sau orice alta categorie de personal.
Cabinetele individuale se pot grupa formând cabinete medicale grupate, pentru a-
şi crea facilităţi economice comune, pastrandu-şi individualitatea în relaţiile cu
terţii.
Cabinetele individuale se pot asocia, formând cabinete medicale asociate, în
scopul exercitării în comun a activităţii şi al asigurării accesului permanent al
pacientilor la servicii medicale complete. Medicii titulari ai unor cabinete asociate
îşi păstrează drepturile şi responsabilităţile individuale prevăzute de lege.
Societatea civilă medicală este constituită din doi sau mai mulţi medici asociaţi şi
poate avea ca salariaţi ori colaboratori medici sau orice alta categorie de personal.
Cabinetele medicale grupate, precum şi cabinetele medicale asociate pot avea
patrimoniu comun. Patrimoniul comun este destinat, în exclusivitate,
realizării obiectului de activitate al cabinetelor medicale.

Medicul poate schimba oricând forma de exercitare a profesiei, cu înştiinţarea

autorităţii care a avizat înfiinţarea şi înregistrarea cabinetului medical.
 
Denumirea cabinetului medical va reflecta obligatoriu specificul activităţilor care se vor
desfasura, înscrise în autorizaţia de libera practica a medicului.
Medicul sau personalul medical care desfăşoară activitate medicală în cadrul cabinetului
medical răspunde în mod individual, potrivit legii, pentru deciziile profesionale, în cazul
eventualelor prejudicii aduse pacientilor.
Cabinetul medical poate realiza venituri din:
a) servicii medicale prestate în baza contractului încheiat cu casa de asigurări de
sănătate judeteana sau a municipiului Bucureşti ori cu alte persoane fizice sau juridice;
b) servicii medicale cu plata directa din partea beneficiarilor;
c) donaţii şi sponsorizări;
d) activităţi de consiliere şi avizare în domeniul medical;
e) activităţi contractate cu unităţile care coordonează activităţile de învăţământ şi
cercetare din reţeaua Ministerului Sănătăţii;
f) alte surse obţinute conform dispoziţiilor legale, inclusiv cele provenind din
valorificarea aparaturii proprii, uzate fizic sau moral, precum şi a celei excedentare din
dotare.
 Furnizarea serviciilor medicale în regim ambulatoriu se realizează prin intermediul
cabinetelor medicale, furnizoare de servicii medicale publice, de stat sau private
Indiferent de forma de înfiinţare şi funcţionare a cabinetelor medicale, activitatea
în cadrul acestor unităţi medicale se va organiza şi se va desfasura cu respectarea
următoarelor principii fundamentale:
a) au dreptul sa lucreze în cabinetele medicale medici şi personal medical
autorizat;
b) medicului i se vor respecta independenta profesională şi dreptul de initiativa;
c) raporturile de subordonare privesc doar aspectele legate de organizarea
funcţională şi administrativă a unităţii medicale, ordinea interioară şi de disciplina
la locul de munca;
d) activitatea medicală se desfăşoară conform reglementărilor în vigoare,
Regulamentului Colegiului Medicilor din România şi Codului de deontologie
medicală;
e) în cabinetul medical se vor desfasura numai acele activităţi pentru care a fost
autorizat cabinetul medical;
f) soluţionarea litigiilor legate de exercitarea profesiei de medic este de
competenta comisiei de litigii din cadrul Colegiului Medicilor din România.
 Cabinetul medical fără personalitate juridică

Cabinetele medicale se pot infiinta şi vor furniza servicii medicale

numai în specialitatea sau/şi competenta medicului titular sau a
asociaţilor, în cazul formelor asociative. Medicii care au mai multe
specialităţi sau competente pot infiinta cabinetul medical pentru una
sau mai multe dintre specialitatile sau/şi competentele medicale
dobândite.
Medicul este liber sa îşi schimbe forma de exercitare a profesiunii sau
sa-şi modifice obiectul de activitate al cabinetului medical în funcţie de
specialitatile, supraspecializarile ori competentele dobândite.
Modificarea obiectului de activitate al cabinetului medical, indiferent
de forma de organizare, se va face cu autorizarea direcţiei de sănătate
publica în a carei raza teritorială funcţionează cabinetul medical.
Societatea civilă medicală se constituie prin contract de societate civilă,
încheiat în forma scrisă între 2 sau mai mulţi medici asociaţi cu respectarea
Codului civil, referitor la societatea civilă particulară, şi a dispoziţiilor
prezentelor norme metodologice.
Contractul de societate civilă va cuprinde următoarele elemente minime
obligatorii:
- părţile contractului de societate, scopul şi obiectul acestuia;
- sediul profesional al societăţii civile medicale;
- patrimoniul social al societăţii civile medicale, cu indicarea aportului
fiecărui medic societar, constând în bunuri mobile şi imobile ori în munca
medicilor societari;
- organul de conducere al societăţii civile medicale şi precizarea funcţiilor
membrilor acestuia;
- durata contractului de societate şi modalităţile de încetare a acestuia.
Cabinetul medical se înfiinţează la cererea medicului titular sau a
medicilor asociaţi din cadrul societăţii civile medicale.
Actul de înfiinţare a cabinetului medical ori a societăţii civile medicale
îl constituie certificatul de înregistrare în Registrul unic al cabinetelor
medicale.
Certificatul de înregistrare se eliberează în baza următoarelor
documente:
a) cerere de înfiinţare;
b) autorizaţia de libera practica a medicului titular sau a asociaţilor;
c) dovada deţinerii legale a spaţiului în care urmează sa funcţioneze
cabinetul medical;
d) avizul Colegiului Medicilor din România;
e) actul constitutiv şi statutul societăţii civile medicale.
Existenta dotării minime necesare functionarii cabinetelor medicale
se va verifica de direcţiile de sănătate publica judeţene, respectiv a
municipiului Bucureşti, prin inspectori delegaţi.
• Avizul colegiului medicilor se eliberează în baza autorizaţiei de libera practica şi a dovezii
deţinerii legale a spaţiului şi numai după verificarea existenţei dotării minime a cabinetului
medical.
• În avizul eliberat de colegiul medicilor se vor mentiona serviciile medicale furnizate, numărul
de cabinete, în cazul societăţii civile medicale, şi existenta dotării minime corespunzătoare
activităţii medicale desfăşurate.
• Formele de exercitare a profesiei de medic vor fi individualizate prin denumire, după cum
urmează:
• a) în cazul cabinetului medical individual - numele medicului titular, urmat de sintagma
"cabinet medical de..." (se trece activitatea medicală principala ce se desfăşoară în cabinet);
• b) în cazul societăţilor civile medicale - numele cel puţin al unuia dintre asociaţi, urmat de
sintagma "şi asociaţii - societate civilă medicală" sau numele asociaţilor şi sintagma "societate
civilă medicală". Pe firma societăţii civile medicale vor fi menţionate activităţile medicale
desfăşurate sau doar cele mai semnificative.
• Numele vor fi precedate de titulatura medicală.
 Dotarea minim- necesară în cabinetul de MF:
• - aparat de măsurat tensiunea arteriala cu stetoscop;
• - masa ginecologica;
• - cantar pentru adulti;
• - taliometru;
• - pelvimetru;
• - negatoscop pentru radiografii;
• - apasator limba;
• - deschizator gura;
• - ciocan reflexe;
• - canule rectale;
• - canule uretrale;
• - canule vaginale;
• - trusa completa de mica chirurgie;
• - valve ginecologice şi pense de col;
• - centimetru de croitorie;
• - seringa Guyon pentru spalaturi auriculare;
• - atele Kramer;
• - termometru.