ISTORICUL

EPIDEMIOLOGIEI. DEFINIȚIE.
OBIECTUL, METODELE, ȘI
PROCEDEELE UTILIZATE ÎN
EPIDEMIOLOGIE.
 Scurt istoric.
 Definiţia epidemiologiei.
 Obiectul de studii.
 Scopul şi sarcinile epidemiologiei.
 Compartimentele epidemiologiei moderne (domenii şi
ramuri).
 Structura actuală a metodei epidemiologice moderne.
 Locul epidemiologiei în structura ştiinţelor medicale,
învăţământul medical şi pratica sănătăţii publice.
 Scurt Istoric
Epidemiologia s-a născut în antichitate, din
necesitatea de a studia epidemiile,de a explica
esenţa acestor fenomene.
Drept document istoric de o deosebită
valoare, care atestă existenţa epidemiologiei ca
ştiinţă, servesc tratatele lui Hipocrate
(460 – 377 î.e.n.),cele şapte cărţi despre
epidemii, influenţate de experienţa trecutului în
lupta cu epidemiile.Hipocrate pe bună dreptate
poate fi considerat părintele epidemiologiei.
În lumea antică este formulată ipoteza miasmatică privitor
la cauzalitatea epidemiilor. Conform acestei ipoteze,
epidemiile apar în urma pătrunderii în organism a
miasmelor,adică a unor substanţe dăunătoare cum ar fi
emanaţiile de gaze apărute în aer ca urmare a eliminărilor
vulcanice, cutremurelor de pământ sau apariţiei cometelor.

 
 Ipoteza constituţională a epidemiilor-
epidemiile apar în anumite locuri şi
anotimpuri şi sunt legate de structura
mediului natural (geografia fizică, flora
şi fauna, clima).
Sec. XVII–XVIII
Ipoteza miasmatico-constituţională, bazată
preponderent pe metoda observaţională şi de
descriere a fenomenelor. Medicul englez
Thomas Sydenham , sau „părintele medicinei
engleze” sau „Hipocratele englez”, s-a
remarcat în istoria epidemiologiei prin opera
sa „Observaţii medicale” în care a descris mai
multe boli ale omului şi epidemiologia lor.
 Bazele metodei statistice de studiere a epidemiilor au fost puse de
englezul John Graunt.
Anume metoda statistică de cercetare a oferit posibilitatea de a
evalua cantitativ fenomenele observate, de a întocmi caracteristica
comparativă a diferitor epidemii şi boli în parte, de a constata
intensitatea răspândirii epidemiilor (morbidităţii) în diferite teritorii,
în dinamică, etc.
 John Snow
În urma analizei epidemiei de holeră de la
Londra (1853–1854), a stabilit că riscul
îmbolnăvirilor este asociat cu consumul de apă
distribuită din anumite surse.
 propune măsuri de prevenire şi combatere prin
ameliorarea alimentaţiei cu apă a locuitorilor din
Londra mult înainte de a fi descoperit agentul
cauzal al holerei.
metoda de anchetă epidemiologică utilizată de
el în acest studiu va fi utilizată ulterior în
investigaţiile (studiile) epidemiologice.
 Girolamo Fracastoro

În prima jumătate a secolului XVI,

medicul italian formulează o nouă viziune
privind esenţa epidemiilor, şi anume,
dezvoltarea lor prin contagii vii (ipoteza
contagiilor), prezentată în lucrarea sa
„Studiu despre contagii vii, bolile
contagioase şi tratamentul lor” (1546).
 Datorită lucrărilor publicate de L. Pasteur (1822–
1895), R. Koch (1843–1910), I. Mecinikov (1845– A doua jumătate a
secolului XIX
1916), D. Ivanovski (1864–1920) ş.a., a fost stabilit
definitiv rolul microorganismelor patogene ca
factori etiologici (agenţi cauzali) în bolile
contagioase, punând începutul perioadei
bacteriologice în explicarea esenţei epidemiilor.
În aceeaşi perioadă I. Mecinikov fundamentează
teoria imunităţii.
 D. K. Zabolotnîi este considerat pe bună dreptate fondatorul epidemiologiei
bolilor contagioase. În 1922, el fondează la Odesa, prima catedră de epidemiologie
din lume. Este autorul primului manual de epidemiologie „Bazele epidemiologiei”
(1927).
I. Cantacuzino introduce vaccinarea nou- născuţilor din România împotriva
tuberculozei cu BCG (1926, a doua ţară din lume după Franţa);
-organizează companii antiepidemice în combaterea epidemiilor de tifos
exantematic, holeră, malarie, scarlatină;
-pentru prima dată obţine serul antistreptococic pentru tratamentul bolnavilor de
scarlatină.
 L. V. Gromaşevski (1887–1980), ilustru savant
epidemiolog, formulează epidemiologia ca ştiinţă
despre legităţile procesului epidemic, care stă la
baza menţinerii şi răspândirii agenţilor cauzali în
bolile contagioase, autor al teoriei mecanismului
de transmitere a agenţilor patogeni, precum şi al
teoriei privind părţile componente sau cele trei
verigi obligatorii ale procesului epidemic, teorii
care au stat la baza formării sistemului de luptă
cu bolile contagioase în întreaga lume şi care
sunt actuale până în prezent.
 E. N. Pavlovski (1884–1966) descrie fenomenul de focalitate naturală
caracteristic pentru unele boli transmisibile, prin care a adus o contribuţie
preţioasă la studierea, descoperirea şi descrierea epidemiologiei maladiilor
cu focalitate naturală.
 K. I. Skreabin (1878–1972) este fondatorul şcolii helmintologice,
autorul teoriei de eradicare (devastare) a helmintiazelor.
 V. D. Beleakov (1921–1997) a elaborat teoria autoreglării procesului
epidemic, prin care a schimbat radical concepţia privitoare la natura
procesului epidemic.
 B. L. Cerkasski (1934–2007) a formulat teoria socioecologică privind
natura procesului epidemic, a determinat nivelurile şi sistemul de
funcţionare a procesului epidemic de la nivelul molecular până la cel global.
 A fondat în 1967 cursul de epidemiologie,
E. N. Şleahov  iar mai apoi (1970) Catedra de Epidemiologie din
(1920–2006) cadrul Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie
„Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova, pe care
a condus-o până în anul 1990.
El a elaborat clasificarea epidemiologică a bolilor
infecţioase.
A studiat sub toate aspectele zooantroponozelor.
A studiat patogeneza şi imunologia antraxului.
Este autorul preparatelor „Antraxina” şi „Tetanina”.
În 1998 OMS a recomandat utilizarea preparatului
„Antraxin” în medicină şi veterinărie. Pentru prima oară
în istorie un preparat elaborat de savanţii din Moldova a
fost recomandat de cea mai influentă organizaţie
mondială.
DEFINIŢIA ŞI OBIECTUL DE STUDIU
-este ştiinţa care se ocupă de studierea
cauzelor, condiţiilor şi mecanismului de formare
a morbidităţii în populaţia umană, de elaborarea
metodelor şi mijloacelor de studiere, prevenire şi
combatere, urmărind în permanenţă promovarea
sănătăţii.
epi – peste;
demos – popor, colectivitate.
 Definiţia în realitate este mult mai amplă
şi cuprinde cele mai diverse aspecte ale
patologiei umane, cum ar fi:
• supravegherea şi controlul sănătăţii
publice,
• sistemul de organizare şi implementare a
măsurilor de prevenire şi combatere,
• evaluarea eficienţei măsurilor de prevenire,
• diagnostic şi tratament , etc.
 Scop și sarcini

În sarcina epidemiologiei intră nu numai studierea epidemiilor,

adică dezvăluirea legităţilor de apariţie şi răspândire a maladiilor în
populaţia umană, dar şi elaborarea măsurilor, şi chiar a sistemului, de
protecţie a omenirii, scopul principal fiind prevenirea îmbolnăvirilor.
 Sarcina epidemiologiei privind maladiile
contagioase este:
• de a studia legităţile de apariţie şi răspândire
a acestora
•de a elabora măsuri de prevenire şi combatere
a maladiilor la orice nivel de dezvoltare a
procesului epidemic.
 Structura științei medicale (Beleacov) serveşte următoarea figură, în care
liniile verticale reprezintă ştiinţele medicale care se formează după principiul
patologiei studiate (cardiologia, oncologia, nefrologia, oftalmologia,
patologia infecţioasă etc.), iar planurile orizontale – ştiinţele medicale care
studiază patologiile omului la diferite niveluri de organizare a vieţii:
 molecular (biochimia, biofizica, biologia moleculară),
 celular şi ţesut conjunctiv (citologia, histologia, microbiologia),
 de organism (terapia, chirurgia)
 populaţional (epidemiologia).
Structura ştiinţei medicale (V.D. Beleakov, 1989)
 Abordarea clinică şi epidemiologică în studierea patologiilor omului
(E.N. Şleahov, 1987)
Metoda de abordare
Criteriile clinică epidemiologică
Obiectul
Obiectul de
de studiu
studiu Bolnavul
Bolnavul Boala
Boala
Nivelul
Nivelul studiului
studiului Organismul
Organismul Populaţional
Populaţional
Definirea
Definirea medicală
medicală aa Boala
Boala Morbiditatea
Morbiditatea
dereglării
dereglării sănătăţii
sănătăţii
Determinarea legăturii cauză-
Obiective diagnostice Determinarea cauzei bolii Determinarea legăturii cauză-
Obiective diagnostice Determinarea cauzei bolii consecinţă a morbidităţii
consecinţă a morbidităţii
Tratamentul bolnavului, Controlul morbidităţii şi
Scopul intervenţiei Tratamentul bolnavului, Controlul
Scopul intervenţiei profilaxia individuală eradicareamorbidităţii
ei şi
profilaxia individuală eradicarea ei
Supravegherea de dispensar şi Analiza rezultatelor la nivel de
Controlul eficacităţii Supravegherea de dispensar şi Analiza rezultatelor la nivel de
Controlul măsurile de reabilitare a populaţie, contingente, colective.
intervenţieieficacităţii măsurile de reabilitare a populaţie, contingente, colective.
intervenţiei bolnavului Supravegherea epidemiologică
bolnavului Supravegherea epidemiologică
 O problemă acută a epidemiologiei contemporane este
organizarea sistemului de supraveghere epidemiologică a
sănătăţii publice la nivel local, naţional şi global. Actualmente,
practic toate şcolile epidemiologice din lume şi-au concentrat
atenţia asupra perfecţionării sistemului de supraveghere
epidemiologică. Aceasta a devenit o preocupare a O.M.S., care
încurajează organizarea acţiunilor de supraveghere a sănătăţii
publice, atât la nivel internaţional, cât şi la nivel naţional.

În ultimii 10–20 de ani în Republica Moldova, prin

realizarea mai multor studii serioase, a fost construită baza şi
determinate principiile de funcţionare a sistemului de
supraveghere epidemiologică la nivel naţional.
 Obiectivele Epidemiologiei
Promovarea sănătății populaționale

 Realizarea actiunilor tip screening

 Organizarea cercetărilor populaționale

Urmarirea istoriei naturale și evoluției manifestărilor clinice ale BT

şi BNT

 Elaborarea programelor educaționale pentru promovarea sănătății

Managementul serviciilor medicale(evaluarea necesar, cost, eficienţă)

 Structura epidemiologiei moderne, din punctul de vedere al
obiectivelor de cercetare, include trei direcţii principale:

epidemiologia bolilor transmisibile;

epidemiologia bolilor netransmisibile;

altele (epidemiologia clinică, epidemiologia

calamităţilor etc.).
 Structura epidemiologiei ca ştiinţă, din punct de vedere
metodologic, include două compartimente:

Studiază legităţile generale de formare

Epidemiologia (răspândire) a morbidităţii în populaţia
umană, metodele şi mijloacele de cercetare,
generală prevenire şi combatere.

Epidemiologia Studiază particularităţile epidemiologice,

specială mijloacele şi metodele de prevenire şi
combatere în unele boli sau grupe de boli
aparte.
 Compartimentele epidemiologiei generale :

 Metoda epidemiologică de cercetare (Bazele diagnosticului

epidemiologic şi al medicinei prin dovezi).

 Concepţiile teoretice privind legităţile procesului epidemic.

 Mijloacele şi metodele de prevenire şi combatere.

 Sistemul de supraveghere epidemiologică a sănătăţii publice.

 Ramurile epidemiologiei

Epidemiologia Epidemiologia Epidemiologia

clinică ecologică regională

Epidemiologia epidemiologia Epidemiologia

catastrofelor moleculară globală
 Epidemiologia contemporană

- stabilirea diagnosticului epidemiologic la nivel populaţional.

Datoria epidemiologului este de a diagnostica patologia
populaţiei (colectivităţilor) şi de a întreprinde măsuri de
însănătoşire a ei.
- supravegherea epidemiologică a sănătăţii publice, care impune
perfecţionarea metodelor atât de supraveghere, cât şi de control al
bolilor infecţioase şi neinfecţioase.
- au apărut noţiunile de profilaxie primară, secundară şi terţiară.
Metodele de lucru în epidemiologie

1. Raționamentul epidemiologic

2. Metoda clinică
 Raționamentul epidemiologic
- Ancheta epidemiologică
- Supravegherea epidemiologică
- Interviul ( anamneza epidemiologică)
- Observația (accidentală, spontan-asociativă sau organizată, planificată)
- Descrierea (particularitățile PE)
- Comparația (istorică, geografică, populațională)
- Analiza (unei ipoteze)
- Experimentul (natural sau provocat)
- Screeningul populational (hematologic, serologic al factorilor de risc, al
morbidităţii,mortalităţii)
- Deducția
- Prognoza
- Calculul statistico-matematic sau informatizat (indicatori, riscuri, costuri).
 Cercetarea epidemiologică

I. Nivelul
II. Nivelul
cunoaşterii
intervenţiei
(explicaţiei)
(acţiunii)prin
princercetarea
cercetareafundamentală;
aplicativă.
???????????????????????????????????????