BIOCHIMIA

BIOMOLECULE – MACRO- ȘI
MICROMOLECULE, MOLECULE
COMPLEXE
AMINOACIZII: STRUCTURA,
CLASIFICAREA, ROLUL BIOLOGIC

Silvia Stratulat
conferențiar universitar
 Obiectivele:
1. Introducere în biochimie. Biochimia structurală, metabolică și clinică și
sarcinile lor. Importanța biochimiei pentru educația și practica medicală.
2. Biomolecule – macro- și micromolecule, molecule complexe.
3. Noțiuni de grupă funcțională. Tipurile de grupe funcționale specifice
biomoleculelor. Caracteristica lor generală.
4. Tipurile de legături chimice specifice biomoleculelor. Caracteristica lor
generală.
5. Aminoacizii – rolul în organismele vii. Aminoacizii proteinogeni și
neproteinogeni.
6. Clasificarea aminoacizilor după structura chimică, proprietățile fizico-
chimice, importanţa biologică.
7. Stereoizomeria, solubilitatea și proprietățile acido-bazice ale aminoacizilor.
8. Teoria polipeptidică a structurii proteinelor. Proprietățile legăturii peptidice.
Notarea şi citirea aminoacizilor în peptide şi proteine. Aminoacizii N- și C-
terminali.
 Biochimia:
• pentru prima dată ca termen a fost introdus in 1903
de către Carl Neiberg.

• “bios” - înseamnă viaţă

• ştiinţa despre structura şi transformarea

substanţelor chimice în organism, proceselor
fizico-chimice care stau la baza activităţii vitale
----studiază bazele moleculare ale vieții
 Deosebim:

• Biochimia structurală (statică,descriptivă) -

prezintă structura chimică a materiei vii (P, G; L;
AN), proprietăţile și rolul lor.
• Biochimia metabolică (dinamică) – prezintă
metabolismul P; G, L; AN şi reglarea hormonală
sau enzimatică ale proceselor metabolice în
organism.
• Biochimia clinică (funcţională)– cercetează
procesele chimice ce stau la baza diferitelor
manifestări ale vitalităţii.
 Importanța biochimiei
• oferă cunoștințele necesare înțelegerii stării de
sănătate și a mecanismelor patogenice în orice
boală;

• permite tratarea cu succes a avitaminozelor, a

insuficienței sau hiperfuncțiilor endocrine;

• explică modul de acțiune al medicamentelor, ca

modulatori ai activității enzimatice, oferind datele
necesare pentru sinteza de substanțe cu acțiune
farmacologică dorită.
 BIOCHIMIA (semestru I -
compartimente)
• Bioelementele, unități constituiente și macromolecule
• Aminoacizii
• Proteine: structura și
• proprietăți
• Acizi nucleici: structura și Structura,
• proprietăți Proprietăți
• Enzime.Vitamine și coenzime
•
Rolul
Cinetica enzimatică
• Reglarea activității enzimelor Reacțiile
• Bioenergetica. Ciclul Krebs metabolice
• Lanțul respirator
• Metabolismul glucidic
Reglarea
• Lucrul individual al studenților
Compoziţia chimică şi organizarea materiei vii:

• Din cele cca. 100 elemente chimice întâlnite în

litosferă şi atmosferă, un număr relativ mic
participă la alcătuirea materiei vii.

• Acestea se numesc bioelemente (elemente

biogene) - elemente chimice care dau naștere
organismului viu.
 Bioelemente

Organogene –care formează Minerale

compușii organici

Metale (Na, K,
Ca, Mg, Zn, Mn, Nemetale
C, H, O, N, P и S Fe, Cu, Cr, V, (Cl, I, F, Br)
Мо)
 Clasificarea bioelementelor (după
conținutul lor în organism):

Bioelemente

Macroelemente Microelemente

Nemetale Metale Metale

Nemetale
(С, О, Н, N, Р, (Na, K, Ca, (Zn, Mn, Fe,
(I, F, Br)
Сl, S,F) Mg) Cu, Cr, Mo, V)
Conținutul principalelor bioelemente în % în
organismul uman.
 Conținutul principalelor macrobioelemente în % după masa lor raportat la masa
umedă a organismului, e.g.
oxigenul alcătuiește 65% din masa umedă a organismului uman sau 45 kg din
cele 70 kg ale unui adult. (după
D. Taylor, 1995)
Macrobioelementul în % în kg

Oxigenul 65 45.5
Carbonul 18.5 12.6
Hidrogenul 9.5 7
Azotul 3.2 2.1
Calciul 1.5 1.05
Fosforul 1 0.7
Potasiul 0.4 0.14
Sulful 0.3 0.175
Sodiul 0.2 0.105
Clorul 0.2 0.105
Magneziul 0.1 0.035

Microbioelementele: bor, crom,

cobalt, cupru, fluor, iod, fier,
mangan, molibden, 0.85 0.595
seleniu, siliciu, vanadiu, zinc
Rolul macroelementelor nemetale
ROLUL

Oxigenul • intră în componența P, G, L,

• este necesar în procesul respirației ca oxidant

• este bioelementul organogen fundamental al tuturor

organismelor vii.
• intră în componența țesuturilor sub formă de proteine,
glucide, lipide și alte biomolecule.
• În unele celule și sânge se întâlnește sub formă de ion
Carbonul bicarbonat HCO3-.
• Bicarbonatul participă în diferite reacții biochimice ca:
 sinteza glucozei,
 sinteza acizilor grași,
 important în menținerea echilibrului acido-
bazic în sânge.
 Rolul macroelementelor nemetale
Macro
bioele ROLUL
mentul
Hidrogenul • nu se întâlnește în stare liberă atomară H sau
moleculară H2 ci doar în componența diferitor
biomolecule sau în stare ionizată H+ așa numitul
proton de hidrogen.
• Ionii H+ contribuie la crearea mediului acid în
organism.
• intră în componența tuturor biomoleculelor -
proteinelor, glucidelor, lipidelor, acizilor nucleici etc.

Azotul • Este un component principal al aminoacizilor,

proteinelor, acizilor nucleici.
• Se întâlnește și în componența unor compușii
anorganici ca oxidul de azot NO și ionii sau sărurile de
amoniu NH4+.
• Datorită capacității lui de a forma legături donor-
acceptor poate fixa protonii - conferă proprietăți bazice
proteinelor,
 Rolul macroelementelor nemetale
Macro
bioele
mentul
ROLUL

• se întâlnește în formă ionică de clorură Cl-.

• importanți în formarea acidului clorhidric HCl (componentul
sucului gastric)
Clorul • pot fi activatorii unor enzime(amilaza salivară)
• implicați în procesele de transport al gazelor (O2 și CO2) în
sânge.
• în sinteza unor compuși cu acțiune bactericidă (acidul
hipocloros HOCl produs de unele leucocite) având astfel un
rol important în imunitate.

• este un component important al acizilor nucleici, unor proteine

Fosforul (fosfoproteine), lipide (fosfolipide) și a mineralelor care alcătuiesc țesutul
osos.
• În oase și dinți se conține preponderent sub formă de hidroxiapatită
Са10(РO4)6(ОН)2.
• este componentul unor biomolecule cu valoare energetică ca ATP-ul,
creatinfosfatul, fosfoenolpiruvatul.
• este componentul sistemelor tampon sangvine
 Rolul macroelementelor nemetale

ROLUL
Macr
obioe
leme
ntul

• Intră în componența aminoacizilor cisteina și

metionina respectiv în componența proteinelor.
• este componentul unor biomolecule importante
Sulful
ca taurina, coenzima A, S-adenozilmetionina și a
unor vitamine ca tiamina (B1) și biotina (H).
• în organism se mai întâlnește și în formă
anorganică ca sulfat.
 Rolul macroelementelor
metale
Macrobioelementul
ROLUL
• este principalul cation intracelular (98%).
• este important în contracția musculară,
funcționarea normală a inimii
Potasiul • transmiterea impulsurilor nervoase,
• activarea unor enzime.
• Concentrația scăzută de K în sânge
numită hipokalemie se observă în
disfuncția glandelor suprarenale
(hiperaldosteronism), și este însoţită de
dereglări ale funcţiei cardiace
• Este principalul cation extracelular.
• Se întâlnește în formă ionizată Na
Sodiul • Participă în menținerea presiunii osmotice.
• Concentrația mare de sodiu în sânge numită
hipernatriemie cauzează hipertensiune arterială şi
edeme.
 Rolul macroelementelor
metale
Macrobioelementul
ROLUL

• În oase și dinți se conține 1 kg de Ca

preponderent sub formă de hidroxiapatită
Calciul Са10(РO4)6(ОН)2.
• În sânge, limfă se întâlnește sub formă de
cation liber Ca2+ și fixat de proteine.
• importanți în coagularea sângelui,
• contracție musculară,
• transmiterea impulsului nervos.

• în țesuturile mineralizate (dentină, smalț,

oase).
Magneziul • se conțin în mușchi și ficat
• este important în procesele energetice,
formează complexe cu ATP-ul (MgATP2-),
• în biosinteza proteinelor,
• stabilitatea ribozomilor.
 Biomoleculele

Biomoleculele sunt molecule sintetizate de organism cu

destinație structurală (anatomică) și fiziologică. Ele pot fi
divizate în biomicromolecule, biomolecule complexe și
biomacromolecule (biopolimeri).
 Biomolecule

Biomicromolecule Biomolecule Biomacromolecule

(monomeri) complexe (biopolimeri)

aminoacizii, Proteine, amidonul,

aminele, acizii Lipidele glicogenul, celuloza,
carboxilici, și nucleotidele acizii nucleici (ADN,
monozaharidele, ARN)
bazele azotate
 GRUPE FUNCȚIONALE
Grupa funcțională Clasa Prefixul Sufixul
compușilor
–СООН - carboxil Acizii carboxilici - -oic
carboxi-
–СНО - aldehidică Aldehide oxo- -al
formil-
–ОН - hidroxil Alcooli hidroxo- -ol

–NН2 - amino Amine amino- -amină

–СОNН2 - amidică Amide - -amidă

–SH -sulfhidril Tiole mercapto- -tiol

Cetone oxo- -оna
C O carbonil
Grupa funcțională carboxil ( - COOH )
(se conține în P, AA, AG,
acizi organici: piruvat,lactat)
Grupa funcțională hidroxil ( - OH ) – se conține în
alcooli, AA (Tre, Ser); Col liber, Gl, Fr; acid lactic)
Grupa funcțională sulfhidril ( - SH )
(Se conține în proteine, Cys, în coenzima A
(CoA), glutation)
Grupa funcțională amino ( - NH2 ) – proteine, AA, AN
Grupa funcțională amidică ( - CONH2 )
Grupa funcțională carbonil ( =CO )
 Tipuri de legături chimice
Legătura covalentă – se
formează pe baza
Legătura cuplului comun de
covalentă electroni.
nepolară- Poate fi polară și
nepolară
se stabileste
intre atomi
identici de
nemetale
O=O
N=N
F-F
C-C
C-H Ex: Cl2;O2; N2, CH4
 Tipuri de legături chimice

Legătura
covalentă
polară
H2O
NH3
HCl Legatura covalenta polara
C-O perechea de electroni comună este deplasată către
atomul de oxigen care este mai electronegativ decît
C-N
atomul de carbon
C-S
 Tipuri de legături chimice

Legătura
covalentă
donor-
acceptor

sunt implicați electronii pereche ai aceluiași atom.

Atomul care ”donează” perechea de electroni se numeşte donor,
atomul care o acceptă se numeşte acceptor.
Ex. legătura dintre atomul de azot al grupei amino și cationul de hidrogen
(protonul)
 Tipuri de legături chimice
Interacțiunile non-covalente

Forțele van der Waals

Forțele van der

Waals între
macromolecule

• reprezintă forțele de atracție sau de respingere de putere relativ mică dintre

moleculele neutre.
• Contribuie la formarea structurii cuaternare
 Tipuri de legături chimice

Legăturile
ionice- prin
atractia
electrostatica
dintre ioni de
semn contrar
(pozitivi și
negativi)
NaCl
Na2CO3
În contact cu H2O –
disociază ușor
 Tipuri de legături chimice

Legăturile
de
hidrogen

poate apărea intermolecular sau

intramolecular

Mai slabe ca cele covalente, dar

nu mai slabe ca van-der-Waals

Apare în proteine, ADN, ARN,

AA.
 Tipuri de legături chimice

Interacțiuni
hidrofobe
PARTICULARITĂȚILE MATERIEI VII
PARTICULARITĂȚILE MATERIEI
VII
 PARTICULARITĂȚILE MATERIEI VII
• Gradul superior de organizare structurală (caracterizat
prin structura compusă şi diversitatea de molecule)
• Funcţia strict determinată şi sensul său specific pentru
fiecare parte componentă.
• Capacitatea de a transforma şi a utiliza energia
• Schimbul de substanţe cu mediul înconjurător şi
autoreglarea transformărilor chimice.
• Capacitatea de autoreplicare sau transmitere a
informaţiei genetice.
CARACTERISTICA GENERALĂ A AMINOACIZILOR
• Sunt derivați aminați ai acizilor organici, astfel
• Conțin obligator o grupare carboxil (-COOH) și o grupare
amino (-NH2)

• Grupa amino poate fi atașată la diferiți atomi de carbon ai

acidului organic, producând diferite tipuri de aminoacizi - α,
β, γ, δ, ε etc.
• Proteinele umane conțin doar α-aminoacizi
 Funcțiile aminoacizilor (AA) :

1. sunt elementele structurale fundamentale ale

proteinelor;
2. sunt precursori ai:
 hormonilor,
 bazelor azotate purinice și pirimidinice,
 porfirinelor (hemurilor),
 vitaminelor (ex .: acid folic)
 aminelor biogene - reglatori locali (ex .: histamina) și
neuromediatori (ex .: dopamina)
AA PROTEINOGENI ȘI NEPROTEINOGENI

Aminoacizii

Proteinogeni Neproteinogeni
– sunt elemente – nu se regăsesc în
structurale ale proteinelor structura proteinelor

Codificați genetic
- 20 aminoacizi,
sunt codificați în ADN
de codoni specifici
Necodificați – nu sunt codificați în
ADN și se formează după sinteza
proteinei prin modificări ale celor
codificați
AA proteinogeni, codificați genetic
 AA proteinogeni necodificați
(modificați posttranslațional)
 AA neproteinogeni
1. Nu sunt prezenți în proteine
2. Au alte funcții biologice
 - Aminoacizii (AA)
• unităţi fundamentale ce participă la sinteza unei proteinelor
• sunt de tip -aminoacizi.
Conțin, atașați la atomul de carbon-:
 gruparea carboxil (-COOH)
 gruparea amino (-NH2)
 radicalul (R)
Stereoizomeria aminoacizilor
• Două molecule sunt stereoizomeri dacă sunt
formate din aceiași atomi, conectați în aceeași
secvență, dar atomii sunt poziționați diferit în
spațiu.
• Diferența dintre stereoizomeri poate fi observată
numai atunci când este luată în considerare
aranjarea tridimensională a moleculelor.
• Stereoizomerii pot fi împărțiți în izomeri optici și
geometrici.
 Stereoizomeria aminoacizilor
• Molecule chirale sunt molecule ce dețin centre chirale (un
atom de carbon asimetric), care este un atom de carbon la
care sunt atașate 4 grupe funcționale diferite, deci el este
completamente asimetric
• Toți -aminoacizii (cu excepția glicinei) conțin un α-carbon
chiralic și formează L- și D- stereoizomeri, care sunt
imaginea în oglindă unul al celuilalt

• Proteinele umane conțin doar α-L-aminoacizi

 • CLASIFICAREA ȘI
STRUCTURA CHIMICĂ A AA
 CLASIFICAREA AA
a. după proprietățile fizico-chimice
1. AA nepolari (hidrofobi): glicina, alanina, valina, leucina,
izoleucina, prolina, fenilalanina, triptofanul şi metionina.
– Toți AA hidrofobi sunt neutri
– Toți sunt puțin solubili în apă și bine solubilp în solvenți
organici
2. AA polari (hidrofili):
 Neutri - serină, treonină, cisteină, tirozină, asparagină,

glutamină
 Acizi - Asp (acid aspartic) și Glu (acid glutamic)
 Bazici - Lys (lizină), Arg (arginină) și His (histidină)

Aceşti AA sunt mai solubili în apă datorită grupărilor funcționale –COOH, -

OH, -SH, -NH2, -CO-NH2, guanidino și imidazol, care pot interacționa cu
apa
 CLASIFICAREA AMINOACIZILOR
b. În corespundere cu structura chimică a
radicalului: Tio AA
a) alifatici (non-ciclici) și ciclici
b) tio-;
c) hidroxi; etc.
Hidroxi AA

Imino - Pro
 CLASIFICAREA AA
în corespundere cu structura chimică a radicalului

Ciclici și alifatici
Ciclici:
(a) homociclici
(b) heterociclici

Ciclici:
(c) aromatici
(d) non-aromatici
 CLASIFICAREA AA:

• după numărul grupărilor –COOH şi –NH2:

CLASIFICAREA AA: c. după rolul biologic:
Aminoacizi

Esențiali Neesențiali
(dispensabili):
indispensabili: Glicina
Valina* Semiesențiali Alanina
Leucina* (semi- Prolina
Izoleucina* dispensabili): Serina
Fenilalanina* Tirozina
Triptofanul* Arginina* Cisteina
Asparagina
Metionina* Histidina*
Glutamina
Treonina*
Acidul aspartic
Lizina*
Acidul glutamic
Nu se sintetizează în Se sintetizează în
organism, e necesar sa-i organism, dar în cantități Se sintetizează în
primim cu alimentele insuficiente, e necesar organism
sa-i primim cu alimentele
AA structura chimică

Glicina

Alanina

Serina Cisteina
 AA structura chimică

Tirozina
Fenilalanina
 AA structura chimică

Triptofan
Histidina
 AA structura chimică

Treonina

Metionina
AA structura chimică

Izoleucina

Arginina
Valina
 AA structura chimică

Leucina

Lizina
 AA structura chimică

Acid glutamic
Acid aspartic (aspartat)
(glutamat) -Glu
Asp

Asparagină - Asn Glutamină Gln

AA structura chimică

Prolina
AA nepolari sau hidrofobi
AA polari sau hidrofili neutri
 AA polari sau
hidrophili acizi
(cu sarcină
negativă)

AA polari sau
hidrophili bazici
(cu sarcină
pozitivă)
 Proprietăţile acido-bazice ale -
aminoacizilor
R
+H N CH
3
-
COO
Amfion
(ion bipolar)
În condiții de pH fiziologic, în soluţii apoase -aminoacizii
există în formă de ioni bipolari (amfiioni):
• gruparea amino este protonată (NH2 + H+ → NH3+) – are
proprietăti bazice – este acceptor de protoni;
• gruparea carboxil este disociată (deprotonată) (COOH →
COO‒ + H+) – are proprietăți acide – este donor de protoni;
Astfel, aminoacizii posedă proprietăți amfotere - și de bază, și
de acid.
 PROPRIETĂȚILE ACIDO-BAZICE ALE α-AA
1. În soluție acide (pH <7) AA este protonat și există în formă de cation (+);
2. În soluție bazică (pH> 7), AA este deprotonat și există în formă de anion
(‒)
• Datorită capacităţii lor de a disocia ca anioni sau cationi, AA se pot deplasa
sub acţiunea unui câmp electric, astfel:
• -în mediu acid - AA migrează spre catod,
• - în mediu bazic - spre anod
3. la un pH intermediar, AA este echilibrat între formele anionică și cationică
și există în forma unui ion neutru, bipolar (zwitterion) – aceasta este
starea izoelectrică a -AA.
2. Acest pH este numit punct izoelectric al AA (pI).
 PROPRIETĂȚILE ACIDO-BAZICE ALE α-AA

1. AA se deosebesc după radical - R, care le conferă proprietăți specifice.

2. Radicalul poatea avea proprietăți hidrofobe sau hidrofile.
3. Radicalii hidrofili pot fi neutri, acizi sau bazici, în funcție de grupele
funcționale.
4. În cazul în care radicalul unui AA este hidrofob sau hidrofil neutru (nu
are grupuri care pot fi încărcate) atunci R nu va influența sarcina
electrică totală a AA și proprietățile sale acide sau bazice.

5. Radicalul hidrofil poate conține grupe funcționale care pot avea

sarcină, astfel va influența sarcina electrică totală a AA și proprietățile
sale acide sau bazice:
- o grupare – COO‒ adiţională (cazul acizilor aspartic şi glutamic)
aminoacizii au caracter acid;
- o grupare – NH3+ suplimentară (cazul argininei, lizinei) aminoacizii
respectivi au caracter bazic.
 pI=punctul izoelectric
• Reprezinta pH-ul la care sarcina neta a AA este
nula
• La pH=pI solubilitatea AA este minimă
• AA nu migrează în câmpul electric
• pI pt aminoacizii neutri 5-6
• pI pt aminoacizii acizi ~2,97-3,22
• pI pt aminoacizii bazici : 7,58 – 10,76
STRUCTURA, PROPRIETĂȚILE
ȘI ROLUL BIOMEDICAL AL
PROTEINELOR
 ROLUL PROTEINELOR
• structurală – formează structurile celulare, ale țesuturilor și
organelor (colagenul, elastina)
• catalitică – enzimele catalizează reacțiile chimice în
organism (amilaza, lipaza, pepsina)
• reglatoare – hormonii reglează funcțiile la nivel de celule,
țesut, organ și organism (insulina, hormonul paratiroid)
• de transport – proteinele transport diferiți compuși în sânge,
prin membrane etc (albumina, transferina, ceruloplasmina)
• de menținere a presiunii oncotice a sângelui (albumina)
• contractilă – asigură contracția musculară (actina, miozina)
• de protecție – imunoglobulinele asigură protecția de
organisme sau substanțe străine
Structura proteinelor
STRUCTURA PRIMARĂ A PROTEINELOR

• Este nivelul inițial al organizării structurale a

proteinelor,
• Este secvența α-L-aminoacizilor în catena
polipeptidică;
• Este determinată genetic;
• AA sunt legați prin legături peptidice
 AA se unesc prin legături peptidice
Legătura peptidică se formează între grupa α-carboxil al unui
aminoacid și grupa α-amino a aminoacidului următor:
 PEPTIDE ȘI PROTEINE

1. Lanțurile ce conțin:
‒ de la 2 până la 10 aminoacizi se numesc oligopeptide:
2 aminoacizi - dipeptidă;
3 aminoacizi- tripeptidă; etc.

• până la 50 aminoacizi se numesc polipeptide

• mai mult de 50 aminoacizi se numesc proteine

2. Aminoacizi sunt uniți prin legături peptidice

 PROPRIETĂȚILE LEGĂTURII
PEPTIDICE:
• Legătura peptidică clasică este o legătură covalentă trainică și are
proprietăți de legătură parțial dublă.

• Legătura peptidică este coplanară – toți atomii grupării peptidice se

află în același plan.
 PROPRIETĂȚILE LEGĂTURII
PEPTIDICE:
• Legătura peptidică clasică are conformație
trans.

• Are 2 forme de rezonanță – ceto și enol:

 PROPRIETĂȚILE LEGĂTURII
PEPTIDICE:
• Fiecare legătură peptidică clasică este capabilă să
formeze 2 legături de hidrogen cu alți atomi polari.

• Prolina formează legătură peptidică atipică:

 Nomenclatura peptidelor
Toţi aminoacizii situaţi la stânga în catena polipeptidică faţă de cel C-
terminal capătă terminaţia -il, iar cel C-terminal îşi păstrează denumirea sa
trivială. De exemplu: tripeptidul Gli-Ala-Ser se va numi glicil-alanil-serină.
 STRUCTURA PRIMARĂ A
PROTEINELOR
• Este determinată genetic de către gena din ADN care
codifică succesiunea aminoacizilor în catenă printr-o
succesiune de codoni
• Succesiunea aminoacizilor în structura primară determină
nivelurile ulterioare de organizare structurală – secundară,
terțiară și cuaternară și subsecvent realizare funcției
 Importanța clinică a structurii primare
Anemia falciformă sau cu celule în formă de seceră
Determinarea structurii primare

• 2 etape:
• A. determinarea compoziției AA
• B. determinarea succesiunii AA
 Determinarea compoziției
AA în proteină
1. Hidroliza acidă completă (fierberea proteinei în soluţie de acid
clorhidric)

2. prin cromatografie are loc determinarea fiecărui aminoacid în

hidrolizat
În prezent o astfel de analiză se realizează în mod automat cu ajutorul
unor aparate speciale numite analizatoare de aminoacizi.
 PRINCIPIILE DE DESCIFRARE A
SUCCESIUNII AA-ETAPELE:
• Determinarea AA N și C terminal

• hidroliza selectivă a proteinei (prin metodele

enzimatice (tripsina, chimotripsina, pepsina) sau
chimice (cu bromura cianidică)

• identificarea succesiunii AA în fragmentele obţinute

prin metoda Edman.

• restabilirea structurii primare a proteinelor prin

suprapunerea diferitor segmente de peptide
stablindu-se astfel segmentele de coincidenţă
(metoda “amprentelor digitale” sau ” metoda hărţilor
de peptidă”
 Principiile de descifrare a AA N
şi C terminal:
La determinarea AA N-terminal se utilizează:
1. -metoda Sandger (cu fluordinitrobenzol)
2. - metoda Edmann (cu fenilizotiocianat)
3. -metoda cu dansyl
4. - metoda enzimatică (cu aminopeptidaza)
Determinarea AA C-terminal se efectuează prin:
5. metoda chimică cu hidrazina (metoda Acabori)
6. metoda enzimatică (carboxipeptidază)
7. folosind reducători: NaBH4 sau LiBH4
suprapunerea diferitor
segmente de peptide
 Metoda Edman
- constă în interacţiunea aminoacidului N-terminal cu
fenilizotiocianat în mediu slab bazic.
- La o tratare ulterioară cu un acid slab fără încălzire se
. produce scindarea aminoacidului N-terminal sub formă de
derivat feniltiohidantoinic, care se identifică în continuare
prin metoda cromatografică. Acest procedeu se repetă de
mai multe ori până la scindarea completă a fragmentului de
peptidă:

Metoda Edman s-a dovedit a fi utilă pentru

reproducere într-un aparat automat numit
secvenator cu ajutorul căruia pot fi realizate
40–50 etape de scindare.
Metoda lui Edman
Metoda lui Acabori
METODA FOLOSIND REDUCĂTORI:
NaBH4 sau LiBH4