Elemente chimice cu

importanța vitală .
Durlecu Cristian
General
• Elementele chimice prezente în organismul uman pot fi
împartite în două categorii:
• esenţiale, a căror prezenţă în organism este obligatorie (I, Fe,
Zn, Mn, Ca, Na, Mo, Co, Cr, F)
• Neesenţiale, ce se gasesc în organism prin simpla
contaminare a celor esenţiale şi care nu prezintă un rol
fiziologic (Al, Bi, Pb)
Oxigen (O)
• Reprezintă 65% din masa corpului. Atomii de oxigen sunt
prezenti in apă, aceasta reprezentând 65-90% din masa
fiecărei celule a corpului, uman. Oxigenul se mai regăseşte in
plămânii şi în sânge fiind esențial respiratiei. 20% din aerul
respirat este oxigen.
Hidrogen (H)
• Reprezintă 10% din masa corpului. Ca şi oxigenul, acesta se
regăseşte în fiecare moleculă de apă din organism, cât şi în
mulţi alţi compuşi care alcatuiesc diferite ţesuturi. El se
leagă, în mare parte,de carbon si de azot, făcând parte din
aproape fiecare moleculă din organism: ADN, proteine,
grasimi, glucide.
 Fosfor (P)
• Reprezinta 1% din masa corpului. Se
regăseşte in nucleul fiecărei celule a
organismului, inclusiv in celulele albe din
sânge.Fosforul este încorporat în oase,
combinat cu alte elemente ca fierul,
potasiul, sodiul, magneziul si calciul. Este
necesar funcţii sexuale si de reproducere,
creşterii muşchiilor şi de a furniza substante
nutritive nervilor.
 Sulf (S)
• Reprezintă 0.25% din masa corpului. Se
gaseste în mulţi aminoacizi, în vitamina B1
şi vitamina B7. Este necesar proceselor de
dezvoltare şi neurologice, pentru sinteza
colagenului, creşterii circulaţiei sângelui,
diminuarii crampelor şi a durerilor de spate,
reducerii inflamatiilor, ajutării vindecării
muşchiilor, ajutării ficatului în producerea
colinei, reglării funcției inimii si creierului.
Calciu (Ca) • Reprezintă 1.5% din masa corpului.
Calciul este principalul component al
sistemul osos şi al dintilor. El este de
asemenea, prezent şi în sistemul
nervos, muscular, cât şi în sânge,
unde este necesar bunei funcţionări
a membranei, reglarea contracțiilor
musculare, coagularea sângelui şi
trimiterii impulsurilor nervoase.
Magneziu (Mg)
• Reprezintă 0.05% din masa corpului. Este
necesar activării mai multor enzime, este
vital pentru oase şi dinţi puternici,
esenţial funcţionării creierului şi ficatului,
calmării nervilor, promovează creşterea
celulelor şi creşte elasticitatea ţesuturilor.
 Sodiu (Na)
• Reprezintă 0,15% din masa corpului. Sodiul este
important pentru buna funcţionare a nervilor şi
a sistemului muscular. El este excretat prin
transpiratie. Este stocat în pereții stomacului,
articulaţiilor şi a vezicii biliare. Ajută la
prevenirea coagulării sângelui, a impulsurilor
nervoase, contractiilor musculare, lucrează la
nivelul tractului degestiv pentru a nu permite
arderea perețiilor stomacului de acidul
clorhidric.
 Fierul (Fe)
• Fierul joacă un rol important in biologie,
formând substante compuse cu oxigen
molecular in hemoglobina şi mioglobina; aceşti
doi compusi sunt proteine comune ce au rol in
transportul oxigenului la vertebrate. De
asemenea, fierul este metalul cel mai utilizat in
enzimele redox cele mai importante, care sunt
implicate in respirația celulară, procesele de
oxidare şi reducere la organisme vegetale si
animale.Fierul este un element esențial pentru
aproape toate organismele vii.
 Potasiul (K)
• Se gaseste in proportie de 0,5% din greutatea corporala intr-un
organism sanatos, in mediu intracelular, mai ales.
• Este necesar in organism pentru transformarea glocozei in
glicon, stimularea secretiel de insulina (stimularea contractiel
musculare), sinteza unor hormoni, reglarea activitatii
neuromusculare, modificarea ritmului cardiac, stimularea
contractiei musculare etc.
Potasiu (K)
Concluzie
• Unele din cele mai importante elemente chimice cu
importanță vitală sunt C, H, O, N. Alaturi de aceste elemente
chimice ce se gasesc in cantitati mari in organismul uman se
mai intalnesc si elemente chimice: Na, K, Ca, Mg, Fe, S, Zn,
Cu, Co, Mn, B, Li, etc., a căror prezenţă în anumite limite
contribuie la buna desfăşurare a proceselor ce au loc în
organismul uman. Depăşirea acestor limite (inferioare sau
superioare) conduce la dereglări a organismului.