Epidemiologie BFKT

EPIDEMIOLOGIE.
IGIENĂ 2020-2021
EPIDEMIOLOGIA
Definiția Epidemiologiei
Știința medicală care se ocupă, în cadrul unor cooperări multidisciplinare, cu identificarea și
neutralizarea factorilor de agresiune pentru sănătate, depistarea și lichidarea proceselor
epidemiologice și cu elaborarea și evaluarea programelor de protecție globală a sănătății.
Noțiunea de epidemiologie derivă din grecescul:

epi = peste ; demos = popor, grup, colectivitate.
Epidemiologia, ca știință a medicinii preventive (Medicina Omului Sănătos) se ocupă de
problemele sănătății și bolii la nivel populațional.
OBIECTIVELE PRINCIPALE ALE EPIDEMIOLOGIEI
1. Promovarea sănătății prin evitarea constituirii procesului epidemiologic în cadrul unor acțiuni de
largă cuprindere spațială și temporală, care asigură cunoașterea și neutralizarea factorilor de
agresiune pentru sănătate și dispensarizarea grupurilor populaționale cu risc.
2. Organizarea de cercetări, tip screening, pentru evaluarea factorilor sanogeni și nesanogeni, în
raport cu particularitățile evoluției ecosistemului uman.
3. Organizarea de cercetări populaționale pentru cunoașterea modificării particularităților factorilor
structurali ai procesului epidemiologic, a manifestărilor clinice și a istoriei naturale a bolilor.
4. Elaborarea programelor educaționale pentru promovarea sănătății prin cooperare populațională.
5. Elaborarea necesarului de asistență prevențională și a relației cost/beneficiu, în cadrul
programelor pentru protecția și promovarea sănătății populaționale.
6. Elaborarea programelor prevenționale și de combatere și adaptarea acestora la etapele evolutive
ale societății umane și la variatele circumstanțe epidemiologice.
CONCEPTUL TRANZIȚIEI EPIDEMIOLOGICE

- Etapa pestilenței;
- Etapa dogmelor religioase – „pedeapsa lui Dumnezeu”, condiții de promiscuitate, ce favorizau
răspândirea bolilor infecțioase, fatalitate crescută;
- Etapa primelor încercări de prevenție – India, Asia, China, Europa, apar primele măsuri de
izolare a bolnavilor de sănătoși, primele încercări de vaccinare;
- Era vaccinală – 1796 Jenner, inocularea virusului vaccinia la om previne variola;
- Era vaccinală – se realizează măsuri de control a bolilor, programe eficiente, eradicarea variolei
în 1977, poliomielita în etapa de eradicare, dar medicina este confruntată cu apariția unor boli
infecțioase noi;
- Apar bolile „civilizației“, risc generat de stilul de viața BCV, diabet, cancer, boli mentale. Apar
și noi factori care influențează starea de sănătate a populației și evoluția bolilor: îmbătrânirea
populației, modificarea stilului de viață, emergența și/sau reemergența unor boli infecțioase,
intricarea cauzelor infecțioase și neinfecțioase.
1
EPIDEMIOLOGIE. IGIENĂ 2020-2021
ETAPELE ISTORICE ALE EPIDEMIOLOGIEI
La începuturile sale medicina a fost predominant prevențională.

Omul s-a preocupat, din totdeauna, de apărarea sănătății și a vieții sale.
1. Etapa prehipocratică:
- prevenția se baza pe observarea fenomenelor, îndeosebi din natură;
- se stabileau unele relații de cauzalitate, care erau explicate, mai ales de pe poziții
mistico-religioase;
2. Etapa hipocratică (Hipocrat, 460-377 î.e.n.)
- este dominată de cercetările epidemiologice ale lui Hipocrat („părintele
epidemiologiei”; cărți: „Despre epidemii”, „Despre ape, vânturi și locuri”, „Rolul apei,
aerului și solului”).
- Epidemiologia observațională devine descriptivă, iar relațiile de cauzalitate sunt
explicate și pe baze obiective, materiale.
- Prevenția devine principala orientare a medicinii – este mai ușor să previi decât să
tratezi o boală – Hipocrat
Medicina arabă → dominată de norme de prevenție:
▪ Avicena (Ibn Sina): „Canonul științei medicale”
▪ Averroe: „Reguli generale de medicină”
▪ Maimonides: „Cartea cu sfaturi”
▪ Rhazes în „Al Havi” descrie epidemiologia și clinica variolei și
rujeolei
3. Etapa prepasteuriană: dominată de Graunt și Yenner și alți epidemiologi din Franța, Anglia și
Germania. 1796 – Yenner – prima „vaccinare” anti-variolă” (din 1931 obligatorie în România).
4. Etapa pasteuriană: caracterizată prin marile descoperiri în microbiologie și vaccinologie
(vaccinuri, seruri, decontaminanți chimici).
- 1850 se organizează la Londra prima Consfătuire Internațională a „Societății de
Epidemiologie”.
- după 1870 se desfășoară cercetări și se publică rezultatele epocale ale lui Pasteur, Koch,
Roux, Yersin, Calmette, Ramon.
5. Etapa frostiană:
- V. Frost, profesor de epidemiologie Universitatea „John Hopkins”, S.U.A., elaborează,
în 1928, „modele mecanice și matematice” de răspândire populațională a bolilor transmisibile.
6. Etapele și subetapele dezvoltării epidemiologiei moderne reflectă modificările produse în
ecosistemul uman de revoluția industrial-tehnologică și de cea tehnico-științifică. Descoperirile
din domenii variate ale științelor au determinat ca epidemiologia din observațional-descriptivă să
devină și analitico-experimentală.; preindustrială, etapa industrial-științifică și tehnologică,
etapa revoluției tehnico-științifice
Momente cheie în dezvoltarea Epidemiologiei:

⚫ Hippocrat (500 i.c) : apariția bolii poate fi în relație cu factorii mediului extern dar și cu
cei individuali.
2
⚫ John Graunt (1662) : primele înregistrări și raportări ale datelor legate de patologia
umană care pot contribui la studiul bolilor (“ La nature et les observations politiques
concernant les registres mortuaires”).
⚫ William Farr (1839): definirea populației expuse la risc; alegerea unor grupuri de
comparare; primele asocieri cauzale care pot contribui la studiul bolilor umane.
⚫ John Snow (1849): enunțarea ipotezelor și verificarea analitică a relațiilor dintre
variabile
COMPARTIMENTELE EPIDEMIOLOGIEI
⚫ Generală (PE)
⚫ Specială (BT/BNT)
⚫ Geografică
⚫ Eco-socio-epidemiologia
⚫ Sero-epidemiologia
⚫ Moleculară și genetică
⚫ Epidemiologia clinică (descriptivă și analitică)
⚫ Farmaco-epidemiologia
Epidemiologia a elaborat/adaptat metode din cadrul științelor medicale și nemedicale.

Metodele utilizate : raționamentul epidemiologic și metoda clinică sunt aplicate pentru :
- ancheta epidemiologică în bolile transmisibile BT, sau bolile netransmisibile BNT;
- supravegherea epidemiologică;
- investigația epidemiologică a unei probleme de sănătate (acută/cronică);
- analiza epidemiologică a datelor/fenomenelor;
- evaluarea epidemiologică a problemelor de sănătate/boală bine definite.
Raționamentul epidemiologic folosește ca mijloace:

- interviul (anamneza epidemiologică);
- observația (accidentală, spontan-asociativă sau organizată, planificată);
- descrierea (particularitățile procesului epidemiologic);
- comparația (istorică, geografică, populațională);
- analiza (factorilor procesului epidemiologic sau a factorilor de risc după lansarea unei
ipoteze);
- experimentul (natural sau provocat) ;
- screening-ul populațional (hematologic, serologic al factorilor de risc, al morbidității,
mortalității) ;
- deducția, prognoza, calculul statistico-matematic sau informatizat (indicatori, riscuri,
costuri)
Metoda clinică include : anamneza si examenul clinic obiectiv , investigații de laborator și
paraclinice care completează raționamentul epidemiologic
3
UTILIZAREA EPIDEMIOLOGIEI
LA NIVELUL SERVICIILOR DE SĂNĂTATE
DEFINIȚIA ȘI STRUCTURA GENERALĂ

A PROCESULUI EPIDEMIOLOGIC
Procesul epidemiologic reprezintă totalitatea factorilor si mecanismelor biologice, naturale și

sociale, care concură, în mod determinant sau favorizant – dinamizator, la apariția,
extinderea și evoluția particulară a unei stări morbide, la nivel populațional.
Structura generală a procesului epidemiologic include:

A. Factori determinanți (principali):
a. Sursa de agenți patogeni
b. Modurile și căile de transmitere
c. Receptivitatea populației
B. Factori dinamizatori – favorizanți:
a. Factorii naturali (cosmici, meteorologici, climatici, geografici) ;
b. Factorii sociali – economici (condiții de viață și de muncă)
Definiții Necesare
Microorganism / Microb / Germene : denumire generică pentru organismele unicelulare cu
dimensiuni microscopice sau inframicroscopice. Include următoarele grupe de organisme :
protiste procariote (bacterii), protiste eucariote (ciuperci unicelulare, protozoare), virusuri
Infecție: rezultatul pătrunderii in organism a unui agent patogen capabil sa se înmulțească și să
inducă leziuni anatomopatologice. Se poate manifesta în forme variate - boala clinic manifestă
sau infecție inaparentă - lipsa manifestărilor clinice).
Focarul de infecție : locul, țesutul, organul unde se evidențiază, prin anumite semne clinice,
biologice (biochimice, imunologice, microbiologice) sau anatomopatologice “conflictul” dintre
agentul patogen și organismul gazda.
Focarul epidemic : zona, spațiul, arealul in care se acumulează surse de agenți patogeni, cu
potențial de diseminare a acestora spre alte organisme care prezintă caracteristici de receptive.
Procesul infecțios : totalitatea reacțiilor locale și/sau generale determinate de impactul dintre
agentul patogen și organismul receptiv.
4
STRUCTURA PROCESULUI EPIDEMIOLOGIC

AL BOLILOR TRANSMISIBILE
A. Factori constitutivi determinanți

I. Surse de agenți patogeni:
a) Omul 1.1.bolnavul tipic
1.2.bolnavul atipic (forme de boală abortive, subclinice, asimptomatice)
2. purtători de agenți patogeni:
2.1. preinfecțiosi
2.2. sănătoși: • temporari
• cronici
2.3. foști bolnavi: • convalescenți
• cronici
b) Animale (inclusiv păsările): în aceleași situații ca și oamenii
c) Vectorii biologic activi: • țânțari
• păduchi
• căpușe
• purici
• flebotomi
II. Modurile și căile de transmitere a agenților patogeni
a) Modurile de transmitere: • direct
• indirect
b) Căile de transmitere (contaminate): aerul, apa, solul, alimentele, obiectele,
mâinile, vectorii biologic pasivi (muștele, gândacii, furnicile, puricii, ploșnițele)
III. Organismele cu stare de receptivitate dependentă de :
a) Rezistența generală nespecifică
b) Rezistența specifică (imunitatea) :
1. naturală 2. artificială
1.1. de specie 2.1. dobândită activ
1.2. dobândită pasiv 2.2. dobândită pasiv
1.3. dobândită activ
IV. Factori constitutivi dinamizatori – favorizanți

Naturali: cosmici, meteorologici, climatici, geografici
Economico-sociali:
1. Condiții de viață: venituri, grad de pregătire, locuința, alimentația, asistența
medico-sanitara, cultural-educativă, comercială, rutieră, baze
pentru odihnă și agrement
2. Condițiile ocupaționale: calificarea, vechimea, nivelul tehnologic, spațiul de
muncă, condițiile de igienă, salubrizarea, agenții de
agresiune, mijloacele de protecție, relațiile interumane,
încordarea psiho-emoțională
SURSELE DE AGENȚI PATOGENI
5
Sursa de agent patogen este reprezentată de un organism care are capacitatea de a găzdui
agentul patogen, de a-i asigura supraviețuirea, eventual multiplicarea, întotdeauna
diseminarea, prezentând sau nu semne clinice de boală.
Surse de agent patogen :
- omul bolnav cu forme clinice: tipice sau atipice
- omul purtător de agent patogen
- animale - păsări: bolnave sau purtătoare
- vectorii biologic activi.
Atributele principale ale sursei de agent patogen sunt:

- capacitatea de diseminare;
- natura și tipul „porților” de eliminare a produselor patologice;
- ritmul diseminării;
- categoriile de produse patologice prin care se diseminează agentul patogen;
- contagiozitatea (intensitatea, durata și tipul eliminării agentului patogen)
PURTĂTORII DE AGENȚI PATOGENI
Purtătorii de agent patogen sunt organisme care pot găzdui, asigura supraviețuirea, eventual
multiplicarea, întotdeauna diseminarea agentului patogen, fără a prezenta semne clinice de
boală.
Există trei categorii de purtător de agent patogen: preinfecțioși, sănătoși și foști bolnavi.
Purtătorii preinfecțioși
- persoanele în perioada de incubație, care este variabilă de la o maladie la alta;
- sunt contagioși, îndeosebi în ultima parte a incubației
Purtătorii sănătoși
- persoane cu un anumit nivel de imunizare și o bună rezistența generală nespecifică,
care, pentru perioade relativ scurte de timp (cu excepția virusurilor hepatitelor: B, C, D, F, G și a
HIV), găzduiesc și diseminează agentul patogen.
Purtătorii foști bolnavi: - sunt bolnavi care diseminează agentul patogen și în :

- perioada de convalescență (zile, săptămâni, luni) numindu-se purtători foști bolnavi
convalescenți sau și după aceasta (ani, toată viața) care se numesc purtători foști bolnavi cronici
(febra tifoidă, dizenteria bacilară, hepatita virală B, C, D, G).
6
SURSELE DE AGENȚI PATOGENI

REPREZENTATE DE ANIMALE, PĂSĂRI, ARTROPODE
În Europa, 20 de maladii ale omului iar la nivel mondial, peste 90, au ca sursă de agent
patogen animale, păsări sau artropode și se numesc zooantroponoze (salmoneloze, tuberculoza,
leptospiroza, antrax, bruceloza, tularemia, listerioza, toxoplasmoza, rabia, febra Q, helmintiaze).
Artropodele care joacă rol de surse de agent patogen (vectori biologic activi) sunt:
• țânțarii : malaria, encefalitele, febra galbenă, denga, filarioza;
• păduchii omului: tifos exantematic, febra recurentă, febra de Wolhinia ;
• căpușele: encefalitele, tularemia, febra recurentă, febra Q, febra butonoasă;
• purecii șobolanilor: pesta, tularemia, tifosul murin, parazitoze;
• flebotomii: leishmanioza, bartoneloza.
MODURILE ȘI CĂILE DE TRANSMITERE A AGENȚILOR PATOGENI
Transmiterea agentului patogen de la sursă la organismul receptiv se poate realiza prin

modul direct , obligatoriu pentru agenții cu rezistență mică și modul indirect pentru cei cu
rezistență mare.
● Modul direct:
- presupune o limitare spațială și temporală a transferului agentului patogen de la sursă la
organismul receptiv (inhalare de picături septice, contact fizic, sărut, mușcături, transplacentar,
transfuzii, transplant, aer, obiecte și mâini recent contaminate).
- este obligatoriu pentru agenții cu rezistență mică în mediul ambiental (rujeola, rubeola,
gripa)
- deseori „modul de viață neigienic” creează cele mai multe condiții pentru o transmitere
„directă” a agentului patogen (virusul gripei, rujeolei, varicelei, rubeolei, meningococul).
● Modul indirect:
- este specific agenților patogeni cu rezistență mare la acțiunea factorilor ambientali
- presupune o transmitere, în care sunt implicate singular sau asociativ, căile de
transmitere reprezentate de aer, apă, sol, alimente, obiecte, mâini și insecte contaminate
(salmonele, shigele, stafilococi, streptococi, virusurile hepatice).
AERUL CONTAMINAT – CALE DE TRANSMITERE A AGENȚILOR PATOGENI
Aerul nu este un mediu favorabil supraviețuirii agenților patogeni deoarece aceștia sunt distruși,
în perioade variate de timp, prin desicație, variațiile de temperatură, acțiunea radiațiilor, mișcarea
păturilor de aer, intervenția decontaminanților și poluanților de natură fizico-chimică.
7
Totuși, aerul contaminat intervine în vehicularea unor agenți patogeni („boli aerogene”, „boli cu
poartă de intrare respiratorie”).
În anumite circumstanțe-aglomerații, lipsa igienizării, spații pentru activități puternic
contaminante-aerul este contaminat prin procese descrise de Flügge, în anul 1897, de către
sursele de agent patogen.
Între bolile „aerogene” amintim: gripa, adenovirozele, parotidita epidemică, difteria, tusea
convulsivă, meningita meningococică, pesta, febra Q, antraxul, tularemia, stafilocociile,
tuberculoza.
Primenirea păturilor de aer dintr-un anumit spațiu, pe cai naturale sau sisteme de condiționare,
constituie metoda cea mai accesibilă și eficientă, de reducere a gradului de contaminare a aerului.
SOLUL CONTAMINAT – CALE DE TRANSMITERE A AGENȚILOR PATOGENI
În general solul reduce numărul agenților patogeni prin: structura geochimică, variațiile de
temperatură, umiditate, expunerea la radiațiile solare, prin flora telurică, antagonismul
microbian, acțiunea bacteriofagilor și natura tratamentelor agrotehnice.
Contaminare solului este diferită în raport de: destinație, utilizări; ameliorarea cu ape uzate și
reziduuri organice; amplasarea pe sol a fermelor zootehnice, a anexelor gospodărești, depozite
pentru reziduuri, cimitire; intervenția averselor de ploaie, inundațiilor.
Agenții patogeni mai frecvent vehiculați prin solul contaminat sunt: salmonelele, shigelele,
vibrionul holeric, leptospirozele, listeriile, brucelele, geohelminții.
Solul poate fi contaminat și cu sporii agenților etiologici ai: tetanosului, botulismului, antraxului,
gangrenei gazoase și cu ouă sau larve de geohelminți și spori de micete patogene.
Prevenția contaminării ca și decontaminarea solului se realizează prin măsuri complexe, care
presupun cooperări ale cadrelor medico-sanitare cu cele zooveterinare, cu structurile socio-
economice și populaționale.
APA CONTAMINATĂ – CALE DE TRANSMITERE A AGENȚILOR PATOGENI
Apa dulce, utilă omului, reprezintă numai 0,007% din apa Terrei.
Peste 1/3 din omenire nu dispune de cantitățile minime necesare de apă salubră.
Apa nu constituie un mediu favorabil supraviețuirii îndelungate a agenților patogeni datorită
compoziției chimice, pH-ului, variațiilor de temperatură, gradului de aerare, iradierii solare,
florei saprofite, bacteriofagilor, primenirii, decontaminării,
Contaminarea apei se produce în circumstanțe variate provocând, prin consumul său de către om,
peste 4/5 din bolile cunoscute („boli hidrice”: salmoneloze, shigeloze, holera, lepstospirozele,
hepatita virală A și E, enterovirozele, adenovirozele, parazitozele).
Apa, în anumite arii geografice, constituie mediul în care se dezvoltă „gazdele” agenților
etiologici ai unor boli ca: febra galbenă, malaria, strongiloidoza, ancylostomiaza, oncocercoza.
La nivel mondial, în fiecare an, consumul de apă contaminată determină peste 500 de milioane
de cazuri de boală diareică acută, urmată de peste 20 de milioane de decese dintre cere 6-7
milioane sunt copii în vârstă de până la 5 ani.
8
Se estimează, că în lume, mor zilnic peste 25.000 de oameni, urmare a lipsei apei potabile.
Pentru nevoile biologice și domestice, un om are nevoie, în fiecare zi de 100-300 litri de apă
salubră. Poluarea biologică, chimică și fizică a surselor de apă dulce a produs, la nivel mondial, o
„criză a apei”. Riscurile contaminării apei potabile sunt diferite în raport de sursele de
proveniență ale acesteia (izvoare, fântâni, sisteme centralizate) și de scopurile utilizării, nivelul
de salubrizare a așezărilor umane și de educația populațională.
Decontaminarea prevențională a surselor de apă potabilă este realizabilă prin cooperare
populațională și cu structurile socio-economice.
Decontaminarea cu mijloace chimice este, în prezent, accesibilă și eficientă.
ALIMENTELE CONTAMINATE – CALE DE TRANSMITERE A AGENȚILOR PATOGENI
Alimentele, prin natura lor variată și ca urmare a drumului complex pe care îl parcurg, de la
origine la consum, constituie, deseori, cale de transmitere a unor virusuri, bacterii, paraziți,
micete sau a toxinelor acestora.
Alimentele se pot contamina direct de la sursele de agenți patogeni (bolnavi, purtători) sau
indirect, prin intermediul celorlalte căi (aer, apă, sol, obiecte, mâini, vectori).
Consumul de alimente contaminate este implicat anual, la nivel mondial, în producerea a peste
un miliard de cazuri de boală diareică acută a peste 5 milioane de decese, mai ales la copii.
Implicarea alimentelor contaminate în patologia infecțioasă diferă în raport cu originea animală
sau vegetală a acestora ca și cu posibilitățile de a fi consumate fără tratament termic prealabil. De
asemenea, constituie un risc major, consumul de alimente mixte (creme, maioneze, înghețată)
contaminate sau a produselor finite dar contaminate în timpul consumului.
Maladiile a căror agenți etiologici pot fi vehiculați prin alimentele contaminate cunosc o
răspândire universală, interesând și țările dezvoltate.
Consumurile alimentare sau de băuturi nealcoolizate, în sisteme populaționale (cantine,
restaurante, cofetării) sau stradale, cu improvizații, contribuie mult la creșterea actuală a
incidenței bolilor cauzate de agenți cu „poartă de intrare” digestivă (salmonele, shigele,
stafilococ, Mycobacterium tuberculosis, brucele, vibrionul holeric, enterovirusuri, virusurile
hepatitei A și E, virusuri encefalitice, ouă de paraziți, spori de micete).
Pierderile economice, estimate ca urmare a îmbolnăvirilor prin consumul alimentelor
contaminate ca și cele datorită îndepărtării din rețeaua de alimentație a unor mari cantități de
alimente, înregistrează, anual, la nivel mondial, valori care depășesc suma de 1,5 miliarde dolari.
Evitarea consumului de alimente contaminate poate fi realizată de cadrele medico-sanitare numai
printr-o largă cooperare populațională și cu variate structuri socio-economice.
OBIECTELE CONTAMINATE – CALE DE TRANSMITERE A AGENȚILOR PATOGENI
Diversitatea extraordinară, structurală și utilitară a obiectelor de uz populațional sau cu destinație

ocupațională, determină o permanentă, variată și intensă contaminare.
9
Obiectele pot fi contaminate direct de la sursele de agent patogen sau indirect, prin intermediul
celorlalte căi de transmitere (aer, apă, sol, mâini).
Prin obiecte se pot transmite de la surse la receptivi, atât agenți patogeni, cu rezistență
ambientală redusă (virusurile gripei, rujeolei, rubeolei, varicelei, parotiditei, meningococul, ) cât
și cei cu rezistență mare (stafilococ, piocianic, Klebsiella, colibacili, Proteus, enterovirusuri,
virusurile hepatitice, ouă de helminți, spori de micete).
Intensitatea contaminării obiectelor depinde de specia agentului patogen, structura și modul de
utilizare, posibilitățile de decontaminare, nivelul educațional al populației, condițiile socio-
economice.
Evitarea contaminării obiectelor este dificil de realizat, în schimb decontaminarea acestora se
poate practica de populația educată în acest sens.
În cazul obiectelor cu destinație specială (instrumentar medico-sanitar, zooveterinar, obiecte
utilizate în cercetare, producția de medicamente, vaccinuri, seruri sau de alimente)
decontaminarea sau după caz, sterilizarea, sunt operațiuni care revin cadrelor specializate.
MÂINELE CONTAMINATE – CALE DE TRANSMITERE A AGENȚILOR PATOGENI
Contaminarea mâinilor cu variați agenți patogeni se produce în permanență dar cu intensități

variate dependente de ocupație, nivelul educațional populațional și condițiile epidemiologice.
Mâinile pot fi și ele contaminate direct de la sursele de agenți patogeni și, indirect, prin
intermediul celorlalte căi. Nu există agent patogen care, la un moment dat să nu poată contamina
mâna, care astfel intervine atât în modul direct (mâini recent contaminate) sau în cel indirect
când, în condițiile vieții neigienice, numeroși agenți patogeni se pot afla pe tegumentul mâinilor
(salmonele, shigele, enterovirusuri, virusuri hepatitice).
Evitarea contaminării mâinilor este dificilă, dar aceasta se va impune în cazul unor prestații cu
risc, de a se crea „porți de intrare” tegumentare (înțepare, tăiere).
Decontaminarea mâinilor se poate realiza eficient prin spălarea cu apă și săpun (3 reprize
succesive, folosind manevre intense) diferențiat pentru populația generală față de necesitățile
unor practici medico-sanitare care impun și eventuale tratamente cu antiseptice în finalul
procesului de spălare.
ROLUL INSECTELOR ÎN TRANSMITEREA AGENȚILOR PATOGENI
Insectele, din punct de vedere epidemiologic, se împart în două categorii:

a) Insecte-sursă care găzduind obligatoriu realizează și transmiterea acelor agenți
patogeni (ex. țânțarii: agenții etiologici ai malariei, unor encefalite, febrei galbene, ; căpușele:
encefalitele, tularemia, febra Q; păduchele uman de corp: tifosul exantematic, febra recurentă, ).
b) Insecte-vector: sunt cu adevărat căi de transmitere pentru un număr mare de specii
microbiene (salmonele, stafilococi, streptococi, bacilul tuberculozei, brucelozei, enterovirusuri,
virusuri hepatice), paraziți și micete.
În această categorie sunt incluse insectele sinantrope: Musca domestica, Glossinia, cele
trei specii de gândaci de bucătărie, furnicile, ploșnițele și purecii.
10
RECEPTIVITATEA, NERECEPTIVITATEA,
REZISTENȚA, IMUNITATEA ȘI FONDUL IMUNITAR POPULAȚIONAL
Receptivitatea populației constituie cel de-al treilea factor determinant al procesului

epidemiologic.
Receptivitatea este starea complexă a organismului, dependentă de factori și mecanisme
genetice și dobândite în timpul vieții, care nu asigură protecție față de boli. Activitățile de
medicină preventivă urmăresc să transforme organismele umane receptive în nereceptive
(vaccinări, nutriție, educație, ).
Nonreceptivitatea este starea organismului, dobândită sau câștigată în timpul vieții și care
asigură protecția, cu grade variate de intensitate, față de boli.
Rezistența este o stare generală, nespecifică, ca rezultat al funcțiilor și structurilor organismului
care poate proteja împotriva oricăror factori nesanogeni.
Rezistența este dependentă de factori ca:
- integritatea barierelor cutanate;
- hematopoieza;
- inflamația;
- fagocitoza;
- sistemele secretorii antimicrobiene ;
- secrețiile de mucine;
- aciditatea gastrică, vaginală;
- pH-ul cutanat;
- evacuările : digestive, biliare, urinare, lacrimale;
- fluxul lacrimal;
- imunoglobulinele A secretorii la nivelul mucoasei respiratorii, digestivă;
- interferonii;
- protecția mecanică (cilii, perii nazali, tusea, voma, strănutul);
- alte secreții: sudorația, secreții sebacee, descuamarea pielii, mucoaselor.
Imunitatea este componenta specifică a rezistenței fiind dependentă de prezența anticorpilor

sau/și a unor celule specializate.
Reacțiile umorale și celulare, ca răspuns la prezența unui antigen, au caracter adaptativ, urmărind
realizarea unei hematopoiezei imunologice, adică, conferă organismului capacitatea de a
recunoaște și neutraliza agenții organici care ar putea perturba echilibrul dintre elementele
mediului intern și între acesta și cel extern.
Imunitatea se împarte în:

a) naturală:
- de specie (organismul uman este protejat de unele boli ale animalelor și păsărilor)
- pasiv – câștigată, transplacentar de la mamă;
- activ – câștigată, ca urmare a trecerii printr-o boală.
b) artificială
11
- activ– câștigată (obținută) prin inocularea de vaccinuri;

- pasiv – câștigată - prin inocularea de seruri sau imunoglobuline.
Fondul imunitar populațional este reprezentat de proporția posesorilor de un anumit tip de

anticorpi cu origine naturală (trecerea prin boală) sau artificială (prin vaccinare).
Evaluarea fondului imunitar populațional este utilă în:
- cunoașterea istoriei naturale a unei boli;
- cunoașterea morbidității reale pentru o anumită maladie;
- evaluarea extinderii reale a unei epidemii;
- evaluarea eficienței unui program de imunizări;
- evaluarea, comparativă, a calității unor preparate vaccinale.
FACTORI FAVORIZANȚI AI EVOLUȚIEI PROCESULUI EPIDEMIOLOGIC
Întrunirea „la momentul critic” a celor trei factori determinanți ai procesului

epidemiologic (sursă, moduri și căi, receptivitatea) și felul lor de comportare ulterioară, depinde
de intervenția unor factori favorizanți (secundari).
Factorii favorizanți ai evoluției procesului epidemiologic sunt:
- naturali: cosmici, meteorologici, climatici, geografici;
- economico-sociali: condițiile de viață și de muncă.
Intervenția acestor factori favorizanți este, în general, „asociativă” și dificil de măsurat
(evaluat) separat, pentru fiecare factor.
Este demonstrat că factorii naturali (activitatea solară, variațiile factorilor meteorologici,
particularitățile de climă), în asociere cu cei social-economici (locuința, alimentația, educația,
ocupația, locul de muncă, factorii de risc), imprimă proceselor epidemiologice: sezonalitate,
exces de morbiditate și mortalitate, aspecte particulare de patologie geografică, meteorologică,
climatică.
FORMELE DE MANIFESTARE ALE PROCESULUI EPIDEMIOLOGIC
În raport de condițiile concrete în care se produce asocierea celor 3 factori determinanți (surse,
moduri și căi, populație receptivă) și de felul în care intervin factorii favorizanți (naturali și
economico-sociali), procesul epidemiologic se poate manifesta:
• sporadic
• endemic
• epidemic
• pandemic
Aceste forme se pot asocia după modelul: endemo-sporadic, endemo-epidemic, epidemo-

pandemic. Pentru caracterizarea formelor de manifestare ale procesului epidemiologic se iau în
considerație: numărul de cazuri de o anumită maladie și distribuția lor spațială și temporală.
12
Manifestarea sporadică presupune un număr redus de cazuri de boală, care prezintă o puternică
dispersare spațială și temporală (ex. 10 cazuri de hepatită virală A, dispersată în 3 sate și 5-8 luni
dintr-un an). Această manifestare evidențiază o situație bună care trebuie menținută prin acțiuni
de supraveghere epidemiologică prevențională.
Manifestarea endemică reprezintă o situație de „alarmă” („semnal”) pentru un risc de evoluție

epidemică. Cazurile de boală au tendință de creștere și “concentrare” temporală și spațială (ex.
10 cazuri de hepatită virală A înregistrate în 1-2 sate și în 2-3 luni dintr-un an). O asemenea
manifestare impune măsuri speciale de reducere a riscului extinderii procesului epidemiologic.
Manifestarea epidemică presupune apariția unui număr variabil de cazuri dar caracteristică este
concentrarea spațială și temporală.
Epidemia poate fi extensivă sau circumscrisă spațial și temporal; severă (în raport de numărul de
decese); explozivă (apa, lapte – contaminate),
Manifestarea pandemică presupune o „cumulare” de epidemii de o anumită etiologie, care are o

extindere spațială (arii geografice întinse, continente, ) și temporală (luni, ani) deosebită.
În trecut s-au semnalat, cu frecvență variată: variola, holera, pesta, gripa, tifosul exantematic,
febra recurentă iar în prezent evoluează, cu particularități specifice ecosistemului uman
contemporan, hepatitele virale și HIV/SIDA.
Dintre pandemiile „istorice” holera se află la finele celei de a VII-a pandemii iar gripa de tip A se
pare că se apropie de „momentul pandemic”.
ALTE MANIFESTĂRI ALE PROCESULUI EPIDEMIOLOGIC
Manifestarea sezonieră:
• creșterea incidenței bolii în populație într-o perioadă de timp comparativ cu restul anului;
• expresia influenței factorilor de mediu ;
• mai evidentă în cazul bolilor cu incidență crescută
Exemple de boli cu manifestare sezonieră:

• vara – BDA;
• iarna - gripa, HVA;
Manifestarea periodică:
• apariția de “valuri epidemice” la anumite intervale ;
• tendința de reducere a acestui caracter prin eficiența acțiunilor de supraveghere și control;
• specifică în cazul bolilor cu evoluție naturală (neinfluențate de acțiunile de vaccinare) sau în
contextul unui fenomen social deosebit (aglomerări religioase).
Exemple de boli cu manifestare periodică rujeola (5 ani), gripa (3-5 ani), infecții streptococice
(5-9 ani), infecțiile meningococice (9-15 ani).
13
MEDICINA PREVENTIVĂ
Domeniu specializat al practicii medicale pentru asigurarea:
• sănătății grupurilor populaționale
• promovarea și protecția sănătății
• promovarea stării de bine fizic și mental
• prevenția: îmbolnăvirilor, incapacităților și a decesului prematur
PREVENȚIA
Prevenția = totalitatea metodelor și mijloacelor folosite în scopul cunoașterii riscurilor pentru
sănătate, a neutralizării acțiunii acestora, depistării grupurilor populaționale cu risc crescut,
evitării constituirii proceselor epidemiologice și identificării cât mai precoce a stărilor
premorbide și de boală.
ALGORITMUL DIAGNOSTICULUI STĂRII DE SĂNĂTATE

INDIVIDUALE ȘI LA NIVEL DE COMUNITATE
Diagnosticul stării de sănătate Diagnosticul stării de sănătate
a unui individ a unei colectivități
- Identificarea grupului (distribuția pe vârste și
determinare vârstei medii care reprezintă “vârsta”
• Identificarea persoanei grupului; distribuția pe sexe cu determinarea
• (nume, sex, vârstă, ocupație) proporției sexului masculin, respectiv feminin;
distribuția în funcție de alte variabile, ca de
exemplu: ocupație, grad de școlarizare, etc.)
• Anamneza
• Examenul clinic - Se culeg informații în condiții cât mai
• Examenul paraclinic standardizate, se prelucrează, calculându-se indici
• Informațiile obținute se compară valori medii și /sau valori relative și se compară
cu “modelele” știute pentru rezultatele obținute, cu anumite modele de referință.
diferite afecțiuni
• Diagnosticul sănătății (bolii)
- Diagnosticul sănătății comunității
individului
• Determinarea etiologiei bolii
- Determinarea cauzei (cauzelor) probabil implicate
stabilite
- „Tratamentul” sub forma unui program de
intervenție aplicat colectivității care vizează
• Tratamentul etiologic sau
factorii „cauzali”, de risc (modificarea
simptomatic
comportamentelor) sau boala a cărei frecvență a fost
determinată
- Control prin monitorizarea stării de sănătate a
• Controlul
colectivității
14
COMPARAȚIE ÎNTRE MEDICINA PREVENTIVĂ

ȘI MEDICINA OMULUI BOLNAV
MEDICINĂ PREVENTIVĂ MEDICINA OMULUI BOLNAV
1. Îngrijirea unei comunități bine definite : 1. Persoanele izolate care solicită asistență
geografic și populațional medicală.
2. Persoane și familii sănătoase și/sau bolnave. 2. Preocupări prioritare: bolnavii.
3. Lucrul în echipă : echipe de sănătate-boală 3. Profesionistul de sănătate/boală lucrează
interdisciplinare izolat
4. Îngrijiri integrate : global sănătate și 4. Diagnostic clinic și terapeutic individual.
medicină.
5. Aplicabilitate generală: cercetare asupra 5. Aplicabilitate individuală bolnavul izolat:
problemelor de sănătate-boală colective și cercetare intraorganică.
nevoilor exprimate de comunitate
6. Preocupare prioritară pentru mediu: fizic, 6. Preocupare secundară pentru mediul
biologic, psihologic, social economic. bolnavului.
7. Planificarea activităților în raport cu 7. Fără planificare: fără epidemiologie; fără
problemele și nevoile ; epidemiologia ca participarea utilizatorilor (medicalizarea)
instrument prioritar ; participarea utilizatorilor.
8. Rezultatele sunt apreciate mai mult de cei 8. Rezultatele sunt apreciate de bolnavii
care nu sunt bolnavi. îngrijiți.
9. Echipa de sănătate trebuie să preia inițiativa ; 9. Raportul cu indivizii nu există dacă nu sunt
există un raport permanent cu comunitatea. bolnavi.
10. Prevenția socială și medicală și educația 10. Prioritate: tratamentul bolii
pentru sănătate sunt prioritare.
Prevenția a fost dominantă în medicina antică spre exemplu medicina chineză, în urmă cu peste
5000 de ani, aprecia activitatea medicului în raport de eficiența practicilor de protecție a
sănătății, iar medicina arabă considera că “scopul medicinii este de a întreține și apăra
sănătatea și, uneori, de a vindeca boala”.
Prevenția a devenit un imperativ pentru protecția sănătății în sec. XXI ideea de sănătate a
omului ca individ a fost înlocuită cu cea a sănătății colectivităților umane - sănătatea
comunitară.
În momentul actual morbiditatea de toate cauzele înregistrează valori ridicate, inclusiv în țările
dezvoltate. Riscurile pentru sănătate s-au diversificat, impunând adaptarea metodelor
prevenționale.
Costurile deosebit de mari, care se înregistrează la nivelul tuturor unităților de îngrijire a
bolnavilor, au impus reorientarea politicilor de sănătate către actul medical prevențional,
revenindu-se astfel la vechea axiomă hipocratică: „este mai ușor să previi decât să vindeci”.
15
În acest sens, în momentul actual, este recunoscută necesitatea și importanța actului medical
prevențional – Medicina Omului Sănătos (MOS), ca principală modalitate de îmbunătățire a
stării de sănătate a populației, comunității.
Treptele Prevenției
În raport de obiectivele urmărite prevenția poate fi:
1. Primară;
2. Secundară;
3. Terțiară.
Prevenția primară reprezintă totalitatea masurilor care urmăresc prevenirea unei boli sau a unor
fenomene epidemice, cât și promovarea factorilor sanogeni și constituie obiectivul fundamental
al medicinii preventive, ce se realizează prin acțiuni speciale, prin programe care urmăresc
depistarea și neutralizarea factorilor de risc pentru sănătate
Este preocuparea majoră a MOS (Medicină Preventivă, Medicină Comunitară) și se realizează în
absența stărilor de preboală / boală.
Ex: acțiuni aplicate prenupțial, gravide, copii, în condiții de școlarizare, ocupațional, armată,
cataclisme
Obiectivele principale ale prevenției primare:

1. depistarea factorilor de agresiune pentru sănătate → supravegherea epidemiologică
comunitară activă, multidisciplinară, prin screening (triaj);
2. depistarea indivizilor/ grupurilor cu risc major față de acțiunea posibilă a unor factori de
agresiune;
3. elaborarea, aplicarea și evaluarea eficienței medicale și social-economice a unor metode și
mijloace de neutralizare a factorilor de agresiune la nivelul comunității (ex: imunizări).
Prevenția secundară urmărește depistarea dezechilibrelor și diagnosticarea precoce a stărilor de

preboală, înaintea apariției semnelor clinice de debut sau de evolutivitate.
Prevenția secundară este inclusă în preocupările MOS, iar acțiunile specifice se execută
concomitent cu acțiuni de prevenție primară.
Obiective principale ale prevenției secundare:
1. depistarea indivizilor sau a grupurilor din populație care au suferit anumite agresiuni și au
dezechilibre homeostatice în stadii reversibile, fără evidențe clinice, stări de preboală;
2. instituirea de programe de reechilibrare, refacere a sănătății în ambulator, dispensarizare
Prevenția terțiară reprezintă depistarea activă, precoce, a persoanelor cu boală, în faza

compensată, atipică sau care este ignorată, urmărește limitarea progresiei bolii manifeste,
evitarea recăderilor sau recidivelor și întârzierea instalării incapacității sau decesului. Aparține
parțial MOS.
16
Obiective principale ale prevenției terțiare:

1. folosirea concomitentă a acțiunilor de prevenție primară și secundară pentru depistarea
“activă” a stării de boală, în diferite stadii de evoluție: compensată, atipică, ignorată (acțiuni
dependente de entitatea nosologică și nivelul educațional al individului/comunității);
2. spitalizare (MOB) pentru terapie reparatorie – recuperatorie;
3. urmărirea ameliorării indicatorilor de calitate a vieții.
DISPENSARIZAREA ȘI TREPTELE SALE
Dispensarizarea – metoda de supraveghere activă, complexă de protecție sau refacere a

sănătății → realizată multidisciplinar prin acțiuni medicale și nemedicale.
Obiective:
• asigură inserția și reinserția socială a unor indivizi sau grupuri populaționale
• are funcții: preventive, terapeutice, recuperatorii
• în relație cu treptele prevenției → treptele dispensarizării: de protecție,
reechilibrare, recuperare
1. Dispensarizarea de protecție
❖ caracter prevențional
❖ operațiuni medicale → nemedicale
❖ durată variabilă
❖ selecția persoanelor sănătoase incluse în acțiuni:
• criteriul vârstă (0-1 an, 1-4 ani, adolescenți, tineri, vârstnici)
• criteriul stării fiziologice (gravide, mame în perioada lehuziei/ alăptării)
• ocupațional (noxe)
• indivizi sau grupuri cu risc crescut la acțiunea unor factori de agresiune
pentru sănătate depistați cu ocazia acțiunilor de prevenție primară
❖ asigură condiții optime de: dezvoltare somato-psihică; ocupaționale; de mediu
❖ inserția socială păstrată
❖ efectuată exclusiv de medicul de familie
2. Dispensarizarea de reechilibrare
❖ caracter prevențional
❖ dependentă de rezultatul prevenției primare și secundare
❖ selecția persoanelor aparent sănătoase incluse în acțiuni:
• indivizi sau grupuri cunoscute a fi suportat unele agresiuni asupra
sănătății
• indivizi cu dezechilibre reversibile (funcționale, biochimice, pre-boală)
depistați prin screening
❖ ambulator, programe: examen clinic, laborator, educație pentru comportamente
sanogene
❖ intervenții medicale în ambulator asociate cu eventuale modificări ocupaționale
❖ efectuată în colaborare de medicul de familie și de alte specialități
17
3. Dispensarizarea de recuperare
- parțial → MOS: depistare precoce a bolii
- spitalizare → MOB (relații: MOS-MOB)
- realizată în timpul prestațiilor de prevenție primară și secundară
- beneficii pentru MOB
- implicații familiale: medicale și socio-economice
Dispensarizarea, ca și prevenția:
→ particularizări pentru diferite structuri demografice: vârstă, sex, medii, ocupațional,
categorii speciale (armată, sport, detenție)
→ particularizări: BT, BNT și pe entități nosologice
PROCESUL EPIDEMIOLOGIC
Parametri Boli Transmisibile Boli Netransmisibile

depinde de rezistența rezistența generală
RECEPTIVITATE -
generală nespecifică și nespecifică și
NON-RECEPTIVITATE
rezistența specifică adaptabilitatea
factori socio-economici și factori socio-economici și
DINAMIZARE
naturali naturali
facilitată de
simptomatologia parțială, tardivă,
caracteristică și simptome necaracteristice,
DEPISTARE diagnosticul de laborator perioade lungi de timp;
accesibile; pentru unele pentru unele situații sunt
situații sunt utile acțiuni utile acțiuni screening
screening
mijloace cu eficiență
sunt disponibile mijloace generală (mod de viață
generale și specifice, “sanogen”) greu
PREVENȚIE accesibile; implică măsuri accesibile; implică măsuri
social-economice și socio-economice
colaborarea populației costisitoare; accesibilitate
populațională redusă
sunt disponibile mijloace
COMBATERE mijloace variate
speciale
metodologii accesibile; cu există metodologii dificile,
rezultate obținute în timp, cu un cost ridicat, care
EVALUAREA
la un cost scăzut și cu o impun cooperări variate,
REZULTATELOR
bună cooperare cea populațională este
populațională. deficitară.
18
19
SUPRAVEGHEREA EPIDEMIOLOGICĂ (SE)
SE = sistem de culegere activă, sistematică, analiză și interpretare a datelor referitoare la starea

de sănătate a populației generale sau a unui grup populațional, esențiale pentru planificarea,
aplicarea și evaluarea măsurilor de intervenție.
SE (Last) = „procedura continuă de analiză, interpretare și feed-back a datelor culese sistematic,

folosind metode caracterizate prin caracterul lor practic, uniform și rapid, precum și exact și
complet”.
Obiectul supravegherii sunt bolile transmisibile (BT) sau netransmisibile (BNT)
Finalitatea supravegherii este aplicarea rezultatelor în prevenirea și controlul îmbolnăvirilor.
SE = studiu de tip observațional caracterizat ca o acțiune dinamică, de actualitate, cu scop bine
precizat și cu rezultat concret reprezentat de o intervenție de sănătate publică nouă sau
ameliorată, având o eficiență sporită comparativ cu situația preexistentă. Este esențială pentru un
control prompt și eficient asupra unei boli ți pentru prevenirea acesteia.
20
Funcții esențiale ale SE:

1. Evaluarea sănătății comunităților;
2. Dezvoltarea politicilor de sănătate și prognoza sănătății publice;
3. Documentarea necesară estimării necesarului de servicii medicale;
4. Impactul programelor de sănătate.
Supravegherea epidemiologică este o metodă modernă, promovată, pe plan național și
internațional, care stă la baza orientării politicii pentru protecția sănătății unei națiuni.
Supravegherea epidemiologică se împarte în :
- generală, comună, prevențională, cu caracter de permanență și intens multidisciplinară;
- specială, care presupune acțiuni particulare, cu limitare temporală și spațială (populațională):
• combaterea cu caracter de urgență, interesând un proces epidemiologic în evoluție;
• combaterea bolilor în stadiu de eradicare;
• combaterea bolilor cu potențial de „import-export”;
• pentru evaluarea fondului imunitar în bolile transmisibile și a modificărilor echilibrului
homeostatic, a bolilor netransmisibile.
Etapele SE
• Culegerea datelor;
• Stocarea și prelucrarea datelor și transformarea datelor în informații;
• Analizarea informației;
• Elaborarea unei strategii de acțiune / program de acțiune;
• Difuzarea informațiilor și a măsurilor elaborate, inclusiv obținerea unui feed-back.
SE poate fi folosită pentru descrierea și supravegherea fenomenelor de sănătate, pentru stabilirea

priorităților în domeniul sănătății comunitare, ca și pentru planificarea, aplicarea și evaluarea
programelor și intervențiilor de sănătate publică.
Caracteristicile SE
1. simplitatea – conceperea și utilizarea unor „instrumente” ușor de utilizat, proceduri
nerestrictive, posibilitatea de a menține culegerea datelor la un nivel minim necesar;
2. sensibilitatea – măsura în care poate identifica evenimentele de sănătate în populația
țintă; este acceptabilă o sensibilitate scăzută dacă ea este menținută constantă pe toată
durata supravegherii și evenimentele decelate sunt reprezentative, dar trebuie menționat
că impactul unei probleme de sănătate poate fi măsurat numai folosind un sistem foarte
sensibil;
3. credibilitatea – informațiilor descriptive personale = caracteristic demografice, tipul
clinic de boală, expunerea potențială, culese prin completarea formularelor
standardizate;
4. flexibilitatea – capacitatea sistemului de a se adapta „din mers” la problemelor noi
apărute, sau la modificarea celor existente;
5. acceptabilitatea – măsura în care participanții la un sistem de supraveghere îl acceptă,
fiind convinși de utilitatea acestuia;
21
6. promptitudinea – realizarea în timp util a supravegherii și a întregului proces de la

culegerea datelor și până la intervenție;
7. reprezentativitatea – denotă măsura în care evenimentele decelate se referă la persoane
ce au caracteristica de interes în populația țintă, justificând resursele investite sau
suplimentarea acestora;
8. valoarea predictivă pozitivă – măsura în care cazurile raportate sunt cazuri reale, iar
schimbările înregistrate de sistemul de supraveghere reflectă real evenimentele din
comunitate.
Elementele unui sistem de supraveghere sunt:
• definiția de caz – clară, completă, exactă și coerentă, publică; trebuie simplă și ușor de
înțeles, fără a include elemente clinice și/sau paraclinice și/sau de laborator greu de
respectat din cauza complexității sau costului, sau greu de acceptabile de către pacient;
• populația supravegheată – zonă geografică, eșantion reprezentativ = sistem de
supraveghere bazat pe populație, sau zone geografice mai largi, bazate pe o evaluare a
priori a reprezentativității și a dorinței populației de a participa la sistemul de
supraveghere = eșantionare prin comoditate;
• ciclul supravegherii;
• confidențialitatea;
• atragerea participanților;
• calitatea raportărilor – depinde de motivația celor care o realizează.
Combaterea (controlul)
Scop = limitarea extinderii și lichidarea focarului epidemiologic de boală transmisibilă
Cuprinde trei grupuri de măsuri:
1. Ameliorarea rezistenței populației expuse – față de riscurile de origine ambientală

exogenă/endogenă – măsuri de igienă, nutriție, imunizări, chimioprevenție, factori
psihologici, sfat genetic;
2. Ameliorarea calității mediului și diminuarea până la înlăturarea riscurilor infecțioase
ambientale – sanitație, igiena aerului, apei, alimentelor, controlul contaminării
ambientale, controlul asupra vectorilor;
3. Ameliorarea funcționalității sistemului de sănătate astfel încât să crească
probabilitatea, eficacitatea și eficiența primelor două categorii de măsuri:
• acces la rețeaua de sănătate, eficiența acesteia, posibilități de depistare și izolare
precoce, supravegherea contacților, educație pentru sănătate, implicare socială,
legală, politică și administrativă;
• cuantificarea problemelor și a eficienței și eficacității măsurilor de control.
22
Activitatea antiepidemică preventivă = caracter permanent și obligatori pentru întreaga rețea

sanitară. Se urmărește realizarea și aplicarea unei strategii antiepidemice optime care să poată
influența cel puțin unul din factorii determinanți ai procesului epidemiologic ai bolii vizate.
Activitatea antiepidemică combativă = lupta în focar

Este o activitate ocazională, declanșată și desfășurată numai când apare în populație un focar
epidemiologic de boală transmisibilă (BT). Se declanșează obligatoriu la cea mai mică
suspiciune de BT și nu se întrerupe decât dacă se infirmă diagnosticul inițial.
Are caracter de urgență – orice amânare este urmată de extinderea zonei afectate și de creșterea
numărului de cazuri de BT în focar, deci implici va mări volumul de muncă necesar pentru
stingerea focarului și automat va duce la creșterea costurilor.
Trebuie să respecte cu strictețe principiul infecțiozității, iar aceasta presupune ca persoanele care
intervin în focar să evite a se contamina și a deveni ele însele victime ale evoluției focarului
respectiv.
Se realizează și este responsabilitatea cabinetului medicului de familie și presupune cooperarea

cu alte unități și instituții specializate. Va fi elaborat Planul complex de combatere = planul de
lichidare a focarului.
Apariția unui număr de cazuri de boală în exces față de cel așteptat, într-o anumită zonă, la o
anumită grupă de populație, într-o anumită perioadă de timp = EPIDEMIE
CARACTERISTICILE EPIDEMIEI
1. Este un eveniment neașteptat;

2. Necesită acțiunii rapide;
3. Necesitatea unor măsuri rapide de control;
4. Nevoia de coordonare interdisciplinară;
5. Implica muncă de teren.
ETAPE
1. Ancheta epidemiologică - stabilirea diagnosticului/suspiciunii de BT

2. Izolarea bolnavilor și a contacților;
3. Anunțarea, înregistrarea și declararea cazurilor de BT;
4. Prelucrarea sanitară a focarului;
5. Instruirea sanitară și anti-epidemică;
6. Educația pentru sănătate.
Ancheta epidemiologică individuală

1. Precizarea și caracterizarea momentului infectant – vom preciza debut, perioada
corespunzătoare incubației, moment infectant, în acest fel urmărim identificarea sursei de
agent patogen pentru a stopa diseminarea;
2. Selectarea și înregistrarea contacților;
23
3. Stabilirea elementelor contaminate din mediul ambiant;
Anchetă epidemiologică în focar (colectivă)

1. Culegere de date generale → necesară cunoașterea factorilor determinanți și dinamizatori –
favorizanți ai procesului epidemiologic;
2. Prelucrarea datelor → Tabel îmbolnăviri, Reprezentare topografică, Reprezentare grafică
a evoluției îmbolnăvirilor, Întocmirea schemei de filiație;
3. Elaborarea planului de lichidare a focarului;
4. Aplicarea măsurilor de lichidare;
5. Prelucrarea sanitară a focarului de BT;
6. Protecția receptivilor din focar;
7. Instruirea sanitară și antiepidemică;
IZOLAREA
1. Strictă;
2. Tip contact;
3. Izolarea în tuberculoză;
4. Izolarea de tip “respirator”;
5. Precauțiile “enterale”;
6. Precauțiile față de drenaje sau secreții purulente;
7. Precauțiile față de sânge sau alte umori.
CARANTINA
1. Completă;
2. Absolută;
3. Carantina modificată.
LEGENDA EPIDEMIEI DE HOLERĂ DIN LONDRA
Epidemie de holeră în Anglia

1831 : 22.000 decese
1848 : 52.000 decese
Agent etiologic necunoscut
John Snow (1813-1858): medic anestezist și “Părintele Epidemiologiei”
1854: Epidemie de holeră în Londra (Golden Square)
Studiul efectuat de John Snow:
Harta distribuției cazurilor după domiciliu și loc de muncă
24
⚫ Distribuția cazurilor l-a determinat pe Snow să se gândească că

apa de la pompa A ar fi cauza apariției holerei
⚫ Majoritatea persoanelor bolnave de holera au băut apa de la pompa A
⚫ Nu s-a înregistrat nici un caz la berărie
⚫ O parte a cazurilor din alte zone au băut apa de la pompa A
⚫ Legenda spune ca Snow a scos mecanismul pompei și epidemia s-a oprit brusc.
⚫ Snow și-a continuat investigația epidemiologică care a confirmat ipoteza că apa a fost
calea de transmitere a holerei
EDUCAȚIA PENTRU SĂNĂTATE (ES)

Este un sistem care include:
1. conștiința stării de sănătate;
2. procesul de predare / învățare;
3. participare individuală și colectivă.
ES constă în dezvoltarea nivelului de cultură asupra sănătății – cunoștințe, deprinderi,

comportamente – al diferitelor grupuri populaționale, precum și mijloacele și procedeele
necesare formării unui comportament sanogen.
OMS definește promovarea sănătății ca o strategie de mediere între indivizi și mediul lor =
ecosistemul în care trăiesc, fundamentată pe de o parte pe dreptul fiecărui individ la liberă
opțiune și, pe de altă parte pe responsabilitatea pe care o are societatea față de sănătate.
Promovarea sănătății este un proces care implică participare individuală, dar responsabilitate
comună. Aceasta începe cu resursele fundamentale pentru sănătate: asigurarea hranei,
locuinței și a unui venit minim de subzistență.
25
Pentru a adopta un stil de viață sănătos și pentru a lua decizii favorabile în acest sens,
oamenii trebuie sa aibă cunoștințe bune despre valorile sănătății și a mijloacelor de a o
proteja. Aceste scopuri pot fi îndeplinite dacă sunt asigurate condițiile sociale, economice și
culturale favorabile pentru sănătate.
Promovarea sănătății:
1. implică populația și presupune ca aceasta să fie informată;
2. este orientată asupra determinanților sănătății, adică asupra acelor grupe de factori care
influențează starea de sănătate – biologici, ambientali, mod de viață, servicii de sănătate,
sociali, politici;
3. urmărește asigurarea participării publice, deoarece promovarea sănătății este posibilă numai
dacă indivizii își transmit cunoștințele dobândite prin comportamente;
4. reprezintă una din componentele de bază ale medicinii preventive.
Obiectivele și Funcțiile ES:

• să facă să se admită că sănătate este un capital util pentru societate;
• să informeze populația asupra a tot ce îi este necesar și util să cunoască pentru
ocrotirea propriei sănătăți;
• să contribuie la crearea de comportamente și atitudini sanogene;
• să contribuie la crearea unei conștiințe individuale și colective asupra valorii stării de
sănătate;
• să încurajeze crearea și utilizarea rațională a serviciilor medicale.
La nivel național au fost identificate următoarele domenii prioritare:
1. Sănătatea reproducerii și educația sexuală;

2. Prevenirea infecției HIV și SIDA;
3. Prevenirea tuberculozei;
4. Prevenirea fumatului, a consumului de alcool si droguri;
5. Sănătate mentală și emoțională
Echitatea, solidaritatea și responsabilitatea pentru sănătate sunt teme în jurul cărora se

concentrează majoritatea dezbaterilor legate de intervențiile pentru promovarea sănătății și
abordarea determinanților stării de sănătate. Scopul oricărei societăți este acela de a considera
toți oamenii egali și de a reduce diferențele dintre aceștia. Cu toate acestea, diferențe încă există
și sunt în continuă creștere în special în cazul unor categorii dezavantajate (emigranți, persoane
care locuiesc la azil, persoane fără locuință, șomeri, persoane care depind de bunăstarea
celorlalți). Inegalitățile pot fi reduse prin creșterea echității și prin inițierea și finalizarea unor
inițiative de promovare a sănătății. În prezent, deși tehnologia este în continuă dezvoltare și
26
informația este diseminată rapid, există inegalități și în ceea ce privește accesul la cunoștințe și la
educația legată de sănătate. Este din ce în ce mai greu sa înțelegem informațiile complexe și apoi
să luăm decizii pe baza acestora. Educația devine din ce în ce mai importantă, iar educația pentru
sănătate a căpătat noi și profunde semnificații orientând subiecții spre alegeri de natură etică și
metodologică. Această orientare se regăsește în principalele priorități ale oricărei strategii
politice de sănătate publică.
Componente ale ES:

1. Cognitivă – comunicare și însușire de cunoștințe;
2. Motivațională – convingerea, autodeterminarea privind necesitatea schimbării
comportamentului;
3. Comportamental – formativă = adoptarea comportamentului sanogen.
Principiile de bază ale Educației pentru Sănătate:

1. Prioritatea → intervenție timpurie = eficacitate
2. Specificitatea - opinie & exemplu personal
3. Autoritatea - opinie & exemplu personal
4. Integrarea ca politică de STAT
5. Intercondiționarea dintre educație și sănătate = fundamentală pentru îndeplinirea
funcțiilor = SANOGENICĂ ȘI PREVENȚIONALĂ
BARIERE în ES:
1. Obiceiuri și deprinderi anterioare → “atac” asupra patrimoniului comportamental
individual;
2. Beneficiile nu sunt “spectaculoase” = vizibile imediat, considerată ca piedică în
satisfacerea unor comodități și plăceri imediate;
3. Investițiile pe termen lung = “cele mai greu de făcut”.
INFECŢIILE ASOCIATE CU ASISTENȚA MEDICALĂ

(INFECȚIILE NOSOCOMIALE)
DEFINIŢIE: Infecţii dobândite în cursul spitalizării/îngrijirilor medicale acordate bolnavului

şi care, la admiterea sa în serviciul medical nu se află în perioada de incubaţie a bolii sau la
debutul acesteia.
IAAM sunt vechi de când omul a început să îngrijească semenii bolnavi.

IAAM constituie un capitol important al patologiei infecţioase care s-a dezvoltat odată cu
diversificarea prestaţiilor pentru omul sănătos şi omul bolnav.
IAAM sunt o reflectare a schimbărilor petrecute în ecosistemul uman, urmare a utilizării abuzive
a antibioticelor, a creşterii grupurilor de imundepresaţi, scăderea interesului igienizarea vieţii
cotidiene, perturbarea reporturilor între diferitele categorii de agenţi patogeni.
27
IAAM nu sunt limitate la cadrul prestaţiilor medico-sanitare, ele reflectă situaţia din populaţia
generală pe care, de asemenea, o influenţează.
Incidenţa este în creştere în lume, cauzele sunt comune dar şi diferite, în raport cu gradul de
dezvoltare a unei ţări sau regiuni.
Procesul epidemiologic este complex, polimorf, dificil de prevenit şi combătut.
PREVALENŢA DUPĂ SECTOARELE MEDICALE CU RISC

1. SECŢII DE TERAPIE INTENSIVĂ
2. SECŢII DE CHIRURGIE/ ARSURI
3. SECŢII HEMATOLOGIE –ONCOLOGIE
PREVALENŢA DUPĂ FORMA CLINICĂ

1. INFECŢII URINARE - 40%;
2. INFECŢII PRIN CATETER - 25%
3. PNEUMONII - 20%
4. INFECŢIILE PLĂGII OPERATORII - 15%
CARACTERISTICI CU IMPORTANŢĂ EPIDEMIOLOGICĂ

ALE AGENŢILOR PATOGENI IMPLICAŢI ÎN PRODUCEREA IAAM
Teoretic, orice agent patogen din lumea virusurilor, bacteriilor, paraziţilor sau micetelor, poate
produce IAAM. Un agent patogen poate produce în raport de: condiţiile generale dintr-o unitate
medico-sanitară, natura gazdelor umane, particularităţile agenţilor patogeni circulanţi, specificul
prestaţiilor efectuate, situaţia din populaţia generală.
În mod frecvent, cele mai grave IAAM sunt cauzate de agenţi patogeni cu rezistenţă mare în
mediul ambiental, iar pentru unele bacterii, acestea se caracterizează prin plurirezistenţa la
antibiotice (stafilococi, E. coli, Klebsiella, Proteus, Pseudomonas aeruginosa, Yersinia
enterocolotica, Campylobacter pylori). La acestea se adaugă virusurile hepatice, HIV, virusurile
cu poartă de intrare la nivelul căilor respiratorii, micetele, paraziţii.
Cunoaşterea speciilor de agenţi patogeni care contaminează mediul destinat activităţilor medico-
sanitare, necesită o supraveghere sistematică cu ajutorul laboratorului de microbiologie.
PREVALENŢA AGENŢILOR PATOGENI

- BGN - 60% (E. coli = 25%; Pseudomonas = 15%)
- Coci GP - 30% (S. aureus = 15%)
- Agenţi patogeni multirezistenţi (Staphilooccus, Klebsiella, Enterobacter, Acinetobacter,
Pseudomonas, fungi)
28
INFECŢIILE URINARE NOSOCOMIALE
DEFINIŢIE
BACTERIURIE ASIMPTOMATICĂ
- urocultură cantitativ pozitivă (> 10 colonii/ml) + sondaj vezical
(sau la care s-a retras sonda de 1 săptămână);
- 2 uroculturi cantitativ, cu același agent patogen în absenţa sondei
BACTERIURIE SIMPTOMATICĂ
- febră > 38°C, fără alte localizări ale unor focare infecţioase;
- polakiurie, disurie, tenesme vezicale;
- urocultură cantitativ pozitivă + leucociturie > 104 / ml
IUN - 40% din IAAM; INCIDENŢA - 2,5% SPITALIZAŢI;

PRELUNGEŞTE SPITALIZAREA > 1 zi
ETIOLOGIE:
E. coli, enterococi, P. aeruginosa, Klebsiella pneumoniae, Enterobacter, Serratia, Candida →
multirezistente
FACTORI DE RISC
EXTRINSECI
sondaj vezical (80%) = creşte riscul proporţional cu durata menţinerii sondei –
5-10% pentru fiecare zi
endoscopie, citoscopie/ chirurgie urologică
INTRINSECI
sex feminin (riscul x 2) antibioterapie prelungită
vârsta > 50 ani traumatizări
diabet diaree nosocomială + sondă
PREVENŢIA
1. Limitarea indicaţiilor pentru cateterizare urinară
2. Respectarea regulilor generale de igienă
3. Aplicarea sondei în condiţii de asepsie
4. Sistem închis de drenaj
5. Menţinerea sistemului închis de drenaj
6. Reguli de întreţinere a sondei
7. Examen clinic periodic (febră, secreţie purulentă, inflamaţia meatului)
8. Consum crescut de lichide
9. Schimbarea sistemului de cateterizare (inf. urinară, distrugere, obstruare)
29
PNEUMONIILE NOSOCOMIALE
DEFINIŢIE
Opacităţi parenchimatoase recente, evolutive diagnosticate radiologic la un bolnav de la care:
• s-a izolat un agent patogen din: spută, secreţii traheo-bronşice prin bronhoscopie sau lavaj
bronho-alveolar, produs extras prin puncţie pleurală/ abces
• la care examenul serologic = Ac specifici la titru ridicat
• semne clinice relevante (expectoraţie, febră >38oC recentă, hemoculturi pozitive în absenţa
altor focare de infecţie).
PN - 20% din IAAM;

INCIDENŢA - 0,5 – 1% SPITALIZAŢI (Reanimare:9-60%, Asistaţi respirator 20-40%);
MORTALITATE - 30-60%
ETIOLOGIE
- BGN – 60% (Pseudomonas – 30%, Acinetobacter – 10%, Klebsiella – 8 %);
- Staphylococcus aureus – 30%; S. epidermidis – 10%;
- Candida – 10%; S. pneumoniae; H. influenzae = rar;
- Legionella, virusuri – epidemie;
- Aspergillus, Pneumocystis – imunodepresie;
- Floră multimicrobiană – 30-40%
FACTORI DE RISC
EXTRINSECI
- manevre de intubare după diverse tehnici (orală/ nazală);
- durata ventilaţiei asistate;
- prevenţia anti-ulceroasă (modificarea pH. acid)
INTRINSECI
- vârsta > 70 ani,stare de şoc, sedare;
- anergie, intervenţie chir. Recentă;
- detresă respiratorie, insuficienţă respiratorie cronică, traheotomie, reintubări
PREVENŢIA
A. SERVICII ATI - PACIENŢI CU RISC EXOGEN
1. Spălarea mâinilor după fiecare contact cu pacientul
2. Purtarea de mănuși după îngrijirea pacienţilor asistaţi respirator + aspiraţie
3. Utilizarea sistemelor de umidificare cu apă sterilă (oxigenoterapie, aerosoli, umidificare)
4. Sterilizarea circuitelor de ventilaţie după utilizare la fiecare bolnav
B. SERVICII ATI – PACIENŢI CU RISC ENDOGEN
PREVENIREA INHALĂRII DE SECREŢII GASTRICE
30
1. Poziţia semişezândă (< refluxul gastro-esofagian)

2. Evitarea sedării profunde (< starea gastrică)
3. Utilizarea sondei gastrice de calibru redus
PREVENIREA INHALĂRII SECREŢIILOR ORO-FARINGIENE

1. Decontaminarea oro-faringiană înainte de intubaţie
2. Umectarea cu antiseptice/ ser fiziologic a oro-faringelui, narinelor, aspirare
PREVENIREA COLONIZĂRII CĂILOR AERIENE INFERIOARE

1. Păstrarea reflexului de tuse prin evitarea unei sedări energice
2. Aspirare bronşică la ancombraţi/ respectarea asepsiei
3. Schimbarea canulei de traheotomie/ respectarea asepsiei
MĂSURI GENERALE
1. Alimentatie enterală
2. Antibioterapie cu spectru restrâns (evitarea rezistenţei)
C. SERVICII DE CHIRURGIE
1. Etapa pre-operatorie: kineto-terapie la cei cu BPOC
2. Etapa post-operatorie: kineto-terapie pentru evitarea ancombrării, mobilizare
INFECŢIILE PLĂGILOR OPERATORII
DEFINIŢIE
1. Infecţii superficiale: apărute în 30 de zile de la intervenţie; cuprind pielea, ţesutul subcutanat,
deasupra aponevrozelor
2. Infecţii profunde: apărute în 30 de zile de la intervenţie → 1 an; la nivelul ţes. sau spaţiilor
subaponevrotice + febră > 38oC, durere localizată, sensibilitate la palpare, dehiscenţă
3. Infecţii de organ sau ale unei zone anatomice: apărute în 30 de zile după intervenţie → 1 an,
afectând un organ sau o zonă deschisă în timpul intervenţiei.
IPO - 15% DIN IAAM; INCIDENŢA - 5% SPITALIZAŢI (CHIRURGIE),

- 9% SPITALIZAŢI (REANIMARE); MORTALITATE - 0,6–4,6%;
PRELUNGIREA DURATEI DE SPITALIZARE > 7zile
ETIOLOGIE coci Gram pozitivi – 75% din IPO

- polimorfism microbian = frecvent;
- depinde de: tipul intervenţiei, localizare, antibioticoprofilaxie, epidemie de spital, condiţii
ecologice locale
31
FACTORI DE RISC:
EXTRINSECI
1. tipul intervenţiei chirurgicale;
2. durata spitalizării pre-operatorii;
3. pregătirea pre-operatorie;
4. caracteristicile intervenţiei (tipul câmpurilor, experienţa echipei, hemostaza,
durata, hematoame, drenajul plăgii, cronologia timpilor operatori, mărimea
echipei din sala de intervenţie, rezolvarea în urgenţă)
INTRINSECI
1. vârste extreme, malnutriţie, DZ, imunosupresie;
2. şoc, anergie;
3. antibioterapie prelungită;
4. infecţii anterioare/ concomitente
PREVENŢIA
PRE-OPERATORIE
1. Scăderea duratei (explorare în ambulator)
2. Depistarea şi tratarea infecţiilor preexistente
3. Pregătirea tegumentelor
BLOC OPERATOR
1. PACIENT: decontaminarea zonei de tegument, antiseptice
2. OPERATOR: decontaminarea mâinilor
3. SALA ŞI MATERIALELE: întreţinere (verificarea contaminării aerului, circuite)
4. ANTIBIOPREVENŢIE: diferenţiat după tipul de intervenţie (curată, curată
contaminată, contaminată, intens contaminată)
POST-OPERATORIE. Asepsia drenurilor, pansamentelor
INFECŢIILE PRIN CATETER
DEFINIŢIE
1. Infecţii produse prin contaminarea cateterului
(cultură nesemnificativă, absenţa semnelor locale/generale)
2. Infecţii produse prin colonizarea cateterului
(cultură pozitivă fără semne locale/generale=colonizarea de la un focar septic)
3. Infecţii clinice prin cateter
(cultură pozitivă, semne locale/generale remise după îndepărtarea cateterului)
4. Bacteriemie prin cateter
(cultură pozitivă şi bacteriemie cu acelaşi agent patogen
în absenţa unui alt focar septic la distanţă)
IC - 18-25% DIN IAAM;

INCIDENŢA - 30% DIN BACTERIEMIILENOSOCOMIALE;
MORTALITATE - 6% (20% ÎN SECŢIA ATI)
32
ETIOLOGIE:
o Stafilococ – 30-50%
o BGN
o Acinetobacter, Micrococcus, Bacillus, Corynebacterium (imunosupresaţi)
FACTORI DE RISC:
EXTRINSECI
mediu:
- modificarea florei cutanate
- absenţa măsurilor de igienă
- manipularea sistemelor de perfuzie
- alimentaţia parenterală
cateter:
- tehnică defectuoasă
- structura materialului (PVC > poliuretan)
- catetere multiluminale
- localizare (femurală risc >)
INTRINSECI
- vârste extreme, tratament cu imunosupresoare
- neutropenie, leziuni cutanate
- chimioterapie prelungită
- infecţii la distanţă
PREVENŢIA
A. CATETER PERIFERIC
1. Protocol stabilit cu timpi de funcţionare şi pauze
2. Preferabil material metalic/teflon
3. Asepsia riguroasă în perioada de pauză
4. Pansament ocluziv steril
5. Schimbarea abordului venos la fiecare 72 de ore
B. CATETER VENOS CENTRAL
1. Limitarea indicaţiilor
2. Protocol stabilit cu timpi de funcţionare şi pauze
3. Perioadă de pauză programată de operator experimentat
4. Asepsia timpilor operatori
5. Abord sub-clavicular faţă de cel jugular
6. Decontaminare cu polividone-iodat 10%, clorhexidină 2%
7. Fixarea eficientă a cateterului
8. Pansament ocluziv
9. Preparate aseptice de perfuzie
10. Schimbarea totală a tubulaturii de perfuzie la fiecare 48-72h (alimentaţie parenterală)
IAAM – PERSONALUL MEDICAL
33
Infecţia contractată în spital sau alte unităţi sanitare, care se referă la orice boală datorată
microorganismelor, boală ce poate fi recunoscută clinic sau microbiologic, care afectează fie
bolnavul, datorită internării lui în spital sau îngrijirilor primite, fie ca pacient spitalizat sau în
tratament ambulatoriu, fie personalul sanitar datorită activităţilor sale.
Principalele infecţii considerate boli profesionale la personalul medical sunt determinate de:
• virusurile: herpetice, rubeolei, hepatitelor virale B, C, D, G, HIV, gripal, Sindromului
Respirator Acut Sever (SARS)
• Mycobacterium tuberculosis, Neisseria meningitidis
• oricare agent patogen care provine din mediul de spital şi contaminează personalul în
timpul activităţii profesionale
PROCESUL EPIDEMIOLOGIC
SURSELE DE AGENŢI PATOGENI
Sursele sunt reprezentate de:

- bolnavi cu boli netransmisibile, care pot prezenta forme atipice de boală transmisibilă sau
sunt purtători de agenţi patogeni;
- bolnavi cu o boală transmisibilă dar purtători ai altor agenţi patogeni.
În IAAM, purtătorii de agenţi patogeni, în afara celor trei categorii clasice (preinfecţioşi, bolnavi
şi postbolnavi) se mai clasifică şi în raport de zona anatomică pe care o colonizează (nazali,
faringieni, nazofaringieni, tegumentari, axilari, inghinali, fecali, urinari, vaginali).
Sursele de agenţi patogeni pot proveni din următoarele categorii populaţionale: personalul
medico-sanitar de bază, stagiari (medici, studenţi, elevi), personalul auxiliar (întreţinere,
bucătărie, spălătorie, magazii) şi vizitatori.
Natura agenţilor patogeni diseminaţi de către surse este dependentă de situaţia epidemiologică
din unităţile sanitare medico-sanitare şi din populaţia generală.
MODURILE ŞI CĂILE DE TRANSMITERE
Modul direct presupune transmiterea agenţilor patogeni prin relaţii între bolnavi, între aceştia şi
personalul medico-sanitar, cu ocazia efectuării diferitelor prestaţii şi în cadrul „modului de viaţă”
specific serviciilor de asistenţă spitalicească sau de ambulatoriu, cu aglomeraţii şi condiţii
igienico-sanitare cu risc.
Modul indirect este predominant deoarece, frecvent, intervin agenţi patogeni cu rezistenţă mare,
având astfel posibilitatea să fie vehiculaţi prin aer, apă, pulberi de sol, obiecte (inclusiv
instrumentar medico-chirurgical, mobilier, elementele băilor şi WC-urilor, termometre spatule),
medicamente şi produse biologice cu administrare fracţionată şi expuse contaminări, mâinile
bolnavilor, şi diferitelor categorii de personal, care vin în raport cu aceştia. (fig. 1)
RECEPTIVITATEA
34
Prin natura prestaţiilor solicitate, bolnavii sunt receptivi în grade diferite, faţă de agresiunea
agenţilor implicaţi în IAAM. Imunsupresaţii, bolnavii cu arsuri, marii traumatizaţi constituie
grupuri cu risc crescut faţă de IAAM.
PREVENŢIA
Măsurile prevenţionale generale includ:
- preocupări pentru ca proiectare şi realizarea construcţiilor pentru asistenţa medico-
sanitară să dispună de circuite multiple şi alte facilităţi care, să evite diseminarea
agenţilor patogeni;
- asigurarea unor operaţiuni corecte de igienizare cotidiană, decontaminare, dezinsecţie şi
deratizare periodică;
- triajul bolnavilor la internare şi în timpul spitalizării pentru depistarea precoce a unor
riscuri de infecţie;
- controlul stării de sănătate a personalului de toate categoriile;
- evitarea aglomeraţiilor, spitalizării prelungite, abuzului de antibiotice;
- controlul periodic al nivelului şi naturii contaminării spaţiilor, precum asistenţa
pacienţilor, cu agenţi patogeni;
- folosirea corectă a circuitelor pentru persoane şi materiale;
- reglementarea cu caracter prevenţional al accesului vizitatorilor;
- asigurarea unor operaţiuni corecte de pregătire şi efectuarea sterilizării instrumentarului şi
a altor materiale;
- păstrarea în rezervă a unor antibiotice cu spectru larg pentru intervenţia de urgenţă în caz
de infecţi nosocomială produsă de agenţi rezistenţi la antibioticele utilizate;
- prevenţia infecţiilor nosocomiale este organizată şi realizată prin programe de către o
comisie special organizată în fiecare unitate de asistenţă medico-sanitară;
Măsurile specifice şi speciale bazate pe aplicarea antibioticelor, imunoglobulinelor şi

vaccinurilor au o utilizare limitată şi numai la indicaţiile specialiştilor şi dependent de situaţia din
populaţia generală.
COMBATEREA
În cazul îmbolnăvirilor de tip nosocomial se va efectua, cu caracter de urgenţă:
• ancheta epidemiologică, intervenţiile epidemiologice, clinice şi cu suportul laboratorului
pentru depistarea şi izolarea bolnavilor (raportarea de urgență va fi numerică);
• se vor institui măsuri de protecţie a celorlalţi bolnavi, mai ales la cei cu risc;
• se vor suspenda internările;se vor desfăşura investigaţii complexe pentru depistarea şi
corectarea cauzelor care au determinat îmbolnăvirile;
• se vor suspenda total sau parţial, pe termene variate, activitatea în serviciul afectat, timp în
care se vor efectua renovări şi reprofilări ale secției;
• în cazul în care se repetă episoadele epidemice, unitatea va fi desfiinţată.
• educaţia şi instrucţia personalului medico-sanitar completează procesul de combatere.
35
Fig. 1. Schema modurilor şi căilor principale de transmitere în IAAM
36
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1.
2.
3.
4.
5.
37

Epidemiologie BFKT

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Epidemiologie BFKT

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

EPIDEMIOLOGIE.

Noțiunea de epidemiologie derivă din grecescul:

OBIECTIVELE PRINCIPALE ALE EPIDEMIOLOGIEI

CONCEPTUL TRANZIȚIEI EPIDEMIOLOGICE

ETAPELE ISTORICE ALE EPIDEMIOLOGIEI

La începuturile sale medicina a fost predominant prevențională.

Momente cheie în dezvoltarea Epidemiologiei:

Epidemiologia a elaborat/adaptat metode din cadrul științelor medicale și nemedicale.

Raționamentul epidemiologic folosește ca mijloace:

DEFINIȚIA ȘI STRUCTURA GENERALĂ

Procesul epidemiologic reprezintă totalitatea factorilor si mecanismelor biologice, naturale și

Structura generală a procesului epidemiologic include:

STRUCTURA PROCESULUI EPIDEMIOLOGIC

A. Factori constitutivi determinanți

IV. Factori constitutivi dinamizatori – favorizanți

SURSELE DE AGENȚI PATOGENI

Atributele principale ale sursei de agent patogen sunt:

PURTĂTORII DE AGENȚI PATOGENI

Purtătorii foști bolnavi: - sunt bolnavi care diseminează agentul patogen și în :

SURSELE DE AGENȚI PATOGENI

MODURILE ȘI CĂILE DE TRANSMITERE A AGENȚILOR PATOGENI

Transmiterea agentului patogen de la sursă la organismul receptiv se poate realiza prin

AERUL CONTAMINAT – CALE DE TRANSMITERE A AGENȚILOR PATOGENI

SOLUL CONTAMINAT – CALE DE TRANSMITERE A AGENȚILOR PATOGENI

APA CONTAMINATĂ – CALE DE TRANSMITERE A AGENȚILOR PATOGENI

ALIMENTELE CONTAMINATE – CALE DE TRANSMITERE A AGENȚILOR PATOGENI

OBIECTELE CONTAMINATE – CALE DE TRANSMITERE A AGENȚILOR PATOGENI

Diversitatea extraordinară, structurală și utilitară a obiectelor de uz populațional sau cu destinație

MÂINELE CONTAMINATE – CALE DE TRANSMITERE A AGENȚILOR PATOGENI

Contaminarea mâinilor cu variați agenți patogeni se produce în permanență dar cu intensități

ROLUL INSECTELOR ÎN TRANSMITEREA AGENȚILOR PATOGENI

Insectele, din punct de vedere epidemiologic, se împart în două categorii:

Receptivitatea populației constituie cel de-al treilea factor determinant al procesului

Imunitatea este componenta specifică a rezistenței fiind dependentă de prezența anticorpilor

Imunitatea se împarte în:

- activ– câștigată (obținută) prin inocularea de vaccinuri;

Fondul imunitar populațional este reprezentat de proporția posesorilor de un anumit tip de

FACTORI FAVORIZANȚI AI EVOLUȚIEI PROCESULUI EPIDEMIOLOGIC

Întrunirea „la momentul critic” a celor trei factori determinanți ai procesului

FORMELE DE MANIFESTARE ALE PROCESULUI EPIDEMIOLOGIC

Aceste forme se pot asocia după modelul: endemo-sporadic, endemo-epidemic, epidemo-

Manifestarea endemică reprezintă o situație de „alarmă” („semnal”) pentru un risc de evoluție

Manifestarea pandemică presupune o „cumulare” de epidemii de o anumită etiologie, care are o

ALTE MANIFESTĂRI ALE PROCESULUI EPIDEMIOLOGIC

Exemple de boli cu manifestare sezonieră:

ALGORITMUL DIAGNOSTICULUI STĂRII DE SĂNĂTATE

COMPARAȚIE ÎNTRE MEDICINA PREVENTIVĂ

MEDICINĂ PREVENTIVĂ MEDICINA OMULUI BOLNAV

Obiectivele principale ale prevenției primare:

Prevenția secundară urmărește depistarea dezechilibrelor și diagnosticarea precoce a stărilor de

Prevenția terțiară reprezintă depistarea activă, precoce, a persoanelor cu boală, în faza

Obiective principale ale prevenției terțiare:

DISPENSARIZAREA ȘI TREPTELE SALE

Dispensarizarea – metoda de supraveghere activă, complexă de protecție sau refacere a

Parametri Boli Transmisibile Boli Netransmisibile

SUPRAVEGHEREA EPIDEMIOLOGICĂ (SE)

SE = sistem de culegere activă, sistematică, analiză și interpretare a datelor referitoare la starea

SE (Last) = „procedura continuă de analiză, interpretare și feed-back a datelor culese sistematic,

Funcții esențiale ale SE:

SE poate fi folosită pentru descrierea și supravegherea fenomenelor de sănătate, pentru stabilirea

6. promptitudinea – realizarea în timp util a supravegherii și a întregului proces de la

Elementele unui sistem de supraveghere sunt:

Scop = limitarea extinderii și lichidarea focarului epidemiologic de boală transmisibilă