+ Bocsan pag.

551

METODOLOGIA ANCHETEI EPIDEMIOLOGICE ÎN BOLILE

TRANSMISIBILE
Ancheta epidemiologică, metodă complexă de studiu şi practică epidemiologică, cuprinde totalitatea
investigaţiilor întreprinse în scopul descoperirii cauzelor apariţiei şi răspândirii
unei boli transmisibile în populaţia umană, pentru ca pe baza datelor obţinute, să se instituie măsurile
cele mai eficiente în vederea lichidării acesteia.

Ancheta epidemiologică se desfăşoară în general în două etape, şi anume:

ancheta epidemiologică preliminară, sumară sau de orientare;
ancheta epidemiologică definitivă.

ANCHETA EPIDEMIOLOGICĂ PRELIMINARĂ

Ancheta epidemiologică preliminară efectuată de medicul de circumscripţie sau, în unele situaţii, chiar
de către cadre medii sanitare (controlul ulterior de către medic fiind totdeauna necesar în acest caz)
urmăreşte trei obiective majore şi anume:
-stabilirea diagnosticului(de suspiciune sau de certitudine) pe baza anamnezei epidemiologice, a
examenului clinic şi câteodată chiar pe baza unor investigaţii de laborator;
-stabilirea unor date sumare privind posibilităţile de extindere a bolii la contacţii din familie sau
colectivitate în care se găseşte bolnavul sau supectul prin obiecte, apă, alimente, vectori, etc.;
-instituirea unor măsuri antiepidemice, cu caracter general care, aplicate de urgenţă să contribuie la
limitarea posibilităţilor de extindere a bolii şi la îngrijirea, în cât mai bune condiţiuni, a suspectului sau
bolnavului (izolarea bolnavului sau suspectului, evidenţa cel puţin numerică a contacţilor familiali şi de
la locul de muncă sau colectivitatea de copii sau adolescenţi, măsuri de dezinfecţie şi dezinsecţie,
muncă de educaţie sanitară şi antiepidemică cu bolnavul şi contacţii, înregistrarea cazului de boală în
evidenţele circumscripţiei).

ANCHETA EPIDEMIOLOGICĂ DEFINITIVĂ

Ancheta epidemiologică definitivă este ancheta care succede anchetei preliminare şi pe care medicul de
circumscripţie (sau epidemiologul) o completează atât prin investigaţii mai detaliate, de natură mai
complexă şi totodată cu o tehnicitate mai înaltă, cât şi prin măsuri antiepidemice mai eficiente. Această
anchetă se încheie odată cu lichidarea focarului, iar datele obţinute sunt înregistrate în „Fişa de
anchetă epidemiologică a focarului de ..........”

În ancheta epidemiologică definitivă se urmăreşte de către medic:

modul de izolare şi tratamentul bolnavului pe toată durata bolii, care s-a făcut fie la domiciliu, fie la
secţia de boli infecţioase, unde el a fost evacuat, conform instrucţiunilor antiepidemice;
diagnosticul definitiv al bolii şi al formei de evoluţie, precizate prin investigaţii complexe clinice şi de
laborator;
situaţia epidemiologică a bolnavului vindecat clinic şi externat (purtător sau nepurtător de germeni) şi
dispensarizarea lui în cadrul circumscripţiei sanitare;

precizarea căilor şi mecanismelor de transmitere a bolii respective, măsurile luate şi eficienţa lor
privind neutralizarea acestor căi (acţiuni D.D.D.), precum şi acşiunile de ordin gospodăresc şi
administrativ, prin construirea de fântâni, latrine, secarea de bălţi, etc.;
identificarea tuturor contacţilor, modul de supraveghere epidemiologică şi clinică a acestora pe toată
perioada de incubaţie maximă a bolii; gradul de receptivitatea (rezistenţă) specifică a populaţiei,
precum şi măsurile profilactice specifice şi nespecifice instituite şi eficienţa lor; intensificarea educaţiei
sanitaro-antiepidemice, constând din acţiuni cât mai diversificate şi axate pe problemele principale,
pentru a putea fi înţelese şi puse în aplicare de către toată populaţia circumscripţiei, prin acţiuni de
autoapărare faţă de bolile infecţioase.

TEHNICA ÎNTOCMIRII ANCHETEI EPIDEMIOLOGICE

Recomandări:
cadrul medico-sanitar care întocmeşte ancheta epidemiologică trebuie să fie înarmat cu suficiente
cunoştinţe din domeniul epidemiologiei bolilor infecţioase în general şi în mod special şi diferenţiat din
domeniul celor cu potenţial epidemogen loco-regional;
să abordeze toate obiectivele luptei în focar, acordând însă o atenţie mai mare acelora care prezintă un
interes mai deosebit în specificul epidemiologic local;
să culeagă cât mai numeroase şi mai variate date, dar să reţină, prin eliminare, numai pe acelea care
sunt esenţiale şi pot servi pentru rezolvarea problemei;
datele reţinute să reflecteze realitatea obiectivă şi cât mai puţin impresii subiective;
să păstreze o anumită moderaţie în interpretarea datelor culese, iar enunţarea concluziilor să fie bazată
pe rezultate certe, verificabile;
să aibă permanent în vedere că ancheta epidemiologică pe care o întocmeşte constituie un act medico-
sanitar şi că poate fi folosită ulterior atât pe linie medicală, ca o sursă de informaţie ştiinţifică, cât şi
pe linie administrativ-judiciară.

Fişa de anchetă epidemiologică a unui focar epidemogen reprezintă un document tot aşa de valoros în
sectorul medicinei preventive, ca şi foaia de observaţie clinică a unui bolnav în sectorul medicinei
curative.

Întocmirea anchetei epidemiologice începe însă din momentul aflării de către medic a existenţei unui
bolnav suspect de boală infecţioasă în raza circumscripţiei sale, adică din momentul depistării, şi se
termină odată cu lichidarea focarului urmărit.
Ziua şi ora aflării cazului de boală, precum şi modul cum s-a făcut informarea se vor trece în ancheta
epidemiologică, având dublu scop:
cunoaşterea eficienţei sistemului de informare a circumscripţiei;
înregistrarea timpului scurs de la primirea informării şi până la sosirea în focar a medicului sau a
ajutorului său.

Depistarea bolnavului, adică descoperirea existenţei unui bolnav încă din primele momente ale apariţiei
semnelor de boală, se poate face atât prin acţiuni speciale prevăzute de instrucţiunile antiepidemice, cât
şi prin măsuri iniţiate de medicul de circumscripţie, cum sunt:
controlul medical la încadrare şi periodic;
triajul epidemiologic în diverse colectivităţi de copii, şantiere de construcţii, etc.;
controlul la domiciliul cetăţenilor, efectuat de către medic, de cadrele medii şi de activiştii voluntari
instruiţi în acest sens;
prin autodeclararea bolnavului (prin telefon sau prin prezentarea lui la consultaţie). Această formă de
depistare se poate considera ca fiind deosebit de eficientă, dacă se face de către bolnav sau de către
colocatarii săi, îndată ce au apărut primele semne de boală.