FIȘĂ DE DOCUMENTARE NR.

3
Investigarea epidemiologică. Întocmirea fișei de anchetă. Metodologia efectuării
anchetei epidemiologice. Investigarea focarului de boli transmisibile: recoltarea,
conservarea și
transportul produselor patologice.
I. Investigarea epidemiologică
Realizarea unei investigații epidemiologice presupune parcurgerea următorilor pași:
1.Este cu adevărat un focar?
2. Se merge în teren.
3. Se verifică diagnosticul.
4. Se identifică cazurile: definiția cazului și constatarea activă.
5.Se efectuează pidemiologia descriptivă (cine, ce, când, câte).
6. Se elaborează o ipoteză.
7. Se ajustează ipoteza.
8. Se implementează măsurile de control și prevenire.
9. Se comunică către parteneri,colegi, presă.
10. Se face epidemiologia analitică.
Structura investigației epidemiologice cuprinde:
1. Context: istoria alertei, cazul index / descrierea focarului, cine raportează, când
raportează, ce raportează, graficul evenimentelor, aria geografică ( descriere, harta).
2. Conținutul investigației epi demi ol ogi ce.
3. Constatări.
4. Acțiunile intreprinse până în prezent conținând focarul.
5. Rezumat și discuții.
6. Confirmare.
O investigare epidemiologică trebuie să prioritizeze o serie de întrebări:
1. Cât timp boala a fost prezentă?
2. Amploarea problemei: numărul de cazuri, definirea unităților epidemiologice și
populația expusă riscului?
3. Posibile surse de infecție.
4. Mișcările vectorilor care ar putea răspândi boala.
Scopul investigării unei epidenmii este de a identifica cauza ei și cele mai bune
mijloace de control. Aceasta presupune desfășurarea unei activități epidemiologice
sistematice. Investigarea unei epidemii implică următoarele etape :
- investigații preliminare- identificarea cazurilor;
- adunarea și analiza datelor;
- implementarea măsurilor de control;
- campania de informare și urmărire.
O bună investigație permite uneori efectuarea mai multor etape simultan. În
stadiul primar al unei investigații se vor veriffica diagnosticele cazurilor suspecte și se
va confirma existența epidemiei. Investigația preliminară va permite formularea de
ipoteze cu privire la sursa și răspândirea bolii. Aceasta va permite aplicarea unor măsuri
imediate de control.
Orice epidemie necesită o supraveghere atentă de aceea se consideră că
supravegherea reprezintă o parte esențială în controlul bolilor. Există un număr de
modalități de efectuare a supravegherii pentru controlul bolilor transmisibile, dar cele
mai importante dintre acestea fiind sistemele de rutină, de raportare a cazurilor în cadrul
sistemului se sănătate.
Aceasta necesită o examinare permanentă a tuturor aspectelor care privesc
apariția și răspândirea bolilor folosind în general metode practice care se remarcă adesea

1
mai ales prin rapiditatea lor decât prin acuratețe. Analiza datelor obținute printr-un
sistem de supraveghere arată dacă a existat o creștere semnificativă a numărului de
cazuri raportate.
Sistemele de informații de tip santinelă sunt cele mai des folosite, ele fiind acele
sisteme în cadrul cărora un număr limitat de medici generaliști fac raportări cu privire la
o listă de subiecte care se pot schimba din timp în timp. O rețea santinelă urmărește
atent un eșantion populațional, oferind rapoarte regulate și standardizate despre boli
secifice și proceduri efectuate în cadrul rețelei de îngrijiri primare. În acest fel se crează
un feedback regulat de informații creându-se și o legătură
permanentă cu structurile de monitorizare.
Investigația unei presupuse epidemii se bazează pe identificarea de cazuri noi și
necesită prin urmare definirea clară a noțiunii de caz. Investigația presupune de
asemenea colectarea de informații detaliate despre cel puțin un eșantion de cazuri.
Cazurile care sunt raportate în perioada de debut al unei epidemii reprezintă adesea doar
o proporție mică din total.
Este nevoie de numărătoarea atentă ulterioară a tuturor cazurilor pentru a se
putea face o descriere amplă și completă a dimensiunilor reale ale epidemiei. Imediat
după ce epidemia a fosr confirmată, prioritatea este controlul ei, asigurându-se astfel
limitarea răspândirii bolii.
Managementul unei epidemii implică tratarea cazurilor, prevenirea răspândirii
bolii, și monitorizarea efectului măsurilor de control. Există și posibilitatea unui
management dificil când este vorba de o epidemie pe scară mare, apărută pe fondul unor
fenomene de catastrofă socială, situație în care pot fi necesare chiar ajutoare externe.
Măsurile de control pot fi îndreptate împotriva sursei și diseminării bolii și spre
protejarea persoanelor care sunt expuse la boală. În mod normal sunt necesare toate
aceste căi de control. Există și situații în care îndepărtarea sursei de infecție poate fi
singura acțiune necesară. Este exemplul clasic al retragerii din vânzare al
unor alimente contaminate.
O componentă esențială a măsurilor de control o reprezintă informarea
personalului sanitar și a publicului cu privire la cauzele probabile, la riscu de a contacta
boala și la măsurile de control emise. Odată ce s-au implementat măsurile de control,
supravegherea se continuă pentru a fi asigurată acceptabilitatea și eficaci- tatea acestora.
Acest lucru poate să fie mai ușor de făcut pentru epidemiile de scurtă durată cu caracter
acut, dar este dificil atunci când e vorba de epidemii pe termen lung, care implică
programe de imunizare pe scară largă. Aplicarea metodelor epidemiologice la
investigarea și controlul epidemiilor de boli transmisibile, pune încă probleme
structurilor de sănătate.
Investigarea trebuie efectuată rapid și nu de puține ori cu resurse limitate. S-a
dovedit că programele de educație sunt esențiale arătând că bolile transmisibile pot fi
controlate doar dacă se iau măsurile preventive optime.

II. Întocmirea fișei de anchetă. Metodologia efectuării anchetei epidemiologice

În funcție e scopul urmărit se apelează la una din variantele de anchetă:
1.Anchete epidemiologice descriptive. Sunt tipurile de anchetă care evidențiază variațiile
de distribuție a bolilor la nivelul populației precum și a factorilor de risc în raport
de variația unor caracteristici de timp, de spațiu și de persoană. Ele servesc pentru a se
putea elabora ipotezele cauzale dar nu oferă răspunsuri la întrebările legate de momentul în
care se produce boala, unde se produce și la ce grup populațional.

2
2.Anchetele epidemiologice analitice verifică atât la nivelul individului cât și a colectivității
rolul factorilor de risc și al celor cauzali. Ancheta epidemiologică analitică se poate realiza în
două variante:
a) Ancheta analitică prospectivă se realizează în viitor presupunând formarea a
două loturi reprezentative dintre care unul este expus acțiunii factori l or de risc iar celălalt
nu. Sunt urmărite o perioadă de timp și se compară frecvența de apariție a îmbolnăvirilor
la nivelul celor două loturi. Se adresează diverselor grupuri populaționale de tip familie,
colectivități școlare, unități militare.
b) Ancheta epidemiologică retrospectivă se realizează în trecut, după producerea bolii.
În acest caz desfășurarea ei este în sens invers. Se constituie tot două loturi de analizat
urmărindu-se antecedentele bolnavilor. Astfel de anchete urmăresc să identifice dacă un
factor de risc presupus cauzator al îmbolnăvirii a apărut cu o frecvență mai mare în
rândul persoanelor care au făcut boala față de cele care nu au făcut-o.
Este aleasă una sau alta din variantele de anchetă în raport de: frecvența bolii, gravitatea ei,
timpul disponibil și mijloacele disponibile.

Ancheta epidemiologică pentru cazul de îmbolnăvire tuberculoasă

3
4
Model anchetă epidemiologică

5
Model Fișă de supraveghere epidemiologică

6
7
III. Investigarea focarului de boli transmisibile: recoltarea, conservarea și transportul
produselor patologice

8
Diagnosticul de laborator presupune următoarele etape:
1. re coltare, tra ns po rt, pre lucra re produs e patologice
2.diagnosticul microbiologic (bacteriologic) care la rândul lui presupune următoarele etape:
a) Examen direct
 Preparat proaspăt între lamă şi lamelă
 Frotiu fixat şi colorat (1 frotiu)
b) Izo lare
 in vitro : medii de cultură;
 in vivo : animal de la bora to r;
c) Identificare (diagnostic de specie)
 caractere de cultură
 caracte re morfologice (II frotiu)
 caracte re biochimice;
 caracte re de patogenitate;
 sensibilitate la bacteriofagii litici (lizotipul)
 caracte re antigenice
d) Antibiograma (antibiotipul)
3. diagnostic imunologic
Diagnosticul bolilor infecţioase necesită în primul rând o recoltare de produse. Aceste
produse ar trebui să gazduiască microorganismele suspectate. Pot fi produse normale ale
organismului dar care se modifică în caz de apariţie a unei boli sau pot fi produse exclusiv
patologica adică, apar numai în situaţii de îmbolnăvire (puroi, lichid peritoneal, lichid
articular). Aceste produse se pot recolta de la bolnavi, convalescenţi, suspecţi
sau purtători.
1. Recoltarea produs elor patologice
Reguli de recoltare. În caz de înbolnăvire se vor recolta produsele patologice care se
consideră cu cel mai înalt grad de reprezentativitate pentru boala respectivă. În acest sens se
va alege momentul cel mai bun pentru re coltarea lor (de exemplu hemocultura în puseu febril) şi se va
recolta o cantitate suficientă. Este foarte important ca această
operaţie să se facă steril, respectându-se regulile de sepsie şi antisepsie. Se vor lua toate
măsurile pentru ca respectivul produs să nu fie contaminat sau să nu fie denaturat pe timpul
transportului la laborator. În acest sens trebuie avut grijă ca transportul să fie făcut cât mai
repede, orice întârziere făcând posibilă o apariţie cât mai târzie în dezvoltarea
microorganismelor urmărite dar şi o dezvoltare a florei de contaminare.
Foarte important în această etapă este şi asigurarea temperaturii optime. În obţinerea unui
diagnostic corect este foarte important etichetarea corespunzătoare a fiecărui produs
recoltat. În activitatea de laborator pot fi analizate produse normal contaminate sau produse
normal sterile.
2. Recoltarea produselor normal contaminate
2.1 Secreţie faringiană.
 Recoltarea se face folosind un tampon de exudat faringian steril;
 Indicații: faringinite, anginite streptococice sau de altă etiologie, confirmarea
diagnosticului în difterie, urmărirea purtătorilor de streptocosus piogenes sau
corinebacterium diphteriae;
 Recoltarea: asistentul va așeza pacientul pe un scaun cu gâtul ușor extins și
deschiderea largă a gurii. În timp ce asistentul apasă cu o mână apăsătorul de limbă, cu
cealaltă mână șterge cu tamponul faringian amigdalele și peretele posterior al
faringelui, urmărind ca recoltarea să includă zone cu cea mai evidentă reacție
inflamatorie sau purulentă. Apoi introduce tamponul în tubul protector și menționează
pe etichetă nume, prenume, vârsta, dat și ora recoltării. Această recoltare se va face,

9
 fără ca pacientul să-și facă toaleta bucală, să facă gargarisme sau să manânce.
Prelucrarea probei trebuuie făcută în maxim 3 ore de la recoltare.
2.2 Exudat nazal și nazofaringean.
Exudat nazal.
 Indicații: viroze respiratorii, urmărirea calității de purtător pentru stafilococcus aureus,
streptococus piogenes.
 Recoltarea: asistentul folosește un tampon nazal cu care șterge pe rând vestibulul
foselor nazale.Aceste tampon trebuie să fie în prealabil umectat într-o soluție salină.
Exudat nazofaringian.
 Indicații: tuse convulsivă, viroze respiratorii- urmărirea calității de purtător pentru
strptococus piogenes, bacili difterici.
 Recoltarea: Asistentul așează pacientul pe scaun, cu ceafa ușor în extensie. Introduce
tamponul printr-o nară până atinge peretele posterior apoi îl rotește și îl retrage. Apoi
introduce tamponul în tubul pretector și menționează pe etichetă nume, prenume,
vârstă, data și ora recoltării.
2.3. Secreție otică
 Indicații: otite medii sau externe.
 Recoltarea. Se folosește fie tampon, fie lanseta de puncție care prelevează după
prealabilă timpanocenteză. În otitele externe întrucât de regulă pacienții prezintă
scurgeri purulente sau serosangvinolente, se recoltează direct din conductul auditiv cu
ajutorul unui tampon steril. Apoi introduce tamponul în tubul protector și menționează
pe etichetă nume, prenume, vârstă, data și ora recoltării.
2.4. Sputa
Trebuie făcută distincție între spută și salivă din punct de vedere al conținutului și
microorganismelor și din acest motiv asistentul trebuie să explice corect pacientului modul de
manevră.
Recoltarea sputei se face obligatoriu dimineața folosindu-se pahare sterile clătind în
prealabil gura cu o soluție salina sau pur și simplu cu apă. În infecțiile acute cantitatea de
spută poate fi minim în timp ce în cele cronice gen tuberculoză, cantitatea trebuie să
reprezinte expectorația din 1-2 ore. Dacă este o tuse slab productivă se va putea face stimulare
cu inhalare de aerosoli calzi cu soluție salină10%.
2.5. Lichidul gastric
Recoltarea acestuia se face obligatoriu dimineața pe nemâncate. Deoarece are un pH
puternic acid, în jur de 1, în el nu pot fi găsiți germeni viabili ci doar unii bacili acidorezistenți
sau bacterii sporulate. În cazul bolnavilor cu fenomene de anaciditate, afecțiuni ce presupun
stază gastrică sau neoplasme gastrice, pH-ul virează spre alcalin și atunci în sucul gastric vor
fi identificați foarte mulți germeni ingerați odată cu alimentele și înghițiți cu saliva. În cazul
unor afecțiuni microbiene de tip gastrite flegmonoase, alături de bacteriile care au produs
afecțiunea, se vor identifica și numeroase celule epiteliale și leucocite. Un rezultat particular
se poate întâlni la copii și la femei care sunt diagnosticați cu tuberculoză. Aceste categorii de
obicei nu expectorează ci înghit sputa de aceea în examenul sucului gastric vor fi evidențiați
bacilii coch care sunt și acido-alcolo-rezistenți.
Recoltarea. Asistentul va pregăti pacientul explicându-i să nu mănânce cu 12 ore înaintea
acestei manevre. Îi va recomanda să facă o toaletă a cavității bucale cu o soluție salină apoi se
introduce sonda în stomac și se aspiră lichid de stază dacă acesta există. Dacă nu există se va
face spălare a cavității gastrice cu 100-200 ml apă sterilă care se va aspira imediat. Ulterior se
va transporata lichidul la laborator pentru analiză. Se introduce tamponul în tubul protector și
se menționează pe etichetă nume, prenume, vârsta, data și ora recoltării.
2.6. Lichid de vărsătură
 Indicații: gastroenterite, toxiinfecții alimentare.

10
 2.7. Materii fecale
Produse-materii fecale
Prelevarea se face direct din rect sau emisie spontană de scaun.
 Prelevarea directă din rect se face în dizenteria cronică, la purtătorii de Shigella,
Salmonela. Se folosește sonda Nelaton sau tamponul rectal. Astfel de manevră nu este
indicată în infecțiile acute în care localizarea agresiunii bacteriene este la nivelul
jejunului sau ileonului. În cazul folosirii tamponului, asistentul îl va introduce rectal
aproximativ 15 cm, iar în cazul folosirii sondei aceasta va fi atașată unei seringi. După
recoltare introduce tamponul în tubul protector și menționează pe etichetă nume,
prenume, vârsta, data și ora recoltării.
 Prelevarea din scaun se recomandă pentru toate cazurile de diaree acută. Se recoltează
din 3 zone diferite ale scaunului sau dacă acesta prezintă elemente particulare gen
sânge sau mucus se va recolta și din acele zone. Probele recoltate trebuie administrate
în maximum 2 ore uneori chiar la patul bolnavului (dizenterie). O astfel de
determinare se recomandă în afecțiuni precum salmoneloze, dizenterie, enteroviroză
sau holeră.
2.8. Secreții uretrale
 Indicații: pacienți cu uretrină. Microbii căutați sunt: gonococ, trichomos, virus herpes.
 Recoltarea se face la aproximativ 2 ore după momentul micțiunii folosindu-se un
tampon steril. Modalitățile de recoltare sunt ușor diferite în raport cu cantitatea de
secreție.
2.9. Secreția vaginală
 Indicații: suspiciunea unei afecțiuni genitale prin prezența unor simptome sau
suspiciune în context epidemiologic, de exemplu partener confirmat. Această manevră
se recomandă în vulvivaginite specifice sau nespecifice.
 Recoltarea. Asistentul va recomanda pacientei să nu facă toaletă și va recolta secreția
adunată în fundul de sac vaginal posterior, secreție pe care o va împărți în teei
tampoane. Primul tampon va fi descărcat într-o soluție izotină și se va face din el un
preparat între lamă și lamelă. Al doilea tampon va folosi la executarea unui frotiu
colorat GRAMM iar al treilea va fi folosit pentru diagnosticul bacteriologic, adică va
fi însămânțat pe medii de cultură specifice.
2.10.Secreția conjunctivală
 Indicații: conjunctivite și cheratite, infecții ale pleoapelor, infecții ale aparatului
lacrimal, abcese, flegmoane orbitale.
 Recoltarea pentru exudatul care s-a adunat în sacul conjunctival. Acesta poate fi de tip
seros, seropurulent, purulent, fibrinos, pseudomembranos. Se folosesc tampoane
umectate în bulion nutritiv sau prin capilarite cu ajutorul micropipetei aplicată direct
în sacul conjunctival.
Recoltarea prin raclaj cu ajutorul unei spatule sterile de platină. Indiferent de metoda
de prelevare momentul recoltării trebuie să fie înaintea manevrei de toaletare a feței
care ar putea îndepărta secrețiile din sacul conjunctival fără a exista un machiaj a feței
și anterior oricărei terapii antimicrobiene, antifungice, indiferent că s-ar administra
local sau sistemic pentru ca aceasta ar diminua considerabil posibilitatea identificării
germenului.
2.11.Puroiul
Acesta este format din leucocite, respectiv polimorfonucleare neutrofile în fază acută
și monocite în fază cronică asociate cu resturi de celule și microorganisme de regulă
fagocitate.
Scurgerea de puroi poartă numele de supurație și aceasta este un proces care se poate
întâlni în interstițiile cutanate (sub formă de pustule, abcese, furuncule, hidrosadenită), în

11
țesuturile musculoscheletice (sub formă de flegmoane- mai ales fesiere și perimigdaliene sau
abcese), în viscere sub formă de abcese, în cavitățile perforate cum ar fi sinusurile paranazale,
pleură, pericard, urechea medie sau peritoneu, pe suprafețele tisulare denudate sub forma
plăgilor arse.
Odată recoltat puroiul se trimite în maximum 2 ore la laborator pentru a fi însămânțat.
De obicei se folosesc ca metode: puncția, aspirația, chiuretajul sau biopsia.
Dacă este vorba de o leziune cronică trebuie avut în vedere că aceasta este mai săracă
în microorganisme patogene, motiv pentru care cantitatea de puroi recoltată trebuie să fie mai
mare. Având în vedere că în focarul repectiv pot să fie bacterii aerobe sau anaerobe se vor
facedouă recoltări în două recipiente diferite sterile, unul pentru varianta aerobă celălat pentru
cea anaerobă.
3. Recoltarea produselor sterile
Produsele normal sterile pentru organism sunt: sângele, lichidul cefalorahidian, urina
(bila), lichidele din seroase, ganglionii limfatici.
3.1. Sângele
Prin recoltarea de sânge se pot face examene:
- bacteriologice de tip hemocultură;
- serologice de identificare a anticorpior;
- biochimice;
- parazitologice (examene hematologice).
Hemocultura are drept scop punerea în evidență a prezenței în sânge de bacterii sau
viruși.
 Indicații: febră prelungită a cărei cauză nu poate fi precizată; infecții suspectate a fi
pluroetiologie; sindroame septicemice; infecții sistemice care au patogeni specifici de
tip leptospiroză; stări febrile la persoane imunocompromise.
 Se recoltează de regulă 50-100 ml sânge iar pentru copii 20-50 ml. Obligatoriu
manevra se va face înaintea inițierii oricărui tratament antibiotic, de regulă cât mai
aproape de debutul bolii și obligatoriu în croșet febril, sau dacă acesta nu este semnalat
în stare de frison. De obicei se fac 3 recoltări în 24 de ore.
Pentru recoltare asistentul va alege de obicei vene de la plica cotului, va face întâi o
dezinfecție cu alcool iodat 2% apoi după un minut va badijona cu eter pentru a îndepărta iodul
și a lăsa tegumentul cât mai uscat. Sângele recoltat va fi pus în două flacoane: unul pentru
mediul aerob și celălat pentru mediul anaerob, va omogeniza bine flaconul pentru a se
amesteca ngele cu mediul și înainte de transport va menționa pe eticheta flaconului nume,
prenume, vârsta, data și ora recoltării.
În cadrul laboratorului, asistentul de laborator va incuba flacoanele la 37ºC și va face o
examinare zilnică macroscopică timp de 7 zile. În condițiile în care constată că se dezvoltă
germeni v trece la o subcultivare pe medii specifice care va permite identificartea lor și
ulterior o antibiogramă.
Există și situații care impun o incubare prelungită cum ar fi la pacienții la care
hemocultura s-a recoltat după inițierea antibioticoterapiei, situație în care urmărirea se face
minimum 14 zile sau în cazul în care se suspectează microorganisme cum ar fi bacilul Koch,
leptospirozele situație în care urmărirea macroscopică poate dura de la 21 de zile în su
3.2. Lichidul cefalorahidian.
Caracteristicile normale ale lichidului sunt: fluid steril, clar și incolor, conținând
un număr mediu de 3-10 celule (limfocite) /mm 3 și o cantitate de 50-70 mg/dl de
glucoză.
Ca urmare a existenței barierelor hematomeningee și hematoencefalice este
redusă semnificativ pătrunderea agenților infecțioși către țesutul nervos și lichidul
cefalorahidian.

12
 Căile posibile de infectare a sistemului nervos sunt:
- hematogenă- consecință a unor bacterieni cu diverse porți de intrare;
- tecile limfatice olfactive de la nivelul nazofaringelui;
- continuitate de la focare infecțioase din vecinătate cum ar fi cele de tip
otomastoidit;
- din căi exterioare cum ar fi puncții rahidiene sau intervenții chirurgicale pe
nevrax.
 Indicații: meningite de etiologie bacteriană, virală, fungică, parazitară;
meningoencefalita; sindroame meningeale care apar în cursul altor boli care în
evoluția lor afectează SNC; supurații cerebrale de tip abces.
 Recoltarea. Metoda poartă numele de rahicenteză și se practică de obicei la nivel
L3-L5. În cazul puncției lombare, bolnavul se așează în pat în poziție
caracteristică de cocoș de pușcă, se face o dublă dezinfecție a zonei cu alcool și
apoi tinctură de iod, pe suprafața unui pătrat cu latura de 20 cm, și se pătrunde în
spațiul intervertebral I4-I5. În condițiile unei puncționări corecte, de obicei
lichidul aflat în hipertensiune țâșnește prin ac. De obicei se recoltează 5-10 ml în
două, trei tuburi. Se face examinarea macroscopică a lichidului care poate
orienta diagnosticul, un alt tub urmează procedura de centrifugare după care se
fac frotiuri din sentiment, se colorează și se examinează prin diverse metode
microscopice în cadrul examenului direct și de asemenea se practică cultivarea
germenilor pe diferite medii specifice.
3.3. Urina
 Indicații : supiciune de infecții urinare; evaluare periodică în cazul unor boli tip
diabet.
 Recoltarea. Metoda de recoltare obișnuită este cea a jetului întrerupt (de mijloc).
Ca și pregătire asistentul recomandă pacientului să facă o toaletă exterioară a
organelor genitale cu apă și săpun. Se începe urinarea în vasul de toaletă
exterioară și după câteva secunde se întrerupe și se pune recipientul în care se
termină urinarea. Recipientul este apoi etichetat cu nume, prenume, data și ora
recoltării.
Dacă examinarea repetată prin tehnica anterioară a dat rezultate echivoce, pentru
nou născuți și sugari se poate aplica puncția vezicală prin tehnica de aspirație
suprapubiană. În acest sens se hidratează foarte bine pacientul astfel încât vezica șă fie
plină și să poatăvfi palpată suprapubia
O altă tehnică de recoltare este cea care folosește cateterul, care se folosește în cazul
pacienților necooperanți, a celor care nu pot micționa din diferite cauze (glob vezical).
Obligatoriu, la sfârșitul acestei manevre, se vor face instilații cu soluții antibiotice de
neomicină, polimixină în scopul prevenirii infecției.
O metodă specifică de recoltare este urocultura , care are drept scop identificarea
numărului de germeni și de aceea se consideră a fi o metodă cantitativă.
3.4. Bila
Din aceste produs se fac determinări bacteriologice, parazitologice și biochimice.
Metoda de recoltare este tubajul duodenal iar instrumentul cu care se face este sonda
EINHORN.
Se recoltează următoarele produse:
- Bila A, numită și bilă coledociană, este primul lichid care se recoltează de
culoare galbenă și de obicei limpede;
- Bila B, veziculară, se recoltează după 15-25 minute într-o cantitate aproximativă
de 100-200 ml;
- Bila C, hepatică, este galben deschisă.

13
 În mod normal toate cele trei tipuri de bilă sunt absolut limpezi, numai în stări
patologice pot avea mucus și puroi. Din punct de vedere al sterilității, se apreciază o
bilicultură pozitivă dacă numărul de baterii/ml depășește 105. Cel mai adesa infectează
bila bacterii cu origine intestinală cum ar fi proteus, salmonela, coli, enterococi,
clepsiela, paraziți de tip giardia și amibe sau seruri de tip candida.
3.5. Exudate seroase
3.5.1. Puncția plurală este indicată în suspiciuni de pleureziii de diverse etiologii,
ea practicându-se în zone de matitate absolută. Se extrag în medie 20-40 ml de lichid
pleural care se distribuie în 2-3 tuburi sterile. Fiecare tub se înscripționează cu numele,
prenumele, vârsta, data și ora recoltării. Se face un prim examen macroscopic care
orientează asupra diagnosticului urmat de un examen direct microscopic pe frotiu în
diverse colorații, și în final însămânțare pe medii de cultură specifice pentru
confirmarea etiologiei.
3.5.2. Puncția pericardică se face cu maximă atenție și numai în condiții absolut
necesare.
3.5.3. Puncția peritoneală se face în suspiciuni de ascită sau peritonită. Lichidul
recoltat este supus ulterior examenului biochimic, important în cazulascitelor și
examinărilor microscopice și însămânțării pe medii de cultură specifice pentru
peritonitele bacteriene, afecțiuni care sunt de regulă plurietiologice.
3.5.4. Puncția auriculară în cazul afecțiunii urechii medii. Cel mai adesea sunt
incriminați streptococii, stafilococii, germenii enterali.
3.6. Produs de puncție ganglionară este o metodă de extirpare și analiză a
structurii și conținutului unui ganglion care se practică în scopul depistării etiologiei,
dar numai pentru ganglionii aflați la suprafață. Cel mai adesea se practică această
metodă când se suspectează o tubeculoză ganglionară.

TEMĂ:
1. Care sunt pașii pentru realizarea unei investigații epidemiologice?
2. Care este structura unei investigații epidemiologice?
3. Care este scopul unei investigații epidemiologice?
4. Care sunt variantele de anchete epidemiologice și ce sunt ele?
5. De câte feluri poate fi ancheta analitică și cum se realizează?
6. Care sunt etapele diahnosticului de laborator în investigarea focarului de boli
transmisibile?
7. Ce cuprine ultima etapă a fiecărei etape de recoltare?
8. Care sunt produsele sterile pentru organism?

14
15