CURS 4

Investigarea epidemiologică:Întocmirea fișei de anchetă Metodologia

efectuării anchetei epidemiologice
Investigarea focarului de boli transmisibile: recoltarea, conservarea și
transportul produselor patologice.

a)Investigarea epidemiologică

Realizarea unei investigații epidemiologice presupune parcurgerea

următorilor pași:

1.Este cu adevărat un focar?

2.se merge în teren3

3.Verificați diagnosticul

4.Identificați cazurile: definiția cazului și constatarea activă

5.Epidemiologia descriptivă(cine, ce, cînd, cîte, curba)

6.Se elaborează o ipoteză

7.Se ajustează ipoteza

8.Se implementează măsurile de control și prevenire

9.Se comunică către parteneri,colegi, presă

10.Epidemiologia analitică

Structura investigației epidemiologice

1. Context

•Istoria alertei

•Cazul index / descrierea focarului

•Cine raportează

•Cînd raportează

1
 •Ce raportează

•Graficul evenimentelor –grafic

•Aria geografică -descrierea, harta

2.Conținutul investigației epidemiologice

3. Constatări

–tabel

–tabel

4. Acțiunile întreprinse

înă în prezent conținînd focarul

5. Rezumat și discuții

6. Confirmare

O investigare epidemiologică ar trebui să prioritizeze următoarele întrebări:

 Cît timp boala a fost prezentă?

 Amploarea problemei: numărul de cazuri, definirea unităților
epidemiologice și populația expusă riscului?
 Posibile surse de infecție
 Mișcările vectorilor care ar fi putut răspîndi boala

Scopul investigării unei epidenmii este de a identifica cauza ei și cele mai bune
mijloace de control. Aceasta presupune desfășurarea unei activități epidemiologice
sistematice. Investigarea unei epidemii implică următoarele etape :

2
 - Investigații preliminare
- Identificarea cazurilor
- Adunarea și analiza datelor
- Implementarea măsurilor de control
- Campanie de informare și urmărire

O bună investigație permite uneori efectuarea mai multor etape simultan. În

stadiul primar al unei investigații se vor veriffica diagnosticele csazurilorr suspecte
și se va confirma existența epidemiei. Investigația preliminară va permite
formularea de ipoteze cu privire la sursa și răspândirea bolii. Aceasta va permite
aplicarea unor măsuri imediate de control.

Orice epidemie necesită o supraveghere atentă de aceea se consideră că

supravegherea reprezintă o parte esențială în controlul bolilor. Există un număr de
modalități de efectuare a supravegherii pentru controlul bolilor transmisibile, dar
cele mai importante dintre acestea fiind sistemele de rutină, de raportare a cazurilor
în cadrul sistemului se sănătate.

Aceasta necesită o examinare permanentă a tuturor aspectelor care privedsc

apariția și răspândirea bolilor folosind în general metode practice care se remarcă
adesea mai ales prin rapideitatea lor decât prin acuratețe. Analiza datelor obținute
printr-un sistem de supraveghere arată dacă a existat o creștere semnificativă a
numărului de cazuri raportate.

Sistemele de informații de tip santinelă sunt cele mai des folosite, ele fiind acele
sisteme în cadrul cărora un număr limitat de medici generaliști fac raportări cu
privire la o listă de subiecte care se pot schimba din timp în timp. O rețea santinelă
urmărește atent un eșantion populațional, oferind rapoarte regulate și standardizate
despre boli secifice și proceduri efectuate în cadrul rețelei de îngrijiri primare. În
acest fel se crează un feedback regulat de informații creându-se și o legătură
permanentîă cu structurile de monitorizare

Investigația unei presupuse epidemii se bazează pe identificarea de cazuri noi și

necesită prin urmare definirea clară a noțiunii de caz. Investigația presupune de
asemenea colectarea de informații detaliate despre cel puțin un eșantion de cazuri.
Cazurile care sunt raportate în perioada de debut al unei epidemii reprezintă adesea
doar o proporție mică din total.

3
 Este nevoie de numărătoarea atentă ulterioară a tuturor cazurilor pentru a se
putea face o descriere amplă și completă a dimensiunilor reale ale epidemiei.
Imediat după ce epidemia a fosr confirmată, prioritatea este controlul ei,
asigurându-se astfel limitarea răspândirii bolii.

Managementul și controlul

Managementul unei epidemii implică tratarea cazurilor, prevenirea

răspândirii bolii, și monitorizarea efectului măsurilor de control. Există și
posibilitatea unui management dificil când este vorba de o epidemie pe scarăî
mare, apărută pe fondul unor fenomene de cataastrofă socială, situație în care pot fi
necesare chiar ajutoare externe.

Măsurile de control pot fi îndreptate împotriva sursei și diseminării bolii și

spre protejarea persoanelor care sunt expuse la boală. În mod normal sunt necesare
toate aceste căi de control. Există și situații în care îndepărtarea sursei de infecție
poate fi singura acțiune necesară. Este exemplul clasic al retragerii din vânzare al
unor alimente contaminate.

O componentă esențială a măsurilor de control o reprezintă informarea

personalului sanitar și a publicului cu privire la cauzele probabile, la riscu de a
contacta boala și la măsurile de control emise. Odatî ce s-au implementat măsurile
de control, supravegherea se continuă pentru asa fi asigurată acceptabilitatea și
eficacitatea acestora.

Acest lucru poate să fie mai ușor de făcut pentru epidemiile de scurtă durată
cu caracter acut, dar este dificil atunci când e vorba de epidemii pe termen lung,
care implică programe de imunizare pe scară largă. Aplicarea metodelor
epidemiologice la investigarea și controlul epidemiilor de boli transmisobile, pune
încă probleme structurilor de sănătate.

Investigarea trebuie efectuată rapid și nu de puține ori cu resurse limitate. S-

a dovedit că programele de educație sunt esențiale arătând că bolile transmisibile
pot fi controlate doar dacă se iau măsurile preventive optime.

4
b) Întocmirea fișei de anchetă .Metodologia efectuării anchetei epidemiologice

În funcție e scopul urmărit se apelează la una din variantele de anchetă

1.1Anchete epidemiologice descriptive

Sunt tipurile de anchetă care evidențiază variațiile de distribuție a bolilor la

nivelul populației precum și a factorilor de risc în raport de variația unor
caracteristici de timp de spațiu și de persoană. Ele servesc pentru a se putea elabora
ipotezele cauzale dar nu oferă răspunsuri la întrebările legate de momentul în care
se produce boala, unde se produce și la ce grup populațional.

1.2Anchete epidemiologice analitice.

Ele verifică atât la nivelul individului cât și a colectivității rolul factorilor

de risc și al celor cauzali. Ancheta epidemiologică analitică se poate realiza în două
variante.

1.2.1 Ancheta analitică prospectivă se realizează in viitor presupunând

formarea a două loturi reprezentative dintre care unul este expus acțiunii factorilor
de risc iar celălalt nu. Sunt urmărite o perioadă de timp și se compară frecventa de
aparitie a îmbolnăvirilor la nivelul celor două loturi. Se adreseaza diverselor
grupuri populaționale de tip familie, colectivități școlare, unități militare.

1.2.2.Ancheta epidemiologică retrospectivă se realizează în trecut, după

producerea bolii. În acest caz desfășurarea ei este în sens invers. Se constituie tot
două loturi de analizat urmărindu-se antecedentele bolnavilor. Astfel de anchete
urmăresc aă identifice dacă un factor de risc presupus cauzator al îmbolnăvirii a
apărut cu o frecvență mai mare în rândul persoanelor care au făcut boala față de
cele care nu au făcut-o.

5
Este aleasă una sau alta din variantele de anchetă in raport de :
- frecvența bolii
- gravitatea ei
- timpul disponibil
- mijloacele financiare disponibile

Ancheta epidemiologică pentru cazul de îmbolnăvire tuberculoasă

6
7
Modelul fișei de anchetă epidemiologică

8
9
 c) Investigarea focarului de boli transmisibile: recoltarea, conservarea și
transportul produselor patologice.
Diagnosticul de laborator presupune următoarele etape:
1.recoltare, transport, prelucrare produse patologice
2.diagnosticul microbiologic (bacteriologic) care la rândul lui presupune
următoarele etape:
a) Examen direct
 Preparat proaspăt între lamă şi lamelă
 Frotiu fixat şi colorat (1 frotiu)
b) Izolare
 in vitro : medii de cultură;
 in vivo : animal de laborator;
c) Identificare (diagnostic de specie)
 caractere de cultură
 caractere morfologice (II frotiu)
 caractere biochimice;
 caractere de patogenitate;
 sensibilitate la bacteriofagii litici (lizotipul)
 caractere antigenice
d) Antibiograma (antibiotipul)
3. diagnostic imunologic
Diagnosticul bolilor infecţioase necesită în primul rînd o recoltare de produse. Aceste
produse ar trebui să gazduiască microorganismele suspectate. Pot fi produse normale
ale organismului dar care se modifică în caz de apariţie a unei boli sau pot fi produse
exclusiv patologica adică, apar numai în situaţii de îmbolnăvire (puroi, lichid peritoneal,
lichid articular). Aceste produse se pot recolta de la bolnavi, convalescenţi, suspecţi
sau purtători.
Recoltarea produselor patologice

Reguli de recoltare. În caz de înbolnăvire se vor recolta produsele patologice care

se consideră cu cel mai înalt grad de reprezentativitate pentru boala respectivă. În acest
sens se va alege momentul cel mai bun pentru recoltarea lor( de exemplu hemocultura
în puseu febril) şi se va recolta o cantitate suficientă. Este foarte important ca această
operaţie să se facă steril, respectându-se regulile de sepsie şi antisepsie. Se vor lua
toate măsurile pentru ca respectivul produs să nu fie contaminat sau să nu fie denaturat
pe timpul transportului la laborator. În acest sens trebuie avut grijă ca transportul să fie
făcut cât mai repede, orice întârziere făcând posibilă o apariţie cât mai târzie în
dezvoltarea microorganismelor urmărite dar şi o dezvoltare a florei de contaminare.
Foarte important în această etapă este şi asigurarea temperaturii optime. În obţinerea
unui diagnostic corect este foarte important etichetarea corespunzătoare a fiecărui

10
produs recoltat.În activitatea de laborator pot fii analizate produse normal contaminate
sau produse normal sterile.

1.
Recoltarea produselor normal contaminate
1.1 Secreţie faringiana
 Recoltarea se face folosind un tampon de exudat faringian steril

 Indicaţii : faringite, angine streptococice sau de alta etiologie, confirmarea

diagnosticului în difterie, urmărirea purtătorilor de strptococus piogenes sau
corinebacterium diphteriae.

 Recoltarea: asistentul va aşeza pacientul pe un scaun cu gâtul în uşoară extensie

şi deschiderea largă a gurii. În timp ce asistentul apasă cu o mână apăsătorul de
limbă, cu cealaltă mână şterge cu tamponul faringian amigdalele şi peretele
posterior al faringelui, urmărind ca recoltarea să includă zone cu cea mai evidentă
reacţie inflamatorie sau purulentă. Apoi introduce tamponul în tubul protector şi
menţionează pe etichetă nume, prenume, vârstă, data şi ora recoltării. Această
recoltare se va face dimineaţa, fără ca pacientul să-şi facă toaleta bucală, să facă
gargarisme sau să mănânce. Prelucrarea probei trebuie făcută în maxim 3 ore de
la recoltare.

11
 1.2 Exudat nazal şi nazofaringean

Exudat nazal – indicaţii : viroze respiratorii, urmărirea calităţii de purtător pentru

stafiloccocus aureus, streptococus piogenes.

Recoltare : Asistentul foloseşte un tampon nazal cu care şterge pe rând vestibulul

foselor nazale. Acest tampon trebuie să fie în prealabil umectat într-o soluţie salină.

Exudat nazofaringian – indicaţii : tuse convulsivă, viroze respiratorii, , urmărirea

calităţii de purtător pentru streptococus piogenes, bacili difterici.
Recoltarea : Asistentul aşează pacientul pe scaun, cu ceafa uşor în extensie.
Introduuce tamponul printr-o nară până atinge peretele posterior apoi îl roteşte şi îl

12
 retrage. Apoi introduce tamponul în tubul protector şi menţionează pe etichetă nume,
prenume, vârstă, data şi ora recoltării.

1.3 Secreţie otică

 Indicaţii Otite medii sau externe. Se foloseşte fie tampon, fie lanţeta de puncţie
care prelevează după prealabilă timpanocenteza. În otitele externe intrucât de
regulă pacienţii prezintă scurgeri purulente sau serosangvinolente, se recoltează
direct din conductul auditiv cu ajutorul unui tampon steril. Apoi introduce
tamponul în tubul protector şi menţionează pe etichetă nume, prenume, vârstă,
data şi ora recoltării.
1.4. Sputa

Trebuie făcută distincţia între spută şi salivă din punct de vedere al conţinutului şi
microorganismelor şi din acest motiv asistentul trebuie sa explice corect pacientului
modul de manevră.

 Recoltarea sputei se face obligatoriu dimineaţa folosindu-se pahare sterile clătind în

prealabil gura cu o solutie salina sau pur si simplu cu apă. În infecţiile acute cantitatea
de spută poate fi minim în timp ce în cele cronice gen tuberculoză, cantitatea trebuie să
reprezinte expectoraţia din 1-2 ore. Dacă este o tuse slab productivă se va putea face
stimulare cu inhalare de aerosoli calzi cu solutie salină 10%.
1.5 Lichidul gastric

Recoltarea acestuia se face obligatoriu dimineaţa pe nemâncate. Deoarece are

un pH puternic acid, în jur de 1, în el nu pot fi găsiţi germeni viabili ci doar unii bacili
acidorezistenţi sau bacterii sporulate. În cazul bolnavilor cu fenomene de anaciditate,
afecţiuni ce presupun stază gastrică sau neoplasme gastrice, pH-ul virează spre alcalin
şi atunci în sucul gastric vor fi identificaţi foarte mulţi germeni ingeraţi odată cu
alimentele şi înghiţiţi cu saliva. În cazul unor afecţiuni microbiene de tip gastrite
flegmonoase, alături de bacteriile care au produs afecţiunea, se vor identifica şi
numeroase celule epiteliale şi leucocite. Un rezultat particular se poate întâlni la copii şi
la femei care sunt diagnosticaţi cu tuberculoză. Aceste categorii de obicei nu

13
expectoreaza ci înghit sputs de aceea în examenul sucului gastric vor fi evidenţiaţi
bacilii coch care sunt şi acido-alcolo-rezistenţi.

 Recoltarea Asistentul va pregăti pacientul explicându-i să nu mînânce cu 12 ore

înaintea acestei manevre. Îi va recomanda să facă o toaletă a cavităţii bucale cu soluţie
salină apoi se introduce sonda în stomac şi se aspiră lichid de stază daca acesta există.
Dacă nu există se va face o sălare a cavităţii gastrice cu 100-200 ml apă sterilă care se
va aspira imediat. Ulterior se va transporta lichidul a laborator pentru analiză. Apoi
introduce tamponul în tubul protector şi menţionează pe etichetă nume, prenume,
vârstă, data şi ora recoltării.

1.6 Lichid de vărsătură

 Indicaţii : gastroenterite, toxinfecţii alimentare.

1.7 Materii fecale

Produse = materii fecale.

Prelevarea se face direct din rect sau emisie spontană de scaun.
a)prelevarea directă din rect se face în dizenterie cronică, la purtătorii de
SHIGELLA, salmonela. Se foloseşte sonda NELATON sau tamponul rectal. Astfel de
manevră nu este indicată în infecţiile acute în care localizarea agresiunii bacteriene este
la nivelul jejunului sau ileonului. În cazul folosirii tamponului, asistentul îl va introduce
intrarectal aproximativ 15 cm, iar în cazul folosirii sondei aceasta va fi ataşată unei
siringi. După recoltare introduce tamponul în tubul protector şi menţionează pe etichetă
nume, prenume, vârstă, data şi ora recoltării.

b)prelevarea din scaun se recomandă pentru toate cazurile de diaree acută.

Se recoltează din 3 zone diferite ale scaunului sau dacă acesta prezintă elemente
particulare gen sânge sau mucus se va recolta şi din acele zone. Probele recoltate

14
trebuie administrate în maximum 2 ore uneori chiar la paturl bolnavului (dizenterie).O
astfel de determinare se recomandă în afecţiuni precum salmoneloze, dizenterie,
enteroviroză sau holeră.

1.8 Secreţii uretrale

 Indicaţii : pacienţi cu uretrită. Microbii căutaţi sunt gonococ, trichomonas, virus

herpes.
 Recoltarea se face la aproximativ 2 ore după momentul micţiunii folosindu-se un
tampon steril. Modalităţile de recoltare sunt uşor diferite în raport cu cantitatea de
secreţie
.

15
 1.9 Secreţia vaginală

 Indicaţii suspiciunea unei afecţiuni genitale prin prezenţa unor simptome

sau suspiciune în context epidemiologic, de exemplu partener confirmat. Această
manevră se recomandă în vulvovaginite specifice sau nespecifice.
 Recoltare Asistentul va recomanda pacientei să nu facă toaletă şi va
recolta secreţia adunată în fundul de sac vaginal posterior, secreţie pe care o va
împărţi pe trei tampoane.

Primul tampon va fi descărcat într-o soluţie salină izotină şi se va face din el un

preparat între lamă şi lamelă. Al doilea tampon va folosi la executarea unui frotiu colorat
GRAMM iar al treilea va fi folosit pentru diagnosticul bacteriologic adică va fi însămânţat
pe medii de cultură specifice.

1.10 Secreţia conjunctivală

16
  Indicaţii : conjunctivite şi cheratite, infecţii ale pleoapelor, infecţiii ale aparatului
lacrimal, abcese, flegmoane orbitale.

 Recoltare pentru exudatul care s-a adunat în sacul conjunctival. Acesta poate fi
de tip seros, seropurulent, purulent, fibrinos, pseudomembranos.Se folosesc tampoane
umectate în bulion nutritiv sau prin capilarite cu ajutorul micropipetei aplicată direct în
sacul conjunctival.

 Recoltare prin raclaj cu ajutorul unei spatule sterile de platină. Indiferent de

metoda de prelevare momentul recoltării trebuie să fie înaintea manevrei de toaletare a
feţei care ar putea îndepărt secreţiile din sacul conjunctival fără a exista un machiaj al
feţei şi antrior oricărei terapii antimicrobiene, antifungice, indiferent că s-ar administr
local sau sistemic pentru că aceasta ar diminua considerabil posibilitate identificării
germenului.
1.11 Puroiul

Acesta este format din leucocite, respectiv polimorfonucleare neutrofile în fază

acută şi monocite în fză cronică asociate cu resturi de celule şi microorganisme de
regulă fagocitate. Scurgerea de puroi poartă numele de supuraţie şi acesta este un

17
proces care se poate întâlni în interstiţiile cutanate( sub formă de pustule, abcese,
furuncule, hidrosadenită)

furuncul

Deasemenea în țesuturile musculoscheletice (sub formă de flegmoane-mai ales

fesiere și periamigdaliene- sau abcese), în viscere sub formă de abcese, în cavităţi
preformate cum ar fi sinusurile paranazale, pleură-empiem-, pericard, urechea medie
sau peritoneu, pe suprafete tisulare denudate sub forma plăgilor arse. Odată recoltat
puroiul se trimite în maximum 2 ore la laborator pentru a fi însămânţat. De obicei se
folosesc ca metode puncţia aspiraţie, chiuretajul sau biopsia. Dacă este vorba de o
leziune cronică trebuie avut în vedere că aceasta este mai săracă în microorgnisme
patogene motiv pentru care cantitatea de puroi recoltată trebuie să fie mai mare. Având
în vedere că în focarul respectiv pot să fie bacterii aerobe sau anaerobe se vor face

18
două recoltări în două recipiente diferite sterile, unul pentru varianta aerobă celălalt
pentru cea anaerobă.

2. Recoltarea produselor sterile

Produsele normal sterile pentru orgsnismul uman sunt :

 Sângele
 Lichidul cefalorahidian
 Urina
 Bila
 Lichidele din seroase
 Ganglionii limfatici

2.1 Sângele

Prin recoltare de sânge se pot face :

 Examene bacteriologice de tip hemocultură
 Examene serologice de identificare a anticorpilor
 Examene biochimoce
 Examene parazitologice
 Examene hematologice

2.1.1 Hemocultura

Are drept scop punerea în evidenţă a prezenţei în sânge de bacterii sau viruşi. Indicaţii
:

 Febră prelungită a cărei cauză nu poate fi precizată

 Infecţii suspectate a fi de plurietiologie
 Sindroame septicemice
 Infecţii sistemice care au patogeni specifici de tip leptospiroză
 Stări febrile la persoane imunocompromise.

Se recoltează de regulă 50-100 ml sânge iar pentru copii 20-50 ml. Obligatoriu
manevra se va face înaintea iniţierii oricărui tratament antibiotic, de regulă cât mai
aproape de debutul bolii şi obligatoriu în croşet febril, sau daca acesta nu este semnalat
în stare de frison. De obicei se fac 3 recoltări în 24 de ore. Pentru recoltare asistentul
va alege de obicei vene de la plica cotului, va face întâi o dezinfecţie cu alcool iodat 2%,
apoi după un minut va badijona cu eter pentru a îndepărta iodul şi a lăsa tegumentul cât
mai uscat. Sângele recoltat, asistentul îl va dispune în două flacoane , unul pentru
aerob si celălalt pentru mediul anaerob, va omogeniza bine flaconul pentru a se

19
amesteca sângele cu mediul şi înainte de transport va menţiona pe eticheta flaconului
nume, prenume, vârstă, data şi ora recoltării.
În cadrul laboratorului, asistentul de laborator va incuba flacoanele la 37gC şi va face
o examinare zilnică macroscopică timp de 7 zile. În condiţiile în care constată că se
dezvoltă germeni va trece la o subcultivare pe medii specifice care va permite
identificarea lor şi ulterior o antibiogramă. Există şi situaţii care impun o incubare
pelungită cum ar fi la pacienţii la care hemocultura s-a recoltat după iniţierea
antibioticoterapiei, situaţie în care urmărirea se face minimum 14 zile, sau în cazul în
care se suspectează microorganisme cum ar fi bacilul koch, leptospirele situaţie în care
urmărirea macroscopică poate dura de la 21 de zile în sus.

2.1.2 Determinări serologice

În acest caz asistentul va recolta 10 ml de sânge puncţionând vena de la plica

cotului.

2.2 Lichidul cefalorahidian.

Caracteristicile normale ale lichidului sunt:fluid steril, clar şi incolor, conţinând un număr
mediu de 3-10 celule (limfocite)/mm3 şi o cantitate de 50-70 mg/dl de glucoză. Ca

20
urmare a existenţei barierelor hematomeningee şi hematoencefalice este redusă
semnificativ pătrunderea agenţilor infecţioşi către ţesutul nervos şi lichidul
cefalorahidian.

Căile posibile de infectare a sistemului nervos sunt :

 Hematogenă: consecinţă a unor bacteriemii sau viremii cu diverse porţi de intrare
 Tecile limfatice olfactive de la nivelul nazofaringelui
 Contiguitate de la focare infecţioase din vecinătate cum ar fi cele de tip
otomastoidită
 Din căi exterioare cum ar fi puncţii rahidiene sau intervenţii chirurgicale pe nevrax

Indicaţii :
- meningite de etiologie bacteriană, virală , fungică, parazitară
- meningoencefalită
- sindroame meningeale care apar în cursul altor boli care în evoluţia lor afectează SNC
- supuraţii cerebrale de tip abces
 Recoltarea : metoda poartă numele de rahicenteză şi se practic de obicei la
nivel L3-L5. În cazul puncţiei lombare, bolnavul se aşează în pat în poziţie
caracteristică de cocoş de puşcă, se face o dublă dezinfecţie a zonei cu alcool şi apoi
tinctură de iod, pe suprefaţa unui pătrat cu latura de 20 cm, şi se pătrunde în spaţiul
intervertebral l4-l5. În condiţiile unei puncţionări corecte, de obicei lichidul aflat în
hipertensiune ţâşneşte prin ac. De obicei se recoltează 5-10 ml în două, trei tuburi.

21
Se face examinare macroscopică a lichidului care poate orienta diagnosticul, un alt tub
urmează procedura de centrifugare după care se fac frotiuri din sediment, se colorează
şi se examinează prin diverse metode microscopice în cadrul examenului direct şi de
asemenea se practică cultivarea germenilor pe diferite medii specifice.

2.3 Urina

 Indicaţii:
-Suspiciune de infecţii urinare
-Evaluare periodică în cazul unor boli tip diabet.
 Recoltare:
Metoda de recoltare obişnuită este cea a jetului întrerupt (de mijloc). Ca şi pregătire
asistentul recomandă pacientului să facă o toaletă exterioară a organelor genitale cu
apă şi săpun, se începe urinarea în vasul de toaletă şi după câteva secunde se
întrerupe şi se pune recipientul în care se continuă urinarea. Recipientul este apoi
etichetat cu nume prenume, pacient, data şi ora recoltării. Dacă examninarea repetată
prin tehnica anterioară a dat rezultate echivoce, pentru nou născuţi şi sugari se poate
aplica puncţia vezicală prin tehnica de aspiraţie suprapubiană. În acest sens se
hidratează foarte bine pacientul astfel încât vezica să fie plină şi să poată fi palpată
suprapubian.
O altă tehnică de recoltare este cea care foloseşte cateterul, care se foloseşte în cazul
pacienţilor necooperanţi, a celor care nu pot micţiona din diferite cauze (glob vezical),
etc. Obligatoriu, la sfârşitul acestei manevre, se vor face instilaţii cu soluţii antibiotice
de neomicină, polimixină în scopul prevenirii infecţiei. O metodă specifică de recoltare
este urocultura, care are drept scop identificarea numărului de germeni şi de aceea se
consideră a fi o metodă cantitativă.

2.4 Bila

Din acest produs se fac de terminări bacteriologice, parazitologice şi biochimice.

Metoda de recoltare este tubajul duodenal iar instrumentul cu care se face este sonda
EINHORN.

22
 Se recoltează următoarele produse :
 Bila A, numită şi bilă coledociană este primul lichid care se recoltează de culoare
galbenă şi de obicei limpede.
 Bila B, numită şi veziculară, se recoltează după 15-25 minute într-o cantitate
paroximativă de 100-200ml
 Bila C, numită şi hepatică, este galben deschisă.
În mod normal toate cele trei tipuri de bilă sunt absolut limpezi, numai în stîri patologice
pot avea mucus sau puroi. Din punct de vedere al sterilităţii, se apreciază o bilicultură
pozitivă dacă numărul de bacteii/ml depăşeşte 10 5. Cel mai adesea infectează bila
bacterii cu origine intestinală cum ar fi proteus, slamonela, coli, enterococi, clepsiela,
paraziţi de tip giardia şi amibe sau levuri de tip candida.

2.5 Exudate seroase

a. puncţia pleurală este indicată în suspiciuni de pleurezii de diverse etiologii, ea

practicându-se în zone de matitate absolută. Se extrag în medie 20-40 ml de lichid
pleural care se distribuie în 2-3 tuburi sterile. Fiecare tub se inscripţionează cu numele
şi prenumele pacientului, data şi ora recoltării. Se face un prim examen macroscopic
care orientează asupra diagnosticului urmat de un examen direct microscopic pe frotiu
în diverse coloraţii, şi în final insămânţare pe medii de cultură specifice pentru
confirmarea etiologiei.
b. Puncţia pericardică se face cu maximă atenţie şi numai în condiţii absolut
necesare
c. Puncţia peritoneală se face în suspiciuni de ascită sau peritonită. Lichidul
recoltat este supus ulterior examenulu biochimic, important în cazul ascitelor şi
examinărilor microscopice ţi însămânţării pe medii de cultură specifice pentru
peritonitele bacteriene, afecţiuni care sunt de regulă plurietiologice.

23
 d. Puncţia auriculară se are în vedere pentru afecţiuni ale urechii medii. Cel ma
adesea în aceste procese sunt incriminaţi streptococii, stafilococii, germeni enterali.

2.6 Produs de puncţie ganglionară

Este o metodă de extirpare şi analiză a structurii şi conţinutului unui ganglion care se
practică în scopul depistării etiologiei, dar numai pentru ganglionii aflaţi la suprafaţă. Cel
mai adesea se practică această metodă atunci când se suspectează o tuberculoză
ganglionară.

24