NURSING ÎN HIV-SIDA

Definiţie: infecţia cu virusurile imunodeficienţei umane (HIV 1 şi 2), se caracterizează printr-o evoluţie
stadială, îndelungată, cu manifestări clinice iniţiale de boală acută benignă, urmate de o lungă perioadă
de sănătate aparentă şi în final de reexprimarea clinică, cu evoluţie progresivă spre sfârşit letal
Etiologie: virusul imunodeficienţei umane dobândite (HIV), de tip ARN, familia Retroviridae, subclasa
Lentivirinae.

HIV - distruge sistemul imunitar al organismului

- nu poate supravieţui independent, ci numai în limfocitele T4, pe care le distruge progresiv, paralizând
astfel capacitatea sistemului imunitar de a organiza o apărare eficientă a organismului.
- în momentul în care HIV pătrunde în organism, sunt posibile două evoluţii:

1. Virusul rămâne inactiv, celula T4 infectată continuând să trăiască normal, iar infecţia există fără ca persoana
să prezinte simptome.
Totodată, virusul se transmite la alte persoane, în cazul în care persoana infectată are comportamente riscante
(sex neprotejat, utilizarea de droguri injectabile).
2. Virusul devine activ, se reproduce în interiorul limfocitului care se sparge şi eliberează un număr mare de
virusuri, care vor infecta alte limfocite T4. în ambele cazuri, organismul începe să producă anticorpi specifici
antiHIV, care se pot evidenţia la testare.
Manifestari de dependenta
Perioada de incubaţie este în medie de 2-6 săptămâni, cu limite cuprinse între 5 şi 150 de zile.
Durata acestui interval este dependentă de calea de transmitere (transfuzie, tratament parenteral, contact sexual), de
doza infectantă, de virulenţa tulpinii implicate.

Stadiul A sau primoinfecţia este clinic manifestă doar la puţini pacienţi, marea majoritate a persoanelor infectate
rămânând asimptomatice ani de zile.
Se caracterizeaza prin: febră, cefalee, anorexie, greţuri, angină eritematoasă de tip viral, erupţie congestivă
maculoasă de tip rubeoliform sau urticarian, adenopatie generalizată, hepato-splenomegalie.
Se poate asocia meningită, meningoencefalită, paralizii craniene sau neuropatii periferice, miopatie.
Simptomatologia durează 8-14 zile şi este corelată cu prezenţa viremiei.
În cursul primoinfecţiei, anticorpii anti-HIV sunt nedetectabili (bolnavi sero-negativi).
După primoinfecţie urmează o perioadă variabilă (între câteva luni şi peste 10 ani) în care persoanele infectate sunt
asimptomatice dar sunt sursă de infecţie.
Testele serologice (ELISA şi Western Blot) efectuate în această perioadă sunt pozitive.
Stadiul B sau infecţia cu HIV simptomatică : bolnavii prezintă febră persistentă, transpiraţii nocturne, moderată
scădere ponderală, adenopatie în mai mult de două grupe ganglionare extrainghinale cu ganglioni măriţi peste 1 cm

Se poate asocia diareea cronică, candidoză buco-faringiană, herpes Zoster, leucoplakia păroasă. În acest stadiu testele

serologice sunt pozitive, prin ELISA şi Western Blot putându-se identifica anticorpi.
Stadiul C sau SIDA. Starea generală se agravează evident şi progresiv, apar infecţii oportuniste, cancere, encefalopatie
HIV, scădere ponderală marcată, fatigabilitate extremă. Limfocitele CD4 scad sub 200/mm3. (N-800-5000la adult)
Infecţiile oportuniste
- determinate de Pneumocystis carinii, micobacterii, fungi, Toxoplasma gondii;
- sunt de asemenea frecvente infecţiile diseminate cu CMV (citomegalovirus) şi HSV (herpes simplex virus).
Infecţiile severe sunt determinate de salmonella, stafilococ, pneumococ, care pot determina septicemii,
meningite, meningo-encefalite.
Cancerele care apar în cursul SIDA sunt limfoame B, limfosarcoame, sarcom Kaposi. Sarcomul Kaposi este
evocator pentru infecţia cu HIV şi reprezintă un cancer endotelial şi al stromei mezenchimale, în a cărui
patogenie este implicat HSV-8.
Encefalopatia HIV survine frecvent în stadiul final al infecţiei şi se manifestă prin convulsii, tulburări de
vorbire şi de orientare temporo-spaţială, alterarea progresivă a stării de conştientă, pierderea reflexelor de
masticaţie şi deglutiţie, pareze, paralizii.
Probleme de dependenţă
* risc de infecţie nozocomială;
* alterarea integrităţii tegumentelor şi mucoaselor;
* refuzul de a se conforma tratamentului;
* alterarea confortului psihic;
* dificultate de a se mişca;
* alterarea imaginii de sine;
* dificultate în a se alimenta şi hidrata;
* durere;
* alterarea eliminărilor;
* imposibilitatea de a-şi menţine temperatura în limite
* alterarea activităţii sexuale;
normale;
* stare depresivă din cauza bolii;
* potenţial de complicaţii legat de procesul infecţios;
* izolare socială;
* risc de transmitere a infecţiei legat de neizolarea
* anxietate legată de evoluţia şi prognosticul bolii;
pacientului;
* cunoştinţe insuficiente despre boală.
Surse de dificultate.

Factori etiologi şi de risc:

* psihici: instabilitate emoţională, probleme afective;
* bio-fiziologici: contactul direct cu agentul etiologic, imunitate scăzută, carenţe în
igienă;
* sociali: relaţiile interumane, relaţiile familiale, anturajul, turismul, droguri injec-
tabile;
* spirituali: anumite secte cu practici ritualice;
* culturali: influenţa mediului cultural, nivelul de educaţie.
Obiective de îngrijire.
* să elimine normal;
Pacientul:
* să nu contacteze infecţie nozocomială;
* să prezinte tegumente şi mucoase integre;
* să se simtă în siguranţă;
* să nu prezinte complicaţii;
* să nu transmită infecţia;
* să beneficieze de confort psihic;
* să accepte şi să urmeze tratamentul;
* să fie mulţumit cu propria imagine;
* să prezinte interes faţă de măsurile de igienă;
* să nu prezinte durere;
* să nu prezinte anxietate;
* să nu prezinte febră;
* să nu prezinte depresie;
* să se alimenteze şi hidrateze adecvat;
* nu fie izolat social;
* prezinte cunoştinţe suficiente despre boală, modul de
transmitere, tratament şi profilaxie.
Intervenţii autonome
* comunicare: informare, explicaţii oferite în legătură cu etiologia bolii, simptomatologie, evoluţie,
importanţa tratamentului;
* ancheta epidemiologică a pacientului şi contacţilor declaraţi;
* monitorizarea funcţiilor vitale şi vegetative de două ori pe zi: TA, puls, T, respiraţie, diureză, scaun;
* asigurarea condiţiilor de mediu;
* asigurarea igienei;
* alimentarea;
* hidratarea;
* prevenirea complicaţiilor;
* educaţia pentru sănătate: informare, explicaţii oferite în legătură cu etiologia bolii, simptomatologie,
evoluţie, importanţa tratamentului şi evitarea transmiterii bolii, importanţa renunţării la droguri injectabile.
Intervenţii delegate
Investigaţii clinice şi paraclinice:
* examenul clinic;
* recoltare sânge pentru hemoleucogramă, analize biochimice, VSH;
* metode de detectare în ser a anticorpilor specifici anti-HIV 1+2 (IgG) prin tehnica ELISA;
* tehnicile de depistare a virusului ca atare sau a componentelor virale (proteice sau genomice).
Testarea
se face în următoarele condiţii:
- cu consimţământul pacientului (prevăzut în baza reglementărilor internaţionale privind respectarea drepturilor
omului)
- la cererea a pacientului;
- în baza unor elemente de suspiciune clinico-epidemiologică;
- transfuzii efectuate în perioada amintită de risc.
Se recomandă efectuarea în scop de depistare în următoarele situaţii:
prenupţial, recruţi, personal medico-sanitar (chirurgi, stomatologi, personal de îngrijire a bolnavilor cu HIV,
laboratoare de analize, morgă), cât şi pentru supravegherea epidemiologică a copiilor instituţionalizaţi sau de tip
santinelă în grupe mai mari populaţionale.
Screeningul
- se recomandă în următoarele situaţii: gravide, bolnavi cu boli transmisibile sexual, persoane cu
parteneri sexuali multipli, donatori de sânge, persoane din grupe speciale de risc: homosexuali,
toxicomani i.v., deţinuţi, politransfuzaţi.
Pacienţii cu teste de depistare pozitive vor fi supuşi la a doua testare în vederea confirmării infecţiei.
Medicul are obligativitatea informării pacientului asupra rezultatului definitiv, alături de consilierea
acestuia despre perspectiva evolutivă, a riscului de transmitere la alte persoane, a situaţiei familiale,
asupra drepturilor sociale.
Toate cazurile seropozitive se bucură de confidenţialitate.
 Tratament
Tratamentul este eficient dacă se administrează asociaţii de două sau trei antiretrovirale, din clase diferite,
pentru a se bloca replicarea virusului în mai multe secvenţe.