FACULTATEA DE ȘTIINȚE MEDICALE ȘI COMPORTAMENTALE

TG.JIU

COMUNICAREA VEȘTILOR PROASTE ÎN PRACTICA MEDICALĂ

Prof. : D.Țîștea

Nume : Ene Marinela

Anul IV ,Grupa 541D

 CUM COMUNICĂM VEȘTILE PROASTE PACIENȚILOR

Comunicarea eficientă între personalul medical și pacient are un rol foarte important în stabilirea
și consolidarea relației terapeutice, care stă la baza actului medical. De cele mai multe ori,
nemulțumirile pacienților nu se referă la practica medicală în sine, ci la modalitatea în care se
derulează procesul comunicării.

Abilitățile de comunicare ale personalului medical au impact asupra: satisfacției pacientului,

complianței la tratament, calității vieții și asupra stării de sănătate fizică.

Comunicarea dintre cadrele medicale și pacient include 3 obiective principale:

 stabilirea unei relații interpersonale bune,

 facilitarea schimbului de informații
 includerea pacientului în procesul de luare a deciziilor .

Acestui proces complex i se adaugă o altă componentă care a atras o atenție deosebită în rândul
specialiștilor din domeniile sănătății, educației, psihologiei și comunicării: cum comunicăm
veștile proaste pacientului, deoarece studiile arată că modalitatea în care acestea sunt furnizate au
impact atât asupra sănătății fizice și psihice a pacientului, cât și asupra cadrelor medicale.

Comunicarea veștilor proaste reprezintă una dintre sarcinile cele mai dificile cu care se confruntă
cadrele medicale. Veștile proaste reprezintă “orice informație care are potențialul de a modifica
drastic și negativ modalitatea în care pacientul se percepe pe sine și viitorul lui” . Veștile proaste
pot include: necesitatea de a suferi investigații ulterioare de laborator sau radiologice pentru a
confirma un diagnostic prezumtiv, informarea unui pacient despre o boală care amenință
integritatea fizică, psihică sau chiar viața pacientului, reapariția unei condiții medicale,
ineficiența unor tratamente, apariția unor efecte secundare ale tratamentelor dar și a informa
membrii familiei despre decesul unui pacient.

Cine transmite veștile proaste?

De cele mai multe ori, medicii sunt cei care transmit pacienților veștile proaste referitoare la
diagnostic și la cursul negativ al bolii și/sau tratamentului deoarece cunosc cel mai bine pacienții
și istoricul acestora. Doar în situații excepționale – moartea subită a pacientului – informațiile
pot fi transmise familiei de către asistenții medicali cu cea mai mare experiență.

De aceea, este necesar ca întregul personal medical să fie instruit pentru dezvoltarea abilităților
de comunicare și pentru implementarea unor protocoale de transmitere a veștilor proaste, cu
impact negativ redus atât asupra pacientului și familiei acestuia, cât și asupra propriei stări de
bine.

Bariera lingvistică
Chiar dacă medicul şi pacientul ştiu bine limba română, al doilea este în dezavantaj, întrucât nu
cunoaşte termenii de specialitate. Prin urmare, medicul trebuie să-i comunice bolnavului
diagnosticul într-un limbaj profan, pe înţelesul acestuia şi să se asigure că a asimilat informaţiile.
Dificultăţi de comunicare pot apărea şi atunci când medicul nu abordează complet suferinţa
pacientului şi, mai mult, ignoră felul în care îi sunt afectate relaţiile sociale din cauza bolii.

Ambientul, în algoritmi

Algoritmul de pregătire pentru comunicarea veştilor proaste cuprinde, printre altele, şi aranjarea
ambientului. Un diagnostic spus pacientului pe hol, din mers, nu va avea un impact bun. La
nevoie, se poate crea o atmosferă liniştită, caldă într-o încăpere familiară bolnavului. Mediul în
care se va desfășura întâlnirea ar trebui să îndeplinească o serie de condiții, precum:

Intimitate: o cameră privată este un loc ideal pentru comunicarea veștilor mai puțin bune, însă
daca nu dispuneți de aceasta, puteți trage perdelele în jurul patului în care se află pacientul. De
asemenea, ar trebui să aveți la îndemnână un pachet de șervețele.

 Implicarea celor apropiați: întreabați în prelabil pacientul dacă își dorește sau nu

compania unei rude în momentul transmiterii veștii.

 Așezați-vă: astfel, îi veți oferi pacientului o stare de relaxare, fiind, în același timp, un
mod de comunicare nonverbală foarte eficient, care demonstrează că nu vă grăbiți. În
cazul în care tocmai ați examinat pacientu-l, acordați-i vreme să se îmbrace, apoi treceți
la partea de comunicare.

 Relaționați: menținerea contactului vizual poate fi dificilă, însă creează o legătură de

încredere și siguranță. Dacă pacientul vă permite, îi puteți sprijini brațul sau îl puteți
strange ușor de mână, pentru a vă manifesta empatia.

 Informați pacientul asupra timpului pe care îl aveți la dispoziție și ce întreruperi ar putea

surveni. Setați-vă telefonul pe modul silențios și rugați un coleg să vă preia mesajele.

Stabilirea percepției pacientului

Înainte să îi împărtășiți informația pacientului, întrebați-l cum simte și ce așteptări are. Vă va

ușura cu mult munca dacă, înainte de a da vestea proastă, aveți o oarecare idee despre modul în
care acesta vede situația .Întrebări precum „Sunteți la curent cu situația dumneavoastră actuală de
sănătate?” sau „Înțelegeți de ce am apelat la aceste metode de investigație?” – vă pot oferi o
imagine mai clară despre percepția pacientului asupra stării sale de sănătate și despre felul în
care ar trebui să îl abordați. Puteți afla astfel dacă este într-o stare de negare, prin omiterea unor
detalii medicale nefavorabile, sau dacă are așteptări nerealiste cu privire la tratamentul pe care îl
urmează.
Obținerea invitației pacientului

Cu toții am primit la un moment dat o veste proastă. Fiecare reacționează diferit în aceste
contexte. Unii pacienți vor dori să știe cât mai multe informații detaliate legate de diagnosticul
lor, în timp ce alții vor dori să afle doar în linii mari care este starea lor de sănătate.

Pentru a ști din timp modul potrivit de comunicare cu pacientul dumneavoastră, adresați-i
întrebări precum: „Cum ați dori să vă ofer informațiile legate de rezultatul analizelor? ”,
„Ați dori să aflați în mod amănunțit rezultatele analizelor sau preferați să ne concentrăm
pe stabilirea planului de tratament?”.

Dacă pacientul nu dorește să afle mai multe detalii despre situația sa, încercați să-i răspundeți la
orice alte întrebări referitoare la viitorul său și dacă este posibil, înștiințați rudele sau prietenii
pacientului asupra evoluției bolii pentru a-i oferi suportul necesar.

În cazul în care apare întrebarea „Cât de mult mai am de trăit?”, puteți oferi un răspuns evaziv,
arătându-i că nu îi puteți oferi un interval temporal exact. Asigurați-vă că pacientul
înțelege natura bolii cu care a fost diagnosticat și care este probabilitatea de a supraviețui în
cazul său.

Furnizarea informației necesare

Înainte de a discuta cu pacientul, stabiliți ce tip ce informație îi veți oferi, care este ordinea în
care îi furnizați datele și în ce mod îl veți face să înțeleagă ceea ce îi împărtășiți. Evitați să fiți
prea direct și oferiți alternative, reținând faptul că anumite fraze - „Suferiți de o boală foarte
gravă, iar dacă nu vă tratați la timp veți muri”, de exemplu - nu fac decât să înrăutățească
starea de spirit a pacientului, care va deveni irascibil și vă va învinui pentru diagnosticul
nevaforabil.

Opriți-vă în cazul în care pacientul plânge, spunându-i că veți relua discuția în momentul în care
se simte pregătit. A fost dovedit științific faptul că, în aceste cazuri, pacienții sunt mai interesați
de metodele de a-și controla și ameliora durerile sau de a-și trata simptomele asociate bolii, decât
de a auzi mai multe aspecte negative legate de maladie.

Empatia față de emoțiile pacientului

„Cum vă simțiți acum?” este o bună modalitatea de a stabili care este starea pacientului după ce
i-a fost transmisă vestea negativă. Odată cu trecerea timpului, vă va fi mult mai ușor să decriptați
comportamentul nonverbal al pacientului. Majoritatea reacționează prin lipsă de încredere, plâns,
respingere sau furie la auzul unei vești devastatoare. Șocul poate fi atenuat prin solidaritatea pe
care o afișați față de emoțiile manifestate de pacient.

Recomandări:
  Observați ce emoții vin din partea pacientului: lacrimi, tristețe, tăcere sau șoc;

 Identificați starea prin care trece pacientul prin a-i pune întrebări directe despre cum se
simte și ce gândește;

 Stabiliți dacă doar vestea negativă este motivul pentru care pacientul a devenit emotiv;

 Oferiți-i timp de repaus și gândire, precum și libertatea de a-și manifesta emoțiile.

În momentul în care un medic nu se simte confortabil în a transmite veștile proaste, se poate

ajunge la o comunicare defectuoasă cu pacientul, care nu va avea o viziune realistă asupra
condiției sale.

Concluzii

Comunicarea veștilor proaste este parte inegrantă a procesului medical. Dar, maniera în care
acestea sunt comunicate au impact atât asupra pacientului cât și a clinicianului. Transmise în
mod eronat, afectează starea de bine a pacientului, calitatea vieții acestuia, aderența la tratament
și relația terapeutică cu personalul medical. De asemenea, conduce la apariția unor emoții
negative disfuncționale (anxietate, depresie), distres semnificativ și insatisfacție profesională
pentru medici și asistenți medicali. În procesul de transmitere a veștilor proaste nu este afectat
doar pacientul, ci și familia și persoanele apropiate acestuia. De aceea, este importantă
dezvoltarea unor abilități de comunicare care să faciliteze procesul de furnizare a veștilor
proaste.

Studiile arată faptul că pacienții și familiile acestora își aduc aminte întotdeauna modul în care li
s-a comunicat o veste proastă, reținând cuvintele exacte pe care le-a folosit acesta și alte detalii
legate de atitudinea acestora sau de felul în care arătau.

Adaptați-vă comportamentul în funcție de fiecare pacient care vă trece pragul, ținând cont
de situația vulnerabilă în care se află!