Maier Carmen Ioana

Anul IV AMG grupa 541D

MODELUL CREDINŢEI ÎN SĂNĂTATE

Modelul credinţei în sănătate (MCS) a fost dezvoltat ca metodă sistematică de a

explica şi prezice comportamentele preventive (Janz & Becker, 1984). Ulterior,
prin includerea unei noi variabile „motivaţia pentru sănătate”, modelul a fost
folosit pentru a diferenţia comportamentul favorabil sănătăţii de
comportamentul dăunător sănătăţii.
Autorii consideră că percepţia ameninţării îmbolnăvirii şi evaluarea
comportamentului specific sunt principalii determinanţi ai comportamentului.
Fiecare dintre aceşti determinanţi are proprii lui determinanţi astfel rezultând
următoarele variabile măsurate pentru predicţia comportamentului:
a) percepţia susceptibilităţii de îmbolnăvire;
b) anticiparea severităţii consecinţelor respectivei boli;
c) beneficiile eficacităţii comportamentului recomandat;
d) costurile sau barierele în adoptarea comportamentului;
e) motivaţii pentru acţiune (percepţia simptomelor, a influenţei sociale şi a
campaniilor de educaţie pentru sănătate);
f) motivaţia pentru sănătate.
Iniţiatorii MCS au fost preocupaţi în anii ’50 de faptul că indivizii nu iau măsuri
de prevenire a îmbolnăvirii şi prin contrast au încercat sa explice
comportamentul sănătos preventiv. La baza acestor încercări s-a situat teoria lui
Levin din perspectiva teoriei sociale a învăţării (Bandura, 1977), care susţinea
că nu realitatea obiectivă, ci felul în care o persoana percepe situaţia va
determina ce va face sau nu va face acea persoana în situaţia dată. Iniţial
dezvoltat pentru a înţelege comportamentele preventive, modelul a fost ulterior
folosit pentru a diferenţia între un comportament favorabil şi un comportament
dăunător sănătăţii, în special pentru identificarea factorilor care se corelează cu
utilizarea serviciilor de sănătate şi complianţa la tratamente. Primele cercetări
sunt atribuite lui Hockhabum în 1958 (Connor & Norman, 1999) asupra
persoanelor care iau decizia de a 49 face un test cu raze X pentru detectarea
timpurie a TB. Studiul măsura două variabile:
a) percepţia susceptibilităţii la tuberculoză
b) credinţa că există bolnavi de TB asimptomatici, care pot prezice cine se va
duce să facă raze X şi cine nu se va duce.
Ulterior s-a demonstrat că intervenţiile de educaţie pentru sănătate care s-au
concentrat pe dezvoltarea în rândul participanţilor (grup ţintă) a percepţiei
susceptibilităţii, percepţia severităţii consecinţelor şi anticiparea
beneficiilor/avantajelor unui comportament preventiv au avut ca rezultat
creşterea numărului de vizite la medic în comparaţie cu grupulcontrol. S-a
concluzionat astfel, că acestea reprezintă credinţe despre sănătate decisive în
planificarea intervenţiilor pentru schimbarea comportamentului (Janz & Becker,
1984).
În consecinţă, modelarea cogniţiilor sociale a fost recunoscută ca element
central în programele de cercetare a serviciilor de sănătate. Mai târziu, în 1977,
Becker (Janz & Becker, 1984) a propus un model pentru înţelegerea
determinanţilor psiho-sociali ai comportamentului favorabil sau nu sănătăţii,
care include şase variabile. În centrul modelului se situează două aspecte ale
reprezentărilor individului asupra sănătăţii şi comportamentului sănătos:
percepţia ameninţării şi evaluarea comportamentului.
Percepţia ameninţării depinde de
(1) percepţia susceptibilităţii de îmbolnăvire
(2) anticiparea severităţii consecinţelor respectivei boli.
(3) beneficiile eficacităţii comportamentului recomandat
(4) costurile sau barierele în adoptarea comportamentului respectiv
(5) motivaţii pentru acţiune pot fi considerate percepţia simptomelor, a
influenţei sociale şi a campaniilor de educaţie pentru sănătate
(6) motivaţia pentru sănătate.
În această formă, MCS stipula că motivaţia unei persoane de a adopta un
comportament sănătos este determinată de percepţiile individuale,
comportamentul care se poate schimba şi probabilitatea acţiunii (Janz & Becker,
1984). Combinarea acestor factori determină un răspuns care se manifestă prin
acţiune şi este acompaniat de un plan raţional al derulării acţiunii. Modelul a
fost aplicat în diverse domenii pentru a produce dovezi pentru fundamentarea
intervenţiilor de promovare a comportamentului sănătos: comportamente
preventive (teste genetice şi de sănătate); comportamente riscante (fumat,
consum de alcool); comportamente sănătoase (vaccinarea antigripală, auto-
examinarea sânului, folosirea contraceptivelor, protecţia sănătăţii dentare);
comportamentul în bolile cornice (conduita în hipertensiune, în diabet, în
insuficienta renală, complianţa părinţilor faţă de conduita în cazul unui copil
bolnav); activitatea clinică. Rezultatele acestor studii au produs dovezi în
sprijinul ipotezei: credinţele despre sănătate se 50 corelează cu comportamentul
şi reprezintă un indicator de diferenţiere între cei care vor adopta şi cei care nu
vor adopta un comportament (Sheeran & Abraham, 1999). Printre limitele
acestui model se numără faptul că nu ia în considerare variabile demografice şi
factori de personalitate. De asemenea, variabilele nu sunt operaţionalizate şi nu
se specifică relaţiile dintre ele. Scopul teoriei este să prezică comportamentul
favorabil sănătăţii prin măsurarea unui singur factor personal: credinţa despre
controlul individului asupra sănătăţii (Norman & Benett, 1999). Singura
variabilă măsurată, credinţa individului despre localizarea controlului asupra
sănătăţii este un construct multidimensional, care include: credinţa că individul
poate controla propria sănătate (control intern), credinţa că sănătatea individuală
se află sub controlul altor persoane (controlul extern a altora) şi credinţa că
sănătatea individuală este influenţată de întâmplare sau soartă (controlul extern
al sorţii).