Poluarea aerului

Poluarea aerului poate fi împărţită în două categorii, în funcţie de sursele de

poluare: poluare naturală şi poluare artificială.
În prima categorie intră vulcanii. Aceştia au o forţă uimitoare, putând chiar schimba
clima întregii planete. Astăzi vulcanii activi din Europa se găsesc cu precădere în
Islanda. Incendiile naturale de vegetaţie sau furtunile de nisip din deşert pot fi
considerate surse naturale de poluare, dar nu se pot compara cu forţa distrugătoare
a vulcanilor, exercitată prin substanţele gazoase eliminate în atmosferă (cenuşa
vulcanică, vapori de apă, dioxid de carbon).
 

Sursele de poluare artificială sunt o mare problemă a epocii moderne. Pe lângă

efectele negative asupra sănătăţii oamenilor, poluarea distruge stratul de ozon, ce
ne protejează de efectele negative ale radiaţiilor ultraviolete. Ozonul filtrează cea
mai mare parte a ultravioletelor de tip C, care au proprietăţi mutagene asupra
celulelor pielii, însă datorită găurilor din strat, tot mai multe astfel de radiaţii ajung pe
Pământ.
Temperatura planetei creşte tot mai mult. Acest fenomen, cunoscut şi sub
denumirea de efect de seră, poate avea consecinţe grave asupra societăţii: fiecare
grad în plus va dilata apa din oceane, astfel nivelul mării va ajunge deasupra
oraşelor de coastă. Nivelul oceanului planetar va creşte şi datorită topirii gheţarilor.

Principalul poluant artificial al planetei este industria. Necesare unui stil de viaţă

modern, uzinele sunt prezente în mai toate oraşele lumii. În jurul termocentralelor
(produc energie electrică prin arderea combustibililor fosili) sau al uzinelor
metalurgice există zone întinse, pe zeci de km, unde, pământul conţine sustanţe
toxice emanate de coşurile de fum al uzinelor. Aceste substanţe, odată ajunse în
atmosferă, se întorc pe pământ cu apă de ploaie, astfel ajung în pânza freatică şi pe
plantele cultivate.

Ce substanţe ajung în atmosferă şi ce efecte negative au asupra sănătăţii noastre?

1.    Cadmiul – folosit în fabricile ce produc baterii şi în industria plasticurilor. Odată
ajuns în atmosferă, este inhalat de oameni. Se va depozita la nivelul rinichilor,
afectându-i. Se elimină într-o perioadă lungă de timp, iar semnele intoxicaţiei cu
cadmiu sunt: durerile de cap, febra, stări de voma şi boli ale rinichilor.
2.    Plumbul – folosit în trecut ca aditiv în benzină, se mai foloseşte în industria
vopselurilor şi la fabricarea bateriilor. Efectele principale ale intoxicaţiei cu plumb se
produc asupra sistemului nervos. Se poate depune, ca şi cadmiul, la nivelul
rinichilor.
3.    Mercurul – utilizat în fabricarea neoanelor colorate sau alte industrii, mercurul
este extrem de toxic. Poate produce paralizii, afecta sistemul nervos sau vederea şi
auzul. În trecut era folosit ca tratament pentru sifilis.
4.    Benzenul – este una dintre substanţele cu efect cancerigen, conţinute de fumul
de ţigară. Este folosit pe scară largă în industria alimentară, drept conservant.
Efectele sale sunt durerile de cap, greţuri, boli ale inimii sau cancer.
Deasupra oraşelor mari, pluteşte „smogul”, o combinaţie de fum şi ceaţă şi o formă
particulară de poluare a aerului. Denumirea provine din englezescul „smoke” – fum
şi „fog” – ceaţă. De smogul din Londra toată lumea a auzit.
Aerul e al tuturor şi este obligaţia noastră să ne asigurăm că acesta va rămâne
respirabil şi pentru generaţiile viitoare. Toţi putem face câte ceva pentru natură: să
stingem luminile care ard inutil, să limităm risipa de apă. Planeta nu este numai a
noastră, a generaţiei prezente, ci şi a urmaşilor noştri.