Care sunt semnele suferintei psihice?

Vom ncepe prin a descrie cteva din cele mai importante semne ale bolilor a caror prezenta trebuie sa ndrume catre medicul psihiatru. Desigur ele nu semnifica totdeauna o boala, iar atunci cnd snt semnele unei boli, aceasta nu este totdeauna o boala psihica. Prin aceasta vrem sa atragem atentia asupra faptului ca unele simptome care snt atribuite n mod comun unei afectiuni psihice nu au totdeauna legatura cu aceasta si ca numai medicul specialist este n masura sa discearna, atribuindu-le adevarata valoare. Dar numeroase semne care par pacientilor ca snt legate neaparat de o afectiune organica sau somatica si pentru care bat la usa cabinetelor de medicina interna, chirurgie, endocrinologie, cardiologie, neurologie etc., apartin de fapt psihiatriei si tradeaza existenta unei boli psihice. Anxietatea este o stare afectiva dominata de neliniste, de teama, fara un obiect precis. Este teama de ceva imprecizabil, resimtita global n unitatea somatopsihica, fara sa poata fi nsa localizata, deci precizata. Tratata ca o tema permanenta, imprecisa si vaga, anxietatea pare sa fie o aproximare nefavorabila a viitorului, o lipsa de ncredere fata de posibilitatile proprii de a raspunde fata de problemele pe care le ridica existenta. In forma ei mai benigna anxietatea se manifesta ca o simpla neliniste, iar n forma maxima apare sub forma crizelor de anxietate sau atacului de panica. Manifestarile anxietatii, pe care de obicei pacientul le recunoaste ca psihice, snt: tensiunea emotionala, teama, timiditatea, frica de ntuneric, subestimarea de sine, unele esecuri sexuale si nelinistea inexplicabila. n afara de acestea exista unele simptome somatice care pot fi de asemenea manifestari ale anxietatii: palpitatii, tahicardie, ameteli, slabiciune, pierderea cunostintei, vasodilatatie cutanata, lipotimii, cefalee pulsatila, migrene, greata, varsaturi si altele. Crizele de anxietate se manifesta cu multe din simptomele mentionate, crend bolnavului o stare deosebit de neplacuta. Astenia este unul dintre cele mai frecvente motive pentru care se solicita o consultatie medicala. "Astenos" nseamna n limba greaca, lipsa de putere, oboseala, dar astenia nu se identifica cu oboseala aparuta dupa un efort fizic sau intelectual ndelungat sau dupa o perioada de ncordare psihologica prelungita, care de obicei, dupa o perioada de somn si odihna revine la starea de confort fizic si intelectual anterioara. Astenia apare ca o diminuare a resurselor energetice care par sa nu se mai refaca si care nu mai poate fi explicata prin intensitatea unui efort intelectual sau fizic. Poate fi descrisa n mod diferit, ca

lipsa de putere, de forta, "de forma", imposibilitatea de a mai face fata sarcinilor, lipsa de elan, de chef. Cele mai mici eforturi epuizeaza resursele fizice, iar starea sufleteasca care o nsoteste este modificata n sensul iritabilitatii, indispozitiei, nesigurantei. Performantele snt din ce n ce mai reduse, activitatea fizica si psihica pare o povara. Aspectul general al suferindului de astenie sugereaza prin ntreaga fiinta epuizarea: paliditate, lentoare n miscari, vorbire lenta si monotona, lipsa de vivacitate si de energie. Trebuie subliniat de la nceput ca, desi este un simptom psihic, astenia apare n majoritatea bolilor. Astfel, poate surveni n boli infectioase cronice (tuberculoza, endocardita, infectii minore), n infectii virale (gripa, hepatita epidemica, mononucleoza) si n parazitoze (giardioza, helmintiaze etc.). Apare de asemenea n tulburarile endocrine, metabolice si nutritionale ca: boala Addison, hipotiroidia, insuficienta hipofizara, diabetul zaharat, deficiente nutritionale, tulburari ale echilibrului hidroelectrolitic si acidobazic (deshidratari, hipopotasemii, alcaloze si acidoze). In bolile interne, astenia poate fi prezenta n bolile inimii (valvulopatii si boala ischemica), insuficiente respiratorii, renale, anemii cronice, hepatite cronice, neoplazii, hemopatii maligne. De asemenea, se pot ntlni stari astenice n intoxicatiile cronice, n inadecvarea dozelor medicamentoase consumate timp ndelungat (tranchilizante, neuroleptice, saruri de aur, hipotensoare); si unele boli neurologice au ca manifestare comuna astenia: cerebrastenia posttraumatica, boala Parkinson, scleroza n placi, miastenia, polimiozita. In domeniul bolilor psihice astenia este aproape nelipsita din tablourile simptomatologice obisnuite. Se ntlneste n primul rnd n nevroze, n bolile psihice datorate unei cauze organice, n starile ce succed o psihoza, n toxicomanii, n cele mai multe din tulburarile legate de involutie. Am insistat asupra acestui simptom, deoarece aparitia lui necesita prezentarea la medic, care va stabili cauza asteniei si indicatiile terapeutice specifice. Mentionam ca este la indemna oricui evitarea aparitiei surmenajului, a starilor de oboseala ndelungata, printr-un program rational de viata si munca n care sa nu existe "nopti pierdute", abuzuri de toxice (tutun, cafea, alcool, medicamente), o alimentatie completa n care trebuie sa predomine produsele naturale cu o suplimentare n perioadele "critice" (de suprasolicitare), a aportului de proteine (lapte, carne, peste, oua) si glucide (fructe, miere, dulciuri). Timpul liber va fi folosit, rational si va cuprinde totdeauna activitati fizice ca gimnastica, notul, tenisul, mersul cu bicicleta, turismul alpin, spectacole recreative. Dupa perioadele de ncordare ndelungata sau suprasolicitare, concediile de odihna vor fi planificate si organizate n asa fel, nct sa nu constituie un nou efort, ci sa fie un prilej de refacere si tonificare, n care desigur, factorii naturali (peisaj, altitudine, factori de microclima) sa joace rolul unei terapii nuantate si personale.

Agitatia este definita, in psihiatrie ca acte motorii, fara finalitate, exprimnd de regula o stare afectiva sau o traire deliranta. Starile de agitatie snt deosebit de impresionante si traumatizante pentru anturaj, care adesea asista neputincios la miscarile incoordonate si lipsite de scop ale subiectului agitat, primejdioase pentru persoana agitata, pentru bunurile sale materiale, ca si pentru anturajul acesteia. Pot sa apara brusc si neasteptat la o persoana fara antecedente psihice, n urma unui traumatism fizic sau psihic major, ca si la persoane cu antecedente psihiatrice (epilepsii, psihoze, etilism cronic, demente). De notat ca stari de agitatie, nsa de mica intensitate pot sa apara la persoane cu structuri dizarmonice de personalitate, n nevroze, mai ales n cea isterica si anxioasa. Agitatia isterica sau criza de nervi se caracterizeaza prin faptul ca apare ntr-o situatie conflictuala, are un caracter teatral, de spectacol (are loc numai cu "martori"), este nsotita de lesinuri, paralizii, sufocari ale subiectului agitat (90% din cazuri femei). Starile de agitatie constituie urgente psihiatrice, necesitnd spitalizarea si interventia rapida a medicului. Spitalizarea bolnavului agitat se face cu dificultate, datorita greutatilor legate de transportul acestui bolnav, de lipsa lui totala de cooperare, totusi familia, anturajul vor evita, n masura posibilului, brutalizarea si imobilizarea fortata a bolnavului pna la contactul cu medicul. Cefaleea este un simptom foarte banal, care poate sa apara n numeroase tulburari, din cele mai diferite si care poate sa mbrace o mare diversitate de manifestari, mai ales n ceea ce priveste durata, intensitatea si localizarea. Poate sa apara ca o simpla apasare n zona fruntii, senzatie de apasare pe cap, sau ca dureri pe o jumatate de cap, durere cu caracter pulsatil, dureri localizate n zona occipitala sau temporala etc. Poate sa dureze de la cteva minute la cteva zile. In ceea ce priveste cauzele care provoaca durerea de cap, acestea se nscriu ntr-un registru variat din care vom ncerca sa notam: migrenele (cefalee cu caractere clar definite: cuprinde numai jumatate de cap, apare si dispare brusc, este nsotita de senzatie de varsatura si fotofobie, are caracter familial, cauze oftalmologice, neurologice, vasculare, metabolice, endocrine, toxice si infectioase). Din circumstantele n care durerea de cap apare n psihiatrie, vom nota: nevrozele, sindroamele psihoorganice cronice, epilepsiile, intoxicatiile (n special cea alcoolica), depresiuni, patologia involutiva si vasculara. Aparitia cefaleei si mai ales persistenta ei va ndruma la medicul generalist. Lipsa de raspuns la tratamentul simptomatic va orienta catre aprofundarea examinarilor si consult de specialitate.

Cteva masuri de igiena mintala snt de luat n legatura cu cefaleea, printre care mentionam: ntreruperea toxicelor (n primul rnd tutunul), corectarea somnului, un regim alimentar mai usor, fara alcool, plimbari n aer liber. Aparitia unor dureri de cap cu caracter repetitiv la persoanele purtatoare de ochelari impune verificarea acestora si eventuala lor schimbare. Confuzia, n limba latina termenul "confusus" era folosit cu ntelesul de nedeslusit, imprecis, neclar, nelamurit. Confuzia are n psihiatrie sensul de scadere a vigilitatii (a starii de trezie), cu perturbarea grava a capacitatii de memorare si orientare. De asemenea sunt ncetinite perceptiile, ca si capacitatea de judecata si sinteza la care se poate adauga prezenta halucinatiilor. Bolnavul confuz pare sa fie rupt de realitatea care-1 nconjura, priveste inexpresiv n departare, "cu ochi care parca nu vad", gesturile sunt ncetinite, lipsite de ndemnare, vorbirea este incoerenta, iar comportamentul, lipsit de logica, poate sa ia aspectul unei agitatii dezordonate. Bolnavul cu confuzie mintala nu stie nici unde se afla si nici nu se mai poate orienta n timp. Confuzia mintala este un simptom grav, care impune interventia de urgenta a medicului psihiatru; bolnavul confuz va fi transportat n cel mai scurt timp la spitalul de psihiatrie pentru a primi tratament si ngrijire de specialitate. Confuzia mintala poate sa apara n boli ca: alcoolismul cronic, intoxicatiile medicamentoase, stari febrile, tulburari metabolice, traumatisme craniocerebrale, meningoencefalite, accidente vasculare cerebrale, afectiuni endocrine. Enumerarea cauzelor posibile, generatoare ale confuziei mintale a fost facuta numai n scopul de a atrage atentia asupra gravelor circumstante n care apare acest simptom si asupra faptului ca, pentru salvarea bolnavului, este necesara interventia urgenta a medicului. In lipsa tratamentului etiologic si simptomatic, confuzia mintala poate evolua catre moartea bolnavului. Depresiunea este definita ca o prabusire a dispozitiei, a acelui tonus afectiv bogat n toate instantele emotionale si afective, care da tonalitate starilor noastre sufletesti. Este nsotita de actualizarea amintirilor neplacute si triste, de o viziune amenintatoare a viitorului, de lentoare psihomotorie, manifestata att pe plan ideativ, ct si n gesturi si miscari. De asemenea depresiunea se nsoteste de o scadere a vitalitatii, astenie, lipsa de vigoare fizica, insomnii, scaderea poftei de mncare, scadere n greutate, tulburari sexuale. Se poate manifesta cu intensitati diferite, de la forme usoare, n care simptomele relatate anterior snt putin marcate, pna la forme grave, n care depresiunea se nsoteste de idei sau tentative de sinucidere. De asemenea poate sa apara n circumstante diferite n reactii secundare unor psihotraume, n nevroze, n tulburarile involutive, n bolile cu determinare endogena sau secundara unor procese organice. Este un simptom foarte frecvent n psihiatrie, a carui aparitie necesita recurgerea la ajutorul medicului psihiatru.

Este recomandabil sa se recurga la ajutorul medicului psihiatru ori de cate ori apare o modificare de durata a dispozitiei anterioare, atunci cnd se ivesc tulburari de somn, mai ales catre sfrsitul somnului, sau cnd survin acuze somatice carora ceilalti medici (internist, neurolog, otorinolaringolog, cardiolog etc.) nu le deceleaza nici un corespondent lezional. "Lupta" cu starea depresiva nu trebuie facuta fara ajutorul medicului, fiind imposibil de realizat, mai ales n cadrul depresiunilor endogene, o ameliorare satisfacatoare a dispozitiei bolnavului. Existenta unor antecedente personale sau familiale (prezenta altor bolnavi psihici n familie) va necesita adresarea de urgenta, atunci cnd apar semnele depresiunii, la cabinetul de psihiatrie. Ca si n cazul anxietatii, starile depresive se pot manifesta prin semne care nu par la prima vedere sa tina de o stare depresiva si deci nu ar necesita o interventie din partea psihiatrului. Din acestea notam: dureri de cap cronice, resimtite ca o presiune cerebrala sau senzatia de arsura n cap, nevralgii ale fetei sau n regiunea lombara, opresiune precordiala, tahicardie, senzatie de sufocare si de nod n gt, uscarea gurii, balonari, constipatie, perturbari ale ritmului somnului, crize de transpiratie nocturna, astenie matinala, dureri abdominale, mictiuni frecvente, dureri difuze n organele uro-genitale si, mai rar, caderea parului. Lipsa posibilitatii de a gasi o cauza tulburarilor mentionate va orienta catre medicul psihiatru. Insomniile sunt tulburari ale somnului, care l fac sa diminue att pe plan cantitativ (ca durata), ct si calitativ (ca profunzime si capacitate de refacere). Somnul: ntreruperea temporara si periodica a vigilitatii (starii de trezie) constituie o perioada de refacere fiziologica a capacitatii de functionare optima a psihismului. Nevoia de somn are o componenta ereditara, care nu se modifica si una dobndita, variabila n functie de obisnuintele individuale, de preocuparile de moment, de dispozitie si de vrsta. Durata somnului scade cu vrsta, media ei fiind pentru adult 7-8 ore, dar exista si persoane care, desi nu depasesc 6 ore de somn, desfasoara o activitate normala, fara sa resimta oboseala. Ritmul somnului depinde mai mult de obisnuinte dect de reglarea biologica, populatia putnd sa se mparta n doua mari categorii: subiecti "de seara" si subiecti "de dimineata", n functie de perioada zilei preferata pentru somn. Mersul la culcare este legat la copii de obiceiuri si ritualuri, care ntr-un fel sau altul ajung sa se pastreze toata viata, lund la adult aspecte de tipul cititului ctorva pagini, o plimbare, "o gura de aer", o tigara, urmarirea ntregului program TV. Trecerea de la starea de veghe la starea de somn (adormirea) se face pe neobservate si fara nici un efort n mod normal, fiind nsa pentru cei cu insomnii o perioada lunga si chinuitoare. Poate sa ia aspectul insomniei de adormire atunci cnd apare la nceputul somnului, sau de readormire atunci cnd subiectul se trezeste dupa numai cteva ore de somn.

Insomnia provoaca o scurtare a duratei totale a somnului, nsotita de senzatia neplacuta de oboseala si nu att de rar ct s-ar crede, de tulburari digestive si scaderi ponderale. Somnul nu mai poate repara oboseala din ajun, iar perioada de adormire ncepe sa fie asteptata cu teama de subiect, ceea ce nu duce dect la agravarea insomniei. Circumstantele n care pot sa apara insomnii snt urmatoarele: anumite etape ale existentei (adolescenta, climacteriul feminin sau masculin), surmenajul fizic sau afectiv, boli acute n curs de evolutie si episoadele de depresiune majora. Adolescenta, si mai ales climacteriul, prin modificarile psihofiziologice pe care le antreneaza, ca si prin dispozitia sufleteasca particulara pot sa duca la aparitia unor scurte perioade de insomnie. Desi se afirma ca persoanele n vrsta dorm mai putin dect tinerii, exista date contradictorii, admitndu-se n general ca, dupa vrsta de 60 de ani femeile depasesc pe barbati, n ceea ce priveste durata odihnei Ia pat si somnul, plngndu-se n schimb tot timpul de false insomnii (ca nu ar putea adormi, ca s-ar trezi devreme si ca ar avea vise urte). Surmenajul fizic rezultat prin supradozarea efortului profesional, agravat de supradozarea asaziselor distractii, ca si excesele alimentare, mpiedica instalarea somnului. Surmenajul afectiv rezultat din conflictele ocazionale cu membrii familiei sau cu tovarasii de munca, schimbarile bruste de mediu, excesivele responsabilitati, ncarca, n cursul activitatii diurne subiectul cu stimuli emotionali puternici, care nu pot fi descarcati cu usurinta n perioada premergatoare somnului. Lipsa destinderii obisnuite dinaintea adormirii, datorata trairilor emotionale intense, generate de stari conflictuale vii, de evenimente fericite sau nefericite, mai mult sau mai putin violente, mpiedica instalarea somnului. Bolile acute nsotite de sindroame dureroase (angor, ulcer, dischinezie, migrena) sau jena respiratorie (pneumopatie, cardiopatie, astm) fac dificila instalarea somnului, ntretinndu-se si agravndu-se si prin acest mecanism. Depresiunea grava este nsotita totdeauna de insomnie, care are caractere particulare: apare la primele ore ale diminetii, vise neplacute genernd treziri frecvente. Si alte circumstante pot fi nsotite de insomnie de diferite tipuri; din acestea enumeram: nevrozele, bolile organice cronice, toxicomaniile minore (cafea, cacao, ceai, ciocolata, pepsi) sau medicamentoase, profesii care presupun dereglarea cronica a ritmului somn-veghe. La acestea vom adauga starile deteriorative legate de senescenta, care snt nsotite deseori de mari tulburari ale ritmului somn-veghe, mai mult dect de o insomnie propriu-zisa. Din cele enuntate anterior rezulta si cteva din masurile care se impun n prevenirea insomniei: psihoigiena existentei zilnice, cu pastrarea unui program ct mai ordonat, evitarea substantelor cu

efect excitant mai ales n partea a doua a zilei, excluderea muncii n asalt, a surmenajului si suprasolicitarii, existenta unei perioade de relaxare nainte de adormire. Nu se va recurge din proprie initiativa la medicatia inductoare de somn, stiut fiind ca fiecare insomnie are particularitatile ei, pentru care numai medicul poate stabili hipnoticul indicat. Folosirea unui somnifer sau altul, pe criteriul ca a facut si altora bine, da adesea rezultate rele, ba chiar contrarii, agravnd senzatia de oboseala. Reamintim si tinem sa subliniem ca nici un somnifer nu poate nlocui ritmul normal de viata, regularitatea orelor de somn si detensionarea afectiva. In cazul in care tinem neaparat la administrarea unei automedicatii, aceasta nu va depasi traditionalele ceaiuri sedative. Subliniem faptul ca o medicatie somnifera recomandata de medic nu va fi administrata dect n momentul ntreruperii activitatii si pregatirii pentru somn. Continuarea activitatii fizice sau intelectuale duce la reducerea cu peste 50% a efectului somnifer al medicamentului prescris. Delirul reprezinta o tulburare psihica grava, manifestata n domeniul gndirii, care si pierde coordonatele insertiei n realitate, ancorndu-se in imaginar si ilogic. De altfel termenul de delir si afla radacina in latinescul "de lira" care nseamna "a semana alaturi de brazda". Gndirea bolnavului delirant este plina de contradictii pe care acesta pare sa nu le ia n seama, abunda n interpretari si deductii lipsite de logica, modifica comportamentul si activitatea acestuia, facndu-le insuficiente sau chiar periculoase pentru ceilalti. Ideile delirante au o tematica fie de depreciere a persoanei bolnavului: urmarire, prejudiciu, pedepsire, otravire, influentare, ruinare, gelozie etc., fie de exagerare a calitatilor bolnavului: marire, grandoare, inventie, reforma. Subiectul se vede transpus in una din aceste ipostaze, care nu au de obicei nimic comun cu realitatea. Aceste tulburari de gndire se pot asocia cu deformari ale perceptiei realitatii - halucinatii. Halucinatiile snt perceptii fara obiect, adica formarea unor imagini mintale care nu si afla corespondent n realitate. Ele pot fi vizuale (asa-numitele "vedenii"), auditive ("voci" sau "glasuri"), olfactive (mirosuri urte, pestilentiale), sau tactile (arsuri, furnicaturi, "curenti" etc.). Aparitia delirului, nsotit sau nu de halucinatii este o situatie n care psihiatrul va fi consultat de urgenta, fiind singurul n masura sa puna n evidenta cauza acestor tulburari, ca si tratamentul care trebuie urmat.

Sub presiunea ideilor patologice si a halucinatiilor bolnavul delirant si poate pune n pericol viata sa sau pe a celorlalti. Nu totdeauna bolnavul cu idei delirante sau halucinatii le mpartaseste celorlalti, chiar daca sunt persoane apropiate (membri de familie, prieteni), nsa acestea pot fi presupuse atunci cnd apar modificari comportamentale deosebite, izolari nejustificate, schimbarea brusca, fara motiv a atitudinilor obisnuite. Exista uneori pericolul ca unele idei de persecutie sa fie luate drept realitate si de familie, ajungndu-se, fara o verificare a realitatii acestora, la conflicte grave si nejustificate la locul de munca sau n familie, n locul unui tratament corespunzator. Fobiile snt reprezentate de temeri nejustificate fata de obiecte, animale, evenimente, situatii, care prin ele nsele nu constituie un pericol real sau au o probabilitate infima de a se produce. De exemplu, frica de insecte, de soareci, de aglomeratie, de obiecte ascutite, de naltime, de mersul cu mijloace de transport n comun etc. Bolnavul are o senzatie intensa de spaima n prezenta obiectului sau situatiei de care se teme, stare nsotita de manifestari vegetative: transpiratii, palpitatii, sufocari, ameteli, tulburari de vedere etc., care dispar brusc o data cu ndepartarea cauzei generatoare. Fobiile pot sa apara ca singur fenomen patologic, sau pot nsoti si alte tulburari psihice. Ele si au cauza n unele obiceiuri gresite (erori de educatie din prima copilarie) sau pot sa apara ca urmare a unor situatii de grea ncercare prin care a trecut bolnavul (boli grave, accidente, traumatisme psihice, catastrofe etc.). O fobie foarte raspndita n epoca noastra este fobia de boli (cancerofobia = frica de cancer, cardiofobia =s frica de infarct miocardic sau alte boli de inima). Fenomene asemanatoare fobiilor si uneori asociate cu ele snt obsesiile, idei care se impun gndirii, tulburndu-i desfasurarea normala. Aceste idei se refera de obicei la actiuni absurde, pe care subiectul are impresia ca le-ar putea face (exemplu: sa se dezbrace n public, sa provoace un rau unei persoane apropiate, sa spuna cuvinte jignitoare sau pornografice), actiuni care contravin ntru totul personalitatii si comportamentului obisnuit al bolnavului. Aceste idei nu se transforma niciodata in acte, dar paraziteaza gndirea si activitatea, snt resimtite ca neplacute, genernd neliniste si teama, ca si o scadere a randamentului. Ele l fac pe subiect sa se teama ca nu va mai fi stapn pe actiunile si gndurile sale si ca are o boala psihica foarte grava. Desi foarte chinuitoare pentru bolnav, att fobiile, ct si ideile obsesive nu prezinta pericolul ideilor delirante si halucinatiilor. Aparitia unor astfel de fenomene trebuie nsa sa ndrepte bolnavul catre medicul psihiatru, care va recomanda tratamentul medicamentos sau psihoterapeutic potrivit, masurile de igiena mintala ca educatia ntr-un climat favorabil, calm. Tulburarile de memorie snt adesea motivul pentru care bolnavul se adreseaza psihiatrului.

De fapt, de cele mai multe ori ele nu reprezinta dect un simptom banal, fara sa nsemne boala, dar creeaza o teama exagerata,' pacientul creznd ca-si va pierde integral memoria. Tulburarile de memorie se pot referi la memoria imediata (evenimente si fapte recente) sau la memoria de lunga durata (ntmplari din trecutul mai ndepartat, lucruri nvatate). Acestea din urma snt mult mai rare si chiar bolnavul sesizeaza mai greu prezenta lor. Tulburarile de memorie apar cel mai adesea n surmenaj, neurastenie, intoxicatii cu alcool, cafea sau nicotina, n starile depresive; n toate aceste circumstante tulburarile de memorie au un caracter trecator, ameliorndu-se o data cu boala sau cu abaterea de la regulile de igiena mintala care le-a generat. Exista nsa si afectiuni ca: arterioscleroza cerebrala, traumatismele craniocerebrale, intoxicatiile alcoolice cronice, bolile organice cerebrale ale batrnului, n care tulburarile de memorie snt stabile si de cele mai multe ori au un caracter progresiv, adica se agraveaza o data cu trecerea timpului. In aceste stari ele pot sa aiba consecinte deosebit de grave pentru bolnav si cei apropiati lui. Datorita faptului ca nu si aminteste evenimentele reale din existenta sa, bolnavul poate nlocui trecutul sau cu unul imaginar. n afara acestor tulburari de memorie, mai exista un mod mai particular de tulburari mnezice, cu caracter electiv, referitoare la evenimentele pe care subiectul, n mod constient nu doreste sa si le mai aminteasca. De altfel, el si aminteste toate celelalte evenimente foarte bine, fara sa aiba alte tulburari psihice. Aceste amnezii elective snt legate de obicei de trairi afective cu ncarcatura negativa. Desi s-a aratat ca de cele mai multe ori tulburarile de memorie nu nseamna o stare de boala, consideram util sa amintim ca aceasta importanta functie a psihicului nostru, memoria, necesita masuri de igiena mintala deosebite ; de asemenea trebuie scos n evidenta faptul ca memoria poate fi antrenata si dezvoltata si ca nvatarea logica fereste memoria de suprasolicitare si efort. Masurile de igiena mintala se refera la evitarea suprasolicitarii memoriei (nvatatul n asalt, "doparea" naintea examenelor), un ritm normal somn-veghe, o alimentatie corecta si completa, evitarea abuzului de medicamente si substante cu efect psihostimulant. Este bine cunoscut faptul ca relaxarea psihica, odihna au un efect binefacator asupra memoriei. Cine nu stie ca deconcentrarea dintr-o problema n care a existat o suprasolicitare, n care era nevoie de o reactualizare a unor date din memorie, duce aproape totdeauna la rezultatul dorit, desi nainte de aceasta datele pareau, n ciuda efortului, definitiv uitate. Tulburarile dinamicii sexuale, desi frecvente si desi apartin prin determinarea lor mai totdeauna cabinetului psihiatric, acestea, din care cele mai frecvente snt impotenta la barbat si frigiditatea la femei, se pot manifesta la orice vrsta si cel mai adesea n afara oricaror cauze organice. Psihotraumele, anxietatea, oboseala, abuzurile si excesele, alte boli psihice snt cauzele cele mai frecvente ale acestor tulburari. O nota particulara o au tulburarile sexuale de la adolescenta, mai ales la tinerii la care factorii principali snt constituiti de hiperemotivitate, timiditate si lipsa de

experienta. In aceeasi sfera, practicarea masturbatiei de catre adolescenti poate influenta n mod negativ sexualitatea ulterioara, desi ea nu reprezinta n sine o cauza de boala. Vom sublinia de asemenea ca abstinenta (lipsa de relatii sexuale) nu este o cauza de boala psihica asa cum ncearca unii sa acrediteze. Desigur si aici aplicarea unor masuri de igiena mintala va armoniza viata sexuala, evitn-du-i tulburarile. Relatiile sexuale dublate de afectivitate, evitarea abuzului de alcool si medicamente, un regim de viata rational, mentinerea igienei locale snt conditiile minime pentru igiena sexuala.

Psihotraumatologie

(material preluat din Wikipedia, a free encyclopedia) Ce este psihotraumatologia?

Mult vreme s-a considerat c trauma este acelai lucru cu stresul. Cele dou definesc ns lucruri diferite trauma se refer la o leziune (ran) sufleteasc, pe cnd stresul este o manifestare cotidian caracteriastic fiecrei persoane. Trauma are o conotaie de suferin sau boal. Ce este psihotrauma? Termenul traum este un termen foarte vechi i semnific leziune sau ran. La origine a fost utilizat n medicin, n special n chirurgie pentru a desemna leziunea provocat de o agresiune extern. Freud a abordat psihanalitic acest termen, dndu-i trei semnificaii majore: de oc violent, efraciune i consecin negativ asupra organismului a unui factor extern. Ali psihologi au definit trauma ca un eveniment de o intensitate exagerat de mare, eveniment care exist sau apare n viaa individului, depind cu mult posibilitile lui de adaptare. O alt adaptare const n interpretarea ei ca un aflux de excitaii excesive n raport cu pragul de toleran al individului. S-a fcut frecvent confuzia ntre traum i traumatism. Trauma este rana obinut prin ptrundere sau lezare, pe cnd traumatismul este consecina lezrii. Termenul de traumatologie se refer la studiul traumelor naturale i a celor provocate de oameni, al consecinelor lor n plan social i psihobiologic; presupune i studiul regulilor de intervenie i prevenire ce rezult din acest studiu. Aceast definiie aparine lui Donovan. n categoria traumelor naturale intr: cutremure, inundaii, tornade etc. Din categoria celor provocate de oameni, fac parte: accidentele, violurile, vtmrile corporale i privarea de libertate. Psihotraumatologia Traumatologia este un domeniu interdisciplinar. n funcie de factorii ce determin trauma, distingem dou mari categorii:

traume fizice factori naturali, independeni de om. traume psihice provocate de factori ce in de om, dar nu numai.

Trauma psihic este o emoie foarte intens, chiar violent ce determin o modificare permanent n planul psihic al individului, modificare tradus prin sensibilizare excesiv a individului la emoiile ulterioare. Trauma psihic este o dezorganizare a vieii psihice, genernd efecte patogene durabile. Manualele de diagnostic DSM 4 i ICD 10 susin c trauma din punct de vedere obiectiv este un eveniment care a trecut deja atunci cnd apar simptomele tulburrii. Tulburrile formate dup eveniment se numesc tulburri posttraumatice, depind cu mult posibilitile individului de a le controla. Trauma nu e un simplu stresor extern, nici doar o simpl stare i ea apare la interaciunea dintre eveniment i trirea individualizat a acelui element. Vorbim despre existena unei situaii traumatice atunci cnd interacioneaz condiiile traumatice din mediu i semnificaiile subiective pe care le atribuie individul acelor condiii. Situaia traumatic apare la confluena dintre comportament si trire. Situaiile traum sunt acele situaii n care individul nu este capabil de comportament i reacie afectiv corespunztoare. Simptomele in psihotraumatologie Simptomele generale ale reaciei traumatice:

stare de absorbire. stri amnestice. simptome generale de depersoanlizare (dedublare, detaare). simptome de derealizare (detaare de realitate). Persoanele traumatizate au tendina de a generaliza experiena pe care au trit-o la toate situaiile ulterioare prin care trec. Situaiile de traum nu se finalizeaz dup ce s-a scurs timpul corespunztor i nici n momentul n care evenimentul traumatic nu mai este ntlnit ci doar n momentul n care cauzele care au determinat trauma au fost depistate i recunoscute de ctre persoan i atunci cnd sentimentul de vinovie a fost rezolvat. Consecintele traumelor psihice Consecinele traumelor psihice transformrile ce au loc la nivelul sferei receptorii (modificri ale percepiei temporale, spaiale i ale percepiei de sine). Transformri efectorii, trauma fiind definit ca o aciune ce a fost ntrerupt de o situaie problematic cu semnificaie vital pentru individ (paralizie, explozie de micri dezorganizate, stri de panic). n timp aciunile ntrerupte de situaia traumatic se reiau, ns schemele percepiei noastre au rmas dezactivate de evenimentul traumatic. Apare o reacie traumatic specific vederea n tunel (ngustarea excesiv a cmpului vizual pe prile laterale). Clasificarea situatiilor de trauma

Situaiile traum se clasific dup urmtoarele criterii:

o o o o o

n funcie de gradul de severitate al factorilor traumatogeni distingem: situaii traum cu grad uor de severitate. Ex: pentru copii schimbarea colii, n cazul adulilor gradul de aglomerare urban, certuri familiale moderate. situaii traum cu grad mediu de severitate. Ex: la copii exmatricularea, naterea unui frate, boal cronic a unui printe, la aduli pensionarea. situaii de traum sever. Ex: la copii desprirea prinilor, la adolesceni graviditate nedorit, arestul sau divorul, moartea unuia dintre prini (la ambele categorii). situaii de traum extrem de sever. Ex: abuz sexual, maltratare corporal sau moartea soului sau a soiei. situaii de traum catastrofal moartea copilului, sinuciderea unuia dintre soi, dezastre naturale. Aceti factori stresori duc la eveniment traumatizant cnd se gsesc n afara sferei normale a individului i au acelai grad de severitate (de la sever n sus).

o o

o o o o

o o o

o o

n funcie de acumularea evenimentelor traumatizante distingem: monotraumatizarea, ex: o ntmplare violent, ieit din comun prin care trece individul. politraumatizarea, apare atunci cnd exist circumstane traumatizante multiple care dureaz mai mult timp. Politraumatizarea poate fi: simultan (coexistena eveni-mentelor traumatizante) i succesiv, care la rndul ei este de dou feluri: cumulativ (succesiunea unor evenimente traumatice ce rmn subliminare n mintea individului. Succesiunea temporal i acumularea slbete foarte mult fora eul-ui) i secvenial (existena unei coerene ntre aceste evenimente traumatice. Fiecare nou eveniment traumatizat determin o reacie n lan ce se amplific la apariia unui nou eveniment). n funcie de gradul de determinare distingem: afectare direct, atunci cnd cel traumatizat este chiar victima. afectare secundar (traum indirect), atunci cnd afectai sunt cei din anturajul victimei. afectare teriar, atunci cnd sunt afectate generaiile viitoare. afectarea vicariant i traumatizeaz pe cei care i ajut pe cei afectai (pompieri, poliiti etc). n funcie de criteriul cauzalitii distingem factori traumatizani. Exemple de factori cauzali: cei care amenin integritatea corporal, atitudinea de spectator la agresarea persoanei iubite, vinovia fa de moarte cuiva. n funcie de criteriul relaiei fpta victim distingem: situaii traumatice simple (necunoaterea victimei de ctre fpta). situaii traumatice complexe (fptaul este persoan apropiat victimei). n funcie de criteriul clinic distingem urmtoarele situaii: intimitate negativ (victimei i se violeaz intimitatea fizic i psihic. Ex: luri de ostatici, violuri, tortura fizic i psihic). O form de intimitate negativ este raptusul, cnd persoana are sentimentul c i s-a furat ceva, c i s-a luat ceva aparte. victimizarea. angoasa (fobia).
Reactiile de trauma

Reaciile fa de traum ale individului difer foarte mult pentru c exist stiluri de aprare diferite (coping-uri). Acestea sunt:

coping-ul instrumental, este un concept de aprare declanat de individ atunci cnd vrea s rezolve problema. coping-ul expresiv este ncercarea individului de a comunica sentimentele pe care le simte fa de trauma respectiv coping-ul bazat pe restructurare cognitiv care poate fi pozitiv (ncercarea persoanei de a nelege mai exact ce s-a ntmplat, de a explica cauza, pe baza explicaiei ncercnd s depeasc situaia) i negativ (negare sau fragmentare). coping-ul rezilient, capacitatea de a para evenimentul respectiv. Fazele reaciei traumatice:

faza de oc (1h 1 spt). Dup terminarea ei individul contientizeaz proporia evenimentului. Aceast faz se caracterizeaz prin: sensibilitate aparent, negare, alterarea perceperii timpului. faza de aciune, intervine la ceva timp de la eveniment i dureaz pn la dou sptmni, individul manifestndu-se prin: mnie, ndoial fa de sine, depresie, sentimente de neputin, imposibilitatea de a vedea partea pozitiv a lucrurilor, tulburri de somn, iritabilitate, hipervigilen, flash-back-uri frecvente din situaia traumatic. faza de descrcare se manifest prin persistena unor comportamente din faza de aciune i necesit intervenia. n aceast faz trebuiesc evitate alcoolul i drogurile.

Trauma psihica: Care sunt semnele si cum ne tratam

Trauma psihica este prezenta cel putin odata in viata noastra si este responsabila pentru jumatate dintre problemele emotionale si psihice: pentru a putea sa ii facem fata, trebuie sa fim inarmati cu unele informatii si sa fim indeajuns de puternici sa cerem aujtorul specialistilor. Un numar foarte mare de situatii de viata au potential traumatizant, explica Conf. Univ. Diana Vasile, conform unui comunicat de presa remis Ziare.com. Traume psihice pot fi declansate si de separarea de persoanele dragi, situatiile de abuz ori pierderea locului de munca, accidentele, conflictele si catastrofele naturale. "Dintre persoanele adulte din Romania, se estimeaza ca peste 70% au trait sau vor trai experienta a cel putin unui eveniment traumatic la un moment dat in viata lor, iar trauma psihica este responsabila pentru aproape 50% din totalul problemelor emotionale si psihice", a declarat dr. Diana Vasile, psihoterapeut si presedinte al Institutului pentru Studiul si Tratamentul Traumei. Trauma poate fi caracterizata ca fiind "o reactie normala la o situatie anormala", explica psihoterapeutul. "Spre deosebire de stres, care afecteaza temporar psihicul, acesta tinzand sa-si recapete echilibrul in mod natural, trauma ne diminueaza capacitatea de a gestiona problemele cu care ne confruntam, provocand rupturi la nivelul psihicului", adauga Diana Vasile. O recunoastem atunci cand apar modificari la nivel emotional, fizic, cognitiv, comportamental sau retational - este vorba despre anxietate, fobii, sentimente exagerate de vina, rusine, neputinta sau atacuri de panica. Simptomele pot fi si manifestari fizice, precum lipsa apetitului, dificultatile de somn, scaderea nivelului de energie, disfunctiile sexuale.

"Oamenii obisnuiesc sa spuna ca 'li se rupe sufletul' sau ca 'ii doare foarte tare'. In urma evenimentului traumatic, se pierde ceva din noi, se creeaza in interiorul nostru o ruptura, ruptura pe care noi, specialistii, o numim trauma psihica. Rareori insa observam trauma, cel mai adesea facandu-se vizibile efectele pe care ea le are in viata noastra", explica dr. Diana Vasile, presedinte al Comitetului Stiintific Congresul National de Psihotraumatologie 2011. Uneori, cei care sunt afectati mascheaza simptomele prin comportamente compulsive si adictive: consum excesiv de alcool, droguri sau mancare. Alteori, exista simptome cognitive precum dificultati de concentrare, scapari de memorie sau refuzul de a lua decizii. De vreme ce traumele se petrec adesea in contextul relatiilor - spre exemplu, abuzul, abandonul, neglijarea, lipsa suportului celorlalti, separarea de persoane dragi, efectele traumei pot fi de natura relationala. Cel mai frecvent ostilitatea, izolarea, problemele sexuale, frica puternica de abandon si respingere, dorinta de a-l controla pe celalalt sunt semne ale traumei psihice. Tratamentul traumei: triada medic de familie - psihiatru - psiholog Tratamentul traumei psihice nu se poate face decat cu ajutorul medicului specialist: medicul de familie trebuie sa recunoasca semnele si sa ii recomande pacientului un consult la psihiatru sau psiholog. "(...)Medicul de familie este primul care intervine, trimitand persoana la un consult de specialitate. Apoi, psihologul poate interveni, daca simptomele nu sunt atat de grave incat sa afecteze functionarea de zi cu zi. Daca insa functionarea este grav afectata, cel mai bine este sa apelam la un psihiatru. Acesti trei specialisti sunt cei mai indreptatiti sa recunoasca o trauma psihica si sa recomande cea mai buna cale de urmat", afirma dr. Diana Vasile. Pacientul va fi indrumat intai catre un tratament psihologic, urmand ca, in functie de severitatea simptomelor, sa se aplice si tratament medicamentor. Lasata netratata, trauma psihica poate coplesi pacientul, care va dezvolta blocaje in unele zone din viata si nu va avea vitalitatea necesara pentru a-si rezolva problemele. "Aceste blocaje personale pot fi depasite. Incurajez oamenii sa-si exploreze interiorul tocmai pentru a scoate la lumina energia ramasa acolo, plus o multime de alte calitati si capacitati personale care pot fi inflorite in urma unei cure psihoterapeutice", recomanda dr. Diana Vasile.

Ce sunt tulburarile psihosomatice sau cum ne imbolnavesc problemele?

A devenit o realitate faptul ca psihicul influenteaza somaticul (psihosomatic) si somaticul influenteaza psihicul (somatopsihic).Boala nu este doar o perturbare de ordin biologic sau fizic fundamentata intotdeauna pe realitati obiective sau rezultatul interventiei unor cauze materiale externe sau al unor perturbari interne fizico-chimice. Ea poate fi cauzata sau intretinuta si de mijloacele subiective ale pacientului care uneori pot fi chiar departe de realitate.

Psihologie

Stres Abuzuri Relaxare Terapia familiei

Psihosexologie Cariera - Succes Dezvoltare personala Psihologie medicala Hipnoza Stresul la munca

Da dovada de un maxim de creativitate cu ajutorul metodei Six Thinking Hats Adrese utile Psihiatrie Psihologie Psihoterapie Neurologie Adauga cabinet
Top Sanatate iti recomanda

Ce este analiza tranzactionala?

Analiza tranzactionala este, in primul rand, o filosofie, un punct de vedere asupra oamenilor.

Influenta personalitatii in perceperea bolii S-a constatat ca exista o serie de suferinte nefundamentate obiectiv si care nu pot fi rezolvate prin metodele universal valabile; uneori bolile pot fi rezultatul implicarii vietii psihice a bolnavului in viata lui somatica. Exista o legatura intre psihologia unei persoane si boala ei; de multe ori viata psihica a persoanei influenteaza suferinta bolnavului.Chiar bolile organice pot avea un substrat psihologic. Totodata putem afirma faptul ca manifestarea unei boli depinde de psihologia bolnavului, de personalitatea, caracterul sau temperamental sau. Modul cum se manifesta o boala, modul in care aceasta boala este perceputa si traita este conditionat de viata afectiva, emotionala si psihica a bolnavului. Bolile organice sunt insotite si de reactii psihice (de exemplu hipotiroidia se manifesta in plan psihic prin irascibilitate); astfel, aceeasi boala se manifesta diferit in functie de fiecare persoana. Persoanele isi percep boala in mod diferit (spre exemplu un coleric isi poate exagera boala din cauza trasaturilor sale temperamentale, tot la fel un histrionic isi poate accentua sau chiar simula unele simptome pentru a fi in centrul atentiei). Astfel fiecare persoana isi personalizeaza boala si ii confera un aspect particular. De aceea exista diferente si deosebiri intre persoane care sufera de aceeasi boala: un bolnav poate fi agitat si nelinistit creandu-si tot felul de scenarii negative privind evolutia bolii, in timp ce altul poate fi calm si linistit, poate chiar indiferent. Psihicul are un rol foarte important atat in percererea si trairea unei boli, dar chiar si in ceea ce priveste declansarea sau crearea respectivei boli; unele boli functionale sau organice pot avea origine psihica. Mecanismele psihice ca imaginatia, obsesia, compulsia, depresia etc., pot da nastere anumitor suferinte cu caracter organic. Perturbarile psihice sunt transpuse in plan organic si astfel dau nastere anumitor boli somatice. Factorii psihici pot fi implicati in etiologia unor tulburari somatice intr-o maniera mai mare sau mai mica, pot cauza, favoriza, determina, ajuta, intensifica boala.

In concluzie putem spune ca orice boala are si o latura psihica, generand anumite trairi subiective si in acelasi timp putem spune ca multe boli sunt produse si declansate de factori emotional-afectivi. De aceea, in tratarea oricarei boli, trebuie sa luam in seama atat aspectul psihic, cat si cel organic.

Ce trebuie sa faca medicii? Medicul contemporan va trebui sa aiba o abordare exhaustiva; sa trateze bolile organice, dar sa aiba in vedere si psihologia bolnavului (aspectele psihice pot fi importante atat in stabilirea diagnosticului, cat si in tratamentul bolii). Astfel, spre exemplu, tratamentul unei bolnave cu hipertensiune arteriala nu poate duce la vindecare in cazul in care hipertensiunea arteriala este legata sau cauzata de conflicte nerezolvate, de traume psihice sau de conditii de munca stresante sau improprii. Medicul trebuie sa constate existenta sau lipsa unor tulburari psihice la un bolnav somatic. Tulburarile psihice constatate la un bolnav somatic pot fi atat somatopsihice cat si psihosomatice; importanta este insa existenta lor; atat unele, cat si celelalte pot avea aceeasi influenta negativa asupra bolii somatice. Aspectele psihice care pot genera boli organice sunt:

aspiratii nerealizate; deceptii; nemultumiri; contrarietati; situatii conflictuale; sentimente de culpabilitate; complexe de inferioritate si superioritate; dificultati profesionale; conflicte refulate; frustrari. Afectiunile cu cel mai mare impact asupra psihicului sunt: hipertensiunea arteriala, astmul bronsic, migrena, ulcerul duodenal, etc. Tabloul simptomatic al unei boli prezentata de catre bolnav este influentat de catre o multitudine de factori printre care: cunostiintele bolnavului, starea de sanatate psihica, inteligenta lui, capacitatea de percepere, interpretativitatea, tendentionismul sau etc. Astfel exista bolnavi care apeleaza la medic la cel mai mic simptom al unei boli, imaginandu-si consecinte catastrofale pentru ei, dar exista bolnavi care suporta suferinte enorme si doar atunci cand ajung la capatul puterilor apeleaza la ajutorul unui specialist. Modul subiectiv de percepere a bolii poate ajuta chiar la vindecare. Un pacient optimist care se increde in propriile capacitati de vindecare, dar si in competentele medicilor, poate influenta pozitiv evolutia ulterioara a bolii, in timp ce un pacient pesimist, temator si deznadajduit poate duce la o stagnare sau chiar la involutie a bolii. Componenta caracterului denumita atitudine si mai precis atitudinea fata de boala joaca un rol foarte important in tot tabloul clinic al unei boli de la declansare si pana la vindecare. Luarea in considerare si a aspectelor psihice implicate in etiologia bolii poate preveni complicatiile, recaderile si timpul de vindecare.

Factorii psihici implicati in bolile somatice

Factori nepatologici: procese afective, cognitive, volitive, personalitatea si comportamentul individului. Factori patologici: tulburari comportamentale, nevroze, psihoze, tulburari ale proceselor psihice. Medicina psihosomatica presupune un studiu amanuntit al persoanei, al vietii profesionale si sociale a acestuia dar si al vietii psihice a bolnavului.

Clasificarea tulburarilor psihosomatice Voi prezenta mai jos cele mai frecvente tulburari specifice de natura psihosomatica in raport de diversele sisteme organice, urmand ca in viitor sa prezint caracteristicle fiecarui afectiuni in parte. Sistemul cardiovascular

boala arteriala coronariana; hipertensiune arteriala; aritmia cardiaca. Sistemul respirator

astmul bronsic; febra fanului; sindromul de hiperventilatie; tuberculoza. Sistemul gastrointestinal

ulcerul peptic; colitele ulceroase; obezitatea; anorexia nervoasa. Boli neurologice

tumori creier; boli degenerative ale creierului; Parkinson. Sistemul muscular-schelet

artrite reumatoide; dureri ale spatelui; fibromialgia; dureri de cap; migrene(vascular); tensiuni(contractii musculare). Sistemul endocrin

hipotiroidism; diabet zaharat; tulburari endocrine la femei (tulburarea disforica prementruala, distres, menopauza); infertilitatea. Tulburari imunologice

boli infectioase; tulburari alergice; Cancer - tipuri diverse. Afectiuni dermatologice

pruritul generalizat; pruritul localizat.

de Dr. psiholog Gabriela Iorgulescu, psiholog

SPECIFICUL PATOLOGIEI PSIHOSOMATICE (Cum facem diferenta intre o tulburare psihosomatica si o afectiune organica vera?)
Valentina Golumbeanu

Simptomatologia psihosomatica, desi se deosebeste de cea pur somatica prin cateva elemente certe de specificitate, adeseori aceste simptome sunt greu de decelat, ceea ce face ca investigarea bolnavului sa fie dificila si anevoioasa, cu atat mai mult cu cat acesta nu se afla in evidenta constanta a unui medic anume. Evidentierea simptomatologiei psihosomatice Pentru a putea pune in evidenta simptomatologia psihosomatica este necesar ca bolnavul sa fie investigat, in afara de medicul generalist si de specialistul intr-o anumita gama de afectiuni (cele pe care le reclama pacientul) si de catre medicul psihiatru si de psiholog, pentru realizarea, in primul rand, a anamnezei, edificatoare in astfel de situatii, alaturi de utilizarea si a altor instrumente si metode de investigare psihologica (interviul, observatia, ancheta sociala, psihogenograma, testele psihologice). Esentiale in acest demers sunt: 1) Cunoasterea biografiei individului, a istoriei sale de viata si a istoriei reactivitatii emotionale a acestuia, in momentele delicate ale existentei sale; 2) Cunoasterea evenimentelor psihotraumatizante (daca exista); 3) Cunoasterea istoricului sau medical, al tratamentelor si al spitalizarilor; 4) Cunoasterea, macar aproximativa, a numarului medicilor si a varietatii specializarii acestora, sau a centrelor medicale consultate de-a lungul timpului; 5) Cunoasterea evolutiei diagnosticului si a manifestarilor acuzelor somatice de-a lungul istoriei biografice aici ne intereseaza in mod special: constanta sau inconstanta diagnosticului in timp, dificultatile de diagnosticare si oscilarea intre mai multe alternative, dificultatea de stabilire a localizarii leziunilor somatice, mutatiile suferite in simptomatica pacientului, tulburarile asociate; 6) Debutul manifestarilor somatice si ciclicitatea acestora; 7) Accesul la discutia, interviul cu familia, rudele, persoanele apropiate (pentru confirmarea datelor biografice, in primul rand, dar si pentru suplimentarea informatiilor despre dinamica simptomelor pacientului cand se manifesta, cat de des, cu ce intensitate, care sunt factorii care influenteaza cel mai adesea aceste manifestari etc). Toate aceste informatii sunt absolut necesare pentru a putea confirma sau infirma existenta unor factori etiologici de natura psihogena. Stabilirea diagnosticului de tulburare psihosomatica este adeseori dificila, mai ales in cazurile in care afectiunile sunt diagnosticabile clinic, fiind identificate leziuni organice (uneori severe, cum este ulcerul hemoragic), care pun in pericol sanatatea sau chiar existenta individului (cum este infarctul miocardic). Aceste cazuri intra intotdeauna sub incidenta clinicilor de boli interne, ele sunt afectiuni vera si ajung mai greu in atentia medicului psihiatru sau al psihologului clinician; de obicei acestia devin pacienti psihiatrici sau ajung sa beneficieze de

psihoterapie si consiliere psihologica abia dupa un numar mai mare de recidive, care pot semnala sau atrage atentia asupra unui potential dezechilibru psihosomatic. Pe de alta parte, sunt pacinetii care acuza adesea diverse suferinte fizice, dar la care nu se poate identifica o cauza organica justificabila la acestia suspiciunea unei manifestari psihosomatice apare mai repede, dar, chiar si in acest caz, la un anumit interval de timp de la generarea lor uneori chiar la cativa ani de la aparitia primelor simptome, pentru ca unul dintre elementele de diagnostic consta tocmai in durabilitatea si persistenta in timp, in recidivele multiple si in atitudinea celui care le reclama (pacientii se plang adesea de ineficacitatea tratamentului, de recidivarea simptomelor etc). Diferentierea bolnavilor psiho-somatici de cei somatici: Bolnavii suferind de tulburari psiho-somatice se disting si se diferentiaza de cei cu afectiuni somatice prin cateva aspecte de baza, care constituie si criterii pentru realizarea diagnosticului diferential cu tulburarile somatice: 1. polimorfismul (tahicardie, greata, constipatie/diaree, dispnee, sensibilitate alergica excesiva, la diferiti stimuli, fara a se putea identifica intotdeauna o anumita categorie aparte, dismenoree, scaderea ponderala/obezitatea, astmul bronsic, angina/angina pectorala etc); 2. dorinta acestor bolnavi de a le fi confirmata existenta unei cauze somatice diagnosticabile, concrete si, adesea, rezistenta sau neacceptarea explicatiilor de ordin psihologic; 3. uneori se caracterizeaza prin preocuparea excesiva fata de starea sanatatii personale, centrarea pe simptom sau, din contra, prin atitudinea pasiva fata de boala, acceptarea ei ca un fapt firesc (pur si simplu este); 4. caracterul recurent, repetitiv sau ciclic al manifestarilor; 5. persistenta in timp, in ciuda medicatiei si a tratamentului; 6. asocierea mai multor afectiuni psihosomatice la acelasi individ, ceea ce sugereaza o vulnerabilitate crescuta sau o predispozitie a acestuia in fata unor astfel de manifestari; 7. antecedentele de aceeasi natura din cadrul familiei; 8. incidenta crescuta a manifestarilor in anumite perioade (de ex., in perioadele de stres crescut) sau dupa anumite evenimente (certuri in familie, dificultati financiare etc); 9. apartinerea la una dintre tipologiile de personalitate corelate cel mai frecvent cu acest gen de tulburari: personalitatile histrionice, obsesiv-convulsive, dependente, uneori cele narcisice si de tip borderline; 10. existenta unor factori psihotraumatizanti, a unui eveniment traumatic sau expunerea de lunga durata la un stres major, care a consumat in timp resursele energetice ale persoanei si a redus capacitatile adaptative ale acesteia; 11. in unele cazuri, existenta in prim plan a unei alte tulburari psihice prealabile, cu caracter central, dominant in sfera psihica a individului. Debutul afectiunilor psihosomatice Forma de debut a acestor afectiuni poate varia destul de mult, pe toate scalele de intensitate si marcand variate perioade de timp, a.i. momentul debutului bolii sau forma ei incipienta de manifestare nu pot constitui, in sine, un criteriu de diferentiere sau de diagnostic diferential cu celelalte tulburari, cele somatice. Prin urmare, debutul poate fi:

a. insidios adica lent, la inceput de intesitate scazuta, cu o evolutie constanta (nu depaseste anumite valori de intensitate sau frecventa), alteori progresiva (cand simptomele se agraveaza); b. exploziv, agresiv, luand individul prin surprindere si caracterizandu-se de la inceput printr-o intensitate neobisnuita si prin severitatea simptomelor; c. ele se pot manifesta pentru prima oara in copilarie, in perioada pubertatii ori in adolescenta (anorexia mentala, astmul bronsic, uneori diabetul etc) sau la varsta adulta in urma unui soc emotional puternic. La inceput aceste manifestari au un caracter reversibil, dar pe masura ce simptomele se repeta si, eventual, cresc in intensitate, ele pot instaura o conditie medicala alterata, prin slabirea rezistentei generale a organismului la stimulii aversivi si patogeni ori prin salbirea rezistentei sau afectarea functiilor anumitor organe ori aparate. Desi exista si manifestari nespecifice, difuze, generalizate in intreg organismul, ca o stare globala de disconfort, cu indispozitii amalagamte si polimorfe, in general afectiunile psihosomatice se centreaza la nivelul anumitor sectoare predilecte: - in sfera digestiva; - in sfera respiratorie si alergica; - in sfera dermato-alergica; - de natura cardio-vasculare; - de natura psihosexuala etc. Ca un ultim argument, mentionam ca dificultatea diagnosticarii tulburarilor psihosomatice decurge adesea si din concurarea sau asocierea unor factori declansatori, de etiologii diverse (pe langa cei psihologici mai intervin cei infectiosi, bacterieni, componentele ereditare, genetice, intoxicatii cu diferite substante etc). Articolul poate fi descarcat in format pdf la rubrica Articole Psihologie clinica & Psihoterapie