Elemente de etica medicala si

bioetica.
Student: Chiriac Andrei

Facultatea de Medicina dentara,

Specializarea Tehnica Dentara
ANUL 3, GRUPA 1
BAZE ALE ETICII. DELIMITARI ALE ETICII MEDICALE. PRINCIPLISMUL
BIOETICII.

Etica este studiul filozofic, sistematic, critic si rational--‐stiintific, al moralei

(moralitatea este subiectul studiului), “ethikos, gr.“, avand caracter, cu
caracter, moral.

Etica este o stiinta. Demersul etic este un demerscritic, stiintific, rational.

Etica este o stiinta despre comportamentul uman si este compusa din 3
discipline:

Etica descriptiva studiaza comportamentul insusi (morala si moralitatea sunt

obiectul de studiu), ex. “A facut bine?”
Etica normativa (prescriptiva) care studiaza normele
comportamentului, codurile si seturile de reguli care il reglementeaza,
ex. “De ce a facut astfel?, De ce sa faca astfel?,“Cum ar fi trebuit sa faca?”
Cum sa faca?, Cum ar fi trebuit sa fie?”
Etica analitica (metaetica) studiaza sursele, originea si intelesurile
conceptelor etice ce stau la baza comportamentului uman (binele, raul, etc.).
Aduce raspunsuri la intrebari precum “Ce este binele?” “De ce exista
bine si rau?”, etc., ce pot deveni apoi adevaruri universale.

Etica se refera la motivatia care sta la baza deciziilor ce determina actiunile si

comportamentul nostru (moralitatea actiunii). Etica furnizeaza criteriile
rational--‐stiintifice pentru deciziile ce stau la baza comportamentuluiuman.
Etica ofera raspunsuri la intrebari care incep cu“De ce e corect asa? De ce sa
fac asa?” si se refera la studiul comportamentului.
Morala este despre ce cred oamenii ca este corect iar etica despre ce este
corect.
Ce este etica medicala?
 Definitie 1. Etica medicala se ocupa cu studiul moralei in practica
medicala.
 Definitie 2. Etica medicala analizeaza aspectele de moralitate ale
practicii medicale (centrate pe relatia medic-­­pacient) cu precadere
din punctul de vedere al moralitatii actiunii.
 Definitie 3. Etica medicala reprezinta o specializare a eticii (ca studiu
filozofic al moralei) in relatie cu practica medicala.

Etica medicala are la baza un sistem de principii morale pe care se

fundamenteaza practica medicala
Etica medicala este etica practicii medicale: Europa este datoare traditiilor
sale filozofice care fundamenteaza etica intre anticii greci si ziua de astazi si
aceasta include si bioetica in universalismul si complementaritatea sa. De
altfel acest punct de vedere se regaseste in structurarea majoritatii
curiculelor universitare medicale in spatiul european.

Exista, incercand o similitudine, cel putin 7 motive pentru a invata etica

medicala:
I. Fundamentarea si modelarea prin imbogatire a propriei constiinte
II. Argumentatie rational-­­stiintifica a deciziilor dilemelor etice si a
conduitei si comportamentului profesional
III. Pentru a practica impletind profesionalismul (competenta) si
umanismul (empatia)
IV. Pentru a fi mai bine educati si informati si astfel mai critici in ce
priveste sistemul medical ori politicile de sanatate care ne pot
influenta (uneori dramatic) exercitiul profesional si relatia cu
pacientul
V. Cunoasterea normelor etice care fundamenteaza deontologia
medicala aliniaza constiinta proprie la constiinta profesionala dar si
protejeaza dreptul de libera practica imbunatatind relatia medic-­­
pacient (sporeste increderea pacientului si respectful acestuia).
VI. Cunoasterea notiunilor de drept medical apara medicul de excesele
juridice ale unor pacienti care abuzeaza de drepturile lor sau
dovedesc neintelegerea rolului social al unui medic in exercitiul
datoriei sale
VII. Medicii tineri au nevoie sa stie ca nu sunt singuri in aceasta dificila
profesiune si ca alaturi de ei, ca model si practica, se afla un intreg
corp profesional din a carui compnenta si ei cu onoare fac parte

Principiile bioeticii

a) Beneficenta

Beneficenta este actiunea indreptata spre beneficiul, binele, pacientului.

Beneficenta vine in completarea benevolentei, aducand actiunea in

completarea dorintei de a face bine.

A actiona beneficient este o virtute. Decurge din benevolenta (a dori sa faci

binele), presupune actiunea de a face bine si este deosebita de compasiune3
si altruism4, alte fatete ale aceleiasi virtuti.

Beneficenta presupune nu numai a face binele dar implicit a preveni si

indeparta raul: impreuna cele doua actiuni conduc spre beneficiul
pacientului.

Poate fi inteleasa o beneficenta obligatorie (binele ca ajutor nespecific) dar si

beneficenta ideala (care poate include si acte de generozitate si/sau
sacrificiu).

Beneficenta il obliga pe medic sa anticipeze consecintele actiunii si sa

cantarasca riscurile si beneficiile aleagand pentru pacientul sau
(individualizat) doar acele actiuni care maximizeaza beneficiul maxim si
minimizeaza riscul (in practica ori cercetare stiintifica).
b) Nonmaleficenta.

A nu face rau: este perceputa ca o obligatie a medicului in exercitiul practicii

sale.
In exercitiul profesiunii medicul poate detine controlul asupra pacientului
intrucat poate nu reuseste sa vindece, dar poate oricand sa ii faca rau
acestuia. Iata de ce relatia medic-­­pacient este fundamentata pe
beneficenta si non-­­maleficenta ca datorie morala si obligatie profesionala
impunand raspundere actului medical.

Unii eticieni considera ca nonmaleficenta si beneficenta formeaza un singur

principiu. Altii considera ca sunt principii ce trebuie exprimate separat
intrucat pot actiona si separat.

Etic, in practica medicala a intentiona binele (buna intentie) este umanitar,a

implini binele este o datorie iar a preveni raul ofera masura completa a
moralitatii medicului.

c) Autonomia
Reprezinta aplicarea conceptul juridic de autodeterminare in practica
medicala.
Un pacient autonom este un pacient care avand drepturile intacte si
respectate (dreptul la informare, dreptul la adevar, dreptul la
autodeterminare, dreptul la ingrijire si dreptul la viata) si capacitatea psihica
civila de exercitiu (competenta psihica)doreste sa i se explice ce se intampla
cu el, poate sa inteleaga si doreste sa isi manifeste propria decizia cu privire
la recomandarea medicala pe care medicul sau o face.

Autonomia in cadrul actului medical este in mod esential o expresie a

libertatii individului si un mod direct de exprimare a dorintei si intentiei
manifeste de a pastra controlul asupra propriei persoane.
Altfel spus un pacient autonom este o persoana careare:

i. capacitate psihica (capacitatea psihica civila de exercitiu -­­

competenta psihica-­­) de a intelege informatia cu privire la starea sa
curenta de sanatate (capacitate de intelegere)
ii. voluntariatul de a intelege si a lua decizii cu privire la propria
persoana si in interesul sau
iii. capacitatea de a lua decizii si de a alege intre mai multe optiuni in
scopul protejarii si promovarii celui mai bun interes al sau (capacitate
decizionala), Beauchamps si Childress, 1974.

O persoana autonoma (1) poate lupta pentru a-­­si pastra controlul asupra
propriei persoane si dreptul la exercitiul autonomiei sale (in acest caz ea este
de fapt impiedicata in manifestarea autonomiei sale) sau (2) poate fi asistata
spre a-­­si exercita liber autonomia o data ce este prezenta, in baza
respectului etic si legal fata de libertatea ei (care decurge din respectul fata
de fiinta umana ca principiu Kantian si a drepturilor sale).

In prima situatie medicul se afla in opozitie fata de drepturile persoanei si

greseste prin exces de paternalism pastrand raspundere in orice rezultat
defavorabil decurgand din deciziile sale si neasumate de catre pacient; in a
doua situatie medicul asista drepturile persoanei si ii ofera concursul spre o
deplina expresie a lor. Dialogul cu pacientul, informarea asupra beneficiilor,
riscurilor tratmentului inclusiv a prezentarii altor tratamente sunt toate
forme de manifestare ale respectului fata de autonomia pacientului ce vor fi
abordate in capitolul cu privire la consimtamantul informat.

Respectarea autonomiei devine o masura a respectarii drepturilor

pacientului.