Teorii etice ale modernității.

Utilitarismul și deontologismul.
Stuparu (Ciocan) Eugenia-Daniela
CAS, anul l

Înainte de a discuta despre teoriile etice, consider esențială înțelegerea conceptului de etică.
Definirea acestui termen este însă o încercare dificilă căci ar trebui să explicăm o mulțime de alți
termeni interdependenți.

Potrivit lui Pritchard și Goldfarb (2007), Etica este despre ceea ce este corect sau greșit, bine sau rău,
drept sau nedrept, responsabil sau neresponsabil, obligatoriu sau permisibil, lăudabil sau
condamnabil. Ea este asociată cu vina, rușinea, indignarea, resentimentul, empatia, compasiunea și
grija. Ea este interesată atât
de caracter cât și de conduită. Se adresează atât unor probleme de politici publice, cât și unor
probleme personale.

Mulți autori adoptă ideea conform căreia „a cere o definiție de la bun început poate înăbuși
discuția la fel de ușor cum o poate stimula”, motiv pentru care nu prioritizează construirea clară a unei
definiții pe care să ne-o scoată înainte. Putem să înțelegem însă etica un domeniu filosofic în care se
studiază diverse concepte morale (ex: bine, rău).
Eforturile de a explica, ordona şi da coerenţă gândirii asupra sferei morale s-au concretizat în tipuri
generale de sisteme etice. Ținând cont de tematica referatului meu, voi aduce în discuție, ca teorii
etice, utilitarismul și deontologismul.
 Utilitarismul

Principalii reprezentanți sunt următorii filosofi:

● Jeremy Bentham- plăcerea și fericirea sunt valori bune în mod intrinsec, la polul opus
aflându-se lipsa de libertate sau de afecțiune. Din punct de vedere al binelui maximizat, Bentham
privește din perspectiva grupurilor, nu individual.
● Peter Singer- consideră că, în momentul analizării impactului unei decizii, trebuie analizate
efectele actului asupra tuturor actorilor implicați, nu doar asupra unui grup.
● John Stuart Mill- în fața dilemei asupra prevalării actului sau a regulii utilizării unui act
consideră că utilitarismul punctual, asupra actului, va fi folosit atunci când două reguli intră în
contradicție.

Concepţia inspirată de utilitarismul clasic este una dintre cele mai influente doctrine etice moderne,
având în prim plan accentul pus, așa cum sugerează numele, asupra utilității pe care o anumită
acțiune o are asupra agentului care o desfășoară. Utilitarismul susţine că judecăţile prin care
surprindem calitatea unui lucru de a fi bun vorbesc de fapt despre proprietatea acelui bun de a
produce un bine. Binele este asimilat conceptului utilităţii, iar funcţia judecăţilor morale este de a
denunţa gradul de utilitate al unui anumit lucru.

Orice doctrină utilitaristă se întemeiază pe afirmaţia că subiecţii umani sunt dirijaţi de logica egoistă
a calculului plăcerilor şi suferinţei, deci de interesele lor, neexistând alt fundament posibil pentru
normele etice decât legea fericirii indivizilor şi colectivităţilor. Atunci când defineşte fericirea J.S.
Mill este în asentimentul anticilor: fericirea constă în plăcere sau în absenţa durerii, iar nefericirea în
durere sau absenţa plăcerii, omul având un singur scop, acela de a obţine plăcerea şi de a evita
suferinţa. Aşadar, pentru utilitarism şi adepţii săi, fericirea constă în evitarea suferinţei şi în
satisfacerea plăcerilor. Suma acestor plăceri, indiferent de natura acestora, determină fericirea.

“Concepţia care acceptă ca fundament al moralei Utilitatea sau Principiul Celei Mai Mari Fericiri,
susţine că acţiunile sunt corecte (right) în măsura în care tind să promoveze fericirea şi sunt incorecte
(wrong) în măsura în care tind să producă inversul fericirii. Prin fericire se înţelege plăcerea şi
absenţa durerii; prin nefericire durerea şi privarea de plăcere” J.S. Mill – Utilitarismul

Interesul lor se va orienta spre maximizarea binelui pentru toţi; starea generală de bine va fi gândită
drept cea mai înaltă satisfacere posibilă a nevoilor cât mai multor oameni cu putinţă, ce depinde
exclusiv de consecinţele acţiunii.

Ecuaţia utilitaristă: Binele = fericire = plăcere = utilitate

Deontologismul
 Pentru deontologism, consecințele acțiunilor nu contează decât acțiunile în sine. Aceasta înseamnă
că, dacă o acțiune incorectă moral se termină într-un act corect din punct de vedere moral, acțiunea
este încă incorectă.Dimpotrivă, dacă o acțiune corectă din punct de vedere moral degenerează într-o
concluzie greșită din punct de vedere moral, aceasta nu înseamnă că acțiunea inițială încetează să mai
fie bună.

Deontologismul se opune teoriei teleologice, conform căreia un act moral generează o concluzie
corectă din punct de vedere moral. În deontologism, consecințele nu contează, ceea ce contează este că
prima acțiune este morală.
La rândul său, doctrina deontologismului diferă de utilitarism, o teorie care afirmă că obiectul a
totul este fericirea și justifică orice acțiune care se desfășoară pentru a obține fericirea. Utilitarismul
propune să urmeze dorințele personale și nu rațiunea.

Cea mai mare parte a lucrărilor în jurul doctrinei deontologism provin de la Immanuel Kant (1724-
1804), filosof și om de știință european, iar activitatea s-a încadrat în raționalism; Printre
lucrările sale cu privire la acest subiect includ: „Întemeierea metafizicii moravurilor“ (1785), „Critica
rațiunii practice“ (1788) și „Metafizica moravurilor“ (1798).
Prin deontologism, Kant a încercat să stabilească sursa moralului, concluzionând că originea
moralului se află în capacitatea omului de a raționa.

Kant - acțiune și intenții

Deontologismul indică faptul că există acțiuni corecte și acțiuni incorecte. Dar cum putem distinge
între bine și rău?
De exemplu, să presupunem că a fost comis o omucidere. Conform deontologismului, nu am putut
spune imediat dacă este vorba de o acțiune morală sau imorală, deoarece nu toate cazurile de
omucidere sunt egale din punct de vedere moral.
Dacă persoana intenționează să comită o crimă, acțiunea va fi imorală; dar dacă omul a comis o
omucidere involuntară, atunci nu se poate spune că era din punct de vedere moral corect sau rău.
Acțiunile sunt rezultatul alegerilor noastre, deci acțiunile trebuie înțelese în termeni de alegeri.
Aceasta înseamnă că alegerile sunt ținute pentru un motiv și cu un scop în minte.
În acest sens, deontologismul indică faptul că nu este posibil să se știe ce tip de acțiune este până
când intenția nu este cunoscută.