9. Concepte fundamentale ale eticii.

Binele si raul
Problema binelui şi a răului este proprie numai omului şi ea apare atunci când reflectăm asupra
raportului dintre scopurile noastre şi starea de fapt, iar din punct de vedere moral, factorii care
contribuie la realizarea scopului sunt numiţi bine, iar ceilalţi sunt numiţi rău.

Astfel, unele comportamente sunt apreciate ca fiind bune, corecte, juste, în timp ce altele sunt
considerate rele, greşite, vicioase. Problema moralităţii acţiunilor noastre nu poate fi pusă însă decât în
contextul liberului arbitru, a libertăţii de decizie, dar şi a fericirii. Omul, în calitate de agent raţional,
urmăreşte realizarea binelui, a acelui bine care nu este niciodată mijloc pentru altceva şi care îi este
suficient sieşi şi conferă demnitate vieţii.

Astfel, pentru Platon, cea mai inalta dintre cunoasteri -sursa a dreptatii, a virtutiilor, a ordinii si a
armoniei, este binele. Plasat in lumea inteligibila in varful ierarhiei formelor, binele in sine exprima ceea
ce este, adevaratul bine, principiu ultim, arhetip, sursa cunoasterii noastre adevarate. Ori de cate ori
credem ca traim binele, de fapt, in realitate confundam binele aparent cu binele autentic. Oricate bunuri
am poseda, oricata cunoasteream credem ca detinem, in absenta cunoasterii binelui, nu cunoastem
nimic cu adevarat, nu stim ce este frumosul, ce este adevarul.

In viziunea lui Aristotel, Binele in sine este doar o notiune vida, caci nu exista un bine absolut care sa
unifice toate determinarile binelui. Binele real exprima insa relatia dintre actiunile noastre si scopul
propus. In intelesul sau de cauza, binele este "menirea" tuturor lucrurilor."

Cu scopul de a reevalua valorile umane, Fr. Nietzsche, considera ca natura „binelui” si al „raului
nutrebuie cautate nici in „prejudecata teologica” (in biblii) si „nici dincolo de lume”.

10. Concepte fundamentale ale eticii. Datoria si constiinta

Datoria desemneaza conceperea de catre personalitate a necesitatii indeplinirii poruncilor idealului
moral. Datoria omului este de a urma calea virtutii, de a nu permite existenta viciilor. Datoria nu este
optionala, alternativa, ci este imperativa. Cerintele notiunii de datorie se percep sub forma de porunci.
Acest concept este formulat de societate.

Marele filosof Immanuel Kant ramâne a fi considerat filosoful datoriei , iar teoria kantiana - teorie a
datoriei. Istoric si conceptual, despre datorie s-au formulat doua tipuri de discursuri: unul prekantian,
altul postkantian.

Pentru Socrate: instanta suprema a datoriei este ratiunea, identificată cu binele suprem si cu fericirea.
Astfel intuim respectul purtat de filosof față de acele calități umane care îl fac receptiv la obligații:
respectul legii, bărbăția, dreptatea, curajul, justețea, binele etc.

Constiinta morala este organul de manifestare si de cunoastere a legii morale; este o judecata a valorii
morale a faptelor noastre sau ale altora, avand caracter subiectiv si temporal. Constiinta morala este
rezultatul presiunilor sociale si ale evolutiei societatii in care individul s-a format.

A avea constiinta morala inseamna, in primul rand, a cunoaste si a recunoaste existenta unei ordini
morale. Astfel, constiinta a fost si ramane liantul invizibil, gratie caruia comunitatea nu s-a naruit.
11. Concepte fundamentale ale eticii. Libertatea, necesitatea si
responsabilitatea

Libertatea este una dintre principalele categorii filozofice complexe care determină esența omului.
Reprezintă capacitatea unui individ de a gândi și de a efectua anumite acțiuni, bazate exclusiv pe
propriile sale intenții, interese și dorințe, și nu sub influența exterioara.

Reprezentanții filozofiei antice (Socrate, Diogenes, Seneca, Epicur etc.) credeau că libertatea este
sensul și scopul existenței umane.

Scolastica medievală (Anselm din Canterbury, Albert cel Mare, Thomas Aquinas și alții) o percepeau
drept rațiune și orice fapte săvârșite erau posibile numai în cadrul dogmelor bisericii, altfel libertatea
era identificată cu erezia, un păcat grav.

Problema analizată a fost studiată amănunțit de filosofii clasici germani. De exemplu, Immanuel Kant
credea că libertatea este un obiect (idee) inteligibil, inerent numai omului, iar pentru Johann Fichte
este o realitate absolută excepțională. Actiunea morala este libera atunci cand este conforma cu
imperativul categoric, acest imperativ exprimand necesitatea.

Responsabilitatea este o categorie a eticii, care reflectă atitudinea morală, juridică și socială a unei
persoane față de întreaga umanitate în ansamblul ei și în mod specific față de societate.

In procesul de a înțelege modul în care libertatea și responsabilitatea sunt interconectate,

comportamentul uman ar trebui să fie luat în considerare. Dacă un individ înțelege clar pentru ce face
o anumită acțiune și nu încearcă să contravină normelor și regulilor sociale stabilite, atunci categoriile
în cauză sunt în perfectă armonie între ele.

Așadar, putem concluziona că libertatea contribuie la manifestarea responsabilității individuale, iar

responsabilitatea acționează ca stimul al ei.

12. Etica ecologica

In a doua jumătate a secolului al XX-lea, etica ecologică s-a format ca disciplină științifică având un
impact pozitiv asupra conștiinței sociale, care a influențat la apariția unei conștiințe ecologice distincte.

Aceasta este o ramură a filozofiei valorilor și fundamentul ei se bazează pe valori umane universale. În
acest context, etica ecologică examinează rolul eticii în relația om-mediu. Toate ființele fac parte din
societate și sunt privite ca elemente funcționale ale vieții. Prin urmare, în conformitate cu etica
ecologică, fiecare individ trebuie să ia în considerare valorile morale și morale în comportamentul său
față de alte ființe.

În etica ecologică, responsabilitatea pentru cine / ce trebuie ascultată este examinată sub două titluri
ca abordare centrată pe om (homocentrism, antropocentrism) și non-uman (patocentrism,
biocentrism, ecocentrism, holism).
Miscarea ecologică este o abordare centrată pe om și susține că etica derivă exclusiv din
responsabilitatea umană

Miscarea ecologică adâncă este o abordare centrată pe altele non-umane. Ea susține că speciile și
viața ecologică sunt mai importante decât economia socială și ideologia. În egalitatea biospherică,
toate ființele într-o viață relațională sunt de o importanță egală pentru om. Valoarea de sine (viata si
auto-realizare) este dreptul tuturor speciilor. Unul nu ar trebui să ia dreptul la viață al oricărei ființe vii.

Idealul eticii ecologice îl reprezintă „iubirea reciprocă”, nu numai iubirea omului față de forțele
stihiinice ale naturii (care, de multe ori sunt dușmănoase față de el), dar și dragostea naturii care a fost
transformată față de om, chiar și în cazul când acțiunile lui sunt dușmănoase față de ea. În principiu,
acest lucru este posibil, dacă aceste acțiuni sunt înfăptuite prin intermediul oamenilor cu o moralitate
înaltă, prin acțiuni iscusite și pline de iubire.

7. Responsabilitatea sociala a universitatilor

Responsabilitatea socială a universităților se înscrie în marea temă a responsabilității sociale a

comunității.

Aceasta se refera la responsabilitatea pentru impactul deciziilor și activităților lor asupra societății și
mediului, ca parte a unor strategii transparente și etice. Asemenea practici ar trebui încurajate și
promovate printre studenți și întregul personal, astfel încât valorile dreptății, egalității, democrației
participative, responsabilității sociale și sustenabilității să fie promovate și încetățenite.

Universitatea ar trebui sa fie un mijloc de promovare a valorilor civice și a dezvoltării durabile, pentru a
modifica valorile, atitudinile și comportamentele membrilor comunităţii, făcându-i conștienţi de aceste
probleme.

Prioritatea universităților ar trebui să fie schimbarea socială și studenții ar trebui să se regăsească în

centrul acestei priorități. Astfel, urmatoarele valori ar trebui să fie, de asemenea, esențiale pentru
universități: incluziunea persoanelor cu nevoi speciale, sprijinul pentru țările în dezvoltare, egalitatea
sexelor, dezvoltarea durabilă, voluntariat și capacitatea de inserție profesională a studenților și
absolvenților.

8. Concepte fundamentale ale eticii. Idealul rational

Idealul rational este, prin definitie, un ideal realizabil. Idealul este o stare de perspectivă care este
urmarită de subiect , el imbinând, in acest caz, calităţi realizabile. Idealul determină o autodepăşire.
Acest ideal are rolul de cauza finala, de element motivational in desfasurarea actiunii, dar ca ideal,
el nu se poate realiza direct, ci doar prin intermediul scopurilor. In al doilea rand, idealul rational are
un grad inalt de elaborare si cristalizare. Din acest punct de vedere, el reprezinta un criteriu de
apreciere exigent si de selectie al tuturor factorilor ce apar in procesul realizarii lui. In al treilea
rand, idealul rational ridica si problema frecventei lui. Idealul rational este regula si nu exceptia in
viata colectivitatilor umane.
Orice ideal are si o dimensiune morala. In plan general, idealul moral include unitatea oamenilor,
transparenta, ce presupune comunicare si transmitere de informatie intre oameni, colaborarea si
ajutorul reciproc dintre oameni, sinceritatea, care este o virtute asociata cu delicatetea si tactul,
curajul, care trebuie sa fie asociat cu responsabilitatea, initiativa, care trebuie sa se insoteasca in
mod complementar cu competenta.